Etichetă: sanatate mintala

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”

Sanatate mintala

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”

Distribuiți vă rog

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”. În primul rând, să-ţi spun câteva cuvinte despre ce înseamnă să ai un partener de „dare de socoteală”:  să doreşti şi să fii capabil să dai socoteală altcuiva despre comportamentele şi motivaţiile tale, în viaţa de zi cu zi. Un astfel de partener este cu mult mai mult decât un amic cu care te vezi „să bei o bere şi să vă uitaţi împreună la meci”, şi în nici un caz nu este un apendice opţional:), nici cineva superior ţie, căruia ar trebui să îi ridici statuie pentru că „te-a făcut om mare” :). El este un om obişnuit, un păcătos ca şi tine, care, prin harul lui Dumnezeu, a reuşit să scape din lanţurile lumii, şi să se păzească acum de gratii sufleteşti.

Acesta nu îţi laudă păcatele, ci îşi ia angajamentul să te tragă la răspundere cu dragoste, pentru greşelile pe care le faci. Nu vei auzi de la un partener de dare de socoteală: „Nu-i nimic, man, dacă ai înşelat-o pe soţia ta, şi mie mi s-a întâmplat şi nu m-a părăsit!”, ci vei auzi: „Comportamentul tău este greşit, hai să vedem ce poţi face să îţi rezolvi problema cu dependenţa sexuală! Ştiu că nu va fi uşor, şi eu am trecut pe aici, dar fii sigur că vei reuşi dacă vei depune tot efortul necesar! Nu voi putea să schimb viaţa ta, în locul tău, dar sunt lângă tine!”

Iată cele 2 motive pentru care ai nevoie de un partener de dare de socoteală

  • Ai nevoie să creşti. Nimeni nu este perfect şi toţi suntem defecţi:). Fiecare dintre noi ducem propriile lupte: dependenţe, frici, poveri, abuzuri, lanţuri, şi aşa mai departe. Evoluţia înseamnă durere. Inevitabil. Toţi cădem de mii de ori înainte de a învăţa să mergem, dar având în jurul nostru adulţi care să ne dea curaj şi încredere că fiecare căzătură ne face mai puternici, ne ridicăm şi ajungem, unii dintre noi, sportivi de performanţă! 🙂 Aşa se întâmplă şi în relaţia de dare de socoteală: ai pe cineva lângă tine, care te ÎNCURAJEAZĂ să continui, chiar dacă vei cădea! Atenţie: partenerul de dare de socoteală nu face nimic in locul tău, ci merge lângă tine până prinzi curaj şi abilităţi să te descurci singur.

Ai grijă, partenerul pe care ţi-l alegi trebuie să fie un om de caracter şi dedicat unor cauze morale, în nici un caz unul care duce aceeaşi luptă! De exemplu, dacă tu ai probleme cu pornografia, nu îţi alege un partener care se confruntă cu aceeaşi dificultate, pentru că nu veţi putea să vă încurajaţi unul pe altul! E ca şi când doi oameni legaţi la ochi caută un drum! Nu că nu există sorţi de izbândă, la Dumnezeu orice este cu putinţă, dar e prea greu şi prea puţin probabil să reuşiţi! Caută-ţi un partener care, dacă a avut aceeaşi problemă cu a ta, este de mult timp pe calea cea bună. Dacă lupta ta se dă în aria pornografiei, ai nevoie de 2-6 astfel de parteneri! Nu vei putea să te descurci cu unul singur, pentru că această dependenţă este atât de puternică, încât te va trage înapoi, mai ales la început, cu toată forţa! Iar tu ai nevoie să găseşti pe cineva disponibil atunci când ea vine peste tine!:) Un singur partener nu va putea face faţă nevoilor tale, pentru că are şi el viaţa lui! Într-o situaţie de dependenţă, când nu îţi răspunde unul din parteneri, apelezi la altul şi la altul, până reuşeşti să scapi de ispită! Nu e uşor, te cred, dar victoriile se obţin numai cu efort voluntar!

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  • Ai nevoie să împărtăşeşti. Oamenii fără prieteni apropiaţi sunt singuratici. Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de conectare emoţională, iar lipsa de relaţii sănătoase din viaţa noastre ne afectează întregul destin. Da, e reală afirmaţia că „SOARTA ŞI-O FACE OMUL (ŞI) CU MÂNA LUI!”. Aşa cum orice păcat mărturisit te eliberează, la fel şi orice luptă pe care o duci, condus de un mentor, te va elibera! Fii însă înţelept şi alege-ţi un partener care NU te condamnă, ci te motivează să te schimbi!

Îţi sugerez să stabileşti cu partenerul tău un program de întâlniri, fie faţă în faţă, fie telefonice, în funcţie de nevoile tale. De exemplu, de 3 ori pe săptămână vorbim la telefon între orele x şi y, şi o dată pe săptămână ne vedem la o cafea.

De asemenea, te sfătuiesc să fii deschis, şi să-I ceri explicit partenerului tău cum vrei să reacţioneze , în cazul în care ai căzut. De exemplu: dacă te lupţi cu dependenţa de online, şi pierzi timp în faţa laptopului, în detrimentul relaţiei cu iubita ta, spune-i partenerului tău de dare de socoteală ce să facă dacă te vede online la ore la care nu stabiliseşi să intri: să te sune, să îţi ceară să vă vedeţi urgent?! Tu eşti cel care va decide tipul de reacţie, însă ai grijă să nu fii foarte permisiv cu tine însuţi. Dacă ştii că un telefon nu te ajută să ieşi imediat de pe site, atunci stabileşte să vă vedeţi urgent, pentru a te îndepărta de sursa ispitei.

Verifică perioadic acest site, revin cu informaţii care cu siguranţă îţi vor fi de folos!

#Dacă vrei să împărtăşeşti, anonim sau nominal, din experienţele tale, foloseşte formularul de contact de aici şi ajută-i şi pe alţii să învingă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
„Pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.” Victor Miron

Sanatate mintala

„Pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.” Victor Miron

Distribuiți vă rog

Fiecare dintre noi avem nevoie de modele care să ne ajute să fim tot mai buni în ceea ce facem. Fie că suntem adulţi, şi ne gândim să ne transformăm pasiunea de a scrie, în meserie, fie că suntem părinţi şi vrem să le dăm copiilor noştri exemple de oameni care au reuşit să-şi împlinească visele, prin slovă.

Televizorul a devenit o problemă uriaşă, în secolul vitezei. În meseria de terapeut, văd foarte des copii care urăsc cititul, şi părinţi disperaţi pentru dependenţa copiilor lor de gadget-uri. Părinţi care nu s-au gândit niciodată că o tabletă îi va îndepărta pe copii, pentru totdeauna, de cartea adevărată.

Am ales să povestesc azi cu Victor Miron, un scriitor care reuşeşte, prin realism şi simplitate, să dea glas adevărurilor şi gândurilor noastre cele mai ascunse.

L-am citit dintr-o întâmplare, când, în urmă cu câteva luni, am stat la poveşti cu Renata Şi Christian, pe care i-am descusut într-un interviu, AICI. Mi-au oferit cartea cadou. Am început apoi să-l urmăresc pe Facebook, şi am descoperit că este împlinitor de vise:).

Am visat şi eu, de mic copil, să am o bibliotecă pe scara blocului. Să am un iubit pe care să-l înveţe tatăl lui că a citi e „sexy şi bun” 🙂 şi că o carte este cel mai valoros cadou pe care i-l poţi oferi unei femei.

Ghinion, însă: m-am născut prea devreme, aşa că nu voi putea să-i fiu noră Lui Victor:). Dar poate face o magie cumva, să-mi aducă Moş Crăciun un soţ „instruit” de Victor, cine ştie? 🙂

Până atunci, mă aşez cuminte la scris. Povestea lui. Şi v-o împărtăşeşc şi vouă, ca toate binecuvântările de la Dumnezeu. Nu e bine să le ţinem numai pentru noi, aşa e?

 Victor, îţi mulţumesc pentru bucuria cu care ai răspuns invitaţiei mele de a sta câteva clipe la un pahar de vorbă. Scrisă, cum îţi place ţie. Spune-mi, te rog, cine eşti tu, cu totul? 

Victor:  Sunt un idealist cu inițiativă, am 31 de ani, iar acum 3 ani am pornit campania de promovare a lecturii Cărțile pe față. Inainte am mai fost implicat în capania de promovare a bunelor maniere în trafic Pe drumul cel bun, în comunitatea de consum colaborativ UseTogether și în serviceul auto Iovi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

 Cum şi când ţi-ai descoperit pasiunea pentru scris?

Victor: Pasiunea pentru scris a apărut la mult timp după ce am descoperit pasiunea pentru citit. Eu și acum mă consider un vechi cititor și un tânăr scriitor. Lectura a devenit foarte importantă în viața mea din clasa a 9-a de liceu, când l-am întâlnit pe adolescentul miop al lui Eliade.

Când şi cum ai publicat prima ta carte, şi ce te-a făcut să decizi că e timpul să-ţi dai şi altora sufletul la citit?

Victor: Prima carte pe care am publicat-o a fost cartea Cărțile pe față, un fel de jurnal al campaniei de promovare a lecturii cu același nume. Am îndrăznit să o tipăresc deoarece am văzut că povestea acțiunilor făcute în campanie reușește să entuziasmeze oamenii să facă și ei pași mai mari sau mai mici de a promova lectura.

 Primul pas e cel mai greu. Dar devine avântul pentru deschiderea paraşutei, şi plonjarea în necunoscut. Ce cărţi au urmat, şi care a fost povestea fiecăreia?

Victor: A doua carte, Lasă-mă să te las, e despre cineva care se lasă de fumat cu ajutorul baloanelor de săpun. Înlocuiește gestul de a face cerculețe de fum cu cel de a produce baloane de săpun.

A treia a fost Se repară prin înlocuire, o poveste despre mașini și relații. Aici compar cum funcționează o mașină cu modul în care funcționează o relație.

A patra, care este în continuare cea mai căutată carte a mea, este Cartea de citit în doi. Prin acest volum promovez lectura ca activitate de cuplu. Cred că am petrecut fiecare destul timp uitându-ne la filme și seriale cu partenerul nostru așa că merită încercată și lectura în doi.

A cincea a fost volumul de poezii de dragoste tRai în doi, carte care sunt bucuros să spun că se oferă cadou tuturor cuplurilor care se căsătoresc în Cluj-Napoca, personalizată cu poza mirilor pe copertă, totul mulțumită unei frumoase colaborări cu magazinul de mobilă Gobilier.

A șasea carte este fOameni, o satiră despre comportamentul oamenilor pe Facebook. Iar cea mai recentă este volumul de poezii de drag MAma, pe care chiar în 6 martie l-am lansat.

Ce legătură crezi că este între scris şi citit? Sunt ele dependente una de cealaltă? 🙂

Victor: Eu cred că e nevoie să citești cam de 100 de ori mai mult decât scrii, cel puțin când e vorba de proză.

Te invit să explici puţin părinţilor, întâi, de ce este necesar ca al lor copil să citească, în detrimentul jocurilor pe calculator? 

Victor: Toate activitățile au farmecul lor. Sunt OK și jocurile și desenele, dar să fie cu măsură. Nici lectura nu e un scop în sine, nu cred că e potrivit să stăm să citim toată ziua, dar ce văd pe mine, e că dacă într-o zi citesc mai mult de o oră sunt mult, mult mai creativ.

Din postura de scriitor, la ce vârstă crezi că un părinte ar trebui să înceapă să-i citească poveşti, propriului copil? Ce beneficii aduce vocea părintelui, faţă de vocea de pe tabletă, unde imaginile se succed?

Victor:  Nu știu la ce vârstă e bine să le citească părinții copiilor în general, dar știu sigur că eu o să încep să le citesc copiilor mei încă din prima lună.

 Cum motivăm un copil să citească?

Victor: Părerea mea este că pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.

 Ce lipseşte României anului 2017, în ceea ce priveşte interesul copiilor faţă de  literatură? De ce crezi că numai citesc adolescenţii, şi ce anume i-ar scoate din lumea virtuală?

Victor: Aici sunt cu siguranță mai mulți factori. Adolescenții vor răspunde prin refuz la orice le este impus, așa cum le sunt impuse lecturile obligatorii. Și asta cu atât mai mult cu cât multe din textele din programa școală nu sunt actuale pentru ei.

Cred că ajută dacă se reușeste să li se prezinte lectura ca pe ceva cool. Eu mă gândesc mult la două comportamente aflate la poli opuși: cititul și fumatul. Toată lumea știe și recunoaște că e bine să citești și totuși puțină lume citește mai mult de o carte pe lună.

Iar în același timp toată lumea știe că e rău să fumezi și totuși multă lume fumează, chiar dacă nimeni nu susține că e ceva benefic. În cazul adolescenților mai ales, cred că e cu atât mai vizibil faptul că ei se apucă de fumat pentru că percep acest comportament ca pe ceva cool și citesc puțin pentru că lectura nu e cool.

Ce titluri de cărţi recomanzi adolescenţilor?

Le recomand în general toate titlurile care apar în concursul adresat lor Bătălia Cărților și în particular: Romanul adolescentului miop (Mircea Eliade), Flori pentru Argernon ( Daniel Keyes), Oscar și Tanti Roz (Eric-Emmanuel Schmitt).

 Care este cartea pe care crezi că orice adult ar trebui s-o citească, măcar o dată în viaţă?

Victor: Eu sper ca fiecare adult să citească în viață mai multe cărți, preferabil minim două pe lună. Nu știu să recomand o singură carte, dar pot să spun că eu cel mai des ofer cadou cartea Cele 40 de legi ale iubirii de Elif Șhafak.

Mulţumesc încă o dată, Victor, pentru oxigenul ce l-ai dat inimilor noastre, însetate de poveşti!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Sanatate mintala

[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Distribuiți vă rog

Am ales azi să vorbim despre femeie. Nu insa orice fel de femeie, ci aceea speciala. Femeia abuzata. Fizic, psihic, sexual, si emotional.  Mai exact, am ales sa discutam despre ea, din perspectiva barbatului diagnosticat cu psihopatie. L-am ales ca „ambasador”, pe domnul Alin Les.

Interviu cu Alin Les – psiholog expert criminolog

Spuneti-ne, va rog, ce reprezinta psihopatia si care sunt cauzele care stau la baza aparitiei ei?

Alin Les: Este foarte buna intrebarea, mai ales ca si studentii mei de la master au avut ca temă de portofoliu sa arate diferenta intre psihopatie si sociopatie.

Psihopatia are, deci, mai multe denumiri. Din start, literatura de specialitate clinica si criminologica afirma ca nu este nici echivalenta tulburarii de personalitate antisociala (DSM 5), nici a sociopatiei (cu care are in comun anumite aspecte).

Cumva, se intersecteaza cu continutul echivalent ei in ICD 10, tulburarea disociala de personalitate. Si nu, nu este identică cu tulburarea asociala de personalitate, adica cea care se refera la izolare, singuratate. Ca le-am eliminat pe cele care nu sunt, sa vedem ce este psihopatia.

Pe scurt, este o afectiune. Si tin sa subliniez acest lucru. Nu este o boala, nu este o tulburare psihica, nu este ceva contagios, in sens medical. Este o afectiune care influenteaza comportamentul in trei registre esentiale ale functionarii sociale: emotional, interpersonal si comportamental.

Daca tinem cont ca cel mai important aspect al psihopatiei nu este comportamentul antisocial, ci deteriorarea starii emotionale, atunci mergem acolo unde ne spun specialistii: cauza este genetica intr-o proportie de 25-55%. Adica gena psihopatiei o primim de la mama, stiintific demonstrat. Mai departe, o „prelungim” in proportie de 10% prin situatia, conjunctura, contextul ivit, si o finalizam, in procentaj de 40%, cu activitati si actiuni voluntare, premeditate.

Deteriorarea starii emotionale inseamna ca emotia nu mai are miez, ci doar coaja. Nu mai simtim greutatea cuvintelor care reprezinta temele esentiale ale vietii: iubirea, moartea, valorile morale, frica, s.a.m.d. Neglijenta familiala, abuzurile emotional, psihologic, sexual, toate pot duce la psihopatie, nu direct, ci prin efectele ei: lipsa remuscarii, lipsa sentimentului de vinovatie, nepreocuparea pentru sentimentele celuilalt, schimbarea deasă a prietenilor, aspecte ce tin de narcisism si exacerbarea Egoului (egodistonie), lăudăroșenie că face și drege, dar nu rezolvă mare lucru, fermecător sau cu șarm superficial, adică un val de simpatie flamboaiantă peste masca purtată, impulsivitatea, plictiseala, acțiunile rapide, bruște;  toate acestea indică faptul ca X prezintă tendințe psihopate.

Este vreo diferenta intre psihopat si un barbat agresiv?

Alin Les: Pertinentă întrebare! Persoana cu psihopatie include tendintele impulsive si controlul comportamental scazut in actiunile sale, care pot duce, individual, la acte de agresivitate. Cumulate cu lipsa remuscarilor si a vinovatiei, da, pot duce la tendinte agresive si chiar acte de agresivitate.

Pe de alta parte, individul agresiv nu trebuie sa fie musai psihopat. Poate fi, in urma unui temperament mai impulsiv, si asta sa fie amprenta unui mecanism de aparare; poate fi vorba de includerea intr-o tulburare de personalitate, cum ar fi cea pasiv-agresiva sau borderline, sau chiar antisociala.

Astfel ca, punandu-se problema astfel, observam niste diferente. Daca intram in detalii, avem doua tipuri de agresivitate: reactiva (sau impulsiva, sau afectiva) si instrumentala (sau premeditată, sau orientata spre scop). Acum, cand folosesti agresivitatea reactiva sau impulsiva ca si persoana care ai tendinte psihopate, ii vei pedepsi pe ceilalti pentru ca stau in calea ta, vei fi lipsit de relatii armonioase, speranța ta de viață va fi una scăzută și, important, riscurile fizice nu te vor ocoli. Cand vei folosi agresivitatea cu tinta spre un scop anume, impiedici relatiile interpersonale, dar si faci posibilă preluarea resurselor altora.

Cum isi „agata” psihopatul prada?

Alin Les: Exista tipologii de psihopati. Din studiul si observatiile mele clinice, exista mai multe tipuri: psihopatul de scurta durata, adica cel care tinteste un bun, marcarea unui teritoriu sau satisfacerea unei dorinte, inclusiv cea sexuala; psihopatul de durata medie, care te poate avea in vizor pentru diferite beneficii, pana cand isi gaseste o „prada” mai buna pentru gusturile si nevoile sale subiective; mai exista psihopatul pe termen lung, cu care salasluiesti in casa ca partener, relatie de afaceri, job, si despre care iti poti da seama la un moment dat ca „ceva nu e in regula” si comportamentul lui poate sa fie diagnosticat în sfera psihopatiei, dar te resemnezi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

La intrebarea concreta „Cum?”, raspunsul studiilor stiintifice arata faptul ca te simte ca pradă. Pe baza a ce? A feromonilor. Ganditi-va ca intr-un studiu al lui Glenn, Guzban si Raine din 2011 s-a pus problema costurilor si beneficiilor asociate trasaturilor psihopatiei. Stiti la ce concluzie s-a ajuns? Cu cat esti mai promiscuu sexual si ai mai multe relatii de scurta durata, cu atat mai mult ai un „succes reproductiv ridicat”, dar si posibilitati reduse de a lasa urmasi si o stabilitate familiala.

Intotdeauna un psihopat, pentru ca din perspectiva psihopatologiei evoluționiste este un adaptat la mediu, va identifica, prin selectia intuitiei, a mirosului si a experientei, „produsul slab” din societate pe care are credinta ca il poate exploata.

Devine psihopatul obsedat de victima sa, sau este vorba despre o iubire adevarata, greu de inteles pentru noi, „femeile de rand” 🙂 ? Cum se manifesta aceasta obsesie, daca exista?

Alin Les: Poate deveni obsedat de „victima” sa, dar pe care nu o mai percepe ca pe o victima, ci ca pe un bun al lui, care i se cuvine natural. Logica lui „mie mi se cuvine”, exista mai ales aici. Nu stiu daca aceasta obsesie are un tipar de manifestare, insa ce este cert este faptul ca, daca i-ai picat cu tronc ca femeie, sau chiar ca barbat (pentru ca avem si femeia cu tendinte psihopate, diferita de femeia cu tendinte antisociale), individul cu tendinte psihopate se va „incolaci” in jurul existentei tale prin multa vorba (volubilitate), prin sarmul si farmecul superficial, de care va vorbeam mai sus, prin sentimentul grandios al propriei valori, adica „eu sunt cocosul, grandele din parcare, centrul universului tau, cel care stie de toate si totul etc.”, folosirea constanta a minciunii (minciună patologică) și aici va trebui să identifici cu acuratețe sursa minciunii; adică e fie cauză, fie efect, fie simptom.

Acesta te va manipula și te va induce în eroare tocmai pentru a câștiga teren și „guri de aer” în ceea ce privește interesul lui pentru tine, manifestat prin „obsesie” (care nu trebuie să fie neaparat inteleasa in sensul de patologie); afectele lui, sau emotiile, vor fi destul de superficiale, adica fara greutate in plan real, stafidite, daca vreti ( 🙂 ), ori manifestarea contrara a sentimentelor produce confuzie; prin lipsa empatiei care, prin coroborare cu emotiile sarace sau superficiale se poate asocia cu „o mai buna abilitate de a profita de ceilalti”, dar si cu o abilitate crescuta de a atinge niste obiective personale; prin prezenta indiferentei.

Toate aceste elemente, în momentul in care se introduc in malaxorul tintei pentru a iesi potiunea magica, dau forma necesara de manifestare emotionala, interpersonala si comportamentala.

In schimb, mai putem avea persoana narcisica sau borderline care sa prezinte trasaturi mai accentuate de personalitate in directia tendintelor psihopate. Cu alte cuvinte, vom observa la acest barbat mai mult latura narcisica ce te poate obseda pe tine, ca femeie. Iar tu, din posibila „agresoare” (iesit la vânat), să devii victimă.

Obsesia nu tine doar de persoana cu tendinte psihopate, ca „agresor”, ci si de partea feminina care, de cele mai multe ori, exploateaza prin seductie partea narcisica a barbatului. Si-atunci nu mai poti controla ceea ce se intampla. Amandoi pot deveni fie propriile lor obsesii, fie doar unul obsesia celuilalt.

Per total, poate exista o iubire adevarata intre o persoana cu tendinte psihopate si o alta persoana, pentru simplul faptul ca „persoana 2” din cuplu se va ralia trasaturilor mai puternice si mai accentuate de personalitate ale persoanei cu tendinte psihopate. De unde si urmasii si transmiterea genetica a psihopatiei.

 Ce inseamna, pentru un psihopat, dragostea?

Alin Les: Poate însemna și adaptare, și țintă, și acoperiș, și plapumă, și posibilitatea de avansare într-o funcție ierarhică, tot ceea ce intră sub zodia manipulării.

Care este reactia obisnuita a psihopatului, in momentul in care este demascat, si tras la raspundere pentru faptele sale? Ce pericole o pasc pe femeia care i-a fost partenera, in cazul in care decide sa rupa relatia?

Alin Les: Nu recunoaste nimic. La fel ca toti cei din sfera tulburarilor de personalitate. Daca ii expui problema intr-un cadru oficial, cu tact si liniste, cu simt de raspundere, profesionist, cu autoritate si promptitudine in voce, ai anumite sanse sa-ti recunoasca, secvential, fragmentar, nișatic, anumite aspecte.

Capacitatea de autoreflexie existentiala trebuie sa existe la astfel de persoane pentru o recunoastere, chiar si tacita. Nu trebuie sa avem asteptari. În schimb, femeia care se decide sa rupa relatia poate avea parte, concret, de: bataie, amenintari, injurii, remuscari induse de individ, membrii propriei familii sau ai familiei lui (asta în cazul în care au fost mai apropiați), hărțuită în diverse forme, „invitată” de el să reia relația.

O stima de sine exagerata la individul psihopat, cand pe fata-cand voalata, combinata cu farmecul superficial, manipularea si sentimentul grandios al propriei valori, dau cel mai de succes randament. De obicei, individul cu psihopatie își calculează foarte bine pașii. Persoana cu sociopatie, în schimb, își exprimă mai des predispoziția spre violență și impulsivitate.

Exista sanse, din punctul dvs. de vedere, ca un psihopat sa fie „tratat”? Daca da, in ce constau acestea?

Alin Les: Individul cu trasaturi de psihopatie nu se trateaza. Psihopatii se identifica cu ajutorul lupei specialistului in psihologie clinica. Dupa ce l-ai identificat, te aperi, atacand exact in directia in care te ataca si el.

Precum la fotbal: cea mai bună apărare este atacul. Un psihopat trebuie ținut în șah cu armele lui, dacă vrei o luptă. Dacă vrei să fugi, atunci, fugi. Deci, indiferent ce alegi între „Luptă sau fugi!”, trebuie să o faci cu strategie. Ori pentru asta te duci la acel specialist care a realizat cel puțin o evaluare criminologică în sfera psihopatiei și, mai mult, a fost acceptată de instanță.

Haideti sa discutam acum despre femeia victima a unui psihopat. Exista o categorie anume de femei care intra in relatii cu acesti indivizi? De ce sunt aceste femei o prada usoara?

Alin Les: Femeia victimă a unui individ cu tendințe psihopate este credulă, indiferent că victima este expansivă, extravagantă, tânără, la vârsta a doua, cu sau fără resurse financiare, văduvă/divorțată/singură/cu copii ș.a.m.d.

Victima credulă este victima care are convingerea că lumea este frumoasă, trebuie să acorzi fiecărei persoane câte o șansă, chiar mai multe, dacă se impune, idealistă, conformistă, manipulabilă, ușor de detectat în Universul psihopatiei prin markeri fizici, cum ar fi o față plăpândă, ochi blajini, expresie a feței ce aduce a compasiune/milă, un mers nu atât provocator, cât seducător, ce invită, fie că este puternic/pregnant sau suav etc.

Dacă persoana cu psihopatie seduce, arma ei bumerang este tot seducția. Femeia narcisică, iarăși, este o partidă bună pentru individul cu psihopatie. Cumva, la nivel mental, femeia victimă îi transmite bărbatului, la nivel comportamental, liberalizarea prostituției și a sexului animalic.

Atunci intră în funcțiune fantasmele sexuale cu rol predominant inconștient care vor cere actul. Ori actul sexual în fantasma individului psihopat este mereu perfect, perfecționist, excelent. Și în pat vor fi la fel.

Satisfacerea propriei dorințe se cumulează cu cea a femeii tocmai pentru a reitera actul sexual. De ce? Pentru că, în fantasmă, actul este întotdeauna perfect. Perfecțiunea se vrea atinsă și în Real, nu doar în Imaginar. Trebuie să ne gândim așa: că ei nu au nimic de pierdut, cu excepția libertății.

Ce o tine pe femeia-victima, prizoniera intr-o relatie cu un psihopat, si cand ajunge ea, din experienta dvs.,  sa renunte la relatia cu agresorul?

Alin Les: Renunță la agresor când își dă seama că nu-l poate schimba. Că i s-a produs prea multă suferință emoțională și psihologică, pe care n-o poate demonstra celorlalți, dar despre care s-a plâns celor cunoscuți care au încurajat-o să rămână în relație, pentru diverse motive și motivații.

De obicei, femeia cu mai puțină carte, adică cu un QI mai mic, stă în fața agresorului și îi ține piept cu preconceptele familiei din care vine, prejudecățile aferente, convingerile ei despre viață și misiunea într-un cuplu, relație sau familie.

În schimb, femeia cu un QI mare știe că, dacă rămâne în relație, individul cu psihopatie va trece cu tăvălugul emoțional, interpersonal și comportamental peste ea. De obicei, ea pleacă după ce și-a luat toate măsurile de precauție, atât cât se poate.

Când mai renunță? Când sexul nu mai este „sex de datorie”, ci viol. Când soțul, partenerul consensual, iubitul, amantul, te violează, atunci ți-ai început la nivel psihic, oficial, ratarea. Sentimentul ratării, al anulării ca ființă umană, al urii, al umilinței, vor intra în funcțiune.

Dacă o ține ceva, o ține o situație financiară grea, adică banii. O ține un copil cu deficiențe. O ține un părinte în spital. O ține o amenințare. O ține un șantaj. Și multe altele. Dar, mai mult, o țin interpretările ei, ca victimă, despre toate cele enumerate. Și aici vorbim despre interpretările iraționale.

Care ar trebui sa fie, din punctul dvs. de vedere, reactia corecta a victimei, ca urmare a abuzului?  Sa se razbune pe psihopat, (sa ii faca ea insasi rau fizic, sau sa apeleze la terti care sa-l ameninte, etc) sau sa respecte numai partea legala? Va intreb acest lucru pentru ca sunt foarte multe persoane care le condamna pe victime pentru faptul ca „nu le vin de hac”, si de aceea acestia continua sa le distruga vietile.

Alin Les: Ca să „vii de hac” unei persoane cu psihopatie, mai întâi trebuie să te convingi că persoana este, clinic, prin diagnostic, în acest registru al psihologiei clinice/psihopatologiei. Asta înseamnă să te prezinți la un specialist și să-i expui problema.

Individualizarea cazului este esențială. De obicei, psihologul criminolog are studii în sfera științelor penale, criminologiei, victimologiei, și atunci fie îți „eliberează” o „rețetă” de pași prin care ai putea să-ți salvezi (nu e prea mult spus) destinul, fie îți recomandă un avocat specializat în această direcție.

Este indicat să se urmeze anumiți pași specializați de ieșire din cercul vicios, nu din auzite! O analiză/evaluare psihologică a personalității tale, ca victimă, mă poate ajuta pe mine, ca psiholog criminolog, în a-ți oferi un plan de reușită.

Trebuie să avem în prim-plan faptul că, de obicei, un individ cu psihopatie nu se lasă până nu obține ce și-a propus. Se aseamănă foarte mult cu individul sociopat. Ori psihologul criminolog și avocatul, meticuloși deopotrivă, au ca oponent însăși expresia meticulozității, a riscului calculat și a premeditării.

Care ar trebui sa fie reactia victimei, in clipa in care se reintalneste cu agresorul, din intamplare, dupa ce avut loc separarea, ca urmare a unui abuz, si cum ar trebui sa se comporte aceasta, daca agresorul o cauta insistent, spre impacare?

Alin Les: Atâta vreme cât persoana cu psihopatie este încadrată în sfera tulburării de personalitate antisocială, suferă de lipsa empatiei calde și este persoana fără conștiință, ca femeie-victimă este indicat să:

  1. eviți defensiv și non ofensator victima, dacă te-a văzut/observat în mers sau în trafic;
  2. să ai pregătit telefonul pentru 112;
  3. te asiguri că porți la tine un spray lacrimogen (poate fi achiziționat din magazine de specialitate, fără condiții impuse);
  4. să ștergi automat sms-urile, emailurile de la acesta dacă, între timp, ți-a aflat noul număr de telefon sau noul email, fără a le citi! Un print screen este suficient;
  5. dacă se insistă cu telefoane, sms-uri sau emailuri, consulți specialistul fie psiholog, fie avocat, fie deopotrivă și reiterați un nou plan;
  6. îți anunți familia: frate, mamă, soț, veri etc. O sursă de forță trebuie să existe în jurul tău. Efectul constă în protecție, diminuarea fricii, angoasei, somatizării, temerii că ți se poate întâmpla ceva rău;
  7. anunți poliția, dacă ești într-o zonă de sat, și porți permanent un telefon mobil. Dacă nu există această posibilitate, încearcă să eviți drumurile care nu trebuie făcute. Dacă nici asta nu e posibil, este vital să vorbești frumos, ca și cum nu s-a întâmplat ceva vreodată. Este posibil să ai în față o persoană cu gândul răzbunării și, atunci, e indicat să eviți reacțiile care pot conduce la un act criminal.
  8. îți cunoști vulnerabilitățile și să ți le exploatezi la maximum, în sens pozitiv, cu ajutor de specialitate;
  9. înveți lupte de corp, dacă ești mai tânăr. Îți pot fi de real folos;
  10. îți amintești constant că, orice ai alege să faci într-un moment anume, viața este cel mai important dar și are prioritate înaintea a toate. Pentru că acest cuplu, „agresor bărbat cu psihopatie – victimă femeie” poate fi transformat în orice moment fie în „agresor femeie cu psihopatie – bărbat victimă” fie în „victimă femeie agresor – victimă bărbat agresat”.

Domnul Alin Les va poate oferi sprijinul dumnealui. Il puteti contacta la:

Cabinet Individual de Psihologie „Alin Leș”
& Laborator Poligraf
tel 0758 806 541
office@alinles.ro

 Prof. asociat Alin Leș

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Sanatate mintala

20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Distribuiți vă rog

Specialişii spun că experienţele din copilărie au impact direct asupra modului în care iubim, ca adulţi. Adică, dacă în copilărie am avut parte de părinţi care ne-au arătat o iubire puternică, vom şti să ne iubim şi noi, pe noi înşine, şi să dezvoltăm relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru, inclusiv cu persoanele de sex opus.

Dacă, însă, în copilărie am fost abuzaţi sau neglijaţi, avem tendinţa să iubim imatur („Te iubesc pentru că am nevoie de tine!”) sau infantil („Te iubtesc pentru că mă iubeşti!”)

Brenda Schaeffer, psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor, ne spune că oamenii aflaţi în relaţii adictive fac următoarele :

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  1. Se simt mistuiţi: Gândesc pe principiul: „Nu pot trăi fără tine!” Îşi amână sau anulează dezvoltarea propriei personalităţi, pentru a se concentra pe împlinirea nevoilor celuilalt.
  2. Au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului: îşi pierd identitatea pentru a se apropia de cealaltă persoană
  3. Au tendinţe masochiste: Unul din parteneri dăruieşte mai mult decât celălalt, şi e de acord bucuros s-o facă, până acolo încât poate accepta abuzul.
  4. Renunţă greu la relaţii abuzive: rămân în aceste relaţii, din frica de singurătate.
  5. Le e teamă de riscuri, schimbări şi necunoscut: de teama despărţirii, care ar aduce schimbare în viaţa lor, (deşi în bine!) rămân sau se întorc repetat la abuzatori
  6. Experimentează o creştere individuală insuficientă: stagnează, pentru că dedică tot timpul grijii faţă de relaţie, în detrimentul autorealizării.
  7. Au dificultăţi în experiementarea intimităţii reale: refuză să fie vulnerabili în faţa celuilalt, şi susceptibili la a fi răniţi şi dezamăgiţi
  8. Joacă jocuri psihologice: îşi asumă roluri ca: victimă, agresor sau persecutor.
  9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb: „Dacă voi face ce trebuie, voi obţine ceea ce doresc!” Exemplu: Dacă voi fi gospodina care îşi doreşte, nu mă va părăsi!
  10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalţi: încearcă să-şi mascheze nerealizările şi spaimele, prin încercarea de a-i schimba pe ceilalţi. Exemplu: Dacă tu ai munci mai puţin, nu aş mai ajunge în faţa laptopului, uitându-mă la pornografie!
  11. Au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi, iar gândul pierderii le provoacă o asemenea anxietate, că, fie ajung victime, fie ajung agresori. „Mai bine aceept să fiu bătută, decât să nu-l mai am!- Mai bine o omor, decît să trăiesc fără ea!”
  12. Caută soluţii în afara lor: pun pe seama altora, propria lor fericire: „Dacă aş avea o relaţie, nu m-aş mai masturba! sau: Până la urmă, va vedea cît de mult valorez şi se va schimba!”
  13. Pretind şi aşteaptă dragoste necondiţionată: vor să primească ceea ce nu au primit în copilărie, sau ceea ce ar putea să-şi ofere singuri. Iubirea necondiţionată ne poate fi oferită NUMAI de către părinţi. Dacă nu am avut parte de ea, nu este datoria partenerului să ne-o ofere.
  14. Refuză sau abundă de implicare: „Eu îmi văd de treaba mea, şi tu de a ta, pe principiul FRIENDS WITH BENEFITS!”, sau se implică în mod abuziv în viaţa celuilalt: „Eşti a mea, faci ce-ţi spun eu!”
  15. Aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere: dacă o relaţia se sfârşeşte, asociază pierderea acelei persoane cu pierderea stimei de sine şi devalorizarea. Exemplu: „Dacă nu am pe cine să iubesc, nu sunt nimic!”
  16. Se tem să nu fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină: se simt abandonaţi şi dacă partenerul pleacă pentru câteva ore de lângă ei, fiindu-le teamă că nu se va mai întoarce.
  17. Recrează sentimente negative familiare: gol, vinovăţie, depresie, respingere, anxietate, furie, stimă de sine scăzută.
  18. Îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea: „Dacă mă voi îndrăgosti din nou, aş putea să sufăr, ca în trecut!”
  19. Încearcă să „repare” sentimentele celorlalţi: îşi asumă responsabilitatea stării de bine a celuilalt. Exemplu: „Eu trebuie să îl fac să se simtă bine, după moartea mamei sale. E datoria mea să-l scot din depresie!”
  20. Joacă jocuri de putere, prin care îi manipulează pe ceilalţi. Exemplu: „Ai făcut bine, dar fără mine nu ai fi reuşit!”

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog