Etichetă: beneficiu

Cum sa iti creezi propria afacere online, cand esti mama unui copil cu autism?

Copii cu nevoi speciale

Cum sa iti creezi propria afacere online, cand esti mama unui copil cu autism?

Distribuiți vă rog

 Azi vorbim despre cariera. Nu insa una obisnuita, ci a memelor de copii speciali. Am ales-o “ca model” pe Cristina Stoica, o mamica draga sufletului meu, despre care nu aveam habar atunci cand am cunoscut-o, ca are o fetita care tocmai primise diagnosticul de autism.

Pentru ca tot ceea ce cititi pe blogul acesta ma caracterizeaza, aflati astazi despre ce inseamna o afacere online, cum poti, ca mama de copil cu nevoi speciale sa mergi mai departe, dupa un diagnostic ce ti-a rupt lumea in bucati, si ce poti face, concret, ca si femeie, pentru visul tau.

Bună, Cristina! Cine este Cristinne, de ce acest nume şi nu Cristina Stoica, (ai tu o strategie ascunsă pe undeva, cu siguranţă) 🙂 şi cu ce se ocupă ea? 🙂

Buna Monica. In primul rand, multumesc pentru invitatia la interviu. Motivul pentru care am demarat blogul Cristinne la jumatea anului 2013, este acela de a impartasi si altora din experienta mea ca antreprenor. Stiu ca orice antreprenor, pentru a avea succes in activitatea sa, trebuie sa fie atent la o varietate de aspecte (sa fii antreprenor e frumos… dar asta nu inseamna ca e si usor 😀 ). Iată cu ce mă ocup:

  • dezvoltare personala – pentru ca odata cu evolutia noastra, ne putem aduce si afacerea proprie la un nivel superior
  • strategii de marketing si vanzari – se spune ca „reclama e sufletul comertului”; poti sa ai cel mai bun produs sau serviciu, insa daca nu stii cum sa il promovezi, afacerea ta e sortita esecului. Iata de ce… a vinde este o abilitate esentiala oricarui antreprenor de succes
  • managementul timpului si al banilor – pentru ca da, cu multitudinea de tentatii pe care le avem in jurul nostru in ziua de azi, e din ce in ce mai dificil sa stii sa te axezi pe acele activitati care iti aduc cu adevarat bani. Si odata obtinuti acesti bani, trebuie sa stii sa-i gestionezi si sa-i investesti in mod corect, in activitati menite sa-i inmulteasca.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Toate aceste elemente compun un tot: viata antreprenorului de zi cu zi. Si eu incerc, prin prisma experientelor prin care trec zilnic, sa trag invatamintele necesare, pentru a nu mai face aceleasi greseli si alta data; si totodata… aleg sa nu le tin doar pentru mine, ci sa le impartasesc si celor care ma urmaresc pe blogul meu.

De cateva luni de zile am inceput sa tin si Workshopuri de Blogging, pentru ca am constatat in aproape 4 ani de zile de cand scriu pe blog, ca exista foarte putine bloguri care ofera informatii de calitate, iar persoanele care scriu, nu scriu neaparat nisat, ci scriu despre „orice” si „oricand”, neavand o strategie clara in minte. Si daca nu actionezi strategic, rezultatele sunt cu mult sub astepatari… si acesta este principalul motiv pentru care majoritatea bloggerilor noi renunta.

De ce Cristinne? Pentru ca voiam sa nu voiam sa atrag atentia doar asupra mea, ca persoana. Am vrut sa pot crea sub acest nume o afacere de familie si zic eu… am reusit. 🙂 Pe langa asta, numele Cristina Stoica e unul mult prea comun. Ca dovada: asa cum povesteam in acest articol pe blogul meu, colega mea de banca, toti cei 4 ani de liceu, a fost o fata cu acelasi nume ca si mine, iar la unul din primele Cursuri de Blogging pe care le-am organizat a venit o cursanta care avea acelasi nume ca mine… sau eu aveam acelasi nume ca ea 😀 Deci Bucurestiul e plin de Cristine Stoica, asa ca, alegerea brandului Cristinne a fost o alegere inteligenta zic eu 🙂 .    

Când ne-ai împărtăşit la cursul de blogging faptul că eşti mama a 2 copii, ochii mei au ieşit din orbite, iar mintea mi-a născut un „WHAT???? Mamă a 2 copii? Şi timp de blogging când mai are? Şi timp de cursuri? Şi … şi …”  Spune-mi, te rog, cum te te împarţi între carieră şi familie? Te ajută cineva?

Raspunsul scurt ar fi: cu greu 🙂

Iar raspunsul lung… Eu cred ca atunci cand faci totul cu nespusa pasiune, nu simti pentru nici o clipa ca lucrezi. Imi place enorm ce fac. Nu ma vad facand altceva. 🙂

Copiii au venit pentru ca trebuiau sa vina. Eu cred ca, in viata exista anumite momente cheie in care trebuie sa faci anumite lucruri… altfel spus: „Fiecare lucru la timpul lui.”

Stiam ca o sa fie greu ( insa nu stiam ca o sa fie chiar atat de greu ). In acelasi timp insa este si frumos. Asta pentru ca ai mei copii ma ajuta sa cresc, sa evoluez ca persoana si datorita lor am trecut prin experiente deosebit de frumoase si am simtit sentimente pe care doar un parinte le poate simti.

E foarte greu sa te ocupi de 2 copii si sa muncesti. Insa asta nu inseamna ca e imposibil. Insa totul se face printre picaturi. Atunci cand lucrez de acasa si nu vin la birou, ma trezesc la 5-6 dimineata si lucrez un pic pana se trezesc fetele, apoi la pranz, cand ele dorm, iarasi e un moment propice pentru a baga o portie buna de lucru. Eu cred ca… daca vrei cu adevarat sa faci ceva, vei gasi intotdeauna resursele potrivite pentru a reusi. Nu exista nu pot. Exista doar: nu vreau suficient de mult incat sa trec la fapte.

Pana acum 2 luni, fetita mea cea mare ( de 4 ani ) mergea la gradinita 8 ore pe zi, timp in care eu lucram la birou, iar cu ingrijirea surioarei ei mai mici ( 2 ani ) ma ajuta mama. Dar lucrurile sunt pe cale sa se schimbe…

     De curând, fetiţa ta a fost diagnosticată cu autism. Nu vreau să ne spui cum a fost şi cum ai trecut peste durerea veştii, vreau să ne împărtăşeşti ce faci concret în această direcţie acum, fiind o mamă cu o carieră în plină ascensiune.

La inceputul acestui an planurile noastre s-au modificat radical. Si chiar daca din punct de vedere profesional imi mergea foarte foarte bine, momentan va trebui sa imi indrept pasii inspre alta directie: avem 2 ani la dispozitie pentru ca Gabriela ( fetita mea cea mare ) sa ajunga la nivelul celorlalti copii de varsta ei si sa o putem integra cu brio in invatamantul de masa. Pentru asta, pentru ca ea sa nu piarda acest „start” in viata, am decis sa aman o parte din obiectivele profesionale pe care mi le setasem.

Concret: la cateva zile dupa ce am aflat diagnosticul oficial, am si trecut la fapte. Avem deja o luna si jumatate in acest moment, de cand Gabriela merge la sedinte de neurofeedback, practica terapia prin joaca (concret: metoda son rise ) si tine regim alimentar fara gluten si cazeina.

Nu stiu care dintre cele 3 lucruri a avut cel mai mare impact, cert este ca: rezultatele se vad. Fetita mea, intr-o luna de cand lucrez ( mai bine spus… ma joc ) cu ea, a facut progrese majore, si nu pot decat sa ma simt foarte foarte mandra de ea. 🙂

In paralel, i-am creat o camera de joaca. La finalul lunii martie urmeaza sa o retragem de la gradinita si in acest moment, camera de joaca va deveni locul principal unde ea se va juca si va invata zilnic lucruri noi, alaturi de partenerii ei de joaca, unu la unu.

Si cand spun parteneri de joaca ma refer la voluntarii pe care urmeaza sa-i recrutam si sa-i instruim in aplicarea tehnicilor si principiilor Son Rise, pentru ca ei sa poata sa interactioneze cu copilul dupa anumite reguli.

E greu. E foarte greu. In Romania nu exista terapeuti Son Rise asa ca, eu si sotul meu vom calatori in America pentru a ne specializa si apoi a-i invata pe oamenii cu suflet frumos, care vor sa ne intinda o mana de ajutor si sa devina o particica din viata Gabrielei, tot ceea ce ei trebuie sa stie.

Asta pentru ca, nu suntem de acord cu metoda ABA ( adica singura metoda de terapie pentru copiii cu autism care se practica masiv in Romania ); cel putin nu ceea ce am vazut eu: un dresaj aplicat pe oameni (copii ).

Son Rise reprezinta o alternativa care rezoneaza cu modul nostru de a fi, cu modul cum noi concepem sa ne crestem copiii.

Pe langa crearea camerei speciale de joaca, am creat si un birou pentru mine, acolo unde voi munci printre picaturi, in urmatorii ani de zile, pentru a-mi tine afacerea profitabila.

Pe langa asta, as vrea sa fac si un blog in care sa descriu pas cu pas, rezultatele pe care le inregistrez lucrand cu Gabriela, pentru ca alti parinti, care se confrunta cu probleme asemanatoare, cu copiii lor, sa vada ca exista o solutie si sa nu cada prada disperarii.

Deci chiar daca situatia prin care trec nu e deloc usoara, am planuri mari. Si nu concep sa nu ies altfel, din aceasta lupta decat invingatoare. 🙂 Varianta 2 nu exista.

Majoritatea mamelor renunţă la serviciu, pentru a se dedica exclusiv copilului. Vezi în asta o soluţie care aduce beneficii, sau, din contră, o adânceşte pe mamă în gânduri negre, nemaiavând viaţă socială, ajungând „la mâna soţului”, care uneori este nevoit să lucreze dublu, pentru a se descurca financiar?

Eu promovez independenta femeii. Stiu ca poate, unii din barbatii care vor citi acest articol vor aruncacu pietre in mine… dar cred cu tarie in egalitatea drepturilor intre barbati si femei. In familia noastra: ceea ce fac eu, face si sotul meu in ceea ce priveste curatenia, ingrijitul copiilor, gatitul etc. Incercam sa ne completam cat mai bine unul pe celalalt si sa avem in egala masura grija de copii. Este important ca ai nostri copii sa simta ca au langa ei ambii parinti; prezenta mai mult a unuia dintre ei, nu poate inlocui lipsa celuilalt.

Nu concep sa renunt la viata mea profesionala. Asta pentru ca, aceasta activitate reprezinta totodata hobby-ul meu. E metoda prin care uit pentru cateva clipe de situatia prin care trec si practic ma „destresez” din punct de vedere moral si totodata, imi ajut familia financiar.

Unul din Workshopurile de Blogging pe care le-am tinut, a avut loc la 2 zile dupa ce am aflat diagnosticul oficial de autism al fetitei mele. Daca am reusit ca, la 48 de ore de la o asemenea veste sa tin un curs de 9 ore, in fata altor persoane, cred ca sunt capabila sa fac fata si altor situatii care vor urma de acum incolo.

Cert este ca, a face si altceva, imi face bine, asa ca incurajez pe toti cei care au o problema, pentru a-i face fata mai usor, sa se implice si in alte activitati, sa isi ocupe timpul, nu sa se inchida in sine, sa se retraga in casa, si sa-si umple timpul liber cu tot felul de ganduri pesimiste.

Tu ai reuşit să câştigi bani din online.  Spune-ne, pe scurt, povestea ta. Cum ai început şi de ce,  unde ai ajuns şi unde vrei să ajungi  în 2018?

E o poveste lunga si cred ca as putea scrie cu usurinta o carte, cu toate intamplarile prin care am trecut si toate prostiile pe care le-am facut, inainte sa ajung aici unde sunt astazi.

Foarte pe scurt: mi-am dedicat timpul exclusiv afacerilor online incepand cu 2009 cand mi-am dat demisia de la jobul pe care-l aveam. Mai intai am practicat afilierea si asa am ajuns ca, in 3-4 luni, de la 0 lei sa ajung la 1500-1600 lei/luna datorita experientei mele anterioare in MLM. Apoi mi-am creat eu propriul MLM ( un magazin online cu cosmetice ). Dupa 5 ani de zile, am hotarat ca vreau o afacere care sa functioneze de la sine, care sa-mi aduca venituri pasive si atunci a fost prima oara cand m-am gandit serios sa-mi creez un blog. Cand m-am apucat sa scriu pe blog, fetita mea Gabriela avea doar cateva luni. Am continuat, in paralel cu cresterea ei, sa scriu articole interesante, inspirate din experienta mea si dupa primul an de blogging am lansat si primul curs video, din care am castigat primii bani. Apoi pas cu pas, pe masura ce blogul meu a devenit cunoscut, am inceput sa ofer o gama mai larga de cursuri online, carti si servicii, iar acum de curand, am inceput sa tin si cursuri live de blogging.

Cel mai mare obiectiv pe care-l am si care are ca deadline septembrie 2018 este cel referitor la starea de sanatate a copilului meu. Partea profesionala o voi lasa pe locul doi si voi incerca, cat de mult pot, sa-mi pastrez cat mai multi din clientii actuali. De asemenea, iau in considerare tinerea de cursuri live mai des pentru ca am observat ca exista multi oameni interesati de cursurile pe care eu le organizez si toata lumea pleaca foarte multumita. Si trecand peste aspectul financiar, aceasta activitate imi ofera si mie o stare de satisfactie, de multumire, stiind ca informatiile pe care le detin ii pot ajuta pe cei din jurul meu.

Poate orice altă mamă să aibă rezultatele tale, sau consideri că „trebuie să fie făcute pentru asta”?

Asa cum spuneam mai devreme: este greu, dar nu e imposibil. Cine nu poate, cel mai probabil nu a incercat suficient. De multe ori, e mai simplu sa stai in pat, sa dormi la pranz cu copilul, sau sa privesti diverse emisiuni de doi bani la tv, in loc sa stai aplecata asupra tastaturii si sa te gandesti ce sa mai scrii pe blog sau sa dai telefoane clientilor. Eu cred asa: daca exista oamenii care fac asta, daca exista mamici bloggerite care au reusit sa se imparta intre afacere si familie, atunci poti si tu. Si tu ai tot 24 ore intr-o zi, si tu ai tot un cap pe umeri, 2 maini si 2 picioare. Daca alte mamici pot, tu de ce sa te lasi mai prejos?!

Spune-le, te rog, mamelor, ce pot face concret pentru a avea propria afacere online, care să le permită flexibilitate şi totodată implicare în viaţa copiilor lor.

Sa-si cumpere un site. Sa ia in considerare ca, ele de fapt demareaza o afacere, motiv pentru care, n-ar trebui sa se teama sa faca o investitie initiala. Aceasta investitie oricum va fi mult mai mica decat investitia pe care ar presupune-o demararea unei afaceri clasice. Concret, pentru a demara un blog ca la carte iti trebuie: un nume de domeniu, gazduire web ( gazduirea + numele de domeniu n-ar trebui sa te coste mai mult de 150 lei/an, iar daca iti iei serviciile de gazduire de la noi, iti instalam Gratuit WordPress-ul si cateva pluginuri utile, pentru ca tu sa te poti apuca imediat sa scrii articole 🙂 ), un design pentru site, un curs de blogging ( pentru a face totul cu strategic, nu dupa cum isi dau cu parerea unii sau altii pe net ), timp pentru scrierea articolelor si rabdare. Asa cum spuneam: vorbim de o afacere. In aceasta afacere, investitia este reprezentata in mare parte de timpul pe care il dedici scrierii articolelor tale, pentru crearea unei audiente fidele. Dupa ce blogul tau devine popular, exista o gramada de metode prin care poti scoate bani de pe urma lui: de la instalarea de reclame adsense, practicarea afilierii, la vanzarea propriilor produse si servicii.

Îţi mulţumesc pentru sinceritate, pentru motivaţia pe care mi-ai dat-o, şi, în numele cititoarelor mele, pentru informaţiile extrem de utile pe care le-ai oferit, şi care, sper eu, să le schimbe viaţa.

 Multumesc si eu pentru interviu Monica si iti doresc mult mult succes cu cresterea blogului tau.

*Daca doresti sa faci ceva special pentru copilul tau, comanda AICI scrisoarea personalizata catre el.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
De Martisor, despre cariera, vocatie si feminitate, cu Nicoleta Burlacu, : “Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept.”

Oameni cu aripi

De Martisor, despre cariera, vocatie si feminitate, cu Nicoleta Burlacu, : “Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept.”

Distribuiți vă rog

O  stiu pe Nicoleta Burlacu de multi ani. Este psiholog clinician, si sotie. NU insa meseria ei m-a determinat sa o rog sa-mi ofere cateva clipe. Ci pacea ei molipsitoare.

Despre psihologul Nicoleta Burlacu, vom afla in curand, intr-un alt interviu, dar azi vorbim despre primavara. Adica despre feminitate.

La Nicoleta, m-a fascinat intotdeauna simplitatea din eleganta ei. Da, ati citit foarte bine: simplitatea din eleganta. Pentru ca Feminitatea nu se masoara in numarul zorzoanelor. Nici al culorilor. Si nici al listelor interminabile,  cu iubiri amagitoare:).

Despre suflet, cariera, bucurie si dragoste, intr-un interviu care pe mine m-a facut mandra sa fiu CEEA CE SUNT.

Multumesc, Nicoleta, pentru zbateri de ganduri, pe care ni le-ai facut martisor, si ni le-au trimis sa-l purtam cu mandrie!

Monica Berceanu: Nicoleta, spune-mi, te rog, cum definești tu feminitatea?

Feminitatea, inseamna, pentru mine, sensibilitate, eleganta,  dragoste, energie, conectare, respect, gingasie, copilarie, maturitate. Aceste ingrediente ma fac sa fiu o femeie puternica, si sa lupt zi de zi cu schimbarile si noutatile din viata mea.

Cu siguranta feminitatea face parte din viata fiecarei femei. Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept. Fiecare femeie isi reprezinta feminitatea intr-un mod unic, asa cum simte.

Avand in vedere avalansa de informatii care ne invadeaza zi de zi, cred ca abilitatile de baza a unei femei ar trebui sa fie flexibilitate, adaptabilitate si independenta. Feminitatea este importanta si exista in fiecare femeie, descoperirea ei, insa, depinde in mare parte de cum dorim sa o aratam sau sa o expunem.

Monica Berceanu: Cum vezi, în România zilelor noastre, rolul femeii?

In Romania zilelor noastre se vorbeste tot mai des de o emancipare a femei si de o eliminare a discriminarii. Femeia si barbatul au drepturi egale. Daca pana nu de mult, rolul femeii era de sotie, de mama si de gospodina, in zilele noastre toate aceste atributiuni au fost ajustate atat prin progresul tehnologiei, cat si prin adaptarea la noile cerinte ale societatii. Societatea este o forma de “scolarizare” a femei, care a incurajat iesirea din rolul de baza al femei, si anume cel de sotie.

Femeia are la acest moment aceleasi drepturi ca si barbatul, insa diferenta cred ca o face feminitatea.

Daca luam in calcul cat de usor este la acest moment sa divortezi, sau sa te desparti de o persoana, putem spune ca o femei este in deplina independenta fara a fi nevoita sa “fie pe buletinul unui barbat”.  Independenta femei este un mare plus pentru societate, dar si barbatul trebuie sa-si mentina rolul sau. Consider ca este extrem de important sa pastram valoarea adevarata a unui barbat, prin ceea ce il reprezinta, si sa nu invalidam rolul si scopul lui in societate.

Monica Berceanu: Este femeia perceputa ca ignoranta, pentru că se implică tot mai mult în carieră, si pune familia pe locul al doilea?

Cred ca nu egalitatea si emanciparea femei a dus la ignoranta familiei, ci mai degraba volumul de munca si disponibilitatea financiara, fac ca acest rol sa nu mai coincida cu ceea ce insemna odinioara sotia, mama si gospodina.

Avand in vedere gustul “dulce-amar” al banilor si puterea lor, cred ca s-a generat o adevarata moda in a avea amanta in loc de sotie, bona in loc de mama si menajera/bucatareasa in loc de gospodina. Teoretic, se considera ca este mai usor sa delegam persoane pentru toate aceste roluri, dar practic este “otrava” unei relatii.

Avand in vedere volumul de munca la care sunt supusi atat femeia cat si barbatul, nu mai exista momente de conectare totala a celor doi, a partenerilor, si inevitabil, toleranta la frustrare, furia,si disponibilitatea in timp produc rupturi si rani extrem de puternice. Acestea pot avea repercusiuni in timp, fara a fi un scop.

Nu de multe ori intalnim (apropo de drepturi egale) femei care sunt singure, independente, care au pretentii foarte mari de la un partener, care considera ca se pot descurca singure, si ca barbatul este doar un pasager al vietii. Barbatul are un rol important in viata noastra si consider ca este un liant al unei vieti armonioase si stabile, daca gasim in noi echilibru, rabdare si disponibilitate.

Femeia trebuie sa creze un echilibru intre cariera si viata personala.Toate cele mentionate mai sunt sunt si se aplica in anumite cazuri, poate in cele mai multe. 🙂

Monica Berceanu: Cum reusesti tu sa te împarți intre rolul de sotie si cel de psiholog?

Da! Este o intrebare care ma duce de fiecare data cu gandul la cat de simpla este viata, daca nu o complicam 🙂

Eu am un mare noroc!  Sotul meu este un om intelept si rabdator. In timp am invatat sa fiu si eu la fel. Conteaza foarte mult cat de multa disponibilitate ai pentru o relatie, si ce doresti cu adevarat de la ea.

Sincer, recunosc ca si la noi sunt discutii, foarte rare, ce-i drept, dar pe teme foarte puerile si fara sens. Am invatat, insa, sa trecem cu bine peste toate aceste momente tensionate. Cum? Am facut cateva reguli in caz de “incendiu ” sau “cutremur”.

Monica Berceanu: Are femeia nevoie de ajutorul bărbatului, pentru a urca pe scară ierarhică, în carieră?

DA, cu siguranta! Asa cum se spune ca “in spatele unui barbat de succes sta o femeie puternica”, eu pot sa spun ca “in spatele unei femei puternice sta un barbat rabdator, tolerant, iubitor, respectuos, disponibil, romantic, atent, matur si pragmatic”.

“In spatele unei femei puternice sta un barbat rabdator, tolerant, iubitor, respectuos, disponibil, romantic, atent, matur si pragmatic”.

Monica Berceanu: Cum comentezi dictonul: “Femeia stă acasă si are grijă de casă si copii, iar bărbatul muncește!” ? Mai are el relevanță astăzi?

Nu cred ca acest dicton se mai aplica in zilele noastre, sau, mai bine spus, este mult mai evoluat. Sunt si in zilele noastre femei care stau acasa cu copii si gatesc, dar pentru un timp limitat.  In mediul urban nu se mai aplica, deoarece munca ocupa o foarte mare parte din timp. In mediul rural cred ca avem ocazia sa intalnim mult mai multe femei care sunt preocupate de gospodarie si copii.

De multe ori suntem judecate pentru ceea ce facem, indiferent ca sunt o femeie de cariera, sau sunt o mama dedicata copiilor si familiei.

Iubirea fata de propriul copil este neconditionata si cred ca fiecare face totul dupa propriile reguli sociale, dar nu putem sa judecam si sa criticam o mama pana nu stim cu exactitate ce se ascunde in spatele acestei decizii, fie ca este un om de cariera, sau o mama casnica.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Daca vorbim de o mama care isi doreste o cariera, cu siguranta vorbim de o persoana care: este precauta, ingrijorata, sensibila, iubitoare, grijulie, fata de propriul copil.  Siguranta absoluta a propriului copil este lucrul care conteaza cel mai mult.

Nu as pune fata in fata cele 2 situatii: acasa cu copilul, sau cariera, deoarece cel mai important este de fapt timpul de calitate petrecut cu copilul si familia, si mai putin conteaza cantitatea de timp care o ofer acestora.

Monica Berceanu: Nicoleta, cum iubește o femeie?

Femeia iubeste liber, sincer, pasional si fara inhibitii.

“Daca vrei sa traiesti cu adevarat… Iubeste o femeie! ” – Nicoleta Burlacu

Femeia care iubeste este senina, zambitoare, plina de energie, bucuroasa, energica.

Intre noi fie vorba, cred ca acum am inteles cu adevarat pacea Nicoletei. Determinarea si energia pe care le vad la ea de fiecare data. 🙂 IUBESTE!  Poate ne da si noua reteta unei mari iubiri. Sa vedem…

Monica Berceanu: Ce sfat ai da tinerelor care ies de pe băncile facultăților, in ceea ce priveste cariera?

Cel mai important lucru este sa poata avea puterea unei delimitari clare a ceea ce vor sa faca, sa-si identifice foarte bine limitele si abilitatile specifice meseriei /profesiei pentru care au studiat.

Daca faci o profesie  pentru ca trebuie si pentru a-ti ridica statutul financiar, o vei face cu dezgust si lipsa de motivatie. Ideal este sa gasim si sa studiem o meserie/profesie care ne defineste si care ne motiveaza zi de zi.

Carirea nu inseamna nimic daca nu face parte din vocatie.

Putem face o analiza simpla intre slujba – cariera-vocatie.

Slujba – dorinta de a avea un beneficiu financiar fara pretentii de promovare, si fara implicatii emotionale (Am terminat treaba. plec acasa.)

Cariera – dorinta puternica de crestere ierarhica intr-o companie, dobandirea unui prestigiu si a unor venituri mai mari.

Vocatie – dorinta puternica de satisfactie, implinire a ceea ce fac, simt, transmit,  cu beneficii financiare echilibrate.

Ma simt putin vizata la acest raspuns. Dupa 11 ani, abia dupa 11 ani, mi-am luat inima in dinti sa incep proiectul acestui blog. Nu este deci, intamplatoare, intalnirea mea cu Nicoleta, si nici faptul ca a fost prima persoana care m-a contactat imediat ce l-am lansat, pentru a ma felicita si a ma atentiona cu cateva mici detalii. Dar, mai presus de orice, cred ca a fost prima persoana care a citit blogul de la cap la coada. 🙂 Asta spune multe…

Monica Berceanu: De ce crezi că rămân femeile în relații cu bărbați abuzivi? Si ce sfat le dai celor care acceptă astfel de “tratamente”?

Femeile raman in relatii toxice deoarece

  • le este frica de singuratate,
  • considera ca toti barbati sunt la fel
  • de dragul copiilor, daca acestia exista
  • rusinea fata de familie, prieteni (in unele cazuri mai mult in mediu rural)
  • varsta prea inaintata
  • obisnuita
  • frica de schimbare
  • dependente financiare
  • statut

In SUA statisticile arata ca este nevoie de sapte astfel de cicluri de separare-impacare pentru ca o persoana sa nu mai revina intr-o relatie toxica.

Din pacate, este un cerc vicios, si de multe ori femeile care sunt victimele acestor abuzuri fizice sau/si psihice, sunt atrase din nou de parteneri care au un astfel de comportament.

Sfat? Cred ca cel mai important lucru este apelarea la un specialist (psihoterapeut) pentru a redescoperi respectul de sine, valoarea , curajul, echilibrul, puterea de a merge mai departe, si redobandirea libertatii si valorii adevarate a vietii umane.

Monica Berceanu: Spune-mi, Nicoleta, pe cine ai vrea sa citesti in paginile acestui blog? 

Nu iti voi da un nume, ci o caracteristica.  As vrea sa citesc acele persoane ale caror interese sunt atinse de subiectele acestui blog, si acele persoane care sunt dispuse sa primeasca in dar informatii pentru bunastare, liniste, libertate si iubire, intr-un mod simplu si echilibrat, fara retete spectaculoase, de urmat.

 

Recitesc interviul de cateva ori, si ma intreb daca vom putea vreodata, noi, femeile, sa fim noi insine, asa cum vrea Dumnezeu. Fara zorzoane, fara culori, si fara liste interminabile,  cu iubiri amagitoare:)?

Voi ce credeti?

Multumesc, Nicoleta, pentru timp si darurire! Dar, mai presus de toate, pentru ca ESTI.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog