Etichetă: violenta

Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Oameni cu aripi

Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Distribuiți vă rog

Azi vorbim despre feminitate. Însă despre acea feminitate aruncată la gunoi. Sau lăsată la colţuri de stradă, să cerşească o mângâiere.

V-am mai spus cândva că sunt una din miliardele de femei lovite. Înjosite, umilite şi ameninţate. Cu moartea şi cu prostituţia. Cu cuţitul, cu pumnii şi cu picioarele. Tăiată cu lama,  arsă cu ţigara, scuipată, târâtă şi dezbrăcată de viaţă. Şi o spun cu demnitatea femeii care a învăţat că toate câte i-au fost date, nu au lăsat doar urme adânci în suflet, ci au născut multă iubire. Pentru oameni.

Vă mai spun despre mine decât că, în timpul umilinţelor, tot ce ceream de la Dumnezeu era să nu fie suferinţa mea în zadar. Şi să înveţe din ea alte femei . Să nu admită, să nu rămână, să nu tacă. Să nu renunţe la lupta de a scăpa din lanţuri.

Iată că Dumnezeu mi-a ascultat ruga, şi azi, după 11 ani de la Calvar, am şansa să mă alătur celor ce ar fi putut să-mi fie colege de celulă.

Povestea trecutului meu este motivul pentru care am decis să mă implic în asociaţia Touched Romania, în unul din proiectele acesteia,  „Casa Agar”.

Am mai scris despre acest proiect aici.

Am fost  în vizită, pentru prima dată, la femeile tăcute de acolo. Cele care vorbesc prin zâmbete sau prin lacrimi.

Se povesteşte rar, se priveşte rar, dar se iubeşte mereu, la ele. După ani în care nu am mai aflat ce înseamnă închisoarea, şi în care nu m-am mai întrebat „Cum ar fi fost dacă, pe vremea aceea, aş fi ajuns şi eu undeva unde să fiu ajutată să rup gratiile şi să evadez?”, mi-am revăzut întregul trecut.

Am intrat tăcută în casă, mi-am retrăit povestea, ţinându-mi strâns respiraţia, să nu vină avalanşe de lacrimi, şi mi-a fost pictat tabloul femeii-erou de către Natalia Ungureanu, directoarea Casei Agar. Am povestit mult. Foarte mult. Va apărea în curând şi interviul, dar până atunci vreau să vă spun despre dragoste. Acea dragoste. Adevărată, născută din Dumnezeu.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Într-o casă în care râsul copiilor femeilor ce au îndurat umilinţe este cea mai mare binecuvântare. Copii frumoşi, care au scăpat din infernul creat de propriul tată. De omul de la care ar fi trebuit să înveţe să trăiască, să iubească, să fie oameni frumoşi şi să păşească încet spre visele lor.

La Casa Agar se munceşte. Se învaţă, se plânge, se râde, se iartă. Se schimbă destine şi se ţes covoare pe care vor călca, peste ani, copiii speriaţi de azi. Vor ajunge într-o zi cu mult mai puternici decât mamele acestea care şi-au îngenuncheat feminitatea pentru un bărbat ce dă pe ele nu doi bani, ci mii de lovituri. De bice.

Am aflat de la Natalia despre acest proiect. Încă mai puteţi vota până pe 15 septembrie, la orele 17.00, pentru un vis. Un cămin şi un destin.

Am aflat apoi despre Ziua Porţilor deschise, care va avea loc între 20 septembrie şi 2 Octombrie, unde o puteţi întâlni pe Alice Năstase Buciuta, femeia ale cărei cărţi mi-au ţinut loc de pernă, ani din viaţă.

Va veni să strângă inimile mamelor din casa unde Dumnezeu se întoarce să le dea putere. Iubire şi iertare.

Am să fiu acolo, să învăţ de la femeile cu suflet scrijelit de nedreptăţi, să iert.

Să-l iert pe omul care n-a ştiut că iubirea nu se fură de pe tarabe, ci se cumpără de la Dumnezeu.

Dacă vrei să te alături sufletelor care trăiesc între pereţii casei unde Dumnezeu face minuni în fiecare zi, vino, între 28 septembrie şi 3 octombrie, la Casa Agar, să le cunoşti şi să le arăţi că se poate! Vei putea să te implici ca voluntar într-o zi (găseşti informaţii aici) , sau vei putea dona (informaţii aici).  Sau pur şi simplu vei putea asculta poveşti de viaţă şi vei cunoaşte oameni frumoşi.

Dacă vrei să te implici împreună cu mine, pentru a scrie povestea lor pe blogul tău, scrie-mi la contact@aripidedrum.ro, sau trimite un e-mail aici. Dă mai departe din darul pe care l-ai primit, acela de a scrie, şi spune povestea lor întregii lumi!

Personal, mă voi implica direct în Touched Romania, spre a informa liceenii despre pericolele abuzului, de orice fel, despre posibilităţile de evadare şi despre răscumpărarea prin iubire.

Până atunci, ne vedem la Ziua Porţilor deschise, să deschidem inimi, drumuri şi vise!

Mulţumim, Alice Năstase Buciuta, pentru bucăţi de inimă pe care ni le vei împărţi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Mulțumesc pentru că nu m-ai iubit! Nu aş fi devenit…

Relatii

Mulțumesc pentru că nu m-ai iubit! Nu aş fi devenit…

Distribuiți vă rog

Mulțumesc pentru minciuni. Am învățat din ele să fiu sinceră si să trăiesc strangand la piept porunca lui Dumnezeu: să nu minti!
Mulțumesc pentru lacrimi. Fără ele nu as fi stiut niciodată ce înseamnă liniștea de după  furtună. Si nu mi-ar fi crescut dragostea pentru Cuvânt. Prea uscat ar fi fost solul.
Mulțumesc pentru pumni. Dacă nu ar fi fost, n-as fi stiut ce înseamnă să-i strangi când doare mai tare. Din puterea cu care mă loveai, am învățat si eu să lovesc în păcat.
Mulțumesc pentru trădări repetate. Din ele am învățat să fiu  femeia care nu va lupta niciodată să păstreze lupul îmbrăcat în haină de oaie.
Mulțumesc pentru jigniri. N-as fi stiut ce înseamnă valoarea, dacă nu le foloseai pe post de rugăciune.
Mulțumesc pentru cererea în căsătorie. Fără ea, nu as fi putut să aleg neghina de grâu. Te-as fi crezut pe cuvânt când spuneai că sunt urâtă, proastă si neatragatoare. Nu pot să cred că erai atât de prost, încât să-ți alegi pentru toată viața una atât de diferită de tine. Tu, cel mai frumos dintre pământeni.
Mulțumesc pentru inel. Fără el nu as fi stiut niciodată de ce legămîntul este rotund. L-am aruncat abia acum, după 11 ani. Sper că ți-a zdrobit răutatea. Frica de tine însuți si pactul cu diavolul.
Mulțumesc pentru tot. Nu as fi cunosc altfel nimicul.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Mulțumesc pentru nimic. Nu as fi cunoscut fără el, totul.
Mulțumesc pentru că ai trecut prin viața mea. Dacă nu erai tu, nu as fi stiut niciodată să prețuiesc bărbatul trimis de Dumnezeu. Opusul tău, adică.
Mulțumesc. Pentru o iubire bifata gresit. N-as fi stiut niciodată că n-a fost de fapt iubire. Ci doar o boală grea, numită dependență. Fără ea n-as putea azi să ajut alte femei închise între gratiile bărbaților care le cred bunuri personale.
Mulțumesc pentru toate lecțiile de viață.  Bărbatul trimis de Dumnezeu va avea, în locul copilei naive, o femeie puternică. Mult mai puternică decât pumnii tăi. Sau picioarele. Sper să nu fie nevoie vreodată să le folosesti pentru a-l ucide pe bărbatul care îți va abuza fiica.
Fii sigur că roata se întoarce. Si ce ai făcut, si cât a durut, nu vei putea simți decât când îți vei vedea copilul devenit monstru peste noapte. De la „corecțiile” aplicate de altul ca tine.
Mulțumesc pentru că nu m-ai iubit. Nu as fi cunoscut niciodată libertatea. As fi crezut că înseamnă închisoare. Si nu as fi putut face fericit bărbatul sortit de Dumnezeu. Nu aş fi devenit femeia pe care Dumnezeu m-a creat să devin…
Mulțumesc. Ai rămas cum ți-ai dorit: cea mai puternică amintire. Dar una de la care am învățat să nu trăiesc din amintiri.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.