Etichetă: femei

4 soluţii care te vor ajuta să gestionezi dependenţa de sex şi pornografie

Sanatate mintala

4 soluţii care te vor ajuta să gestionezi dependenţa de sex şi pornografie

Distribuiți vă rog

4 soluţii care te vor ajuta să gestionezi dependenţa de sex şi pornografie. Acest articol este dedicat în exclusivitate bărbaţilor, dar este precum vinul: Bun când îl folosesc femeile! 🙂

Dacă ai avut în trecutul tău probleme cu sexul,(şi 98% aveţi, dar prea puţini recunosc!) indiferent sub ce formă (relaţii sexuale multiple, adulterine, pornografie, relaţii fantasmatice, etc) este imperios necesar să „te tratezi”! Nu ţi-o spun pentru că am cumva credinţa că noi, femeile, suntem sfinte! Nicidecum, şi noi avem mintea, dacă nu şi trupul, infestată de păcate sexuale, dar acum vreau să scriu despre tine, pentru a te ajuta să fii bărbatul care îţi doreşti să fii, şi care te-a creat Dumnezeu să devii!

Si daca ochiul tau te face sa cazi in pacat, scoate-l; este mai bine pentru tine sa intri in Imparatia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decat sa ai doi ochi, si sa fii aruncat in focul gheenei (Marcu 9:47)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  • Caută ajutor de specialitate! Un terapeut sau un preot (alege-i cu grijă, nu toţi terapeuţii sunt pregătiţi cu adevărat! Scrie-mi un e-mail folosind formularul de contact de aici, dacă ai nevoie de consiliere, şi îţi voi recomanda cei mai buni specialişti, în care am încredere 100%!) Ai nevoie de un specialist pentru că el va şti exact cum să te ajute, prin tehnica de lucru şi prin confidenţialitate. El va aborda rădăcina problemei tale, te va ajuta să vezi nevoile de dincolo de faţadă şi cum să umpli golurile pe care le simţi şi care te duc spre dependenţă.
  • Caută-ţi un partener de dare de seamă (înainte să devin creştină habar nu aveam că există aşa ceva! Am scris aici despre acest subiect, citeşte cu încredere!) Acesta te va ajuta să îţi gestionezi emoţiile şi să lupţi cu dependenţa ta! Fii sincer cu el şi dispus să îndrepţi orice greşală pe care ai comis-o! Nu te gândi că o dată ajuns în cabinetul consilierului ţi-ai rezolvat problema! Ieşirea din întuneric presupune parcurgerea unui lung drum presărat cu recăderi, dar cu perseverenţă şi ajutor, oricine POATE reuşi! iar următorul pas, după ce ai apelat la un consilier, este acela de a găsi un partener cu care să împarţi povara. Atenţie, el nu va lupta în locul tău şi nu va fi responsabil pentru eşecurile tale, dar va fi acolo pentru a te ajuta să creşti!
  • Nu te implica într-o nouă relaţie, până nu eşti stabil din punct de vedere sexual! Dacă însă deja există cineva în viaţa ta, fii sincer cu femeia de lângă tine şi spune-i despre lupta ta! Este dreptul ei să afle şi să decidă dacă îşi asumă relaţia! Să ştii că mai devreme sau mai târziu, orice femeie va afla despre problema ta, oricât de bine o vei ascunde tu! Dependenţa sexuală se cunoaşte în dormitor! Nu subestima femeile:), sunt radare mai performante decât tot ce ai folosit tu vreodată! 🙂 Dacă eşti un brăbat de caracter, gândeşte-te că nu este corect faţă de partenera ta, să lupte cu problemele tale! Nu o folosi pe ea pe post de terapeut personal şi nu o învinovăţi dacă nu reuşeşti să te abţii! Sfatul meu este să-ţi umpli golurile înainte de a intra într-o relaţie! Eu le spun mereu bărbaţilor: gândeşte-te cum ai vrea să fie tratată mama, sora sau fiica ta, şi fii bărbatul cu care ai vrea să se căsătorească într-o zi fata ta!

Mai devreme sau mai târziu, orice femeie va afla despre problema ta, oricât de bine o vei ascunde tu!

  • Previno recăderile, prin blocarea accesului către orice obiect sau gând care te duce înapoi în dependenţă! Dacă problema ta ţine de pornografie, instalează-ţi pe laptop programe-radar pentru detectarea site-urilor şi imaginilor pornografice. Şi ori de câte ori îţi vin în minte imagini, fără a te uita, redirecţionează-ţi gândurile către Dumnezeu sau către orice persoană pe care crezi că ai răni-o dacă ai continua cu acele gânduri! (exemplul cu mama şi fiica au mers cel mai bine în cazul bărbaţilor cu care am vorbit!) Dacă problema ta ţine de autocontrolul în faţa femeilor reale:), atunci fii atent să nu rămâi singur cu o femeie. Caută să ai mereu pe cineva cu tine, la orice întâlnire în interes de serviciu, sau sună-ţi partenera în faţa acelei femei, ori dă-i un mesaj, astfel încât să ai în minte CE TREBUIE SĂ FACI, nu ceea ce nu ar trebui să faci! Te poţi scuza astfel: “Mă scuzaţi 2 secunde, vă rog, trebuie să dau un mesaj urgent iubitei mele.” Foloseşte acest truc mai ales în prezenţa unor femeie despre care ştii că sunt singure sau prezintă interes faţă de tine!

Fii sincer cu femeia de lângă tine şi spune-i despre lupta ta! Este dreptul ei să afle şi să decidă dacă îşi asumă relaţia!

Nu intra în gura lupului, pentru ca apoi să te plângi că te-a înghiţit! Uneori este necesară impunerea unor reguli STRICTE şi drastice, ca de exemplu, renunţarea la un job. Dacă eşti într-un proces de vindecare a dependenţei tale, nu accepta proiecte în care, de exemplu, se lucrează cu prostituate sau femei abuzate! Oricât de credincios ai fi tu, şi oricât de mult ai dori să ajuţi oamenii, nu te încrede în puterile tale, când vine vorba de dependenţă; întotdeauna ea va câştiga, dacă i-ai dat voie să intre pe uşa din dos! Dumnezeu nu te pune într-un loc care ţie ţi-ar afecta integritatea morală şi sexuală! Nici unui alcoolic nu i se recomandă să se angajeze într-un bar!   Ceea ce îţi scriu nu îţi garantează reuşita, dar te ajută să vezi că EXISTĂ scăpare! Însă depinde de tine să munceşti! Doar dacă citeşti, nu poţi ajunge invingător, cum nici un sportiv nu câştigă un meci dacă doar obţine informaţii despre tehnică!

Nu uita: ORICE ESTE CU PUTINŢĂ CELUI CARE CREDE!

#Dacă vrei să împărtăşeşti, nominal sau anonim, experienţele tale cu dependenţa sexuală, foloseşte formularul de contact de aici şi ajută-i şi pe alţii să învingă!

surse foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
“God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.” – Jessica Armstrong

Parenting Relatii

“God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.” – Jessica Armstrong

Distribuiți vă rog

 Today is about mommy. God and the love of your life. Let`s find out how to deal with it! 🙂

Hey, Jessica! Thank you for accepting my invitation to talk about femininity and motherhood. Tell us, please, from the beginning, who are you and what are you doing here in Romania?
Jessica: Hey, Monica! My name is Jessica Armstrong, and my husband and I are Americans living in Bucharest, Romania. We work with the Baptist church, and my husband teaches at the Bucharest Baptist Institute. We’ve been here for 4 ½ years. In October 2016, we had a baby girl, named Sara.
What were you doing in the USA before you came here?
Jessica: Before I came to Romania, I was a high school math teacher for 5 years.
So, you left the United States for a man? 🙂 I am asking you this, because for a lot of Romanian women, sacrificing her family, her job and her friends, to cross the ocean and to begin a new life, totally depending on her husband, is not, for sure, a very easy decision. Was it a hard decision to make? And how did you decide?
Jessica: Well, that’s not exactly how it went… 🙂 I was teaching high school math in Raleigh, North Carolina, and I thought I would keep teaching until I retired. One day, a friend of mine from church asked me on a date. I was shocked, and I didn’t know what to do, because I knew that Cameron wanted to be a missionary, and I definitely didn’t. A (girl) friend of mine convinced me to give him a chance. I was very conflicted, because I had been single for a long time, and a part of me just wanted to be in a dating relationship, but I didn’t want to start a relationship that didn’t have a future together.

I prayed so much for God to give me wisdom. I continually kept feeling a peace in my spirit to take just one more step with Cameron. And my friends also prayed for me and felt like it was a good thing.
Even though I felt like God wanted me to be with Cameron, I still was uncertain about living overseas. I wanted to try going on an overseas mission trip to see what it would be like, but because I was a teacher and we started dating in October, I didn’t have any long vacation until the next summer.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

A friend suggested we take a trip over Christmas break. We ended up coming to Romania for Christmas 2010 and staying with some missionary friends that Cameron knew. I really had a good time. I felt so comfortable, even though the language was different. I remember sitting in a Romanian’s home in a village outside of Oradea eating lunch after church, and there was a guy who was teasing the little kids, just like an uncle.

I felt like I was at my grandmother’s house. That was when I felt like I could live here.
We got engaged that January and married in July 2011. The organization that we wanted to work for requires that newlyweds be married for at least a year before they move overseas, so that it’s not too stressful on their marriage. So, we lived in North Carolina for a year and began the process of applying to be missionaries.

At first, we applied for a short 2-year temporary contract, so that I would be able to try it out without being committed long-term. I found that I was happy living in Romania, though parts were hard (learning a new language, living in a big city). After our first term, we applied for a long-term contract in Romania.
I made a decision that I prayed a lot about, and I could’ve chosen not to follow this path. Being a former math teacher, a revelation moment for me came when I was talking to one of my colleagues, a geometry teacher. He said, “It’s basic logic. If you are called to be with Cameron, and Cameron is called to go to India, then you are called to go to India!” (At that time Cameron was looking at missionary jobs in India, but obviously we ended up in Romania.) That simple logic really spoke to me.
As a missionary couple, we are both missionaries. I didn’t just marry a missionary and follow him to another country. We both have expectations and responsibilities. We both fill out monthly reports and talk to our supervisors about our progress. So, it wasn’t just about Cameron’s job, it was about me changing jobs – from being a teacher to being a missionary. I don’t feel like I am dependent on Cameron, but rather that we are a team working together.
Let`s talk about femininity now. What does it mean, from your point of view, to be feminine? Is it about our look, our job, our needs, or is it something else that femininity involves?
Jessica: God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.
What should young women, who are not married, know about marriage? Is it hard, is it a nightmare, or is it a blessing? What they should expect from marriage?
Jessica: First, they should know that marriage will not bring them fulfillment if they feel empty as a single woman. God created each of us with a need for Him, and though we may seek to fill that need with a man, nice clothes, a good job, etc., only God can make us feel whole.
A book we read together before getting married had the subtitle: “What if marriage isn’t about making us happy, but about making us holy?” Marriage is certainly a joy, but it also will highlight your selfishness as you learn to love another person. It is not about each person giving 50%, but about both people giving 100% to the other person.

We don’t divide up household tasks – there are things one person typically does, but the other person is always ready to help. We are a team.
I hope my initial response doesn’t make marriage sound like a negative thing, because it most certainly is not!

Cameron has been an incredible blessing to me, and I hope he would say the same about me. There is a deep love in marriage, and I am so thankful that the Lord blessed me with Cameron. To single women, I would say to wait for a man who respects you and cherishes you.

To single Christian women, I would add to also wait for a man who loves the Lord more than he loves you. But even if you never marry, you are not less than a woman who marries. God loves you so much.
 What is the secret of a happy marriage?
Jessica: For a Christian couple, you must always put God first above your spouse. Pray together. Pray for each other. In a more general sense, each person should put the other above him/herself. The other person is always more important.

Don’t seek for things to be fair/even, but rather seek to serve your spouse and love him/her.If you both do that, you will learn to selflessly love each other. Also, if you have children, you should put your spouse above your children.

By all means, take care of your children’s needs, but your children will benefit greatly if you have a healthy marriage.
And now, what about motherhood? How is this for you?
Jessica: It’s definitely a new adventure. I think the hardest thing is the constant exhaustion. But then I look at Sara’s smile and am filled with joy and motivation to keep going. Sometimes I just can’t believe that the Lord blessed us with our little miracle.

Many times I feel so inadequate and like I’m not doing a good job, but then she looks at me and loves me just the way I am. It’s so humbling.
In Romania, you both are without your families. You don`t have Sara`s grandmothers here to help you with her. How you deal with the mother role, considering you have no nanny?
Jessica: In America, it’s not as common to have the grandmothers help with their grandchildren, so for me it seems unusual to have a grandmother living with/near the family to take care of the grandchildren. I think it’s a great custom, and I greatly admire the closeness of Romanian families, but I don’t feel that I am lacking because I don’t have that help.

Because of the nature of our job, Cameron can often help me when he is home. Typically, we do paperwork and meet with people, so it’s not like he has a 9AM-5PM office job where he is gone all day. Also, we have friends who can babysit Sara if we need to go to a meeting together or want to go on a date.
 Is it a bad idea to leave the house before your kids are 2 years old? Would a nanny replace mothers?
Jessica: When I was teaching, I thought that I would definitely go back to work after having a baby, because staying at home all day would drive me crazy. In America, the maternity leave is 6 weeks, and then you go back to work. If you want to stay home, you quit your job and don’t receive any salary.

I would certainly not judge someone who wants to go back to work and hire a nanny, and I would not judge someone who wants to stay at home with her children. It is a choice for that woman and her family, and there are many factors to be considered.

Would she go crazy being home alone with a baby all day? Does she feel uncomfortable leaving her child to be raised by another person? Would she feel empty without her job? Are they financially able for her to stay home?
What should a mother do with her kid all day long? Is it important to talk to kids, even when they are so little?
Jessica: Before having Sara, I would not have known how to answer that question. We try to have a routine, although it has been difficult/impossible to have a time schedule. When Sara wakes up, we change her diaper, feed her, play with her/independent play time until it is time for her next nap.

I read a book that I really like called “Secrets of the Baby Whisperer,” which advocates the “EASY” method: Eat, Activity, Sleep, and “You” time. She also encourages treating the baby like a person, by talking to her and telling her what you are doing.

We ask Sara if she had a nice nap. We tell her that it must feel so nice to have a clean and dry diaper. We talk about how we are dressing her, “Over the head, over the face. Arms in, hands to the end. Mommy is going to snap your onesie – one, two, three snaps. Etc.”

Even though it may seem like she is too young to understand us, we still talk to her so that she can learn. We name body parts as we wash them during her bath, so she can learn what they are called. “Mommy’s going to wash your neck. We’re washing your arms. Time to wash your belly and your belly button.Washing your legs, all the way to your toes.Etc.”

It helps them to feel secure when they know what to expect. We do the same routine and try to use the same phrases so she can learn what they mean. It may sound boring, but it doesn’t feel that way, because she is so happy.
During the activity/play time, she does tummy time, we read books, play with stuffed animals, and she plays independently in her jungle gym. She tends to take short naps, which is why it is difficult to have an exact schedule, but we do have a regular bedtime.

Also, we have a routine we do before naptime and bedtime. Before each nap, we wrap her in a blanket, read a story, then listen to a song in the bedroom before putting her in bed with her pacifier. She is usually asleep pretty quickly, if we read her cues correctly (getting fussy, rubbing her eyes, yawning).

Before bedtime, we give her a bath, wrap her in a blanket, give her a bottle, read a Bible story, sing a song in the bedroom, and put her in bed with the pacifier. It helps because she knows exactly what to expect.
 I wrote recently about studies that proved that the spirituality is written in our genes. What do you think about it? Is it important to teach your child about God and spiritual life, and why?
Jessica: I have to confess that I didn’t read what you wrote, because it’s difficult for me to read long articles in Romanian. However, I definitely think it’s important to teach your child about God. As I said above, we read a Bible story to Sara every night before bed.

But that’s not all we do. We include her (if she’s awake) when we pray together. It’s difficult sometimes, because she doesn’t understand yet and can be distracting, but we want her to learn how to pray. We want her to know that we think prayer is important.

She sees us reading the Bible, even though she doesn’t yet know what it is. If not now, then when? When is she old enough? We like to start now, so she won’t ever be shocked by us taking her away from playing to something that may seem boring to her when she doesn’t understand it.

Just as how we are teaching her about how to get dressed and the parts of the body, we want to teach her about spiritual life as well. We also take her to church so that we can worship God together as a family.

Dear parents, I hope this interview helped you to understand the importance of love between you both, and a quality time spending with your baby!

And dear singles, I hope this woman helped you to  understand that the only method to choose the right person to marry with, for the rest of your life, is praying God to give you wisdoom. 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Cum am reuşit să eşuez?

Relatii

Cum am reuşit să eşuez?

Distribuiți vă rog

 

E cel mai greu post pe care l-am scris până acum. Nu ştiu cum mi-a venit în minte această întrebare, ştiu doar că citeam ceva – nu mai reţin ce- şi parcă am avut o halucinaţie 🙂 .

Cineva mi-a derulat în faţă în câteva secunde tot filmul vieţii mele, şi mi-a arătat unde am fost. Când m-am ridicat de jos, (am căzut, văzând tot dezastrul ce-a fost. Pur şi simplu, o cădere în gol din infinit!) mi-am dat seama că acum ţineam eu în mână o diplomă: aceea de Regizor. Habar nu aveam în chimb cum am ajuns aici.

Până când mi-a vorbit Scenaristul: „Eu te-am făcut! Te-am lăsat să îşi distrugi viaţa, pentru că altfel n-ai fi avut cum să ajungi aici!”

Vă voi povesti eu mai târziu cine e Scenaristul ăsta…

Am fost o culegere de matematică. Serios vă spun, nu halucinez! 🙂

Cuprindeam între coperţile mele, toate problemele lumii. Nu eram o problemă în sine, ar fi fost uşor cu rolul ăsta.  Îmi ştiam rezolvarea de aş fi fost aşa…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Dar fiind culegere, habar nu aveam  CUM să (mă) rezolv. Ştiam doar rezultatele. De la sfîrşit. Acolo eram cea mai interesantă. Mă lăudam eu că sunt cea mai cea, dar habar nu aveam că Cel mai Cel era Cel ce mă crease.

Într-o zi, am zis că e mai bine să plec la răsfoit alte cărţi. Mă plictisisem cu mine. Şi m-am dus. Grav a fost că m-am întors abia după vreo 15 ani …  sau chiar mai mulţi … cu filele rupte. Iar cele ce mai rămăseseră, erau mototolite …

Cum am ajuns aşa?

  • Am bifat greşit. Iubiri. Am luat aşa, pe ghicite. Am crezut că am noroc. Şi cu o încredere oarbă, în loterie, am pus la întâmplare. Un fel de 5/40. 🙂 ştiti jocul de la Lotto, da?

Problema însă nu era (alta!) că nu câştigam, dar eu şi insistam să mai joc, doar-doar, o fi şi la mine … până să mă dezmeticesc, ajunsesem falită. Şi când nu mai ai nimic, te vinzi pe tine. Pe oricât… eh, cam aşa am decis eu: să mă vând iubirilor, pe Gratis! Aşa mult vor aprecia, că voi ajunge un fel de „vedetă”.

  • Am renunţat să (mă) scriu. Ajunsesem să cred că alţii se pricep mult mai bine ca mine la slove, şi oricum n-ar da ei 2 bani pe mine. Ţineam între coperţile mele poveştile altora. Şi îi ajutam pe alţii să descifreze enigmele. Nu mai aveam nevoie de a (mă) crea. Ajunsesem să cred că starea „de a legumiza” era mult mai bună decât de a grădinări. Grav era însă că, deşi să fii legumă e bine, căci te cultivă alţii, te stropesc alţii, te plivesc alţii… tu nu ai nimic de spus, nu poţi însă cere apă, nu poţi cere atenţie. Şi mai grav, că, în final, te vând. Grădinarii, zic!

Aşa că am ajuns oricum din mână în mână. Mâinile oamenilor care mă răsfoiau, începeau să rezolve din mine ce puteau, şi se plictiseau. Sau se enervau. Iar eu eram convinsă că e din cauză că sunt eu prea grea. De rezolvat. Prea multe probleme între coperţile mele! Mi-am dat peniţa altora, din siguranţa că ei au talent mai mult!

  • Am decis că nu pot să mă opresc din tăcut. Credeam că alţii au un glas mult mai dulce, şi o minte mult mai ageră. Eu, şi dacă aş fi spus ceva, ar fi fost fără valoare. Şi atunci, era mai înţelept să accept că nu sunt înţeleaptă. Ca alţii. Şi aşa am lăsat altora şansa să se afirme. Şi mie mi-am lăsat închisă uşa care ducea la afirmare. Oricât m-ar fi jignit ei, eu tăceam. Trebuia să fiu blândă. Dumnezeu spunea că trebuie să întorci şi celălalt obraz

 

  • Când găseam câte un sârguincios, care se chinuia cu problemele dintre filele mele, mă închideam. Azi aşa, mâine aşa, până se enerva omul şi mă lăsa pe masă. Să se chinuie altul cu deschisul meu. Îmi părea rău apoi, căci mă gândeam că ar fi reuşit cumva să rezolve ecuaţiile alea întortocheate, la câtă determinare şi răbdare avea. Dar … toate au limitele lor. Aşa că mă lăsa baltă şi se ducea la altă culegere. Care măcar nu se închidea. Măi, şi greu îmi era când vedeam cum venea apoi, fericit, cu diploma cu locul I. Căci rezolvase totul. Punea culegerea la loc de cinste, o mângâia în fiecare zi, o privea cu dragoste… îl făcuse celebru. Şi tot ce făcuse ea, colega mea culegerea, fusese să SE DESCHIDĂ. El se chinuise cu toate ridicările la pătrat, şi cu toţi radicalii.

 

  • Habar n-aveam că rolul de Regizor nu era acelaşi cu cel de SCENARIST. Aici a fost de fapt dezastrul: credeam că trebuie să regizez după piesele mele. Aşa cum erau. Trebuia să fiu originală, aşa credeam. 🙂 De fapt, trebuia să regizez după scenariile Celui mai bun Scenarist. Cine era El?

Dumnezeu!

Habar nu aveam că El scrisese cele mai bune piese. Şi una dintre ele, fusesem eu!

Doar că eu nu ştiam de fapt CINE sunt. Credeam că sunt o culegere de exerciţii sofisticate. Mai grav, credeam că sunt plină de cifre, de matematică. Când colo, eram de fapt un regizor talentat, care avea de pus în scenă cea mai bună piesă scrisă vreodată: viaţa mea!

Am eşuat, dragii mei, prin tot ce am fost şi am ştiut. Tot ce am aruncat la gunoi, convinsă că era stricat. Prin tot ce nu am spus, de frică să nu mă fac de râs.

N-am înţeles că Dumnezeu era în controlul a tot. Eu nu trebuia decât să mă dau jos din paginile culegerilor alese greşit, şi să regizez.

 

Am eşuat! Dar azi trăiesc eşecul cu palmele făcute rugă. O înalţ spre cer şi aştept binecuvântarea de a continua să dau viaţă Cuvântului  (lui Dumnezeu) şi să încep, uşor-uşor, să îmi scriu povestea dictată de El!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Simona Herb-Interviu: Cum Ne Ajută Tehnica EFT Sa Facem Faţă Adulterului

Relatii

Simona Herb-Interviu: Cum Ne Ajută Tehnica EFT Sa Facem Faţă Adulterului

Distribuiți vă rog

Astăzi vorbim cu Simona Herb, femeia care a adus IUBIREA în România. Să aflăm povestea…

Simona, esti primul terapeut EFT din Romania. De unde motivatia pentru aceasta abordare?

Da, sunt terapeut, supervizor și trainer in training în această abordare. Eu am o primă formare în terapia sistemică de cuplu și familie. În cadrul aceste formări, am avut un modul despre abordarea centrată pe emoții.

Când am auzit prima dată despre faptul că emoțiile sunt importante, că emoțiile ne ”povestesc” multe despre noi înșine, despre cum ne simțim în relații și că putem vindeca dinamica emoțională, am rezonat foarte mult cu această abordare. Faptul că se bazează pe terapia atașamentului care spune că noi, ca oameni, nu putem exista fără iubire, valorizare și acceptare, a fost ca o întoarcere acasă. În sfârșit, o terapie vorbea pe limba mea.

Ce presupune tehnica EFT, si care este istoria sa? 

Terapia centrată pe emoții (EFT) a fost fundamentată de dr. Sue Johnson în anii 80. Ea a observat că, deși majoritatea cuplurilor raportează faptul că s-au constituit pe baza iubirii mutuale, nici o terapie de cuplu nu aborda problema iubirii în cabinet.

Până la acel moment, terapia de cuplu se focaliza pe a schimba comportamente, gânduri, sexualitate, managementul furiei etc, dar nici una nu se uita la schimburile emoționale dintre cei doi parteneri.

E o terapie care s-a bazat pe observații empirice, mai specific Sue Johnson își urmărea înregistrările cu ședințele terapeutice și a încercat să observe unde se blochează cei doi parteneri, unde, în ciuda voinței și intențiilor lor pozitive, nu mai pot face progrese.

Și atunci a decelat că trebuie să fie atentă la nevoile de atașament ale fiecăruia, la fricile din spatele fiecăruia (”dacă nu sunt perfect, mă va abandona”, ”mi-e teamă că o dezamăgesc”) și care stau în calea unei conectări emoționale puternice.

Cine se poate specializa in EFT si cine poate fi client in terapia EFT?

Orice psiholog care dorește să devina psihoterapeut de cuplu poate să înceapă o formare în abordarea terapeutică centrată pe emoții (EFT). În ceea ce privește clienții, ținând cont că această abordare terapeutică se bazează pe teoria atașamentului, atunci putem concluziona că orice client poate să beneficieze de o apropiere caldă, plină de empatie, total non-judicativă și în condiții de siguranță.

Modelul este dezvoltat pe terapia de cuplu, fiind abordarea cu succesul cel mai mare (70-73% din cupluri raportează o satisfacție maritală crescută chiar și după 2 ani de la încetarea terapiei). Terapia EFT are efecte profunde și semnificative asupra depresiei, intimității și încrederii.

Hai sa detaliem terapiei de cuplu. Cand ar trebui un cuplu sa apeleze la terapie si de ce?

Părerea mea este că, atunci când apar conflicte, blocaje în cuplu, ar trebui să se apeleze la terapie de cuplu. Ei vor deprinde în aceste ședințe niște abilități emoționale care le vor servi enorm în continuarea relației pe termEn lung.

Cuplurile nu trebuie să vină atunci când s-a ajuns la neputință, lipsă de speranță sau înaintea divorțului, ca și ultimă soluție. E ca și mersul la doctor, putem merge când avem primele semne de alarmă sau atunci când un organ deja a cedat sau boala este foart avansată.

Vestea bună în ceea ce privește EFT-ul este că are rezultate indiferent în ce stadiu vine cuplul. Diferența va consta în numărul de ședințe pe care trebuie să le parcurgă (cu atat mai multe, cu cât cuplul are probleme acutizate sau s-a confruntat cu probleme delicate – relații extraconjugale, apariția copiilor, boala unui partener sau a unui copil, pierderea serviciului etc).

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Deci îndemnul meu este să se apeleze la terapie EFT atunci când se simte distanță emoțională, probleme în viața intimă, conflicte care par să nu se soluționeze, certuri care apar recurent, când apare consum de substanțe la un partener etc. Din timp, procesul de reconectare emoțională e mai ușor și mai rapid.

Articolul meu, „Cele 3 faze ale infidelitatii”, a deschis multe usi, in sufletele si mintea multor persoane. Mi-au scris multe dintre ele despre experientele lor, in urma unui adulter. Care crezi ca sunt motivele infidelitatii?

Motivul principal este deconectarea emoțională, și anume momente în care avem nevoi de atașament (de acceptare, iubire, valorizare, de siguranță) cărora nu li se răspunde sau care sunt respinse în mod frecvent. Atunci când partenerul nu ne răspunde, se formează un fel de panică și atunci intrăm într-o stare în care căutăm pe cineva să ne răspundă.

 Se spune ca barbatii insala cu trupul, si femeile cu sufletul. Este vreo diferenta intre a insela fizic, si a insela emotional, la nivelul gandului? Daca da, care este aceasta?

Nu știu dacă există o diferență între ce simte un bărbat și ce simte o femeie într-o asemenea situație și nici nu sunt rezultate bazate pe cercetări în acest sens. Dar există diferențe între motivele avute de o persoană cu atașament anxios (în majoritatea cazurilor femei) și o persoană cu atașament evitant (majoritatea bărbați).

Un anxios va înșela cu gândul sau din dorința de a-și face partenerul să reacționeze, să îl vadă, dar nu vrea să piardă apropeirea. Un evitant atunci când înșeală o face tocmai pentru a diminua intensitatea legăturii cu partenerul, intensitate care îl sperie.

În ceea ce privește dacă e mai dureros pentru partenerul înșelat să afle că a fost o aventură bazată pe fizic sau că a fost o legătură emoțională, majoritatea clienților cu care lucrez și au fost într-o asemenea situație raportau că durerea provine din ruperea leagăturii emoționale. Adevărata trădare vine atunci când au existat schimburi emoționale, împărtășiri, confesiuni etc.

Cum isi poate da seama o persoana ca partenerul sau il/o insala?

Proabil că sunt multe semne, dar distanțarea emoțională, acea ”răceală” depre care se vorbește popular, este semnul cel mai vizibil.

Trist este că, dacă o răceala profundă a intervenit de dinainte de relația extraconjugală, atunci e posibil ca partenerul nici să nu mai perceapă.

Ce sfatuiesti aceste cupluri, chiar daca nu doresc sa urmeze un program de terapie? Cum sa depaseasca acest moment de cumpana din relatia lor?

O relație extracojugală poate fi un moment foarte dificil și care poate tulbura din temelie o relație deoarece se poate constitui într-o rană de atașament peste care se trece greu. Rana de atașament presupune că în mintea celui care suferă are loc un dicton ”niciodată în viața mea” și asta se traduce prin “niciodată în viața mea nu mă mai las atât de vulnerabil încât să fiu rănit atât de profund”.

În aceste cazuri, va fi foarte dificil ca cei doi parteneri, fără ajutor exterior (terapeut, preot, consilier etc) să poată vindeca această rană.

Prin natura sa, o ”rană de atașament” ne face mai puțini empatici, într-o stare de vigilență permanentă, de neîncredere. Ori tocmai aceste abilități ne pot ajuta să iertăm și să avem încredre din nou. Deci, pentru cuplurile care trec printr-o asemenea situație, le recomand ajutor specializat.

 O altă  întrebare de care sunt sigură că au nevoie cuplurile. Este pornografia un tip de adulter? De ce?

Pornografia este un atașament de substitut și tocmai, de aceea, pentru o relație armonioasă de lungă durată, această adicție trebuie încetată. Dacă vorbim despre adicție, adică a căuta o eliberare instant și a înlocui iubirea fizică reală cu una virtuală.

Care este diferenta intre „a insela cu verigheta”, si „a insela fara verigheta” ? (cand esti casatorit si cand traiesti in concubinaj)

Nu cred că există diferențe majore în ceea ce privește rana de atașament, durerea resimțită de cel care este trădat și probabil, durerea sau distanțarea pe care o simte cel care înșeală. Nu verigheta este cea care dă intensitatea durerii și a dezamăgirii, ci legătura emoțională și trădarea încrederii.

Daca un cuplu decide sa apeleze la un specialist, exista un numar standard de sedinte pe care un cuplu trebuie sa le urmeze, pentru a-si salva casnicia? Ce presupune terapia, in cazul adulterului?

Un proces terapeutic în EFT poate să fie foarte diferit de la caz la caz, în funcție de durata problemelor. Cercetările arată că nivelul distresului inițial al unui cuplu prezice  o varianță de doar 4% în ceea ce privește succesul final.

Asta înseamnă că, indiferent cât de multe și grave probleme au, terapia centrată pe emoții (EFT) îi poate salva și are rezultate foarte bune. Și asta este extraordinar că avem speranță pentru orice fel de cuplu. Intensitatea problemelor și durata acestora vor influența numărul de ședințe.

Sigur, dacă există răni de atașament, momente vulnerabile (relații extraconjugale, boala unui partener, pierderea jobului, etc), traumă la unul sau la ambii parteneri atunci și procesul terapeutic va fi mai îndelungat

Cum este afectat un copil de adulterul parintilor?

Copilul este afectat în măsura în care acest adulter va crea în viaţa părinților multă dramă și dezorganizare (certuri, vilență, durere). În ciuda a ceea ce se crede la modul general, și anume că un copil vrea ca cei doi părinți să fie împreună și să se iubească, eu cred că cel mai important pentru copil este să aibă siguranța că ambii părinți îl iubesc și că are acces egal la ambii părinți, siguranța că nu îi va pierde.

Deci, dacă părinții reușesc să navigheze print-o relație extraconjugală fără să ”sperie” copilul, atunci nu vor fi mari porbleme.

Mulţumim, Simona, pentru că ne-ai adus IUBIREA la noi acasă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Timpul să pleci, femeie!

Relatii

Timpul să pleci, femeie!

Distribuiți vă rog

„Abia mi-am găsit aici locul şi nişte braţe în care bineînţeles că mi-am făcut cuib,  şi deja trebuie să-mi iau rămas bun. (LILIANA POPA)”

 

Ştiţi replica aceea celebră: „AI GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI!” ?! A naiba de reală, cum e clipa aia în care te trezeşti în braţele lui, îi spui TE IUBESC şi el îţi răspunde simplu: „Şi eu ( iubesc). Dar pe altcineva!”

Ţi-ai smulge părul din cap, te-ai arunca în mare, ţi-ai asfixia iubirea, te-ai vinde, ţi-ai ucide visele, te-ai sinucide dacă nu ai şti că…. vine o zi când totul va trece.

Şi vor veni altele în locul lor.

Şi-atunci te încalţi cu papucii ăia vechi ai puterii de a mai urca o treaptă, chiar dacă îţi sângerează picioarele, îţi sunt oasele zdrobite şi îţi curge din suflet  un sânge a cărui culoare nu se află în corolă.

Mi-am dorit o mare iubire. Una atât de mare, încât să fie lăsată moştenire pe foi de papyrus, scrisă cu cerneală de vis, între pauze de dragoste şi lacrimi. De fericire amestecată cu durere surdă. Aceea care nu aude, oricâte aparate performante i-ai cumpăra.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Mi-am dorit ceva atât de complicat şi de adânc înrădăcinat, încât să fie Alfa şi Omega-ul iubirii. Al Puterii şi al Luptei pentru supravieţuire.

Mi-am dorit să mai iubesc o dată, cu preţul celei mai mari suferinţe din lume. Şi de-a fi să mă sfâşii, să mă tai în bucăţi şi să mă târăsc precum un peşte pe uscat, cel puţin să mai simt dorul nespus, pierderea în nefiresc, preaplinul împlinirii din ochii lui.

Am rugat divinitatea să-mi scoată în cale bărbatul în braţele căruia să mă cuibăresc şi să mă umplu de dragoste, să mă satur din vorbele lui, să mi se scadă orele de somn şi rezultatul să fie cu plus. Şi nimeni să nu înţeleagă cum de mai trăiesc. Prin ce miracol supravieţuiesc. Şi să mai pot doar arăta firav cu degetul spre minunea care mă ţine în viaţă. Spre el.

Să se uite cu toţii la el ca un un isus care mie mi-a luat lepra, atingându-mă doar cu o privire, să îl dorească toate şi numai eu să îl pot avea. Clipă de clipă, centimentru cu centimetru.

Să fiu Eu şi doar Eu; şi să mă iubească pentru ceea ce sunt de o mie de ori mai mult decât pentru ceea ce aş fi putut fi.

Să mă accepte aşa cum păşesc, aşa cum zâmbesc, aşa cum scotocesc, aşa cum pălăvrăgesc, aşa cum deschid şi închid uşi în urmă, cum las hainele împrăştiate, cum uit să pun reminder-ul.

M-am rugat să ştiu să-i deschid uşa inimii, apoi să-i pot intra în sânge şi să fiu eu cea care îl ţine în viaţă. Nu din egoism, ci din dragoste de veşnicie.

Mi-am dorit dragostea căreia să nu trebuiască să îi contorizez timpul, căreia să nu îi dau cheia apartamentului meu şi să îi spun scurt: „Las-o în cutia poştală când pleci!”

Mi-am dorit o parte de Rai şi-o parte de Iad trăite în ochii din care a curs, până la ultima picătură, dragostea adevărată.

 

Mi-am împlinit dorinţa şi-am cules cele mai frumoase roade. Ale unei dumnezeiri pe care nu aş putea vreodată să o vând. Am avut parte de acea dragoste pe care am visat-o altfel decât citind-o în cărţi sau privind-o în telenovele.

Ci acea dragoste pe care mi-am pictat-o în culoarea inimii mele.

Mi-am făcut cuib în braţele omului despre care toţi au spus că a lăsat în urma lui lacrimi şi suflete frânte, care a ucis femeile cu neputerea lui de a pleca la timp din alte aşternuturi, şi a se aşeza pentru totdeauna, în ale VOASTRE.

Am privit ochii despre care toţi spuneau că sunt înşelători, că spun ceea ce vrea fiecare femeie să audă, că se închid pentru că el de fapt sărută prin mine, buzele celeilalte. Cea „încă una” din prezent sau celelalte din trecut, pe care încă le mai iubeşte.

Am ascultat vorbele pe care toţi au spus, siguri pe ei, că le spune tuturor, că le învaţă pe de rost, ca la şcoală, şi că le ştie atât de bine, încât mereu va primi nota maximă.

Căci îşi alege victime dintre femeile care sunt în cele mai dramatice clipe din viaţa lor. Şi-atunci profită. Acolo e locul lui.

Am stat lângă bărbatul despre care toţi spuneau că va pleca şi se va întoarce frecvent, pentru că locul lui nu este lângă mine, ci lângă o femeie care valorează- pentru el- cât 1000 ca mine. Că deşi stă lângă mine, gândul îi este la celelalte, pe care le minte la fel de frumos că le iubeşte. Că le doreşte, că nu le-a uitat.

Am zburat cu bărbatul care nu mi-a cumpărat bilet, nu mi-a dăruit copii şi nu mi-a pus pe deget o verighetă. Nu a făcut totul pentru mine şi nu a uns balamalele mândriei mele cu sintagma „doar al tău”.

 

M-am îmbrăcat într-o zi ca o cerşetoare şi am stat la uşa inimii lui. Să văd dacă mi-ar da un bănuţ de n-ar şti cine sunt. Dar n-am avut curajul să rămân până iese din casă. Mi-a fost teamă că se va opri. Sau că va pleca nepăsător.

Da, de ambele mi-a fost teamă.

Căci de se oprea ar fi durut că oferă oricui. Şi de ar fi plecat, ar fi durut indiferenţa.

Am decis să mă cuibăresc la pieptul lui Eu, chiar dacă or avea dreptate toţi cei care spun că aşa îşi spun şi altele.

Şi m-am cuibărit, spunându-mi cu lacrimile şiroind:

 „Trebuie să învăţăm să lăsăm, ca să putem merge mai departe.”

Căci ştiu că într-o zi va trebui să las. Locul meu alteia.

Definitiv.

            Şi eu să plec în braţele Celui care nu mă va părăsi niciodată: Dumnezeu.

sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Simona Catrina, eu nu ştiu să dansez Tango, şi nu voi mai vrea vreodată să învăţ!

Oameni cu aripi

Simona Catrina, eu nu ştiu să dansez Tango, şi nu voi mai vrea vreodată să învăţ!

Distribuiți vă rog

În urmă cu câteva luni, am pregătit pentru Simona un interviu. I-am scris pe Facebook motto-ul vieţii mele: “În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea!” (Sfânta Scriptură) Am fost convinsă că Dumnezeu nu o va lăsa. Nici o secundă nu m-am îndoit de minunea care se va face prin femeia asta. Azi am aflat însă, la prima oră, că Cineva a decis că e mai bine aşa.

Nu ştiu de ce. Nu ştiu nici unde e. Ce ştiu este că nu am mai apucat nici să o rog să îmi acorde interviul, nici să mă bucur de minunea din viaţa ei. Şi cu viaţa ei. Încă o dată, încă a câta dată, Doamne? ajung prea târziu la destinaţii. Exact atunci când oamenii mor. Aceeaşi poveste şi cu Gyuri Pascu. Despre care am scris AICI. Exact atunci când îmi dau eu seama că moartea nu aşteaptă curajul tău, decizia ta, ciocănitul tău…

N-am apucat să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru salvarea ei, că a şi venit Alice Năstase cu vestea…

Simona dragă, ultimul text al tău la care am plâns cu sughiţuri, a fost ĂSTA.  “Respons to Friend Request. Forever!”

Mi s-a părut că îmi scriseseşi parte din propria poveste. Am plâns, draga mea, cu întrebările în pumni, de ceaţa din sufletul meu. De drumul pe care m-am oprit. Spre el. Un el. Căruia îi acceptasem acel Friend Request. Tot după ce-mi citise blogul, gândurile, textele… Tot aşa, cu ani mai puţini, cu răbdări mai multe… cu frici mai puţine, cu frumuseţe a sufletului mai mare. Sau ştiu yo???

Am citit textul tău certându-mă cu Dumnezeu. Acelaşi pe care L-am rugat să te vindece pe tine. Să citesc mai departe despre o iubire născută pe vreme de Facebook, fără să ţină cont de ani şi de depărtare, de lume şi de frică…

“De atunci, am tot infruntat previziunile celor care inca mai cred ca un barbat cu cinci ani mai tanar decat mine va pleca dupa o femeie cu cinci ani mai tanara decat el.
Doru nu va pleca niciodata dupa nimeni, asta stiu. Eu si el nu vom pleca decat dupa moarte.”

Tu, Simona dragă, ai murit cu convingerea că Doru nu te-o părăsi niciodată pentru alta. Cu 5 ani mai tânără. Eu trăiesc cu convingerea că Dumnezeu ştie mai bine de ce nu mai am cui să-i dau un Fried Request… Şi ce mă face acum să plâng în hohote e nedreptatea cu care ne desparte Dumnezeu uneori de cei pe care îi iubim…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Simona, iubirea asta a voastră, născută în urmă cu atât de puţini ani, ne e nouă, lecţie de viaţă. Că există bărbaţi care te citesc, te iubesc după ce ţi-au învăţat pe de rost textele şi îţi rămân fideli până la moarte. Că există şi bărbaţi care te ţin în braţe pe patul de spital, când boala te sfâşie. Când îi sfâşie şi pe ei frica de a nu rămâne fără tine, într-o singurătate în care se moare de frig…

Draga mea, ai murit lăsând în urmă un testament pentru orice femeie speriată de iubire, din lumea asta:

“Iubiţi. Iubiţi. Iubiţi! Nu vă uitaţi la vârstă, la trup, la carieră, la drumuri, la distanţă, la oameni! Uitaţi-vă numai la Dumnezeu!”

Nu ştiu ce v-a spus El vouă, când v-aţi jurat credinţă-n faţa Lui, dar cert e că ce I-aţi jurat voi Lui, aţi împlinit: “Până când moartea ne va despărţi!”

Simona, voi sunteţi dovada reală a iubirilor care se nasc din Cuvânt. Prin cuvânt. De blog, de carte ori de ziar. Voi sunteţi cei doi nebuni care aţi trecut de mână prăpastia. Şi tot de mână v-aţi şi întâlnit cu moartea. Aţi privit-o fix în ochi, i-aţi spus că oricum Dumnezeu e mult mai puternic decât ea, şi dacă te-o lua pe tine, voi tot împreună veţi rămâne.

Simona dragă, eu plâng azi, de mi se zguduie pereţii sufletului. De neînţeles. De frică şi de moarte ce văd în faţă… Una pe care aş implora-o să mă mai lase câteva vieţi în braţele celui căruia i-am dat într-un cândva, un Friend Request… Nu forever, ci până unde a vrut Dumnezeu.

Îţi mulţumesc, femeie puternică, pentru ce-ai împărtăşit cu noi, pentru lecţia de viaţă oferită pe gratis, pentru iubirea frumoasă dăruită celui mai frumos sufletului tău, şi pentru dorul de Doru al tău, ce-l ai deja… deşi te ţine, cu siguranţă, încă, de mână…

Îţi mulţumesc, draga mea necunoscută, căreia îi cunoaştem atât de mulţi blogurile, sufletul, gândurile, textele, luptele! Îţi mulţumesc pentru că ne-ai lăsat moştenire un vis pe care l-ai transformat în realitate mai frumos ca orice rochie de mireasă, pătată de noroi, pe o vreme ploioasă. Şi rece. Ca moartea…

Îţi mulţumesc, Simonă dragă, pentru că m-ai învăţat că există şi bărbaţi care nu Îl întreabă pe Dumnezeu, cum L-a întrebat un el pentru care n-am fost niciodată destul de femeie: “De ce, Doamne, mi-ai dat o femeie bolnavă?”

Îţi mulţumesc, femeie frumoasă, pentru lacrimile tale, ce-au scris poveşti. Pentru bucuriile tale, ce-au născut poveţe, şi pentru demnitatea cu care care ai înfruntat moartea! Destinul şi diavolul.

Îţi mulţumesc, copil de Dumnezeu, că ne-ai trezit pe unele dintre noi la realitate, ne-ai scris poveştile, altora, ne-ai mângâiat pe unele şi ne-ai dat cu capul de pereţii realităţii, pe altele!

Simona, eu nu mai vreau să citesc ce-ai scris! Eu vreau să citesc ce vei scrie. Cu dorul de Doru tău, de Alice a ta, de Tangoul tău, de lumea ta, de blogul tău, de viaţa ta…

Simona… eu nu mai vreau niciodată să învăţ Tango! Tu ştii mai bine decât oricine de ce…

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
4 nevoi psihologice de împlinit care scad riscul Infidelităţii

Relatii

4 nevoi psihologice de împlinit care scad riscul Infidelităţii

Distribuiți vă rog

Subiectul infidelităţii este atât de actual, că pare, în ultima vreme, a face concurenţă nevoii de hrană. Are şi motive să fie asociat cu aceasta, căci nevoile psihologice ale omului sunt la fel de esenţiale ca şi nevoile de bază ale acestuia.

Sigur că nu putem garanta că satisfacerea celor 4 nevoi psihologice vor pune la respect infidelitatea şi te vor pune pe tine la adăpost de aceasta. O relaţie de cuplu fericită nu garantează fidelitate 100%.

Ramona Covrig, psihoterapeut adlerian, susţine că „infidelitatea are mai mult în comun cu dorinţa de a depăşi graniţele şi limitele impuse.”

Cu toate acestea, însă, consider că este foarte util pentru fiecare dintre noi să ştim cele 4 nevoi psihologice pe care trebuie să le împlinim, astfel încât să asigurăm creşterea stimei de sine a partenerului nostru. Sigur că o relaţie de cuplu are nevoie de 2. De aceea vă sfătuiesc să citiţi acest articol fie împreună cu partenerul dumneavoastră, fie să i-l recomandaţi!

  • Nevoia de conectare:

Nevoia ta este aceea de a aparţine. Iar când nu te simţi conectat în relaţia de cuplu, trăieşti un sentiment de izolare socială şi de insecuritate, ceea ce te deconectează de la relaţie. Deconectarea duce la nevoia de a te conecta la ceva. Acel ceva poate fi atunci în afara relaţiei de cuplu. Acum poate apărea prima pantă de alunecare într-o relaţie extraconjugală.

Astfel, pentru a te conecta, îţi sugerez să te gândeşti la un televizor căruia, pentru a te bucura de ceea ce îţi oferă, trebuie să îi atingi telecomanda, sau orice buton responsabil de aprindere. Foloseşte mângâierile, strângerile de mână, privirile, semnele de aprobare, comunicarea prin mesaje telefonice, Facebook, e-mail, telefon, etc. Orice îl face pe partenerul tău să se simtă conectat la sursă:).

  • Nevoia de a te simţi capabil:

Te simţi capabil atunci când partenerul îţi transmite mesaje pozitive: „ Îmi place că ai spălat vasele azi, sunt mândră că ai câştigat concursul de şah, etc.” Când nu te simţi competent, pentru că partenerul tău îţi transmite mesaje negative, imaginea de sine scade şi  creşte complexul de inferioritate. Atunci, din dorinţa de a te ridica, poţi supracompensa prin infidelitate. Te simţi util cu altcineva, din afara relaţiei de cuplu. Orice căsnicie trebuie să fie locul în care îţi împlineşti visele din copilărie. Dacă partenerul te descurajează sau te ignoră, nu ai curaj să-ţi duci la împlinire ţelurile.

  • Nevoia de a simţi că eşti important pentru partener (contezi pentru el):

Când simţi că nu contezi pentru cel de lângă tine, consideri şi că nevoile tale nu au importanţă pentru el. Scade stima de sine şi poţi renunţa la lupta de a-i cere să-ţi împlinească vreo nevoie. Astfel, poţi ajunge să ai manifestări agresive, fizice sau verbale, sau poţi deveni autoritat. Acest lucru se întâmplă pentru că tu ai impresia că pentru partener, nevoia lui de confort este mai mare decât nevoia psihologică de a te face să simţi că ai valoare în ochii lui.

Arată-i, aşadar, partenerului tău, cât este de important pentru tine, făcând pentru el lucruri pe care, în mod natural, nu sunt importante pentru el. De exemplu, ieşiţi la plimbare de 2 ori pe săptămână, dacă acest lucru pentru el este foarte important. Deşi nu îţi face plăcere, şi ai dori să stai să te uiţi la un film, nu uita că nevoia lui de a se simţi important nu poate fi înplinită decât dacă îi arăţi că ceea ce el îţi doreşte este la fel de important şi pentru tine. Atenţie, însă: nu îi spune pe un ton de lehamite:), sau afirmând că o faci doar de dragul lui! Fii cât se poate de jovial şi de drăgăstos, fără să cazi în ridicol! 🙂

  • Nevoia de a fi încurajat:

Când nu te simţi încurajat, nici tu nu ai curaj să treci prin viaţă. Descurajarea, nu uita, stă la baza complexului de inferioritate, a depresiei, a fricii de eşec, a sentimentului de inadecvare, a tendinţei de retragere şi de evitare a sarcinilor care au cea mai mică rată de eşec!

Încurajează-ţi, deci, partenerul, să-şi ămplinească visele! Dacă simte că nu e capabil să ducă la bun sfârşit un proiect, ajută-l să treacă la următorul pas încurajându-l mereu, şi spunându-i totodată că indiferent de rezultat, important este procesul! Şi că un eventual eşec nu spune nimic negativ despre el. Ca partener al tău de viaţă. Iubirea ta va fi acolo indiferent de rezultatele lui!

Succes!

Sursă foto: Google

Dacă vrei să-i mărturiseşti iubirea ta, COMANDĂ  această scrisoare, pentru a ajunge la sufletul ce nu se va învechi şi demoda niciodată!

Iar dacă vrei să citeşti poveşti ce nu s-au scris niciodată singure, comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! 

 

 

 

 

 

Distribuiți vă rog
De ce mă tot caută, dacă nu mă vrea? 3 Adevăruri care dor, dar vindecă

Relatii

De ce mă tot caută, dacă nu mă vrea? 3 Adevăruri care dor, dar vindecă

Distribuiți vă rog

1) Pentru că  îi lipseşte ceva.  Ceva am zis, nu cineva. Şi de ar fi totuşi un cineva, acela n-ai fi tu!

Şi lipsa asta n-are nimic de-a face cu nervii actualei, cu lipsa ei de intelegere, cu dragostea care a murit, cu groapa pe care a sapat-o sa o inhumeze. Pe iubire zic, nu pe femeie!

Lipsa asta are de-a face cu el. Cu iubirea care ii lipseste. Iubirea de sine. Cu frica de a nu ramane singur, asa defect cum e. Defect, ai auzit bine! Daca nu s-ar vedea la mana a doua, ori a treia, ori aproape de final, n-ar ramane langa o ea care ii da batai de cap, in loc de implinire, la ceas de dezlegare.

2) Te cauta nu pentru ca e porc, nemernic sau misogin. Ci pentru ca nu poate mai mult. Si celui ce n-are, i se va lua si ce are, zice Hristos. Ala in care s-ar putea sa nu crezi! Nu  poate, pentru ca e gol pe dinauntru. Caci n-a avut cine sa-i umpla sufletul cu iubire. Cu demnitate. Cu bucurie si cu pace. Si, in lipsa lor, s-a pus pe cautat inlocuitori. Femei. Alcool. Droguri. Cluburi. Aroganta. Infatuare.

Puterea exemplului pozitiv in viata lui, a inclinat spre 0. Poate si in a ta, dar tu n-ai apucat inca sa gasesti scapari in substitute care iti distrug trupul. Tu ai luat calea celor ce-ti distrug sufletul. Unul din substitute e el, barbatul frumos ce-l plangi in fiecare perna, in fiecare pumn si-n fiecare respiratie. El insa… e al alteia. Sau al altora.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

3) Te cauta din acelasi motiv din care tu ii raspunzi inca: pentru ca amandoi cautati o mare iubire, o mare implinire si un mare adevar. El in aventuri si-n deliruri, tu in bratele lui.

Amandoi vreti sa fiti acceptati si valorizati asa cum sunteti.

Problema nu e insa nevoia de iubire, ci LOCUL unde o cautati amandoi: in substitute.

Diferenta o face, insa, numai Dumnezeu! Si despre asta vom vorbi altădată!

Dacă vrei să înveţi despre adevărata iubire, îţi recomand aceste 2 cărţi, care pe mine m-au transformat:

Relaţii de iubire. Normalitate şi patologie

ARTA DE A CULTIVA RELAŢII DURABILE

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Eugen Mihaescu- KRYPTON spune că autismul nu este un obstacol în a-ţi trăi pasiunea. Tu ce spui?

Artistii lumii

Eugen Mihaescu- KRYPTON spune că autismul nu este un obstacol în a-ţi trăi pasiunea. Tu ce spui?

Distribuiți vă rog

Pentru că am promis că toată luna aprilie este dedicată AUTISMULUI, azi vă aduc o notă pe portativ. De la Eugen Mihăescu. Trupa KRIPTON s-a născut, a crescut şi trăieşte frumos, între coarde de chitară şi iubire divină, pentru a scrie pe cer mesajul cel mai emoţionant pe care, ca terapeut, l-am auzit vreodată:

Dumnezeu, cand ne-a trimis acest dar si ne-a invatat despre cea mai frumoasa dintre arte -nu si-a ales nici teritoriile, nici culoarea oamenilor, nici pozitia lor in societate; EL doar a reusit sa ne ”imbrace ”pe toti, in cea mai adevarata haina: MUZICA!
Cred ca Romania e tot pe Pamantul acesta… si de ce n-ar fi pregatita sa sustina un alfel de om, ce canta o muzica divina…!?

Te invit aşadar, om bun, să citeşti un interviu cu şi despre suflet. Cu cel care crede cu tărie că muzica este vindecare!

Eugen, nu cred ca mai ai nevoie de vreo prezentare.:) Te stim cu totii, cu mic, cu mare. Motivul acestui interviu nu este promovarea ta, deci nu te voi intreba cine esti si ce canti:). Te intreb pentru inceput CINE esti? Asta pentru ca pe contul tau de Facebook ai scris: “Creator de muzici si NU compozitor, textier si NU poet, instrumentist si NU chitarist.” Ce face diferenta intre toateaceste etichete?

Sunt un om normal ce am primit aceasta vocatie din partea Divinitatii…
Nu pot spune ca indeplinesc o functie anume, de chitarist sau compozitor, narator sau scenarist, cantautor sau maestru-interpret…”Abtibildele” acestea le pun cei care fac statistici si se ocupa cu criteriile de departajare…
Sunt un om normal, ce a primit o menire clara aici, pe Pamant: Sa cant, sa bucur lumeA, sa fiu aplaudat pentru ceea ce fac cu credinta…!

In curand, KRIPTON implineste mai mult decat varsta mea:). Spune-mi, te rog, in lumea in care fast food-ul nu exista numai in alimentatie, ci si in arta, care a fost “dieta” care a asigurat longevitatea acestei trupe?

Faina expunere vis-a-vis de intrebarea ta..
Da, noi KRYPTON, am cam strans in bagajul nostru 35 de ani de concerte, de turnee, de plimbari in tara si dincolo de tara, de fani, de albume, de nopti nedormite, de zile cu soare dar si de ”tsunami”-uri uneori aproape devastatoare, caci asta se-ntampla in viata oricarui artist…!
N-as spune ”dieta”, ci mai degraba reteta de a rezista dupa, si in atatia ani, a constat in echilibrul, ratiunea si mentalitatea de invingator pe care am ”condimentat-o” in adn-ul fiecaruia din noi, indiferent de etapele prin care am trecut…!

Nu CE canti, te intreb, Eugen, ci de ce inca mai canti  ceea ce canti?  Nu te-ai “afiliat” la moda vremii, compunand piese bazate pe sexualitate…

Ma inspir din frumosul care ma inconjoara si daca muza imi vorbeste de sexualitate, n-am s-o privesc doar ca pe un val ce tine de o ”moda” anume, ci ca pe o parte din viata asta in care exista si dragoste, dar si ura, si lumina, dar si intuneric, si caldura, dar si racoare, sinceritate, bucurie, chemare dar si… sex!

Ce te inspira in scriereapieselor, si dupa 30 de ani? Cand ma gandesc la KRIPTON, o fac terapeutic: intr-o casatorie de 30 de ani, ce aduc acei oameni, sa continuie inca sa isi scrie povestea? Exact asta e scenariul pe care-l am cand ascult piesele tale…

Cred ca ce am scris la întrebarea precedentă, reprezinta si raspunsul pentru aceasta..:))!
Doar mai adaug…
Nu fac parte din folderul celor ce scriu ‘la comanda” piese sau texte (poezii…) si am invatat in toti anii acestia sa astept escalele inoportune si vizitele uneori foarte tarzii, evident neanuntate, ale unei persoane dragi mie-Muza!
Dupa plecarea ei, imi iau condeiul…!

Este muzica o terapie pentru suflet?

Am spus-o cu simtire si credinta, ca muzica este un medicament -elixir terapeutic pentru suflet si uneori o stare de criogenizare chiar si pentru tesuturile vii…!

De 12 anilucrez cu copii cu autism. Pe unii dintre ei i-am putut scoate din lumea aceea rigida, dandu-le o toba, o chitara sau un pian. Fara sa  stiu care va fi rezultatul. Si de acolo a inceput viata lor, desi niciodata nu au fost indrumati catre arta, de către parinti. Spune-mi, din toata experienta ta, este muzica din Romania pregatita sa primeasca “un om altfel”, care sa o cante? (o persoana cu nevoi speciale)

Te felicit pentru altruismul si rabdarea ta de a lucra cu ”oamenii altfel…”
Dumnezeu, cand ne-a trimis acest dar si ne-a invatat despre cea mai frumoasa dintre arte -nu si-a ales nici teritoriile, nici culoarea oamenilor, nici pozitia lor in societate; EL doar a reusit sa ne ”imbrace ”pe toti, in cea mai adevarata haina: MUZICA!
Cred ca Romania e tot pe Pamantul acesta… si de ce n-ar fi pregatita sa sustina un alfel de om, ce canta o muzica divina…!?

Am cunoscut oameni pe care muzica i-a salvat de la sinucidere. Cand si-au dat seama ca au hoinarit in lume degeaba, ani de zile, in joburi care nu le aduceaunici o implinire, si au decis sa renunte la tot, pentru pasiunea de o viata, si-au revenit fara ca psihiatrii sa inteleaga CUM. Care este explicatia pe care o dai tu, ca ARTIST, aceastei “minuni”?

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Am avut astfel de exemple si in trupa mea…Oamenii se reintorc dupa ani si ani, acolo unde si-au regasit alter-ego-ul, in locul unde au simtit pentru prima data – lumina, dragostea, recunostinta, faima, bucuria…!
E o ”chemare” ,in primul rand spre…tine!

Te intreb tot terapeutic: ai decis, la un moment dat, sa-ti continui cariera solo, pentru cativa ani, apoi tot tu ai fost cel ce a redat viata trupei, avandu-l ca solist vocal pe RazvanFodor. Ce te-a determinat “sa renunti la singuratate”, in detrimentul comuniunii?

Proiectele ”solo” sunt ”variatiuni pe teme diferite” de cele pe care le pictezi, in cadrul subiectului-”mamă”…! Ele iti aduc o alta stare de bine atunci cand simti nevoia de exprimare si in alte ”tablouri”, cu expuneri diferite de nuante si atitudini, dar cu aceeasi amprenta, stilistic vorbind…!
Etapa Fodor… -un alt episod marca KRYPTON, un episod in care mi-am propus o introspectie, vis-a-vis de o dilema cu launtrul meu, punandu-mi intrebarea shakesperiana, de a fi sau nu ”comercial…”?
Reusisem atunci, feedback-ul propagandu-se destul de repede dar…
Era o muzica scrisa de mine, dar departe de ceea ce simteam si imi doream… Atunci, chiar m-am simtit asemeni unui croitor ce creeaza si ajusteaza haine in functie de client…!

M-am reintors la scurt timp, la radacinile plecarii mele in viata asta de rock-er si mi-am continuat drumul, cu blugii rupti si o pleata in vant, printre ”armatele de ovedrivere” …!

Eugen, traiesti exclusiv din muzica in acest moment, sau este o pasiune care te mentine in viata, la nivel emotional?

Asemeni furnicutei harnice din fabulele lui La Fontaine, am pus deoparte tot ce am castigat si castig din muzica- cu titlul de investitor, intr-un domeniu care iti aduce o liniste financiara, dar nicidecum o satisfactie spirituala…!
Asadar pot spune sincer ca traiesc din si pentru MUZICA…!

Se poate trai in Romania, din muzica de calitate? Cand spun “de calitate” ma refer, fara a avea intentia de a jigni pe cineva, la substanta unui act de creatie, si nu la imaginea de plastic, creata de sexualitate…

Se poate trai din muzica si in Romania… dar cred ca ecuatia fericirii ramane totusi credinta si constanta evolutiva, pentru ca istoria sa te recunoasca INVINGATOR…!

Multumesc pentru traire si suflet, Eugen Mihaescu! Sa-i aducaDumnezeu pe toti membrii KRYPTON la nunta de platina!:)

Fain spus… Nunta de platina…!
Eu zic mai tot timpul, la sfarsit de concert :
Sa dea Dumnezeu sa ne mai vedem in viata asta cu bine…! 🙂

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Sorin Nicolau, managerul clinicii OANA NICOLAU, despre meseria de tată, carieră şi căsnicie.

Sanatate mintala

Sorin Nicolau, managerul clinicii OANA NICOLAU, despre meseria de tată, carieră şi căsnicie.

Distribuiți vă rog

Am participat la o sesiune deschisă despre Feminitate şi Stress, la clinica OANA NICOLAU. Lucrând, la rândul meu, de 11 ani în domeniul sănătăţii mintale, am fost atentă la fiecare detaliu: amplasare, atitudinea specialiştilor, subiectele alese şi maniera de prezentare a acestora, amenajarea spaţiului.

Am găsit nu un cabinet psihologic, ci o parte de rai.

De ce o parte de rai? Pentru că fiecare cabinet din cadrul clinicii spune o poveste. Despre suflet, despre emoţie, despre dragoste şi despre libertate.

L-am rugat pe managerul clinicii, Sorin Nicolau (care m-a rugat “terapeutic” să nu-l domnesc:), pentru că “eu sunt Sorin şi mă simt într-o super formă, tânăr şi cu multă energie la cei 38 de ani :)) “), să-mi acorde un interviu, pentru a vă aduce şi vouă pacea pe care eu am simţit-o în locul în care m-am simţit femeie, frumoasă şi liberă. Şi pentru că domnia sa este şi NLP COACH, am smuls pentru voi câteva rădăcini de pasiune pentru meserie, spre a planta seminţele dorinţei de a cunoaşte tot ce ţine de psihic.

  • Sorin, spune-mi, te rog, în primul rând, cum şi când s-a născut clinica OANA NICOLAU?

Totul a inceput in urma cu 15 ani cand Oana a ales aceasta cariera in care investeste multa pasiune,  si multa iubire.  Dupa mai multi ani de formari si dezvoltari in domeniul psihologiei, oportunitatea i-a scos in cale Oanei o propunere de a deschide o clinica de psihologie. Ne-am consultat, am analizat impreuna si ne-am decis sa renovam o casa din zona Cotroceni, pe care ne-o cumparasem. Din pasiunea Oanei si din spiritul meu antreprenorial, in anul 2007 s-a lansat Clinica Oana Nicolau, o clinica, la acel moment cu doar 4 cabinete.

In urmatorii ani, aportul meu in clinica a fost minor, Oana ocupandu-se in cea mai mare masura atat de partea manageriala, cat si de rolul ei de psihoterapeut.

Pe masura ce timpul trecea, impreuna ne-am dat seama ca este nevoie de un spatiu mai mare, cu mai multe cabinete si in felul acesta am construit sediul actual  si in anul 2013 ne-am mutat in strada George Georgescu unde beneficiem de 12 cabinete si 2 sali mari pentru ateliere si evenimente. In urma acestei mutari, ne-am dat seama ca am facut un pas inainte si echipa manageriala trebuie sa se extinda, iar rolul meu a devenit full time.

  • Ani în care aţi ajutat mii de oameni, aflaţi în situaţii limită ale vieţii lor… Ce aţi învăţat în această perioadă despre lume şi ce aţi aflat despre voi, ca oameni?

Da, asa este, pragul clinicii a fost trecut de mii de oameni si impreuna cu echipa  clinicii, acestia si-au gasit sprijinul, ghidajul necesar depasirii situatiilor cu care se confruntau. Ma bucur mult de aceasta deschidere din ce in ce mai mare a oameniilor fata de serviciile de psihologie.

Beneficiind atat eu cat si Oana de aceaste servicii, putem spune ca scopul nostru, misiunea noastra, s-a conturat in acest sens: ne dorim sa transmitem un mesaj catre cat mai multi oamani, fie adulti, fie copii, fie parinti, un mesaj cum ca dezvoltarea, evolutia persoanala, progresul continuu reprezinta drumul catre un viitor insorit.

  • Ştiu că  OANA NICOLAU este, pe lângă fondatoarea centrului, şi soţia ta, 🙂 şi psihoterapeut. De ce aţi decis împreună înfiinţarea unei clinici, şi nu aţi rămas într-un cabinet personal, unde să lucraţi pe cont propriu, atât tu,  ca şi coach, şi Oana ca psihoterapeut?

Probabil, de la inceputul clinicii, viziunea noastra a fost de a lasa o amprenta, de a creea ceva valoros si din acest motiv nu am luat decizia de a avea un singur cabinet.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  • Despre serviciile oferite de clinică găsim informaţii pe site. Vreau să ştiu acum despre pasiunea ta.  De ce ai ales NLP ? 

Profesia mea de coach cu formare in NLP s-a alaturat carierei mele de antreprenor acum 3 ani, si a pornit ca o nevoie persoanala de dezvoltare, de evolutie. Nu m-am gandit deloc ca imi va aduce atatea satisfactii persoanale si profesionale. In continuare, cariera mea personala este si va fi  ocupata in mare parte de antreprenoriat, si profesia de coach imi vine manusa atat pentru mine si pentru celelalte persoane cu care interactionez tot timpul: familie, prieteni, angajati, clienti.

NLP-ul are nenumarate definitii, s-au scris mii de carti si manuale. Ce pot sa-ti spun despre acest domeniu, este ca din puncte de vedere personal m-a ajutat si ma ajuta sa ma descopar, sa ma cunosc si sa-i cunosc mai bine  pe care in intalnesc.

Mi-a creat abilitatile de a-mi gestiona gandurile, emotiile, de a-mi crea autonomia de care am nevoie, de a fi prezent si de a mentine deschisa calea catre evolutie. In plus, cel mai important lucru, m-a ajuta sa vad mai departe de nevoile de baza si sa gasesc un scop mult mai inalt in ceea ce fac.

  • Cum te-a ajutat NLP-ul în managementul afacerii voastre?

Din punct de vedere al afacerii, investitia pe care am facut-o in formarea mea de coach si NLP, pot sa spun ca mi-a adus mult mai multa claritate in setarea si atingerea obiectivelor, mi-a deschis vederea pe termen lung, am capatat mai multa rabdare si perseverenta.

  • O întrebare personală, dar utilă cititorilor mei, pentru că puterea exemplului face minuni 🙂. Cum este căsătoria cu o femeie puternică, precum OANA NICOLAU? 

Da, asa este, Oana este o femeie remarcabila, este o sotie minunata, o mama exceptionala. Ma simt foarte norocos si cred cu tarie ca puterea unui barbat este data de catre puterea femeii de langa el. Alaturi de Oana ma simt un barbat, un sot si un parinte puternic.

Oana este o persoana determinata, responsabila, plina de energie, foarte dinamica si cu o viziune pe termen lung si foarte lung.  Si, asa cum ar trebui sa faca fiecare femeie, chiar si fiecare barbat, are grija si este atenta cu propria ei persoana.

  • Lucrezi împreună cu Oana zi de zi. Are acest aspect impact pozitiv asupra relaţiei voastre, sau unul negativ? 

Da, lucram impreuna, formam o echipa minunata, atat in cadrul clinicii cat si in familie. Probabil ca atunci cand te identifici cu propria ta afacere, da, este greu sa formezi echipa, insa in cazul nostru, clinica reprezinta pentru noi o modalitate de a ne atinge scopurile, de a ne urma misiunea noastra de a crea o lume independenta, o lume cu o dorinta arzatoare de cunoastere si evolutie, o lume cu scopuri inalte.

Ca sa nu sune doar ca un slogan american, da, este si o modalitate foarte eficienta de a face bani , pentru ca acolo unde poti masura progresul, acolo unde poti verifica faptul ca esti pe drumul cel bun, poti atinge ceea ce ti-ai propus.

Probabil ca ne ajuta foarte tare si modul nostru participativ de a realiza ceea ce ne dorim. Intotdeauna, inainte de a ne apuca de ceva ne intrebam prima data ce ne dorim cu adevarat, ce este mai important si in felul acesta ne stabilim pasii si modalitatile de lucru.

 

  • Cum te descurci cu rolul de tată? Azi aţi încheiat activitatea la ora 22.30. Copiii deja dorm când veţi ajunge acasă…

Sunt perioade in viata unui adult cand atentia este indreptata mai mult catre viata profesionala, sau catre viata personala, sau poate catre cea de familie.

Sunt momente, zile, poate chiar saptamani, cand acord mai mult timp afaceriilor, sau poate mai mult timp mie, sau relatiei cu Oana sau cu copii. Ceea ce am invatat eu ( si Oana ) este sa echilibrez aceste lucruri, acesti timpi petrecuti pentru un singur scop pe o perioada scurta.

Da, compensez, echilibrez, si acord pe parcursul unui an, timp pentu fiecare arie din viata mea: timp personal (cel mai important), timp relatiei de cuplu si de familie, timp carierei.

Aceasta este strategie mea: pe termen mediu si lung echilibrez, si in felul acesta armonia se mentine.

  • Cât de important este tatăl într-o familie, şi care ar trebui să fie responsabilitatea sa în interiorul acesteia?

Poate suntem diferiti, poate nu, ceea ce stim este ca niciunul dintre noi doi nu este mai important decat celalalt si fiecare este cel mai important, cand vine vorba de cresterea si educarea copiilor nostrii.

Dintodeauna am privit sarcinile pe care le avem in familie ca fiind ale amandoura, sarcini care pot fi realizate in aceeasi masura de fiecare dintre noi, separat sau impreuna.

Daca inainte, in vremuri apuse, existau sarcini ca fiind clar dedicate sotiei, mamei, sau sarcini numai ale sotului, tatalui, noi nu am privit lucrurile asa niciodata. Eu am si schimbat scutece, am si pasat un iaurt cu fruct si Oana a mers cu toti copii in parc cu biciclete, trotinete. Da, ne implicam in egala masura, nu privim jocul din teren de pe tusa.

Intr-un cuvant, rolul tatului intr-o familie este de a se implica, de a participa activ si in mod egal la toate task-urile familiei.

  • Vorbeşte-mi, te rog, despre carieră şi cum poate ea rămâne, atunci când cuplul are 3 copii. Cum se pot dezvolta cei 2 parteneri în timpul căsniciei, având atâtea îndatoriri?

Intr-o relatie de cuplu, intr-o famile cu 1-2-3 copii, consider ca cea mai buna reteta a succesului ( pentru mine) este de a crea un echilibru, o armonie, urmatoarelor aspecte :

– timpul cu propria persoana ( reprezinta combustibilul pentru TOT )

– timp cu partenerul

– timp cu copii, cu toti si cu fiecare in parte

– timp cu intreaga familie

Mai adaugi sinceritate, sustinere, incurajare si generozitate.

Liantul, sursa, esenta tuturor lucrurilor, aspectelor, este si va fi intotdeauna IUBIREA.

  • Îţi mulţumesc pentru deschiderea sufletului şi a uşii unei părţi de rai: clinica OANA NICOLAU.

Monica, iti multumesc pentru aceasta scurta calatorie personala pe care mi-ai oferit-o si sper sa le fie de folos si tie si cititorilor tai.

 

Pentru că ai avut determinarea să citeşti acest interviu până la capăt, vreau să te răsplătesc cu un voucher cadou în cadrul clinicii. Urmează paşii de mai jos pentru a partcipa la concurs:

  1. Like paginii Învaţă.Crede.iubeşte
  2. Share acestui articol pe pagina ta de Facebook
  3. Like paginii Clinica Oana Nicolau
  4. Un comentariu pe site (atenţie, la rubrica de comentarii AICI, nu pe Facebook!) în care să îmi spui DE CE îţi doreşti să câştigi acest vocher.

Cel mai motivant comentariu va câştiga un voucer în partea de Rai în care eu am prins aripi…

SUCCES! 🙂

Vei primi voucherul pe e-mail! 🙂

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce sa participi cu copilul tau la evenimente caritabile? Sustine si tu proiectul umanitar  “Magie în Atelierul Zânelor JCI Constanța!”

Oameni cu aripi

De ce sa participi cu copilul tau la evenimente caritabile? Sustine si tu proiectul umanitar “Magie în Atelierul Zânelor JCI Constanța!”

Distribuiți vă rog

 

Magie în Atelierul Zânelor JCI Constanța!

M-am alăturat Atelierului Zânelor, susţinând cauza copiilor defavorizaţi, pentru că încă mai cred în poveşti. În iubire şi în bucurie adevărată. Încă mai sper într-o iubire dumnezeiască şi în zâmbetul copiilor fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Ca psihoterapeut, încurajez toţi părinţii să participe la acest atelier, atât fizic, cât şi cu donaţii mici, de haine, alimente, bani, astfel încât minunile de oameni mici, dar cu suflet uriaş, să aibă parte de bucurii şi binecuvântări în viaţile lor.

De ce aţi participa împreună cu micuţii voştri la acest fel de evenimente?

  1. Pentru că vă învăţaţi micuţii ce înseamnă empatia, dragostea necondiţionată şi bucuria de a dărui.
  2. Pentru că aveţi ocazia să îi învăţaţi că există şi oameni care nu au, iar ei sunt binecuvântaţi cu tot ceea ce le-a fost hărăzit.
  3. Pentru că le arătaţi concret ce înseamnă dărnicia, şi o inimă caldă.
  4. Pentru că vor pleca de acolo mai bogaţi cu o emoţie.
  5. Pentru că vor învăţa ce înseamnă faptele bune.
  6. Pentru că se vor simţi folositori.
  7. Pentru că vor învăţa despre lipsuri şi nevoi.
  8. Pentru că îi vei pregăti pentru o lume în care nimic nu se primeşte gratuit. Doar viaţa.
  9. Pentru că eşti un părinte responsabil şi îţi doreşti ca al tău copil să investească în el. Şi să fie fericit cu un părinte care îl învaţă neîncetat despre oameni şi vise.

Daca doriti sa faceti o donatie, va rog sa o faceti in contul RO21BTRLRONCRT0235391701, BANCA TRANSILVANIA CONSTANTA!

Constanța – Sâmbătă 1 aprilie 2017, Hotel Ibis, str. Mircea cel Bătrân nr. 39B – 41, de la ora 16.00, JCI Constanța dăruiește din magia sa la „Atelierul Zânelor” prin joc și multă distracție.

Atelierul Zânelor este un eveniment caritabil ajuns la cea de-a 15-a ediție, prin care copiii pot face fapte bune și pot oferi cadouri altor micuți din familii defavorizate.

Un număr de aproximativ 50 de perechi formate din copii și părinți vor participa la activitățile organizate de Zâne timp de aproape 3 ceasuri. Prin rotație, echipele vor participa la cele cinci ateliere.

Activitățile din cadrul Atelierului Zânelor sunt următoarele:

  1. Atelierul Bocanilă – în acest atelier copiii vor realiza măști. Cu ajutorul lor se pot deghiza și se vor distra alături de Zâna Măștilor. Fiecare prichindel își va pune amprenta și personalitatea pe propria mască.
  2. Atelierul De încondeiat Ouă – are la bază tradițiile și obiceiurile românești. În acest atelier cei mici vor realiza alături de zâne, cele mai frumoase ouă într-un stil unic.
  3. Atelierul Dactilopictură – Ne vom încălzi bine degeţelele pentru a realiza cele mai frumoase lucrări împreună cu Zâna cea Frumoasă.
  4. Atelierul Kraft – Zâna Primaverii ne așteaptă voioasă şi bucuroasă. Decupăm împreună și facem primăvara să înflorească.
  5. Atelierul Dulcica – după multă joacă şi distracție, colorat sau decupat, Zâna Dulcica ne așteaptă la atelier sa realizăm pentru părinți și bunici cele mai bune prăjiturici.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Condițiile de participare presupun ca fiecare copil înscris la „Atelierul Zânelor” să aducă un mic cadou (hăinuțe, jucării, dulciuri, etc.) pentru cazurile sociale selectate de Zâne. Aceste cadouri vor fi oferite în etapa a doua a evenimentului – PARTEA CARITABILĂ, înainte de Paşte. Micuţii din comuna Amzacea vor primi anul acesta vizita iepuraşului mai devreme cu ajutorul voluntarilor JCI Constanţa şi al constănţenilor care vor face donaţii în perioada 3 – 7 aprilie.

Vârsta copiilor: 3 – 11 ani.

Participare: 50 de lei de copil.

Înscrieri și detalii: 0732.833.443

Manager Proiect: Geanina Roșca

Parteneri: X-Printing, Cora, PlayXP, Aqua Flux Distributie, Dobrogea Grup, RIK Papetarie, IBIS Constanta, Party Ballony, Creative Start Center, Blike Development

Parteneri media: Evenimente Constanta, Libertatea Cuvintelor, Dobrogea TV, Kiss FM, Constanta News, Sky FM, Litoral TV, Cuget Liber, Telegraf,  Dosar de mama, Un parinte cuminte,  Mama de printesa, O lume perfecta, AND de femeie, Monica Berceanu, Maria Agurita, Despre viata mama si bebei, Gust de fericire, Carmen Life.

Despre JCI:

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări. Pornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii JCI îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanți ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi Annan (Secretar General al ONU), foști președinți ai SUA : George Bush Sr., Bill Clinton, Gerald Ford, Richard Nixon, președintele Franței, Jacques Chirac, prințul Albert de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo Obuchi, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan Bielecki, și multe alte personalități, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe orașe din țară: București, Timişoara, Constanţa, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca, Craiova, Prahova, Targu Mures, Galati, Suceava. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuală (JCI Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi responsabilitate faţă de comunitate (Share Your Blood, Umanitara).

 

Be Better! Vizitați pagina de internet www.jciconstanta.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre JCI Constanța.

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer ?!

Sanatate fizica

Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer ?!

Distribuiți vă rog

Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer!

Motto: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Matei 22: 39 – Sfânta Scriptură)

 

Când eşti singură, viaţa îţi dă binecuvântarea de a trăi cât pentru doi. Ori pentru 3. Ori pentru toţi oamenii care nu sunt lângă tine… Aşa că poţi merge unde vrei, când vrei, pentru cine vrei.

Am spus doar că singurătatea nu ucide, ci salvează!

Iată cum, femeie singură fiind, am putut trăi bucuria alături de oameni frumoşi. Mai frumoşi decât toate iubirile bifate greşit… V-am mai povestit eu despre ele … Aici. 

Am fost la Happy Run! Organizat de Fundaţia Renaşterea!

 Ai sau nu un om drag bolnav de cancer, ai pierdut sau nu vreodată un om drag necruţat de boala aceasta, nu ai cum să rămâi indiferent! E dur, dar din duritatea sorţii înveţi să trăieşti dincolo de limite.

Înveţi că pentru a fi învingător trebuie mai întâi să cazi. Să suferi şi să strigi. Nici un copil nu merge fără să cadă de mii de ori. Nici un om mare nu se maturizează dacă nu se târăşte prin viaţă puţin. Măcar puţin.

Am văzut oameni atât de frumoşi, cum numai sufletele îngenuncheate pot fi. Am simţit cum viaţa poate fi scrisă pe inimă şi ştearsă de pe pământ. Am simţit dragostea şi speranţa în fiecare femeie care a învins.

 

Am fost cu prietena mea, Mari.

Şi-a pierdut tatăl în urmă cu câţiva ani. Cancerul l-a răpit. Din dragoste pentru el, s-a tuns şi şi-a donat părul pentru peruci. Aici. sau aici .

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Tot ea m-a şi întrebat dacă aş dori … costă 50 ron … când e vorba de bani, oamenii trec mai departe. Când e vorba de viaţă, noi, oamenii credem că ne e dată pur şi simplu.  Sau că banii ne-ar putea-o cumpăra …

Avem senzaţia că timpul trece simplu. Sau nu (mai) trece deloc…
Îl avem…

De-am fi conştienţi cu adevărat că viaţa este doar un fir de aţă, ne-am face timp! Ne-am îngriji, ne-am iubi, ne-am îmbrăţişa, ne-am arunca în vise şi am trăi pentru împlinirea lor. Am face orice să le ducem la bun sfârşit. Nu ne-am opri la mijlocul cursei. Nici măcar pentru cel mai dulce dintre cele dulci …

un vata

Am alergat 5 km. Am simţit de multe ori că nu mai pot. Dar am continuat, cu imaginea STARTULUI în minte: „Trebuie să ajung acolo, orice ar fi!”

N-ai cum să te opreşti când ştii că în joc e viaţa! Chiar dacă nu a ta! Nici măcar el nu s-a oprit …

run caine

“Participaţi la astfel de eveneimente, implicaţi-vă!” – aud foarte des. Nu ştiu câţi o fac. Nu ştiu câţi am face-o facă în viaţa noastră s-ar lupta cineva pentru viaţă…

Oamenii iubesc. Multe: oameni, animale, lucruri, trăiri, vicii. De iubirile acestea depinde viaţa tuturor.

“Alege să iubeşti viaţa! Participă cu partea ta de viaţă la salvarea altor vieţi!” – aş fi vrut să scriu când am citit prima dată despre acest eveniment. N-am făcut-o… mi-a fost teamă parcă de mine …

Ps: La mai mult de jumătatea cursei, un băiat ţinea o foaie deasupra capului, pe care scria ZÂMBEŞTE! N-am putut să-i fac o poză, dar tare aş fi dorit! M-a impresionat până la lacrimi. Nu ştiu a cui a fost ideea, dar tare aş vrea să-l îmbrăţişez pe cel ce a avut-o!

Când simţi că nu mai poţi, e dumnezeiesc să îţi apară cineva în faţă, să îţi spună doar atât:

Să ne punem ARIPI DE DRUM şi să pornim la trăit!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Relatii

[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Distribuiți vă rog

Nu a trecut încă Martie, aşa că femeia din tine primeşte încă necondiţionat, dragoste de la Învaţă.Crede.Iubeşte.

Astăzi am povestit cu Alina Ilioi-Mureşan… femeia care, fără să ştie, mi-a scris povestea în ultima sa carte, TE IUBESC PE NEVĂZUTE.

Ne-a povestit despre căsătorie, celibat, carte şi pasiune. Cu acceaşi iubire cu care şi-a scris poveştile, visele şi viaţa. A renunţat la România, nu demult, şi ne spune, cu sinceritate, experinţa unei alte lumi. S-o citim, zic:)

 Alina, cum ti-ai descoperit vocatia si care a fost drumul pe care l-ai parcurs, de la vis, la realitate?

Alina: A fost o întâmplare fericită. Pot să spun că toate drumurile m-au condus spre scris. Am avut binecuvântarea de a întâlni câțiva oameni care m-au încurajat să scriu atunci când eu nu credeam absolut deloc în talentul meu. Iar faptul că ei au văzut potențial în mine, m-a pus pe gânduri. Drumul a fost unul anevoios, dar l-am făcut cu cel mai mare drag. Ca pe ceva natural. Mi-am permis să cred că pot mai mult și… visul s-a transformat în realitate.

Mai ai alt job, în afară de acela de scriitoare şi blogger?

Am avut tot felul de joburi. Am fost jurnalistă, am lucrat în televiziune, apoi am fost Social Media Expert, apoi am lucrat pe proiecte online, ba chiar o perioadă am fost și asistent foto. Mi-a plăcut mereu să descopăr lucruri noi. Momentan am luat o pauză…

  Se poate trăi din scris, sau eşti nevoit să faci în paralel şi altceva, pentru a putea supravieţui?

În România ești nevoit să faci în paralel și altceva. Binecuvântat e acela care poate trăi doar din scris! Ar fi mult prea frumos 🙂

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  Ce sfătuieşti femeile care au o mare pasiune, dar care nu şi-o fructifică, din cauza veşnicului „DACĂ…”?

Alina: Să-și revină :)) Pasiunile există în noi cu un motiv. Ar fi trist să fie pline de regrete, nu? ”DACĂ” e acolo doar pentru a ne speria, însă nu are nici o putere asupra noastră decât exact atâta cât îi dăm noi.

Te-ai mutat de curând, după căsătorie, în alt capăt de lume. Povesteşte-ne despre plecarea din România. Ce te-a determinat să laşi totul în spate şi să începi de la 0, departe de tot ce-ai construit atâţia ani?

Nu e chiar alt capăt de lume, însă simt că așa e. Îmi e foarte dor de România. Îmi e dor de lucrurile frumoase pe care le făceam acolo. Iubirea m-a determinat să fac asta. Deși mereu spuneam că eu niciodată nu am să mă mut din România pentru nimeni, iată că am făcut-o. M-am gândit că cel mai important pe lumea asta este să te dăruiești pentru iubire, și că celălalt o să aprecieze sacrificiile făcute.

  Cum e viaţa ta acolo?

Am să fiu sinceră cu tine și am să îți spun că nu mi-e ușor. La început mi-a fost chiar greu, am plâns în fiecare zi. Nu mi-am imaginat că dorul de tot ce am lăsat în urmă o să fie atât de mare. Iar eu sunt genul de persoană care se acomodează foarte ușor, în orice situație.

Însă iată că viața m-a luat prin surprindere și mi-a arătat că nu e chiar așa. Mi-a arătat că uneori sunt mai slabă decât credeam. Eu încă visez la o reîntoarcere în țară. Încă îmi imaginez că totul e doar pe termen scurt, până când o să spună soțul că e momentul să revenim în România. În rest, aici totul e noi. Viața de familie, viața de soție. În fiecare zi învăț câte ceva nou.

Am citit cândva că spuneai despre o „pseudocredinţă”, pe care o aveai, înainte de a înţelege cu adevărat Cine e Dumnezeu. Sunt sigură că multe femei necăsătorite se confruntă cu singurătatea şi deznădejdea, când Dumnezeu întârzie cu aducerea prinţului în viaţa lor. 🙂 Hai să vorbim despre perioada de celibat a unei femei. Cum a fost pentru tine, şi ce ai învăţat din ea?

Monica, pentru mine viața de celibat să știi că nu a fost grea. Da, aveam momente în care mă simțeam singură, însă în majoritatea timpului eu aveam câte ceva de făcut. Am fost foarte activă și m-am implicat în multe proiecte. Mi-a plăcut să investesc în mine și în cei din jur. Am călătorit foarte mult, ceea ce mi-a deschis orizontul. Chiar a fost o binecuvântare acel timp petrecut singură. Cred că dacă ești ancorat bine în Dumnezeu, viața e o aventură, fie că ești singură sau căsătorită.

  Ce ar trebui să accepte şi ce ar trebui să nu accepte o femeie, de la un bărbat, înainte de căsătorie?

Aici depinde de principiile fiecărei femei. Cred că fiecare femeie își setează propriile limite și reguli. Unele sunt dispuse să accepte mult, altele nu sunt dispuse să accepte mai nimic. Însă sunt tot mai ferm convinsă că ce accepți înainte de căsătorie, o să trebuiască să accepți dublu după ce ai devenit soţia lui.

 Cum va şti o femeie că el e „the one”, bărbatul trimis de Dumnezeu pentru a fi un exemplu de cuplu, prin care El îşi arată slava? Cum vorbeşte Dumnezeu celei ce se roagă pentru călăuzire?

Din nou, aici depinde de fiecare caz în parte. Dacă am avea un răspuns exact la această întrebare, tare fericite am mai fi, nu? Însă iată că nu există unul. Important este ca femeia să nu facă deloc compromisuri de dragul bărbatului, ci să rămână o femeie curată și credincioasă.

Nu există că se va schimba după nuntă, ba chiar de cele mai multe ori se va agrava. Bine, o minune poate face să se schimbe. Însă e nevoie de multă rugăciune, răbdare și chiar suferință… Femeia e bine să se roage, să trăiască frumos și cred că Dumnezeu nu o va lăsa la greu…

 Care crezi că sunt calităţile pe care trebuie să şi le dezvolte o femeie, înainte de căsătorie, pentru a fi cu adevărat ajutorul potrivit pentru soţul ei?

Ufff… Răbdarea :)) Depinde ce fel de soț are și de așteptările lui. Unul are așteptări ca ea să fie mare bucătar chef, iar altul se așteaptă ca ea să fie o femeie de carieră de succes. Bine, mai este și categoria care le vrea pe toate într-o femeie, dar să nu discutăm despre lucruri ireale și imposibile.

Lăsând gluma la o parte, cred că în primul rând o femeie trebuie să se concentreze să fie cea pe care a creat-o Dumnezeu. Aia e o realizare mare! Să ajungi persoana care vrea Dumnezeu să fii. Iar dacă ajungi să fii o femeie cu Dumnezeu în inimă, cu siguranță ești și un ajutor potrivit pentru soțul tău.

  Este important ca partenerul tău să fie creştin, sau crezi că se poate construi o familie frumoasă, şi cu un bărbat care respectă numai regulile de morală, fără a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat? DE CE?

Dacă te referi strict la construirea unei familii, cred că se poate face asta și cu un bărbat care e doar moral, dar nu-L cunoaște pe Dumnezeu. De multe ori am văzut bărbați care se declară creștini, care ar avea de învățat de la un bărbat care presupunem noi că nu-L cunoaște pe Dumnezeu și e doar moral.

Însă de ce e important ca bărbatul să aibă aceeași credință ca și femeia? Pentru că ea o să tânjească la a-L cunoaște tot mai mult pe Dumnezeu, iar bărbatul nu o să poată înțelege asta. Ori duminica ea o să dorească să meargă la biserică, iar el o să prefere să stea să doarmă. Și dacă vorbim și de educația copilului, că ea o să dorească să-l educe într-un fel, iar el în altul, atunci apar conflicte și mai mari.

E cam greu să ai o apropiere foarte puternică de cineva care nu are același țel ca și tine. Ori tu, ca femeie creștină, ai țelul și dorința de a trăi după voia lui Dumnezeu. Iar lui nu o să-i pese. Și uite de aici apar frământările, durerile, nemulțumirile…

Mulţumim, Alina Ilioi, pentru cărţile taleAşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL si Te iubesc pe nevăzute ), pentru bucuria pe care ne-o dai cu fiecare cuvânt, pentru sinceritate şi  sfaturi “din Dumnezeu”, cum îţi place ţie să spui!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog