Etichetă: stima de sine

7 semne care pot dezvălui o stima de sine scăzută

Sanatate mintala

7 semne care pot dezvălui o stima de sine scăzută

Distribuiți vă rog

Există o serie de aspecte ale caracterului și personalității noastre care fac din noi ceea ce suntem și ne ajută să fim persoane mai bune sau, din contră, mai puțin bune.

Chiar dacă e un lucru la care nu ne gândim în mod obișnuit, a avea o stimă de sine corectă, la justa ei valoare, este foarte important pentru propria stare de bine. Când aveți o stimă de sine redusă, suferiți și inconștient faceți ca și anturajul vostru să sufere. E ca și cum ați fi paralizat emoțional. Vă este in mod constant frică de ceea ce oamenii vor spune despre voi, despre acțiunile voastre. In plus, nu aveți deloc încredere in voi. Sunteți frustrat și mereu în incertitudine.

Ce e și mai rău, este că ignorați complet acest lucru. Adică în realitate aveți o stimă de sine redusă dar de fapt credeți contrariul. Atunci, cum putem ști dacă avem o stimă de sine la justa ei valoare?

Iată 7 semne (metode) care vă permit să aflați acest lucru și să găsiți o soluție. Analizând acest aspect al psihiclui dumneavoastră și lucrând aspra lui vă veți putea cunoaște mai bine și implicit ameliora stima de sine.

  1. Vă cereți scuze tot timpul

 

A-și recunoaște sau a admite propriile greșeli este o calitate foarte apreciabliă, aceasta permițând evitarea problemelor, resentimentelor sau neînțelegerilor. Dar in același timp nu trebuie să luăm totul asupra noastră. Nu totul e din vina noastră. Faptul de a vă cere scuze mereu arată că nu vă  stimați suficient și că luați chiar și greșelile altora asupra voastră.

Asumați-vă responsabilitățile doar pentru ceea ce ați facut, cu fruntea sus, și dacă e nevoie cereți-vă iertare. Dar lăsați-i pe ceilalți să-și asume și ei responsabilitățile pentru faptele lor.

Chiar dacă d-voastră sunteți cel ofensat, aveți tendința să vă scuzați crezând că e din vina voastră că cealaltă persoană a acționat așa. Lăsați-i pe fiecare să-și poarte propria cruce iar voi concentrați-vă doar pe a voastră.

2. Luarea deciziilor nu e punctul vostru forte

 

Nu reușiți să luați singuri decizii. Aveți nevoie mereu de o părere din exterior. E drept că avem uneori nevoie de părerea celor din jur, dar dacă aveți nevoie de aceasta pentru lucruri nesemnificative (ca de exemplu alegerea unui fel de mâncare la restaurant) asta nu e normal. Vă îndoiți constant și vă întrebați ce se întâmplă dacă faceți o alegere sau alta.

Nu e vorba de alegere bună sau rea, e vorba doar de alegere. Deci, faceți alegerea voi înșivă. Nu aveți nevoie de nimeni altcineva pentru asta.

Acest aspect ne conduce la următorul punct: cum primiți criticile care vă sunt adresate?

 

3. Luați mereu criticile la persoana întâi

 

Vi se vor face critici pentru a vă permite să vă ameliorați,  atât la locul de muncă cât și în viața de toate zilele. Va trebui să le acceptați și să încercați să  vă ameliorați. Dar dacă luați toate criticile ca pe atacuri personale, nu veți ajunge departe. Ceilalți oameni nu sunt împotriva voastră, își dau și ei pur și simplu cu părerea.

Dacă puneți totul la inimă și reacționați excesiv la fiecare critică, dacă izbucniți în plâns, dacă strigați sau vă înfuriați,  înseamnă că nu aveți nici o stimă pentru voi înșivă.

 

4. Imediat ce un lucru devine dificil, îl abandonați

 

Nu prea vă place să vă bateți. Aveți impresia că oricum nu faceți nimic grozav, nimic bun, aveți impresia că oricum nu o să reușiți, deci cel mai bun lucru ar fi să nu mai faceți nimic. In consecință nici nu reușiți să știți exact ceea ce vreți. Vă simțiți prea slab ca să reușiți. De fapt nu sunteți slab, aveți doar o foarte proastă stimă de sine.

 

5. Nu reușiți să trăiți in prezent

 

Trecutul a fost, viitorul va fi, doar prezentul este. Voi vă gândiți constant la trecut, regretând erorile pe care le-ați făcut. Apoi, vă gândiți la viitor cu teamă pentru greșelile pe care le-ați putea face, cu frica de a fi rănit sau de a răni pe altcineva.

Dar în toate astea, uitați prezentul.

Nu putem ști niciodată ce va fi. Voi, în mintea d-voastră aveți o idee precisă de ceea ce se va întâmpla, și in general nu e niciodată pozitiv.

Mai bine trăiți prezentul, pentru că e singurul real.

 

6. Aveți mereu tendința să citiți printre rânduri

 

Fiecare frază pe care cineva o pronunță, pentru voi are un alt sens. Aveți impresia că oamenii vi se adresează utilizând un fel de cod. Sunteți plini de incertitudini și vedeți mereu un sens ascuns în spatele fiecărui cuvânt. Interpretați totul și căutați sensul ascuns al unei fraze banale sau al unei simple glume făcute la adresa d-voastră.

Aveți incertitudini asupra propriei persoane și încercați mereu să știți ce cred ceilalți despre voi. Aceste incertitdini devin predomionante în gândirea voastră și astfel aveți tendința să dați interpretări greșite lucrurilor ce vi se intâmplă. Vă transcrieți chiar și propriile idei și gânduri prin vorbele altor persoane. Totul se petrece în mintea voastră, de fapt. Dar ideile voastre negative devin din ce în ce mai puternice.

 

 7. Faceți mereu comparație între voi și ceilalți

 

Practic, nu aveți o personalitate bine definită. Pentru a ști cine sunteți sau ce valoare aveți, vă comparați mereu cu ceilalți. Indiferent că ar fi fratele vostru, colegul sau prietenul vostru, vă comparați mereu cu ei pentru a ajunge inevitabil la concluzia că ei sunt mai buni ca voi. Vă judecați foarte aspru, spunându-vă că in comparație cu X sau cu Y sunteți un nimeni. De cele mai multe ori nu stiți nici măcar cum să acceptați un compliment. De exemplu, când cineva vă spune că aratați bine, aveți tendința să credeți că o spune în glumă sau de complezență.

Stiți să recunoașteți calitățile altora dar nu și pe ale voastre. Din păcate acționând în acest fel, veți constata că oamenii se îndepărtează de voi. Ceea ce vă întărește credința că nu valorați nimic. Nu e adevărat. Adevărul e doar că aveți o stimă de sine foarte redusă.

 

Nu aveți cum să trăiți fericiți dacă aveți o stimă de sine scăzută. Cu timpul, stările de continuă autodepreciere vă vor costa inclusiv relațiile cu prietenii sau cu membrii familiei, care se vor întrista sau se vor sătura să vă audă mereu plângându-vă de voi înșivă. În consecință, vă puteți adânci într-o stare de tristețe cronică, de izolare sau chiar de depresie.

Dacă vă recunoașteți în descrierea de mai sus, ar fi cazul să faceți ceva în acest sens, pentru o viață fericită și împlinită, în care să aveți curajul să fiți voi înșivă, să vă exprimați liber, fără să va fie teamă de efectul pe care îl produceți. În felul acesta nu numai că veți fi incomparabil mai fericiți, dar veți da un exemplu  frumos și sănătos anturajului vostru și mai ales -în cazul celor ce sunt părinți- copiiilor voștri.

Ariana Simon, Traducere și adaptare din franceză, sursa: www.positivia.fr 

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește și te poți abona la canalul meu de Youtube, AICI.

 

 

 

 

 

 

 

Distribuiți vă rog
20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Sanatate mintala

20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Distribuiți vă rog

Specialişii spun că experienţele din copilărie au impact direct asupra modului în care iubim, ca adulţi. Adică, dacă în copilărie am avut parte de părinţi care ne-au arătat o iubire puternică, vom şti să ne iubim şi noi, pe noi înşine, şi să dezvoltăm relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru, inclusiv cu persoanele de sex opus.

Dacă, însă, în copilărie am fost abuzaţi sau neglijaţi, avem tendinţa să iubim imatur („Te iubesc pentru că am nevoie de tine!”) sau infantil („Te iubtesc pentru că mă iubeşti!”)

Brenda Schaeffer, psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor, ne spune că oamenii aflaţi în relaţii adictive fac următoarele :

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  1. Se simt mistuiţi: Gândesc pe principiul: „Nu pot trăi fără tine!” Îşi amână sau anulează dezvoltarea propriei personalităţi, pentru a se concentra pe împlinirea nevoilor celuilalt.
  2. Au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului: îşi pierd identitatea pentru a se apropia de cealaltă persoană
  3. Au tendinţe masochiste: Unul din parteneri dăruieşte mai mult decât celălalt, şi e de acord bucuros s-o facă, până acolo încât poate accepta abuzul.
  4. Renunţă greu la relaţii abuzive: rămân în aceste relaţii, din frica de singurătate.
  5. Le e teamă de riscuri, schimbări şi necunoscut: de teama despărţirii, care ar aduce schimbare în viaţa lor, (deşi în bine!) rămân sau se întorc repetat la abuzatori
  6. Experimentează o creştere individuală insuficientă: stagnează, pentru că dedică tot timpul grijii faţă de relaţie, în detrimentul autorealizării.
  7. Au dificultăţi în experiementarea intimităţii reale: refuză să fie vulnerabili în faţa celuilalt, şi susceptibili la a fi răniţi şi dezamăgiţi
  8. Joacă jocuri psihologice: îşi asumă roluri ca: victimă, agresor sau persecutor.
  9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb: „Dacă voi face ce trebuie, voi obţine ceea ce doresc!” Exemplu: Dacă voi fi gospodina care îşi doreşte, nu mă va părăsi!
  10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalţi: încearcă să-şi mascheze nerealizările şi spaimele, prin încercarea de a-i schimba pe ceilalţi. Exemplu: Dacă tu ai munci mai puţin, nu aş mai ajunge în faţa laptopului, uitându-mă la pornografie!
  11. Au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi, iar gândul pierderii le provoacă o asemenea anxietate, că, fie ajung victime, fie ajung agresori. „Mai bine aceept să fiu bătută, decât să nu-l mai am!- Mai bine o omor, decît să trăiesc fără ea!”
  12. Caută soluţii în afara lor: pun pe seama altora, propria lor fericire: „Dacă aş avea o relaţie, nu m-aş mai masturba! sau: Până la urmă, va vedea cît de mult valorez şi se va schimba!”
  13. Pretind şi aşteaptă dragoste necondiţionată: vor să primească ceea ce nu au primit în copilărie, sau ceea ce ar putea să-şi ofere singuri. Iubirea necondiţionată ne poate fi oferită NUMAI de către părinţi. Dacă nu am avut parte de ea, nu este datoria partenerului să ne-o ofere.
  14. Refuză sau abundă de implicare: „Eu îmi văd de treaba mea, şi tu de a ta, pe principiul FRIENDS WITH BENEFITS!”, sau se implică în mod abuziv în viaţa celuilalt: „Eşti a mea, faci ce-ţi spun eu!”
  15. Aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere: dacă o relaţia se sfârşeşte, asociază pierderea acelei persoane cu pierderea stimei de sine şi devalorizarea. Exemplu: „Dacă nu am pe cine să iubesc, nu sunt nimic!”
  16. Se tem să nu fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină: se simt abandonaţi şi dacă partenerul pleacă pentru câteva ore de lângă ei, fiindu-le teamă că nu se va mai întoarce.
  17. Recrează sentimente negative familiare: gol, vinovăţie, depresie, respingere, anxietate, furie, stimă de sine scăzută.
  18. Îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea: „Dacă mă voi îndrăgosti din nou, aş putea să sufăr, ca în trecut!”
  19. Încearcă să „repare” sentimentele celorlalţi: îşi asumă responsabilitatea stării de bine a celuilalt. Exemplu: „Eu trebuie să îl fac să se simtă bine, după moartea mamei sale. E datoria mea să-l scot din depresie!”
  20. Joacă jocuri de putere, prin care îi manipulează pe ceilalţi. Exemplu: „Ai făcut bine, dar fără mine nu ai fi reuşit!”

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
5 motive pentru care L-am ales pe Dumnezeu

Credinta

5 motive pentru care L-am ales pe Dumnezeu

Distribuiți vă rog

5 motive pentru care L-am ales pe Dumnezeu
Când îţi trăieşti viaţa pe şinele trenului, ai impresia că Dumnezeu te-a blestemat. Că cel mai bun lucru ar fi să vină trenul ăla mai repede şi să scapi de tot. Adică de NIMICUL DIN TINE!
Am fost un copil credincios. Vorbeam cu Dumnezeu când eram mică. Îl rugam să mă iubească, pentru toată neiubirea ce o primeam. Îl rugam să aibă grijă de mine, pentru toate clipele în care trebuia să mă descurc singură. Îl rugam să îmi arate cum să trăiesc singură, într-o lume plină.
Când am crescut însă mare, şi am întâlnit oameni cu care mă simţeam valoroasă, am încetat să mai vorbesc cu El. Acum aveam cu cine…
Am crescut şi mai mare, şi am întâlnit şi mai mulţi oameni. Şi am avut tot mai puţină nevoie de El, căci se găsea câte cineva de fiecare dată să mă asculte.
Până într-o zi, când am înţeles că bucuria adevărată nu are nimic în comun cu mulţimea. Că nu turma mă va mântui, ci Dumnezeul pe care L-am părăsit…
Am 5 motive pentru care L-am ales, după ani în care am rătăcit prin lume, flămândă, nesigură, neiubită, nerespectată, întunecată.
5 nevoie pe care mi le-a împlinit, exact când eu am devenit sigură că NIMENI, NICIODATĂ, nu-mi va oferi nimic. Pentru că … nu merit!

1) Nevoile fiziologice şi de siguranţă: am fost foarte speriată ani la rând de ideea că neavând o familie bogată, o să vină o zi în care nu voi mai avea ce să mănânc sau cu ce să-mi plătesc chiria. Au fost multe momente asemenea, dar întotdeauna, chiar când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu, găseam soluţii.
Matei, 6:25, spune: „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrană, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?”
A nu se înţelege greşit acest verset, Nu spune Dumnezeu să stăm pur şi simplu, aşteptând mană cerească. Ar fi un păcat să nu ne folosim darurile date de El, şi să trăim de azi pe mâine. Dar am înţeles că fricile mele nu aveau nimic în comun cu realitatea: mă speriam de multe ori de gânduri care niciodată nu se concretizau.
Am înţeles că El mă iubeşte atât de mult, încât, şi de aş trăi fără apă şi mâncare, o perioadă, El ştie motivul pentru care mă trece prin acea încercare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

2) Nevoile de iubire şi aparteneţă: A fost greu cu ideea de familie. Mi-am dorit una. A mea, în afară de cea biologică. Mi-am dorit să am soţul meu, copiii mei. Despre asta voi scrie altădată, dar ce vreau să vă spun acum este că am înţeles că frica mea de a nu fi „în rândul lumii” nu avea nimic de a face cu planul lui Dumnezeu. El ştie mult mai bine ca mine de ce a îngăduit atâtea dureri. De ce am bifat greşit iubiri care m-au sfâşiat. Azi sunt bine, cu tot cu singurătatea asta pe care multă lume o condamnă.
Despre sexualitate e mult de spus, şi, cu sigurnaţă voi vorbi într-un articol. Dar ce vreau să ştiţi este că această nevoie nu este vitală! Dacă în urmă cu ceva ani credeam că voi avea toate bolile de pe pământ în cazul unei vieţi sexuale inexistente, azi ştiu că Dumnezeu are control în toate. Şi credeţi-mă, dacă ai o viaţă sexuală activă şi nu te îmbolnăveşti de la abstinenţă, 🙂 (cum ni se spune acum!) şi dă peste tine o maşină … nu e nici o diferenţă!
E mult de spus aici, tocmai de aceea mă rezum la a vă spune că iubirea şi sexualitatea în cuplu nu sunt cele care vor garanta viaţa voastră veşnică! Ce garantează asta este credinţa într-un Mântuitor care va judeca altfel decât o fac cei mai buni judecători ai timpurilor noastre!

3) Stima: Şi aici e greu. Cunosc oameni care cred că noi, creştinii, suntem nişte cârpe cu care Dumnezeu şterge pe jos, căruia „Îi pupaţi tălpile că nu aveţi încredere în voi. Dumnezeu ăsta vă face să vă înjosiţi, să staţi în genunchi, să vă umiliţi!”
E trist să auzi asta, ca şi creştin. Dumnezeu ne-a creat unici, El. Deci vrea de la noi unicitate şi respect faţă de noi înşine. El ne-a creat, şi dacă noi nu ne respectăm pe noi înşine, Îi aducem Lui o mare jignire: nu iubim creaţia lui. Noi suntem lucrarea unor Mâini perfecte, unor mâini de Dumnezeu. El mi-a împlinit nevoia de valorizare, ajutându-mă să întâlnesc oameni care mi-au arătat că sunt importantă, pentru simplul fapt că sunt creaţia Sa, nu pentru cât de frumoasă, deşteaptă şi cuminte sunt:).
Am nevoie de respectul celorlalţi oameni, ca şi tine, însă Dumnezeu m-a învăţat că dacă nu o primesc de la toţi, nu înseamnă că sunt defectă. Am de lucrat la mine, cum toţi avem, căci toţi suntem păcătoşi, însă nu sunt „scoasă din folosinţă” pentru că alţii mă resping, mă jignesc sau mă urăsc. Am învăţat că la El găsesc tot sprijinul de care am nevoie, căci El a fost crucificat. El a fost umilit, El nu a fost respectat. El ştie ce simt eu. Tot ce am de făcut este să mă încred în ce a spus El: „Te iubesc cu o iubire veşnică!” (Ieremia 31:3)
Ultima nevoie, cea de 4) Dezvoltare de sine, e cea cu care m-am luptat cel mai mult. Nu am înţeles mulţi ani de ce m-am născut. Nu pricepeam ce rost am pe lumea asta, dacă nimeni nu mă vroia. Adică nu mă vroia aşa cum eram. Toată lumea vroia să schimbe ceva la mine. Nu că aş fi perfectă, dar nevoia de acceptare necondiţionată e vitală, pentru oricine. Dacă nu mă crezi, gândeşte-te cum te simţi dacă iubitul tău îţi spune: „Te iubesc. Dar dacă spargi farfuria, se duce iubirea mea. Te iubesc, dar dacă te îmbolnăveşti, nu mai pot fi cu tine!”
Ce zici? Cum te-ai simţi?
Am înţeles după multe lupte şi multe îngenuncheri, că nevoia mea de a fi recunoscută pentru ceea ce sunt nu va fi niciodată mai împlinită decât atunci când voi avea curajul să mă prezint lumii aşa cum sunt, dar cu dorinţa şi lupta mea de schimbare în bine.

Acest blog a început tocmai în clipa în care am înţeles pentru prima dată că Dumnezeu mi-a dat în viaţa asta tot ce i-am cerut.

Aşa greşit cum am cerut, m-a făcut să văd consecinţele propriilor cereri şi acţiuni.
Aşadar, am decis să îmi folosesc cel mai frumos dar pe care El mi l-a dat, acesta de a scrie, să spun lumii mărturia mea. Să spun lumii că se poate, oricât de plin de noroi ai fi, să te cureţi. Pentru că El te va face mai alb ca neaua.
„Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada!”
(Ps.51:7)
Cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost că viaţa mi-a fost dată pentru a aduce glorie lui Dumnezeu. Şi pentru NIMIC altceva!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.