Etichetă: psihic

Vinovate de iubire?!

Relatii

Vinovate de iubire?!

Distribuiți vă rog

Vinovate de iubire?! Mă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plâng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cârpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.

Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mână, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.

Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de câteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!”

Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!

Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte câte n-au legătură cu femeia iubită.

Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atâta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bârfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blând ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, -fără a-i spune că de fapt farfuriile erau destinate beției lui perioadice, lipsei de acasă în detrimentul  unei dudui mai sexy ca ea- .

Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, de bun simț, mârlănia, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?

Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?

Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri, pe bărbați? 

Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne denigreze, să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile dinn cuplu este vina noastră?

 

Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?

 

Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau 2 bani pe mine, o floare sau un concediu surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:

Dragelor, singurele responsabile pentru suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lângă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urâte, proaste, slabe, murdare, vinovate și singurele responsabile pentru relație.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Suntem vinovate pentru că rămânem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mâinile în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi, de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.

Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, la care renunțăm, prentru a ne petrecem timpul cu ei, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm, să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm, să-i iubim pe ei necondiționat.

Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încât să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni și mediocritate.

Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfârșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.

Si mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele, spășiți. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlâcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.

Suntem vinovate mai ales pentru că Îl insultăm pe Dumnezeu rămânând cu bărbați care nu au nici o treabă cu El, care nu sunt  lideri spirituali pentru familia lor, care nu-L recunosc pe El ca unic salvator. Pentru că, deși li s-au arătat minuni, ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…

Suntem vinovate pentru că îî învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine

Copii cu nevoi speciale

Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine

Distribuiți vă rog

Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine. Scopul oricărui părinte este ca al său copil să fie fericit. Nu există părinți care nu-şi iubesc copiii, există doar părinți speriați!
M-am  gândit că îți va fi de folos să ştii câteva reguli pentru a crea un grup de suport, menit să te ajute să împărtăşeşti experiența ta cu alții. Iată aici paşii, fără să îmi plătești vreo sesiune:
1) Crează grupul. O destinație începe cu primul pas. Slavă Domnului, acum există Facebook! Folosește-l în beneficiul tău si al copilului tău! Scrie o descriere concisă si hai la drum! Dacă intâmpini dificultăți, scrie-mi un e-mail sau lasă-mi un mesaj aici. Te ajut cu drag, fără a-ți percepe vreo taxă! 🙂

Dacă vrei să te alături grupului pe care l-am creat eu, dă click aici. E gratuit.
2) Invită toți părinții de copii speciali pe care îi cunoști. Chiar dacă nu au copii cu Autism, să ştii că e de un real folos să auzi si experiențele lor. Soluțiile la problemele tale pot veni uneori de unde te aştepti mai puțin! Citeşte ce am scris aici despre cum să continui, oricât de greu ar fi.
3) Ai curajul să pui întrebări pe grup si să inviţi la discuții. Sfatul meu este ca o data la minim 2 săptămâni să vă întâlniți personal, pentru a împărtăși față în fața experiențe şi a exemplifica anumite tehnici pe care le ştiti şi care i-ar ajuta pe alții. Puteți să vă vedeți acasă la cineva, sau vă puteți întâlni într-o cafenea. Dacă aveți nevoie de un spațiu doar al vostru, puteți cere un separeu, pentru a nu-i deranja pe alții, a exemplifica şi lucra în linişte. Aveți 2 opțiuni: fie vă întâlniți doar voi, fie plătiți un terapeut care e dispus să susțină astfel de grupuri. Fiind mai mulți, veți plăti mai puțin şi veți putea beneficia de un suport de specialitate.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

sursă foto: Google

4) Păstrați limita confidențialității! Nimănui nu-i place să i se dezvăluie viața în public! Pentru o mai bună siguranță, puteți apela la un specialist, cum v-am spus mai sus, care vine pregătit cu un contract! După ce l-ați semnat fiecare, porniţi la drum!
5) Nu judecați! Țineți minte că scopul dvs. este acela de a vă ajuta copilul! Sunteți acolo să învățați unul de la altul! Fiecare om greşeşte. În cazul în care cineva judecă, aduceți -i aminte cu CALM şi BLÂNDEȚE  Scopul pentru care v-ați întâlnit! Un exemplu constructiv de a da un feed-back este acesta:
„În situația aceasta eu aş face aşa … oare dacă ai fi făcut asta cum ar fi fost? Ce spui de soluția asta? Crezi că soluția asta ar putea avea un efect negativ-pozitiv asupra copilului?”
Este cu totul diferit de: „Din cauza ta a facut aşa! Tu nu vezi că dacă faci aşa, copilul face x? Nu eşti în stare, lasă-i pe alții să facă, ei ştiu mai bine!
Vă rog să țineți cont de următorul aspect: dumneavoastră sunteți expertul în familia dumneavoastră.! Dumneavoastră faceți regulile, dumneavoastră cereţi ajutor, nimeni nu are dreptul să vă jignească!
Am experimentat, din păcate, aceste judecăți de valoare, şi ştiu cum este să simți că ai escaladat Everestrul şi când ai ajuns în vârf, chiar dacă nu aveai echipamentul corespunzător,  în loc să  fii felicitat şi încurajat, ai fost devalorizat şi judecat pentru lipsa echipamentului!
Dragi părinți, când învățăm, cu toții facem greșeli. Singurul om fără greșeală e cel care NU FACE NIMIC ! Nu permiteți altora să vă spulbere visele, doar pentru că ei se cred mai buni ca voi! Citeşte AICI discriminarea copiilor speciali şi ia atitudine! Copilul tău merită!


6) Stabiliți-vă câte o temă pe care să o abordați pt fiecare întâlnire si o sesiune de întrebări si răspunsuri.
Fiți foarte structuraţi, pentru o sesiune cât mai plină de esență. Altfel, vă veți pierde în detalii inutile. Nu uitați, scopul vostru este acela de a vă ajuta copiii! Aveţi AICI, AICI şi AICI informaţii extrem de utile care te vor ajuta în lucrul cu copilul tău.

Succes!

# Scrie şi tu pe Învaţă.Crede.Iubeşte! Foloseşte formularul de aici şi împărtăşeşte-ne din experienţa ta!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
IUBIRILE adevărate se trăiesc fără pastile şi medici

Relatii

IUBIRILE adevărate se trăiesc fără pastile şi medici

Distribuiți vă rog

Ca femeie, mi-a fost dat să sufăr abuziv. Așa aș fi spus acum ceva vreme. Pentru, chipurile, bărbați pe care i-am iubit și care m-au mințit. Aș, spun acum, de unde? Am suferit pentru că mi-am asumat riscuri care nu se potrivesc destinului meu. Dar când omul se luptă cu Dumnezeu, ce să-i faci? Află pe propria piele, dacă nu pe propria viață, că nu are cum să iasă învingător.

Așa am aflat o poveste tristă. Ca o colindă căreia omul nu i-a dat nici măcar o gutuie galbenă. O poveste a multor suflete mutilate de dureri sufletești, numite depresii.

O poveste în care el, rămas singur fără femeia cu care trăia o singurătate apăsătoare, decide să renunțe la viață pentru că nu mai poate întâlni pe nimeni ca ea. Iubi pe nimeni ca pe ea. Care să-i ofere ce i-a oferit ea.

Mă cutremură siguranța oamenilor de a nu mai putea trăi fără cei pe care cred că-i iubesc, când de fapt sunt dependenți emoțional de ei. O dependență patologică. Îţi recomand cartea DRAGOSTE SAU DEPENDENŢĂ, care pe mine m-a ajutat cu ani în urmă să înţeleg neînţelesul din sufletul meu.

Să iubești e frumos. Cu toate durerile aferente. Dar să iubești sănătos. Iubirea să n-aibă nevoie de depresii. De umilințe. De frici absurde. De psihiatri. Și saloane întunecate de spital. Doar de felii de suferință dulce-amăruie.

În povestea asta, el încearcă de câteva ori să se sinucidă. Cineva îl scapă de fiecare dată. Omul acesta crede că iubește dumnezeiește o femeie-înger care nu răspunde chemării lui de-a se întoarce acasă. Crede că astfel o va face să se simtă vinovată. Ca va plânge după el. Va regreta că nu s-a întors. Va suferi ca și el.

În povestea asta banal de tipică, un el crede că dragostea înseamnă sacrificiu suprem. Ca dragostea înseamnă să nu poți trăi fără ființa aceea. Când, de fapt, iubirea înseamnă viață trăită suprem cu ființa aceea lângă tine. Sau departe de tine, dar dându-i libertatea să aleagă lângă cine vrea a trăi.

Ca un nebun de alb, el nu mai găsește rostul în lumea în care existau doar ei doi. Iubirea asta, oameni buni, să însemne ea, oare, izolare de lume? Să devenim oare nebuni închiși în sanatorii, în numele iubirii? Să însemne, oare, dragostea nevoie de celălalt?

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Eu cred că astea sunt semnele unei boli care, netratată, duce realmente la sinucidere. Dar nicidecum din iubire. Ci din neopriri la timp, din neplecări la timp din relații toxice. Cu care ne-am injectat cu bună știință. Ca un drog din care nu te mai poți opri decât cu ajutor. Și de-l refuzi, alegi moartea ca singură soluție. Vrând apoi să fii recunoscut ca martir: în numele iubirii! Și ea, femeia-drog pe care ai tot înghițit-o ani la rând, să-ți scrie pe cruce: te-am iubit!

L-au acuzat, am văzut de atâtea ori, pe soțul Mădălinei Manole de crimă. Din vina lui ea… oare? De ce punem în cârca celor rămași păcatele celor plecați? De bunăvoie și nesiliți de nimeni. Doar speriați de o boală de care nu cei în viață sunt responsabili. Poate doar vinovați de prea puțină implicare emoțională. Sau de prea multă suferință ce au provocat. Dar dacă vina le revine lor pentru suferință, responsabilitatea revine sinucigașului pentru alegerea morții.

În povestea asta, a multora dintre noi, un el întâlnește într-o zi o altă ea care îi arată că dragostea se trăiește. Nu se moare. Se simte, nu se cerșește. Moare, nu e ucisă. Și mai presus de toate, iubirea nu se sinucide. Ea nu e egoistă. Și nu se gândește să pedepsească pe nimeni prin moartea ei. Ea moare de moarte bună. De chin ce-a trăit.

Sinucigașul nu iubește. Decât când a decis să trăiască. Pentru o altă iubire. Una adevărată, nu una care se tratează la psihiatru.

Iubirile adevărate se găsesc în afara ospiciilor. Se trăiesc fără pastile și medici. Iubirea adevărată nu se transformă în obsesie. După iubirea adevărată nu alergi cu ochi tulburi de spaime, cu picioare împleticite de alcool, cu minte absorbită de deliruri, cu brațe ciuruite de perfuzii, cu chip sfârtecat de durere.

După iubirea adevărată alergi cu brațe deschise, cu picioare puternice, cu ochi frumoși, cu chip de înger.

Omul care iubește și nu (mai) este iubit reciproc își trăiește iubirea până când ea decide să moară singură. Nu caută și nu admite înlocuitori.

Iubirea adevărată respectă doliul și nu se angajează imediat în alte iubiri pasagere sau de tranziție. Nu se mută de la un om la altul. Și nu se chinuie să se dea celui ce nu are nevoie de ea.

Iubirea adevărată moare de foame. Dar niciodată de orgoliul că nu a iubit-o pe ea.

Să schimbați deci, sloganul iubesc, deci mă sinucid cu: iubesc, deci trăiesc!

# Articol publicat şi în revista Catchy.

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află poveşti adevărate, despre iubiri bifate greşit!

Distribuiți vă rog
De Martisor, despre cariera, vocatie si feminitate, cu Nicoleta Burlacu, : „Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept.”

Oameni cu aripi

De Martisor, despre cariera, vocatie si feminitate, cu Nicoleta Burlacu, : „Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept.”

Distribuiți vă rog

O  stiu pe Nicoleta Burlacu de multi ani. Este psiholog clinician, si sotie. NU insa meseria ei m-a determinat sa o rog sa-mi ofere cateva clipe. Ci pacea ei molipsitoare.

Despre psihologul Nicoleta Burlacu, vom afla in curand, intr-un alt interviu, dar azi vorbim despre primavara. Adica despre feminitate.

La Nicoleta, m-a fascinat intotdeauna simplitatea din eleganta ei. Da, ati citit foarte bine: simplitatea din eleganta. Pentru ca Feminitatea nu se masoara in numarul zorzoanelor. Nici al culorilor. Si nici al listelor interminabile,  cu iubiri amagitoare:).

Despre suflet, cariera, bucurie si dragoste, intr-un interviu care pe mine m-a facut mandra sa fiu CEEA CE SUNT.

Multumesc, Nicoleta, pentru zbateri de ganduri, pe care ni le-ai facut martisor, si ni le-au trimis sa-l purtam cu mandrie!

Monica Berceanu: Nicoleta, spune-mi, te rog, cum definești tu feminitatea?

Feminitatea, inseamna, pentru mine, sensibilitate, eleganta,  dragoste, energie, conectare, respect, gingasie, copilarie, maturitate. Aceste ingrediente ma fac sa fiu o femeie puternica, si sa lupt zi de zi cu schimbarile si noutatile din viata mea.

Cu siguranta feminitatea face parte din viata fiecarei femei. Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept. Fiecare femeie isi reprezinta feminitatea intr-un mod unic, asa cum simte.

Avand in vedere avalansa de informatii care ne invadeaza zi de zi, cred ca abilitatile de baza a unei femei ar trebui sa fie flexibilitate, adaptabilitate si independenta. Feminitatea este importanta si exista in fiecare femeie, descoperirea ei, insa, depinde in mare parte de cum dorim sa o aratam sau sa o expunem.

Monica Berceanu: Cum vezi, în România zilelor noastre, rolul femeii?

In Romania zilelor noastre se vorbeste tot mai des de o emancipare a femei si de o eliminare a discriminarii. Femeia si barbatul au drepturi egale. Daca pana nu de mult, rolul femeii era de sotie, de mama si de gospodina, in zilele noastre toate aceste atributiuni au fost ajustate atat prin progresul tehnologiei, cat si prin adaptarea la noile cerinte ale societatii. Societatea este o forma de „scolarizare” a femei, care a incurajat iesirea din rolul de baza al femei, si anume cel de sotie.

Femeia are la acest moment aceleasi drepturi ca si barbatul, insa diferenta cred ca o face feminitatea.

Daca luam in calcul cat de usor este la acest moment sa divortezi, sau sa te desparti de o persoana, putem spune ca o femei este in deplina independenta fara a fi nevoita sa „fie pe buletinul unui barbat”.  Independenta femei este un mare plus pentru societate, dar si barbatul trebuie sa-si mentina rolul sau. Consider ca este extrem de important sa pastram valoarea adevarata a unui barbat, prin ceea ce il reprezinta, si sa nu invalidam rolul si scopul lui in societate.

Monica Berceanu: Este femeia perceputa ca ignoranta, pentru că se implică tot mai mult în carieră, si pune familia pe locul al doilea?

Cred ca nu egalitatea si emanciparea femei a dus la ignoranta familiei, ci mai degraba volumul de munca si disponibilitatea financiara, fac ca acest rol sa nu mai coincida cu ceea ce insemna odinioara sotia, mama si gospodina.

Avand in vedere gustul „dulce-amar” al banilor si puterea lor, cred ca s-a generat o adevarata moda in a avea amanta in loc de sotie, bona in loc de mama si menajera/bucatareasa in loc de gospodina. Teoretic, se considera ca este mai usor sa delegam persoane pentru toate aceste roluri, dar practic este „otrava” unei relatii.

Avand in vedere volumul de munca la care sunt supusi atat femeia cat si barbatul, nu mai exista momente de conectare totala a celor doi, a partenerilor, si inevitabil, toleranta la frustrare, furia,si disponibilitatea in timp produc rupturi si rani extrem de puternice. Acestea pot avea repercusiuni in timp, fara a fi un scop.

Nu de multe ori intalnim (apropo de drepturi egale) femei care sunt singure, independente, care au pretentii foarte mari de la un partener, care considera ca se pot descurca singure, si ca barbatul este doar un pasager al vietii. Barbatul are un rol important in viata noastra si consider ca este un liant al unei vieti armonioase si stabile, daca gasim in noi echilibru, rabdare si disponibilitate.

Femeia trebuie sa creze un echilibru intre cariera si viata personala.Toate cele mentionate mai sunt sunt si se aplica in anumite cazuri, poate in cele mai multe. 🙂

Monica Berceanu: Cum reusesti tu sa te împarți intre rolul de sotie si cel de psiholog?

Da! Este o intrebare care ma duce de fiecare data cu gandul la cat de simpla este viata, daca nu o complicam 🙂

Eu am un mare noroc!  Sotul meu este un om intelept si rabdator. In timp am invatat sa fiu si eu la fel. Conteaza foarte mult cat de multa disponibilitate ai pentru o relatie, si ce doresti cu adevarat de la ea.

Sincer, recunosc ca si la noi sunt discutii, foarte rare, ce-i drept, dar pe teme foarte puerile si fara sens. Am invatat, insa, sa trecem cu bine peste toate aceste momente tensionate. Cum? Am facut cateva reguli in caz de „incendiu ” sau „cutremur”.

Monica Berceanu: Are femeia nevoie de ajutorul bărbatului, pentru a urca pe scară ierarhică, în carieră?

DA, cu siguranta! Asa cum se spune ca „in spatele unui barbat de succes sta o femeie puternica”, eu pot sa spun ca „in spatele unei femei puternice sta un barbat rabdator, tolerant, iubitor, respectuos, disponibil, romantic, atent, matur si pragmatic”.

„In spatele unei femei puternice sta un barbat rabdator, tolerant, iubitor, respectuos, disponibil, romantic, atent, matur si pragmatic”.

Monica Berceanu: Cum comentezi dictonul: „Femeia stă acasă si are grijă de casă si copii, iar bărbatul muncește!” ? Mai are el relevanță astăzi?

Nu cred ca acest dicton se mai aplica in zilele noastre, sau, mai bine spus, este mult mai evoluat. Sunt si in zilele noastre femei care stau acasa cu copii si gatesc, dar pentru un timp limitat.  In mediul urban nu se mai aplica, deoarece munca ocupa o foarte mare parte din timp. In mediul rural cred ca avem ocazia sa intalnim mult mai multe femei care sunt preocupate de gospodarie si copii.

De multe ori suntem judecate pentru ceea ce facem, indiferent ca sunt o femeie de cariera, sau sunt o mama dedicata copiilor si familiei.

Iubirea fata de propriul copil este neconditionata si cred ca fiecare face totul dupa propriile reguli sociale, dar nu putem sa judecam si sa criticam o mama pana nu stim cu exactitate ce se ascunde in spatele acestei decizii, fie ca este un om de cariera, sau o mama casnica.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Daca vorbim de o mama care isi doreste o cariera, cu siguranta vorbim de o persoana care: este precauta, ingrijorata, sensibila, iubitoare, grijulie, fata de propriul copil.  Siguranta absoluta a propriului copil este lucrul care conteaza cel mai mult.

Nu as pune fata in fata cele 2 situatii: acasa cu copilul, sau cariera, deoarece cel mai important este de fapt timpul de calitate petrecut cu copilul si familia, si mai putin conteaza cantitatea de timp care o ofer acestora.

Monica Berceanu: Nicoleta, cum iubește o femeie?

Femeia iubeste liber, sincer, pasional si fara inhibitii.

„Daca vrei sa traiesti cu adevarat… Iubeste o femeie! ” – Nicoleta Burlacu

Femeia care iubeste este senina, zambitoare, plina de energie, bucuroasa, energica.

Intre noi fie vorba, cred ca acum am inteles cu adevarat pacea Nicoletei. Determinarea si energia pe care le vad la ea de fiecare data. 🙂 IUBESTE!  Poate ne da si noua reteta unei mari iubiri. Sa vedem…

Monica Berceanu: Ce sfat ai da tinerelor care ies de pe băncile facultăților, in ceea ce priveste cariera?

Cel mai important lucru este sa poata avea puterea unei delimitari clare a ceea ce vor sa faca, sa-si identifice foarte bine limitele si abilitatile specifice meseriei /profesiei pentru care au studiat.

Daca faci o profesie  pentru ca trebuie si pentru a-ti ridica statutul financiar, o vei face cu dezgust si lipsa de motivatie. Ideal este sa gasim si sa studiem o meserie/profesie care ne defineste si care ne motiveaza zi de zi.

Carirea nu inseamna nimic daca nu face parte din vocatie.

Putem face o analiza simpla intre slujba – cariera-vocatie.

Slujba – dorinta de a avea un beneficiu financiar fara pretentii de promovare, si fara implicatii emotionale (Am terminat treaba. plec acasa.)

Cariera – dorinta puternica de crestere ierarhica intr-o companie, dobandirea unui prestigiu si a unor venituri mai mari.

Vocatie – dorinta puternica de satisfactie, implinire a ceea ce fac, simt, transmit,  cu beneficii financiare echilibrate.

Ma simt putin vizata la acest raspuns. Dupa 11 ani, abia dupa 11 ani, mi-am luat inima in dinti sa incep proiectul acestui blog. Nu este deci, intamplatoare, intalnirea mea cu Nicoleta, si nici faptul ca a fost prima persoana care m-a contactat imediat ce l-am lansat, pentru a ma felicita si a ma atentiona cu cateva mici detalii. Dar, mai presus de orice, cred ca a fost prima persoana care a citit blogul de la cap la coada. 🙂 Asta spune multe…

Monica Berceanu: De ce crezi că rămân femeile în relații cu bărbați abuzivi? Si ce sfat le dai celor care acceptă astfel de „tratamente”?

Femeile raman in relatii toxice deoarece

  • le este frica de singuratate,
  • considera ca toti barbati sunt la fel
  • de dragul copiilor, daca acestia exista
  • rusinea fata de familie, prieteni (in unele cazuri mai mult in mediu rural)
  • varsta prea inaintata
  • obisnuita
  • frica de schimbare
  • dependente financiare
  • statut

In SUA statisticile arata ca este nevoie de sapte astfel de cicluri de separare-impacare pentru ca o persoana sa nu mai revina intr-o relatie toxica.

Din pacate, este un cerc vicios, si de multe ori femeile care sunt victimele acestor abuzuri fizice sau/si psihice, sunt atrase din nou de parteneri care au un astfel de comportament.

Sfat? Cred ca cel mai important lucru este apelarea la un specialist (psihoterapeut) pentru a redescoperi respectul de sine, valoarea , curajul, echilibrul, puterea de a merge mai departe, si redobandirea libertatii si valorii adevarate a vietii umane.

Monica Berceanu: Spune-mi, Nicoleta, pe cine ai vrea sa citesti in paginile acestui blog? 

Nu iti voi da un nume, ci o caracteristica.  As vrea sa citesc acele persoane ale caror interese sunt atinse de subiectele acestui blog, si acele persoane care sunt dispuse sa primeasca in dar informatii pentru bunastare, liniste, libertate si iubire, intr-un mod simplu si echilibrat, fara retete spectaculoase, de urmat.

 

Recitesc interviul de cateva ori, si ma intreb daca vom putea vreodata, noi, femeile, sa fim noi insine, asa cum vrea Dumnezeu. Fara zorzoane, fara culori, si fara liste interminabile,  cu iubiri amagitoare:)?

Voi ce credeti?

Multumesc, Nicoleta, pentru timp si darurire! Dar, mai presus de toate, pentru ca ESTI.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog