Etichetă: tulburare de spectru autist

Ce înseamnă EXTINCŢIA şi cum se aplică în terapie ABA?

Copii cu nevoi speciale

Ce înseamnă EXTINCŢIA şi cum se aplică în terapie ABA?

Distribuiți vă rog

EXTINCŢIA se referă la înlăturarea recompensei care meţine comportamentul.

exemplu1: Un copil se loveşte cu capul de masă pentru a simţi durere. Aplicând extincţia, i se poate pune pe cap o cască. Astfel, deşi copilul poate continua să se lovească, DUREREA (recompensa comportamentului) este înlăturată, sau, dacă se loveşte într-un singur loc, asiguraţi-vă că acela este destul de moale (puneţi o saltea) astfel încât copilul să nu mai simtă durerea, şi astfel comportamentul va descreşte.

sursa: Google
sursa: Google

exemplu2: 2 soţi se ceartă. Soţul ţipă pentru că ştie că astfel soţia va plânge şi în final va ceda. Soţia rămâne în cameră, ascultă în continuare cum el ţipă, însă nu plânge. astfel, eliminând recompensa pe care soţul o primea de obicei (lacrimile femeii), soţia a folosit extincţia.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

De remarcat: cu cât recomepensa a fost mai puternică, cu atât rezistenţa la extincţie va fi mai puternică. Astfel, cu cât timpul în care soţul a fost recompensat prin lacrimi, a fost mai mare, cu atât ţipetele sale vor fi mai puternice pentru că speră că într-un final va obţine ce vrea. (tu te vei întoarce la el, chiar dacă te-a abuzat de 100 de ori)

Tot aşa, cu cât timpul în care copilul a fost lăsat să se lovească a fost mai mare, cu atât rezistenţa sa la extincţie va fi mai puternică. Se va aştepta să primească durerea într-un final.

 

sursa: YOUTUBE

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Copii cu nevoi speciale

Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Distribuiți vă rog

Când considerăm învăţat un item nou? Trucuri pentru scăderea frustrării

Ştiu cât de dificil este uneori,  pentru un copil cu tulburare de spectru autist, să înveţe un item nou. Vă ofer câteva trucuri pentru scăderea frustrării. Pe unele le-am învăţat de la alţii, pe altele le-am adaptat, în funcţie de copil.

  1. Verifică nivelul de frustrare al copilului: dacă are tendinţa să se enerveze sau să plângă atunci când nu ştie ceva, asigură-te că ai dat suficiente prompturi (ajutoruri) şi recompensă suficient de puternică. Ţine un dosar de Comportament şi notează fiecare comportament indezirabil, astfel încât întreaga echipă, inclousiv părinţii, să vadă de unde a pornit frustrarea copilului şi cum a reacţionat fiecare din echipă la frustrarea sa. Dacă se frustrează  foarte repede pentru că recompensa este prea mică, atunci fie o schimbi, fie îi dai o cantitate mai mare. Dacă frustrarea sa vine de la faptul că nu îl ajuţi suficient, stabileşte cu întreaga echipă tipul de prompt pe care îl folosiţi în momentul actual, pentru a fi toţi pe aceeaşi lungime de undă.

Ex: Dacă un terapeut îi dă un prompt total- mână peste mână şi apoi recompensa, chiar dacă itemul este încă în învăţare, iar alt teraăeut nu îi dă nici un Prompt, ci aşteaptă câteva secunde să vadă dacă reuşeşte singur (verifică), atunci problema este la ineficienta coordonare între terapeuţi!

 

2. Verifică Modul de recompensare: dacă un terapeut îi oferă recompensă pentru fiecare răspuns, indiferent că este promptat sau nu, atunci frustrarea apare pentru că acel copil nu mai înţelege de ce nu i se oferă mereu ceea ce doreşte, indiferent de răspunsul său. Ca să înţelegeţi cum se simte el, gândiţi-vă că sunteţi salariat şi sunteţi plătit cu aceeaşi sumă de bani indiferent că munciţi 8 ore pe zi sau munciţi 2. Dacă într-o zi, după ce aţi fost obişnuit să munciţi numai 2 ore pentru 5000 ron, şi dintr-o dată cineva vine şi spune: trebuie să munceşti 8 ore pentru aceeaşi sumă, automat veţi fi frustrat. Sunteţi confuz, şi confuzia duce la frustrare în toate cazurile:).

3. Verifică itemul în lucru, cu o serie de itemi distractori, în funcţie de dificultatea lor:

ex: Vreţi să îl învăţaţi pe copil EXPRESIV „TAIE”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

SD: Ce face copilul?

R: taie.

Oferiţi la început prompturi cât mai multe, (recomand ca, pentru un copil cu mari probleme de comportament să aveţi primul sitting numai Promptat!) apoi folosişi reguladescreşterii promptului cât mai curând posibil, şi înainte de a trece itemul în RR, folosiţi ca distractori itemi foarte uşori, al căror răspuns copilul îl ştie foarte bine, şi evitaţi ultimul item învăţat.

ex: Ce face copilul?

R: taie.

T: Fă aşa! (terapeutul bate din palme)- item pe care copilul îl stăpâneşte excelent

R:Ce face copilul? Promptaţi imediat: Spune TAIE. (e mai simplu pentru copil să fie ajutat imediat după distractor, pentru a nu se frustra atunci când trebuie să facă tranziţia de la distractor la itemul în lucru) – nu oferiţi recompensă

T: Ce face copilul?

R: taie.

T: excelent, ai dreptate, copilul taie!  OFERIŢI SUPER RECOMPENSĂ pentru că a spus singur, deşi este un răspuns dat după un răspuns promptat anterior. Cum te cheamă? (item- distractor foarte bine cunoscut)

R: Cristina.

T: Ce face băiatul? (aşteptaţi maxim 2 secunde, dacă nu răspunde, Promptaţi imediat, dar încercaţi un Prompt mai slab, ex: Ta…)

R: TAIE.

T: Bravo, taie. (accentuaţi TAIE) CE FACE COPILUL? – nu mai oferiţi P, aşteptaţi 2 secunde să vedeţi dacă reuşeşte, având în vedere că a avut deja un răspuns promptat.

R: Taie.

T: Excelent, taie – oferiţi recompensă

Abia după ce copilul răspunde în 80% din timp corect, cu distractpri foarte bine ştiuţi, treceţi la a adăuga RR propriu-zis (ultimul item învăţat, cu cel actual. Ex: taie cu urcă- dacă URCĂ e ultimul item învăţat)

Atenţie: nu toţi copiii învaţă la fel, prin urmare tot ceea ce scriu reprezintă experienţă proprie şi nu se poate aplica oricărui copil. Încercaţi cât de mult puteţi să folosiţi regulile ABA-VB, însă dacă orice aţi încerca din tehnici nu merge, axaţi-vă pe fler şi „simţiţi”  copilul. Nu recomand rigiditatea, doar pentru că „aşa scrie la carte”! De-a lungul anilor, am învăţat mai multe de la copii, decât din cărţi. Şi după mult timp, am descoperit că ceea ce aplicam, fără să ştiu dacă există ca şi tehnică, era descoperit de cercetători. Nu cred în ADEVĂR ABSOLUT decât dacă este vorba de Dumnezeu. Altfel, consider că ORICE poate fi adaptat în funcţie de copil.

Mult Succes!

¤ Dacă doreşti să scrii pe acest site, foloseşte pagina de contact!

** Sursa foto titlu: Google

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Copilul meu „autist”, mă iartă că nu te pot salva, dar refuz să cred că nu ai şanse la o viaţă normală!

Copii cu nevoi speciale

Copilul meu „autist”, mă iartă că nu te pot salva, dar refuz să cred că nu ai şanse la o viaţă normală!

Distribuiți vă rog

Nu sunt mamă. Nu am trăit nedreptatea de a avea un copil altfel…

Sunt însă un om care lucrează de 11 ani cu CEI cu diagnostic. Autism e cel mai des pe care îl văd în fişele pe care părinţii mi le arată, la prima întâlnire:

„Asta a spus doamna doctor că are. Am citit pe internet, nu accept că ar putea fi real. Dvs. ce spuneţi?”

Când ţi se pune o astfel de întrebare, rămâi ca o stană de piatră. În primul rând nu ai voie să-ţi spui părerea, pentru că nu deţii dreptul de a pune diagnostice, şi în al doilea rând, ştii foarte bine că dacă părintele acceptă un diagnostic doar ca RESEMNARE, şi nu ca luptă pe care trebuie să o poarte pentru salvarea copilului său, e posibil să treacă în cealaltă extremă, de a nu face nici un pas, pentru că îi strigă o voce nemiloasă: „Oricum nu se va vindeca niciodată, deci nu ai ce să faci!”

Despre asta sper să-mi adun puterile şi să vă scriu într-o zi, dar azi  m-am aşezat la laptop pentru a striga fiecărui copil cu acest diagnostic, cu lacrimi în ochi:

Copilul meu nenăscut, mă iartă că nu te pot salva, dar pot să merg alături de tine prin groază şi cruzime!

Dragi părinţi, nu ştiu cum este să primeşti o foaie pe care să scrie, cu litere uneori indescifrabile, „AUTISM INFANTIL. TSA. NOTE AUTISTE.”

Nu ştiu şi îmi asum neputinţa de a înţelege durerea, ori revolta, ori ura împotriva lui Dumnezeu. Nu am cum să ştiu, pentru că n-am trecut pe acolo ca MAMĂ, ci doar ca tutore de copil cu autism. Şi diferenţele sunt mari. Şi durerile sunt de nevindecat cu mâini umane. Aici e vorba doar de miracole şi har …

Nu ştiu ce înseamnă să nu auzi niciodată „MAMA” , de la propriul copil, dar ştiu ce înseamnă confuzia şi furia împotriva unui sistem medical pe care l-ai arunca în aer, acuzându-l că vrea să-ţi îndoape bărbatul iubit cu medicaţie. Să-l facă legumă… Ştiu, pentru că am trecut pe-acolo, cândva. Nici azi nu ştiu de ce … cum nici voi nu ştiţi de ce tocmai pe voi v-a ales Dumnezeu să duceţi crucea asta…

Ştiu cum răsună cuvintele unui medic psihiatru, neputincios şi el în faţa diagnosticului pe care tocmai l-a scris pe foaia aia pe care-ţi vine s-o rupi bucăţi şi s-o arunci în faţa lui, trântindu-i uşa în nas… :

„Nu ştiu ce este… schizofrenie nu este cu siguranţă, dar este un episod psihotic care poate fi cauzat de mai multe alte tulburări psihice. Până ne dăm seama, trebuie să-şi ia medicaţia, altfel poate recurge la suicid, sau la acte necugetate. Nu-l pot interna cu forţa, dar are nevoie de medicaţie! Şi dumneavoastră sunteţi singura care-l poate convinge! Numai pe dvs. vă ascultă!”

Ştiţi ce înseamnă asta? Că tocmai v-a fost pusă în spate o desagă plină cu tone de responsabilitate pentru viaţa sa. Sună a: „Dacă nu îl convingeţi, din vina dvs. îşi va lua viaţa!”

Cam aşa trebuie să vă simţiţi şi voi, părinţi de copii cu autism. Vi se spune să munciţi cu ei. Să faceţi tot ce vă stă în putinţă. Să luptaţi, să mergeţi mai departe cu fruntea sus. Pentru copil… Întrebarea oricăruia are sens şi legitimitate acum:

„CUM SĂ FAC ASTA? CUM, CÂND MI-A FUGIT TOTUL DE SUB PICIOARE?

Urmează căutările specialiştilor: logoped, terapeut ABA, coordonator, kinetoterapeut. Angajarea echipei, formarea ei, urletele de nestăpânit ale puiului de om care refuză cu tot dinadinsul să iasă din lumea pe care şi-a creat-o. E ca atunci când te lupţi cu un om în episod psihotic, care-ţi strigă:

„Nu sunt nebun! Lasă-mă aşa cum sunt! TU nu ştii cum e să ies în lume, cum mă privesc toţi şi cum vor să-mi facă rău, cum vorbesc despre mine la fiecare pas, cum îşi trimit mesaje codate unul altuia să mă omoare!”

Şi puiul tău, drag părinte, îţi strigă la fel, prin fiecare TANTRUM pe care-l face când tu tragi de el să vină în lumea ta! Nu înţelegi de ce loveşte, de ce muşcă, de ce ţipă, de ce plânge şi se aruncă pe podea. Nu înţelegi de ce terapeuţii ăştia nu îl stăpânesc şi de ce medicaţia pe care o ia nu îi modifică starea…

Nu înţelegi şi vrei să fugi în lume, să-ţi iei copilul de mână şi să te urci pe o stâncă, de unde să te vadă toţi şi să te audă cum strigi: „Copilul meu nu e nebun! Voi sunteţi!”

Şi e legitim să simţi toate câte se zbat în tine! E legitim să vrei să înţelegi şi să ţi se pară că nimănui nu-i pasă! E legitim să vrei să vină cineva să-ţi spună că ai dreptate tu, nu medicul psihiatru…

E legitim să-ţi doreşti să auzi într-o zi un om care să-i spună copilului tău, cu siguranţa în glas:

„Copilul meu autist, mă iartă că nu te pot salva, dar pot să merg alături de tine prin lumea asta nedreaptă!”

Părinte drag, aş vrea să pot vindeca durerea din sufletul tău, scriindu-i puiului de om din braţele tale, replica scrisorii pe care el mi-ar trimite-o cu siguranţă, dacă ar şti să se exprime „ca-n lumea noastră”. Poţi s-o citeşti AICI.

„Copilul meu autist, mă iartă că nu te pot salva, dar pot să merg alături de tine prin groază şi cruzime! Pot, nu pentru că sunt mai tare decât părinţii tăi, nici pentru că sunt mai specială ori că mi-a pus Dumnezeu mir în frunte!

Ci pentru că am învăţat, de-a lungul anilor, să te privesc ca fiind NORMAL. Normal, în lumea ta. În a noastră punem diagnostice, acuzăm şi privăm de speranţă. Nu că n-ar fi absolut necesar să-ţi asumi diagnosticul într-o zi, ori că părinţii tăi nu au nevoie să ştie că, oricât de dureros ar fi, într-o zi vor trebui să accepte că eşti ALTFEL, dar în sensul cel mai frumos cu putinţă…

Dar pur şi simplu eu, mamă de copil nenăscut, REFUZ să cred că nu ai şanse, că nu voi găsi soluţii pentru a merge lângă tine până înveţi s-o faci singur, că eşti NEBUN sau fără logică…

Refuz să cred că părinţii tăi vor cheltui bani degeaba pe terapii, pentru că asta e crucea pe care trebui s-o porţi şi nimeni nu ţi-o poate lua! Refuz să cred, pur şi simplu refuz, că în „nebunia” ta nu simţi, nu poţi, nu ai vrea… 

Dragul meu, eu nu te pot numi CLIENT, nici PACIENT şi nici NEBUN. Pentru că dacă aş face-o, ar trebui să-L numesc pe Dumnezeu tiran. Şi El nu te-a creat să fii o povară, ci o binecuvântare. Eu te numesc PUI, cu toate penele tale galbene, mai frumoase ca ale tuturor păsărilor mature. Cele care-şi asumă rolul de atotştiutoare.

Copil frumos, NOI, ăştia de pe margine, adulţii ăştia nemiloşi, ne permitem prea mult să te sfătuim, să te schimbăm, să te facem că fii normal. Într-o lume de „AUTIŞTI”, însă, noi, ăştia deştepţii şi normalii, am fi NEBUNII PĂMÂNTULUI. Exact aşa cum eşti tu numit de multe ori în parcuri, pe străzi, în grădiniţe, în magazine ori în metrouri şi tramvaie…

Mi-ai dat într-o zi cu scaunul în cap şi mi-ai învineţit ochiul. Când am ajuns la facultate, profesorul mi-a spus că ar trebui să-mi denunţ iubitul agresiv. I-am spus că tu mi-ai lăsat vânătaia şi mi-a răspuns zâmbind:

„Îţi place să fii bătută, nu glumă, eşti mai masochistă decât ăia cu diagnostic!”

Eu am tăcut, am lăcrimat, şi i-am strigat în gând: „Într-o zi nu mă va mai lovi!” Pentru că am ştiut că aşa va fi. Pur şi simplu am ştiut, dragul meu! Nu mă întreba de unde, pentru că, dacă m-aş fi luat atunci, în urmă cu 11 ani, după statistici, ar fi trebuit să spun: „Nu are nici o şansă, e mai bine să îmi schimb meseria!”

Şi-aşa a fost, copil frumos, într-o zi nu ai mai lovit. Pentru că ai fost acceptat şi iubit, aşa nebun cum păreai altora. Aşa cu crize, cu aberaţii spuse, fără noimă, cu episoade psihotice ce-ar fi părut clipele alea în care strigai cât te ţinea gura: „Uite ursul! Vine ursul!” şi mă loveai, apărându-te! Eu mă uitam în spate şi nu vedeam nimic şi te întrebam unde e, iar tu loveai şi mai tare…

Târziu mi-am dat seama, instinctiv, ce se întâmpla de fapt cu tine. Căci pe atunci nu avea cine să ne explice detaliat ce se întâmpla, nu ne vorbea nimeni despre autostimulări, funcţii de comportament ori fixaţii. Pe vremea aia lucram fiecare după cum era ghidat de Dumnezeu, cu puţinele informaţii pe care le aveam de la specialiştii din Israel şi Anglia…

Şi hai să le spunem şi celor care te judecă, ce se întâmpla de fapt: tu repetai conversaţii întregi din desene animate, şi refăceai scenariile de acolo, fără să-ţi dai seama că îmi făceai rău, că mă durea lovitura ta, că nu era normal să reacţionezi aşa. Nu era normal pentru noi, ăştia deştepţii, care te judecăm azi că eşti nebun. În lumea ta frumoasă, colorată şi caldă, era atât de normal pe cât este pentru noi să ne îmbrăcăm zilnic să mergem la serviciu…

Ştii? Altădată m-ai muşcat de mâna stângă atât de puternic, că a fost necesar să-ţi descleşteze ceilalţi gura cu lingura. Nu am scos nici un sunet la durerea aceea, mi-am îngiţit lacrimile şi te-am dus la baie să te speli pe faţă, căci erai ud tot, de atâtea chinuri prin care trecuseşi, în încercarea de a mă alunga de lângă tine…

Mi-am asumat acea muşcătură, te-am îmbrăţişat după câteva clipe, şi am răspuns cu alte lacrimi în ochi, oamenilor care-mi spuneau că sunt mai nebună ca tine, că stau bătută şi schingiuită, pentru că am probleme, nu pentru că asta mi-e menirea…

„Într-o zi nu va mai muşca!”

Da, am riscat continuând terapia cu tine, am riscat ieşind pe stradă cu tine, învăţându-te să traversezi strada, să nu-ţi mai pui mânuţele la urechi când auzeai: „Urmează staţia Piaţa Unirii”… Am riscat să fiu acuzată că sunt un mostru de mamă pentru că-mi chinui copilul, blocându-l când vrea să se arunce în faţa metroului, să vadă ce e acolo. Am riscat ieşind cu tine, când nimeni nu avea curajul măcar să te ia de mână. Am riscat, strigând cât mă ţinea sufletul:

„Copilul ăsta o să poată!”

Am riscat şi când mi-ai smuls pachete întregi de păr din cap, într-un acces de furie. A venit mama ta acasă, a văzut coşul de gunoi plin cu păr şi m-a întrebat, sperând la un răspuns negativ: „El a făcut asta? Sau ai tu probleme cu părul?”

Nu, nu aveam nici o problemă, era furia ta, care te îndemnase să mă alungi. Şi nu puteai altfel. N-ai reuşit niciodată, oricât de tare ai muşcat ori cât de puternic ai lovit cu picioarele în stomacul meu, în spatele meu, în inima mea…

N-ai reuşit pentru că am ştiut, nu înţeleg cum, că vei fi într-o zi un copil normal. Care va spune scurt: „Şi eu am fost aşa, şi am putut. Luptă azi, părinte drag, pentru copilul tău, căci şi el are şansa mea!”

N-ai reuşit, pentru că am refuzat să cred că vei ajunge într-un spital de psihiatrie, sedat şi în cămaşă de forţă. Pur şi simplu am refuzat să cred că eşti sortit la eşec şi la o viaţă închisă într-un ospiciu. Am refuzat, şi pentru asta am riscat.

Probabil riscul acesta m-a făcut, peste ani, să „înnebunesc de tot” şi să accept în viaţa mea „nebunia” bărbatului lângă care mă vedeam pentru totdeauna. Să lupt cu toată lumea care repeta într-una că va fi o legumă toată viaţa, iar eu le spuneam calm, habar n-am de unde atâta linişte:

„Nu va fi o legumă! Îşi va găsi un sens, aşa atipic cum este, va face o carieră din pasiunea lui, şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi!”

Nu, n-am trăit, dar nu pentru că era nebun, ci pentru că altul a fost planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi! Şi azi e omul frumos, încrezător şi plin de pasiune pentru meseria lui, care va spune DA curând femeii pe care o iubeşte mai presus de orice.

Da, el, nebunul pe care toţi îl vedeau internat pentru totdeauna într-un ospiciu… Ciudatul căruia orice i se părea periculos, de speriat, de moarte. Cel pentru care nu mai avea nici un sens viaţa.

Copil frumos, Dumnezeu te cheamă la vindecarea altora, prin povestea vieţii tale! Nu asculta cântecele celor care n-au de spus decât „N-ai nici o şansă!” Pentru că ai, şi una binecuvântată de Dumnezeu! Ai, pentru că tu eşti şansa lumii ăsteia absurde, pline de nedreptate, de superioritate şi atoateştiutoare! Şansa ei la vindecarea de etichetare, de lipsă de empatie, de frică, de durere…

Dragi părinţi de copii ALTFEL, veţi avea de luptat cu voi înşivă să acceptaţi diagnosticul ăla nemilos, dar nu el vă va vindeca vreodată copilul, ci ÎNCREDEREA ŞI SIGURANŢA că va avea o viaţă frumoasă, atâta timp cât voi veţi lupta pentru el, cu lumea. Cu noi, ăştia care ne credem normali şi suficient de deştepţi încât să-i trimitem în ospicii, convinşi fiind că nu au nici o şansă!

Ba au! Şi au pentru că voi, părinţi dragi, vă puneţi scuturi şi primiţi săgeţile şi gloanţele lor, cu încrederea că Dumnezeu poate mai mult decât putem noi, ăştia deştepţii, la un loc, şi încă de mii de ori mai mult!

Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.  Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.„ – 1 CORINTENI 3: 18-19

Nu, noi, „specialiştii” ăştia într-ale lumii, suntem nebunii care susţin sus şi tare că al vostru copil nu are nici o şansă, şi de are, tot un ciudat va fi. Şi cine spune, întreb eu, că în ciudăţenia lui, nu are dreptul la viaţă? Aşa atipică, precum o credem noi, e viaţa lui. Pe care voi, părinţi luptători, i-o faceţi mai frumoasă cu fiecare clipă de acceptare pe care i-o oferiţi…

Şi dacă noi nu credem în NEBUNIA celor altfel, cred alţii, ca ei. Iată:

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Medicamentele Psihotrope În Autism: Ce Rol Au Și Cum Se Administrează

Copii cu nevoi speciale

Medicamentele Psihotrope În Autism: Ce Rol Au Și Cum Se Administrează

Distribuiți vă rog

Pentru că este aprilie, şi site-ul Învaţă.Crede.Iubeşte şi-a propus să o dedice AUTISMULUI, astăzi vin către voi, părinţi şi specialişti, cu un subiect controversat: medicamentele psihotrope, în diagnosticul de autism.

Ne oferă informaţiile doamna Alice Piperea, farmcist spcecialist în laborator farmaceutic  doctor în științe farmaceutice și Lector universitar la Facultatea de Farmacie a Universității Titu Maiorescu, unde predă două discipline de importanță majoră pentru profesia de farmacist: chimia analitică și toxicologia.

 

Spuneţi-ne, în primul rând, de ce blogging.

Am ales să creez un website axat pe probleme de interes actual în domeniul sănătate și frumusețe, deoarece publicului, la ora actuală, îi lipsesc informațiile documentate din punct de vedere științific. Informațiile prezentate pe website-ul meu, www.alicepiperea.ro, sunt documentate din punct de vedere științific, dar explicate pe înțelesul tuturor.

Avem nevoie de această informație documentată științific, explicată de specialiști; pentru că aceştia sunt capabili să interpreteze critic rezultatele studiilor și să prezinte concluziile nedeformate și necosmetizate. Chiar dacă sunt, probabil, mai puțin atrăgătoare, ele trebuie prezentate exact așa cum sunt și publicul trebuie informat corect.

În căutarea senzaționalului, există, în media, o tendință de exagerare a datelor articolelor de specialitate, care trebuie temperată de specialiștii în domeniu. În momentul în care ai lucrat cu mâna ta din punct de vedere științific, îți dai seama cât este de dificil să tragi concluziile în urma studiului efectuat. În știință lucrurile nu merg șnur, trebuie să ții cont de foarte multe variabile

 În știință se discută în termeni statistici, nu în certitudini.

 Părinţii copiilor cu tulburări din spectrul autist se plâng de efectele adverse ale medicamentelor prescrise de specialişti, aşa că avem nevoie să ne spuneţi  în primul rând ce înseamnă medicaţie psihotropă.

Medicația psihotropă este acea medicație care acționează asupra creierului, care modifică concentrația unor substanțe-cheie la nivelul acestuia. Aceste medicamente influențează procesele psihice și dispoziția şi acţionează asupra căilor nervoase din zone specifice ale creierului şi ajută la corectarea anumitor dezechilibre chimice din creier care produc simptomele bolilor psihice.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

In laborator

Substanțele psihotrope pot acționa asupra creierului în două sensuri, și anume:

-prin stimularea acestor procese, și se numesc psihoanaleptice;

-prin deprimarea acestor procese, și se numesc psiholeptice;

În categoria substanțelor psihotrope se încadrează și psihodislepticele, adică substanțele care creează halucinații, precum LSD-ul, dar care nu se utilizează însă ca medicamente.

 Ce conţin următoarele medicamente, şi de la ce vârstă sunt indicate: Rispolept, Clopixol, Cerebrorizin, Tonotil, Strattera, PureDHA?  

Medicamentul Rispolept conține risperidonă. Risperidona este un neuroleptic (adică antipsihotic, tranchilizant major), indicat în schizofrenie, acționând predominant pe simptomele negative ale acesteia (precum izolarea, apatia, dificultatea în vorbire, care se întâlnesc în cazul autismului).

Risperidona este indicată și în tratamentul simptomatic de durată scurtă (cel mult 6 săptămâni) al agresivităţii persistente din tulburarea de comportament la copii, începând de la vârsta de 5 ani, şi adolescenţi cu dezvoltare intelectuală sub medie sau cu retard mintal.

Medicamentul Clopixol conține substanța activă zuclopentixol, un antipsihotic, ca si risperidona, indicat in principal în tratamentul schizofreniei şi altor psihoze înrudite cu schizofrenia, in manie si starea de agitaţie şi a agresivitate la pacienţii cu handicap mintal.

Clopixol nu este recomandat a fi administrat copiilor si adolescentilor.

Medicamentul Cerebrolysin contine fragmente mici de proteine care ajută la funcţionarea celulelor creierului, ajutand la protecţia şi refacerea acestuia. Studiile la animale tinere, adulte si batrâne cu probleme cognitive, au aratat ca acesta poate imbunatati capacitatea de a invata.

Cerebrolysin poate fi administrat la copii, conform indicatiilor medicului de specialitate. Cerebrolysin se administreaza injectabil.

Medicamentul Tonotil N contine aminoacizi. Aminoacizii sunt substante din care sunt alcatuite proteinele. Acesta poate fi administrat la copii. Este indicat in dementa senila, boli care afecteaza metabolismul neuronal, ca tonic in stari de slabiciune, anorexie si in convalescenta. Tonotil N are efect de stimulare a activitatii cerebrale, de producere de energie si de crestere a utilizarii oxigenului la nivel celular.

Medicamentul Strattera contine substanta activa atomoxetina. Este indicat în tulburări cu deficit de atenţie/hiperactivitate (ADHD). Acesta se administreaza la copii mai mari de 6 ani si adolescenti. Spre deosebire de alte medicamente administrate in ADHD, acesta nu este un medicament stimulant, nu este o amfetamina.

Suplimentul alimentar Pure DHA conține acizi omega-3 (acidul docosahexaenoic) din ulei de pește. Suplimentele cu omega 3 din ulei de peste sunt recomandate de Societatea Romana de Pediatrie si Societatea de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania (SNPCAR) pentru a mentine functia normala a creierului.

Aceste suplimente se pot administra începând cu varsta de 6 luni. DHA este un acid gras foarte important în vederea dezvoltării si functionării normale a creierului copilului mic si pe durata intregii vieti.

 În ce condiţii se administrează substanţele psihotrope? De exemplu, dacă un copil este agitat, în sensul de „nu stă locului”, fără a prezenta alte tulburări, este indicat să se folosească medicaţia, sau ar trebui încercate toate soluţiile, psihoterapeutic, apoi, ca ultimă soluţie să administrăm medicaţia psihotropă?

Se recomandă ca acel copil să fie consultat de un specialist în neurologie infantilă şi în psihiatria infantilă şi a adolescentului, sau de medici care sunt bine familiarizaţi cu tratamentul tulburării de comportament la copii şi adolescenţi.

Tratamentul farmacologic nu este indicat in cazul tuturor copiilor cu acest sindrom şi decizia administrării acestor medicamente trebuie să se bazeze pe o evaluare foarte atentă de catre medic a severităţii simptomelor copilului, în raport cu vârsta sa şi persistenţa acestora. Deci decizia aparține medicului.

În orice caz, tratamentul medicamentos trebuie să fie parte integrantă a unui program de tratament mai cuprinzător, care include intervenţii psihosociale şi educaţionale, psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale şi are ca scop stabilizarea copiilor cu sindrom comportamental, caracterizat prin simptome care pot include antecedente de reducere cronică a capacităţii de menţinere a atenţiei, distractibilitate, labilitate emoţională, impulsivitate sau hiperactivitate moderată până la severă.

Ce modificări, la nivelul creierului, produc aceste substanţe?

Mecanismul de actiune al acestor substante este diferit, in functie de fiecare substanta in parte.

Psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal.

Autismul se produce, de regulă, pe fondul acțiunii în exces a serotoninei din creier.

Rispoleptul actionează, de exemplu, prin blocarea receptorilor pe care acționează serotonina, scăzând acest exces de acțiune.

Clopixolul actionează prin blocarea receptorilor pe care acționează dopamina, scăzând hiperfuncția sa și, posibil să blocheze și receptorii pe care acționează serotonina.

 Ce se întâmplă atunci când medicaţia este întreruptă brusc?

Întreruperea bruscă a tratamentului de lungă durată cu unele substanțe psihotrope poate duce la apariția unui set de simptome care poartă numele de sindrom de abstinență, de retragere, de sevraj sau de întrerupere.

La întreruperea bruscă a administrării Rispolept pot apărea, de exemplu, greață, vomă, transpirații, dificultate în a adormi.

La întreruperea bruscă a Clopixolului pot apărea, de exemplu, rigiditate musculară, senzație de rău, dificultate în a adormi.

În cazul Strattera nu s-au semnalat simptome ale sindromului se abstinență.

În cazul Cerebrolysin, Tonotil N și Pure DHA întreruperea bruscă a tratamentului nu presupune apariția sindromului de abstinență.

 Care sunt avantajele folosirii medicaţiei psihotrope? Ce conexiuni fac ele în creier? Se poate recupera copilul cu autism NUMAI cu medicaţie?

Așa cum am spus puțin mai devreme, psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal.

Este imperios necesar ca tratamentul medicamentos să fie parte integrantă a unui program de tratament mai cuprinzător care include intervenţii psihosociale şi educaţionale, psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale şi având ca scop stabilizarea copiilor cu acest sindrom comportamental.

Când vorbim despre malpraxis, în cazul administrării medicaţiei psihotrope?

Este greu de spus, pentru că fiecare caz este unic. Malpraxisul poate fi stabilit doar de comisii medicale de specialitate, nu se poate încadra într-un șablon.

Cu fiecare situație în parte, medicul specialist este pus în fața unui caz unic, pentru care va stabili administrarea medicamentelor psihotrope pe baza raportului beneficiu/risc, care trebuie să fie cât mai mare (adică beneficiile aduse de administrarea medicației psihotrope trebuie să depășească cât mai mult riscurile pe care le presupune o astfel de medicație în contextul dat).

Malpraxisul medical este definit ca“eroare profesională realizată de prestatorul de servicii de sănătate prin acţiune, inacţiune, din neglijență, imprudență, ignoranță sau prin nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea, consimțămîntul și obligativitatea acordării serviciilor de sănătate, soldată cu producerea prejudiciilor asupra pacientului și care implică angajarea răspunderii civile.” Este, pe scurt, o eroare profesională medicală care aduce prejudicii pacientului.

Cuvântul-cheie pentru malpraxis este eroarea. Ce trebuie să înțeleagă publicul este că, în contextul malpraxisului, eroarea are două componente: eroarea de fapt (dependentă de natura actului medical) și eroarea de normă (dependentă de lacunele de atitudine profesională).

Eroarea de fapt nu poate fi atribuită prestatorului de servicii medicale, deoarece este consecința unei imperfecțiuni a științei medicale la momentul actual sau a unei reacții specifice, individuale a pacientului, care determină o înțelegere greșită a situației respective de către medicul implicat și de către orice alt medic.

Eroarea de normă este greșeala medicală care poate fi atribuită prestatorului de servicii medicale, deoarece este rezultatul nerespectării anumitor norme acceptate în mod unanim în practica medicală. Acestea pot fi comise fie prin întreprinderea unor acțiuni care nu sunt necesare, fie prin neîntreprinderea unor acțiuni care sunt necesare în cazul de față.

În final doresc să precizez că informatiile din acest interviu sunt furnizate cu scop strict informativ si ca nu inlocuiesc sfaturile sau prescriptiile medicului. Inainte de achizitionarea sau/si administrarea oricarui supliment alimentar, produs naturist sau medicament pacientul este sfătuit să consulte medicul (mai ales daca exista vreo afectiune medicala) care va stabili un tratament individualizat strict pe simptomatologia acestuia.

Despre Alice poți afla mai multe AICI.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Cum sa iti creezi propria afacere online, cand esti mama unui copil cu autism?

Copii cu nevoi speciale

Cum sa iti creezi propria afacere online, cand esti mama unui copil cu autism?

Distribuiți vă rog

 Azi vorbim despre cariera. Nu insa una obisnuita, ci a memelor de copii speciali. Am ales-o „ca model” pe Cristina Stoica, o mamica draga sufletului meu, despre care nu aveam habar atunci cand am cunoscut-o, ca are o fetita care tocmai primise diagnosticul de autism.

Pentru ca tot ceea ce cititi pe blogul acesta ma caracterizeaza, aflati astazi despre ce inseamna o afacere online, cum poti, ca mama de copil cu nevoi speciale sa mergi mai departe, dupa un diagnostic ce ti-a rupt lumea in bucati, si ce poti face, concret, ca si femeie, pentru visul tau.

Bună, Cristina! Cine este Cristinne, de ce acest nume şi nu Cristina Stoica, (ai tu o strategie ascunsă pe undeva, cu siguranţă) 🙂 şi cu ce se ocupă ea? 🙂

Buna Monica. In primul rand, multumesc pentru invitatia la interviu. Motivul pentru care am demarat blogul Cristinne la jumatea anului 2013, este acela de a impartasi si altora din experienta mea ca antreprenor. Stiu ca orice antreprenor, pentru a avea succes in activitatea sa, trebuie sa fie atent la o varietate de aspecte (sa fii antreprenor e frumos… dar asta nu inseamna ca e si usor 😀 ). Iată cu ce mă ocup:

  • dezvoltare personala – pentru ca odata cu evolutia noastra, ne putem aduce si afacerea proprie la un nivel superior
  • strategii de marketing si vanzari – se spune ca „reclama e sufletul comertului”; poti sa ai cel mai bun produs sau serviciu, insa daca nu stii cum sa il promovezi, afacerea ta e sortita esecului. Iata de ce… a vinde este o abilitate esentiala oricarui antreprenor de succes
  • managementul timpului si al banilor – pentru ca da, cu multitudinea de tentatii pe care le avem in jurul nostru in ziua de azi, e din ce in ce mai dificil sa stii sa te axezi pe acele activitati care iti aduc cu adevarat bani. Si odata obtinuti acesti bani, trebuie sa stii sa-i gestionezi si sa-i investesti in mod corect, in activitati menite sa-i inmulteasca.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Toate aceste elemente compun un tot: viata antreprenorului de zi cu zi. Si eu incerc, prin prisma experientelor prin care trec zilnic, sa trag invatamintele necesare, pentru a nu mai face aceleasi greseli si alta data; si totodata… aleg sa nu le tin doar pentru mine, ci sa le impartasesc si celor care ma urmaresc pe blogul meu.

De cateva luni de zile am inceput sa tin si Workshopuri de Blogging, pentru ca am constatat in aproape 4 ani de zile de cand scriu pe blog, ca exista foarte putine bloguri care ofera informatii de calitate, iar persoanele care scriu, nu scriu neaparat nisat, ci scriu despre „orice” si „oricand”, neavand o strategie clara in minte. Si daca nu actionezi strategic, rezultatele sunt cu mult sub astepatari… si acesta este principalul motiv pentru care majoritatea bloggerilor noi renunta.

De ce Cristinne? Pentru ca voiam sa nu voiam sa atrag atentia doar asupra mea, ca persoana. Am vrut sa pot crea sub acest nume o afacere de familie si zic eu… am reusit. 🙂 Pe langa asta, numele Cristina Stoica e unul mult prea comun. Ca dovada: asa cum povesteam in acest articol pe blogul meu, colega mea de banca, toti cei 4 ani de liceu, a fost o fata cu acelasi nume ca si mine, iar la unul din primele Cursuri de Blogging pe care le-am organizat a venit o cursanta care avea acelasi nume ca mine… sau eu aveam acelasi nume ca ea 😀 Deci Bucurestiul e plin de Cristine Stoica, asa ca, alegerea brandului Cristinne a fost o alegere inteligenta zic eu 🙂 .    

Când ne-ai împărtăşit la cursul de blogging faptul că eşti mama a 2 copii, ochii mei au ieşit din orbite, iar mintea mi-a născut un „WHAT???? Mamă a 2 copii? Şi timp de blogging când mai are? Şi timp de cursuri? Şi … şi …”  Spune-mi, te rog, cum te te împarţi între carieră şi familie? Te ajută cineva?

Raspunsul scurt ar fi: cu greu 🙂

Iar raspunsul lung… Eu cred ca atunci cand faci totul cu nespusa pasiune, nu simti pentru nici o clipa ca lucrezi. Imi place enorm ce fac. Nu ma vad facand altceva. 🙂

Copiii au venit pentru ca trebuiau sa vina. Eu cred ca, in viata exista anumite momente cheie in care trebuie sa faci anumite lucruri… altfel spus: „Fiecare lucru la timpul lui.”

Stiam ca o sa fie greu ( insa nu stiam ca o sa fie chiar atat de greu ). In acelasi timp insa este si frumos. Asta pentru ca ai mei copii ma ajuta sa cresc, sa evoluez ca persoana si datorita lor am trecut prin experiente deosebit de frumoase si am simtit sentimente pe care doar un parinte le poate simti.

E foarte greu sa te ocupi de 2 copii si sa muncesti. Insa asta nu inseamna ca e imposibil. Insa totul se face printre picaturi. Atunci cand lucrez de acasa si nu vin la birou, ma trezesc la 5-6 dimineata si lucrez un pic pana se trezesc fetele, apoi la pranz, cand ele dorm, iarasi e un moment propice pentru a baga o portie buna de lucru. Eu cred ca… daca vrei cu adevarat sa faci ceva, vei gasi intotdeauna resursele potrivite pentru a reusi. Nu exista nu pot. Exista doar: nu vreau suficient de mult incat sa trec la fapte.

Pana acum 2 luni, fetita mea cea mare ( de 4 ani ) mergea la gradinita 8 ore pe zi, timp in care eu lucram la birou, iar cu ingrijirea surioarei ei mai mici ( 2 ani ) ma ajuta mama. Dar lucrurile sunt pe cale sa se schimbe…

     De curând, fetiţa ta a fost diagnosticată cu autism. Nu vreau să ne spui cum a fost şi cum ai trecut peste durerea veştii, vreau să ne împărtăşeşti ce faci concret în această direcţie acum, fiind o mamă cu o carieră în plină ascensiune.

La inceputul acestui an planurile noastre s-au modificat radical. Si chiar daca din punct de vedere profesional imi mergea foarte foarte bine, momentan va trebui sa imi indrept pasii inspre alta directie: avem 2 ani la dispozitie pentru ca Gabriela ( fetita mea cea mare ) sa ajunga la nivelul celorlalti copii de varsta ei si sa o putem integra cu brio in invatamantul de masa. Pentru asta, pentru ca ea sa nu piarda acest „start” in viata, am decis sa aman o parte din obiectivele profesionale pe care mi le setasem.

Concret: la cateva zile dupa ce am aflat diagnosticul oficial, am si trecut la fapte. Avem deja o luna si jumatate in acest moment, de cand Gabriela merge la sedinte de neurofeedback, practica terapia prin joaca (concret: metoda son rise ) si tine regim alimentar fara gluten si cazeina.

Nu stiu care dintre cele 3 lucruri a avut cel mai mare impact, cert este ca: rezultatele se vad. Fetita mea, intr-o luna de cand lucrez ( mai bine spus… ma joc ) cu ea, a facut progrese majore, si nu pot decat sa ma simt foarte foarte mandra de ea. 🙂

In paralel, i-am creat o camera de joaca. La finalul lunii martie urmeaza sa o retragem de la gradinita si in acest moment, camera de joaca va deveni locul principal unde ea se va juca si va invata zilnic lucruri noi, alaturi de partenerii ei de joaca, unu la unu.

Si cand spun parteneri de joaca ma refer la voluntarii pe care urmeaza sa-i recrutam si sa-i instruim in aplicarea tehnicilor si principiilor Son Rise, pentru ca ei sa poata sa interactioneze cu copilul dupa anumite reguli.

E greu. E foarte greu. In Romania nu exista terapeuti Son Rise asa ca, eu si sotul meu vom calatori in America pentru a ne specializa si apoi a-i invata pe oamenii cu suflet frumos, care vor sa ne intinda o mana de ajutor si sa devina o particica din viata Gabrielei, tot ceea ce ei trebuie sa stie.

Asta pentru ca, nu suntem de acord cu metoda ABA ( adica singura metoda de terapie pentru copiii cu autism care se practica masiv in Romania ); cel putin nu ceea ce am vazut eu: un dresaj aplicat pe oameni (copii ).

Son Rise reprezinta o alternativa care rezoneaza cu modul nostru de a fi, cu modul cum noi concepem sa ne crestem copiii.

Pe langa crearea camerei speciale de joaca, am creat si un birou pentru mine, acolo unde voi munci printre picaturi, in urmatorii ani de zile, pentru a-mi tine afacerea profitabila.

Pe langa asta, as vrea sa fac si un blog in care sa descriu pas cu pas, rezultatele pe care le inregistrez lucrand cu Gabriela, pentru ca alti parinti, care se confrunta cu probleme asemanatoare, cu copiii lor, sa vada ca exista o solutie si sa nu cada prada disperarii.

Deci chiar daca situatia prin care trec nu e deloc usoara, am planuri mari. Si nu concep sa nu ies altfel, din aceasta lupta decat invingatoare. 🙂 Varianta 2 nu exista.

Majoritatea mamelor renunţă la serviciu, pentru a se dedica exclusiv copilului. Vezi în asta o soluţie care aduce beneficii, sau, din contră, o adânceşte pe mamă în gânduri negre, nemaiavând viaţă socială, ajungând „la mâna soţului”, care uneori este nevoit să lucreze dublu, pentru a se descurca financiar?

Eu promovez independenta femeii. Stiu ca poate, unii din barbatii care vor citi acest articol vor aruncacu pietre in mine… dar cred cu tarie in egalitatea drepturilor intre barbati si femei. In familia noastra: ceea ce fac eu, face si sotul meu in ceea ce priveste curatenia, ingrijitul copiilor, gatitul etc. Incercam sa ne completam cat mai bine unul pe celalalt si sa avem in egala masura grija de copii. Este important ca ai nostri copii sa simta ca au langa ei ambii parinti; prezenta mai mult a unuia dintre ei, nu poate inlocui lipsa celuilalt.

Nu concep sa renunt la viata mea profesionala. Asta pentru ca, aceasta activitate reprezinta totodata hobby-ul meu. E metoda prin care uit pentru cateva clipe de situatia prin care trec si practic ma „destresez” din punct de vedere moral si totodata, imi ajut familia financiar.

Unul din Workshopurile de Blogging pe care le-am tinut, a avut loc la 2 zile dupa ce am aflat diagnosticul oficial de autism al fetitei mele. Daca am reusit ca, la 48 de ore de la o asemenea veste sa tin un curs de 9 ore, in fata altor persoane, cred ca sunt capabila sa fac fata si altor situatii care vor urma de acum incolo.

Cert este ca, a face si altceva, imi face bine, asa ca incurajez pe toti cei care au o problema, pentru a-i face fata mai usor, sa se implice si in alte activitati, sa isi ocupe timpul, nu sa se inchida in sine, sa se retraga in casa, si sa-si umple timpul liber cu tot felul de ganduri pesimiste.

Tu ai reuşit să câştigi bani din online.  Spune-ne, pe scurt, povestea ta. Cum ai început şi de ce,  unde ai ajuns şi unde vrei să ajungi  în 2018?

E o poveste lunga si cred ca as putea scrie cu usurinta o carte, cu toate intamplarile prin care am trecut si toate prostiile pe care le-am facut, inainte sa ajung aici unde sunt astazi.

Foarte pe scurt: mi-am dedicat timpul exclusiv afacerilor online incepand cu 2009 cand mi-am dat demisia de la jobul pe care-l aveam. Mai intai am practicat afilierea si asa am ajuns ca, in 3-4 luni, de la 0 lei sa ajung la 1500-1600 lei/luna datorita experientei mele anterioare in MLM. Apoi mi-am creat eu propriul MLM ( un magazin online cu cosmetice ). Dupa 5 ani de zile, am hotarat ca vreau o afacere care sa functioneze de la sine, care sa-mi aduca venituri pasive si atunci a fost prima oara cand m-am gandit serios sa-mi creez un blog. Cand m-am apucat sa scriu pe blog, fetita mea Gabriela avea doar cateva luni. Am continuat, in paralel cu cresterea ei, sa scriu articole interesante, inspirate din experienta mea si dupa primul an de blogging am lansat si primul curs video, din care am castigat primii bani. Apoi pas cu pas, pe masura ce blogul meu a devenit cunoscut, am inceput sa ofer o gama mai larga de cursuri online, carti si servicii, iar acum de curand, am inceput sa tin si cursuri live de blogging.

Cel mai mare obiectiv pe care-l am si care are ca deadline septembrie 2018 este cel referitor la starea de sanatate a copilului meu. Partea profesionala o voi lasa pe locul doi si voi incerca, cat de mult pot, sa-mi pastrez cat mai multi din clientii actuali. De asemenea, iau in considerare tinerea de cursuri live mai des pentru ca am observat ca exista multi oameni interesati de cursurile pe care eu le organizez si toata lumea pleaca foarte multumita. Si trecand peste aspectul financiar, aceasta activitate imi ofera si mie o stare de satisfactie, de multumire, stiind ca informatiile pe care le detin ii pot ajuta pe cei din jurul meu.

Poate orice altă mamă să aibă rezultatele tale, sau consideri că „trebuie să fie făcute pentru asta”?

Asa cum spuneam mai devreme: este greu, dar nu e imposibil. Cine nu poate, cel mai probabil nu a incercat suficient. De multe ori, e mai simplu sa stai in pat, sa dormi la pranz cu copilul, sau sa privesti diverse emisiuni de doi bani la tv, in loc sa stai aplecata asupra tastaturii si sa te gandesti ce sa mai scrii pe blog sau sa dai telefoane clientilor. Eu cred asa: daca exista oamenii care fac asta, daca exista mamici bloggerite care au reusit sa se imparta intre afacere si familie, atunci poti si tu. Si tu ai tot 24 ore intr-o zi, si tu ai tot un cap pe umeri, 2 maini si 2 picioare. Daca alte mamici pot, tu de ce sa te lasi mai prejos?!

Spune-le, te rog, mamelor, ce pot face concret pentru a avea propria afacere online, care să le permită flexibilitate şi totodată implicare în viaţa copiilor lor.

Sa-si cumpere un site. Sa ia in considerare ca, ele de fapt demareaza o afacere, motiv pentru care, n-ar trebui sa se teama sa faca o investitie initiala. Aceasta investitie oricum va fi mult mai mica decat investitia pe care ar presupune-o demararea unei afaceri clasice. Concret, pentru a demara un blog ca la carte iti trebuie: un nume de domeniu, gazduire web ( gazduirea + numele de domeniu n-ar trebui sa te coste mai mult de 150 lei/an, iar daca iti iei serviciile de gazduire de la noi, iti instalam Gratuit WordPress-ul si cateva pluginuri utile, pentru ca tu sa te poti apuca imediat sa scrii articole 🙂 ), un design pentru site, un curs de blogging ( pentru a face totul cu strategic, nu dupa cum isi dau cu parerea unii sau altii pe net ), timp pentru scrierea articolelor si rabdare. Asa cum spuneam: vorbim de o afacere. In aceasta afacere, investitia este reprezentata in mare parte de timpul pe care il dedici scrierii articolelor tale, pentru crearea unei audiente fidele. Dupa ce blogul tau devine popular, exista o gramada de metode prin care poti scoate bani de pe urma lui: de la instalarea de reclame adsense, practicarea afilierii, la vanzarea propriilor produse si servicii.

Îţi mulţumesc pentru sinceritate, pentru motivaţia pe care mi-ai dat-o, şi, în numele cititoarelor mele, pentru informaţiile extrem de utile pe care le-ai oferit, şi care, sper eu, să le schimbe viaţa.

 Multumesc si eu pentru interviu Monica si iti doresc mult mult succes cu cresterea blogului tau.

*Daca doresti sa faci ceva special pentru copilul tau, comanda AICI scrisoarea personalizata catre el.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
De ce se tem parintii copiilor cu autism?

Copii cu nevoi speciale

De ce se tem parintii copiilor cu autism?

Distribuiți vă rog

A fi parinte este cel mai greu job din lume. A fi insa parinte de copil cu autism este o lume plina de joburi. Esti mama/tata, terapeut, logoped, kinetoterapeut, partener de joaca, profesor, psiholog.

Terapia copilului tau nu incepe la ora 9 dimineata cu terapeutul x si se sfarseste la ora 17 cu terapeutul y. Terapia micutului tau incepe la trezire si se incheie la culcare.

Temerile generale ale parintilor:

-“are autism, ce fac? Mi s-a dat doar un diagnostic!” Luati legatura cu o persoana specializata in lucrul cu copii cu autism. Daca nu cunoasteti (si e normal sa se intample asta!) cautati site-uri, intrebati pe forumuri, nu apelati la oricine din disperararea de a incepe cat mai curand terapia.

-etichetari (copilul meu va fi strigat toata viata “autistule, ciudatule!”): absolut toate problemele  in viata au o solutie. Care fie va rezolva problema 90%, fie o va ameliora. Luptati sa aveti un copil cat mai aproape de normal, implicandu-va in recuperarea sa. Colaborati cu echipa de terapeuti pentru a transfera ceea ce invata cu ei la dvs. Rugati terapeutii sa va exemplifice cum trebuie sa reactionati in situatii de criza.

A fi parinte este cel mai greu job din lume.

-“viata copilului meu nu va avea sens, nu va fi niciodata ca ceilalti copii!” Nu va comparati copilul cu altii, nu va asteptati sa faca ceea ce fac copiii prietenilor, etc. Fiecare copil este unic. Iubiti-l pentru ceea ce este si incercati sa descoperiti ceea ce il face fericit (pictura, desen, muzica, dans, etc) Motivandu-l, ii dati un sens vietii sale!

“nu-mi voi permite sa platesc terapia, deci nu are sanse de recuperare!”: daca posibilitatile finaciare sunt limitate, potentialul copilului nu este direct proportional cu venitul dvs! Puteti fi terapeutii copilului dvs. Luati legatura cu o persoana specializata in lucrul cu copii cu autism si ea va va ghida munca. Terapia este invatare speciala, nu o operatie cu bisturiu! Fiti optimisti si tratati-va copilul ca pe unul tipic!

-“mi-e teama sa schimb terapeutii, chiar daca vad multe greseli pe care le fac!” Nu perseverati in decizii, doar pentru ca va este teama de schimbare!  Daca aveti dubii in ceea ce priveste modul in care se desfasoara terapia (terapeutii il forteza, il invata lucruri prea grele pentru varsta lui, va confruntati cu proteste extrem de puternice din partea copilului, observati balbaieli ale terapeutului la intrebarile pe care le puneti despre anumite subiecte referitoare la terapie, nu ezitati sa apelati la alt specialist. Nu va ganditi ca “poate asa trebuie sa faca! Asa o fi terapia ABA!”)

-“suntem parinti, de ce trebuie sa ne purtam cu copilul nostru ca si terapeutii? Rolul nostru este sa-l iubim!si atat” Rolul parintelui este sa isi invete copilul (sa-l educe) prin iubire. Nu sunteti rai daca sunteti consecventi si aplicati reguli de disciplina atunci cand copilul refuza sa cooperze cu dvs. Un terapeut bun va va ghida pentru a invata sa depasiti momentele dificile pe care le intampinati cu copilul.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Mergi cu fruntea sus cu copilul tau in parc, chiar daca stii ca va protesta la plecare, chiar daca stii ca nu se va juca precum ceilalti copii. Copilul tau nu este bolnav, si nici delincvent. Este un copil cu o tulburare care are nevoie de multa munca pentru a se recupera

-“cand se va sfarsi cosmarul acesta? Cand se incheie terapia?” Nimeni nu va poate da un raspuns sigur la aceste intrebari. Daca un specialist face afirmatii de genul: “in 6 luni va fi perfect normal/ nu va faceti probleme, va vorbi dupa 1 an de terapie, etc”, nu ezitati sa consultati un al doilea specialist. Luati ca exemplu situatia in care iubitul/iubita dvs va intreaba “cand ma vei iubi mai mult?” Poate el/ea sa va raspunda “dupa 2 sapt/3 luni/5 ani?” Nu asteptati miracole doar pentru ca sunt spuse de un specialist. Veti ajunge sa numarati zilele pana se fac cele 6 luni si realitatea va poate izbi direct in fata! Copilul dvs este un copil ca toti ceilalti, se dezvolta pe etape. Daca a invatat sa vorbeasca, nu inseamna ca va opriti acolo si renuntati sa il mai duceti la scoala! Totul are o continuitate.

-“Am aflat despre terapia prin  masaj cu ulei de migdale/delfini/cai/medicatie Indiana/acatiste la Biserica/vizita la vrajiroare care descanta, etc, care imi garanteaza recuperarea copilului fara ABA, in foarte scurt timp”. Din pacate, o tulburare nu se recupereaza printr-o vizita la un medic chirurg, care face operatie pe creier si am scapat! Nu putem ajunge doctoranzi dupa ce am terminat gradinita. Nu bem 2 cani de apa sfintita la 7 ani  si la 8 ani terminam facultatea de Medicina. Desi dau sperante, aceste zvonuri raman doar zvonuri. Cautati sa aflati aplicabilitatea practica a oricarui zvon si experimentele stiintificare care stau la baza rezultatelor promise!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Cum îmbunătăţim contactul vizual al copilului, în special al celui cu autism?

Copii cu nevoi speciale

Cum îmbunătăţim contactul vizual al copilului, în special al celui cu autism?

Distribuiți vă rog

Dragi părinţi, azi vorbim despre contactul vizual, una dintre cele mai importante abilităţii ale oricărei persoane. La fel ca orice alt copil, şi al vostru are nevoie de dragoste necondiţionată, şi o caută neîncetat. Chiar dacă ai senzaţia că este lipsit de orice fel de trăire, că stă într-o lume total necunoscută ţie, şi aşa va rămâne mereu, dă-mi voie să îţi spun că nu este aşa!

Ştiu, s-ar putea să fi auzit până acum de sute de ori celebra replică: „E autist, aşa va rămâne totdeauna!” Dar asta nu înseamnă că trebuie să te opreşti din luptă. Am scris AICI despre vindecarea autismului, şi cum poţi fi „păcălit” de oameni bine intenţionaţi.

Copilul reuşeşte să-şi concentreze privirea pe ceva începând de la 2-4 săptămâni. Primul lucru care îi atrage atenţia este faţa umană, în special ochii. Iar o dată cu prima reuşită, urmează dorinţa de a capta alţi ochi. Se va „îndrăgosti” de ai mamei imediat. Ştim că atunci când este alăptat, bebeluşul priveşte fix în ochii mamei sale.

Problema apare atunci când adulţii înlocuiesc ochii reali cu gadgeturi sau televizor. Practic, copilul nu are o relaţie reală cu oamenii, ci dezvoltă una cu tot ce ţine de virtual. Neavând în ochii cui să se uite, copilul îşi fixează privirea pe obiecte, mai ales dacă acestea se află în mişcare, pe ecranele mai sus menţionate.

Despre efectele televizorului şi ale tabletelor asupra dezvoltării psihice a copilor s-a tot scris şi se va mai scrie. Deci nu voi insista aici asupra acestui aspect. Ceea ce vreau să dezvolt acum este CUM îi facem pe copii să se uite la noi. Nu uitaţi, totul ţine de persoanele adulte pe care acesta le are în preajmă! Dacă laşi un bebeluş în junglă, până la 15 ani, fii sigur că va învăţa „limba maimuţelor”.

Aşadar, deşi copilul încă nu a ajuns să deţină controlul asupra privirii, el se hrăneşte afectiv prin intermediului contactului vizual cu ochii mamei sale. Încă din primele luni de viaţă, acesta îşi umple rezervorul emoţional, prin intermediul ochilor. Dacă însă este privat de aceştia (părinţii absenţi fizic sau emoţional de lângă copil) nu  se poate dezvolta normal.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Dacă însă nu aţi ştiut aceste detalii, şi aţi privat copilul de aceşti stimuli esenţiali, vreau să ştiţi că nu este prea târziu. Iată câteva metode pe care le-am descoperit în lucrul direct cu copiii, în peste 11 ani de terapie.

  • Folosiţi-vă de un obiect care copilului îi place extrem de mult, şi ţineţi-l la nivelul ochilor. Fie că îl strigaţi pe copil pe nume, fie că nu, atunci când acesta se va uita spre obiect daţi-i-l. La început e posibil să nu vă capteze privirea, pentru că nu va fi interesat (nu a primit stimuli recompensatori până acum de acolo, şi nu are motive să privească înspre ochii voştri). După o perioadă veţi vedea că va începe să vă privească în ochi, pentru că va dori obiectul respctiv, şi va face orice să îl capete.
  • Folosiţi obiecte sau alimente care îi plac, şi mutaţi-le în raza vizuală a copilului astfel: dreapta-stânga, sus-jos, circular, astfel încât copilul să poată urmări obiectul sau alimentul în mişcare şi să îşi dorească să i-l daţi. Treptat, se va uita şi în ochii voştri, pentru că vă va asocia cu o recompensă puternică
  • Jucaţi-vă foarte multe jocuri fizice împreună. Încercaţi orice, chiar dacă la început vă refuză! În timpul jocurilor, căutaţi privirea copilului şi recompensaţi prin laude faptul că se uită la voi. Oricărui copil îi place să fie gâdilat, îmbrăţişat, „smotocit”. Chiar dacă acum pare că evită orice contact fizic, îşi doreşte de fapt stimulare, însă nu ştie cum să v-o ceară. Iar dacă a stat şi foarte mult timp la televizor, fără a interacţiona cu oamenii prea mult, atunci nu ştie foarte bine senzaţia de bine, în timpul interacţiunilor fizice.
  • Recompensaţi foarte puternic orice întâlnire a ochilor voştri, în mod întâmplător. Chiar dacă nu îşi susţine privirea mult timp, atunci când va vedea că primeşte recompense pentru faptul că v-a privit, va dori să menţină contactul vizual. La început va fi pentru recompensa alimentară sau materială, apoi, pe măsură ce voi vă veţi juca, el va ajunge să vă caute privirea pentru a primi reacţiile voastre de bucurie şi atenţie

Dacă aveţi întrebări sau poveşti de împărtăşit, le aştept AICI sau într-un comentariu.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Ce înseamnă să fii îndrăgostit? Răspunsurile copiilor

Copii tipici

Ce înseamnă să fii îndrăgostit? Răspunsurile copiilor

Distribuiți vă rog

Ce înseamnă să fii îndrăgostit? Răspunsurile copiilor

„Nu eşti singur pe lume” nu este doar adevărul care m-a salvat de atâtea ori din prăpastii :). Este realitatea de care mă lovesc zilnic. Împlinirea de a lucra în domeniul sănătăţii mintale, este cu adevărat binecuvântare, iar bucuria lucrului cu copiii face din fiecare zi o sărbătoare. A iubirii.

Şi fiindcă azi e ziua îndrăgostiţilor, (de care nu am avut habar) 🙂 haidem la trăit iubirea, din perspectiva copilăriei.

La grădiniţa la care merg ca shadow pentru câteva ore pe săptămână, azi a fost sărbătoare. Şi asta nu pentru că doamnele educatoare ar fi pregătit ceva special, ci pentru că unul din copii ne-a anunţat că „Azi e ziua îndrăgostiţilor!”

M-am uitat zâmbind la doamna educatoare, şi abia mi-am stăpânit lacrimile în timpul conversaţiei care a început imediat între dumneaei şi copii. Lacrimi, pentru că am privit ochii unor suflete sincere şi perfect conştiente de iubirea care ne guvernează lumea. O iubire care nu are nimic de a face cu fake-urile zilelor noastre.

Nu mă voi opri să comentez răspunsurile lor, sau să analizez terapeutic „ce-a vrut să spună autorul”! 🙂

Vă las pe voi să lăcrimaţi şi să vă autoanalizaţi, aşa cum m-am autoanalizat şi eu, după ce am ajuns acasă. Şi ce-am găsit în inima mea este prea dificil de exprimat în cuvinte. Doar prin artă probabil că aş putea să explic inexplicabilul. Şi sigur o voi face într-o zi…

Aşadar, poftiţi de luaţi aminte:

Copilul:  Azi e ziua îndrăgostiților

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Educatoarea – Ce este astăzi?

C1: Ziua îndrăgostiţilor.

Ed: Ce înseamnă să fii îndrăgostit?
C1: Să te iubeşti.
C2: sa-ti găseşti un iubit.
C3: Să te duci cu el la bal.
C4: Să te ia la el acasă.

Ed: Şi daca nu mă ia acasă înseamnă că mă iubeşte?

C4: Nu. Dacă nu te ia acasă înseamnă că nu eşti iubita lui.

% Mă scuzaţi, dar aici nu mă pot abţine să nu spun un: „Luaţi aminte, doamnelor!” Aici se iubeşte cu adevărat, nu fi-te cum! Deci… ” 🙂
C5: Te ia în braţe.
C6: Zbori.
C7: Să te iei cu el de mână.

Ed: Cu cine?

C7: Cu iubitul.
C6: Şi te pupi pe buze.
Ed: Am înţeles. Dar de unde ştiu că sunt îndrăgostită?
C3: Că te gândeşti la el.
C8: Îi faci o scrisoare.
C7: Ies inimioare.
C2: Dacă are maşină te plimbă.
C4: Şi te uiţi numai la ea.
C8: El îţi face ochii frumoşi.
C7: Îţi face cu ochiul.
Ed:  Dacă el nu e îndrăgostit de mine ce fac?
C3: Îşi cauţi altul.
Ed: Perfect. Şi dacă eu nu sunt îndragostită? Ce fac?
C5: Te duci în altă ţară şi cauți.

¤ N-am cum să tac nici aici! :)) Eu zic să pornim la vânat de reduceri, la Tarom! :))


C8: Trebuie să te machezi să te vadă cum eşti de frumoasă. Să îţi pui rochie şi coroană. Să străluceşti.
C5: Să îţi pui o inimioară pe bluză. Să te vadă.
Ed: Mulţumesc. Dar ce faci de ziua îndrăgostiților?
C1: Faci biscuiți din inimioare .
C2: Pui gem pe biscuiți, să fie roşii.
C3: Sa-ţi pui o fundiţă.
C4: Să îl găseşti pe băiatul ăla şi să-l iubeşti.
C5: Să-l îmbrăţişezi. Uite aşa! 🙂
C6: Să nu-l superi, că te dă afară din casă sau pleacă.

Ed: De cine sunteţi îndrăgostiți?
C3: De mami.
C1: De tati şi de Alex şi de Dan.
C2: Eu de sora mea.
C4: De o fată Anastasia.
C5: De bebe al meu.
C6: De verişoara mea.
C9: De Sabina. (terapeuta lui)

Aşa, ca de ziua iubirii. Dovadă că NU EŞTI SINGUR PE LUME, atâta timp cât ai o meserie care clocoteşte de iubire.

Şi-aş mai spune multe …

# Dacă vrei să scrii pe acest site, foloseşte formularul de contact.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.