Etichetă: odihna

3 faze ale Infidelităţii. Învaţă despre ele şi decide!

Relatii

3 faze ale Infidelităţii. Învaţă despre ele şi decide!

Distribuiți vă rog

Cele 3 faze ale Infidelităţii şi cum le gestionezi

Când ai fost trădat, simţi că întregul tău sistem de valori a fost dereglat, că ai intrat într-un subsol din care ţi-e imposibil să mai ieşi şi că întreaga ta viaţă se opreşte la litera I.

Specialiştii spun că există 3 faze prin care trece fiecare persoană care a descoperit infidelitatea partenerului. Vreau să ţi le prezint, pentru a vedea că nu eşti singurul-singura care trece prin aceste etape, şi a nu cădea pradă vinovăţiei sau a răzbunării.

  • Carousselul
  • Monitorizarea
  • Reclădirea încrederii
  1. Carousselul: senzaţia aceea de „Îl iubesc şi-l urăsc în acelaşi timp!”. În această fază te poţi simţi confuz, plin de vinovăţie sau furie atât faţă de partener, cât şi faţă de tine însăţi. Întrebări ca: „Ce are ea şi nu am eu?”, „Cum de nu mi-am dat seama?”, „Mai pot avea vreodată încredere în el, dacă îl iert?”, etc, vor duce la agitaţie, la dorinţa de a renunţa la relaţie sau din contră, la a lupta pentru relaţie, la depresie sau la dorinţa de a afla cât mai multe detalii despre tot, fără să îţi dai seama că asta îţi va otrăvi sufletul.

Pot exista dorinţe de a recuceri partenerul, deşi s-ar putea să descoperi că eşti singurul care investeşte în relaţie. Poţi asista la îndepărtarea partenerului din ce în ce mai mult, atâta timp cât i-ai spus că ştii despre infidelitate, căci îşi dă seama că acum fructul este interzis, şi atunci s-ar putea să dorească să îşi întâlnească amanta şi mai des.

E perioada în care poţi începe o serie de discuţii, urmate de negocieri, ţipete, certuri, ameninţări, mituiri. Iar în plan personal interesul pentru muncă scade, plângi foarte uşor, te retragi din anturaj, uneori de ruşine, slăbeşti şi-sau te odihneşti mult mai puţin.

  1.  2. Monitorizarea: După ce a trecut etapa de confuzie şi furie, urmează monitorizarea, în care, deşi emoţiile fluctuează, sunt mai domoale. Amândoi se poate să fiţi mai liniştiţi şi mai încrezători că se poate schimba ceva.

Vorbesc acum de cazul în care partenerul care a trădat doreşte să rămână în relaţie. Dacă nu, a insista tu, nu este soluţia cea mai bună, pentru simplul motiv că dragoste cu sila nu se poate, şi a te înjosi în faţa cuiva nu te face mai demn de iubit, ci mai demn de milă. Iar mila nu este o emoţie care să ţină un partener lângă tine o veşnicie, purtându-ţi în acelaşi timp şi respect.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  1. 3. Reclădirea încrederii: este faza în care ambii decid că pentru a continua relaţia, trebuie să-şi asume fiecare responsabilitatea atât pentru trecut, cât şi pentru prezent şi viitor. Decid să lucreze la descoperirea motivelor care au dus la infidelitate, spre a putea preveni în viitor o posibilă recădere. Este etapa în care decid să se ierte, să reia comunicarea şi să continue să-şi construiască o căsnicie solidă.

Pare imposibil? S-ar putea, însă atâta timp cât ambii îşi asumă tot ce fac, cu siguranţă există o soluţie. Ce vreau să mai spun este că, în cazul în care eşti cel trădat, îţi sugerez să te întorci NUMAI atunci când partenerul tău ţi-a dovedit că face orice pentru a se schimba: şi-a cerut iertare, merge la consiliere, şi cel mai important, a renunţat la relaţia de adulter.

Dacă acest articol ţi-a fost util, împărtăşeşte-l şi cu prietenii tăi! 🙂

 Sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog

Relatii

Pensiunea Rază de Soare- locul unde mi-am lăsat Aripile

Distribuiți vă rog

– locul unde mi-am lăsat Aripile

Azi scriu despre o altfel de iubire a mea. De data asta, nu bifată greşit. 🙂

Iubirea de natură. Cea pe care Dumnezeu a creat-o pentru noi. Să ne bucurăm de ea. Numai că noi, puşi pe câştigat bani şi faimă, cheltuim timp să cumpărăm câte o bucurie la final de lună. De săptămână ori de viaţă…

Trist … ne e frică să trăim fără bani. Şi la sfârşit, ne e frică să murim fără oameni.

 

Despre iubirea de Aer vreau să vă spun azi. Despre cât de frumos se trăieşte liniştea în Breaza. La pensiunea Rază de Soare. Am fost 4 zile acolo, cu treabă. Impropriu spus la mine, aşa este! Treaba mea e să învăţ copiii cu tulburări de spectru autist să crească frumos. 

Am avut 4 zile în care m-am jucat vreo 15 ore pe zi. M-am jucat, da. Să-l pot învăţa pe copilul frumos să cânte. Să împărtăşească. Să împartă. Să se dea peste cap. Să mângâie. Să vorbească. Să reziste.

Am găsit un loc pe care mi-aş dori să îl întâlnesc şi în Rai.

Oameni frumoşi. Cu suflet plin de har.

Trambulină. Copilărie regăsită într-un loc unde poveştile au gust de corcoduşe necoapte.

Biliard. Locul unde Tom şi Jerry se luptă pentru supravieţuire. Copii care jucau cu părinţii, de drag ce prindeau de raza de soare ce apăruse peste noapte în viaţa lor.

Fotbal. Porţi de Rai, aş zice eu. Copii şi părinţi jucând, strigând. Râzând.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Terase. Ferestre spre cer. Numai lemn. Să simţi România. Să miroşi a foc neaprins.

Grătar. De ars pe el oboseala. De simţit miros de „Am voie!” 🙂

Foc de tabără. Să retrăieşti ce-ai fost odată.

Căruţă cu cal. Mişu, l-a botezat un prichindel de 3 ani şi jumătate. De făcut fercire.

Gâini, cocoşi, puişori. De învăţat copiii să iubească.

Deşi nu am avut timp să scriu, decât o singură postare, am scris pe suflet promisiunea reîntoarcerii. Sper, de data aceasta, cu o gaşcă întreagă de copii. Să-i învăţăm să trăiască frumos.

Rază de Soare, pensiunea unde Cerul şi Pământul se cunună. 

Am fost pe jos, în centrul oraşului. Cu copil de 5 ani de mână. Ne-am dat în tiribombe, în leagăne şi în tobogane. Am cumpărat îngheţată şi jucării de lemn. Să nu uităm să trăim.

După 3 ore, am auzit un glas frumos: „Hai înapoi la pensiune!”

  • De ce? întreb curioasă că al meu copil vrea să ne întoarcem…
  • Să ne dăm în trambulină. Să mă plimb cu căluţul! Să cânte cocoşul.

Mai spui ceva? 🙂 Nu ai cum… Copiii nu spun lucruri trăznite la Rază de Soare. Spun poveşti de trăit.

Mulţumim, Rază de Soare, pentru Aripile de Drum cărora le-am dat pauză 4 zile. Să-şi odihnească bătăile.

Mulţumim pentru frumuseţe, ospitalitate şi copilărie!

Revin, promit sufletului meu că îi voi da această libertate cât de des voi putea. MERITĂ!

Dragii mei, sufletele noastre merită o parte de Rai în fiecare clipă. Să le-o dăruim din când în când, aşa, într-o zbatere de gând! Să ne oprim într-o rază şi să ne odihnim sufletele, obosite de atâta căutat faimă.

 

Opriţi-vă la Rază de Soare, întinedeţi-vă inimile pe iarbă şi mirosiţi bucuria copilului din voi!

Până la revederea cu partea mea de Rai, îmi pun Aripi de Drum şi pornesc spre vis. Acolo unde mă aşteaptă Căluţul Mişu să îmi spună că şi oamenii mari au nevoie să se oprească să îl mângâie. Din când în când.

Atenţie: aici se face artă!

20160619_194618

Desen al unui adolescent cu Autism, de 16 ani! El este căluţul Mişu!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.