Etichetă: mame

Mamelor, nu uitati sa fiti femei!

Parenting

Mamelor, nu uitati sa fiti femei!

Distribuiți vă rog

Mamelor, nu uitati sa fiti femei!
Întâlnesc tot mai multe mame speriate ca nu sunt perfecte. Ca nu fac ce trebuie pentru copiii lor, desi încearcă toate solutiile citite si auzite. Si, pe langa asta, soții lor nu se implica deloc.
In cei 10 ani de cand ma joc cu copiii familiilor frumoase, am intalnit multe astfel de mame, ingrozite de respingerea si ura propriilor copii, din cauza instrucțiunilor lor.
De cele mai multe ori le-am spus ca orice lucru despre a fi mama se invata. Ca sunt extraordinare tocmai pentru ca vor sa fie cea mai buna varianta a lor pentru acesti copii. Dar au fost clipe cand am fost eu însămi epuizata de obsesia lor de a fi perfecte.
Am intalnit mame care m-au contrazis, prin vorbe sau prin atitudine, in privința capacitatii mentale a copiilor lor: „Cum spuneti dvs ca e normal acest comportament, cand eu nu mai suport? Fuge dintr-o camera in alta, nu se joacă mai mult de 5 minute cu jucăriile si daca se joacă mai mult, le tranteste de parchet, face zgomot, se urca si sare in canapea, vrea sa se joace la apa non stop. „
– La 2-3 ani, e foarte normal comportament lui, le spuneam, uneori nervoasa eu insami de aceste asteptari ireale de la copiii aceia frumosi.
Unele au inteles si au recunoscut propria nevoie de control, tocmai pentru ca ele au avut copilării nefericite. Părinți dominatori. Sau asa zisi părinți eroi. Altele au refuzat colaborarea, găsind vina in tulburările psihice ale copiilor lor. In ideea ca alți copii nu sunt asa stresanti.
Ce vreau sa va spun azi, este ca dorinta de a fi super mame se bate crunt cu nevoia de a fi voi insiva! Uitati de voi, de propriile nevoi, pentru a implini nevoile imaginative ale copiilor vostri.
Mass media a pus stăpânire pe gândurile voastre, promovand in stânga si in dreapta perfectiunea. Vedete care arata ca scoase din cutie la 2 luni dupa nastere, copii care spun primele cuvinte la 5 luni, scoli si grădinițe de cel mai înalt nivel, vacante petrecute in  locuri care mai de care mai exotice.
Mame frumoase, mass media nu este sistemul de referință la care sa va raportati ! Vecina, prietena, mama, sora voastra,  nu reprezintă un model pe care trebuie sa-l urmati perfect!

Dumneavoastra va pricepeti cel mai bine sa fiti dumneavoastra! Nu mai imitati alte persoane!

(Robert Ackerman)

Frica voastră de a nu fi mama perfecta vine din niste nevoi nesatisfăcute  in propria voastra copilărie, dar pentru împlinire lor trebuie sa luptati voi insiva, nu copiii vostri !
Unele dintre voi doriti a va implini propriile vise din copilarie prin copiii vostri, uitând sa le dati acestora voie sa-si foloseasca propriile aripi. Altele dintre voi, vreti copii ascultatori, cum ati fost voi. Dar daca va uitati in trecutul vostru,s -ar putea sa descoperiti ca ascultarea voastra era de fapt consecinta unei familii disfunctionale: parinti alcoolici, dominatori, perfectionisti. etc.  Si pentru a fi acceptați de ei, voi trebuia sa fiti cuminți si sa raspundeti nevoilor lor.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Nu asta e scopul unui copil.

Nu spun sa va lasati copiii sa faca ce vor, ci spun sa ii tratati ca pe niste copii ce sunt. Creierul se dezvolta pana la 21 de ani si voi doriti ca in unele situatii, copiii vostri sa fie adulti cu trupuri micute si firave!
Mame frumoase, a de ajuns sa fiti mame bune! Nu perfecte . O mama buna este cea care validează emotiile propriului copil, ii spune ca intelege furia lui, supararea, tristetea si dezamagirea lui, nu ii interzice sa fie furios, dezamagit si asa mai departe.
Unele dintre voi nu aveti un model sanatos de crestere a copiilor, pentru ca ati crescut intr-o familie disfunctionala. Dar asta  nu inseamna ca nu veti putea deveni mamele de care au nevoie copiii vostri. Cereti sfaturile specialistilor, a nu sti nu este o rusine.

Nici specialistii nu ar fi stiut daca nu ar fi invatat!!
Căutați sprijin pentru propria sanatate emotionala! Nu la copiii vostri, ci la adultii sanatosi din viata dvs. Daca nu aveti unul, apelati la un terapeut cu care sa lucrati la propria vindecare.
Nu va folositi copiii pe post de terapeuti si nu-i transformati in partasii nefericirii voastre! Vor creste purtand pe umeri cruci care nu le apartin, cu aceeasi obsesie de perfectiune. Si stiu sigur ca ceea ce va doriti este ca ai vostri copii sa fie fericiti! Nu impovarati si neincrezatori!
Mame frumoase, am fost partasa la multe dezastre din casniciile voastre si v-am auzit pe atatea spunand ca de cand s-a nascut copilul, nu ati mai avut timp de voi insiva, si nici de relatia voastra. Ca toata atentia este acum indreptata asupra copilului.
Numai ca eu va spun asa:

Un copil nu poate fi fericit daca parintii lui sunt nefericiti!

Căutați ajutor intr-o terapie de cuplu, veti vedea ca toate problemele au o rezolvare!Iar pentru asta voi nu trebuie sa fiti super eroine, prezentate la Kanal D.

Nu, mamici dragi, pentru a fi mame bune, trebuie sa invatati sa va iubiti si sa va respectati. Si sa va gasiti alinarea in relatia cu partenerul vostru. Impartiti sarcinile legate de cresterea si educarea micutului, cu tatal lui! Daca va implicati numai voi, pe motiv ca el nu vrea sau nu stie la fel de bine ca voi, veti ajunge repede la epuizare si la o relatie pe marginea prapastiei!

Nu va puteti astepta ca altii sa va poata ajuta daca insistati sa faceti totul singura! (Robert Ackerman)

Partenerul vostru se va simti incompetent si va prefera sa se indeparteze, decat sa fie mereu pus la zis sau eliminatmame cu copii!
Mame frumoase, aveti dreptul la o viata la fel de frumoasa ca sufletele voastre! Si singura persoana care poate sa v-o daruiasca sunteti voi insiva!

Daca nu iti va fi frica de vocile dinauntrul tau, nu iti va fi frica de criticile din afara ta! (Natalia Ginzburg)

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeia nu e sac de box, e mătasea fiecărei atingeri!

Relatii

Femeia nu e sac de box, e mătasea fiecărei atingeri!

Distribuiți vă rog

Asociaţia Touched România.

Am auzit despre ei acum câteva luni, când am cumpărate câteva prăjituri făcute de mamele din centrul  CASA AGAR.  Citiţi despre el aici.

Am vrut să merg să le vizitez pe femeile frumoase de acolo, dar timpul nu mi-a permis.

De ce dorinţa mea de a păşi pragul acestei case? Pentru că, în urmă cu 11 ani, am trăit coşmarul unei mari iubiri. O iubire în care am aflat că o relaţie dintre un bărbat şi o femeie se bazează pe putere. A bărbatului. Că nu ai drepturi, ca femeie, ci doar îndatoriri.

„Pentru că aşa spun eu!” mi-a fost deviză 2 ani. Poate 3… nu mai ştiu exact. El, bărbatul frumos, pe care toate femeile îl priveau tăcut pe stradă, îl doreau pe ascuns sau „în direct”, era ceea ce unele femei numesc azi „monstru”. Eu nu-l (mai) numesc aşa. Am înţeles, după foarte mulţi ani trăiţi în frica şi ruşinea de mine însămi, că nu era un monstru, ci un om cu un trecut urât. Plin de războaie câştigate de alţii, doar pentru că „aşa spun eu”. Aşa spuneau ei. Cei care i-au făcut viaţa chin. Că au fost părinţi, că au fost profesori, că au fost străini … asta nu ştiu.

Ce ştiu este că Dumnezeu mi-a dat harul unei meserii care să mă înveţe să înţeleg de ce mă umilea. De ce mă lovea şi de ce vroia să calce peste tot ce însemnam eu.

Asta nu îi scuză cu nimic comportamentul, însă m-a ajutat pe mine să iert. Să înţeleg şi să mă iubesc. Să încetez a crede că era vina mea pentru toate loviturile!

 

Sursă foto: Google

N-am să detaliez povestea, sunt multe, prea multe asemenea. A mea nu e cu nimic mai valoroasă. Ce vreau să ştiţi este că Toate femeile abuzate, sub orice formă, sunt valoroase. Deşi se cred ieftine. Foarte ieftine.

Am avut cândva, în anul al treilea de facultate, un proiect căruia i-am dat numele „Un nou început”. Visam pe atunci să îmi deschid un astfel de centru, pentru a ajuta sufletele lovite. Căci cel mai sfâşiat ţi-e sufletul atunci. Pumnii şi picioarele pe care ţi le serveşte pe post de mese principale ale zilei se duc. Se consumă. Ce rămâne e umilinţa. Frica şi deznădejdea. Siguranţa că tu nu valorezi nimic.

E greu să înţelegi, probabil, atunci când nu ai trăit Iadul. Eşti foarte tentat să acuzi femeia. Am auzit de mii de ori: „Înseamnă că îi place, dacă stă! E proastă, n-ai ce-i face!”

Oameni frumoşi, nu suntem proaste şi nici masochiste! Suntem femei speriate de noi înşine, convinse că nu valorăm nimic şi nu avem nici un drept! Nu vrem să ne victimizăm, de aceea tăcem. Şi de aceea.

Primul motiv e frica. De el, de bărbatul iubit până mai ieri, de viitor, de oameni, de acuze. De reproşuri. De tot ce înseamnă ALTFEL.

Nu ne place bătaia! Nu ne place vineţiul. Nici negrul-cenuşiu. Mi-a luat mult să accept culoarea mov în viaţa mea, după anii de teroare. Negrul-cenuşiu nici acum nu îmi spune o poveste romantică. Nu îmi vorbeşte despre dragoste, senzualitate şi feminitate la miez de noapte. Îmi spune doar povestea tristă a unei iubiri bifate greşit!

Am privit cu lacrimi nu doar în ochi, ci şi în suflet, mămicile frumoase ce defilau cu sfială. Li se citea în privire, în gesturi şi în paşi, teama. Nesiguranţa şi umilinţa îndurate.

Simţeam nevoia să le îmbrăţişez pe fiecare în parte şi să le spun că ştiu. Ştiu mai bine decât arată ele, că povestea lor nu s-a încheiat. Se scrie în continuare, pe cer. De un Dumnezeu care ştie foarte bine de ce le-a adus acolo, la Casa Agar. Ştie ce vor face în continuare şi ştie cum vor putea trece peste toate câte au în inimă.

„Am primit pumni în loc de mângâieri. Căminul meu s-a transformat într-o celulă. Mi-am dorit flori şi am primit spini. La Casa Agar mi-am adunat cioburile şi am reconstruit…”, spunea o femeie frumoasă, într-unul din clipurile prezentate la eveniment.

sursa foto: Google

M-a impresionat simplitatea. Din gesturile lor. Din viaţa lor, şi din copiii lor.

M-a durut însă, mult, lipsa. Lipsa implicării celor ce pot oferi. Au fost oameni puţini. Prea puţini pentru nevoile unor femei de a urca spre BINE, cu bagaje mai grele cu mult decât greutatea bunătăţii lor.

Aş fi vrut să văd oameni la fel de frumoşi ca sufletelor acestor mame, care să le povestească despre Rai. Să le spună că există. Că se poate.

Aş fi vrut să văd bărbaţi celebri, care să le ofere parte din puterea lor. Să le asigure că există şi pentru ele a doua şansă. Un nou început!

Aş fi vrut să văd femei-vedete, care să le strângă mâinile pline de vânătăi uneori, care să le arate drumul spre realitate.

20160623_184034
Bijuterii lucrate manual de mamele de la Casa Agar

Aş fi vrut să văd un Cătălin Botezatu, un Mădălin Ionescu, o Adelina Pestriţu, un Liviu Vîrciu, o Mihaela Rădulescu. Defilând pe podium de mână cu femeile astea care au uitat să fie femei. Sau nu au ştiut niciodată!

Aş fi vrut să simt că le pasă şi celor ce au. Nu bani să le dea, ci încurajări!

Haideţi să le ajutăm anul viitor să umple şi inimile celor ce au atins stelele pe care şi ele şi-au dorit cândva să le atingă. Şi n-a fost să fie …

Haideţi să ne prindem de mână şi să facem o horă a frumosului, să ne potrivim paşii după ai lor şi să trăim frumos cu ele în suflet!

Puneţi-vă Aripi de Drum şi mergeţi să le vizitaţi, să le duceţi un pahar cu fresh de încredere!

Pentru a le contacta, aveţi adresa aici.

Comandă AICI  cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află file de viaţă puse la dospit în casa inimii celei ce-am fost.

Iar dacă vrei să-i spui că doare, ori că îubeşti atemporal bărbatul care te preţuieşte cu adevărat, comandă AICI povestea de dragoste personalizată!

 

 

 

Distribuiți vă rog
Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Oameni cu aripi

Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Distribuiți vă rog

Azi vorbim despre feminitate. Însă despre acea feminitate aruncată la gunoi. Sau lăsată la colţuri de stradă, să cerşească o mângâiere.

V-am mai spus cândva că sunt una din miliardele de femei lovite. Înjosite, umilite şi ameninţate. Cu moartea şi cu prostituţia. Cu cuţitul, cu pumnii şi cu picioarele. Tăiată cu lama,  arsă cu ţigara, scuipată, târâtă şi dezbrăcată de viaţă. Şi o spun cu demnitatea femeii care a învăţat că toate câte i-au fost date, nu au lăsat doar urme adânci în suflet, ci au născut multă iubire. Pentru oameni.

Vă mai spun despre mine decât că, în timpul umilinţelor, tot ce ceream de la Dumnezeu era să nu fie suferinţa mea în zadar. Şi să înveţe din ea alte femei . Să nu admită, să nu rămână, să nu tacă. Să nu renunţe la lupta de a scăpa din lanţuri.

Iată că Dumnezeu mi-a ascultat ruga, şi azi, după 11 ani de la Calvar, am şansa să mă alătur celor ce ar fi putut să-mi fie colege de celulă.

Povestea trecutului meu este motivul pentru care am decis să mă implic în asociaţia Touched Romania, în unul din proiectele acesteia,  „Casa Agar”.

Am mai scris despre acest proiect aici.

Am fost  în vizită, pentru prima dată, la femeile tăcute de acolo. Cele care vorbesc prin zâmbete sau prin lacrimi.

Se povesteşte rar, se priveşte rar, dar se iubeşte mereu, la ele. După ani în care nu am mai aflat ce înseamnă închisoarea, şi în care nu m-am mai întrebat „Cum ar fi fost dacă, pe vremea aceea, aş fi ajuns şi eu undeva unde să fiu ajutată să rup gratiile şi să evadez?”, mi-am revăzut întregul trecut.

Am intrat tăcută în casă, mi-am retrăit povestea, ţinându-mi strâns respiraţia, să nu vină avalanşe de lacrimi, şi mi-a fost pictat tabloul femeii-erou de către Natalia Ungureanu, directoarea Casei Agar. Am povestit mult. Foarte mult. Va apărea în curând şi interviul, dar până atunci vreau să vă spun despre dragoste. Acea dragoste. Adevărată, născută din Dumnezeu.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Într-o casă în care râsul copiilor femeilor ce au îndurat umilinţe este cea mai mare binecuvântare. Copii frumoşi, care au scăpat din infernul creat de propriul tată. De omul de la care ar fi trebuit să înveţe să trăiască, să iubească, să fie oameni frumoşi şi să păşească încet spre visele lor.

La Casa Agar se munceşte. Se învaţă, se plânge, se râde, se iartă. Se schimbă destine şi se ţes covoare pe care vor călca, peste ani, copiii speriaţi de azi. Vor ajunge într-o zi cu mult mai puternici decât mamele acestea care şi-au îngenuncheat feminitatea pentru un bărbat ce dă pe ele nu doi bani, ci mii de lovituri. De bice.

Am aflat de la Natalia despre acest proiect. Încă mai puteţi vota până pe 15 septembrie, la orele 17.00, pentru un vis. Un cămin şi un destin.

Am aflat apoi despre Ziua Porţilor deschise, care va avea loc între 20 septembrie şi 2 Octombrie, unde o puteţi întâlni pe Alice Năstase Buciuta, femeia ale cărei cărţi mi-au ţinut loc de pernă, ani din viaţă.

Va veni să strângă inimile mamelor din casa unde Dumnezeu se întoarce să le dea putere. Iubire şi iertare.

Am să fiu acolo, să învăţ de la femeile cu suflet scrijelit de nedreptăţi, să iert.

Să-l iert pe omul care n-a ştiut că iubirea nu se fură de pe tarabe, ci se cumpără de la Dumnezeu.

Dacă vrei să te alături sufletelor care trăiesc între pereţii casei unde Dumnezeu face minuni în fiecare zi, vino, între 28 septembrie şi 3 octombrie, la Casa Agar, să le cunoşti şi să le arăţi că se poate! Vei putea să te implici ca voluntar într-o zi (găseşti informaţii aici) , sau vei putea dona (informaţii aici).  Sau pur şi simplu vei putea asculta poveşti de viaţă şi vei cunoaşte oameni frumoşi.

Dacă vrei să te implici împreună cu mine, pentru a scrie povestea lor pe blogul tău, scrie-mi la contact@aripidedrum.ro, sau trimite un e-mail aici. Dă mai departe din darul pe care l-ai primit, acela de a scrie, şi spune povestea lor întregii lumi!

Personal, mă voi implica direct în Touched Romania, spre a informa liceenii despre pericolele abuzului, de orice fel, despre posibilităţile de evadare şi despre răscumpărarea prin iubire.

Până atunci, ne vedem la Ziua Porţilor deschise, să deschidem inimi, drumuri şi vise!

Mulţumim, Alice Năstase Buciuta, pentru bucăţi de inimă pe care ni le vei împărţi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Vrem centru pentru AUTISM, nu Catedrala Neamului!

Copii cu nevoi speciale

Vrem centru pentru AUTISM, nu Catedrala Neamului!

Distribuiți vă rog

Indignată, dezamăgită și plină de furie împotriva unui Guvern care își ia salariile pe orele de dormit in jilțurile cumpărate pe banii COLECTIVULUI, fac apel la solidaritate! Cu tot curajul dat de Dumnezeu pentru apărarea unui popor care își numără morții, răniții, copiii, adolescenții, adulții cu tulburări psihice din spitalele ce le oferă tratamente medicamentoase pe bandă rulantă, și NICI UN DREPT LA VIAȚĂ!

Români de pretutindeni, părinți ai copiilor cu dizabilități, psihologi, psihoterapeuți și logopezi, ieșiți în stradă să vă cereți drepturile! Dreptul de a trăi într-o țară LIBERĂ,  de a merge pe stradă și a zâmbi copiilor de azi, adulților de mâine, cărora li s-a furat dreptul de a trăi UMAN!

DRAG POPOR, avem sute de mii de copii cu AUTISM! Copii ce vor deveni adulții de mâine, adulți cărora statul român le dă ca singur drept, acela de a rămâne pe viață închiși într-o cameră de spital, sedați până la ultima picătură, pentru că SUNT AUTIȘTI și N-AU NICI O ȘANSĂ!

Ba au!!! Au, oameni buni!!! Au, și încă una extraordinară, dacă noi îi putem ajuta să se facă înțeleși! ”Autiștii” ăștia, arătați cu degetul pe stradă, ignorați de Stat, jigniți, puși la zid, denigrați, sunt geniile pustii ale unei Românii care le ucide din fașă dreptul la viață!

”Autiștii” ăștia, așa cum îi numesc mulți,  sunt mai sensibili decât crede o Românie căreia i s-a inoculat ideea că N-AU NICI O ȘANSĂ!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Au, pentru că în ei zac închise vise mărețe, idei ce pot schimba lumea! Dragi români, dragi părinți ai acestor copii care n-au nici o vină că s-au născut ALTFEL, ieșiți în stradă! Cereți-vă drepturile, luptați-vă cu Patriarhia, cu Statul, cu corupția! Din cauza lor zeci de mii de terapeuți muncesc la negru cu copii, din cauza lor AUTISMUL A DEVENIT O AFACERE profitabilă!

Din cauza lor, sute de mii de părinți acceptă să-și țină copiii în centre unde aceștia sunt tratați ca animale de companie, din cauza lor, părinții nu au curajul să se revolte împotriva celor ce dețin aceste afaceri! Din cauza lor, studenții sunt exploatați, copiii sunt dați pe mâna celor ce cred că o ștampilă pusă pe o diplomă e de ajuns pentru a salva o viață!

Unde sunteți, părinți ai acestor copii care nu știu CUM să strige: ”POT! AJUTĂ-MĂ NUMAI SĂ ÎNVĂȚ S-O SPUN!” DE CE tăceți? De ce nu aveți curajul să ieșiți în stradă, cu copii cu tot, de ce nu le dați dreptul la replică, așa cum știu ei înșiși s-o facă? Așa, cu urletele lor, în loc de cuvinte, cu crizele lor de comportament, în loc de vorbe, cu plânsul lor sfâșietor de copii neînțeleși, în loc de chemări?

Unde sunteți azi, părinți frumoși, deveniți preșuri pe care se șterg cei ce votează legi de creștere a propriilor salarii, în timp ce copiii voștri se zbat între chin și disperare, în timp ce voi munciți pe brânci să le asigurați o oră de terapie, și nici pe aia de calitate uneori, căci n-aveți bani decât de …” ce-o fi, numai să fie!”

Unde sunteți, specialiști frumoși, deveniți zdrențe de șters mâinile marelui Patriarh, ce ne aseamănă cu VRĂJITORII? Unde sunteți, oameni ce v-ați târât în mocirlă ani la rând, ce v-ați chinuit anii studenției în cămine cu 5-6 paturi, mai rău ca pușcăriașii, să deveniți ce sunteți acum, și azi sunteți apostrofați de un Patriarh care își petrece viața în mașini mai scumpe decât toate doctoratele noastre, luate la un loc?

Ieșiți în stradă, scandați DREPTATE, oameni frumoși, ce ați învățat pe brânci să-i ajutați pe copilașii ăștia, ”AUTIȘTII AȘTIA”, să spună ”MAMA”. Ieșiți în stradă, oameni curajoși, care ați plecat din sate uitate de lume, într-un București în care v-ați izbit de mizerie umană, de indiferență, de lipsă de ajutor, de batjocura fiilor de MINIȘTRI, de ignoranța statului român!

Ieșiți să vă cereți dreptul la a DA COPIILOR DREPTUL LA VIAȚA PE CARE O MERITĂ!!!

România, ieși în stradă să spui NU întunericului din viețile acestor ”AUTIȘTI” care nu pot fără TINE! Ei n-au cum să strige, ar striga altfel! Ar urla, ar zgâria Patriarhia pe față! Pentru că FĂRĂ TERAPEUȚI, FĂRĂ PSIHOLOGI, ”autiștii aștia” NU AR ȘTI  să spună un sunet! Nu medicamentele îi învață să vorbească, să se exprime, să scrie, să îmbrățișeze, ci ”VRĂJITORII ĂȘTIA” care fac minuni pentru că LE PASĂ, pentru că sunt oameni și au stat poate nemâncați în facultăți să învețe să facă bine!

România, ieși în stradă să CERI TRANSFORMAREA CATEDRALEI NEAMULUI ÎN CENTRU PENTRU AUTISM!

Ieși în stradă, ȚARĂ FRUMOASĂ, ai atâtea să spui, atâtea să oferi!

Ai tăcut destul! Ai văzut destul: emisiuni de CAPATOS, show-uri păcătoase, blonde siliconate, maneliști care cumpără ”marfă” pentru a-și asigura viitorul sexual!

Ieși în stradă, Românie frumoasă, să-ți ceri dreptul la a ANULA TOATE EMISIUNILE DE PROSTITUȚIE, prostituție pe față! și de a le înlocui cu emisiuni de cultură, cu emisiuni de Sănătate!

Ieși în stradă, Românie, să ceri dreptul de a veni în platourile acestor televiziuni MEDICI! Oameni care să învețe pe părinții ”acestor autiști” cum să se comporte cu copiii lor, cum să reziste în fiecare zi presiunii, cum să înceteze să mai ia antidepresive cu pumnii!

Ieși în stradă, tată de copil ”autist”, să-ți ceri dreptul să îți integrezi copilul în școala de masă, să fii învățat să-ți ajuți copilul să-și facă o familie, să-și găsească un loc de muncă!

Ieși în stradă, mamă ”de autist”, să-ți ceri dreptul la fericirea de a-ți auzi copilul cum te strigă, cum își spune numele, cum îmbracă uniforma de școlar!

Nu sta în casă, psiholog ”de autist”, ieși să strigi ”NU SUNTEM VRĂJITORI!”

IEȘI în stradă, logoped ”de autist”, vino să-ți ceri dreptul la a lucra într-o instituție în care SE FACE TERAPIE, nu se mimează! Unde nu se umplu buzunarele celor ce au făcut din boală afacerea perfectă!

Ieși în stradă, psihiatru ”de nebuni”, să spui României că NEBUNIA se ține sub control cu medicația pe care tu ai învățat s-o administrezi după ce ți-ai rupt coatele 10 ani în facultăți în care corupția îți cerea să te alături COLECTIVULUI!

Ieșiți în stradă, kinetoterapeuți frumoși, să spuneți Patriarhului că rugăciunile nu se fac NUMAI ÎN BISERICĂ, și că munca voastră nu e magie neagră, e minune dată de Dumnezeu! Să-i spuneți acestui PATRIARH că voi sunteți cei ce îl ajutați pe credincios să STEA ÎN GENUNCHI SĂ SĂ SE ROAGE, căci până nu demult stătea într-un scaun cu rotile!

Ieșiți în stradă, specialiști frumoși, să arătați României că SUNTEM COPII AI LUI DUMNEZEU, că am fost creați să salvăm, să dăm speranță, să iubim și să fim iubiți de părinții ai coror copii ne-au trecut prin brațe! Ne-au plâns în brațe, ne-au mușcat, ne-au scuipat, ne-au zgâriat, ne-au tras de păr, ne-au învinețit ochii și carnea, pentru că STATUL NU LE DĂ DREPTUL SĂ ÎNVEȚE SĂ VORBEASCĂ, SĂ CEARĂ, SĂ FIE OAMENI!

Ieșiți în stradă, părinți ai celor ce sunt acum integrați în școli de masă, după ce ”VRĂJITORII DE PSIHOLOGI” i-au ajutat să învețe să își exprime sentimentele pentru voi! Ieșiți să vă susțineți cauza, să vă salvați copiii!

Doamna Manuela Hărăbor, aveți curajul să vă aduceți tânărul în stradă pentru a dovedi că nu e un ”handicapat vai de el”, ci un tânăr frumos, căruia statul român nu i-a dat dreptul la a fi unul din angajații care să plătească aceluiași stat contribuțiile din propria afacere, pe care ar fi putut să și-o administreze singur! Dacă statul ăsta ar fi făcut ceva pentru el!

Specialiști frumoși, uitați-vă la TEMPLE GRANDIN! Uitați-vă la ”A BEAUTIFUL MIND” și cereți României să iasă în stradă cu viața lor, a eroilor din aceste filme, în brațe! Să vadă Statul român că se poate! Că ”autiștii și nebunii ăștia” pot avea o viață frumoasă, pot fi parte componentă a unui sistem în care ei înșiși pot schimba ceva!

”Autiștii ăștia, nebunii ăștia”  sunt geniile ce nu vor fi niciodată parlamentarii care dorm în jilțurile lor călduroase. Dar, fără curajul vostru de a ieși în stradă și a vă alătura COLECTIVULUI, vor rămâne închiși pe viață în spitale unde sunt bătuți, legați, sedați!

Părinți ”de nebuni”, aveți curajul să spuneți lumii întregi că refuzați ca ai voștri copii să  poarte stigmatul unei Românii corupte! Strigați cât puteți ”DREPTATE!”

MÂNIAȚI-VĂ CORECT, specialiști ”de autiști”, NU lovind, nu jignind, nu făcând scandaluri, ci având curajul să cereți DREPATATE, într-o țară în care CORUPȚIA ne-a ucis colegii, iubiții, copiii, INTEELECTUALII unei țări, cei  care puteau să fie VIITORUL DE MÂINE!

Ei n-au mai avut timp, nu lăsați să fi murit degeaba! Aveți curajul să ieșiți și să cereți ce vă aparține!

Credincioși frumoși, uniți-vă spre a AJUTA ”AUTIȘTII ĂȘTIA, NEBUNII ĂȘTIA”, să trăiască frumos, să se exprime, să  ajungă cândva pe băncile unor facultăți de renume, să se roage la rândul lor, pentru voi!

Ieșiți în stradă, credincioși frumoși, aveți multe să spuneți! Nu doar în biserici! Nu doar vouă înșivă, ci întregii țări! Spuneți lumii că Hristos a murit pentru toți, nu doar pentru cei ce merg duminică de duminică la biserică! Spuneți lumii că HRISTOS A VENIT SĂ VINDECE , ”CĂCI NU CEI SĂNĂTOȘI AU TREBUINȚĂ DE DOCTORI, CI CEI BOLNAVI!”

Ieșiți în stradă, părinți care faceți împrumuturi în bănci să vă recuperați ”autiștii”! Aveți curajul să spuneți că nu e drept! Că șpaga pentru domnii din Guverne și Primării  ar putea fi folosită pentru terapia copiilor voștri, că O CATEDRALĂ nu oferă servicii de TERAPIE , căci CRISTOS nu vrea aur în catedrale și biserici, ci OAMENI CARE SĂ ÎNGENUNCHEZE ÎN FAȚA LUI oriunde și să ceară milă și iertare!

Ieșiți în stradă, părinți ”de nebuni”, SĂ spuneți țării că Hristos a chemat copilașii să vină la El, căci a lor e împărăția cerurilor!

Da, oameni frumoși, a unora ca EI e împărăția lui Dumnezeu, nu a unora ca a celor ce NU VIN NECHEMAȚI ȘI NEPLĂTIȚI LA RUGĂCIUNE!

România, ai curajul să nu admiți Catedrala Neamului, pentru că Hristos nu vindecă AUTISM în catedrale, ci în locuri unde sunt oameni  în care El a pus HAR să poată ajuta ”AUTIȘTII ĂȘTIA”  să trăiască spre Slava Lui!

Nu, români, Dumnezeu nu va blestema România pentru că refuză o catedrală, ci va binecuvânta oamenii ce vor lucra în centrele de sănătate mintală pe care le puteți ridica, folosind banii aceia!!!

Aveți curaj, mergeți mai departe!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

 

Distribuiți vă rog
De ce plâng mamele?

Parenting

De ce plâng mamele?

Distribuiți vă rog

Azi am fost în parc multe ore. La învăţat copilul să se exprime. Şi la acceptarea Nu-ului.

„Vreau să mă dau în maşinuţă încă o dată.”

„Nu se mai poate. Am decis împreună că va fi o singură dată, 10 minute. Ai avut de ales între 3 jocuri cu bani sau toţi banii îi cheltuim pe maşinuţe. Am cheltuit deja banii pentru azi. Nu mai avem.”

„Eu vreau acum.”

„Ştiu că vrei, dar a  fost decizia ta.”

„Sună pe mami.”

„De ce?”

„Să aducă bani.”

„Nu va veni mami să aducă bani pentru că noi am decis împreună ce să facem azi şi mami nu ne dă mai mult decât am decis deja. Marţea viitoare te dai de câte ori decidem atunci. Alege orice joc din parc, fără bani!”

Zis şi făcut. Se urcă „al meu” copil într-o maşinuţă de bebeluşi şi se porneşte pe negociat:

„Moni, ai bani în portofel?”

„Nu.”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

„În geantă ai?”

„Nu.”

„Unde ai bani?”

„La bancă.”

„Mergem la bancă să luăm bani?”

„Nu.”

Şi acolo se rupe filmul… copilul tace şi mă întreabă:

„De ce plânge doamna?”

Îmi arată cu degetul o femeie frumoasă, însărcinată, care plângea. Pe bancă, lângă ea, un bărbat finuţ îmbrăcat, însă deloc drăguţ la vorbă:

„Spune-mi şi mie de ce? Proastă nu eşti, urâtă nu eşti, mâncare ştii să faci, de ce?”

„Nu ştiu”, răspunde femeia. Crezi că dacă mă întrebi de o sută de ori …

Copilul continuă: „Moni, de ce ţipă domnul?”

„Şşşşt!” spun cât pot de încet. „Domnul e nervos. Nu e frumos să deranjăm.” Îmi dau seama de aberaţia pe care o spun, dar mă blochez. Eram suficient de aproape încât să se audă vocea copilului, care, de altfel, striga mai tare ca bărbatul finuţ îmbrăcat.

„Şşşt! Să facem linişte!” spune puiul de om, ştiind din jocurile noastre că atunci când spunem „Şşşşşt!” trebuie să facem linişte, chiar şi dacă noi vrem să strigăm de bucurie!

„Hai să mergem la altă maşinuţă!”

„Eu vreau la asta!”

„Ok, atunci trebuie să faci linişte şi dacă vrei să mă întrebi ceva îmi spui la ureche. Ştttttt!”

„Moni, mergem să scoatem bani de la bancomat cu tati?”

Huh… a înţeles şi nu s-a enervat. Slavă Domnului, spun în gând. Şi reîncepem negocierea.

Vocea domnului urcă tot mai puternic, aud din noi „De ce”- uri unul după altul, dar atât. Bine că vorbea „ale meu” suficient încât să nu ascult fără să vreau ce se spunea în afara lor…

Să ne înţelegem: „DE CE”-urile erau strigate, restul era spus mai calm… mai încet …

Îmi vine să-l întreb şi eu pe domnul cu pricina „DE CE, domnule, ai decis să faci femeia asta să plângă în parc? Acasă nu are acelaşi farmec? Nu vezi câţi copii sunt aici?”

Tac, evident. Dar mă înfurii în sinea mea, chiar dacă sunt conştientă că motivul ţipetelor lui e doar de ai stiut. Nu-s acolo să judec, aşa că, printre explicaţiile pe care le am de dat copilului, mai bolborosesc în gând câte un „Doamne, nu vreau să mă înfurii. Tu ştii că nu suport să văd femei plângând în faţa bărbaţilor. Am plâns eu destul …”

Nu aud decât DE CE-uri preţ de câteva clipe, habar n-am câte. Oricum, suficiente încât să ajungă al meu copil la concluzia că nu se poate cu mine, şi tot ce poate face este să cedeze cu insistenţele de a mă vrăji să scot banii:) şi tot el mă face să întorc iară capul spre cuplul deloc tăcut:

„Moni, doamna şterge ochii. Oooo, îmi pare rău că plângi!” Pentru prima oară de când fac meseria asta, îmi doresc să-mi tacă omuleţul. Sau să nu ştie să exprime ce simte. 🙂 eu l-am învăţat să spună ce vede şi ce e necesar să spui în situaţii de acest fel, dar nu am ajuns aşa avansaţi, încât să învăţăm şi să nu spunem oricui. Aşa că, mândru nevoie mare de empatia lui, copilul continuă:

„Moni, nu mai plânge, doamna!” ( traducere: „Nu vreau să mai plângă doamna!”)

Femeia îşi şterge, într-adevăr, de zor, ochii, întoarsă de data asta, cu spatele la bărbatul finuţ. Nu observ detaliile, dar copilul, învăţat să detalieze tot, continuă: „Moni, a venit fetiţa!”

Într-adevăr, venise fetiţa cuplului, iar femeiea stătea cu spatele ca aceasta să nu îi vadă lacrimile! Se juca fetiţa asta cu tăticul, adică râdea la el în braţe. Îi confirm copilului venirea fetiţei şi bucuria că împărtăşeşte cu mine, şi când cred că se încheie discuţia, puiul meu de om adaugă:

„Fetiţa o îmbrăţişează pe mama. Să nu mai plângă!”

Mă uit din reflex. Aşa era, fetiţa o îmbrăţişa şi îi ştergea lacrimile. Nu ştiu dacă să îmi strâng copilul în braţe de bucurie, că într-un timp foarte scurt a reuşit să înveţe să îmi împărtăşească atâtea detalii, sau să mă întristez la situaţia asta …

Mi-aduc aminte de copilăria mea… când vedeam lacrimi mai mereu în ochii şi pe obrajii mamei. Mă doare subit sufletul şi îmi rog copilul să mergem la altă maşină.

„Nu, Moni, eu vreau la asta! Trebuie să plătim să meargă!”

Îmi vine în minte o idee: „Fii atent, uite acolo căluţii care se învârt! Ce zici, mergem să ne dăm în ei?”

„Da. Marţi mergem cu maşina, are Moni bani.”

Râd cu poftă de conexiunea lui, apoi plecăm la căluţi şi astfel scap de situaţie. De fapt, mint acum, oarecum. Fug de fapt, de mine, cea din copilărie. Nu suport durerea asta. Mă roade.

Nu mă gândesc la cuplul ăsta frumos … mă gândesc la copilul şi mai frumos ce l-au făcut împreună. Ca vina o poartă amândoi, ştim cu toţii, dar ce vină are copilul ăsta, să sufere din cauza lipsei lor de răbdare? Aceea de a ajunge acasă, în camera lor, să îşi reproşeze cât vor … cu sonorul la minim …

sursa foto: google

Am scris aşa, într-un foc, de durere ce încă mă apasă… situaţia asta spune ceva despre mine, ştiu!! Că nu m-am vindecat încă de copila din mine!

Dar … după ce îmi accept responsabilitatea de a vindeca rana mea, vă spun vouă, părinţi frumoşi:

Într-o zi, copilul ce vede lacrimile voastre, ce aude strigătele voastre, va fi adultul ce îşi va îneca amarul copilăriei în depresii, adicţii sau acte suicidare … de ce să-l pregătiţi aşa pentru viaţă?

Întreb şi eu aşa… cum i-aş fi întrebat pe ai mei cu ani în urmă …

Până aflu răspunsul la întrebare, îmi pun Aripi de Drum şi zbor în rugăciune… Dumnezeu ştie cel mai bine cum se vindecă sufletele fără de putere …

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.