Etichetă: umilinta

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Relatii

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Distribuiți vă rog

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut? Am primit multe mesaje pentru articolul de ieri. Femei frumoase, la trup şi la suflet, care-şi strigau durerile, întrebând DE CE; femei singure, care îşi blestemau viaţa pentru ceea ce n-a fost să fie până la adânci bătrâneţi; femei tinere, care-şi numărau ridurile ce le brăzdează faţa, de-atâtea şanţuri ce-au săpat în ele bărbaţii căsătoriţi cu amantele sau logodiţi cu joburile. Cu laptopurile ori cu prietenii „de-o bere”.

Mame ce-şi cresc singure copiii, după ce bărbaţii iubiţi le-au lăsat pentru altele mai „necicălitoare, mai frumoase, mai sexy, mai puternice, mai zâmbitoare, mai aranjate sau mai smerite”. Şi-aş mai continua lista, de-aş avea puterea să le alin cumva durerea.

Dar n-am …

Am simţit lacrimi pe inimă, spălând amintiri, şi pumni pe suflet, învineţind iubiri.

Ne învinuim pe rând, unele dintre noi, că n-am fost de ajuns. Ne comparăm cu celelalte şi le imităm uneori, rugându-ne unui Dumnezeu necunoscut să ne facă şi pe noi la fel: atrăgătoare, iubitoare, inteligente, frumoase.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Şi când nu primim răspuns rapid de la El, de la Dumnezeu, ne întoarcem în braţe care ne-au alungat, care au strâns alte femei, în case unde încă miroase a parfum de cealaltă, în inimi care nu ne mai iubesc, în suflete care n-au sentimente, ci doar nevoi de împlinit. Şi ne punem atunci pe muncit, să nu mai fim părăsite niciodată: mai mult gospodine, să aibă mâncare cât mai bună şi cât mai „la fix” adusă la pat, mai mult tăcute, să aibă el mai multă libertate, mai mult sex, să nu mai ajungă la alta. Mai mult fard, să semănăm mai mult a femei. Mai puţin fard, să fim mai „de casă”.

Mai mult el, şi mai puţin noi.

Şi, după ani în care oricât am învăţa, picăm mereu examenul, ajungem în spitale de psihiatrie, ori îngenuncheate în vreo chilie în te-miri ce mănăstire, strigând la pereţi acelaşi DE CE? pe care l-am auzit azi în tastele lovite strident, de-atâta amar ce e-n suflete…

Şi azi vă întreb, bărbaţi (im)perfecţi:

„De ce vreţi voi ce nu aveţi?

De ce vă luaţi voi femei imperfecte, să le umiliţi apoi cu ce au altele, şi ele nu?

De ce vă strecuraţi voi din paturile conjugale, în paturi de hoteluri reci, să primiţi ce nu vă dau cele rămase acasă, la alăptat, la dereticat, la gospodărit?

Cu ce dragoste iubiţi, de moare după câţiva ani? Ori după timp mai scurt decât cel scurs într-o clepsidră?

De ce vă părăsiţi voi copiii plânşi de-atâta dor de voi,  să mergeţi la trăit?

Cum puteţi voi să râdeţi în case străine, când în ale voastre se strigă în sânge?

Cum puteţi voi face copii cu alte femei, când ai voştri plâng de dor, de foame ori de neiubire?

De ce puneţi pe degete inele, femeilor pe care le doriţi până când cealaltă vă va despărţi?”

Şi v-aş mai întreba câte ceva… dar pentru unii e prea scurt timpul rămas între 2 staţii de tramvai…

Mă-ntreb acum retoric însă:

„Credeţi că aveţi drepturi doar pentru că vi se pare că Dumnezeu e bărbat? Şi-o să vă apere mereu?”

foto credit: Sara Dumitrache si Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum ne despărţim? E simplu

Relatii

Cum ne despărţim? E simplu

Distribuiți vă rog

„Fără tine mi-e frig. N-am înțeles niciodată/ cum simte aerul că ai plecat”- Ana Blandiana

Cum ne despărţim? E simplu.  Mai des, mai rece, mai nepăsător, mai în delir şi mai fără rost.

Ne despărţim pentru că nu ştim să trăim. Ne plac respiraţiile oprite între 2 litere şi 3 încercări de-a ne înţelege unul pe altul.

Ne despărţim pentru că avem nevoie de independenţă. Cică. Fără şanse de a trăi în doi. Doar cu şansa dată o dată de a trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu dăm mai multe (şanse). Ne spunem simplu, simplu de tot, ce complicată e viaţa lângă celălalt. Şi nu ne întrebăm cum e a lui, lângă noi.

Susţinem că ne pasă de iubire, şi habar n-avem că nu ne dăruim măcar dreptul de a o trăi simplu, fără fard şi pe tocuri de 15. Habar n-avem cât contăm pentru celălalt, căci ne împărţim timpul între a-l acuza şi a ne găsi scuze pentru clipa când îi vom trânti în faţă uşa. Şi din timpul rămas, ne facem aripă. Să mai bată din când în când, să ne aducă aminte de cei care-am fost în braţele din care am plecat.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ne despărţim. E mult mai simplu decât să ne împărţim între înţelegere şi acuze, între confesiune şi iertare. Ne dor vorbele spuse, fără să avem răbdarea de a le auzi pe cele nespuse.

Vine iarna. Curând. Deja e ger, pentru unii. Deja se îngheaţă. Se alunecă şi se cade. Ne rupem picioarele, deşi purtăm ghete fără toc. Cele mai banale încălţări, să ne fie mai uşor să fugim. Nici măcar demnitatea de a alerga cu capul sus, pe tocurile alea de 15, n-o mai avem.

Ne prefacem că suntem nişte cerşetori fără adăpost, cu haine zdrenţuite şi murdare. Ne victimizăm fără scrupule, cerând dreptul la cuvânt. Nu ne interesează nici măcar cât bobul de muştar, ce goi îi lăsăm pe ceilalţi, în braţele cărora ne-am găsit adăpost pentru o vreme.

Mi-e frig.

Ţie?

Susă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Sa stii ca Dumnezeu e demodat!

Credinta

Sa stii ca Dumnezeu e demodat!

Distribuiți vă rog

M-am pus pe spionat amintiri. Doamne, cate am aflat! Ca, in ciuda aparentelor, se certau intre ele cu ura, ca se loveau una pe alta fara mila, ca isi spuneau nu vorbe, ci blesteme urate. Atat de urate, ca nimeni nu le-ar mai fi mangaiat vreodata.

Am spart lacatul cu “Au fostodata…” si ce-am gasit inauntrul camerei vopsite in rosu, mi-a inghetat sangele. Cununi de spini, atarnate de lustre, maini taiate din incheieturi, inca in rugaciune, talpi fara pasi, genunchi facuti franjuri, si multa, atat de multa cenusa!

Cineva a inchis usa, in urma mea…

Bifasem gresit. Din nou …

Am ingenuncheat in fata intunericului din mine si l-am rugat sa-mi spuna pe unde se iese. Din infern, zic! Nu mi-a raspuns. Se uita doar, la mine, cu mila magnatului care si-aduce aminte ca odata, demult, traia pe pamant o femeie la fel de umilita ca mine. Ii era mama. Cineva n-a vrut sa-i dea cheia, sa deschida usa, cand a izbucnit incendiul. Din inima.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Acum se razbuna si el, pe altele, cum poate. Cu sufletul facut carbune, si cu razbunarea facuta chibrit. Lacrimile ii sunt combustibil. Aprinde cu ele dezastre.

Strig catre Dumnezeu, cu ochii lipiti de spini.

  • Dumnezeu e demodat, fetita! Se aude un glas nemilos. L-au folosit altii, in vremuri prea vechi. Pe post de brand. S-a schimbat moda. Mai uita-te si tu la prezent!
  • Aveti dreptate, domnule, raspund cu glasul stins. S-a schimbat brandul. Acum se poarta Lucifer. Acum, femeile nu se mai cuceresc, se cumpara. Iar barbatii nu se mai dueleaza cu spada, s-a inventat cardul. Femeile si barbatii nu mai danseaza la hore, ci in pat. Pe muzica celui ce poarta coarne, nu coroana de spini! Aveti dreptate, domnule, Dumnezeu e demodat! In trend e Pokemonul.

Cui sa mai pun azi Aripi de drum? Am auzit ca numai ingerii le poarta.

Dar s-au demodat… Si ei …

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Oameni cu aripi

Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Distribuiți vă rog

Azi vorbim despre feminitate. Însă despre acea feminitate aruncată la gunoi. Sau lăsată la colţuri de stradă, să cerşească o mângâiere.

V-am mai spus cândva că sunt una din miliardele de femei lovite. Înjosite, umilite şi ameninţate. Cu moartea şi cu prostituţia. Cu cuţitul, cu pumnii şi cu picioarele. Tăiată cu lama,  arsă cu ţigara, scuipată, târâtă şi dezbrăcată de viaţă. Şi o spun cu demnitatea femeii care a învăţat că toate câte i-au fost date, nu au lăsat doar urme adânci în suflet, ci au născut multă iubire. Pentru oameni.

Vă mai spun despre mine decât că, în timpul umilinţelor, tot ce ceream de la Dumnezeu era să nu fie suferinţa mea în zadar. Şi să înveţe din ea alte femei . Să nu admită, să nu rămână, să nu tacă. Să nu renunţe la lupta de a scăpa din lanţuri.

Iată că Dumnezeu mi-a ascultat ruga, şi azi, după 11 ani de la Calvar, am şansa să mă alătur celor ce ar fi putut să-mi fie colege de celulă.

Povestea trecutului meu este motivul pentru care am decis să mă implic în asociaţia Touched Romania, în unul din proiectele acesteia,  „Casa Agar”.

Am mai scris despre acest proiect aici.

Am fost  în vizită, pentru prima dată, la femeile tăcute de acolo. Cele care vorbesc prin zâmbete sau prin lacrimi.

Se povesteşte rar, se priveşte rar, dar se iubeşte mereu, la ele. După ani în care nu am mai aflat ce înseamnă închisoarea, şi în care nu m-am mai întrebat „Cum ar fi fost dacă, pe vremea aceea, aş fi ajuns şi eu undeva unde să fiu ajutată să rup gratiile şi să evadez?”, mi-am revăzut întregul trecut.

Am intrat tăcută în casă, mi-am retrăit povestea, ţinându-mi strâns respiraţia, să nu vină avalanşe de lacrimi, şi mi-a fost pictat tabloul femeii-erou de către Natalia Ungureanu, directoarea Casei Agar. Am povestit mult. Foarte mult. Va apărea în curând şi interviul, dar până atunci vreau să vă spun despre dragoste. Acea dragoste. Adevărată, născută din Dumnezeu.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Într-o casă în care râsul copiilor femeilor ce au îndurat umilinţe este cea mai mare binecuvântare. Copii frumoşi, care au scăpat din infernul creat de propriul tată. De omul de la care ar fi trebuit să înveţe să trăiască, să iubească, să fie oameni frumoşi şi să păşească încet spre visele lor.

La Casa Agar se munceşte. Se învaţă, se plânge, se râde, se iartă. Se schimbă destine şi se ţes covoare pe care vor călca, peste ani, copiii speriaţi de azi. Vor ajunge într-o zi cu mult mai puternici decât mamele acestea care şi-au îngenuncheat feminitatea pentru un bărbat ce dă pe ele nu doi bani, ci mii de lovituri. De bice.

Am aflat de la Natalia despre acest proiect. Încă mai puteţi vota până pe 15 septembrie, la orele 17.00, pentru un vis. Un cămin şi un destin.

Am aflat apoi despre Ziua Porţilor deschise, care va avea loc între 20 septembrie şi 2 Octombrie, unde o puteţi întâlni pe Alice Năstase Buciuta, femeia ale cărei cărţi mi-au ţinut loc de pernă, ani din viaţă.

Va veni să strângă inimile mamelor din casa unde Dumnezeu se întoarce să le dea putere. Iubire şi iertare.

Am să fiu acolo, să învăţ de la femeile cu suflet scrijelit de nedreptăţi, să iert.

Să-l iert pe omul care n-a ştiut că iubirea nu se fură de pe tarabe, ci se cumpără de la Dumnezeu.

Dacă vrei să te alături sufletelor care trăiesc între pereţii casei unde Dumnezeu face minuni în fiecare zi, vino, între 28 septembrie şi 3 octombrie, la Casa Agar, să le cunoşti şi să le arăţi că se poate! Vei putea să te implici ca voluntar într-o zi (găseşti informaţii aici) , sau vei putea dona (informaţii aici).  Sau pur şi simplu vei putea asculta poveşti de viaţă şi vei cunoaşte oameni frumoşi.

Dacă vrei să te implici împreună cu mine, pentru a scrie povestea lor pe blogul tău, scrie-mi la contact@aripidedrum.ro, sau trimite un e-mail aici. Dă mai departe din darul pe care l-ai primit, acela de a scrie, şi spune povestea lor întregii lumi!

Personal, mă voi implica direct în Touched Romania, spre a informa liceenii despre pericolele abuzului, de orice fel, despre posibilităţile de evadare şi despre răscumpărarea prin iubire.

Până atunci, ne vedem la Ziua Porţilor deschise, să deschidem inimi, drumuri şi vise!

Mulţumim, Alice Năstase Buciuta, pentru bucăţi de inimă pe care ni le vei împărţi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.