Etichetă: psihoterapie

Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Relatii

Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Distribuiți vă rog

Pentru că am scris AICI scrisoarea femeii-carte către bărbatul televizor, iar unii dintre voi mi-aţi cerut să fiu terapeut, deci să nu judec, 🙂 ci să scriu şi varianta inversă, iată că mă arunc în groapa cu lei 🙂 şi scriu, cu mână sigură:

Draga mea,

Îţi înţeleg frustrarea. Cu asta trebuie să încep orice, cu acceptarea durerilor tale. Am învăţat, de-a lungul vieţii, din cărţile pentru care îmi reproşezi mereu, că primul pas spre comunicarea eficientă, este acceptarea celuilalt, aşa cum este, cu tot cu fricile şi frustrările lui.

Te înţeleg, aşadar. Pricep clipele în care te simţi neglijată pentru că eu prefer să citesc, decât să bârfesc ce-a mai făcut nora mamei soacre, de la emisiunea ta preferată. Ori decât să ascult ultima nenorocire prezentată de Ernest, despre nemernicul care şi-a înşelat amanta cu nevasta.

Ştiu că e frustrant pentru tine, să încerc să-ţi povestesc despre ultima descoperire în materie de psihoză, ori despre noua tehnică de creative writing. Nu ai răbdare să-ţi împărtăşesc cum a trăit Schopenhauer. Tu preferi să-l vezi certându-se la Wow Bizz, cu vreuna din iubitele lui.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Aşa, ca pentru rating. Ori pentru a învăţa direct de la sursă, despre cum se desparte lumea, în direct. Şi cum divorţează de vreo 7 ori, apoi se recăsătoreşte, cu lacrimile curgând pe rochia de 10 000 euro pe care i-a cumpărat-o, din dragoste. By Mircea Radu.

Draga mea, ştiu că sunt egoist uneori. Şi te rog să mă ierţi. Nu ştiu să fiu răbdător, cu aceleaşi tipologii de bărbaţi sau de femei, la care te uiţi zilnic. Nici empatic. Cu nici o duduie trădată, cu nici un musiu ajuns peste noapte idolul femeilor măritate cu „obsedaţi de cărţi”.

Te-am ales greşit, şi te rog să mă ierţi. Am crezut că friptura pe care mi-o pregăteai mereu, prăjitura care mă aştepta zilnic, ori curăţenia-lună, detalii „cărora nici un bărbat nu le-ar rezista”, au fost cireşe de pe tort, nu obsesii. Ori motive de luat de nevastă.

Te-am ales greşit, crezând la fel de greşit că împreună, vom cuceri lumea. Citind îmrepună, visând împreună, povestind împreună, plimbându-ne de mână, alergând de nebuni în ploaie, prin frunze, dându-ne cu sania, făcând oameni de zăpăadă, cărora să le punem nume din romane cu gust de poezie.

M-am înşelat. Şi îmi pare rău. Rău că te-am dezamăgit, nefiind ceea ce tu îţi doreşti: un dependent de senzaţional, de ştiri de la ora 5, de poveşti lacrimogene ale domniţelor siliconate. Ori ale femeilor-eroine, înşelate de nemernicii care-şi găsesc „desfrânate” care le fură bărbaţii, pozând în femeile-perfecte, ce nu ştiu nici o ciorbă să facă.

Îmi pare rău, draga mea, că nu am avut răbdarea să te cunosc cu adevărat. Să văd că tu crezi că menirea femeii e să fie servitoare, nu soţie. Că fericirea soţului ei constă în călcarea perfectă a cămăşii, nu în nopţile lungi, trăite sub semnul cuvântului, al ochilor înlăcrimaţi de iubire, ori al împărtăşirii propriilor vise. Altele decât a face copii, mâncare şi curăţenie.

Am crezut, draga mea, că eşti FEMEIE, nu bucătăreasă, mamă nevrotică, urlând mereu la copii, să nu atingă vreun pahar aşezat de tine, obsesiv, pe masa unde ei ar trebui să se joace. Ori maratonistă. De emisiuni proaste.

Iartă-mă, te rog, pentru ignoranţa de a nu-l înţelege pe Mircea Badea, cu ale lui dileme existenţiale! În timpul în care tu duci copiii la culcare, să nu pierzi ceva din gura lui, pardon, a presei, eu prefer să citesc despre cum se poate îmbunătăţi relaţia în cuplu. De aici aflu ceva ce ne-ar putea face viaţa frumoasă, nu pe-a lui Badea, mai plină. De bani, luaţi de pe urma emisiunilor la care tu te uiţi, neglijându-mă.

Am greşit, draga mea! Am ales femeia care mi-ar fi plăcut să fii, nu femeia ce erai! Credeam că toate femeile sunt avide de cunoaştere, că toate ştiu că o relaţie se construieşte cu timp, răbdare, PREZENŢĂ, dragoste şi voinţă. Nicidecum cu 10 feluri de mâncare pregătite perfect, pe care mi le aşezi pe farfurii scumpe, zestrea de la mama ta.

Nu am ştiut că ai impresia că e de ajuns să dai gust extradinar mâncărurilor, în timp ce eu le degust singur, căci tu fie stai în dormitor la ştiri, fie mănânci lângă mine, cu ochii fixaţi pe ecranul televizorului din bucătărie, fără să-ţi pese că am venit de la job şi aş avea multe să-ţi împărtăşesc.

Am crezut că şi pentru tine televizorul e un obiect de decor, că îl vei folosi pentru a vedea ÎMPREUNĂ un film bun, ori o emisiune de divertisment. N-am ştiut că pentru el vei fi capabilă să faci orice, inclusiv să duci copiii la culcare mai devreme. Am crezut că ei vor fi în pat la ora 21, pentru ca noi să avem timp pentru ce am jurat în faţa altarului: să ne iubim până la adânci bătrâneţi.

Îmi pare rău, draga mea, pentru durerea ce ţi-o pricinuiesc, nemaiputând suporta dramele prietenelor tale mereu înşelate de fiecare bărbat cu care încep poveşti. Şi sfârşesc coşmaruri. Le-aş da să citească despre terapie de cuplu, despre aşteptări, inteligenţă emoţională, dependenţe, frici şi limite, însă lor li se face somn când deschid cartea, şi susţin cu demnitate că nu au nevoie de „proşti cu facultate de psihologie, care să le spună numai tâmpenii”. Ele se încurcă singure. Cu te-miri-ce şmecheri de cartier. Şi-apoi se plâng de lipsă de masculinitate.

Mă iartă, draga mea, pentru suferinţa pe care ţi-o pricinuiesc cu această scrisoare de rămas bun. Ştiu că în curând voi fi urmărit de Ernest. Ştiu şi că voi fi subiect de bârfă în târg şi mi se vor aprinde lumânări de blestem pentru cât te-ai deformat tu, din cauza mea. Ştiu că îmi vei cere să-ţi plătesc operaţia de micşorare de stomac, pentru grăsimea acumulată de-a lungul perioadei de doliu, după plecarea mea neaşteptată şi nedreaptă. Căci mi-ai oferit tot: mâncare, curăţenie, timp cu cărţile mele, şi copii. Mi-ai dat de toate,  ŞI BUNĂ TOT N-AI FOST, pentru mine.

Ştiu că sunt un nemernic, la fel ca toţi cei de la WOW Bizz. Doar că nemernicia mea constă în a pierde timpul citind, în loc să vorbesc şi eu, ca orice bărbat, cu tine, despre prietena x, despre emisiunea z. Şi despre ce nevoi mai au copiii, în afară de tot ce le-ai cumpărat de pe Facebook, din grupurile de mămici obsedate de shoping.

Iartă-mă, draga mea, pentru ignoranţă, pentru dragostea mea de carte, de oameni şi de lume. Despre care nu se vorbeşte la Ernest. Nici la Badea, nici la Radu. Numai faţă în faţă, în cuplu. Acela pe care l-ai confundat cu facerea de bine. Mie. Binele ăla care pentru mine e sinonim cu sinuciderea.

Draga mea, succes în a-ţi găsi bărbatul visurilor tale! Acela dispus să-ţi asculte bârfele, televizorul şi laudele despre cât de extraordinar este de fiecare dată când vine acasă zilnic cu naveta de bere, şi baxurile de seminţe, de împărţit la telenovele excepţionale, la care adormiţi îmbrăţişaţi. De cât de mult s-au iubit protagoniştii, încât au făcut orice să aibă timp pentru ei: inclusiv filme la care să se uite proştii, în timp ce ei câştigă bani să-şi trăiască viaţa, pe margine de prăpastie.

Iubesc, draga mea! Iubesc femeia care mă aşteaptă cu braţele deschise, care ajunge acasă obosită şi mă roagă plângând să o las să-şi odihnească sufletul pe umărul meu. Femeia pe care o găsesc citind ultimele descoperiri în materie de comunicare, gata să mi le împărtăşească şi le punem în aplicare.

Femeia care mă sună din metrou să-mi spună că-i e dor de mine, că mi-a cumpărat de pe drum un ecler, deşi ştie că-s la regim, care nu mi-a răspuns 3 ore la telefon pentru a mă panica, şi a mă aştepta acasă cu televizorul deschis pe singurul program la care voi vrea să mă uit toată viaţa: dragostea noastră.

Semnează,

Bărbatul-carte

 

foto: Google

 

Distribuiți vă rog
Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”!

Relatii

Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”!

Distribuiți vă rog

Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”! Femeile de carieră sunt cele cărora Dumnezeu le-a dat un dar, prin care să-i ajute pe alţii. Am scrisi aici despre cele 7 daruri ale oricărui om.

Aveam altceva în plan să împărtăşesc azi cu voi, însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte mereu cu cea din târg, iată-mă la un subiect care clocoteşte (recunosc că motivul pentru care sunt foarte determinată să îl scriu este în primul rând acela că mă „cam” 🙂  potrivesc cu ceea ce am auzit. Cam 90%)

Când eşti pe drumuri în fiecare zi, câte 10-12 ore, ţi-e dat să auzi multe. Uneori te enervezi, alteori, cum a fost azi, discuţiile oamenilor te motivează să schimbi ceva la tine sau să spui altora despre „capcanele drumului în 2”. 🙂

A: Dar are dreptate, eu ţi-am spus că eşti obsedată de muncă. Atunci când te măriţi, principală devine familia, nu dezvoltarea ta. Trebuia să faci toate astea înainte, acum e normal ca el să fie nemulţumit. Nu şi-a luat terapeută în casă, şi-a luat nevastă.

G: Dar nici menajeră nu şi-a luat. Iar el ştia dinainte că sunt autodidactă şi că toată viaţa mă voi perfecţiona. Meseria mea presupune să fiu la curent cu toate noutăţile.

A: Nu presupune asta, tu eşti obsedată. Ai făcut o facultate, un master şi un doctorat, ce mai vrei? Ce-ţi trebuie ţie acum curs de coaching? Să dai ălora bani?

G: Degeaba îţi spun, nu mă poţi înţelege. Tu ai fost făcută să fii femeie de casă, eu nu. Eu am alt dar de la Dumnezeu. Să-i învăţ pe alţii. Nu l-am neglijat pe el niciodată, nu-i lipseşte nimic. Muncesc 3 zile, 2 le stau acasă, tocmai să fie bine. Aduc bani în casă, îl respect, îl iubesc. De ce nu e de ajuns?

Nu ştiu continuarea, a trebuit să cobor, dar a fost sufucient încât să mă întorc spre Dumnezeu şi să Îl întreb: „Oare nu asta-mi va fi şi mie soarta?”

Voi scrie un articol despre echilibrul carieră-familie, dar azi vă spun câteva „legi” care pe mine m-au ajutat să deschid bine ochii, înainte de a începe o relaţie, sau a o continua.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  • Nu e de ajuns să îi spui clar: „Eu asta sunt, cariera este foarte importantă pentru mine, vreau să îţi aduc la cunoştinţă asta de la început, să ştii la ce te înjugi!” Eu am făcut-o cândva. Şi deşi la început totul era roz, căci având meseria de psihopedagog, ştiam cum să ajut când era cazul unor „dereglări” ale relaţiei, cu timpul, mi se reproşa că sunt obsedată de control, pentru că nu acceptam ce acceptau alte femei: „Alta ar înţelege că dacă mă întâlnesc şi cu alte femei/mă uit la altele pe Faceebok/mă uit la pornografie, nu înseamnă că nu te respect şi nu te iubesc pe tine.”

Aşadar, pune întrebări bărbatului de lângă tine în ceea ce priveşte trecutul lui, familia în care a crescut, fii atentă la cum vorbeşte despre alte cupluri sau alte femei şi bărbaţi care sunt căsătoriţi cu „carierişti”. Spune-i foarte clar cât te costă formările tale, şi ca bani, dar şi ca timp, vorbeşte cu el despre meseria ta, împărtăşeşte-i trăiri şi dezamăgiri ale tale de la locul de muncă, mergi cu el „la cumpărat de materiale” 🙂 O atitudine de „Doamne, câţi bani dai pe cartea asta, am mânca 2 zile de banii ăştia, am merge într-o excursie, etc” trebuie să-ţi dea de gândit. Atâta timp cât nu eşti de-a dreptul obsedată de muncă, (munceşti zilnic peste program şi numai despre asta vorbeşti, neglijându-ţi iubitul şi emoţional, şi sexual) este cazul să te întrebi dacă nu vei fi o povară într-o zi pentru el.

Nu aşa se comportă o femeie de carieră!
  • Fii atentă cum îşi petrece el timpul liber şi ce pasiuni are: „Abia aştept să vină week-end-ul/să plec de la serviciu, să joc x joc/să mă relaxez la TV, la ştiri!” A fi mereu într-o stare de „legumizare” afectivă şi emoţională, (8 ore pe zi petrecute în faţa laptopului, jucând nu ştiu ce, te „paralizează” emoţional) dăunează sănătăţii oricărui om. Dacă împlinirea cea mai mare a bărbatului de lângă tine este „să se distreze online sau în faţa televizorului”, e timpul să te întrebi cum vă veţi înţelege când tu îţi vei dori să vorbiţi despre pasiunile tale, să vă plimbaţi, să ieşiţi la un teatru, etc. Dependenţa de online nu este o născocire a lumii, este un mare duşman al omenirii. Fii atentă să fie echilibrat. (nu e greşit să te uiţi la Tv sau să foloseşti mediul online, este greşit însă a fi dependent de ele!) Un bărbat care este prins în capcana virtualului, nu va avea energia necesară să te asculte pe tine când vrei să discuţi despre orice are legătură cu realitatea. (şi să ştii că „în dormitor”, lipsa de implicare afectivă se simte! Răbdarea lui cu tine va fi invers proporţională cu implicarea în online! Despre asta, într-un articol viitor!)
  • Discută cu prietenele tale de încredere (şi mature emoţional, nu cu cele care sunt implicate în relaţii disfuncţionale) şi cu un terapeut, dacă „ţi-a căzut cu tronc” un astfel de bărbat. Nu te căsători cu cineva fără să cântăreşti tot ce „îţi aduce din piaţă”. Cu cât îţi aruncă pe masă mai multe din aceeaşi categorie, cu atât acea categorie este mai importantă pentru el. Oamenii din afară văd situaţia obiectiv, pentru că nu sunt implicaţi afectiv. Din proprie experinţă spun că dacă aş fi apelat la prietene sănătoase emoţional (nu prea aveam însă, pe vremea aceea!) sau la un terapeut (terapia mi se părea scumpă atunci, până am realizat ce înseamnă lipsa ei, şi ignoranţa mea referitoare la priorităţile din viaţă. Am plătit CU VIAŢA MEA banii pe care i-am scutit din terapie!), nu aş fi ajuns în relaţii disfuncţionale şi abuzive. O spun azi cu capul plecat: Dacă m-aş fi smerit mai mult şi aş fi conştientizat că nu sunt Dumnezeu, şi prin urmare nu deţin înţelepciunea Lui, aş fi scăpat de multe vănătăi, la propriu şi la figurat!

 Atenţie la neatenţie, dragele mele, orice nesăbuinţă se plăteşte, şi orice rană netratată la timp se infectează! Fiţi înţelepte, bărbaţii maturi iubesc astfel de femei, nu le lovesc cu acuze! Şi nu aruncă asupra lor responsabilitatea faptelor lor! Nu veţi auzi niciodată un bărbat matur spunând: „Din vina ta mă uit la pornografie, pentru că eşti ocupată cu cariera şi nu eşti acasă când am eu nevoie!”

Sursă foto: Google

# Scrie şi tu pe Invata.Crede.Iubeste, folosind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Relatii

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Distribuiți vă rog

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Dacă alegi pe repede înainte, bărbatul care se învârte câteva clipe în jurul tău, cu buchete de flori şi sticle de şampanie scumpă, sau care te amăgeşte frumos că „toate veni-v-or la timpul lor…”, crede-mă, te vei vinde pe nimic, şi într-o zi vei rămâne săracă, goală de tine, cerşind vindecare Dumnezeului pe care nu L-ai ascultat când ţi-a spus „Aşteaptă!”  Te va costa totul, draga mea…

Uite de ce:

1Pentru că Timpul este singurul pe care nu-l mai poţi recupera niciodată.

Nu, draga mea, Timpul nu schimbă în bine bărbatul care te tratează ca pe o opţiune. Nici pe tine, în femeia perfectă, menită să-i împlinească lui toate nevoile! Timpul TRECE.

Şi o dată cu el, trece şi încrederea ta în propria-ţi putere. Şi niciodată, femeie, dar niciodată, nu va sta în loc, pentru a-l transforma pe el în Dumnezeu. Sau în vreun înger, când a stat toată viaţa în iad.

2.  Pentru că Viaţa trece, dar rănile rămân. Şi se vindecă al naibii de greu.

Pe măsuţa de pe noptiera destinului tău, să ştii, draga mea, că va sta întotdeauna o lampă aprinsă, să-ţi lumineze drumul spre bărbatul potrivit! Dacă tu însă o acoperi cu promisiunile unui el ales în grabă, care niciodată nu şi le împlineşte, vei bâjbâi prin întuneric până te vei izbi atât de tare de vreo stâncă, încât o să-ţi faci bucăţi sufletul.

Şi nu, femeie, nu va veni el să-ţi îngrijească rănile. Şi de-o va face, va fi pentru câteva clipe. Va avea grijă, apoi, să-ţi facă altele noi, şi peste cele vechi să mai scrijelească o dată cu lama, să doară mai tare.

3.  Pentru că Dragostea îţi va provoca frică. Şi nu, nu asta este ea!

Când te vei trezi, într-o zi, cu sufletul prins în 1000 de copci, vei plăti cu anii tăi vindecarea. Şi frica de a nu ajunge iar pe patul de spital, te va înfricoşa atât de tare, că vei avea tendinţa să stai pe margine, fără să mai dai mâna altui bărbat.

Vei pierde binecuvântarea de a fi femeie, căutând peste tot urme de sânge, pe mâinile lui. Ori vreo sabie, prin buzunare. Nu meriţi să trăieşti tremurând de temeri, ci doar de împlinire!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

4.  Pentru că Fericirea se cumpără cu Iubire, nicidecum cu renunţări la tine!

Da, draga mea, pe bancnotele pe care Dumnezeu le-a creat ca monedă de schimb pentru fericire, scrie iubire, niciodată „Adio, femeie! Prefă-te în sclavă!”

Să nu uiţi niciodată că Iubirea chiar este singura care suferă totul, şi crede totul! Dar nicidecum nu suferă umilinţele lui, ci loviturile vieţii, pe care ar trebui să le vindecaţi împreună. Şi nu crede minciunile lui, ci crede în Dumnezeul care te-a creat să dai naştere bucuriei, nicidecum să-ţi dai viaţa pentru un bărbat angajat călău.

5. Pentru că Viitorul nu sună bine, când tot ce ţi-a dat trecutul a fost un pahar gol. Pe care l-ai şi spart într-o zi. De frică, de nervi sau de sătulă de-atâta sânge, ce-ţi curgea din suflet.

Ca să scapi de trecut şi să vindeci răni, crede-mă, nu poţi plăti un magician. Vei plăti un terapeut care-ţi va arunca în faţă Realitatea: Te costă ani, să ajungă rana, cicatrice. Şi ori de câte ori o vei vedea, vei închide ochii şi te vei întreba dacă nu cumva… într-o zi, ar putea tăia altcineva, peste ea… Şi nu asta meriţi!

Dragostea te costă TOTUL, draga mea, când alegi bărbatul greşit, din dorinţă de 2! Când nu aştepţi cuminte scrisoarea trimisă de Dumnezeu, în care te anunţă scurt: „He’s the ONE!”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă, şi învaţă din rănile mele, Iubirea adevărată! Pune şi tu ultima piesă din viaţa ta, şi pleacă de lângă cel ce te tratează ca pe nimicul din spatele uşii închise!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Tu ce faci când FOSTUL îţi adresează, pe nepusă masă, cuvinte de mahala? 7 răspunsuri de injectat în vene:)

Relatii

Tu ce faci când FOSTUL îţi adresează, pe nepusă masă, cuvinte de mahala? 7 răspunsuri de injectat în vene:)

Distribuiți vă rog

În ultima vreme, văd tot mai multe articole despre CUM SĂ faci diverse lucruri. Eu aş scrie o serie de CUM SĂ NU faci :). Iar despre relaţii se tot scrie, cât pentru toată veşnicia, s-avem acolo ce citi, de-om prinde-o! 🙂

N-am să-ţi fac acum o listă cu cele de trebuinţă după o despărţire, astea cred că sunt prezente peste tot, iar tu, cea prinsă în sac, ştii cu siguranţă mai multe decât îţi pot scrie eu în câteva rânduri!

Am să-ţi spun, aşadar, despre cum să NU faci scandal din câteva vorbe. Care îţi sfâşie inima, ce-i drept, dar nu uita: sunt numai câteva!

Cu siguranţă cu  mult mai puţine decât ai îndurat tu în relaţia aia care ţi-a dat viaţa peste cap şi te-a învăţat cum să te umileşti…

 

Îmi amintesc mereu, înainte să scriu aici ceva din ce-am trăi eu, şi mă opreşte teama de-a nu fi judecată, de cuvintele unui pastor: „Monica, înainte să citească Biblia, oamenii îţi citesc viaţa! Deci nu-ţi fie frică să fii mărturie pentru cei ce trăiesc în lanţuri!”

Şi din motivul ăsta vă spun azi câte ceva despre relaţia cu foştii, care îţi aruncă în faţă mizeria rămasă după ce şi-au spălat faptele în lacrimile tale. Apoi trec pe lângă tine şi „te înjură politicos” pentru că ai îndrăznit să laşi un loc de BUNĂ SEARA! Şi-ţi cer să numai îndrăzneşti vreodată să le adresezi vreo vorbă, ori te întreabă „cavalereşte”, ce mama, sau ce vreun mădular din trupul lor, vrei tu de la ei, de le iei din timp?

Să învăţăm, zic, unii de la alţii, cum să NU ajungem să răspundem provocărilor venite fix de la cei pe care i-am respectat, i-am ţinut de mână şi de suflet, le-am oferit o inimă de care să se sprijine când se externau din spitale unde făcuseră operaţii pe viaţă deschisă, şi în care am crezut, când toţi ceilalţi îi priveau cu milă. Ori cu silă…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Când am realizat că Dumnezeu m-a ţinut în viaţă „s-o văd şi pe-asta!” 🙂 m-am gândit la milioanele de femei jignite, insultate, abuzate, ameninţate ori aruncate la coş după ce bărbaţii lor frumoşi s-au hrănit cu ce-aveau ele înăuntru, şi le-au făcut apoi ambalaje bune de lăsat pe vreo margine de drum… şi s-au gândit să le şi tatueze apoi pe inimă câteva cuvinte de dulce. Nu de alta, dar atât de amară le-a fost viaţa alături de ei, că tocmai acum, la final, s-au gândit să se revanşeze,  „mierindu-le” niţel… 🙂

Şi pentru voi, femei frumoase, scriu azi ce mi-a tatuat Dumnezeu pe suflet într-o astfel de clipă:

  1. NU RĂSPUNDE.

Eu am tăcut. Am citit de câteva zeci de ori mesajul, şi cred că dacă mai aveam vreo pereche de ochelari şi pe aceia i-aş fi pus, să mă conving că nu-mi joacă ochii feste:), i-am închis apoi şi m-am rugat tăcut, decât atât: „Doamne, dă-i linişte! Tu ştii mai bine decât mine ce s-a întâmplat cu el! Dacă ar fi bine, n-ar spune pentru nimic în lume vorbele astea!” 

A fost uşor? Nu! A fost la fel de greu ca „Bună ziua!” pe care i l-am spus pe stradă. Când revezi omul care ţi-a sculptat în suflet ideea că nu eşti bună de nimic, că eşti „nefeminină” :), şi încă te lupţi să te vindeci de etichetele cu pricina, numai uşor nu-ţi este să-i adresezi un salut măcar. Dar o faci, din dragostea aia de oameni pe care Dumnezeu ţi-a spus s-o ai, chiar şi faţă de duşmanul tău!

De ce să taci? Pentru că demnitatea înseamnă să ştii când să vorbeşti şi când să te abţii. Demnitatea nu are de a face cu mahalaua. Iar tu eşti FEMEIE! Şi cu asta am spus tot:).

Îţi va fi greu, vei simţi nevoia să-i replici „nesimţitului” câteva, să nu mai îndrăznească data viitaore să ridice ochii de jos în faţa ta, dar ştii ceva? La nimic nu te va ajuta să răspunzi cu aceeaşi monedă. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru moartea acelei iubiri, nu cred că ţi-ar ajuta o viaţă trăită lângă un bărbat care îţi vorbeşte ca la uşa cortului!

2. NU ÎNTREBA NIMIC.

Mie tare greu mi-a fost să nu întreb CE S-A ÎNTÂMPLAT? Eram convinsă că fără ceva care să-i fi pus un văl negru pe ochi nu ar fi putut să-mi adreseze MIE asemenea vorbe. Mie, adică, da? 🙂 Adică eu, care am făcut, şi-am dat, şi-am admis, şi-am … 🙂 (observi nevoia femeilor de a li se recunoaşte meritele:), da?) Câte-mi venea să reproşez atunci … dar la ce bun?

Draga mea, NU CONTEAZĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT cu omul care îţi adresează „vorbe  date cu aghiasmă” :)! Important este numai CE  a ales să facă în clipele de durere sau supărare prin care trece.

Ştii ceva? Tata avea o vorbă, pe care des o folosea după ce-a pierdut-o pe mama: „Când mă îmbătam, trebuia să mă dau cu capul de pereţi, nu să jignesc!” Aşa că am băgat bine la cap acum povestea lui 🙂

Nici un răspuns din lume nu-i scuză lui atitudinea! Niciunul, înţelegi?

3. NU REPROŞA NIMIC.

Mie mi-au trecut prin faţă, într-o fracţiune de secundă, toate clipele când am suportat umilinţe, „de dragul relaţiei”! 🙂 Şi-mi venea să-i strig: „Tu mă jigneşti? Tu, care ai făcut … şi n-ai făcut…, şi-ai mers, şi n-ai mers…?”

Dar ştii ce? Reproşurile sunt numai vreascurile ce alimentează disputa. Te enervează şi te aduc în punctul în care să întrebi şi tu de mamă.. de fraţi, de nepoţi, ori de copii :). Şi-atunci… care-ar fi diferenţa între voi 2?

4. NU-I GĂSI SCUZE.

„Sigur a băut ceva, altfel nu se comporta astfel!” Îţi sună cunoscut? Draga mea, NIMENI, în nici o circumstanţă de viaţă, nu are voie să te trateze ca pe-o cârpă! NIMENI!

Iartă, dar NU uita niciodată atitudinea lui! Asta nu pentru a-l urî, ci pentru a nu te lăsa abuzată! Când eu am înţeles pentru prima dată că încă nu eram vindecată de a mă lăsa folosită pe post de ştergător de geamuri, m-am înfuriat pentru toate clipele în care AM ÎNŢELES acţiunile oamenilor din jur. Cărora mereu le găseam câte-o scuză pentru modul în care îşi ieşeau din fire…

Femeia de pe scaunul maro, despre care am scris AICI  şi-am să mai tot scriu:) mi-a spus cândva pe un ton ferm:

„Monica, nu mai ai voie să înţelegi nimic! Ai priceput? NIMIC! Îţi mai spun o dată? NIMIC! Şi înc-o dată: NIMIC! Motivele pentru care un om te abuzează nu te privesc pe tine! Fiecare este responsabil pentru propriile fapte! Şi tu eşti responsabilă pentru ale tale! Când un om te tratează rău, lasă-l în spate! Iartă, dar nu te purta ca şi când nimic nu s-a întâmplat, pentru că astfel el niciodată nu va învăţa din propriile greşeli! Va şti că mereu este cineva care va trece peste ce-a făcut. Atâta timp cât tu vei fi acolo să îi ascunzi gunoiul sub preş, te va trata ca pe un preş!”

Nu cred că mai are rost să-ţi spun eu ceva în plus, a spus ea suficient.

5. NU MAI DISCUTA CU EL NICIODATĂ DIN PROPRIE INIŢIATIVĂ.

Nici dacă e pe patul de spital! Şi nu sunt lipsită de suflet când îţi spun asta! Roagă-te pentru el! Dumnezeu poate schimba, nu tu! Dacă însă îţi cere ajutorul, acordă-i-l! Este uman, dar numai dacă-l cere, iar atunci fă tot ce e posibil să nu fii prezentă lângă el. Caută soluţii să îl ajuţi prin alţi oameni, dar nu te expune!

Nu refuza din egoism, ci tocmai pentru că ştii că numai aşa poţi fi o lumină în viaţa unui om: luminând în întuneric, dar fără a te stinge tu! Nu subestima niciodată puterea trecutului asupra ta! Când ai avut o vulnerabilitate faţă de un bărbat, şi te-ai lăsat abuzată de el în orice fel, fii sigură că este posibil ca apropierea de el să te arunce din nou în cercul vicios!

Nu spun că te-ai întoarce la el, e posibil să nu mai poţi niciodată să mai reiei relaţia cu un bărbat care ţi-a făcut sufletul scrum, ci spun că există şanse nefaste ca tu să cazi în capcana de a fi din nou cârja lui! Şi nu face bine niciunuia din voi!

6. NU ÎL BÂRFI!

Eu am spus întâmplarea femeii de pe fotoliul maro:) la mult timp după. Am şi uitat, ce-i drept, de fiecare dată, pentru că aveam alte lucruri de rezolvat, (iar timpul vindecă rănile trecutului, dacă le recunoşti, le accepţi şi le lucrezi pe fotoliul cu pricina) 🙂 dar nici nu am dat fuga la vreun amic comun să povestesc ce s-a întâmplat.

Dacă spui când e cald:), vei avea tendinţa să fii răutăcioasă, mahalagioaică:), nesăbuită şi total lipsită de feminitate! Aşa că păstrează pentru Dumnezeu povestea, spune-i-o Lui şi mulţumeşte pentru ea, pentru că vei avea cu siguranţă de învăţat de-acolo!

7. NU ŢINE PENTRU TINE EXPERIENŢA!

Draga mea, orice durere ne e dată de Dumnezeu cu un scop, şi din ce-am văzut în viaţa mea, fiecare suferinţă aduce cu sine o mângâiere pentru alţii! Ai trecut prin foc, fii dispusă să arunci apă pe focul celei care se află acum în mijlocul lui!

Empatia să ştii că se învaţă (şi) prin durerea proprie! Când ai fost în mijlocul furtunii, ştii ce înseamnă frica, ştii cum arată descurajarea ori riscul de înec!

Fii gata să te laşi citită de alţii, atunci când te vei vindeca! Nu îţi spun să îţi pui viaţa pe tapet, cu toate detaliile şi numele oamenilor care te-au denigrat, spun numai să dai înapoi ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ţie, pe gratis: mângâiere!

Dacă ţi-a fost util ce ai citit, lasă-mi un comentariu cu încă un CE SĂ NU FACI:). Dar din dar se face RAI! 🙂 Aşa că hai să dăm verde învăţămintelor! 🙂

Iar dacă ai nevoie de sprijin şi îndrumare, foloseşte formularul de contact de AICI şi programează o întâlnire pentru sufletul tău!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Eu am plecat din mine… Tu cât mai stai?

Relatii

Eu am plecat din mine… Tu cât mai stai?

Distribuiți vă rog

Când pleci din braţele celei care ai fost, şi te muţi singură, pe un fotoliu vechi, ieftin şi cu miros de putred, îţi trăieşti feminitatea la puteri nebănuite.

Să ştii că renunţatea la cea care ai fost nu este un blestem, nici o nenorocire. Este mereu singura şansă de a fi ceea ce Dumnezeu te-a creat să fii, dar tu ai refuzat, de frica de-a nu fugi lumea de tine.

Avem câte o dată ceva de dăruit copiilor. O carte ce-şi aşteaptă demult publicarea, o idee pe care tot amânăm s-o scoatem de la naftalină, să nu cumva să ne-o înţeleagă cineva greşit, vreun gram de aur prin gândurile nostre. Pe toate, dar pe toate, le lăsăm să moară. Crezând că vine ea ziua aia, când …

Uneori ne luăm cu ale lumii şi uităm că pe foc am pus oala cu vise. O lăsăm acolo până scade de tot, ia foc şi oala, şi ne trezim dintr-o dată cu o explozie din care ieşim abia respirând. Ne luăm cu lumea, căci aşa e mai simplu, decât să ne luăm DE ea, să ne mai lase cu regulile ei parşive. Şi absurde.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ne trezim uneori cu cearcăne adânci şi ne dăm seama că e de la prea mult nesomn. Şi nesomnul de la prea multă suferinţă. Şi totuşi ea, suferinţa, e mai sigură ca fericirea. O alegem din frica de a nu şti cum să trăim de mână cu liniştea.

Şi vine ea ziua când ne dor atât de tare paşii, că decidem să-i ducem la doctor. Să ni-i vindece. Şi doctorul spune un scurt: „Schimbă drumul!”

Şi ne lasă singuri în cabinet, spunându-ne să ne decidem, până vine el, dacă vrem o reţetă care să ne aline durerile de moment, sau o clipă de „Acum!” care să ne urnească din loc.

A venit doctorul, draga mea!

Ce spui? Decizia ta este …

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi fă-ţi curaj să-ţi răspunzi! Aşa cum meriţi…

Distribuiți vă rog
Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Relatii

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Distribuiți vă rog

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu, draga mea, nu te amăgi cu iluzia că toate se vor rezolva atunci când vei avea o verighetă pe deget, un copil în cărucior şi un bărbat frumos lângă tine!

Am fost singură toată viaţa mea. Şi o spun cu cicatrici multe pe suflet, dar cu mulţumirea că am învăţat că singurătatea în doi e cu adevărat mult mai dură decât cea cu tine însăţi.

Am fost singură NU pentru că sunt urâtă, proastă şi desfrânată, ci pentru că am ales greşit. Atât de greşit, că atunci când m-am trezit din anestezie, mă uitam la femeia aceea care se târa pe jos, pe coate şi în genunchi, la propriu şi la figurat uneori, şi mă întrebam cum de răspunde la acelaşi nume cu mine?

Mi se părea că Dumnezeu face o glumă proastă cu mine. Nu, nu făcea El. Eu făcusem. Făcusem stand Up comedy cu propriu-mi destin, şi mă miram apoi de ce nimeni nu mă lua în serios. Am aflat târziu că lumea te asociază cu ceea ce FACI, nu cu ceea ce ai vrea să fii.

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu accepta orice bărbat în viaţa ta, pe principiul greşit că: „Au mai rămas numai bărbaţi defecţi! Toţi ceilalţi sunt deja însuraţi! Măcar să fiu în rândul lumii, c-oi vedea eu cum îl schimb!” Nu aşa, femeie!

Caută un bărbat valoros!

Nu aşa, nu pentru că tu ai fi perfectă şi nu mai ai nevoie de ajustări, ci pentru că nimeni nu schimbă pe cineva, vreodată. Numai Dumnezeu. Şi nici măcar El, nu o face forţat. Atunci, cine te crezi tu, să fii sigură că poţi fi mai tare ca Cel ce a creat tot?

Nu, nu accepta lângă tine bărbatul bolnav, pe care să-l repari cu dragostea ta, nici pe cel imatur, pe care să-l creşti cu înţelepciunea ta, nici pe cel abuziv, pe care să-l corectezi cu feminitatea ta.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nu accepta, femeie, nimic din ceea ce nu te face să te simţi cea mai frumoasă, şi atît de în siguranţă, încât ai fi dispusă să pleci cu el de mână în război, şi cu Dumnezeu lângă voi! Nu te amăgi, draga mea, cu iluzia căsniciei perfecte, pe care tu singură o vei construi, căci e de datoria femeii să-şi ţină bărbatul acasă!

Nu, femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Asumă-ţi zi de zi faptul că vei avea de învăţat o viaţă întreagă despre tine şi despre lume, şi investeşte în tine, până devii cel puţin femeia cu care ai vrea să se căsătorească fiul tău! Sau pe care, dacă ai fi bărbat, ai cere-o de soţie!

Dar niciodată, dar niciodată, înţelegi?, nu-ţi irosi tinereţea şi frumuseţea, într-o relaţie pe care ţi-o asumi pentru că „trebuie să luăm ce a mai rămas”! Nu lua rămăşiţe, draga mea, când tu te-ai luptat cu îngerii, poate, să devii ceea ce eşti!

Fii smerită, femeie frumoasă, o smerenie pe care o înveţi de la Dumnezeu, aceea în care îţi recunoşti limitele şi te pui pe învăţat despre tine, pe crezut în divin şi de iubit singura persoană care îţi poate scrie povestea: pe tine însăţi!

 

#Surse foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum simte, după 16 ani, eleva-cuvânt, despărţirea de profesorii-destin?

Oameni cu aripi

Cum simte, după 16 ani, eleva-cuvânt, despărţirea de profesorii-destin?

Distribuiți vă rog

Încep cu sfială. În tăcerea care mă caracterizează. Cea care vorbeşte mai bine decât mine, şi mai corect decât gramatica cea mai curată.

Încep prin a vă spune, oameni frumoşi, că Liceul Mihai Viteazul mi-e azi altar pe care aş arde toate durerile ce m-au străpuns de-a lungul vieţii. Altar făcut din lacrimile vărsate pe vremea când mi-era „cimitir al tinereţii”, când îi uram până şi umbra.

Azi, după 12 ani, opresc lacrimi în colţ de suflet să-mi rămână să plâng tot ce-a fost. După 12 ani de când l-am văzut pentru ultima oară, când i-am păşit pragul şi l-am urât mai curat decât cel mai sincer păcat spovedit, îmi plec fiinţa în faţa lui şi îngenunchez la margine de Dor să recunosc, cu smerenie, că el a fost cel care m-a trimis în lume.

Cu smerenie, zic, pentru că eu, cea care, în urmă cu 12 ani, am călcat pământu-i în picioare şi am strivit sub tălpile mele nedreptăţile şi frica de necunoscut, am crescut frumos datorită sufletelor ce au crezut în mine. La început cu reţinere, mai târziu cu încredere, şi-ntr-un final cu strigăte de bucurie.

Am învăţat să iubesc frumos. Cu sfâşieri, cu lacrimi, în chin şi pe rug uneori.

Am învăţat să renunţ tăcut. Strigând pe genunchi, la un Dumnezeu pe care nu-L cunoşteam.

Am învăţat să primesc. Judecată şi dreptate, bucurie şi tristeţe.

Am învăţat să mă mânii curat. Privind în ochi oamenii ce mă creşteau spre a deveni.

Oamenii de atunci au devenit azi OAMENI. Cu majuscule, pentru că atunci când „te faci mare” înţelegi tot ce odinioară judecai, strigai şi umileai. Înţelegi că OAMENII aceia aveau neputinţele lor, că fuseseră nedreptăţiţi, la rândul lor, şi învăţaseră supunerea. Aveau demnitatea lor, şi deveniseră dascăli. Aveau fricile lor, şi deveniseră tirani. Aveau ceea ce eu, atunci, nu aveam, şi mi-au semănat în suflet, răscolindu-mi fiinţa: Respect!

OAMENII aceia sunt Profesorii pe care de atâtea ori îi imitam, îi stresam şi îi aruncam la gunoi pentru un pumn de rebeliune. Nu ştiu alţii cum au fost, dar eu, când îmi amintesc vremurile acelea, îmi strâng cu degete tremurânde ruşinea de a-i fi judecat uneori exact pe cei de la care am învăţat mai târziu să fiu, la rândul meu, dascăl. Unul altfel poate… puţin mai tăcut, puţin mai retras, dar mai ales, puţin mai puţin decât au fost dumnealor.

Mi-aduc aminte că am fost revoltată pentru reţinerea cu care am fost trimisă la olimpiada de psihologie, de doamna profesoară  Marga Panait. „Cum să nu creadă în mine? Cum să nu aibă încredere că voi lua măcar un amărât de 7?” o întrebam pe mama, cu ochii plini de lacrimi. N-aveam pe atunci de unde să ştiu că într-o zi, datorită dumneaei deveni-voi terapeut.

Doamna profesoară, în urmă cu 12 ani, în aceeaşi lună Mai, m-aţi îndrumat să merg la Psihopedagogie Specială: „Cred că ţi s-ar potrivi. Poţi lucra cu copii şi adulţi cu nevoi speciale. În şcoli sau organizaţii. Acolo te văd…!”

Acolo sunt azi, doamna profesoară, cu tot cu fricile mele de necunoscut, pe care le-am transformat în aliat. Pentru ceea ce sunt, n-am cum să vă mulţumesc! Pentru că oamenilor care mi-au netezit calea nu le poţi da vorbe. Le dai doar suflet. Atât vă dau…

Mi-aduc  aminte de domnişoara dirigintă, Camelia Ionescu, inegalabilă prin tot ce inseamnă feminitate la puterea infinit. Pe care am imitat-o atât de bine într-o scenetă în limba engleză, încât dumneaei însăşi s-a confundat cu mine, într-una din pozele rămase amintire…

„Când am făcut noi poza asta?” m-aţi întrebat. „Nu sunteţi dumneavoastră, sunt eu, am făcut o scenetă…” , v-am răspuns mândră de isprava mea, şi toată clasa râdea pe sub mustăţi. Cu teancul de cărţi într-o mână, cu pălăria nelipsită şi rochia verde prinsă cu centură, mă recunosc azi în cea care aţi fost. Singura diferenţă este aceea că eu nu am ajuns dascăl. Acum, după 11 ani, colegi dragi îmi spun, deloc ironic: „Semeni cu doamna dirigintă!” 

Semăn, n-aş avea cum altfel, pentru că, după proba de limba franceză de la bacalaureat, mi-aţi spus frumos: „În viaţă trebuie să alegi între a face carieră şi iubire! Tu ai ales iubirea!” Am ales atunci, ce-i drept, o mare iubire din care m-am ales cu răni ce şi azi sângerează, dar din ea am făcut o iubirea mai mare decât toate iubirile lumii: iubirea de Cuvânt! Şi cuvântul e d(o)ar (de la) Dumnezeu.

Cu cărţile în braţe şi în suflet sunt şi eu azi. Şi sper ca atunci când vă voi îmbrăţişa, să vă pot spune frumos: „Am ales să fac din Iubire cariera cea mai frumoasă! Asta de psihoterapeut!”

Cum să vă mulţumesc? Aş fi banală şi rece… mă văd în dumneavoastră şi vă veţi vedea în mine… căci v-am ales model de feminitate creionată cu cerneală, nu cu farduri scumpe.

Mi-aduc aminte de domnul profesor Valentin Turcu. Nu mi-a fost profesor, dar îl cunoşteam pe de rost de la părinţii mei, pentru care era referinţă. În demnitate şi în respect. Tare şi-au dorit să-mi fie dumnealui profesor, şi tare dezamăgiţi au fost când am venit acasă tristă, şi-am întrebat  cu voce stinsă… „N-am avut noroc! Ce o să fac cu talentul meu? ”

Îmi pusesem speranţe în creionul meu. Şi-am rămas până azi cu portretul făcut de părinţii mei. Celui de care şi azi îşi amintesc cu atâta respect!

A venit odată la una din orele noastre de psihologie, trebuind să o înlocuiască pe doamna profesoară. M-a pus să citesc un eseu pe care îl avusesem ca temă, pentru olimpiadă. Nu uit nici azi tema: EMPATIE! Asculta atent, privindu-mă fix. Mi-era frică şi să ridic ochii din caiet. Nu pentru că mi-ar fi dat o notă proastă, ci pentru că în faţa unui OM pe care proprii părinţi l-au respectat mai mult decât orice, nu poţi privi şi-atât.

Mi-aţi scris, domnule profesor, în urmă cu câţiva ani, recenzia cărţii  pe care am publicat-o. Nu v-am mulţumit atunci. Nici n-aş avea cum! Rămâneţi Cuvânt. Tot ce-aş putea face este o lansare de carte în liceul care rămâne… pentru totdeauna, al meu!

Mi-aduc aminte de toate orele. De materiile al căror scop nu-l înţelegeam: matematica şi fizica ocupă locul central.

Doamna profesoară  Ecaterina Bădele, nu pricepeam nimic şi tot ce-mi doream era să ajung mai repede la facultate, să scap de absurdităţi. Cu ghilimele de rigoare. J Nici azi nu înţeleg o boabă, dar nu pot să uit dăruirea cu care ne explicaţi. Ajungeam acasă şi o întrebam pe mama cum poate un elev să fie atât de bătut în cap (adică eu!) încât să nu priceapă nimic de la un om care explică atât de pasionat. Noroc cu răspunsul ei sincer: „Cu cin să semeni, mamă? Eu şi tati suntem paraleli! Stai calmă!” şi-am stat calmă pân la facultate, când au început să ne explice principii care se aseamănă cu fizica. Nici acum nu pot înţelege paralelaJ, dar ce ştiu e că dacă aş avea un copil, tare mult mi-aş dori pentru el un profesor de fizică atât de pasionat de meserie.

De matematică mă leagă o vecie de frumos: Domnule profesor  Gabriel Tica, mi-aţi călăuzit paşii în şcoala generală, când aveaţi cu câţiva ani mai puţini decât am eu acumJ. Aţi rezolvat problema sufletului meu la finalul clasei a 8a, când, cu ochii în lacrimi, mi-aţi spus curat: „Continuă să scrii! Ai un mare talent!” Când toţi oamenii mari spuneau că trebuie să-mi văd de carte, nu să pierd vremea scriind aberaţii, dumneavoastră, OM cu litere mari, aţi pansat sufletul meu cu vorbele care mi-au fost alinare de fiecare dată când ceilalţi îmi  renegau pasiunea. M-am întrebat mereu dacă nu cumva motivul pentru care nu mi-aţi judecat pasiunea a fost acela că eraţi mai aproape de vârsta mea şi nu vă ninseseră încă dezamăgirile vieţii? Tare aş dori însă ca azi să fi rămas la fel, şi să vă încurajaţi elevii să îşi trăiască până la epuizare visele!

Am citit cândva, într-un manual de psihoterapie, că cei mai buni psihoterapeuţi sunt cei care au partea artistică foarte dezvoltată. Pentru că ei deţin empatia necesară vindecării OAMENILOR. Şi-atunci mi-am amintit de dumneavoastră!

Scriu şi azi, deşi nu trăiesc din asta. Matematică ştiu cât să nu mor de foame, să număr banii J şi să calculez câţi ani sunt de când v-am îmbrăţişat prima şi ultima oară şi am rămas în suflet cu siguranţa că „ARTIŞTII LUMII, DIN NAUFRAGIU, REFAC O LUME!”

Artiştii lumii încearcă să înoate

Chiar sub asfalt, când sunt respinşi sau trişti

Pot fi bolnavi, ciudaţi, dar peste toate,

Iubiţi divinitatea din artişti!

Agonizează smirna în lavandă

Le-nmiresmează clipa, Duhul Sfânt,

Ei dăruiesc o altfel de ofrandă

Prin pâinea rumenită în cuvânt

Sunt când pe-un colţ de stea, când rătăciţi

Lucizi, însinguraţi sau fantezişti

Să îi iertaţi şi-apoi să-i ocroţiţi

Căci poate, nici n-au vrut să fie artişti.

Artiştii lumii Merg pe Titanic

Durerea lumii O simt organic

Doar ei rezistă

Şi prin minune

Din naufragiu, Refac o lume.

(Clara Mărgineanu, Artiştii lumii)

 

După 16 ani, domnule profesor, strâng în pumni respectul pe care vi-l port şi atunci când simt că nu mai pot, lovesc cu ei în Dumnezeu. Şi aşa cedează durerea. Ştiu că un OM a dat sens vieții mele. Şi OMUL acesta e ca aparutul de ţinut viaţa… chiar când toate sunt moarte în mine.

Spunea Adrian Păunescu odată: „Am făcut pentru noi un spital de nebuni.” Pentru noi, artiştii ăştia neînţeleşi, zic eu. Şi dacă în spitalul ăsta măcar un OM să mă viziteze am, mi-e de ajuns să rezist tratamentelor lumii. Chiar dacă sunt al naibii de puternice… Şi OMUL acela aţi fost cândva DOAR dumneavoastră!

Domnilor profesori, ati dat viață cimitirului meu prin suferință. Aceea pe care o simțeam ori de câte ori intram pe poarta infernului ce-l vedeam atunci. Tot ce-mi permit acum să vă rog, cu tot respectul ce m-ați învățat să-l simt, este să nu tăiați aripile elevilor dumneavoastră!  Chiar dacă pasiunile lor nu au nici un sens pentru dumneavoastră, vă rog să mă credeți că pe unii dintre ei tocmai aceste non sensuri îi țin în viață.

Pe mine arta m-a trăit.

M-am vindecat prin cuvânt mult mai bine decât m-ar fi vindecat toate medicamentele marilor medici. Tot prin artă am salvat vieți fără să ştiu. Oamenii citeau şi plângeau. Îşi spălau durerile şi păcatele cu lacrimile şi se vindecau. Vă rog fierbinte să nu-i judecați pe elevii aceştia enervanţi de cele mai multe ori, tupeişti sau rebeli!

Dați-le drept la cuvânt! Să se exprime. Să strige. Să plângă! Să vă spună că îi doare nedreptatea vieții! Sau a dumneavoastră, uneori.

Vă rog fierbinte să le arătați că şi dumneavoastră greşiţi!  Pentru a înțelege că greșeala face parte din normalitate, din uman şi din fumuseţe!  Altfel ajung rând pe rând în spitale de psihiatrie, sau în cabinete de psihoterapie, convinși fiind că ei sunt defecți.

Dați-mi mâna dumneavoastră, să facem o horă a sufletului! Să-i înțelegem şi pe cei neînţeleşi! Să-i iubim şi pe cei de neiubit! Unii dintre ei trăiesc drame reale în familiile lor. Sunt abuzaţi. Neiubiţi şi trădați de propriii părinți. Fiți dumneavoastra părinții pe care şi i-au dorit! S-ar putea ca într-o zi, tocmai unul din neînţeleşii aceştia să vă ajute propriii copii să se înțeleagă!

Nu-i disprețuiți, pentru că s-ar putea ca într-o altă zi, tocmai ei să vă învețe copiii ce înseamnă empatia!

Iar pe voi, dragi elevi, vă rog,  cu lacrimile strânse în cuvinte, să nu vă lăsați visele să moară!

Aveți curaj să vă faceți scuturi din lacrimi şi să luptaţi cu ele împotriva celor ce vă atacă! Aveți curaj să le spuneți cu respect profesorilor voştri despre pasiunile voastre!

Învățați!

Orice!

Atât cât puteti! Mai mult decât vi se cere! Daţi-vă dreptul să fiți mediocri la ce nu puteţi înțelege şi faceți maraton cu pasiunile voastre!

John Maxwell a spus odată să nu puneți vulturii să înoate şi raţele să zboare! Pentru că îi veți distruge şi pe unii şi pe alţii! !

Dragi elevi, nu lăsați Facebook -ul să vă cumpere timpul! El trece şi nu dă dobândă! Nu vă va plăti ratele, nu vă va creşte copiii!

Fetelor, nu faceţi din fețele voastre cărți de colorat, folosind doar farduri pentru frumusețea voastră! Aveți una interioară pe care numai un bărbat adevărat o va prețui! Comoara cea mai mare a unei femei, care nu va seca niciodată, este feminitatea. Iar feminitatea nu e egală cu sexualitatea dusă la extrem. Asta prezentată pe toate posturile tv.

Citiți!

Fardaţi-vă sufletul şi parfumaţi-vă inima cu învățături sănătoase! Ele vă vor învăța respectul. Feminitatea adevărată şi dragostea pentru simplitate. Luați ce este util de la fiecare profesor cu care interacţionaţi! Învățați din greşelile dumnealor şi fiți, pentru cei de după voi, exemple de urmat!

Alegeți-vă parteneri de viață cu care să împărțiți cărțile cele mai frumoase, fricile cele mai profunde şi iubirea cea mai curată! Nu vă lăsaţi înşelate de aparențe , sub măştile unor bărbați care fac bani din naivitatea altor femei sau din afaceri ilicite!

Nu vă lăsați abuzate, ca aşa zisele vedete de plastic! Meritaţi un loc mult mai frumos decât un spital de psihiatrie, în care să vă petreceți tinerețea!

Iar voi, băieți frumoşi, nu vă întreceţi în mușchi, decât dacă doriţi să vă faceţi din sănătate o carieră! Nu în perfecţionisme de mahala, dorind să cuceriți femei de bisturiu! Meritaţi mult mai mult decât plastic, culori şi tocuri, pe care să vă sprijiniți sufletul obosit! Iubiți-vă într-atât, încât să preţuiţi singurătatea în locul atâtor fake-uri promovate de media.

Tineri frumoşi, sunteţi generaţia pe mâna cărora vor fi copiii voştri într-o zi! De voi depinde unde alegeți să vă petreceți viitorul!

Ştiu că e greu să rezişti într-o lume în care un dascăl câştigă cât jumătate din consumaţia unui manelist, la un restaurant de fiţe. În care majoritatea profesorilor trăiesc cu frica abuzurilor din partea părinților cu maşini scumpe şi boli psihice tratate de droguri şi alcool. În care notele se obțin uneori pe favoruri sexuale şi diplomele se scriu oricărei „Domnişoare Columbeanu”.

Ştiu că învățământul românesc e azi cu mult sub nivelul ratingului Tv. Şi mai stiu că Dumnezeu e un fel de Bordea. Ăla de la Stand Up Comedy! Parcă era şi angajat la Capatos. Nu mai ştiu dacă e, căci nu mă uit la Tv. (Să nu credeți că eu nu râd sau că-l disprețuiesc pe Bordea. Am râs cu poftă la trăznăile lui, şi l-aş asculta până la refuz. Dar doar atâta timp cât face din Stand Up artă. Nu mahala!)

Sunt o neinformată, în ale vedetismelor, stiu şi asta! Pentru că nu accept să facă televiziunea instrucție cu mine. Şi nici să învăț după manualele de terapie de cuplu ale Adrianei Bahmuţeanu.

Scriu cu sufletul strâns. E dureros să te întorci în timp şi să-ți dai seama că acel cimitir pe care l-ai urât 4 ani din viață, e locul unde azi ai da ani din ea să-l înviezi!

Pentru că azi, după 12 ani, văd în licee adevărate lagăre. De libertate, ce-i drept, dar una înțeleasă nu prost, ci periculos de greşit! O înţelegere care te duce în spatele gratiilor. Ale spitalelor sau ale închisorilor. V-aş scrie multe, OAMENI frumoși… v-aş îmbrățișa pe fiecare în parte să vă dau din puterea mea de a răzbate. Putere primită pe gratis din Cuvânt. Al lui Dumnezeu.

Cu sufletul în ultima bancă de la mijloc, a clasei a XII-a E, mă înclin în fața celor ce mi-au creionat viața în culori mai frumoase decât orice Armani. Dior sau Arden.

 Şi şă ştiţi un lucru: sufletul meu e marca Baileşti!

Şi-o duc cu mine peste tot, şi mă mândresc cu ea. Pentru că miroase a vis. Are gust de glorie şi arată a binecuvântare!

Îmi îmbrățișez liceul, de aici, de departe, cu brațe de vers şi cu putere de artist nebun. Şi fiecăruia din OAMENII care mi-au trasat frumos viitorul, le construiesc un palat în inima mea. Să -şi odihnească acolo sufletul obosit. De atâta lumesc…

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ!, scrisă în perioada liceului, şi află poveşti nespuse…

 

Distribuiți vă rog
Vindecarea începe cu Dumnezeu!

Credinta

Vindecarea începe cu Dumnezeu!

Distribuiți vă rog

Vindecarea începe cu Dumnezeu! Ne îmbolnăvim de iubiri înţelese greşit. Puţin câte puţin, cu zâmbetele mirosind încă a primăvară, ne transformăm în fluturi. Zburăm, de mână cu oameni pe care îi iubim pentru tot ce NU NE DAU.

Îi iubim pentru ce ne aşteptăm să ne ofere, pentru tot ce ne-am dori să fie şi încă nu au devenit. Ne asumăm responsabilităţi pentru schimbările lor, pentru bucuria lor, pentru împlinirea şi deznădejdea lor.

Uităm sau nici nu apucăm să învăţăm că iubirea adevărată nu se trăieşte între pastile şi medici. Nu pe paturi de spitale mirosind a depresii, a suferinţe tăiate cu lama pe vene, ori a sinucideri comise în numele ei…

Ne condamnăm apoi, după despărţiri de care ne facem vinovaţi, pentru eşec. Pentru lipsă de respect faţă de omul căruia nu i-am dat tot ce şi-a dorit. Tot ce a cerut. Uneori absurd, alteori egoist. Şi mereu iubindu-ne pentru ce îi oferim, nu pentru ceea ce suntem: copii de Dumnezeu.

Ne condamnăm plângându-ne vinovăţiile în perne pe care celălalt şi-a odihnit capul, după certuri din care el ieşea mereu învingător. În perne pe care el a visat dorul de altcineva, plecarea abia aşteptată de lângă noi şi coşmarul care se numeşte NOI…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Uneori trec ani. Pentru alţii, mai norocoşi puţin, trec luni. Până ce îngenunchem mutilaţi de suferinţe şi strigăm către Dumnezeu. Acela pe care nu L-am întrebat dacă iubirea înseamnă durere. Nefericire. Acuze. Ţipete. Condamnări. Lovituri. Sinucideri. Pastile. Acela pe care nu L-am întrebat dacă persoana pe care o vedem frumoasă, este şi cea pregătită pentru noi.

Ne jucăm de-a Dumnezeu, apoi, când ne dăm seama că nu suntem, alergăm la El să-I cerem ajutor. Să ne scape din închisori, să ne elibereze de nedreptăţi şi să ne ţină în braţe. Nu merităm nici măcar să ne asculte, şi noi cerem vindecare. De suferinţele pe care singuri ni le-am ales. În schimbul unor iubiri de-o vară, de-un an, de-un fior, de-o noapte…

Şi niciodată de-o viaţă!

M-am vindecat de neiubirea de Dumnezeu. Mi-am cerut iertare pentru iubirile pământeşti, trăite pe paturi de iluzii cusute frumos.  Cu aţă de minciună. De promisiuni şi trădări.

Şi într-o zi mi-am făcut curaj să-L rog pe acelaşi Dumnezeu, căruia nu i-am cerut niciodată părerea pentru alegerile mele, să mă salveze. Să-mi dea răbdarea de a aştepta iubirea adevărată, născută din El şi scrisă cu sângele Celui ce a murit ca eu să trăiesc. Curat şi biruitor.

Şi-a venit o zi în care El m-a întrebat:

„Vei spune tu lumii despre iubirea divină?”

  • Da, Doamne, am răspuns, voi spune! Ajută-mă doar să n-o mai pierd niciodată! Căci fără Tine sunt Nimic!

 

Foto credit: Sara Dumitrache

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

Relatii

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

Distribuiți vă rog

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim? Azi urma să vorbesc despre acest UNDE pe care – l invocăm mereu şi mereu. Pierduţi printre ruinele unor iubiri care ne-au sfărâmat în bucăţi, nu mai ştim încotro. Încotro să ne mai îndreptăm, să ne găsim liniştea. Găsim uneori locuri sigure, oameni frumoşi, ca sufletele noastre legate azi în lanţurile neîncrederii în… nimic.  Dar nu mai avem curaj să deschidem uşi. Prea bruscă a fost intrarea, când am apăsat clanţa…

Am vrut să scriu despre UNDE-le acesta. Dar m-a oprit comentariul unui cititor. Iată-l:

„In the end, nu mai caută nimeni pe nimeni. Rămîn doi oameni rupți, incompleți, frustrați, cu falsa nădejde că timpul vindecă rănile dar de fapt le acoperă praful și din cînd în cînd, la o mișcare mai bruscă… se simte încă, o durere seacă, permanent prezentă și permanent absentă.

Și cu pete din urma noastră sau ciungi, mergem încet dar siguri, încrezători, căutînd din nou fericirea, mințindu-ne că celălalt a fost vinovat si doar ”eu” a fost rănitul. Si apoi voila, welcome in the vicious circle of self-distruction!

Next, please! 

Ultimele 2 cuvinte m-au săgetat. Pentru că omul acesta a pus punctul pe I. Căci noi, cei ce ne batem cu pumnii în piept că iubim şi ne sunt despicate sufletele fără să merităm, ajungem să aruncăm la gunoi orice lucru care s-a defectat. Poate  lucrul peste care a trecut timpul. Poate căruia nu i-am acordat noi timp. Poate pe care l-am folosit doar pentru cât timp  nu am avut ceva mai bun…

„Next, please!” te doare, oricât de insensibil ai fi. Te doare pentru că „next” va fi la fel ca acesta. Mai rău chiar. Nu ajungem să învăţăm ce este aceea intimitate adevărată dacă plecăm din iubire în iubire, dorind să o găsim pe cea perfectă.

Intimitatea este despre întoarceri repetate, la acelaşi om.

Despre rugăciuni strigate către Dumnezeu, de vindecare. A lui şi a mea. De lăsat în spate orgolii şi frici.

Intimitatea ESTE DESPRE DUMNEZEU.

Despre Dumnezeul din noi. Pe care Îl ascundem de lume, de frică să nu ne blameze. Şi despre Acest Dumnezeu, când vorbim, o facem doar în faţa celor ce-L cunosc… Şi căutăm în lume iubirea ce există doar dincolo de lume: la El.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Fugim de noi înşine pentru că a fi  apropiat e dureros. E invadator. E ca atunci când cineva îţi sparge geamul. Nici măcar uşa. Te ia pe nepregătite şi te azvârle de pereţi, încercând să găsească în lumea ta ceea ce el însuşi ar avea nevoie.

În goana după iubirea perfectă, ne pierdem pantofii, ne zgâriem genunchii, ne zdrobim călcâiele. Căci fugim de frica de a nu dezamăgi. Şi de a nu fi din nou, dezamăgiţi.

Pentru că habar nu avem că locul unde o vom găsi este la Dumnezeu. Habar nu avem că iubirea nu se găseşte. Iubirea se construieşte. Cu lacrimi. Cu eşecuri, cu răni, cu vorbe dure, cu întoarceri, cu plecări, cu vinovăţii, cu iertări şi cu El de mână.

Iubirea e despre cine sunt eu, fără tine. Despre cine eşti tu, fără mine.

Despre ce rămâne după ce plecăm amândoi, şi rămâne doar Dumnezeu, între noi. Se uită când la unul, când la altul, şi Îl doare acest „Next!”.

Tace. Şi din tăcerea Lui, noi nu înţelegem decât indiferenţă. Este, de fapt o altă şansă, la a recunoaşte că fără El nu suntem nimic. Suntem doar  nişte oameni sărmani, care s-au umplut de „Next”-uri.

Ai dreptate, om frumos, că timpul nu vindecă rănile. Timpul nu vindecă nimic. Şi nimeni nu vindecă nimic. Doar Dumnezeu o face.

Dar noi?! Noi îl lăsăm la uşă, că prea e şters, sărman şi gol, şi nu promite nimic… Nu are nici măcar un loc unde să-Şi pună capul…

Habar n-avem că iubirea asta o găsim nu într-un loc, ci într-un OM: Omul Hristos.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Relatii

Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Distribuiți vă rog

Uși fără chei. Unde găsești iubirea? Ți s-a întâmplat si ție, femeie frumoasă, să vezi usi interesante. Uneori ai fost poate de mână cu iubirea vieții tale, la colindat lumea,  si v-ați oprit în fața uneia din ele, visând la ziua în care te va trece pragul uneia asemănătoare, la ceas de jurământ.
Mie mi s-a întâmplat într-o zi să zăresc o astfel de usă, când eram singură. Ca acum. În singurătatea mea frumoasă si binecuvântată.
Si-am tot privit la usa asta, până ce a deschis un el. A iesit, m-a invitat la dans, si povestea a început.
A învățat să zâmbească, să spere, să trăiască si să se bucure de viață. Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru că mă oprise la uşa lui. Se vindecase de trecut si începuse o viață nouă.
Si dansul ăsta a durat ceva. Vreme. Timp în care a trebuit să sparg usa aia de câteva ori, să pot intra. Pentru că el se speria si mă alunga.
În fața acelei usi deveneai prințesă războinică. Luptai un fel de luptă dintre David si Goliat. Găsiți povestea în Biblie.
Nu-mi dădea niciodată cheile, când plecam. Îi era teamă că voi intra fără să bat. Voi intra si-i voi descoperi identitatea. Aceea care nu semăna cu el, cel care juca rolul unui artist căruia îi putea aduce fericirea numai o artistă ca mine…
Am spart usa asta de atâtea ori, că a venit ziua în care nu se mai închidea deloc. Atunci a trebuit să-i spun să folosească degrabă cheia. Altfel, oricine putea intra peste noi.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

– N-am cheie! Mi-a spus. Totul a fost o aparență! Eu am mizat pe faptul că lumea va crede că în spatele oricărei usi închise se află o cheie care o închide. V-am păcălit pe toți. Eu trăiam de fapt fără siguranță, cu speranța că nimeni nu va apăsa clanta, căci vor crede că se vor lovi de încuietoare. Tu ai avut însă curajul să o spargi…
– Mie mi-a păsat! Am spus. Nu te puteam lăsa în casă, conştientă fiind că te poţi sinucide… Greşeala mea a fost însă că n-am întrebat niciodată de cheie. Era atât de simplu dacă aflăm că n-ai nici o siguranță!
– Dacă aflai asta, nu te-ai fi luptat niciodată să spargi uşa. Şi eu n-aş fi aflat niciodată cât eşti de puternică! Rămâi acum, şi hai să cumpărăm împreună o cheie!
– Nu pot! Am răspuns. Cheia vieții mele e la Hristos. Tu nu Îl accepți pe El. Numai El poate face cheia perfectă pentru uşa asta imperfectă.
– Eu nu sunt un ciudat, să cânt cu pocăiţii tăi! Să râdă lumea de mine… N-am nevoie de El.
– Aşa e… Tu nu crezi că nu eu te-am salvat, ci El. Intrând cu cheia milei Lui pe uşa unei vieți care nu se ținea în nimic. Decât în rugăciunea mea: „Salvează-L, Doamne, dacă exişti, si mă voi pocăi!”
Femei frumoase, închideți după voi uşile fără chei, oricât de dureros ar fi! Fără Dumnezeu… nici un bărbat din lumea asta nu va putea să vă deschidă uşa binecuvântării! Chiar dacă e uşa unui palat.

Eu voi alege o colibă. Pentru o dragoste adevărată. A cărei uşă, însă, o va deschide Dumnezeu. Iar cheia I-o vom înmâna în fiecare dimineață, Lui. Aşa ne vom ține sufletele şi dragostea în siguranță.
Până când el, cel trimis de El :), mă va lua de mână să mă ducă într-o colibă, mă pregătesc pentru a deveni prințesa Păcii.
Războiul s-a încheiat.
L-a câștigat Hristos pentru mine…

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Copii cu nevoi speciale

Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Distribuiți vă rog

Când considerăm învăţat un item nou? Trucuri pentru scăderea frustrării

Ştiu cât de dificil este uneori,  pentru un copil cu tulburare de spectru autist, să înveţe un item nou. Vă ofer câteva trucuri pentru scăderea frustrării. Pe unele le-am învăţat de la alţii, pe altele le-am adaptat, în funcţie de copil.

  1. Verifică nivelul de frustrare al copilului: dacă are tendinţa să se enerveze sau să plângă atunci când nu ştie ceva, asigură-te că ai dat suficiente prompturi (ajutoruri) şi recompensă suficient de puternică. Ţine un dosar de Comportament şi notează fiecare comportament indezirabil, astfel încât întreaga echipă, inclousiv părinţii, să vadă de unde a pornit frustrarea copilului şi cum a reacţionat fiecare din echipă la frustrarea sa. Dacă se frustrează  foarte repede pentru că recompensa este prea mică, atunci fie o schimbi, fie îi dai o cantitate mai mare. Dacă frustrarea sa vine de la faptul că nu îl ajuţi suficient, stabileşte cu întreaga echipă tipul de prompt pe care îl folosiţi în momentul actual, pentru a fi toţi pe aceeaşi lungime de undă.

Ex: Dacă un terapeut îi dă un prompt total- mână peste mână şi apoi recompensa, chiar dacă itemul este încă în învăţare, iar alt teraăeut nu îi dă nici un Prompt, ci aşteaptă câteva secunde să vadă dacă reuşeşte singur (verifică), atunci problema este la ineficienta coordonare între terapeuţi!

 

2. Verifică Modul de recompensare: dacă un terapeut îi oferă recompensă pentru fiecare răspuns, indiferent că este promptat sau nu, atunci frustrarea apare pentru că acel copil nu mai înţelege de ce nu i se oferă mereu ceea ce doreşte, indiferent de răspunsul său. Ca să înţelegeţi cum se simte el, gândiţi-vă că sunteţi salariat şi sunteţi plătit cu aceeaşi sumă de bani indiferent că munciţi 8 ore pe zi sau munciţi 2. Dacă într-o zi, după ce aţi fost obişnuit să munciţi numai 2 ore pentru 5000 ron, şi dintr-o dată cineva vine şi spune: trebuie să munceşti 8 ore pentru aceeaşi sumă, automat veţi fi frustrat. Sunteţi confuz, şi confuzia duce la frustrare în toate cazurile:).

3. Verifică itemul în lucru, cu o serie de itemi distractori, în funcţie de dificultatea lor:

ex: Vreţi să îl învăţaţi pe copil EXPRESIV „TAIE”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

SD: Ce face copilul?

R: taie.

Oferiţi la început prompturi cât mai multe, (recomand ca, pentru un copil cu mari probleme de comportament să aveţi primul sitting numai Promptat!) apoi folosişi reguladescreşterii promptului cât mai curând posibil, şi înainte de a trece itemul în RR, folosiţi ca distractori itemi foarte uşori, al căror răspuns copilul îl ştie foarte bine, şi evitaţi ultimul item învăţat.

ex: Ce face copilul?

R: taie.

T: Fă aşa! (terapeutul bate din palme)- item pe care copilul îl stăpâneşte excelent

R:Ce face copilul? Promptaţi imediat: Spune TAIE. (e mai simplu pentru copil să fie ajutat imediat după distractor, pentru a nu se frustra atunci când trebuie să facă tranziţia de la distractor la itemul în lucru) – nu oferiţi recompensă

T: Ce face copilul?

R: taie.

T: excelent, ai dreptate, copilul taie!  OFERIŢI SUPER RECOMPENSĂ pentru că a spus singur, deşi este un răspuns dat după un răspuns promptat anterior. Cum te cheamă? (item- distractor foarte bine cunoscut)

R: Cristina.

T: Ce face băiatul? (aşteptaţi maxim 2 secunde, dacă nu răspunde, Promptaţi imediat, dar încercaţi un Prompt mai slab, ex: Ta…)

R: TAIE.

T: Bravo, taie. (accentuaţi TAIE) CE FACE COPILUL? – nu mai oferiţi P, aşteptaţi 2 secunde să vedeţi dacă reuşeşte, având în vedere că a avut deja un răspuns promptat.

R: Taie.

T: Excelent, taie – oferiţi recompensă

Abia după ce copilul răspunde în 80% din timp corect, cu distractpri foarte bine ştiuţi, treceţi la a adăuga RR propriu-zis (ultimul item învăţat, cu cel actual. Ex: taie cu urcă- dacă URCĂ e ultimul item învăţat)

Atenţie: nu toţi copiii învaţă la fel, prin urmare tot ceea ce scriu reprezintă experienţă proprie şi nu se poate aplica oricărui copil. Încercaţi cât de mult puteţi să folosiţi regulile ABA-VB, însă dacă orice aţi încerca din tehnici nu merge, axaţi-vă pe fler şi „simţiţi”  copilul. Nu recomand rigiditatea, doar pentru că „aşa scrie la carte”! De-a lungul anilor, am învăţat mai multe de la copii, decât din cărţi. Şi după mult timp, am descoperit că ceea ce aplicam, fără să ştiu dacă există ca şi tehnică, era descoperit de cercetători. Nu cred în ADEVĂR ABSOLUT decât dacă este vorba de Dumnezeu. Altfel, consider că ORICE poate fi adaptat în funcţie de copil.

Mult Succes!

# Dacă aveţi întrebări, folosiţi pagina de contact şi scrieţi-mi un e-mail!

¤ Dacă doreşti să scrii pe acest site, foloseşte pagina de contact!

 

** Sursa foto titlu: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA, şi CUM o aplicăm?

Copii cu nevoi speciale

De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA, şi CUM o aplicăm?

Distribuiți vă rog

De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA?

Menţinerea presupune repetarea itemilor pe care copilul îi învaţă, pentru ca aceştia să nu fie uitaţi. Aud foarte des expresia: „Copilul cu autism uită!” Nu doar copilul cu autism uită, dragi părinţi, ci ORICE om uită! Tot ce nu este repetat consecvent, se uită! Gândiţi-vă la o limbă străină pe care dacă nu o vorbiţi 3 luni, deja „vă iese din ritm” fluenţa. Iar atunci când este în proces de învăţare, orice limbă străină are nevoie de repetiţii sistematice. (nu doar limbile străine, ci orice altceva, acesta este doar un exemplu!)

Eu recomand ca programul de Menţinere să fie efectuat de 3 ori pe săptămână, pentru început, apoi scăzut la 1 dată pe săptămână, urmând apoi a trece în generalizare.

exemplu: Dacă aveţi 30 de itemi învăţaţi în programul de SORTARE, menţineţi-i de 3 ori pe săptămână, până când vă asiguraţi că deja copilul îi are foarte bine fixaţi, apoi, după ce scădeţi la 1 dată pe săptămână, generalizaţi. (persoane, locaţii, distanţă). Eu lucrez prin a generaliza de la început: SD-urile (EX: Sortează creiaonele şi caii-Pune caii la cai şi creioanele la creioane- pune în categoria potrivită- pune acolo unde vezi aceleaşi animele, etc), ITEMII (cât mai mulţi cai, cât mai multe creioane, de diferite feluri), TONUL VOCII (ex: mai tare, mai încet, cântat, etc). Procedez aşa, generalizând de la început, (dacă acel copil deja ştie 10-15 itemi din programele RECEPTIV- IMITAŢIE) pentru a nu lua apoi de la 0 programul, învăţându-l că toţi caii sunt cai. Este mult mai natural, iar noi dorim ca orice copil să ajungă să se integreze cât mai repede şi să devină cât mai independent.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Recomand să aveţi un dosar foarte bine pus la punct pentru menţinerea fiecărui program, şi să lucraţi pe zile. Exemplu: itemii pe care i-aţi lucrat luni, nu îi mai lucraţi miercuri, dacă nu este timp pentru a verifica într-o singură zi TOŢI acei itemi. Este nevoie de organizare pentru că puteţi ajunge să lucraţi NUMAI ANUMIŢI itemi, şi pe restul să îi rătăciţi.

Meţinerea este o parte foarte importantă a terapiei, deci nu o ignoraţi, şi nici nu vă îngrijoraţi, crezând că numai copilul dvs. uită! Întotdeauna, când lucraţi cu un copil, gândiţi-vă dacă dvs. sau alţi copii au dificultăţi ca şi al dvs. Mi-aduc aminte că ni s-a spus acum mulţi ani, de către un consultant ABA din Anglia: „Nu cereţi copilului să facă ceea ce voi înşivă nu sunteţi în stare să faceţi, sau copiii de vârsta lui nu fac. Există şi oameni care sunt EXCEPŢIA de la regulă, deci care ştiu mai mult, dar nu fiţi absurzi!” Nu am uitat niciodată acel sfat, şi mi-a prins bine de-a lungul anilor.

Succes!

¤ Dacă vrei să scrii pe acest blog, foloseşte formularul de contact! Suntem recunoscători să aflăm orice informaţie care ne-ar putea fi de folos în lucrul cu copiii!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Copii cu nevoi speciale

Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Distribuiți vă rog

Te întrebi cum să nu renunţi niciodată, când abia mai poţi privi înainte prin viaţă? Iată câteva soluţii pe care ţi le ofer din cei 11 ani de experienţă în lucrul cu copii cu dizabilităţi:

1) Implică-te 100% în programul de terapie al copilului. Tot ce învață cu terapeutic trebuie să experimenteze si cu voi, părinții. Fiind la curent cu fiecare pas făcut de copil, vei avea mai mult curaj ei mai multă determinare să mergi mai departe. Stii că un elefant SA mănâncă bucățică cu bucățică. Deci, continua sa sedimentezi si sa pui cărămizi la construcţia vieții propriului copil! Ai aici un început.

2) Pune întrebari si caută soluții noi!
Întreabă mereu: terapeuţi, coordonatori, psihiatri, părinți!
Orice problemă are o rezolvare! Atâta timp când știi că eşti în viața copilului tău spre a-l ajuta, nu te sfii să întrebi orice, oricât de stupid ar fi. Cea mai utilă lecție pe care am primit-o de la una din mentorele mele, Alice Nicolae, a fost aceasta: „Cât timp esti în procesul acesta de formare si dezvoltare cu mine, dă -ți voie să fii cât de proastă poți fi! Ori de câte ori vei crede despre tine că esti proastă pentru că nu stii ceva, adu-ți aminte că toți marii oameni ai lumii au fost mici la început. Succesul e datorat eșecurilor repetate!” N-am uitat niciodată asta, si încă întreb orice, oricât de stupid ar părea. Prefer să râdă oamenii de mine pentru că sunt proastă, decât să fac rău altora, din neștiință. Determinat a, neștiința  asta, de refuzul de a fi smerită si a recunoaște că nu sunt perfectă si că am de învățat si de zi.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Așadar, întreabă! Lasă -i pe cei ce rad să râdă si tu priveste sus, la SCOPUL tău : recuperarea propriului copil! Nimic si nimeni nu merită mai mult pe lumea asta, decât el! Citeşte aici apelul meu către părinţii copiilor „tipici”, care nu vă înţeleg.
3) Participă la grupuri de suport pentru părinți!
Dacă nu ştii unul, poți să mă contactezi, şi găsim soluții. Dacă nu, poți organiza tu un astfel de grup. A împărtăși propriile temeri şi reuşite cu alții, te ajută să mergi mai departe. Am scris un articol despre cum trebuie organizat un astfel de grup de suport. Aici. Folosește informațiile de aici, puneți aripile, si … la Drum! POȚI!

sursă foto: Google

4) Ia-ți concedii împreună cu partenerul tău, singuri, sau câte un week-end o dată la câteva luni! Ştiu că unii dintre voi vă creşteri singuri copiii şi nu aveţi bunici care să vă ajute, dar cerând ajutor, veți primi! O bonă, o familie foarte apropiată, se va găsi să vă ajute pt 2 zile. Aveți nevoie de intimitatea voastră, ca şi cuplu, oricât de implicați ați fi în viața copilului! Nu uitați că nici un copil nu e fericit dacă părinții lui nu sunt fericiți. Iar problemele şi stresul pot bloca o relaţie. Voi aveți nevoie mult mai mare acum unul de altul!
5) Împărțiți-vă sarcinile!
Amândoi sunteți părinții copilului, deci aveți aceleași responsabilități. Stiu că e greu! Dar impartindu-le, va fi mai usor. Vă puteți face un program săptămânal: săptămână aceasta tu duci gunoiul, speli hainele,  calci si iesi cu copilul în fiecare seara, iar în week-end iesim împreună, iar săptămâna viitoare inversam rolurile. A fost un exemplu, puteți însă fi cât vreți de creativi!
6) Întâlniţi-vă cu prietenii! De obicei, când apare un diagnostic, prietenii se triază: unii pleacă pentru că. .. pentru că  şi pentru că. .. Iar de alții vă îndepărtați voi, pentru că, pentru că şi pentru că…

Pe principiul că dragoste cu forța nu se poate, e clar că nu puteți face nimic în privința celor care decid să vă părăsească, dar aveți posibilitatea să nu vă îndepărtați voi de cei care v-au rămas. Ieşţi în oraş, invitați-i acasă sau mergeți voi la ei în vizită. Uneori cu copiii, alteori singuri. Trăiți printre oamenii fără diagnostic, o parafă nu vă trimite automat între cei care au acelaşi diagnostic. Aveți mereu în minte faptul că al vostru copil trebuie să fie ca şi ceilalți, chiar dacă e special. Dacă voi veți fi primii care il veți marginaliza, ceilalți cu atât mai mult!

7) Faceți terapie de cuplu, dacă ați ajuns într-un impas în relație!
A cere ajutorul unui specialist nu e o rușine, ci o dovadă de curaj şi de maturitate! Voi aveți un scop în viață : recuperarea propriului copil! Dacă ați ajuns în groapă, nu înseamnă că trebuie să rămâneți acolo, pentru că acum e prioritar copilul! Nu uitați, am sa vă repet mereu:

Nici un copil nu este fericit, dacă părinții lui sunt nefericiți!

Dacă banii sunt o problemă, să ştiţi că există şi persoane care fac acest lucru voluntar, fiind în proces de formare. Nu vă opriți pentru că ţi nu au experiență, credeți -mă că există specialişti foarte determinați să învețe, muncesc mult şi au în spatele lor supervizori cu care se consultă,  în caz de impas. Ei îi plătesc pe aceşti supervizori, nu dumneavoastră!
Dragi părinți, soluții există mereu!
Nu ezitați să-mi scrieți, pentru orice întrebare. Cu drag voi răspunde!

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte. Foloseşte formularul de contact de aici şi împărtăşeşte-ne experienţa ta!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce nu vor femeile (doar) sex?

Relatii

De ce nu vor femeile (doar) sex?

Distribuiți vă rog

De ce nu vor femeile (doar) sex? Dacă eşti bărbat, şi te-ai săturat să tot „faci cursuri pentru rezolvarea problemei numită FEMEIE”, te provoc, în luna martie, la o serie exerciţii care te for face expert în domeniul tău preferat:) Prima, o primeşti gratuit, tocmai acum.

Iată DE CE nu vor femeile doar sex:

 

  1. Ele sunt subiect. Nu obiect.

Când îți jignesti partenera si mergi apoi la împăcare cu un sărut, probabil ți se întâmplă să fii refuzat. Sau respins brutal. Sau jignit. Pentru cei care „si-au furat-o”, urmează un gând: stiu că pentru voi conectarea ține mult de sexualitate, dar pentru femei, conectarea ține mult de cuvânt şi emoţie.

Femeile au nevoie să le vorbiți. Siguranța unei femei rezidă si în cât este dispus bărbatul ei să comunice cu ea verbal. Da, nu avem nevoie doar să vorbim noi, aţi citit bine! 🙂 Pentru noi, vizualul nu e la fel de dezvoltat. Stim si ne asumăm. Dacă vreți să ne fiți parteneri,  vorbiți mai întâi cu noi, şi abia apoi arătați-ne că ne doriți. Inversul e rar. Suntem complicate, stim. Dar e si imposibil fără noi :).

2) Se conjugă. Nu se declină. Sunt, deci, verbe, nu substantive.

FEMEILE (cu litere mari) trăiesc. Iubesc. Simt. Plâng. Rad. Recunosc. Acționează. Regretă. Speră. Visează. Muncesc. Fac dragoste. Cresc. Nasc. Dansează. Gresesc. Recunosc si iartă.
FEMEILE vorbesc cu partenerii lor despre cum (se)  simt. Iar când tac… spun despre faptul că au nevoie să fiți prezenți. Nu să faceți neaparat ceva fizic pentru ele. Vă pot respinge si dacă le aduceți un pahar cu apă, dacă sunt nervoase.

Deci, dacă tocmai atunci vă gândiți la sex… nu vă fie mirarea mare când vă refuză şi vă aruncă în faţă, uneori în lacrimi: „Logic. Numai asta te interesează. Numai pentru asta esti cu mine. Nu-ți pasă decât de asta.”
3) Sunt despre ce SUNT. Nu despre ce AU. Spune-i cât e de frumoasă. De importantă pentru tine. De iubită si de … de neînlocuit. Stiu că ți-e mai usor să-i aduci un buchet de trandafiri, crezând că ai dat-o gata.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Sau, dacă esti bancher, ştiu că ţi-e mai usor să-i cumperi cea mai scumpă bijuterie. Dar crede-mă, toate acestea îi spun despre cât de usor vrei să scapi. Vorbele spuse la timp, însă, mai ales atunci e cea mai greu de iubit, (e nervoasă, a ars mâncarea, etc. ) îi spun despre cât de greu îți este să să fii bărbat, nu sponsor.
Le plac cadourile. Si FEMEILOR. Cu litere mari. Dar un cadou adus doar când ai supărat-o … înțelegi ce vreau să-ți spun. 🙂

Recapitulăm si simplificam?

  1. Trateaza-ți partenera ca pe subiectul perfect. Vorbeste-i. Spune-i că îți pasă. Spune-i ca o iubești.
  2.  A tăcea e un verb. Învață să taci împreună cu ea. Fără să-i dai impresia că abia astepti să-i treacă, să ajungi la contactul fizic

Stiu că e greu. Vă spun un secret, însă! Si nouă ne e greu cu voi :). Învățăm împreună, însă, unul după altul.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog