Relatii

Aşa se iubeşte pe nevăzute! O altfel de recenzia a cărţii Alinei Ilioi, simţită de femeia care-mi poartă numele

Distribuiți vă rog

Dragă Alina,

Pe nerăsuflate. Aşa te-am citit. Pe tine. Nu povestea ta. Nu iubirea ta…

Pe nevăzute de el, am plâns. Atât de amar, că nici măcar cafeaua ta cu toată mierea şi aromele lumii, nu mi-ar fi îndulcit lacrimile.

nevazute 2
sursa foto: Facebook

Am trăit într-o oră, cât a durat să te privesc, – pe tine, cea DIN tine- o viaţă de Femeie. Una în care am iubit fix pe nevăzute. Pe cuvântul meu de femeie nefemeie ce am fost, că am iubit pe nevăzute. Nu un Alex. (Sau nu doar un Alex!) Iubitul meu nevăzut începea cu o literă prea complicată pentru mine. Şi acum e la fel de complicată. 🙂

Am iubit pe nevăzute cu toate literele anapoda, cu toate visele devenite coşmar, cu toate trenurile luate în sens invers.

Alina dragă, ce mi-ai scris pe prima pagină a sufletului tău:

„Citeşte cu inima. Apoi simte!”

nu mi-e de frumos mi-e de urât ce am pictat eu tabloul iubirilor mele bifate greşit … pe nevăzute le-am bifat, să ştii. Chiar aşa… de copilă ce-am fost.

De femeie ce-am devenit … O fi bine?

„Acel aer de care imi era frică să nu-mi ia clipele cu el.”

Ştii tu, Alina dragă, cum se respiră un aer gol? De nu, îţi spun eu: aşa, ca aerul ăsta ce îl respir eu acum. Mi-e gol de atâta gol ce e-n femeia ce a fost Iubire. Adică în mine.

 

„îmi e frică să mai sper, ca nu cumva să mai cad o dată de la înălţime!”

Mi-a fost aşa de frică… încât Dumnezeu a ţinut cu tot dinadinsul să cad. Să văd o dată pentru totdeauna că fără de El nu sunt nimic. Am căzut şi am stat în comă habar n-are lumea câţi ani. Ştia doar el. Acum, probabil, nici o literă nu mai ştie din tot ce a promis. Zic eu … el ar spune cu siguranţă contrariul …

„Aş fi ştiut că stau de vorbă cu viitorul meu.”

Nu ţi se pare amuzant că tu acum, stai de vorbă cu trecutul meu? Aşa, pe fix nevăzute :). Tu, adică Alina. Lui nu mă adresez cu „Tu”. E impersonal.

Stai de vorbă cu un trecut atât de trist, şi atât de binecuvântat, că n-ai tu habar cât Har a trebuit să primesc de la Dumnezeu să îl lase în viaţă. Pe el, zic, pe Trecut. Trăieşte, Alina, aşa, cu toate resuscitările şi paraliziile lui, cu tot. Îşi mişcă numai ochii. Şi cu ei mă priveşte fix în inimă.

„Noi, femeile, primim un salut de la un bărbat şi deja în mintea noastră ne alegem numele primului copil pe care îl vom face împreună!”

Aşa facem? Parcă şi uitasem, de-atâta trecut ce e-n mine. De-atâta amare ce e gustul de iubire. De-atâtea avorturi ce am făcut amintirilor. Dar … am rămas, din toate, fix cu ce am crezut că voi ucide: iubirea. Ca oglinda de care vorbeai tu. Sau el, Alex, nu mai ştiu …. (pagina 105)

 

„Să-mi împachetez inima”.

Pe bune, Alina? Se poate şi asta? Eu n-am făcut-o. De fapt … cred că nici tu … te-ai oprit la a spune „Trebuia!” Ştiu eu dacă ai şi făcut-o? Eu n-am avut curaj. Azi sunt sigură că a fost pentru că Dumnezeu a ştiut că dacă o voi face, nu o voi mai despacheta niciodată. Decât să rup funda, aş fi preferat să las nedespachetat. Şi-atunci … mi-ar fi murit. Inima, zic. Din lipsă de aer. Ăla gol, de care-ţi ziceam la început.

E despre … da! Pe nevăzute a simţi. Aia e iubire adevărată, îţi spun eu. Îndrăznesc să-ţi spun şi ţie, că o iubire care nu e pe nevăzute, nu e iubire adevărată.

Nu e! Nu e! Nu e!

Nu mă doare niciunde că nu mă crede nimeni. Că nu mai are unde să mă doară. În inimă nu mai am loc. E mult de povestit cum de s-a umplut.

„Nu ştiu dacă va mai fi cineva care să mă iubească aşa.”

I-ai spus tu lui. La mine a fost invers. N-aş fi vrut niciodată să fie aşa. Nici acum nu vreau. Nu ştiu dacă încă mai crede asta. Aş vrea să nu…

Pe nevăzute, iubirile mele bifate greşit, încă îmi strigă toate câte n-am putut să suport de la ele. Trădările, acuzele, minciunile… iubirile lor fără sentiment. Doar cu vorbe frumoase.

Sunt rea. Spun ce aş fi acuzată că interpretez. Dar eu ştiu că am dreptate…

„Tu ştii sentimentul de singurătate, care mă cuprinde când e frig afară şi trebuie să stau în casă, sub o plapumă groasă, şi să ascult cum îmi bate vântul la uşă?”

Alina, eu credeam că el nu l-a ştiut. El era convins că eu nu l-am ştiut. Şi-atât de pe nevăzute au fost toate singurătăţile noastre, că am ajuns într-o zi să ne dezlegăm ochii şi să vedem realitatea. Doamne, ce dureros! Mi-a spus atunci: „Poate ar fi fost mai bine să nu ne fi întâlnit niciodată!” 🙂

Poate …

„Nu mai suport bărbaţii care se îndrăgostesc de mine!”

Crezi că eu îi mai suportam? Veneau exact când eu mă apucam să bifez. Greşit, ce-i drept, dar bifam. Şi mă simţeam vinovată că îl condamn pe el.

 

„Ai răbdare!” 

La treaba cu răbdarea… e de învăţat. Cică n-am avut răbdare. Să se decidă. Să renunţe la to(a)t (e). Zâmbesc. Ştiu că şi acum mi-ar reproşa la fel. Din vina mea s-a dus…

Eram eu prea grăbită…

Aşa o fi, Alina, când iubeşti, o fi greşit să vrei să fii doar tu în viaţa lui…:)

Sunt ironică. Mă iartă! Tu! El, niciodată! Cică i-aş fi distrus parte din suflet…

„Cum poţi pierde pe cineva pe care nu-l ai?”

Habar n-am, Alina, dar eu îţi spun că se poate. L-am găsit apoi pe jos, aşa cum găseşti pe stradă, din întâmplare, niscaiva mărunţi. Bani, adică. Numai că el era toată averea decare aveam nevoie eu să pot trăi. Şi de mult ce l-am iubit, am zis că nu pot să-l iau de acolo, să-l închid în mine şi să nu dau şansa alteia, mai sărace ca mine, să îl cheltuie. Pe el să-l cheltuie, zic!

Şi şansă lui, să fie liber …

L-am lăsat. Am aflat apoi că s-a lăsat cheltuit de ea, căci nu cerea atât cât ceream eu. Eram prea complicată. Aşa, ca tine, am văzut… (pagina 120)

„Dacă ai şti cât de fericită meriţi să fii!”

Asta m-am amuzat, Alina! Să mă ierţi, dar mi-e banal! Mi se făcuse silă să înghit atâtea fericiri grăite, nu trăite! Nu simţite! Dacă ştia cât de fericită meritam să fiu, aşa, pe nevăzute, m-ar fi luat din cotidian. Şi ar fi făcut din mine cea mai frumoasă. Nu conta ce anume… ceva tot făcea. Dar cea mai frumoasă…

Halal!

„Te-ai retras în lumea ta, o lume falsă, în care te minţi că o să-ţi găseşti locul!”

Minciunile, Alina, ştiu a se farda atât de bine, că ştii şi tu ce par. Se tot minţea. Şi Alex al meu. De s-o mai minţi şi azi, Dumnezeu să … nu mai zic ce, el nu crede în El. E prea ruşinos, cică.

„Te rog mult de tot să ai grijă cât din tine laşi acolo! Prea mult te implici!”

 Pe vremea aia, habar n-aveam că mi-o spunea din egoism, din dorinţa de a mă implica numai acolo, în povestea noastră. Aşa, pe nevăzute, cum era. Pe nevăzute de cealaltă… femeie, zic!

Azi, habar n-am de ce m-ar mai interesa de ce mi-o spunea… mi-e totuna …

„ – De ce nu te gândeşti mai mult la tine?

  • Pentru că acum are cine să se gândească!”

Ştii ce, Alina? Dacă ai avut de gând să-mi scrii povestea, ai reuşit:). Am răspuns şi eu cândva, tot pe nevăzute, la fel. Dar la mine nevăzută era iubirea. Credeam în ea fără dovezi reale. Mă hrăneam cu iuluzii. Că-s mai bune ca adevărurile. Au gust mai dulce, sunt mai ieftine fără miere. 🙂

Pe atunci îmi plăcea să mă răsfăţ. Să-l las pe el să se ocupe de tot ce însemnam eu. Cu siguranţa că nu va distruge nimic- îmi spuneam.  Într-o zi însă, am trăit să văd cum a distrus tot. Tot ce n-a fost de fapt niciodată. Pe nevăzute… 🙂

mi-e frica te iub prea mult

Mi-a spus cândva, cu o lacrimă în ochiul drept. Pe văzute, de data asta. Lacrima, căci inima era tot pe nevăzute… de-aş fi văzut-o atunci, n-aş fi murit…

Şi frica asta, aşa puternică a fost, că s-a făcut scrum. După ce a ars povestea noastră. Aia pe nevăzute …

„Nu m-am putut abţine să nu citesc despre tine!”

Am auzit şi eu. Spunea, strângându-mă în braţe.

Prea târziu pentru noi.

Ironie… să strângi în braţe atunci când nu mai ai ce. Eu, murisem demult.

Nu se putuse abţine nici să nu se uite la mine. În braţele altei iubiri. Îl durea locul ocupat. Şi-l mai durea şi fericirea mea. Tot bazată pe minciuni. Aşa mi-o fi fost mie scris, ziceam:), să trăiesc din minciună. O fi prea greu să înghit adevărul şi atunci, să trăiesc şi eu, mă hrănesc cu iluzii.

„Cum poţi să fugi aşa de mine? De mine din tine? Până unde credeai că vei ajunge?”

Ţi-o fi citit cartea înainte cu mulţi ani să o scrii, de te-a citat. Nu i-am răspuns niciodată, probabil că ştia Dumnezeu că într-o zi voi citi sufletul tău şi îi voi răspunde prin tine, pe nevăzute:

„Până la Dumnezeu. Acolo m-am oprit, dragul meu, şi abia acum mi-e bine!” 🙂

Nici el nu a crezut că se poate îndrăgosti de una ca mine. Nu eram cine ştie ce femeie, cică. Nu eram brunetă, nici înaltă, nici ceva nemaivăzut. Dar eram ceva nemaitrăit.

Asta aşa e! Ce să-ţi fac, dragul meu? Trebuia să compensez şi eu cu ceva nefrumuseţea mea:). Nici eu nu credeam că voi găsi într-o zi o iubire adevărată, mai mare ca toate iubirile lumii. Şi ea tot pe nevăzute, culmea! Iubirea de Dumnezeu. Acela în care tu nu crezi!

 

 

 

„Tu nu vrei un telefon, tu vrei o prezenţă. Iar eu nu-ţi pot oferi asta acum.”

Alina, nu ştiu dacă bărbaţii au mereu o agendă în care îşi notează, de la unul la altul, cuvintele, dar cert e că e tras la indigo bileţelul ăsta. 🙂

Povestea e însă diferită. Dureros de diferită… a făcut-o diferită nerăbdarea mea. De a aştepta alegerea. Ori adevărul spus… cine ştie … am spus atunci .

Acum spun: „A făcut-o diferită Dumnezeu. Pentru că a ştiut că iubirea mea era bifată greşit. Şi de data aceea!” 🙂

 

Hahaha! Asta e ce, îţi spun eu, Alina, nu e o pură coincidenţă! Ai scris-o pentru că Dumnezeu ţi-a şoptit-o, să mângâi inimi sângerânde! Într-un iunie frumos, ca iubirea mea, am spus-o, tot pe nevăzute, de 3 ori, la telefon! Şi-atât de amară a devenit amintirea, că am refuzat să o mai trăiesc. Ai apărut tu, aşa, pe nevăzute, să retrăiesc…

Din toată minciuna asta frumoasă, măcar ştiu un lucru: că telefonul acela nu-l va uita niciodată. Că a(m) fost ce a făcut diferenţa. Aşa nefrumoasă cum eram…

 

 

 

„Eşti nebună, serios! Te pui în pericol pentru un om care de cele mai multe ori, nici măcar nu vrea să fie savat. Lasă-l. Lasă-l în indiferenţa lui.”

Vorbea despre altă iubire bifată greşit. Şi tot din egoism. De ce să salvez eu o viaţă, când aş fi putut să mai mor puţin, încercând să salvez iubirea noastră? Aia imaginară. 🙂

Sunt rea, din nou… mi-ar spune…

„Te-ai uitat la toate rănile mele şi ai exclamat: ah, cât de frumoasă poţi fi!”

Am fost şi eu frumoasă, Alina, într-un final. Nu fizic, cică. Doar aşa, sufleteşte. 🙂 şi nici frumuseţea asta nu era meritul meu. Ci al suferinţelor. Ele mă făcuseră frumoasă. Vai de mine, adică! 🙂 de n-ar fi fost ele… aş fi rămas o oarecare … 🙂

 

„Tu nu vezi cum merg într-un picior cu inima, pentru că pe celălalt l-am pierdut în război?”

Nu-l vede, Alina, pentru că toată iubirea adevărată e pe nevăzute! Ştiu sigur acum! Când ai văzut, s-a dus…

Am dus un război cu mine însămi. L-am câştigat, cu preţul morţii celei ce am fost. M-am născut din nou, din HAR divin. Pentru că, dacă nu era El, Dumnezeu, cu iubirile mele bifate greşit, aş fi trecut în Iad. Şi-acolo mi-aş fi găsit finalul.

A meritat războiul. 🙂 măcat ştiu că n-am iubit degeaba, cum spunea o poetă renumită în prefaţa volumului meu de versuri, încă nepublicat! 🙂 Tot pe nevăzute e şi volumul ăsta. Ca şi iubirile mele. Toate bifate greşit. Să nu uiţi, te rog,  au fost bifate greşit! 🙂

 

„Pe tine mi-a fost cel mai greu să te iert!”

 Să ştii, Alina, că aici nu sunt de acord cu tine:). Cel mai greu mi-a fost să mă iert pe mine. De n-ar fi fost Dumnezeu, mă întemniţam demult. Credeam atât de dureros că eram nedemnă de cea mai mică iertare, că mă pedepseam iubind în continuare. Greşit. Până am reuşit să mă iert, trecut-au anii… 🙂 o dată cu ei, şi viaţa. Partea aceea de viaţă bifată greşit. – ŞI EA- .  Pentru care m-aş fi ascuns, odată, de lume, dar cu care vin azi în faţa lumii, să arăt că greşala nu e capătul drumului. E abia începutul. Adevărata iubire vine o dată cu greşala. Cu iubirea aceea bifată greşit. 🙂

Noi doi nu am fi avut un final fericit! în schimb, am fost un prezent frumos!

Aşa e, Alina, oamenilor le e frică de finaluri! 🙂 dar şi mai real e că nu ai voie să te înjugi la juguri nepotrivite. Pentru mine, zic. Mulţumesc, Doamne, pentru că ai avut milă să-mi arăţi răspunsul meu incorect. Să-mi arăţi unde am bifat greşit şi DE CE am picat examenul.

i incetat sa mai ai arioi

Întrebarea asta mi-a adus un zâmbet frumos. Adică trist. Îţi aminteşti că eu nu-s frumoasă, nu? 🙂 Pe mine numai suferinţa m-a făcut să ies din anonimat :).

Când ai scris cartea, ştiu sigur că nu aveai de unde să ştii că el mi-a pus Aripi de Drum, când am realizat că ne facem mai mult rău … 🙂 chiar aşa …

 

 

 

 

 

„Pe mine, sincer să fiu, mă sperie un viitor cu tine. Eşti imprevizibilă, eşti intensă, eşti un izvor nesecat. Te iubesc enorm, însă iubirea asta nu-mi înlătură frica.”

Vezi, Alina, de ce Dumnezeu a cerut să aşteptăm bărbatul care să-L iubească mai întâi pe El? Pentru că tot El este cel ce îi va da aceluia puterea să trăiască frumos în tot oceanul imprevizibilului nostru. Să nu se înece, ca marile iubiri bifate greşit!

„Eşti o femeie care merită mult, dar şi cere enorm de mult!”

 Când am auzit vorbele astea, cu mulţi ani în urmă, Alina, am crezut că sunt eu greşită. 🙂 azi ştiu că Dumnezeu nu m-a bifat niciodată greşit, ci mi-a dat puterea să trăiesc Singurătatea atât de frumos! Pentru totdeauna, sau până va veni cel pe care El îl are pregătit. Un el care să nu spună „Nu ne-a fost dat!”

 

„Poate mi-e dat să întîlnesc un altfel de om, total opus faţă de ceea ce a fost Alex.”

Poate …  Alina! Orice nume ar avea, ştiu sigur că iubirea mea pe nevăzute, va fi cea bifată corect! Pentru că mi-o va bifa Dumnezeu. De data asta!

„Nu aş vrea niciodată să îţi stau în cale. să îţi frâng aripile!”

Nici eu nu aş vrea. Numai că, de data asta, sunt sigură că nimeni nu-mi va putea tăia aripile puse de Dumnezeu! 🙂 Acestea, de drum!

 

La drum, femei frumoase! De mână cu singărătatea frumoasă, până va trimite El un alt el, ce a trăit concomitent cu voi singurătatea, spre a învăţa să vă preţuiască!

Ps: În drum spre lansarea cărţii Alinei Ilioi, mi s-a rupt pantoful. Am refuzat însă, a ceda îngerului negru. M-am luptat cu el, pentru că am simţit că această carte are ceva să-mi spună. M-am înşelat. Avea să-mi spună totul: că iubirile pe nevăzute sunt singurele pe care Dumnezeu le binecuvântează. Într-un sens însă… dumnezeiesc. Nu lumesc …

Aşa că mi-am pus Aripile de Drum şi am ajuns acolo unde sufletul meu deja îşi făcuse cuib. Să se odihnească puţin la umbra iubirilor vechi, bifate greşit!

Mulţumesc, Alina, pentru pumnul de viaţă renăscut din ţărână! Fără iubirile acestea, n-am fi noi!

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află iubiri la ale căror uşi să nu baţi niciodată!

Iar dacă iubirea ta este din Dumnezeu, comandă AICI scrisoarea de dragoste personalizată, pe care să i-o trimiţi persoanei căreia Dumnezeu i-a dat mâna ta!

 

 

 

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu