Etichetă: cuplu

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta!

Credinta

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta!

Distribuiți vă rog

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta!

 Singurătate. Singurătate şi iar singurătate. Aud peste tot acest: “M-am săturat! Urăsc să fiu singura din grup, fără partener! Prietenele mele au cu cine să se plimbe, să împartăşească vise şi frici, cu cine să mănânce, cu cine să iasă la un film!”

Şi nu zic că nu e greu uneori. Sau mereu:). Faptul că am ales ca laitomotiv al acestui blog “NU EŞTI SINGUR PE LUME”, nu înseamnă că eu nu simt uneori singurătatea . Destul de rar, ce-i drept, dar am şi eu momente de “singurătate la negativ”. (asta pentru că eu o văd ca pe ceva pozitiv. Oricât de bizar ţi s-ar părea, tocmai pentru că ştiu foarte bine cât de urâtă e singurătatea în doi, cea cu mine însămi este binecuvântare!) 🙂

Simt şi eu uneori nevoia să stau la poveşti cu cineva care să fie lângă mine, să nu trebuiască să dau un telefon unei prietene sau să mă deplasez 1 oră să mă văd cu cineva care să mă îmbărbăteze. Simt şi eu uneori nevoia să aştept pe cineva cu un fresh de portocale. (nu îndrăznesc a spune “cu cina pregătită”, căci am promis cândva că “nu mai fac mâncare niciunui bărbat, în viaţa mea:)). Mai bine mor decât să mai aud comparaţii cu altele şi ale lor mâncăruri extraordinare!” M-am vindecat de promisiune, însă încă nu ştiu cum ar fi să mănânce un el din ce am pregătit. M-aş aştepta să îmi replice imediat cel puţin un: “Nu e ca a mamei!”, dacă nu “Nu e ca a fostei!”) :))

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Sunt şi eu, deci, o femeie normală, cu dorinţe şi nevoi. Dar am învăţat câteva lecţii despre cum să mă tratez de dezamăgiri şi lipsurile unui umăr pe care să-mi odihnesc sufletul. Aşa că vă împărtăşesc, de sunteţi în pană de idei:)

Invită-L pe Hristos la masă! 

Oricât de “nebunească” ţi-ar părea ideea, să ştii că atunci când am citit-o undeva, nu mai reţin exact în ce carte, mi-am spus instant: “That`s it!”  De multe ori îmi era greu să mă şi rog la masă, atât de obosită emoţional eram, deşi nu îmi doream să mă căsătoresc, cu nici un chip. Nici măcar să aud de bărbaţi. 🙂 (mă iertaţi, domnilor, uneori e nevoie de mulţi ani să te vindeci după vânătile altora, făcute pe suflet!)

Sursă: google

Aşa că, de fiecare dată când simt că nu am poftă de mâncare, deşi vin după o zi întreagă în care nu am gustat nimic, sau când simt nevoia de a dialoga şi de a împărtăşi frustrările sau bucuriile de peste zi, şi am în faţa mea golul,  Îl invit pe El la masă. Motivaţia de a pregăti masa este atât de mare, ştiind că El va fi musafirul meu, încât, oricât de mult aş urî să gătesc, mă ajută să dau gust şi aspect adevărat mâncării.

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta!

Şi mă vindec treptat, cu fiecare masă pe care o iau cu El. De atâtea ori îmi vin îm minte versetele: “Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 19-20) şi “Putem zice plini de încredere: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:6)

Sunt încurajată apoi că oricât de fără gust ar fi mâncarea mea, El nu mă va părăsi pentru alta care are talente culinare mai bune, şi nici nu va permite ca în viaţa mea, dacă vreodată mă voi căsători, să rămână un bărbat care iubeşte mai mult gustul unei ciorbe, decât gustul respectului meu, şi al iubirii de Dumnezeu. Atâta timp cât asculţi de El, şi nu te depărtezi, fii încredinţată că îţi va deschide ochii când la orizont apare un “jug nepotrivit”.

Când împărtăşeşti cu Hristos bucuriile tale, când îi spui, nervoasă şi îndurerată, despre durerile tale, găseşti o pace care nu se poate găsi în prezenţa niciunui bărbat. Niciodată, oricât de mult te-ar iubi şi te-ar preţui el.

Există o reţetă simplă, dacă eşti necăsătorită şi te simţi singură, pe care o poţi pregăti de fiecare dată şi nu plictiseşte niciodată: rugăciunea!

Fie că vorbeşti cu El cu voce tare, în rugăciune, în timp ce mănânci, fie că asculţi melodii creştine, şi păstrezi tăcerea, cu siguranţă vei descoperi că NU EŞTI SINGURĂ PE LUME.

Tot ce trebuie să faci, pentru a-L avea pe Hristos ca musafir, este să VREI să-l inviţi şi să acţionezi în concordanţă cu dorinţa ta. Da, nu se va putea doar dacă vrei:). Ştii tu, poţi să vrei să slăbeşti, rugându-te 20 de ani, dar până nu ţii regim, şi nu îţi schimbi stilul de viaţă, nu ai să arzi niciodată kilogramele gândindu-te la un foc aprins:).

Roagă-te ca Domnul să-ţi dea o inimă plină de pasiune pentru El, înainte de a-ţi da una plină de pasiune pentru el.

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta! Şi nu uita: ISUS NU E O POVESTE!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum ne despărţim? E simplu

Relatii

Cum ne despărţim? E simplu

Distribuiți vă rog

„Fără tine mi-e frig. N-am înțeles niciodată/ cum simte aerul că ai plecat”- Ana Blandiana

Cum ne despărţim? E simplu.  Mai des, mai rece, mai nepăsător, mai în delir şi mai fără rost.

Ne despărţim pentru că nu ştim să trăim. Ne plac respiraţiile oprite între 2 litere şi 3 încercări de-a ne înţelege unul pe altul.

Ne despărţim pentru că avem nevoie de independenţă. Cică. Fără şanse de a trăi în doi. Doar cu şansa dată o dată de a trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu dăm mai multe (şanse). Ne spunem simplu, simplu de tot, ce complicată e viaţa lângă celălalt. Şi nu ne întrebăm cum e a lui, lângă noi.

Susţinem că ne pasă de iubire, şi habar n-avem că nu ne dăruim măcar dreptul de a o trăi simplu, fără fard şi pe tocuri de 15. Habar n-avem cât contăm pentru celălalt, căci ne împărţim timpul între a-l acuza şi a ne găsi scuze pentru clipa când îi vom trânti în faţă uşa. Şi din timpul rămas, ne facem aripă. Să mai bată din când în când, să ne aducă aminte de cei care-am fost în braţele din care am plecat.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ne despărţim. E mult mai simplu decât să ne împărţim între înţelegere şi acuze, între confesiune şi iertare. Ne dor vorbele spuse, fără să avem răbdarea de a le auzi pe cele nespuse.

Vine iarna. Curând. Deja e ger, pentru unii. Deja se îngheaţă. Se alunecă şi se cade. Ne rupem picioarele, deşi purtăm ghete fără toc. Cele mai banale încălţări, să ne fie mai uşor să fugim. Nici măcar demnitatea de a alerga cu capul sus, pe tocurile alea de 15, n-o mai avem.

Ne prefacem că suntem nişte cerşetori fără adăpost, cu haine zdrenţuite şi murdare. Ne victimizăm fără scrupule, cerând dreptul la cuvânt. Nu ne interesează nici măcar cât bobul de muştar, ce goi îi lăsăm pe ceilalţi, în braţele cărora ne-am găsit adăpost pentru o vreme.

Mi-e frig.

Ţie?

Susă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Adio. Dar… ?

Relatii

Adio. Dar… ?

Distribuiți vă rog

Adio. Dar… ? Spunem ADIO atât de uşor uneori, că pare că nici n-am trăit împreună. Doar ne-am lovit unul de altul, în mall, când ne grăbeam să prindem loc la garderobă…

Ne asemănăm cu 2 străini care-şi beau cafeaua într-o benzinărie, umăr lângă umăr, şi pleacă apoi fără aşteptări. Ba parcă ei sunt mai însufleţiţi. Măcar se privesc în ochi…

Noi mai ales ochii ni-i evităm, la despărţire. Căci ştim că ei spun cele mai frumoase poveşti. Pictează cele mai dureroase amintiri şi dezbracă cele mai banale cuvinte. Şi le îmbracă într-o mare iubire.

Ne spunem ADIO ca la semafor: “E verde! Treci!” Îl spunem de parcă am fi noi cei ce schimbăm culorile vieţii celui de lângă noi. De parcă el n-ar avea dreptul la roşu, la gri ori la negru. Şi-atât de simplu ni se pare să ne întoarcem apoi, să spunem “Îmi pare rău, am revenit…”, că uităm durerea din ochii celui ce-a plâns. Ori nici n-am avut timp s-o observăm. Căci mai preocupaţi am fost de propria durere. Ori plecare. Ori inimă

Atâtea vieţi ni se pare că ne-a dat Dumnezeu, că am avea timp de întors. De plătit, de cumpărat ori de trăit.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

De fapt… n-avem nimic. E totul al Celui pe care nu-L recunoaştem ca autoritate. Al Celui pe care Îl ignorăm şi-L dispreţuim. Pentru simplul fapt că se numeşte Singur, Dumnezeu.

N-avem nimic. Nici măcar viaţă. Fără El, nu suntem nici măcar nimicuri.

Suntem numai fluturi fără aripi. Drumuri fără căi. Oameni fără siguranţa zilei de mâine. Suntem numere fără matematică. Şi-o simplă notă fără portativ.

-Şi o cheie scumpă, într-o lume prea ieftină, fără uşi! Îmi şopteşte un glas necunoscut, ce-şi poartă în mâini inima străpunsă de-o cheie pe care n-a mai găsit-o niciodată…

Susă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Feminitatea pusă de o parte- Leslie Ludy

Relatii

Feminitatea pusă de o parte- Leslie Ludy

Distribuiți vă rog

Leslie Ludy este scriitoarea care ţi se lipeşte de suflet! Scrie despre femei şi pentru femei, într-un stil plin de iubire şi devotament faţă de Dumnezeu, explicând concis şi concret DE CE şi CE avem de făcut pentru a trăi o viaţă de pace.

Feminitatea pusă de o parte cuprinde 9 capitole, în 204 pagini. Între copertele ţi se dezvăluie scopul feminităţii, ţi se explică iluzia atractivităţii şi valoarea propriei fiinţe, izvorul adevăratei frumuseţi, tăria de a învinge, sau mitul frumuseţii interioare.

Am recitit acestă carte de 3 ori. A doua oară am găsit-o în bibliotecă întâmplător, când inima mea era plină de răni deschise. Mă credeam urâtă, fără valoare şi de neiubit. Eram convinsă că bărbatul care nu mă iubise nu reuşise să o facă din cauza defectelor mele, multe la număr, pe care el mi le enumera. Nu aveam habar că bifasem de fapt greşit. Încă o dată.

Leslie Ludy a fost cea care mi-a deschis ochii, spre a vedea dincolo de păreri şi judecăţi, ce contează mai mult în această viaţă, de ce am fost creată şi pe Cine trebuie să iubesc întâi, să pot iubi bărbatul potrivit.

„Dacă un suflet are vreo urmă de frumuseţe, este pentru că Hristos a înzestrat acel suflet cu frumuseţea Sa proprie, căci în noi înşine, suntem diformi şi pângăriţi!”

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Leslie ne ţine de mână pe tot parcurul cărţii, spre a ne ajuta să facem paşii spre câştigarea iubirii de sine, a păcii, şi a feminităţii care cucereşte inima unui bărbat. Ne învaţă unde şi cum putem găsi bărbatul potrivit, ce înseamnă decenţa, cine şi cum ne minte în privinţa adevăratei frumuseţi. Ne învaţă ce ne deformează concepţia despre feminitate, şi cum putem fugi pe uşa din dos, din calea imoralităţii.

Aflăm din această carte ce este vulnerabilitatea, când şi  cum să o folosim pentru a ne pune în valoare feminitatea. Face o incursiune în trecutul nostru, incursiune terapeutică, spre a înţelege de unde vin fricile şi durerile noastre, spre a putea să le corectăm şi să trăim vieţi pline de linişte sufletească.

Ne vorbeşte apoi despre căsătorie şi dezamăgire, despre perfecţiune şi minciună.

„Când îi considerăm pe soţii noştri a fi sursa fericirii şi împlinirii noastre, vom fi de obicei dezamăgite!” a fost, pentru mine, minunea care m-a făcut să înţeleg că nimic din ceea ce e este exterior nu îmi va oferi pace, şi atribuirea respinsabilităţii pentru bucuria mea, unui bărbat, este greşită.

Am învăţat, din cartea lui Leslie Ludy, că nimic din ceea ce nu sunt nu mă face nevrednică de o mare iubire, şi nimic din ceea ce sunt nu îmi poate aduce pacea. Doar Dumnezeu.

Hai la învăţat din lecţiile de viaţă ale celor ce au avut curajul să se dezvăluie, pentru a fi noi fericite cu adevărat!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog
Mihaela Rădulescu: „Oamenii care trăiesc mult împreună uită să se mai întrebe ce mai fac.”  

Relatii

Mihaela Rădulescu: „Oamenii care trăiesc mult împreună uită să se mai întrebe ce mai fac.”  

Distribuiți vă rog

 

Când se nasc fluturii, ne mor fricile. Dumnezeu ne pune pe umeri Aripi, să începem drumul în 2, cu paşi timizi. Apoi, din ce în ce mai îndrăzneţi, ne continuăm călătoria, oprindu-ne doar pentru o gură de aer lumesc. Până la STOP respirăm prin inima celuilalt.

Mai trece timp, la fel de neiertător ca cel dinainte să ne moară temerile. Acum însă, nu-l mai observăm cum zboară, suntem prea ocupaţi cu propriul zbor, de mână cu el, în braţe cu ea.

Înainte ni se părea neiertător, acum ni se pare binecuvântat. Înainte ne uitam la el cum se duce şi ne întrebam cum de poate cumpăra atâta repeziciune, acum tocmai rapiditatea asta ne face fericiţi. Numărăm cât mai e e până la următorul MI-E DOR, până la următoarea strângere în braţe.

Şi devenim una cu el. Cu timpul, zic!

Şi vine o zi când ne dăm seama că ne-am oprit din zbor. Ne uităm la omul de lângă noi şi nu mai avem curajul să-l întrebăm nimic. Au renăscut fricile, din propria cenuşă. Ne e teamă să nu-l deranjăm. Acum întrebările noastre nu mai au efect de zbatere de aripă, ci de creşetere de puls. Negativ.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Atunci abia aştepta să fie întrebat, acum abia aşteaptă să fie lăsat în pace. Atunci se simţea singur fără tine, acum se simte singur cu tine. Şi deschide televizorul. Să mai audă şi altceva decât cicăleala ta, văicăreala ta, frica ta, povestea ta…

Demult, îţi sărea în braţe când ajungeai acasă, şi te aştepta în miros de timp trecut prea greu fără tine, azi nu mai are timp să îţi deschidă uşa, e ocupată cu farfuriile nespălate, cu telenovela preferată, cu pisica înfometată.

Atunci nu-i păsa de chiuveta plină de urmele iubirii voastre, acum o deranjează şosetele tale aruncate pe covor. Atunci nu conta ora la care vii, pentru că îţi pregătea surprize tăcute, şi, îndeletnicindu-se cu ele, nu-şi dădea seama că ai întârziat 1 oră. Ba se ruga chiar să mai dureze un pic, să termine totul, să fie gata surpriza…

Acum însă, îţi reproşează fiecare minut trecut peste ce-ai spus la telefon, după ce te-a sunat de 1000 de ori să te întrebe unde eşti şi cu cine.

Atunci nu-i păsa de praful de pe masă, acum îşi reproşează lipsa ordinii perfecte. Atunci trebuia să fii femeie să te iubească, azi trebuie să fii gospodină.

Şi-ntr-un târziu,  obosiţi amândoi de atâtea iubiri şi griji de altceva, vă uitaţi unul la altul, neştiind ce rost mai are un „Ce mai faci?”

Neştiind ce sens să daţi lui A FOST ODATĂ…

La voi cum a fost?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cartea de citit în doi, Victor Miron. Terapie de cuplu cu Aripi de Drum!

Relatii

Cartea de citit în doi, Victor Miron. Terapie de cuplu cu Aripi de Drum!

Distribuiți vă rog

Am primit un cadou pe care vroiam să mi-l cumpăr ca recompensă pentru examenul final, de pe 16-17 septembrie!

Nu ştiu dacă e premoniţie, şi Renata şi Christian, care au lansat primul blog de cuplu din România, mi l-au dat ca şi „acatist”. 🙂 Ce ştiu e că am avut parte de cea mai frumoasă jumătate de oră de terapie de cuplu din viaţa mea:

Foto credit: www.christian-renata.com

Dragă Victor, examenul despre care ai citit mai sus, este cel ce-mi va da certificarea de terapeut de familie şi cuplu. Nu ştiu dacă e întâmplătoare întâlnirea mea cu oamenii ăştia frumoşi pe care i-ai ales să-ţi fie copertă de carte, dar cadoul făcut de ei, cartea ta, a mai rupt o pagină din povestea unei mari iubiri, bifate greşit.

A mea…

Mă tot vindec de vreo 2 ani. Şi când îţi dai seama că de fapt vindecarea asta nu e chiar aşa uşoară, cum o crezi la început, te cam sperii. Dar uite că vin oameni atât de frumoşi în viaţa ta, parcă să-ţi mângâie rănile, şi-ţi aduc în dar un pansament: cartea ta.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Şi te aşezi apoi comod, la ora 22.55, în autobuzul 381, dintr-un Bucureşti prăfuit de atâţia papuci:), (nu daţi, ci purtaţi!) deschizi cartea asta, şi citeşti. Şi simţi deodată un fior. Apoi 2, apoi 3, apoi îţi dai seama că e de la greşelile alea ale tale, cu iubirile. Da, alea bifate greşit. Îţi dai seama că Singurătatea, despre care ar fi trebuit să scriu eu în acest Blog, e al naibii de bună.

Te lasă să stai cu tine şi să digeri.

Şi să retrăieşti.

Şi să te feliciţi pentru plecări. Pentru lacrimi vărsate în Unu, decât adunate, în Doi; apoi pentru curajul de a pleca de lângă omul care nu vrea să citească lângă tine, căci femeia trebuie să facă mâncare, nu să trăiască.

Şi-ţi mai dai seama de multe, pe care nu le-ai primit niciodată de la cel ce ar fi trebuit să te ducă într-o zi la altar…

„Apreciez că îţi pui telefonul pe silenţios când ajungi acasă şi că îl pui chiar pe mut când ieşim la întâlniri noi doi.”

Plângi puţin, căci nici o vindecare nu e lipsită de lacrimi, şi de e, te asigur eu că e de încercare:), niciodată de-adevăratelea:).

„Apreciez că ai învăţat să cobori capacul de la Wc. Treaba aia mă scotea din minţi.”

Apoi mai plângi puţin acasă, dar de bucurie, nu de durere, îţi dai seama că deciziile cele mai bune se iau când strângi la piept o Carte şi îţi dai seama că orice cuvânt de acolo e în zadar fără decizia ta.

Pe vremea aia, la pieptul meu strângeam Biblia şi mă întrebam dacă Dumnezeu ăsta n-o fi prea drastic. Nu am mai pierdut atunci timp să aştept răaspunsul, am decis şi-atât. Şi am primit abia azi, răspunsul. Prin cartea ta:

Foto credit: www.christian-renata.com

Pentru a-ţi afla valorile proprii în care crezi, de multe ori e nevoie ca cineva să ţi le încalce, pentru a înţelege care îţi sunt foarte importante!”

Victor Miron

Dragi purtători de Aripi de drum, uneori e nevoie să lăsaţi în urmă iubiri bifate greşit, alteori, e nevoie urgentă de o resuscitare a relaţiei voastre. Ce vă spun azi, după ani în care m-am certat cu mine însămi, ba că nu-s frumoasă, că aşa mi se spunea sau mi se arăta, ba că nu-s gospodină, ba că citesc prea mult şi nu-s femeie, am dat peste o carte prin care Dumnezeu a răspuns scurt, dar prompt:

„Oamenii care se (şi) iubesc cu adevărat CITESC împreună, nu fac doar dragoste. Sex ori impresii.”

„Cartea de citit în doi”, semnată Victor Miron, e tema perfectă ce ar trebui să o dea fiecare terapeut cuplului de pe canapea!

 „În cuplu e ca în antreprenoriat: pentru a dezvolta relaţia e mai eficace să te concentrezi pe punctele forte ale relaţiei şi ale partenerului.”

Ce e important la cartea asta nu e că te învaţă tehnici de a îmbunătăţi relaţia. Pe astea le învăţăm, noi, terapeuţii, să putem ajuta.

Cartea asta e ARTA unei relaţii fericite.

De ce?

Pentru că se citeşte în doi.

Şi restul „De ce-urilor” vă las să le  aflaţi singuri.

Mai am de spus atât:

„Nu suntem creaţia celuilalt şi nici proprietatea lui.” (Victor Miron)

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Întrebarea perfectă pentru fostul partener la fel de perfect la trădat: “Duc gunoiul. Te las undeva?”

Relatii

Întrebarea perfectă pentru fostul partener la fel de perfect la trădat: “Duc gunoiul. Te las undeva?”

Distribuiți vă rog

Gunoi înseamnă la mine teancurile alea de hârtii scrise cu cerneală de otravă pe colile sufletului meu, chiştoacele acelea de ţigări fumate ” după ”  cu atâta nesaţ cu care gustai cândva din mine fără să te gândeşti că  într-o zi nu mă vei mai avea nici măcar ca desert .

Gunoi înseamnă la mine sticlele de bere pe care le strângeam în fiecare săptămână, când veneam să te vizitez şi să MĂ vizitez  – niciodată nu mă întâlneam cu mine când eram fără tine, înseamnă pungile de la MC strânse pe masă care mi-a găzduit atâţia ani lacrimile, mi-a sprijinit coatele bătătorite de gânduri şi furii!

Gunoi înseamnă … ţipetele tale fără timpane, jignirile fără prejudecăţi, minciunile fără margini, vorbele fără sens, paşii fără urme, picioarele fără tălpi, măinile fără palme, pumnii încleştaţi şi ochii fără strălucire!

Gunoi înseamnă oasele amintirilor din farfuria nespălată de ani a iubirii noastre, mizeria strânsă în cutiile de bomboane ale dorinţelor mele de mai bine, resturile de atenţie lăsate pe masă din bucătăria clipelor noastre – în care, evident, îţi petreceai cea mai mică parte din timp -; gunoi înseamnă sferturile de clipe trăite în grabă între aşternuturi mereu murdare de urmele altor femei care îţi împlineau neajunsurile.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Gunoi înseamnă cioburile de ceasuri sparte prin lovituri de pereţi care şi-au camuflat rigipsul  şi s-au transformat în Timp, devenind astfel secunde care nu mai pot fi nici împărţite, nici înmulţite, nici adunate, nici scăzute!

Gunoi înseamnă albume de poze cu ELE ce se înmulţeau cu fieacare an mai mult – pardon, care AN ? Erau zile!-  haine uitate pe scaunele pe care eu nu îmi lăsam nici măcar urmele trupului, din bunul simţ pe care l-am cules în ziua în care m-am născut!

Gunoi înseamnă petele de ruj de pe tricouri, de pe buze, de pe umeri, de pe sufletul tău neînsufleţit, de pe geamurile ferestrelor casei tale care şi azi îmi păstrează amintirea!

Înseamnă … tot ce am lăsat EU în urma mea! NU ai de ce să te simţi jignit, nu ai de ce să te scuzi sau să îţi îngenunchezi greşelile! Sunt ale tale şi trebuie să ţi le accepţi, să ţi le respecţi chiar şi să ţi le strângi bine de gât, aşa încât să se asfixieze şi să nu reînvie niciodată! Aşa măcar ştiu că niciuna din femeile tale viitoare nu vor mai trebui să îţi suporte mizeriile şi să te urmeze până la gunoiul din faţa blocului, unde tu îţi arunci doar prezervativele consumate cu fiecare din ele, pe rând.

Dacă te mai şi întreb dacă TE LAS UNDEVA, probabil îmi vei pocni o palmă exact în tupeul pe care îl am de a spune despre tine ceea ce nimeni nu ştie – în afara de mine – pentru că mereu ai ştiut să fii cel mai blând bărbat de pe planetă – evident , în faţa altora!!! – care o făcea fericită pe cea mai norocoasă femeie din lume: adică pe MINE !

Câtă fericire am adunat eu în anii aceia îţi doresc să aduni tu de NEFERICIRE!

Aşa că nu te mai întreb de vrei să te las undeva, ci îţi spun sincer, ca de fiecare dată când ţi-am spus ceva doar pentru tine: nu mai eşti nici măcar în tomberonul de la marginea oraşului meu! Nu pentru că te-am dus eu prea departe, eu te-am lăsat doar la uşă, într-un sac de plastic negru, subţire. Lângă sac – şi implicit lângă tine – am pus bricheta ta preferată, să nu zici apoi că am fost  prea drastică şi nu ţi-am luat cu tine nimic de valoare! Care să-ţi ţină de cald!

Probabil că cineva ţi-a dat foc!!! Crede-mă, nu am fost eu!

Dar de fapt … ce mai contează cine???

Tu nici măcar GUNOI n-ai mai rămas.

Acum eşti … SCRUM!

Şi ştii care e ironia??? Că eu nu fumez!  Niciodată nu te voi mai gusta, mirosi sau vedea!

Pentru că eşti în scrumiera altora!

Eu nici măcar nu am una acasă!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube, AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog
Scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Oameni cu aripi

Scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Distribuiți vă rog

Astăzi am scris o scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Dragă mămică,

Tocmai ţi-ai primit îngeraşul. Ştii? Dumnezeu ne trimite copilaşi să ne vindecăm de frici. De nehotărâri şi de egoism. Ieri am scris, nu ştiu dacă e întâmplător sau nu, despre ”Ce să faci după un avort?”

Azi, Dumnezeu a trimis un înger. Probabil să ne arate ce înseamnă binecuvântarea. Şi ce contează cu adevărat. Să ne spună, prin primul strigăt al fetiţei tale, că viaţa nu se interzice. Nu se aruncă la gunoi şi nu se taie. Că fiecare copil are o poveste de împlinit. Aceea scrisă de Dumnezeu.

Îţi mulţumim, mămică frumoasă, pentru lecţia de viaţă pe care ne-ai dat-o! Aceea de a lăsa de o parte egoismul, partea de sine care se cere iubită, pentru a te împărţi în 2. Îţi mulţumim pentru că ne-ai arătat că feminitatea se trăieşte între 3 bătăi de inimioară, între 2 pase de fotbal, 🙂 (jucat la tine în burtică) şi într-un singur trup. De mamă.

Îţi mulţumim, Elena, pentru optimismul tău, pentru bunătatea şi răbdarea pe care ni le-ai arătat în timpul în care Emma înota între 2 respiraţii ale tale!

Îţi mulţumim pentru că ne-ai suportat când îţi puneam întrebări, când vroiam răspunsuri, când ne grăbeam să mai prindem un gram de tine, până te va acapara cu totul Emma! 🙂

Îţi mulţumim pentru că lecţiile de viaţă care au venit din partea ta au fost împachetate în pace. Aceea dată de Dumnezeu. Ne-ai predat, fără să ştii, arta feminităţii: întotdeauna atentă la tine însăţi, întotdeauna atentă la ceilalţi, întotdeauna atentă la semafor. Ăla al inimii.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Ne-ai spus cândva, cu mult înainte de a exista Emma, că femeia nu e sclavă. Că trebuie respectată şi iubită pentru ceea ce e, nu pentru ceea ce dă. Am greşit amândouă. Am bifat greşit iubiri ce ne-au redus la tăcere. Aceea trăită între 4 pereţi, strigată la Dumnezeu şi blestemată.

Nu te-am ascultat, dintr-o siguranţă lumească. Ne-am crezut mai cunoascătoare. Poate mai puternice şi mai demne de a schimba şarpele în înger.

Când ne-am trezit cu braţele goale şi cu inimile pline de zgură, ne-am amintit de tine. De determinarea şi de siguranţa ta. De a fi femeie.

Îţi mulţumim pentru că ne-ai primit înapoi, să stăm la poveşti, fără să ne judeci. Fără să ne aminteşti la fiecare pas de greşelile noastre. De rolurile noastre.

Să ştii că nu vrem să te facem să plângi! 🙂 Plângem noi, de emoţia unei vieţi noi. De minunea de lângă tine. Acum, când îţi scriem, eşti încă în operaţie. N-ai cum să ştii că împărtăşim una cu alta bucuria de a fi devenit tu,  mămică.

Ne rugăm pentru Aripi de Drum fără noroi. De-or fi munţi de urcat pe drumul ăsta, nu ne facem griji! Ştim că o vei ajuta pe Emma să urce, să ajungă în vârf şi să strige de acolo:

„Am reuşit! Datorită acestor 2 oameni care au crezut în mine! MAMA şi TATA!”

Tătic drag, îţi mulţumim pentru lecţia de viaţă pe care ne-ai dat-o, iubind şi respectând femeia care ne-a fost model. Să ştii că nu am uitat niciodată când ne-ai spus cu demnitate:

„Un bărbat trebuie să fie capul unei familii. Dacă nu Îl are pe Dumnezeu, nu va avea nici o familie fericită!”

Erai în sufragerie la logodnica ta:). La Elena, adică! 🙂 Am ştiut de atunci că vei fi soţul trimis de Dumnezeu pentru ea. Îţi mulţumim că ai avut grijă de ea, că ai iubit-o şi când a fost greu, că ai respectat-o şi când îţi venea s-o trimiţi puţin la plimbare:). Îţi mulţumim că ai susţinut-o şi ai încurajat-o să devină ceea ce este, şi ai schimbat-o în femeia de acum!

Iar azi, în mod special, îţi mulţumim că ai ales să fii tată! Tată de înger!

Vă îmbrăţişăm, părinţi frumoşi, cu tot caldul inimii noastre, şi ne rugăm pentru un Drum în 3, pe care să găsiţi mereu lumina în întuneric, puterea paşilor siguri şi Cuvântul care ne face liberi: Dumnezeu!

Emma, ai primit deja prima ta scrisoare:)! Abia aşteptăm să o lăsăm pe mami să scrie pe blog, şi să te furăm la o tură de shoping! 🙂

Vă îmbrăţişăm tăcut,

Monica, Alina şi Maya!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Se va mai naşte altu’ ca Bendeac?

Oameni cu aripi

Se va mai naşte altu’ ca Bendeac?

Distribuiți vă rog

Se va mai naşte altu’ ca Bendeac? Încep prin a spune că NU mă uit la televizor. Nici măcar nu am unul acasă. De ani buni, cu mult mai buni ca sufletul meu în vremuri de mari nedreptăţi.

Nu mă uit şi, ca atare, nu sunt la curent cu nici o emisiune Tv. Tot ce văd, văd online, din articole. Nu mă uit nici în direct, online. Nu că aş crede că toate emisiunile din România sunt despre manelisme şi alte asemenea. Doar că mi se pare că pierd timp preţios, ocupându-mă cu vieţile altora… Şi eu abia am timp de a mea …

Ştiu sigur că există şi oameni inteligenţi în Românica noastră, care nu s-au „contaminat” cu boala banilor luaţi din orice circ. Circ mediatic,adică, nu de-ăla, de-adevăratelea:).

La cel real se munceşte, nu se prostituează. Să-mi fie cu iertare remarca dură…

Aş avea eu multe pe suflet, dar am decis cândva să iau doar ce e bun  din tot răul ăsta din lume …

Unul din „bunuri” e ARTA. Am zis eu cândva, printr-una din paginile acestui blog, că pe mine arta m-a trăit. Dacă nu era ea … muream demult. M-oţi fi crezut ori ba, eu v-am împărtăşit, că păcat ar fi să descopăr o comoară şi să o ţin doar pentru mine …

Vorbesc de ARTĂ, nu de artă! Aşa cum vă spuneam într-o zi despre FEMEIE şi femeie.

ARTA asta, m-a trăit tocmai pentru că am refuzat să rămân om. Am vrut cu tot dinadinsul să devin OM.

Nu mare, ci cu litere mari.

Bunica mea, când am luat drumul Bucureştiului, mi-a cerut OM MARE să mă fac. I-am îndeplinit jumate de dorinţă. Sunt, aşadar, doar OM. Asta, cu MARE, nu prea ştiu cum s-o definesc. Prin urmare, nici reţeta n-o ştiu…

Aş vrea s-o aflu de la OAMENII MARI. Pentru că nu ştiu, însă, nici pe ei unde-i găsesc, aş vrea să-i întreb pe cei care sunt doar OAMENI.

Aşadar, mă adresez vouă, OAMENI frumoşi, la câteva zeci de ore de când l-am văzut pe Bendeac aici. (îl ştiu şi eu pe Bendeac ăsta, chiar dacă n-am televizor!:) ) De-asta l-am văzut aşa târziu…

V-am zis că sunt olteancă, din Băileşti. Amza Pellea a fost un MARE semn de întrebare pentru mine. N-am înţeles niciodată cum a putut omul ăsta să FIE ceea ce E.

E, în continuare, căci MARILE VALORI nu încetează să fie, niciodată.

Încetează numai să trăiască.  Ba, mai mult, când îşi încheie drumul în lumea asta, se nasc, din moarte. E complicat, probabil, ce spun, şi nici nu pot explica … să-mi fie cu iertare lipsa de sens, poate, pe care v-o afişez uneori, când pur şi simplu nu mai înţeleg nimic din atâtea înţelesuri …

Amza Pellea a fost un OM care mi-a marcat adolescenţa. Când îl vedeam, mă întrebam într-una: „Cum s-a născut din Băileşti un aşa OM?”

Mărturisesc că, pe vremea aceea, tare revoltată eram pe oraşul meu, unde multe se făceau doar pentru unii, şi pentru alţii NIMIC. (Credeam eu, pe vremea aia, că numai în Băileşti valorile sunt aruncate la gunoi sau ignorate, şi oamenii – cu litere mici- culegeau laurii în locul lor! Târziu am aflat, ajungând în Bucureştiul ăsta plin de câini ce fug cu gaura covrigului în coadă, că peste tot e nedreptate. Şi că orăşelul meu a născut valori. Problema nu e oraşul, însă, ci oamenii. Da, ăia cu litere mici.)

Aşa, să revin la Bendeac. De el vreau să vă spun azi. Am 2 motive să vorbesc de el:

  1. Asta. Ochii mei au plâns când l-am văzut pe nea’  Mărin al nostru, cum trăieşte prin altul. Un fel de întrupare. Că s-o fi dus, de mila noastră, nea Mărin, în audienţă la Dumnezeu , să-i ceară să ne aline şi nouă, dorul de el, şi L-a rugat să-l trimită pe Bendeac în lume, cu har, ori c-o fi Bendeac cel ce s-a prezentat acolo, şi, în numele băileştenilor, a cerut cu împrumut  un talant de talent – pe care să-l înmulţească, apoi-,  nu ştiu!

Ce ştiu e că m-am întrebat azi noapte, scurt, dar apăsat:

„Se va mai naşte un alt Bendeac, pe lumea asta?”

Pur şi simplu. Să se nască, zic, căci pur şi simplu nu ştiu dacă e Bendeac. Ca adjectiv, adică. Înţelegeti voi ce vreau să zic. Stiu eu că cititorii mei  au gramatica în sânge, la fel ca şi arta. Nu că sunt artişti ori academicieni, ci OAMENI. Aşa c-or înţelege …

2) Asta. 

Am auzit multe de omu’  ăsta. Multe negative. C-o fi, că n-o fi, de ce am fi noi îndreptăţiţi să-l judecăm, nu ştiu … eu nu vorbesc azi de bărbatul Bendeac, pe ăla are timp femeia ce-i va fi alături sau ce i-o fi acum, să-l critice (eu sper, constructiv!) :). N-avem noi, restul, „de pe margine” , dreptul să-l arătăm cu degetul. Ori să-i dăm noi diagnostice sau sentinţe. Oricât de psihologi ori judecători am fi! Diploma noastră de „specialişti” în ale sufletului, creierului, ori dreptăţii, nu ne dă dreptul să aruncăm după gratii marile talente.

Şi omul ăsta, „Bendeac ăsta”, E un mare talent.

E, nu ARE!

Să ne înţelegem!

Am citit cu lacrimile în ochi tot ce a scris aici.

Am citit şi am plâns pentru că are dreptate, OAMENI frumoşi!

Are! În România se nasc valori, dar noi, ăştia, de pe margine, le aruncăm în stradă. Pe valori, zic. Pe ele, le. 🙂

În loc să le aplaudăm, să le dăm din fiinţa noastră, să poată şi ele, la rândul lor, să ne dea din fiinţa lor, noi le găsim defecte, ca oameni. Că fac, că nu fac, că au, că nu au, că dau, că nu dau. Şi încă multe asemenea. Nu suntem niciodată mulţumiţi de ele- de valori, da?- căci (ne) dăm cu presupusul şi cu ciocanul. Devenim călăi. Culmea, tocmai cu cei care POT duce România în lume. Dar nu de „vai de ea ce e!”, ci de „VAI, DE EA AVEM NEVOIE! DE FRUMOASĂ CE E!”

E frumoasă România noastră! Cine nu vede, e pentru că îi condamnă pe cei ca Bendeac „ăsta”. Că e … şi  ee… şi eeeeeeeee…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Că o fi, că n-o fi, spuneţi-mi şi mie, ce legătură are bărbatul Bendeac cu artistul Bendeac? Şi de unde ştim noi, ăştia de pe margine, despre CUM e bărbatul Bendeac? Din ce spune câte o duduie, ori câte un dudui? Vreuna care a avut o relaţie cu el, şi-apoi apare în faţă, să strige defectele lui? Vreunul care i-a fost prieten, apoi a ieşit în faţă, să ne arate nouă lipsurile lui?

Vreunul, tot de pe margine, care n-a ajuns ca el, şi spune apoi că–i acru? Ca vulpea, ştiţi voi, cu strugurii …

Cine vine, OAMENI frumoşi, să ne prezinte „faţa întunecată a lu’  Bendeac ăsta”?

NU cumva oamenii? Da, cei cu litere mici?!

Eu ştiu aşa: că dintr-o mare dragoste rămâi cu amintirea a ce E omul pe care l-ai iubit. Dintr-o mare prietenie rămâi cu respectul pentru cel care te-a ajutat când erai pe marginea prăpastiei. Cât timp te-a ajutat, şi de ce a ales să o facă doar pentru timpul acela,  n-ai tu dreptul să judeci. Tu ai dreptul doar să ai grijă de inima ta, de schimbarea ta…

Cine suntem noi, ăştia, de pe margine, să scoatem paiul din ochiul lu’ „Bendeac ăsta”?

Nu cumva ăia care nu ne-am scos bârna din propriii ochi?

„Se va mai naşte unu’ ca Bendeac?”

Se va mai naşte, OAMENI frumoşi, cu siguranţă! S-a mai născut altul şi ca Amza! Problema nu e că NU s-o mai naşte, ci DACĂ vom fi noi, ăştia de pe margine, capabili să-l respectăm?

Pentru ARTĂ, nu pentru defecte!

Azi, o domnişoară frumoasă, mi-a scris scurt:

 „Ar trebui să nu-l mai distribuiţi pe Bendeac pe pagina dumneavoastră, că e nedemn ca un psihopedagog să-şi asocieze numele cu al unui bărbat care înjură ca la uşa cortului şi numeşte femeile c … ve!”

Femeie frumoasă, să-mi fie cu iertare, nu vreau să supăr pe nimeni cu postările mele. Dar eu am un  mare defect: iubesc ARTA. Dar o iubesc, nu o folosesc!

# Eu nu-l distribui pe Bendeac, aş vrea eu să fi fost regizor, să-l distribui în rolurile mele!:).

Eu doar  arăt  ARTIŞTII LUMII

#Eu nu-mi asociez numele cu al lui Bendeac, aş vrea eu să fi fost actriţă (cu litere mari), să împart scena cu el. Şi afişul 🙂

Eu doar scriu (despre)  ARTIŞTII LUMII!

(Şi DA, Bendeac e un artist!!!)

#Eu nu judec ce face ”Bendeac ăsta” cu femeile şi cu limbajul lui! Eu vorbesc de ARTĂ aici! Aşa e, cum spuneţi dumneavoastră, sunt psihopedagog,  dar în nici un caz una pusă de Dumnezeu să-i ceară  lui Bendeac banii de la porţile Raiului. 🙂

Asta e treaba lui cu Dumnezeu.

Şi da, distribui, însă nu pe Bendeac, ci ceea ce FACE şi ESTE Bendeac ăsta!

Să-mi fie iertate  eventualele supărări ce va pricinui acest articol, dar eu vorbesc despre ARTĂ şi TALENT, nu despre sentinţe!

Eu vorbesc aici despre OAMENI CU ARIPI, nu despre viaţa de dincolo de cortină, a bărbaţilor şi femeilor despre care scriu!

Se va mai naşte altul ca Bendeac, da!

Cu siguranţă! Până atunci, haideţi să ne punem Aripi de Drum şi să zburăm cu ele spre adevăr. Acela din sufletul fiecărui MARE artist, care îşi cheltuie din propria fiinţă, pentru noi, ăştia de pe margine!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Fetelor, nu acceptaţi “Iubiri cu repetiţie”!

Relatii

Fetelor, nu acceptaţi “Iubiri cu repetiţie”!

Distribuiți vă rog

 …ne ingaduim iubiri cu repetitie, ca s-o gasim pe cea mai buna.” (Alice Năstase Buciuta)

După ani în care ţi-ai permis doar griji și lupte, îţi  iei dreptul să te ai simplu, pe tine! Și-n durerea acelui dor de ea -de dragoste- te zdrobești cu vorbele lui Alice, te îngropi în lacrimi și îți juri că va fi ultima dată când te lași amăgită. Și bineînțeles că nu faci asta. Te arunci și mai rău data viitoare, convinsă fiind însă că de data asta, Dumnezeu ți-a răspuns rugăciunilor.

 …ne ingăduim iubiri cu repetiţie, ca s-o găsim pe cea mai bună.” 

Noi, femeile astea care credem cu tărie că nunta va veni după ce probăm câteva luni sau ani de viețuit împreună, că inelul va veni  când se va convinge că tu ești cea potrivită; naivele astea îndrăgostite, care credem că dacă un bărbat ne spune TE IUBESC, ne și vede mama copiilor lui. Că dacă ne-a vorbit de căsătoria noastră, de luna de miere, de bătrânețile trăite împreună, e alesul. Binecuvântarea lui Dumnezeu.

In loc să așteptăm dovezile lui de iubire, ne grăbim să le dăm noi, pe ale noastre, să-i impresionăm cu cele mai frumoase și mai nemaipomenite calități pe care nici o alta nu le-a avut. Chipurile, pentru că noi suntem cele ce vom moșteni împărăția: marea dragoste a lui.

Facem pentru ei ceea ce sigur au făcut și altele, însă noi suntem convinse că ele nu au avut talentul lui “aşa cum trebuia”, cum avea el nevoie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Atât de mult ne aruncăm în viitorul visat de noi, dar nepromis de ei –dar de unde să ştim că promisiunea vine la pachet cu jurământul în fața lui Dumnezeu, nu cu cel făcut la vreme de făcut dragoste!?- , că nu mai avem timp să vedem că până mai ieri alta se demachia în baia mică, alta schimba lenjeria de pe pat și folosea aragazul în speranța unui WOW de la el!

Fără să ne dăm seama că ei își spun simplu și tăcut:  …ne îngăduim iubiri cu repetiţie, ca s-o găsim pe cea mai bună.” 

Îngăduim a fi doar niște repetiții, niște aspirante, niște concurente, nicidecum câștigătoarele!

Dar de unde să știm? Când ne grăbim să ne arătăm calitățile, și ei se grăbesc să ni le testeze, să vadă diferența între noi și fosta…

Îţi povesteşte o mare dragoste năruită că atunci când te-a cunoscut, în casa lui erau hainele alteia, căreia i le-a dat când ea a văzut poze cu voi pe Facebook , și atunci, înlăcrimată și plină de durere, săraca, i-a scris dur: ȚI-AI BĂTUT JOC DE MINE!

Stupefiant pentru tine să afli ”adevărul brutal”, dar nu îndeajuns de stupefiant încât să-i trânteşti ușa în nas și să-i spui scurt: La revedere, domnule, dacă ei i-ai făcut asta, ce mă face să cred că mie nu-mi vei face la fel? Tiparele …. nu se schimbă! Asa usor …”

Convinsă fiind că tu eşti aleasa care a trecut toate probele, zâmbeşti, umflându-ţi orgoliul. Păi cum altfel?

“Fraiero, ai pierdut!”

Nu?

Habar nu mai ai cum o cheamă pe biata ”colegă de suferință”, dar te rogi pentru sufletul ei, zdrobit de aceeași naivitate. Căci, dragelor, a cui e vina cînd se ajunge aici? A lor? Nicidecum! A noastră, căci ne aruncăm la gunoi singure!

-Ce cauți în patul unui bărbat înainte de jurământul suprem?

-Păi… caut iubire. Și o primesc din plin!

-Cât timp? te-aș întreba?!

Tu, ce mi-ai raspunde?

Unele au mai mult noroc, prind câteva luni. Altele și mai mult, prind câțiva ani:) Și în final tot la gunoi ajung.

Căci …”Noi, cei mai Don Juani,  …ne ingaduim iubiri cu repetitie, ca s-o gasim pe cea mai buna.” 

Afli apoi de cealaltă iubire, care, săraca, se ruga la Sf Ciprian (parcă așa se numește cel care se ocupă de vindecarea de farmece!) să-i vindece soțul de farmecele făcute de alta, de care dânsul era îndrăgostit nebunește. Evident că toate rugile ei au fost în zadar, căci domnul cu pricina  era inca obsedat de ea.

I-ai spune și ei:”Draga mea, lupul părul!!!  Năravul… nu farmecele l-au făcut să se îndrăgostească de ea! Lipsa interesului și a respectului pentru tine!”

Dar taci … ştii bine că nu te va crede. Şi tu ai trecut pe acolo …

Afli apoi de o alta care se crezuse eroină, în timp de domnul fugea pe plajă cu ea, fugit de-a binelea de lângă soția lui. Deh, o mare iubire pentru care nu putea renunța la soție, de frica de a nu rămâne singur, fără niciuna! Dar… tot pe principiul:  …ne îngăduim iubiri cu repetiție, ca s-o găsim pe cea mai bună.” 

Și și-a tot îngăduit. Căci cum altfel poate trăi un bărbat care are în sânge schimbarea? (femeilor) Păi ne întreb pe noi, toate: chiar așa, daca are omul de unde alege, de ce să nu-și permită să se plictisească? Dacă femeile nu-i închid uşa, cine-i de vină?

Lecțiile astea de viață le tot primim, dar rar vedem o coadă de femei vindecate, care să iasă în stradă și să strige: ”La gunoi cu voi!” Tot ce vedem e o coadă de femei nefericite, plânse, care se roagă la toți sfinții să le ajute să-și revină după ce au fost date afară din casă pentru a-și face loc alta!

Păi chiar așa, nu crezi c-ar trebui să-ți faci o viză de flotant, pe perioadă limitată?

Bărbații își îngăduie :  iubiri cu repetiție, ca s-o găsim pe cea mai bună.” , pentru că noi le permitem.

E vinovat el oare? Ori e respinsabilitatea noastra sa fugim de „iubiri cu repetitie”?

E ca atunci când el are SIDA și-ți dă și ție. Apoi urli în gura mare: NEMERNICUL! TREBUIA SĂ-MI SPUNĂ!

Dar tu stii ca ție nu  trebuia să-ți spună nimeni că ești responsabilă pentru viața ta, că nu ai ce căuta în patul unui bărbat care nu și-a luat un agajament în fața lui Dumnezeu de ”LA BINE ȘI LA RĂU, PÂNĂ CÂND MOARTEA (nu alta!) NE VA DESPĂRȚI!”, ci  …ne îngăduim iubiri cu repetiție, ca s-o găsim pe cea mai bună.” 

Ne asumăm responsabilități pentru viața bărbaților care nu dau 2 bani pe noi, dar nu ne asumăm responsabilitatea pentru viețile și sufletele noastre.

„De ce-am face-o? Ei, sărmanii… cum vor mai trăi fără naive ca noi?” – ma intreba ironic o femeie frumoasa, candva, dupa ce si-a mutilat sufletul in timpul „repetitiilor” unui barbat la fel de frumos ca ea, dar schimbator ca valuta.

Dragelor, noi ar trebui să ne spunem, înainte de-a ajunge de mână cu ei:  …nu îngăduim iubiri cu repetiție, ca s-o găsiţi VOI  pe cea mai bună. !

Ne punem Aripi de drum, să zburăm la singura iubire ce nu ne va dezamăgi niciodată? De Dumnzeu?

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog