Etichetă: mama

IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA

Oameni cu aripi

IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA

Distribuiți vă rog

IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA. Azi e ziua copilului care mi-a schimbat viata!
In urma cu peste 6 ani, aveam sa cunosc un pitic carliontat, cu ochi frumosi, in care puteai citi bucuria copilăriei. O trăia cu toate fiinta lui.

Nu asa cum o trăiau copiii de varsta lui,  dar o simțea la fel.
Lumea spunea ca nu avea trăiri, ca nu putea, ca nu va putea niciodată sa … poata!
Dar el vroia. Vroia sa spuna tot ce trăia. Pentru sine. Cu sine. Lumea nu-l înțelegea. Pentru ca era Altfel. Unii il respingeau. Pentru ca nu era ca ei. Altii aveau mila. Altii indiferenta, sa-i ofere.
Am ajuns la el intr-o zi de vara, dupa ziua lui de nastere, relativ la o luna. In august, mai exact. M-a dus de mana Catalina. O femeie în care vedeai frumusețea la orice gest.

Pe atunci avea cam varsta mea. Trecuse prin viata mai dur si mai mult ca mine. Invatase din greseli. Din vise si din împliniri. Eram colege la alt copil frumos…
Ea era de fapt cea care ma invata. Specialistul de la care invatam .
Nu stiu ce a determinat-o sa ma aleaga sa fac parte din viata piticului carliontat, dar m-a ales. Habar nu avea pe atunci ca imi deschidea acelasi drum pe care l-a deschis lui.
Piticul nostru era greu de stăpânit. Unii ar spune greu de iubit.
Si eu eram la fel: vulcanica, greu de inteles. Fara genialitate. Greu de iubit.
Catalina era opusul nostru. Calma, plina de răbdare si genialitate.
Am crezut atunci ca eu nu pot. Ma uitam la ea si incercam sa copiez. Nu stiam pe atunci ca ce aveam de facut era sa traiesc. Si din trăirile mele sa fac metoda de predare. Asa făcea ea.
Am crescut împreună cu piticul frumos si carliontat. Catalina ne-a crescut frumos. Eram atat de greu de „educat” amândoi, ca, mai tarziu, ma  intrebam unde găsea atata  creativitate si atata rabdare. Azi, la vreme scurtă dupa ce am aflat raspunsul, vi-l spun si voua: il găsea în Iubire.

O iubire necondiționată. Frumoasa. Ca sufletul ei.
Ne-a crescut pe amândoi la fel de frumosi.

Fara modestie o spun. Am invatat ca oamenii care nu-si recunosc potențialul si frumusețea sunt oameni care nu (se) iubesc. Cândva, credeam ca a-ti recunoaste valoarea inseamna sa te lauzi.
Azi stiu ca toata zbaterea mea a fost cu un rost. O zbatere ca a ei. Învățată de la ea.
Nu stiu daca a fost vreodată constientă ca o data cu Luca, acest copil-minune, ma crestea si pe mine. Mult mai dramatic decat il crestea pe el.
Eu simteam si ma loveam de toate intrebarile. Pe care, de multe ori, mi-era frica sa i le pun. Mi se parea ca Luca e mult mai castigat, pentru ca nu intelegea. De fapt, intelegea la fel de bine ca nu poate. Diferenta era ca eu stiam sa vorbesc. Sa intreb si sa exprim. Mi-era insa fruca. Frica de judecata.
Luca, azi e ziua ta! O sărbătoresc împreună cu tine, rugandu-te ca in august sa sărbătorim impreuna ziua mea. Aceea in care m-am nascut ca om, a doua oară. Cand mi s-a dat sansa sa alerg intr-o lume pe care mi-era frica sa o intreb ceva. De teama răspunsurilor care m-ar fi lovit. M-ar fi muscat mai rau decat o făceai tu.
Inteleg azi, copil frumos, mai bine ca oricine, comportamentul tau. Muscai din frustrare, din neputinta de a spune „Gata!” Dar mai ales, din neputinta de a scăpa din lumea in care noi, adulți asa zis maturi, te inchideam . Crezând ca iti facem un mare bine.
A venit intr-o zi Catalina, cu iubirea ei cu tot, sa revoluționeze lumea (terapiei). Habar nu avea pe atunci ca va schimba 2 suflete. Ale noastre. Al tau si al meu.
Catalina a dăruit iubire fara sa judece. Fara sa spuna ca  tipetele si loviturile copilului Luca nu erau de vindecat. Stia doar ca e nevoie de timp.
Stia ca furia mea impotriva lumii nu era pentru ca eram plina de ură, ci pentru ca eram plina de neputințe. Nu stiam sa vorbesc pe limba corecta.
Am invatat împreună cu tine, copil frumos, sa rabd. Sa accept ca altii ma pot invata. Ca nu pot de una singura. Ca nu aveam un model sănătos de urmat.
Pana la Catalina.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]
Azi suntem copii ai unui suflet care a crezut in Iubire. A inteles ca iubirea e singura care vindeca. Si a luptat impotriva lumii sa dovedească.
As avea multe de spus. Nu e timp si nici putere. Pentru a multumi lui, sufletului, pentru tot.
La multi ani tie, copil frumos!  La multi ani plini de iubire! O iubire pe care sa o impartasesti asa cum tie ti-a fost impartasita !
Nu intelegeai, acum înțelegi! Nu puteai, acum poti! Nu stiai, acum stii!
Ca te-a salvat iubirea.

Si pe mine tot ea m-a salvat.
Ca te-a vindecat de frici. Si pe mine tot ea m-a vindecat.
Luca, a fi diferit inseamna a iubi altfel. Nu inseamna a fi altfel decat e normal.

A fi diferit nu inseamna a fi anormal. Inseamna a trai frumos, pe o alta frunza, din aceeasi lume. Mai stii?  Asa cum te invatam ca pe lac sunt broscute care stau pe frunze. Nu erau anormale fata de cele care stăteau pe mal. Erau doar altfel. Dar tot broscute erau.
La multi ani, copil drag! Visul Cătălinei, de acum  multi ani, a devenit realitate: stii ca te-a visat frumos, înalt, cu multe carti in brate?
Asa sa fii, suflet frumos!  Cărțile ne sunt prieteni. Ne sunt terapeuti si ne sunt alinare.
Uita-te mereu inainte, orice ar spune lumea! În fața e drumul tau,  nu in spate! Nu iti duce privirea la cei de jos! Tinteste sus, asa cum te-a invatat Cata, cand iti arata sa urmăresti cu privirea!
Uita-te la ea cand ti-e frica, si ai incredere in ce iti spune: „HAI, ca poti!”
Si mie mi-a spus la fel. Numai asa am reusit!
Te imbratisez, copil drag, si iti împletesc din iubirea mea, coroniTa de incredere!
Hai, Luca, poti!
Sa nu uiti asta niciodată!
Ps: sa stii ca si eu am nevoie de incurajari!  Si Cata!  Toți! Da-ne mana, cand nu mai putem si spune-ne cu incredere:
„Haideți, puteti!” 🙂

Iti amintesti?:)

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Copii cu nevoi speciale

Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Distribuiți vă rog

Când considerăm învăţat un item nou? Trucuri pentru scăderea frustrării

Ştiu cât de dificil este uneori,  pentru un copil cu tulburare de spectru autist, să înveţe un item nou. Vă ofer câteva trucuri pentru scăderea frustrării. Pe unele le-am învăţat de la alţii, pe altele le-am adaptat, în funcţie de copil.

  1. Verifică nivelul de frustrare al copilului: dacă are tendinţa să se enerveze sau să plângă atunci când nu ştie ceva, asigură-te că ai dat suficiente prompturi (ajutoruri) şi recompensă suficient de puternică. Ţine un dosar de Comportament şi notează fiecare comportament indezirabil, astfel încât întreaga echipă, inclousiv părinţii, să vadă de unde a pornit frustrarea copilului şi cum a reacţionat fiecare din echipă la frustrarea sa. Dacă se frustrează  foarte repede pentru că recompensa este prea mică, atunci fie o schimbi, fie îi dai o cantitate mai mare. Dacă frustrarea sa vine de la faptul că nu îl ajuţi suficient, stabileşte cu întreaga echipă tipul de prompt pe care îl folosiţi în momentul actual, pentru a fi toţi pe aceeaşi lungime de undă.

Ex: Dacă un terapeut îi dă un prompt total- mână peste mână şi apoi recompensa, chiar dacă itemul este încă în învăţare, iar alt teraăeut nu îi dă nici un Prompt, ci aşteaptă câteva secunde să vadă dacă reuşeşte singur (verifică), atunci problema este la ineficienta coordonare între terapeuţi!

 

2. Verifică Modul de recompensare: dacă un terapeut îi oferă recompensă pentru fiecare răspuns, indiferent că este promptat sau nu, atunci frustrarea apare pentru că acel copil nu mai înţelege de ce nu i se oferă mereu ceea ce doreşte, indiferent de răspunsul său. Ca să înţelegeţi cum se simte el, gândiţi-vă că sunteţi salariat şi sunteţi plătit cu aceeaşi sumă de bani indiferent că munciţi 8 ore pe zi sau munciţi 2. Dacă într-o zi, după ce aţi fost obişnuit să munciţi numai 2 ore pentru 5000 ron, şi dintr-o dată cineva vine şi spune: trebuie să munceşti 8 ore pentru aceeaşi sumă, automat veţi fi frustrat. Sunteţi confuz, şi confuzia duce la frustrare în toate cazurile:).

3. Verifică itemul în lucru, cu o serie de itemi distractori, în funcţie de dificultatea lor:

ex: Vreţi să îl învăţaţi pe copil EXPRESIV „TAIE”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

SD: Ce face copilul?

R: taie.

Oferiţi la început prompturi cât mai multe, (recomand ca, pentru un copil cu mari probleme de comportament să aveţi primul sitting numai Promptat!) apoi folosişi reguladescreşterii promptului cât mai curând posibil, şi înainte de a trece itemul în RR, folosiţi ca distractori itemi foarte uşori, al căror răspuns copilul îl ştie foarte bine, şi evitaţi ultimul item învăţat.

ex: Ce face copilul?

R: taie.

T: Fă aşa! (terapeutul bate din palme)- item pe care copilul îl stăpâneşte excelent

R:Ce face copilul? Promptaţi imediat: Spune TAIE. (e mai simplu pentru copil să fie ajutat imediat după distractor, pentru a nu se frustra atunci când trebuie să facă tranziţia de la distractor la itemul în lucru) – nu oferiţi recompensă

T: Ce face copilul?

R: taie.

T: excelent, ai dreptate, copilul taie!  OFERIŢI SUPER RECOMPENSĂ pentru că a spus singur, deşi este un răspuns dat după un răspuns promptat anterior. Cum te cheamă? (item- distractor foarte bine cunoscut)

R: Cristina.

T: Ce face băiatul? (aşteptaţi maxim 2 secunde, dacă nu răspunde, Promptaţi imediat, dar încercaţi un Prompt mai slab, ex: Ta…)

R: TAIE.

T: Bravo, taie. (accentuaţi TAIE) CE FACE COPILUL? – nu mai oferiţi P, aşteptaţi 2 secunde să vedeţi dacă reuşeşte, având în vedere că a avut deja un răspuns promptat.

R: Taie.

T: Excelent, taie – oferiţi recompensă

Abia după ce copilul răspunde în 80% din timp corect, cu distractpri foarte bine ştiuţi, treceţi la a adăuga RR propriu-zis (ultimul item învăţat, cu cel actual. Ex: taie cu urcă- dacă URCĂ e ultimul item învăţat)

Atenţie: nu toţi copiii învaţă la fel, prin urmare tot ceea ce scriu reprezintă experienţă proprie şi nu se poate aplica oricărui copil. Încercaţi cât de mult puteţi să folosiţi regulile ABA-VB, însă dacă orice aţi încerca din tehnici nu merge, axaţi-vă pe fler şi „simţiţi”  copilul. Nu recomand rigiditatea, doar pentru că „aşa scrie la carte”! De-a lungul anilor, am învăţat mai multe de la copii, decât din cărţi. Şi după mult timp, am descoperit că ceea ce aplicam, fără să ştiu dacă există ca şi tehnică, era descoperit de cercetători. Nu cred în ADEVĂR ABSOLUT decât dacă este vorba de Dumnezeu. Altfel, consider că ORICE poate fi adaptat în funcţie de copil.

Mult Succes!

# Dacă aveţi întrebări, folosiţi pagina de contact şi scrieţi-mi un e-mail!

¤ Dacă doreşti să scrii pe acest site, foloseşte pagina de contact!

 

** Sursa foto titlu: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să fii o mamă şi o soţie care să lase în urma paşilor ei simplitate. Dragoste şi credinţă

Copii tipici

Cum să fii o mamă şi o soţie care să lase în urma paşilor ei simplitate. Dragoste şi credinţă

Distribuiți vă rog

Astazi, dragii mei, este despre mamici, Dumnezeu si iubirea vietii tale. Am ales-o pentru acest interviu pe Jessica Armstrong, o mama si o sotie de la care eu invat clipa de clipa despre smerenie, blandete si har. Azi impartasesc cu voi binecuvantarea de a o avea ca model.

Bună Jessica ! Mulțumesc că ai accept invitația de a vorbi despre feminitate și maternitate. Te rog, spune-ne de la început cine ești tu și ce faci în România?

Jessica: Bună Monica! Numele meu este Jessica Armstrong, iar soțul meu și cu mine suntem misionari americani care lucram cu biserica baptista din Bucureşti. Soțul meu predă la Institutul Baptist din București. Locuim aici de 4 ani si jumatate. În Octombrie 2016 , am adus pe lume o fetiță, pe nume Sara.

Cu ce te ocupai în America înainte de a veni aici?

J: Înainte să vin în Romănia, am lucrat ca profesoară de matematică la liceu timp de 5 ani.

Deci ai lasat America pentru un bărbat? Te întreb asta pentru că  pentru multe femei, sacrificarea familiei ei, a jobului și prietenilor,  traversarea oceanului , începerea unei noi vieţi, total dependente de soțul ei, nu este o decizie ușoară.

J:  Ei bine, nu s-a întamplat chiar așa… Predam matematica la liceu în Raleigh, Corolina de Nord și mă gândeam că o să continuu să predau până mă voi pensiona. Într-o zi, un prieten de-al meu de la biserică, m-a invitat în oraș. Am fost șocată și nu știam ce să fac pentru că știam că Cameron voia să devină misior  și eu nu. O prietenă m-a convins să-i dau o șansă. Eram în conflict pentru ca am fost singură mult timp, și o parte din mine  voia să fie într-o relație de curtare, însă nu am vrut să încep o relație care nu avea  viitor.

M-am rugat foarte mult lui Dumnezeu sa-mi dea înțelepciune. Am simtit o pace continua în suflet când am decis să pășesc mai departe cu Cameron. Prietenii mei de asemenea s-au rugat pentru mine și am simtit că e un lucru bun.

Chiar dacă am simțit că Dumnezeu voia să fiu cu Cameron, eram însă nesigură în ce priveşte mutarea peste ocean. Am vrut să merg în misiune acolo ca să văd cum o să fie, însă din cauză că eram profesoară, noi am început relația în Octombrie, şi nu mai aveam vacanță până anul viitor în vară, nu s-a putut.

Un prieten ne-a sugerat să facem o excursie în vacanța de iarnă. Am ajuns în România în anul 2010 de Crăciun și am stat la niște prieteni misionari pe care Cameron îi știa. Chiar am avut un timp minunat. M-am simțit confortabil, chiar dacă limba era diferită. Îmi aduc aminte că stăteam într-o casă în afara orașului Oradea şi, luând masa de prânz după biserică, am văzut un bărbat care tachina un copilaş.

Parcăeram acasă la bunica mea:)  Atunci a fost clipa când am simțit ca pot trăi aici. Ne-am logodit în Ianuarie și căsătorit în Iulie 2011. Organizația cu care voiam să lucrăm cerea ca tinerii căsătoriți să aştepte un an înainte să se  mute peste ocean. Astfel încât stresul să nu fie prea mare în căsnicie şi să cauzeze probleme.

Am locuit astfel, în primul nostru an de căsătorie, în Carolina de Nord, și am început procesul de aplicare pentru a devein misionari.

Prima dată am aplicat pentru 2 ani de zile cu contract temporar, astfel încat puteam incerca fără a sta pe termen lung. Am realizat că eram fericită să trăiesc în România, deși unele lucruri erau grele (învățarea unei limbi noi, locuirea intr-un oraș mare). După terminare contractului am aplicat pentru un altul pe termen lung în România.

Am luat decizia în urma rugăciunilor îndelungate. Deci puteam să aleg  să nu urmez această cale. Fiind profesoară de matematica, un moment de revelație l-am avut când am discutat cu unul din colegi, un profesor de geometrie. El mi-a zis „Este logic. Dacă ești chemată să fii cu Cameron, și Cameron este chemat să mearga in India, atunci eşti chemată de asemenea să mergi în India!” (La acea vreme Cameron căuta să fie misionar în India, insă bineinteles, am ajuns în Romănia.)

Acea simplă logică mi-a vorbit. Ca şi cuplu misionar, suntem amândoi „în misiune” :). Nu doar m-am căsătorit cu un misionar, dar îl şi urmez în altă țară. Amândoi avem responsabilităţi și aşteptări. Amândoi completăm rapoarte lunare și vorbim cu supraveghetorii  despre progresul nostru. Deci, nu este vorba numai despre jobul lui Cameron, este vorba şi despre mine, cea care şi l-a schimbat pe al ei -de la profesoară de matematica la a fi misionar. Nu mă simt ca sunt dependentă de Cameron, ci mai degraba, considercă  suntem o echipă care lucrează împreună.

 

“Şi dacă mariajul nu este despre a ne face pe noi fericiţi, ci despre a ne sfinţi?”

 

Hai să vorbim acum despre feminitate, pentru că am aflat ce înseamnă a trăi după voia lui Dumnezeu, ca femeie care se visa o viaţă profesoară… Ce înseamnă, din punctual tau de vedere, să fii feminină? Este vorba despre felul cum arătăm, despre jobul nostru, sau implică altceva această feminitate?

J: Dumnezeu a creat atat femeia cât şi bărbatul după asemănarea Lui,  asadar cred ca feminitatea e în parte o reflexie a caracterului divin. Femeile sunt frumoase, însă nu doar in sensul fizic. Suntem frumoase deoarece aşa ne-a creat Dumnezeu, suntem sensibile şi vulnerabile şi totuşi extrem de puternice. Suntem tandre. Asta e parte din frumuseţea noastră. Naştem şi creştem copii, indiferent că aceştia ne sunt sânge din sângele nostru sau că ne ingrijim de cei care ne înconjoară. Ne pasa de nevoile celorlalalţi.

Ce ar trebui să stie fetele tinere care nu sunt căsătorite,  despre a fi soţie? Este greu, este un coşmar sau o binecuvântare? La ce ar trebui să se aştepte?

Jessica: În primul rand , ar trebui să ştie că o căsătorie nu o să le împlinească, daca ele se simt goale pe dinăuntru cât timp sunt singure. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi cu o nevoie dupa El, și chiar dacă noi o să dorim să umplem acel gol cu un bărbat, haine, un job fain, etc, numai Dumnezeu ne poate umple acel gol cu adevărat, și numai El ne poate întregi.

O carte pe care am citit-o impreună înainte să ne căsătorim  se numea “Şi dacă mariajul nu este despre a ne face pe noi fericiţi, ci despre a ne sfinţi?” Căsătoria este cu adevarat o bucurie, însă de asemenea o să  scoată la suprafață egoismul tău pe măsura ce înveţi să iubeşti cealaltă persoană. Nu este vorba  despre a da fiecare 50%,  ci despre a da fiecare 100% celalaltei persoane.

Noi nu impărţim treburile casnice- sunt lucruri pe care o persoana le face, însă de asemenea cealaltă persoana e acolo sa ajute. Suntem o echipa. Sper ca răspunsul meu iniţial să nu vă fi făcut să credeţi că mariajul este un lucru negativ, pentru ca nu este asa.

Cameron este o binecuvântare pentru mine, şi sper ca el să zică acelaşi luvru despre mine. 🙂 În căsnicie este e o iubire profundă, și sunt mulțumitoare ca Dumnezeu m-a binecuvantat cu Cameron. Pentru femeile/fetele singure, spun să aștepte bărbatul care le respectă şi le prețuiește.

Pentru femeile creştine singure, aş vrea să adaug: să aşteptaţi un barbat care Îl iubeşte mai mult pe Dumnezeu decât pe voi. Chiar și daca nu vă căsătorţi, nu sunteţi mai puţin valoroase decât cele căsătorite. Dumnezeu vă iubeşte foarte mult.

Care este secretul unei căsnici fericite? 🙂 În 3, în 5, în câţi paşi?

Jess: Orice cuplu trebuie să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc întotdeauna. Rugați-vă împreună. Rugaţi-vă unul pentru altu. Într-un mod mai general, fiecare dintre partenerii de cuplu trebuie să-l pună pe celălalt deasupra sa. Persoana cealalată întotdeauna e mai importantă.

Nu căuta ca lucrurile să fie corecte, ci mai degreabă caută să-i slujeşti şi să o/îl iubeşti. Dacă amândoi faceţi asta, o să invaţaţi să fiţi devotaţi unul altuia.

De asemenea, pentru cele care au copii, spun că ar trebui să-şi pună soţul înaintea copilului, pentru că  acesta o să beneficieze mult dacă voi aveţi o căsnicie sănătoasă. sigur că trebuie să aveţi grijă să împliniţi nevoile copilului, dar să nu vă neglijaţi unul pe altul.

 

VORBEŞTE-I COPILULUI CA ŞI CÂND AR FI DEJA MARE 

 

Şi acum, cum rămâne cu  maternitatea? Cum este pentru tine?

Jess: Cu siguranță că este o nouă aventură. Cred că cel mai greu lucru este epuizarea constantă. Însă după ce mă uit la zămbetul Sarei, mă umplu cu o fericire pe care nu pot să o descriu, și mă motivează să merg mai departe. Câteodată nu-mi vine să cred că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu miracolul nostru mic. De multe ori mă simt insuficientă, cred că nu fac lucrurile bine, însa văd cum ea se uita la mine și mă iubește așa cum sunt. E aşa înduioșător…

În Romania, amândoi sunteţi fără familile voastre. Nu o ai pe bunica Sarei să te ajute la creşterea ei. Cum te descurci cu rolul de mamă, având în vedere că nu ai nici dădaca?

Jess: În America, nu este obișnuit ca bunicile  să  ajute la creşterea nepoţilor, pentru mine e neobişnuit să locuiască lângă/cu mine  pentru a avea grijă de nepoată. Cred că este un obicei grozav și admir foarte mult apropierea familiilor românești, dar nu simt că nu mă descurc în lipsa acestui ajutor.

Datorită naturii jobului nostru, Cameron mă poate ajuta adesea când este acasă. De obicei completăm hârtii şi ne intâlnim cu oameni, nu este ca şi cum el are un job de birou, de la 9am-5pm. De asemenea, avem prieteni care ne pot ajuta cu Sara când avem nevoie să ieşim în oraş sau vrem să ieşim la o întâlnire.

Este o idee greşită să te întorci la job înainte ca al tău copil să împlinească 2 ani? Ar înlocui dădacele mamele?

Jess: Când eram profesoară, mă gândeam că o să mă întorc la serviciu după naşterea copilului, pentru că statul acasă toată ziua mă va enerva. În America, concediul de materniate este de 6 săptămâni și după această perioadă te întorci la muncă. Dacă vrei să stai acasă, trebuie să renunţi la jobul tău și nu primeşti niciun salariu.

N-aș judeca pe cineva care ar vrea să se întoarcă la muncă și să angajeze o dădacă, și nu aș judeca pe cineva care vrea să stea acasă şi sa aibă grijă de copilul său. Este o alegere pentru femeia şi familia ei, şi sunt mulţi factori care trebuie luaţi in considerare.

Oare ar înnebuni acasă cu copilul toată ziua? Oare se simte stânjeenită lăsându-şi copilul să fie crescut de altă persoană? S-ar simţi goală fără job? Sunt ei într-o stare financiară buna pentru ca ea să rămână acasă?

Ce ar trebui să facă o mamă cu copilul ei toată ziua? Este important să vorbeşti cu copiii, chiar şi când ei sunt mici? Cred că este foarte important ca cititoarele mele să afle detalii şi de la o mamă, nu numai de la mine, ca specialist, sau de la colegi ai mei, psihoterapeutţi.

Jess: Înainte să o am pe Sara, nu aş fi ştiut să îţi răspund la acestă întrebare. Noi incercăm să avem o rutină, chiar daca este dificil sa avem un program. Când Sara se trezeste, îi schimbam pampersul, o hranim, şi ne jucam cu ea până la urmatorul pui de somn.

Am citit o carte care se numeste „Secretele soaptelor unui bebelus” care pledează pentru metoda „UȘOARĂ”: Mâncare, Activitate, Somn și Timpul cu tine. De asemenea, autoarea încurajează tratarea copilului ca o persoană, vorbind cu ea și spunându-i ce faceți.

Noi o întrebam pe Sara daca a avut un somn linistit. Îi spunem ca e minunat sa ai pampers uscat si curat. Îi spunem despre fellul cum o imbracam. Chiar daca pare ca e foarte mică sa ne inteleaga, noi continuam sa vorbim cu ea ca sa poata invata. Denumim părțile corpului pe măsură ce le spălăm în timpul băii, astfel încât să poată învăța cum sunt numite.”Mami o sa-ti spele gatul. Iti spalam mainile . Este timpul sa-ti spalam burta si buricul. Iti spalam picioarele pana la talpi. etc”

Îi ajuta sa se simtă siguri pe sine când stiu la ce sa se astepte. Folosim aceeasi rutina si incercam sa folosim aceleasi cuvinte ca ea sa le poata invata. Poate suna plictisitor , insa nu se simte asa pentru ca ea e fericita. În timpul perioadei de joc, stă o perioadă de burtă, citim cărți, ne jucăm cu animale de plus și se joacă singura în mica jungla.  Ea are tendința de a lua scurte perioade de somn, de aceea este dificil de a avea un program exact, dar avem un timp de culcare obișnuit.

Înainte de culcare îi facem baie, o înfășurăm intr-o pătură, îi dam o sticla de lapte, îi citim o poveste din Biblie, îi cântam în dormitor și o punem în pătuț împreună cu suzeta. O ajuta pentru ca stie la ce sa se astepte.

Am scris recent un articol despre niste studii care dovedesc că spiritualitatea e in genele noastre. Ce crezi despre asta? Este important sa ne învatam copilul despre Dumnezeu și viața spirituală, și  de ce?

Jess: Trebuie sa recunosc ca nu am citit articolul respectiv, pentru ca e dificil pentru mine să citesc articole lungi în limba romana. În orice caz, cu siguranta cred ca este important sa-ti inveti copilul despre Dumnezeu. Cum am zis mai sus, noi ii citim o poveste din Biblie Sarei înainte de culcare.

Însa asta nu e tot ce facem. O includem și pe ea cand ne rugam. Este dificil uneori pentru ca ea nu intelege înca și îți poate distrage atentia însa noi vrem sa o invam cum sa se roage.  Dorim ca ea să stie ca rugaciunea este importanta.

Sara ne vede citind Biblia, chiar daca ea nu stie inca ce este. Daca nu acum, atunci cand? Când este destul de mare? Dorim sa incepem de pe acum, astfel ca ea sa nu fie socata cand o sa o luam de la timpul de joaca la ceva care va parea plictisitor pentru ea cand nu intelege. Asa cum o învatam despre cum se îmbracă, și despre parţile corpului, dorim sa o invatam despre viata spirituala.  O luam cu noi la biserica pentru a ne inchina lui Dumnezeu ca familie.

Mulţumesc, Jess, pentru timpul tău, pentru dragostea şi dăruirea pe care ne-o oferi tuturor tinerelor din Biserica creştină bapristă AGAPIA

Dragi părinti , sper ca acest interviu sa vă ajute atât în a intelege importanta iubirii partenerului, cât și in a petrece timp de calitate  cu copilul dumneavoastră.

Cat pentru femeile/fetele singure, sper ca Jessica să fi fpst şi pentru voi binecuvântarea care a fost şi pentru mine în ultimele luni. Sper că v-a ajutat să intelegeţi că singura metodă de a-ţi alege partenerul de viata este prin rugăciuni aduse lui Dumnezeu, prin care să ceri  înţelepciune şi răbdare.

Traducere text: Adelina Laurenţia

Distribuiți vă rog
„Pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.” Victor Miron

Sanatate mintala

„Pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.” Victor Miron

Distribuiți vă rog

Fiecare dintre noi avem nevoie de modele care să ne ajute să fim tot mai buni în ceea ce facem. Fie că suntem adulţi, şi ne gândim să ne transformăm pasiunea de a scrie, în meserie, fie că suntem părinţi şi vrem să le dăm copiilor noştri exemple de oameni care au reuşit să-şi împlinească visele, prin slovă.

Televizorul a devenit o problemă uriaşă, în secolul vitezei. În meseria de terapeut, văd foarte des copii care urăsc cititul, şi părinţi disperaţi pentru dependenţa copiilor lor de gadget-uri. Părinţi care nu s-au gândit niciodată că o tabletă îi va îndepărta pe copii, pentru totdeauna, de cartea adevărată.

Am ales să povestesc azi cu Victor Miron, un scriitor care reuşeşte, prin realism şi simplitate, să dea glas adevărurilor şi gândurilor noastre cele mai ascunse.

L-am citit dintr-o întâmplare, când, în urmă cu câteva luni, am stat la poveşti cu Renata Şi Christian, pe care i-am descusut într-un interviu, AICI. Mi-au oferit cartea cadou. Am început apoi să-l urmăresc pe Facebook, şi am descoperit că este împlinitor de vise:).

Am visat şi eu, de mic copil, să am o bibliotecă pe scara blocului. Să am un iubit pe care să-l înveţe tatăl lui că a citi e „sexy şi bun” 🙂 şi că o carte este cel mai valoros cadou pe care i-l poţi oferi unei femei.

Ghinion, însă: m-am născut prea devreme, aşa că nu voi putea să-i fiu noră Lui Victor:). Dar poate face o magie cumva, să-mi aducă Moş Crăciun un soţ „instruit” de Victor, cine ştie? 🙂

Până atunci, mă aşez cuminte la scris. Povestea lui. Şi v-o împărtăşeşc şi vouă, ca toate binecuvântările de la Dumnezeu. Nu e bine să le ţinem numai pentru noi, aşa e?

 Victor, îţi mulţumesc pentru bucuria cu care ai răspuns invitaţiei mele de a sta câteva clipe la un pahar de vorbă. Scrisă, cum îţi place ţie. Spune-mi, te rog, cine eşti tu, cu totul? 

Victor:  Sunt un idealist cu inițiativă, am 31 de ani, iar acum 3 ani am pornit campania de promovare a lecturii Cărțile pe față. Inainte am mai fost implicat în capania de promovare a bunelor maniere în trafic Pe drumul cel bun, în comunitatea de consum colaborativ UseTogether și în serviceul auto Iovi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

 Cum şi când ţi-ai descoperit pasiunea pentru scris?

Victor: Pasiunea pentru scris a apărut la mult timp după ce am descoperit pasiunea pentru citit. Eu și acum mă consider un vechi cititor și un tânăr scriitor. Lectura a devenit foarte importantă în viața mea din clasa a 9-a de liceu, când l-am întâlnit pe adolescentul miop al lui Eliade.

Când şi cum ai publicat prima ta carte, şi ce te-a făcut să decizi că e timpul să-ţi dai şi altora sufletul la citit?

Victor: Prima carte pe care am publicat-o a fost cartea Cărțile pe față, un fel de jurnal al campaniei de promovare a lecturii cu același nume. Am îndrăznit să o tipăresc deoarece am văzut că povestea acțiunilor făcute în campanie reușește să entuziasmeze oamenii să facă și ei pași mai mari sau mai mici de a promova lectura.

 Primul pas e cel mai greu. Dar devine avântul pentru deschiderea paraşutei, şi plonjarea în necunoscut. Ce cărţi au urmat, şi care a fost povestea fiecăreia?

Victor: A doua carte, Lasă-mă să te las, e despre cineva care se lasă de fumat cu ajutorul baloanelor de săpun. Înlocuiește gestul de a face cerculețe de fum cu cel de a produce baloane de săpun.

A treia a fost Se repară prin înlocuire, o poveste despre mașini și relații. Aici compar cum funcționează o mașină cu modul în care funcționează o relație.

A patra, care este în continuare cea mai căutată carte a mea, este Cartea de citit în doi. Prin acest volum promovez lectura ca activitate de cuplu. Cred că am petrecut fiecare destul timp uitându-ne la filme și seriale cu partenerul nostru așa că merită încercată și lectura în doi.

A cincea a fost volumul de poezii de dragoste tRai în doi, carte care sunt bucuros să spun că se oferă cadou tuturor cuplurilor care se căsătoresc în Cluj-Napoca, personalizată cu poza mirilor pe copertă, totul mulțumită unei frumoase colaborări cu magazinul de mobilă Gobilier.

A șasea carte este fOameni, o satiră despre comportamentul oamenilor pe Facebook. Iar cea mai recentă este volumul de poezii de drag MAma, pe care chiar în 6 martie l-am lansat.

Ce legătură crezi că este între scris şi citit? Sunt ele dependente una de cealaltă? 🙂

Victor: Eu cred că e nevoie să citești cam de 100 de ori mai mult decât scrii, cel puțin când e vorba de proză.

Te invit să explici puţin părinţilor, întâi, de ce este necesar ca al lor copil să citească, în detrimentul jocurilor pe calculator? 

Victor: Toate activitățile au farmecul lor. Sunt OK și jocurile și desenele, dar să fie cu măsură. Nici lectura nu e un scop în sine, nu cred că e potrivit să stăm să citim toată ziua, dar ce văd pe mine, e că dacă într-o zi citesc mai mult de o oră sunt mult, mult mai creativ.

Din postura de scriitor, la ce vârstă crezi că un părinte ar trebui să înceapă să-i citească poveşti, propriului copil? Ce beneficii aduce vocea părintelui, faţă de vocea de pe tabletă, unde imaginile se succed?

Victor:  Nu știu la ce vârstă e bine să le citească părinții copiilor în general, dar știu sigur că eu o să încep să le citesc copiilor mei încă din prima lună.

 Cum motivăm un copil să citească?

Victor: Părerea mea este că pentru a încuraja un copil preadolescent să citească este foarte important ca acesta să își vadă proprii părinți citind de plăcere. De la adolescență în colo influența părinților scade și tinerii citesc mai ales dacă văd în lectură ceva cool.

 Ce lipseşte României anului 2017, în ceea ce priveşte interesul copiilor faţă de  literatură? De ce crezi că numai citesc adolescenţii, şi ce anume i-ar scoate din lumea virtuală?

Victor: Aici sunt cu siguranță mai mulți factori. Adolescenții vor răspunde prin refuz la orice le este impus, așa cum le sunt impuse lecturile obligatorii. Și asta cu atât mai mult cu cât multe din textele din programa școală nu sunt actuale pentru ei.

Cred că ajută dacă se reușeste să li se prezinte lectura ca pe ceva cool. Eu mă gândesc mult la două comportamente aflate la poli opuși: cititul și fumatul. Toată lumea știe și recunoaște că e bine să citești și totuși puțină lume citește mai mult de o carte pe lună.

Iar în același timp toată lumea știe că e rău să fumezi și totuși multă lume fumează, chiar dacă nimeni nu susține că e ceva benefic. În cazul adolescenților mai ales, cred că e cu atât mai vizibil faptul că ei se apucă de fumat pentru că percep acest comportament ca pe ceva cool și citesc puțin pentru că lectura nu e cool.

Ce titluri de cărţi recomanzi adolescenţilor?

Le recomand în general toate titlurile care apar în concursul adresat lor Bătălia Cărților și în particular: Romanul adolescentului miop (Mircea Eliade), Flori pentru Argernon ( Daniel Keyes), Oscar și Tanti Roz (Eric-Emmanuel Schmitt).

 Care este cartea pe care crezi că orice adult ar trebui s-o citească, măcar o dată în viaţă?

Victor: Eu sper ca fiecare adult să citească în viață mai multe cărți, preferabil minim două pe lună. Nu știu să recomand o singură carte, dar pot să spun că eu cel mai des ofer cadou cartea Cele 40 de legi ale iubirii de Elif Șhafak.

Mulţumesc încă o dată, Victor, pentru oxigenul ce l-ai dat inimilor noastre, însetate de poveşti!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Va veni vreodată Făt Frumos? Întrebare de pus… pe uşa lui Dumnezeu

Relatii

Va veni vreodată Făt Frumos? Întrebare de pus… pe uşa lui Dumnezeu

Distribuiți vă rog

V-am povestit câte ceva despre iubirile mele bifate greşit. Aici.

Au murit. Încet, dar sigur. Mi-am dorit o familie. Un copil frumos, ca sufletul oricărei mame.  Un soţ care să mă iubească pentru că SUNT. Respet. Flori. Tresăriri de suflet. Strângere de inimi. Bucurie pură. Şi mult, mult adevăr.

M-am rugat mult pentru fiecare iubire. Tot ce am cerut mi s-a dat. Dumnezeu a avut grijă să îmi împlinească orice dorinţă, tocmai să înţeleg ce înseamnă să nu ştii cât eşti de dependent de El.

Am cerut ce am crezut eu că m-ar fi făcut fericită. Şi El mi-a dat. Exact aşa cum am cerut. Am fost fericită. Aş minţi să spun Nu. Dar fericită. Nu bucuroasă.:)

Am citit cândva că diferenţa între fericire şi bucurie este aceea că fericit te fac lucrurile, oamenii şi obiectele, situaţiile de viaţă şi tot ce ţine de exterior. Iar bucuria ţi-e dată de pacea din suflet. Aceea pe care ţi-o poate da doar Dumnezeu.

N-am crezut pe atunci. Eram prea „deşteaptă” să accept pe nevăzute :). Am fost Toma necredinciosul. N-am crezut ce a spus Dumnezeu până ce nu am fost aruncată la pământ. N-aveam eu nevoie de El, făcusem şcoala vieţii, cică.

Îmi vine să râd acum. Mă credeam matură. Cu experienţă. Cu toate ingredientele în dulap, să fac cea mai bună căsnicie. Am crezut că e de ajuns să o ţii la cuptor câteva minute şi apoi s-o serveşti pe platouri de chihlimbar.

Zis şi făcut. M-am aruncat în iubiri perfecte. Cusute cu aţă roşie. Ca sângele meu. La final am ieşit cu rănile perfecte, şi cu sângele negru.

Aşa am învăţat cât sunt de imperfectă. Şi câtă nevoie am de Dumnezeu, să pot aştepta. Bărbatul acela frumos. Cu o frumuseţe însă aleasă de El. Nu de el. 🙂 Nu bărbatul sculptat la lasa de fitness, ci la şcoala de dragoste, a lui Hristos. Nu cel mirosind a parfumuri mai scumpe ca viaţa mea, ci cel mirosind a iubire dumnezeiască. Nu bărbatul care să-mi spună TE IUBESC, ci cel care să-I spună Lui prima dată.

L-am găsit pe Făt Frumos de câteva ori. Convinsă am fost că vom face nuntă ca-n poveşti. Şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.  Dar am citit mai târziu întrebarea: „Unde scrie în poveste ÎMPREUNĂ?” Am zâmbit dureros. Acum zâmbesc cu dragostea în suflet. Fără durerea dată de regrete.

Mi-a dat Dumnezeu în braţe şi în viaţă Feţi Frumoşi. O fi zicând că mă duc la medic după primele arsuri. Dar eu m-am încăpăţânat să mă târăsc, doar- doar m-oi vindeca şi or vedea şi ei ce Ileană Cosânzeană sunt. Şi-atunci vom trăi fericiţi…

Şi trăim. 🙂 Dar separat. Fiecare e fericit în palatul lui. Eu, fericită, în coliba mea :).

Se râde de mine pe înfundate. Feţii mei frumoşi spun că am înnebunit sau că sunt vai de mine. Le e ruşine să mă recunoască:). Nu pentru că aş fi atât de urâtă încât ar râde lumea … 🙂 ci pentru că sunt nebună. Să stau singură, pentru Hristos.

Şi de nebuni se râde. Se râde mult. Lumea nu ştie că, în nebunia lor, ei ştiu foarte bine ce au de atins. 🙂 Aşa nebună cum sunt, le-am dat drumul. Lor. Să alerge încălţaţi cu pantofi scumpi, în timp ce eu alerg desculţă pe marginea prăpastiilor. Strigând lumii că nu vreau fericire. Am bucuria mea, pe care n-aş da-o pe o lume întreagă.

Sunt întrebată des dacă va veni vreodată Făt Frumos, şi pentru mine?

Spun de fiecare dată, cu zâmbetul frumos, 🙂 (sunt modestă!) 🙂 că dacă va veni, îl voi pofti la un pahar de limonadă pentru a-i spune că eu nu am nevoie de Feţi. Mai ales frumoşi. 🙂 Cu frumuseţea asta lumească.

M-am săturat.

„Şi dacă vine exact cel pregătit pentru tine şi tu, nebună fiind, îi dai cu piciorul?” a fost întrebarea care m-a obsedat ani la rând… despre care am şi scris în cartea mea, Pune Ultima Piesă! 

Mi-a fost frică ani la rând că eu nu voi face decât să pierd, pentru că aştept perfecţiunea. Aşa, mai bine să iau ce mi se dă, pentru că trece vremea. Îmbătrânesc. Şi „nu te mai ia nimeni”. 🙂

Şi-am luat. Până mi-am dat seama că definiţia mea pentru perfecţiune nu seamănă cu a lumii. Şi că, aşa nebună cum mă crede ea, prefer să stau închisă în spital, exact până mă vindec.

Şi spitalul e răbdarea. Şi vindecarea înseamnă Singurătatea.

„Sunt internată la nebuni cuminţi”, spun într-un poem din volumul meu de versuri, ce-l voi publica vreodată :). Şi chiar vorbesc serios. Mi-e bine aici. La nebunii ăştia cuminţi. Sunt liberă să caut. Să găsesc şi să iubesc. Dar altfel decât cum am iubit până într-o zi.

Când am aflat că Făt Frumos vine şi pleacă. Şi dacă nu pleacă, mă foloseşte pe post de trăsură. 🙂

În timpul în care trebuie să stau la poveşti false. Să accept Ilenele lui Cosânzene, pentru că Făt Frumos e curtat. Şi trebuie să mai calce şi strâmb. 🙂

Când vine Făt Frumos? Destul de des. Îmi zâmbeşte perfect, şi îmi spune că sunt specială. 🙂

Îi zâmbesc imperfect, şi îi spun că ştiu. De aceea şi accept să „trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi.”  Separat.

Făt Frumos vine, dragele mele! Sunt atâţia în zilele noastre, că deja se oferă la super ofertă!

Vine zilnic.

Fiţi voi însă, fiice de Rege, şi aplaudaţi Prinţul. Staţi cu candelele aprinse!

Dumnezeu nu va lăsa niciodată bărbatul pregătit pentru voi, să treacă fără să vă facă prinţese! Dacă l-a pregătit, cu siguranţă îl va opri la poarta voastră, dar nu să vă aducă pantoful, ci o cunună de spini, purtată de Regele lui.

Abia atunci va începe povestea …

Puneţi-vă Aripi de Drum, zic, să zburaţi spre Răbdare! La capătul drumului vă aşteaptă El!

Comandă AICI cartea mea şi pleacă la căutat Adevărul lumii! Şi dacă l-ai aflat deja, comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

 

Distribuiți vă rog
Despre FOLK, mama, si femeie, cu Tica Lumanare: „Imi este greu sa vb despre mama mea, astazi, cand nu pot inca accepta faptul ca ea nu mai este…Pentru mine mama a fost totul…copilarie, adolescenta… ea a fost acea care asculta in casa vechile discuri cu Cristian Vasile, tangouri celebre si romante cutremuratoare cantate de Mia Braia sau Ioana Radu…Maria Tanase…”

Artistii lumii

Despre FOLK, mama, si femeie, cu Tica Lumanare: „Imi este greu sa vb despre mama mea, astazi, cand nu pot inca accepta faptul ca ea nu mai este…Pentru mine mama a fost totul…copilarie, adolescenta… ea a fost acea care asculta in casa vechile discuri cu Cristian Vasile, tangouri celebre si romante cutremuratoare cantate de Mia Braia sau Ioana Radu…Maria Tanase…”

Distribuiți vă rog

Pentru că am spus în repetate rânduri că pe mine ARTA M-A TRĂIT, şi m-am vindecat prin ea mai abitir decât ar fi făcut-o toate medicamentele psihiatrice la un loc, vă aduc dovezi ale vindecării omenirii, prin tot ce înseamnă suflet, lacrimă, speranţă, luptă şi dor.

Stăm la poveşti cu Tică Lumânare, artistul care strânge mii se inimi la un loc, spre binecuvântare şi iertare, spre pace şi neuitare.

Pentru că „Artiștii lumii” scriu si cântă povesti de viața, scrie-ne, te rog, povestea drumului parcurs de copilul Tică Lumânare, de la copilărie la maturitate. Cine ți-a călăuzit pasii spre artă si de ce te-ai oprit la muzică?

Se pare ca am avut sansa sa locuiesc intr-un cartier plin de copii pasionati de muzica si sport. Imi aduc aminte cu mare placere si chiar nostalgie, ca o zi de-a noastra in cartier arata cam asa: in timpul saptamanii – scoala, teme, jocuri sau baschet (fotbal) si cantat la chitara.

In weekend – plimbari, baschet (pana la lasarea serii, deseori la lumina becurilor), cantat la chitara pana la 12-1 noaptea…cu alte cuvinte si frumos si sanatos…In acest context, copil fiind, am fost fermecat de tot ce era in jurul meu si mai ales de cantecele cantate la chitara de prietenii din cartier sau veniti din alte cartiere, pe care-i priveam si-i ascultam cu o sete nepotolita, visand ca, si eu, candva, sa cant alaturi de ei si mai mult, sus pe o scena in lumina reflectoarelor…

Visul meu a inceput sa prinda contur dupa aniversarea de 18 ani, cand mama mi-a cumparat o chitara second hand de la vecinul meu. De-abia atunci am avut posibilitatea sa pot repeta in casa tot ceea ce reuseam sa prind si sa tin minte din ce vedeam afara…A doua etapa si cea care m-a indreptat spre muzica folk, a fost venirea pe stadionul din Giurgiu, in 1984, a Cenaclului Flacara, unde am fost cu mare parte din gasca …atunci a intrat in mine “virusul” Cenaclului Flacara, odata cu muzica folk… si s-a dezvoltat in timp, dar sigur…

In scoala (scoala nr.6 Giurgiu, azi Savin Popescu), eram un copil sters, neinteresant, timid si rusinos, fiindu-mi rusine sa intru in relatie cu o fata, tot timpul de teama de a nu cadea in ridicol, stare care s-a perpetuat chiar si in anii de liceu (Industrial nr.2, azi Tudor Vianu).

La chefurile, destul de frecvente in adolescenta mea, sau in rarele ocazii cand mergeram la o discoteca, preferam sa stau intr-un colt si sa privesc cum ceilalti se distreaza, avand avantajul umbrei, din care observam totul….oameni, comportamente, reactii, stiluri…tot ceea ce mintea mea putea observa si inmagazina. Asa s-a dezvoltat in mine si pasiunea pentru psihologie…

Eram o familie modesta cu un singur salariu si 6 guri de hranit, din care 4 copii la scoala cu toate cele necesare. Niciodata nu am putut intelege cum reusea, sarmana maicutza mea, sa faca in asa fel incat, dintr-un singur salariu si ce mileuri de laset reusea sa mai faca si sa vanda pe niste preturi de nimic, sa ne tina pe toti in scoala si sa nu ne lipseasca nimic… chiar si banutii de pachet la liceu, mai ales ca inca de cand eram in clasa a 10-a, sora-mea mai mare a plecat la facultate, unde erau cheltuieli de chirie, transport, mancare si bani de buzunar…

Ca o paranteza, de aceea nu am inteles nici de ce sora-mea, a fost singura dintre noi care nu a vrut sa o vada pe mama atunci cand am aflat ca mai are doar 3 saptamani de trait!!! Dupa liceu am avut mai multe incercari catre invatamantul superior, dar niciodata, insa, nu am reusit sa ma pun pe invatat, multumindu-ma, asa cum eram obisnuit, cu ceea ce prindeam in clasa la ore, principala mea preocupare fiind muzica, sportul (in 1991 am luat centura neagra in Karate Shotokan, dupa ce devenisem sempai la sala de judo, putin jiu-jitsu si aikido) si drumetiile, pasiuni concretizate dupa revolutie in grupul folk Karma si Clubul turistic Amurg (1992), cu care m-am lansat in adevaratul sens al cuvantului in viata artistica si turistica…

Mult mai tarziu am reusit sa fac un curs de calculatoare si apoi facultatea de psihologie…desi, dupa liceu, visam sa devin ofiter de politie!

Pentru că e încă martie, si fiecare dintre noi asociem această lună cu MAMA, spune-mi ce înseamnă pentru tine ființa care ți-a dat viață si cum te-a ajutat cântecul sa trăiești doliul pierderii acesteia?

Imi este greu sa vb despre mama mea, astazi, cand nu pot inca accepta faptul ca ea nu mai este…Pentru mine mama a fost totul…copilarie, adolescenta… ea a fost acea care asculta in casa vechile discuri cu Cristian Vasile, tangouri celebre si romante cutremuratoare cantate de Mia Braia sau Ioana Radu…Maria Tanase…

Am crescut in muzica si cu muzica si nu orice fel de muzica, cu cea mai buna muzica…datorita mamei mele, o fata simpla de la tara, care si-a depasit conditia… si al carei suflet era atat de mare incat au incaput toti in el, familie, rude, prieteni….chiar si straini…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Poate ca de aceea muzica a fost cel mai puternic refugiu pentru mine, mai ales ca ea era nelipsita de la concertele mele din Giurgiu, avea chiar si piesa ei preferata, pe care i-o cantam frecvent… cu un nume, parca, predestinat… “Ai plecat”…

Nu mai cred demult in coincidente si ca o dovada in plus, as vrea sa marturisesc ca refrenul acestui cantec, s-a “potrivit” izbiotor si-n acelasi timp tragic, cu ceea ce s-a intamplat… mama mea nu a mai putut vorbi cu noi in ultimele 5 saptamani, cand am adus-o de la Bucuresti acasa la Giurgiu, fiind intr-o semicoma…refrenul cantecului spune…

”Ai plecat fara sa spui niciun cuvant, / Ai plecat ca un ecou purtat de vant, / Visele s-au naruit in urma ta / Si-a ramas din tot numai tristetea grea… Si tot ca in cantec..

“Te-am condus cu pasii grei si rari / Si gandeam ca n-ai sa mai apari…

 

Mi.am condus mama pe ultimul drum cu pasi grei si rari in urma dricului, privind, ca un zombi, corpul ei inert si rece…
 Dezvăluie-ne povestile din spatele cântecelor tale. Cine îți scrie versurile si muzica, si cum alegi subiectul fiecăreia?

Cred ca orice artist adevarat, nu pseudoartist, ascunde in operele sale experiente, clipe, trairi si emotii din viata lui…

Cantecele mele sunt ori scrise de mine si muzica si versuri, ori doar versurile, ori muzica, ori impreuna cu colegi si prieteni…predominant, in ultima perioada, cand am inceput sa cant mai mult singur, piesele imi apartin si muzica si versuri…

Canti adesea cântece patriotice. Ce înseamnă pentru tine România? Ai pleca din țară dacă ai câstiga mult peste cât castigi la noi?

Asa cum spuneam mai sus, un om adevarat este un om iubitor, muncitor si corect.. imi iubesc familia, locurile si tara… bunatatea mea nu este una exagerata, prosteasca, una care sa cada in extrem…in niciun caz. Totul trebuie facut echilibrat, chiar si faptele bune…echilibrul este cel care tine universul … pentru familia mea, oamenii dragi si pentru tara mea sunt capabil sa fac tot ceea ce trebuie sa fac, fara limite…

Nu vreau sa spun mai mult, dar cred ca s-a inteles. Solutia de salvare a acestei tari mancate de corupti fara scrupule si de tradatori, inca de la Decebal incoace, nu va fi niciodata pentru mine plecarea, renuntarea, lasitatea…ci lupta, sub orice forma…prin vorbe, prin cantec sau prin fapta. Nnici aici echilibrul nu este stabilit, legile ori nu sunt, ori nu sunt aplicate…Va aduc aminte o vorba veche care tine tot de echilibru…”situatiile disperate, cer masuri disperate..”

Spune-mi, te rog, povestea cântecului „TARDIVE”.

Mi-as fi dorit ca acest cantec sa fie al meu, macar al nostru, dar nu este. Este al unor buni prieteni, colegi de munte de la scoala miltara de aviatie de la Boboc (Buzau), Buru (Viorel Burnichi)-muzica si Kiru (Comandor Laurentiu Chirita)-versurile, acesta din urma prabusit cu MIG-ul in aceeasi saptamana cu Adrian Paunescu, noiembrie 2010, o saptamana fatidica in care, dupa parerea mea, Romania a pierdut doua varfuri…cel mai bun pilot si cel mai mare poet…

Cum te promovezi tu si cum pot cei interesați de muzica ta, sa te găsească?

Din pacate promovarea este cea mai spinoasa problema a unui artist. Daca mai tinem cont ca trebuie sa mi-o fac si singur, lucrurile se complica si mai mult. De multe ori, nu interesul publicului, sau calitatea artistului este cea definitorie in a umple sala cu spectatori, ci promovarea deficitara sau aproape inexistenta…

De aceea un organizator de evenimente are un rol vital….daca acesta exista si isi face datoria, de-abia atunci putem da vina pe ceilalti de nereusita unui concert…deocamdata cel mai bun si mai accesibil mijloc de promovare este internetul si in special Facebook, dar degeaba postezi fel si fel de lucuri daca oamenii nu stiu sa se uite, daca nu sunt interesati… Deci, pana la urma, cine vrea cu adevarat sa stie de mine, sa ma vada sau sa ma asculte, poate foarte simplu sa intre pe Facebook.

La final, spune-ne un gând pentru femei, si unul pentru bărbații care le au aproape.

Sa nu uite in primul rand ca sunt femei, trebuie sa fie feminine, sensibile, frumoase, sa fie reprezentantele sexului frumos…sa nu invidieze pe cele mai bine si mai frumoase decat ele ori sa le barfeasca, sa le faca rautati, ci sa fie pentru ele un stimulent de a se autodepasi, de a fi si mai frumoase, si mai feminine…iar barbatilor, sa nu uite niciodata ce au langa ei, pentru ca ei singuri au ales!!!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Medicamentele Psihotrope În Autism: Ce Rol Au Și Cum Se Administrează

Copii cu nevoi speciale

Medicamentele Psihotrope În Autism: Ce Rol Au Și Cum Se Administrează

Distribuiți vă rog

Pentru că este aprilie, şi site-ul Învaţă.Crede.Iubeşte şi-a propus să o dedice AUTISMULUI, astăzi vin către voi, părinţi şi specialişti, cu un subiect controversat: medicamentele psihotrope, în diagnosticul de autism.

Ne oferă informaţiile doamna Alice Piperea, farmcist spcecialist în laborator farmaceutic  doctor în științe farmaceutice și Lector universitar la Facultatea de Farmacie a Universității Titu Maiorescu, unde predă două discipline de importanță majoră pentru profesia de farmacist: chimia analitică și toxicologia.

 

Spuneţi-ne, în primul rând, de ce blogging.

Am ales să creez un website axat pe probleme de interes actual în domeniul sănătate și frumusețe, deoarece publicului, la ora actuală, îi lipsesc informațiile documentate din punct de vedere științific. Informațiile prezentate pe website-ul meu, www.alicepiperea.ro, sunt documentate din punct de vedere științific, dar explicate pe înțelesul tuturor.

Avem nevoie de această informație documentată științific, explicată de specialiști; pentru că aceştia sunt capabili să interpreteze critic rezultatele studiilor și să prezinte concluziile nedeformate și necosmetizate. Chiar dacă sunt, probabil, mai puțin atrăgătoare, ele trebuie prezentate exact așa cum sunt și publicul trebuie informat corect.

În căutarea senzaționalului, există, în media, o tendință de exagerare a datelor articolelor de specialitate, care trebuie temperată de specialiștii în domeniu. În momentul în care ai lucrat cu mâna ta din punct de vedere științific, îți dai seama cât este de dificil să tragi concluziile în urma studiului efectuat. În știință lucrurile nu merg șnur, trebuie să ții cont de foarte multe variabile

 În știință se discută în termeni statistici, nu în certitudini.

 Părinţii copiilor cu tulburări din spectrul autist se plâng de efectele adverse ale medicamentelor prescrise de specialişti, aşa că avem nevoie să ne spuneţi  în primul rând ce înseamnă medicaţie psihotropă.

Medicația psihotropă este acea medicație care acționează asupra creierului, care modifică concentrația unor substanțe-cheie la nivelul acestuia. Aceste medicamente influențează procesele psihice și dispoziția şi acţionează asupra căilor nervoase din zone specifice ale creierului şi ajută la corectarea anumitor dezechilibre chimice din creier care produc simptomele bolilor psihice.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

In laborator

Substanțele psihotrope pot acționa asupra creierului în două sensuri, și anume:

-prin stimularea acestor procese, și se numesc psihoanaleptice;

-prin deprimarea acestor procese, și se numesc psiholeptice;

În categoria substanțelor psihotrope se încadrează și psihodislepticele, adică substanțele care creează halucinații, precum LSD-ul, dar care nu se utilizează însă ca medicamente.

 Ce conţin următoarele medicamente, şi de la ce vârstă sunt indicate: Rispolept, Clopixol, Cerebrorizin, Tonotil, Strattera, PureDHA?  

Medicamentul Rispolept conține risperidonă. Risperidona este un neuroleptic (adică antipsihotic, tranchilizant major), indicat în schizofrenie, acționând predominant pe simptomele negative ale acesteia (precum izolarea, apatia, dificultatea în vorbire, care se întâlnesc în cazul autismului).

Risperidona este indicată și în tratamentul simptomatic de durată scurtă (cel mult 6 săptămâni) al agresivităţii persistente din tulburarea de comportament la copii, începând de la vârsta de 5 ani, şi adolescenţi cu dezvoltare intelectuală sub medie sau cu retard mintal.

Medicamentul Clopixol conține substanța activă zuclopentixol, un antipsihotic, ca si risperidona, indicat in principal în tratamentul schizofreniei şi altor psihoze înrudite cu schizofrenia, in manie si starea de agitaţie şi a agresivitate la pacienţii cu handicap mintal.

Clopixol nu este recomandat a fi administrat copiilor si adolescentilor.

Medicamentul Cerebrolysin contine fragmente mici de proteine care ajută la funcţionarea celulelor creierului, ajutand la protecţia şi refacerea acestuia. Studiile la animale tinere, adulte si batrâne cu probleme cognitive, au aratat ca acesta poate imbunatati capacitatea de a invata.

Cerebrolysin poate fi administrat la copii, conform indicatiilor medicului de specialitate. Cerebrolysin se administreaza injectabil.

Medicamentul Tonotil N contine aminoacizi. Aminoacizii sunt substante din care sunt alcatuite proteinele. Acesta poate fi administrat la copii. Este indicat in dementa senila, boli care afecteaza metabolismul neuronal, ca tonic in stari de slabiciune, anorexie si in convalescenta. Tonotil N are efect de stimulare a activitatii cerebrale, de producere de energie si de crestere a utilizarii oxigenului la nivel celular.

Medicamentul Strattera contine substanta activa atomoxetina. Este indicat în tulburări cu deficit de atenţie/hiperactivitate (ADHD). Acesta se administreaza la copii mai mari de 6 ani si adolescenti. Spre deosebire de alte medicamente administrate in ADHD, acesta nu este un medicament stimulant, nu este o amfetamina.

Suplimentul alimentar Pure DHA conține acizi omega-3 (acidul docosahexaenoic) din ulei de pește. Suplimentele cu omega 3 din ulei de peste sunt recomandate de Societatea Romana de Pediatrie si Societatea de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania (SNPCAR) pentru a mentine functia normala a creierului.

Aceste suplimente se pot administra începând cu varsta de 6 luni. DHA este un acid gras foarte important în vederea dezvoltării si functionării normale a creierului copilului mic si pe durata intregii vieti.

 În ce condiţii se administrează substanţele psihotrope? De exemplu, dacă un copil este agitat, în sensul de „nu stă locului”, fără a prezenta alte tulburări, este indicat să se folosească medicaţia, sau ar trebui încercate toate soluţiile, psihoterapeutic, apoi, ca ultimă soluţie să administrăm medicaţia psihotropă?

Se recomandă ca acel copil să fie consultat de un specialist în neurologie infantilă şi în psihiatria infantilă şi a adolescentului, sau de medici care sunt bine familiarizaţi cu tratamentul tulburării de comportament la copii şi adolescenţi.

Tratamentul farmacologic nu este indicat in cazul tuturor copiilor cu acest sindrom şi decizia administrării acestor medicamente trebuie să se bazeze pe o evaluare foarte atentă de catre medic a severităţii simptomelor copilului, în raport cu vârsta sa şi persistenţa acestora. Deci decizia aparține medicului.

În orice caz, tratamentul medicamentos trebuie să fie parte integrantă a unui program de tratament mai cuprinzător, care include intervenţii psihosociale şi educaţionale, psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale şi are ca scop stabilizarea copiilor cu sindrom comportamental, caracterizat prin simptome care pot include antecedente de reducere cronică a capacităţii de menţinere a atenţiei, distractibilitate, labilitate emoţională, impulsivitate sau hiperactivitate moderată până la severă.

Ce modificări, la nivelul creierului, produc aceste substanţe?

Mecanismul de actiune al acestor substante este diferit, in functie de fiecare substanta in parte.

Psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal.

Autismul se produce, de regulă, pe fondul acțiunii în exces a serotoninei din creier.

Rispoleptul actionează, de exemplu, prin blocarea receptorilor pe care acționează serotonina, scăzând acest exces de acțiune.

Clopixolul actionează prin blocarea receptorilor pe care acționează dopamina, scăzând hiperfuncția sa și, posibil să blocheze și receptorii pe care acționează serotonina.

 Ce se întâmplă atunci când medicaţia este întreruptă brusc?

Întreruperea bruscă a tratamentului de lungă durată cu unele substanțe psihotrope poate duce la apariția unui set de simptome care poartă numele de sindrom de abstinență, de retragere, de sevraj sau de întrerupere.

La întreruperea bruscă a administrării Rispolept pot apărea, de exemplu, greață, vomă, transpirații, dificultate în a adormi.

La întreruperea bruscă a Clopixolului pot apărea, de exemplu, rigiditate musculară, senzație de rău, dificultate în a adormi.

În cazul Strattera nu s-au semnalat simptome ale sindromului se abstinență.

În cazul Cerebrolysin, Tonotil N și Pure DHA întreruperea bruscă a tratamentului nu presupune apariția sindromului de abstinență.

 Care sunt avantajele folosirii medicaţiei psihotrope? Ce conexiuni fac ele în creier? Se poate recupera copilul cu autism NUMAI cu medicaţie?

Așa cum am spus puțin mai devreme, psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal.

Este imperios necesar ca tratamentul medicamentos să fie parte integrantă a unui program de tratament mai cuprinzător care include intervenţii psihosociale şi educaţionale, psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale şi având ca scop stabilizarea copiilor cu acest sindrom comportamental.

Când vorbim despre malpraxis, în cazul administrării medicaţiei psihotrope?

Este greu de spus, pentru că fiecare caz este unic. Malpraxisul poate fi stabilit doar de comisii medicale de specialitate, nu se poate încadra într-un șablon.

Cu fiecare situație în parte, medicul specialist este pus în fața unui caz unic, pentru care va stabili administrarea medicamentelor psihotrope pe baza raportului beneficiu/risc, care trebuie să fie cât mai mare (adică beneficiile aduse de administrarea medicației psihotrope trebuie să depășească cât mai mult riscurile pe care le presupune o astfel de medicație în contextul dat).

Malpraxisul medical este definit ca“eroare profesională realizată de prestatorul de servicii de sănătate prin acţiune, inacţiune, din neglijență, imprudență, ignoranță sau prin nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea, consimțămîntul și obligativitatea acordării serviciilor de sănătate, soldată cu producerea prejudiciilor asupra pacientului și care implică angajarea răspunderii civile.” Este, pe scurt, o eroare profesională medicală care aduce prejudicii pacientului.

Cuvântul-cheie pentru malpraxis este eroarea. Ce trebuie să înțeleagă publicul este că, în contextul malpraxisului, eroarea are două componente: eroarea de fapt (dependentă de natura actului medical) și eroarea de normă (dependentă de lacunele de atitudine profesională).

Eroarea de fapt nu poate fi atribuită prestatorului de servicii medicale, deoarece este consecința unei imperfecțiuni a științei medicale la momentul actual sau a unei reacții specifice, individuale a pacientului, care determină o înțelegere greșită a situației respective de către medicul implicat și de către orice alt medic.

Eroarea de normă este greșeala medicală care poate fi atribuită prestatorului de servicii medicale, deoarece este rezultatul nerespectării anumitor norme acceptate în mod unanim în practica medicală. Acestea pot fi comise fie prin întreprinderea unor acțiuni care nu sunt necesare, fie prin neîntreprinderea unor acțiuni care sunt necesare în cazul de față.

În final doresc să precizez că informatiile din acest interviu sunt furnizate cu scop strict informativ si ca nu inlocuiesc sfaturile sau prescriptiile medicului. Inainte de achizitionarea sau/si administrarea oricarui supliment alimentar, produs naturist sau medicament pacientul este sfătuit să consulte medicul (mai ales daca exista vreo afectiune medicala) care va stabili un tratament individualizat strict pe simptomatologia acestuia.

Despre Alice poți afla mai multe AICI.
Cu Alice poți intra în contact pe Facebook și poți lua legatura cu ea dacă ai nevoie de consiliere în domeniul farma sau de lecții individuale de pregătire la chimie pentru BAC, ORI pentru admitere la facultate.
Dacă articolele ei ți se par interesante, te poți abona gratuit la website-ul ei,  și vei primi toate aceste articole, imediat după publicare, în căsuța de e-mail.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
  Cum tratăm autismul? Din interior, cu metode exterioare

Copii cu nevoi speciale

  Cum tratăm autismul? Din interior, cu metode exterioare

Distribuiți vă rog

Autismul este o tulburare pervazivă (globală) de dezvoltare, afectând capacitatea de interacţiune socială sau de comunicare verbală şi non-verbală.

Tratarea autismului incepe din interior

Din nefericire, atunci când tratăm autismul, tendinţa este de a-l aborda dintr-o perspectivă care ţine de exterior, iar nu de interior, de unde se naşte, de fapt. Acest lucru înseamnă că persoana cu autism prezintă dificultăţi în aria socială şi de exprimare, probleme care ţin de modalitatea de a-şi exprima sentimente şi trăiri, dorinţe şi dezaprobări.

Prin urmare, tendinţa noastră poate fi aceea de a încerca să tratăm problema, fără să ţinem cont de motivul pentru care a apărut, adică exact de incapacitatea de a exprima neputinţele.

De aceea, demersul recuperării trebuie făcut  în sens invers.. Intrăm în lumea copilului, nu ne arătăm superioritatea aducându-l pe el în lumea noastră, obligându-l să iasă din sfera sa lăuntrică.

Gândiţi-vă că întâlniţi pentru prima dată o persoană, aşteptând să plătiţi factura telefonică. Cum v-aţi simţi dacă această persoană ar sări la gâtul dvs, v-ar îmbrăţişa, v-ar pune să o ajutaţi să îşi strângă de jos dosarele care i-au căzut, v-ar povesti apoi ce a făcut la serviciu şi v-ar obliga să îi povestiţi cum a fost viaţa dvs?

Cam aşa se simte un copil cu autism când noi acţionăm din exterior pentru a-l recupera.

Spun CAM AŞA, pentru ca nu este chiar aşa, ci mult mai greu şi mai frustrant. Pentru că noi avem capacitatea de a ne exprima dorinţele, emoţiile. Şi nu doar capacitatea, ci şi puterea.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

metoda corecta de a face terapie

Prin urmare, abordarea corectă este prin  a-l lăsa pe copil să se acomodeze cu mediul- persoanele noi, să aleagă el momentul în care să interacţioneze. Pentru aceasta, aveţi nevoie să îl atrageţi spre dvs. Acest lucru se realizează printr-un joc (începeţi  să vă jucaţi ceva, să cântaţi, etc) sau prin a-i oferi obiecte/dulciuri care îi plac. În clipa în care va fi interesat de ceea ce aveţi, va dori să vi se alăture.

Dacă aţi reuşit să îl atrageţi, continuaţi să va jucaţi fără a-i adresa cereri. Va fi nevoie de timp pentru a prinde încredere, iar dvs aveţi nevoie de un copil care să fie independent şi fericit, nu doar de un copil responsiv, care ascultă comezile şi le execută.

În ceea ce priveşte comportamentul, dacă vrem să ajutăm un copil să nu mai muşte, soluţia  este a analiza  de ce a ajuns la acest comportament. Dacă interiorul este descoperit, exteriorul va veni în ajutor printr-o abordare care să-i prevină acest comportament.

În acest caz, abordarea este următoarea: aplicaţi o consecinţă compatibilă cu comportamentul manifestat: dacă a muşcat pentru că sarcina pe care i-aţi dat-o a fost prea grea, diminuaţi cerinţa. Dacă a muşcat pentru  s-a terminat pauza, pregăţi-l înainte: „te mai joci puţin, apoi vom face x!” şi lucraţi pe prevenire, dând mereu recompense pentru fiecare pas.

De asemenea, când copilul renunţă să muşte într-o situaţie în care ştiţi că o făcea de obicei, recompensaţi-l foarte puternic. Ar fi foarte util să păstraţi anumite recompense foarte motivante pentru el, pe care să le folosiţi doar pentru comportament.

rolul tratamentului medicamentos

Încă un aspect foarte important: soluţia nu este de a-i da doar  medicamente, crezând că aşa va dispărea problema. Tratăm şi cauza, nu doar efectul. Acest lucru se realizează prin terapie comportamentală (educaţie specială). Terapia care a dat cele mai bune rezultate în cazul copiilor cu autism este ABA. (analiză comportamentală aplicată).

De ce nu ajută numai medicaţia?

Pentru că medicaţia „rezolvă” BOALA. Iar autismul nu este boală. Nici măcar una psihică.

Este o tulburare.

Boala psihică o are ca formă de tratament principal  pe cea  psihiatrică. Tulburarea pervazivă are ca formă de tratament principal educaţia specială. Terapia.

Care se bazează pe principiul :”Azi semăn, o să culeg roadele!” (observaţi că această afirmaţie nu implică referire la timp şi/sau cantitate)

cand se vad rezultatele terapiei aba

„Când?” vor întreba mulţi. În special părinţii. Din păcate, acest răspuns nu vi-l poate oferi nimeni. Nici garanta.

Un răspuns de: „La anul!” (într-un an, în 2, etc) este egal cu a răspunde unui om care seamănă 1 hectar de pământ şi care întreabă „Când voi culege roadele?” răspunsul: „LA ANUL!” este o supoziţie, căci cine vă poate garanta succesul? Dacă va fi secetă? Dacă nu veţi putea să mai suportaţi financiar plata celor care muncesc pământul, sau dacă nu veţi mai vrea să faceţi asta? Motive pot fi nenumărate.

La fel şi în cazul copilului dvs. Cum poţi garanta ceva, bazându-te pe supoziţii? Sau pe încrederea că acest copil va lucra 8 ore pe zi la cel mai înalt nivel posibil, cu cei mai buni terapeuţi, cu o implicare 100% a familiei, etc?

Recuperarea copilului cu autism depinde de calitatea şi cantitatea orelor investite în educaţia sa şi  implicarea totală a părinţilor. Terapia nu înseamnă 8 ore pe zi de stat în casă, la măsuţa de lucru, ci intervenţie pe toate palierele vieţii copilului: social, cognitiv, comunicare, motor, şi în toate mediile. (parc, grădiniţă, şcoală, la bunici, vacanţă, etc)

Prin urmare, copilul trebuie (şi merită tratat) ca un copil, cu întreaga lui lume interioară. Pe care, cel mult, putem să îl ajutăm să o exteriorizeze.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Despre Retardul De Limbaj Cu Ana Hodea: Ce Este Și Cum Îl Corectăm?

Copii cu nevoi speciale

Despre Retardul De Limbaj Cu Ana Hodea: Ce Este Și Cum Îl Corectăm?

Distribuiți vă rog

Aprilie. Luna care te scoate din cotidian şi te plimbă printre altfel de oameni. Nu, nu nebuni, nu ciudaţi, nu proşti, nu „ăia”, nu „de-ăia”, ci ALTFEL. Diferiţi. Frumoşi. Binecuvântaţi. Toată această lună vom sta de vorbă cu specialişti din diverse domenii ale psihoterapiei.

Începem cu…

Ana Hodea – logoped. Despre RETARDUL DE limbaj, comunicare, autism,  diagnostic

Ana, spune-ne, te rog, ce înseamnă că un copil are o întârziere în dezvoltarea limbajului?

Intarzierea in dezvoltarea limbaJului presupune folosirea unui numar redus de cuvinte de cele mai multe ori pronuntate gresit si neintegrate in propozitii simple. Copilul cu intarziere in dezvoltarea limbajului are auzul bun si organele aparatului fono-articulator normal dezvoltate. In literatura de specialitate este definit ca retard verbal, facand parte din categoria tulburarilor de dezvoltare.

Tulburari de dezvoltare se impart in :

Retardul simplu: copii cu retard simplu de limbaj comunica verbal cu anturajul, dar exprimarea si intelegerea este inferioara fata de copiii de aceeasi varsta a caror dezvoltare lingvistica este normala

Retardul complex: tulburare functionala a limbajului fara substrat lezional organic, ce se manifesta printr-o elaborare tardiva si imperfecta a limbajului.

Retardul pe fondul autismului: se manifesta printr-un deficit privind dezvoltarea atipica a limbajului

Mutismul psihogenblocare a vorbirii in conditii de stres afectiv

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Deci vorbim despre dificultati  in organizarea limbajului, nu doar de o pronuntie defectuasa.

De la ce vârstă poate un copil sa înceapă terapia logopedica?

Daca vorbim despre un copil cu dezvoltare normala, evaluarea logopedica se impune daca apar dificultati de vorbire dupa varsta de 4 ani. Insa cum noi vorbim despre copiii cu cerinte educationale speciale, evaluarea logopedica se poate face mult mai devreme; imediat dupa ce i-a fost pus diagnosticul.

Insa inceperea terapiei logopedice necesita cateva prerechizite si anume: intelegerea unor instructii simple, capacitatea de a sorta si de a potrivi imagini si obiecte similare, imitatie nonverbala grosiera si fina, cateva abilitati de joaca.

Pana la inceperea terapiei logopedice recomand sa fie urmarite urmatoarele obiective :

  • Stimularea dorinței de comunicare a copilului
  • Transformarea comunicarii într-o activitate distractiva
  • In stimularea folosirii spontane a limbajului este important ca elevul sa descopere beneficiile folosirii limbajului expresiv si sa aiba initiativa intr-o conversatie

 Care este diferența intre comunicare si limbaj verbal?

De cele mai multe ori, copiii cu cerinte educationale speciale incep sa vorbeasca, insă fara a comunica ceva. Putem vorbi aici de ecolalie si autostimulari verbale. Pentru a vorbi de comunicare este foarte important sa intelegem ca un cuvant  nu este dat de forma sa,  (substantiv, adjectiv, verb etc. ) ci de categoria sa functionala si anume cerere, etichetare, imitare, raspuns la o afirmatie, text, identificare.

Din puntul meu de vedere este foarte important ca un copil sa comunice, nu doar sa repete la cerere anumite structuri sau doar sa raspunda atunci cand este intrebat. Este  mult mai important ca el sa poata spune: nu vreau, lasa-ma, vreau x, nu mai vreau, haide, sunt vesel, sunt trist, ma doare x, etc., decat sa poata sa enumere 10 animale, 5 culori, 10 meserii, 20 de verbe, 7 forme etc., fara a putea insa sa exprime ce-si doreste si ce simte.

 Cum putem ajuta un copil non verbal sa comunice?

Exista o serie de modalitati alternative de comuicare. Acestea pot fi: limbajul semnelor, comunicarea cu ajutorul pictogramelor, folosirea unor aplicatii specifice. Aceste modalitati de comunicare sunt alese in functie de  nevoile fiecarui copil in parte. Ele trebuie particularizate in functie de capacitatile fiecarui copil.

Poate un copil sa recupereze întârzierea în dezvoltarea limbajului doar prin terapia cu logopedul, sau este necesară implicarea tuturor membrilor familiei? De ce, si ce presupune această implicare?

Din punctul meu de vedere lucrul in echipa este  cel mai eficent. Din experienta am observat: cu cat parintii sunt mai implicati in terapia copilului, cu atat rezultatele sunt mai rapide si mai durabile. Sunt de parere ca parintele este un beneficiar indirect al terapiei si cum copilul este invatat  sa comunice la fel si parintele trebuie indrumat punctual cum sa continue activitatile din cabinet.

 Cum ar trebui sa stimuleze părinții limbajul copilul, încă de la naștere?

Este bine cunoscut faptul ca un copil incepe sa comunice inca din primele luni de viata, si cu cat parintele este mai entuziast si mai receptiv la gangurelile copilului, cu atat acestea vor creste ca frecventa si se vor diversifica.

Va propun cateva jocuri pentru stimularea limbajului

0-1 an : priviti copilul in ochi si surazand, scoateti un sunet foarte simplu si bine articulat. Incepeti din nou operatiuna cu acelasi suras si entuziasm, pana cand copilul va imita la randul lui.

Oferitii diferite jucarii cu lumini, sunete, culori vii.

Jocul de tip CUCU-BAU

2-3 ani: Fuga dupa culori: – copilul trebuie sa caute un obiect de o anumita culoare intr-un interval de timp apoi va spune el culoarea

Comanda: – joc de memorie si de vocabular, apoi i se dau copilului diverse instructiuni pe care trebuie sa le execute; se pleaca de la sarcini simple si se cresc progresiv, apoi faceti schimb de roluri

3-4 ani: Gaseste desenul- copilul trebuie sa identifice un personaj dintr-o revista dupa descrierea dvs si invers dvs trebuie sa gasiti un personaj dupa descrierea copilului

Adevarat sau fals

Am fost la piata…copilul trebuie sa continue lista de cumparaturi

5-6 ani: Cum functioneaza asta?-incercati sa oferiti explicatii cat mai diverse  si mai amuzante

Pamant, aer, apa- copilul trebuie sa spuna numele unui animal potrivit descrierii dvs.

Nici da, nici nu, nici alb, nici negru – copilul trebuie sa raspunda la intrebari, evitand aceste cuvinte

Numaratoarea pe degete- numarul mai mare castiga

Ce sa pun in…- copilul trebuie sa continue afirmatia “Ce pot sa pun in masina\ cutie\sa\ etc.”

Sunt televizorul si tableta o piedică in dezvoltarea limbajului? Pentru cât timp consideri că este oportun pentru a nu se ajunge la tulburări, si ce ar trebui sa facă fiecare părinte în timpul în care copilul are acces la aceste mijloace?

Din punctul meu de vedere televizorul, tableta, telefonul sunt cele mai proaste bone, insa pot devenii cele mai interesante jocuri. Am spus jocuri si nu jucarii pentru ca celor din urma nu li se impun reguli, insa jocul, prin definitia sa, presupune un set de reguli.

Cu alte cuvinte, daca respectam cateva reguli de baza, tableta, telefonul si televizorul nu sunt o piedica in dezvotarea limbajului. Regulile jocului ar fi urmatoarele: pana la 2 ani restrictionat accesul, dupa varsta de 2 ani jocurile se realizeaza impreuna cu copilul si nu in paralel, este important ca jocurile de pe tableta sa fie alternate cu jocuri fizice de miscare, recomand sa va uitati impreuna cu copilul dvs la tv si sa vorbiti despre ceea ce vedeti. Nu considerati ca daca o imagine apare repetitiv pe televizor, copilul o va invata de la sine.

Există pericolul ca un copil sa nu mai poată recupera niciodata întârzierea DE LIMBAJ si în ce condiții?

Intarzierea in dezvoltarea limbajului este ca orice alta intarziere in plan academic, motric, social, autoservire. Daca nu se intervine, decalajul intre varsta cronologica si cea a limbajului va creste. Daca se realizeaza o interventie specializata, recuperarea se produce intr-o maniera mai mare sau mai mica in functie de limitele fiecarui copil.

Mulţumim, Ana, pentru daruirea si implicarea ta! Iar voi, dragi parinti, daca v-a fost util articolul, impartasiti-l cu alti parinti! Dar din dar se face Rai!

 

Distribuiți vă rog
Cum sa iti creezi propria afacere online, cand esti mama unui copil cu autism?

Copii cu nevoi speciale

Cum sa iti creezi propria afacere online, cand esti mama unui copil cu autism?

Distribuiți vă rog

 Azi vorbim despre cariera. Nu insa una obisnuita, ci a memelor de copii speciali. Am ales-o „ca model” pe Cristina Stoica, o mamica draga sufletului meu, despre care nu aveam habar atunci cand am cunoscut-o, ca are o fetita care tocmai primise diagnosticul de autism.

Pentru ca tot ceea ce cititi pe blogul acesta ma caracterizeaza, aflati astazi despre ce inseamna o afacere online, cum poti, ca mama de copil cu nevoi speciale sa mergi mai departe, dupa un diagnostic ce ti-a rupt lumea in bucati, si ce poti face, concret, ca si femeie, pentru visul tau.

Bună, Cristina! Cine este Cristinne, de ce acest nume şi nu Cristina Stoica, (ai tu o strategie ascunsă pe undeva, cu siguranţă) 🙂 şi cu ce se ocupă ea? 🙂

Buna Monica. In primul rand, multumesc pentru invitatia la interviu. Motivul pentru care am demarat blogul Cristinne la jumatea anului 2013, este acela de a impartasi si altora din experienta mea ca antreprenor. Stiu ca orice antreprenor, pentru a avea succes in activitatea sa, trebuie sa fie atent la o varietate de aspecte (sa fii antreprenor e frumos… dar asta nu inseamna ca e si usor 😀 ). Iată cu ce mă ocup:

  • dezvoltare personala – pentru ca odata cu evolutia noastra, ne putem aduce si afacerea proprie la un nivel superior
  • strategii de marketing si vanzari – se spune ca „reclama e sufletul comertului”; poti sa ai cel mai bun produs sau serviciu, insa daca nu stii cum sa il promovezi, afacerea ta e sortita esecului. Iata de ce… a vinde este o abilitate esentiala oricarui antreprenor de succes
  • managementul timpului si al banilor – pentru ca da, cu multitudinea de tentatii pe care le avem in jurul nostru in ziua de azi, e din ce in ce mai dificil sa stii sa te axezi pe acele activitati care iti aduc cu adevarat bani. Si odata obtinuti acesti bani, trebuie sa stii sa-i gestionezi si sa-i investesti in mod corect, in activitati menite sa-i inmulteasca.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Toate aceste elemente compun un tot: viata antreprenorului de zi cu zi. Si eu incerc, prin prisma experientelor prin care trec zilnic, sa trag invatamintele necesare, pentru a nu mai face aceleasi greseli si alta data; si totodata… aleg sa nu le tin doar pentru mine, ci sa le impartasesc si celor care ma urmaresc pe blogul meu.

De cateva luni de zile am inceput sa tin si Workshopuri de Blogging, pentru ca am constatat in aproape 4 ani de zile de cand scriu pe blog, ca exista foarte putine bloguri care ofera informatii de calitate, iar persoanele care scriu, nu scriu neaparat nisat, ci scriu despre „orice” si „oricand”, neavand o strategie clara in minte. Si daca nu actionezi strategic, rezultatele sunt cu mult sub astepatari… si acesta este principalul motiv pentru care majoritatea bloggerilor noi renunta.

De ce Cristinne? Pentru ca voiam sa nu voiam sa atrag atentia doar asupra mea, ca persoana. Am vrut sa pot crea sub acest nume o afacere de familie si zic eu… am reusit. 🙂 Pe langa asta, numele Cristina Stoica e unul mult prea comun. Ca dovada: asa cum povesteam in acest articol pe blogul meu, colega mea de banca, toti cei 4 ani de liceu, a fost o fata cu acelasi nume ca si mine, iar la unul din primele Cursuri de Blogging pe care le-am organizat a venit o cursanta care avea acelasi nume ca mine… sau eu aveam acelasi nume ca ea 😀 Deci Bucurestiul e plin de Cristine Stoica, asa ca, alegerea brandului Cristinne a fost o alegere inteligenta zic eu 🙂 .    

Când ne-ai împărtăşit la cursul de blogging faptul că eşti mama a 2 copii, ochii mei au ieşit din orbite, iar mintea mi-a născut un „WHAT???? Mamă a 2 copii? Şi timp de blogging când mai are? Şi timp de cursuri? Şi … şi …”  Spune-mi, te rog, cum te te împarţi între carieră şi familie? Te ajută cineva?

Raspunsul scurt ar fi: cu greu 🙂

Iar raspunsul lung… Eu cred ca atunci cand faci totul cu nespusa pasiune, nu simti pentru nici o clipa ca lucrezi. Imi place enorm ce fac. Nu ma vad facand altceva. 🙂

Copiii au venit pentru ca trebuiau sa vina. Eu cred ca, in viata exista anumite momente cheie in care trebuie sa faci anumite lucruri… altfel spus: „Fiecare lucru la timpul lui.”

Stiam ca o sa fie greu ( insa nu stiam ca o sa fie chiar atat de greu ). In acelasi timp insa este si frumos. Asta pentru ca ai mei copii ma ajuta sa cresc, sa evoluez ca persoana si datorita lor am trecut prin experiente deosebit de frumoase si am simtit sentimente pe care doar un parinte le poate simti.

E foarte greu sa te ocupi de 2 copii si sa muncesti. Insa asta nu inseamna ca e imposibil. Insa totul se face printre picaturi. Atunci cand lucrez de acasa si nu vin la birou, ma trezesc la 5-6 dimineata si lucrez un pic pana se trezesc fetele, apoi la pranz, cand ele dorm, iarasi e un moment propice pentru a baga o portie buna de lucru. Eu cred ca… daca vrei cu adevarat sa faci ceva, vei gasi intotdeauna resursele potrivite pentru a reusi. Nu exista nu pot. Exista doar: nu vreau suficient de mult incat sa trec la fapte.

Pana acum 2 luni, fetita mea cea mare ( de 4 ani ) mergea la gradinita 8 ore pe zi, timp in care eu lucram la birou, iar cu ingrijirea surioarei ei mai mici ( 2 ani ) ma ajuta mama. Dar lucrurile sunt pe cale sa se schimbe…

     De curând, fetiţa ta a fost diagnosticată cu autism. Nu vreau să ne spui cum a fost şi cum ai trecut peste durerea veştii, vreau să ne împărtăşeşti ce faci concret în această direcţie acum, fiind o mamă cu o carieră în plină ascensiune.

La inceputul acestui an planurile noastre s-au modificat radical. Si chiar daca din punct de vedere profesional imi mergea foarte foarte bine, momentan va trebui sa imi indrept pasii inspre alta directie: avem 2 ani la dispozitie pentru ca Gabriela ( fetita mea cea mare ) sa ajunga la nivelul celorlalti copii de varsta ei si sa o putem integra cu brio in invatamantul de masa. Pentru asta, pentru ca ea sa nu piarda acest „start” in viata, am decis sa aman o parte din obiectivele profesionale pe care mi le setasem.

Concret: la cateva zile dupa ce am aflat diagnosticul oficial, am si trecut la fapte. Avem deja o luna si jumatate in acest moment, de cand Gabriela merge la sedinte de neurofeedback, practica terapia prin joaca (concret: metoda son rise ) si tine regim alimentar fara gluten si cazeina.

Nu stiu care dintre cele 3 lucruri a avut cel mai mare impact, cert este ca: rezultatele se vad. Fetita mea, intr-o luna de cand lucrez ( mai bine spus… ma joc ) cu ea, a facut progrese majore, si nu pot decat sa ma simt foarte foarte mandra de ea. 🙂

In paralel, i-am creat o camera de joaca. La finalul lunii martie urmeaza sa o retragem de la gradinita si in acest moment, camera de joaca va deveni locul principal unde ea se va juca si va invata zilnic lucruri noi, alaturi de partenerii ei de joaca, unu la unu.

Si cand spun parteneri de joaca ma refer la voluntarii pe care urmeaza sa-i recrutam si sa-i instruim in aplicarea tehnicilor si principiilor Son Rise, pentru ca ei sa poata sa interactioneze cu copilul dupa anumite reguli.

E greu. E foarte greu. In Romania nu exista terapeuti Son Rise asa ca, eu si sotul meu vom calatori in America pentru a ne specializa si apoi a-i invata pe oamenii cu suflet frumos, care vor sa ne intinda o mana de ajutor si sa devina o particica din viata Gabrielei, tot ceea ce ei trebuie sa stie.

Asta pentru ca, nu suntem de acord cu metoda ABA ( adica singura metoda de terapie pentru copiii cu autism care se practica masiv in Romania ); cel putin nu ceea ce am vazut eu: un dresaj aplicat pe oameni (copii ).

Son Rise reprezinta o alternativa care rezoneaza cu modul nostru de a fi, cu modul cum noi concepem sa ne crestem copiii.

Pe langa crearea camerei speciale de joaca, am creat si un birou pentru mine, acolo unde voi munci printre picaturi, in urmatorii ani de zile, pentru a-mi tine afacerea profitabila.

Pe langa asta, as vrea sa fac si un blog in care sa descriu pas cu pas, rezultatele pe care le inregistrez lucrand cu Gabriela, pentru ca alti parinti, care se confrunta cu probleme asemanatoare, cu copiii lor, sa vada ca exista o solutie si sa nu cada prada disperarii.

Deci chiar daca situatia prin care trec nu e deloc usoara, am planuri mari. Si nu concep sa nu ies altfel, din aceasta lupta decat invingatoare. 🙂 Varianta 2 nu exista.

Majoritatea mamelor renunţă la serviciu, pentru a se dedica exclusiv copilului. Vezi în asta o soluţie care aduce beneficii, sau, din contră, o adânceşte pe mamă în gânduri negre, nemaiavând viaţă socială, ajungând „la mâna soţului”, care uneori este nevoit să lucreze dublu, pentru a se descurca financiar?

Eu promovez independenta femeii. Stiu ca poate, unii din barbatii care vor citi acest articol vor aruncacu pietre in mine… dar cred cu tarie in egalitatea drepturilor intre barbati si femei. In familia noastra: ceea ce fac eu, face si sotul meu in ceea ce priveste curatenia, ingrijitul copiilor, gatitul etc. Incercam sa ne completam cat mai bine unul pe celalalt si sa avem in egala masura grija de copii. Este important ca ai nostri copii sa simta ca au langa ei ambii parinti; prezenta mai mult a unuia dintre ei, nu poate inlocui lipsa celuilalt.

Nu concep sa renunt la viata mea profesionala. Asta pentru ca, aceasta activitate reprezinta totodata hobby-ul meu. E metoda prin care uit pentru cateva clipe de situatia prin care trec si practic ma „destresez” din punct de vedere moral si totodata, imi ajut familia financiar.

Unul din Workshopurile de Blogging pe care le-am tinut, a avut loc la 2 zile dupa ce am aflat diagnosticul oficial de autism al fetitei mele. Daca am reusit ca, la 48 de ore de la o asemenea veste sa tin un curs de 9 ore, in fata altor persoane, cred ca sunt capabila sa fac fata si altor situatii care vor urma de acum incolo.

Cert este ca, a face si altceva, imi face bine, asa ca incurajez pe toti cei care au o problema, pentru a-i face fata mai usor, sa se implice si in alte activitati, sa isi ocupe timpul, nu sa se inchida in sine, sa se retraga in casa, si sa-si umple timpul liber cu tot felul de ganduri pesimiste.

Tu ai reuşit să câştigi bani din online.  Spune-ne, pe scurt, povestea ta. Cum ai început şi de ce,  unde ai ajuns şi unde vrei să ajungi  în 2018?

E o poveste lunga si cred ca as putea scrie cu usurinta o carte, cu toate intamplarile prin care am trecut si toate prostiile pe care le-am facut, inainte sa ajung aici unde sunt astazi.

Foarte pe scurt: mi-am dedicat timpul exclusiv afacerilor online incepand cu 2009 cand mi-am dat demisia de la jobul pe care-l aveam. Mai intai am practicat afilierea si asa am ajuns ca, in 3-4 luni, de la 0 lei sa ajung la 1500-1600 lei/luna datorita experientei mele anterioare in MLM. Apoi mi-am creat eu propriul MLM ( un magazin online cu cosmetice ). Dupa 5 ani de zile, am hotarat ca vreau o afacere care sa functioneze de la sine, care sa-mi aduca venituri pasive si atunci a fost prima oara cand m-am gandit serios sa-mi creez un blog. Cand m-am apucat sa scriu pe blog, fetita mea Gabriela avea doar cateva luni. Am continuat, in paralel cu cresterea ei, sa scriu articole interesante, inspirate din experienta mea si dupa primul an de blogging am lansat si primul curs video, din care am castigat primii bani. Apoi pas cu pas, pe masura ce blogul meu a devenit cunoscut, am inceput sa ofer o gama mai larga de cursuri online, carti si servicii, iar acum de curand, am inceput sa tin si cursuri live de blogging.

Cel mai mare obiectiv pe care-l am si care are ca deadline septembrie 2018 este cel referitor la starea de sanatate a copilului meu. Partea profesionala o voi lasa pe locul doi si voi incerca, cat de mult pot, sa-mi pastrez cat mai multi din clientii actuali. De asemenea, iau in considerare tinerea de cursuri live mai des pentru ca am observat ca exista multi oameni interesati de cursurile pe care eu le organizez si toata lumea pleaca foarte multumita. Si trecand peste aspectul financiar, aceasta activitate imi ofera si mie o stare de satisfactie, de multumire, stiind ca informatiile pe care le detin ii pot ajuta pe cei din jurul meu.

Poate orice altă mamă să aibă rezultatele tale, sau consideri că „trebuie să fie făcute pentru asta”?

Asa cum spuneam mai devreme: este greu, dar nu e imposibil. Cine nu poate, cel mai probabil nu a incercat suficient. De multe ori, e mai simplu sa stai in pat, sa dormi la pranz cu copilul, sau sa privesti diverse emisiuni de doi bani la tv, in loc sa stai aplecata asupra tastaturii si sa te gandesti ce sa mai scrii pe blog sau sa dai telefoane clientilor. Eu cred asa: daca exista oamenii care fac asta, daca exista mamici bloggerite care au reusit sa se imparta intre afacere si familie, atunci poti si tu. Si tu ai tot 24 ore intr-o zi, si tu ai tot un cap pe umeri, 2 maini si 2 picioare. Daca alte mamici pot, tu de ce sa te lasi mai prejos?!

Spune-le, te rog, mamelor, ce pot face concret pentru a avea propria afacere online, care să le permită flexibilitate şi totodată implicare în viaţa copiilor lor.

Sa-si cumpere un site. Sa ia in considerare ca, ele de fapt demareaza o afacere, motiv pentru care, n-ar trebui sa se teama sa faca o investitie initiala. Aceasta investitie oricum va fi mult mai mica decat investitia pe care ar presupune-o demararea unei afaceri clasice. Concret, pentru a demara un blog ca la carte iti trebuie: un nume de domeniu, gazduire web ( gazduirea + numele de domeniu n-ar trebui sa te coste mai mult de 150 lei/an, iar daca iti iei serviciile de gazduire de la noi, iti instalam Gratuit WordPress-ul si cateva pluginuri utile, pentru ca tu sa te poti apuca imediat sa scrii articole 🙂 ), un design pentru site, un curs de blogging ( pentru a face totul cu strategic, nu dupa cum isi dau cu parerea unii sau altii pe net ), timp pentru scrierea articolelor si rabdare. Asa cum spuneam: vorbim de o afacere. In aceasta afacere, investitia este reprezentata in mare parte de timpul pe care il dedici scrierii articolelor tale, pentru crearea unei audiente fidele. Dupa ce blogul tau devine popular, exista o gramada de metode prin care poti scoate bani de pe urma lui: de la instalarea de reclame adsense, practicarea afilierii, la vanzarea propriilor produse si servicii.

Îţi mulţumesc pentru sinceritate, pentru motivaţia pe care mi-ai dat-o, şi, în numele cititoarelor mele, pentru informaţiile extrem de utile pe care le-ai oferit, şi care, sper eu, să le schimbe viaţa.

 Multumesc si eu pentru interviu Monica si iti doresc mult mult succes cu cresterea blogului tau.

Distribuie acest articol tuturor mamelor care au nevoie de sprijin, mai ales in cazul in care au acasa un copil cu nevoi speciale, si le vei fi de folos! Si daca doresti sa faci ceva special pentru copilul tau, comanda AICI scrisoarea personalizata catre el.

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum îmbunătăţim contactul vizual al copilului, în special al celui cu autism?

Copii cu nevoi speciale

Cum îmbunătăţim contactul vizual al copilului, în special al celui cu autism?

Distribuiți vă rog

Dragi părinţi, azi vorbim despre contactul vizual, una dintre cele mai importante abilităţii ale oricărei persoane. La fel ca orice alt copil, şi al vostru are nevoie de dragoste necondiţionată, şi o caută neîncetat. Chiar dacă ai senzaţia că este lipsit de orice fel de trăire, că stă într-o lume total necunoscută ţie, şi aşa va rămâne mereu, dă-mi voie să îţi spun că nu este aşa!

Ştiu, s-ar putea să fi auzit până acum de sute de ori celebra replică: „E autist, aşa va rămâne totdeauna!” Dar asta nu înseamnă că trebuie să te opreşti din luptă. Am scris AICI despre vindecarea autismului, şi cum poţi fi „păcălit” de oameni bine intenţionaţi.

Copilul reuşeşte să-şi concentreze privirea pe ceva începând de la 2-4 săptămâni. Primul lucru care îi atrage atenţia este faţa umană, în special ochii. Iar o dată cu prima reuşită, urmează dorinţa de a capta alţi ochi. Se va „îndrăgosti” de ai mamei imediat. Ştim că atunci când este alăptat, bebeluşul priveşte fix în ochii mamei sale.

Problema apare atunci când adulţii înlocuiesc ochii reali cu gadgeturi sau televizor. Practic, copilul nu are o relaţie reală cu oamenii, ci dezvoltă una cu tot ce ţine de virtual. Neavând în ochii cui să se uite, copilul îşi fixează privirea pe obiecte, mai ales dacă acestea se află în mişcare, pe ecranele mai sus menţionate.

Despre efectele televizorului şi ale tabletelor asupra dezvoltării psihice a copilor s-a tot scris şi se va mai scrie. Deci nu voi insista aici asupra acestui aspect. Ceea ce vreau să dezvolt acum este CUM îi facem pe copii să se uite la noi. Nu uitaţi, totul ţine de persoanele adulte pe care acesta le are în preajmă! Dacă laşi un bebeluş în junglă, până la 15 ani, fii sigur că va învăţa „limba maimuţelor”.

Aşadar, deşi copilul încă nu a ajuns să deţină controlul asupra privirii, el se hrăneşte afectiv prin intermediului contactului vizual cu ochii mamei sale. Încă din primele luni de viaţă, acesta îşi umple rezervorul emoţional, prin intermediul ochilor. Dacă însă este privat de aceştia (părinţii absenţi fizic sau emoţional de lângă copil) nu  se poate dezvolta normal.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Dacă însă nu aţi ştiut aceste detalii, şi aţi privat copilul de aceşti stimuli esenţiali, vreau să ştiţi că nu este prea târziu. Iată câteva metode pe care le-am descoperit în lucrul direct cu copiii, în peste 11 ani de terapie.

  • Folosiţi-vă de un obiect care copilului îi place extrem de mult, şi ţineţi-l la nivelul ochilor. Fie că îl strigaţi pe copil pe nume, fie că nu, atunci când acesta se va uita spre obiect daţi-i-l. La început e posibil să nu vă capteze privirea, pentru că nu va fi interesat (nu a primit stimuli recompensatori până acum de acolo, şi nu are motive să privească înspre ochii voştri). După o perioadă veţi vedea că va începe să vă privească în ochi, pentru că va dori obiectul respctiv, şi va face orice să îl capete.
  • Folosiţi obiecte sau alimente care îi plac, şi mutaţi-le în raza vizuală a copilului astfel: dreapta-stânga, sus-jos, circular, astfel încât copilul să poată urmări obiectul sau alimentul în mişcare şi să îşi dorească să i-l daţi. Treptat, se va uita şi în ochii voştri, pentru că vă va asocia cu o recompensă puternică
  • Jucaţi-vă foarte multe jocuri fizice împreună. Încercaţi orice, chiar dacă la început vă refuză! În timpul jocurilor, căutaţi privirea copilului şi recompensaţi prin laude faptul că se uită la voi. Oricărui copil îi place să fie gâdilat, îmbrăţişat, „smotocit”. Chiar dacă acum pare că evită orice contact fizic, îşi doreşte de fapt stimulare, însă nu ştie cum să v-o ceară. Iar dacă a stat şi foarte mult timp la televizor, fără a interacţiona cu oamenii prea mult, atunci nu ştie foarte bine senzaţia de bine, în timpul interacţiunilor fizice.
  • Recompensaţi foarte puternic orice întâlnire a ochilor voştri, în mod întâmplător. Chiar dacă nu îşi susţine privirea mult timp, atunci când va vedea că primeşte recompense pentru faptul că v-a privit, va dori să menţină contactul vizual. La început va fi pentru recompensa alimentară sau materială, apoi, pe măsură ce voi vă veţi juca, el va ajunge să vă caute privirea pentru a primi reacţiile voastre de bucurie şi atenţie

Dacă aveţi întrebări sau poveşti de împărtăşit, le aştept AICI sau într-un comentariu. Dacă ştiţi părinţi cărora aceste sfaturi le-ar fi de folos, împărtăşiţi acest articol cu ei, distribuind pe reţelele voastre de socializare!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Ajută-ţi copilul doar când nu poate singur. Oricând altcândva este o piedică în calea dezvoltării lui

Copii tipici

Ajută-ţi copilul doar când nu poate singur. Oricând altcândva este o piedică în calea dezvoltării lui

Distribuiți vă rog

Dragă părinte, îţi scriu de azi înainte, câte o scrisoare, în locul tipicelor articole. Am ales calea asta, pentru că te simt mai aproape de sufletul meu. Eu, această mămică de copil nenăscut. Care ţi-a ajutat copilul să spună MAMA, să se încalţe, să se îmbrace, sau să spună „NU!” Plângând, râzând sau pe-amândouă o dată.

Îşi scriu, părinte drag, pentru a te ajuta să creşti un copil frumos, ca iubirea ce i-o porţi. Pentru că şi eu am fost copil. Şi-am vrut. Şi n-am vrut. Să fi avut. Şi să nu fi avut. Lucruri şi fiinţe. Vise şi realizări.

Îţi scriu astăzi despre ce înseamnă să-ţi opreşti copilul din dezvoltarea firească. Am multe pe suflet, şi e posibil să par dură, prea directă, sau rigidă. Oricum ar fi, îmi asum. Şi o fac pentru că ştiu cum e să nu ai dreptul la cuvânt, doar pentru că eşti copil, dar ştiu şi ce înseamnă să ai numai drepturi, şi nici o obligaţie, doar pentru că eşti mic.

Ce înseamnă, aşadar, dezvoltarea copilului?

Înseamnă să crească fizic, psihic şi spiritual. Să înveţe tot ce are nevoie pentru a se descurca în viaţă.

Fiecare etapă de vârstă are propriile hopuri de trecut, propriile nelinişti, frici, reuşite şi bucurii. Rolul tău este acela de a-ţi ajuta copilul să le treacă pe toate. Cu lacrimi, cu siguranţă, căci nimic bun nu se obţine bătând din palme!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Ia-ţi copilul de mână, mamă frumoasă, şi învaţă-l să sară! Nu, nu îşi va frânge picioarele, nu va face pneumonie pentru că transpiră, nu va deranja vecinii (şi dacă o va face, îţi poţi cere scuze cu o faţă de mămică obosită şi smerită, şi îţi continui viaţa!) şi nici nu va strica salteaua. Asta pentru că vei avea grijă să-i cumperi o plasă de sărit.

Stai cu el la masă şi învaţă-l să mănânce singur! Nu, nu se va îneca nici cu bucăţica de carne, nici cu apa din pahar. Atâta timp cât ai grijă să îi asiguri tot ce are nevoie pentru a fi în siguranţă, (dragostea ta, prezenţa ta, răbdarea ta, încurajarea ta!) va fi mândru să-ţi arate ce poate!

Mergi cu el în magazine şi învaţă-l să pună în coş, să aleagă împreună cu tine fructele şi legumele, să cântărească, să împingă coşul! Poate şi vrea să fie de ajutor, trebuie doar să-i dai voie să se desprindă de „fusta ta”!

Mergi cu el în parc şi învaţă-l să se împrietenească! Dacă îl loveşte un copil, fii înţelegătoare, atâta timp cât nu este ceva grav. Dacă vrea să se dea pe tobogan fără tine, stai mai departe şi priveşte-l (asigură-te numai că este unul conform vârstei lui!), nu vorbi în locul lui, atunci când cineva îl întreabă ceva, şi nu interveni dacă se ceartă. Atâta timp cât nu există pericole de agresivitate, lasă-i posibilitatea să se descurce.

Dă o fugă în magazine şi cumpără-i bicicletă, trotinetă şi role! Nu, nu va ajunge în ghips, atâta timp cât eşti atentă la nevoile lui. Şi chiar dacă o va face, nu e capăt de lume! Ştiu că te doare, dar nu vei putea niciodată să stai în spatele lui. Va trebui să înveţe ce înseamnă pericolul.

 

Du-l în locuri cu obstacole: munte, mare, căţărări, diverse sporturi, locuri de joacă, etc. E necesar pentru dezvoltarea sa, atât fizică, dar mai ales psihică, să înveţe să facă faţă vieţii, şi să găsească soluţii când este în impas. Ajută-l mereu, explicându-i ce are de făcut, dar nu înainte de a-l lăsa pe el să gândească primul soluţia.

Aşează-te în genunchi şi învaţă-l să se închidă la şireturi, să se încalţe şi să se îmbrace! Ştiu că eşti mereu pe fugă, dar fiecare clipă în care faci ceva în locul lui, înseamnă timp pierdut pentru crearea propriei sale independenţe. Şi crede-mă, dacă nu ai un copil cu nevoi speciale, nu ştii ce înseamnă să plăteşti mai târziu un terapeut să ţi-l înveţe ceea ce tu nu ai avut timp!

Ia-l în braţe seara şi citeşte-i poveşti! Da, de la câteva săptămâni! Aude! Nu aştepta să înţeleagă, crezând că apoi poţi începe să-i citeşti! Copilul învaţă în timp ce tu îi vorbeşti, nu invers!

Ia-l cu tine la bucătărie şi învaţă-l să toarne făină când faci prăjituri, să spele farfuria, să pună şi să strângă masa, să-şi facă sandvish, să toarne apă, să şteargă masa, să te ajute cu aspiratorul! Toate acestea îl vor ajuta să se simtă util, iubit şi important pentru tine!

Dragă părinte, copilul nu este un bibelou atât de fragil, care se sparge dacă doar l-ai atins, ci o comoară a cărei valoare o creşti cu fiecare pas pe care îl încurajezi să-l facă! Fiecare copil are nevoie de independenţă! Şi ţi-o spune cu lacrimile în suflet, un terapeut care şi-a auzit clienţi strigând cu durere: „Dacă părinţii mei m-ar fi învăţat să pescuiesc, decât să-mi dea peştele de-a gata, azi nu aş fi într-un spital de psihiatrie sau dependent de pastile, crezând că nu pot să fac nimic fără ei!”

Dacă ai întrebări sau vrei să ne împărtăşeşti povestea ta te aştept AICI sau într-un comentariu, şi dacă vrei să-i scrii copilului o scrisoare personalizată, comandă AICI! Dacă aceste rânduri ţi-au fost de folos, ajută cu un share şi alţi părinţi care au nevoie de ele!

Sursă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari!

Copii cu nevoi speciale

Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari!

Distribuiți vă rog

Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari! Nici cu miracole din  acelea care vin de la terapii cu delfini, cu ingeri ori cu masaje cu ulei de migdale!

Mi-a fost dat, in 11 ani, de cand lucrez cu copiii cu acest diagnostic, sa aud si sa vad sute de alternative la terapia ABA. Unii parinti si-au dus copii la terapia cu oxigen, asteptand miracolul, altii au cheltuit milioane pe terapii cu caini, cai si alte idei ingenioase de vindecare.

Nu spun ca acestea nu ajuta copilul sa interactioneze cu altceva, nu spun ca fac rau copilului, ci spun ca NU VINDECA! Dragi parinti, NU VINDECA! Stiu ca e de datoria fiecaruia din voi sa faceti totul pentru propriul copil, insa investigati inainte ce spune stiinta despre aceste alternative!

Stiu si ca exista miracole in lume! Si eu am trait cateva in viata mea, si da, exista Dumnezeu, si eu sustin existenta Lui cu tarie de otel, insa de la autism la Dumnezeu nu este o strada de trecut, ci un drum. Unul care implica munca, rabdare, dragoste, suferinta, crize, agresivitate, frustrare, lupta.

Nu ii subestimez puterea lui Dumnezeu, stiu ca El poate orice, deci implicit sa vindece orice, insa a sta si a astepta minuni, sau a merge la sfintele moaste si a da bani preotilor, pentru vindecare, este o risipa de timp si de bani. Cu riscul de a fi judecata, o spun cat pot de clar: dragi parinti, AUTISMUL NU SE VINDECA!

De ce? Pentru ca autismul NU este o boala! Autismul este o tulburare de dezvoltare. Aceasta nu dispare, ci implica ALTFEL de viata. Atat pentru dvs., ca parinti, cat si pentru ei, ca si copii. Nu, autismul nu este o tumora, sa fie vindecata cu credinta bolnavului in Dumnezeu, ori prin 1 an de citostatice!

Nu sustin ca nu ar trebui sa faceti ORICE pentru copilul vostru, dar acest orice, cred ca ar trebui, si va indemn, sa fie bine documentat! Am cunoscut copii carora le-a fost oprita terapia, pe motiv ca uleiul de migdale, asociat cu 3 prune uscate, 3 curmale, si odihna, va recupera autismul! Si nu, nu va spun bancuri acum! Va spun realitati din cei 11 ani in care am luptat alaturi de familii intregi, pentru a da un sens vietii puilor de om!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Ce s-a intamplat, dupa acele pauze? Copilul a pierdut TOATE achizitiile, si familia s-a trezit cu banii si timpul pierduti. Bani si timp investiti in abilitati pe care copilul le-a dobandit in ani de terapie si le-a pierdut in cateva luni. Si asta numai pentru ca anumiti „specialisti” au recomandat odihna, si stoparea „dresajului” copiilor.

Da, terapia ABA  fost si este inteleasa ca dresaj, dar NU este asa! Voi vorbi despre asta in curand, cu Alina Bobirnac, specialist BCBA. Pana atunci, insa, va spun atat: AUTISMUL VORBESTE DESPRE O VIATA TRAITA ALTFEL, nu despre minuni facute in vazul lumii, de preoti care deschid carti sau exorcizeaza copilul care „are drac/ e posedat”, atunci cand arunca, loveste, se da cu capul de pereti, s.a.m.d.

Nu, dragi parinti, copiii cu autism nu sunt posedati! Sunt neintelesi!

Nu, dragi parinti, nu credeti in promisiuni desarte, in certitudini ale oamenilor care nu au lucrat niciodata cu un diagnostic asa!

Foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog