Etichetă: profesori

Despre valorile pe care fiecare dascăl trebuie să le implementeze elevilor săi, şi despre implicarea părinţilor în viaţa copiilor lor, aflăm în interviul cu Violeta Dacălu, director al Şcolii „Ferndinand I” din Bucureşti

Copii tipici

Despre valorile pe care fiecare dascăl trebuie să le implementeze elevilor săi, şi despre implicarea părinţilor în viaţa copiilor lor, aflăm în interviul cu Violeta Dacălu, director al Şcolii „Ferndinand I” din Bucureşti

Distribuiți vă rog

Astăzi este despre copii. Elevi şi suflete pe care i-am uitat parcă într-un colţ, undeva, şi ne cerem dreptul la a-i folosi când vrem. O spun cu durere, ca psihoterapeut care priveşte zilnic copii ce au ajuns să petreacă timpul numai online… Copii care nu ştiu ce efecte au asupra lor vieţile trăite între tastaturi şi personaje care mai de care mai interesante…

După ce zilele acestea mi-au scris zeci de părinţi despre articolul acesta, am decis ca stăzi să stau de vorbă cu doamna Violeta Dascălu, Director la Scoala Cu Clasele I-VIII Nr 64 „Ferdinand I”, Bucureşti. Despre copilărie. Emoţie, viaţă, şi timp… de care ne ocupăm tot mai rar astăzi… Ni s-au schimbat priorităţile, dorinţele, trăirile, sentimentele …

Sau aşa pare …

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Vă mulţumesc, doamna director, pentru promptitudinea cu care care aţi răspuns invitaţiei mele de a povesti despre educaţie, copilărie, emoţie şi pasiune. Spuneţi-mi, vă rog, care este misiunea dumneavoastră în cadrul Şcolii nr. 64, Ferdinand I?

Este compex de definit! Dacă ar fi să fac o afirmatie simplă, aceea ar fi de Să văd copiii fericiți!.

În contex mai larg, la fericirea lor, un aport egal îl au părinții și profesorii.

 Şcoala generală este pasul iniţial în creşterea şi dezvoltarea adultului de mâine. Ce valori credeţi că trebuie să implementăm copiilor, în calitatea de învăţători, profesori, consilieri?

Am stabilit într-o întâlnire cu comunitatea valorile pe care toți le-am agreat – RESPECT, ÎNCREDERE, RESPONSABILITATE, IUBIRE, LIBERTATE.

 Îmi aduc aminte cu emoţie şi azi de doamna învăţătoare care mi-a pus creionul în mână prima dată… Ce reprezintă pentru un elev de clasă pregătitoare, învăţătorul său?

Este omul în palmele  căruia își pune inima. După  câteva săpatămâni de școală, sunt alți copii. Au încredere și vin cu plăcere la școală.

 Ce diferenţe vedeţi între învăţământul de odinioară, şi cel prezent?

Diferențele sunt legate de prezența tehnologiei pe de o parte, și prezența mică a părințălor în viața copiilor. Ei au nevoie de aceleași lucruri dintotdeauna – securitate, iubire, acceptare, încredere.

Se spune că astăzi elevii nu mai respectă profesorii. A cui credeţi că este responsabilitatea pentru această schimbare: a părinţilor, a dascălilor sau a elevilor?

Adulții sunt responsabili de educația copiilor. Primii sunt părinții, deoarece sunt primele modele din viața copiilor. Apoi profesorii, care se tem de pierderea controlului. Au primit alte valori și altă educație, de tip Cine-i șeful? Total inadecvată nevoilor emoționale!

 Ce metode de a disciplina un elev credeţi că sunt cele mai utile, în România anului 2017?

Nu este vorba de metodă, ci de autenticitate. Un adult sincer, va educa un viitor adult sincer. Respectul va aduce respect!

 Ce spuneţi despre rolul tehnologiei în şcoli? Elevii vin cu telefoane foarte scumpe, văd tot mai des joacă pe tablete, în pauze, fără relaţionare, fără jocuri de grup. Cum influenţează această libertate dezvoltarea copiilor?

Este greșit  înțeleasă libertatea… Tehnologia nu trebuie adusă în viața copiilor decât de la o anumită vârstă, o spun psihologii, iar noi o constatăm! Părinții ar trebui să monitorizeze durata accesului la tehnologie, conform vârstei. În exces, produce lipsă de concentrare, neputința de a face conexiuni, de a selecta și este afectată memoria. Copiii nu mai rețin nimic pentru că pot oricând găsi un răspuns la o întrebare. Sunt tentați să o utilize fără discernământ.

 Cum apreciaţi libertatea ţinutelor vestimentare în şcoli? Are vreun impact negativ asupra personalităţii copiilor, faptul că astăzi fiecare vine îmbrăcat cum vrea?

Creează discrepanțe grave pentru că ei fac comparații. Nu au maturitatea înțelegerii lipsei de importanță a exteriorului, iar interiorul este încă fragil.

 Ce sfătuiţi părinţii în ceea ce priveşte televizorul, vestimentaţia şi felul în care gestionează timpul liber al copiilor?

Pe părinți îi rog să petreacă timp zilnic cu copiii lor, oricât de puțin. Copiii nu sunt doar elevi, ci au nevoie să fie ascultați, înțeleși, iubiți. Părintele nu poate fi înlocuit de nimeni, fără efecte pe termen lung..

 Ce impact care lipsa tot mai mare a părinţilor din viaţa copiilor, având în vedere timpul tot mai scurt pe care aceştia îl petrec cu ai lor copii?

Copiilor le este dor de părinți și ne caută pe noi, profesorii. Ne îmbrățisează zilnic. Simt că le lipsesc părinții, dar nu o spun, ci o manifestă. Au nevoie de atenție. Uneori sunt triști sau melancolici. Alții au tulburări grave, de multe ori depresii…

Recitind interviul de zeci de ori, am retrăit propria-mi copilărie, când nu aveam tablete, nu aveam jocuri electronice, nu aveam telefon şi nici crize de comportament pentru că nu am acces prea mult la oricare dintre ele…

Mi-am amintit de clipele în care veneam de la şcoală pe jos, kilometri întregi, şi acasă mă aştepta mama, obosită şi plânsă uneori, dar gata să îmi explice de zeci de ori cum se învaţă un comentariu, sau cum se dă o lucrare de control la biologie…

Despre copilăria şi şcoala mea, citiţi mâine, dar astăzi vă invit să împărtăşiţi cu oameni dragi acest articol, dacă v-a fost util!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
„Pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.” Victor Miron

Sanatate mintala

„Pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.” Victor Miron

Distribuiți vă rog

Fiecare dintre noi avem nevoie de modele care să ne ajute să fim tot mai buni în ceea ce facem. Fie că suntem adulţi, şi ne gândim să ne transformăm pasiunea de a scrie, în meserie, fie că suntem părinţi şi vrem să le dăm copiilor noştri exemple de oameni care au reuşit să-şi împlinească visele, prin slovă.

Televizorul a devenit o problemă uriaşă, în secolul vitezei. În meseria de terapeut, văd foarte des copii care urăsc cititul, şi părinţi disperaţi pentru dependenţa copiilor lor de gadget-uri. Părinţi care nu s-au gândit niciodată că o tabletă îi va îndepărta pe copii, pentru totdeauna, de cartea adevărată.

Am ales să povestesc azi cu Victor Miron, un scriitor care reuşeşte, prin realism şi simplitate, să dea glas adevărurilor şi gândurilor noastre cele mai ascunse.

L-am citit dintr-o întâmplare, când, în urmă cu câteva luni, am stat la poveşti cu Renata Şi Christian, pe care i-am descusut într-un interviu, AICI. Mi-au oferit cartea cadou. Am început apoi să-l urmăresc pe Facebook, şi am descoperit că este împlinitor de vise:).

Am visat şi eu, de mic copil, să am o bibliotecă pe scara blocului. Să am un iubit pe care să-l înveţe tatăl lui că a citi e „sexy şi bun” 🙂 şi că o carte este cel mai valoros cadou pe care i-l poţi oferi unei femei.

Ghinion, însă: m-am născut prea devreme, aşa că nu voi putea să-i fiu noră Lui Victor:). Dar poate face o magie cumva, să-mi aducă Moş Crăciun un soţ „instruit” de Victor, cine ştie? 🙂

Până atunci, mă aşez cuminte la scris. Povestea lui. Şi v-o împărtăşeşc şi vouă, ca toate binecuvântările de la Dumnezeu. Nu e bine să le ţinem numai pentru noi, aşa e?

 Victor, îţi mulţumesc pentru bucuria cu care ai răspuns invitaţiei mele de a sta câteva clipe la un pahar de vorbă. Scrisă, cum îţi place ţie. Spune-mi, te rog, cine eşti tu, cu totul? 

Victor:  Sunt un idealist cu inițiativă, am 31 de ani, iar acum 3 ani am pornit campania de promovare a lecturii Cărțile pe față. Inainte am mai fost implicat în capania de promovare a bunelor maniere în trafic Pe drumul cel bun, în comunitatea de consum colaborativ UseTogether și în serviceul auto Iovi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

 Cum şi când ţi-ai descoperit pasiunea pentru scris?

Victor: Pasiunea pentru scris a apărut la mult timp după ce am descoperit pasiunea pentru citit. Eu și acum mă consider un vechi cititor și un tânăr scriitor. Lectura a devenit foarte importantă în viața mea din clasa a 9-a de liceu, când l-am întâlnit pe adolescentul miop al lui Eliade.

Când şi cum ai publicat prima ta carte, şi ce te-a făcut să decizi că e timpul să-ţi dai şi altora sufletul la citit?

Victor: Prima carte pe care am publicat-o a fost cartea Cărțile pe față, un fel de jurnal al campaniei de promovare a lecturii cu același nume. Am îndrăznit să o tipăresc deoarece am văzut că povestea acțiunilor făcute în campanie reușește să entuziasmeze oamenii să facă și ei pași mai mari sau mai mici de a promova lectura.

 Primul pas e cel mai greu. Dar devine avântul pentru deschiderea paraşutei, şi plonjarea în necunoscut. Ce cărţi au urmat, şi care a fost povestea fiecăreia?

Victor: A doua carte, Lasă-mă să te las, e despre cineva care se lasă de fumat cu ajutorul baloanelor de săpun. Înlocuiește gestul de a face cerculețe de fum cu cel de a produce baloane de săpun.

A treia a fost Se repară prin înlocuire, o poveste despre mașini și relații. Aici compar cum funcționează o mașină cu modul în care funcționează o relație.

A patra, care este în continuare cea mai căutată carte a mea, este Cartea de citit în doi. Prin acest volum promovez lectura ca activitate de cuplu. Cred că am petrecut fiecare destul timp uitându-ne la filme și seriale cu partenerul nostru așa că merită încercată și lectura în doi.

A cincea a fost volumul de poezii de dragoste tRai în doi, carte care sunt bucuros să spun că se oferă cadou tuturor cuplurilor care se căsătoresc în Cluj-Napoca, personalizată cu poza mirilor pe copertă, totul mulțumită unei frumoase colaborări cu magazinul de mobilă Gobilier.

A șasea carte este fOameni, o satiră despre comportamentul oamenilor pe Facebook. Iar cea mai recentă este volumul de poezii de drag MAma, pe care chiar în 6 martie l-am lansat.

Ce legătură crezi că este între scris şi citit? Sunt ele dependente una de cealaltă? 🙂

Victor: Eu cred că e nevoie să citești cam de 100 de ori mai mult decât scrii, cel puțin când e vorba de proză.

Te invit să explici puţin părinţilor, întâi, de ce este necesar ca al lor copil să citească, în detrimentul jocurilor pe calculator? 

Victor: Toate activitățile au farmecul lor. Sunt OK și jocurile și desenele, dar să fie cu măsură. Nici lectura nu e un scop în sine, nu cred că e potrivit să stăm să citim toată ziua, dar ce văd pe mine, e că dacă într-o zi citesc mai mult de o oră sunt mult, mult mai creativ.

Din postura de scriitor, la ce vârstă crezi că un părinte ar trebui să înceapă să-i citească poveşti, propriului copil? Ce beneficii aduce vocea părintelui, faţă de vocea de pe tabletă, unde imaginile se succed?

Victor:  Nu știu la ce vârstă e bine să le citească părinții copiilor în general, dar știu sigur că eu o să încep să le citesc copiilor mei încă din prima lună.

 Cum motivăm un copil să citească?

Victor: Părerea mea este că pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.

 Ce lipseşte României anului 2017, în ceea ce priveşte interesul copiilor faţă de  literatură? De ce crezi că numai citesc adolescenţii, şi ce anume i-ar scoate din lumea virtuală?

Victor: Aici sunt cu siguranță mai mulți factori. Adolescenții vor răspunde prin refuz la orice le este impus, așa cum le sunt impuse lecturile obligatorii. Și asta cu atât mai mult cu cât multe din textele din programa școală nu sunt actuale pentru ei.

Cred că ajută dacă se reușeste să li se prezinte lectura ca pe ceva cool. Eu mă gândesc mult la două comportamente aflate la poli opuși: cititul și fumatul. Toată lumea știe și recunoaște că e bine să citești și totuși puțină lume citește mai mult de o carte pe lună.

Iar în același timp toată lumea știe că e rău să fumezi și totuși multă lume fumează, chiar dacă nimeni nu susține că e ceva benefic. În cazul adolescenților mai ales, cred că e cu atât mai vizibil faptul că ei se apucă de fumat pentru că percep acest comportament ca pe ceva cool și citesc puțin pentru că lectura nu e cool.

Ce titluri de cărţi recomanzi adolescenţilor?

Le recomand în general toate titlurile care apar în concursul adresat lor Bătălia Cărților și în particular: Romanul adolescentului miop (Mircea Eliade), Flori pentru Argernon ( Daniel Keyes), Oscar și Tanti Roz (Eric-Emmanuel Schmitt).

 Care este cartea pe care crezi că orice adult ar trebui s-o citească, măcar o dată în viaţă?

Victor: Eu sper ca fiecare adult să citească în viață mai multe cărți, preferabil minim două pe lună. Nu știu să recomand o singură carte, dar pot să spun că eu cel mai des ofer cadou cartea Cele 40 de legi ale iubirii de Elif Șhafak.

Mulţumesc încă o dată, Victor, pentru oxigenul ce l-ai dat inimilor noastre, însetate de poveşti!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum A Ajuns Generaţia De Ieri Să Ucidă Generaţia De Azi

Copii tipici

Cum A Ajuns Generaţia De Ieri Să Ucidă Generaţia De Azi

Distribuiți vă rog

Trasaturile generatiei de ieri

Copile, ne iartă pentru că generaţia de azi a ajuns să ucidă generaţia de ieri!

Generaţia CARTE. Generaţia DRUM PE JOS, generaţia GUMĂ TURBO, generaţia V-AŢI ASCUNSELEA şi generaţia SCRIS PE BLOCURI

A fost odată ca niciodată, (şi câtă durere că voi, copiii de azi, nu veţi avea ce să povestiţi)… o generaţie ALTFEL. Una în care copilăria însemna râs cu gura până la urechi, mâncat de pe jos orice-ţi cădea, joc RAŢELE ŞI VÂNĂTORII, STICLUŢA CU OTRAVĂ, ELASTICUL, COARDA, ŢARĂ, ŢARĂ, VREM OSTAŞI, MAŢELE ÎNCURCATE, FLORI, FILME ŞI BĂIEŢI, MELODII SAU CÂNTĂREŢI!

A fost odată o lume plină de PĂRINŢI. Care munceau, îşi creşteau copii şi îi învăţau: să respecte adulţii, bătrânii şi profesorii. Să îşi facă temele, să se joace de-a … să spună „SĂRUT MÂNA PENTRU MASĂ, MĂ SCUZAŢI!”…

A fost odată o lume plină de COPII. Care mergeau la şcoală, se jucau, învăţau şi abia aşteptau să vină a doua zi, să îşi reîntâlnească prietenii şi colegii de clasă.

A fost odată ca niciodată o lume plină de ŞCOLI. Care „răsunau de clinchetul cristalin al clopoţelului”. N-am să uit niciodată această propoziţie, scrisă în manual. Se vorbea despre prima zi de şcoală…

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

A fost odată o LUME…

Trasaturile generatiei de azi

Astăzi e o lume. Cu litere mici. Virtuală. Oamenii nu mai sunt oameni, au devenit roboţi…

Astăzi sunt părinţi. Cu litere mici. Absenţi. Plecaţi de acasă de dimineaţa până noaptea, sau acasă, pe canapea, folosind telefoanele pe post de socializare…

Astăzi sunt copii. Cu litere mici. Deprimaţi. Nu mai ştiu să râdă, nu mai au timp, pentru că trebuie să ucidă te miri ce monştri din jocurile electronice…

Astăzi sunt şcoli. Cu litere mici. Pustii. Nu se mai aud clinchete de clopoţei, ci sunete de jocuri pe tablete şi telefoane.

Am fost odată COPIL. Cu litere mari. Mergeam la şcoală pe jos (ce-i drept, trăiam într-un orăşel de provincie, unde drumul până la şcoală ţinea vreo 40 de minute, fără maşină) şi povesteam până la şcoală tot ce ne durea, ce ne bucura, ce ne speria…

Ne dădeam întâlnire după ceas, să ne vedem în colţ, dimineaţa, spre a merge împreună. N-aveam telefoane, să le butonăm non stop, şi când nu reuşeam să ne sincronizăm, nu ne plictiseam până la şcoală, mergând cu noi de mână, şi povestind cu gândurile noastre…

Ne băteam cu bulgări, făceam oameni de zăpadă, ne dădeam cu sania, ne aruncam în nămeţi, mergeam să vopsim pomii de Paşte, ştergeam geamurile de primăvară, sădeam pomi. Şi părinţii noştri erau mândri de noi. Fetiţele învăţau să coase şi să lucreze la război, să împletească haine cu andrele, şi băieţii să confecţioneze obiecte din lemn…

Astăzi părinţii nu îşi mai lasă copiii la săniuş, pentru că răcesc, fac febră, ajung la spital.

Nu le mai pun sare pe piept, nu le mai dau să bea ceai de ceapă, nici nu le mai pun picioarele în şosete pline cu oţet (eu încă folosesc toate aceste obiceiuri învăţate de la bunica şi reuşesc să bat răceala mai repede decât cu tonele de medicamente)… pentru că miroase urât în casă… Azi le dau antibiotice pentru fiecare strănut şi doze-şoc de NUROFEN  după fiecare ploaie care i-a udat niţel…

Azi, părinţii nu le mai dau voie copiilor să ia de pe jos bucata de pâine… în copilăria noastră se mânca din aceeaşi farfurie cu puişorii de curcă sau din ceaunul cu mălai pentru porci. În copilăria mea s-a crescut cu corcoduşe adunate de pe jos după vreo furtună cu ploaie, după care dădeam fuga toţi copiii în grădini să culegem de pe jos ce-a doborât vântul, şi le mâncam aşa nespălate, cu noroi pe ele, şterse numai de tricourile murdare de pe noi, în care stătusem de dimineaţa… Tricourile alea spălate cu săpun de casă. Săpunul ăla pe care-l făceam cu mamaie din resturile de untură de la porc…

In cazul generaţiei din zilele noastre, copiii nu mai au voie să sară, ori să se învârtă, pentru că sunt HIPERCHINETICI. În copilăria mea se sărea de dimineaţa până seara, se alerga până veneau părinţii cu schimburile după noi, ori cu sandvish-urile în faţa blocului, pentru că refuzam să mai plecăm la masă. Şi ne puneam pe mâncat unul de la altul, ne săturam şi ne luam la alergat imediat după ce ne umpleam stomacul…

Pe vremea aia erai bolnav dacă NU alergai şi nu săreai, acum eşti bolnav dacă le faci pe oricare dintre ele…

Acum trebuie să-i punem pe copii să stea la masă spălaţi pe mâini de 3 ori dacă se poate, şi să se ridice la fel de curaţi. Şi dacă nu se poate, li se dă în gură, pentru că „nu suntem porci”. Ori murdărim canapeaua de 3000 euro, ori parchetul de 5000…

Când eram copil mâncam pe scaun de lemn, fără 3 perne puse sub şezut, la masă de lemn pe care mamaie o spăla cu apă FĂRĂ DETERGENT. În farfurii spălate cu NISIP. În bucătăria în care exista pământ. Nu ciment, nu parchet, nu covor… PĂMÂNT. Dădea mamaie cu mătura, stropea mai întâi cu apă să nu se facă praf, şi de mai făcea câte o dată şi-mi intra în ochi, mă ştergeam cu mâinile murdare de ţărână şi când mă puneam pe plâns că mă ustură, arunca repede cu cana cu apă după mine şi trecea până terminam de mâncat…

Generaţia alpha mănâncă numai brânză de la firma X, împachetată în plastic de calitate… Noi mâncam din tifon, sau nu mai ştiu cum se numea un alt material din care confecţionau bunicii noştri „desaga de făcut brânză”, când nici nu era gata închegată. Scăpau bunicii niscaiva fire de păr, niscaiva paie… le dădeam la o parte şi ne umpleam stomăcelele până la refuz.

Pe vremea aia, la 5-6 ani scoteam apă din fântână şi mergeam cu bunica să ud roşiile în grădină, cu găletuţa mea de 5 litri, pe care o scăpam de câteva ori, şi până să ajung la bilioanele de roşii, mai rămânea un sfert…

Astăzi copiii de aceeaşi vârstă nu sunt lăsaţi să-şi ducă nici ghiozdanele în spate, nici scaunul la masă, pe motiv că NU POT.

Iar băieţeii (asta a fost cea mai şocantă explicaţie care mi-a fost dat să o aud până acum!) „nu au voie să care nimic, pentru că greutatea crează IMPOTENŢĂ, nu trebuie să îi lase părinţii nici o jumătate de kg de fructe să care, pentru că nu vor mai avea copii…”.

Mă întrebam cum de-am apărut eu pe lume, la cât a muncit tata cu sapa, cu sacii , cu lopata, etc…. ?!

Astăzi noi umplem spitalele de psihiatrie pentru că suntem depresivi, pe vremea aia n-aveai timp de aşa ceva… da, aţi citit bine, n-aveam timp de depresii.

Aveai mereu câte ceva de făcut, care-ţi umplea ziua, dar mai ales sufletul…

Şi ne mai întrebăm apoi de ce copiii noştri iau pumni de pastile, şi ne mai supărăm pe psihiatri că le prescriu… când ei n-au voie decât să STEA, pentru că altfel se îmbolnăvesc, „şi nu te duci tu cu ei la spital, Monica! Eu mă chinui cu penumonia lor!”.

Şi ne mai întrebăm apoi de ce copiii noştri nu ştiu să facă nimic, sau de ce au ajuns în spitale de psihiatrie, când AU AVUT TOT CE ŞI-AU DORIT?!

Pentru că prea au tot ce îşi doresc, fără să depună vreun minim de efort, şi pentru că prea sunt obligaţi să STEA toată ziua, căci altfel noi, adulţii, avem de chinuit din cauza lor!

UNDE EŞTI COPILĂRIE, CU LIBERTATEA TA, CU TOT?

Împărtăşeşte cu cei dragi ţie acest articol, dacă ţi-a adus aminte de ce ai trăit sau dacă speri ca într-o zi copiii tăi să trăiască liberi …

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog