Etichetă: moarte

Povestea dizabilităţii: Bă handicapatule! Da, tu, ăsta în scaun cu rotile!

Oameni cu aripi

Povestea dizabilităţii: Bă handicapatule! Da, tu, ăsta în scaun cu rotile!

Distribuiți vă rog

Ce te uiți mah tu la femeia mea, mă, handicapatule? Vezi-ți mă tu de scaunul tău acolo, că are cine să-i tragă ei scaunu’, spune muşchiulosul cu 3 lanțuri la gât, stând ca barosanu’ pe jilțul lui de aur, în vreme ce „femeia lui” stă în picioare, lângă masă, aşteptând următoarea comandă a bărbatului ei.
– N-auzi mă să nu te mai holbezi aşa? Şi ce-i vorbești cu dumneavoastră? Crezi că aşa o iei de lângă mine mă, handicapatule? Treci fă-ncoa’, ce stai ca statuia acolo?


– Păi ai zis să nu te deranjez, cât eşti cu băieții …
– Păi am zis, fă, da’ nu vezi că te vrea alții? Şi găsişi şi cine. Păi cine să se uite, fă, la tine, decât handicapați?  Că dacă nu te luam eu te mânca păduchii, fă! Unu’ de-sta te mânca fă! Cât noroc pe tine, fă, să mă uit eu la tine. Să te fac bunăciune, că era  vai de capu’ tău. Dacă nu era barosanu’, ce făceai, fă?


Femeia cu părul carlionţat, cu unghii peste media unghiilor femeilor demne de respect, lăcrimează. Se duce lângă „barosanu’ ei” şi de acolo mă opresc din privit.

E frumoasă femeia asta. Dacă n-ar purta treij’ de kile de aur la gât, în nas şi prin toate încheieturile, şi nu şi-ar dezveli juma’ de trup, ar fi o doamnă ce multora le-ar întoarce privirile.

„Handicapatu’ ăsta” se retrage, îi văd lacrimile din ochi şi-i simt bătăile inimii. Iese din local, coboară singur în micuța grădină, şi tace. Mă prefac că scriu un mesaj, ies după el, şi-n cântecul lacrimilor lui neaşezate, scriu o scrisoare către Dumnezeu:

„Nu-Ți spun, Doamne, nimic. Tu ştii foarte bine ce-a fost. Te întreb doar. Mă iartă că poate voi striga la Tine! Uneori mi se pare că eşti tiran. Vreau să îmi spui de ce ai permis umilinţa asta?

De ce taci, de ce stai, de ce laşi?

De ce, Doamne, ai lăsat ochii ăştia atât de frumoşi, să plângă?

De ce, Doamne, dacă ne iubești, mutilezi un suflet? Tu ştii cât îl doare. Tu ştii cum era el cândva. Tu ştii că umilința asta l-ar putea costa viața…

Dacă va decide să-şi pună capăt zilelor din cauza durerii? Dacă nu se va mai putea trezi niciodată?

De ce, Doamne, permiți atâta nedreptate? Cu ce-a greşit chipul ăsta frumos? Vroia doar să fie politicos cu o femeie… unde eşti, Doamne, în clipe ca astea? Unde-ai fost când i-ai luat dreptul la…”

Mă opreşte din strigat fără glas:

Copilă dragă, îți înțeleg revolta. Ştiu că şi pe tine te-a durut copilăria aia în care te strigau copiii „handicapato!” Şi pe tine te-a durut indiferența lumii. Singurătatea în care te-au lăsat ceilalţi când nu mai puteai alerga cu ei. Ştiu, fată dragă, cât te dor durerile „handicapaților ăştia”. Căci şi tu ai trecut pe-acolo cândva. Nu e la fel de dureros, dar ştii cum e să se aplece alții, să le poţi simți brațele.

Ştii cum e să trebuiască să îți ridici privirile către copiii care ridicau cândva privirile să te poată vedea. Se inversaseră rolurile şi ajunseseşi cât o ghindă. Şi sufletul ți se mărea cu fiecare „handicapato” pe care-l auzeai.
Nu te cert când Mă cerți. Ştiu că ți se pare nedrept. Ştiu că i-ai fi spus „barosanului” că ochii ăştia frumoși, ai „handicapatului ăsta”, n-au la gât 3 zgărzi de aur, ci un ştreang cu care şi-a spânzurat fricile. Ştreangul ăla din care a făcut Aripi de drum, să zboare cu ele prin lume.

I-am dat Aripi, copilă dragă, să ajungă mai repede la Mine! Voi, cu picioarele voastre sănătoase, nu aveți rapiditatea lui. Dar nici determinarea.


De ce am lăsat suferința lui? De ce nu M-am coborât să-l scap?


Pentru că nici de pe cruce nu M-am dat jos, deşi puteam. Nu am oprit ciocanele care-Mi băteau cuiele. Puteam să nu îndur nici o umilință, fată frumoasă! Dar dacă aş fi oprit răutatea lor, ai mai fi fost tu azi salvată?  Ai mai plânge tu azi, din dragoste pentru ochii lui frumoşi, dacă Eu aş fi făcut dreptate?


E drept să strigi la Mine azi şi să mă-ntrebi de ce l-am părăsit, căci şi Eu am strigat la Dumnezeu atunci. Şi Eu I-am cerut să mă scape. Să ia paharul de la Mine. Dacă n-a făcut-o, a fost pentru ca azi, tu,  doar prin crucea Mea să iubești.


Cu ştreangul „handicapatului ăsta”, fetiţă dragă, o să fie salvați de la moarte mulți. El, „handicapatul ăsta” îi va apuca, atunci când vor fi pe margine de putere, şi îi va trage înapoi, în viață.

Căci vor vedea determinarea lui. Voința şi motivația asta ce-i sclipeşte în ochi. De asta sunt aşa frumosi, copilă dragă! Pentru că poartă în ei o palmă din gloria Mea. I-am dat putere să zboare. Îngerii n-au nevoie de picioare să ajungă la Mine. Voi credeți că dacă le aveți sunteți mai puternici. 
Vă mințiți singuri! O să vedeți de ce, într-o zi…

Mă uit la chipul ăsta frumos şi-l privesc până-n suflet. Acolo văd adevărata frumusețe şi sufletul ăsta nefardat îmi ia de mână sufletul:

Imagini pentru weddings in Wheelchair
Foto credit: Google

 

„Femeie frumoasă, într-o zi mă vei vedea alergând! Vom zbura amândoi, de mână, într-o grădină fără lanțuri şi ştreanguri! Până atunci, dă-mi mâna ta, lasă-mă să-ți pun Aripile, şi hai la Drum! Împreună!”

Dacă şi tu cunoşti „un handicapat”,  dă un share acestui articol! „Handicapatul ăla” poţi fi tu, într-o altă împrejurare! Nu rămâne indiferent!

Iar dacă povestea voastră de iubire spintecă lumea, comandă AICI mărturia voastră, şi transformaţi Raiul în veşnicie!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Relatii

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Distribuiți vă rog

Campania #NuEştiSingurPeLume luptă pentru  dragostea adevărată . Pentru ca orice femeie să cunoască libertatea şi eliberarea. Avem nevoie să înţelegem cu toatele că nimeni nu are dreptul asupra vieţii noastre, şi alegerea partenerului înseamnă de fapt alegerea propriului viitor. 

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Dacă alegi pe repede înainte, bărbatul care se învârte câteva clipe în jurul tău, cu buchete de flori şi sticle de şampanie scumpă, sau care te amăgeşte frumos că „toate veni-v-or la timpul lor…”, crede-mă, te vei vinde pe nimic, şi într-o zi vei rămâne săracă, goală de tine, cerşind vindecare Dumnezeului pe care nu L-ai ascultat când ţi-a spus „Aşteaptă!”  Te va costa totul, draga mea…

 

                Uite de ce IUBIREA COSTĂ

 

1Pentru că Timpul este singurul pe care nu-l mai poţi recupera niciodată.

Nu, draga mea, Timpul nu schimbă în bine bărbatul care te tratează ca pe o opţiune. Nici pe tine, în femeia perfectă, menită să-i împlinească lui toate nevoile! Timpul TRECE.

Şi o dată cu el, trece şi încrederea ta în propria-ţi putere. Şi niciodată, femeie, dar niciodată, nu va sta în loc, pentru a-l transforma pe el în Dumnezeu. Sau în vreun înger, când a stat toată viaţa în iad.

2.  Pentru că Viaţa trece, dar rănile rămân. Şi se vindecă al naibii de greu.

Pe măsuţa de pe noptiera destinului tău, să ştii, draga mea, că va sta întotdeauna o lampă aprinsă, să-ţi lumineze drumul spre bărbatul potrivit! Dacă tu însă o acoperi cu promisiunile unui el ales în grabă, care niciodată nu şi le împlineşte, vei bâjbâi prin întuneric până te vei izbi atât de tare de vreo stâncă, încât o să-ţi faci bucăţi sufletul.

Şi nu, femeie, nu va veni el să-ţi îngrijească rănile. Şi de-o va face, va fi pentru câteva clipe. Va avea grijă, apoi, să-ţi facă altele noi, şi peste cele vechi să mai scrijelească o dată cu lama, să doară mai tare.

3.  Pentru că Dragostea îţi va provoca frică. Şi nu, nu asta este ea!

Când te vei trezi, într-o zi, cu sufletul prins în 1000 de copci, vei plăti cu anii tăi vindecarea. Şi frica de a nu ajunge iar pe patul de spital, te va înfricoşa atât de tare, că vei avea tendinţa să stai pe margine, fără să mai dai mâna altui bărbat.

Vei pierde binecuvântarea de a fi femeie, căutând peste tot urme de sânge, pe mâinile lui. Ori vreo sabie, prin buzunare. Nu meriţi să trăieşti tremurând de temeri, ci doar de împlinire!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

4.  Pentru că Fericirea se cumpără cu Iubire, nicidecum cu renunţări la tine!

Da, draga mea, pe bancnotele pe care Dumnezeu le-a creat ca monedă de schimb pentru fericire, scrie iubire, niciodată „Adio, femeie! Prefă-te în sclavă!”

Să nu uiţi niciodată că Iubirea chiar este singura care suferă totul, şi crede totul! Dar nicidecum nu suferă umilinţele lui, ci loviturile vieţii, pe care ar trebui să le vindecaţi împreună. Şi nu crede minciunile lui, ci crede în Dumnezeul care te-a creat să dai naştere bucuriei, nicidecum să-ţi dai viaţa pentru un bărbat angajat călău.

5. Pentru că Viitorul nu sună bine, când tot ce ţi-a dat trecutul a fost un pahar gol. Pe care l-ai şi spart într-o zi. De frică, de nervi sau de sătulă de-atâta sânge, ce-ţi curgea din suflet.

Ca să scapi de trecut şi să vindeci răni, crede-mă, nu poţi plăti un magician. Vei plăti un terapeut care-ţi va arunca în faţă Realitatea: Te costă ani, să ajungă rana, cicatrice. Şi ori de câte ori o vei vedea, vei închide ochii şi te vei întreba dacă nu cumva… într-o zi, ar putea tăia altcineva, peste ea… Şi nu asta meriţi!

Dragostea te costă TOTUL, draga mea, când alegi bărbatul greşit, din dorinţă de 2! Când nu aştepţi cuminte scrisoarea trimisă de Dumnezeu, în care te anunţă scurt: „He’s the ONE!”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă, şi învaţă din rănile mele, Iubirea adevărată! Pune şi tu ultima piesă din viaţa ta, şi pleacă de lângă cel ce te tratează ca pe nimicul din spatele uşii închise!

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

 

Distribuiți vă rog
[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Sanatate mintala

[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Distribuiți vă rog

Am ales azi să vorbim despre femeie. Nu insa orice fel de femeie, ci aceea speciala. Femeia abuzata. Fizic, psihic, sexual, si emotional.  Mai exact, am ales sa discutam despre ea, din perspectiva barbatului diagnosticat cu psihopatie. L-am ales ca „ambasador”, pe domnul Alin Les.

Interviu cu Alin Les – psiholog expert criminolog

Spuneti-ne, va rog, ce reprezinta psihopatia si care sunt cauzele care stau la baza aparitiei ei?

Alin Les: Este foarte buna intrebarea, mai ales ca si studentii mei de la master au avut ca temă de portofoliu sa arate diferenta intre psihopatie si sociopatie.

Psihopatia are, deci, mai multe denumiri. Din start, literatura de specialitate clinica si criminologica afirma ca nu este nici echivalenta tulburarii de personalitate antisociala (DSM 5), nici a sociopatiei (cu care are in comun anumite aspecte).

Cumva, se intersecteaza cu continutul echivalent ei in ICD 10, tulburarea disociala de personalitate. Si nu, nu este identică cu tulburarea asociala de personalitate, adica cea care se refera la izolare, singuratate. Ca le-am eliminat pe cele care nu sunt, sa vedem ce este psihopatia.

Pe scurt, este o afectiune. Si tin sa subliniez acest lucru. Nu este o boala, nu este o tulburare psihica, nu este ceva contagios, in sens medical. Este o afectiune care influenteaza comportamentul in trei registre esentiale ale functionarii sociale: emotional, interpersonal si comportamental.

Daca tinem cont ca cel mai important aspect al psihopatiei nu este comportamentul antisocial, ci deteriorarea starii emotionale, atunci mergem acolo unde ne spun specialistii: cauza este genetica intr-o proportie de 25-55%. Adica gena psihopatiei o primim de la mama, stiintific demonstrat. Mai departe, o „prelungim” in proportie de 10% prin situatia, conjunctura, contextul ivit, si o finalizam, in procentaj de 40%, cu activitati si actiuni voluntare, premeditate.

Deteriorarea starii emotionale inseamna ca emotia nu mai are miez, ci doar coaja. Nu mai simtim greutatea cuvintelor care reprezinta temele esentiale ale vietii: iubirea, moartea, valorile morale, frica, s.a.m.d. Neglijenta familiala, abuzurile emotional, psihologic, sexual, toate pot duce la psihopatie, nu direct, ci prin efectele ei: lipsa remuscarii, lipsa sentimentului de vinovatie, nepreocuparea pentru sentimentele celuilalt, schimbarea deasă a prietenilor, aspecte ce tin de narcisism si exacerbarea Egoului (egodistonie), lăudăroșenie că face și drege, dar nu rezolvă mare lucru, fermecător sau cu șarm superficial, adică un val de simpatie flamboaiantă peste masca purtată, impulsivitatea, plictiseala, acțiunile rapide, bruște;  toate acestea indică faptul ca X prezintă tendințe psihopate.

Este vreo diferenta intre psihopat si un barbat agresiv?

Alin Les: Pertinentă întrebare! Persoana cu psihopatie include tendintele impulsive si controlul comportamental scazut in actiunile sale, care pot duce, individual, la acte de agresivitate. Cumulate cu lipsa remuscarilor si a vinovatiei, da, pot duce la tendinte agresive si chiar acte de agresivitate.

Pe de alta parte, individul agresiv nu trebuie sa fie musai psihopat. Poate fi, in urma unui temperament mai impulsiv, si asta sa fie amprenta unui mecanism de aparare; poate fi vorba de includerea intr-o tulburare de personalitate, cum ar fi cea pasiv-agresiva sau borderline, sau chiar antisociala.

Astfel ca, punandu-se problema astfel, observam niste diferente. Daca intram in detalii, avem doua tipuri de agresivitate: reactiva (sau impulsiva, sau afectiva) si instrumentala (sau premeditată, sau orientata spre scop). Acum, cand folosesti agresivitatea reactiva sau impulsiva ca si persoana care ai tendinte psihopate, ii vei pedepsi pe ceilalti pentru ca stau in calea ta, vei fi lipsit de relatii armonioase, speranța ta de viață va fi una scăzută și, important, riscurile fizice nu te vor ocoli. Cand vei folosi agresivitatea cu tinta spre un scop anume, impiedici relatiile interpersonale, dar si faci posibilă preluarea resurselor altora.

Cum isi „agata” psihopatul prada?

Alin Les: Exista tipologii de psihopati. Din studiul si observatiile mele clinice, exista mai multe tipuri: psihopatul de scurta durata, adica cel care tinteste un bun, marcarea unui teritoriu sau satisfacerea unei dorinte, inclusiv cea sexuala; psihopatul de durata medie, care te poate avea in vizor pentru diferite beneficii, pana cand isi gaseste o „prada” mai buna pentru gusturile si nevoile sale subiective; mai exista psihopatul pe termen lung, cu care salasluiesti in casa ca partener, relatie de afaceri, job, si despre care iti poti da seama la un moment dat ca „ceva nu e in regula” si comportamentul lui poate sa fie diagnosticat în sfera psihopatiei, dar te resemnezi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

La intrebarea concreta „Cum?”, raspunsul studiilor stiintifice arata faptul ca te simte ca pradă. Pe baza a ce? A feromonilor. Ganditi-va ca intr-un studiu al lui Glenn, Guzban si Raine din 2011 s-a pus problema costurilor si beneficiilor asociate trasaturilor psihopatiei. Stiti la ce concluzie s-a ajuns? Cu cat esti mai promiscuu sexual si ai mai multe relatii de scurta durata, cu atat mai mult ai un „succes reproductiv ridicat”, dar si posibilitati reduse de a lasa urmasi si o stabilitate familiala.

Intotdeauna un psihopat, pentru ca din perspectiva psihopatologiei evoluționiste este un adaptat la mediu, va identifica, prin selectia intuitiei, a mirosului si a experientei, „produsul slab” din societate pe care are credinta ca il poate exploata.

Devine psihopatul obsedat de victima sa, sau este vorba despre o iubire adevarata, greu de inteles pentru noi, „femeile de rand” 🙂 ? Cum se manifesta aceasta obsesie, daca exista?

Alin Les: Poate deveni obsedat de „victima” sa, dar pe care nu o mai percepe ca pe o victima, ci ca pe un bun al lui, care i se cuvine natural. Logica lui „mie mi se cuvine”, exista mai ales aici. Nu stiu daca aceasta obsesie are un tipar de manifestare, insa ce este cert este faptul ca, daca i-ai picat cu tronc ca femeie, sau chiar ca barbat (pentru ca avem si femeia cu tendinte psihopate, diferita de femeia cu tendinte antisociale), individul cu tendinte psihopate se va „incolaci” in jurul existentei tale prin multa vorba (volubilitate), prin sarmul si farmecul superficial, de care va vorbeam mai sus, prin sentimentul grandios al propriei valori, adica „eu sunt cocosul, grandele din parcare, centrul universului tau, cel care stie de toate si totul etc.”, folosirea constanta a minciunii (minciună patologică) și aici va trebui să identifici cu acuratețe sursa minciunii; adică e fie cauză, fie efect, fie simptom.

Acesta te va manipula și te va induce în eroare tocmai pentru a câștiga teren și „guri de aer” în ceea ce privește interesul lui pentru tine, manifestat prin „obsesie” (care nu trebuie să fie neaparat inteleasa in sensul de patologie); afectele lui, sau emotiile, vor fi destul de superficiale, adica fara greutate in plan real, stafidite, daca vreti ( 🙂 ), ori manifestarea contrara a sentimentelor produce confuzie; prin lipsa empatiei care, prin coroborare cu emotiile sarace sau superficiale se poate asocia cu „o mai buna abilitate de a profita de ceilalti”, dar si cu o abilitate crescuta de a atinge niste obiective personale; prin prezenta indiferentei.

Toate aceste elemente, în momentul in care se introduc in malaxorul tintei pentru a iesi potiunea magica, dau forma necesara de manifestare emotionala, interpersonala si comportamentala.

In schimb, mai putem avea persoana narcisica sau borderline care sa prezinte trasaturi mai accentuate de personalitate in directia tendintelor psihopate. Cu alte cuvinte, vom observa la acest barbat mai mult latura narcisica ce te poate obseda pe tine, ca femeie. Iar tu, din posibila „agresoare” (iesit la vânat), să devii victimă.

Obsesia nu tine doar de persoana cu tendinte psihopate, ca „agresor”, ci si de partea feminina care, de cele mai multe ori, exploateaza prin seductie partea narcisica a barbatului. Si-atunci nu mai poti controla ceea ce se intampla. Amandoi pot deveni fie propriile lor obsesii, fie doar unul obsesia celuilalt.

Per total, poate exista o iubire adevarata intre o persoana cu tendinte psihopate si o alta persoana, pentru simplul faptul ca „persoana 2” din cuplu se va ralia trasaturilor mai puternice si mai accentuate de personalitate ale persoanei cu tendinte psihopate. De unde si urmasii si transmiterea genetica a psihopatiei.

 Ce inseamna, pentru un psihopat, dragostea?

Alin Les: Poate însemna și adaptare, și țintă, și acoperiș, și plapumă, și posibilitatea de avansare într-o funcție ierarhică, tot ceea ce intră sub zodia manipulării.

Care este reactia obisnuita a psihopatului, in momentul in care este demascat, si tras la raspundere pentru faptele sale? Ce pericole o pasc pe femeia care i-a fost partenera, in cazul in care decide sa rupa relatia?

Alin Les: Nu recunoaste nimic. La fel ca toti cei din sfera tulburarilor de personalitate. Daca ii expui problema intr-un cadru oficial, cu tact si liniste, cu simt de raspundere, profesionist, cu autoritate si promptitudine in voce, ai anumite sanse sa-ti recunoasca, secvential, fragmentar, nișatic, anumite aspecte.

Capacitatea de autoreflexie existentiala trebuie sa existe la astfel de persoane pentru o recunoastere, chiar si tacita. Nu trebuie sa avem asteptari. În schimb, femeia care se decide sa rupa relatia poate avea parte, concret, de: bataie, amenintari, injurii, remuscari induse de individ, membrii propriei familii sau ai familiei lui (asta în cazul în care au fost mai apropiați), hărțuită în diverse forme, „invitată” de el să reia relația.

O stima de sine exagerata la individul psihopat, cand pe fata-cand voalata, combinata cu farmecul superficial, manipularea si sentimentul grandios al propriei valori, dau cel mai de succes randament. De obicei, individul cu psihopatie își calculează foarte bine pașii. Persoana cu sociopatie, în schimb, își exprimă mai des predispoziția spre violență și impulsivitate.

Exista sanse, din punctul dvs. de vedere, ca un psihopat sa fie „tratat”? Daca da, in ce constau acestea?

Alin Les: Individul cu trasaturi de psihopatie nu se trateaza. Psihopatii se identifica cu ajutorul lupei specialistului in psihologie clinica. Dupa ce l-ai identificat, te aperi, atacand exact in directia in care te ataca si el.

Precum la fotbal: cea mai bună apărare este atacul. Un psihopat trebuie ținut în șah cu armele lui, dacă vrei o luptă. Dacă vrei să fugi, atunci, fugi. Deci, indiferent ce alegi între „Luptă sau fugi!”, trebuie să o faci cu strategie. Ori pentru asta te duci la acel specialist care a realizat cel puțin o evaluare criminologică în sfera psihopatiei și, mai mult, a fost acceptată de instanță.

Haideti sa discutam acum despre femeia victima a unui psihopat. Exista o categorie anume de femei care intra in relatii cu acesti indivizi? De ce sunt aceste femei o prada usoara?

Alin Les: Femeia victimă a unui individ cu tendințe psihopate este credulă, indiferent că victima este expansivă, extravagantă, tânără, la vârsta a doua, cu sau fără resurse financiare, văduvă/divorțată/singură/cu copii ș.a.m.d.

Victima credulă este victima care are convingerea că lumea este frumoasă, trebuie să acorzi fiecărei persoane câte o șansă, chiar mai multe, dacă se impune, idealistă, conformistă, manipulabilă, ușor de detectat în Universul psihopatiei prin markeri fizici, cum ar fi o față plăpândă, ochi blajini, expresie a feței ce aduce a compasiune/milă, un mers nu atât provocator, cât seducător, ce invită, fie că este puternic/pregnant sau suav etc.

Dacă persoana cu psihopatie seduce, arma ei bumerang este tot seducția. Femeia narcisică, iarăși, este o partidă bună pentru individul cu psihopatie. Cumva, la nivel mental, femeia victimă îi transmite bărbatului, la nivel comportamental, liberalizarea prostituției și a sexului animalic.

Atunci intră în funcțiune fantasmele sexuale cu rol predominant inconștient care vor cere actul. Ori actul sexual în fantasma individului psihopat este mereu perfect, perfecționist, excelent. Și în pat vor fi la fel.

Satisfacerea propriei dorințe se cumulează cu cea a femeii tocmai pentru a reitera actul sexual. De ce? Pentru că, în fantasmă, actul este întotdeauna perfect. Perfecțiunea se vrea atinsă și în Real, nu doar în Imaginar. Trebuie să ne gândim așa: că ei nu au nimic de pierdut, cu excepția libertății.

Ce o tine pe femeia-victima, prizoniera intr-o relatie cu un psihopat, si cand ajunge ea, din experienta dvs.,  sa renunte la relatia cu agresorul?

Alin Les: Renunță la agresor când își dă seama că nu-l poate schimba. Că i s-a produs prea multă suferință emoțională și psihologică, pe care n-o poate demonstra celorlalți, dar despre care s-a plâns celor cunoscuți care au încurajat-o să rămână în relație, pentru diverse motive și motivații.

De obicei, femeia cu mai puțină carte, adică cu un QI mai mic, stă în fața agresorului și îi ține piept cu preconceptele familiei din care vine, prejudecățile aferente, convingerile ei despre viață și misiunea într-un cuplu, relație sau familie.

În schimb, femeia cu un QI mare știe că, dacă rămâne în relație, individul cu psihopatie va trece cu tăvălugul emoțional, interpersonal și comportamental peste ea. De obicei, ea pleacă după ce și-a luat toate măsurile de precauție, atât cât se poate.

Când mai renunță? Când sexul nu mai este „sex de datorie”, ci viol. Când soțul, partenerul consensual, iubitul, amantul, te violează, atunci ți-ai început la nivel psihic, oficial, ratarea. Sentimentul ratării, al anulării ca ființă umană, al urii, al umilinței, vor intra în funcțiune.

Dacă o ține ceva, o ține o situație financiară grea, adică banii. O ține un copil cu deficiențe. O ține un părinte în spital. O ține o amenințare. O ține un șantaj. Și multe altele. Dar, mai mult, o țin interpretările ei, ca victimă, despre toate cele enumerate. Și aici vorbim despre interpretările iraționale.

Care ar trebui sa fie, din punctul dvs. de vedere, reactia corecta a victimei, ca urmare a abuzului?  Sa se razbune pe psihopat, (sa ii faca ea insasi rau fizic, sau sa apeleze la terti care sa-l ameninte, etc) sau sa respecte numai partea legala? Va intreb acest lucru pentru ca sunt foarte multe persoane care le condamna pe victime pentru faptul ca „nu le vin de hac”, si de aceea acestia continua sa le distruga vietile.

Alin Les: Ca să „vii de hac” unei persoane cu psihopatie, mai întâi trebuie să te convingi că persoana este, clinic, prin diagnostic, în acest registru al psihologiei clinice/psihopatologiei. Asta înseamnă să te prezinți la un specialist și să-i expui problema.

Individualizarea cazului este esențială. De obicei, psihologul criminolog are studii în sfera științelor penale, criminologiei, victimologiei, și atunci fie îți „eliberează” o „rețetă” de pași prin care ai putea să-ți salvezi (nu e prea mult spus) destinul, fie îți recomandă un avocat specializat în această direcție.

Este indicat să se urmeze anumiți pași specializați de ieșire din cercul vicios, nu din auzite! O analiză/evaluare psihologică a personalității tale, ca victimă, mă poate ajuta pe mine, ca psiholog criminolog, în a-ți oferi un plan de reușită.

Trebuie să avem în prim-plan faptul că, de obicei, un individ cu psihopatie nu se lasă până nu obține ce și-a propus. Se aseamănă foarte mult cu individul sociopat. Ori psihologul criminolog și avocatul, meticuloși deopotrivă, au ca oponent însăși expresia meticulozității, a riscului calculat și a premeditării.

Care ar trebui sa fie reactia victimei, in clipa in care se reintalneste cu agresorul, din intamplare, dupa ce avut loc separarea, ca urmare a unui abuz, si cum ar trebui sa se comporte aceasta, daca agresorul o cauta insistent, spre impacare?

Alin Les: Atâta vreme cât persoana cu psihopatie este încadrată în sfera tulburării de personalitate antisocială, suferă de lipsa empatiei calde și este persoana fără conștiință, ca femeie-victimă este indicat să:

  1. eviți defensiv și non ofensator victima, dacă te-a văzut/observat în mers sau în trafic;
  2. să ai pregătit telefonul pentru 112;
  3. te asiguri că porți la tine un spray lacrimogen (poate fi achiziționat din magazine de specialitate, fără condiții impuse);
  4. să ștergi automat sms-urile, emailurile de la acesta dacă, între timp, ți-a aflat noul număr de telefon sau noul email, fără a le citi! Un print screen este suficient;
  5. dacă se insistă cu telefoane, sms-uri sau emailuri, consulți specialistul fie psiholog, fie avocat, fie deopotrivă și reiterați un nou plan;
  6. îți anunți familia: frate, mamă, soț, veri etc. O sursă de forță trebuie să existe în jurul tău. Efectul constă în protecție, diminuarea fricii, angoasei, somatizării, temerii că ți se poate întâmpla ceva rău;
  7. anunți poliția, dacă ești într-o zonă de sat, și porți permanent un telefon mobil. Dacă nu există această posibilitate, încearcă să eviți drumurile care nu trebuie făcute. Dacă nici asta nu e posibil, este vital să vorbești frumos, ca și cum nu s-a întâmplat ceva vreodată. Este posibil să ai în față o persoană cu gândul răzbunării și, atunci, e indicat să eviți reacțiile care pot conduce la un act criminal.
  8. îți cunoști vulnerabilitățile și să ți le exploatezi la maximum, în sens pozitiv, cu ajutor de specialitate;
  9. înveți lupte de corp, dacă ești mai tânăr. Îți pot fi de real folos;
  10. îți amintești constant că, orice ai alege să faci într-un moment anume, viața este cel mai important dar și are prioritate înaintea a toate. Pentru că acest cuplu, „agresor bărbat cu psihopatie – victimă femeie” poate fi transformat în orice moment fie în „agresor femeie cu psihopatie – bărbat victimă” fie în „victimă femeie agresor – victimă bărbat agresat”.

Domnul Alin Les va poate oferi sprijinul dumnealui. Il puteti contacta la:

Cabinet Individual de Psihologie „Alin Leș”
& Laborator Poligraf
tel 0758 806 541
office@alinles.ro

 Prof. asociat Alin Leș

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Oameni cu aripi

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Distribuiți vă rog

 „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”  îmi pare motto de scrie pe uşa cabinetului de dăruit viaţă…

Despre Simona Pop  am aflat de pe Facebook. Întâmplător, aş spune eu; cu un scop bine determinat, ar spune Dumnezeu.

Citeam un articol despre cancer şi, răsfoind file de viaţă ale altor femei, am dat peste aripile ei. Cancer şi credinţă.

Despre Simona nu ştiu să vorbesc. Tot ce pot să vă spun că m-am uitat sute de minute la pozele ei, la cuvintele ei, la viaţa ei. Scrisă de acelaşi Dumnezeu pe care mulţi dintre noi Îl uităm prin sertare prăfuite. Îl ignorăm sau Îl detestăm. Ori Îl blestemăm pentru deciziile noastre proaste. Pentru care devine responsabil întotdeauna Cel ce ne-a dat dreptul să alegem propriul drum.

Mi-am făcut curaj, după câteva ore de citit povestea ei, să o rog să ne înveţe despre Iubire. Despre credinţă, adevăr şi feminitate. Prin toate, dragii mei, au curs picături de cancer. Azi, Simona ne injectează în vene sânge de Dumnezeu. Sperând că vom deveni dependenţi de El pentru totdeaua.

O poveste despre Dumnezeu şi oameni, cu oameni născuţi din Dumnezeu, nu din Big Bang-uri sau maimuţe.

Aripi de drum: Simona, eşti cu sufletul la terapie intensivă. Am citit despre motivul pentru care ţi l-ai dus acolo:  Pentru că „Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…”

Cât de grea e vindecarea lui, şi care sunt tratamentele pe care ţi le aplică Medicul tău personal?

simona-cancer-negru-suc

Simona: Spun adesea ca am purtat cancerul in suflet… L-am purtat si crescut  vreme lunga, ca o buna gazda, pana mi-a parazitat trupul. Am fost bolnava de nemultumire, plina de mandrie, insetata dupa lucruri materiale si cu inima lipita de vise desarte. Am cautat sa agonisesc sub stele, fara sa ma gandesc cat de jos cladeste Cel ce zideste sub soare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cand simti fiorul rece al mortii in ceafa, un sentiment ciudat te invadeaza, iar viata incepe a ti se derula sub ochi. Pe patul de spital a inceput terapia sufletului meu – lent si chinuit. N-am agonizat in dureri trupesti, ci sufletesti. Valul de pe ochii mei incepea sa cada. In fata mea se se petrecea o alta realitate – o realitate pe care pana atunci o negasem.

Am inceput sa constientizez muntele de binecuvantari ascuns de zidul nemultumirilor mele, neputinte mascate de mandrie si desertaciunea viselor cladite pe nisipuri miscatoare. Dumnezeu a inceput sa imi descopere o alta fata a lucrurile si cu maini blande mi-a legat inima cu Cuvinte Sfinte. Am trait, am absorbit si am respirat fiecare Cuvant al lui Dumnezeu, fiecare soapta care imi aducea alinare, fiecare verset ce lasa vindecare peste sufletul meu.  M-am hranit cu mana cereasca desprinsa din pagini de scripturi, m-am vindecat si inca ma vindec cu credinta.

Aripi de drum: Cancerul este un diagnostic crud. De care toţi ne temem. Mulţi se întreabă cum de Dumnezeu, dacă e Dragoste, poate admite ca ai Lui copii să treacă prin chinuri cumplite?! Care e răspunsul tău la această întrebare şi cum ai ajuns la el?

Simona: E un diagnostic crud si pentru mine a fost egal cu moartea. Intr-un fel pot spune ca am si murit,  primind o noua viata, in acelasi trup, dar ca si o alta persoana. Daca ar fi sa dau cancerul inapoi, as refuza cu vehementa!

Da, Dumnezeu a fost, este si va fi dragoste, motiv pentru care in noiembrie 2015 m-a avertizat in privinta vietii mele prin cuvinte clare, precise si fara echivoc. A fost o voce care mi-a spus asa:

 „Daca tu  si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu vei te vei imbolnavi de o boala grava cum ar fi cancerul… ”.

 Am refuzat sa cred ca un Dumnezeu care este dragoste poate trimite astfel de avertizari dure. M-am rugat incercand sa alung imaginea „diavoleasca” ce isi facea loc in mintea mea, am sters cu buretele totul si nu m-am intrebat nici o clipa ce ar fi de reparat la viata mea ?! O luna mai tarziu,  cancerul mi-a napadit trupul.

Tarziu de tot am inteles ca Dumnezeu meu, motivat de foarte multa dragoste, a permis o asa crunta suferinta peste viata mea. Nu regret, dimpotriva, ii multumesc! Suferinta mi-a purificat inima, mi-a triat valorile si mi-a cernut prietenii. Pe drumul durerii am cules mai multe roade decat lacrimi, Dumnezeu mi-a separat lucrurile de pret de cele fara pret. Cand privesc in urma, fara cancer, as fi detestat persoana care urma sa devin…

Aripi de drum: Am început  cu suferinţa. Vreau să-mi povesteşti acum despre bucurie. Ce înseamnă ea pentru tine şi în ce lucruri, activităţi şi/sau oameni, o găseşti?

Simona: O data cu cancerul, am incetat sa mai incerc sa cumpar bucuria. Ea nu se gaseste in vitrinele magazinelor frumos ornate si nici pe coperti de reviste glossy. Bucuria nu e ceva ce se castiga cu bani, nu are nici o baza in lucrurile materiale si e departe de visele nostre schiloade. Bucuria despre care vorbesc eu, se cultiva. Bucuria despre care vorbeste societatea, e contrafacuta.

Cancerul mi-a adus intelepciune, invatandu-ma care e sursa adevaratelor bucurii. O gasesc la mine in inima in fiecare dimineata cand deschid ochii si pot sa vad, deschid gura si pot sa vorbesc, imi intind picioarele si pot sa le misc. Bucuria o adun din parfumul strugurilor tomnatici, din frunzele ruginii patate de soare, din picuri de ploaie agitati si apus cu zambet cald. Bucuria e in ochii persoanei dragi, in miros de cafea fierbite si cuvinte ce zidesc.

Privesc cu alti ochi bucuria si imi impun sa o caut in frumosul fiecarei zile, in detaliul oricarui lucru, in tot ceea ce nu are pret. In spital, as fi dat toti banii din lume sa pot simti gustul capsunilor de vara… fie ca mancam nisip, fie fructe, nu era nici o diferenta de gust… Acum ma bucur sa stiu ca exista lucuri pe care Dumnezeu le-a creat sa am eu un stop de fericire!

Aripi de drum: Văd tot mai mulţi oameni care, nedescoperindu-şi misiunea personală, trăiesc plini de resentimente şi amărăciune. Cum ţi-ai descoperit tu menirea, şi care au fost paşii parcurşi ?

Simona: In fiecare din noi a fost pus ceva special. In fiecare inima sunt ingropate daruri sfinte si abilitati unice. Cu totii avem ceva ce ne pasioneaza, dar nu toti facem ceea ce ne pasioneaza. Am stiut dintotdeauna care sunt talantii mei, dar am incercat cu ardoare sa monetizez oricare din calitatile mele. Am esuat dramatic, pentru ca nu m-am nascut pentru asta.

Refuz sa cred ca traiesc pe aceasta lume doar pentru a vietui asa cu mi-am imaginat eu, inchizand ochii la cei din jur.

In urma cu 6 ani pe o lista cu motive de rugaciune am notat timid ca imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea experiente cu El, cuvinte si mesaje, dar si o vocatie divina. Nu stiam atunci pentru ce ma rog, dar iata-ma acum: am o experienta scrisa cu degetul lui Dumnezeu, am cuvinte aspru incercate si pasesc spre vocatia pe care El a pregatit-o pentru mine. Pot spune ca acum sunt intr-o misiune in care alerg sa vorbesc despre El si povestea care mi-a dat-o in dar. Dar pana aici, au fost dureri, lacrimi, rugaciuni si staruinte.

Cred ca totul incepe cu un simplu „Doamne, ce ai vrea de la viata mea?„

Dand ragaz si asteptand cu credinta, in taina, raspunsul nu va intarzia sa apara, dar e nevoie de urechi deschise, inimi sincere si renuntare la vise pamantesti…

 Aripi de drum: Cum îi îndemni pe tineri să îşi descopere vocaţia?

Simona: Sunt 4 elemente estentiale: Cuvant sfant, rugaciune, pustiu si renuntare. Reteta e simpla, dar intodeauna implica pustiul si renuntarea.

Retrage-te in pustiu, caci acolo vocea lui Dumnezeu se aude mai clar ca niciodata. Apropie-te de natura, unde poti vedea maretia Creatorului. Paseste in pustiu de buna voie, nu astepta ca Dumnezeu sa te impinga spre destinul tau. Te asigur, ca din prea multa dragoste, o va face. Poate fi pustiu financiar, al relatiilor, al remuscarilor, al durerii… Pustiul poate avea o multime de forme, dar aduce cu sine multe lectii pretioase.

Te retrage dar, te hraneste cu Cuvinte Sfinte si indreapta spre cer rugaciuni sincere. Recunoaste-ti neputintele si cere ajutor!

 Invata sa renunti si incepe sa pasesti pe ape!

 Nu ai nevoie decat de lumina pentru pasul urmator. Dovedeste incredere si nu cauta sa planifici singur urmatorii pasi!

 Planurile lui Dumnezeu si deciziile bune vin intotdeauna insotite de pace…

Aripi de drum: Ce este pentru tine FEMINITATEA, într-o lume în care FEMEIA  a devenit parcă obiect de contrabandă?

simona-cu-sotul-ei

 Simona: Inca invat si eu ce inseamna asta, descopar si testez… aici nu pot sa dau definitii, daca as face-o, cel mai probabil as frange aripi. Imi place sa spun ca in fiecare suflet exista o frantura din cer, fiecare cu o stralucire aparte… Cand toti de vom reuni impreuna, bucatica mea cu bucatica ta vor alcatui frumusetea lui Dumnezeu.

Ma feresc sa leg feminitatea de forme si femeia de legi. Am fost create, educate si inzestrate diferit. Evit sa incadrez feminitatea in niste standarde patrate.

Dar totusi, sunt vehement impotriva hipersexualizarii femeilor in industria mass-media. Ma opun contrariata si oripilata la sloganul zilelor noastre cum ca „femeia si sexul vind.”

Aleg sa nu scrutez orizontul societatii actuale, ci imi atintesc ochii spre cer, incercand sa fac ca bucatica mea de cer sa aiba parfum de Dumnezeu. Cu maini curate, incerc sa lipesc de sufletul meu standarde divine, potrivindu-ma doar etalonului cuprins intre coperti de Biblii.

Aripi de drum: Ce este pentru tine DRAGOSTEA?

Simona: Oh… e greu sa dau un raspuns la asa o intrebare dificila. Cunosc asa de putin din ceea ce inseamna dragostea! Pot raspunde doar prin ceea mi s-a sa permis vad prin usa intredeschisa catre cer. Dragostea adevarata o vom experimenta abia in prezenta lui Dumnezeu. Aici jos, cunoastem in parte si experimentam in parte. Fiecare o percepem asa cum am primit-o.

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Incerc sa pasesc in ea, oferind-o in fiecare zi din viata mea.

 Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma!” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi!” si un „te iubesc!” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata, draga mea!” si un „Ma gandesc la tine!”

 Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine!” si „Te sustin!”

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dar toate acestea, nu sunt  altceva decat niste mici particule inca nedesavarsite…

Aripi de drum: Eşti o femeie foarte credincioasă. Noi, cele care ne-am predat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să suportăm ironia multora. Plecarea unor oameni dragi de lângă noi, ca urmare a deciziei de a-L urma pe Hristos. Ştiu cazuri în care femeile au acceptat relaţii cu bărbaţi care nu-L cunoşteau pe El, convinse fiind, sau sperând că îi vor întoarce la El. Ce spui despre această atitudine şi ce le sfătuieşti pe tinerele necăsătorite, în privinţa alegerii bărbatului potrivit?

Simona: Culeg cu drag fieare ironie, nota sarcastica si porecla batjocoritoare. Le culeg, caci vor fi nestemate in cununa ce ma asteapta sus. E important ca peste tot ceea ce culegem, sa semanam binecuvantare… Da, societatea actuala incearca a ne pune diverse etichete, dar toate aceste lucuri palesc in fata valorii adevarate pe care o pune Dumnezeu in fiecare inima.

Pentru tine, femeie care cauti barbatul potrivit, da-mi voie sa iti spun:

„Nu alerga dupa Feti-Frumosi cu intentii bune ce te amagesc cu iubiri contrafacute! Nu-ti vinde visele pentru lucruri materiale, te fereste, dar, de toate uraciunile care atrag privirile, tu ramai pura, caci “daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat”. Arunca-ti visele in bratele lui Dumnezeu si lasa-L sa-ti deseneze povestea de dragoste cu degetul Sau.

Crede ca barbatul pe care Dumnezeu ti-l pregateste, va fi alaturi de tine, cand un cancer iti va secera frumusetea. Barbatul pe care Dumnezeu il creste pentru tine, e un soldat in ogorul lui Hristos. Barbatul care il are Dumnezeu pentru tine, poarta in suflet viziuni sacre si vise curate. Barbatul tau va avea ochi luminosi si maini sfinte, pentru ca in pieptul lui, il poarta adanc inradacinat pe Dumnezeu…

Draga mea, nu-ti vinde visele, speriata de ziua de maine, si nu le culege din umbra acestei societati murdare. Tu pleaca-ti genunchiul, viseaza cu ochii lipiti de cer si umpe-ti sufletul cu dragoste indelung rabadatoare, plina de bunatate, dragoste smerita, izvor de pace, bogata in adevar – dragoste nepieritoare desprinsa din rai. Draga mea, tu cladeste-ti azi visele in rugaciune, nu te agata de lucruri desarte, ci lipeste-ti inima de Cuvant… cladeste-ti dragostea pe Stanca – unde nici cancerul n-o poate clatina!

simona-fluturi

 Aripi de drum: Când moare Dragostea, Simona?

 Simona: Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Aripi de drum: Am văzut pe site-ul tău o rubrică specială, „40 de ZILE DE RUGĂCIUNE”.   Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să alegi  acest „program” şi ce vei face cu el mai departe?

 Simona: L-am creat pentru mine si l-am aplicat in primul rand in dreptul meu… 40 reprezinta lupta. Noe a experimentat furtuna 40 de zile, Moise a petrecut 40 de ani in pustie, iar Isus a fost ispitit de Diavol 40 de zile.

In viata fiecaruia dintre noi exista o lupta cu pustiul. Fie ca este vorba de un pustiu al durerii, al relatiilor sau financiar, pustiul este locul in care cresterea este dificila, apa este putina si înaintarea greoaie, caci nu vezi capatul drumului. Pe langa durere, frustrare si seceta sufleteasca, pustiul ne testeaza, ne purifica si ne solicita o autoanaliza si retrospectiva. Pana vom ajunge la forma si caracterul dorit de Dumnezeu, inca vom zabovi in pustiu. Pustiul este un loc al formarii si al definirii caracterului. Totodata, pustiul este insotit de ispita si cere rugaciune.

Noi, oamenii, avem impresia ca o data ce am terminat cu rezolvarea unei probleme, nu ne vom mai confrunta cu ea niciodata. Tratamentul pentru cancer se face in doze de ATAC si CONSOLIDARE. La fel trebuie sa procedam si cu pacatele din viata noastra: le atacam si apoi consolidam zidul de aparare impotriva lor zilnic, deoarece reinnoirea mintii noastre e un proces care trebuie sa aiba loc in fiecare dimineata.

Vreau sa am cat mai multi camarazi de lupta in rugaciune, vreau sa constientizez cat mai multi oameni de vremurile pe care le traim, vreau sa ofer cuvinte incercate si menite sa atinga inimi. Vreau ca oamenii sa experimenteze puterea rugaciunii pe care eu am trait-o si care m-a facut sa supravietuiesc in pustiul cancerului.

 Aripi de drum: Scopul rubricii „Oameni cu Aripi”, de pe blogul meu, este acela de a arăta lumii exemple de reuşită, de credinţă şi de luptă, ale unor oameni care au refuzat să cedeze, chiar dacă nimeni nu credea în ei sau în izbândă. Spune-mi, te rog, o persoană pe care ai vrea să o citeşti în filele blogului meu, de la care oamenii ar avea de învăţat?

 Simona: Oana Albu – captiva intr-un scaun cu rotile, abuzata sexual, cu un trecut tumultuos, dar cu zambet senin, ochi voiosi si dragoste pentru Dumnezeu.

Aripi de drum: Cum şi de ce proiectul „Aripi pentru fluturi”?

 Simona: E un proiect pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima, El L-a facut realizabil si mi-a trimis oameni care sa simta impreuna cu mine.

Stiu care sunt traumele cu care cancerul vine la pachet. Imi doresc sa aduc in fata camerei de fotografiat povesti ale femeilor secerate de cancer, povesti cu amprenta lui Dumnezeu, exemple de credinta si lectii de urmat. Vreau sa demonstrez ca frumusetea nu este conditionata de o podoaba capilara, de numarul de kilograme sau de chipuri imperfecte. Frumusetea adevarata nu poate fi incadrata in etaloane si stereotipuri, caci ea e izvorata din Dumnezeu.

Aripi de drum: Îţi mulţumesc, femeie cu ARIPI,  pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferi şi pentru dragostea cu care ai răspuns rugăminţii mele de a ajuta la zidirea altor suflete. Ai început cu primul pas: ducerea sufletelor lor la terapie intensivă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scrisoare către Dumnezeu: „Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte”

Oameni cu aripi

Scrisoare către Dumnezeu: „Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte”

Distribuiți vă rog

Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte – O mărturie care aruncă în aer regulile lumii

 

Mi-e foarte greu să scriu despre această carte. Probabil pentru că nu aşa-i e numele. Ci  mărturie. Una care sfâşie şi vindecă în acelaşi timp. Una care aruncă în aer toate regulile lumii. Şi nu o face cu o bombă atomică, ci cu IUBIRE.

Ce vei citi aici este o viziune proprie, ce vine din inimă. Din acea inimă, din prisosul căreia Dumnezeu spune că „vorbeşte gura”.

Încep prin a-ţi spune, drag cititor, că am parcurs Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte în 3 ore şi jumătate. Am început la 12 noaptea, şi am terminat-o la 3.30 dimineaţa. Asta după ce, la programul de tineret, pastorul Florin Ianovici ne „povestise” cum stă treaba cu „trupul nostru, templul Duhului Sfânt”. 🙂 Cum să nu pierdem nopţile, să nu abuzăm de dulciuri, să nu.. să nu… Îţi povestesc asta pentru că la final am ceva să-ţi spun.

Am mari dificultăţi cu somnul de când eram adolescentă. Ce fac de nu dorm? Citesc. Ori cărţi ori bloguri. Dar niciodată, dar niciodată, nu am citit o carte întreagă fără să mă opresc o secundă măcar. Fără să beau apă şi fără să „ciugulesc” ceva. (Fructe, nu dulciuri, vă spun vouă acum, să mă dau mai catolică decât Papa!) 🙂

Cartea asta însă am citit-o exact aşa: cu nevoia de fiecare cuvânt ce avea să vină. O nevoie ca de oxigen.

Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte” nu poate avea o recenzie, ci un răspuns la scrisoarea pe care Daniel şi Dumnezeu ne-au scris-o nouă, celor de pe margine.

Cu inima-rugă îi răspund lui Daniel, în semn de mulţumire:

„Nu ştiu dacă faptul că am citit cartea asta la 2 zile după ziua ta e întâmplător sau nu, dar ce ştiu sigur este că uneori Dumnezeu ne îndeamnă să ne „donăm” zilele de naştere, pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă. Mie îmi pare că de ziua ta am primit de la El, pentru a doua oară în viaţa mea, confirmarea că „Mulţumesc, Doamne, pentru NU!”, e necesar să-mi devină deviză de viaţă. Şi NU-ul acesta este un răspuns la o rugăciune de „Doamne, dă-mi Tu…!”

Tu ţi-ai „donat” ziua de naştere şi ce s-a strâns ne-ai dat nouă, celor pe care îi dor inimile. Şi nu ne-ai dat bani, să facem vreo operaţie, să ne fie salvată viaţa, ci ne-ai dat direct din inima ta: dovada că IUBIREA adevărată există. Acea iubire pe care o facem legământ, la altar, „până când moartea…”. Şi dovada asta e singura care ne poate salva de la moarte. Cea spirituală. IUBIREA, Daniel, tu ne-ai dovedit că e singura care ne va scăpa sufletele de la ghilotină. Iubirea, adică Dumnezeu…

N-ai nevoie de multe cuvinte. Doar de suflete salvate.

 

Daniel Popescu. De mână cu Dumnezeu, cel mai bun prieten.

 

N-ai nevoie de multe cuvinte. Tu, Daniel, ai nevoie doar să ştii că ai ajuns la noi. Cei care suferim, care credem că nu mai avem scăpare, că e nedrept ce ni se-ntâmplă, că nu mai putem, că merităm altceva…

La mine ai ajuns la timp. Şi ştii de ce? Pentru că în clipa în care am citit ce a scris Alin Jivan în recomandare: „Eroii sunt oameni obişnuiţi…” , am înţeles că Dumnezeu ajunge întotdeauna la timp. Că ajunge să ne ţină în braţe să ne aline suferinţa, şi să ne salveze sufletele, când tocmai ne-a luat de lângă noi ceea ce iubeam mai mult, ORI că ajunge să ne salveze trupurile, vindecându-ne miraculos, El mereu ajunge la timp.

Cartea care a ajuns la timp. Să mă salvaze de la înec.

 

Tu ai ajuns când aveam nevoie să râd. Dar un râs din inimă, curat şi neprefăcut, unul care nu poartă o mască, să-l vadă lumea şi să fie invidioasă pe bucuria lui. Şi-am râs cu pofta unui copil de 5 anişori, când ţi-am citit năzbâtiile:

„Am luat un cearşaf din casă şi cutia cu aracet  pe care o cumpărasem mai dinainte şi am întins aracetul pe acel cearşaf. Am pus o butelie, cu arzătorul în sus, şi eu vroiam să zbor cu acel balon de pe bloc de la etajul 8.”

 Tu ai ajuns când aveam nevoie să îmi reamintesc că Dumnezeu ne dă daruri. Şi că datoria ne revine nouă, de a folosi acele daruri spre slava Lui. Dar folosirea asta nu e aşa, ca-n pilda talanţilor: să-i îngropăm, de frică…

Ci din contră, să-i înmulţim. Ai ştiut de mic că vei aduce oameni la Domnul, prin viaţa ta? Că vei fi un lider nu în mari companii, ci în Compania Marelui Dumnezeu? Dacă aş fi fost terapeut pe atunci, sigur ţi-aş fi zis:

„Măi băieţaş, tu poţi fugi prin cluburi cât vrei tu, dar nu vei scăpa de ce vrea Dumnezeu să-ţi dea: darul de-ai încuraja pe alţii, şi smerenia de a recunoaşte că numai mâna Lui te-a sculptat.”

„Mergeţi voi în partea aceea şi atrageţi câinii, dar nu le daţi carnea din prima, ca noi să apucăm fără grijă, iar când le daţi mâncarea, urmăriţi-i, şi dacă vin spre noi, anunţaţi-ne!”

„M-am tot gândit ce să fac cu toate acele plicuri – îmi dăduse o cutie aproape plină- şi atunci mi-a venit o idee genială. Aveam să facem din baraca noastră un mic magazin.” – de-aici oricine îşi va da seama, citindu-ţi mărturia, că aveai spirit de antreprenor, de mic:).

Şi-am închis ochii, după ce-am citit, şi I-am mulţumit Lui că îmi vorbeşte iară prin cuvintele oamenilor încercaţi, despre darul pe care mi l-a dat: de-a scrie. Aveam nevoie să-mi ia cineva mâna şi să-mi pună din nou peniţa în ea, să revin la iubirea dintâi: Cuvântul.

Tu ai ajuns când aveam nevoie să-mi amintesc că singura salvare e să îngenunchez la tronul Lui şi să-I mulţumesc că m-a scos din noroi. Capitolul 2 l-ai numit „Un fiu risipitor” şi ne-ai spus aşa:

„Când îngenunchez, dar nu în faţa crucii… Diavolul mă cobora treaptă cu treaptă., să îngenunchez în faţa mizeriilor lui. Nu m-a luat dintr-o dată, ci el avea mare răbdare cu mine.”

Tu ai ajuns când aveam nevoie să decid o dată pentru totdeauna unde mă îndrept. Vine o zi, în viaţa fiecăruia dintre noi, când ne dăm seama că viaţa nu e numai despre câţi bani ai făcut, ce ai mâncat şi cu ce te-ai îmbrăcat. Şi habar n-avem despre ce e de fapt. Şi-atunci, unii din noi ne luăm după ale lumii: alergăm după nimicuri, sperând să ne găsim împlinirea. Şi când ne dăm seama, după lungi agonii, că suntem nimicuri, şi tot ce facem e goană după vânt, strigăm la El. Unii nici nu-L cunoaştem, şi-L numim Univers. Strigăm la El să ne arate calea.

„Nu ştiam cu certitudine ce vrea să facă Dumnezeu cu mine, simţeam că trebuie să fac ceva. Am hotărât să mă rog şi să postesc până îmi va vorbi Dumnezeu încotro să mă îndrept.” – ai scris, fără să ştii probabil că prin cuvintele astea alţii, ca mine, vor decide să aibă curajul de a se lua la trântă cu diavolul. Şi nu cu săbii şi cuţite, ci cu armura Lui: post şi rugăciune.

Tu ai ajuns când aveam nevoie să înţeleg o dată pentru totdeauna că Dumnezeu nu ţine cont de vârsta şi de studiile noastre, ca să ne folosească spre gloria Lui. Multora ni s-a spus că nu suntem maturi, că suntem mici, că n-avem teologie, deci nu avem cum să dăm învăţătură. Şi-am ajuns să credem şi să ne petrecem timpul făcând orice altceva decât ce ne chemase Dumnezeu să facem. Şi ştii de ce? Că am ales să ascultăm de oameni, şi nu de Omul.

Ai scris: „De multe ori am fost descurajat să mai slujesc pentru că aş fi prea tânăr şi am nevoie să capăt experienţă, o dată cu creşterea în vârstă, sau să absolv studii teologice pentru a vorbi din Sfânta Scriptură.”

Şi prin cuvintele astea ne-ai încurajat pe toţi ceilalţi să ne folosim orice mic dar să-i slujim Lui. Cu smerenie, şi fără să avem o părere mai mare despre noi decât se cuvine, dar să slujim. Cu ce ne-a dat El.

Dacă ne-a dat suferinţa, atunci cu ea să venim înaintea lumii.

Din ea să vorbim. Ştii? Mie mi s-a spus cândva să nu-mi spun niciodată mărturia, pentru că având meseria de terapeut, oamenii nu vor mai veni la mine. Şi o să pierd clienţi, şi prin urmare banii. Am făcut întocmai o perioadă. Până când Cineva mi-a spus cu voce blândă: „Nu cu pâine şi apă, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Acum aveam nevoie să-mi reamintească cineva. Dumnezeu a ales cartea ta. Şi o dată cu mine, le-a reamintit şi altora…

Tu ai ajuns când aveam nevoie să îmi amintesc că „Nu e bine ca omul să fie singur”. Când eşti rănit, tendinţa ţi-e să spui GATA. Să preferi să rămâi singur toată viaţa şi să te ascunzi de lume. Şi de Dumnezeu. Şi slavă Lui că NU face după voia noastră, căci altfel am fi demult aruncaţi în aer.

Ai scris: „În rugăciunile mele Îi mulţumeam Lui că îmi va arăta ce trăsături de caracter şi ce personalitate de fată se potriveşte cel mai bine felului meu de a fi şi îmi va deschide ochii să văd cine este acea persoană care îmi va completa lipsurile.”

Mi-ai amintit, cum le vei aminti tuturor celor ce-ţi vor citi mărturia, că fără El nu vom şti niciodată ce e potrivit pentru noi, şi vom alege greşit. Mulţumim, Daniel, pentru darul nemeritat pe care ni-l dai, acela de a ne aminti că fără El nu suntem nimic…

Tu ai ajuns când începusem să cred că ceea ce-I ceream Lui erau pretenţii de femeie plină de mândrie: un soţ care să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât pe mine.

CE TRĂSĂTURI DE CARACTER SĂ CAUŢI LA CEL CE-ŢI VA DEVENI SOŢ

Eu scriu ca femeie, sper să scrie altcineva din perspectivă masculină despre cartea ta, şi ce am să-ţi spun este că ne-ai dat nouă, celor ce vom fi –cu voia Lui- ajutor potrivit pentru soţii noştri, o lecţie cât o mie de lecţii: că iubirea învinge orice. Că nu suntem lipsite de smerenie dacă cerem un soţ care:

  • împlineşte voia Lui: „Pentru mine personal, slujirea are prioritate, fiind un lucru stabilit cu claritate atunci când L-am acceptat pe Dumnezeu ca Mântuitor personal.”

 

  •  se roagă pentru călăuzire: „Mă voi ruga înainte de a lua o decizie, şi voi cere un semn lui Dumnezeu în această privinţă, să fiu sigur că nu voi răni această fată.”

 

  •  parcurge studii biblice înainte de căsătorie cu aleasa lui: „Am stabilit să parcurgem împreună un studiu biblic despre familie, timp de 3 luni.”

 

  • cere binecuvântare: „Ne doream atât binecuvântarea lui Dumnezeu, cât şi a părinţilor.”

 

 

  • păstrează curăţia trupească înainte de căsătorie: „Prin post şi rugăciune am căutat să ne întărim şi să căutăm să împlinim voia lui Dumnezeu exprimată în Sfintele Scripturi, inclusiv în păstrarea curăţiei trupeşti înainte de căsătorie.”

 

  • îşi conduce soţia la Hristos: „Scumpa mea, mă bucur să aud asta, dar hai să ne rugăm, iar dacă Dumnezeu vrea să fii tu acolo, se vor deschide uşile pentru tine.”

 

  •  îşi încurajezează soţia să se dezvolte: „Am încurajat-o să îşi dezvolte darul deosebit în cadrul slujirii creştine.”

 

  • dovedeşte maturitate spirituală: „I-am spus acelui frate că mă îndoiesc de autenticitatea misiunii sale de a ne vizita, mai ales din cauza lipsei blândeţii şi a mângâierii.”

 

  •  face din rugăciune o disciplină sfântă: „Înainte să plecăm din casă, ca de obicei, ne-am rugat.”

 

  • e alături de tine în orice situaţie: „Iubita mea, te iubesc. Eu nu pot simţi în trupul meu cât este de mare suferinţa ta, dar încerc să înţeleg puţin din durerea pe care o ai comparând-o cu suferinţa din sufletul meu.”/ „Când îi făceam duş nu putea sta fără oxigen mai mult de 15-20 de minute.”

 

  • cunoaşte Adevărul mai presus de orice lege lumească: „Puteţi aprinde lumânarea pentru liniştea dvs. Să ştiţi că lumina acestei fete este şi va rămâne Isus Hristos, care S-a jertfit pentru ea şi pentru noi toţi. / Credeţi că aceste aparate au ţinut-o în viaţă? Dumnezeu a spus stop vieţii ei şi s-a oprit!”

 

 Mulţumesc, Daniel, pentru lecţii pe care nici o carte, oricât de bine documentată ar fi, nu ne-ar putea învăţa ce ne-a învăţat viaţa ta, împletită cu moartea celei ce ţi-a fost soţie.”

Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” – Romani 8:38-39

Tu cum stai cu disciplina?

Îţi aminteşti, cititorule, că ţi-am zis la început că am ceva să-ţi spun despre nopţi pierdute, templul Duhului Sfânt, şi alte „reguli” de care unii deja sunt plictisiţi?

Dragul meu, mi-am permis o glumă subtilă referitoare la faptul că am încălcat imediat ce am ajuns acasă „regula pastorului”. Dar ce vroiam să-ţi spun e asta: când inima îţi plânge, e greu să dormi. Când inima îţi plânge, regulile lumeşti nu doar că pot fi încălcate, ci ar trebui să fie încălcate. Să nu fim legalişti (ca să nu spun farisei) şi să ne dăm mari în faţa lumii, că noi niciodată…

Să fim în schimb autentici. Şi supuşi unui Dumnezeu care niciodată nu dă greş.

Care niciodată nu e nedrept şi niciodată nu te lasă.

Ce-ţi cere El e să fii disciplinat. Şi disciplina asta înseamnă că uneori e nevoie să pierzi nopţile, cu sufletul pe genunchi. Să citeşti cuvântul Său ori cuvântul unor inimi ca cea a lui Daniel, care te învaţă smerenia, bucuria adevărată şi iubirea necondiţionată.

Cu inima-rugă, îngenunchez la tronul Său, şi-I mulţumesc pentru scrisoarea pe care ne-a trimis-o, nouă, tuturor,  prin cartea „Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte”!

Mulţumim, Doamne Isuse, pentru că ne dai modele de viaţă, să mergem înainte, urmându-Te, până vei veni să ne iei! Ajută-ne Tu să fim lumină pe cărarea lumii, şi mângâiere pentru cei aflaţi în suferinţă. Şi de va fi să fie nevoie să ne zdrobeşti pe noi pentru ca alţii să Te cunoască, ajută-ne să acceptăm cu bucurie voia Ta!

Pentru cei ce doriţi sa comande cartea, scrieti la adresa: daniel15popescu@gmail.com

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Tu ce faci când FOSTUL îţi adresează, pe nepusă masă, cuvinte de mahala? 7 răspunsuri de injectat în vene:)

Relatii

Tu ce faci când FOSTUL îţi adresează, pe nepusă masă, cuvinte de mahala? 7 răspunsuri de injectat în vene:)

Distribuiți vă rog

În ultima vreme, văd tot mai multe articole despre CUM SĂ faci diverse lucruri. Eu aş scrie o serie de CUM SĂ NU faci :). Iar despre relaţii se tot scrie, cât pentru toată veşnicia, s-avem acolo ce citi, de-om prinde-o! 🙂

N-am să-ţi fac acum o listă cu cele de trebuinţă după o despărţire, astea cred că sunt prezente peste tot, iar tu, cea prinsă în sac, ştii cu siguranţă mai multe decât îţi pot scrie eu în câteva rânduri!

Am să-ţi spun, aşadar, despre cum să NU faci scandal din câteva vorbe. Care îţi sfâşie inima, ce-i drept, dar nu uita: sunt numai câteva!

Cu siguranţă cu  mult mai puţine decât ai îndurat tu în relaţia aia care ţi-a dat viaţa peste cap şi te-a învăţat cum să te umileşti…

 

Îmi amintesc mereu, înainte să scriu aici ceva din ce-am trăi eu, şi mă opreşte teama de-a nu fi judecată, de cuvintele unui pastor: „Monica, înainte să citească Biblia, oamenii îţi citesc viaţa! Deci nu-ţi fie frică să fii mărturie pentru cei ce trăiesc în lanţuri!”

Şi din motivul ăsta vă spun azi câte ceva despre relaţia cu foştii, care îţi aruncă în faţă mizeria rămasă după ce şi-au spălat faptele în lacrimile tale. Apoi trec pe lângă tine şi „te înjură politicos” pentru că ai îndrăznit să laşi un loc de BUNĂ SEARA! Şi-ţi cer să numai îndrăzneşti vreodată să le adresezi vreo vorbă, ori te întreabă „cavalereşte”, ce mama, sau ce vreun mădular din trupul lor, vrei tu de la ei, de le iei din timp?

Să învăţăm, zic, unii de la alţii, cum să NU ajungem să răspundem provocărilor venite fix de la cei pe care i-am respectat, i-am ţinut de mână şi de suflet, le-am oferit o inimă de care să se sprijine când se externau din spitale unde făcuseră operaţii pe viaţă deschisă, şi în care am crezut, când toţi ceilalţi îi priveau cu milă. Ori cu silă…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Când am realizat că Dumnezeu m-a ţinut în viaţă „s-o văd şi pe-asta!” 🙂 m-am gândit la milioanele de femei jignite, insultate, abuzate, ameninţate ori aruncate la coş după ce bărbaţii lor frumoşi s-au hrănit cu ce-aveau ele înăuntru, şi le-au făcut apoi ambalaje bune de lăsat pe vreo margine de drum… şi s-au gândit să le şi tatueze apoi pe inimă câteva cuvinte de dulce. Nu de alta, dar atât de amară le-a fost viaţa alături de ei, că tocmai acum, la final, s-au gândit să se revanşeze,  „mierindu-le” niţel… 🙂

Şi pentru voi, femei frumoase, scriu azi ce mi-a tatuat Dumnezeu pe suflet într-o astfel de clipă:

  1. NU RĂSPUNDE.

Eu am tăcut. Am citit de câteva zeci de ori mesajul, şi cred că dacă mai aveam vreo pereche de ochelari şi pe aceia i-aş fi pus, să mă conving că nu-mi joacă ochii feste:), i-am închis apoi şi m-am rugat tăcut, decât atât: „Doamne, dă-i linişte! Tu ştii mai bine decât mine ce s-a întâmplat cu el! Dacă ar fi bine, n-ar spune pentru nimic în lume vorbele astea!” 

A fost uşor? Nu! A fost la fel de greu ca „Bună ziua!” pe care i l-am spus pe stradă. Când revezi omul care ţi-a sculptat în suflet ideea că nu eşti bună de nimic, că eşti „nefeminină” :), şi încă te lupţi să te vindeci de etichetele cu pricina, numai uşor nu-ţi este să-i adresezi un salut măcar. Dar o faci, din dragostea aia de oameni pe care Dumnezeu ţi-a spus s-o ai, chiar şi faţă de duşmanul tău!

De ce să taci? Pentru că demnitatea înseamnă să ştii când să vorbeşti şi când să te abţii. Demnitatea nu are de a face cu mahalaua. Iar tu eşti FEMEIE! Şi cu asta am spus tot:).

Îţi va fi greu, vei simţi nevoia să-i replici „nesimţitului” câteva, să nu mai îndrăznească data viitaore să ridice ochii de jos în faţa ta, dar ştii ceva? La nimic nu te va ajuta să răspunzi cu aceeaşi monedă. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru moartea acelei iubiri, nu cred că ţi-ar ajuta o viaţă trăită lângă un bărbat care îţi vorbeşte ca la uşa cortului!

2. NU ÎNTREBA NIMIC.

Mie tare greu mi-a fost să nu întreb CE S-A ÎNTÂMPLAT? Eram convinsă că fără ceva care să-i fi pus un văl negru pe ochi nu ar fi putut să-mi adreseze MIE asemenea vorbe. Mie, adică, da? 🙂 Adică eu, care am făcut, şi-am dat, şi-am admis, şi-am … 🙂 (observi nevoia femeilor de a li se recunoaşte meritele:), da?) Câte-mi venea să reproşez atunci … dar la ce bun?

Draga mea, NU CONTEAZĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT cu omul care îţi adresează „vorbe  date cu aghiasmă” :)! Important este numai CE  a ales să facă în clipele de durere sau supărare prin care trece.

Ştii ceva? Tata avea o vorbă, pe care des o folosea după ce-a pierdut-o pe mama: „Când mă îmbătam, trebuia să mă dau cu capul de pereţi, nu să jignesc!” Aşa că am băgat bine la cap acum povestea lui 🙂

Nici un răspuns din lume nu-i scuză lui atitudinea! Niciunul, înţelegi?

3. NU REPROŞA NIMIC.

Mie mi-au trecut prin faţă, într-o fracţiune de secundă, toate clipele când am suportat umilinţe, „de dragul relaţiei”! 🙂 Şi-mi venea să-i strig: „Tu mă jigneşti? Tu, care ai făcut … şi n-ai făcut…, şi-ai mers, şi n-ai mers…?”

Dar ştii ce? Reproşurile sunt numai vreascurile ce alimentează disputa. Te enervează şi te aduc în punctul în care să întrebi şi tu de mamă.. de fraţi, de nepoţi, ori de copii :). Şi-atunci… care-ar fi diferenţa între voi 2?

4. NU-I GĂSI SCUZE.

„Sigur a băut ceva, altfel nu se comporta astfel!” Îţi sună cunoscut? Draga mea, NIMENI, în nici o circumstanţă de viaţă, nu are voie să te trateze ca pe-o cârpă! NIMENI!

Iartă, dar NU uita niciodată atitudinea lui! Asta nu pentru a-l urî, ci pentru a nu te lăsa abuzată! Când eu am înţeles pentru prima dată că încă nu eram vindecată de a mă lăsa folosită pe post de ştergător de geamuri, m-am înfuriat pentru toate clipele în care AM ÎNŢELES acţiunile oamenilor din jur. Cărora mereu le găseam câte-o scuză pentru modul în care îşi ieşeau din fire…

Femeia de pe scaunul maro, despre care am scris AICI  şi-am să mai tot scriu:) mi-a spus cândva pe un ton ferm:

„Monica, nu mai ai voie să înţelegi nimic! Ai priceput? NIMIC! Îţi mai spun o dată? NIMIC! Şi înc-o dată: NIMIC! Motivele pentru care un om te abuzează nu te privesc pe tine! Fiecare este responsabil pentru propriile fapte! Şi tu eşti responsabilă pentru ale tale! Când un om te tratează rău, lasă-l în spate! Iartă, dar nu te purta ca şi când nimic nu s-a întâmplat, pentru că astfel el niciodată nu va învăţa din propriile greşeli! Va şti că mereu este cineva care va trece peste ce-a făcut. Atâta timp cât tu vei fi acolo să îi ascunzi gunoiul sub preş, te va trata ca pe un preş!”

Nu cred că mai are rost să-ţi spun eu ceva în plus, a spus ea suficient.

5. NU MAI DISCUTA CU EL NICIODATĂ DIN PROPRIE INIŢIATIVĂ.

Nici dacă e pe patul de spital! Şi nu sunt lipsită de suflet când îţi spun asta! Roagă-te pentru el! Dumnezeu poate schimba, nu tu! Dacă însă îţi cere ajutorul, acordă-i-l! Este uman, dar numai dacă-l cere, iar atunci fă tot ce e posibil să nu fii prezentă lângă el. Caută soluţii să îl ajuţi prin alţi oameni, dar nu te expune!

Nu refuza din egoism, ci tocmai pentru că ştii că numai aşa poţi fi o lumină în viaţa unui om: luminând în întuneric, dar fără a te stinge tu! Nu subestima niciodată puterea trecutului asupra ta! Când ai avut o vulnerabilitate faţă de un bărbat, şi te-ai lăsat abuzată de el în orice fel, fii sigură că este posibil ca apropierea de el să te arunce din nou în cercul vicios!

Nu spun că te-ai întoarce la el, e posibil să nu mai poţi niciodată să mai reiei relaţia cu un bărbat care ţi-a făcut sufletul scrum, ci spun că există şanse nefaste ca tu să cazi în capcana de a fi din nou cârja lui! Şi nu face bine niciunuia din voi!

6. NU ÎL BÂRFI!

Eu am spus întâmplarea femeii de pe fotoliul maro:) la mult timp după. Am şi uitat, ce-i drept, de fiecare dată, pentru că aveam alte lucruri de rezolvat, (iar timpul vindecă rănile trecutului, dacă le recunoşti, le accepţi şi le lucrezi pe fotoliul cu pricina) 🙂 dar nici nu am dat fuga la vreun amic comun să povestesc ce s-a întâmplat.

Dacă spui când e cald:), vei avea tendinţa să fii răutăcioasă, mahalagioaică:), nesăbuită şi total lipsită de feminitate! Aşa că păstrează pentru Dumnezeu povestea, spune-i-o Lui şi mulţumeşte pentru ea, pentru că vei avea cu siguranţă de învăţat de-acolo!

7. NU ŢINE PENTRU TINE EXPERIENŢA!

Draga mea, orice durere ne e dată de Dumnezeu cu un scop, şi din ce-am văzut în viaţa mea, fiecare suferinţă aduce cu sine o mângâiere pentru alţii! Ai trecut prin foc, fii dispusă să arunci apă pe focul celei care se află acum în mijlocul lui!

Empatia să ştii că se învaţă (şi) prin durerea proprie! Când ai fost în mijlocul furtunii, ştii ce înseamnă frica, ştii cum arată descurajarea ori riscul de înec!

Fii gata să te laşi citită de alţii, atunci când te vei vindeca! Nu îţi spun să îţi pui viaţa pe tapet, cu toate detaliile şi numele oamenilor care te-au denigrat, spun numai să dai înapoi ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ţie, pe gratis: mângâiere!

Dacă ţi-a fost util ce ai citit, lasă-mi un comentariu cu încă un CE SĂ NU FACI:). Dar din dar se face RAI! 🙂 Aşa că hai să dăm verde învăţămintelor! 🙂

Iar dacă ai nevoie de sprijin şi îndrumare, foloseşte formularul de contact de AICI şi programează o întâlnire pentru sufletul tău!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Relatii

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Distribuiți vă rog

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut? Am primit multe mesaje pentru articolul de ieri. Femei frumoase, la trup şi la suflet, care-şi strigau durerile, întrebând DE CE; femei singure, care îşi blestemau viaţa pentru ceea ce n-a fost să fie până la adânci bătrâneţi; femei tinere, care-şi numărau ridurile ce le brăzdează faţa, de-atâtea şanţuri ce-au săpat în ele bărbaţii căsătoriţi cu amantele sau logodiţi cu joburile. Cu laptopurile ori cu prietenii „de-o bere”.

Mame ce-şi cresc singure copiii, după ce bărbaţii iubiţi le-au lăsat pentru altele mai „necicălitoare, mai frumoase, mai sexy, mai puternice, mai zâmbitoare, mai aranjate sau mai smerite”. Şi-aş mai continua lista, de-aş avea puterea să le alin cumva durerea.

Dar n-am …

Am simţit lacrimi pe inimă, spălând amintiri, şi pumni pe suflet, învineţind iubiri.

Ne învinuim pe rând, unele dintre noi, că n-am fost de ajuns. Ne comparăm cu celelalte şi le imităm uneori, rugându-ne unui Dumnezeu necunoscut să ne facă şi pe noi la fel: atrăgătoare, iubitoare, inteligente, frumoase.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Şi când nu primim răspuns rapid de la El, de la Dumnezeu, ne întoarcem în braţe care ne-au alungat, care au strâns alte femei, în case unde încă miroase a parfum de cealaltă, în inimi care nu ne mai iubesc, în suflete care n-au sentimente, ci doar nevoi de împlinit. Şi ne punem atunci pe muncit, să nu mai fim părăsite niciodată: mai mult gospodine, să aibă mâncare cât mai bună şi cât mai „la fix” adusă la pat, mai mult tăcute, să aibă el mai multă libertate, mai mult sex, să nu mai ajungă la alta. Mai mult fard, să semănăm mai mult a femei. Mai puţin fard, să fim mai „de casă”.

Mai mult el, şi mai puţin noi.

Şi, după ani în care oricât am învăţa, picăm mereu examenul, ajungem în spitale de psihiatrie, ori îngenuncheate în vreo chilie în te-miri ce mănăstire, strigând la pereţi acelaşi DE CE? pe care l-am auzit azi în tastele lovite strident, de-atâta amar ce e-n suflete…

Şi azi vă întreb, bărbaţi (im)perfecţi:

„De ce vreţi voi ce nu aveţi?

De ce vă luaţi voi femei imperfecte, să le umiliţi apoi cu ce au altele, şi ele nu?

De ce vă strecuraţi voi din paturile conjugale, în paturi de hoteluri reci, să primiţi ce nu vă dau cele rămase acasă, la alăptat, la dereticat, la gospodărit?

Cu ce dragoste iubiţi, de moare după câţiva ani? Ori după timp mai scurt decât cel scurs într-o clepsidră?

De ce vă părăsiţi voi copiii plânşi de-atâta dor de voi,  să mergeţi la trăit?

Cum puteţi voi să râdeţi în case străine, când în ale voastre se strigă în sânge?

Cum puteţi voi face copii cu alte femei, când ai voştri plâng de dor, de foame ori de neiubire?

De ce puneţi pe degete inele, femeilor pe care le doriţi până când cealaltă vă va despărţi?”

Şi v-aş mai întreba câte ceva… dar pentru unii e prea scurt timpul rămas între 2 staţii de tramvai…

Mă-ntreb acum retoric însă:

„Credeţi că aveţi drepturi doar pentru că vi se pare că Dumnezeu e bărbat? Şi-o să vă apere mereu?”

foto credit: Sara Dumitrache si Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Simona Catrina, eu nu ştiu să dansez Tango, şi nu voi mai vrea vreodată să învăţ!

Oameni cu aripi

Simona Catrina, eu nu ştiu să dansez Tango, şi nu voi mai vrea vreodată să învăţ!

Distribuiți vă rog

În urmă cu câteva luni, am pregătit pentru Simona un interviu. I-am scris pe Facebook motto-ul vieţii mele: „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea!” (Sfânta Scriptură) Am fost convinsă că Dumnezeu nu o va lăsa. Nici o secundă nu m-am îndoit de minunea care se va face prin femeia asta. Azi am aflat însă, la prima oră, că Cineva a decis că e mai bine aşa.

Nu ştiu de ce. Nu ştiu nici unde e. Ce ştiu este că nu am mai apucat nici să o rog să îmi acorde interviul, nici să mă bucur de minunea din viaţa ei. Şi cu viaţa ei. Încă o dată, încă a câta dată, Doamne? ajung prea târziu la destinaţii. Exact atunci când oamenii mor. Aceeaşi poveste şi cu Gyuri Pascu. Despre care am scris AICI. Exact atunci când îmi dau eu seama că moartea nu aşteaptă curajul tău, decizia ta, ciocănitul tău…

N-am apucat să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru salvarea ei, că a şi venit Alice Năstase cu vestea…

Simona dragă, ultimul text al tău la care am plâns cu sughiţuri, a fost ĂSTA.  „Respons to Friend Request. Forever!”

Mi s-a părut că îmi scriseseşi parte din propria poveste. Am plâns, draga mea, cu întrebările în pumni, de ceaţa din sufletul meu. De drumul pe care m-am oprit. Spre el. Un el. Căruia îi acceptasem acel Friend Request. Tot după ce-mi citise blogul, gândurile, textele… Tot aşa, cu ani mai puţini, cu răbdări mai multe… cu frici mai puţine, cu frumuseţe a sufletului mai mare. Sau ştiu yo???

Am citit textul tău certându-mă cu Dumnezeu. Acelaşi pe care L-am rugat să te vindece pe tine. Să citesc mai departe despre o iubire născută pe vreme de Facebook, fără să ţină cont de ani şi de depărtare, de lume şi de frică…

„De atunci, am tot infruntat previziunile celor care inca mai cred ca un barbat cu cinci ani mai tanar decat mine va pleca dupa o femeie cu cinci ani mai tanara decat el.
Doru nu va pleca niciodata dupa nimeni, asta stiu. Eu si el nu vom pleca decat dupa moarte.”

Tu, Simona dragă, ai murit cu convingerea că Doru nu te-o părăsi niciodată pentru alta. Cu 5 ani mai tânără. Eu trăiesc cu convingerea că Dumnezeu ştie mai bine de ce nu mai am cui să-i dau un Fried Request… Şi ce mă face acum să plâng în hohote e nedreptatea cu care ne desparte Dumnezeu uneori de cei pe care îi iubim…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Simona, iubirea asta a voastră, născută în urmă cu atât de puţini ani, ne e nouă, lecţie de viaţă. Că există bărbaţi care te citesc, te iubesc după ce ţi-au învăţat pe de rost textele şi îţi rămân fideli până la moarte. Că există şi bărbaţi care te ţin în braţe pe patul de spital, când boala te sfâşie. Când îi sfâşie şi pe ei frica de a nu rămâne fără tine, într-o singurătate în care se moare de frig…

Draga mea, ai murit lăsând în urmă un testament pentru orice femeie speriată de iubire, din lumea asta:

„Iubiţi. Iubiţi. Iubiţi! Nu vă uitaţi la vârstă, la trup, la carieră, la drumuri, la distanţă, la oameni! Uitaţi-vă numai la Dumnezeu!”

Nu ştiu ce v-a spus El vouă, când v-aţi jurat credinţă-n faţa Lui, dar cert e că ce I-aţi jurat voi Lui, aţi împlinit: „Până când moartea ne va despărţi!”

Simona, voi sunteţi dovada reală a iubirilor care se nasc din Cuvânt. Prin cuvânt. De blog, de carte ori de ziar. Voi sunteţi cei doi nebuni care aţi trecut de mână prăpastia. Şi tot de mână v-aţi şi întâlnit cu moartea. Aţi privit-o fix în ochi, i-aţi spus că oricum Dumnezeu e mult mai puternic decât ea, şi dacă te-o lua pe tine, voi tot împreună veţi rămâne.

Simona dragă, eu plâng azi, de mi se zguduie pereţii sufletului. De neînţeles. De frică şi de moarte ce văd în faţă… Una pe care aş implora-o să mă mai lase câteva vieţi în braţele celui căruia i-am dat într-un cândva, un Friend Request… Nu forever, ci până unde a vrut Dumnezeu.

Îţi mulţumesc, femeie puternică, pentru ce-ai împărtăşit cu noi, pentru lecţia de viaţă oferită pe gratis, pentru iubirea frumoasă dăruită celui mai frumos sufletului tău, şi pentru dorul de Doru al tău, ce-l ai deja… deşi te ţine, cu siguranţă, încă, de mână…

Îţi mulţumesc, draga mea necunoscută, căreia îi cunoaştem atât de mulţi blogurile, sufletul, gândurile, textele, luptele! Îţi mulţumesc pentru că ne-ai lăsat moştenire un vis pe care l-ai transformat în realitate mai frumos ca orice rochie de mireasă, pătată de noroi, pe o vreme ploioasă. Şi rece. Ca moartea…

Îţi mulţumesc, Simonă dragă, pentru că m-ai învăţat că există şi bărbaţi care nu Îl întreabă pe Dumnezeu, cum L-a întrebat un el pentru care n-am fost niciodată destul de femeie: „De ce, Doamne, mi-ai dat o femeie bolnavă?”

Îţi mulţumesc, femeie frumoasă, pentru lacrimile tale, ce-au scris poveşti. Pentru bucuriile tale, ce-au născut poveţe, şi pentru demnitatea cu care care ai înfruntat moartea! Destinul şi diavolul.

Îţi mulţumesc, copil de Dumnezeu, că ne-ai trezit pe unele dintre noi la realitate, ne-ai scris poveştile, altora, ne-ai mângâiat pe unele şi ne-ai dat cu capul de pereţii realităţii, pe altele!

Simona, eu nu mai vreau să citesc ce-ai scris! Eu vreau să citesc ce vei scrie. Cu dorul de Doru tău, de Alice a ta, de Tangoul tău, de lumea ta, de blogul tău, de viaţa ta…

Simona… eu nu mai vreau niciodată să învăţ Tango! Tu ştii mai bine decât oricine de ce…

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Marile iubiri, micile raţiuni. Povestea iubirilor mele născute la semafor

Credinta

Marile iubiri, micile raţiuni. Povestea iubirilor mele născute la semafor

Distribuiți vă rog

Atât de frumos pictăm viaţa când iubim! Atât de adânci sunt somnurile când ne îndrăgostim, că oricât ar încerca alţii să ne trezească din ele, n-au sorţi de izbândă!

mi-aduc aminte că marile mele iubiri s-au răsfăţat mereu cu bătăile inimii mele, cu dansul clipelor pregătie cu sfială, cu viaţa mea pusă pe tavă şi adusă lor cu sare şi piper. Ca la carte!

mi-aduc aminte că în marile mele iubiri nu era loc de NU POT! Am putut totul. Chiar şi să trăiesc lovită, zguduită şi aruncată. Am putut să mă întorc apoi, să o iau de la capăt, să încerc imposibilul, să cos şi să înnod ce au rupt altele. 🙂

în marile mele iubiri n-a fost timp pentru MAI TÂRZIU! Am dat totul la foc automat, am pornit sirenele înainte să se anunţe vreo mare dramă. Am chemat ambulanţe înainte să văd primul simptom. Am ştiut mereu  când era timpul perfect: ACUM!

sursa foto: Google

Marile mele iubiri au mâncat şi au băut pe săturate apă vie. Inima mea nu a secat niciodată, n-a murit niciodată şi n-a fost vreodată în stop. 🙂 N-a avut niciodată timp de concedii.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

În marile mele iubiri, Dumnezeu a fost doar un trecător. Un eventual făcător de minuni, şi-apoi un oarecare. Un fel de hocus pocus, pe care Îl scoteam din tolbă până arătam lumii ce pot eu să fac, apoi Îl aruncam într-un sac putred, mirosind a vechi.

Marile mele iubiri nu aveau timp de Dumnezeu. Unele au strigat către El când a fost Singurul care a mai rămas. Apoi L-au uitat din nou. Iar eu nu m-am sinchisit niciodată să le învăţ să Îl atingă. Pentru că eu habar n-aveam pe atunci că fără El, nu sunt nimic. 🙂

În marile mele iubiri, nu s-a iubit niciodată!

S-a  minţit frumos. S-a zburat fără aripi şi s-a trăit moartea.

În marile voastre iubiri cum a fost?

Să ne punem ARIPI DE DRUM şi să pornim la aflat!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Iluzii frumoase, credinţe pierdute şi Dumnezeul împachetat în minciuni

Credinta

Iluzii frumoase, credinţe pierdute şi Dumnezeul împachetat în minciuni

Distribuiți vă rog

Am fost plecată câteva zile din Bucureşti. Într-o parte de rai. În locurile copilăriei mele, acolo unde am învăţat să spun MAMA, unde am iubit întâi şi unde L-am întâlnit prima dată de Dumnezeu.

Mă ducea bunica la biserică, mă învăţa să mă închin, să spun TATĂL NOSTRU, să aprind lumânări şi să pomenesc morţii.

Zilele acestea, după mulţi, foarte mulţi ani, am intrat din nou într-o biserică ortodoxă,  la pomenire. Am plâns amar iluziile oamenilor. Preotul citea, bătrânele se închinau şi tămâiau, ridicau coşurile şi cântau cu preotul „Veşnica pomenire, veşnica lor pomenire!”

De ce am plâns? Pentru că am crezut mulţi, foarte mulţi ani în iertarea păcatelor după moarte, în primirea mâncărurilor pe care eu le ofeream ca pomană pentru bunica mea. Credeam cu tărie ca ea va mânca din ce eu dădeam, va îmbrăca din ce dăruiam eu, va bea din ce tămâiam eu… credeam cu atâta siguranţă, că mă simţeam vinovată când uitam o perioadă de acest tip de manifestare a marii mele iubiri faţă de ea…

„Cu drepţii odihneşte Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi. Unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.” – asta se spune la liturghia de pomenire a morţilor. „Şi aşează-i în loc de verdeaţă, ca un bun şi iubitor de oameni, căci Tu Dumnezeu eşti şi pe toate le împlineşti! Iartă adormiţilor robilor Tăi. Orice au greşit ca oameni în această lume. Binevoieşte ca sufletele lor să se aşeze lângă sfinţii Tăi!”

Ţineam strâns  în mâini amintirile din vremea când mergeam cu bunica şi cântam în corul bisericii, şi tare mândră eram de mine, şi la fel de strâns ţineam  lacrimile ce îmi dădeau să cadă… până când n-am mai putut să le opresc… dureau prea tare iluziile vândute pe bani sau pe gratis, depinde de cum puteau oamenii prezenţi… dai bani, nu ţi se cere o sumă, dar dai cât doreşti, să ţi se pomenească morţii. Să le ierte El păcatele pe care ei le-au făcut înainte de moarte … dor iluziile pe care oamenii le-au făcut zei, numai să aibă cum să meargă mai departe prin viaţă, cu durerea pierderii celor dragi!

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Mă uitam plângând la fiecare dintre oamenii de acolo, care mai de care cu colive mai frumoase, cu prosoape mai scumpe, cu vin mai bun, cu carne mai proaspătă, adusă spre a mânca morţii lor.

Ei credeau că plâng pierderea bunicii mele. Eu plângeam de fapt sufletele lor. Ale celor ce cred cu atâta tărie că oamenii pe care îi iubesc chiar vor avea parte „pe lumea cealaltă” de ceea ce ei dădeau. Ştiu că dacă nu ar crede că acele lucruri ajung la iubiţii lor, nu le-ar oferi. Lumea nu dă pentru că iubeşte săracii, ci pentru a avea cei plecaţi dintre ei. Dau din egoism, nu din dragostea necondiţionată ce ne-a dat-o HRISTOS. E trist … şi nedrept … să lăsăm lumea să creadă iluzii. Şi mai grav, să se hrănească atât de frumos cu ele …

Am pregătit coşurile tăcut, cum m-a învăţat bunica pe vremea când eram de-o şchioapă! Am mers în biserică, am aprins lumânări pentru colive, am ţinut mâna pe coş când se cânta spre pomenirea lor. Am respectat un ritual din respectul purtat celor ce au dorit să sfinţească o cruce… pe bunica, eu nu am pomenit-o. Am refuzat. N-am văzut rostul. Mi s-a spus că bunica se zvârcoleşte în mormânt şi moare de foame … că e supărată pe mine pentru că nu fac ce trebuie.

mi-a fost strigat în biserică, atunci când am refuzat să pup icoanele, „Pocăito!” J

M-a amuzat. Sunt obişnuită cu apelativul, dar într-o biserică ortodoxă să mi se spună aşa, n-am mai păţit. Trebuia s-o trăiesc şi pe asta … J

Zâmbetul meu e trist. Ca viaţa celor ce îşi trăiesc vecia în Iad… e trist pentru că trăim într-o lume în care dacă nu te iei după turmă, eşti dezaxat. Şi dacă nu faci plecăciuni o mie în biserici, nu te numeşti creştin.

E trist pentru că am văzut apoi oameni care stricau un mormânt în cimitir, să facă ceva mai impunător. Am aflat  că acei oameni erau fiii care în timpul vieţii părinţilor lor, îi bătuseră şi se purtaseră cu ei ca şi cu nişte sclavi. Şi acum „de fală”, dau sute de euro să facă adevărate sanctuare morţilor lor. Spre pomenirea lor, să aibă acum răcoare pe lumea cealaltă, să aibă bancă pe care să se odihnească. Regretul că fuseseră călăii propriilor părinţi îi măcina aşa de tare, încât deciseseră să-şi spele păcatele cu euro. Investiţi în palat pentru părinţii trecuţi dincolo.

„Dacă Dumnezeu nu le-o da umbră, să le facem noi!”- câtă tristeţe! „Câtă prostie!” ziceau unii.

Eu zic că nu e prostie, eu spun că e regret. Povara greşelilor unor oameni care nu-L cunosc pe Hristos şi ce a făcut El pentru noi, nu ştiu că El a luat asupra Sa tot păcatul nostru şi atâta timp cât recunoşti că ai greşit şi crezi în El ca Mântuitor, eşti salvat.  E atât de simplu! Şi atât de greu pentru ei … şi atunci împrumută bani, muncesc mult să aibă linişte. Dată de preot. Pe bani. Mulţi.

E trist… că lumea crede în orice altceva, decât în El! Preferă să meargă la Arsenie Boca, decât să îngenuncheze în camera lor, să-şi predea viaţa Lui şi să trăiască după legea Lui: dragostea! Se autopedepsesc, se mutilează, doar- doar le-or fi iertate toate câte au greşit! Preferă să pupe moaşte, oase şi să bea apă sfinţită, să se roage la icoane cumpărate de pe drumul spre Boca, spre ajutor!

E trist că se simt singuri şi atunci apelează la substitute: alcool, droguri, curvie, chipuri cioplite, lumânări… doar-doar le-o fi un pic mai lumină în suflet…

Se spală cu apă sfinţită am văzut, crezând cu tărie că ea e cea ce le va curăţa păcatele … şi îi va vindeca de boli. Îi cumpără cele mai scumpe flori lui Arsenie Boca, spre a mijloci pentru ei…

Şi când te gândeşti că dacă părintele Arsenie ar coborî acum pe pământ, le-ar arunca tot precum Hristos în templu … mai-mai că-ţi vine să strigi la ei şi să le spui că îşi cheltuie averile pe iluzii deşarte. Mai bine le-ar da săracilor… sau ar face din ele spitale …

E trist … că tristeţea mea durează câteva clipe, până mă plec pe genunchi, plâng şi Îl rog pe El să-mi dea linişte, în singurătatea asta pe care toţi mi-o condamnă… dar ei rămân cu ea în suflet pentru veşnicie…

E trist că mi-e condamnată singurătatea şi e numită „haimanalâc”, adică: „dacă nu eşti măritată, n-ai copii, eşti degeaba pe pământ. Aşa cum ar fi, ar fi acolo familia ta. Ce dacă te mai bate, ce dacă mai bea un pahar, aşa e bărbatul! Bărbatul sau femeia fără nuntă e haimana!”

Mai că-ţi vine să-i scuturi bine, să-i trezeşti la realitate! Dar în loc de luptă, te pleci pe genunchi şi te rogi, ca Hristos: „Tată, iartă-i. Că nu ştiu ce fac!”

Nici eu n-am ştiut, nici eu n-am iubit… am trăit fără rost ani la rând… e trist că El trebuie să aştepte atâta după fiecare dintre noi!

Şi aş mai spune multe …

Până data viitoare, îmi pun ARIPI DE DRUM, şi zbor spre Dumnezeu, cu mâinile făcute rugă…

ps: L-am găsit pe fostul magician. M-a impresionat şi l-am adus aici. să ne spună câteva …

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Limita Intre Pasiune&Abuz:Lectia Data De Copiii Alpinisti Morti In Avalansa

Copii tipici

Limita Intre Pasiune&Abuz:Lectia Data De Copiii Alpinisti Morti In Avalansa

Distribuiți vă rog

E dur titlul şi mi-l asum. Tocmai am citit un e-mail de la un specialist în vânzări, şi o frază din acest e-mail m-a dus imediat cu gândul la moartea copiilor de pe munte. Nu vreau să detaliez, toată lumea ştie povestea…

Domnul acesta zice aşa:

 „Like-urile in sine nu sunt valoroase. Sunt precum un zambet pe care il primesti de la un strain pe strada.
Daca ti-a zambit nu inseamna ca va cumpara de la tine vreodata.”

Exact aşa am simţit eu tragedia asta. Am tăcut zilele acestea pentru că avem nevoie să respectăm durerea părinţilor. Dar a tăcea pentru totdeauna ar însemna să ignor. Şi abuzul nu se ignoră, se arată. Se explică celui care a abuzat, căci poate nici nu ştie ce-a făcut şi se iartă.

Moartea acestor copii a fost cauzată de un abuz.

Din nou îmi asum ce scriu. Abuzul, spun specialiştii, înseamnă orice activitate în care îţi implici copilul minor, care prezintă riscuri. Până la 18 ani nu are conştiinţa propriilor gesturi, nici responsabilitatea totală asupra ceea ce face. Deci această responsabilitate revine părinţilor.

Una este să plece pe munte, ignorând sfaturile tale, şi să se întâmple o tragedie, şi alta este să îl iei cu tine, ştiind clar că se anunţă avalanşă. Dacă nu ai „o pilă la Dumnezeu” (şi nimeni nu are!)  eşti, pe riscul tău, pasibil de moarte! Că vrei tu să ţi-o asumi, e treaba ta! Dar să ţi-o asumi şi pe cea a copilului tău… pe mine mă lasă cu pumnii încleştaţi!

Să ştii că uneori lovesc cu ei în Dumnezeu, căci şi mie, om fiind, îmi vine uneori să-L reneg, întrbându-L într-una: „DE CE, DOAMNE, NU MĂ LAŞI SĂ RISC?” Am riscat la viaţa mea, de fire de păr n-am, să-mi număr cicatricile sufleteşti… Dar am riscat pe viaţa mea. Şi părinţii mei pe-a lor…

Că tot veni vorba de ai mei, mama şi-a dorit să fiu balerină. Când eram suficient de mică încât să nu înţeleg ce e aia, unii i-au spus că mă ducă, să încerce… Şi după ani, când am întrebat-o de ce nu a făcut-o, mi-a răspuns: „Pentru că era periculos, şi nu ştiam dacă chiar asta îţi doreşti! Sunt sigură că ai fi zis da, orice ţi-aş fi spus eu!”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Au trecut anii, şi-am făcut un accident de maşină la 8 ani, mi-am rupt piciorul, operaţii, învăţat din nou să merg, am rămas cu semne, mama cu obsesia că nu mă voi căsători niciodată, că bărbaţii se uită la cum arăţi, şi eu am semne pe picior:)…şi cu regretul că nu sunt „balerina mamei”:) Deci visul ei s-a spulberat pentru totdeauna…

Cu ceva timp în urmă, am întrebat-o, terapeutic: 🙂

„Mama, ce simţi când te gândeşti la dorinţa ta de a mă vedea balerină?”

Mi-a spus cu un regret mai mult decât vizibil în glas:

„Eh, mamă … numai mamă să nu fii! Aş fi vrut eu multe, dar n-a fost să fie! Dar să ştii că ăla era un vis al meu. Şi eu vrusesem să fiu balerină, dar nu aveam curaj eu să le cer asta bunicilor tăi, îmi dădeau numai balerine… Aşa că de ce să te fac ce-aş fi vrut eu să fii? Lasă, mai bine să-ţi alegi tu calea ta, şi dacă e să păţeşti ceva, să fie alegera ta, nu greşeala noastră!”

Recunosc că atunci am acuzat-o tăcut, căci mi s-a părut a fi laşitate. Laşitate că nu mi-a oferit un viitor mai bun, căci, ziceam eu, n-aş fi ajuns cu inima bandajată, aş fi ajuns cineva, undeva

Când am ajuns însă terapeut, şi-am învăţat ce e abuzul asupra copilului, i-am mulţumit, la fel de tăcut mamei, că nu mi-a dat nici măcar să aleg… Probabil, să-i fac ei pe plac, şi să mă simt iubită şi valorizată, aş fi acceptat să încerc a fi cinevaUndeva

Nu spun acum că nu ar trebui să vă daţi copiii la sporturi diverse, spun doar că dacă ai un vis, trăieşte-ţi-l tu însuţi, dragă părinte, şi nu-ţi expune copilul la pericole, pentru că e cool să primeşti like-uri, ori „să-ţi fie copilul c-o treaptă mai domn!” (Adrian Păunescu)

Copilul e copil, şi e la vîrsta când pericolul nu înseamnă prea mult pentru el, şi mai ales dacă îşi vede tatăl că este atât de pasionat de sporturi extreme, ori de cine ştie ce activităţi cu potenţial periculos. Copilul vrea să fie aplaudat, să fie CINEVA. UNDEVA

Însă tu, ca părinte, ai grijă UNDE vrea să fie! Căci cineva poţi fi şi în mormânt, să devii erou post mortem şi să-ţi scrie pe cruce: „A murit pentru visul părinţilor săi!”

Nu scriu despre familia aceasta supoziţii, nu ştiu cine sunt şi nici nu cred că le este important numele. Important este că dintr-o povestea tragică, avem de învăţat cu toţii: despre responsabilitate, despre dragoste şi despre mormânt.

Ăla din din care nici un like, nici un ban, nici o televiziune, nici o iubire, nici un regret şi nici o rugăciune nu-ţi va scoate copilul!

Să stăm pe margine, să nu-i judecăm pe părinţii aceştia, ci să tragem un semnal de alarmă. Să-i purtăm în rugăciunile noastre, să-i ajutăm să treacă prin durerea asta, dar să nu lăsăm ca moartea asta nedreaptă să fie încă o moarte… ci UNA din care să fi învăţat ceva…

Dragi părinţi, vă rog fierbinte: nu vindeţi viaţa copiilor voştri pentru nimic, voi nu aveţi de unde să ştiţi ce-ar fi vrut ei cu adevărat să facă cu ea! Nu vă spun să nu ieşiţi cu ei pe munte, nu vă spun să nu îi învăţaţi ce înseamnă sănătatea şi asumarea, vă spun doar să învăţaţi care este limita între pasiune şi abuz!

Nu e drept să nu ne îngroape ei pe noi…

Foto: GOOGLE

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scriitorii de literatura Science Fiction & Fantasy, au pur si simplu har sau depun o munca asidua? Ne raspunde MIRCEA TARA, scriitor pentru care Dumnezeu NU este un personaj SF:)

Artistii lumii

Scriitorii de literatura Science Fiction & Fantasy, au pur si simplu har sau depun o munca asidua? Ne raspunde MIRCEA TARA, scriitor pentru care Dumnezeu NU este un personaj SF:)

Distribuiți vă rog

Plecam si noi azi la cules de vise? 🙂 Sau macar la alergat dupa atotputernicie:). Pentru ca eu am ales sa inchid ochii si sa nu ma mai intreb pana unde am voie sa hoinaresc, am ales sa ma opresc la Mircea Tara, scriitor debutant, care a lansat de curand cartea INIMA DRAGONULUI.

Despre literatura SF, dragoste de carte, pasiune si credinta, ne povesteste fara perdea:) intr-un interviu care te invata atat:

Invata. Crede. Iubeste 🙂

 

 

  • Mircea, spune-mi despre pasiunea ta pentru literatura Science Fiction & Fantasy. De cand citesti acest tip de literatura si cum crezi ca ai dobandit-o?

Pasiunea mea nu e doar pentru literatura SF&F, ci pentru ficțiune în general. În schimb simt o afinitate pronunțată față de acest gen (dovadă este și faptul că am scris un roman cu dragoni) pentru că mă lasă să visez mai mult, îmi întinde limitele imaginației și nu mă ține legat într-o realitate cunoscută (fie ea și fictivă) sau ușor accesibilă.

Din păcate, am început să citesc literatură abia în ultimul an de liceu. Până atunci, recunosc cu un soi de jenă, îmi displăcea cititul. Poate nu întâlnisem cărțile potrivite. Însă, cu ajutorul unui profesor extraordinar de limba română pe care l-am avut în liceu am descoperit că, închise între două coperte, există lumile acestea incredibile, uneori fantastice, și că tot ce trebuie să faci să pătrunzi în ele este să deschizi cartea și să întorci prima pagină.

 

  • Ai lansat de curand o carte, “Inima dragonului”. Este ea prima pe care ai scris-o, sau au mai fost si altele? Spune-ne despre ele.

Este prima carte pe care am scris-o și am publicat-o. Însă, pe hard mai am aproximativ 1 giga de documente cu idei, schite, povestiri și alte romane începute și neterminate. Foarte puțini au aruncat câte un ochi peste ele și nimeni nu știe de toate. Nici măcar eu. Am în schimb câteva povestioare pentru copii, pe care le-am scris începând cu 2015 și le-am urcat pe amazon. Sunt în limba engleză și sunt despre o fetiță pe nume Ester, de cinci-șase ani, care trebuie să își salveze părinții și, câteodată, lumea, de tot felul de creaturi fantastice.

 

  • Ce crezi ca a influentat talentul tau scriitoricesc? Are cititul vreo legatura directa cu drumul scriiturii, sau a fost un har care nu a necesitat nici un fel de efort?

„Talent scriitoricesc” are un sunet ciudat în urechile mele. Nu sunt obișnuit cu această caracterizare. Însă cred că înclinația spre a scrie povești a venit o dată cu pasiunea pentru citit. Sunt foarte strâns conectate. Pentru mine nu pot exista una fără cealaltă.

 Astfel că a trebuit să citesc mult până să acumulez un bagaj suficient de cuvinte și idei care să mă ajute să scriu o carte. Iar procesul nu a fost și greu și ușor în același timp – așa e mereu când faci ceva ce îți place. Scrii o poveste, apoi alta, apoi încă una, apoi rescrii, apoi mai citești, te documentezi și o iei de la capăt.

 

Uneori ai inspirație și cuvintele curg și scrii două mii de cuvinte în câteva ore. Alteori e nevoie de câteva luni ca să se lege o poveste de douăzeci de pagini. Depinde și de cât de mult timp pot să pun deoparte pentru scris (aici mă refer strict la timp dedicat proiectelor personale), timp care în ultima vreme s-a împuținat considerabil. Și ca să răspund întrebării: pentru mine a fost muncă. Dar munca nu mă sperie.

 

Cat trebuie sa citeasca cineva, pentru a ajunge sa scrie bine, si ce inseamna de fapt “a scrie bine”?


Sincer, nu știu. Nu cred că e suficient să citești. Trebuie și să exersezi. Adică să scrii. Să tastezi literă după literă, cuvânt după cuvânt, să îți notezi idei pe un colț de hârtie sau într-un carnețel. Zilnic dacă reușești. Cu cât o faci mai mult, cu atât ajungi să scrii mai bine. Te ajută să ai și un ochi critic, sau măcar prieteni care apreciază literatura scrisă bine și nu caută să te menajeze.
Iar a scrie bine… nu pot să îți ofer o definiție, dar pot să îți ofer o listă de autori care o fac foarte bine și care deși scriu în genuri literare diferite, reușesc să încropească povești care te țin încătușat: Neil Gaiman, Cărtărescu (cel puțin în Orbitor), Adrian Oțoiu, Filip Florian, Florin Pîtea cu Cartea cu scoarțe de argint, ferecate, Sir Terry Pratchett (care este unul din autorii mei preferați), Garcia Marquez, Salman Rushdie, Haruki Murakami, J.K. Rowling atât în seria Harry Potter, cât și în seria romanelor polițiste Cormoran Strike, Steinbeck în Oameni și șoareci, și închid lista cu Samantha Shannon.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Evident lista nu este exhaustivă, dar aceștia sunt câțiva din scriitorii care îmi vin imediat în minte când mă gândesc la autori care scriu bine, indiferent dacă au primit Nobelul sau nu. Sunt sigur că și tu poți adăuga la lista aceasta cel puțin zece autori la fel de mari.

 

 

  • In ce domeniu lucrezi tu acum? Este scrisul principalul tau mijloc de existentaJ, sau este o pasiune din care speri intr-o zi sa poti trai?

Lucrez în publicitate, într-o agenție independentă din București, ceea ce este o provocare creativă în fiecare zi. Sunt copywriter și inevitabil trebuie să scriu ceva în fiecare zi. Fie că e vorba de un newsletter, o prezentare, o reclamă radio sau un script pentru un video de youtube la chipsuri.

 

Deci, într-un fel trăiesc din scris. Ceea ce este, sincer îți spun, o minune. Publicitatea este un domeniu care nu te lasă să te plictisești. Asta pentru că așa e natura ei, dar și pentru că ești înconjurat de oameni fascinanți, talentați și creativi care te energizează, te motivează și stârnesc în tine o dorință de a face lucruri cât mai faine, cât mai bune, cât mai grozave.
Cand scrii, omule? J Ai serviciu, ai sotie, esti implicat in slujirea bisericii din care faci parte. Cum faci fata?


Sâmbăta și duminica. Soția, uneori, mă înțelege. Fac față cu multă cafea.

  • Esti un artist crestin. Spune-mi, te rog, cum e privita in mediul evanghelic, literatura SF&F?

Sincer, nu știu. Abia ce am debutat. Să așteptăm reacțiile :))

  • De ce crezi ca sunt atat de putini crestini, scriitori romani de literatura? Ce lipseste omului evanghelic, in cee ace priveste scriitura?


Ai ales întrebări grele pentru un debutant. Mă gândesc că probabil există subiecte mai arzătoare pe care scriitorii creștini să se axeze? Sau poate nu sunt încurajați suficient? Poate literatura SF și cea fantastică sunt considerate literaturi minore în comparație cu studiile biblice și poate au dreptate.
Iar la cea de-a doua întrebare nu știu ce răspuns să-ți dau. Poate voința? Sau poate curajul? Și multora talentul îmbinat cu disciplina?

  • Pe vremea cand nu exista Dumnezeu in viata mea, si putin dupaJ, aveam un stil “usor” agresiv de a scrie, subiecte dure pe care le abordam (infidelitatea, frica de barbati, agresivitatea lor, oroarea de a fi femeie, etc) si atitudine de revolta fata de nedreptatea care se face oamenilor, in general. Mi s-a reprosat in repetate randuri ca un crestin nu ar trebui sa scrie despre asta, pentru ca in lumea evanghelica nu exista asa ceva, si de exista cateva cazuri, oamenii se poticnesc daca afla despre ele; si cel mai bine ar fi sa imi schimb nu stilul neaparat, ci subiectele. Stiu ca este o intrebare greaJ, dar spune-mi, te rog, cum comentezi aceste afirmatii? Este aceasta lumea in care traim cu totii, sau noi, evanghelicii, avem o bula de cristal in care nu exista “nici intristare, nici suspin”, sa citez din liturghiile ortodoxe?


Cred că depinde foarte mult de modul în care prezinți aceste lucruri. Pentru că sunt lucruri sensibile, care vorbesc despre răni, despre realități care dor. Iar oamenii nu cred că sunt obișnuiți cu o desfășurare puternică de emoții, care te scoate din zona de confort.

 

Oamenii sunt reticenți la asta. Însă nu cred că ar trebui evitate – nu total, nu complet, nu tot timpul. Vezi, acesta e un motiv în plus pentru care prefer literatura fantastică: îți permite o detașare – totul se petrece într-o altă lume, într-un alt timp, într-un alt univers, ceea ce face ca astfel de subiecte să fie mai ușor de digerat.

 

Care este, din punctul tau de vedere, granita intre a scrie sincer, si a scrie crestineste? Se pot imbina ele, sau trebuie sa renunti la una in detrimental celeilalte? Exemplu: daca subiectul fictiunii tale sunt dragonii, ar trebui sa te abtii de a-l publica, pentru ca nu da slava lui Dumnezeu, sau consideri ca acesta este un talant pe care Dumnezeu ti l-a dat pentru a-l inmulti? Sau, daca o femeie scrie despre dragoste –nu vorbesc aici despre a scrie pornografic!, ar trebui ea sa se abtina, pentru ca ispiteste?
În primul rând vorbim despre ficțiune. Iar ficțiunea este o invenție elaborată care poate sau nu să transmită un adevăr. Ficțiunea scrisă foarte bine este într-o oarecare măsură manipulare. Te duce de nas, lăsându-te să crezi că personajul e bun, când de fapt e răul întruchipat.

 

Te face să îți dorești ca un alt personaj să fie pedepsit sau să moară. Despre ce fel de sinceritate vorbim aici? Pentru că dacă vorbim despre sinceritatea trăilor, a emoțiilor până și aceasta poate fi trucată de un scriitor bun.
În al doilea rând depinde ce vrei să stârnești în om cu sinceritatea ta: tristețe, pasiune, ură, revoltă, bunătate? Sau vrei doar să îți verși inima și sentimentele în fața unui cititor anonim, iar această sinceritate crudă îți oferă ție confort, chiar dacă, poate, pe cititor îl pune într-o poziție inconfortabilă?

 

Unele pasaje din Biblie sunt inconfortabile, unele cerințe ale lui Dumnezeu sunt la fel. Însă, acestea vin dintr-o dragoste sinceră pe care El o are față de noi. Acum dacă sinceritatea ta se naște din aceeași dragoste nu văd de ce a scrie sincer este diferit de a scrie creștinește. Indiferent de genul literar în care scrii.

 

Cred că orice lucru bine făcut, pentru care poți să fii mulțumitor lui Dumnezeu fără urmă de îndoială, este un lucru pentru slava Lui. Scopul meu nu este să scriu o carte și să mă bată prietenii pe spate, bravo, ești tare, îți ia lumea interviu. Am o poveste de spus, am un mesaj pe care în primul rând vreau să mi-l spun mie (consideră-l ca o piatră de aducere aminte), iar apoi să îl spun celorlalți.

 

Dacă reușesc să fac asta sub forma unui roman fantastic cu dragoni și magie și artiști și hoți de buzunare și umbre malefice, foarte bine. Dacă nu, încerc sub forma unor povestiri pentru copii, sau sub forma unei campanii publicitare executate impecabil.

  • Multumesc, Mircea, pentru sinceritatea cu care ne-ai impartasit trairile tale. Asteptam urmatoarele carti.

Îți mulțumesc și eu Monica pentru ocazia asta. Așteptăm și următoarele tale cărți 😀

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Azi este despre El. Despre Dumnezeu întrupat, umilit şi înviat pentru noi. Ia-ţi crucea şi urmează-L!

Credinta

Azi este despre El. Despre Dumnezeu întrupat, umilit şi înviat pentru noi. Ia-ţi crucea şi urmează-L!

Distribuiți vă rog

Străinul vieţii mele

 

Cu umeri lăsaţi de griji şi poveri

Mă-ndrept către munca ce-mi picură-averi.

Cu ochii-n pământ, cu gândul pierdut

Cer şanse să cresc, să câştig, să m-avânt.

 

Rog Domnul meu scump putere să-mi dea

Bani mulţi să câştig, căci averi de-aş avea

Aş da şi la alţii, i-aş face avuţi,

M-aş pierde-n mulţimea acelora mulţi

 

Ce dau la săraci, ce-ajută bătrâni,

Ce dau zeciulă cu palme de mâini.

M-aş face creştin, de 3 ori creştin

Dar Tu, Doamne, mi-ai dat un pumn de venin…

 

Eu nu te blestem, eu nu judec crud,

Căci Tată, sunt păcătos, dar suflet am bun.

Eu tot ce te rog e să-mi dai, să-mi redai

Averile toate din anii de rai.

 

Căci uite-mă, Tată, strivit sunt de griji,

În palmele mele n-am bani, ci doar trişti

Gologani de-ntristări, de-amar şi de chin

Şi ştiu că le merit, Părinte, dar… vin

 

La Tine cu capul plecat, smerit şi cu lacrimi,

Pierdut şi-ntristat.

Ca Iov sunt azi, Doamne, ai milă, dă-mi Har

Sunt păcătos, dar… e-atâta amar!

 

Milă să-Ţi fie, Părinte suprem

Nu merit dar… soartă mai blândă dă-mi,

Tată, te chem

Iar şi iar.

Şi parcă-n zadar.

 

 

Tu stai pe tron azi, mă priveşti şi taci.

Amară mi-e soarta, amar drum îmi faci.

Ştiu, Tată, nu merit, dar oare de ce

Mă chinui, m-alungi și milă nu-Ţi e?

 

Cu aste cuvinte în palme sculptate

Trec drumul grăbit s-ajung la cetate.

Aceea ce-mi dă câţiva lei dup-o lună

Dar tolba de-alt`dată… nu mai e plină.

 

Cu grijile mele în jos tot privind

Mă-mpiedic de-Un Nimeni agale venind.

„Străine, nu-i strada a Ta,

Priveşte pe-und` mergi şi-n cale nu-mi sta!”

 

Străinul se-opreşte şi ochii-Și înalţă

Mă prinde-n privirea ce-ndată mă-ngheaţă

Şi fără de zâmbet, pierdut, ca şi mine

Întinde o mână. Să-mi strângă, dar… cine

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

I-o dă? E plină de zgură

Şi sângele-i vorbeşte din colţuri de gură:

„Dă-mi mâna, mă prinde şi hai împreună

Spini să culegem, să facem cunună!”

 

Un sac parcă poartă pe trupu-i slăbit.

E dintr-o bucată. Murdar şi sleit.

Nebun e, săracul, plecat din infern

Îi dau un bănuţ şi să plece îi cer.

 

Străinul priveşte cu ochi de văpăi

Bănuţul ce-l lasă să cadă pe umerii-I goi.

„Nu-mi trebuie, omule, degrabă azi hai

Ai multe, mai multe, de preţ să îmi dai!”

 

Săracul!- îmi spun. Mă crede-mpărat.

Şi faţă de El eu chiar sunt. Cu straie-mbrăcat.

Şi-atunci Îl privesc cu milă mai mare

Şi-i cer: „Mergi, străine, ia banii şi cumpără-Ţi ţoale!”

 

Dar El tot cu ochi ca de stele mă arde

De-mi picură-n suflet o milă de moarte.

„Dă-mi mâna, degrabă să mergem

Nu-i vreme de stat. Haide de grabă, har să culegem.”

 

Sărmanul! – îmi spun. S-o crede Isus

La câte îndură nimic de mirare. E dus…

Iau banul de jos. Mi-l vâr înapoi

(Ce rost să îl pierd, n-am nici eu şuvoi)

 

Şi plec făr` o vorbă, grăbit să ajung

La Domnul, pe genunchi, din nou să mă plâng.

În urmă n-am timp să mă uit. Şi de am, ce să văd?

 

Să muncesc pentru-n ban şi-ncă unul

S-adun pentru oameni ca El, să le dau mulţi, cu pumnul.

Mă uit în pământ şi nu-mi vine- a crede:

În faţa mea multă avere se vede.

 

Bani-teancuri, hârtii blestemate

Mă-ndeamnă: „Te-apleacă, a tale sunt toate!”

Şi m-aplec. Şi de-acolo nimic nu mai ştiu

Decât că pe pat de spital stau.

Îndurerat, dar VIU!

 

Când m-am aplecat o roată–a lovit

În mine. Şi-n El  s-a oprit.

Cum nu-nţelegi, tu, frate creştin

Că sângele Lui stă azi în paharu-mi de vin?

 

Da, Străinul nebun, zdrenţuros

Isus era. Doamne, ce destin nemilos!

Pentr-un ban am pierdut timpu-n verde să trec

Şi-am ajuns pe zebra de chin la moarte să plec.

 

Pentr-un ban am lăsat Domn prea sfânt şi-mpărat

Să zacă în drum, de mine scuipat.

O, Doamne, sunt viu! Azi trăiesc, fiindcă Tu

De mână m-ai prins când mâinii Tale-am spus NU!

 

Cum, Doamne, de moarte mă scapi, fără vină

Când eu pentru bani, cu chin Ţi-am lăsat mâna plină?

Cum, Doamne, sunt viu, nu-n ţărână,

Cum paharul eu azi să-l ţin pot în mână?

 

În mâna aceea ce mâna Ţi-a rupt

De-atâta amar, de-atâta refuz?

Cum, Doamne, de merit atâta iubire

Cum slava Ta vie m-a scăpat de pieire?

 

Te-ntreb printre lacrimi, când fără să vreau

Ochii îmi plec, căci pe genunchi vreau să stau

„Mulţumesc!” să Îţi spun, plin de dor şi regret

Că nu Te-am primit şi viaţă nu merit. E drept.

 

O, Doamne, ce văd? În ce să stau n-am.

Căci picioare-mi lipsesc. Doar jumate mai am.

O, Doamne, tăiate mi-au fost ca să scap

Cu viaţă. S-ajung împărat.

Şi-am bani. Căci roata era

A unui bogat ce-a plătit fapta sa

Cu grei bani, cu sacii, cu lei peste lei

Să nu îl închidă-ntre gratii prietenii mei.

 

Azi am ce-am dorit, nu bani mulţi

Am saci, am cu pumnii, din ei să fac punţi.

Dar Doamne, s-ajung pân` la Tine n-ajung

Nici măcar punţile de le-mpreun.

 

Şi ce rost au toate, Părinte acum?

La ce bun, Isuse, te-am lăsat lângă drum?

Ridic uşor mâna s-o-mpreun cu cealaltă

În rugă iertare să-mi cer. Blestemată

 

Privirea ce-o am acum, Doamne

Căci… degete n-am. Doar cioturi din coate.

Nici bani n-aş avea cum să-Ţi dau de-ai primi

Răsplată să iei înc-o dat` de-ai veni

 

Să-mi dai mâna-Ţi slabă

Să plecăm împreună, degrabă

Şi mână în mână

Spini să culegem, să facem cunună.

 

 

O, Doamne, fă-mi cruce cu mâna Ta azi

Tu poţi, Isus scump, Tu n-ai cum să cazi!

Şi jur că purta-voi pe veci-n locul Tău

Povara grea-a crucii pe umărul meu.

 

„Prea târziu. Măcar bănuţul acel` de-aş avea

Să cumpăr cu el crucea- aceea prea grea.

Dar lua-t-ai `napoi cu avar şi nemilă

Când privit-ai spre Mine cu silă.

 

Şi silă ţi-a fost mâna ta ca să-Mi dai

Şi strada să n-o treci n-ai vrut, căci credeai

Că-s nebun. Şi sărac. Şi-amărât

Şi tu om bogat să ajungi ai fi vrut.

 

Şi iată! Ai bani să-i întorci cu mâini zeci

Dar nici măcar doua nu ai ca să treci

Cu literă mare valoarea-n cuvinte

Nici măcar doua  mâini, să-ţi sape morminte.

 

Cu toate acestea Eu chiar te-aş lua

La mine-n vecie să stai-n dreapta Mea.

Dar… omule, uite, prăpastie-ngustă

Între Mine şi tine cum zace pătrunsă.

 

Mâna ta azi de-ai avea ar ajunge

Mâna Mea slabă s-o prindă. La cruce

Să mergem împreună, de mână,

Spini să culegem, să facem cunună.

 

Dar mâini nu mai ai. Nici degete zece.

Ai numai un trup, nu ca-al Meu slab, ce-agale păşeşte.

Ai trup de-mpărat, nu slab şi murdar

Dar fără picoare. Făr` mâini. Ce amar!

 

Cu ce să Mă prinzi nu mai ai.

Şi bani să-mi trimiţi să-ţi cumpăr cum astăzi să-mi dai?

Omule, uite, eşti la poartă de Rai

Îţi dau cheia, dar cu ce să deschizi

Şi cu ce să ajungi

Dacă mâini şi picioare nu ai?”

 

Nu ştiu, Isuse, ce ştiu e că Tu

Cu mulţi te-ntâlneşti

Pe mulţi i-auzi plini de silă

cum spun acelaşi crud NU!

 

Fraţilor, timp nu mai e să faci bani

Şi chiar de ar fi cu ce mâini să cumperi mulţi ani?

Când fără de mâini n-ai nimic şi nimic

Nici măcar ce să-i dai lui Isus să-ţi pună în plic

 

Ca să ai pentru Raiul ceresc

Răsplată pentru traiul lumesc.

Frate, cu bani cumperi bani

Dar îţi tai mâini, picioare, şi parte din ani.

 

La Isus du-te azi şi-L întreabă:

De câţi bani am nevoie să-Ţi cumpăr degrabă

O palmă de suflet şi-un deget de dor

Să te prindă de mână, şi-n veci să nu mor?

sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Diferenţele ne apropie. Asemănările ne depărtează. De omul iubit

Relatii

Diferenţele ne apropie. Asemănările ne depărtează. De omul iubit

Distribuiți vă rog

Ne grăbim. Tot mai des. Tot mai mult. Vrem totul la o distanţă de un click. Cu cea mai rapidă conexiune la acord. Dacă nu e de acord cu mine în primele 3 minute, nu mai avem nici o şansă. Mai bine ne despărţim. Mai bine dăm altora, vorba aceea, străveche, „decât să reparăm”.

Am crezut mulţi ani că diferenţele sunt un motiv de rămas bun. Azi cred că sunt exact subiect de „Rămâi!” Tocmai pentru că nu rămâi niciodată prea mult cu ceea ce îţi este familiar. Mănânci tu acelaşi fel de mâncare toată viaţa? Atunci cum poţi să nu te saturi de omul „la fel” în fiecare clipă?

Asemănările nasc rutină. Diferenţele omoară plictisul.

Cred că fiecărei femei îi trebuie un bărbat dispus să-i arunce în aer certitudinile. Care să rişte atât de mult relaţia lor, încât să fie în stare să-i spună în faţă cât de vulgar îi e machiajul, cât de banale vorbele ori cât de prost îmbrăcată îi e atitudinea uneori.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Celebra „Ai dreptate, draga mea!” nu-mi pare a fi pentru femeile puternice şi pentru bărbaţii cu adevărat interesaţi de ele. Să spun ce vrea cineva să audă, doar de frica unui conflict, să aibă oare un impact puternic asupra ….

Să avem noi, femeile, ultimul cuvânt, să fie oare dovada supremă a maturităţii?

Să ne spună ei mereu vorbe duioase, doar pentru că începem cu F, e oare dovada că-i avem sub papuc?

Şi papucul ăsta, să fie oare ceea ce ne etalează inteligenţa?

Eu zic că nu. Şi că degeaba avem sub el, sub papuc adică, bărbatul-marionetă.

Eu zic că e de preferat să ni-l aducă un bărbat atât de curajos, încât să rişte să-l azvârlim după el, în clipa în care ne-a criticat neglijenţa, ignoranţa sau aroganţa.

Cred că azi e criză de bărbaţi dispuşi să facă faţă crizelor.

Voi ce credeţi?

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.