Etichetă: adevar

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

Relatii

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

Distribuiți vă rog

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim? Azi urma să vorbesc despre acest UNDE pe care – l invocăm mereu şi mereu. Pierduţi printre ruinele unor iubiri care ne-au sfărâmat în bucăţi, nu mai ştim încotro. Încotro să ne mai îndreptăm, să ne găsim liniştea. Găsim uneori locuri sigure, oameni frumoşi, ca sufletele noastre legate azi în lanţurile neîncrederii în… nimic.  Dar nu mai avem curaj să deschidem uşi. Prea bruscă a fost intrarea, când am apăsat clanţa…

Am vrut să scriu despre UNDE-le acesta. Dar m-a oprit comentariul unui cititor. Iată-l:

“In the end, nu mai caută nimeni pe nimeni. Rămîn doi oameni rupți, incompleți, frustrați, cu falsa nădejde că timpul vindecă rănile dar de fapt le acoperă praful și din cînd în cînd, la o mișcare mai bruscă… se simte încă, o durere seacă, permanent prezentă și permanent absentă.

Și cu pete din urma noastră sau ciungi, mergem încet dar siguri, încrezători, căutînd din nou fericirea, mințindu-ne că celălalt a fost vinovat si doar ”eu” a fost rănitul. Si apoi voila, welcome in the vicious circle of self-distruction!

Next, please! 

Ultimele 2 cuvinte m-au săgetat. Pentru că omul acesta a pus punctul pe I. Căci noi, cei ce ne batem cu pumnii în piept că iubim şi ne sunt despicate sufletele fără să merităm, ajungem să aruncăm la gunoi orice lucru care s-a defectat. Poate  lucrul peste care a trecut timpul. Poate căruia nu i-am acordat noi timp. Poate pe care l-am folosit doar pentru cât timp  nu am avut ceva mai bun…

“Next, please!” te doare, oricât de insensibil ai fi. Te doare pentru că “next” va fi la fel ca acesta. Mai rău chiar. Nu ajungem să învăţăm ce este aceea intimitate adevărată dacă plecăm din iubire în iubire, dorind să o găsim pe cea perfectă.

Intimitatea este despre întoarceri repetate, la acelaşi om.

Despre rugăciuni strigate către Dumnezeu, de vindecare. A lui şi a mea. De lăsat în spate orgolii şi frici.

Intimitatea ESTE DESPRE DUMNEZEU.

Despre Dumnezeul din noi. Pe care Îl ascundem de lume, de frică să nu ne blameze. Şi despre Acest Dumnezeu, când vorbim, o facem doar în faţa celor ce-L cunosc… Şi căutăm în lume iubirea ce există doar dincolo de lume: la El.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Fugim de noi înşine pentru că a fi  apropiat e dureros. E invadator. E ca atunci când cineva îţi sparge geamul. Nici măcar uşa. Te ia pe nepregătite şi te azvârle de pereţi, încercând să găsească în lumea ta ceea ce el însuşi ar avea nevoie.

În goana după iubirea perfectă, ne pierdem pantofii, ne zgâriem genunchii, ne zdrobim călcâiele. Căci fugim de frica de a nu dezamăgi. Şi de a nu fi din nou, dezamăgiţi.

Pentru că habar nu avem că locul unde o vom găsi este la Dumnezeu. Habar nu avem că iubirea nu se găseşte. Iubirea se construieşte. Cu lacrimi. Cu eşecuri, cu răni, cu vorbe dure, cu întoarceri, cu plecări, cu vinovăţii, cu iertări şi cu El de mână.

Iubirea e despre cine sunt eu, fără tine. Despre cine eşti tu, fără mine.

Despre ce rămâne după ce plecăm amândoi, şi rămâne doar Dumnezeu, între noi. Se uită când la unul, când la altul, şi Îl doare acest “Next!”.

Tace. Şi din tăcerea Lui, noi nu înţelegem decât indiferenţă. Este, de fapt o altă şansă, la a recunoaşte că fără El nu suntem nimic. Suntem doar  nişte oameni sărmani, care s-au umplut de “Next”-uri.

Ai dreptate, om frumos, că timpul nu vindecă rănile. Timpul nu vindecă nimic. Şi nimeni nu vindecă nimic. Doar Dumnezeu o face.

Dar noi?! Noi îl lăsăm la uşă, că prea e şters, sărman şi gol, şi nu promite nimic… Nu are nici măcar un loc unde să-Şi pună capul…

Habar n-avem că iubirea asta o găsim nu într-un loc, ci într-un OM: Omul Hristos.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Dragă Femeie … Îţi scriu din dragoste. Pentru sufletul tău mare, pe care scrie, cu litere prea mici: Libertate!

Relatii

Dragă Femeie … Îţi scriu din dragoste. Pentru sufletul tău mare, pe care scrie, cu litere prea mici: Libertate!

Distribuiți vă rog

Dragă Femeie … Îţi scriu din dragoste. Pentru sufletul tău mare, pe care scrie, cu litere prea mici: Libertate!

Îţi scriu să ştii. Că te condamn pentru că ţi-ai uitat în poşeta aia veche, feminitatea. Ţi-ai îndesat-o în ultimul buzunar, şi-ai azvârlit cu poşeta asta peste timp. Ai crezut că s-a sfârşit cu suferinţa ta, şi ai găsit şi tu, în sfârşit, pacea. De mână cu el.

Îţi scriu pentru că nu (mai) ştii să fii tu însăţi! Te-ai transformat aşa, peste noapte, într-o spioană. Te-ai pus pe aflat adevăruri despre Făt Frumos. Să te ajute să-i arăţi că nu eşti proastă. Că tu valorezi mai mult ca celelalte. Cu siguranţa copilei ce credea în chibrit, pe timp de ploaie.

Draga mea, îţi scriu să te trezeşti din visul tău frumos, cu prinţi care iubesc femeile-spioane. Cărora li se aprind călcâiele la foc automat, abia după ce au văzut cât de deştepte sunt cele ce-şi vând timpul pentru un detectiv scump, plătit dintr-o feminitate ieftină.

Îţi scriu pentru că doare nebunia ta. Te-ai transformat într-un vampir. Sugi la iluzii, de vei mai trăi încă 10 vieţi de-acum înainte. În nebunia ta. Te minţi singură că eşti cea mai deşteaptă, pentru abilitatea de a afla adevăruri ieftine, la promoţie.

Speri naiv, că bărbatul frumos pe care-l spionezi zilnic, te va duce la altar când va vedea ce-a pierdut. Speri naiv că iubirea lui încă nespusă, te va ridica pe braţe şi te va duce într-o căsuţă mică, de lemn! La marginea lumii. Să trăiţi fericiţi, până la adânci bătrâneţi.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Parcă ţi-am mai spus că în nicio poveste nu spune „ÎMPREUNĂ”. Toate se termină la fel:

 „Şi-au trăi fericiţi, pân la adânci bătrâneţi.”

Au trăit, draga mea, dar separat. Şi cel mai tragic e că ea, se spune că a rămas privind în gol, după prinţul ei, repetându-i numele la infinit, şi îngânând într-una:

„Şi-au trăit fericiţi, pân la adânci bătrâneţi…!”

Şi azi o găsim pe holuri de spital – de nebuni, da!- întrebând obsesiv:

 „De ce nu m-a iubit?”

Îţi scriu, femeie cu litere mari, în speranţa că vei înţelege că femeia aceea îţi poartă numele. Nu mai e mult până te va confunda cu ea însăşi şi va veni să trăiască la tine în destin.

Vei deveni atunci o biată nebună, ce va încerca să salveze, singură, o iubire bolnavă. Una care a murit demult. Ori n-a fost niciodată…

Îţi scriu, femeie indecisă, să pleci. Să închizi uşa după tine, să ieşi în stradă, să urli vreo câteva luni, de dor şi nedreptate, şi să te vindeci apoi de ce n-a fost să fie.

Îţi scriu, nebună perfectă, să ştii că în lume există şi bărbaţi imperfecţi, cu suflet curat. Pe care nu trebuie să-i speli la putere maximă, să le iasă petele.

Îţi scriu, frumoasă nebună, să te uiţi o clipă în oglindă şi să-mi spui dacă merită să-ţi numeri ridurile, singură, pe vreme de iluzie dulce, în vreme ce el îşi pune Aripile de drum şi îţi numără orele până când ajunge trenul în gară.

Să plece pentru totdeauna, la alta.

Atât.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Relatii

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Distribuiți vă rog

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut? Am primit multe mesaje pentru articolul de ieri. Femei frumoase, la trup şi la suflet, care-şi strigau durerile, întrebând DE CE; femei singure, care îşi blestemau viaţa pentru ceea ce n-a fost să fie până la adânci bătrâneţi; femei tinere, care-şi numărau ridurile ce le brăzdează faţa, de-atâtea şanţuri ce-au săpat în ele bărbaţii căsătoriţi cu amantele sau logodiţi cu joburile. Cu laptopurile ori cu prietenii „de-o bere”.

Mame ce-şi cresc singure copiii, după ce bărbaţii iubiţi le-au lăsat pentru altele mai „necicălitoare, mai frumoase, mai sexy, mai puternice, mai zâmbitoare, mai aranjate sau mai smerite”. Şi-aş mai continua lista, de-aş avea puterea să le alin cumva durerea.

Dar n-am …

Am simţit lacrimi pe inimă, spălând amintiri, şi pumni pe suflet, învineţind iubiri.

Ne învinuim pe rând, unele dintre noi, că n-am fost de ajuns. Ne comparăm cu celelalte şi le imităm uneori, rugându-ne unui Dumnezeu necunoscut să ne facă şi pe noi la fel: atrăgătoare, iubitoare, inteligente, frumoase.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Şi când nu primim răspuns rapid de la El, de la Dumnezeu, ne întoarcem în braţe care ne-au alungat, care au strâns alte femei, în case unde încă miroase a parfum de cealaltă, în inimi care nu ne mai iubesc, în suflete care n-au sentimente, ci doar nevoi de împlinit. Şi ne punem atunci pe muncit, să nu mai fim părăsite niciodată: mai mult gospodine, să aibă mâncare cât mai bună şi cât mai „la fix” adusă la pat, mai mult tăcute, să aibă el mai multă libertate, mai mult sex, să nu mai ajungă la alta. Mai mult fard, să semănăm mai mult a femei. Mai puţin fard, să fim mai „de casă”.

Mai mult el, şi mai puţin noi.

Şi, după ani în care oricât am învăţa, picăm mereu examenul, ajungem în spitale de psihiatrie, ori îngenuncheate în vreo chilie în te-miri ce mănăstire, strigând la pereţi acelaşi DE CE? pe care l-am auzit azi în tastele lovite strident, de-atâta amar ce e-n suflete…

Şi azi vă întreb, bărbaţi (im)perfecţi:

„De ce vreţi voi ce nu aveţi?

De ce vă luaţi voi femei imperfecte, să le umiliţi apoi cu ce au altele, şi ele nu?

De ce vă strecuraţi voi din paturile conjugale, în paturi de hoteluri reci, să primiţi ce nu vă dau cele rămase acasă, la alăptat, la dereticat, la gospodărit?

Cu ce dragoste iubiţi, de moare după câţiva ani? Ori după timp mai scurt decât cel scurs într-o clepsidră?

De ce vă părăsiţi voi copiii plânşi de-atâta dor de voi,  să mergeţi la trăit?

Cum puteţi voi să râdeţi în case străine, când în ale voastre se strigă în sânge?

Cum puteţi voi face copii cu alte femei, când ai voştri plâng de dor, de foame ori de neiubire?

De ce puneţi pe degete inele, femeilor pe care le doriţi până când cealaltă vă va despărţi?”

Şi v-aş mai întreba câte ceva… dar pentru unii e prea scurt timpul rămas între 2 staţii de tramvai…

Mă-ntreb acum retoric însă:

„Credeţi că aveţi drepturi doar pentru că vi se pare că Dumnezeu e bărbat? Şi-o să vă apere mereu?”

foto credit: Sara Dumitrache si Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Copii cu nevoi speciale

Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Distribuiți vă rog

Te întrebi cum să nu renunţi niciodată, când abia mai poţi privi înainte prin viaţă? Iată câteva soluţii pe care ţi le ofer din cei 11 ani de experienţă în lucrul cu copii cu dizabilităţi:

1) Implică-te 100% în programul de terapie al copilului. Tot ce învață cu terapeutic trebuie să experimenteze si cu voi, părinții. Fiind la curent cu fiecare pas făcut de copil, vei avea mai mult curaj ei mai multă determinare să mergi mai departe. Stii că un elefant SA mănâncă bucățică cu bucățică. Deci, continua sa sedimentezi si sa pui cărămizi la construcţia vieții propriului copil! Ai aici un început.

2) Pune întrebari si caută soluții noi!
Întreabă mereu: terapeuţi, coordonatori, psihiatri, părinți!
Orice problemă are o rezolvare! Atâta timp când știi că eşti în viața copilului tău spre a-l ajuta, nu te sfii să întrebi orice, oricât de stupid ar fi. Cea mai utilă lecție pe care am primit-o de la una din mentorele mele, Alice Nicolae, a fost aceasta: “Cât timp esti în procesul acesta de formare si dezvoltare cu mine, dă -ți voie să fii cât de proastă poți fi! Ori de câte ori vei crede despre tine că esti proastă pentru că nu stii ceva, adu-ți aminte că toți marii oameni ai lumii au fost mici la început. Succesul e datorat eșecurilor repetate!” N-am uitat niciodată asta, si încă întreb orice, oricât de stupid ar părea. Prefer să râdă oamenii de mine pentru că sunt proastă, decât să fac rău altora, din neștiință. Determinat a, neștiința  asta, de refuzul de a fi smerită si a recunoaște că nu sunt perfectă si că am de învățat si de zi.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Așadar, întreabă! Lasă -i pe cei ce rad să râdă si tu priveste sus, la SCOPUL tău : recuperarea propriului copil! Nimic si nimeni nu merită mai mult pe lumea asta, decât el! Citeşte aici apelul meu către părinţii copiilor “tipici”, care nu vă înţeleg.
3) Participă la grupuri de suport pentru părinți!
Dacă nu ştii unul, poți să mă contactezi, şi găsim soluții. Dacă nu, poți organiza tu un astfel de grup. A împărtăși propriile temeri şi reuşite cu alții, te ajută să mergi mai departe. Am scris un articol despre cum trebuie organizat un astfel de grup de suport. Aici. Folosește informațiile de aici, puneți aripile, si … la Drum! POȚI!

sursă foto: Google

4) Ia-ți concedii împreună cu partenerul tău, singuri, sau câte un week-end o dată la câteva luni! Ştiu că unii dintre voi vă creşteri singuri copiii şi nu aveţi bunici care să vă ajute, dar cerând ajutor, veți primi! O bonă, o familie foarte apropiată, se va găsi să vă ajute pt 2 zile. Aveți nevoie de intimitatea voastră, ca şi cuplu, oricât de implicați ați fi în viața copilului! Nu uitați că nici un copil nu e fericit dacă părinții lui nu sunt fericiți. Iar problemele şi stresul pot bloca o relaţie. Voi aveți nevoie mult mai mare acum unul de altul!
5) Împărțiți-vă sarcinile!
Amândoi sunteți părinții copilului, deci aveți aceleași responsabilități. Stiu că e greu! Dar impartindu-le, va fi mai usor. Vă puteți face un program săptămânal: săptămână aceasta tu duci gunoiul, speli hainele,  calci si iesi cu copilul în fiecare seara, iar în week-end iesim împreună, iar săptămâna viitoare inversam rolurile. A fost un exemplu, puteți însă fi cât vreți de creativi!
6) Întâlniţi-vă cu prietenii! De obicei, când apare un diagnostic, prietenii se triază: unii pleacă pentru că. .. pentru că  şi pentru că. .. Iar de alții vă îndepărtați voi, pentru că, pentru că şi pentru că…

Pe principiul că dragoste cu forța nu se poate, e clar că nu puteți face nimic în privința celor care decid să vă părăsească, dar aveți posibilitatea să nu vă îndepărtați voi de cei care v-au rămas. Ieşţi în oraş, invitați-i acasă sau mergeți voi la ei în vizită. Uneori cu copiii, alteori singuri. Trăiți printre oamenii fără diagnostic, o parafă nu vă trimite automat între cei care au acelaşi diagnostic. Aveți mereu în minte faptul că al vostru copil trebuie să fie ca şi ceilalți, chiar dacă e special. Dacă voi veți fi primii care il veți marginaliza, ceilalți cu atât mai mult!

7) Faceți terapie de cuplu, dacă ați ajuns într-un impas în relație!
A cere ajutorul unui specialist nu e o rușine, ci o dovadă de curaj şi de maturitate! Voi aveți un scop în viață : recuperarea propriului copil! Dacă ați ajuns în groapă, nu înseamnă că trebuie să rămâneți acolo, pentru că acum e prioritar copilul! Nu uitați, am sa vă repet mereu:

Nici un copil nu este fericit, dacă părinții lui sunt nefericiți!

Dacă banii sunt o problemă, să ştiţi că există şi persoane care fac acest lucru voluntar, fiind în proces de formare. Nu vă opriți pentru că ţi nu au experiență, credeți -mă că există specialişti foarte determinați să învețe, muncesc mult şi au în spatele lor supervizori cu care se consultă,  în caz de impas. Ei îi plătesc pe aceşti supervizori, nu dumneavoastră!
Dragi părinți, soluții există mereu!
Nu ezitați să-mi scrieți, pentru orice întrebare. Cu drag voi răspunde!

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte. Foloseşte formularul de contact de aici şi împărtăşeşte-ne experienţa ta!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”

Sanatate mintala

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”

Distribuiți vă rog

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”. În primul rând, să-ţi spun câteva cuvinte despre ce înseamnă să ai un partener de „dare de socoteală”:  să doreşti şi să fii capabil să dai socoteală altcuiva despre comportamentele şi motivaţiile tale, în viaţa de zi cu zi. Un astfel de partener este cu mult mai mult decât un amic cu care te vezi „să bei o bere şi să vă uitaţi împreună la meci”, şi în nici un caz nu este un apendice opţional:), nici cineva superior ţie, căruia ar trebui să îi ridici statuie pentru că „te-a făcut om mare” :). El este un om obişnuit, un păcătos ca şi tine, care, prin harul lui Dumnezeu, a reuşit să scape din lanţurile lumii, şi să se păzească acum de gratii sufleteşti.

Acesta nu îţi laudă păcatele, ci îşi ia angajamentul să te tragă la răspundere cu dragoste, pentru greşelile pe care le faci. Nu vei auzi de la un partener de dare de socoteală: „Nu-i nimic, man, dacă ai înşelat-o pe soţia ta, şi mie mi s-a întâmplat şi nu m-a părăsit!”, ci vei auzi: „Comportamentul tău este greşit, hai să vedem ce poţi face să îţi rezolvi problema cu dependenţa sexuală! Ştiu că nu va fi uşor, şi eu am trecut pe aici, dar fii sigur că vei reuşi dacă vei depune tot efortul necesar! Nu voi putea să schimb viaţa ta, în locul tău, dar sunt lângă tine!”

Iată cele 2 motive pentru care ai nevoie de un partener de dare de socoteală

  • Ai nevoie să creşti. Nimeni nu este perfect şi toţi suntem defecţi:). Fiecare dintre noi ducem propriile lupte: dependenţe, frici, poveri, abuzuri, lanţuri, şi aşa mai departe. Evoluţia înseamnă durere. Inevitabil. Toţi cădem de mii de ori înainte de a învăţa să mergem, dar având în jurul nostru adulţi care să ne dea curaj şi încredere că fiecare căzătură ne face mai puternici, ne ridicăm şi ajungem, unii dintre noi, sportivi de performanţă! 🙂 Aşa se întâmplă şi în relaţia de dare de socoteală: ai pe cineva lângă tine, care te ÎNCURAJEAZĂ să continui, chiar dacă vei cădea! Atenţie: partenerul de dare de socoteală nu face nimic in locul tău, ci merge lângă tine până prinzi curaj şi abilităţi să te descurci singur.

Ai grijă, partenerul pe care ţi-l alegi trebuie să fie un om de caracter şi dedicat unor cauze morale, în nici un caz unul care duce aceeaşi luptă! De exemplu, dacă tu ai probleme cu pornografia, nu îţi alege un partener care se confruntă cu aceeaşi dificultate, pentru că nu veţi putea să vă încurajaţi unul pe altul! E ca şi când doi oameni legaţi la ochi caută un drum! Nu că nu există sorţi de izbândă, la Dumnezeu orice este cu putinţă, dar e prea greu şi prea puţin probabil să reuşiţi! Caută-ţi un partener care, dacă a avut aceeaşi problemă cu a ta, este de mult timp pe calea cea bună. Dacă lupta ta se dă în aria pornografiei, ai nevoie de 2-6 astfel de parteneri! Nu vei putea să te descurci cu unul singur, pentru că această dependenţă este atât de puternică, încât te va trage înapoi, mai ales la început, cu toată forţa! Iar tu ai nevoie să găseşti pe cineva disponibil atunci când ea vine peste tine!:) Un singur partener nu va putea face faţă nevoilor tale, pentru că are şi el viaţa lui! Într-o situaţie de dependenţă, când nu îţi răspunde unul din parteneri, apelezi la altul şi la altul, până reuşeşti să scapi de ispită! Nu e uşor, te cred, dar victoriile se obţin numai cu efort voluntar!

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  • Ai nevoie să împărtăşeşti. Oamenii fără prieteni apropiaţi sunt singuratici. Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de conectare emoţională, iar lipsa de relaţii sănătoase din viaţa noastre ne afectează întregul destin. Da, e reală afirmaţia că „SOARTA ŞI-O FACE OMUL (ŞI) CU MÂNA LUI!”. Aşa cum orice păcat mărturisit te eliberează, la fel şi orice luptă pe care o duci, condus de un mentor, te va elibera! Fii însă înţelept şi alege-ţi un partener care NU te condamnă, ci te motivează să te schimbi!

Îţi sugerez să stabileşti cu partenerul tău un program de întâlniri, fie faţă în faţă, fie telefonice, în funcţie de nevoile tale. De exemplu, de 3 ori pe săptămână vorbim la telefon între orele x şi y, şi o dată pe săptămână ne vedem la o cafea.

De asemenea, te sfătuiesc să fii deschis, şi să-I ceri explicit partenerului tău cum vrei să reacţioneze , în cazul în care ai căzut. De exemplu: dacă te lupţi cu dependenţa de online, şi pierzi timp în faţa laptopului, în detrimentul relaţiei cu iubita ta, spune-i partenerului tău de dare de socoteală ce să facă dacă te vede online la ore la care nu stabiliseşi să intri: să te sune, să îţi ceară să vă vedeţi urgent?! Tu eşti cel care va decide tipul de reacţie, însă ai grijă să nu fii foarte permisiv cu tine însuţi. Dacă ştii că un telefon nu te ajută să ieşi imediat de pe site, atunci stabileşte să vă vedeţi urgent, pentru a te îndepărta de sursa ispitei.

Verifică perioadic acest site, revin cu informaţii care cu siguranţă îţi vor fi de folos!

#Dacă vrei să împărtăşeşti, anonim sau nominal, din experienţele tale, foloseşte formularul de contact de aici şi ajută-i şi pe alţii să învingă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
“God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.” – Jessica Armstrong

Parenting Relatii

“God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.” – Jessica Armstrong

Distribuiți vă rog

 Today is about mommy. God and the love of your life. Let`s find out how to deal with it! 🙂

Hey, Jessica! Thank you for accepting my invitation to talk about femininity and motherhood. Tell us, please, from the beginning, who are you and what are you doing here in Romania?
Jessica: Hey, Monica! My name is Jessica Armstrong, and my husband and I are Americans living in Bucharest, Romania. We work with the Baptist church, and my husband teaches at the Bucharest Baptist Institute. We’ve been here for 4 ½ years. In October 2016, we had a baby girl, named Sara.
What were you doing in the USA before you came here?
Jessica: Before I came to Romania, I was a high school math teacher for 5 years.
So, you left the United States for a man? 🙂 I am asking you this, because for a lot of Romanian women, sacrificing her family, her job and her friends, to cross the ocean and to begin a new life, totally depending on her husband, is not, for sure, a very easy decision. Was it a hard decision to make? And how did you decide?
Jessica: Well, that’s not exactly how it went… 🙂 I was teaching high school math in Raleigh, North Carolina, and I thought I would keep teaching until I retired. One day, a friend of mine from church asked me on a date. I was shocked, and I didn’t know what to do, because I knew that Cameron wanted to be a missionary, and I definitely didn’t. A (girl) friend of mine convinced me to give him a chance. I was very conflicted, because I had been single for a long time, and a part of me just wanted to be in a dating relationship, but I didn’t want to start a relationship that didn’t have a future together.

I prayed so much for God to give me wisdom. I continually kept feeling a peace in my spirit to take just one more step with Cameron. And my friends also prayed for me and felt like it was a good thing.
Even though I felt like God wanted me to be with Cameron, I still was uncertain about living overseas. I wanted to try going on an overseas mission trip to see what it would be like, but because I was a teacher and we started dating in October, I didn’t have any long vacation until the next summer.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

A friend suggested we take a trip over Christmas break. We ended up coming to Romania for Christmas 2010 and staying with some missionary friends that Cameron knew. I really had a good time. I felt so comfortable, even though the language was different. I remember sitting in a Romanian’s home in a village outside of Oradea eating lunch after church, and there was a guy who was teasing the little kids, just like an uncle.

I felt like I was at my grandmother’s house. That was when I felt like I could live here.
We got engaged that January and married in July 2011. The organization that we wanted to work for requires that newlyweds be married for at least a year before they move overseas, so that it’s not too stressful on their marriage. So, we lived in North Carolina for a year and began the process of applying to be missionaries.

At first, we applied for a short 2-year temporary contract, so that I would be able to try it out without being committed long-term. I found that I was happy living in Romania, though parts were hard (learning a new language, living in a big city). After our first term, we applied for a long-term contract in Romania.
I made a decision that I prayed a lot about, and I could’ve chosen not to follow this path. Being a former math teacher, a revelation moment for me came when I was talking to one of my colleagues, a geometry teacher. He said, “It’s basic logic. If you are called to be with Cameron, and Cameron is called to go to India, then you are called to go to India!” (At that time Cameron was looking at missionary jobs in India, but obviously we ended up in Romania.) That simple logic really spoke to me.
As a missionary couple, we are both missionaries. I didn’t just marry a missionary and follow him to another country. We both have expectations and responsibilities. We both fill out monthly reports and talk to our supervisors about our progress. So, it wasn’t just about Cameron’s job, it was about me changing jobs – from being a teacher to being a missionary. I don’t feel like I am dependent on Cameron, but rather that we are a team working together.
Let`s talk about femininity now. What does it mean, from your point of view, to be feminine? Is it about our look, our job, our needs, or is it something else that femininity involves?
Jessica: God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.
What should young women, who are not married, know about marriage? Is it hard, is it a nightmare, or is it a blessing? What they should expect from marriage?
Jessica: First, they should know that marriage will not bring them fulfillment if they feel empty as a single woman. God created each of us with a need for Him, and though we may seek to fill that need with a man, nice clothes, a good job, etc., only God can make us feel whole.
A book we read together before getting married had the subtitle: “What if marriage isn’t about making us happy, but about making us holy?” Marriage is certainly a joy, but it also will highlight your selfishness as you learn to love another person. It is not about each person giving 50%, but about both people giving 100% to the other person.

We don’t divide up household tasks – there are things one person typically does, but the other person is always ready to help. We are a team.
I hope my initial response doesn’t make marriage sound like a negative thing, because it most certainly is not!

Cameron has been an incredible blessing to me, and I hope he would say the same about me. There is a deep love in marriage, and I am so thankful that the Lord blessed me with Cameron. To single women, I would say to wait for a man who respects you and cherishes you.

To single Christian women, I would add to also wait for a man who loves the Lord more than he loves you. But even if you never marry, you are not less than a woman who marries. God loves you so much.
 What is the secret of a happy marriage?
Jessica: For a Christian couple, you must always put God first above your spouse. Pray together. Pray for each other. In a more general sense, each person should put the other above him/herself. The other person is always more important.

Don’t seek for things to be fair/even, but rather seek to serve your spouse and love him/her.If you both do that, you will learn to selflessly love each other. Also, if you have children, you should put your spouse above your children.

By all means, take care of your children’s needs, but your children will benefit greatly if you have a healthy marriage.
And now, what about motherhood? How is this for you?
Jessica: It’s definitely a new adventure. I think the hardest thing is the constant exhaustion. But then I look at Sara’s smile and am filled with joy and motivation to keep going. Sometimes I just can’t believe that the Lord blessed us with our little miracle.

Many times I feel so inadequate and like I’m not doing a good job, but then she looks at me and loves me just the way I am. It’s so humbling.
In Romania, you both are without your families. You don`t have Sara`s grandmothers here to help you with her. How you deal with the mother role, considering you have no nanny?
Jessica: In America, it’s not as common to have the grandmothers help with their grandchildren, so for me it seems unusual to have a grandmother living with/near the family to take care of the grandchildren. I think it’s a great custom, and I greatly admire the closeness of Romanian families, but I don’t feel that I am lacking because I don’t have that help.

Because of the nature of our job, Cameron can often help me when he is home. Typically, we do paperwork and meet with people, so it’s not like he has a 9AM-5PM office job where he is gone all day. Also, we have friends who can babysit Sara if we need to go to a meeting together or want to go on a date.
 Is it a bad idea to leave the house before your kids are 2 years old? Would a nanny replace mothers?
Jessica: When I was teaching, I thought that I would definitely go back to work after having a baby, because staying at home all day would drive me crazy. In America, the maternity leave is 6 weeks, and then you go back to work. If you want to stay home, you quit your job and don’t receive any salary.

I would certainly not judge someone who wants to go back to work and hire a nanny, and I would not judge someone who wants to stay at home with her children. It is a choice for that woman and her family, and there are many factors to be considered.

Would she go crazy being home alone with a baby all day? Does she feel uncomfortable leaving her child to be raised by another person? Would she feel empty without her job? Are they financially able for her to stay home?
What should a mother do with her kid all day long? Is it important to talk to kids, even when they are so little?
Jessica: Before having Sara, I would not have known how to answer that question. We try to have a routine, although it has been difficult/impossible to have a time schedule. When Sara wakes up, we change her diaper, feed her, play with her/independent play time until it is time for her next nap.

I read a book that I really like called “Secrets of the Baby Whisperer,” which advocates the “EASY” method: Eat, Activity, Sleep, and “You” time. She also encourages treating the baby like a person, by talking to her and telling her what you are doing.

We ask Sara if she had a nice nap. We tell her that it must feel so nice to have a clean and dry diaper. We talk about how we are dressing her, “Over the head, over the face. Arms in, hands to the end. Mommy is going to snap your onesie – one, two, three snaps. Etc.”

Even though it may seem like she is too young to understand us, we still talk to her so that she can learn. We name body parts as we wash them during her bath, so she can learn what they are called. “Mommy’s going to wash your neck. We’re washing your arms. Time to wash your belly and your belly button.Washing your legs, all the way to your toes.Etc.”

It helps them to feel secure when they know what to expect. We do the same routine and try to use the same phrases so she can learn what they mean. It may sound boring, but it doesn’t feel that way, because she is so happy.
During the activity/play time, she does tummy time, we read books, play with stuffed animals, and she plays independently in her jungle gym. She tends to take short naps, which is why it is difficult to have an exact schedule, but we do have a regular bedtime.

Also, we have a routine we do before naptime and bedtime. Before each nap, we wrap her in a blanket, read a story, then listen to a song in the bedroom before putting her in bed with her pacifier. She is usually asleep pretty quickly, if we read her cues correctly (getting fussy, rubbing her eyes, yawning).

Before bedtime, we give her a bath, wrap her in a blanket, give her a bottle, read a Bible story, sing a song in the bedroom, and put her in bed with the pacifier. It helps because she knows exactly what to expect.
 I wrote recently about studies that proved that the spirituality is written in our genes. What do you think about it? Is it important to teach your child about God and spiritual life, and why?
Jessica: I have to confess that I didn’t read what you wrote, because it’s difficult for me to read long articles in Romanian. However, I definitely think it’s important to teach your child about God. As I said above, we read a Bible story to Sara every night before bed.

But that’s not all we do. We include her (if she’s awake) when we pray together. It’s difficult sometimes, because she doesn’t understand yet and can be distracting, but we want her to learn how to pray. We want her to know that we think prayer is important.

She sees us reading the Bible, even though she doesn’t yet know what it is. If not now, then when? When is she old enough? We like to start now, so she won’t ever be shocked by us taking her away from playing to something that may seem boring to her when she doesn’t understand it.

Just as how we are teaching her about how to get dressed and the parts of the body, we want to teach her about spiritual life as well. We also take her to church so that we can worship God together as a family.

Dear parents, I hope this interview helped you to understand the importance of love between you both, and a quality time spending with your baby!

And dear singles, I hope this woman helped you to  understand that the only method to choose the right person to marry with, for the rest of your life, is praying God to give you wisdoom. 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Cum am reuşit să eşuez?

Relatii

Cum am reuşit să eşuez?

Distribuiți vă rog

 

E cel mai greu post pe care l-am scris până acum. Nu ştiu cum mi-a venit în minte această întrebare, ştiu doar că citeam ceva – nu mai reţin ce- şi parcă am avut o halucinaţie 🙂 .

Cineva mi-a derulat în faţă în câteva secunde tot filmul vieţii mele, şi mi-a arătat unde am fost. Când m-am ridicat de jos, (am căzut, văzând tot dezastrul ce-a fost. Pur şi simplu, o cădere în gol din infinit!) mi-am dat seama că acum ţineam eu în mână o diplomă: aceea de Regizor. Habar nu aveam în chimb cum am ajuns aici.

Până când mi-a vorbit Scenaristul: „Eu te-am făcut! Te-am lăsat să îşi distrugi viaţa, pentru că altfel n-ai fi avut cum să ajungi aici!”

Vă voi povesti eu mai târziu cine e Scenaristul ăsta…

Am fost o culegere de matematică. Serios vă spun, nu halucinez! 🙂

Cuprindeam între coperţile mele, toate problemele lumii. Nu eram o problemă în sine, ar fi fost uşor cu rolul ăsta.  Îmi ştiam rezolvarea de aş fi fost aşa…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Dar fiind culegere, habar nu aveam  CUM să (mă) rezolv. Ştiam doar rezultatele. De la sfîrşit. Acolo eram cea mai interesantă. Mă lăudam eu că sunt cea mai cea, dar habar nu aveam că Cel mai Cel era Cel ce mă crease.

Într-o zi, am zis că e mai bine să plec la răsfoit alte cărţi. Mă plictisisem cu mine. Şi m-am dus. Grav a fost că m-am întors abia după vreo 15 ani …  sau chiar mai mulţi … cu filele rupte. Iar cele ce mai rămăseseră, erau mototolite …

Cum am ajuns aşa?

  • Am bifat greşit. Iubiri. Am luat aşa, pe ghicite. Am crezut că am noroc. Şi cu o încredere oarbă, în loterie, am pus la întâmplare. Un fel de 5/40. 🙂 ştiti jocul de la Lotto, da?

Problema însă nu era (alta!) că nu câştigam, dar eu şi insistam să mai joc, doar-doar, o fi şi la mine … până să mă dezmeticesc, ajunsesem falită. Şi când nu mai ai nimic, te vinzi pe tine. Pe oricât… eh, cam aşa am decis eu: să mă vând iubirilor, pe Gratis! Aşa mult vor aprecia, că voi ajunge un fel de „vedetă”.

  • Am renunţat să (mă) scriu. Ajunsesem să cred că alţii se pricep mult mai bine ca mine la slove, şi oricum n-ar da ei 2 bani pe mine. Ţineam între coperţile mele poveştile altora. Şi îi ajutam pe alţii să descifreze enigmele. Nu mai aveam nevoie de a (mă) crea. Ajunsesem să cred că starea „de a legumiza” era mult mai bună decât de a grădinări. Grav era însă că, deşi să fii legumă e bine, căci te cultivă alţii, te stropesc alţii, te plivesc alţii… tu nu ai nimic de spus, nu poţi însă cere apă, nu poţi cere atenţie. Şi mai grav, că, în final, te vând. Grădinarii, zic!

Aşa că am ajuns oricum din mână în mână. Mâinile oamenilor care mă răsfoiau, începeau să rezolve din mine ce puteau, şi se plictiseau. Sau se enervau. Iar eu eram convinsă că e din cauză că sunt eu prea grea. De rezolvat. Prea multe probleme între coperţile mele! Mi-am dat peniţa altora, din siguranţa că ei au talent mai mult!

  • Am decis că nu pot să mă opresc din tăcut. Credeam că alţii au un glas mult mai dulce, şi o minte mult mai ageră. Eu, şi dacă aş fi spus ceva, ar fi fost fără valoare. Şi atunci, era mai înţelept să accept că nu sunt înţeleaptă. Ca alţii. Şi aşa am lăsat altora şansa să se afirme. Şi mie mi-am lăsat închisă uşa care ducea la afirmare. Oricât m-ar fi jignit ei, eu tăceam. Trebuia să fiu blândă. Dumnezeu spunea că trebuie să întorci şi celălalt obraz

 

  • Când găseam câte un sârguincios, care se chinuia cu problemele dintre filele mele, mă închideam. Azi aşa, mâine aşa, până se enerva omul şi mă lăsa pe masă. Să se chinuie altul cu deschisul meu. Îmi părea rău apoi, căci mă gândeam că ar fi reuşit cumva să rezolve ecuaţiile alea întortocheate, la câtă determinare şi răbdare avea. Dar … toate au limitele lor. Aşa că mă lăsa baltă şi se ducea la altă culegere. Care măcar nu se închidea. Măi, şi greu îmi era când vedeam cum venea apoi, fericit, cu diploma cu locul I. Căci rezolvase totul. Punea culegerea la loc de cinste, o mângâia în fiecare zi, o privea cu dragoste… îl făcuse celebru. Şi tot ce făcuse ea, colega mea culegerea, fusese să SE DESCHIDĂ. El se chinuise cu toate ridicările la pătrat, şi cu toţi radicalii.

 

  • Habar n-aveam că rolul de Regizor nu era acelaşi cu cel de SCENARIST. Aici a fost de fapt dezastrul: credeam că trebuie să regizez după piesele mele. Aşa cum erau. Trebuia să fiu originală, aşa credeam. 🙂 De fapt, trebuia să regizez după scenariile Celui mai bun Scenarist. Cine era El?

Dumnezeu!

Habar nu aveam că El scrisese cele mai bune piese. Şi una dintre ele, fusesem eu!

Doar că eu nu ştiam de fapt CINE sunt. Credeam că sunt o culegere de exerciţii sofisticate. Mai grav, credeam că sunt plină de cifre, de matematică. Când colo, eram de fapt un regizor talentat, care avea de pus în scenă cea mai bună piesă scrisă vreodată: viaţa mea!

Am eşuat, dragii mei, prin tot ce am fost şi am ştiut. Tot ce am aruncat la gunoi, convinsă că era stricat. Prin tot ce nu am spus, de frică să nu mă fac de râs.

N-am înţeles că Dumnezeu era în controlul a tot. Eu nu trebuia decât să mă dau jos din paginile culegerilor alese greşit, şi să regizez.

 

Am eşuat! Dar azi trăiesc eşecul cu palmele făcute rugă. O înalţ spre cer şi aştept binecuvântarea de a continua să dau viaţă Cuvântului  (lui Dumnezeu) şi să încep, uşor-uşor, să îmi scriu povestea dictată de El!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce mă tot caută, dacă nu mă vrea? 3 Adevăruri care dor, dar vindecă

Relatii

De ce mă tot caută, dacă nu mă vrea? 3 Adevăruri care dor, dar vindecă

Distribuiți vă rog

1) Pentru că  îi lipseşte ceva.  Ceva am zis, nu cineva. Şi de ar fi totuşi un cineva, acela n-ai fi tu!

Şi lipsa asta n-are nimic de-a face cu nervii actualei, cu lipsa ei de intelegere, cu dragostea care a murit, cu groapa pe care a sapat-o sa o inhumeze. Pe iubire zic, nu pe femeie!

Lipsa asta are de-a face cu el. Cu iubirea care ii lipseste. Iubirea de sine. Cu frica de a nu ramane singur, asa defect cum e. Defect, ai auzit bine! Daca nu s-ar vedea la mana a doua, ori a treia, ori aproape de final, n-ar ramane langa o ea care ii da batai de cap, in loc de implinire, la ceas de dezlegare.

2) Te cauta nu pentru ca e porc, nemernic sau misogin. Ci pentru ca nu poate mai mult. Si celui ce n-are, i se va lua si ce are, zice Hristos. Ala in care s-ar putea sa nu crezi! Nu  poate, pentru ca e gol pe dinauntru. Caci n-a avut cine sa-i umpla sufletul cu iubire. Cu demnitate. Cu bucurie si cu pace. Si, in lipsa lor, s-a pus pe cautat inlocuitori. Femei. Alcool. Droguri. Cluburi. Aroganta. Infatuare.

Puterea exemplului pozitiv in viata lui, a inclinat spre 0. Poate si in a ta, dar tu n-ai apucat inca sa gasesti scapari in substitute care iti distrug trupul. Tu ai luat calea celor ce-ti distrug sufletul. Unul din substitute e el, barbatul frumos ce-l plangi in fiecare perna, in fiecare pumn si-n fiecare respiratie. El insa… e al alteia. Sau al altora.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

3) Te cauta din acelasi motiv din care tu ii raspunzi inca: pentru ca amandoi cautati o mare iubire, o mare implinire si un mare adevar. El in aventuri si-n deliruri, tu in bratele lui.

Amandoi vreti sa fiti acceptati si valorizati asa cum sunteti.

Problema nu e insa nevoia de iubire, ci LOCUL unde o cautati amandoi: in substitute.

Diferenta o face, insa, numai Dumnezeu! Si despre asta vom vorbi altădată!

Dacă vrei să înveţi despre adevărata iubire, îţi recomand aceste 2 cărţi, care pe mine m-au transformat:

Relaţii de iubire. Normalitate şi patologie

ARTA DE A CULTIVA RELAŢII DURABILE

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scriitorii de literatura Science Fiction & Fantasy, au pur si simplu har sau depun o munca asidua? Ne raspunde MIRCEA TARA, scriitor pentru care Dumnezeu NU este un personaj SF:)

Artistii lumii

Scriitorii de literatura Science Fiction & Fantasy, au pur si simplu har sau depun o munca asidua? Ne raspunde MIRCEA TARA, scriitor pentru care Dumnezeu NU este un personaj SF:)

Distribuiți vă rog

Plecam si noi azi la cules de vise? 🙂 Sau macar la alergat dupa atotputernicie:). Pentru ca eu am ales sa inchid ochii si sa nu ma mai intreb pana unde am voie sa hoinaresc, am ales sa ma opresc la Mircea Tara, scriitor debutant, care a lansat de curand cartea INIMA DRAGONULUI.

Despre literatura SF, dragoste de carte, pasiune si credinta, ne povesteste fara perdea:) intr-un interviu care te invata atat:

Invata. Crede. Iubeste 🙂

 

 

  • Mircea, spune-mi despre pasiunea ta pentru literatura Science Fiction & Fantasy. De cand citesti acest tip de literatura si cum crezi ca ai dobandit-o?

Pasiunea mea nu e doar pentru literatura SF&F, ci pentru ficțiune în general. În schimb simt o afinitate pronunțată față de acest gen (dovadă este și faptul că am scris un roman cu dragoni) pentru că mă lasă să visez mai mult, îmi întinde limitele imaginației și nu mă ține legat într-o realitate cunoscută (fie ea și fictivă) sau ușor accesibilă.

Din păcate, am început să citesc literatură abia în ultimul an de liceu. Până atunci, recunosc cu un soi de jenă, îmi displăcea cititul. Poate nu întâlnisem cărțile potrivite. Însă, cu ajutorul unui profesor extraordinar de limba română pe care l-am avut în liceu am descoperit că, închise între două coperte, există lumile acestea incredibile, uneori fantastice, și că tot ce trebuie să faci să pătrunzi în ele este să deschizi cartea și să întorci prima pagină.

 

  • Ai lansat de curand o carte, “Inima dragonului”. Este ea prima pe care ai scris-o, sau au mai fost si altele? Spune-ne despre ele.

Este prima carte pe care am scris-o și am publicat-o. Însă, pe hard mai am aproximativ 1 giga de documente cu idei, schite, povestiri și alte romane începute și neterminate. Foarte puțini au aruncat câte un ochi peste ele și nimeni nu știe de toate. Nici măcar eu. Am în schimb câteva povestioare pentru copii, pe care le-am scris începând cu 2015 și le-am urcat pe amazon. Sunt în limba engleză și sunt despre o fetiță pe nume Ester, de cinci-șase ani, care trebuie să își salveze părinții și, câteodată, lumea, de tot felul de creaturi fantastice.

 

  • Ce crezi ca a influentat talentul tau scriitoricesc? Are cititul vreo legatura directa cu drumul scriiturii, sau a fost un har care nu a necesitat nici un fel de efort?

„Talent scriitoricesc” are un sunet ciudat în urechile mele. Nu sunt obișnuit cu această caracterizare. Însă cred că înclinația spre a scrie povești a venit o dată cu pasiunea pentru citit. Sunt foarte strâns conectate. Pentru mine nu pot exista una fără cealaltă.

 Astfel că a trebuit să citesc mult până să acumulez un bagaj suficient de cuvinte și idei care să mă ajute să scriu o carte. Iar procesul nu a fost și greu și ușor în același timp – așa e mereu când faci ceva ce îți place. Scrii o poveste, apoi alta, apoi încă una, apoi rescrii, apoi mai citești, te documentezi și o iei de la capăt.

 

Uneori ai inspirație și cuvintele curg și scrii două mii de cuvinte în câteva ore. Alteori e nevoie de câteva luni ca să se lege o poveste de douăzeci de pagini. Depinde și de cât de mult timp pot să pun deoparte pentru scris (aici mă refer strict la timp dedicat proiectelor personale), timp care în ultima vreme s-a împuținat considerabil. Și ca să răspund întrebării: pentru mine a fost muncă. Dar munca nu mă sperie.

 

Cat trebuie sa citeasca cineva, pentru a ajunge sa scrie bine, si ce inseamna de fapt “a scrie bine”?


Sincer, nu știu. Nu cred că e suficient să citești. Trebuie și să exersezi. Adică să scrii. Să tastezi literă după literă, cuvânt după cuvânt, să îți notezi idei pe un colț de hârtie sau într-un carnețel. Zilnic dacă reușești. Cu cât o faci mai mult, cu atât ajungi să scrii mai bine. Te ajută să ai și un ochi critic, sau măcar prieteni care apreciază literatura scrisă bine și nu caută să te menajeze.
Iar a scrie bine… nu pot să îți ofer o definiție, dar pot să îți ofer o listă de autori care o fac foarte bine și care deși scriu în genuri literare diferite, reușesc să încropească povești care te țin încătușat: Neil Gaiman, Cărtărescu (cel puțin în Orbitor), Adrian Oțoiu, Filip Florian, Florin Pîtea cu Cartea cu scoarțe de argint, ferecate, Sir Terry Pratchett (care este unul din autorii mei preferați), Garcia Marquez, Salman Rushdie, Haruki Murakami, J.K. Rowling atât în seria Harry Potter, cât și în seria romanelor polițiste Cormoran Strike, Steinbeck în Oameni și șoareci, și închid lista cu Samantha Shannon.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Evident lista nu este exhaustivă, dar aceștia sunt câțiva din scriitorii care îmi vin imediat în minte când mă gândesc la autori care scriu bine, indiferent dacă au primit Nobelul sau nu. Sunt sigur că și tu poți adăuga la lista aceasta cel puțin zece autori la fel de mari.

 

 

  • In ce domeniu lucrezi tu acum? Este scrisul principalul tau mijloc de existentaJ, sau este o pasiune din care speri intr-o zi sa poti trai?

Lucrez în publicitate, într-o agenție independentă din București, ceea ce este o provocare creativă în fiecare zi. Sunt copywriter și inevitabil trebuie să scriu ceva în fiecare zi. Fie că e vorba de un newsletter, o prezentare, o reclamă radio sau un script pentru un video de youtube la chipsuri.

 

Deci, într-un fel trăiesc din scris. Ceea ce este, sincer îți spun, o minune. Publicitatea este un domeniu care nu te lasă să te plictisești. Asta pentru că așa e natura ei, dar și pentru că ești înconjurat de oameni fascinanți, talentați și creativi care te energizează, te motivează și stârnesc în tine o dorință de a face lucruri cât mai faine, cât mai bune, cât mai grozave.
Cand scrii, omule? J Ai serviciu, ai sotie, esti implicat in slujirea bisericii din care faci parte. Cum faci fata?


Sâmbăta și duminica. Soția, uneori, mă înțelege. Fac față cu multă cafea.

  • Esti un artist crestin. Spune-mi, te rog, cum e privita in mediul evanghelic, literatura SF&F?

Sincer, nu știu. Abia ce am debutat. Să așteptăm reacțiile :))

  • De ce crezi ca sunt atat de putini crestini, scriitori romani de literatura? Ce lipseste omului evanghelic, in cee ace priveste scriitura?


Ai ales întrebări grele pentru un debutant. Mă gândesc că probabil există subiecte mai arzătoare pe care scriitorii creștini să se axeze? Sau poate nu sunt încurajați suficient? Poate literatura SF și cea fantastică sunt considerate literaturi minore în comparație cu studiile biblice și poate au dreptate.
Iar la cea de-a doua întrebare nu știu ce răspuns să-ți dau. Poate voința? Sau poate curajul? Și multora talentul îmbinat cu disciplina?

  • Pe vremea cand nu exista Dumnezeu in viata mea, si putin dupaJ, aveam un stil “usor” agresiv de a scrie, subiecte dure pe care le abordam (infidelitatea, frica de barbati, agresivitatea lor, oroarea de a fi femeie, etc) si atitudine de revolta fata de nedreptatea care se face oamenilor, in general. Mi s-a reprosat in repetate randuri ca un crestin nu ar trebui sa scrie despre asta, pentru ca in lumea evanghelica nu exista asa ceva, si de exista cateva cazuri, oamenii se poticnesc daca afla despre ele; si cel mai bine ar fi sa imi schimb nu stilul neaparat, ci subiectele. Stiu ca este o intrebare greaJ, dar spune-mi, te rog, cum comentezi aceste afirmatii? Este aceasta lumea in care traim cu totii, sau noi, evanghelicii, avem o bula de cristal in care nu exista “nici intristare, nici suspin”, sa citez din liturghiile ortodoxe?


Cred că depinde foarte mult de modul în care prezinți aceste lucruri. Pentru că sunt lucruri sensibile, care vorbesc despre răni, despre realități care dor. Iar oamenii nu cred că sunt obișnuiți cu o desfășurare puternică de emoții, care te scoate din zona de confort.

 

Oamenii sunt reticenți la asta. Însă nu cred că ar trebui evitate – nu total, nu complet, nu tot timpul. Vezi, acesta e un motiv în plus pentru care prefer literatura fantastică: îți permite o detașare – totul se petrece într-o altă lume, într-un alt timp, într-un alt univers, ceea ce face ca astfel de subiecte să fie mai ușor de digerat.

 

Care este, din punctul tau de vedere, granita intre a scrie sincer, si a scrie crestineste? Se pot imbina ele, sau trebuie sa renunti la una in detrimental celeilalte? Exemplu: daca subiectul fictiunii tale sunt dragonii, ar trebui sa te abtii de a-l publica, pentru ca nu da slava lui Dumnezeu, sau consideri ca acesta este un talant pe care Dumnezeu ti l-a dat pentru a-l inmulti? Sau, daca o femeie scrie despre dragoste –nu vorbesc aici despre a scrie pornografic!, ar trebui ea sa se abtina, pentru ca ispiteste?
În primul rând vorbim despre ficțiune. Iar ficțiunea este o invenție elaborată care poate sau nu să transmită un adevăr. Ficțiunea scrisă foarte bine este într-o oarecare măsură manipulare. Te duce de nas, lăsându-te să crezi că personajul e bun, când de fapt e răul întruchipat.

 

Te face să îți dorești ca un alt personaj să fie pedepsit sau să moară. Despre ce fel de sinceritate vorbim aici? Pentru că dacă vorbim despre sinceritatea trăilor, a emoțiilor până și aceasta poate fi trucată de un scriitor bun.
În al doilea rând depinde ce vrei să stârnești în om cu sinceritatea ta: tristețe, pasiune, ură, revoltă, bunătate? Sau vrei doar să îți verși inima și sentimentele în fața unui cititor anonim, iar această sinceritate crudă îți oferă ție confort, chiar dacă, poate, pe cititor îl pune într-o poziție inconfortabilă?

 

Unele pasaje din Biblie sunt inconfortabile, unele cerințe ale lui Dumnezeu sunt la fel. Însă, acestea vin dintr-o dragoste sinceră pe care El o are față de noi. Acum dacă sinceritatea ta se naște din aceeași dragoste nu văd de ce a scrie sincer este diferit de a scrie creștinește. Indiferent de genul literar în care scrii.

 

Cred că orice lucru bine făcut, pentru care poți să fii mulțumitor lui Dumnezeu fără urmă de îndoială, este un lucru pentru slava Lui. Scopul meu nu este să scriu o carte și să mă bată prietenii pe spate, bravo, ești tare, îți ia lumea interviu. Am o poveste de spus, am un mesaj pe care în primul rând vreau să mi-l spun mie (consideră-l ca o piatră de aducere aminte), iar apoi să îl spun celorlalți.

 

Dacă reușesc să fac asta sub forma unui roman fantastic cu dragoni și magie și artiști și hoți de buzunare și umbre malefice, foarte bine. Dacă nu, încerc sub forma unor povestiri pentru copii, sau sub forma unei campanii publicitare executate impecabil.

  • Multumesc, Mircea, pentru sinceritatea cu care ne-ai impartasit trairile tale. Asteptam urmatoarele carti.

Îți mulțumesc și eu Monica pentru ocazia asta. Așteptăm și următoarele tale cărți 😀

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Azi este despre El. Despre Dumnezeu întrupat, umilit şi înviat pentru noi. Ia-ţi crucea şi urmează-L!

Credinta

Azi este despre El. Despre Dumnezeu întrupat, umilit şi înviat pentru noi. Ia-ţi crucea şi urmează-L!

Distribuiți vă rog

Străinul vieţii mele

 

Cu umeri lăsaţi de griji şi poveri

Mă-ndrept către munca ce-mi picură-averi.

Cu ochii-n pământ, cu gândul pierdut

Cer şanse să cresc, să câştig, să m-avânt.

 

Rog Domnul meu scump putere să-mi dea

Bani mulţi să câştig, căci averi de-aş avea

Aş da şi la alţii, i-aş face avuţi,

M-aş pierde-n mulţimea acelora mulţi

 

Ce dau la săraci, ce-ajută bătrâni,

Ce dau zeciulă cu palme de mâini.

M-aş face creştin, de 3 ori creştin

Dar Tu, Doamne, mi-ai dat un pumn de venin…

 

Eu nu te blestem, eu nu judec crud,

Căci Tată, sunt păcătos, dar suflet am bun.

Eu tot ce te rog e să-mi dai, să-mi redai

Averile toate din anii de rai.

 

Căci uite-mă, Tată, strivit sunt de griji,

În palmele mele n-am bani, ci doar trişti

Gologani de-ntristări, de-amar şi de chin

Şi ştiu că le merit, Părinte, dar… vin

 

La Tine cu capul plecat, smerit şi cu lacrimi,

Pierdut şi-ntristat.

Ca Iov sunt azi, Doamne, ai milă, dă-mi Har

Sunt păcătos, dar… e-atâta amar!

 

Milă să-Ţi fie, Părinte suprem

Nu merit dar… soartă mai blândă dă-mi,

Tată, te chem

Iar şi iar.

Şi parcă-n zadar.

 

 

Tu stai pe tron azi, mă priveşti şi taci.

Amară mi-e soarta, amar drum îmi faci.

Ştiu, Tată, nu merit, dar oare de ce

Mă chinui, m-alungi și milă nu-Ţi e?

 

Cu aste cuvinte în palme sculptate

Trec drumul grăbit s-ajung la cetate.

Aceea ce-mi dă câţiva lei dup-o lună

Dar tolba de-alt`dată… nu mai e plină.

 

Cu grijile mele în jos tot privind

Mă-mpiedic de-Un Nimeni agale venind.

„Străine, nu-i strada a Ta,

Priveşte pe-und` mergi şi-n cale nu-mi sta!”

 

Străinul se-opreşte şi ochii-Și înalţă

Mă prinde-n privirea ce-ndată mă-ngheaţă

Şi fără de zâmbet, pierdut, ca şi mine

Întinde o mână. Să-mi strângă, dar… cine

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

I-o dă? E plină de zgură

Şi sângele-i vorbeşte din colţuri de gură:

„Dă-mi mâna, mă prinde şi hai împreună

Spini să culegem, să facem cunună!”

 

Un sac parcă poartă pe trupu-i slăbit.

E dintr-o bucată. Murdar şi sleit.

Nebun e, săracul, plecat din infern

Îi dau un bănuţ şi să plece îi cer.

 

Străinul priveşte cu ochi de văpăi

Bănuţul ce-l lasă să cadă pe umerii-I goi.

„Nu-mi trebuie, omule, degrabă azi hai

Ai multe, mai multe, de preţ să îmi dai!”

 

Săracul!- îmi spun. Mă crede-mpărat.

Şi faţă de El eu chiar sunt. Cu straie-mbrăcat.

Şi-atunci Îl privesc cu milă mai mare

Şi-i cer: „Mergi, străine, ia banii şi cumpără-Ţi ţoale!”

 

Dar El tot cu ochi ca de stele mă arde

De-mi picură-n suflet o milă de moarte.

„Dă-mi mâna, degrabă să mergem

Nu-i vreme de stat. Haide de grabă, har să culegem.”

 

Sărmanul! – îmi spun. S-o crede Isus

La câte îndură nimic de mirare. E dus…

Iau banul de jos. Mi-l vâr înapoi

(Ce rost să îl pierd, n-am nici eu şuvoi)

 

Şi plec făr` o vorbă, grăbit să ajung

La Domnul, pe genunchi, din nou să mă plâng.

În urmă n-am timp să mă uit. Şi de am, ce să văd?

 

Să muncesc pentru-n ban şi-ncă unul

S-adun pentru oameni ca El, să le dau mulţi, cu pumnul.

Mă uit în pământ şi nu-mi vine- a crede:

În faţa mea multă avere se vede.

 

Bani-teancuri, hârtii blestemate

Mă-ndeamnă: „Te-apleacă, a tale sunt toate!”

Şi m-aplec. Şi de-acolo nimic nu mai ştiu

Decât că pe pat de spital stau.

Îndurerat, dar VIU!

 

Când m-am aplecat o roată–a lovit

În mine. Şi-n El  s-a oprit.

Cum nu-nţelegi, tu, frate creştin

Că sângele Lui stă azi în paharu-mi de vin?

 

Da, Străinul nebun, zdrenţuros

Isus era. Doamne, ce destin nemilos!

Pentr-un ban am pierdut timpu-n verde să trec

Şi-am ajuns pe zebra de chin la moarte să plec.

 

Pentr-un ban am lăsat Domn prea sfânt şi-mpărat

Să zacă în drum, de mine scuipat.

O, Doamne, sunt viu! Azi trăiesc, fiindcă Tu

De mână m-ai prins când mâinii Tale-am spus NU!

 

Cum, Doamne, de moarte mă scapi, fără vină

Când eu pentru bani, cu chin Ţi-am lăsat mâna plină?

Cum, Doamne, sunt viu, nu-n ţărână,

Cum paharul eu azi să-l ţin pot în mână?

 

În mâna aceea ce mâna Ţi-a rupt

De-atâta amar, de-atâta refuz?

Cum, Doamne, de merit atâta iubire

Cum slava Ta vie m-a scăpat de pieire?

 

Te-ntreb printre lacrimi, când fără să vreau

Ochii îmi plec, căci pe genunchi vreau să stau

„Mulţumesc!” să Îţi spun, plin de dor şi regret

Că nu Te-am primit şi viaţă nu merit. E drept.

 

O, Doamne, ce văd? În ce să stau n-am.

Căci picioare-mi lipsesc. Doar jumate mai am.

O, Doamne, tăiate mi-au fost ca să scap

Cu viaţă. S-ajung împărat.

Şi-am bani. Căci roata era

A unui bogat ce-a plătit fapta sa

Cu grei bani, cu sacii, cu lei peste lei

Să nu îl închidă-ntre gratii prietenii mei.

 

Azi am ce-am dorit, nu bani mulţi

Am saci, am cu pumnii, din ei să fac punţi.

Dar Doamne, s-ajung pân` la Tine n-ajung

Nici măcar punţile de le-mpreun.

 

Şi ce rost au toate, Părinte acum?

La ce bun, Isuse, te-am lăsat lângă drum?

Ridic uşor mâna s-o-mpreun cu cealaltă

În rugă iertare să-mi cer. Blestemată

 

Privirea ce-o am acum, Doamne

Căci… degete n-am. Doar cioturi din coate.

Nici bani n-aş avea cum să-Ţi dau de-ai primi

Răsplată să iei înc-o dat` de-ai veni

 

Să-mi dai mâna-Ţi slabă

Să plecăm împreună, degrabă

Şi mână în mână

Spini să culegem, să facem cunună.

 

 

O, Doamne, fă-mi cruce cu mâna Ta azi

Tu poţi, Isus scump, Tu n-ai cum să cazi!

Şi jur că purta-voi pe veci-n locul Tău

Povara grea-a crucii pe umărul meu.

 

„Prea târziu. Măcar bănuţul acel` de-aş avea

Să cumpăr cu el crucea- aceea prea grea.

Dar lua-t-ai `napoi cu avar şi nemilă

Când privit-ai spre Mine cu silă.

 

Şi silă ţi-a fost mâna ta ca să-Mi dai

Şi strada să n-o treci n-ai vrut, căci credeai

Că-s nebun. Şi sărac. Şi-amărât

Şi tu om bogat să ajungi ai fi vrut.

 

Şi iată! Ai bani să-i întorci cu mâini zeci

Dar nici măcar doua nu ai ca să treci

Cu literă mare valoarea-n cuvinte

Nici măcar doua  mâini, să-ţi sape morminte.

 

Cu toate acestea Eu chiar te-aş lua

La mine-n vecie să stai-n dreapta Mea.

Dar… omule, uite, prăpastie-ngustă

Între Mine şi tine cum zace pătrunsă.

 

Mâna ta azi de-ai avea ar ajunge

Mâna Mea slabă s-o prindă. La cruce

Să mergem împreună, de mână,

Spini să culegem, să facem cunună.

 

Dar mâini nu mai ai. Nici degete zece.

Ai numai un trup, nu ca-al Meu slab, ce-agale păşeşte.

Ai trup de-mpărat, nu slab şi murdar

Dar fără picoare. Făr` mâini. Ce amar!

 

Cu ce să Mă prinzi nu mai ai.

Şi bani să-mi trimiţi să-ţi cumpăr cum astăzi să-mi dai?

Omule, uite, eşti la poartă de Rai

Îţi dau cheia, dar cu ce să deschizi

Şi cu ce să ajungi

Dacă mâini şi picioare nu ai?”

 

Nu ştiu, Isuse, ce ştiu e că Tu

Cu mulţi te-ntâlneşti

Pe mulţi i-auzi plini de silă

cum spun acelaşi crud NU!

 

Fraţilor, timp nu mai e să faci bani

Şi chiar de ar fi cu ce mâini să cumperi mulţi ani?

Când fără de mâini n-ai nimic şi nimic

Nici măcar ce să-i dai lui Isus să-ţi pună în plic

 

Ca să ai pentru Raiul ceresc

Răsplată pentru traiul lumesc.

Frate, cu bani cumperi bani

Dar îţi tai mâini, picioare, şi parte din ani.

 

La Isus du-te azi şi-L întreabă:

De câţi bani am nevoie să-Ţi cumpăr degrabă

O palmă de suflet şi-un deget de dor

Să te prindă de mână, şi-n veci să nu mor?

sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce sa participi cu copilul tau la evenimente caritabile? Sustine si tu proiectul umanitar  “Magie în Atelierul Zânelor JCI Constanța!”

Oameni cu aripi

De ce sa participi cu copilul tau la evenimente caritabile? Sustine si tu proiectul umanitar “Magie în Atelierul Zânelor JCI Constanța!”

Distribuiți vă rog

 

Magie în Atelierul Zânelor JCI Constanța!

M-am alăturat Atelierului Zânelor, susţinând cauza copiilor defavorizaţi, pentru că încă mai cred în poveşti. În iubire şi în bucurie adevărată. Încă mai sper într-o iubire dumnezeiască şi în zâmbetul copiilor fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Ca psihoterapeut, încurajez toţi părinţii să participe la acest atelier, atât fizic, cât şi cu donaţii mici, de haine, alimente, bani, astfel încât minunile de oameni mici, dar cu suflet uriaş, să aibă parte de bucurii şi binecuvântări în viaţile lor.

De ce aţi participa împreună cu micuţii voştri la acest fel de evenimente?

  1. Pentru că vă învăţaţi micuţii ce înseamnă empatia, dragostea necondiţionată şi bucuria de a dărui.
  2. Pentru că aveţi ocazia să îi învăţaţi că există şi oameni care nu au, iar ei sunt binecuvântaţi cu tot ceea ce le-a fost hărăzit.
  3. Pentru că le arătaţi concret ce înseamnă dărnicia, şi o inimă caldă.
  4. Pentru că vor pleca de acolo mai bogaţi cu o emoţie.
  5. Pentru că vor învăţa ce înseamnă faptele bune.
  6. Pentru că se vor simţi folositori.
  7. Pentru că vor învăţa despre lipsuri şi nevoi.
  8. Pentru că îi vei pregăti pentru o lume în care nimic nu se primeşte gratuit. Doar viaţa.
  9. Pentru că eşti un părinte responsabil şi îţi doreşti ca al tău copil să investească în el. Şi să fie fericit cu un părinte care îl învaţă neîncetat despre oameni şi vise.

Daca doriti sa faceti o donatie, va rog sa o faceti in contul RO21BTRLRONCRT0235391701, BANCA TRANSILVANIA CONSTANTA!

Constanța – Sâmbătă 1 aprilie 2017, Hotel Ibis, str. Mircea cel Bătrân nr. 39B – 41, de la ora 16.00, JCI Constanța dăruiește din magia sa la „Atelierul Zânelor” prin joc și multă distracție.

Atelierul Zânelor este un eveniment caritabil ajuns la cea de-a 15-a ediție, prin care copiii pot face fapte bune și pot oferi cadouri altor micuți din familii defavorizate.

Un număr de aproximativ 50 de perechi formate din copii și părinți vor participa la activitățile organizate de Zâne timp de aproape 3 ceasuri. Prin rotație, echipele vor participa la cele cinci ateliere.

Activitățile din cadrul Atelierului Zânelor sunt următoarele:

  1. Atelierul Bocanilă – în acest atelier copiii vor realiza măști. Cu ajutorul lor se pot deghiza și se vor distra alături de Zâna Măștilor. Fiecare prichindel își va pune amprenta și personalitatea pe propria mască.
  2. Atelierul De încondeiat Ouă – are la bază tradițiile și obiceiurile românești. În acest atelier cei mici vor realiza alături de zâne, cele mai frumoase ouă într-un stil unic.
  3. Atelierul Dactilopictură – Ne vom încălzi bine degeţelele pentru a realiza cele mai frumoase lucrări împreună cu Zâna cea Frumoasă.
  4. Atelierul Kraft – Zâna Primaverii ne așteaptă voioasă şi bucuroasă. Decupăm împreună și facem primăvara să înflorească.
  5. Atelierul Dulcica – după multă joacă şi distracție, colorat sau decupat, Zâna Dulcica ne așteaptă la atelier sa realizăm pentru părinți și bunici cele mai bune prăjiturici.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Condițiile de participare presupun ca fiecare copil înscris la „Atelierul Zânelor” să aducă un mic cadou (hăinuțe, jucării, dulciuri, etc.) pentru cazurile sociale selectate de Zâne. Aceste cadouri vor fi oferite în etapa a doua a evenimentului – PARTEA CARITABILĂ, înainte de Paşte. Micuţii din comuna Amzacea vor primi anul acesta vizita iepuraşului mai devreme cu ajutorul voluntarilor JCI Constanţa şi al constănţenilor care vor face donaţii în perioada 3 – 7 aprilie.

Vârsta copiilor: 3 – 11 ani.

Participare: 50 de lei de copil.

Înscrieri și detalii: 0732.833.443

Manager Proiect: Geanina Roșca

Parteneri: X-Printing, Cora, PlayXP, Aqua Flux Distributie, Dobrogea Grup, RIK Papetarie, IBIS Constanta, Party Ballony, Creative Start Center, Blike Development

Parteneri media: Evenimente Constanta, Libertatea Cuvintelor, Dobrogea TV, Kiss FM, Constanta News, Sky FM, Litoral TV, Cuget Liber, Telegraf,  Dosar de mama, Un parinte cuminte,  Mama de printesa, O lume perfecta, AND de femeie, Monica Berceanu, Maria Agurita, Despre viata mama si bebei, Gust de fericire, Carmen Life.

Despre JCI:

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări. Pornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii JCI îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanți ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi Annan (Secretar General al ONU), foști președinți ai SUA : George Bush Sr., Bill Clinton, Gerald Ford, Richard Nixon, președintele Franței, Jacques Chirac, prințul Albert de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo Obuchi, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan Bielecki, și multe alte personalități, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.

În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe orașe din țară: București, Timişoara, Constanţa, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca, Craiova, Prahova, Targu Mures, Galati, Suceava. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuală (JCI Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi responsabilitate faţă de comunitate (Share Your Blood, Umanitara).

 

Be Better! Vizitați pagina de internet www.jciconstanta.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre JCI Constanța.

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer ?!

Sanatate fizica

Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer ?!

Distribuiți vă rog

Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer!

Motto: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Matei 22: 39 – Sfânta Scriptură)

 

Când eşti singură, viaţa îţi dă binecuvântarea de a trăi cât pentru doi. Ori pentru 3. Ori pentru toţi oamenii care nu sunt lângă tine… Aşa că poţi merge unde vrei, când vrei, pentru cine vrei.

Am spus doar că singurătatea nu ucide, ci salvează!

Iată cum, femeie singură fiind, am putut trăi bucuria alături de oameni frumoşi. Mai frumoşi decât toate iubirile bifate greşit… V-am mai povestit eu despre ele … Aici. 

Am fost la Happy Run! Organizat de Fundaţia Renaşterea!

 Ai sau nu un om drag bolnav de cancer, ai pierdut sau nu vreodată un om drag necruţat de boala aceasta, nu ai cum să rămâi indiferent! E dur, dar din duritatea sorţii înveţi să trăieşti dincolo de limite.

Înveţi că pentru a fi învingător trebuie mai întâi să cazi. Să suferi şi să strigi. Nici un copil nu merge fără să cadă de mii de ori. Nici un om mare nu se maturizează dacă nu se târăşte prin viaţă puţin. Măcar puţin.

Am văzut oameni atât de frumoşi, cum numai sufletele îngenuncheate pot fi. Am simţit cum viaţa poate fi scrisă pe inimă şi ştearsă de pe pământ. Am simţit dragostea şi speranţa în fiecare femeie care a învins.

 

Am fost cu prietena mea, Mari.

Şi-a pierdut tatăl în urmă cu câţiva ani. Cancerul l-a răpit. Din dragoste pentru el, s-a tuns şi şi-a donat părul pentru peruci. Aici. sau aici .

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Tot ea m-a şi întrebat dacă aş dori … costă 50 ron … când e vorba de bani, oamenii trec mai departe. Când e vorba de viaţă, noi, oamenii credem că ne e dată pur şi simplu.  Sau că banii ne-ar putea-o cumpăra …

Avem senzaţia că timpul trece simplu. Sau nu (mai) trece deloc…
Îl avem…

De-am fi conştienţi cu adevărat că viaţa este doar un fir de aţă, ne-am face timp! Ne-am îngriji, ne-am iubi, ne-am îmbrăţişa, ne-am arunca în vise şi am trăi pentru împlinirea lor. Am face orice să le ducem la bun sfârşit. Nu ne-am opri la mijlocul cursei. Nici măcar pentru cel mai dulce dintre cele dulci …

un vata

Am alergat 5 km. Am simţit de multe ori că nu mai pot. Dar am continuat, cu imaginea STARTULUI în minte: „Trebuie să ajung acolo, orice ar fi!”

N-ai cum să te opreşti când ştii că în joc e viaţa! Chiar dacă nu a ta! Nici măcar el nu s-a oprit …

run caine

“Participaţi la astfel de eveneimente, implicaţi-vă!” – aud foarte des. Nu ştiu câţi o fac. Nu ştiu câţi am face-o facă în viaţa noastră s-ar lupta cineva pentru viaţă…

Oamenii iubesc. Multe: oameni, animale, lucruri, trăiri, vicii. De iubirile acestea depinde viaţa tuturor.

“Alege să iubeşti viaţa! Participă cu partea ta de viaţă la salvarea altor vieţi!” – aş fi vrut să scriu când am citit prima dată despre acest eveniment. N-am făcut-o… mi-a fost teamă parcă de mine …

Ps: La mai mult de jumătatea cursei, un băiat ţinea o foaie deasupra capului, pe care scria ZÂMBEŞTE! N-am putut să-i fac o poză, dar tare aş fi dorit! M-a impresionat până la lacrimi. Nu ştiu a cui a fost ideea, dar tare aş vrea să-l îmbrăţişez pe cel ce a avut-o!

Când simţi că nu mai poţi, e dumnezeiesc să îţi apară cineva în faţă, să îţi spună doar atât:

Să ne punem ARIPI DE DRUM şi să pornim la trăit!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Relatii

[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Distribuiți vă rog

Nu a trecut încă Martie, aşa că femeia din tine primeşte încă necondiţionat, dragoste de la Învaţă.Crede.Iubeşte.

Astăzi am povestit cu Alina Ilioi-Mureşan… femeia care, fără să ştie, mi-a scris povestea în ultima sa carte, TE IUBESC PE NEVĂZUTE.

Ne-a povestit despre căsătorie, celibat, carte şi pasiune. Cu acceaşi iubire cu care şi-a scris poveştile, visele şi viaţa. A renunţat la România, nu demult, şi ne spune, cu sinceritate, experinţa unei alte lumi. S-o citim, zic:)

 Alina, cum ti-ai descoperit vocatia si care a fost drumul pe care l-ai parcurs, de la vis, la realitate?

Alina: A fost o întâmplare fericită. Pot să spun că toate drumurile m-au condus spre scris. Am avut binecuvântarea de a întâlni câțiva oameni care m-au încurajat să scriu atunci când eu nu credeam absolut deloc în talentul meu. Iar faptul că ei au văzut potențial în mine, m-a pus pe gânduri. Drumul a fost unul anevoios, dar l-am făcut cu cel mai mare drag. Ca pe ceva natural. Mi-am permis să cred că pot mai mult și… visul s-a transformat în realitate.

Mai ai alt job, în afară de acela de scriitoare şi blogger?

Am avut tot felul de joburi. Am fost jurnalistă, am lucrat în televiziune, apoi am fost Social Media Expert, apoi am lucrat pe proiecte online, ba chiar o perioadă am fost și asistent foto. Mi-a plăcut mereu să descopăr lucruri noi. Momentan am luat o pauză…

  Se poate trăi din scris, sau eşti nevoit să faci în paralel şi altceva, pentru a putea supravieţui?

În România ești nevoit să faci în paralel și altceva. Binecuvântat e acela care poate trăi doar din scris! Ar fi mult prea frumos 🙂

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  Ce sfătuieşti femeile care au o mare pasiune, dar care nu şi-o fructifică, din cauza veşnicului „DACĂ…”?

Alina: Să-și revină :)) Pasiunile există în noi cu un motiv. Ar fi trist să fie pline de regrete, nu? ”DACĂ” e acolo doar pentru a ne speria, însă nu are nici o putere asupra noastră decât exact atâta cât îi dăm noi.

Te-ai mutat de curând, după căsătorie, în alt capăt de lume. Povesteşte-ne despre plecarea din România. Ce te-a determinat să laşi totul în spate şi să începi de la 0, departe de tot ce-ai construit atâţia ani?

Nu e chiar alt capăt de lume, însă simt că așa e. Îmi e foarte dor de România. Îmi e dor de lucrurile frumoase pe care le făceam acolo. Iubirea m-a determinat să fac asta. Deși mereu spuneam că eu niciodată nu am să mă mut din România pentru nimeni, iată că am făcut-o. M-am gândit că cel mai important pe lumea asta este să te dăruiești pentru iubire, și că celălalt o să aprecieze sacrificiile făcute.

  Cum e viaţa ta acolo?

Am să fiu sinceră cu tine și am să îți spun că nu mi-e ușor. La început mi-a fost chiar greu, am plâns în fiecare zi. Nu mi-am imaginat că dorul de tot ce am lăsat în urmă o să fie atât de mare. Iar eu sunt genul de persoană care se acomodează foarte ușor, în orice situație.

Însă iată că viața m-a luat prin surprindere și mi-a arătat că nu e chiar așa. Mi-a arătat că uneori sunt mai slabă decât credeam. Eu încă visez la o reîntoarcere în țară. Încă îmi imaginez că totul e doar pe termen scurt, până când o să spună soțul că e momentul să revenim în România. În rest, aici totul e noi. Viața de familie, viața de soție. În fiecare zi învăț câte ceva nou.

Am citit cândva că spuneai despre o „pseudocredinţă”, pe care o aveai, înainte de a înţelege cu adevărat Cine e Dumnezeu. Sunt sigură că multe femei necăsătorite se confruntă cu singurătatea şi deznădejdea, când Dumnezeu întârzie cu aducerea prinţului în viaţa lor. 🙂 Hai să vorbim despre perioada de celibat a unei femei. Cum a fost pentru tine, şi ce ai învăţat din ea?

Monica, pentru mine viața de celibat să știi că nu a fost grea. Da, aveam momente în care mă simțeam singură, însă în majoritatea timpului eu aveam câte ceva de făcut. Am fost foarte activă și m-am implicat în multe proiecte. Mi-a plăcut să investesc în mine și în cei din jur. Am călătorit foarte mult, ceea ce mi-a deschis orizontul. Chiar a fost o binecuvântare acel timp petrecut singură. Cred că dacă ești ancorat bine în Dumnezeu, viața e o aventură, fie că ești singură sau căsătorită.

  Ce ar trebui să accepte şi ce ar trebui să nu accepte o femeie, de la un bărbat, înainte de căsătorie?

Aici depinde de principiile fiecărei femei. Cred că fiecare femeie își setează propriile limite și reguli. Unele sunt dispuse să accepte mult, altele nu sunt dispuse să accepte mai nimic. Însă sunt tot mai ferm convinsă că ce accepți înainte de căsătorie, o să trebuiască să accepți dublu după ce ai devenit soţia lui.

 Cum va şti o femeie că el e „the one”, bărbatul trimis de Dumnezeu pentru a fi un exemplu de cuplu, prin care El îşi arată slava? Cum vorbeşte Dumnezeu celei ce se roagă pentru călăuzire?

Din nou, aici depinde de fiecare caz în parte. Dacă am avea un răspuns exact la această întrebare, tare fericite am mai fi, nu? Însă iată că nu există unul. Important este ca femeia să nu facă deloc compromisuri de dragul bărbatului, ci să rămână o femeie curată și credincioasă.

Nu există că se va schimba după nuntă, ba chiar de cele mai multe ori se va agrava. Bine, o minune poate face să se schimbe. Însă e nevoie de multă rugăciune, răbdare și chiar suferință… Femeia e bine să se roage, să trăiască frumos și cred că Dumnezeu nu o va lăsa la greu…

 Care crezi că sunt calităţile pe care trebuie să şi le dezvolte o femeie, înainte de căsătorie, pentru a fi cu adevărat ajutorul potrivit pentru soţul ei?

Ufff… Răbdarea :)) Depinde ce fel de soț are și de așteptările lui. Unul are așteptări ca ea să fie mare bucătar chef, iar altul se așteaptă ca ea să fie o femeie de carieră de succes. Bine, mai este și categoria care le vrea pe toate într-o femeie, dar să nu discutăm despre lucruri ireale și imposibile.

Lăsând gluma la o parte, cred că în primul rând o femeie trebuie să se concentreze să fie cea pe care a creat-o Dumnezeu. Aia e o realizare mare! Să ajungi persoana care vrea Dumnezeu să fii. Iar dacă ajungi să fii o femeie cu Dumnezeu în inimă, cu siguranță ești și un ajutor potrivit pentru soțul tău.

  Este important ca partenerul tău să fie creştin, sau crezi că se poate construi o familie frumoasă, şi cu un bărbat care respectă numai regulile de morală, fără a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat? DE CE?

Dacă te referi strict la construirea unei familii, cred că se poate face asta și cu un bărbat care e doar moral, dar nu-L cunoaște pe Dumnezeu. De multe ori am văzut bărbați care se declară creștini, care ar avea de învățat de la un bărbat care presupunem noi că nu-L cunoaște pe Dumnezeu și e doar moral.

Însă de ce e important ca bărbatul să aibă aceeași credință ca și femeia? Pentru că ea o să tânjească la a-L cunoaște tot mai mult pe Dumnezeu, iar bărbatul nu o să poată înțelege asta. Ori duminica ea o să dorească să meargă la biserică, iar el o să prefere să stea să doarmă. Și dacă vorbim și de educația copilului, că ea o să dorească să-l educe într-un fel, iar el în altul, atunci apar conflicte și mai mari.

E cam greu să ai o apropiere foarte puternică de cineva care nu are același țel ca și tine. Ori tu, ca femeie creștină, ai țelul și dorința de a trăi după voia lui Dumnezeu. Iar lui nu o să-i pese. Și uite de aici apar frământările, durerile, nemulțumirile…

Mulţumim, Alina Ilioi, pentru cărţile taleAşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL si Te iubesc pe nevăzute ), pentru bucuria pe care ne-o dai cu fiecare cuvânt, pentru sinceritate şi  sfaturi “din Dumnezeu”, cum îţi place ţie să spui!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Ajută-ţi copilul doar când nu poate singur. Oricând altcândva este o piedică în calea dezvoltării lui

Copii tipici

Ajută-ţi copilul doar când nu poate singur. Oricând altcândva este o piedică în calea dezvoltării lui

Distribuiți vă rog

Dragă părinte, îţi scriu de azi înainte, câte o scrisoare, în locul tipicelor articole. Am ales calea asta, pentru că te simt mai aproape de sufletul meu. Eu, această mămică de copil nenăscut. Care ţi-a ajutat copilul să spună MAMA, să se încalţe, să se îmbrace, sau să spună “NU!” Plângând, râzând sau pe-amândouă o dată.

Îşi scriu, părinte drag, pentru a te ajuta să creşti un copil frumos, ca iubirea ce i-o porţi. Pentru că şi eu am fost copil. Şi-am vrut. Şi n-am vrut. Să fi avut. Şi să nu fi avut. Lucruri şi fiinţe. Vise şi realizări.

Îţi scriu astăzi despre ce înseamnă să-ţi opreşti copilul din dezvoltarea firească. Am multe pe suflet, şi e posibil să par dură, prea directă, sau rigidă. Oricum ar fi, îmi asum. Şi o fac pentru că ştiu cum e să nu ai dreptul la cuvânt, doar pentru că eşti copil, dar ştiu şi ce înseamnă să ai numai drepturi, şi nici o obligaţie, doar pentru că eşti mic.

Ce înseamnă, aşadar, dezvoltarea copilului?

Înseamnă să crească fizic, psihic şi spiritual. Să înveţe tot ce are nevoie pentru a se descurca în viaţă.

Fiecare etapă de vârstă are propriile hopuri de trecut, propriile nelinişti, frici, reuşite şi bucurii. Rolul tău este acela de a-ţi ajuta copilul să le treacă pe toate. Cu lacrimi, cu siguranţă, căci nimic bun nu se obţine bătând din palme!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Ia-ţi copilul de mână, mamă frumoasă, şi învaţă-l să sară! Nu, nu îşi va frânge picioarele, nu va face pneumonie pentru că transpiră, nu va deranja vecinii (şi dacă o va face, îţi poţi cere scuze cu o faţă de mămică obosită şi smerită, şi îţi continui viaţa!) şi nici nu va strica salteaua. Asta pentru că vei avea grijă să-i cumperi o plasă de sărit.

Stai cu el la masă şi învaţă-l să mănânce singur! Nu, nu se va îneca nici cu bucăţica de carne, nici cu apa din pahar. Atâta timp cât ai grijă să îi asiguri tot ce are nevoie pentru a fi în siguranţă, (dragostea ta, prezenţa ta, răbdarea ta, încurajarea ta!) va fi mândru să-ţi arate ce poate!

Mergi cu el în magazine şi învaţă-l să pună în coş, să aleagă împreună cu tine fructele şi legumele, să cântărească, să împingă coşul! Poate şi vrea să fie de ajutor, trebuie doar să-i dai voie să se desprindă de “fusta ta”!

Mergi cu el în parc şi învaţă-l să se împrietenească! Dacă îl loveşte un copil, fii înţelegătoare, atâta timp cât nu este ceva grav. Dacă vrea să se dea pe tobogan fără tine, stai mai departe şi priveşte-l (asigură-te numai că este unul conform vârstei lui!), nu vorbi în locul lui, atunci când cineva îl întreabă ceva, şi nu interveni dacă se ceartă. Atâta timp cât nu există pericole de agresivitate, lasă-i posibilitatea să se descurce.

Dă o fugă în magazine şi cumpără-i bicicletă, trotinetă şi role! Nu, nu va ajunge în ghips, atâta timp cât eşti atentă la nevoile lui. Şi chiar dacă o va face, nu e capăt de lume! Ştiu că te doare, dar nu vei putea niciodată să stai în spatele lui. Va trebui să înveţe ce înseamnă pericolul.

 

Du-l în locuri cu obstacole: munte, mare, căţărări, diverse sporturi, locuri de joacă, etc. E necesar pentru dezvoltarea sa, atât fizică, dar mai ales psihică, să înveţe să facă faţă vieţii, şi să găsească soluţii când este în impas. Ajută-l mereu, explicându-i ce are de făcut, dar nu înainte de a-l lăsa pe el să gândească primul soluţia.

Aşează-te în genunchi şi învaţă-l să se închidă la şireturi, să se încalţe şi să se îmbrace! Ştiu că eşti mereu pe fugă, dar fiecare clipă în care faci ceva în locul lui, înseamnă timp pierdut pentru crearea propriei sale independenţe. Şi crede-mă, dacă nu ai un copil cu nevoi speciale, nu ştii ce înseamnă să plăteşti mai târziu un terapeut să ţi-l înveţe ceea ce tu nu ai avut timp!

Ia-l în braţe seara şi citeşte-i poveşti! Da, de la câteva săptămâni! Aude! Nu aştepta să înţeleagă, crezând că apoi poţi începe să-i citeşti! Copilul învaţă în timp ce tu îi vorbeşti, nu invers!

Ia-l cu tine la bucătărie şi învaţă-l să toarne făină când faci prăjituri, să spele farfuria, să pună şi să strângă masa, să-şi facă sandvish, să toarne apă, să şteargă masa, să te ajute cu aspiratorul! Toate acestea îl vor ajuta să se simtă util, iubit şi important pentru tine!

Dragă părinte, copilul nu este un bibelou atât de fragil, care se sparge dacă doar l-ai atins, ci o comoară a cărei valoare o creşti cu fiecare pas pe care îl încurajezi să-l facă! Fiecare copil are nevoie de independenţă! Şi ţi-o spune cu lacrimile în suflet, un terapeut care şi-a auzit clienţi strigând cu durere: “Dacă părinţii mei m-ar fi învăţat să pescuiesc, decât să-mi dea peştele de-a gata, azi nu aş fi într-un spital de psihiatrie sau dependent de pastile, crezând că nu pot să fac nimic fără ei!”

Dacă ai întrebări sau vrei să ne împărtăşeşti povestea ta te aştept AICI sau într-un comentariu, şi dacă vrei să-i scrii copilului o scrisoare personalizată, comandă AICI! Dacă aceste rânduri ţi-au fost de folos, ajută cu un share şi alţi părinţi care au nevoie de ele!

Sursă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog