Etichetă: nume

Dragă Femeie … Îţi scriu din dragoste. Pentru sufletul tău mare, pe care scrie, cu litere prea mici: Libertate!

Relatii

Dragă Femeie … Îţi scriu din dragoste. Pentru sufletul tău mare, pe care scrie, cu litere prea mici: Libertate!

Distribuiți vă rog

Dragă Femeie … Îţi scriu din dragoste. Pentru sufletul tău mare, pe care scrie, cu litere prea mici: Libertate!

Îţi scriu să ştii. Că te condamn pentru că ţi-ai uitat în poşeta aia veche, feminitatea. Ţi-ai îndesat-o în ultimul buzunar, şi-ai azvârlit cu poşeta asta peste timp. Ai crezut că s-a sfârşit cu suferinţa ta, şi ai găsit şi tu, în sfârşit, pacea. De mână cu el.

Îţi scriu pentru că nu (mai) ştii să fii tu însăţi! Te-ai transformat aşa, peste noapte, într-o spioană. Te-ai pus pe aflat adevăruri despre Făt Frumos. Să te ajute să-i arăţi că nu eşti proastă. Că tu valorezi mai mult ca celelalte. Cu siguranţa copilei ce credea în chibrit, pe timp de ploaie.

Draga mea, îţi scriu să te trezeşti din visul tău frumos, cu prinţi care iubesc femeile-spioane. Cărora li se aprind călcâiele la foc automat, abia după ce au văzut cât de deştepte sunt cele ce-şi vând timpul pentru un detectiv scump, plătit dintr-o feminitate ieftină.

Îţi scriu pentru că doare nebunia ta. Te-ai transformat într-un vampir. Sugi la iluzii, de vei mai trăi încă 10 vieţi de-acum înainte. În nebunia ta. Te minţi singură că eşti cea mai deşteaptă, pentru abilitatea de a afla adevăruri ieftine, la promoţie.

Speri naiv, că bărbatul frumos pe care-l spionezi zilnic, te va duce la altar când va vedea ce-a pierdut. Speri naiv că iubirea lui încă nespusă, te va ridica pe braţe şi te va duce într-o căsuţă mică, de lemn! La marginea lumii. Să trăiţi fericiţi, până la adânci bătrâneţi.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Parcă ţi-am mai spus că în nicio poveste nu spune „ÎMPREUNĂ”. Toate se termină la fel:

 „Şi-au trăi fericiţi, pân la adânci bătrâneţi.”

Au trăit, draga mea, dar separat. Şi cel mai tragic e că ea, se spune că a rămas privind în gol, după prinţul ei, repetându-i numele la infinit, şi îngânând într-una:

„Şi-au trăit fericiţi, pân la adânci bătrâneţi…!”

Şi azi o găsim pe holuri de spital – de nebuni, da!- întrebând obsesiv:

 „De ce nu m-a iubit?”

Îţi scriu, femeie cu litere mari, în speranţa că vei înţelege că femeia aceea îţi poartă numele. Nu mai e mult până te va confunda cu ea însăşi şi va veni să trăiască la tine în destin.

Vei deveni atunci o biată nebună, ce va încerca să salveze, singură, o iubire bolnavă. Una care a murit demult. Ori n-a fost niciodată…

Îţi scriu, femeie indecisă, să pleci. Să închizi uşa după tine, să ieşi în stradă, să urli vreo câteva luni, de dor şi nedreptate, şi să te vindeci apoi de ce n-a fost să fie.

Îţi scriu, nebună perfectă, să ştii că în lume există şi bărbaţi imperfecţi, cu suflet curat. Pe care nu trebuie să-i speli la putere maximă, să le iasă petele.

Îţi scriu, frumoasă nebună, să te uiţi o clipă în oglindă şi să-mi spui dacă merită să-ţi numeri ridurile, singură, pe vreme de iluzie dulce, în vreme ce el îşi pune Aripile de drum şi îţi numără orele până când ajunge trenul în gară.

Să plece pentru totdeauna, la alta.

Atât.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

Credinta

De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

Distribuiți vă rog

De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

E un subiect pentru care ştiu că voi fi împroşcată cu noroi. 🙂 Ştiu şi-mi asum. Eu, cea „spălată pe creier de pocăiţi”, îmi asum ura sau batjocura celorlalţi, pentru că sunt principalul martor al minunilor din propria viaţă. Şi dacă Dumnezeu m-a ales, (şi nu dintre cei învăţaţi, ci dintre oamenii simpli, dintre pescarii oarecare, de pe marginea drumului) n-am cum să tac. Ar fi ca atunci când m-aş căsători în secret cu cineva şi l-aş ţine ascuns sub căpistere, ca pe iedul cel mic, de frica lupului:).

Aşadar, de ce e necesar botezul?

„Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta, pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (sublinierea îmi aparţine) Prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” (Romani 10:9-10)

Nu este de ajuns să crezi, la nivel intelectual, că există Dumnezeu. Că a înviat din morţi şi că … şi că .. şi că …

Sursa: Youtube

Biblia ne spune clar că „şi dracii cred şi se înfioară”. Pentru a fi mântuit, trebuie să simţi. Şi atunci când simţi, mărturiseşti. Nu ai cum să-mi spui că nu este aşa. Am să-ţi exemplific:

Fără un act concret, nimeni nu te crede: că eşti căsătorit, că exişti, că eşti român, etc. Dacă nu ai avea un certificat de naştere, ai fi nimeni. Dacă nu ai avea un certificat de căsătorie, nu ai fi soţia lui Ionescu, ci doar simplu, Gabriela. (să zicem). Dacă nu ai avea un buletin, nimeni nu ţi-ar şti cetăţenia şi alte date personale. Exact aşa este şi cu botezul. Când Dumnezeu te scoate din ţara unde ai trăit numai război, şi te duce în ţara păcii, nu o face punându-ţi pistolul la tâmplă, sub ameninţare. Se arată ţie cu adevărat, îţi vorbeşte ţie, te cheamă pe tine, pe nume.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Şi dacă aşa au stat lucrurile şi în viaţa ta, şi crezi că El a fost cel care te-a salvat, cum altcumva ai putea să spui lumii că ai fost scăpat de la moarte, decât „înscriindu-te în registrul numit Biserica Sa”? Şi cum altfel te-ai putea înscrie, decât lăsându-L pe Dumnezeu (Tatăl tău) să te recunoască şi să semneze pentru tine?

Când ai fost mic, deşi nu ai fost conştient că tata a semnat venirea ta pe lume, când te-ai făcut mare, ai recunoscut în faţa tuturor că el este tatăl tău. Nu ţi-a fost ruşine cu el. Din contră, te mândreai că îi eşti fiu. (nu vorbesc aici despre părinţii abuzatori, de care ţi-e teamă, etc)

Tot la fel, dacă vrei să te numeşti creştin, trebuie să ai un buletin de identitate. Îl poţi obţine numai mărturisind public, de bunăvoie, că aparţii familiei lui Hristos.  Că Îl ai ca Tată pe Dumnezeu şi ca Frate pe Isus Hristos.

De ce nu este de ajuns doar să CREZI? De ce mai este nevoie să şi mărturiseşti public? Răspunde-ţi singur, gândindu-te la clipa când vrei să te căsătoreşti. Să poţi fi soţul legal al unei femei, ai nevoie ca un for mai înalt decât tine, să ateste acest lucru:). Dacă refuzi să oficializezi relaţia, într-adevăr, nu înseamnă că nu poţi trăi în continuare cu acea femeie, dar înseamnă că nu îţi iei nici un angajament serios, pentru toată viaţa, faţă de acea femeie. Înseamnă că poţi să pleci oricând, în aceeaşi măsură în care, dacă nu ai o cetăţenie clară, NU poţi avea drepturile ţării respective.

Botezul nu te face creştin. (nu apa te spală de păcate) Doar credinţa sinceră în Isus Hristos o poate face. Însă botezul atestă cetăţănia ta, „starea ta civilă”. Nu te botezi pentru a fi mântuit, ci te botezi pentru a avea un certtificat legal de creştin. Botezul reprezintă recunoaşterea publică a unui legământ făcut în inima ta, cu Mântuitorul tău.

Pastorul bisericii  Agapia, unde sunt membră, a folosit o imagine care m-a ajutat să înţeleg exact scopul botezului: „Botezul este ca verigheta pe care mi-o pune pe deget soţia mea. Dacă o port, arăt fără ruşine că sunt soţul ei.” La fel şi noi, creştinii, când Îl mărturisim pe El ca Domn şi Mântuitor, recunoaştem, nesiliţi de nimeni 🙂 şi cu mândrie, că suntem copiii lui Dumnezeu.

Nu apa ne sfinţeşte, ci sângele Mântuitorului. Apa este un simbol.

De ce, dacă este doar un simbol, sunt obligat să mă scufund? 

Nu eşti obligat, în primul rând. Ci simţi. Nu eşti obligat să iubeşti un om, dar pentru a fi căsătorit cu el, ţi se cere să semnezi un act, apoi să porţi o verighetă. Scriptura spune clar, că pentru a fi mântuit trebuie să mărturiseşti. Ce-i drept, au fost situaţii în care oamenii au fost botezaţi cu pământ, din lipsă de apă. Dar au mărturisit. Apoi au trăit o viaţă în concordanţă cu mărturia lor.

Aşadar, botezul este important pentru că numai astfel poţi fi mântuit. Ceea ce trebuie să înţelegi este însă că, repet: nu el te va face creştin adevărat.

Creştin eşti după ce crezi.

# Dacă vrei să scrii pe acest site, aştept un e-mail la adresa: psihoterapeut.monica@gmail.com

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog