Etichetă: scenarist

Cum am reuşit să eşuez?

Relatii

Cum am reuşit să eşuez?

Distribuiți vă rog

 

E cel mai greu post pe care l-am scris până acum. Nu ştiu cum mi-a venit în minte această întrebare, ştiu doar că citeam ceva – nu mai reţin ce- şi parcă am avut o halucinaţie 🙂 .

Cineva mi-a derulat în faţă în câteva secunde tot filmul vieţii mele, şi mi-a arătat unde am fost. Când m-am ridicat de jos, (am căzut, văzând tot dezastrul ce-a fost. Pur şi simplu, o cădere în gol din infinit!) mi-am dat seama că acum ţineam eu în mână o diplomă: aceea de Regizor. Habar nu aveam în chimb cum am ajuns aici.

Până când mi-a vorbit Scenaristul: „Eu te-am făcut! Te-am lăsat să îşi distrugi viaţa, pentru că altfel n-ai fi avut cum să ajungi aici!”

Vă voi povesti eu mai târziu cine e Scenaristul ăsta…

Am fost o culegere de matematică. Serios vă spun, nu halucinez! 🙂

Cuprindeam între coperţile mele, toate problemele lumii. Nu eram o problemă în sine, ar fi fost uşor cu rolul ăsta.  Îmi ştiam rezolvarea de aş fi fost aşa…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Dar fiind culegere, habar nu aveam  CUM să (mă) rezolv. Ştiam doar rezultatele. De la sfîrşit. Acolo eram cea mai interesantă. Mă lăudam eu că sunt cea mai cea, dar habar nu aveam că Cel mai Cel era Cel ce mă crease.

Într-o zi, am zis că e mai bine să plec la răsfoit alte cărţi. Mă plictisisem cu mine. Şi m-am dus. Grav a fost că m-am întors abia după vreo 15 ani …  sau chiar mai mulţi … cu filele rupte. Iar cele ce mai rămăseseră, erau mototolite …

Cum am ajuns aşa?

  • Am bifat greşit. Iubiri. Am luat aşa, pe ghicite. Am crezut că am noroc. Şi cu o încredere oarbă, în loterie, am pus la întâmplare. Un fel de 5/40. 🙂 ştiti jocul de la Lotto, da?

Problema însă nu era (alta!) că nu câştigam, dar eu şi insistam să mai joc, doar-doar, o fi şi la mine … până să mă dezmeticesc, ajunsesem falită. Şi când nu mai ai nimic, te vinzi pe tine. Pe oricât… eh, cam aşa am decis eu: să mă vând iubirilor, pe Gratis! Aşa mult vor aprecia, că voi ajunge un fel de „vedetă”.

  • Am renunţat să (mă) scriu. Ajunsesem să cred că alţii se pricep mult mai bine ca mine la slove, şi oricum n-ar da ei 2 bani pe mine. Ţineam între coperţile mele poveştile altora. Şi îi ajutam pe alţii să descifreze enigmele. Nu mai aveam nevoie de a (mă) crea. Ajunsesem să cred că starea „de a legumiza” era mult mai bună decât de a grădinări. Grav era însă că, deşi să fii legumă e bine, căci te cultivă alţii, te stropesc alţii, te plivesc alţii… tu nu ai nimic de spus, nu poţi însă cere apă, nu poţi cere atenţie. Şi mai grav, că, în final, te vând. Grădinarii, zic!

Aşa că am ajuns oricum din mână în mână. Mâinile oamenilor care mă răsfoiau, începeau să rezolve din mine ce puteau, şi se plictiseau. Sau se enervau. Iar eu eram convinsă că e din cauză că sunt eu prea grea. De rezolvat. Prea multe probleme între coperţile mele! Mi-am dat peniţa altora, din siguranţa că ei au talent mai mult!

  • Am decis că nu pot să mă opresc din tăcut. Credeam că alţii au un glas mult mai dulce, şi o minte mult mai ageră. Eu, şi dacă aş fi spus ceva, ar fi fost fără valoare. Şi atunci, era mai înţelept să accept că nu sunt înţeleaptă. Ca alţii. Şi aşa am lăsat altora şansa să se afirme. Şi mie mi-am lăsat închisă uşa care ducea la afirmare. Oricât m-ar fi jignit ei, eu tăceam. Trebuia să fiu blândă. Dumnezeu spunea că trebuie să întorci şi celălalt obraz

 

  • Când găseam câte un sârguincios, care se chinuia cu problemele dintre filele mele, mă închideam. Azi aşa, mâine aşa, până se enerva omul şi mă lăsa pe masă. Să se chinuie altul cu deschisul meu. Îmi părea rău apoi, căci mă gândeam că ar fi reuşit cumva să rezolve ecuaţiile alea întortocheate, la câtă determinare şi răbdare avea. Dar … toate au limitele lor. Aşa că mă lăsa baltă şi se ducea la altă culegere. Care măcar nu se închidea. Măi, şi greu îmi era când vedeam cum venea apoi, fericit, cu diploma cu locul I. Căci rezolvase totul. Punea culegerea la loc de cinste, o mângâia în fiecare zi, o privea cu dragoste… îl făcuse celebru. Şi tot ce făcuse ea, colega mea culegerea, fusese să SE DESCHIDĂ. El se chinuise cu toate ridicările la pătrat, şi cu toţi radicalii.

 

  • Habar n-aveam că rolul de Regizor nu era acelaşi cu cel de SCENARIST. Aici a fost de fapt dezastrul: credeam că trebuie să regizez după piesele mele. Aşa cum erau. Trebuia să fiu originală, aşa credeam. 🙂 De fapt, trebuia să regizez după scenariile Celui mai bun Scenarist. Cine era El?

Dumnezeu!

Habar nu aveam că El scrisese cele mai bune piese. Şi una dintre ele, fusesem eu!

Doar că eu nu ştiam de fapt CINE sunt. Credeam că sunt o culegere de exerciţii sofisticate. Mai grav, credeam că sunt plină de cifre, de matematică. Când colo, eram de fapt un regizor talentat, care avea de pus în scenă cea mai bună piesă scrisă vreodată: viaţa mea!

Am eşuat, dragii mei, prin tot ce am fost şi am ştiut. Tot ce am aruncat la gunoi, convinsă că era stricat. Prin tot ce nu am spus, de frică să nu mă fac de râs.

N-am înţeles că Dumnezeu era în controlul a tot. Eu nu trebuia decât să mă dau jos din paginile culegerilor alese greşit, şi să regizez.

 

Am eşuat! Dar azi trăiesc eşecul cu palmele făcute rugă. O înalţ spre cer şi aştept binecuvântarea de a continua să dau viaţă Cuvântului  (lui Dumnezeu) şi să încep, uşor-uşor, să îmi scriu povestea dictată de El!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Pentru că azi e (şi) ziua mea, îmi reamintesc: merit mai mult!

Relatii

Pentru că azi e (şi) ziua mea, îmi reamintesc: merit mai mult!

Distribuiți vă rog

Pentru că azi e (şi) ziua mea, îmi reamintesc: merit mai mult!

Valorez mult.

Pentru că nu sunt obiect, ci subiect, pentru că nu legumizez, ci trăiesc, pentru că nu sunt excepția, ci regula!
Pentru că Scenaristul va avea întotdeauna întâietate înaintea Regizorului, pentru că El va regiza mereu dupa scenariile scrise de mine, pentru că Viaţa mea e un film pe care mi-l joacă actorii pe care îi plăteşte cel ce finanţează.
Îmi asum fiecare cuvânt pe care-l scriu cu cerneală albastră, ţinând în mână stilou, şi nu apăsând taste, ştergând cu lama, ci nu cu “delete-ul”.
Scenariul de azi începe cu “A FOST ODATĂ …”.
Dar nu se continuă cu obişnuitul “CA NICIODATĂ”, şi nici nu se încheie cu “Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”; pentru că acesta este basmul, iar pe mine mă cheamă Monica, ci nu Ion, Berceanu, ci nu Creangă.
Scenariul de azi începe cu “Eu”, se continuă cu multe verbe la prezentul etern- şi se încheie cu “Eu”.
Simplu.
Am scrise multe până acum, le-am vândut apoi pe bani puţini şi nu am obiectat când mi-au fost schimbate şi transformate în scene lacrimogene, jucate de actori care au talent la bătut din palme pe ritmuri sincronizate. Pe un aerodrom, la aterizarea avioanelor de vânătoare, la coborârea pilotului care a efectuat operaţiunea de salvare a altui pilot aflat în “captivitate”.
Cel de azi nici măcar nu e de vânzare. E scris pentru mine şi El, regizorul care mi-a pus în scena multele scrise de-a lungul celor 11 ani în care am visat să devin scenarist celebru, dar ANONIM.
Scenariul de azi are doar 2 eroi, o EU (nu o Ea) şi un El.
Nu are intrigi ţesute între personaje secundare, negative şi colective.
Are un singur subiect care “curge”.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nu se opreşte pentru că nu are timp. Trebuie să umplă albia râului. Nu cel din mijlocul pădurii, ca în poveşti, ci cel din ochii mei. Acolo unde lacrimile formează gheţari!
Un El care îi scrie unei Eu vorbe frumoase, care îi promite, care îi dezminte.
O Eu care însă s-a săturat de vorbe, care nu mai vrea să aştepte încă 11 ani pentru celebritate, care cere dovezi, şi nu vorbe!

Căci vorbele, ca şi avioanele, ZBOARĂ!
Mai şi cad. Niciodată nu ştii ce ascunde cel ce le pilotează.
Adevărul e în cutia neagră… pe care însă nu mereu o găseşti.
O Eu care vrea ceva în viaţă ei- iar acel ceva nu-i un OBIECT, ci un SUBIECT.
Un CEVA ce nu poate fi descris în cuvinte, şi cu atât mai puţin de nişte taste apăsate de mâini ce ar putea mângâia, în loc să apese pentru a forma cuvinte. Şi alea fără CAPS LOCK.
O Eu care merită mai mult decât vorbe – ele se referă la CANTITATE!
O Eu care merită atingeri pe suflet – ele se referă la CALITATE.
O Eu pentru care VIAŢA nu se trăieşte prin TAB-uri, Shift-uri, Enter-uri, Insert-uri sau Delete-uri.
Aceeaşi EU care ştie că şi El cunoaşte foarte bine asta. La fel de bine cum cunoaşte culorile cerului.
O Eu care NU se mulţumeşte cu puţin, pentru că ştie că valorează mult, care îşi cere dreptul la A TRĂI, şi nu la A CITI!!!
Care îşi asumă decizia pe care a luat-o: aceea de a rămâne în picioare chiar şi dacă “avionul” ei cade. Sau e părăsit de pilot pentru un altul cu performanţe mai mari (pentru că ştie că Pilotul îşi face avionul un erou)!
O EU care îi cere Lui să o privească în ochi. Nici măcar nu e nevoie de prea multe cuvinte. Nici măcar scenariul nu trebuie să fie complicat.
Ştiu că Regizorului îi este teamă că filmul nu va avea succes, dar, din păcate- sau din fericire?- de data asta scenaristul nu va adăuga şi nu va şterge NIMIC din ce e.
La naiba, Regizore, cred că de data asta chiar nu poţi modifica scenariul! Publicul vrea SUBIECT, nu OBIECT!
APLAUZEEEEEEEEEEEEEEE!

 Foto credit: Google

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog