Etichetă: medicina

Scrisoare către Specialiști. Din dragoste, către cei ce vindecă și SE vindecă

Oameni cu aripi

Scrisoare către Specialiști. Din dragoste, către cei ce vindecă și SE vindecă

Distribuiți vă rog

Drag specialist în sănătate,

Fie că ești medic, psiholog, psihoterapeut sau kinetoterapeut, etc, aș vrea să știi că ești valoros. Mult mai valoros decât îți permiți uneori să crezi și decât ești de multe ori considerat.

Valoarea ta nu este dată de vârsta pe care o ai, de starea ta civilă, de numărul de copii pe care îi ai, sau nu-i ai, de tonele de diplome pe care le-ai strâns.

Ești valoros prin dedicarea și dragostea pe care le ai pentru oameni. 

Ești valoros pentru puterea pe care o ai, pentru răbdarea și riscurile pe care ți le asumi pentru a vindeca.

Ești valoros pentru că nu ai renunțat la meseria ta, deși de multe ori ai renunțat la tine însuți, să ți-o poți practica. să poți salva.

Aș vrea să-ți amintești mai des că și tu ai tot o singură viață de trăit, ca orice pacient al tău, și ai nevoie să fii, la rândul tău, periodic, pacient. Să ai grijă de sănătatea ta, cum ai de a altora.

Aș vrea să  nu uiți că și pentru tine ziua are tot 24 de ore și că atunci când ai primit har de la Dumnezeu, l-ai primit să îl folosești pentru a face lumea mai bună. Pentru a salva oameni care să salveze, la rândul lor, alți oameni.

Aș vrea apoi să știi și că ai aceleași drepturi și aceleași obligații ca pacienții tăi.

Că ai nevoi de împlinit. Pentru inima ta, zic. Așa, ca mulțumire că încă bate. Și că iubește.

Și mai e ceva ce aș vrea să nu uiți niciodată: că omul din fața ta nu e de judecat. Că e tânăr sau bătrân, cu 3 clase sau cu 30, dependent ori independent.

Aș vrea mult să nu-l iei peste picior și să crezi că în locul lui ai putea fi și tu. Oricând.

Îmi permit să te rog să ai grijă ce scrii pe rețelele tale de socializare. Cum te adresezi și de ce. Aș vrea să îți demonstrezi integritatea și în afara cabinetului tău, și să nu te comporți ca și când toate ți s-ar cuveni, sau ca și când tu ai fi totul, și ceilalți, nimicul.

Te rog mult să nu uiți să mulțumești fiecărui pacient în parte pentru încrederea lui, pentru răbdarea lui și pentru remunerația lui.

Să nu uiți să faci, atât cât poți, și binefacere. Să dai și tu puțin celor ce n-au…

Aș vrea să îți începi dimineața cu mâinile-rugăciune și să închei ziua cu zbateri de pleoape printre care vezi cerul și Îl auzi pe Dumnezeu cum îți strigă blând:

– Nu te-am creat specialist, te-am creat OM. Nu ești cu nimic mai presus decât cei care vin la tine pentru salvare. Și adu-ți mereu aminte că fără Mine nu poți face nimic.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube, AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
IUBIRILE adevărate se trăiesc fără pastile şi medici

Relatii

IUBIRILE adevărate se trăiesc fără pastile şi medici

Distribuiți vă rog

Ca femeie, mi-a fost dat să sufăr abuziv. Așa aș fi spus acum ceva vreme. Pentru, chipurile, bărbați pe care i-am iubit și care m-au mințit. Aș, spun acum, de unde? Am suferit pentru că mi-am asumat riscuri care nu se potrivesc destinului meu. Dar când omul se luptă cu Dumnezeu, ce să-i faci? Află pe propria piele, dacă nu pe propria viață, că nu are cum să iasă învingător.

Așa am aflat o poveste tristă. Ca o colindă căreia omul nu i-a dat nici măcar o gutuie galbenă. O poveste a multor suflete mutilate de dureri sufletești, numite depresii.

O poveste în care el, rămas singur fără femeia cu care trăia o singurătate apăsătoare, decide să renunțe la viață pentru că nu mai poate întâlni pe nimeni ca ea. Iubi pe nimeni ca pe ea. Care să-i ofere ce i-a oferit ea.

Mă cutremură siguranța oamenilor de a nu mai putea trăi fără cei pe care cred că-i iubesc, când de fapt sunt dependenți emoțional de ei. O dependență patologică. Îţi recomand cartea DRAGOSTE SAU DEPENDENŢĂ, care pe mine m-a ajutat cu ani în urmă să înţeleg neînţelesul din sufletul meu.

Să iubești e frumos. Cu toate durerile aferente. Dar să iubești sănătos. Iubirea să n-aibă nevoie de depresii. De umilințe. De frici absurde. De psihiatri. Și saloane întunecate de spital. Doar de felii de suferință dulce-amăruie.

În povestea asta, el încearcă de câteva ori să se sinucidă. Cineva îl scapă de fiecare dată. Omul acesta crede că iubește dumnezeiește o femeie-înger care nu răspunde chemării lui de-a se întoarce acasă. Crede că astfel o va face să se simtă vinovată. Ca va plânge după el. Va regreta că nu s-a întors. Va suferi ca și el.

În povestea asta banal de tipică, un el crede că dragostea înseamnă sacrificiu suprem. Ca dragostea înseamnă să nu poți trăi fără ființa aceea. Când, de fapt, iubirea înseamnă viață trăită suprem cu ființa aceea lângă tine. Sau departe de tine, dar dându-i libertatea să aleagă lângă cine vrea a trăi.

Ca un nebun de alb, el nu mai găsește rostul în lumea în care existau doar ei doi. Iubirea asta, oameni buni, să însemne ea, oare, izolare de lume? Să devenim oare nebuni închiși în sanatorii, în numele iubirii? Să însemne, oare, dragostea nevoie de celălalt?

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Eu cred că astea sunt semnele unei boli care, netratată, duce realmente la sinucidere. Dar nicidecum din iubire. Ci din neopriri la timp, din neplecări la timp din relații toxice. Cu care ne-am injectat cu bună știință. Ca un drog din care nu te mai poți opri decât cu ajutor. Și de-l refuzi, alegi moartea ca singură soluție. Vrând apoi să fii recunoscut ca martir: în numele iubirii! Și ea, femeia-drog pe care ai tot înghițit-o ani la rând, să-ți scrie pe cruce: te-am iubit!

L-au acuzat, am văzut de atâtea ori, pe soțul Mădălinei Manole de crimă. Din vina lui ea… oare? De ce punem în cârca celor rămași păcatele celor plecați? De bunăvoie și nesiliți de nimeni. Doar speriați de o boală de care nu cei în viață sunt responsabili. Poate doar vinovați de prea puțină implicare emoțională. Sau de prea multă suferință ce au provocat. Dar dacă vina le revine lor pentru suferință, responsabilitatea revine sinucigașului pentru alegerea morții.

În povestea asta, a multora dintre noi, un el întâlnește într-o zi o altă ea care îi arată că dragostea se trăiește. Nu se moare. Se simte, nu se cerșește. Moare, nu e ucisă. Și mai presus de toate, iubirea nu se sinucide. Ea nu e egoistă. Și nu se gândește să pedepsească pe nimeni prin moartea ei. Ea moare de moarte bună. De chin ce-a trăit.

Sinucigașul nu iubește. Decât când a decis să trăiască. Pentru o altă iubire. Una adevărată, nu una care se tratează la psihiatru.

Iubirile adevărate se găsesc în afara ospiciilor. Se trăiesc fără pastile și medici. Iubirea adevărată nu se transformă în obsesie. După iubirea adevărată nu alergi cu ochi tulburi de spaime, cu picioare împleticite de alcool, cu minte absorbită de deliruri, cu brațe ciuruite de perfuzii, cu chip sfârtecat de durere.

După iubirea adevărată alergi cu brațe deschise, cu picioare puternice, cu ochi frumoși, cu chip de înger.

Omul care iubește și nu (mai) este iubit reciproc își trăiește iubirea până când ea decide să moară singură. Nu caută și nu admite înlocuitori.

Iubirea adevărată respectă doliul și nu se angajează imediat în alte iubiri pasagere sau de tranziție. Nu se mută de la un om la altul. Și nu se chinuie să se dea celui ce nu are nevoie de ea.

Iubirea adevărată moare de foame. Dar niciodată de orgoliul că nu a iubit-o pe ea.

Să schimbați deci, sloganul iubesc, deci mă sinucid cu: iubesc, deci trăiesc!

# Articol publicat şi în revista Catchy.

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află poveşti adevărate, despre iubiri bifate greşit!

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.