Etichetă: vindecare

Eu am plecat din mine… Tu cât mai stai?

Relatii

Eu am plecat din mine… Tu cât mai stai?

Distribuiți vă rog

Când pleci din braţele celei care ai fost, şi te muţi singură, pe un fotoliu vechi, ieftin şi cu miros de putred, îţi trăieşti feminitatea la puteri nebănuite.

Să ştii că renunţatea la cea care ai fost nu este un blestem, nici o nenorocire. Este mereu singura şansă de a fi ceea ce Dumnezeu te-a creat să fii, dar tu ai refuzat, de frica de-a nu fugi lumea de tine.

Avem câte o dată ceva de dăruit copiilor. O carte ce-şi aşteaptă demult publicarea, o idee pe care tot amânăm s-o scoatem de la naftalină, să nu cumva să ne-o înţeleagă cineva greşit, vreun gram de aur prin gândurile nostre. Pe toate, dar pe toate, le lăsăm să moară. Crezând că vine ea ziua aia, când …

Uneori ne luăm cu ale lumii şi uităm că pe foc am pus oala cu vise. O lăsăm acolo până scade de tot, ia foc şi oala, şi ne trezim dintr-o dată cu o explozie din care ieşim abia respirând. Ne luăm cu lumea, căci aşa e mai simplu, decât să ne luăm DE ea, să ne mai lase cu regulile ei parşive. Şi absurde.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ne trezim uneori cu cearcăne adânci şi ne dăm seama că e de la prea mult nesomn. Şi nesomnul de la prea multă suferinţă. Şi totuşi ea, suferinţa, e mai sigură ca fericirea. O alegem din frica de a nu şti cum să trăim de mână cu liniştea.

Şi vine ea ziua când ne dor atât de tare paşii, că decidem să-i ducem la doctor. Să ni-i vindece. Şi doctorul spune un scurt: „Schimbă drumul!”

Şi ne lasă singuri în cabinet, spunându-ne să ne decidem, până vine el, dacă vrem o reţetă care să ne aline durerile de moment, sau o clipă de „Acum!” care să ne urnească din loc.

A venit doctorul, draga mea!

Ce spui? Decizia ta este …

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi fă-ţi curaj să-ţi răspunzi! Aşa cum meriţi…

Distribuiți vă rog
Ce facem după ce facem dragoste?

Relatii

Ce facem după ce facem dragoste?

Distribuiți vă rog

Sexul vinde. Dragostea cumpără.

Sexul vinde femeia, dragostea o cumpără. Ieftin, să aibă apoi cum se-mbogați.
Facem afaceri cu dragostea mai avantajoase decât cu orice. Cumpărăm ieftin şi vindem scump…
Şi noi, femeile, uneori ne vindem scump serviciile, pentru masâşini şi pantofi. Pentru statut şi faimă.
Habar n-avem că e cea mai ieftină tranzacție.
Trupurile noastre sunt mult mai căutate ca orice investitţe la bursă.
Le vindem, pe ele, pe trupuri, să facem rost de suflete. Ale bărbaților ce ne jură credință veşnică, până ne lăsăm întinse pe pâine. A minciunii că „vom trăi fericiți până la adânci batraneţi”.
După ce ne consumă cu foame nebună, îmbătrânim. Brusc. Cu tenul neridat, cu trupul încă netrecut, ne transformăm în bătrâne disperate. Cerşim iubire la colțuri de stradă. Lor, celor ce ne-au cumpărat tinerețea.
Şi acum… nu mai avem ce să le vindem. Se satură de noi ca de felurile preferate de mâncare.
Preferințele se schimbă.
Dumnezeu NU.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ei ne schimbă. Cu altele. Hristos ne schimbă pe noi, cu cele ce ne-a creat să fim, dar am ales să ne coasem noi aripi, să plecăm în lume. Asta în care bărbații fără Dumnezeu ne-au încolăcit şarpele în jurul iubirii.

 

Dragele mele, nu suntem mărfuri. Nici scumpe, nici ieftine. Suntem prințese pline de har. Puse de o parte pentru cel ce ne va întineri bătrânețea, cu palme unite în rugăciune.
Care ne va ierta ce n-am ales să împlinim. Ce am refuzat să devenim. Ce am luptat să câștigăm.
Așteptați!

Bărbatul trimis de El să vă fie mângâiere! Veşnicie. Suflet. Sol trimis de Dumnezeu să vă aducă cea mai frumoasă scrisoare: de dragoste divină.

surda foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Relatii

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Distribuiți vă rog

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu, draga mea, nu te amăgi cu iluzia că toate se vor rezolva atunci când vei avea o verighetă pe deget, un copil în cărucior şi un bărbat frumos lângă tine!

Am fost singură toată viaţa mea. Şi o spun cu cicatrici multe pe suflet, dar cu mulţumirea că am învăţat că singurătatea în doi e cu adevărat mult mai dură decât cea cu tine însăţi.

Am fost singură NU pentru că sunt urâtă, proastă şi desfrânată, ci pentru că am ales greşit. Atât de greşit, că atunci când m-am trezit din anestezie, mă uitam la femeia aceea care se târa pe jos, pe coate şi în genunchi, la propriu şi la figurat uneori, şi mă întrebam cum de răspunde la acelaşi nume cu mine?

Mi se părea că Dumnezeu face o glumă proastă cu mine. Nu, nu făcea El. Eu făcusem. Făcusem stand Up comedy cu propriu-mi destin, şi mă miram apoi de ce nimeni nu mă lua în serios. Am aflat târziu că lumea te asociază cu ceea ce FACI, nu cu ceea ce ai vrea să fii.

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu accepta orice bărbat în viaţa ta, pe principiul greşit că: „Au mai rămas numai bărbaţi defecţi! Toţi ceilalţi sunt deja însuraţi! Măcar să fiu în rândul lumii, c-oi vedea eu cum îl schimb!” Nu aşa, femeie!

Caută un bărbat valoros!

Nu aşa, nu pentru că tu ai fi perfectă şi nu mai ai nevoie de ajustări, ci pentru că nimeni nu schimbă pe cineva, vreodată. Numai Dumnezeu. Şi nici măcar El, nu o face forţat. Atunci, cine te crezi tu, să fii sigură că poţi fi mai tare ca Cel ce a creat tot?

Nu, nu accepta lângă tine bărbatul bolnav, pe care să-l repari cu dragostea ta, nici pe cel imatur, pe care să-l creşti cu înţelepciunea ta, nici pe cel abuziv, pe care să-l corectezi cu feminitatea ta.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nu accepta, femeie, nimic din ceea ce nu te face să te simţi cea mai frumoasă, şi atît de în siguranţă, încât ai fi dispusă să pleci cu el de mână în război, şi cu Dumnezeu lângă voi! Nu te amăgi, draga mea, cu iluzia căsniciei perfecte, pe care tu singură o vei construi, căci e de datoria femeii să-şi ţină bărbatul acasă!

Nu, femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Asumă-ţi zi de zi faptul că vei avea de învăţat o viaţă întreagă despre tine şi despre lume, şi investeşte în tine, până devii cel puţin femeia cu care ai vrea să se căsătorească fiul tău! Sau pe care, dacă ai fi bărbat, ai cere-o de soţie!

Dar niciodată, dar niciodată, înţelegi?, nu-ţi irosi tinereţea şi frumuseţea, într-o relaţie pe care ţi-o asumi pentru că „trebuie să luăm ce a mai rămas”! Nu lua rămăşiţe, draga mea, când tu te-ai luptat cu îngerii, poate, să devii ceea ce eşti!

Fii smerită, femeie frumoasă, o smerenie pe care o înveţi de la Dumnezeu, aceea în care îţi recunoşti limitele şi te pui pe învăţat despre tine, pe crezut în divin şi de iubit singura persoană care îţi poate scrie povestea: pe tine însăţi!

 

#Surse foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Timpul să pleci, femeie!

Relatii

Timpul să pleci, femeie!

Distribuiți vă rog

„Abia mi-am găsit aici locul şi nişte braţe în care bineînţeles că mi-am făcut cuib,  şi deja trebuie să-mi iau rămas bun. (LILIANA POPA)”

 

Ştiţi replica aceea celebră: „AI GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI!” ?! A naiba de reală, cum e clipa aia în care te trezeşti în braţele lui, îi spui TE IUBESC şi el îţi răspunde simplu: „Şi eu ( iubesc). Dar pe altcineva!”

Ţi-ai smulge părul din cap, te-ai arunca în mare, ţi-ai asfixia iubirea, te-ai vinde, ţi-ai ucide visele, te-ai sinucide dacă nu ai şti că…. vine o zi când totul va trece.

Şi vor veni altele în locul lor.

Şi-atunci te încalţi cu papucii ăia vechi ai puterii de a mai urca o treaptă, chiar dacă îţi sângerează picioarele, îţi sunt oasele zdrobite şi îţi curge din suflet  un sânge a cărui culoare nu se află în corolă.

Mi-am dorit o mare iubire. Una atât de mare, încât să fie lăsată moştenire pe foi de papyrus, scrisă cu cerneală de vis, între pauze de dragoste şi lacrimi. De fericire amestecată cu durere surdă. Aceea care nu aude, oricâte aparate performante i-ai cumpăra.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Mi-am dorit ceva atât de complicat şi de adânc înrădăcinat, încât să fie Alfa şi Omega-ul iubirii. Al Puterii şi al Luptei pentru supravieţuire.

Mi-am dorit să mai iubesc o dată, cu preţul celei mai mari suferinţe din lume. Şi de-a fi să mă sfâşii, să mă tai în bucăţi şi să mă târăsc precum un peşte pe uscat, cel puţin să mai simt dorul nespus, pierderea în nefiresc, preaplinul împlinirii din ochii lui.

Am rugat divinitatea să-mi scoată în cale bărbatul în braţele căruia să mă cuibăresc şi să mă umplu de dragoste, să mă satur din vorbele lui, să mi se scadă orele de somn şi rezultatul să fie cu plus. Şi nimeni să nu înţeleagă cum de mai trăiesc. Prin ce miracol supravieţuiesc. Şi să mai pot doar arăta firav cu degetul spre minunea care mă ţine în viaţă. Spre el.

Să se uite cu toţii la el ca un un isus care mie mi-a luat lepra, atingându-mă doar cu o privire, să îl dorească toate şi numai eu să îl pot avea. Clipă de clipă, centimentru cu centimetru.

Să fiu Eu şi doar Eu; şi să mă iubească pentru ceea ce sunt de o mie de ori mai mult decât pentru ceea ce aş fi putut fi.

Să mă accepte aşa cum păşesc, aşa cum zâmbesc, aşa cum scotocesc, aşa cum pălăvrăgesc, aşa cum deschid şi închid uşi în urmă, cum las hainele împrăştiate, cum uit să pun reminder-ul.

M-am rugat să ştiu să-i deschid uşa inimii, apoi să-i pot intra în sânge şi să fiu eu cea care îl ţine în viaţă. Nu din egoism, ci din dragoste de veşnicie.

Mi-am dorit dragostea căreia să nu trebuiască să îi contorizez timpul, căreia să nu îi dau cheia apartamentului meu şi să îi spun scurt: „Las-o în cutia poştală când pleci!”

Mi-am dorit o parte de Rai şi-o parte de Iad trăite în ochii din care a curs, până la ultima picătură, dragostea adevărată.

 

Mi-am împlinit dorinţa şi-am cules cele mai frumoase roade. Ale unei dumnezeiri pe care nu aş putea vreodată să o vând. Am avut parte de acea dragoste pe care am visat-o altfel decât citind-o în cărţi sau privind-o în telenovele.

Ci acea dragoste pe care mi-am pictat-o în culoarea inimii mele.

Mi-am făcut cuib în braţele omului despre care toţi au spus că a lăsat în urma lui lacrimi şi suflete frânte, care a ucis femeile cu neputerea lui de a pleca la timp din alte aşternuturi, şi a se aşeza pentru totdeauna, în ale VOASTRE.

Am privit ochii despre care toţi spuneau că sunt înşelători, că spun ceea ce vrea fiecare femeie să audă, că se închid pentru că el de fapt sărută prin mine, buzele celeilalte. Cea „încă una” din prezent sau celelalte din trecut, pe care încă le mai iubeşte.

Am ascultat vorbele pe care toţi au spus, siguri pe ei, că le spune tuturor, că le învaţă pe de rost, ca la şcoală, şi că le ştie atât de bine, încât mereu va primi nota maximă.

Căci îşi alege victime dintre femeile care sunt în cele mai dramatice clipe din viaţa lor. Şi-atunci profită. Acolo e locul lui.

Am stat lângă bărbatul despre care toţi spuneau că va pleca şi se va întoarce frecvent, pentru că locul lui nu este lângă mine, ci lângă o femeie care valorează- pentru el- cât 1000 ca mine. Că deşi stă lângă mine, gândul îi este la celelalte, pe care le minte la fel de frumos că le iubeşte. Că le doreşte, că nu le-a uitat.

Am zburat cu bărbatul care nu mi-a cumpărat bilet, nu mi-a dăruit copii şi nu mi-a pus pe deget o verighetă. Nu a făcut totul pentru mine şi nu a uns balamalele mândriei mele cu sintagma „doar al tău”.

 

M-am îmbrăcat într-o zi ca o cerşetoare şi am stat la uşa inimii lui. Să văd dacă mi-ar da un bănuţ de n-ar şti cine sunt. Dar n-am avut curajul să rămân până iese din casă. Mi-a fost teamă că se va opri. Sau că va pleca nepăsător.

Da, de ambele mi-a fost teamă.

Căci de se oprea ar fi durut că oferă oricui. Şi de ar fi plecat, ar fi durut indiferenţa.

Am decis să mă cuibăresc la pieptul lui Eu, chiar dacă or avea dreptate toţi cei care spun că aşa îşi spun şi altele.

Şi m-am cuibărit, spunându-mi cu lacrimile şiroind:

 „Trebuie să învăţăm să lăsăm, ca să putem merge mai departe.”

Căci ştiu că într-o zi va trebui să las. Locul meu alteia.

Definitiv.

            Şi eu să plec în braţele Celui care nu mă va părăsi niciodată: Dumnezeu.

sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Eugen Mihaescu- KRYPTON spune că autismul nu este un obstacol în a-ţi trăi pasiunea. Tu ce spui?

Artistii lumii

Eugen Mihaescu- KRYPTON spune că autismul nu este un obstacol în a-ţi trăi pasiunea. Tu ce spui?

Distribuiți vă rog

Pentru că am promis că toată luna aprilie este dedicată AUTISMULUI, azi vă aduc o notă pe portativ. De la Eugen Mihăescu. Trupa KRIPTON s-a născut, a crescut şi trăieşte frumos, între coarde de chitară şi iubire divină, pentru a scrie pe cer mesajul cel mai emoţionant pe care, ca terapeut, l-am auzit vreodată:

Dumnezeu, cand ne-a trimis acest dar si ne-a invatat despre cea mai frumoasa dintre arte -nu si-a ales nici teritoriile, nici culoarea oamenilor, nici pozitia lor in societate; EL doar a reusit sa ne ”imbrace ”pe toti, in cea mai adevarata haina: MUZICA!
Cred ca Romania e tot pe Pamantul acesta… si de ce n-ar fi pregatita sa sustina un alfel de om, ce canta o muzica divina…!?

Te invit aşadar, om bun, să citeşti un interviu cu şi despre suflet. Cu cel care crede cu tărie că muzica este vindecare!

Eugen, nu cred ca mai ai nevoie de vreo prezentare.:) Te stim cu totii, cu mic, cu mare. Motivul acestui interviu nu este promovarea ta, deci nu te voi intreba cine esti si ce canti:). Te intreb pentru inceput CINE esti? Asta pentru ca pe contul tau de Facebook ai scris: “Creator de muzici si NU compozitor, textier si NU poet, instrumentist si NU chitarist.” Ce face diferenta intre toateaceste etichete?

Sunt un om normal ce am primit aceasta vocatie din partea Divinitatii…
Nu pot spune ca indeplinesc o functie anume, de chitarist sau compozitor, narator sau scenarist, cantautor sau maestru-interpret…”Abtibildele” acestea le pun cei care fac statistici si se ocupa cu criteriile de departajare…
Sunt un om normal, ce a primit o menire clara aici, pe Pamant: Sa cant, sa bucur lumeA, sa fiu aplaudat pentru ceea ce fac cu credinta…!

In curand, KRIPTON implineste mai mult decat varsta mea:). Spune-mi, te rog, in lumea in care fast food-ul nu exista numai in alimentatie, ci si in arta, care a fost “dieta” care a asigurat longevitatea acestei trupe?

Faina expunere vis-a-vis de intrebarea ta..
Da, noi KRYPTON, am cam strans in bagajul nostru 35 de ani de concerte, de turnee, de plimbari in tara si dincolo de tara, de fani, de albume, de nopti nedormite, de zile cu soare dar si de ”tsunami”-uri uneori aproape devastatoare, caci asta se-ntampla in viata oricarui artist…!
N-as spune ”dieta”, ci mai degraba reteta de a rezista dupa, si in atatia ani, a constat in echilibrul, ratiunea si mentalitatea de invingator pe care am ”condimentat-o” in adn-ul fiecaruia din noi, indiferent de etapele prin care am trecut…!

Nu CE canti, te intreb, Eugen, ci de ce inca mai canti  ceea ce canti?  Nu te-ai “afiliat” la moda vremii, compunand piese bazate pe sexualitate…

Ma inspir din frumosul care ma inconjoara si daca muza imi vorbeste de sexualitate, n-am s-o privesc doar ca pe un val ce tine de o ”moda” anume, ci ca pe o parte din viata asta in care exista si dragoste, dar si ura, si lumina, dar si intuneric, si caldura, dar si racoare, sinceritate, bucurie, chemare dar si… sex!

Ce te inspira in scriereapieselor, si dupa 30 de ani? Cand ma gandesc la KRIPTON, o fac terapeutic: intr-o casatorie de 30 de ani, ce aduc acei oameni, sa continuie inca sa isi scrie povestea? Exact asta e scenariul pe care-l am cand ascult piesele tale…

Cred ca ce am scris la întrebarea precedentă, reprezinta si raspunsul pentru aceasta..:))!
Doar mai adaug…
Nu fac parte din folderul celor ce scriu ‘la comanda” piese sau texte (poezii…) si am invatat in toti anii acestia sa astept escalele inoportune si vizitele uneori foarte tarzii, evident neanuntate, ale unei persoane dragi mie-Muza!
Dupa plecarea ei, imi iau condeiul…!

Este muzica o terapie pentru suflet?

Am spus-o cu simtire si credinta, ca muzica este un medicament -elixir terapeutic pentru suflet si uneori o stare de criogenizare chiar si pentru tesuturile vii…!

De 12 anilucrez cu copii cu autism. Pe unii dintre ei i-am putut scoate din lumea aceea rigida, dandu-le o toba, o chitara sau un pian. Fara sa  stiu care va fi rezultatul. Si de acolo a inceput viata lor, desi niciodata nu au fost indrumati catre arta, de către parinti. Spune-mi, din toata experienta ta, este muzica din Romania pregatita sa primeasca “un om altfel”, care sa o cante? (o persoana cu nevoi speciale)

Te felicit pentru altruismul si rabdarea ta de a lucra cu ”oamenii altfel…”
Dumnezeu, cand ne-a trimis acest dar si ne-a invatat despre cea mai frumoasa dintre arte -nu si-a ales nici teritoriile, nici culoarea oamenilor, nici pozitia lor in societate; EL doar a reusit sa ne ”imbrace ”pe toti, in cea mai adevarata haina: MUZICA!
Cred ca Romania e tot pe Pamantul acesta… si de ce n-ar fi pregatita sa sustina un alfel de om, ce canta o muzica divina…!?

Am cunoscut oameni pe care muzica i-a salvat de la sinucidere. Cand si-au dat seama ca au hoinarit in lume degeaba, ani de zile, in joburi care nu le aduceaunici o implinire, si au decis sa renunte la tot, pentru pasiunea de o viata, si-au revenit fara ca psihiatrii sa inteleaga CUM. Care este explicatia pe care o dai tu, ca ARTIST, aceastei “minuni”?

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Am avut astfel de exemple si in trupa mea…Oamenii se reintorc dupa ani si ani, acolo unde si-au regasit alter-ego-ul, in locul unde au simtit pentru prima data – lumina, dragostea, recunostinta, faima, bucuria…!
E o ”chemare” ,in primul rand spre…tine!

Te intreb tot terapeutic: ai decis, la un moment dat, sa-ti continui cariera solo, pentru cativa ani, apoi tot tu ai fost cel ce a redat viata trupei, avandu-l ca solist vocal pe RazvanFodor. Ce te-a determinat “sa renunti la singuratate”, in detrimentul comuniunii?

Proiectele ”solo” sunt ”variatiuni pe teme diferite” de cele pe care le pictezi, in cadrul subiectului-”mamă”…! Ele iti aduc o alta stare de bine atunci cand simti nevoia de exprimare si in alte ”tablouri”, cu expuneri diferite de nuante si atitudini, dar cu aceeasi amprenta, stilistic vorbind…!
Etapa Fodor… -un alt episod marca KRYPTON, un episod in care mi-am propus o introspectie, vis-a-vis de o dilema cu launtrul meu, punandu-mi intrebarea shakesperiana, de a fi sau nu ”comercial…”?
Reusisem atunci, feedback-ul propagandu-se destul de repede dar…
Era o muzica scrisa de mine, dar departe de ceea ce simteam si imi doream… Atunci, chiar m-am simtit asemeni unui croitor ce creeaza si ajusteaza haine in functie de client…!

M-am reintors la scurt timp, la radacinile plecarii mele in viata asta de rock-er si mi-am continuat drumul, cu blugii rupti si o pleata in vant, printre ”armatele de ovedrivere” …!

Eugen, traiesti exclusiv din muzica in acest moment, sau este o pasiune care te mentine in viata, la nivel emotional?

Asemeni furnicutei harnice din fabulele lui La Fontaine, am pus deoparte tot ce am castigat si castig din muzica- cu titlul de investitor, intr-un domeniu care iti aduce o liniste financiara, dar nicidecum o satisfactie spirituala…!
Asadar pot spune sincer ca traiesc din si pentru MUZICA…!

Se poate trai in Romania, din muzica de calitate? Cand spun “de calitate” ma refer, fara a avea intentia de a jigni pe cineva, la substanta unui act de creatie, si nu la imaginea de plastic, creata de sexualitate…

Se poate trai din muzica si in Romania… dar cred ca ecuatia fericirii ramane totusi credinta si constanta evolutiva, pentru ca istoria sa te recunoasca INVINGATOR…!

Multumesc pentru traire si suflet, Eugen Mihaescu! Sa-i aducaDumnezeu pe toti membrii KRYPTON la nunta de platina!:)

Fain spus… Nunta de platina…!
Eu zic mai tot timpul, la sfarsit de concert :
Sa dea Dumnezeu sa ne mai vedem in viata asta cu bine…! 🙂

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE.

Credinta

Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE.

Distribuiți vă rog

Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE. ŞI NU doar că tace, dar nici nu intervine. Şi simţi că nu e drept, şi te întrebi, la capătul puterilor: „Doamne, Tu chiar eşti nepăsător, sau nu exişti? Tu chiar eşti un CĂLĂU, sau eşti o născocire a lumii, care, de atâta nevoie de alinare, Te-a creat aşa, din neant, să se amăgească?”

Simona Pop, femeia care a învins cancerul de 2 ori, spunea AICI:

„CÂND PRIVESC ÎN URMĂ, FĂRĂ CANCER, AŞ FI DETESTAT PERSOANA CARE URMA SĂ DEVIN…”

 

 

Şi ne dă tuturor o lecţie de viaţă mai dură, dar mai adevărată decât toate lecţiile pe care le-am învăţat pe băncile şcolii.

Nu am trecut, personal, prin ce a trecut Simona, dar mi-amintesc ca ieri, de cancerul din inima mea. Am refuzat ani de zile să-l scot. Am refuzat citostaticele, am refuzat regimul, am refuzat transfuziile. Am spus NU tuturor şanselor de a mă vindeca de nefericire.

Am trăit ani la rând, mâncând obsesiv orice hrană fără nutrienţi. Şi nu doar fără nutrienţi, ci infestată cu otravă. Mă hrăneam natural, ziceam eu, cu cei mai frumoşi idoli ai lumii: IUBIRILE mari, pentru oameni mici. Nu mici, în sensul de defecţi şi neînsemnaţi. Şi pe ei, pe toţi, pe numele lor, Dumnezeu îi iubeşte ca şi pe mine; nu mici, în sensul de mai păcătoşi ca mine, ci mici faţă de Marele Mântuitor.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Mi-am otrăvit sufletul cu cele mai nocive minciuni, ce aveau cele mai dulci gusturi cu putinţă. Credeam în amăgiri pe care le cumpăram scump, de pe rafturile cele mai accesate ale lumii. Pentru că devenisem dependentă de dulce. Un dulce care mi-a infestat inima. Şi trupul. Şi mintea. Pe toate, la promoţie.

Când nu-mi luam drogul, iubirea aia de care făceam rost fie din braţe de bărbat dependent de orice altceva, numai de Dumnezeu NU, fie din reviste, fie din cărţi imprimate cu ispitele dulci ale altor femei, mai norocoase decât mine, fie din vreun colţişor de iluzie… întram în sevraj. De iubire, da…

Nu însă una îmbrăcată de sărbătoare. Sub nici o formă. Ci zdrenţuită, mirosind a putred.

Şi, să-mi pot reveni, căutam alta. Şi găseam. Una şi mai zdrenţuită. Şi mai putredă. Şi mai în delir.

Şi-am dus-o aşa, ani mulţi. Până ce-am ajuns, într-o noapte, la capătul unui drum ce se sfârşea cu nişte aripi. Pe care scria, cu litere tremurânde: „Ia-le! Puneţi-le, şi zboară spre Iubirea adevărată!”

Le-am luat, să ştiţi! Le-am luat, căci de frica morţii, facem orice! N-aveam însă habar  unde mă vor duce. Am fost sigură că Dumnezeu mi le-a trimis, pe ele, pe aripi, adică, 🙂 să mă scoată (şi de data asta!) din iad.

Dar nu. De data asta, Dumnezeu le-a folosit, să mă ducă în pustie. Unde nu că n-aveam apă. Ori pâine. Ori oameni. Ori aer. Aveam de toate, mai puţin putere să iau din ele. Dumnezeu îmi arăta întinderea de ape în care mă puteam scălda, în schimb, îmi dăduse un ocean de dureri, din cauza cărora nu puteam să mai fac nici un pas.

Tot ce mi-a mai rămas, după ani în care mă amăgisem că fusesem cea mai iubită femeie din Univers, a fost durerea. Mă alesesem cu un cancer în ultimă fază. Al inimii. De care încercasem să scap tot cu cancer. Şi-atunci, pe patul de moarte, am strigat către El.

Nu, nu m-a vindecat miraculos. M-a vindecat în 2 ani şi jumătate de citostatice. De transfuzii. De regimuri. Încă mă lupt cu boala. Da, aia făcută de păcat. Da, ăla ce-a fost spălat la Golgota, pe Cruce. Dar vindecarea nu a presupus automat înlăturarea tuturor durerilor. Nu! A presupus intensificarea lor. A însemnat îngenunchere. Regret. Părere de rău. Smerire. Vinovăţie. Lacrimi. Conştientizare. Dar, mai presus de toate, Asumare.

Mi-am asumat cancerul, cu tot ce presupunea el. Nu Dumnezeu mi-l dăduse, ci eu mă pricopsisem cu el, după ani în care tot ce simţisem că are gust dulce, mâncasem, fără să mă gândesc la consecinţe. Ajunsesem dependentă, şi din dependentă, un tâlhar. Care fura orice, numai să aibă cu ce-şi cumpăra drogul. Furam de la mine, însă. Timp. Respect. Stimă de sine.

Pe toate le vindeam apoi la preţuri de nimic, să-mi iau doza de iubire. Otrăvită.

Şi într-o zi, iubirile astea ale mele, toate la un loc, s-au întâlnit şi s-au sfătuit să mă răstignească. Da, tocmai ele, pentru care făcusem totul. Le dădusem totul.

Şi… cu mâinile şi picioarele strupunse de piroaie, cu sângele şiroind, mi-am întors capul. Aiurea, Fără rost. Aşa am crezut atunci. Şi-am văzut lângă mine, Un Împărat. Răstignit şi El. Condamnat la moarte, pentru că prea mult a iubit. Aproape ca mine, ziceam. 🙂 Nu era aproape, era CU MULT MAI MULT CA MINE.

Cu ultima suflare, am şoptit către El: „Doamne, iartă-mă! Fie-Ţi milă de mine! Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

Şi-am murit. Faţă de lume. Şi m-am născut din nou. Din Dumnezeu.

Şi povestea mea o veţi citi într-o zi, între file reale de carte, pe toată, dar până atunci… fiţi încredinţaţi că Dumnezeu ne trece prin valea morţii, pentru a ne învăţa că da, mai mult decât suntem noi conştienţi, putem duce!

Şi da, azi, cu mândrie sfântă, recunosc, asemeni Simonei:

 

„CÂND PRIVESC ÎN URMĂ, FĂRĂ CANCER, AŞ FI DETESTAT PERSOANA CARE URMA SĂ DEVIN…”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă!, să afli iubiri ce te vor duce întotdeauna la răstignire! Să înveţi drumul pe care niciodată să NU mergi! Dar, dacă acum te-ai oprit, şi durerile sunt mari, fii sigur că ceva bun urmează să se întâmple!

Totul începe cu ASUMAREA! Pleacă-te pe genunchi, cere-ţi iertare de la Dumnezeu pentru tot ce-ai făcut, caută un specialist, şi începe chimioterapia. Va durea, va durea cum n-a durut niciodată, şi vei vrea de mii de ori să te întorci înapoi, la vechile dependenţe, şi vei vrea să renunţi; dar la finalul drumului, vei spune ca şi mine, despre iubirile alese în grabă:

Mulţumesc, Doamne, pentru NU!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA?

Copii cu nevoi speciale

La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA?

Distribuiți vă rog

La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA? Citeşte ceea ce am pregătit pentru tine, din dorinţa de a te ajuta să „nu-ţi mai iei ţeapă”, cum aud mereu de la părinţi!

Lucrez în continuare cu copii, în mod individual, chiar dacă acum şi coordonez programele lor. Consider că a înceta să mai lucrezi direct, „rupe” din empatia ta, şi te face mai drastic atât cu copilul, cât şi cu echipa ta de terapeuţi. Spun acestea din proprie experienţă, s-ar putea ca nu toată lumea să fie de acord cu mine!Te rog, aşadar, să iei din acest articol doar ceea ce consideri că este util pentru nevoile tale, ca părinte. Nimic din ceea ce vei citi aici nu este rezultatul unor cercetări amănunţite, ceea ce îţi spun este pur subiectiv! Citeşte aici despre ce înseamnă un grup de suport pentru părinţi, care te va ajuta să recomanzi, să întrebi, să discuţi cu alţi părinţi despre nevoile tale şi să împărtăşeşti din experinţa ta.

Iată la ce sunt atentă atunci când ajut un părinte să angajeze un terapeut aba:

(pentru a lua o decizie cât mai corectă, sugerez să oferiţi o perioadă de probă de 2 săptămâni, pentru că nu poţi vedea caracterul unui om din 30 minute de discutat cu el, şi nici măcar după 2 ore de lucru cu copilul tău!):

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

1) Seriozitatea

Aici includ punctualitatea şi respectarea regulilor stabilite la şedinţa de coordonare. Orice om întârzie uneori şi e natural să înţelegem asta. A veni cu maxim 15 minute după ora stabilită este acceptabil, atâta timp cât se întâmplă rar şi anunţat. Când însă se întâmplă să întârzie regulat şi să NU recupereze cu copilul, atunci este o problemă.

În situaţia aceasta, am preluat regulile coordonatorilor UKYUP sub care am lucrat de-a lungul timpului: este plătit doar atâta timp cât a stat. Sugerez să se discute acest aspecte din etapa interviului, pentru ca terapeutul să ştie foarte clat limitele dumneavoastră, ca părinţi!

Respectarea regulilor presupune ca acel terapeut să lucreze toate programele stabilite la şedinţă, de atâtea ori de câte ori a fost decis, (exemplu: toate programele curente se vor lucra de 2 ori pe oră, cele în Menţinere de 3 ori pe săptămână, generalizarea o dată pe săptămână) să noteze în dosare exact aşa cum aţi stabilit şi să aplice aceleaşi reguli pentru comportament. Ex: Atunci când vrea să fugă de la masă este blocat şi pus să continue exerciţiul. (Despre comportament am scris aici şi aici.)

2) Tehnica de lucru

Este un subiect delicat. Mă simt inconfortabil să discut despre asta, pentru că ştiu cât de greu mi-a fost mie să învăţ tehnica. De aceea şi am avut foarte mari dificultăţi în a oferi un feed-back terapeuţilor. Dar, slavă Domnului, am trecut de etapa în care mi-era teamă să nu jignesc sau să descurajez terapeutul care chiar VREA să înveţe.

Am trecut pe acolo şi ştiu cât de frustrant este să stea mereu cineva în spatele tău (sau cu camera pornită) şi să te urmărească. Ceea ce am de spus despre tehnică sunt următoarele: azi există zeci de cursuri de specializare.

Pe vremea când am început eu, lucram după programele lui Radu Nedescu, primul copil cu autism, recuperat în România. Nu ştiam nici engleză, deci informaţiile mele erau 0. Eu am învăţat întâi practic, şi abia la ani după, am avut prilejul să citesc teoria pentru ceea ce lucram.

Deci fiţi atenţi CE ştie terapeutul respectiv despre ABA. (din păcate, nu toate cursurile ABA pun accent pe practică, deci faptul că un terapeut a făcut un curs foarte scump, nu trebuie să vă spună că are şi experienţă pe măsura sumei plătite pe curs!) Voi reveni cu un articol cu întrebări pe care să le puneţi terapeuţilor, pentru a fi siguri că ştiu tehnica.

Echipa urmăreşte aceleaşi obiective!

3) De cine au fost coordonaţi

Un alt subiect delicat, dar foarte important pentru un părinte „începător în ale terapiei ABA”, şi nu numai. Pe principiul „spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti!”, ar trebui să mergeţi şi în ceea ce priveşte terapeutul copilului dvs. Un mentor este cel care formează un „învăţăcel”.

Verificaţi cine este coordonatorul respectiv, nu vă ghidaţi doar după un site bine promovat sau un tarif foarte mare! Dacă un coordonator şi-a format terapeuţii într-un mod rigid, şi cu copilul dvs., acel terapeut va avea tendinţa să lucreze la fel! Azi avem mii de exemple şi de cărţi (ce-i drept, în engleză!) care ne învaţă să fim UMANI cu copiii.

Azi nu mai lucrăm cu forţă, cu frici şi cu accentul pe partea cognitivă, ignorând complet emoţiile copilului şi socializarea!

Dacă aveţi deci un terapeut care a lucrat în acest mod până acum, verificaţi dacă este de acord cu acesta şi dacă este dispus să se schimbe. Nu plecaţi neapărat de la premisa că nu se va schimba niciodată, căci vă spun din experinţă că terapeuţi extraordinari au făcut miracole cu copiii, deşi până a veni în echipa mea, lucrau foarte rigid şi speriaţi de tot ce înseamnă JOC ŞI SOCIALIZARE. Urmăriţi acest site, am să scriu în curând despre aceste subiecte extrem de importante.

Eu am învăţat tehnică de la Cătălina Nicolescu, unul din cei mai buni practicieni ai terapiei ABA, consider eu, din România. O recomand cu toată responsabilitatea şi îmi asum această recomandare. Şi nu doar eu, ci şi speciliştii din UKYUP, cu care am colaborat.

4) Caracterul

Un alt subiect care arde. Probabil voi scrie într-o zi despre el, mai pe larg, dar acum vă spun doar esenţialul: nu angajaţi un terapeut care bârfeşte! A da feed-back înseamnă altceva decât a bârfi.

Sunt pusă deseori în situaţia de a asculta plângerile părinţilor despre terapeuţi, dar ceea ce aud are ca răspuns o soluţie, nu o bârfă: „Haideţi să vedem la şedinţă DE CE nu lucrează programele x!”, pun întrebări care să mă lămurească, spun ce ar trebui să facă terapeutul, NU ceea ce NU face!

Când un terapeut bârfeşte viaţa particulară a colegului său de echipă sau coordonatorul, sau modul său de lucru, fără să îi spună în faţă nelămuririle şi părerea lui, vă aflaţi în faţa unui om al cărui caracter lasă de dorit. Un astfel de terapeut va crea disensiuni în echipă şi nu se va ocupa de terapia copilului la nivelul la care este necesar pentru recuperarea acestuia.

Acestea sunt principalele caracteristici la care îi sfătuiesc pe părinţi să fie atenţi atunci când fie angajează un terapeut aba, fie îl păstrează în echipă.

Pentru orice detalii, mă puteţi contacta folsoind formularul de contact de aici.

Dacă alegeţi un terapeut fără experinţă, fiţi atenţi la ceea ce ţine de caracterul său, şi nu presupuneţi că nu va putea să vă ajute copilul, doar pentru că nu a lucrat niciodată! Determinarea şi moralitatea unui om îl fac să ajute şi să fie bun în domeniul pe care l-a ales!

Orice terapeut începător, care îşi doreşte cu adevărat să facă o carieră în domeniul ABA, va investi în sine însuşi!

Atenţie: NU INVESTIŢI ÎN FORMAREA TERAPEUŢILOR VOŞTRI! Un specialist devine specialist ÎNAINTE să vă ceară bani pentru meseria sa, apoi practică sub supervizare terapia, deci EL PLĂTEŞTE pentru cursurile sale! Nu vă lăsaţi păcăliţi, plătind pentru ceea ce terapeutul va folosi la alţi copii! Este de ajuns că plătitţi coordonatorul! Am întâlnit terapeuţi care cereau fără nici o ruşine părinţilor: „Dacî Monica vrea să lucrăm după regulile ei, de ce nu ne învaţă la şedinţă, şi vrea să facem un curs pentru asta?” Vă răspund acum dumneavoastră, dragi părinţi: PENTRU CĂ ŞEDINŢA DE COODONARE ESTE PENTRU PROGRAMELE COPILULUI, NU PENTRU FORMAREA TERAPEUŢILOR! TEHNICA, ÎN TEORIE, TREBUIE DEJA ŞTIUTĂ ÎN CLIPA ÎN CARE ÎNCEPI SĂ LUCREZI CU COPILUL!

# Scrie şi tu pe Invata.Crede.Iubeste, folsoind formularul de aici şi împărtăşeşte-ne din experinţa ta!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

Credinta

De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

Distribuiți vă rog

De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

E un subiect pentru care ştiu că voi fi împroşcată cu noroi. 🙂 Ştiu şi-mi asum. Eu, cea „spălată pe creier de pocăiţi”, îmi asum ura sau batjocura celorlalţi, pentru că sunt principalul martor al minunilor din propria viaţă. Şi dacă Dumnezeu m-a ales, (şi nu dintre cei învăţaţi, ci dintre oamenii simpli, dintre pescarii oarecare, de pe marginea drumului) n-am cum să tac. Ar fi ca atunci când m-aş căsători în secret cu cineva şi l-aş ţine ascuns sub căpistere, ca pe iedul cel mic, de frica lupului:).

Aşadar, de ce e necesar botezul?

„Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta, pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (sublinierea îmi aparţine) Prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” (Romani 10:9-10)

Nu este de ajuns să crezi, la nivel intelectual, că există Dumnezeu. Că a înviat din morţi şi că … şi că .. şi că …

Sursa: Youtube

Biblia ne spune clar că „şi dracii cred şi se înfioară”. Pentru a fi mântuit, trebuie să simţi. Şi atunci când simţi, mărturiseşti. Nu ai cum să-mi spui că nu este aşa. Am să-ţi exemplific:

Fără un act concret, nimeni nu te crede: că eşti căsătorit, că exişti, că eşti român, etc. Dacă nu ai avea un certificat de naştere, ai fi nimeni. Dacă nu ai avea un certificat de căsătorie, nu ai fi soţia lui Ionescu, ci doar simplu, Gabriela. (să zicem). Dacă nu ai avea un buletin, nimeni nu ţi-ar şti cetăţenia şi alte date personale. Exact aşa este şi cu botezul. Când Dumnezeu te scoate din ţara unde ai trăit numai război, şi te duce în ţara păcii, nu o face punându-ţi pistolul la tâmplă, sub ameninţare. Se arată ţie cu adevărat, îţi vorbeşte ţie, te cheamă pe tine, pe nume.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Şi dacă aşa au stat lucrurile şi în viaţa ta, şi crezi că El a fost cel care te-a salvat, cum altcumva ai putea să spui lumii că ai fost scăpat de la moarte, decât „înscriindu-te în registrul numit Biserica Sa”? Şi cum altfel te-ai putea înscrie, decât lăsându-L pe Dumnezeu (Tatăl tău) să te recunoască şi să semneze pentru tine?

Când ai fost mic, deşi nu ai fost conştient că tata a semnat venirea ta pe lume, când te-ai făcut mare, ai recunoscut în faţa tuturor că el este tatăl tău. Nu ţi-a fost ruşine cu el. Din contră, te mândreai că îi eşti fiu. (nu vorbesc aici despre părinţii abuzatori, de care ţi-e teamă, etc)

Tot la fel, dacă vrei să te numeşti creştin, trebuie să ai un buletin de identitate. Îl poţi obţine numai mărturisind public, de bunăvoie, că aparţii familiei lui Hristos.  Că Îl ai ca Tată pe Dumnezeu şi ca Frate pe Isus Hristos.

De ce nu este de ajuns doar să CREZI? De ce mai este nevoie să şi mărturiseşti public? Răspunde-ţi singur, gândindu-te la clipa când vrei să te căsătoreşti. Să poţi fi soţul legal al unei femei, ai nevoie ca un for mai înalt decât tine, să ateste acest lucru:). Dacă refuzi să oficializezi relaţia, într-adevăr, nu înseamnă că nu poţi trăi în continuare cu acea femeie, dar înseamnă că nu îţi iei nici un angajament serios, pentru toată viaţa, faţă de acea femeie. Înseamnă că poţi să pleci oricând, în aceeaşi măsură în care, dacă nu ai o cetăţenie clară, NU poţi avea drepturile ţării respective.

Botezul nu te face creştin. (nu apa te spală de păcate) Doar credinţa sinceră în Isus Hristos o poate face. Însă botezul atestă cetăţănia ta, „starea ta civilă”. Nu te botezi pentru a fi mântuit, ci te botezi pentru a avea un certtificat legal de creştin. Botezul reprezintă recunoaşterea publică a unui legământ făcut în inima ta, cu Mântuitorul tău.

Pastorul bisericii  Agapia, unde sunt membră, a folosit o imagine care m-a ajutat să înţeleg exact scopul botezului: „Botezul este ca verigheta pe care mi-o pune pe deget soţia mea. Dacă o port, arăt fără ruşine că sunt soţul ei.” La fel şi noi, creştinii, când Îl mărturisim pe El ca Domn şi Mântuitor, recunoaştem, nesiliţi de nimeni 🙂 şi cu mândrie, că suntem copiii lui Dumnezeu.

Nu apa ne sfinţeşte, ci sângele Mântuitorului. Apa este un simbol.

De ce, dacă este doar un simbol, sunt obligat să mă scufund? 

Nu eşti obligat, în primul rând. Ci simţi. Nu eşti obligat să iubeşti un om, dar pentru a fi căsătorit cu el, ţi se cere să semnezi un act, apoi să porţi o verighetă. Scriptura spune clar, că pentru a fi mântuit trebuie să mărturiseşti. Ce-i drept, au fost situaţii în care oamenii au fost botezaţi cu pământ, din lipsă de apă. Dar au mărturisit. Apoi au trăit o viaţă în concordanţă cu mărturia lor.

Aşadar, botezul este important pentru că numai astfel poţi fi mântuit. Ceea ce trebuie să înţelegi este însă că, repet: nu el te va face creştin adevărat.

Creştin eşti după ce crezi.

# Dacă vrei să scrii pe acest site, aştept un e-mail la adresa: psihoterapeut.monica@gmail.com

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Vrem centru pentru AUTISM, nu Catedrala Neamului!

Copii cu nevoi speciale

Vrem centru pentru AUTISM, nu Catedrala Neamului!

Distribuiți vă rog

Indignată, dezamăgită și plină de furie împotriva unui Guvern care își ia salariile pe orele de dormit in jilțurile cumpărate pe banii COLECTIVULUI, fac apel la solidaritate! Cu tot curajul dat de Dumnezeu pentru apărarea unui popor care își numără morții, răniții, copiii, adolescenții, adulții cu tulburări psihice din spitalele ce le oferă tratamente medicamentoase pe bandă rulantă, și NICI UN DREPT LA VIAȚĂ!

Români de pretutindeni, părinți ai copiilor cu dizabilități, psihologi, psihoterapeuți și logopezi, ieșiți în stradă să vă cereți drepturile! Dreptul de a trăi într-o țară LIBERĂ,  de a merge pe stradă și a zâmbi copiilor de azi, adulților de mâine, cărora li s-a furat dreptul de a trăi UMAN!

DRAG POPOR, avem sute de mii de copii cu AUTISM! Copii ce vor deveni adulții de mâine, adulți cărora statul român le dă ca singur drept, acela de a rămâne pe viață închiși într-o cameră de spital, sedați până la ultima picătură, pentru că SUNT AUTIȘTI și N-AU NICI O ȘANSĂ!

Ba au!!! Au, oameni buni!!! Au, și încă una extraordinară, dacă noi îi putem ajuta să se facă înțeleși! ”Autiștii” ăștia, arătați cu degetul pe stradă, ignorați de Stat, jigniți, puși la zid, denigrați, sunt geniile pustii ale unei Românii care le ucide din fașă dreptul la viață!

”Autiștii” ăștia, așa cum îi numesc mulți,  sunt mai sensibili decât crede o Românie căreia i s-a inoculat ideea că N-AU NICI O ȘANSĂ!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Au, pentru că în ei zac închise vise mărețe, idei ce pot schimba lumea! Dragi români, dragi părinți ai acestor copii care n-au nici o vină că s-au născut ALTFEL, ieșiți în stradă! Cereți-vă drepturile, luptați-vă cu Patriarhia, cu Statul, cu corupția! Din cauza lor zeci de mii de terapeuți muncesc la negru cu copii, din cauza lor AUTISMUL A DEVENIT O AFACERE profitabilă!

Din cauza lor, sute de mii de părinți acceptă să-și țină copiii în centre unde aceștia sunt tratați ca animale de companie, din cauza lor, părinții nu au curajul să se revolte împotriva celor ce dețin aceste afaceri! Din cauza lor, studenții sunt exploatați, copiii sunt dați pe mâna celor ce cred că o ștampilă pusă pe o diplomă e de ajuns pentru a salva o viață!

Unde sunteți, părinți ai acestor copii care nu știu CUM să strige: ”POT! AJUTĂ-MĂ NUMAI SĂ ÎNVĂȚ S-O SPUN!” DE CE tăceți? De ce nu aveți curajul să ieșiți în stradă, cu copii cu tot, de ce nu le dați dreptul la replică, așa cum știu ei înșiși s-o facă? Așa, cu urletele lor, în loc de cuvinte, cu crizele lor de comportament, în loc de vorbe, cu plânsul lor sfâșietor de copii neînțeleși, în loc de chemări?

Unde sunteți azi, părinți frumoși, deveniți preșuri pe care se șterg cei ce votează legi de creștere a propriilor salarii, în timp ce copiii voștri se zbat între chin și disperare, în timp ce voi munciți pe brânci să le asigurați o oră de terapie, și nici pe aia de calitate uneori, căci n-aveți bani decât de …” ce-o fi, numai să fie!”

Unde sunteți, specialiști frumoși, deveniți zdrențe de șters mâinile marelui Patriarh, ce ne aseamănă cu VRĂJITORII? Unde sunteți, oameni ce v-ați târât în mocirlă ani la rând, ce v-ați chinuit anii studenției în cămine cu 5-6 paturi, mai rău ca pușcăriașii, să deveniți ce sunteți acum, și azi sunteți apostrofați de un Patriarh care își petrece viața în mașini mai scumpe decât toate doctoratele noastre, luate la un loc?

Ieșiți în stradă, scandați DREPTATE, oameni frumoși, ce ați învățat pe brânci să-i ajutați pe copilașii ăștia, ”AUTIȘTII AȘTIA”, să spună ”MAMA”. Ieșiți în stradă, oameni curajoși, care ați plecat din sate uitate de lume, într-un București în care v-ați izbit de mizerie umană, de indiferență, de lipsă de ajutor, de batjocura fiilor de MINIȘTRI, de ignoranța statului român!

Ieșiți să vă cereți dreptul la a DA COPIILOR DREPTUL LA VIAȚA PE CARE O MERITĂ!!!

România, ieși în stradă să spui NU întunericului din viețile acestor ”AUTIȘTI” care nu pot fără TINE! Ei n-au cum să strige, ar striga altfel! Ar urla, ar zgâria Patriarhia pe față! Pentru că FĂRĂ TERAPEUȚI, FĂRĂ PSIHOLOGI, ”autiștii aștia” NU AR ȘTI  să spună un sunet! Nu medicamentele îi învață să vorbească, să se exprime, să scrie, să îmbrățișeze, ci ”VRĂJITORII ĂȘTIA” care fac minuni pentru că LE PASĂ, pentru că sunt oameni și au stat poate nemâncați în facultăți să învețe să facă bine!

România, ieși în stradă să CERI TRANSFORMAREA CATEDRALEI NEAMULUI ÎN CENTRU PENTRU AUTISM!

Ieși în stradă, ȚARĂ FRUMOASĂ, ai atâtea să spui, atâtea să oferi!

Ai tăcut destul! Ai văzut destul: emisiuni de CAPATOS, show-uri păcătoase, blonde siliconate, maneliști care cumpără ”marfă” pentru a-și asigura viitorul sexual!

Ieși în stradă, Românie frumoasă, să-ți ceri dreptul la a ANULA TOATE EMISIUNILE DE PROSTITUȚIE, prostituție pe față! și de a le înlocui cu emisiuni de cultură, cu emisiuni de Sănătate!

Ieși în stradă, Românie, să ceri dreptul de a veni în platourile acestor televiziuni MEDICI! Oameni care să învețe pe părinții ”acestor autiști” cum să se comporte cu copiii lor, cum să reziste în fiecare zi presiunii, cum să înceteze să mai ia antidepresive cu pumnii!

Ieși în stradă, tată de copil ”autist”, să-ți ceri dreptul să îți integrezi copilul în școala de masă, să fii învățat să-ți ajuți copilul să-și facă o familie, să-și găsească un loc de muncă!

Ieși în stradă, mamă ”de autist”, să-ți ceri dreptul la fericirea de a-ți auzi copilul cum te strigă, cum își spune numele, cum îmbracă uniforma de școlar!

Nu sta în casă, psiholog ”de autist”, ieși să strigi ”NU SUNTEM VRĂJITORI!”

IEȘI în stradă, logoped ”de autist”, vino să-ți ceri dreptul la a lucra într-o instituție în care SE FACE TERAPIE, nu se mimează! Unde nu se umplu buzunarele celor ce au făcut din boală afacerea perfectă!

Ieși în stradă, psihiatru ”de nebuni”, să spui României că NEBUNIA se ține sub control cu medicația pe care tu ai învățat s-o administrezi după ce ți-ai rupt coatele 10 ani în facultăți în care corupția îți cerea să te alături COLECTIVULUI!

Ieșiți în stradă, kinetoterapeuți frumoși, să spuneți Patriarhului că rugăciunile nu se fac NUMAI ÎN BISERICĂ, și că munca voastră nu e magie neagră, e minune dată de Dumnezeu! Să-i spuneți acestui PATRIARH că voi sunteți cei ce îl ajutați pe credincios să STEA ÎN GENUNCHI SĂ SĂ SE ROAGE, căci până nu demult stătea într-un scaun cu rotile!

Ieșiți în stradă, specialiști frumoși, să arătați României că SUNTEM COPII AI LUI DUMNEZEU, că am fost creați să salvăm, să dăm speranță, să iubim și să fim iubiți de părinții ai coror copii ne-au trecut prin brațe! Ne-au plâns în brațe, ne-au mușcat, ne-au scuipat, ne-au zgâriat, ne-au tras de păr, ne-au învinețit ochii și carnea, pentru că STATUL NU LE DĂ DREPTUL SĂ ÎNVEȚE SĂ VORBEASCĂ, SĂ CEARĂ, SĂ FIE OAMENI!

Ieșiți în stradă, părinți ai celor ce sunt acum integrați în școli de masă, după ce ”VRĂJITORII DE PSIHOLOGI” i-au ajutat să învețe să își exprime sentimentele pentru voi! Ieșiți să vă susțineți cauza, să vă salvați copiii!

Doamna Manuela Hărăbor, aveți curajul să vă aduceți tânărul în stradă pentru a dovedi că nu e un ”handicapat vai de el”, ci un tânăr frumos, căruia statul român nu i-a dat dreptul la a fi unul din angajații care să plătească aceluiași stat contribuțiile din propria afacere, pe care ar fi putut să și-o administreze singur! Dacă statul ăsta ar fi făcut ceva pentru el!

Specialiști frumoși, uitați-vă la TEMPLE GRANDIN! Uitați-vă la ”A BEAUTIFUL MIND” și cereți României să iasă în stradă cu viața lor, a eroilor din aceste filme, în brațe! Să vadă Statul român că se poate! Că ”autiștii și nebunii ăștia” pot avea o viață frumoasă, pot fi parte componentă a unui sistem în care ei înșiși pot schimba ceva!

”Autiștii ăștia, nebunii ăștia”  sunt geniile ce nu vor fi niciodată parlamentarii care dorm în jilțurile lor călduroase. Dar, fără curajul vostru de a ieși în stradă și a vă alătura COLECTIVULUI, vor rămâne închiși pe viață în spitale unde sunt bătuți, legați, sedați!

Părinți ”de nebuni”, aveți curajul să spuneți lumii întregi că refuzați ca ai voștri copii să  poarte stigmatul unei Românii corupte! Strigați cât puteți ”DREPTATE!”

MÂNIAȚI-VĂ CORECT, specialiști ”de autiști”, NU lovind, nu jignind, nu făcând scandaluri, ci având curajul să cereți DREPATATE, într-o țară în care CORUPȚIA ne-a ucis colegii, iubiții, copiii, INTEELECTUALII unei țări, cei  care puteau să fie VIITORUL DE MÂINE!

Ei n-au mai avut timp, nu lăsați să fi murit degeaba! Aveți curajul să ieșiți și să cereți ce vă aparține!

Credincioși frumoși, uniți-vă spre a AJUTA ”AUTIȘTII ĂȘTIA, NEBUNII ĂȘTIA”, să trăiască frumos, să se exprime, să  ajungă cândva pe băncile unor facultăți de renume, să se roage la rândul lor, pentru voi!

Ieșiți în stradă, credincioși frumoși, aveți multe să spuneți! Nu doar în biserici! Nu doar vouă înșivă, ci întregii țări! Spuneți lumii că Hristos a murit pentru toți, nu doar pentru cei ce merg duminică de duminică la biserică! Spuneți lumii că HRISTOS A VENIT SĂ VINDECE , ”CĂCI NU CEI SĂNĂTOȘI AU TREBUINȚĂ DE DOCTORI, CI CEI BOLNAVI!”

Ieșiți în stradă, părinți care faceți împrumuturi în bănci să vă recuperați ”autiștii”! Aveți curajul să spuneți că nu e drept! Că șpaga pentru domnii din Guverne și Primării  ar putea fi folosită pentru terapia copiilor voștri, că O CATEDRALĂ nu oferă servicii de TERAPIE , căci CRISTOS nu vrea aur în catedrale și biserici, ci OAMENI CARE SĂ ÎNGENUNCHEZE ÎN FAȚA LUI oriunde și să ceară milă și iertare!

Ieșiți în stradă, părinți ”de nebuni”, SĂ spuneți țării că Hristos a chemat copilașii să vină la El, căci a lor e împărăția cerurilor!

Da, oameni frumoși, a unora ca EI e împărăția lui Dumnezeu, nu a unora ca a celor ce NU VIN NECHEMAȚI ȘI NEPLĂTIȚI LA RUGĂCIUNE!

România, ai curajul să nu admiți Catedrala Neamului, pentru că Hristos nu vindecă AUTISM în catedrale, ci în locuri unde sunt oameni  în care El a pus HAR să poată ajuta ”AUTIȘTII ĂȘTIA”  să trăiască spre Slava Lui!

Nu, români, Dumnezeu nu va blestema România pentru că refuză o catedrală, ci va binecuvânta oamenii ce vor lucra în centrele de sănătate mintală pe care le puteți ridica, folosind banii aceia!!!

Aveți curaj, mergeți mai departe!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

 

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.