Etichetă: inima

[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Relatii

[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Distribuiți vă rog

Nu a trecut încă Martie, aşa că femeia din tine primeşte încă necondiţionat, dragoste de la Învaţă.Crede.Iubeşte.

Astăzi am povestit cu Alina Ilioi-Mureşan… femeia care, fără să ştie, mi-a scris povestea în ultima sa carte, TE IUBESC PE NEVĂZUTE.

Ne-a povestit despre căsătorie, celibat, carte şi pasiune. Cu acceaşi iubire cu care şi-a scris poveştile, visele şi viaţa. A renunţat la România, nu demult, şi ne spune, cu sinceritate, experinţa unei alte lumi. S-o citim, zic:)

 Alina, cum ti-ai descoperit vocatia si care a fost drumul pe care l-ai parcurs, de la vis, la realitate?

Alina: A fost o întâmplare fericită. Pot să spun că toate drumurile m-au condus spre scris. Am avut binecuvântarea de a întâlni câțiva oameni care m-au încurajat să scriu atunci când eu nu credeam absolut deloc în talentul meu. Iar faptul că ei au văzut potențial în mine, m-a pus pe gânduri. Drumul a fost unul anevoios, dar l-am făcut cu cel mai mare drag. Ca pe ceva natural. Mi-am permis să cred că pot mai mult și… visul s-a transformat în realitate.

Mai ai alt job, în afară de acela de scriitoare şi blogger?

Am avut tot felul de joburi. Am fost jurnalistă, am lucrat în televiziune, apoi am fost Social Media Expert, apoi am lucrat pe proiecte online, ba chiar o perioadă am fost și asistent foto. Mi-a plăcut mereu să descopăr lucruri noi. Momentan am luat o pauză…

  Se poate trăi din scris, sau eşti nevoit să faci în paralel şi altceva, pentru a putea supravieţui?

În România ești nevoit să faci în paralel și altceva. Binecuvântat e acela care poate trăi doar din scris! Ar fi mult prea frumos 🙂

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  Ce sfătuieşti femeile care au o mare pasiune, dar care nu şi-o fructifică, din cauza veşnicului „DACĂ…”?

Alina: Să-și revină :)) Pasiunile există în noi cu un motiv. Ar fi trist să fie pline de regrete, nu? ”DACĂ” e acolo doar pentru a ne speria, însă nu are nici o putere asupra noastră decât exact atâta cât îi dăm noi.

Te-ai mutat de curând, după căsătorie, în alt capăt de lume. Povesteşte-ne despre plecarea din România. Ce te-a determinat să laşi totul în spate şi să începi de la 0, departe de tot ce-ai construit atâţia ani?

Nu e chiar alt capăt de lume, însă simt că așa e. Îmi e foarte dor de România. Îmi e dor de lucrurile frumoase pe care le făceam acolo. Iubirea m-a determinat să fac asta. Deși mereu spuneam că eu niciodată nu am să mă mut din România pentru nimeni, iată că am făcut-o. M-am gândit că cel mai important pe lumea asta este să te dăruiești pentru iubire, și că celălalt o să aprecieze sacrificiile făcute.

  Cum e viaţa ta acolo?

Am să fiu sinceră cu tine și am să îți spun că nu mi-e ușor. La început mi-a fost chiar greu, am plâns în fiecare zi. Nu mi-am imaginat că dorul de tot ce am lăsat în urmă o să fie atât de mare. Iar eu sunt genul de persoană care se acomodează foarte ușor, în orice situație.

Însă iată că viața m-a luat prin surprindere și mi-a arătat că nu e chiar așa. Mi-a arătat că uneori sunt mai slabă decât credeam. Eu încă visez la o reîntoarcere în țară. Încă îmi imaginez că totul e doar pe termen scurt, până când o să spună soțul că e momentul să revenim în România. În rest, aici totul e noi. Viața de familie, viața de soție. În fiecare zi învăț câte ceva nou.

Am citit cândva că spuneai despre o „pseudocredinţă”, pe care o aveai, înainte de a înţelege cu adevărat Cine e Dumnezeu. Sunt sigură că multe femei necăsătorite se confruntă cu singurătatea şi deznădejdea, când Dumnezeu întârzie cu aducerea prinţului în viaţa lor. 🙂 Hai să vorbim despre perioada de celibat a unei femei. Cum a fost pentru tine, şi ce ai învăţat din ea?

Monica, pentru mine viața de celibat să știi că nu a fost grea. Da, aveam momente în care mă simțeam singură, însă în majoritatea timpului eu aveam câte ceva de făcut. Am fost foarte activă și m-am implicat în multe proiecte. Mi-a plăcut să investesc în mine și în cei din jur. Am călătorit foarte mult, ceea ce mi-a deschis orizontul. Chiar a fost o binecuvântare acel timp petrecut singură. Cred că dacă ești ancorat bine în Dumnezeu, viața e o aventură, fie că ești singură sau căsătorită.

  Ce ar trebui să accepte şi ce ar trebui să nu accepte o femeie, de la un bărbat, înainte de căsătorie?

Aici depinde de principiile fiecărei femei. Cred că fiecare femeie își setează propriile limite și reguli. Unele sunt dispuse să accepte mult, altele nu sunt dispuse să accepte mai nimic. Însă sunt tot mai ferm convinsă că ce accepți înainte de căsătorie, o să trebuiască să accepți dublu după ce ai devenit soţia lui.

 Cum va şti o femeie că el e „the one”, bărbatul trimis de Dumnezeu pentru a fi un exemplu de cuplu, prin care El îşi arată slava? Cum vorbeşte Dumnezeu celei ce se roagă pentru călăuzire?

Din nou, aici depinde de fiecare caz în parte. Dacă am avea un răspuns exact la această întrebare, tare fericite am mai fi, nu? Însă iată că nu există unul. Important este ca femeia să nu facă deloc compromisuri de dragul bărbatului, ci să rămână o femeie curată și credincioasă.

Nu există că se va schimba după nuntă, ba chiar de cele mai multe ori se va agrava. Bine, o minune poate face să se schimbe. Însă e nevoie de multă rugăciune, răbdare și chiar suferință… Femeia e bine să se roage, să trăiască frumos și cred că Dumnezeu nu o va lăsa la greu…

 Care crezi că sunt calităţile pe care trebuie să şi le dezvolte o femeie, înainte de căsătorie, pentru a fi cu adevărat ajutorul potrivit pentru soţul ei?

Ufff… Răbdarea :)) Depinde ce fel de soț are și de așteptările lui. Unul are așteptări ca ea să fie mare bucătar chef, iar altul se așteaptă ca ea să fie o femeie de carieră de succes. Bine, mai este și categoria care le vrea pe toate într-o femeie, dar să nu discutăm despre lucruri ireale și imposibile.

Lăsând gluma la o parte, cred că în primul rând o femeie trebuie să se concentreze să fie cea pe care a creat-o Dumnezeu. Aia e o realizare mare! Să ajungi persoana care vrea Dumnezeu să fii. Iar dacă ajungi să fii o femeie cu Dumnezeu în inimă, cu siguranță ești și un ajutor potrivit pentru soțul tău.

  Este important ca partenerul tău să fie creştin, sau crezi că se poate construi o familie frumoasă, şi cu un bărbat care respectă numai regulile de morală, fără a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat? DE CE?

Dacă te referi strict la construirea unei familii, cred că se poate face asta și cu un bărbat care e doar moral, dar nu-L cunoaște pe Dumnezeu. De multe ori am văzut bărbați care se declară creștini, care ar avea de învățat de la un bărbat care presupunem noi că nu-L cunoaște pe Dumnezeu și e doar moral.

Însă de ce e important ca bărbatul să aibă aceeași credință ca și femeia? Pentru că ea o să tânjească la a-L cunoaște tot mai mult pe Dumnezeu, iar bărbatul nu o să poată înțelege asta. Ori duminica ea o să dorească să meargă la biserică, iar el o să prefere să stea să doarmă. Și dacă vorbim și de educația copilului, că ea o să dorească să-l educe într-un fel, iar el în altul, atunci apar conflicte și mai mari.

E cam greu să ai o apropiere foarte puternică de cineva care nu are același țel ca și tine. Ori tu, ca femeie creștină, ai țelul și dorința de a trăi după voia lui Dumnezeu. Iar lui nu o să-i pese. Și uite de aici apar frământările, durerile, nemulțumirile…

Mulţumim, Alina Ilioi, pentru cărţile taleAşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL si Te iubesc pe nevăzute ), pentru bucuria pe care ne-o dai cu fiecare cuvânt, pentru sinceritate şi  sfaturi “din Dumnezeu”, cum îţi place ţie să spui!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Ajută-ţi copilul doar când nu poate singur. Oricând altcândva este o piedică în calea dezvoltării lui

Copii tipici

Ajută-ţi copilul doar când nu poate singur. Oricând altcândva este o piedică în calea dezvoltării lui

Distribuiți vă rog

Dragă părinte, îţi scriu de azi înainte, câte o scrisoare, în locul tipicelor articole. Am ales calea asta, pentru că te simt mai aproape de sufletul meu. Eu, această mămică de copil nenăscut. Care ţi-a ajutat copilul să spună MAMA, să se încalţe, să se îmbrace, sau să spună “NU!” Plângând, râzând sau pe-amândouă o dată.

Îşi scriu, părinte drag, pentru a te ajuta să creşti un copil frumos, ca iubirea ce i-o porţi. Pentru că şi eu am fost copil. Şi-am vrut. Şi n-am vrut. Să fi avut. Şi să nu fi avut. Lucruri şi fiinţe. Vise şi realizări.

Îţi scriu astăzi despre ce înseamnă să-ţi opreşti copilul din dezvoltarea firească. Am multe pe suflet, şi e posibil să par dură, prea directă, sau rigidă. Oricum ar fi, îmi asum. Şi o fac pentru că ştiu cum e să nu ai dreptul la cuvânt, doar pentru că eşti copil, dar ştiu şi ce înseamnă să ai numai drepturi, şi nici o obligaţie, doar pentru că eşti mic.

Ce înseamnă, aşadar, dezvoltarea copilului?

Înseamnă să crească fizic, psihic şi spiritual. Să înveţe tot ce are nevoie pentru a se descurca în viaţă.

Fiecare etapă de vârstă are propriile hopuri de trecut, propriile nelinişti, frici, reuşite şi bucurii. Rolul tău este acela de a-ţi ajuta copilul să le treacă pe toate. Cu lacrimi, cu siguranţă, căci nimic bun nu se obţine bătând din palme!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Ia-ţi copilul de mână, mamă frumoasă, şi învaţă-l să sară! Nu, nu îşi va frânge picioarele, nu va face pneumonie pentru că transpiră, nu va deranja vecinii (şi dacă o va face, îţi poţi cere scuze cu o faţă de mămică obosită şi smerită, şi îţi continui viaţa!) şi nici nu va strica salteaua. Asta pentru că vei avea grijă să-i cumperi o plasă de sărit.

Stai cu el la masă şi învaţă-l să mănânce singur! Nu, nu se va îneca nici cu bucăţica de carne, nici cu apa din pahar. Atâta timp cât ai grijă să îi asiguri tot ce are nevoie pentru a fi în siguranţă, (dragostea ta, prezenţa ta, răbdarea ta, încurajarea ta!) va fi mândru să-ţi arate ce poate!

Mergi cu el în magazine şi învaţă-l să pună în coş, să aleagă împreună cu tine fructele şi legumele, să cântărească, să împingă coşul! Poate şi vrea să fie de ajutor, trebuie doar să-i dai voie să se desprindă de “fusta ta”!

Mergi cu el în parc şi învaţă-l să se împrietenească! Dacă îl loveşte un copil, fii înţelegătoare, atâta timp cât nu este ceva grav. Dacă vrea să se dea pe tobogan fără tine, stai mai departe şi priveşte-l (asigură-te numai că este unul conform vârstei lui!), nu vorbi în locul lui, atunci când cineva îl întreabă ceva, şi nu interveni dacă se ceartă. Atâta timp cât nu există pericole de agresivitate, lasă-i posibilitatea să se descurce.

Dă o fugă în magazine şi cumpără-i bicicletă, trotinetă şi role! Nu, nu va ajunge în ghips, atâta timp cât eşti atentă la nevoile lui. Şi chiar dacă o va face, nu e capăt de lume! Ştiu că te doare, dar nu vei putea niciodată să stai în spatele lui. Va trebui să înveţe ce înseamnă pericolul.

 

Du-l în locuri cu obstacole: munte, mare, căţărări, diverse sporturi, locuri de joacă, etc. E necesar pentru dezvoltarea sa, atât fizică, dar mai ales psihică, să înveţe să facă faţă vieţii, şi să găsească soluţii când este în impas. Ajută-l mereu, explicându-i ce are de făcut, dar nu înainte de a-l lăsa pe el să gândească primul soluţia.

Aşează-te în genunchi şi învaţă-l să se închidă la şireturi, să se încalţe şi să se îmbrace! Ştiu că eşti mereu pe fugă, dar fiecare clipă în care faci ceva în locul lui, înseamnă timp pierdut pentru crearea propriei sale independenţe. Şi crede-mă, dacă nu ai un copil cu nevoi speciale, nu ştii ce înseamnă să plăteşti mai târziu un terapeut să ţi-l înveţe ceea ce tu nu ai avut timp!

Ia-l în braţe seara şi citeşte-i poveşti! Da, de la câteva săptămâni! Aude! Nu aştepta să înţeleagă, crezând că apoi poţi începe să-i citeşti! Copilul învaţă în timp ce tu îi vorbeşti, nu invers!

Ia-l cu tine la bucătărie şi învaţă-l să toarne făină când faci prăjituri, să spele farfuria, să pună şi să strângă masa, să-şi facă sandvish, să toarne apă, să şteargă masa, să te ajute cu aspiratorul! Toate acestea îl vor ajuta să se simtă util, iubit şi important pentru tine!

Dragă părinte, copilul nu este un bibelou atât de fragil, care se sparge dacă doar l-ai atins, ci o comoară a cărei valoare o creşti cu fiecare pas pe care îl încurajezi să-l facă! Fiecare copil are nevoie de independenţă! Şi ţi-o spune cu lacrimile în suflet, un terapeut care şi-a auzit clienţi strigând cu durere: “Dacă părinţii mei m-ar fi învăţat să pescuiesc, decât să-mi dea peştele de-a gata, azi nu aş fi într-un spital de psihiatrie sau dependent de pastile, crezând că nu pot să fac nimic fără ei!”

Dacă ai întrebări sau vrei să ne împărtăşeşti povestea ta te aştept AICI sau într-un comentariu, şi dacă vrei să-i scrii copilului o scrisoare personalizată, comandă AICI! Dacă aceste rânduri ţi-au fost de folos, ajută cu un share şi alţi părinţi care au nevoie de ele!

Sursă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
IUBIRILE adevărate se trăiesc fără pastile şi medici

Relatii

IUBIRILE adevărate se trăiesc fără pastile şi medici

Distribuiți vă rog

Ca femeie, mi-a fost dat să sufăr abuziv. Așa aș fi spus acum ceva vreme. Pentru, chipurile, bărbați pe care i-am iubit și care m-au mințit. Aș, spun acum, de unde? Am suferit pentru că mi-am asumat riscuri care nu se potrivesc destinului meu. Dar când omul se luptă cu Dumnezeu, ce să-i faci? Află pe propria piele, dacă nu pe propria viață, că nu are cum să iasă învingător.

Așa am aflat o poveste tristă. Ca o colindă căreia omul nu i-a dat nici măcar o gutuie galbenă. O poveste a multor suflete mutilate de dureri sufletești, numite depresii.

O poveste în care el, rămas singur fără femeia cu care trăia o singurătate apăsătoare, decide să renunțe la viață pentru că nu mai poate întâlni pe nimeni ca ea. Iubi pe nimeni ca pe ea. Care să-i ofere ce i-a oferit ea.

Mă cutremură siguranța oamenilor de a nu mai putea trăi fără cei pe care cred că-i iubesc, când de fapt sunt dependenți emoțional de ei. O dependență patologică. Îţi recomand cartea DRAGOSTE SAU DEPENDENŢĂ, care pe mine m-a ajutat cu ani în urmă să înţeleg neînţelesul din sufletul meu.

Să iubești e frumos. Cu toate durerile aferente. Dar să iubești sănătos. Iubirea să n-aibă nevoie de depresii. De umilințe. De frici absurde. De psihiatri. Și saloane întunecate de spital. Doar de felii de suferință dulce-amăruie.

În povestea asta, el încearcă de câteva ori să se sinucidă. Cineva îl scapă de fiecare dată. Omul acesta crede că iubește dumnezeiește o femeie-înger care nu răspunde chemării lui de-a se întoarce acasă. Crede că astfel o va face să se simtă vinovată. Ca va plânge după el. Va regreta că nu s-a întors. Va suferi ca și el.

În povestea asta banal de tipică, un el crede că dragostea înseamnă sacrificiu suprem. Ca dragostea înseamnă să nu poți trăi fără ființa aceea. Când, de fapt, iubirea înseamnă viață trăită suprem cu ființa aceea lângă tine. Sau departe de tine, dar dându-i libertatea să aleagă lângă cine vrea a trăi.

Ca un nebun de alb, el nu mai găsește rostul în lumea în care existau doar ei doi. Iubirea asta, oameni buni, să însemne ea, oare, izolare de lume? Să devenim oare nebuni închiși în sanatorii, în numele iubirii? Să însemne, oare, dragostea nevoie de celălalt?

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Eu cred că astea sunt semnele unei boli care, netratată, duce realmente la sinucidere. Dar nicidecum din iubire. Ci din neopriri la timp, din neplecări la timp din relații toxice. Cu care ne-am injectat cu bună știință. Ca un drog din care nu te mai poți opri decât cu ajutor. Și de-l refuzi, alegi moartea ca singură soluție. Vrând apoi să fii recunoscut ca martir: în numele iubirii! Și ea, femeia-drog pe care ai tot înghițit-o ani la rând, să-ți scrie pe cruce: te-am iubit!

L-au acuzat, am văzut de atâtea ori, pe soțul Mădălinei Manole de crimă. Din vina lui ea… oare? De ce punem în cârca celor rămași păcatele celor plecați? De bunăvoie și nesiliți de nimeni. Doar speriați de o boală de care nu cei în viață sunt responsabili. Poate doar vinovați de prea puțină implicare emoțională. Sau de prea multă suferință ce au provocat. Dar dacă vina le revine lor pentru suferință, responsabilitatea revine sinucigașului pentru alegerea morții.

În povestea asta, a multora dintre noi, un el întâlnește într-o zi o altă ea care îi arată că dragostea se trăiește. Nu se moare. Se simte, nu se cerșește. Moare, nu e ucisă. Și mai presus de toate, iubirea nu se sinucide. Ea nu e egoistă. Și nu se gândește să pedepsească pe nimeni prin moartea ei. Ea moare de moarte bună. De chin ce-a trăit.

Sinucigașul nu iubește. Decât când a decis să trăiască. Pentru o altă iubire. Una adevărată, nu una care se tratează la psihiatru.

Iubirile adevărate se găsesc în afara ospiciilor. Se trăiesc fără pastile și medici. Iubirea adevărată nu se transformă în obsesie. După iubirea adevărată nu alergi cu ochi tulburi de spaime, cu picioare împleticite de alcool, cu minte absorbită de deliruri, cu brațe ciuruite de perfuzii, cu chip sfârtecat de durere.

După iubirea adevărată alergi cu brațe deschise, cu picioare puternice, cu ochi frumoși, cu chip de înger.

Omul care iubește și nu (mai) este iubit reciproc își trăiește iubirea până când ea decide să moară singură. Nu caută și nu admite înlocuitori.

Iubirea adevărată respectă doliul și nu se angajează imediat în alte iubiri pasagere sau de tranziție. Nu se mută de la un om la altul. Și nu se chinuie să se dea celui ce nu are nevoie de ea.

Iubirea adevărată moare de foame. Dar niciodată de orgoliul că nu a iubit-o pe ea.

Să schimbați deci, sloganul iubesc, deci mă sinucid cu: iubesc, deci trăiesc!

# Articol publicat şi în revista Catchy.

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află poveşti adevărate, despre iubiri bifate greşit!

Distribuiți vă rog
De ce să aştepţi, când Dumnezeu îţi spune “STOP!”? 5 motive pentru o veşnicie

Credinta

De ce să aştepţi, când Dumnezeu îţi spune “STOP!”? 5 motive pentru o veşnicie

Distribuiți vă rog

Dacă ţi s-a întâmplat vreodată să te îndrăgosteşti, să pluteşti fără voia ta, prin iluzii şi speranţe mai frumoase ca orice vis real, trăit vreodată, dacă sentimentele au fost reciproce, şi eraţi convinşi că veţi rămâne pentru totdeauna împreună, şi dintr-o dată, ai simţit că ceva lipseşte, atunci acest articol este pentru tine.

Ştii că Dumnezeu a zis, în urmă cu mii de ani, că “Nu e bine ca omul să fie singur!” Şi de atunci, suntem într-o continuă cursă după fericire. Ne imaginăm noi, greşit, că de altcineva depinde ea. Că, de vom spune DA în faţa altarului, o să fim împliniţi. Despre minciuna asta frumoasă voi scrie săptămâna aceasta, însă acum am să-ţi spun aşa: că Dumnezeu vrea să fim fericiţi. Şi iubiţi.

Însă uneori, ce vrem noi nu se potriveşte cu ce vrea El. Şi mereu, dar mereu, El ştie mai bine. Rău e atunci când ne încăpăţânăm noi să facem cum simţim, când El strigă cu disperare: “NU!” Ce face El, văzând că ne contrazicem cu ceea ce ne spune? NE LASĂ ÎN VOIA MINŢII NOASTRE BLESTEMATE.

Şi bine ne face,zic eu azi, după iubiri greşite, strânse în săculeţe cu amintiri. N.am zis însă ani la rând. 🙂 Când mă credeam mai dumnezeu ca Dumnezeu.

Pentru că am trecut pe aici, şi-am plătit nechibzuinţa şi răzvrătirea cu ani mulţi, şi vânătăi pe trup şi pe suflet, îţi scriu 5 motive pentru care să nu faci ce-am făcut eu. 5 motive pentru care să NU asculţi ce-ţi spune inima ta, ci ceea ce îţi spune Dumnezeu.

De ce să aştepţi, când El îţi spune “Nu acum! Aşteaptă 3 luni! 1 an, 2!” ? Pentru că:

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Dumnezeu ştie scopul pentru care te-a creat, tu s-ar putea să bâjbâi încă. Şi să nu mă crezi când îţi spun că ai fost creat pentru slava Lui, nu pentru fericirea ta, pe care o înţelegi prin: alcool, droguri, sex, adicţii, romantism, fluturaşi în stomac, carieră, şi alte cele. Nu spun că e greşit să iubeşti, să ai relaţii, să, să şi să… Spun doar că dacă toate acestea nu sunt în acord cu planul Lui pentru tine, degeaba alergi tu să le ajungi pe toate. Le poţi avea, dar nu-ţi vor aduce placea şi bucuria adevărată. Continuă să alegi contrar voii Lui, şi-ai să-mi scrii într-o zi: “Monica, ai avut dreptate!” (ştiu de pe acum că am!)

Dumnezeu e mult mai puternic decât femeia sau bărbatul visurilor tale! Oricât ai crede tu că alături de persoana pe care o iubeşti, o să te simţi cel mai în siguranţă, vei afla curând, după ce ai ales să te răzvrăteşti împotriva Lui, că puterea omului nu stă în forţa braţelor, a banilor, a carierei, a popularităţii ori a mai ştiu eu cărei abilităţi umane. Ci în credinţa în Dumnezeu. Nu partenerul tău te va scăpa din mâna ceor ce-or vrea să-ţi facă rău, ci Dumnezeu. Dacă fugi în braţele iubirii tale, să scapi de singurătate, o vei găsi fix acolo unde crezi că o să întâlneşti plinătatea!

Dumnezeu ştie în ce punct se află ea. Şi în ce punct te afli tu. Tu o vezi perfectă, dar Dumnezeu ştie când mai are de vindecat la ea, de maturizat, de învăţat, de iertat. Şi dacă El îi spune AŞTEAPTĂ!, fii sigur că are un motiv foarte bine întemeiat. Dacă tu te răzvrăteşti, şi iei de nevastă o femeie încă prizonierză a propriului trecut, vei avea o căsnicie infestată cu obsesii. Dacă tu crezi că eşti suficient de matur, de înţelept şi de credincios, fii sigur că te poţi înşela! Dacă Dumnezeu îţi spune “STAI!” ascultă-L! El ştie mult mai bine cât mai ai până ajungi unde El vrea să fii! Căsătorindu-te atunci când nu eşti pregătit, vei eşua mai puternic decât atunci când te-ai îndrăgostit. Aşteaptă, la capătul drumului se poate afla adevărata fericire! Crede-mă, nu-ţi vorbesc din cărţi! Dacă eu m-aş fi căsătorit acum 1 lună, sau 2, sau 3, sau 6, aş fi fost soţia cea mai neînţeleaptă de pe faţa pământului! Chiar dacă or fi fost bărbaţi ce m-or fi crezând binecuvântare! Am aflat numai prin ascultare, câte mai aveam de iertat, de salvat, de vindecat. De aruncat. Abia acum m-am regăsit. Şi-am rescris, peste ce-a fost, povestea celei ce sunt, prin El.

Dumnezeu are întotdeauna dreptate! Dacă nu mă crezi, citeşte Biblia! Mai drept ca El, mai înţelept, mai corect, mai exact, mai sfânt şi mai iubitor, nu există nimeni. Înţelegi când îţi spun NIMENI? Da-da, nici chiar iubirea vieţii tale, aşa perfectă cum o vezi tu! Voi vă puteţi înşela, El nu! El ştie ziua, şi ceasul, şi ora, când trebuie să spui DA! Dacă tu decizi mai devreme decât ştie El că e cazul, asumă-ţi o viaţă de chin!

Dumnezeu Însuşi a întrebat: “La ce-i foloseşte unui om să câştige o lume întreagă, dacă şi-a pierdut sufletul?” Acum, eu te întreb pe tine: la ce-ţi va folosi o căsnicie grăbită, cu cel pe care îl crezi a-ţi fi sortit, dacă nu e şi binecuvântată de Cel care a instituit taina asta a căsătoriei?

În viaţa mea au fost acele blestemate zile în care am spus DA Feţilor Frumoşi, în detrimentul NU-ului lui Dumnezeu. Şi-am ajuns bolnavă de iubire, înjosită de chinuri, şi străină de Dumnezeu. Pentru că n-am ascultat.

Şi-a venit cineva, odată, în urmă cu ceva ani, şi mi-a spus: “Monica, dacă Dumnezeu vrea să fiţi împreună, veţi fi! Nu te va da altuia, şi nu îl va da alteia! Ascultă când îţi spune NU! Ai să vezi că binecuvântările vin numai în urma ascultării!” Şi-aşa a fost.

Nu mi l-a mai adus niciodată înapoi. Şi-au trecut ani de-atunci. Şi azi Îi mulţumesc pentru NU. Pentru răbdarea pe care a pus-o în mine, şi pentru credinţa că indiferent cât va durea, nu poate fi mai rău ca atunci când sunt în luptă cu propriu-mi Creator.

Şi când mi-a spus ultima oară NU, am crezut că se ţine de glume. Da, El, Dumnezeu! Dar n-o făcea. Vorbea la fel de serios cum vorbise de atâtea ori în viaţa mea, şi eu mă răzvrătisem. De data asta, însă, am ascultat tăcut. Nu a fost fără întrebări din partea mea, fără ceaţă în suflet, ori fără săgeţi în inimă.

Dar ascultarea mi-a adus binecuvântări. Şi o credinţă cu mult mai mare ca aceea avută la vreme de dragoste lumească. Pe care o voi trăi, cu siguranţă, într-o zi, şi-o vei trăi şi tu, dar NU atunci când Dumnezeu te opreşte.

Rabdă! Dacă El ţi-a spus STOP!, fii sigur că este pentru a te pregăti să fii cu adevărat ajutorul potrivit, ori capul propriei familii!

Aşteaptă! Câteva luni sau câţiva ani, merită, pentru o veşnicie de binecuvântare! Şi dacă El vrea să fiţi împreună, veţi fi, şi peste 10 ani! Atunci când amândoi veţi fi deplin ai Lui! Când niciunul nu va trebui să fie părintele sau terapeutul celuilalt!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Cum să te întorci la Dumnezeu, când L-ai părăsit pentru alţii? Ori pentru tine…

Credinta

Cum să te întorci la Dumnezeu, când L-ai părăsit pentru alţii? Ori pentru tine…

Distribuiți vă rog

Azi e greu. Da, e greu. Printre teancuri de cărţi şi de cursuri, între multe staţii de metrou şi tramvaie bucureştene, azi, sufletului meu i-a fost greu. Nu pentru că a mai fost – pentru a câta oară?! – rănit, ci pentru că azi s-a simţit mai singur. Mai departe de cer, de Dumnezeu şi de dragoste.

Azi, sufletului meu i s-a făcut dor. De linişte. De pace şi de tăcere. 

Se trăieşte frumos în Bucureşti. Între copii. În familii de oameni care ştiu că fără Dumnezeu nu ar putea face faţă încercărilor vieţii.

Se trăieşte la foc automat în Bucureşti. Fără timp de iubit, de cele mai multe ori. Fără timp de tine, cel care ştii că fără Hristos, n-ai nici un rost pe lume. Eşti singur. Şi gol.

Se simte însă rar. La foc pâlpâind a dor de ce-ai vrea să ai. Şi întârzie să vină. Ori să plece. În Bucureşti, se moare de foame. De foame de timp. Timp pentru Dumnezeul care l-a creat. Pe el, pe timp, zic.

În Bucureşti, azi mi-a fost sete. De apa vie. De Cel care m-a scos din Iad şi m-a târât într-o lume unde nimic nu mirosea a fericire, ci a fad. Mi-a fost dor de Dumnezeul pe care L-am lăsat pentru câteva zile, într-un colţ. Ocupată cu ale lumii. Şi n-am mai avut curaj să-L chem. Am simţit c-am greşit. Atât de tare, că nu mai are rost să mai cer înc-o dată iertare. Pentru tot ce n-am făcut. Nu I-am spus, nu I-am cerut.

Azi, în Bucureşti a stat ploaia. Şi, o dată cu ea, sufletul meu. Stătea cu ochii aţintiţi spre cer şi întreba: “Doamne, de ce? De ce doare? De ce nu înţeleg? De ce nu vorbeşti concret? De ce … nu mai am timp… de Tine?”

Am ajuns acasă. L-am întrebat ce are să îmi spună. Cu fierul încins, apăsându-mi pe suflet. A tăcut iar. Aşa cum pare să facă de câteva săptămâni. Şi S-a uitat la mine. Sau mie aşa mi s-a părut. Şi-n ochii Lui am văzut  cuvintele ce-mi stau de câteva luni, lipite pe uşă:

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Tu eşti atât de aproape de Dumnezeu cât alegi să fii. “

Cu pietrele lovindu-mi inima, m-am apropiat de mine, am închis ochii, şi L-am văzut stându-mi aproape, cu mâinile întinse. Acelea străpunse de piroaie.

“Îndrăzneşte!” mi-a spus. “Îndrăzneşte să vii! Timpul tău nu se-mparte la doi. Încă nu. Împarte-l cu Mine, şi vino să iei pace. Lumină. Linişte. Şi tăcere!”

Şi-am îndrăznit. Cum m-am întors? Aşa cum a venit şi El în lume: în umilinţă. În smerenie şi-n durere. Aceea că în goana după împlinire, după vindecare şi maturizare, am uitat să-L iau cu mine. Câteva zile. L-am privit în fiecare dimineaţă şi seară, am dat să m-apropii, să-L rog să-mi strângă mâna şi să mă asigure că e acolo, pentru mine, şi nu mă lasă; dar am trecut mai departe.

Azi, în Bucureşti a durut. Fuga mea în lume, de Dumnezeu. După bani, după informaţii, după înţelepciune. Am omis s-o cer tocmai de la El, Cel care ne-o dă tuturor, atâta timp cât i-o cerem. Smerit. Încredinţaţi c-o vom primi, dacă o vom cere cu toată inima. Şi pentru slava Sa. Nu a noastră.

Azi, la mine-n suflet a fost furtună. Şi-n mijlocul ei, am strigat grăbit, după o mână care să mă prindă, şi să mă salveze. De goană după vânt, după deşertăciune şi după lume.

Nu mi-a dat-o nimeni.

Astăzi, am mai înţeles încă o dată, că Dumnezeu este la o aruncătură de ochi de tine. Trebuie doar să scoţi din ochiul ăla bârne. Şi paie. Şi praf.

Astăzi mi-am dat seama că L-am lăsat pentru mine însămi. Să mă fac mai frumoasă. Mai înţeleaptă şi mai matură. Şi-am sfârşit mai urâtă, mai neînţeleaptă şi mai imatură.

Pentru că le-am căutat pe toate în lume.

“Cum să-nţeleg cât te-a costat, să ierţi deplin al meu păcat?”

 

sursa video: Yotube

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
7 motive pentru a cheltui o avere pe cărţi

Oameni cu aripi

7 motive pentru a cheltui o avere pe cărţi

Distribuiți vă rog

 

Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde hoţii le sapă şi le fură.” ( Matei 6:19)

Tata îmi spunea, în urmă cu mulţi ani:

Dacă ţi-ai vinde toate hainele, ai cumpăra o juma`  de garsonieră! 🙂

Pe-atunci eram mândră de garderoba mea, pe care nu aveam timp s-o îmbrac. Şi nici unde. Munceam de dimineaţa până seara, într-un domeniu în care trebuia să fii foarte comod îmbrăcată. Machiată  puteai fi doar în anumite circumstanţe, altfel îţi luai bătaie. Trebuia să stai în genunchi, să te târăşti, să te dai peste cap.                                                                                                      sursa foto: Google

Sună a desfrâu aici, ştiu. Dar adevărul este unul dureros:  lucram cu copii cu autism. Plecai de la un copil la altul, te schimbai de 3-4 ori pe zi, fugeai de la o adresă ala alta, cu RATB.

Mă mândream cu hainele mele. Nefolosite în mare parte.

Au trecut anii. O dată cu ei, s-au schimbat şi iubirile mele.

Şi-acum, îmi fac haine din file de carte…

De curând, tata mi-a spus:

Dacă ţi-ai vinde toate cărţile, ţi-ai cumpăra o casă!”

El mi-a insuflat iubirea pentru cărţi, dar cu siguranţă nu s-a gândit niciodată că voi ajunge(chiar) aşa. 🙂

Nebună ori ba, vă spun atât: Casa mea e CARTEA!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nicăieri nu vei sta mai comod decât pe canapeaua cuvintelor, nu vei fi mai răsfăţat decât pe paginile viselor şi nu vei primi mai multă iubire decât din Cuvânt.

sursa foto: Google

Haideţi să vă spun Aripile pe care mie mi le-au pus cărţile.

Sunt 7:

  • Bogăţia! Nimeni nu îţi poate fura comoara aceasta. Eşti bogat când deţii puterea de a crea din nimic! Iar cărţile asta te învaţă! Şi-apoi, cu cât ştii mai multe, cu atât vei câştiga bani mai mulţi!
  • Libertatea! Nicăieri nu eşti mai liber să trăieşti, decât între filele unei cărţi! Ai puterea să faci exact ceea ce simţi, să te îndrepţi încotro doreşti, să te opreşti când vrei. Şi unde vrei. Imaginaţia este cea mai puternică armă împotriva bolilor sufleteşti!
  • Puterea! Omul care citeşte deţine puterea de a schimba lumea! Nimic nu-l poate opri pe cel care are ca scut slova! Oricine citeşte ştie că dacă nu a reuşit într-un fel, POATE să încerce în mii de alte feluri, până reuşeşte!
  • Iubirea! Nimic în lume nu te poate învăţa Iubirea,mai bine decât Cuvântul. Şi Cuvântul este Dumnezeu.  Am citit sute de cărţi, şi cu fiecare carte terminată, începea un nou capitol din viaţa mea, capitol din care învăţam tot mai mult să iubesc
  • Fericirea adevărată! Oamenii nu vor fi niciodată fericiţi, având doar posesiuni materiale. Adevărata fericire vine din interior, acolo unde este izvorul tuturor împlinirilor. Şi ştiţi asta! Pacea se găseşte între file mirosind a vechi, nu în magazine de vândut vise ieftine, pe averi!
  • Curajul! Nu poţi să fii slab când citeşti. Miroase a VOI REUŞI peste tot pe unde trece un cititor. El ştie că pentru a reuşi în viaţă, trebuie să înveţi curajul. Mulţi vor tăia aripile copilului ce vrea mereu să facă totul singur, dar puţini vor învăţa a sădi sămânţa pentru a creşte altele. Şi curajul acesta se învaţă din cunoaştere. Cunoaşterea, la rândul ei, din cărţi!
  • Competiţia! Copilul care citeşte ştie că în viaţă scapă cine poate. Dar pentru a fi învingător, trebuie să te întreci pe tine însuţi! Din filele cărţilor afli cum să fii azi mai bun ca ieri, şi mâine mai bun ca azi.

 sursa foto: Google

Să ne punem ARIPI DE DRUM şi să pornim!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Facebook- între realitate şi nebunie

Relatii

Facebook- între realitate şi nebunie

Distribuiți vă rog

Mă tot plimb de câteva zile pe Facebook, să mă informez despre noile trand-uri în materie de cupluri şi familii. Văd zilnic poze care mai de care mai „delicioase”, mai pline de zâmbete şi de cadouri.

Văd copii îmbrăţişând părinţi, soţi dăruind dragoste unul altuia, părinţi împachetând daruri pentru cei mici.

Văd telefoane scumpe, haine scumpe, maşini scumpe, bijuterii scumpe, postate pe wall-uri, să vadă restul lumii câtă iubire se ascunde în dormitorul matrimonial.

Durează câteva secunde să faci o poză, spre a dovedi altora ce bine îţi merge.  Câteva secunde, mult mai puţin decât îţi ia să dovedeşti o dragoste adevărată, departe de ochii curioşilor.

Mă sperie realitatea: oameni care se mint singuri, crezând că aşa mai fură de la Dumnezeu câte o clipă de amăgire dulce. Pe care s-o vândă apoi la super preţ, să facă niscaiva bănuţi de vreun telefon mai scump. Tocmai bun de fotografiat alte minciuni ieftine.

Mă sperie lipsa noastră de timp. Ne plângem de ea atât de des, că pare că am da orice să facem ziua mai lungă. Dacă am avea, însă, curaj, am recunoaşte că nu avem timpul ăsta, pentru că-l pierdem cu fotografii de postat pe Facebook. De impresionat lumea.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Vacanţele în doi au ajuns plecări de care să se bucure alţii. Poze peste poze, timp pierdut să le edităm, să le postăm, să le găsim descrieri cât mai wow! Doar-doar cineva ne-o remarca. Ne-om face şi noi, aşa, vocile auzite! Sa vieţile vizitate.

Şi ne plângem apoi că ne-am întors mai obosiţi decât am plecat, sau că partenerul nu ne-a oferit ceea ce aveam nevoie. Nici măcar în vacanţă!

Nu ne dăm seama cum cineva mai deştept ca noi şi mai viclean ca vulpea, ne-a păcălit. Că s-o numi diavol, că s-o numi partea întunecată a personalităţii noastre, ori ştiu eu ce nume mai dăm noi celor ce care îi considerăm responsabili pentru dezastrele din relaţiile noastre, cert e că cineva-ul ăsta ne distruge vieţile. Şi asta pentru că nu ne asumăm responsabilităţile, ci le pasăm oricui altcuiva decât nouă înşine. Găsim vinovaţi. Mereu în afara noastră.

Chiar acum, când scriu, mă uit la poza unei femei frumoase, care tocmai a aflat că soţul său e la a treia relaţie extraconjugală, dar ea postează poze cu noul ceas primit în dar de la “andrisant”, doar-doar o vedea amanta şi l-o părăsi. I-o fi şi ei, aşa, viaţa frumoasă, în sfârşit!

Când nu ne valorizează alţii, căutăm valorizarea în afara propriilor relaţii. Şi Facebook-ul uite aşa creşte, şi uite aşa se îmbogăţesc acţionarii lui, şi uite aşa ne pierdem noi timpul pe care l-am putea investi în propriile vieţi, propriile inimi ori propriile relaţii.

Dar e mai simplu un click.

Păcat!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor!

Relatii

Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor!

Distribuiți vă rog

Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor! Dor alegerile noastre.

Iubirile alea, sinonime cu întâmplarea.

Umilinţele pe care le îndurăm când credem că unu plus unu fac întotdeauna doi. Şi refuzăm să credem că există pe lume şi excepţii de la regulă. O excepţie care spune ca unu plus unu fac 0. Când ai greşit semnul dintre ele. Ai pus un minus cât tine de mare, grăbită să prinzi trenul către el. Cel care te-ar fi dus la altar.

Bărbaţii nu dor, dragele mele! Dor amăgirile noastre, din vremuri de iubire ieftină, vândută la extra preţ, când apare NEW TREND în vitrine.

Dor visele noastre de a fi prinţese, în palate de cleştar. Visele alea care devin coşmaruri, când ne trezim în case de chirpici, fără acoperiş şi fără geamuri.

Bărbaţii nu dor. Dor plecările lor. Amintirile lor. Minciunile lor. Păcatele lor. Neputinţele lor. Adevărurile lor.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Doare lipsa de Dumnezeu, din sufletele lor.

Şi lipsa Aripilor din inimile lor. Doare prezenţa jurămintelor la ceas de făcut dragoste necurată, nu legământ sfânt.

Bărbaţii nu dor, femei frumoase! Ei ştiu doar că Dor e un cuvânt. Pe care, dacă nu-l cauţi în dicţionarul inimii, ajungi să-l foloseşti greşit.

Bărbaţilor le e dor de FEMEI. Cu litere mari. Câtă vreme, cele cu litere mici, urlă de cât dor ei. De-atâta distanţă între ei şi rezultate greşite.

De 1+1= 0.

Bărbaţii nu dor, ei îşi pun doar Aripi de drum şi pleacă în lume, să caute femei cărora le e dor de ei, cei adevaraţi!

Nu de cei care le împart la 2.

Punct.

foto credit: Google

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Raluca Tita: ” prezenta mamei este indispensabila pentru buna dezvoltare a copilului, mai ales in primii ani de viata. O data cu intrarea copilului in colectivitate (mersul la gradinita), mama poate sa-si rezerve cateva ore pentru alte preocupari. “

Copii tipici

Raluca Tita: ” prezenta mamei este indispensabila pentru buna dezvoltare a copilului, mai ales in primii ani de viata. O data cu intrarea copilului in colectivitate (mersul la gradinita), mama poate sa-si rezerve cateva ore pentru alte preocupari. “

Distribuiți vă rog

Pentru ca este 8 Martie, am ales pentru azi un subiect care “arde”: cariera femeii. Vorbim despre el cu Raluca Tita, o femeie despre care a decis sa ajute, sa sprijine si sa iubeasca, dincolo de ea insasi. Prin Fundatia pe care o conduce.

O femeie de la care veti afla ce inseamna feminitatea, dragostea si lupta. Oricarei femei care doreste sa fie “de 3 ori”. 🙂  Si pentru ca este o zi speciala pentru Raluca, si anume ziua celor 2 gemeni ai ei, ii dorim sa se bucure de familia sa frumoasa, sa fie sanatosi copiii cu care a binecuvantat-o Dumnezeu, si sa fie mereu ea insasi! Si sa ne mai invete. Despere a Crede, a Iubi si a Invata. Ca femeie.

Raluca, pentru ca este luna Martie, si subiectul lunii il reprezinta femeia, vreau sa incepem prin a ne spune cateva cuvinte despre tine: ce face FEMEIA Raluca Tita, cine este ea, si de ce face ceea ce face.

Raluca Tita: Mulțumesc pentru că îmi oferiți ocazia să vorbesc despre mine, așa cum mă percep, desigur identificându-mă cu multe femei de vârsta și condiția mea. Mă bucur de această lună minunată, așa cum mă bucur de toate lunile anului, mai exact de toate zilele din an.

Îmi place sa-mi trăiesc viața într-o dispoziție bună, cu bucurie, cosiderând că nici nu pot fi altfel, în primul rând pentru că sunt o persoană pozitivă. și în al doilea rând pentru că vreau să transmit celor din jur bună dispoziție, energie pozitivă, pentru că familia, ai mei copii trebuie să trăiască într-un climat plin de dragoste și veselie.

Cei 3 copii ai Ralucai Tita

Sunt o tânară mamică, cu trei copii minunați, cu o familie inchegată, în care relațiile dintre membrii ei sunt bazate pe dragoste și respect. Sunt un psiholog dornic să se dezvolte profesional și să-și facă meseria cu dăruire, sunt președintele unei fundații umanitare care derulează programe sociale, în special pentru copii cu dizabilități și familii aflate în dificulatate.

Îmi place mult tot ceea ce fac, deși, nu vă ascund faptul că nu întodeauna este ușor, mai ales în activitatea din cadrul fundației. E dificil să te zbați, încercând să ajuți cât mai multă lume, conștienta fiind că resursele sunt insuficiente pentru câtă nevoie există. Am alături oameni minunați care se implică în proiectele noastre și, partea bună este că această activitate ne pune creativitatea la încercare.

 Dezvolta, te rog, subiectul Fundatia Gimminy. De cand exista, cine sunt beneficiarii si de ce ati ales aceasta nisa.

Raluca Tita: Fundația Gimmyni a luat ființă în martie 1999. Scopul ei a fost  acela de a ajuta copii aflați în dificultate, a derulat proiecte  de responsabilitate socială, care vizeazau strângerea de donații pentru copiii defavorizați, strângerea de haine , materiale educaționale (jucării, cărți, materiale didactice) și dulciuri pentru copiii aflați în centrele de plasament, spitale, centre de recuperare, în familiile fară posibilități materiale sau în familii substitutive (asistenți maternali, familii de plasament, rude).

În acea perioada, sistemul de protectie a copilului era in plina reforma, opinia publica aflase despre conditiile oferite copiilor, de catre centrele de plasament, fostele case de copii, si era necesar ca societatea civila sa se implice in restructurarea acestora in vederea imbunatatirii conditiilor de trai pentru copii si oferirea de alternative de tip familial pentru cei aflati in sistemul de protectie sociala.

Din anul 2014 am fost aleasa presedinta fundatiei. Am largit aria activitatilor, in sensul ca actiunile umanitare se adreseaza si persoanelor cu dizabilitati, varstnicilor, familiilor sarace, avem programe in domeniul economiei sociale si protectiei mediului.

Am infiintat “Centrul de terapie, consiliere psihologică, orientare în carieră, consiliere  juridică și sociala”, în coordonarea mea, fiind direct responsabilă de infințarea, organizarea și coordonarea activităților și a personalului.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Sloganul nostru „We all deserve a better life” (Cu toţii merităm o viaţă mai bună) rezumă principiul esenţial după care ne ghidăm.  Construirea unei societăţi mai bune, mai responsabilă, mai deschisă, care  să răspundă în mod egal şi necontenit nevoilor beneficiarilor proiectelor și programelor noastre.

Serviciile pe care le oferim în cadrul Centrului sunt: Psihoterapie individuală și de grup pentru copii și adulți (inclusiv pentru copii cu dizabilități), Logopedie, Kinetoterapie, Consiliere Psihologică, Consiliere juridică, Orientare în carieră, Dezvoltare  personală si Consiliere sociala. Dar cel mai mult, îmi place să fac programe de dezvoltare personală pentru copii, si  să le sustin. Lucrăm în gradinițe și școli, dar si individual, la Centru.

Am primit informatii pretioase, de la o femeie la fel de pretioasa, Nicoleta Burlacu, cum ca ti-ai reinceput cariera, dupa 6 ani de lipsa din campul muncii, pentru ca in acest timp te-ai dedicat intru totul familiei tale. Spune-ne, te rog, pentru ce perioada ar trebui sa fie mama prezenta 24/24 de ore langa copilul ei, si cat de importanta este aceasta perioada, in evolutia copilului?

Raluca Tita: Doamna psiholog  Nicoleta Burlacu este o persoana absolut deosebita si un profesionist de mare marca.

Este adevarat ca o data cu aparitia primului copil am luat decizia sa fiu alaturi de el tot timpul. Da… prezenta mamei este indispensabila pentru buna dezvoltare a copilului, mai ales in primii ani de viata. O data cu intrarea copilului in colectivitate (mersul la gradinita), mama poate sa-si rezerve cateva ore pentru alte preocupari.

Cand baietelul mare avea trei ani si un pic, familia noastra s-a marit prin aparitia a doi gemeni: un baietel si o fetita. Pe langa bucuria imensa au venit si responsabilitati mai mari legate nu numai de ingrijirea copiilor, dar si de asigurarea confortului psihic al lor, de impartirea timpului, de asigurarea climatului propice creeri atasamentelor sigure, a dragostei intre frati, a stimularii psihice in vederea dezvotarii normale, etc.

Timpul  pentru reinnodarea carierei a vent o data cu intrarea gemenilor la gradinita. Cand acestia au implinit 2 ani si jumatate si si-au exprimat dorinta de a sta cu copiii, evident, dupa o perioada de acomodare, am decis ca pot sa imi incep activitatea profesionala.

Greu? Nu…nu a fost de loc pentru ca nu am pierdut contactul cu noutatile in domeniu, informandu-ma din lucrarile de specialitate, din media si din discutiile cu profesionistii din domeniu, asa cum este buna mea prietena Nicoleta Burlacu.

Exista viata dupa meseria de mama? 🙂 Mai poate o femeie sa revina in campul muncii, dupa o lipsa atat de mare? Cum ai reusit tu, si ce sfat le dai mamelor carora le este teama sa renunte la meseria lor, pentru a-si dedica tot timpul cresterii propriilor copii?

Întodeauna familia va fi prioritatea mea. Copii, soțul, famila extinsă, sigur vor ocupa întodeauna centrul atenției mele, dar asta nu exclude dezvoltarea unei cariere de psiholog clinician, coordonarea activităților Fundației Gimmyni, organizarea activităților Centrului. Sunt în proces de supervizare în specializarea: psiholog în domeniul siguranței naționale și în tehnica Points of You”.

 Sigur ca poti sa-ti reiei activitatea profesionala dupa niste ani de absenta. Sa nu uitam ca oricum trebuie sa ne specializam necontenit in domeniul nostru de activitate. Poate ca este un oarecare efort initial, dar cu perseverenta, poti sa fii in pas cu noutatile in meseria pentru care te-ai pregatit.

Sfatul meu pentru mamici este sa puna intodeauna interesele copiilor pe primul plan. Prezenta mamei este absolut necesara in primii ani de viata ai copilului, pentru a-i satisface nevoile: de  îngrijire de bază, de oferire a dragostei necondiționate, să-l stimuleze: să dezvolte capacitatea de a gândi pentru sine, să facă corelaţia între cauză şi efect, să testeze realitatea, să depăşească limitele mediului, să înceapă să urmeze comenzi simple de siguranţă, să exprime mânia şi alte sentimente.

Să înveţe să se separe din când în când de părinţi, fără a pierde iubirea lor, să înceapă să renunţe la credinţa că el este „centrul universului”. Ca mama, trebuie decât să îl susții și să îl încurajezi să cunoască lumea pe care încă o vede prin ochii tăi.

Ambii parinti trebuie sa susțină copiii întodeauna, să le fie alături în orice situație, să îi facă să înțeleagă că sunt de partea lor în orice împrejurare și, mai ales, să îi facă să conștientizeze că sunt iubiți necondiționat. Rezultatul va fi dezvoltarea unui atașament sigur al copiilor față de părinți, care va determina, din partea copiilor, atitudini comportamentale pozitive și dorința de progres continuu.

 Pe langa mama si femeie de cariera, esti si sotie. Spune-ne, te rog, care ai descoperit, in anii tai de casatorie, ca este cel mai important ingredient al unei casnicii autentice?

Raluca Tita: Eu cred ca o casnicie fericita trebuie sa aiba o baza solida: dragostea, compatibilitatea, aprecierea, dorinta de a fi impreuna, sprijinul reciproc neconditionat, buna comunicare, obiective comune. Pe langa eforturile comune ale ambilor soti, casnicia trebuie sa asigure tot ce este mai bun si mai bine pentru copii, si deopotriva pentru cei doi parteneri, iar acestia trebuie sa se completeze reciproc.

Avem sansa sa beneficiem de sprijinul parintilor nostri, astfel incat, ne facem timp si pentru noi. Iesim in oras destul de des, ne intalnim cu prieteni, mergem in concedii cu copii, dar si fara ei.

 Are barbatul vreun rol in relansarea sotiei sale, in cariera, dupa o absenta atat de mare, ca a ta? Detaliaza, te rog.

Am șansa să am o familie care mă ajută, mai ales un soț care m-a sustinut întodeauna necondiționat.

Sotul meu este omul stiintelor exacte, un om practic, care poate sa asigure confortul familiei din toate punctele de vedere. I-a fost putin dificil sa inteleaga de ce trebuie sa ma implic in multe activitati, sa invat mereu, sa tin casa, sa ma ocup de copii, dar a constientiat faptul ca asta imi doresc. Stie ca s-a casatorit cu o femeie destul de puternica si independenta.

 Adesea ma întrebată: Nu-ți ajunge cate faci pentru acasă? Iar eu raspund: Nu! Mi se pare foarte important să ajut copii care au nevoie de terapie psihologica în procesul de dezvoltare, sa incerc sa sprijin familiile si persoanele care traverseaza situatii dificile, etc.

Ca femeie, este esential sa beneficiezi de sprijin, dar mai ales de intelegere din partea sotului, atunci cand doresti sa cresti si sa-ti educi copii dupa cele mai inalte standarde, sa-ti dezvolti cariera, sa ai viata sociala si sa capeti noi competente profesionale, urmand diverse cursuri de specialitate.

Multumim, Raluca, pentru implicare, dragoste si model de femeie care DECIDE sa fie deopotriva MAMA, SOTIE si PSIHOTERAPEUT.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
La 30 de ani, îmi pun Aripi de Drum! Revin la dragostea dintâi: Cuvântul

Relatii

La 30 de ani, îmi pun Aripi de Drum! Revin la dragostea dintâi: Cuvântul

Distribuiți vă rog

În urmă cu un an, renunţam la a scrie. Renunţam la visul meu, la a bucura suflete, cu tot ce ţinea de cuvânt. Ştiam că Dumnezeu mi-a dat harul de a vindeca prin slovă. O iubire bifată greşit mi-a fost, însă, ucigaş. Am renunţat, din durerea unei iubiri ce n-a putut trăi mai mult decât i-a fost dat. M-am încăpăţânat eu, atunci, să o resuscitez, cu toate ce ştiam. Dar când nu vrea Dumnezeu- şi ştie El de ce nu vrea!-, n-avem noi, cei de pe margine, ce să facem.

Am renunţat atunci, şi o spuneam cu ştreangul legat de suflet, aici.

Azi, după ce m-am vindecat de trecut, de certitudini ieftine şi de imperfecţiuni scumpe, am revenit.

2 iunie 2016.

Fotoliu maro.

În fața  mea, femeia care mi-a adunat cioburile de suflet timp de 6 luni. Le-a mângâiat cu ochi tăcuți  si  le-a pus într-o palmă de gând. E terapeut. E OM cu litere mari. E ceea ce n-am crezut vreodată că pot ântâlni, dar ce am cerut lui Dumnezeu luni de zile, noapte de noapte, cu oceane de lacrimi vărsate. M-am zbătut singură, luni de zile! Crezând că pot. Că nu am nevoie de nimeni, că nu există fiinţă umană care să-mi poată lua suferinţa.

Şi aşa e, nimeni nu ţi-o poate lua, dar ţi-o poate îndulci. Şi de n-are miere, are rugăciune. Şi cu ea face minuni. FEMEIA asta, cu litere mari, a adunat într-o zi cioburile mele de suflet şi a suflat peste ele. Cu praf de stea. Aceea pe care eu nu am atins-o niciodată.
Până azi. 2 iunie 2016. Când am decis să vă arăt singurătatea din Cuvânt.
Când îți pui viața într-o palmă  străină, cu tot cu frici, cu vulnerabilități și speranțe, rămâi atât de gol, că ai senzația, inițial, că te afli în Eden și Dumnezeu te strigă. Să-ți ceară socoteală pentru păcate. Ți-e frică. Și frig.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

De-atâta  gol, se umplu toate întrebările cu răspunsuri. Și răspunsurile cu neguri. Ca la teatru. Abia după marele negru se luminează de moarte. Moartea marelui Nu știu. Tragi cortina si din moarte se naste tăria. De a spune răspicat: “That’s it!”
Pe mine arta m-a trăit! Am scris toată viața mea să pot trăi. De n-ar fi fost cuvântul, aș fi murit demult. M-am vindecat prin cuvânt mai abitir decât m-aș fi vindecat cu toată medicația psihiatrica a marilor medici.
Am fost bolnavă de iubire. O iubire.  Două. Trei. Toate 3 într -o singură inimă. A mea. Ca trinitatea. Tată. Fiu si Duh Sfânt.
Așa e iubirea: împletită în trei. Fără aceste trei Persoane noi n-am exista. Ca pământeni.
Fără  acele 3 iubiri, eu n-aș exista ca femeie. SINGURĂ.
Punctul pe I. 🙂
Sunt singură. Femeie. 30 de ani. 🙂 sună a matrimoniale:). Dar nu-i. E o realitate pe care mulți o condamnă si care, pe multe femei le sperie.
Pe mine mă înalță.

Pentru că  îmi port cu mândrie coronița din flori de singuratate și știu că nu se va ofili niciodată.
Și azi, după ani în care credeam că zbaterea mea a fost fără rost, am îmbrățișat femeia care, din cioburile mele, a făcut aripă. De drum.
Într -o zi vă voi spune numele ei. Până atunci, vă spun doar:
“Luați singurătate cu împrumut! Merită!”
De azi, vă redau colțul de liniște în care să vă  strigați durerea. Fericirea sau curajul: în singurătate!
Până data viitoare, eu îmi pun aripile de drum și pornesc la trăit de una singură binecuvântarea de a fi fiică de Împărat!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Sanatate mintala

20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Distribuiți vă rog

Specialişii spun că experienţele din copilărie au impact direct asupra modului în care iubim, ca adulţi. Adică, dacă în copilărie am avut parte de părinţi care ne-au arătat o iubire puternică, vom şti să ne iubim şi noi, pe noi înşine, şi să dezvoltăm relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru, inclusiv cu persoanele de sex opus.

Dacă, însă, în copilărie am fost abuzaţi sau neglijaţi, avem tendinţa să iubim imatur (“Te iubesc pentru că am nevoie de tine!”) sau infantil (“Te iubtesc pentru că mă iubeşti!”)

Brenda Schaeffer, psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor, ne spune că oamenii aflaţi în relaţii adictive fac următoarele :

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  1. Se simt mistuiţi: Gândesc pe principiul: “Nu pot trăi fără tine!” Îşi amână sau anulează dezvoltarea propriei personalităţi, pentru a se concentra pe împlinirea nevoilor celuilalt.
  2. Au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului: îşi pierd identitatea pentru a se apropia de cealaltă persoană
  3. Au tendinţe masochiste: Unul din parteneri dăruieşte mai mult decât celălalt, şi e de acord bucuros s-o facă, până acolo încât poate accepta abuzul.
  4. Renunţă greu la relaţii abuzive: rămân în aceste relaţii, din frica de singurătate.
  5. Le e teamă de riscuri, schimbări şi necunoscut: de teama despărţirii, care ar aduce schimbare în viaţa lor, (deşi în bine!) rămân sau se întorc repetat la abuzatori
  6. Experimentează o creştere individuală insuficientă: stagnează, pentru că dedică tot timpul grijii faţă de relaţie, în detrimentul autorealizării.
  7. Au dificultăţi în experiementarea intimităţii reale: refuză să fie vulnerabili în faţa celuilalt, şi susceptibili la a fi răniţi şi dezamăgiţi
  8. Joacă jocuri psihologice: îşi asumă roluri ca: victimă, agresor sau persecutor.
  9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb: “Dacă voi face ce trebuie, voi obţine ceea ce doresc!” Exemplu: Dacă voi fi gospodina care îşi doreşte, nu mă va părăsi!
  10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalţi: încearcă să-şi mascheze nerealizările şi spaimele, prin încercarea de a-i schimba pe ceilalţi. Exemplu: Dacă tu ai munci mai puţin, nu aş mai ajunge în faţa laptopului, uitându-mă la pornografie!
  11. Au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi, iar gândul pierderii le provoacă o asemenea anxietate, că, fie ajung victime, fie ajung agresori. “Mai bine aceept să fiu bătută, decât să nu-l mai am!- Mai bine o omor, decît să trăiesc fără ea!”
  12. Caută soluţii în afara lor: pun pe seama altora, propria lor fericire: “Dacă aş avea o relaţie, nu m-aş mai masturba! sau: Până la urmă, va vedea cît de mult valorez şi se va schimba!”
  13. Pretind şi aşteaptă dragoste necondiţionată: vor să primească ceea ce nu au primit în copilărie, sau ceea ce ar putea să-şi ofere singuri. Iubirea necondiţionată ne poate fi oferită NUMAI de către părinţi. Dacă nu am avut parte de ea, nu este datoria partenerului să ne-o ofere.
  14. Refuză sau abundă de implicare: “Eu îmi văd de treaba mea, şi tu de a ta, pe principiul FRIENDS WITH BENEFITS!”, sau se implică în mod abuziv în viaţa celuilalt: “Eşti a mea, faci ce-ţi spun eu!”
  15. Aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere: dacă o relaţia se sfârşeşte, asociază pierderea acelei persoane cu pierderea stimei de sine şi devalorizarea. Exemplu: “Dacă nu am pe cine să iubesc, nu sunt nimic!”
  16. Se tem să nu fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină: se simt abandonaţi şi dacă partenerul pleacă pentru câteva ore de lângă ei, fiindu-le teamă că nu se va mai întoarce.
  17. Recrează sentimente negative familiare: gol, vinovăţie, depresie, respingere, anxietate, furie, stimă de sine scăzută.
  18. Îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea: “Dacă mă voi îndrăgosti din nou, aş putea să sufăr, ca în trecut!”
  19. Încearcă să “repare” sentimentele celorlalţi: îşi asumă responsabilitatea stării de bine a celuilalt. Exemplu: “Eu trebuie să îl fac să se simtă bine, după moartea mamei sale. E datoria mea să-l scot din depresie!”
  20. Joacă jocuri de putere, prin care îi manipulează pe ceilalţi. Exemplu: “Ai făcut bine, dar fără mine nu ai fi reuşit!”

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Descoperirea şi încurajarea talentelor copiilor sau cum să creştem copii fericiţi, într-o lume robotizată?

Copii tipici

Descoperirea şi încurajarea talentelor copiilor sau cum să creştem copii fericiţi, într-o lume robotizată?

Distribuiți vă rog

Descoperirea şi încurajarea talentelor copiilor sau cum să creştem copii fericiţi, într-o lume robotizată?

Am scris AICI că notele nu au capacitatea de a prevedea cine va reuşi în viaţă şi cine nu. Adaug acum că absolvirea unei facultăţi nu spune altceva despre acea persoană, decât că a avut succes într-un loc unde toată munca lui a fost evaluată în note. Asta nu spune nimic despre capacitatea lui de trece prin viaţă, în ciuda obstacolelor.

Am să vă spun acum o poveste, a cărei eroină este o fetiţă de 4 ani, care părea foarte introvertită. Nu ieşea în pauze cu ai ei colegi, nu era în centrul atenţiei şi nu se juca jocuri de grup cu acelaşi entuziasm ca restul copiilor.

Într-o zi însă, educatoarea a iniţiat un joc în care păuşile aveau, în loc de cap, fotografii ale copiilor şi ale educatoarelor. Acest joc este destinat testării percepţiei sociale.

Astfel, când educatoarea i-a cerut fetiţei să aşeze fiecare fetiţă şi fiecare băieţel alături de cei cu care le place fiecăruia să se joace, aceasta a observat că fetiţa a ştiut exact prieteniile formate. Iar atunci când educatoarea i-a sugerat să aşeze fiecare copil în colţul activităţilor, aceasta i-a aşezat exact acolo unde într-adevăr aceştia mergeau de obicei. (colţurile dedicate artei, cuburilor, poveştilor, etc)a făcut acest lucru cu o acurateţe extraordinară. Ceea ce spune despre fetiţa aceasta că are calităţi excepţionale în abordarea oamenilor.

Mai exact, are talent în domeniul social! Acest talent al ei, la fel ca orice talent al copiilor dvs. Este extrem de important, iar educaţia trebuie să se axeze pe consolidarea acestora, nicidecum pe ignorarea lor.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Există o contribuţie unică pe care educaţia trebuie să o aducă în dezvoltarea copiilor, şi anume îndrumarea acestora spre domenii în care talentele lor să fie folosite, pentru a putea astfel fi mulţumit de munca lui şi competent.

Daniel Goleman spunea: „Am supus pe toată lumea unei educaţii conform căreia nu poţi reuşi altceva decât să fii profesor universitar. Ar trebui să petrecem mult mai puţin timp în a-i înregimenta pe copii şi mult mai mult pentru a-i ajuta să-şi identifice talentele date de Dumnezeu şi să şi le cultive.”

Ştim de la Gardner că nu exită un singur tip de inteligenţă care să asigure reuşita în viaţă, ci 7 posibilităţi dintr-un spectru larg:

  • Inteligenţa verbală: abilităţi de exprimare şi comunicare, de nuanţare şi ritm a cuvintelor. Este inteligenţa specifică traducătorilor, scriitorilor, poeţilor şi avocaţilor. Copiii care posedă acest tip de inteligenţă sunt pasionaţi de citit, de imbi străine şi de scris.
  • Logica matematică: abilităţi de deducţii logice şi cifre.
  • Inteligenţa spaţială: memorie vizuală foarte bună, capacităţi de orientare spaşială şi reprezentare viazuală a conceptelor geometrice.
  • Inteligenţa kinestezică: capacitatea de a-ţi controla mişcările corpului. E specifică actorilor, medicilor, piloţilor, atleţilor.
  • Inteligenţa muzicală: abilităţi de ritm şi sunet.
  • Inteligenţa interpersonală: abilităţi de a-i înţelege pe ceilalţi
  • Inteligenţa intrapersonală: capacitatea de a avea acces la propriile sentimente, de a discerne între ele şi a putea să le stăpâneşti, pentru a avea un comportament adecvat.

Mai târziu, Gardner şi cercetătorii săi au împărţit inteligenţa interpersonală în:

  • Spirit de conducere
  • Capacitatea de a cultiva relaţii şi a păsatra prietenii
  • Capacitate de a face analize sociale
  • capacitate de a rezolva conflicte

Cunoaşteţi cu siguranţă oameni în jurul dumneavoastră, cu un  IQ de 160, care lucrează pentru cei cu un IQ de 100.

De ce? Pentru că cei cu un IQ de 100 au o inteligenţă intrapersonală ridicată. De dumneavoastră depinde în ce categorie va fi într-o zi copilul pe care azi îl ţineţi în braţe!

Să le dăm, deci, copiilor, drumul să zboare! Dacă au un IQ de 100, nu înseamnă că nu pot ajunge să conducă mari companii de top, atâta timp cât au fost învăţaţi şi încurajaţi să fie atenţi la nevoile altora, la emoţiile şi sentimentele acestora şi cât i-am învăţat să-şi gestioneze propriile emoţii!

Ştiţi de asemenea persoane cu IQ 160, căsătorite cu oameni agresivi, abuzivi, şi vă întrebaţi DE CE rămân în acele relaţii, la cât de deştepţi sunt!

Răspunsul? Inteligenţa intrapersonală. Ea este cea mai importantă!

Aşadar, rolul principal al adulţilor, pe lângă asigurarea confortului fizic al copiilor, este acela de a observa înclinaţiile acestora şi a-i ajuta să le extindă şi să le folosească la maxim.

Joaca este principala „tehnică” de care avem nevoie pentru a descoperi talentele copiilor noştri, de a-i încuraja spre domeniul în care se simt cel mai bine şi în care şi-ar petrece timpul mereu, fără să simtă munca din acel domeniu ca pe o corvoadă.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

# Sursa foro: Google

Distribuiți vă rog
Nu, nu am primit flori de Mărţişor, dar lalelele galbene stau cuminţi, printre cărţi despre iubire. Despre credinţă şi har. E de ajuns.

Relatii

Nu, nu am primit flori de Mărţişor, dar lalelele galbene stau cuminţi, printre cărţi despre iubire. Despre credinţă şi har. E de ajuns.

Distribuiți vă rog

Nu, nu am primit flori de Mărţişor, dar lalelele galbene stau cuminţi, printre cărţi despre iubire. Despre credinţă şi har. E de ajuns. Ce dacă eşti singură, femeie frumoasă? Ce dacă nu are cine să te ţină de mână, să te ducă pe margine de lac, să-ţi spună cât contezi? Ce dacă încă ţi-e jumătatea de pat goală, şi timpul ţi-e lung? Ce dacă pleci de acasă cu tine de mână, pe deget fără inel, şi cu telefonul sunând a prietenie, familie şi job?

Ieri am muncit. Mult. Am ajuns acasă trecut de ora 22. Am ieşit din metrou şi am fost “împroşcată”  cu flori. Florăria de lângă mine mirosea a sărbătoare, şi femeile ţineau în braţe buchete de bucurie. Atâţia bărbaţi cu flori în mână, pe metru pătrat, n-am mai văzut de un an.

Mi-era dor. Dor să văd iubire. Nu una însă plină de inimioare, de Valentine’s day! Dor de Iubirea adevărată, cusută cu alb şi roşu, să ţină de deochi şi de blesteme ce ne-au fost aruncate spre împlinire. Mi-era dor de flori. De primăvară şi de viaţă. Una care să înceapă cu Femeia.

Nu ştiu ce gândiţi voi, dar mie mi-a rămas gândul la cuvintele Nicoletei, din interviul de ieri: “Dacă vrei să fii fericit, iubeşte o femeie!”

Iubeşte-o, bărbat îndrăgostit de viaţă, pe cea pe care-o ai! Preţuieşte-o pentru ceea ce e, şi fă-i castele de vis, căruia să-i puneţi împreună numele “Binecuvântare”. Iubeşte-o, bărbat înţelept, pentru castraveţii de pe ochi, pentru pijamalele cu Miky Mousse, pentru zâmbetul tâmp, pentru oja vărsată pe lenjeria de pat, pentru nervii scoşi de la naftalină, pentru mâncarea arsă şi frica de întuneric!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Sursa Foto: Google

Preţuişte-o atât cât o ai! Nu-i contoriza timpul petrecut în braţele tale, nici pe cel amestecat cu confuzie, cu amărăciune şi disperare, din zile în care îţi spune plângând că s-a săturat. De nedreptate, de atâta ură, de minciună şi răzbunare.

Iubeşte-o pentru că are nevoie de tine! Pentru că te priveşte cum dormi, pentru că te aşteaptă cu o felie de tort, cumpărat de peste drum, pentru că îţi pregăteşte o cină ce miroase a dragoste matură, pentru că te ceartă când nu mănânci, când nu te îmbraci, când uiţi de tine!

Iubeşte-o, pentru fiecare clipă în care se dăruieşte ţie din dragoste curată, cusută cu aţă roşie. Din timp împărţit la doi, din vieţi în care eroii desenelor ei preferate credeau în “până la adânci bătrâneţi”.

Iubeşte-o, însă, mai presus de orice, pentru că n-ai idee câtă nevoie vei avea de ea, atunci când o vei vedea într-o zi, într-o florărie simplă, umplându-şi braţele cu lalele galbene, pentru că iubirea se contorizează în bătăi de pleoape, pe timp de nesomn. Şi se bate cu petale de flori, culese dintr-un suflet în care ai lovit. Şi n-ai mai avut timp să-l vindeci.

Iar tu, femeie frumoasă, nu te întrista pentru că în pragul casei tale, decât vreun curier mai apare, din când în când, să-ţi aducă un braţ de cărţi, pe care le-ai comandat cu foame nebună. De Dumnezeu.

Nu te întrista, pentru că lalelele galbene aşteaptă cuminţi să le îngrijeşti, până când EL se va despărţi de iubiri bifate greşit, de frici, de lipsă de timp, de imaturitate, de slăbiciuni şi de lumesc, şi va deveni dependent de Dumnezeu.

Şi aşa, cu El de mână, vor veni să-ţi aducă în dar, pentru tot ce ai devenit, singură, un buchet de lalele care nu se ofili niciodată: credinţa şi iubirea.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Da, şi bărbaţii iubesc! Asa: “Eu prefer să mă port cu tine cu mănuşi, decât cu mine!”

Relatii

Da, şi bărbaţii iubesc! Asa: “Eu prefer să mă port cu tine cu mănuşi, decât cu mine!”

Distribuiți vă rog

“Eu prefer să mă port cu tine cu mănuşi, decât cu mine!”

Dacă nu ai auzit niciodată aceste cuvinte, nu te speria! Nici eu nu le-am auzit sunetul!
Am tânjit doar, toată viața, după mâini calde, împreunate în rugi înghețate de atâta ger ce mi-era în suflet.

Nu am auzit cuvintele astea niciodată. Ar fi fost prea frumos să fie adevărat. Prea simplu, să fie perfect, si prea imperfect să fie complicat.

Când vezi mâinile  unui bărbat care muncește să dezlege blestemul strămoșesc (cu sudoarea frunții îți vei câştiga pâinea!), te pierzi intr-un amalgam de întrebări. Si dorințe de a avea şi tu un bărbat la fel, intr-o zi!
Uneori te doare că şi el e al alteia deja. Sau că încă o iubeşte  pe cea care-a fost …


Alteori te zdruncina mângâierea lui, de pe ochii celei care nu dă doi bani pe palmele-i.
Te întrebi într-o zi cum îşi cuibăreşte femeia lui sufletul între mâinile sale.
Cum îi strânge la piept degetele uneori umflate de nedreptăți, alteori învineţite de dor, sau cum i le încălzește sfioasă între palmele ei…
Te întrebi ce ar trebui să faci să poți primi şi tu binecuvântarea femeii ce-l are. Şi ce ar trebui să ai tu, pentru ca palmele unui bărbat ca el să-ți strivească temerile şi să zideasca tăcut, cu ele, iubirea care va arunca în aer durerea din sufletul tău.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Taci. Şi auzi un răspuns blând, de Dumnezeu:
Să împleteşti tu, femeie frumoasă, o pereche de mănuși pentru el, din bătăile inimii tale, şi să i le duci într-o zi, la margine de suflet. Să i le laşi într-o stație de autobuz, fără mesaj. 
Să ai grijă să şi le pună în mâini, să- (ţi) şi  care cu ele trecutul, să-l urce într-un camion cu amintiri, să-l ducă la groapa de la marginea povestii deja moarte, şi să pună pământ peste el.


Apoi, de te va iubi, va şti să te găsească.
Să-ți mulțumească apoi pentru grijă, mîngâindu-ți rănile cu degete vindecate de mănuşi fără glas.
Tăcute, ca sufletele voastre.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog