Etichetă: solutii

Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Copii cu nevoi speciale

Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Distribuiți vă rog

Când considerăm învăţat un item nou? Trucuri pentru scăderea frustrării

Ştiu cât de dificil este uneori,  pentru un copil cu tulburare de spectru autist, să înveţe un item nou. Vă ofer câteva trucuri pentru scăderea frustrării. Pe unele le-am învăţat de la alţii, pe altele le-am adaptat, în funcţie de copil.

  1. Verifică nivelul de frustrare al copilului: dacă are tendinţa să se enerveze sau să plângă atunci când nu ştie ceva, asigură-te că ai dat suficiente prompturi (ajutoruri) şi recompensă suficient de puternică. Ţine un dosar de Comportament şi notează fiecare comportament indezirabil, astfel încât întreaga echipă, inclousiv părinţii, să vadă de unde a pornit frustrarea copilului şi cum a reacţionat fiecare din echipă la frustrarea sa. Dacă se frustrează  foarte repede pentru că recompensa este prea mică, atunci fie o schimbi, fie îi dai o cantitate mai mare. Dacă frustrarea sa vine de la faptul că nu îl ajuţi suficient, stabileşte cu întreaga echipă tipul de prompt pe care îl folosiţi în momentul actual, pentru a fi toţi pe aceeaşi lungime de undă.

Ex: Dacă un terapeut îi dă un prompt total- mână peste mână şi apoi recompensa, chiar dacă itemul este încă în învăţare, iar alt teraăeut nu îi dă nici un Prompt, ci aşteaptă câteva secunde să vadă dacă reuşeşte singur (verifică), atunci problema este la ineficienta coordonare între terapeuţi!

 

2. Verifică Modul de recompensare: dacă un terapeut îi oferă recompensă pentru fiecare răspuns, indiferent că este promptat sau nu, atunci frustrarea apare pentru că acel copil nu mai înţelege de ce nu i se oferă mereu ceea ce doreşte, indiferent de răspunsul său. Ca să înţelegeţi cum se simte el, gândiţi-vă că sunteţi salariat şi sunteţi plătit cu aceeaşi sumă de bani indiferent că munciţi 8 ore pe zi sau munciţi 2. Dacă într-o zi, după ce aţi fost obişnuit să munciţi numai 2 ore pentru 5000 ron, şi dintr-o dată cineva vine şi spune: trebuie să munceşti 8 ore pentru aceeaşi sumă, automat veţi fi frustrat. Sunteţi confuz, şi confuzia duce la frustrare în toate cazurile:).

3. Verifică itemul în lucru, cu o serie de itemi distractori, în funcţie de dificultatea lor:

ex: Vreţi să îl învăţaţi pe copil EXPRESIV „TAIE”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

SD: Ce face copilul?

R: taie.

Oferiţi la început prompturi cât mai multe, (recomand ca, pentru un copil cu mari probleme de comportament să aveţi primul sitting numai Promptat!) apoi folosişi reguladescreşterii promptului cât mai curând posibil, şi înainte de a trece itemul în RR, folosiţi ca distractori itemi foarte uşori, al căror răspuns copilul îl ştie foarte bine, şi evitaţi ultimul item învăţat.

ex: Ce face copilul?

R: taie.

T: Fă aşa! (terapeutul bate din palme)- item pe care copilul îl stăpâneşte excelent

R:Ce face copilul? Promptaţi imediat: Spune TAIE. (e mai simplu pentru copil să fie ajutat imediat după distractor, pentru a nu se frustra atunci când trebuie să facă tranziţia de la distractor la itemul în lucru) – nu oferiţi recompensă

T: Ce face copilul?

R: taie.

T: excelent, ai dreptate, copilul taie!  OFERIŢI SUPER RECOMPENSĂ pentru că a spus singur, deşi este un răspuns dat după un răspuns promptat anterior. Cum te cheamă? (item- distractor foarte bine cunoscut)

R: Cristina.

T: Ce face băiatul? (aşteptaţi maxim 2 secunde, dacă nu răspunde, Promptaţi imediat, dar încercaţi un Prompt mai slab, ex: Ta…)

R: TAIE.

T: Bravo, taie. (accentuaţi TAIE) CE FACE COPILUL? – nu mai oferiţi P, aşteptaţi 2 secunde să vedeţi dacă reuşeşte, având în vedere că a avut deja un răspuns promptat.

R: Taie.

T: Excelent, taie – oferiţi recompensă

Abia după ce copilul răspunde în 80% din timp corect, cu distractpri foarte bine ştiuţi, treceţi la a adăuga RR propriu-zis (ultimul item învăţat, cu cel actual. Ex: taie cu urcă- dacă URCĂ e ultimul item învăţat)

Atenţie: nu toţi copiii învaţă la fel, prin urmare tot ceea ce scriu reprezintă experienţă proprie şi nu se poate aplica oricărui copil. Încercaţi cât de mult puteţi să folosiţi regulile ABA-VB, însă dacă orice aţi încerca din tehnici nu merge, axaţi-vă pe fler şi „simţiţi”  copilul. Nu recomand rigiditatea, doar pentru că „aşa scrie la carte”! De-a lungul anilor, am învăţat mai multe de la copii, decât din cărţi. Şi după mult timp, am descoperit că ceea ce aplicam, fără să ştiu dacă există ca şi tehnică, era descoperit de cercetători. Nu cred în ADEVĂR ABSOLUT decât dacă este vorba de Dumnezeu. Altfel, consider că ORICE poate fi adaptat în funcţie de copil.

Mult Succes!

¤ Dacă doreşti să scrii pe acest site, foloseşte pagina de contact!

** Sursa foto titlu: Google

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Copii cu nevoi speciale

Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Distribuiți vă rog

Te întrebi cum să nu renunţi niciodată, când abia mai poţi privi înainte prin viaţă? Iată câteva soluţii pe care ţi le ofer din cei 11 ani de experienţă în lucrul cu copii cu dizabilităţi:

1) Implică-te 100% în programul de terapie al copilului. Tot ce învață cu terapeutic trebuie să experimenteze si cu voi, părinții. Fiind la curent cu fiecare pas făcut de copil, vei avea mai mult curaj ei mai multă determinare să mergi mai departe. Stii că un elefant SA mănâncă bucățică cu bucățică. Deci, continua sa sedimentezi si sa pui cărămizi la construcţia vieții propriului copil! Ai aici un început.

2) Pune întrebari si caută soluții noi!
Întreabă mereu: terapeuţi, coordonatori, psihiatri, părinți!
Orice problemă are o rezolvare! Atâta timp când știi că eşti în viața copilului tău spre a-l ajuta, nu te sfii să întrebi orice, oricât de stupid ar fi. Cea mai utilă lecție pe care am primit-o de la una din mentorele mele, Alice Nicolae, a fost aceasta: „Cât timp esti în procesul acesta de formare si dezvoltare cu mine, dă -ți voie să fii cât de proastă poți fi! Ori de câte ori vei crede despre tine că esti proastă pentru că nu stii ceva, adu-ți aminte că toți marii oameni ai lumii au fost mici la început. Succesul e datorat eșecurilor repetate!” N-am uitat niciodată asta, si încă întreb orice, oricât de stupid ar părea. Prefer să râdă oamenii de mine pentru că sunt proastă, decât să fac rău altora, din neștiință. Determinat a, neștiința  asta, de refuzul de a fi smerită si a recunoaște că nu sunt perfectă si că am de învățat si de zi.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Așadar, întreabă! Lasă -i pe cei ce rad să râdă si tu priveste sus, la SCOPUL tău : recuperarea propriului copil! Nimic si nimeni nu merită mai mult pe lumea asta, decât el! Citeşte aici apelul meu către părinţii copiilor „tipici”, care nu vă înţeleg.
3) Participă la grupuri de suport pentru părinți!
Dacă nu ştii unul, poți să mă contactezi, şi găsim soluții. Dacă nu, poți organiza tu un astfel de grup. A împărtăși propriile temeri şi reuşite cu alții, te ajută să mergi mai departe. Am scris un articol despre cum trebuie organizat un astfel de grup de suport. Aici. Folosește informațiile de aici, puneți aripile, si … la Drum! POȚI!

sursă foto: Google

4) Ia-ți concedii împreună cu partenerul tău, singuri, sau câte un week-end o dată la câteva luni! Ştiu că unii dintre voi vă creşteri singuri copiii şi nu aveţi bunici care să vă ajute, dar cerând ajutor, veți primi! O bonă, o familie foarte apropiată, se va găsi să vă ajute pt 2 zile. Aveți nevoie de intimitatea voastră, ca şi cuplu, oricât de implicați ați fi în viața copilului! Nu uitați că nici un copil nu e fericit dacă părinții lui nu sunt fericiți. Iar problemele şi stresul pot bloca o relaţie. Voi aveți nevoie mult mai mare acum unul de altul!
5) Împărțiți-vă sarcinile!
Amândoi sunteți părinții copilului, deci aveți aceleași responsabilități. Stiu că e greu! Dar impartindu-le, va fi mai usor. Vă puteți face un program săptămânal: săptămână aceasta tu duci gunoiul, speli hainele,  calci si iesi cu copilul în fiecare seara, iar în week-end iesim împreună, iar săptămâna viitoare inversam rolurile. A fost un exemplu, puteți însă fi cât vreți de creativi!
6) Întâlniţi-vă cu prietenii! De obicei, când apare un diagnostic, prietenii se triază: unii pleacă pentru că. .. pentru că  şi pentru că. .. Iar de alții vă îndepărtați voi, pentru că, pentru că şi pentru că…

Pe principiul că dragoste cu forța nu se poate, e clar că nu puteți face nimic în privința celor care decid să vă părăsească, dar aveți posibilitatea să nu vă îndepărtați voi de cei care v-au rămas. Ieşţi în oraş, invitați-i acasă sau mergeți voi la ei în vizită. Uneori cu copiii, alteori singuri. Trăiți printre oamenii fără diagnostic, o parafă nu vă trimite automat între cei care au acelaşi diagnostic. Aveți mereu în minte faptul că al vostru copil trebuie să fie ca şi ceilalți, chiar dacă e special. Dacă voi veți fi primii care il veți marginaliza, ceilalți cu atât mai mult!

7) Faceți terapie de cuplu, dacă ați ajuns într-un impas în relație!
A cere ajutorul unui specialist nu e o rușine, ci o dovadă de curaj şi de maturitate! Voi aveți un scop în viață : recuperarea propriului copil! Dacă ați ajuns în groapă, nu înseamnă că trebuie să rămâneți acolo, pentru că acum e prioritar copilul! Nu uitați, am sa vă repet mereu:

Nici un copil nu este fericit, dacă părinții lui sunt nefericiți!

Dacă banii sunt o problemă, să ştiţi că există şi persoane care fac acest lucru voluntar, fiind în proces de formare. Nu vă opriți pentru că ţi nu au experiență, credeți -mă că există specialişti foarte determinați să învețe, muncesc mult şi au în spatele lor supervizori cu care se consultă,  în caz de impas. Ei îi plătesc pe aceşti supervizori, nu dumneavoastră!
Dragi părinți, soluții există mereu!
Nu ezitați să-mi scrieți, pentru orice întrebare. Cu drag voi răspunde!

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte. Foloseşte formularul de contact de aici şi împărtăşeşte-ne experienţa ta!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog

Copii cu nevoi speciale

Cum e să fii Mamă de copil nenăscut?

Distribuiți vă rog

Cum e să fii Mamă de copil nenăscut?

Sunt mamă de 13 ani.

Fără să fi născut.

Fără să fi alăptat şi fără să fi trăit vreodată bucuria împreună cu tatăl copiilor mei.

Sunt o mamă cu peste 50 de copii…
Sunt o mamă frumoasă.

Aşa mi se spune de fiecare dată când sunt văzută pe stradă cu ai mei copii, mult mai frumoși ca mine.
Sunt frumoasă nu pentru perfecțiunea mea fizică, cea câștigată la ruletă. Sunt sigură de asta pentru că îmi ştiu minusurile. Uneori le mai pun şi de la mine, când uit să  trasez linia verticală :).

Am  deja o colecție impresionantă de linii orizontale :).
Sunt frumoasă pentru modul în care râd copiii mei atunci când ne jucăm pe banca din metrou, pentru modul cum alergăm unul după altul în parcuri, după modul cum împart cu ei covrigul cu gem de vişine. După modul cum le explic fiecare detaliu, de o mie de ori câte o mie… după modul în care îi disciplinez fără să cedez… „Îmi pare rău că suferi, dar nu pot să-ţi mai dau voie la leagăn pentru că ai lovit… ai muşcat.. etc. Te iubesc şi te îmbrăţişez, dar trebuie să respectăm ce am stabilit!”
Aşa mi-a spus într -o zi o doamnă cu zăpada pe umeri: „Mămico, eşti atât de frumoasă când îi explici cu atâta emoţie!”.

I-am mulțumit frumos, cu pumnul de durere în suflet. Durerea de nemamă.

Sursa Foto: Google

Când n-ai copilul tău, şi trebuie să-l duci acasă după terapie, oricât de grea ți-a fost ziua din cauza crizelor lui de plâns, de frici sau frustrare, te doare despărțirea.
S-ar putea să spuneți că meseria de terapeut de copii, e ca orice meserie. Că pleci acasă seara, şi îți continui viața frumos, fără griji, iar părinții sunt singurii care ştiu ce înseamnă durerea şi disperarea.

Să ştiţi însă, că nu e deloc aşa. Mama care nu naşte, ci învaţă copilul altei mame să crească frumos, are şi ea durerile ei. Strigătele ei către Dumnezeu. Disperarea şi „De ce?”- urile ei.

Şi eu am nopţi de nesomn, vise frumoase sau pline de frici, pentru că al „meu” copil nu face progrese, deşi am încercat orice… şi eu, mamă de împrumut, sunt tentată să ridic tonul, şi o fac uneori.

Cu toate studiile noastre, suntem oameni.

Şi trebuie să recunoaştem că nu suntem perfecte.

Aşa terapeute, cum suntem.

Şi noi greşim, şi de nu recunoaştem, nu o facem pentru că ne e frică de judecata lumii.

De: „Ce fel de terapeut eşti tu, dacă…?

Voi povesti altădată despre aceste „Ce fel de..?” -uri … a

Acum, însă, vă arăt faţa nevăzută a mamelor de îngeri frumoşi..
Când eşti mamă de copil cu autism, te doare cel mai tare tăcerea. Tăcerea copilului tău, care nici măcar „M” nu spune uneori, ce să mai ai pretenţia de a pronunţa  „mama”, sau de a te recunoaşte?
Mereu am spus că mamele de copii speciali sunt, la rândul lor, îngeri.
Dar, vine o zi, când  ți se spune cu lacrimi, că tu, terapeutul, eşti îngerul copilului unei mame demult plecate din lumea bucuriei.

Mai binecuvântată ca atunci nu te poţi crede, orice mari realizări ai avea tu…

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Sunt mamă de copii speciali, mai speciali ca toate make-up-urile mele, mai speciali decât toate saloanele de înfrumuseţare ale mamelor din lumea întreagă. Şi o spun cu mândria mamei care ştie că nu rezultatele copilului său sunt cele ce o fac fericită, ci încercările lui repetate de A FI.

Sunt mamă pusă pe trăit la foc automat, formată de propriii copii să gândească în fiecare secundă orice gest, orice tăcere, orice zâmbet, orice lacrimă.

Sursă video: Youtube

Sunt mamă desconsiderată de mamele din lumea perfectă a copiilor lor, când, în public, copilul mă loveşte, mă muşcă, mă scuipă, mă înjură ori mă ignoră.

Atât de desconsiderată, că des aud: „Ia-ţi, cucoană, copilul de aici! Că nu ştii să-l educi! Pleacă de aici cu animalul ăsta, dacă nu ştii să ţi-l ţii în lesă! Doamnă, nu vezi că e apucat? Fă-i ceva să-i treacă, ce stai şi te uiţi la el ca la maşini străine?”

În 11 ani, am primit la insulte, că, de-aş face din ele perle, aş deveni miliardară în euro.

Dar toate m-au făcut mai bogată decât orice latifundiar. Pentru că mi-am îmbăgăţit sufletul cu răbdare. Putere şi credinţa că se poate.

Când toţi din jur îţi spun, chiar şi medicii psihiatri uneori, chiar şi părinţii lor, că aceşti copii nu au nici o şansă, şi tu continui să spui răspicat:”Ba au! Şi am să vă arăt eu că au!”, minunea se întâmplă! Trebuie doar să crezi în ea. Şi să faci orice îţi stă în putinţă să reuşeşti.

Am căzut de multe ori în aceşti 11 ani.

Plângând de frustrarea nereuşitei.

Crezând că e vina mea, şi uneori chiar era.

Când lucrezi cu copii speciali, doare de 3 ori mai tare. Pentru că ei nu ştiu să-ţi spună ce-i doare şi de ce… tu trebuie să îţi foloseşti cunoştinţele, flerul şi credinţa, spre a înţelege motivul pentru care au crizele lor, fricile lor, necuvintele lor.

Când eşti mamă de copil special, îţi faci din citit scut cu care te lupţi împotriva lumii întregi. Porneşti la război cu rugăciunea în braţe. „Dă-mi, Doamne, soluţii!”

Când eşti mamă de copil special, nu ai timp de „N-am timp să citesc! N-am timp să caut!”

N-ai timp să argumentezi oamenilor nebunia ta.

Când eşti mamă cu copii nenăscuţi de tine, Dumnezeu ţi-a dat Har! Mulţumeşte-i pentru el şi porneşte la drum!

Te îmbrăţişez, mamică frumoasă, de copil nenăscut sau adevărată!

Poate vei vrea să îmi împărtăşeşti povestea! O aştept cu mâinile făcute rugă…

Semnează:

O „mamă” de îngeri!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Sanatate mintala

20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Distribuiți vă rog

Specialişii spun că experienţele din copilărie au impact direct asupra modului în care iubim, ca adulţi. Adică, dacă în copilărie am avut parte de părinţi care ne-au arătat o iubire puternică, vom şti să ne iubim şi noi, pe noi înşine, şi să dezvoltăm relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru, inclusiv cu persoanele de sex opus.

Dacă, însă, în copilărie am fost abuzaţi sau neglijaţi, avem tendinţa să iubim imatur („Te iubesc pentru că am nevoie de tine!”) sau infantil („Te iubtesc pentru că mă iubeşti!”)

Brenda Schaeffer, psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor, ne spune că oamenii aflaţi în relaţii adictive fac următoarele :

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  1. Se simt mistuiţi: Gândesc pe principiul: „Nu pot trăi fără tine!” Îşi amână sau anulează dezvoltarea propriei personalităţi, pentru a se concentra pe împlinirea nevoilor celuilalt.
  2. Au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului: îşi pierd identitatea pentru a se apropia de cealaltă persoană
  3. Au tendinţe masochiste: Unul din parteneri dăruieşte mai mult decât celălalt, şi e de acord bucuros s-o facă, până acolo încât poate accepta abuzul.
  4. Renunţă greu la relaţii abuzive: rămân în aceste relaţii, din frica de singurătate.
  5. Le e teamă de riscuri, schimbări şi necunoscut: de teama despărţirii, care ar aduce schimbare în viaţa lor, (deşi în bine!) rămân sau se întorc repetat la abuzatori
  6. Experimentează o creştere individuală insuficientă: stagnează, pentru că dedică tot timpul grijii faţă de relaţie, în detrimentul autorealizării.
  7. Au dificultăţi în experiementarea intimităţii reale: refuză să fie vulnerabili în faţa celuilalt, şi susceptibili la a fi răniţi şi dezamăgiţi
  8. Joacă jocuri psihologice: îşi asumă roluri ca: victimă, agresor sau persecutor.
  9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb: „Dacă voi face ce trebuie, voi obţine ceea ce doresc!” Exemplu: Dacă voi fi gospodina care îşi doreşte, nu mă va părăsi!
  10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalţi: încearcă să-şi mascheze nerealizările şi spaimele, prin încercarea de a-i schimba pe ceilalţi. Exemplu: Dacă tu ai munci mai puţin, nu aş mai ajunge în faţa laptopului, uitându-mă la pornografie!
  11. Au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi, iar gândul pierderii le provoacă o asemenea anxietate, că, fie ajung victime, fie ajung agresori. „Mai bine aceept să fiu bătută, decât să nu-l mai am!- Mai bine o omor, decît să trăiesc fără ea!”
  12. Caută soluţii în afara lor: pun pe seama altora, propria lor fericire: „Dacă aş avea o relaţie, nu m-aş mai masturba! sau: Până la urmă, va vedea cît de mult valorez şi se va schimba!”
  13. Pretind şi aşteaptă dragoste necondiţionată: vor să primească ceea ce nu au primit în copilărie, sau ceea ce ar putea să-şi ofere singuri. Iubirea necondiţionată ne poate fi oferită NUMAI de către părinţi. Dacă nu am avut parte de ea, nu este datoria partenerului să ne-o ofere.
  14. Refuză sau abundă de implicare: „Eu îmi văd de treaba mea, şi tu de a ta, pe principiul FRIENDS WITH BENEFITS!”, sau se implică în mod abuziv în viaţa celuilalt: „Eşti a mea, faci ce-ţi spun eu!”
  15. Aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere: dacă o relaţia se sfârşeşte, asociază pierderea acelei persoane cu pierderea stimei de sine şi devalorizarea. Exemplu: „Dacă nu am pe cine să iubesc, nu sunt nimic!”
  16. Se tem să nu fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină: se simt abandonaţi şi dacă partenerul pleacă pentru câteva ore de lângă ei, fiindu-le teamă că nu se va mai întoarce.
  17. Recrează sentimente negative familiare: gol, vinovăţie, depresie, respingere, anxietate, furie, stimă de sine scăzută.
  18. Îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea: „Dacă mă voi îndrăgosti din nou, aş putea să sufăr, ca în trecut!”
  19. Încearcă să „repare” sentimentele celorlalţi: îşi asumă responsabilitatea stării de bine a celuilalt. Exemplu: „Eu trebuie să îl fac să se simtă bine, după moartea mamei sale. E datoria mea să-l scot din depresie!”
  20. Joacă jocuri de putere, prin care îi manipulează pe ceilalţi. Exemplu: „Ai făcut bine, dar fără mine nu ai fi reuşit!”

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum am învăţat evlavia

Credinta

Cum am învăţat evlavia

Distribuiți vă rog

Cum am învăţat evlavia

Am citit de curând cartea „Înalta chemare a femeii”, de Elizabeth George, şi m-am întors în trecut, pe genunchi. Am scris ieri despre Botez, aici, şi probabil nu întâmplător azi am simţit nevoia să continuu cu subiectul „evalvia femeii”. Căci pentru mine, maturizarea a început după botez. Înainte de a decide să mă predau lui Dumnezeu, a fost momentul de trezire. Adevărata luptă a început însă, după ce am trecut pragul:). Şi va dura, cu siguranţă, toată viaţa.

Mi-am adus aminte, citind-o pe Elizabeth, de Monica de acum 3 ani. A fost dureros chiar şi după atâţia ani, să revăd cu ochii minţii, femeia care nu realiza greşelile pe care le făcea. A fost greu să mă uit la cea care-am fost, şi să revăd chipul îmbătrânit de griji şi frici, dar bine fardat cu zâmbete prefăcute. Să creadă lumea că mi-e bine.

Dar pentru că am un Mântuitor perfect, am trecut de la moarte la viaţă în câteva clipe, când am auzit vocea caldă a binecuvântării: „El a spălat totul. Şi azi nu mai trebuie să cureţi ce-a fost.”

Împărtăşesc cu voi azi, ceea ce am învăţat în cei 3 ani, de când m-am născut a doua oară:).

„Comportamentul nostru reverenţios, evlavios, trebuie să includă atât obiceiurile pe care le avem, cât şi alcătuirea minţii şi trupului nostru, înglobând nu doar mişcările trupului, ci şi expresia feţei, ceea ce spunem şi ceea ce lăsăm nespus.” (Elizabeth George)

Mie mi-a fost greu. Şi, dacă crezi cumva că ţie nu îţi va fi, dă-mi voie să te asigur că te înşeli. Dă-mi voie să te previn: nici o schimbare nu e uşoară. Iar când vine vorba de păcat… dulceaţa lui e atât de aducătoare de dependenţă, că n-ai cum să nu simţi până în măduva oaselor lipsa gustului său. Când mi-am întors faţa de la lume, la Dumnezeu, m-am simţit searbădă. Mi-aduc aminte că m-am plecat pe genunchi şi am cerut, plângând:

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

„Doamne, dacă va trebui să rupi fiecare părticică din mine, pentru a mă schimba, fă-o! Mi-e frică de schimbare şi mai ales mi-e frică de lipsa de gust a mâncării pe care Tu mi-o dai acum. Pare fără sare şi fără piper. Dar ştiu că nu-i aşa. Dă-mi Tu puterea să nu mă opresc niciodată, oricât de ademenitor ar fi un somn în braţele păcatului!”

Şi-a durut fiecare rupere. Ce-am învăţat a fost asta:

!) Că trebuie să iau decizia de a mă concentra deliberat asupra lui Dumnezeu, prin a-mi redirecţiona gândurile de la versurile melodiilor de dragoste care mă târau în trecut, ori de la amintirile iubirilor greşite pe care le-am îmbrăţişat, din nevoia disperată de iubire, pe care nu aveam habar că numai la Dumnezeu o pot găsi. Şi să le înlocuiesc cu cântări care Îl aveau în centru pe El şi cu imagini ale unui viitor în braţele Celui care m-a salvat.

2) Că trebuie să memorez versete din Scriptură, pentru a lupta cu ispitele care curgeau una după alta, doar-doar m-oi întoarce la vechile hotare: „Eşti pierdută, cine te va mai iubi vreodată, când ai greşit atât de mult? Dumnezeu nu există, e doar o plăsmuire a ta din clipele astea în care suferi. Degeaba te rogi, vei rămâne singură toată viaţa, căci nimeni nu va avea încredere în tine, dintre creştini. Eşti murdară, ei sunt curaţi!”

3) Că trebuie să stabilesc o disciplină zilnică de citire a Scripturii, căci altfel voi cădea din nou. Nu a fost uşor, şi nici acum nu e, dar a trebuit să-mi repet mereu adevărul că Dumnezeu nu va îngădui niciodată să fiu ispitită, fără să-mi pregătească şi uneltele de ieşire din acea ispită.

4) Că trebuie să împărtăşesc altora mărturia mea. Acesta a fost şi motivul pentru care există acest blog. M-am luptat 3 ani cu gândurile. M-am împotrivit 3 ani, pentru că Îi spuneam mereu Domnului: „Nu sunt nimeni să îi învăţ pe alţii. Ce dacă am experienţă cu copii de peste 11 ani, sunt alţii mult mai buni ca mine! Cum să vorbesc eu altor femei despre credinţă, când eu am fost în mocirlă 28 de ani?” Şi multe alte gânduri negre. Până când am renunţat să mai ascult de ele, am mai trecut printr-un iad:). Acela al minciunii că SUNT UN NIMENI. M-au ajutat studiul biblic „Viaţa condusă de scopuri”, al lui Rick Warren şi cuvintele unui păstor din Statele Unite: „Monica, înainte ca oamenii să citească Biblia, ei îţi citesc viaţa.” Ele m-au trezit, dar Dumnezeu mi-a dat tăria să trec la acţiune.

5) Că trebuie să vorbesc despre oameni de bine. Voi scrie un articol despre bârfă cât de curând, însă acum mă rezum la a vă spune că înainte să fiu creştină, habar nu aveam ce înseamnă de fapt bârfa. Credeam că nu fac nici un rău dacă vorbesc despre cineva care nu e prezent, în faţa altcuiva. Şi nu de bine, ci de cât de rău, de slab, de nedemn, etc este acel cineva. Habar nu aveam că dragostea de aproapele înseamnă să mă rog pentru călăuzire ori de câte ori eram nedreptăţită sau jignită de cineva.

6) Că am nevoie de rugăciune constantă, pentru a primi înţelepciunea de a împlini Scopul Său în viaţa mea. Şi scopul Său s-ar putea să nu se potrivească deloc cu al meu, iar atunci ispita se triplează:). Şi cum pot s-o biruiesc, dacă nu pe genunchi? Cum credeţi că am reuşit să o rup cu trecutul, cu oamenii de acolo, cu mândria şi cu orgoliile mele de a fi „femeie de carieră care nu va permite niciodată unui bărbat să îmi ceară să-l slujesc” ? Ori cu teama că nu sunt perfectă în ceea ce priveşte jobul meu, şi atunci e mai simplu să stau în umbră, decât să ajut părinţi, să îşi ajute copiii?

7) Că am nevoie de modele în viaţa mea, pentru a putea învăţa ce înseamnă evlavia. Am decis într-o zi, după luni de zile de hoinărit, 🙂 să încep terapia personală cu un consilier creştin. Terapeuta mea îmi este cel mai bun model de evlavie. Am înţeles, cu ajutorul ei, că  am nevoie de modele sănătoase de feminitate, pentru a putea să învăţ să trec prin viaţă şi să las o urmă, nu un nume. Nu o reputaţie, ci o faptă.

sursa video: Youtube

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.