Etichetă: motivatie

  Cum tratăm autismul? Din interior, cu metode exterioare

Copii cu nevoi speciale

  Cum tratăm autismul? Din interior, cu metode exterioare

Distribuiți vă rog

Autismul este o tulburare pervazivă (globală) de dezvoltare, afectând capacitatea de interacţiune socială sau de comunicare verbală şi non-verbală.

Tratarea autismului incepe din interior

Din nefericire, atunci când tratăm autismul, tendinţa este de a-l aborda dintr-o perspectivă care ţine de exterior, iar nu de interior, de unde se naşte, de fapt. Acest lucru înseamnă că persoana cu autism prezintă dificultăţi în aria socială şi de exprimare, probleme care ţin de modalitatea de a-şi exprima sentimente şi trăiri, dorinţe şi dezaprobări.

Prin urmare, tendinţa noastră poate fi aceea de a încerca să tratăm problema, fără să ţinem cont de motivul pentru care a apărut, adică exact de incapacitatea de a exprima neputinţele.

De aceea, demersul recuperării trebuie făcut  în sens invers.. Intrăm în lumea copilului, nu ne arătăm superioritatea aducându-l pe el în lumea noastră, obligându-l să iasă din sfera sa lăuntrică.

Gândiţi-vă că întâlniţi pentru prima dată o persoană, aşteptând să plătiţi factura telefonică. Cum v-aţi simţi dacă această persoană ar sări la gâtul dvs, v-ar îmbrăţişa, v-ar pune să o ajutaţi să îşi strângă de jos dosarele care i-au căzut, v-ar povesti apoi ce a făcut la serviciu şi v-ar obliga să îi povestiţi cum a fost viaţa dvs?

Cam aşa se simte un copil cu autism când noi acţionăm din exterior pentru a-l recupera.

Spun CAM AŞA, pentru ca nu este chiar aşa, ci mult mai greu şi mai frustrant. Pentru că noi avem capacitatea de a ne exprima dorinţele, emoţiile. Şi nu doar capacitatea, ci şi puterea.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

metoda corecta de a face terapie

Prin urmare, abordarea corectă este prin  a-l lăsa pe copil să se acomodeze cu mediul- persoanele noi, să aleagă el momentul în care să interacţioneze. Pentru aceasta, aveţi nevoie să îl atrageţi spre dvs. Acest lucru se realizează printr-un joc (începeţi  să vă jucaţi ceva, să cântaţi, etc) sau prin a-i oferi obiecte/dulciuri care îi plac. În clipa în care va fi interesat de ceea ce aveţi, va dori să vi se alăture.

Dacă aţi reuşit să îl atrageţi, continuaţi să va jucaţi fără a-i adresa cereri. Va fi nevoie de timp pentru a prinde încredere, iar dvs aveţi nevoie de un copil care să fie independent şi fericit, nu doar de un copil responsiv, care ascultă comezile şi le execută.

În ceea ce priveşte comportamentul, dacă vrem să ajutăm un copil să nu mai muşte, soluţia  este a analiza  de ce a ajuns la acest comportament. Dacă interiorul este descoperit, exteriorul va veni în ajutor printr-o abordare care să-i prevină acest comportament.

În acest caz, abordarea este următoarea: aplicaţi o consecinţă compatibilă cu comportamentul manifestat: dacă a muşcat pentru că sarcina pe care i-aţi dat-o a fost prea grea, diminuaţi cerinţa. Dacă a muşcat pentru  s-a terminat pauza, pregăţi-l înainte: „te mai joci puţin, apoi vom face x!” şi lucraţi pe prevenire, dând mereu recompense pentru fiecare pas.

De asemenea, când copilul renunţă să muşte într-o situaţie în care ştiţi că o făcea de obicei, recompensaţi-l foarte puternic. Ar fi foarte util să păstraţi anumite recompense foarte motivante pentru el, pe care să le folosiţi doar pentru comportament.

rolul tratamentului medicamentos

Încă un aspect foarte important: soluţia nu este de a-i da doar  medicamente, crezând că aşa va dispărea problema. Tratăm şi cauza, nu doar efectul. Acest lucru se realizează prin terapie comportamentală (educaţie specială). Terapia care a dat cele mai bune rezultate în cazul copiilor cu autism este ABA. (analiză comportamentală aplicată).

De ce nu ajută numai medicaţia?

Pentru că medicaţia „rezolvă” BOALA. Iar autismul nu este boală. Nici măcar una psihică.

Este o tulburare.

Boala psihică o are ca formă de tratament principal  pe cea  psihiatrică. Tulburarea pervazivă are ca formă de tratament principal educaţia specială. Terapia.

Care se bazează pe principiul :”Azi semăn, o să culeg roadele!” (observaţi că această afirmaţie nu implică referire la timp şi/sau cantitate)

cand se vad rezultatele terapiei aba

„Când?” vor întreba mulţi. În special părinţii. Din păcate, acest răspuns nu vi-l poate oferi nimeni. Nici garanta.

Un răspuns de: „La anul!” (într-un an, în 2, etc) este egal cu a răspunde unui om care seamănă 1 hectar de pământ şi care întreabă „Când voi culege roadele?” răspunsul: „LA ANUL!” este o supoziţie, căci cine vă poate garanta succesul? Dacă va fi secetă? Dacă nu veţi putea să mai suportaţi financiar plata celor care muncesc pământul, sau dacă nu veţi mai vrea să faceţi asta? Motive pot fi nenumărate.

La fel şi în cazul copilului dvs. Cum poţi garanta ceva, bazându-te pe supoziţii? Sau pe încrederea că acest copil va lucra 8 ore pe zi la cel mai înalt nivel posibil, cu cei mai buni terapeuţi, cu o implicare 100% a familiei, etc?

Recuperarea copilului cu autism depinde de calitatea şi cantitatea orelor investite în educaţia sa şi  implicarea totală a părinţilor. Terapia nu înseamnă 8 ore pe zi de stat în casă, la măsuţa de lucru, ci intervenţie pe toate palierele vieţii copilului: social, cognitiv, comunicare, motor, şi în toate mediile. (parc, grădiniţă, şcoală, la bunici, vacanţă, etc)

Prin urmare, copilul trebuie (şi merită tratat) ca un copil, cu întreaga lui lume interioară. Pe care, cel mult, putem să îl ajutăm să o exteriorizeze.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
IQ-ul nu garantează reuşita în viaţă! Inteligenţa emoţională (EQ) şi succesul

Copii tipici

IQ-ul nu garantează reuşita în viaţă! Inteligenţa emoţională (EQ) şi succesul

Distribuiți vă rog

De ce IQ-ul nu garantează reuşita în viaţă? Inteligenţa emoţională (EQ) şi succesul

„Persoanele cu un IQ ridicat pot deveni piloţi uluitor de proşti atunci când se află la cârma propriei lor vieţi!” (Daniel Goleman)

Am ales să scriu despre EQ ca urmare a unei discuţii între 2 persoane, auzită în troleu:

EA: Ce vrei măi? E un ţăran prost. Vine de la coada vacii şi crede că a cucerit lumea. El abia ştie ce e ăla hamburger şi îmi spune mie cum se conduc afacerile. Plus că nu are facultate, frate! Conduce afacerea asta şi o face bine, nu zic nu, însă cât va ţine? Când n-ai carte …

EL: Eu nu prea sunt de acord cu tine. Omul e de la ţară, dar s-ar putea să fie foarte determinat tocmai pentru a-şi depăşi condiţia şi atunci va munci poate dublu decât noi, să scape de sărăcie.

EA: Hai sictir! Eu nu-l suport şi gata! Şi nu, nu vreau să mă bag în afacere cu el. Punct.

Dicuţia a continuat ceva, cât am străbătut eu tot Bucureştiul. Nu detaliez însă, căci avem ceva de discutat pe baza a ceea ce tocmai aţi citit.

David Goleman a spus în 2 rânduri întreaga esenţă a vieţii umane. Suntem fiinţe emoţionale şi de modul în care ne gestionam aceste emoţii depind reuşita noastră în viaţă.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

E bine cunoscut faptul că IQ-ul este important în proporţie de 20% în ceea ce priveşte succesul. Restul de 80% se datorează altor caracteristici, şi reprezintă exact cheia a ceea ce se numeşte Inteligenţa Emoţională.

  • Capacitatea de a spera
  • Capacitatea de a persevera
  • Capacitatea de a regla propriile stări de spirit
  • Capacitatea de a nu lăsa problemele să întunece gândirea
  • Capacitatea de a amâna satisfacţiile (vezi testul prăjiturii aici)
  • Capacitatea de a stăpâni impulsurile
  • Capacitatea de a rămâne consecvent în faţa frustrărilor
  • Capacitatea de automotivare
  • Capacitatea de a gestiona frustrările

Am auzit cu toţii, sau chiar am afirmat cu tărie şi convingere uneori că pentru a reuşi în viaţă, trebuie să avem note mari. Ne îndemnăm proprii copii să înveţe mult, pentru că informaţia este cea care îi va face bogaţi, celebri şi le va asigura recunoaştere pe întreg pământul.

Adevărul este, se pare, undeva la mijloc. Informaţia este, într-adevăr, vitală, pentru reuşita în viaţă, în schimb, ea, singură, nu poate face dintr-un om decât un robot.

Nu notele sunt cele care prevăd fără greş cine va reuşi şi viaţă şi cine va eşua. Notele pot reda cunoştinţele pe care o persoană le deţine la un moment dat, însă reuşita sa în viaţă depinde de factorii mai sus menţionaţi.

Pentru a înţelege mai bine, gândiţi-vă la un bărbat care, din copilărie, a avut 10 pe linie. Ajunge la facultate, situaţia rămâne neschimbată. Se căsătoreşte, are o căsnicie fericită timp de 3 ani, o afacere care îi aduce venituri de miliarde de lei, după care, după aceşti 3 ani de glorie, pierde tot ce are, ca urmare a unei crize financiare globale.  Soţia îl părăseşte, iar el ajunge într-un spital de psihiatrie, sedat, de dimineaţa până seara.

Acum imaginaţi-vă cazul invers, în care, colegul acestui bărbat care, din copilărie până la facultate, inclusiv, are note foarte mici şi se ţine doar pe linia de plutire. Termină facultatea şi începe să câştige bani din vânzarea obiectelor vestimentare, pe o tarabă, în piaţa Obor. După 3 ani, acesta ajunge directorul unui mare brand vestimentar. E căsătorit şi are 2 copii.

Cum a ajuns primul pacient psihiatric, şi al doilea patron, având în vedere situaţia lor şcolară?

Răspunsul este, desigur, Inteligenţa Emoţională. EQ poate fi dobândită şi îmbunătăţită, pornind de la vîrsta copilăriei, atâta timp când adulţii depun eforturi pentru a investi în proprii copiii, învăţându-i inteligenţa emoţională.

În concluzie, un IQ ridicat nu îţi garantează reuşita în viaţă, la fel cum un EQ scăzut nu îţi asigură eşecul. Ceea ce face diferenţa între o persoană de succes şi una care eşuează, este pereseverenţa cu care munceşte pentru a-şi dezvolta competenţele emoţionale.

Aptitudinile emoţionale determină cât de bine folosim talentele pe care le avem, inclusiv inteligenţa. Dacă avem un             IQ peste medie, dar nu ştim cum să-l folosim, vom merge spre eşec.

Ai nevoie să deprinzi abilităţi de a folosi ceea ce ai deja. Frica este o emoţie negativă ce poate duce un individ la eşec, prin nefolosirea talentelor sale.

Despre ea şi despre cum să-i învăţăm pe copii să se descurce în viaţă, în articolul următor, „Descoperirea şi încurajarea talentelor copiilor”.

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte. Foloseşte pagina de contact de aici şi împărtăşeşte-ne din experienţa ta!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.