Etichetă: perfectiune

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Relatii

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Distribuiți vă rog

Campania #NuEştiSingurPeLume luptă pentru  dragostea adevărată . Pentru ca orice femeie să cunoască libertatea şi eliberarea. Avem nevoie să înţelegem cu toatele că nimeni nu are dreptul asupra vieţii noastre, şi alegerea partenerului înseamnă de fapt alegerea propriului viitor. 

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Dacă alegi pe repede înainte, bărbatul care se învârte câteva clipe în jurul tău, cu buchete de flori şi sticle de şampanie scumpă, sau care te amăgeşte frumos că „toate veni-v-or la timpul lor…”, crede-mă, te vei vinde pe nimic, şi într-o zi vei rămâne săracă, goală de tine, cerşind vindecare Dumnezeului pe care nu L-ai ascultat când ţi-a spus „Aşteaptă!”  Te va costa totul, draga mea…

 

                Uite de ce IUBIREA COSTĂ

 

1Pentru că Timpul este singurul pe care nu-l mai poţi recupera niciodată.

Nu, draga mea, Timpul nu schimbă în bine bărbatul care te tratează ca pe o opţiune. Nici pe tine, în femeia perfectă, menită să-i împlinească lui toate nevoile! Timpul TRECE.

Şi o dată cu el, trece şi încrederea ta în propria-ţi putere. Şi niciodată, femeie, dar niciodată, nu va sta în loc, pentru a-l transforma pe el în Dumnezeu. Sau în vreun înger, când a stat toată viaţa în iad.

2.  Pentru că Viaţa trece, dar rănile rămân. Şi se vindecă al naibii de greu.

Pe măsuţa de pe noptiera destinului tău, să ştii, draga mea, că va sta întotdeauna o lampă aprinsă, să-ţi lumineze drumul spre bărbatul potrivit! Dacă tu însă o acoperi cu promisiunile unui el ales în grabă, care niciodată nu şi le împlineşte, vei bâjbâi prin întuneric până te vei izbi atât de tare de vreo stâncă, încât o să-ţi faci bucăţi sufletul.

Şi nu, femeie, nu va veni el să-ţi îngrijească rănile. Şi de-o va face, va fi pentru câteva clipe. Va avea grijă, apoi, să-ţi facă altele noi, şi peste cele vechi să mai scrijelească o dată cu lama, să doară mai tare.

3.  Pentru că Dragostea îţi va provoca frică. Şi nu, nu asta este ea!

Când te vei trezi, într-o zi, cu sufletul prins în 1000 de copci, vei plăti cu anii tăi vindecarea. Şi frica de a nu ajunge iar pe patul de spital, te va înfricoşa atât de tare, că vei avea tendinţa să stai pe margine, fără să mai dai mâna altui bărbat.

Vei pierde binecuvântarea de a fi femeie, căutând peste tot urme de sânge, pe mâinile lui. Ori vreo sabie, prin buzunare. Nu meriţi să trăieşti tremurând de temeri, ci doar de împlinire!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

4.  Pentru că Fericirea se cumpără cu Iubire, nicidecum cu renunţări la tine!

Da, draga mea, pe bancnotele pe care Dumnezeu le-a creat ca monedă de schimb pentru fericire, scrie iubire, niciodată „Adio, femeie! Prefă-te în sclavă!”

Să nu uiţi niciodată că Iubirea chiar este singura care suferă totul, şi crede totul! Dar nicidecum nu suferă umilinţele lui, ci loviturile vieţii, pe care ar trebui să le vindecaţi împreună. Şi nu crede minciunile lui, ci crede în Dumnezeul care te-a creat să dai naştere bucuriei, nicidecum să-ţi dai viaţa pentru un bărbat angajat călău.

5. Pentru că Viitorul nu sună bine, când tot ce ţi-a dat trecutul a fost un pahar gol. Pe care l-ai şi spart într-o zi. De frică, de nervi sau de sătulă de-atâta sânge, ce-ţi curgea din suflet.

Ca să scapi de trecut şi să vindeci răni, crede-mă, nu poţi plăti un magician. Vei plăti un terapeut care-ţi va arunca în faţă Realitatea: Te costă ani, să ajungă rana, cicatrice. Şi ori de câte ori o vei vedea, vei închide ochii şi te vei întreba dacă nu cumva… într-o zi, ar putea tăia altcineva, peste ea… Şi nu asta meriţi!

Dragostea te costă TOTUL, draga mea, când alegi bărbatul greşit, din dorinţă de 2! Când nu aştepţi cuminte scrisoarea trimisă de Dumnezeu, în care te anunţă scurt: „He’s the ONE!”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă, şi învaţă din rănile mele, Iubirea adevărată! Pune şi tu ultima piesă din viaţa ta, şi pleacă de lângă cel ce te tratează ca pe nimicul din spatele uşii închise!

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

 

Distribuiți vă rog
Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Relatii

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Distribuiți vă rog

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut? Am primit multe mesaje pentru articolul de ieri. Femei frumoase, la trup şi la suflet, care-şi strigau durerile, întrebând DE CE; femei singure, care îşi blestemau viaţa pentru ceea ce n-a fost să fie până la adânci bătrâneţi; femei tinere, care-şi numărau ridurile ce le brăzdează faţa, de-atâtea şanţuri ce-au săpat în ele bărbaţii căsătoriţi cu amantele sau logodiţi cu joburile. Cu laptopurile ori cu prietenii „de-o bere”.

Mame ce-şi cresc singure copiii, după ce bărbaţii iubiţi le-au lăsat pentru altele mai „necicălitoare, mai frumoase, mai sexy, mai puternice, mai zâmbitoare, mai aranjate sau mai smerite”. Şi-aş mai continua lista, de-aş avea puterea să le alin cumva durerea.

Dar n-am …

Am simţit lacrimi pe inimă, spălând amintiri, şi pumni pe suflet, învineţind iubiri.

Ne învinuim pe rând, unele dintre noi, că n-am fost de ajuns. Ne comparăm cu celelalte şi le imităm uneori, rugându-ne unui Dumnezeu necunoscut să ne facă şi pe noi la fel: atrăgătoare, iubitoare, inteligente, frumoase.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Şi când nu primim răspuns rapid de la El, de la Dumnezeu, ne întoarcem în braţe care ne-au alungat, care au strâns alte femei, în case unde încă miroase a parfum de cealaltă, în inimi care nu ne mai iubesc, în suflete care n-au sentimente, ci doar nevoi de împlinit. Şi ne punem atunci pe muncit, să nu mai fim părăsite niciodată: mai mult gospodine, să aibă mâncare cât mai bună şi cât mai „la fix” adusă la pat, mai mult tăcute, să aibă el mai multă libertate, mai mult sex, să nu mai ajungă la alta. Mai mult fard, să semănăm mai mult a femei. Mai puţin fard, să fim mai „de casă”.

Mai mult el, şi mai puţin noi.

Şi, după ani în care oricât am învăţa, picăm mereu examenul, ajungem în spitale de psihiatrie, ori îngenuncheate în vreo chilie în te-miri ce mănăstire, strigând la pereţi acelaşi DE CE? pe care l-am auzit azi în tastele lovite strident, de-atâta amar ce e-n suflete…

Şi azi vă întreb, bărbaţi (im)perfecţi:

„De ce vreţi voi ce nu aveţi?

De ce vă luaţi voi femei imperfecte, să le umiliţi apoi cu ce au altele, şi ele nu?

De ce vă strecuraţi voi din paturile conjugale, în paturi de hoteluri reci, să primiţi ce nu vă dau cele rămase acasă, la alăptat, la dereticat, la gospodărit?

Cu ce dragoste iubiţi, de moare după câţiva ani? Ori după timp mai scurt decât cel scurs într-o clepsidră?

De ce vă părăsiţi voi copiii plânşi de-atâta dor de voi,  să mergeţi la trăit?

Cum puteţi voi să râdeţi în case străine, când în ale voastre se strigă în sânge?

Cum puteţi voi face copii cu alte femei, când ai voştri plâng de dor, de foame ori de neiubire?

De ce puneţi pe degete inele, femeilor pe care le doriţi până când cealaltă vă va despărţi?”

Şi v-aş mai întreba câte ceva… dar pentru unii e prea scurt timpul rămas între 2 staţii de tramvai…

Mă-ntreb acum retoric însă:

„Credeţi că aveţi drepturi doar pentru că vi se pare că Dumnezeu e bărbat? Şi-o să vă apere mereu?”

foto credit: Sara Dumitrache si Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Christian şi Renata, primul blog de cuplu din România: „Dacă nu am fi fost împreună, fiecare ar fi făcut ce ştia mai bine, dar singur. Şi sigur nu ieşea la fel de bine ca atunci când doi oameni sunt uniţi. Altfel e arta în doi.”

Oameni cu aripi

Christian şi Renata, primul blog de cuplu din România: „Dacă nu am fi fost împreună, fiecare ar fi făcut ce ştia mai bine, dar singur. Şi sigur nu ieşea la fel de bine ca atunci când doi oameni sunt uniţi. Altfel e arta în doi.”

Distribuiți vă rog

Anul trecut povesteam cu aceşti oameni mai mult decât frumoşi despre… cuplul imperfect. Astăzi, după un an, le mulţumesc pentru că mi-au fost model de bucurie adevărată şi intimitate. De aniversarea lor, Christian şi Renata au vorbit despre dragoste. Despre bucurie şi pace.

Dragii mei, nu ştiţi, dar aflaţi acum: când cel care ulterior a devenit jumătatea mea, a citit interviul, mi-a spus aşa: „Vreau să fim şi noi într-o zi ca ei. Aş vrea să ai aceeaşi atitudine faţă de mine, cum are Renata.” Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l! 🙂 Pe atunci nu formam un cuplu, pentru că eu aveam nevoie de confirmări, şi teste, şi răspunsuri la întrebări, şi toate la un loc:). Vă mulţumim şi vă preţuim pentru simplitatea şi sincertatea cu care vă iubiţi!

Aripi de drum: Nimic fără primul cuvânt:). Cum v-aţi cunoscut?

Renata: La Tv Sighet. Eram vecini, stăm la 1 minut şi jumătate unul de altul, dar nu ne ştiam. Aşa e-n viaţă.

img_9670-1024x768

Christian: Renata a lucrat acolo 6 ani. Eu 2. S-a aprobat un proiect foarte frumos, „În pas cu tinerii”, şi ne-au distribuit în acest proiect împreună. Distribuţia a sunat  aşa: „Luni la ora 19 intraţi în direct.”

Ca-n viaţă, aş spune eu. Nu te întreabă nimeni dacă eşti pregătit de-adevăratelea:), Dumnezeu îţi scrie scenariul şi tu decizi cum îţi joci rolul. Uite dovada că suntem ceea ce alegem să fim. 2 vieţi schimbate într-o secundă, printr-o decizie fermă.

Domnule producător, vă mulţumesc! N-aş avea azi în faţa mea 2 oameni frumoşi, cu visele şi iubirea lor, dacă n-aţi fi dat dumneavoastră startul poveştii.  🙂 Nici măcar n-aţi numărat până la 3… şi-aş mai spune multe… Dar îi las pe ei să povestească.

Renata: Aşa ne-am apropiat şi am devenit cei mai buni prieteni.  Petreceam foarte mult timp împreună. Nu trecea o oră fără să vorbim. Şi era totul spontan şi natural. Mi-aduc aminte că de ziua mea Christian a complotat cu colegii mei să-mi facă o surpriză. N-am bănuit nimic.

Christian: Ba ai bănuit, căci eu eram palid la începutul emisiunii.

Renata: Da, şi l-am întrebat dacă se simte bine. El a stabilit cu invitatul nostru, să cânte piesa celor de la Taxi, „Cele 2 cuvinte”. Apoi  am văzut-o dintr-o dată pe mama la televizor, cum îmi transmitea felicitări de ziua mea, apoi pe cei mai buni prieteni ai mei. El le luase interviuri. M-a emoţionat foarte tare.

Îşi amintesc totul ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Îi las să spună cum simt. Şi la fel vă redau.  Povestesc atât de natural şi de plini de pasiune, că îţi fac poftă de frumos. Mă gândesc la copii, dintr-o dată. Defect profesional, dar, îmi vine în minte imaginea copiilor lor, cărora le spun în fiecare seară povestea preferată: a lor. 🙂 Dragii mei, nu veţi avea nevoie de cărţi, pare că le veţi deveni eroi propriilor copii.

Christian: Şi ţi-am adus confetti…

Se completează unul pe altul, mai abitir decât rezolvă rebusurile cei mai buni dintre cei mai buni. Se cunosc atât de bine, că par a fi dicţionare explicative unul pentru altul. Ştiţi cum? Parcă şi-ar căuta unul altuia sensul. Dar unul într-altul…

Christian: A venit apoi alt proiect „Vara pe val”, în 2014, unde am fost trimişi împreună pentru o săptămână, la Costineşti. Doar noi cu un cameraman. 

Renata: Eram la fel cum ne vezi şi acum: cei mai buni prieteni. Toată lumea ne întreba însă: „Dar voi…?” Aşa că producătorul a complotat cu cameramanul, să ne filmeze şi în momentele în care nu ştiam că suntem filmaţi.

Christian:Aşa că au montat un filmuleţ în aşa fel încât părea spicy. Eu o ajutam câte o dată să-şi închidă o bluză, îi aşezam câte o şuviţă, dar totul amical.

Renata: Dar ei au montat în aşa fel, că părea că suntem un cuplu: cu încetinitorul,  cu muzică pe fundal… Şi ne-au arătat materialul în direct…

Îmi povestesc amândoi 15 minute despre „camera ascunsă”, timp în care mă uit când la unul, când la altul, şi fac în minte o întreagă analiză terapeutică: se ţin de mână uneori, alteori se privesc scurt şi caută confirmări unul de la altul despre date, amintiri şi experienţe. Râd mult, îşi completează alteori unul celuilalt fraza, fără a da năvală, vorbesc simplu şi delicat. Despre o poveste devenită destin. Al lor.

Aripi de drum: Cum e cu televiziunea? În afară că v-a adus împreună…

Renata: Eu am terminat Jurnalismul. Încă din clasa a 11-a am cochetat cu televiziunea. Când am început facultatea, deja lucram.

Christian: Eu am fost remarcat la liceu, pentru că participam la baluri, eram foarte implicat în tot ce ţinea de social. Şi am ajuns în televiziune nu din întâmplare, ci pentru că a vrut Dumnezeu. Nimic nu e întâmplător.

Aripi de drum: Cum aţi ajuns în Bucureşti?

Renata: Viaţa, cum a spus şi Christian. S-au legat toate, noi dorindu-ne foarte mult să trăim într-un oraş mare, cu mai multe posibilităţi.

Aripi de drum: Joburile?

Renata: Acum eu lucrez la o companie pe partea de comunicare.

Christian: Eu am renunţat la job pentru a mă dedica în totalitate blogului nostru. E foarte important pentru noi să facem ceea ce ne place.

Renata: Amândoi suntem în căutarea jobului mult visat, pentru că o dată ce ai microbul televiziunii în sânge, cu greu mai poţi scăpa de el. Dar Dumnezeu ne va ajuta să le ducem pe toate la capăt. Momentan suntem foarte mândri de proiectul nostru, blogul.

Aripi de drum: Cum v-a venit ideea blogului?

Christian: Ne plimbam cu bicicletele. La Muzeul Satului, în Sighet. Şi ne gândeam că atunci când vom pleca din Mass Media, ne va lipsi arta. Şi va trebui să compensăm lipsa.

Renata: Scuze că te întrerupt. (se uită fix la Christian şi aşteaptă cuminte acordul lui, din priviri) Noi suntem implicaţi în tot felul de proiecte. Deşi ne dorim să avem zile în care să nu facem nimic, atunci când se întâmplă, ne dăm seama că nu ne simţim tocmai relaxaţi. Trebuie să existe ceva care să ne facă să trăim.

Atenţie! Renata îşi cere scuze pentru că îşi întrerupe iubitul. Când lucrezi în domeniul psihologiei, nu ai cum să nu observi detaliile care altora le pot scăpa uşor şi pe care le-ar putea lua ca normalităţi. Când lucrezi cu cupluri, însă, îţi dai seama că de cele mai multe ori, partenerii uită să-şi spună „mulţumesc”, să se privească în ochi, să îşi zâmbească, să-şi ceară scuze… Când Renata a rostit cuvintele magice, beculeţele mele s-au aprins:). Aş face un workshop cu ei doi, despre CUVINTE, în cuplu. Sper să accepte, într-o zi, invitaţia mea…

Processed with VSCO with hb1 preset

Christian: Aşa că am decis să facem ceva ce nu era încă pe piaţă. Studiind-o, ne-am dat seama că se potriveşte un blog de cuplu…

Renata: Încurajaţi fiind şi de prieteni care ne spuneau că suntem apreciaţi ca şi cuplu, că suntem foarte drăguţi împreună.  Pentru noi blogul nu este joacă. Este visul nostru.

Christian: Nu am pornit de la ideea de a face acest proiect doar din pasiune, pentru ca, în timp, acesta să fie şi o sursă de venit. Ci cu ideea de business-vis de la început. Suntem foarte pasionaţi în munca aceasta, dar nu am început-o doar de dragul de a face ceva care să fie închis peste 2 luni.

Renata: E despre noi până la urmă şi ne reprezintă…

Pasiune şi iar pasiune. Gyuri Pascu a zis cândva: „Profesor sau doctor te faci, artist te naști, iar dacă ești conștient de ceea ce ai de făcut, mergi în direcția asta.”

Renata şi Christian s-au născut, nu s-au făcut, se pare. 🙂 Gyuri, ne-ai lăsat o mare moştenire: cuvinte care ne vor ghida destinul…

Aripi de drum: Se investesc bani în blog?

Renata: Din start. Pe lângă faptul că la început, dacă nu ai o recomandare foarte bună pentru a colabora pentru site, arunci pur şi simplu cu banii pe fereastră.

Christian: Lumea cere bani, şi nu e aşa uşor să găseşti oameni serioşi şi pasionaţi cu adevărat de ceea ce fac în domeniul acesta. Aşa că sugerăm tuturor să aibă în vedere colaborări cu profesionişti, nu cu amatori sau oameni despre care nu ştiu din surse sigure.

Aripi de drum: Cum e cu colaborările?

Renata: Suntem foarte deschişi colaborărilor, dar foarte selectivi. Nu acceptăm să promovăm nimic în care nu credem cu adevărat.

Christian:Totul trebuie să fie testat pe propria piele. E despre noi. Natural. Tot blogul nostru este ca un jurnal.

Aripi de drum: Hai să vorbim puţin despre compatibilitate. Eu văd că voi doi vă completaţi. La fel de natural, ca propriul vis.

Christian: Departe de a fi nişte ciudaţi, suntem foarte implicaţi unul în viaţa celuilalt. E un fel de „noi cu noi”. Ne place foarte mult să mergem împreună în concedii, doar noi doi. Vrem să facem mereu aceleaşi lucruri, să vizităm aceleaşi locuri, ceea ce nu ar fi aşa uşor dacă am merge cu alt cuplu, care ar dori să facă altceva decât noi.

Renata: Avem şi noi mulţi prieteni, dar ei ne acceptă aşa cum suntem. Ştiu că noi suntem în filmul nostru. Suntem foarte compatibili şi spontani. Nu trebuie să ne planificăm ce vom face în concedii, de exemplu, căci ne bucurăm de trăiri. Şi ne echilibrăm unul pe altul. Suntem fascinaţi de frumos, fie că e vorba de un muzeu, de muzică, de mâncare, etc. Ne cunoaştem foarte bine din priviri. Pot să-mi dau seama când îi e foame sau somn, după ochi.

Christian: Când eu am o perioadă stresantă, ea e stâlpul, şi invers. Reuşim să ne sincronizăm, şi, deşi poate ne sperie acelaşi lucru în acelaşi timp, reuşim să ne susţinem.

Aripi de drum: Voi aveţi 2 ani de relaţie. Ştiţi vorba aceea, că dragostea durează 3 ani. Cum e la voi?

Renata: Da, ştii vorba aia: în primul an cumperi apartamentul, în anul doi îl mobilezi, şi în al treilea, îl împarţi. (râdem)

Christian: Nu ne-am gândit niciodată la ce va fi dacă ne vom certa, sau ce va fi în viitor.

Aripi de drum: Dar v-aţi certat vreodată?

Christian: Nu. Conflicte avem, dar majoritatea au legătură cu blogul.

Renata: Când mă gândesc la o ceartă, mă gândesc la o discuţie în contradictoriu, care a ajuns la un anumit nivel, de la care partenerii nu mai pot înainta fără repercursiuni negative. Noi avem conflicte strict legate de blog, de exemplu: „Ai pus fix poza care nu-mi place mie, eşti egoist, doar tu să ieşi bine.”  Sau critici mai dure, de genul: „Da, normal, eu nu scriu niciodată bine…”

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Critică. Multă critică. Numai critică. Îmi permit să spun că aud cuvântul ăsta tot mai des, de la cupluri. Şi uneori mă doare numai gândul că oamenii, în loc să sublinieze cu roşu părţile pozitive, le încercuiesc pe cele negative, şi în loc să spună: „Îmi place când îmi spui aşa!”, recurg la: „Întotdeauna eşti aşa! Nu te vei schimba niciodată! Cum poţi să scrii atât de prost?” Şi lista poate continua. Gândurile mele zboară şi mă întristez, însă replica lui Christian opreşte şirul durerilor ce-ar fi urmat. Cum o fi la ei?

Christian: Ei, nu chiar aşa de simple, mai sunt şi momente în care suntem obosiţi şi unul vrea să lucreze la blog şi celălalt nu vrea, şi atunci vin reproşurile. Dar mereu se rezolvă.

Aripi de drum: Aveţi blogul de 1 an, dar sunteţi împreună de 2. În anul acela vă certaţi vreodată?

Christian: Nu. (râde)

Renata: Dacă ar fi să exclud  partea de blog, unde suntem perfecţionişti, nu avem certuri.

Aripi de drum: Haideţi să încercăm invers: Ce faceţi, astfel încât să nu vă certaţi?

Christian:Un mic secret este că dacă unul din noi simte nevoia să reproşeze, o face. Îţi spun de ce mă deranjezi, ce ai făcut, şi celălalt încearcă să transforme situaţia pe placul celuilalt. (se uită la Renata şi toţi râdem cu poftă)

Aripi de drum: Adică, rezumând terapeutic, totul se rezumă la: „Cum vrei tu, draga mea!”

Renata: Nu. (râde) Dar acum, pentru că eu merg la job dimineaţa, mă trezesc mai devreme. Însă, din solidaritate, îl trezesc şi pe el.

Christian:  Adică ceasul mă trezeşte. Nimeni nu-l opreşte.

Christian vorbeşte calm şi apăsat. Renata este zglobie. Ascult numai despre situaţii care au consecinţe, nu care au vinovaţi. Mă uimeşte felul lor de a reformula. Nu aud reproşuri care încep cu „Tu!” Pare că fac terapie de cuplu de cel puţin 2 ani:). Dacă Christian se trezeşte, nu e vina Renatei, ci a ceasului care nu e oprit de nimeni:). Şi celui ce ar fi trebuit să-l oprească nu i se aduce nici o vină…

Renata: Cred că alt secret este că facem lucruri împreună, nu ne lăsăm singuri unul pe altul, în sensul în care nu există ca unul să spele vasele şi celălalt să stea.

Christian: Şi mai e ceva: facem lucruri împreună, însă dacă vrem să ieşim separat în oraş, cu alte persoane, ne oferim unul altuia această libertate. Ea poate ieşi cu prietenii ei cei mai buni, fără nici o problemă.

Renata: Atâta doar că eu am doar un singur prieten cel mai bun. (râde)

Mă întreb dacă acum urmează conflictul mult aşteptat. Îmi sună a uşor reproş şi plusez puţin:

Aripi de drum: Adică nu te derajează (Renata) ca el să iasă la cafea cu una din prietenele lui?

Renata: Nu. Am încredere. La noi nu există senzaţia că trebuie să dăm raportul. Cred că şi ăsta e un alt secret pentru un cuplu fericit. Suntem conştienţi de nevoia de libertate reciprocă, atâta timp cât există încredere. Dacă nu ne va conveni o anumită relaţie, vom spune, cu siguranţă. Prietenii fiecăruia au devenit prieteni comuni, şi atunci nu există frica de a nu cădea în relaţii intime cu vreunul din cei cu care ieşim. Nu ne verificăm telefoanele, nu ne accesăm conturile personale. Ne ştim parolele, dar nu verificăm din gelozie.

Christian: Decât dacă e vorba de blog. 🙂

Renata: Da, noi nu avem probleme de încredere în sensul în care, cum văd foarte des, ea verifică Facebook-ul din 2 în 2 minute şi se supără pentru că el a intrat de 5 minute şi încă nu a salutat-o. Noi suntem naturali.

Aripi de drum: De unde credeţi că vine încrederea aceasta aşa puternică?

Christian: Cred că pentru că am fost, mai întâi de toate, prieteni foarte buni.

Aripi de drum: Cât timp aţi fost doar prieteni?

Renata: 1 an. Prietenia este un început foarte bun. Când spui unui prieten orice simţi, fără teama că ar putea interpreta, ca şi iubit, poţi şi în cuplu să continui aceeaşi „tactică”. Nu ţi-e frică de a fi respins, pentru că ştii că orice ar fi, e acolo pentru a te ajuta să treci peste, să te sfătuiască, să nu încerce să te schimbe. Să nu îi fie teamă să fie vulnerabil, crezând că asta l-ar situa pe o poziţie de inferioritate.

Aripi de drum: Să înţeleg că sunteţi dovada faptului că fluturaşii pot veni şi după o prietenie? Şi că vulnerabilitatea crează intimitate, nu inferioritate?

Renata: Noi putem băga mâna în foc pentru asta.

Christian ne face atente la mirosul de lavandă. Ne uităm în jur, la locul acesta, care tuturor ne aduce frumosul în suflet, şi deodată Renata observă:

  • Uite acolo, un C şi un R. Nu mai sunt alte litere. Uite, e un semn!

Nu ştiu ce credeţi voi despre semne, dar mie mi se pare că aici e vorba de poveşti nescrise încă. Din toate literele alfabetului, cei care se ocupă de local au pus în centru exact un C şi un R? Christian şi Renata? Să fie oare doar o coincidenţă? 🙂

Vom afla probabil într-o zi …

img_9183

Christian: Dar despre tine ce ne spui? Cum ai început blogul?

Renata: Cum e să fii terapeut?

Vă amintiţi ce a spus Renata la începutul înterviului? Că atunci când îţi intră microbul în sânge … Au reuşit să răspundă, cuminţi, ca şi intervievaţi, fix 43 de minute. Acum au nevoie să schimbe rolurile. 🙂 Cred că e specific artiştilor. Iubitorilor de frumos şi simplu, căci şi Andrei Neagu a avut aceeaşi reacţie. Aici. 🙂

Le povestesc câte ceva, continuând să le urmăresc reacţiile. Se completează la fel. După minute bune de poveşti spuse nu la gura sobei, ci a mulţumirii că Dumnezeu m-a binecuvântat cu cea mai frumoasă meserie din lume, primesc cel mai frumos cadou pe care cineva mi-l poate face: o carte. Am scris aici despre ea. Primul cuplu care îmi oferă un cadou pentru cuplu:). Cine ştie, or fi vorbit oamenii ăştia dragi cu Dumnezeu despre singurătatea mea:)…

2 oameni frumoşi, care pot fi modele de bucurie şi simplitate, dovezi ale trecerii prin lume cu iubirea adevărată de mână, să ştiţi că pot schimba lumea. Cu optimismul şi entuziasmul lor. Şi fiecare din noi, zic eu, ar trebui să avem în jurul său un om care să emane, prin toţi porii, încrederea că viaţa e o artă. Dacă mai aveţi şi norocul să aveţi un cuplu, puteţi fi siguri că undeva, Cineva vă iubeşte mai mult decât credeţi voi.

Decid să îi întreb despre curajul de a merge în direcţia care îţi place. Despre ce cred ei că ar trebui să facem atunci când avem un vis, o idee, şi nu avem curajul să o materializăm.

Christian: Chiar azi am văzut un clip în care se vorbea despre faptul că atunci când ai o idee, trebuie să acţionezi în primele 5 secunde, pentru că altfel, începe creierul să îţi găsească argumente împotrivă. Ba frici, ba alternative negative. Cred că ar trebui să pornim de la viaţa de zi cu zi: când dimineaţa ne sună ceasul, să ne ridicăm în secunda aceea. Altfel, amânarea duce la lipsa acţiunii.

Renata: Eu aici sunt pe minus.

Completare, observaţi? Ce o ţine pe Renata în pat, îl face pe Christian să sară din el şi să acţioneze. Cum să nu îţi facă poftă de o mare iubire acest cuplu? Cum să nu visezi cu ochii deschişi la o poveste în care tu, femeie, să te simţi în siguranţă lenevind, având curajul să spui: „Nu-mi place să fac asta!” şi să ştii că nu eşti judecată?

Christian: Renata ar sta până în ultima clipă în pat, chiar dacă ştie că întârzie. (râd)

Aripi de drum: Cum e cu planurile de viitor? Cum vă vedeţi peste timp?

Renata: Facem ce simţim. Dacă e să meargă, merge, dacă nu, aşa a fost să fie. Noi credem foarte mult în Dumnezeu. Şi în faptul că ne-am întâlnit pentru că a fost dat. Am schimbat fiecare ceva în viaţa celuilalt.

Christian: Ne gândim că a fost dat să fim împreună. Un exemplu simplu raportat la activitatea noastră ar fi faptul că Renata are mai mult talent la scris, eu la partea de fotografie. Şi uite aşa a luat naştere blogul. Dacă nu am fi fost împreună, fiecare ar fi făcut ce ştia mai bine, dar singur. Şi sigur nu ieşea la fel de bine ca atunci când doi oameni sunt uniţi. Alfel e arta în doi.

img_23021-1

Aripi de drum: Pentru mine, faptul de a aduce Dumnezeu împreună doi artişti, era cel mai frumos lucru din lume, dar imposibil în viaţa reală. Pentru că fiecare ar vrea să fie sus şi nu ar suporta unul succesul celuilalt, îmi spuneam. Iar voi sunteţi acum dovada vie că 2 artişti nu doar că pot trăi împreună, dar pot şi da naştere unor poveşti de viaţă la fel de frumoase ca sufletele lor.

Renata: Apropo de artă şi folk, pentru că ştiu că tu eşti pasionată de genul acesta, să-i asculţi pe Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei. Au o melodie extraordinară, „Cele mai frumoase”. Picioare, lacrimi, minciuni.

 

Aripi de drum: Apropo de cele mai frumoase… picioare. Cum staţi cu gelozia, concret? Am mai vorbit puţin mai devreme, dar acum spuneţi-mi concret.

Renata: Deseori gelozia poate nărui o relaţie. Am asistat la astfel de situaţii, dar, spre norocul nostru, noi nu avem acest „microb”.

Christian: Aud drame: „Gata, s-a terminat, am văzut eu că i-a dat mesaj, că i-a pus emoticonul ăla.” Chiar am scris un articol pe blog referitor la secretele care ţin un cuplu sudat. Repetăm: „Be best friends!” 

Renata: La noi a funcţionat. Sperăm ca şi la alţii.

Aripi de drum: Cum e cu prieteniile care se pot strica dacă se transformă în relaţii de iubire?

Christian: Nu credem că este aşa. Din proprie experiență știm că prietenia a fost prima treaptă pe care am urcat pentru a ajunge aici. Și…suntem recunoscători și fericiți.

Aripi de drum: Mai bine ca voi, căci sunteţi 2 în 1. (râdem) Sau 3 în 1: Renata, Christian şi relaţia.

Christian: Dacă sunteţi mai întâi prieteni, se conturează o mare încredere. Şi după ce dobândeşti această încredere, nu te va lăsa sufletul să îţi răneşti prietenul cel mai bun.

Cine să aibă atâta grijă de oamenii aceştia frumoşi, încât să fie atât de compleţi, în imperfecţiunea lor? Cum sunt un copil de Dumnezeu, îmi permit să-i întreb despre El:

Aripi de drum: În ce relaţie sunteţi cu Dumnezeu?

Renata: Ştim că povestea noastră a fost scrisa de El, iar noi în fiecare moment ne lăsăm pe mâna autorului. Credem că asta spune totul.

Îmi dau seama că nu i-am întrebat nimic despre iubire. Cred însă că nici nu ar fi foarte necesar, având în vedere că sunt genul de cuplu despre a căror iubire vorbesc propriile lor acţiuni. Vorbele sunt prea simple pentru frumuseţea lor, legaţi printr-un 2 care spune mai mult decât orice roman. Aşa că mă gândesc că ar fi interesant să-i pun la un exerciţiu de artă adevărată:

Aripi de drum: Ce aţi picta într-un tablou numit Iubire?

Christian şi Renata: Într-un astfel de tablou elementul principal, în cazul nostru, ar fi Soarele: căldură, lumină şi energie pozitivă.

Pentru că iubirea este în sine cel mai frumos tablou, eu i-as picta pe ei doi. Fără să fiu plătită pentru a face astfel de afirmaţii, 🙂 dacă vreodată voi decide că singurătatea nu mai e pentru mine, aş vrea ca povestea mea de dragoste să arate ca în pozele pe care le-aţi văzut!

Vă mulţumesc, dragii mei, pentru că mi-aţi dat voie să fac parte, pentru 2 ore, din puzzle-ul vostru!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
De ce mă tot caută, dacă nu mă vrea? 3 Adevăruri care dor, dar vindecă

Relatii

De ce mă tot caută, dacă nu mă vrea? 3 Adevăruri care dor, dar vindecă

Distribuiți vă rog

1) Pentru că  îi lipseşte ceva.  Ceva am zis, nu cineva. Şi de ar fi totuşi un cineva, acela n-ai fi tu!

Şi lipsa asta n-are nimic de-a face cu nervii actualei, cu lipsa ei de intelegere, cu dragostea care a murit, cu groapa pe care a sapat-o sa o inhumeze. Pe iubire zic, nu pe femeie!

Lipsa asta are de-a face cu el. Cu iubirea care ii lipseste. Iubirea de sine. Cu frica de a nu ramane singur, asa defect cum e. Defect, ai auzit bine! Daca nu s-ar vedea la mana a doua, ori a treia, ori aproape de final, n-ar ramane langa o ea care ii da batai de cap, in loc de implinire, la ceas de dezlegare.

2) Te cauta nu pentru ca e porc, nemernic sau misogin. Ci pentru ca nu poate mai mult. Si celui ce n-are, i se va lua si ce are, zice Hristos. Ala in care s-ar putea sa nu crezi! Nu  poate, pentru ca e gol pe dinauntru. Caci n-a avut cine sa-i umpla sufletul cu iubire. Cu demnitate. Cu bucurie si cu pace. Si, in lipsa lor, s-a pus pe cautat inlocuitori. Femei. Alcool. Droguri. Cluburi. Aroganta. Infatuare.

Puterea exemplului pozitiv in viata lui, a inclinat spre 0. Poate si in a ta, dar tu n-ai apucat inca sa gasesti scapari in substitute care iti distrug trupul. Tu ai luat calea celor ce-ti distrug sufletul. Unul din substitute e el, barbatul frumos ce-l plangi in fiecare perna, in fiecare pumn si-n fiecare respiratie. El insa… e al alteia. Sau al altora.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

3) Te cauta din acelasi motiv din care tu ii raspunzi inca: pentru ca amandoi cautati o mare iubire, o mare implinire si un mare adevar. El in aventuri si-n deliruri, tu in bratele lui.

Amandoi vreti sa fiti acceptati si valorizati asa cum sunteti.

Problema nu e insa nevoia de iubire, ci LOCUL unde o cautati amandoi: in substitute.

Diferenta o face, insa, numai Dumnezeu! Si despre asta vom vorbi altădată!

Dacă vrei să înveţi despre adevărata iubire, îţi recomand aceste 2 cărţi, care pe mine m-au transformat:

Relaţii de iubire. Normalitate şi patologie

ARTA DE A CULTIVA RELAŢII DURABILE

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Suntem noi, oamenii, perfecţi? Provocarea de a fi tu însuţi

Credinta

Suntem noi, oamenii, perfecţi? Provocarea de a fi tu însuţi

Distribuiți vă rog

Suntem noi, oamenii, perfecţi?

„Se spune că fericirea înseamnă să tinzi spre perfecţiune ştiind că nu o vei atinge niciodată. Că e important să savurezi drumul spre destinaţie.” – zicală populară

Deseori aud oameni care refuză să devină ceea ce i-a creat Dumnezeu să devină, din teama de imperfecţiune. Din frica de a eşua şi de a le pune cei din jur eticheta de IMPERFECŢI.

Te doare. Pentru că ştii că Dumnezeu e Singurul perfect şi nimeni altcineva. Pentru că ştii că păcatul ne-a făcut robi, dar Hristos ne-a făcut fii de Dumnezeu, prin moartea Lui. Ne-a curăţat şi ne-a iubit mai presus de orice frică a noastră şi de orice greşală.

Ştii că nimeni nu va putea ierta păcatele afară de Cel ce le-a luat asupra Sa. Afară de Cel care Şi-a dat viaţa pentru salvarea noastră. Iar noi înţelegem greşit jertfa Lui. Ne credem Dumnezeu şi avem curajul să nu avem curaj. Să nu îndrăznim, de teama eşecului.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Deşi am citit de sute de ori: „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33) ne vrem demni de iubirea Lui şi atunci ne gândim că trebuie să-I arătăm cât de buni suntem. Câte sacrificii facem, parcă pentru a ne cumpăra mântuirea. Fără PERFECŢIUNE parcă ni se pare că El nu ne va accepta. De parcă moartea Lui n-ar fi de ajuns. Îl comparăm pe Dumnezeu cu lumea şi ne aşteptăm de la El la aceleaşi judecată cu a celor de pe pământ.

Sursă: Google

„Nu eşti bun de nimic! Nu ai reuşit să iei nota 10, eşti mai prost ca Ionel!”

Şi deşi Îl descoperim pe Dumnezeu într-o zi, poate după lungi agonii pe paturi de viaţă ajunsă la răscruce, în loc să ne predăm toată viaţa Lui, ne ascundem de El, să nu cumva să ne vadă imperfecţiunile. Convinşi fiind că Dumnezeu ne iubeşte condiţionat.

Nu l-a întrebat oare Dumnezeu pe Adam, după căderea în păcat: „Adame, unde eşti?” Ba da, dar noi nu mai vedem că deşi Adam şi-a primit consecinţa pentru căderea Lui, a venit într-o zi Hristos şi a schimbat tot.

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!” Şi luăm cuvintele acestea ca pe nişte truisme cărora le privim ambalajul şi-l confundăm cu marfa… Şi alegem să nu îl cumpărăm, de teamă că nu vom avea bani. Şi ne-om face de râs în faţa lumii, de vom arăta că avem buzunarele goale.

Ne străduim să fim perfecţi pentru a fi iubiţi, neînţelegând că Dumnezeu ştie foarte bine păcătoşenia noastră. Fără să recunoaştem că pentru El, păcătosul nu este cel stigmatizat. Cel aruncat la ghenă. Ci cel cu care El a stat la masă. Cel pe care îl cheamă în fiecare clipă să vină să-i dea apa vieţii.

Când vom înţelege oare că Dumnezeu nu ne vrea perfecţi? Ci smeriţi. Oameni care să îşi recunoască imperfecţiunile şi să admită că fără El nu sunt nimic. Nu ne vrea obedienţi. Nu are nevoie să fim sclavii Lui. El nu are nevoie de nimic.

Şi noi, „sărmani artişti”, vrem să-I dăm operele noastre de artă, când de fapt SUNTEM NOI ÎNŞINE OPERELE LUI DE ARTĂ!

#Scrie şi tu pe Învaţă.Crede.Iubeşte, folosind formularul de contact!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
6 principii biblice care te echipeaza pentru călătoria spre o viaţă plină de semnificație

Credinta

6 principii biblice care te echipeaza pentru călătoria spre o viaţă plină de semnificație

Distribuiți vă rog

Când am început studiul biblic „Femeia împlinită”, mi-au venit în minte versurile poetului Adrian Păunescu:

Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

Am zâmbit la ideea de „imposibil fără noi”, dar am simţit cum mi se rup bucăţi din suflet când mi-am amintit cum am fost eu. Convinsă că nu valorez mai nimic, că nu am drepturi, decât obligaţii, că nu ştiu, că nu pot, că sunt urâtă, că sunt slăbănoagă, că sunt o copilă fără minte. Şi lista poate continua cât n-aveţi voi habar.

Cândva, mă potriveam perfect acestor versuri:

Cântec femeiesc 

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

(Adrian Păunescu, Destinul femeiesc)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Dar, după lungi ani de „delir”, am înţeles că sunt fiică de Dumnezeu, nicidecum femeie cu destin blestemat.

Începutul vindecării mele a fost greu. Ca toate începuturile schimbării. Mi-era dificil până şi să ascult un compliment pe care mi-l făcea cineva, că imediat găseam vreun defect să-l fac vizibil lumii.

Mi-era greu până şi să gândesc că aş fi iubită necondiţionat de Dumnezeu, să nu mai vorbesc de a simţi dreptul la iubire. Avusesem parte de atâtea „iubiri perfecte” (toate bifate greşit) că şi de aş fi vrut să cred că cineva mă iubeşte aşa cum sunt, şi tot n-aş fi putut. Eram convinsă că e ceva în neregulă cu mine. Şi DOAR cu mine. Eu eram responsabilă pentru toate. Habar nu aveam pe atunci ce aşteaptă Dumnezeu de la mine: credinţă. Şi prin ea, fi-voi vindecată.

Primul pas era să accept ajutorul oamenilor, dragostea lor şi neputinţele mele.

Habar nu aveam că sunt unică DOAR pentru că El m-a creat aşa şi că imaginea de sine reală este aceea văzută prin ochii lui Dumnezeu. Că nu mă pot baza pe modul în care mă văd eu sau alţii, ci doar pe modul în care mă vede El. Orice altceva e „ca reflexia într-o oglindă spartă”, cum spunea cineva.

Am preluat azi, pentru voi, principiile din studiul „Femeia împlinită” , pentru a vi le împărtăşi.

Principiile care, spune studiul, te echipează pentru a trăi o viaţă plină de semnificaţie:


1) Conștientizează-ţi unicitatea! : eşti unică pentru că aşa te-a creat Dumnezeu, nu pentru că ai un trup perfect şi o minte la fel de perfectă!


2) Acceptă sursa! Totul vine de la Dunnezeu, nu de la oameni. Nici măcar de la părinţii tăi. Dumnezeu ţi-a dat această unicitate!

Acestea reprezintă FUNDAŢIA pe care îţi vei construi viaţa.
3) Activează-ți misiunea! Află pentru ce domeniu te-a pregătit Dumnezeu, fiind mereu conştientă că scopul fiecăreia dintre noi este să-i aducem slavă lui Dumnezeu. Şi, cu acest adevăr în minte, să găseşti modalitatea prin care să duci la împlinire planul lui. Eu am aflat că scriitura este arma mea, tu ai altă pasiune poate. Foloseşte-o! El ţi-a dat un talant să-l înmulţeşti, nu să-l ţii ascuns!


4) Redirecţionează-ţi viaţa
!

Acestea  două (3 şi 4) reprezintă DIRECŢIA care îţi modelează intelectul, emoţiile şi voinţa.
5) Traieşte proactiv!

6) Fii perseverentă! 

Acestea (5 şi 6) reperezintă ACŢIUNEA, cu ajutorul căreia vei progresa în viaţă.

Autorii studiului biblic explică mai mult ca perfect îmbinarea celor 3:

FUNDAŢIE + DIRECŢIE+ACŢIUNE : echiparea pentru o viaţă împlinită

Fundaţie+Direcţie (fără acţiune): ştiu cine sunt, cui aparţin şi de ce am fost creată, ştiu că Dumnezeu îşi doreşte însemnătate pentru viaţa mea, însă NU FAC NICI UN PAS către acest lucru.

Fundaţie+Acţiune (fără direcţie): ştiu cine sunt, cui aparţin, dar Nu îmi trăiesc viaţa după planul lui Dumnezeu, trasat de El pentru mine.

Acţiune+Direcţie (fără fundaţie): mă preocupă faptele mele, ştiu că Dumnezeu îşi doreşte ca viaţa mea să aibă însemnătate, dar nu mă accept în totalitate.

Fii sigură că fără Dumnezeu nu eşti nimic mai mult decât o femeie. Cu Dumnezeu eşti prinţesă. De Rege. Creată să devii ceea ce El te-a creat să fii.

Dacă ai întrebări sau nelămuriri în ceea ce priveşte feminitatea ta, foloseşte formularul de contact, şi îţi răspund în cel mai scurt timp. Pentru orice problemă, Dumnezeu a oferit o soluţie!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog