Etichetă: terapie

Copilul Tipă Din Orice?Citeste Despre Tulburarea De Procesare Senzoriala

Copii cu nevoi speciale

Copilul Tipă Din Orice?Citeste Despre Tulburarea De Procesare Senzoriala

Distribuiți vă rog

A trecut febra articolului destinat autizării copiilor, şi continunăm seria dezvăluirilor cu un interviu despre TULBURAREA DE PROCESARE SENZORIALĂ. Un subiect nu foarte dezbătut în România, despre care nu se ştie foarte mult, şi în unele cazuri, nici nu se acceptă diagnosticul.

Am avut plăcerea să stau de vorbă cu doamna Ramona Stanciu, preşedinta Asociaţiei Copiilor Autişti din Bacăude la  care am obţinut informaţii extrem de valoroase, pe care le împărtăşesc cu voi, sperând să nu treceţi cu vederea cele ce veţi afla! Cunosc foarte bine domeniul şi vă pot asigura ca ceea ce veţi citi are o importanţă extraordinară în recuperarea copilului cu nevoi speciale.

Doamna Ramona Stanciu este specialist în integrare senzorială, deci puteţi apela la dumneaei pentru orice întrebare.

  • Ce înseamnă procesare senzorială?

  • Procesare senzorială înseamnă organizarea senzațiilor pe care noi avem nevoie să le folosim pentru a funcționa. Simțurile noastre ne oferă informații despre corpul nostru, dar și despre mediul înconjurător. Extrem de multe informații senzoriale sunt direcționate către creier în fiecare moment, nu doar prin ochi sau urechi, ci prin fiecare parte a corpului nostru. De asemenea, avem un simț special care detectează gravitatea și mișcările corpului nostru în relația cu pământul.Creierul trebuie să organizeze toate aceste senzații pentru ca o persoană să se comporte într-o manieră productivă. Creierul localizează, sortează și ordonează senzațiile, ca un agent de circulație care dirijează traficul. Când senzațiile sunt bine organizate și integrate, creierul le folosește să formeze percepții, comportamente și să învețe. Când senzațiile sunt dezorganizate, viața respectivei persoane seamănă cu un blocaj în trafic la o oră de vârf.
  • Ce înseamnă tulburare de procesare senzorială?

Tulburarea de procesare senzorială reprezintă situația în care creierul nu procesează și nu organizează informațiile senzoriale într-o manieră care să ofere individului date relevante despre el și lumea înconjurătoare. Când creierul nu procesează senzațiile corect, nici comportamentul nu e unul potrivit, învățarea e dificilă, iar individul de cele mai multe ori se simte inconfortabil cu sine și nu poate face față cu ușurință solicitărilor de zi cu zi.

Un copil cu probleme de procesare senzorială deseori se dezvoltă neuniform. Adică doar părți ale sistemului lui nervos funcționează dezordonat. Alte părți își fac treaba bine. Deci copilul va fi dezvoltat corespunzător pe acele paliere și nepotrivit pe altele.

Tulburările de procesare senzorială pot apărea pe toate cele 7 sisteme senzoriale: văz, auz, miros, gust, tactil, vestibular și proprioceptiv. Pe înțelesul tuturor, să ai tulburare de procesare senzorială pe văz, nu înseamnă că nu vezi, ci poate însemna că nu reușești să găsești un obiect într-o aglomerație, că nu poți aprecia distanța până la un obiect sau dacă acel obiect stă ori se mișcă către tine. Sau dacă ai de coborât scări, nu poți aprecia adâncimea și nu știi să estimezi cum să pășești ca să cobori în siguranță.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Pe auz, tulburare de procesare senzorială nu înseamnă că ești surd, ci că unele sunete nu le percepi sau altele ți se par atât de deranjante încât trebuie să le blochezi, acoperindu-ți urechile cu mâinile. Sau poate însemna că nu reușești să distingi din noianul de zgomote, lucrurile care sunt cu adevărat importante. Acesta poate fi unul din motivele pentru care un copil cu autism dă impresia că nu aude.

  • Care sunt simptomele acestei tulburării şi pe ce bază se pune diagnosticul?

tulburarea de procesare senzoriala

Tulburarea de procesare senzorială ar fi mult mai ușor de recunoscut și tratat dacă s-ar manifesta în același mod la fiecare persoană. Vă voi enumera câteva din manifestările pe care un copil cu tulburare de procesare senzorială le are, pe diferite paliere:

Tactil:

  • Nu-i place să fie atins Percepe atingerea ușoară ca pe o senzație de disconfort sau chiar durere
  • Nu-i place sa fie spălat
  • Nu suportă să fie îmbrăcat cu haine de anumite texturi
  • Nu suportă să calce desculț pe iarbă
  • Refuză să-și bage mâinile in nisip, spumă, făină, etc
  • Nu acceptă anumite texturi de alimente ori alimentele la anumite temperaturi.

Vestibular:

  • Are o frică exagerată de înălțime
  • Evită să urce sau să coboare scările
  • Este foarte lent în realizarea mișcărilor noi
  • Evită să meargă pe suprafețe denivelate
  • Este stingher la locurile de joacă
  • Îi este teamă să ia picioarele de pe pământ
  • Realizează activitățile astfel încât capul să ramână în poziție verticală
  • Nu explorează echipamentele de la locul de joacă ca și ceilalți copii

 

Proprioceptiv

  • Se lasă cu toată greutatea dacă simte un punct de sprijin
  • Pare firav și caută să se sprijine de perete când sta în picioare
  • Simte nevoia să imbrățișeze dar nu-și gestionează forța cu care o face
  • Apasă prea tare cu stiloul încât rupe pagina ori apasă atât de ușor încât nu se vede unde a scris
  • Scrâșnește din dinți
  • Are o postură a corpului nefirească

Auditiv:

  • Înțelege greșit mesajul
  • Pronunță greșit cuvintele
  • Aude bine când e liniște, dar devine confuz când e gălăgie
  • Are dificultăți în a identifica de unde vine un zgomot
  • Vorbește cu o voce monotonă sau foarte puternică
  • Uneori nu suportă zgomote puternice
  • Uneori percepe sunete pe care alte persoane nu le aud.

 

Vizual:

  • Întâmpină dificultăți în a rămâne în spațiu când scrie sau colorează
  • Nu îi place să fie în locuri străine pentru că se pierd ușor
  • Pierde rândul când copie de la tablă
  • Are dificultăți să taie cu foarfeca de-a lungul unei linii trasate
  • I se pare dificil să găsească asemănări sau deosebiri între două imagini
  • Nu estimează viteza cu care se apropie o minge și nu reușește să o prindă

 

Gust și miros:

  • Obișnuiește să miroase substanțe puternice neobișnuite (detergenți, substanțe toxice)
  • Miroase obiecte care nu sunt comestibile (obiecte de plastic, plastilina, gunoi)
  • Evită să manânce alimente noi
  • Mănâncă alimente cu gusturi puternice (foarte picante,sărate, iuți, acre sau dulci).

Diagnosticul se pune în urma observației copilului, a lucrului direct cu el, dar și din discuțiile cu părinții. Există și teste specifice care se aplică în alte tări, dar deocamdată nu cred ca cineva din România le are fiind extrem de scumpe și fiecare vârstă având alocat un alt set de întrebări și activități. Oricum, in România, problematica tulburărilor de procesare senzorială este abordată de puțin timp, camere de integrare senzorială existând doar în câteva orașe.

  • Cum ajutăm copilul cu acest diagnostic? Va rămâne el toată viaţa cu această problemă, există şansa de vindecare completă sau parţială?

Pentru a fi ajutat, un copil cu tulburare de procesare senzorială, ar trebui să ajungă mai întâi la o evaluare specifică. Iar pentru a ajunge acolo, ar trebui ca părintele să fi auzit măcar de existența unui astfel de domeniu. Si evident, e nevoie ca în orașul unde locuiește copilul sau măcar în apropiere să existe o cameră de integrare senzorială și oameni specializați în integrarea senzorială.

Aș vrea aici să fac o paranteză și să subliniez diferența între camera de stimulare senzorială și camera de integrare senzorială. Există destul de multe camere de stimulare senzorială în țară și extrem de puțini specialiști care știu într-adevăr ce activități să realizeze aici. Aceste camere au ca scop crearea unei stări de bine, de relaxare prin intermediul luminilor, muzicii de relaxare, aromaterapiei, și a obiectelor de diferite texturi.

Camera de integrare senzorială are ca scop stabilizarea sistemelor senzoriale de bază (tactil, vestibular si proprioceptiv) și arată aproape ca o camera de sport, cu hamace, leagăne, trambulină, spalier, mingi, etc.

Revenind la întrebare, persoana cu tulburare de procesare senzorială se poate recupera dacă este introdusă într-un program de recuperare bine structurat, continuat atât cât este posibil acasă. Rezultatele apar destul de repede, iar stabilizarea sistemelor senzoriale de bază oferă oportunitatea apariției achizițiilor cognitive și îmbunătățește abilitățile de socializare.

Pentru că în unele situații nu se poate interveni din diverse motive, imbunătățirea funcționalității respectivei persoane se face prin adaptări ( căști de urechi pentru cei extrem de sensibili auditiv când sunt în medii zgomotoase, haine fără cusături sau etichete pentru cei sensibili tactil, etc)

De multe ori, persoana cu tulburare de procesare senzorială găsește soluții adaptative fără a depăși într-adevăr problema senzorială ( evită aglomerația, nu manifestă interes pentru jocurile de grup în aer liber pentru că nu ar face față provocărilor, etc).

  • Spuneţi-ne cum ar trebui să arate o zi obişnuită din viaţa unui copil cu diagnostic de tulburare de procesare senzorială.

Depinde mult de ce fel de problemă senzorială are acel copil. Spre exemplu, acest copil când se află la școală poate întâmpina extrem de multe provocări, iar dacă cei din jurul lui nu sunt conștienți de dificultățile pe care el le are, viața pentru el poate fi foarte stresantă. Un copil cu sensibilitate tactilă ar trebui să stea la școală în ultima bancă pentru a scădea șansele să fie atins pe nepregătite de alți copii.

Atingerile bruște pot determina reacții chiar violente din partea copilului, acesta fiind mustrat pentru comportament, fără a se interveni de fapt la cauză. Hainele cu care este imbrăcat pot creea un discomfort major, simțind fiecare etichetă sau cusătură ca mii de ace pe piele.

Activitățile ce presupun atingerea diverselor texturi (pictură, lucru manual, etc), sunt refuzate de un copil cu sensibilitate tactilă. Meniul acestui copil poate fi foarte restrâns ca și varietate de alimente acceptate, deoarece nu acceptă diverse texturi ale alimentelor ori temperatura unor mâncăruri. Baia de seară, tăiatul unghiilor sau tunsul sunt adevărate provocări, soldate de cele mai multe ori cu proteste vehemente.

Lipsa unei intervenții specializate pentru un astfel de copil determină atât probleme de comportament pe care acesta le adoptă pentru a evita situații greu de suporat, dar și o stimă de sine scăzută.

  • Ce facem când un copil are dificultăţi pe partea tactilă (subreactivitate sau hiperactivitate, vă rog să explicaţi ce înseamnă fiecare in parte)?

Copilul cu subreactivitate tactilă prezintă manifestări cum ar fi:

  • Nu manifestă nici o reacție la durere, nesesizând că s-a zgârâiat, tăiat sau s-a lovit
  • Nu sesizează că este murdar la gură
  • Nu-l deranjează pietrele intrate în papuci sau nisipul fierbinte de pe plajă
  • Nu simte atingerea decât dacă aceasta este foarte puternică
  • Pare să nu-l deranjeze dacă s-a udat pe haine

Copilul hiperreactiv tactil:

  • Refuză cu îndârjire spălatul pe dinți, pe păr, tăiatul unghiilor
  • Este foarte selectiv alimentar
  • Îl deranjează etichetele, cusăturile și anumite texturi ale hainelor
  • Ține pumnii strânși pentru a evita contactul cu diverse obiecte sau persoane sau tine în mână jucării pe care le acceptă tocmai pentru a nu mai atinge altceva
  • Nu-i place să își bage mâinile în nisip, făină, spumă, etc
  • Nu-i plac jocurile de grup pentru ca să evite atingerile celorlalți copii

Ce putem face pentru acest copil? Putem interveni printr-un program de terapie de integrare senzorială și putem adapta mediul pentru a nu mai fi atăt de stresant pentru el.

  • Întâlnesc foarte des părinţi care, la 4-5 ani ai copilului, refuză să-l lase să îşi ducă scaunul la masă, farfuria la chiuvetă, să care obiecte, etc, pe motiv că este mic şi îl va afecta greutatea. Ce ne spuneţi despre aceste atitudini?

Să nu lași copilul să realizeze aceste activități înseamnă să pui piedică dezvoltării independenței lui. Înseamnă să-l privezi de oportunități de a se dezvolta și de a învăța. Pe de altă parte copilul trebuie să aibă și responsabilități în casă: să-și strângă jucăriile, să-și pună hainele în ordine, să strângă sau să ajute la pus masa. Iar problema cu greutatea e oarecum absurdă. Doar nu ii dai copilului să care 20 de kg.

Greutatea pe care o poți cere unui copil să o ridice nu trebuie să depășească 15% din greutatea corporală. Iar manevratul greutății ajută atât la conștientizarea corpului, dar și la calmarea unui copil agitat. De asemenea, consider ca un copil se simte foarte bine și apreciat dacă ajută la treburile din gospodărie.

  • Cum şi ce trebuie să le explicăm acestor părinţi realitatea?

Cred că părinții trebuie ajutați să conștientizeze că modalitatea în care se comportă cu copiii la vârste fragede va influența personalitatea și gradul de funcționalitate a viitorului adolescent , respectiv adult. Un copil pentru care părinții au făcut totul, va fi un inadaptat, o persoană cu stima de sine scăzută, neîncrezător în propriile abilități.

Și asta e valabil atât pentru copiii tipici, cât și pentru cei cu diverse dizabilități. Faptul că are o dizabilitate nu il ”descalifică” din a învăța cum să se îmbrace singur, să mănânce singur sau să-și pună jucăriile la locul lor, în condițiile în care acea dizabilitate nu-l restricționează fizic de la a face aceste lucruri.

  • Ce se întâmplă cu copilul desincronizat senzorial, dacă nu se începe un program de terapie cu el?

Acest copil se va chinui foarte tare să facă față vieții de zi cu zi. Daca e un copil fără alt diagnostic în afară de cel de tulburare de procesare senzorială, va încerca să se sustragă de la anumite activități la care nu poate participa din cauza sensibilităților pe care le are. Iar dacă e forțat să o facă, totul se va sfârși în izbucniri comportamentale care vor atrage dupa ele consecințe total nepotrivite pentru cauza de la care au pornit.

Dacă e vorba de un copil cu alte afecțiuni ( autism, ADHD, comportamente obsesiv compulsive etc), lucrurile vor sta chiar mai rau. Neținând cont de particularitățile senzoriale ale acestuia, progresele și recuperarea lui vor fi greu de obținut.

De asemenea, e necesar să existe o colaborare și o comunicare bună între toți membrii echipei care lucrează la recuperarea copilului: terapeuți, cadre didactice, familie.

sursă foto: GOOGLE

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Scrisoare către Specialiști. Din dragoste, către cei ce vindecă și SE vindecă

Oameni cu aripi

Scrisoare către Specialiști. Din dragoste, către cei ce vindecă și SE vindecă

Distribuiți vă rog

Drag specialist în sănătate,

Fie că ești medic, psiholog, psihoterapeut sau kinetoterapeut, etc, aș vrea să știi că ești valoros. Mult mai valoros decât îți permiți uneori să crezi și decât ești de multe ori considerat.

Valoarea ta nu este dată de vârsta pe care o ai, de starea ta civilă, de numărul de copii pe care îi ai, sau nu-i ai, de tonele de diplome pe care le-ai strâns.

Ești valoros prin dedicarea și dragostea pe care le ai pentru oameni. 

Ești valoros pentru puterea pe care o ai, pentru răbdarea și riscurile pe care ți le asumi pentru a vindeca.

Ești valoros pentru că nu ai renunțat la meseria ta, deși de multe ori ai renunțat la tine însuți, să ți-o poți practica. să poți salva.

Aș vrea să-ți amintești mai des că și tu ai tot o singură viață de trăit, ca orice pacient al tău, și ai nevoie să fii, la rândul tău, periodic, pacient. Să ai grijă de sănătatea ta, cum ai de a altora.

Aș vrea să  nu uiți că și pentru tine ziua are tot 24 de ore și că atunci când ai primit har de la Dumnezeu, l-ai primit să îl folosești pentru a face lumea mai bună. Pentru a salva oameni care să salveze, la rândul lor, alți oameni.

Aș vrea apoi să știi și că ai aceleași drepturi și aceleași obligații ca pacienții tăi.

Că ai nevoi de împlinit. Pentru inima ta, zic. Așa, ca mulțumire că încă bate. Și că iubește.

Și mai e ceva ce aș vrea să nu uiți niciodată: că omul din fața ta nu e de judecat. Că e tânăr sau bătrân, cu 3 clase sau cu 30, dependent ori independent.

Aș vrea mult să nu-l iei peste picior și să crezi că în locul lui ai putea fi și tu. Oricând.

Îmi permit să te rog să ai grijă ce scrii pe rețelele tale de socializare. Cum te adresezi și de ce. Aș vrea să îți demonstrezi integritatea și în afara cabinetului tău, și să nu te comporți ca și când toate ți s-ar cuveni, sau ca și când tu ai fi totul, și ceilalți, nimicul.

Te rog mult să nu uiți să mulțumești fiecărui pacient în parte pentru încrederea lui, pentru răbdarea lui și pentru remunerația lui.

Să nu uiți să faci, atât cât poți, și binefacere. Să dai și tu puțin celor ce n-au…

Aș vrea să îți începi dimineața cu mâinile-rugăciune și să închei ziua cu zbateri de pleoape printre care vezi cerul și Îl auzi pe Dumnezeu cum îți strigă blând:

– Nu te-am creat specialist, te-am creat OM. Nu ești cu nimic mai presus decât cei care vin la tine pentru salvare. Și adu-ți mereu aminte că fără Mine nu poți face nimic.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube, AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Sunt femeile Vinovate de iubire?!

Relatii

Sunt femeile Vinovate de iubire?!

Distribuiți vă rog

Vinovate de iubire?! Mă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plâng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cârpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.

Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mână, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.

Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de câteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!”

Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!

Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte câte n-au legătură cu femeia iubită.

Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atâta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bârfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blând ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, -fără a-i spune că de fapt farfuriile erau destinate beției lui perioadice, lipsei de acasă în detrimentul  unei dudui mai sexy ca ea- .

Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, de bun simț, mârlănia, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?

Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?

Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri, pe bărbați? 

Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne denigreze, să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile dinn cuplu este vina noastră?

 

Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?

 

Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau 2 bani pe mine, o floare sau un concediu surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:

Dragelor, singurele responsabile pentru suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lângă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urâte, proaste, slabe, murdare, vinovate și singurele responsabile pentru relație.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Suntem vinovate pentru că rămânem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mâinile în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi, de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.

Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, la care renunțăm, prentru a ne petrecem timpul cu ei, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm, să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm, să-i iubim pe ei necondiționat.

Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încât să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni și mediocritate.

Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfârșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.

Si mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele, spășiți. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlâcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.

Suntem vinovate mai ales pentru că Îl insultăm pe Dumnezeu rămânând cu bărbați care nu au nici o treabă cu El, care nu sunt  lideri spirituali pentru familia lor, care nu-L recunosc pe El ca unic salvator. Pentru că, deși li s-au arătat minuni, ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…

Suntem vinovate pentru că îî învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Eu am plecat din mine… Tu cât mai stai?

Relatii

Eu am plecat din mine… Tu cât mai stai?

Distribuiți vă rog

Când pleci din braţele celei care ai fost, şi te muţi singură, pe un fotoliu vechi, ieftin şi cu miros de putred, îţi trăieşti feminitatea la puteri nebănuite.

Să ştii că renunţatea la cea care ai fost nu este un blestem, nici o nenorocire. Este mereu singura şansă de a fi ceea ce Dumnezeu te-a creat să fii, dar tu ai refuzat, de frica de-a nu fugi lumea de tine.

Avem câte o dată ceva de dăruit copiilor. O carte ce-şi aşteaptă demult publicarea, o idee pe care tot amânăm s-o scoatem de la naftalină, să nu cumva să ne-o înţeleagă cineva greşit, vreun gram de aur prin gândurile nostre. Pe toate, dar pe toate, le lăsăm să moară. Crezând că vine ea ziua aia, când …

Uneori ne luăm cu ale lumii şi uităm că pe foc am pus oala cu vise. O lăsăm acolo până scade de tot, ia foc şi oala, şi ne trezim dintr-o dată cu o explozie din care ieşim abia respirând. Ne luăm cu lumea, căci aşa e mai simplu, decât să ne luăm DE ea, să ne mai lase cu regulile ei parşive. Şi absurde.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ne trezim uneori cu cearcăne adânci şi ne dăm seama că e de la prea mult nesomn. Şi nesomnul de la prea multă suferinţă. Şi totuşi ea, suferinţa, e mai sigură ca fericirea. O alegem din frica de a nu şti cum să trăim de mână cu liniştea.

Şi vine ea ziua când ne dor atât de tare paşii, că decidem să-i ducem la doctor. Să ni-i vindece. Şi doctorul spune un scurt: „Schimbă drumul!”

Şi ne lasă singuri în cabinet, spunându-ne să ne decidem, până vine el, dacă vrem o reţetă care să ne aline durerile de moment, sau o clipă de „Acum!” care să ne urnească din loc.

A venit doctorul, draga mea!

Ce spui? Decizia ta este …

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi fă-ţi curaj să-ţi răspunzi! Aşa cum meriţi…

Distribuiți vă rog
„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Relatii

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Distribuiți vă rog

Campania #NuEştiSingurPeLume luptă pentru  dragostea adevărată . Pentru ca orice femeie să cunoască libertatea şi eliberarea. Avem nevoie să înţelegem cu toatele că nimeni nu are dreptul asupra vieţii noastre, şi alegerea partenerului înseamnă de fapt alegerea propriului viitor. 

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Dacă alegi pe repede înainte, bărbatul care se învârte câteva clipe în jurul tău, cu buchete de flori şi sticle de şampanie scumpă, sau care te amăgeşte frumos că „toate veni-v-or la timpul lor…”, crede-mă, te vei vinde pe nimic, şi într-o zi vei rămâne săracă, goală de tine, cerşind vindecare Dumnezeului pe care nu L-ai ascultat când ţi-a spus „Aşteaptă!”  Te va costa totul, draga mea…

 

                Uite de ce IUBIREA COSTĂ

 

1Pentru că Timpul este singurul pe care nu-l mai poţi recupera niciodată.

Nu, draga mea, Timpul nu schimbă în bine bărbatul care te tratează ca pe o opţiune. Nici pe tine, în femeia perfectă, menită să-i împlinească lui toate nevoile! Timpul TRECE.

Şi o dată cu el, trece şi încrederea ta în propria-ţi putere. Şi niciodată, femeie, dar niciodată, nu va sta în loc, pentru a-l transforma pe el în Dumnezeu. Sau în vreun înger, când a stat toată viaţa în iad.

2.  Pentru că Viaţa trece, dar rănile rămân. Şi se vindecă al naibii de greu.

Pe măsuţa de pe noptiera destinului tău, să ştii, draga mea, că va sta întotdeauna o lampă aprinsă, să-ţi lumineze drumul spre bărbatul potrivit! Dacă tu însă o acoperi cu promisiunile unui el ales în grabă, care niciodată nu şi le împlineşte, vei bâjbâi prin întuneric până te vei izbi atât de tare de vreo stâncă, încât o să-ţi faci bucăţi sufletul.

Şi nu, femeie, nu va veni el să-ţi îngrijească rănile. Şi de-o va face, va fi pentru câteva clipe. Va avea grijă, apoi, să-ţi facă altele noi, şi peste cele vechi să mai scrijelească o dată cu lama, să doară mai tare.

3.  Pentru că Dragostea îţi va provoca frică. Şi nu, nu asta este ea!

Când te vei trezi, într-o zi, cu sufletul prins în 1000 de copci, vei plăti cu anii tăi vindecarea. Şi frica de a nu ajunge iar pe patul de spital, te va înfricoşa atât de tare, că vei avea tendinţa să stai pe margine, fără să mai dai mâna altui bărbat.

Vei pierde binecuvântarea de a fi femeie, căutând peste tot urme de sânge, pe mâinile lui. Ori vreo sabie, prin buzunare. Nu meriţi să trăieşti tremurând de temeri, ci doar de împlinire!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

4.  Pentru că Fericirea se cumpără cu Iubire, nicidecum cu renunţări la tine!

Da, draga mea, pe bancnotele pe care Dumnezeu le-a creat ca monedă de schimb pentru fericire, scrie iubire, niciodată „Adio, femeie! Prefă-te în sclavă!”

Să nu uiţi niciodată că Iubirea chiar este singura care suferă totul, şi crede totul! Dar nicidecum nu suferă umilinţele lui, ci loviturile vieţii, pe care ar trebui să le vindecaţi împreună. Şi nu crede minciunile lui, ci crede în Dumnezeul care te-a creat să dai naştere bucuriei, nicidecum să-ţi dai viaţa pentru un bărbat angajat călău.

5. Pentru că Viitorul nu sună bine, când tot ce ţi-a dat trecutul a fost un pahar gol. Pe care l-ai şi spart într-o zi. De frică, de nervi sau de sătulă de-atâta sânge, ce-ţi curgea din suflet.

Ca să scapi de trecut şi să vindeci răni, crede-mă, nu poţi plăti un magician. Vei plăti un terapeut care-ţi va arunca în faţă Realitatea: Te costă ani, să ajungă rana, cicatrice. Şi ori de câte ori o vei vedea, vei închide ochii şi te vei întreba dacă nu cumva… într-o zi, ar putea tăia altcineva, peste ea… Şi nu asta meriţi!

Dragostea te costă TOTUL, draga mea, când alegi bărbatul greşit, din dorinţă de 2! Când nu aştepţi cuminte scrisoarea trimisă de Dumnezeu, în care te anunţă scurt: „He’s the ONE!”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă, şi învaţă din rănile mele, Iubirea adevărată! Pune şi tu ultima piesă din viaţa ta, şi pleacă de lângă cel ce te tratează ca pe nimicul din spatele uşii închise!

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

 

Distribuiți vă rog
[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Sanatate mintala

[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Distribuiți vă rog

Am ales azi să vorbim despre femeie. Nu insa orice fel de femeie, ci aceea speciala. Femeia abuzata. Fizic, psihic, sexual, si emotional.  Mai exact, am ales sa discutam despre ea, din perspectiva barbatului diagnosticat cu psihopatie. L-am ales ca „ambasador”, pe domnul Alin Les.

Interviu cu Alin Les – psiholog expert criminolog

Spuneti-ne, va rog, ce reprezinta psihopatia si care sunt cauzele care stau la baza aparitiei ei?

Alin Les: Este foarte buna intrebarea, mai ales ca si studentii mei de la master au avut ca temă de portofoliu sa arate diferenta intre psihopatie si sociopatie.

Psihopatia are, deci, mai multe denumiri. Din start, literatura de specialitate clinica si criminologica afirma ca nu este nici echivalenta tulburarii de personalitate antisociala (DSM 5), nici a sociopatiei (cu care are in comun anumite aspecte).

Cumva, se intersecteaza cu continutul echivalent ei in ICD 10, tulburarea disociala de personalitate. Si nu, nu este identică cu tulburarea asociala de personalitate, adica cea care se refera la izolare, singuratate. Ca le-am eliminat pe cele care nu sunt, sa vedem ce este psihopatia.

Pe scurt, este o afectiune. Si tin sa subliniez acest lucru. Nu este o boala, nu este o tulburare psihica, nu este ceva contagios, in sens medical. Este o afectiune care influenteaza comportamentul in trei registre esentiale ale functionarii sociale: emotional, interpersonal si comportamental.

Daca tinem cont ca cel mai important aspect al psihopatiei nu este comportamentul antisocial, ci deteriorarea starii emotionale, atunci mergem acolo unde ne spun specialistii: cauza este genetica intr-o proportie de 25-55%. Adica gena psihopatiei o primim de la mama, stiintific demonstrat. Mai departe, o „prelungim” in proportie de 10% prin situatia, conjunctura, contextul ivit, si o finalizam, in procentaj de 40%, cu activitati si actiuni voluntare, premeditate.

Deteriorarea starii emotionale inseamna ca emotia nu mai are miez, ci doar coaja. Nu mai simtim greutatea cuvintelor care reprezinta temele esentiale ale vietii: iubirea, moartea, valorile morale, frica, s.a.m.d. Neglijenta familiala, abuzurile emotional, psihologic, sexual, toate pot duce la psihopatie, nu direct, ci prin efectele ei: lipsa remuscarii, lipsa sentimentului de vinovatie, nepreocuparea pentru sentimentele celuilalt, schimbarea deasă a prietenilor, aspecte ce tin de narcisism si exacerbarea Egoului (egodistonie), lăudăroșenie că face și drege, dar nu rezolvă mare lucru, fermecător sau cu șarm superficial, adică un val de simpatie flamboaiantă peste masca purtată, impulsivitatea, plictiseala, acțiunile rapide, bruște;  toate acestea indică faptul ca X prezintă tendințe psihopate.

Este vreo diferenta intre psihopat si un barbat agresiv?

Alin Les: Pertinentă întrebare! Persoana cu psihopatie include tendintele impulsive si controlul comportamental scazut in actiunile sale, care pot duce, individual, la acte de agresivitate. Cumulate cu lipsa remuscarilor si a vinovatiei, da, pot duce la tendinte agresive si chiar acte de agresivitate.

Pe de alta parte, individul agresiv nu trebuie sa fie musai psihopat. Poate fi, in urma unui temperament mai impulsiv, si asta sa fie amprenta unui mecanism de aparare; poate fi vorba de includerea intr-o tulburare de personalitate, cum ar fi cea pasiv-agresiva sau borderline, sau chiar antisociala.

Astfel ca, punandu-se problema astfel, observam niste diferente. Daca intram in detalii, avem doua tipuri de agresivitate: reactiva (sau impulsiva, sau afectiva) si instrumentala (sau premeditată, sau orientata spre scop). Acum, cand folosesti agresivitatea reactiva sau impulsiva ca si persoana care ai tendinte psihopate, ii vei pedepsi pe ceilalti pentru ca stau in calea ta, vei fi lipsit de relatii armonioase, speranța ta de viață va fi una scăzută și, important, riscurile fizice nu te vor ocoli. Cand vei folosi agresivitatea cu tinta spre un scop anume, impiedici relatiile interpersonale, dar si faci posibilă preluarea resurselor altora.

Cum isi „agata” psihopatul prada?

Alin Les: Exista tipologii de psihopati. Din studiul si observatiile mele clinice, exista mai multe tipuri: psihopatul de scurta durata, adica cel care tinteste un bun, marcarea unui teritoriu sau satisfacerea unei dorinte, inclusiv cea sexuala; psihopatul de durata medie, care te poate avea in vizor pentru diferite beneficii, pana cand isi gaseste o „prada” mai buna pentru gusturile si nevoile sale subiective; mai exista psihopatul pe termen lung, cu care salasluiesti in casa ca partener, relatie de afaceri, job, si despre care iti poti da seama la un moment dat ca „ceva nu e in regula” si comportamentul lui poate sa fie diagnosticat în sfera psihopatiei, dar te resemnezi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

La intrebarea concreta „Cum?”, raspunsul studiilor stiintifice arata faptul ca te simte ca pradă. Pe baza a ce? A feromonilor. Ganditi-va ca intr-un studiu al lui Glenn, Guzban si Raine din 2011 s-a pus problema costurilor si beneficiilor asociate trasaturilor psihopatiei. Stiti la ce concluzie s-a ajuns? Cu cat esti mai promiscuu sexual si ai mai multe relatii de scurta durata, cu atat mai mult ai un „succes reproductiv ridicat”, dar si posibilitati reduse de a lasa urmasi si o stabilitate familiala.

Intotdeauna un psihopat, pentru ca din perspectiva psihopatologiei evoluționiste este un adaptat la mediu, va identifica, prin selectia intuitiei, a mirosului si a experientei, „produsul slab” din societate pe care are credinta ca il poate exploata.

Devine psihopatul obsedat de victima sa, sau este vorba despre o iubire adevarata, greu de inteles pentru noi, „femeile de rand” 🙂 ? Cum se manifesta aceasta obsesie, daca exista?

Alin Les: Poate deveni obsedat de „victima” sa, dar pe care nu o mai percepe ca pe o victima, ci ca pe un bun al lui, care i se cuvine natural. Logica lui „mie mi se cuvine”, exista mai ales aici. Nu stiu daca aceasta obsesie are un tipar de manifestare, insa ce este cert este faptul ca, daca i-ai picat cu tronc ca femeie, sau chiar ca barbat (pentru ca avem si femeia cu tendinte psihopate, diferita de femeia cu tendinte antisociale), individul cu tendinte psihopate se va „incolaci” in jurul existentei tale prin multa vorba (volubilitate), prin sarmul si farmecul superficial, de care va vorbeam mai sus, prin sentimentul grandios al propriei valori, adica „eu sunt cocosul, grandele din parcare, centrul universului tau, cel care stie de toate si totul etc.”, folosirea constanta a minciunii (minciună patologică) și aici va trebui să identifici cu acuratețe sursa minciunii; adică e fie cauză, fie efect, fie simptom.

Acesta te va manipula și te va induce în eroare tocmai pentru a câștiga teren și „guri de aer” în ceea ce privește interesul lui pentru tine, manifestat prin „obsesie” (care nu trebuie să fie neaparat inteleasa in sensul de patologie); afectele lui, sau emotiile, vor fi destul de superficiale, adica fara greutate in plan real, stafidite, daca vreti ( 🙂 ), ori manifestarea contrara a sentimentelor produce confuzie; prin lipsa empatiei care, prin coroborare cu emotiile sarace sau superficiale se poate asocia cu „o mai buna abilitate de a profita de ceilalti”, dar si cu o abilitate crescuta de a atinge niste obiective personale; prin prezenta indiferentei.

Toate aceste elemente, în momentul in care se introduc in malaxorul tintei pentru a iesi potiunea magica, dau forma necesara de manifestare emotionala, interpersonala si comportamentala.

In schimb, mai putem avea persoana narcisica sau borderline care sa prezinte trasaturi mai accentuate de personalitate in directia tendintelor psihopate. Cu alte cuvinte, vom observa la acest barbat mai mult latura narcisica ce te poate obseda pe tine, ca femeie. Iar tu, din posibila „agresoare” (iesit la vânat), să devii victimă.

Obsesia nu tine doar de persoana cu tendinte psihopate, ca „agresor”, ci si de partea feminina care, de cele mai multe ori, exploateaza prin seductie partea narcisica a barbatului. Si-atunci nu mai poti controla ceea ce se intampla. Amandoi pot deveni fie propriile lor obsesii, fie doar unul obsesia celuilalt.

Per total, poate exista o iubire adevarata intre o persoana cu tendinte psihopate si o alta persoana, pentru simplul faptul ca „persoana 2” din cuplu se va ralia trasaturilor mai puternice si mai accentuate de personalitate ale persoanei cu tendinte psihopate. De unde si urmasii si transmiterea genetica a psihopatiei.

 Ce inseamna, pentru un psihopat, dragostea?

Alin Les: Poate însemna și adaptare, și țintă, și acoperiș, și plapumă, și posibilitatea de avansare într-o funcție ierarhică, tot ceea ce intră sub zodia manipulării.

Care este reactia obisnuita a psihopatului, in momentul in care este demascat, si tras la raspundere pentru faptele sale? Ce pericole o pasc pe femeia care i-a fost partenera, in cazul in care decide sa rupa relatia?

Alin Les: Nu recunoaste nimic. La fel ca toti cei din sfera tulburarilor de personalitate. Daca ii expui problema intr-un cadru oficial, cu tact si liniste, cu simt de raspundere, profesionist, cu autoritate si promptitudine in voce, ai anumite sanse sa-ti recunoasca, secvential, fragmentar, nișatic, anumite aspecte.

Capacitatea de autoreflexie existentiala trebuie sa existe la astfel de persoane pentru o recunoastere, chiar si tacita. Nu trebuie sa avem asteptari. În schimb, femeia care se decide sa rupa relatia poate avea parte, concret, de: bataie, amenintari, injurii, remuscari induse de individ, membrii propriei familii sau ai familiei lui (asta în cazul în care au fost mai apropiați), hărțuită în diverse forme, „invitată” de el să reia relația.

O stima de sine exagerata la individul psihopat, cand pe fata-cand voalata, combinata cu farmecul superficial, manipularea si sentimentul grandios al propriei valori, dau cel mai de succes randament. De obicei, individul cu psihopatie își calculează foarte bine pașii. Persoana cu sociopatie, în schimb, își exprimă mai des predispoziția spre violență și impulsivitate.

Exista sanse, din punctul dvs. de vedere, ca un psihopat sa fie „tratat”? Daca da, in ce constau acestea?

Alin Les: Individul cu trasaturi de psihopatie nu se trateaza. Psihopatii se identifica cu ajutorul lupei specialistului in psihologie clinica. Dupa ce l-ai identificat, te aperi, atacand exact in directia in care te ataca si el.

Precum la fotbal: cea mai bună apărare este atacul. Un psihopat trebuie ținut în șah cu armele lui, dacă vrei o luptă. Dacă vrei să fugi, atunci, fugi. Deci, indiferent ce alegi între „Luptă sau fugi!”, trebuie să o faci cu strategie. Ori pentru asta te duci la acel specialist care a realizat cel puțin o evaluare criminologică în sfera psihopatiei și, mai mult, a fost acceptată de instanță.

Haideti sa discutam acum despre femeia victima a unui psihopat. Exista o categorie anume de femei care intra in relatii cu acesti indivizi? De ce sunt aceste femei o prada usoara?

Alin Les: Femeia victimă a unui individ cu tendințe psihopate este credulă, indiferent că victima este expansivă, extravagantă, tânără, la vârsta a doua, cu sau fără resurse financiare, văduvă/divorțată/singură/cu copii ș.a.m.d.

Victima credulă este victima care are convingerea că lumea este frumoasă, trebuie să acorzi fiecărei persoane câte o șansă, chiar mai multe, dacă se impune, idealistă, conformistă, manipulabilă, ușor de detectat în Universul psihopatiei prin markeri fizici, cum ar fi o față plăpândă, ochi blajini, expresie a feței ce aduce a compasiune/milă, un mers nu atât provocator, cât seducător, ce invită, fie că este puternic/pregnant sau suav etc.

Dacă persoana cu psihopatie seduce, arma ei bumerang este tot seducția. Femeia narcisică, iarăși, este o partidă bună pentru individul cu psihopatie. Cumva, la nivel mental, femeia victimă îi transmite bărbatului, la nivel comportamental, liberalizarea prostituției și a sexului animalic.

Atunci intră în funcțiune fantasmele sexuale cu rol predominant inconștient care vor cere actul. Ori actul sexual în fantasma individului psihopat este mereu perfect, perfecționist, excelent. Și în pat vor fi la fel.

Satisfacerea propriei dorințe se cumulează cu cea a femeii tocmai pentru a reitera actul sexual. De ce? Pentru că, în fantasmă, actul este întotdeauna perfect. Perfecțiunea se vrea atinsă și în Real, nu doar în Imaginar. Trebuie să ne gândim așa: că ei nu au nimic de pierdut, cu excepția libertății.

Ce o tine pe femeia-victima, prizoniera intr-o relatie cu un psihopat, si cand ajunge ea, din experienta dvs.,  sa renunte la relatia cu agresorul?

Alin Les: Renunță la agresor când își dă seama că nu-l poate schimba. Că i s-a produs prea multă suferință emoțională și psihologică, pe care n-o poate demonstra celorlalți, dar despre care s-a plâns celor cunoscuți care au încurajat-o să rămână în relație, pentru diverse motive și motivații.

De obicei, femeia cu mai puțină carte, adică cu un QI mai mic, stă în fața agresorului și îi ține piept cu preconceptele familiei din care vine, prejudecățile aferente, convingerile ei despre viață și misiunea într-un cuplu, relație sau familie.

În schimb, femeia cu un QI mare știe că, dacă rămâne în relație, individul cu psihopatie va trece cu tăvălugul emoțional, interpersonal și comportamental peste ea. De obicei, ea pleacă după ce și-a luat toate măsurile de precauție, atât cât se poate.

Când mai renunță? Când sexul nu mai este „sex de datorie”, ci viol. Când soțul, partenerul consensual, iubitul, amantul, te violează, atunci ți-ai început la nivel psihic, oficial, ratarea. Sentimentul ratării, al anulării ca ființă umană, al urii, al umilinței, vor intra în funcțiune.

Dacă o ține ceva, o ține o situație financiară grea, adică banii. O ține un copil cu deficiențe. O ține un părinte în spital. O ține o amenințare. O ține un șantaj. Și multe altele. Dar, mai mult, o țin interpretările ei, ca victimă, despre toate cele enumerate. Și aici vorbim despre interpretările iraționale.

Care ar trebui sa fie, din punctul dvs. de vedere, reactia corecta a victimei, ca urmare a abuzului?  Sa se razbune pe psihopat, (sa ii faca ea insasi rau fizic, sau sa apeleze la terti care sa-l ameninte, etc) sau sa respecte numai partea legala? Va intreb acest lucru pentru ca sunt foarte multe persoane care le condamna pe victime pentru faptul ca „nu le vin de hac”, si de aceea acestia continua sa le distruga vietile.

Alin Les: Ca să „vii de hac” unei persoane cu psihopatie, mai întâi trebuie să te convingi că persoana este, clinic, prin diagnostic, în acest registru al psihologiei clinice/psihopatologiei. Asta înseamnă să te prezinți la un specialist și să-i expui problema.

Individualizarea cazului este esențială. De obicei, psihologul criminolog are studii în sfera științelor penale, criminologiei, victimologiei, și atunci fie îți „eliberează” o „rețetă” de pași prin care ai putea să-ți salvezi (nu e prea mult spus) destinul, fie îți recomandă un avocat specializat în această direcție.

Este indicat să se urmeze anumiți pași specializați de ieșire din cercul vicios, nu din auzite! O analiză/evaluare psihologică a personalității tale, ca victimă, mă poate ajuta pe mine, ca psiholog criminolog, în a-ți oferi un plan de reușită.

Trebuie să avem în prim-plan faptul că, de obicei, un individ cu psihopatie nu se lasă până nu obține ce și-a propus. Se aseamănă foarte mult cu individul sociopat. Ori psihologul criminolog și avocatul, meticuloși deopotrivă, au ca oponent însăși expresia meticulozității, a riscului calculat și a premeditării.

Care ar trebui sa fie reactia victimei, in clipa in care se reintalneste cu agresorul, din intamplare, dupa ce avut loc separarea, ca urmare a unui abuz, si cum ar trebui sa se comporte aceasta, daca agresorul o cauta insistent, spre impacare?

Alin Les: Atâta vreme cât persoana cu psihopatie este încadrată în sfera tulburării de personalitate antisocială, suferă de lipsa empatiei calde și este persoana fără conștiință, ca femeie-victimă este indicat să:

  1. eviți defensiv și non ofensator victima, dacă te-a văzut/observat în mers sau în trafic;
  2. să ai pregătit telefonul pentru 112;
  3. te asiguri că porți la tine un spray lacrimogen (poate fi achiziționat din magazine de specialitate, fără condiții impuse);
  4. să ștergi automat sms-urile, emailurile de la acesta dacă, între timp, ți-a aflat noul număr de telefon sau noul email, fără a le citi! Un print screen este suficient;
  5. dacă se insistă cu telefoane, sms-uri sau emailuri, consulți specialistul fie psiholog, fie avocat, fie deopotrivă și reiterați un nou plan;
  6. îți anunți familia: frate, mamă, soț, veri etc. O sursă de forță trebuie să existe în jurul tău. Efectul constă în protecție, diminuarea fricii, angoasei, somatizării, temerii că ți se poate întâmpla ceva rău;
  7. anunți poliția, dacă ești într-o zonă de sat, și porți permanent un telefon mobil. Dacă nu există această posibilitate, încearcă să eviți drumurile care nu trebuie făcute. Dacă nici asta nu e posibil, este vital să vorbești frumos, ca și cum nu s-a întâmplat ceva vreodată. Este posibil să ai în față o persoană cu gândul răzbunării și, atunci, e indicat să eviți reacțiile care pot conduce la un act criminal.
  8. îți cunoști vulnerabilitățile și să ți le exploatezi la maximum, în sens pozitiv, cu ajutor de specialitate;
  9. înveți lupte de corp, dacă ești mai tânăr. Îți pot fi de real folos;
  10. îți amintești constant că, orice ai alege să faci într-un moment anume, viața este cel mai important dar și are prioritate înaintea a toate. Pentru că acest cuplu, „agresor bărbat cu psihopatie – victimă femeie” poate fi transformat în orice moment fie în „agresor femeie cu psihopatie – bărbat victimă” fie în „victimă femeie agresor – victimă bărbat agresat”.

Domnul Alin Les va poate oferi sprijinul dumnealui. Il puteti contacta la:

Cabinet Individual de Psihologie „Alin Leș”
& Laborator Poligraf
tel 0758 806 541
office@alinles.ro

 Prof. asociat Alin Leș

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Oameni cu aripi

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Distribuiți vă rog

 „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”  îmi pare motto de scrie pe uşa cabinetului de dăruit viaţă…

Despre Simona Pop  am aflat de pe Facebook. Întâmplător, aş spune eu; cu un scop bine determinat, ar spune Dumnezeu.

Citeam un articol despre cancer şi, răsfoind file de viaţă ale altor femei, am dat peste aripile ei. Cancer şi credinţă.

Despre Simona nu ştiu să vorbesc. Tot ce pot să vă spun că m-am uitat sute de minute la pozele ei, la cuvintele ei, la viaţa ei. Scrisă de acelaşi Dumnezeu pe care mulţi dintre noi Îl uităm prin sertare prăfuite. Îl ignorăm sau Îl detestăm. Ori Îl blestemăm pentru deciziile noastre proaste. Pentru care devine responsabil întotdeauna Cel ce ne-a dat dreptul să alegem propriul drum.

Mi-am făcut curaj, după câteva ore de citit povestea ei, să o rog să ne înveţe despre Iubire. Despre credinţă, adevăr şi feminitate. Prin toate, dragii mei, au curs picături de cancer. Azi, Simona ne injectează în vene sânge de Dumnezeu. Sperând că vom deveni dependenţi de El pentru totdeaua.

O poveste despre Dumnezeu şi oameni, cu oameni născuţi din Dumnezeu, nu din Big Bang-uri sau maimuţe.

Aripi de drum: Simona, eşti cu sufletul la terapie intensivă. Am citit despre motivul pentru care ţi l-ai dus acolo:  Pentru că „Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…”

Cât de grea e vindecarea lui, şi care sunt tratamentele pe care ţi le aplică Medicul tău personal?

simona-cancer-negru-suc

Simona: Spun adesea ca am purtat cancerul in suflet… L-am purtat si crescut  vreme lunga, ca o buna gazda, pana mi-a parazitat trupul. Am fost bolnava de nemultumire, plina de mandrie, insetata dupa lucruri materiale si cu inima lipita de vise desarte. Am cautat sa agonisesc sub stele, fara sa ma gandesc cat de jos cladeste Cel ce zideste sub soare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cand simti fiorul rece al mortii in ceafa, un sentiment ciudat te invadeaza, iar viata incepe a ti se derula sub ochi. Pe patul de spital a inceput terapia sufletului meu – lent si chinuit. N-am agonizat in dureri trupesti, ci sufletesti. Valul de pe ochii mei incepea sa cada. In fata mea se se petrecea o alta realitate – o realitate pe care pana atunci o negasem.

Am inceput sa constientizez muntele de binecuvantari ascuns de zidul nemultumirilor mele, neputinte mascate de mandrie si desertaciunea viselor cladite pe nisipuri miscatoare. Dumnezeu a inceput sa imi descopere o alta fata a lucrurile si cu maini blande mi-a legat inima cu Cuvinte Sfinte. Am trait, am absorbit si am respirat fiecare Cuvant al lui Dumnezeu, fiecare soapta care imi aducea alinare, fiecare verset ce lasa vindecare peste sufletul meu.  M-am hranit cu mana cereasca desprinsa din pagini de scripturi, m-am vindecat si inca ma vindec cu credinta.

Aripi de drum: Cancerul este un diagnostic crud. De care toţi ne temem. Mulţi se întreabă cum de Dumnezeu, dacă e Dragoste, poate admite ca ai Lui copii să treacă prin chinuri cumplite?! Care e răspunsul tău la această întrebare şi cum ai ajuns la el?

Simona: E un diagnostic crud si pentru mine a fost egal cu moartea. Intr-un fel pot spune ca am si murit,  primind o noua viata, in acelasi trup, dar ca si o alta persoana. Daca ar fi sa dau cancerul inapoi, as refuza cu vehementa!

Da, Dumnezeu a fost, este si va fi dragoste, motiv pentru care in noiembrie 2015 m-a avertizat in privinta vietii mele prin cuvinte clare, precise si fara echivoc. A fost o voce care mi-a spus asa:

 „Daca tu  si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu vei te vei imbolnavi de o boala grava cum ar fi cancerul… ”.

 Am refuzat sa cred ca un Dumnezeu care este dragoste poate trimite astfel de avertizari dure. M-am rugat incercand sa alung imaginea „diavoleasca” ce isi facea loc in mintea mea, am sters cu buretele totul si nu m-am intrebat nici o clipa ce ar fi de reparat la viata mea ?! O luna mai tarziu,  cancerul mi-a napadit trupul.

Tarziu de tot am inteles ca Dumnezeu meu, motivat de foarte multa dragoste, a permis o asa crunta suferinta peste viata mea. Nu regret, dimpotriva, ii multumesc! Suferinta mi-a purificat inima, mi-a triat valorile si mi-a cernut prietenii. Pe drumul durerii am cules mai multe roade decat lacrimi, Dumnezeu mi-a separat lucrurile de pret de cele fara pret. Cand privesc in urma, fara cancer, as fi detestat persoana care urma sa devin…

Aripi de drum: Am început  cu suferinţa. Vreau să-mi povesteşti acum despre bucurie. Ce înseamnă ea pentru tine şi în ce lucruri, activităţi şi/sau oameni, o găseşti?

Simona: O data cu cancerul, am incetat sa mai incerc sa cumpar bucuria. Ea nu se gaseste in vitrinele magazinelor frumos ornate si nici pe coperti de reviste glossy. Bucuria nu e ceva ce se castiga cu bani, nu are nici o baza in lucrurile materiale si e departe de visele nostre schiloade. Bucuria despre care vorbesc eu, se cultiva. Bucuria despre care vorbeste societatea, e contrafacuta.

Cancerul mi-a adus intelepciune, invatandu-ma care e sursa adevaratelor bucurii. O gasesc la mine in inima in fiecare dimineata cand deschid ochii si pot sa vad, deschid gura si pot sa vorbesc, imi intind picioarele si pot sa le misc. Bucuria o adun din parfumul strugurilor tomnatici, din frunzele ruginii patate de soare, din picuri de ploaie agitati si apus cu zambet cald. Bucuria e in ochii persoanei dragi, in miros de cafea fierbite si cuvinte ce zidesc.

Privesc cu alti ochi bucuria si imi impun sa o caut in frumosul fiecarei zile, in detaliul oricarui lucru, in tot ceea ce nu are pret. In spital, as fi dat toti banii din lume sa pot simti gustul capsunilor de vara… fie ca mancam nisip, fie fructe, nu era nici o diferenta de gust… Acum ma bucur sa stiu ca exista lucuri pe care Dumnezeu le-a creat sa am eu un stop de fericire!

Aripi de drum: Văd tot mai mulţi oameni care, nedescoperindu-şi misiunea personală, trăiesc plini de resentimente şi amărăciune. Cum ţi-ai descoperit tu menirea, şi care au fost paşii parcurşi ?

Simona: In fiecare din noi a fost pus ceva special. In fiecare inima sunt ingropate daruri sfinte si abilitati unice. Cu totii avem ceva ce ne pasioneaza, dar nu toti facem ceea ce ne pasioneaza. Am stiut dintotdeauna care sunt talantii mei, dar am incercat cu ardoare sa monetizez oricare din calitatile mele. Am esuat dramatic, pentru ca nu m-am nascut pentru asta.

Refuz sa cred ca traiesc pe aceasta lume doar pentru a vietui asa cu mi-am imaginat eu, inchizand ochii la cei din jur.

In urma cu 6 ani pe o lista cu motive de rugaciune am notat timid ca imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea experiente cu El, cuvinte si mesaje, dar si o vocatie divina. Nu stiam atunci pentru ce ma rog, dar iata-ma acum: am o experienta scrisa cu degetul lui Dumnezeu, am cuvinte aspru incercate si pasesc spre vocatia pe care El a pregatit-o pentru mine. Pot spune ca acum sunt intr-o misiune in care alerg sa vorbesc despre El si povestea care mi-a dat-o in dar. Dar pana aici, au fost dureri, lacrimi, rugaciuni si staruinte.

Cred ca totul incepe cu un simplu „Doamne, ce ai vrea de la viata mea?„

Dand ragaz si asteptand cu credinta, in taina, raspunsul nu va intarzia sa apara, dar e nevoie de urechi deschise, inimi sincere si renuntare la vise pamantesti…

 Aripi de drum: Cum îi îndemni pe tineri să îşi descopere vocaţia?

Simona: Sunt 4 elemente estentiale: Cuvant sfant, rugaciune, pustiu si renuntare. Reteta e simpla, dar intodeauna implica pustiul si renuntarea.

Retrage-te in pustiu, caci acolo vocea lui Dumnezeu se aude mai clar ca niciodata. Apropie-te de natura, unde poti vedea maretia Creatorului. Paseste in pustiu de buna voie, nu astepta ca Dumnezeu sa te impinga spre destinul tau. Te asigur, ca din prea multa dragoste, o va face. Poate fi pustiu financiar, al relatiilor, al remuscarilor, al durerii… Pustiul poate avea o multime de forme, dar aduce cu sine multe lectii pretioase.

Te retrage dar, te hraneste cu Cuvinte Sfinte si indreapta spre cer rugaciuni sincere. Recunoaste-ti neputintele si cere ajutor!

 Invata sa renunti si incepe sa pasesti pe ape!

 Nu ai nevoie decat de lumina pentru pasul urmator. Dovedeste incredere si nu cauta sa planifici singur urmatorii pasi!

 Planurile lui Dumnezeu si deciziile bune vin intotdeauna insotite de pace…

Aripi de drum: Ce este pentru tine FEMINITATEA, într-o lume în care FEMEIA  a devenit parcă obiect de contrabandă?

simona-cu-sotul-ei

 Simona: Inca invat si eu ce inseamna asta, descopar si testez… aici nu pot sa dau definitii, daca as face-o, cel mai probabil as frange aripi. Imi place sa spun ca in fiecare suflet exista o frantura din cer, fiecare cu o stralucire aparte… Cand toti de vom reuni impreuna, bucatica mea cu bucatica ta vor alcatui frumusetea lui Dumnezeu.

Ma feresc sa leg feminitatea de forme si femeia de legi. Am fost create, educate si inzestrate diferit. Evit sa incadrez feminitatea in niste standarde patrate.

Dar totusi, sunt vehement impotriva hipersexualizarii femeilor in industria mass-media. Ma opun contrariata si oripilata la sloganul zilelor noastre cum ca „femeia si sexul vind.”

Aleg sa nu scrutez orizontul societatii actuale, ci imi atintesc ochii spre cer, incercand sa fac ca bucatica mea de cer sa aiba parfum de Dumnezeu. Cu maini curate, incerc sa lipesc de sufletul meu standarde divine, potrivindu-ma doar etalonului cuprins intre coperti de Biblii.

Aripi de drum: Ce este pentru tine DRAGOSTEA?

Simona: Oh… e greu sa dau un raspuns la asa o intrebare dificila. Cunosc asa de putin din ceea ce inseamna dragostea! Pot raspunde doar prin ceea mi s-a sa permis vad prin usa intredeschisa catre cer. Dragostea adevarata o vom experimenta abia in prezenta lui Dumnezeu. Aici jos, cunoastem in parte si experimentam in parte. Fiecare o percepem asa cum am primit-o.

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Incerc sa pasesc in ea, oferind-o in fiecare zi din viata mea.

 Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma!” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi!” si un „te iubesc!” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata, draga mea!” si un „Ma gandesc la tine!”

 Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine!” si „Te sustin!”

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dar toate acestea, nu sunt  altceva decat niste mici particule inca nedesavarsite…

Aripi de drum: Eşti o femeie foarte credincioasă. Noi, cele care ne-am predat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să suportăm ironia multora. Plecarea unor oameni dragi de lângă noi, ca urmare a deciziei de a-L urma pe Hristos. Ştiu cazuri în care femeile au acceptat relaţii cu bărbaţi care nu-L cunoşteau pe El, convinse fiind, sau sperând că îi vor întoarce la El. Ce spui despre această atitudine şi ce le sfătuieşti pe tinerele necăsătorite, în privinţa alegerii bărbatului potrivit?

Simona: Culeg cu drag fieare ironie, nota sarcastica si porecla batjocoritoare. Le culeg, caci vor fi nestemate in cununa ce ma asteapta sus. E important ca peste tot ceea ce culegem, sa semanam binecuvantare… Da, societatea actuala incearca a ne pune diverse etichete, dar toate aceste lucuri palesc in fata valorii adevarate pe care o pune Dumnezeu in fiecare inima.

Pentru tine, femeie care cauti barbatul potrivit, da-mi voie sa iti spun:

„Nu alerga dupa Feti-Frumosi cu intentii bune ce te amagesc cu iubiri contrafacute! Nu-ti vinde visele pentru lucruri materiale, te fereste, dar, de toate uraciunile care atrag privirile, tu ramai pura, caci “daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat”. Arunca-ti visele in bratele lui Dumnezeu si lasa-L sa-ti deseneze povestea de dragoste cu degetul Sau.

Crede ca barbatul pe care Dumnezeu ti-l pregateste, va fi alaturi de tine, cand un cancer iti va secera frumusetea. Barbatul pe care Dumnezeu il creste pentru tine, e un soldat in ogorul lui Hristos. Barbatul care il are Dumnezeu pentru tine, poarta in suflet viziuni sacre si vise curate. Barbatul tau va avea ochi luminosi si maini sfinte, pentru ca in pieptul lui, il poarta adanc inradacinat pe Dumnezeu…

Draga mea, nu-ti vinde visele, speriata de ziua de maine, si nu le culege din umbra acestei societati murdare. Tu pleaca-ti genunchiul, viseaza cu ochii lipiti de cer si umpe-ti sufletul cu dragoste indelung rabadatoare, plina de bunatate, dragoste smerita, izvor de pace, bogata in adevar – dragoste nepieritoare desprinsa din rai. Draga mea, tu cladeste-ti azi visele in rugaciune, nu te agata de lucruri desarte, ci lipeste-ti inima de Cuvant… cladeste-ti dragostea pe Stanca – unde nici cancerul n-o poate clatina!

simona-fluturi

 Aripi de drum: Când moare Dragostea, Simona?

 Simona: Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Aripi de drum: Am văzut pe site-ul tău o rubrică specială, „40 de ZILE DE RUGĂCIUNE”.   Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să alegi  acest „program” şi ce vei face cu el mai departe?

 Simona: L-am creat pentru mine si l-am aplicat in primul rand in dreptul meu… 40 reprezinta lupta. Noe a experimentat furtuna 40 de zile, Moise a petrecut 40 de ani in pustie, iar Isus a fost ispitit de Diavol 40 de zile.

In viata fiecaruia dintre noi exista o lupta cu pustiul. Fie ca este vorba de un pustiu al durerii, al relatiilor sau financiar, pustiul este locul in care cresterea este dificila, apa este putina si înaintarea greoaie, caci nu vezi capatul drumului. Pe langa durere, frustrare si seceta sufleteasca, pustiul ne testeaza, ne purifica si ne solicita o autoanaliza si retrospectiva. Pana vom ajunge la forma si caracterul dorit de Dumnezeu, inca vom zabovi in pustiu. Pustiul este un loc al formarii si al definirii caracterului. Totodata, pustiul este insotit de ispita si cere rugaciune.

Noi, oamenii, avem impresia ca o data ce am terminat cu rezolvarea unei probleme, nu ne vom mai confrunta cu ea niciodata. Tratamentul pentru cancer se face in doze de ATAC si CONSOLIDARE. La fel trebuie sa procedam si cu pacatele din viata noastra: le atacam si apoi consolidam zidul de aparare impotriva lor zilnic, deoarece reinnoirea mintii noastre e un proces care trebuie sa aiba loc in fiecare dimineata.

Vreau sa am cat mai multi camarazi de lupta in rugaciune, vreau sa constientizez cat mai multi oameni de vremurile pe care le traim, vreau sa ofer cuvinte incercate si menite sa atinga inimi. Vreau ca oamenii sa experimenteze puterea rugaciunii pe care eu am trait-o si care m-a facut sa supravietuiesc in pustiul cancerului.

 Aripi de drum: Scopul rubricii „Oameni cu Aripi”, de pe blogul meu, este acela de a arăta lumii exemple de reuşită, de credinţă şi de luptă, ale unor oameni care au refuzat să cedeze, chiar dacă nimeni nu credea în ei sau în izbândă. Spune-mi, te rog, o persoană pe care ai vrea să o citeşti în filele blogului meu, de la care oamenii ar avea de învăţat?

 Simona: Oana Albu – captiva intr-un scaun cu rotile, abuzata sexual, cu un trecut tumultuos, dar cu zambet senin, ochi voiosi si dragoste pentru Dumnezeu.

Aripi de drum: Cum şi de ce proiectul „Aripi pentru fluturi”?

 Simona: E un proiect pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima, El L-a facut realizabil si mi-a trimis oameni care sa simta impreuna cu mine.

Stiu care sunt traumele cu care cancerul vine la pachet. Imi doresc sa aduc in fata camerei de fotografiat povesti ale femeilor secerate de cancer, povesti cu amprenta lui Dumnezeu, exemple de credinta si lectii de urmat. Vreau sa demonstrez ca frumusetea nu este conditionata de o podoaba capilara, de numarul de kilograme sau de chipuri imperfecte. Frumusetea adevarata nu poate fi incadrata in etaloane si stereotipuri, caci ea e izvorata din Dumnezeu.

Aripi de drum: Îţi mulţumesc, femeie cu ARIPI,  pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferi şi pentru dragostea cu care ai răspuns rugăminţii mele de a ajuta la zidirea altor suflete. Ai început cu primul pas: ducerea sufletelor lor la terapie intensivă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
3 modalităţi în care să-ţi iubeşti soţul

Relatii

3 modalităţi în care să-ţi iubeşti soţul

Distribuiți vă rog

Fiecare femeie pleacă la drum, de mână cu soţul ei, visând o căsnicie frumoasă, binecuvântată şi împlinită. Pornim, în ziua nunţii,  cu sufletul deschis, în călătoria devenirii, şi ne imaginăm un drum fără obstacole. Şi credem că şi de-or veni, vom putea să trecem peste ele. Căci dragostea noastră va muta munţii ăia.

Ce facem însă atunci când viselor noastre li se frâng aripile, şi ne lovim cu capul de realitate? Când realizăm ci pietrele din calea noastră, pe care noi le vedem munţi, trebuie luate pe rând, cu mâinile, şi nu dispar ca prin minune?

Iată 3 modalităţi de a iubi chiar şi atunci când bârbatul căruia i-ai spus DA, este de neiubit…

  1. Roagă-te pentru el!

Nu însă numai în clipele grele. Roagă-te mereu, zi de zi. Ajutor potrivit nu înseamnă numai să te asiguri că are cămăşile călcate şi masa pregătită. Nici să fii mereu cea mai zâmbitoare sau mai aranjată femeie pe care o vede, nici să ai relaţii sexuale ori de câte ori vrea.

Toate contează, şi de toate este bine să ţii cont, dar NIMIC, absolut NIMIC nu va înlocui o inimă curată şi smerită, care se pleacă în faţa lui Dumnezeu şi cere răbdare, sacrificiu şi dragoste adevărată. Elizabeth George, o scriitoare creştină, spunea în una din cărţile sale: „Roagă-te pentru soţul tău. Nu poţi urî persoana pentru care te rogi. Nu poţi neglija persoana pentru care te rogi.”

Uneori e greu. Şi atunci când vine ca o avalanşă peste noi, acest greu ne face să ne îndepărtăm, să ignorăm şi să lăsăm la o parte gândurile la şi despre cei pe care i-am ales. Şi tocmai aici este cheia: a nu te gândi deloc la soţul tău înseamnă neglijare. Iar neglijarea duce la îngheţarea relaţiei.

Roagă-te, aşadar, pentru soţul tău: pentru slujba sa, pentru prietenii săi, pentru relaţiile sale cu părinţii şi socrii, pentru pasiunile sale, fricile sale, castitatea sa, implicarea în biserică, pentru darurile sale spirituale şi creşterea lui spirituală. Rugăciunea vindecă!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

2. Laudă-l!

Bărbaţii au nevoie de confirmare. Ideea că numai femeilor trebuie să li se facă mereu complimente şi să li se aducă flori, este greşită. Şi bărbaţii simt. Oricât de ciudat ţi s-ar părea să auzi asta, sau oricât de mult eşti pornită înpotriva lor, din cauza unui trecut poate plin de noroi.

Draga mea, şi bărbaţii plâng. Şi ăsta nu este un clişeu. Este un adevăr pe care îl vei simţi pe pielea ta, dacă vei decide să îţi lauzi soţul în fiecare zi. Nu doar între 4 ochi, ci ori de câte ori ai ocazia. În public, pentru că aprecierea şi respectul pe care i-l porţi trebuie văzute de toată lumea.

În felul acesta eşti şi un exemplu pentru alte femei, căsătorite sau nu, care trec prin dificultăţi în propriile lor căsnicii, sau cărora le este teamă să-şi exprime sentimentele în public.

3. Răsfaţă-l!

Da, şi bărbaţii au nevoie de răsfăţ! A crede că e suficient să îţi îndeplineşti îndatoririle de bază faţă de soţul tău este greşit. Orice bărbat îşi doreşte să fie cel mai important pentru soţia sa.

Dacă ne aşteptăm mereu ca noi să fim acelea întâmpinate cu flori, cu bilete la teatru, cu un parfum, cu o bijuretie şi cu bileţele de dragoste ascunse în buzunarele hainelor noastre scumpe, vor sfârşi dezamăgite. Şi egoiste.

Domnul Isus spunea: „Ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!” Fii soţia care te-a creat Dumnezeu să fii! Pregăteşte-i un ceai cald, găteşte-i felul său de mâncare preferat, adu-i cu zâmbetul pe buze  desertul pe care îl adoră, şi fă orice gest mic, pe care ţi-ai dori să-l facă el pentru tine!

Nu este nevoie să fii o gospodină model, pentru a-ţi răsfăţa soţul! Azi există peste tot restaurante:). Comandă ceea ce ştii că îl încântă. Dacă nu ai un soţ pentru care căsnicia înseamnă robie, (şi sper că ţi l-ai ales sau ai de gând să ţi-l alegi cu grijă!) vei vedea că se va bucura de orice mic răsfăţ din partea ta!

Şi crede-mă, chiar dacă nu ştii să găteşti, dar vrei să-i mulţumeşti pentru tot ceea ce face pentru tine, şi să-i spui cât de important este, chiar şi o mâncare arsă, sau o prăjitură imperfectă îl vor bucura! Important este gestul! (Dacă eşti necăsătorită, roagă-te pentru confirmarea lui Dumnezeu, pentru cel ce-ţi va fi soţ! Fii cu ochii în 4 când alegi, din păcate sunt şi bărbaţi care au învăţat că femeia trebuie folosită, nu iubită! A te căsători cu un bărbat care găseşte peste tot defecte, este o povară!)

Draga mea, roagă-te pentru soţul tău, laudă-l şi răsfaţă-l, şi vei vedea rezultatele! Nimic din tot ce ţi-am scris aici nu te va înjosi vreodată! Nu asculta ce spune lumea, ci numai ce spune Dumnezeu!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

 

Distribuiți vă rog
Când iubim? La prima vedere sau la prima degustare?

Relatii

Când iubim? La prima vedere sau la prima degustare?

Distribuiți vă rog

Nu (mai) cred în dragoste la prima vedere. Am înțeles într -un final, după ani de detenție şi dependenţe, că fluturaşii din stomac nu se găsesc nici măcar în  DEX cu sinonimul IUBIRE.
Nu, nu iubim din prima secundă. Nu, nu iubim nici în 2 săptămâni. Nici în 2 luni. Iubim când suferim o dată cu omul de lângă noi. Când e cel mai de neiubit. Când are o boală incurabilă şi rămânem lângă el, deşi avem libertatea să plecăm.
Iubim când omul de lângă noi vrea să plece lângă altul, si noi ne frângem mâinile în rugăciune, pentru liniștea lui.
Iubim când trece fericirea, nu timpul.

Dumnezeu nu ne iubește în funcție de timpul petrecut cu El în rugăciune. Ne iubește necondiționat, si atunci când plecăm la colindat străzi pline de idoli.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Iubirea vine după o prietenie care s-a legat atunci când doi oameni păcătoși ţi-au deschis sufletele unul în fața altuia, când au plâns unul pentru altul sau unul în brațele altuia, când s-au rugat unul pentru altul, spre vindecare şi iertare.
Iubirea nu vine după o noapte fierbinte de sex. Nici înainte de noaptea aceea perfectă. Cu lumânări şi petale de trandafiri.

Aia se cheamă banalitate.
Iubirea vine după ce afli despre omul de lângă tine cele mai mari păcate, cele mai de neiertat greșeli, şi, cu toate astea, alegi să rămâi lângă el.
Iubirea vine când pleacă toate celelalte: Egoism. Minciună. Trădare. Frică. Delăsare. Ori  Frumusețe. Tinerețe. Senzualitate.

Iubirea vine când păşeşti fără să vrei pe covor de spini şi mai găseşti puterea să fugi până la primul mănunchi de vreascuri, să aprinzi focul la care să-şi dezgheţe frica…
Nu, nu cred în dragoste la prima vedere.

Eu cred în dragoste la primul motiv de neiubire.
Tu?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Relatii

Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Distribuiți vă rog

Uși fără chei. Unde găsești iubirea? Ți s-a întâmplat si ție, femeie frumoasă, să vezi usi interesante. Uneori ai fost poate de mână cu iubirea vieții tale, la colindat lumea,  si v-ați oprit în fața uneia din ele, visând la ziua în care te va trece pragul uneia asemănătoare, la ceas de jurământ.
Mie mi s-a întâmplat într-o zi să zăresc o astfel de usă, când eram singură. Ca acum. În singurătatea mea frumoasă si binecuvântată.
Si-am tot privit la usa asta, până ce a deschis un el. A iesit, m-a invitat la dans, si povestea a început.
A învățat să zâmbească, să spere, să trăiască si să se bucure de viață. Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru că mă oprise la uşa lui. Se vindecase de trecut si începuse o viață nouă.
Si dansul ăsta a durat ceva. Vreme. Timp în care a trebuit să sparg usa aia de câteva ori, să pot intra. Pentru că el se speria si mă alunga.
În fața acelei usi deveneai prințesă războinică. Luptai un fel de luptă dintre David si Goliat. Găsiți povestea în Biblie.
Nu-mi dădea niciodată cheile, când plecam. Îi era teamă că voi intra fără să bat. Voi intra si-i voi descoperi identitatea. Aceea care nu semăna cu el, cel care juca rolul unui artist căruia îi putea aduce fericirea numai o artistă ca mine…
Am spart usa asta de atâtea ori, că a venit ziua în care nu se mai închidea deloc. Atunci a trebuit să-i spun să folosească degrabă cheia. Altfel, oricine putea intra peste noi.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

– N-am cheie! Mi-a spus. Totul a fost o aparență! Eu am mizat pe faptul că lumea va crede că în spatele oricărei usi închise se află o cheie care o închide. V-am păcălit pe toți. Eu trăiam de fapt fără siguranță, cu speranța că nimeni nu va apăsa clanta, căci vor crede că se vor lovi de încuietoare. Tu ai avut însă curajul să o spargi…
– Mie mi-a păsat! Am spus. Nu te puteam lăsa în casă, conştientă fiind că te poţi sinucide… Greşeala mea a fost însă că n-am întrebat niciodată de cheie. Era atât de simplu dacă aflăm că n-ai nici o siguranță!
– Dacă aflai asta, nu te-ai fi luptat niciodată să spargi uşa. Şi eu n-aş fi aflat niciodată cât eşti de puternică! Rămâi acum, şi hai să cumpărăm împreună o cheie!
– Nu pot! Am răspuns. Cheia vieții mele e la Hristos. Tu nu Îl accepți pe El. Numai El poate face cheia perfectă pentru uşa asta imperfectă.
– Eu nu sunt un ciudat, să cânt cu pocăiţii tăi! Să râdă lumea de mine… N-am nevoie de El.
– Aşa e… Tu nu crezi că nu eu te-am salvat, ci El. Intrând cu cheia milei Lui pe uşa unei vieți care nu se ținea în nimic. Decât în rugăciunea mea: „Salvează-L, Doamne, dacă exişti, si mă voi pocăi!”
Femei frumoase, închideți după voi uşile fără chei, oricât de dureros ar fi! Fără Dumnezeu… nici un bărbat din lumea asta nu va putea să vă deschidă uşa binecuvântării! Chiar dacă e uşa unui palat.

Eu voi alege o colibă. Pentru o dragoste adevărată. A cărei uşă, însă, o va deschide Dumnezeu. Iar cheia I-o vom înmâna în fiecare dimineață, Lui. Aşa ne vom ține sufletele şi dragostea în siguranță.
Până când el, cel trimis de El :), mă va lua de mână să mă ducă într-o colibă, mă pregătesc pentru a deveni prințesa Păcii.
Războiul s-a încheiat.
L-a câștigat Hristos pentru mine…

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce e important ca bărbatul ales să-L iubească pe Dumnezeu?

Credinta

De ce e important ca bărbatul ales să-L iubească pe Dumnezeu?

Distribuiți vă rog
  1. Pentru că ştie să iubească femeia aşa cum a iubit Hristos Biserica:

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea! (Efeseni 5:25)

Dumnezeu nu doreşte ca „femeia pocăită” să fie sclava bărbatului, aşa cum aud foarte des de la persoane care ne cunosc din vorbele altora. Ei cred că nouă, „pocăitelor”, ni se cere să ne supunem bărbaţilor noştri într-un stil umilitor.

Cred că e nevoie ca toţi să înţeleagă că Dumnezeu nu asta cere, ci o supunere reciprocă: bărbatul să îşi respecte femeia, iar femeia să fie ajutor bărbatului ei.

Am fost create să fim ajutor pentru soţii noştri, nu sclavele lor.Căsnicia pocăiţilor nu este despre cât de autoritar este bărbatul şi cât de supusă este femeia; nici despre cât de perfect trebuie să răspundă femeia nevoilor bărbatului ei; nici despre a executa comenzile propriului soţ.

Căsnicia cu un bărbat creştin este despre împlinirea poruncii lui Dumnezeu, aceea de a trăi, ca familie, conform principiilor biblice: a fi ajutor unul altuia, a nu recurge la adulter, a nu folosi agresivitatea, a respecta şi a ierta.

Dar, mai presus de toate, căsnicia este despre a dovedi dragostea noastră şi dependenţa faţă de Dumnezeu.

Ni s-a spus  foarte clar că scopul vieţilor noastre este acela de a-L slăvi pe El. Şi una din modalităţi este o căsnicie conformă planului Lui.

2. Pentru că ştie care este jugul nepotrivit:

„Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14)

Adulterul este azi cea mai răspândită dovadă de „lipsă de Dumnezeu.”

Atât bărbatul, cât şi femeia sunt firi păcătoase. Amândoi pot cădea în păcatul curviei. Nu neapărat pentru că nu se mai iubesc sau pentru că sunt nefericiţi în relaţia lor. Ci pentru că amândoi au un mare duşman, pe Satana, care face orice pentru a-i smulge din braţele lui Dumnezeu.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Bărbatul creştin ştie acest lucru, şi poate mult mai uşor să evite căderea. Nu înseamnă că el nu va fi ispitit. Îmi spunea un bărbat cândva că ispitele au fost de mii de ori mai puternice după ce s-a întors la Dumnezeu, decât înainte.

Înseamnă că bărbatul căsătorit, care Îl cunoşte pe Dumnezeu, îşi ia măsuri de siguranţă mai mari: nu iese singur cu alte femei, amical, la o cafea (prieteniile între bărbaţi şi femei ştim cu toţii că sunt foarte alunecoase!), nu se uită la pornografie, nu caută să-şi înece amarul unei dispute într-o relaţie extraconjugală, nu vrea să-şi aratee superioritatea în faţa femeii de lângă el cu forţa. El ştie că în faţa lui Dumnezeu nici unul nici altul nu este superior.

Bărbatul creştin ştie că jugul nepotrivit este orice relaţie sau situaţie care l-ar putea îndepărta de soţia sa. Are alternative la momentele de dificultate: un psiholog, un pastor, un prieten creştin, etc. Şi, foarte important, nu îi este ruşine să discute deschis cu alt bărbat despre nevoile şi păcatele lui. Consideră că a cere ajutorul unui prieten creştin este esenţial, asta pentru a-l trage la răspundere pentru eventualele pericole care îl pasc. Tocmai pentru a nu cădea.

 3. Pentru că ştie că relaţia de dragoste nu este doar despre cât de frumoasă e soţia lui, pe care o prezintă ca pe un trofeu, şi nici despre căutarea obsesivă a împlinirii sexuale.

Vedem cu toţii, peste tot, cum este azi prezentată femeia: silicoane, dezgoliri de trup, dansuri cât mai lascive, flirturi, etc. Femeia a ajuns un fel de obiect de schimb sau de procurat plăcere.

Noi vindem cel mai bine.

Noi, femeile.

Stăm în vitrinele marilor magazine, zâmbind din spatele posterelor, îmbrăcate cât mai sumar, pentru a atrage cumpărătorii celor mai renumite branduri de maşini.

Vedem atâţia bărbaţi care fac din femeile lor păpuşi Barbie, cu care se mândresc. Cât plastic au, nu îi interesează.

Îşi folosesc femeia pe post de reclamă.  Investesc mii de euro în ea, de parcă ar fi brandul lor personal. Dar investiţia nu se referă la a înfrumuseţa mintea, atitudinea şi sufletul femeilor lor, ci imaginea lor fizică.

Trist, dar real… prea real, aş zice …

Bărbatul creştin ştie foarte bine ce Scriptura îi învaţă despre femeia plăcută lui Dumnezeu. (Proverbe 31: 10-20)

Ştie ce trebuie să caute la o femeie. Nu spun doar din experienţele celorlalţi. Spun din propriile iubiri bifate greşit, pe care le-am trăit înainte de a mă întoarce la Dumnezeu. Mereu mă temeam de „concurenţă”: 🙂 de frumuseţea altor femei, de atitudinea lor sau de inteligenţa lor. Pentru că mi se inoculase ideea că pentru a nu fi părăsită, trebuie să fiu frumoasă, deşteaptă şi cu sex-apeal:), iar asta nu pentru că Dumnezeu spune să avem grijă de noi, ca femei, pentru a-i ajuta pe soţii noştri să nu cadă în adulter, ci pentru că bărbatul de lângă mine era cel ce alegea. Eu trebuia doar să lupt să fiu la înalţimea aşteptărilor lui, altfel mi-l zbura alta:). Azi zâmbesc acestor concepţii, dar perioada în care am bifat greşit mi-a fost închisoare…

4. Pentru că ştie că nu trebuie să lăsaţi să apună soarele peste mânia voastră. (Efeseni 4: 26)

Dumnezeu ne cere să iertăm. Nu cred că acest verset spune  să nu fim niciodată supăraţi când se face noapte:).

Cred că, mai degrabă, se referă la a vorbi cu Dumnezeu, împreună, înainte de culcare, despre supărările noastre. Despre a-I spune Lui: „Doamne, Tu poţi şi ştii cum să ne ajuţi să trecem şi peste aceste dificultăţi. Arată-ne Tu soluţia mâine, când suntem mai calmi. Fă Tu un sfetnic bun din noaptea aceasta!”

Cred că discuţiile într-un moment de nelinişte şi stress, doar pentru că trebuie să nu apună soarele pentru mânia noastră, sunt dăunătoare. Te poţi enerva şi mai tare. Am trăit-o pe pielea mea şi am înţeles că trebuie să respecţi teritoriul omului de lângă tine ; dacă el nu se simte pregătit să continue o discuţie pentru că este foarte nervos, cel mai bine este să aşteptaţi împreună momentul potrivit.

Cred că este vorba despre a nu lăsa neînţelegerile nerezolvate, pentru că vor duce la înstrăinare. Dar atenţie la CÂND încercaţi să le rezolvaţi.

Un bărbat iubitor de Dumnezeu ştie despre dragoste. Aceea care vindecă, nu aceea care împlineşte sexual şi fuge…

5. Pentru că ştie că iubirea de Dumnezeu este esenţială pentru iubirea de propria familie.

Bărbatul creştin ştie că „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic!” (Ioan 15:5)

Pentru el, Dumnezeu este cheia care deschide sufletele . Pentru el, Dumnezeu este cel mai bun Coach:). În cartea Lui găseşte răspuns la toate întrebările sale, şi, dacă nu reuşeşte să se descurce singur, ştie că Dumnezeu i-a lăsat biserica să fie îndrumător şi ajutor.

Apelează la iubirea semenilor lui şi reuşeşte să înţeleagă ceea ce nu poate de unul singur. Iubindu-L pe Dumnezeu, ştie că ceea ce El a unit, omul nu are voie să despartă. Astfel, luptă pentru a păstra vie iubirea pentru soţia sa, chiar dacă ispite sunt peste tot şi nu poate închide ochii la fiecare trup dezgolit.

Dragostea de Dumnezeu este, pentru un bărbat creştin, cea care îl ţine departe de adulter, NU pierderea soţiei lui. Când reacţionezi din frică, nu ai dragoste. Dragostea nu este egală cu teama.

Să ne punem, zic, Aripi de Drum, şi să pornim la colindat propriile vieţi! Şi să nu ne oprim decât la  cel pe care El l-a pregătit.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Relatii

Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Distribuiți vă rog

Pentru că am scris AICI scrisoarea femeii-carte către bărbatul televizor, iar unii dintre voi mi-aţi cerut să fiu terapeut, deci să nu judec, 🙂 ci să scriu şi varianta inversă, iată că mă arunc în groapa cu lei 🙂 şi scriu, cu mână sigură:

Draga mea,

Îţi înţeleg frustrarea. Cu asta trebuie să încep orice, cu acceptarea durerilor tale. Am învăţat, de-a lungul vieţii, din cărţile pentru care îmi reproşezi mereu, că primul pas spre comunicarea eficientă, este acceptarea celuilalt, aşa cum este, cu tot cu fricile şi frustrările lui.

Te înţeleg, aşadar. Pricep clipele în care te simţi neglijată pentru că eu prefer să citesc, decât să bârfesc ce-a mai făcut nora mamei soacre, de la emisiunea ta preferată. Ori decât să ascult ultima nenorocire prezentată de Ernest, despre nemernicul care şi-a înşelat amanta cu nevasta.

Ştiu că e frustrant pentru tine, să încerc să-ţi povestesc despre ultima descoperire în materie de psihoză, ori despre noua tehnică de creative writing. Nu ai răbdare să-ţi împărtăşesc cum a trăit Schopenhauer. Tu preferi să-l vezi certându-se la Wow Bizz, cu vreuna din iubitele lui.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Aşa, ca pentru rating. Ori pentru a învăţa direct de la sursă, despre cum se desparte lumea, în direct. Şi cum divorţează de vreo 7 ori, apoi se recăsătoreşte, cu lacrimile curgând pe rochia de 10 000 euro pe care i-a cumpărat-o, din dragoste. By Mircea Radu.

Draga mea, ştiu că sunt egoist uneori. Şi te rog să mă ierţi. Nu ştiu să fiu răbdător, cu aceleaşi tipologii de bărbaţi sau de femei, la care te uiţi zilnic. Nici empatic. Cu nici o duduie trădată, cu nici un musiu ajuns peste noapte idolul femeilor măritate cu „obsedaţi de cărţi”.

Te-am ales greşit, şi te rog să mă ierţi. Am crezut că friptura pe care mi-o pregăteai mereu, prăjitura care mă aştepta zilnic, ori curăţenia-lună, detalii „cărora nici un bărbat nu le-ar rezista”, au fost cireşe de pe tort, nu obsesii. Ori motive de luat de nevastă.

Te-am ales greşit, crezând la fel de greşit că împreună, vom cuceri lumea. Citind îmrepună, visând împreună, povestind împreună, plimbându-ne de mână, alergând de nebuni în ploaie, prin frunze, dându-ne cu sania, făcând oameni de zăpăadă, cărora să le punem nume din romane cu gust de poezie.

M-am înşelat. Şi îmi pare rău. Rău că te-am dezamăgit, nefiind ceea ce tu îţi doreşti: un dependent de senzaţional, de ştiri de la ora 5, de poveşti lacrimogene ale domniţelor siliconate. Ori ale femeilor-eroine, înşelate de nemernicii care-şi găsesc „desfrânate” care le fură bărbaţii, pozând în femeile-perfecte, ce nu ştiu nici o ciorbă să facă.

Îmi pare rău, draga mea, că nu am avut răbdarea să te cunosc cu adevărat. Să văd că tu crezi că menirea femeii e să fie servitoare, nu soţie. Că fericirea soţului ei constă în călcarea perfectă a cămăşii, nu în nopţile lungi, trăite sub semnul cuvântului, al ochilor înlăcrimaţi de iubire, ori al împărtăşirii propriilor vise. Altele decât a face copii, mâncare şi curăţenie.

Am crezut, draga mea, că eşti FEMEIE, nu bucătăreasă, mamă nevrotică, urlând mereu la copii, să nu atingă vreun pahar aşezat de tine, obsesiv, pe masa unde ei ar trebui să se joace. Ori maratonistă. De emisiuni proaste.

Iartă-mă, te rog, pentru ignoranţa de a nu-l înţelege pe Mircea Badea, cu ale lui dileme existenţiale! În timpul în care tu duci copiii la culcare, să nu pierzi ceva din gura lui, pardon, a presei, eu prefer să citesc despre cum se poate îmbunătăţi relaţia în cuplu. De aici aflu ceva ce ne-ar putea face viaţa frumoasă, nu pe-a lui Badea, mai plină. De bani, luaţi de pe urma emisiunilor la care tu te uiţi, neglijându-mă.

Am greşit, draga mea! Am ales femeia care mi-ar fi plăcut să fii, nu femeia ce erai! Credeam că toate femeile sunt avide de cunoaştere, că toate ştiu că o relaţie se construieşte cu timp, răbdare, PREZENŢĂ, dragoste şi voinţă. Nicidecum cu 10 feluri de mâncare pregătite perfect, pe care mi le aşezi pe farfurii scumpe, zestrea de la mama ta.

Nu am ştiut că ai impresia că e de ajuns să dai gust extradinar mâncărurilor, în timp ce eu le degust singur, căci tu fie stai în dormitor la ştiri, fie mănânci lângă mine, cu ochii fixaţi pe ecranul televizorului din bucătărie, fără să-ţi pese că am venit de la job şi aş avea multe să-ţi împărtăşesc.

Am crezut că şi pentru tine televizorul e un obiect de decor, că îl vei folosi pentru a vedea ÎMPREUNĂ un film bun, ori o emisiune de divertisment. N-am ştiut că pentru el vei fi capabilă să faci orice, inclusiv să duci copiii la culcare mai devreme. Am crezut că ei vor fi în pat la ora 21, pentru ca noi să avem timp pentru ce am jurat în faţa altarului: să ne iubim până la adânci bătrâneţi.

Îmi pare rău, draga mea, pentru durerea ce ţi-o pricinuiesc, nemaiputând suporta dramele prietenelor tale mereu înşelate de fiecare bărbat cu care încep poveşti. Şi sfârşesc coşmaruri. Le-aş da să citească despre terapie de cuplu, despre aşteptări, inteligenţă emoţională, dependenţe, frici şi limite, însă lor li se face somn când deschid cartea, şi susţin cu demnitate că nu au nevoie de „proşti cu facultate de psihologie, care să le spună numai tâmpenii”. Ele se încurcă singure. Cu te-miri-ce şmecheri de cartier. Şi-apoi se plâng de lipsă de masculinitate.

Mă iartă, draga mea, pentru suferinţa pe care ţi-o pricinuiesc cu această scrisoare de rămas bun. Ştiu că în curând voi fi urmărit de Ernest. Ştiu şi că voi fi subiect de bârfă în târg şi mi se vor aprinde lumânări de blestem pentru cât te-ai deformat tu, din cauza mea. Ştiu că îmi vei cere să-ţi plătesc operaţia de micşorare de stomac, pentru grăsimea acumulată de-a lungul perioadei de doliu, după plecarea mea neaşteptată şi nedreaptă. Căci mi-ai oferit tot: mâncare, curăţenie, timp cu cărţile mele, şi copii. Mi-ai dat de toate,  ŞI BUNĂ TOT N-AI FOST, pentru mine.

Ştiu că sunt un nemernic, la fel ca toţi cei de la WOW Bizz. Doar că nemernicia mea constă în a pierde timpul citind, în loc să vorbesc şi eu, ca orice bărbat, cu tine, despre prietena x, despre emisiunea z. Şi despre ce nevoi mai au copiii, în afară de tot ce le-ai cumpărat de pe Facebook, din grupurile de mămici obsedate de shoping.

Iartă-mă, draga mea, pentru ignoranţă, pentru dragostea mea de carte, de oameni şi de lume. Despre care nu se vorbeşte la Ernest. Nici la Badea, nici la Radu. Numai faţă în faţă, în cuplu. Acela pe care l-ai confundat cu facerea de bine. Mie. Binele ăla care pentru mine e sinonim cu sinuciderea.

Draga mea, succes în a-ţi găsi bărbatul visurilor tale! Acela dispus să-ţi asculte bârfele, televizorul şi laudele despre cât de extraordinar este de fiecare dată când vine acasă zilnic cu naveta de bere, şi baxurile de seminţe, de împărţit la telenovele excepţionale, la care adormiţi îmbrăţişaţi. De cât de mult s-au iubit protagoniştii, încât au făcut orice să aibă timp pentru ei: inclusiv filme la care să se uite proştii, în timp ce ei câştigă bani să-şi trăiască viaţa, pe margine de prăpastie.

Iubesc, draga mea! Iubesc femeia care mă aşteaptă cu braţele deschise, care ajunge acasă obosită şi mă roagă plângând să o las să-şi odihnească sufletul pe umărul meu. Femeia pe care o găsesc citind ultimele descoperiri în materie de comunicare, gata să mi le împărtăşească şi le punem în aplicare.

Femeia care mă sună din metrou să-mi spună că-i e dor de mine, că mi-a cumpărat de pe drum un ecler, deşi ştie că-s la regim, care nu mi-a răspuns 3 ore la telefon pentru a mă panica, şi a mă aştepta acasă cu televizorul deschis pe singurul program la care voi vrea să mă uit toată viaţa: dragostea noastră.

Semnează,

Bărbatul-carte

 

foto: Google

 

Distribuiți vă rog
Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”!

Relatii

Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”!

Distribuiți vă rog

Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”! Femeile de carieră sunt cele cărora Dumnezeu le-a dat un dar, prin care să-i ajute pe alţii. Am scrisi aici despre cele 7 daruri ale oricărui om.

Aveam altceva în plan să împărtăşesc azi cu voi, însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte mereu cu cea din târg, iată-mă la un subiect care clocoteşte (recunosc că motivul pentru care sunt foarte determinată să îl scriu este în primul rând acela că mă „cam” 🙂  potrivesc cu ceea ce am auzit. Cam 90%)

Când eşti pe drumuri în fiecare zi, câte 10-12 ore, ţi-e dat să auzi multe. Uneori te enervezi, alteori, cum a fost azi, discuţiile oamenilor te motivează să schimbi ceva la tine sau să spui altora despre „capcanele drumului în 2”. 🙂

A: Dar are dreptate, eu ţi-am spus că eşti obsedată de muncă. Atunci când te măriţi, principală devine familia, nu dezvoltarea ta. Trebuia să faci toate astea înainte, acum e normal ca el să fie nemulţumit. Nu şi-a luat terapeută în casă, şi-a luat nevastă.

G: Dar nici menajeră nu şi-a luat. Iar el ştia dinainte că sunt autodidactă şi că toată viaţa mă voi perfecţiona. Meseria mea presupune să fiu la curent cu toate noutăţile.

A: Nu presupune asta, tu eşti obsedată. Ai făcut o facultate, un master şi un doctorat, ce mai vrei? Ce-ţi trebuie ţie acum curs de coaching? Să dai ălora bani?

G: Degeaba îţi spun, nu mă poţi înţelege. Tu ai fost făcută să fii femeie de casă, eu nu. Eu am alt dar de la Dumnezeu. Să-i învăţ pe alţii. Nu l-am neglijat pe el niciodată, nu-i lipseşte nimic. Muncesc 3 zile, 2 le stau acasă, tocmai să fie bine. Aduc bani în casă, îl respect, îl iubesc. De ce nu e de ajuns?

Nu ştiu continuarea, a trebuit să cobor, dar a fost sufucient încât să mă întorc spre Dumnezeu şi să Îl întreb: „Oare nu asta-mi va fi şi mie soarta?”

Voi scrie un articol despre echilibrul carieră-familie, dar azi vă spun câteva „legi” care pe mine m-au ajutat să deschid bine ochii, înainte de a începe o relaţie, sau a o continua.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  • Nu e de ajuns să îi spui clar: „Eu asta sunt, cariera este foarte importantă pentru mine, vreau să îţi aduc la cunoştinţă asta de la început, să ştii la ce te înjugi!” Eu am făcut-o cândva. Şi deşi la început totul era roz, căci având meseria de psihopedagog, ştiam cum să ajut când era cazul unor „dereglări” ale relaţiei, cu timpul, mi se reproşa că sunt obsedată de control, pentru că nu acceptam ce acceptau alte femei: „Alta ar înţelege că dacă mă întâlnesc şi cu alte femei/mă uit la altele pe Faceebok/mă uit la pornografie, nu înseamnă că nu te respect şi nu te iubesc pe tine.”

Aşadar, pune întrebări bărbatului de lângă tine în ceea ce priveşte trecutul lui, familia în care a crescut, fii atentă la cum vorbeşte despre alte cupluri sau alte femei şi bărbaţi care sunt căsătoriţi cu „carierişti”. Spune-i foarte clar cât te costă formările tale, şi ca bani, dar şi ca timp, vorbeşte cu el despre meseria ta, împărtăşeşte-i trăiri şi dezamăgiri ale tale de la locul de muncă, mergi cu el „la cumpărat de materiale” 🙂 O atitudine de „Doamne, câţi bani dai pe cartea asta, am mânca 2 zile de banii ăştia, am merge într-o excursie, etc” trebuie să-ţi dea de gândit. Atâta timp cât nu eşti de-a dreptul obsedată de muncă, (munceşti zilnic peste program şi numai despre asta vorbeşti, neglijându-ţi iubitul şi emoţional, şi sexual) este cazul să te întrebi dacă nu vei fi o povară într-o zi pentru el.

Nu aşa se comportă o femeie de carieră!
  • Fii atentă cum îşi petrece el timpul liber şi ce pasiuni are: „Abia aştept să vină week-end-ul/să plec de la serviciu, să joc x joc/să mă relaxez la TV, la ştiri!” A fi mereu într-o stare de „legumizare” afectivă şi emoţională, (8 ore pe zi petrecute în faţa laptopului, jucând nu ştiu ce, te „paralizează” emoţional) dăunează sănătăţii oricărui om. Dacă împlinirea cea mai mare a bărbatului de lângă tine este „să se distreze online sau în faţa televizorului”, e timpul să te întrebi cum vă veţi înţelege când tu îţi vei dori să vorbiţi despre pasiunile tale, să vă plimbaţi, să ieşiţi la un teatru, etc. Dependenţa de online nu este o născocire a lumii, este un mare duşman al omenirii. Fii atentă să fie echilibrat. (nu e greşit să te uiţi la Tv sau să foloseşti mediul online, este greşit însă a fi dependent de ele!) Un bărbat care este prins în capcana virtualului, nu va avea energia necesară să te asculte pe tine când vrei să discuţi despre orice are legătură cu realitatea. (şi să ştii că „în dormitor”, lipsa de implicare afectivă se simte! Răbdarea lui cu tine va fi invers proporţională cu implicarea în online! Despre asta, într-un articol viitor!)
  • Discută cu prietenele tale de încredere (şi mature emoţional, nu cu cele care sunt implicate în relaţii disfuncţionale) şi cu un terapeut, dacă „ţi-a căzut cu tronc” un astfel de bărbat. Nu te căsători cu cineva fără să cântăreşti tot ce „îţi aduce din piaţă”. Cu cât îţi aruncă pe masă mai multe din aceeaşi categorie, cu atât acea categorie este mai importantă pentru el. Oamenii din afară văd situaţia obiectiv, pentru că nu sunt implicaţi afectiv. Din proprie experinţă spun că dacă aş fi apelat la prietene sănătoase emoţional (nu prea aveam însă, pe vremea aceea!) sau la un terapeut (terapia mi se părea scumpă atunci, până am realizat ce înseamnă lipsa ei, şi ignoranţa mea referitoare la priorităţile din viaţă. Am plătit CU VIAŢA MEA banii pe care i-am scutit din terapie!), nu aş fi ajuns în relaţii disfuncţionale şi abuzive. O spun azi cu capul plecat: Dacă m-aş fi smerit mai mult şi aş fi conştientizat că nu sunt Dumnezeu, şi prin urmare nu deţin înţelepciunea Lui, aş fi scăpat de multe vănătăi, la propriu şi la figurat!

 Atenţie la neatenţie, dragele mele, orice nesăbuinţă se plăteşte, şi orice rană netratată la timp se infectează! Fiţi înţelepte, bărbaţii maturi iubesc astfel de femei, nu le lovesc cu acuze! Şi nu aruncă asupra lor responsabilitatea faptelor lor! Nu veţi auzi niciodată un bărbat matur spunând: „Din vina ta mă uit la pornografie, pentru că eşti ocupată cu cariera şi nu eşti acasă când am eu nevoie!”

Sursă foto: Google

# Scrie şi tu pe Invata.Crede.Iubeste, folosind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Tu ce faci când FOSTUL îţi adresează, pe nepusă masă, cuvinte de mahala? 7 răspunsuri de injectat în vene:)

Relatii

Tu ce faci când FOSTUL îţi adresează, pe nepusă masă, cuvinte de mahala? 7 răspunsuri de injectat în vene:)

Distribuiți vă rog

În ultima vreme, văd tot mai multe articole despre CUM SĂ faci diverse lucruri. Eu aş scrie o serie de CUM SĂ NU faci :). Iar despre relaţii se tot scrie, cât pentru toată veşnicia, s-avem acolo ce citi, de-om prinde-o! 🙂

N-am să-ţi fac acum o listă cu cele de trebuinţă după o despărţire, astea cred că sunt prezente peste tot, iar tu, cea prinsă în sac, ştii cu siguranţă mai multe decât îţi pot scrie eu în câteva rânduri!

Am să-ţi spun, aşadar, despre cum să NU faci scandal din câteva vorbe. Care îţi sfâşie inima, ce-i drept, dar nu uita: sunt numai câteva!

Cu siguranţă cu  mult mai puţine decât ai îndurat tu în relaţia aia care ţi-a dat viaţa peste cap şi te-a învăţat cum să te umileşti…

 

Îmi amintesc mereu, înainte să scriu aici ceva din ce-am trăi eu, şi mă opreşte teama de-a nu fi judecată, de cuvintele unui pastor: „Monica, înainte să citească Biblia, oamenii îţi citesc viaţa! Deci nu-ţi fie frică să fii mărturie pentru cei ce trăiesc în lanţuri!”

Şi din motivul ăsta vă spun azi câte ceva despre relaţia cu foştii, care îţi aruncă în faţă mizeria rămasă după ce şi-au spălat faptele în lacrimile tale. Apoi trec pe lângă tine şi „te înjură politicos” pentru că ai îndrăznit să laşi un loc de BUNĂ SEARA! Şi-ţi cer să numai îndrăzneşti vreodată să le adresezi vreo vorbă, ori te întreabă „cavalereşte”, ce mama, sau ce vreun mădular din trupul lor, vrei tu de la ei, de le iei din timp?

Să învăţăm, zic, unii de la alţii, cum să NU ajungem să răspundem provocărilor venite fix de la cei pe care i-am respectat, i-am ţinut de mână şi de suflet, le-am oferit o inimă de care să se sprijine când se externau din spitale unde făcuseră operaţii pe viaţă deschisă, şi în care am crezut, când toţi ceilalţi îi priveau cu milă. Ori cu silă…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Când am realizat că Dumnezeu m-a ţinut în viaţă „s-o văd şi pe-asta!” 🙂 m-am gândit la milioanele de femei jignite, insultate, abuzate, ameninţate ori aruncate la coş după ce bărbaţii lor frumoşi s-au hrănit cu ce-aveau ele înăuntru, şi le-au făcut apoi ambalaje bune de lăsat pe vreo margine de drum… şi s-au gândit să le şi tatueze apoi pe inimă câteva cuvinte de dulce. Nu de alta, dar atât de amară le-a fost viaţa alături de ei, că tocmai acum, la final, s-au gândit să se revanşeze,  „mierindu-le” niţel… 🙂

Şi pentru voi, femei frumoase, scriu azi ce mi-a tatuat Dumnezeu pe suflet într-o astfel de clipă:

  1. NU RĂSPUNDE.

Eu am tăcut. Am citit de câteva zeci de ori mesajul, şi cred că dacă mai aveam vreo pereche de ochelari şi pe aceia i-aş fi pus, să mă conving că nu-mi joacă ochii feste:), i-am închis apoi şi m-am rugat tăcut, decât atât: „Doamne, dă-i linişte! Tu ştii mai bine decât mine ce s-a întâmplat cu el! Dacă ar fi bine, n-ar spune pentru nimic în lume vorbele astea!” 

A fost uşor? Nu! A fost la fel de greu ca „Bună ziua!” pe care i l-am spus pe stradă. Când revezi omul care ţi-a sculptat în suflet ideea că nu eşti bună de nimic, că eşti „nefeminină” :), şi încă te lupţi să te vindeci de etichetele cu pricina, numai uşor nu-ţi este să-i adresezi un salut măcar. Dar o faci, din dragostea aia de oameni pe care Dumnezeu ţi-a spus s-o ai, chiar şi faţă de duşmanul tău!

De ce să taci? Pentru că demnitatea înseamnă să ştii când să vorbeşti şi când să te abţii. Demnitatea nu are de a face cu mahalaua. Iar tu eşti FEMEIE! Şi cu asta am spus tot:).

Îţi va fi greu, vei simţi nevoia să-i replici „nesimţitului” câteva, să nu mai îndrăznească data viitaore să ridice ochii de jos în faţa ta, dar ştii ceva? La nimic nu te va ajuta să răspunzi cu aceeaşi monedă. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru moartea acelei iubiri, nu cred că ţi-ar ajuta o viaţă trăită lângă un bărbat care îţi vorbeşte ca la uşa cortului!

2. NU ÎNTREBA NIMIC.

Mie tare greu mi-a fost să nu întreb CE S-A ÎNTÂMPLAT? Eram convinsă că fără ceva care să-i fi pus un văl negru pe ochi nu ar fi putut să-mi adreseze MIE asemenea vorbe. Mie, adică, da? 🙂 Adică eu, care am făcut, şi-am dat, şi-am admis, şi-am … 🙂 (observi nevoia femeilor de a li se recunoaşte meritele:), da?) Câte-mi venea să reproşez atunci … dar la ce bun?

Draga mea, NU CONTEAZĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT cu omul care îţi adresează „vorbe  date cu aghiasmă” :)! Important este numai CE  a ales să facă în clipele de durere sau supărare prin care trece.

Ştii ceva? Tata avea o vorbă, pe care des o folosea după ce-a pierdut-o pe mama: „Când mă îmbătam, trebuia să mă dau cu capul de pereţi, nu să jignesc!” Aşa că am băgat bine la cap acum povestea lui 🙂

Nici un răspuns din lume nu-i scuză lui atitudinea! Niciunul, înţelegi?

3. NU REPROŞA NIMIC.

Mie mi-au trecut prin faţă, într-o fracţiune de secundă, toate clipele când am suportat umilinţe, „de dragul relaţiei”! 🙂 Şi-mi venea să-i strig: „Tu mă jigneşti? Tu, care ai făcut … şi n-ai făcut…, şi-ai mers, şi n-ai mers…?”

Dar ştii ce? Reproşurile sunt numai vreascurile ce alimentează disputa. Te enervează şi te aduc în punctul în care să întrebi şi tu de mamă.. de fraţi, de nepoţi, ori de copii :). Şi-atunci… care-ar fi diferenţa între voi 2?

4. NU-I GĂSI SCUZE.

„Sigur a băut ceva, altfel nu se comporta astfel!” Îţi sună cunoscut? Draga mea, NIMENI, în nici o circumstanţă de viaţă, nu are voie să te trateze ca pe-o cârpă! NIMENI!

Iartă, dar NU uita niciodată atitudinea lui! Asta nu pentru a-l urî, ci pentru a nu te lăsa abuzată! Când eu am înţeles pentru prima dată că încă nu eram vindecată de a mă lăsa folosită pe post de ştergător de geamuri, m-am înfuriat pentru toate clipele în care AM ÎNŢELES acţiunile oamenilor din jur. Cărora mereu le găseam câte-o scuză pentru modul în care îşi ieşeau din fire…

Femeia de pe scaunul maro, despre care am scris AICI  şi-am să mai tot scriu:) mi-a spus cândva pe un ton ferm:

„Monica, nu mai ai voie să înţelegi nimic! Ai priceput? NIMIC! Îţi mai spun o dată? NIMIC! Şi înc-o dată: NIMIC! Motivele pentru care un om te abuzează nu te privesc pe tine! Fiecare este responsabil pentru propriile fapte! Şi tu eşti responsabilă pentru ale tale! Când un om te tratează rău, lasă-l în spate! Iartă, dar nu te purta ca şi când nimic nu s-a întâmplat, pentru că astfel el niciodată nu va învăţa din propriile greşeli! Va şti că mereu este cineva care va trece peste ce-a făcut. Atâta timp cât tu vei fi acolo să îi ascunzi gunoiul sub preş, te va trata ca pe un preş!”

Nu cred că mai are rost să-ţi spun eu ceva în plus, a spus ea suficient.

5. NU MAI DISCUTA CU EL NICIODATĂ DIN PROPRIE INIŢIATIVĂ.

Nici dacă e pe patul de spital! Şi nu sunt lipsită de suflet când îţi spun asta! Roagă-te pentru el! Dumnezeu poate schimba, nu tu! Dacă însă îţi cere ajutorul, acordă-i-l! Este uman, dar numai dacă-l cere, iar atunci fă tot ce e posibil să nu fii prezentă lângă el. Caută soluţii să îl ajuţi prin alţi oameni, dar nu te expune!

Nu refuza din egoism, ci tocmai pentru că ştii că numai aşa poţi fi o lumină în viaţa unui om: luminând în întuneric, dar fără a te stinge tu! Nu subestima niciodată puterea trecutului asupra ta! Când ai avut o vulnerabilitate faţă de un bărbat, şi te-ai lăsat abuzată de el în orice fel, fii sigură că este posibil ca apropierea de el să te arunce din nou în cercul vicios!

Nu spun că te-ai întoarce la el, e posibil să nu mai poţi niciodată să mai reiei relaţia cu un bărbat care ţi-a făcut sufletul scrum, ci spun că există şanse nefaste ca tu să cazi în capcana de a fi din nou cârja lui! Şi nu face bine niciunuia din voi!

6. NU ÎL BÂRFI!

Eu am spus întâmplarea femeii de pe fotoliul maro:) la mult timp după. Am şi uitat, ce-i drept, de fiecare dată, pentru că aveam alte lucruri de rezolvat, (iar timpul vindecă rănile trecutului, dacă le recunoşti, le accepţi şi le lucrezi pe fotoliul cu pricina) 🙂 dar nici nu am dat fuga la vreun amic comun să povestesc ce s-a întâmplat.

Dacă spui când e cald:), vei avea tendinţa să fii răutăcioasă, mahalagioaică:), nesăbuită şi total lipsită de feminitate! Aşa că păstrează pentru Dumnezeu povestea, spune-i-o Lui şi mulţumeşte pentru ea, pentru că vei avea cu siguranţă de învăţat de-acolo!

7. NU ŢINE PENTRU TINE EXPERIENŢA!

Draga mea, orice durere ne e dată de Dumnezeu cu un scop, şi din ce-am văzut în viaţa mea, fiecare suferinţă aduce cu sine o mângâiere pentru alţii! Ai trecut prin foc, fii dispusă să arunci apă pe focul celei care se află acum în mijlocul lui!

Empatia să ştii că se învaţă (şi) prin durerea proprie! Când ai fost în mijlocul furtunii, ştii ce înseamnă frica, ştii cum arată descurajarea ori riscul de înec!

Fii gata să te laşi citită de alţii, atunci când te vei vindeca! Nu îţi spun să îţi pui viaţa pe tapet, cu toate detaliile şi numele oamenilor care te-au denigrat, spun numai să dai înapoi ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ţie, pe gratis: mângâiere!

Dacă ţi-a fost util ce ai citit, lasă-mi un comentariu cu încă un CE SĂ NU FACI:). Dar din dar se face RAI! 🙂 Aşa că hai să dăm verde învăţămintelor! 🙂

Iar dacă ai nevoie de sprijin şi îndrumare, foloseşte formularul de contact de AICI şi programează o întâlnire pentru sufletul tău!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog