Etichetă: pace

Cum ne despărţim? E simplu

Relatii

Cum ne despărţim? E simplu

Distribuiți vă rog

„Fără tine mi-e frig. N-am înțeles niciodată/ cum simte aerul că ai plecat”- Ana Blandiana

Cum ne despărţim? E simplu.  Mai des, mai rece, mai nepăsător, mai în delir şi mai fără rost.

Ne despărţim pentru că nu ştim să trăim. Ne plac respiraţiile oprite între 2 litere şi 3 încercări de-a ne înţelege unul pe altul.

Ne despărţim pentru că avem nevoie de independenţă. Cică. Fără şanse de a trăi în doi. Doar cu şansa dată o dată de a trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu dăm mai multe (şanse). Ne spunem simplu, simplu de tot, ce complicată e viaţa lângă celălalt. Şi nu ne întrebăm cum e a lui, lângă noi.

Susţinem că ne pasă de iubire, şi habar n-avem că nu ne dăruim măcar dreptul de a o trăi simplu, fără fard şi pe tocuri de 15. Habar n-avem cât contăm pentru celălalt, căci ne împărţim timpul între a-l acuza şi a ne găsi scuze pentru clipa când îi vom trânti în faţă uşa. Şi din timpul rămas, ne facem aripă. Să mai bată din când în când, să ne aducă aminte de cei care-am fost în braţele din care am plecat.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ne despărţim. E mult mai simplu decât să ne împărţim între înţelegere şi acuze, între confesiune şi iertare. Ne dor vorbele spuse, fără să avem răbdarea de a le auzi pe cele nespuse.

Vine iarna. Curând. Deja e ger, pentru unii. Deja se îngheaţă. Se alunecă şi se cade. Ne rupem picioarele, deşi purtăm ghete fără toc. Cele mai banale încălţări, să ne fie mai uşor să fugim. Nici măcar demnitatea de a alerga cu capul sus, pe tocurile alea de 15, n-o mai avem.

Ne prefacem că suntem nişte cerşetori fără adăpost, cu haine zdrenţuite şi murdare. Ne victimizăm fără scrupule, cerând dreptul la cuvânt. Nu ne interesează nici măcar cât bobul de muştar, ce goi îi lăsăm pe ceilalţi, în braţele cărora ne-am găsit adăpost pentru o vreme.

Mi-e frig.

Ţie?

Susă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Feminitatea pusă de o parte- Leslie Ludy

Relatii

Feminitatea pusă de o parte- Leslie Ludy

Distribuiți vă rog

Leslie Ludy este scriitoarea care ţi se lipeşte de suflet! Scrie despre femei şi pentru femei, într-un stil plin de iubire şi devotament faţă de Dumnezeu, explicând concis şi concret DE CE şi CE avem de făcut pentru a trăi o viaţă de pace.

Feminitatea pusă de o parte cuprinde 9 capitole, în 204 pagini. Între copertele ţi se dezvăluie scopul feminităţii, ţi se explică iluzia atractivităţii şi valoarea propriei fiinţe, izvorul adevăratei frumuseţi, tăria de a învinge, sau mitul frumuseţii interioare.

Am recitit acestă carte de 3 ori. A doua oară am găsit-o în bibliotecă întâmplător, când inima mea era plină de răni deschise. Mă credeam urâtă, fără valoare şi de neiubit. Eram convinsă că bărbatul care nu mă iubise nu reuşise să o facă din cauza defectelor mele, multe la număr, pe care el mi le enumera. Nu aveam habar că bifasem de fapt greşit. Încă o dată.

Leslie Ludy a fost cea care mi-a deschis ochii, spre a vedea dincolo de păreri şi judecăţi, ce contează mai mult în această viaţă, de ce am fost creată şi pe Cine trebuie să iubesc întâi, să pot iubi bărbatul potrivit.

„Dacă un suflet are vreo urmă de frumuseţe, este pentru că Hristos a înzestrat acel suflet cu frumuseţea Sa proprie, căci în noi înşine, suntem diformi şi pângăriţi!”

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Leslie ne ţine de mână pe tot parcurul cărţii, spre a ne ajuta să facem paşii spre câştigarea iubirii de sine, a păcii, şi a feminităţii care cucereşte inima unui bărbat. Ne învaţă unde şi cum putem găsi bărbatul potrivit, ce înseamnă decenţa, cine şi cum ne minte în privinţa adevăratei frumuseţi. Ne învaţă ce ne deformează concepţia despre feminitate, şi cum putem fugi pe uşa din dos, din calea imoralităţii.

Aflăm din această carte ce este vulnerabilitatea, când şi  cum să o folosim pentru a ne pune în valoare feminitatea. Face o incursiune în trecutul nostru, incursiune terapeutică, spre a înţelege de unde vin fricile şi durerile noastre, spre a putea să le corectăm şi să trăim vieţi pline de linişte sufletească.

Ne vorbeşte apoi despre căsătorie şi dezamăgire, despre perfecţiune şi minciună.

„Când îi considerăm pe soţii noştri a fi sursa fericirii şi împlinirii noastre, vom fi de obicei dezamăgite!” a fost, pentru mine, minunea care m-a făcut să înţeleg că nimic din ceea ce e este exterior nu îmi va oferi pace, şi atribuirea respinsabilităţii pentru bucuria mea, unui bărbat, este greşită.

Am învăţat, din cartea lui Leslie Ludy, că nimic din ceea ce nu sunt nu mă face nevrednică de o mare iubire, şi nimic din ceea ce sunt nu îmi poate aduce pacea. Doar Dumnezeu.

Hai la învăţat din lecţiile de viaţă ale celor ce au avut curajul să se dezvăluie, pentru a fi noi fericite cu adevărat!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.