Etichetă: lovituri

Vinovate de iubire?!

Relatii

Vinovate de iubire?!

Distribuiți vă rog

Vinovate de iubire?! Mă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plâng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cârpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.

Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mână, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.

Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de câteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!”

Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!

Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte câte n-au legătură cu femeia iubită.

Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atâta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bârfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blând ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, -fără a-i spune că de fapt farfuriile erau destinate beției lui perioadice, lipsei de acasă în detrimentul  unei dudui mai sexy ca ea- .

Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, de bun simț, mârlănia, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?

Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?

Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri, pe bărbați? 

Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne denigreze, să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile dinn cuplu este vina noastră?

 

Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?

 

Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau 2 bani pe mine, o floare sau un concediu surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:

Dragelor, singurele responsabile pentru suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lângă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urâte, proaste, slabe, murdare, vinovate și singurele responsabile pentru relație.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Suntem vinovate pentru că rămânem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mâinile în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi, de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.

Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, la care renunțăm, prentru a ne petrecem timpul cu ei, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm, să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm, să-i iubim pe ei necondiționat.

Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încât să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni și mediocritate.

Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfârșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.

Si mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele, spășiți. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlâcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.

Suntem vinovate mai ales pentru că Îl insultăm pe Dumnezeu rămânând cu bărbați care nu au nici o treabă cu El, care nu sunt  lideri spirituali pentru familia lor, care nu-L recunosc pe El ca unic salvator. Pentru că, deși li s-au arătat minuni, ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…

Suntem vinovate pentru că îî învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Copii cu nevoi speciale

Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Distribuiți vă rog

Când considerăm învăţat un item nou? Trucuri pentru scăderea frustrării

Ştiu cât de dificil este uneori,  pentru un copil cu tulburare de spectru autist, să înveţe un item nou. Vă ofer câteva trucuri pentru scăderea frustrării. Pe unele le-am învăţat de la alţii, pe altele le-am adaptat, în funcţie de copil.

  1. Verifică nivelul de frustrare al copilului: dacă are tendinţa să se enerveze sau să plângă atunci când nu ştie ceva, asigură-te că ai dat suficiente prompturi (ajutoruri) şi recompensă suficient de puternică. Ţine un dosar de Comportament şi notează fiecare comportament indezirabil, astfel încât întreaga echipă, inclousiv părinţii, să vadă de unde a pornit frustrarea copilului şi cum a reacţionat fiecare din echipă la frustrarea sa. Dacă se frustrează  foarte repede pentru că recompensa este prea mică, atunci fie o schimbi, fie îi dai o cantitate mai mare. Dacă frustrarea sa vine de la faptul că nu îl ajuţi suficient, stabileşte cu întreaga echipă tipul de prompt pe care îl folosiţi în momentul actual, pentru a fi toţi pe aceeaşi lungime de undă.

Ex: Dacă un terapeut îi dă un prompt total- mână peste mână şi apoi recompensa, chiar dacă itemul este încă în învăţare, iar alt teraăeut nu îi dă nici un Prompt, ci aşteaptă câteva secunde să vadă dacă reuşeşte singur (verifică), atunci problema este la ineficienta coordonare între terapeuţi!

 

2. Verifică Modul de recompensare: dacă un terapeut îi oferă recompensă pentru fiecare răspuns, indiferent că este promptat sau nu, atunci frustrarea apare pentru că acel copil nu mai înţelege de ce nu i se oferă mereu ceea ce doreşte, indiferent de răspunsul său. Ca să înţelegeţi cum se simte el, gândiţi-vă că sunteţi salariat şi sunteţi plătit cu aceeaşi sumă de bani indiferent că munciţi 8 ore pe zi sau munciţi 2. Dacă într-o zi, după ce aţi fost obişnuit să munciţi numai 2 ore pentru 5000 ron, şi dintr-o dată cineva vine şi spune: trebuie să munceşti 8 ore pentru aceeaşi sumă, automat veţi fi frustrat. Sunteţi confuz, şi confuzia duce la frustrare în toate cazurile:).

3. Verifică itemul în lucru, cu o serie de itemi distractori, în funcţie de dificultatea lor:

ex: Vreţi să îl învăţaţi pe copil EXPRESIV „TAIE”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

SD: Ce face copilul?

R: taie.

Oferiţi la început prompturi cât mai multe, (recomand ca, pentru un copil cu mari probleme de comportament să aveţi primul sitting numai Promptat!) apoi folosişi reguladescreşterii promptului cât mai curând posibil, şi înainte de a trece itemul în RR, folosiţi ca distractori itemi foarte uşori, al căror răspuns copilul îl ştie foarte bine, şi evitaţi ultimul item învăţat.

ex: Ce face copilul?

R: taie.

T: Fă aşa! (terapeutul bate din palme)- item pe care copilul îl stăpâneşte excelent

R:Ce face copilul? Promptaţi imediat: Spune TAIE. (e mai simplu pentru copil să fie ajutat imediat după distractor, pentru a nu se frustra atunci când trebuie să facă tranziţia de la distractor la itemul în lucru) – nu oferiţi recompensă

T: Ce face copilul?

R: taie.

T: excelent, ai dreptate, copilul taie!  OFERIŢI SUPER RECOMPENSĂ pentru că a spus singur, deşi este un răspuns dat după un răspuns promptat anterior. Cum te cheamă? (item- distractor foarte bine cunoscut)

R: Cristina.

T: Ce face băiatul? (aşteptaţi maxim 2 secunde, dacă nu răspunde, Promptaţi imediat, dar încercaţi un Prompt mai slab, ex: Ta…)

R: TAIE.

T: Bravo, taie. (accentuaţi TAIE) CE FACE COPILUL? – nu mai oferiţi P, aşteptaţi 2 secunde să vedeţi dacă reuşeşte, având în vedere că a avut deja un răspuns promptat.

R: Taie.

T: Excelent, taie – oferiţi recompensă

Abia după ce copilul răspunde în 80% din timp corect, cu distractpri foarte bine ştiuţi, treceţi la a adăuga RR propriu-zis (ultimul item învăţat, cu cel actual. Ex: taie cu urcă- dacă URCĂ e ultimul item învăţat)

Atenţie: nu toţi copiii învaţă la fel, prin urmare tot ceea ce scriu reprezintă experienţă proprie şi nu se poate aplica oricărui copil. Încercaţi cât de mult puteţi să folosiţi regulile ABA-VB, însă dacă orice aţi încerca din tehnici nu merge, axaţi-vă pe fler şi „simţiţi”  copilul. Nu recomand rigiditatea, doar pentru că „aşa scrie la carte”! De-a lungul anilor, am învăţat mai multe de la copii, decât din cărţi. Şi după mult timp, am descoperit că ceea ce aplicam, fără să ştiu dacă există ca şi tehnică, era descoperit de cercetători. Nu cred în ADEVĂR ABSOLUT decât dacă este vorba de Dumnezeu. Altfel, consider că ORICE poate fi adaptat în funcţie de copil.

Mult Succes!

# Dacă aveţi întrebări, folosiţi pagina de contact şi scrieţi-mi un e-mail!

¤ Dacă doreşti să scrii pe acest site, foloseşte pagina de contact!

 

** Sursa foto titlu: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeia nu e sac de box, e mătasea fiecărei atingeri!

Relatii

Femeia nu e sac de box, e mătasea fiecărei atingeri!

Distribuiți vă rog

Asociaţia Touched România.

Am auzit despre ei acum câteva luni, când am cumpărate câteva prăjituri făcute de mamele din centrul  CASA AGAR.  Citiţi despre el aici.

Am vrut să merg să le vizitez pe femeile frumoase de acolo, dar timpul nu mi-a permis.

De ce dorinţa mea de a păşi pragul acestei case? Pentru că, în urmă cu 11 ani, am trăit coşmarul unei mari iubiri. O iubire în care am aflat că o relaţie dintre un bărbat şi o femeie se bazează pe putere. A bărbatului. Că nu ai drepturi, ca femeie, ci doar îndatoriri.

„Pentru că aşa spun eu!” mi-a fost deviză 2 ani. Poate 3… nu mai ştiu exact. El, bărbatul frumos, pe care toate femeile îl priveau tăcut pe stradă, îl doreau pe ascuns sau „în direct”, era ceea ce unele femei numesc azi „monstru”. Eu nu-l (mai) numesc aşa. Am înţeles, după foarte mulţi ani trăiţi în frica şi ruşinea de mine însămi, că nu era un monstru, ci un om cu un trecut urât. Plin de războaie câştigate de alţii, doar pentru că „aşa spun eu”. Aşa spuneau ei. Cei care i-au făcut viaţa chin. Că au fost părinţi, că au fost profesori, că au fost străini … asta nu ştiu.

Ce ştiu este că Dumnezeu mi-a dat harul unei meserii care să mă înveţe să înţeleg de ce mă umilea. De ce mă lovea şi de ce vroia să calce peste tot ce însemnam eu.

Asta nu îi scuză cu nimic comportamentul, însă m-a ajutat pe mine să iert. Să înţeleg şi să mă iubesc. Să încetez a crede că era vina mea pentru toate loviturile!

 

Sursă foto: Google

N-am să detaliez povestea, sunt multe, prea multe asemenea. A mea nu e cu nimic mai valoroasă. Ce vreau să ştiţi este că Toate femeile abuzate, sub orice formă, sunt valoroase. Deşi se cred ieftine. Foarte ieftine.

Am avut cândva, în anul al treilea de facultate, un proiect căruia i-am dat numele „Un nou început”. Visam pe atunci să îmi deschid un astfel de centru, pentru a ajuta sufletele lovite. Căci cel mai sfâşiat ţi-e sufletul atunci. Pumnii şi picioarele pe care ţi le serveşte pe post de mese principale ale zilei se duc. Se consumă. Ce rămâne e umilinţa. Frica şi deznădejdea. Siguranţa că tu nu valorezi nimic.

E greu să înţelegi, probabil, atunci când nu ai trăit Iadul. Eşti foarte tentat să acuzi femeia. Am auzit de mii de ori: „Înseamnă că îi place, dacă stă! E proastă, n-ai ce-i face!”

Oameni frumoşi, nu suntem proaste şi nici masochiste! Suntem femei speriate de noi înşine, convinse că nu valorăm nimic şi nu avem nici un drept! Nu vrem să ne victimizăm, de aceea tăcem. Şi de aceea.

Primul motiv e frica. De el, de bărbatul iubit până mai ieri, de viitor, de oameni, de acuze. De reproşuri. De tot ce înseamnă ALTFEL.

Nu ne place bătaia! Nu ne place vineţiul. Nici negrul-cenuşiu. Mi-a luat mult să accept culoarea mov în viaţa mea, după anii de teroare. Negrul-cenuşiu nici acum nu îmi spune o poveste romantică. Nu îmi vorbeşte despre dragoste, senzualitate şi feminitate la miez de noapte. Îmi spune doar povestea tristă a unei iubiri bifate greşit!

Am privit cu lacrimi nu doar în ochi, ci şi în suflet, mămicile frumoase ce defilau cu sfială. Li se citea în privire, în gesturi şi în paşi, teama. Nesiguranţa şi umilinţa îndurate.

Simţeam nevoia să le îmbrăţişez pe fiecare în parte şi să le spun că ştiu. Ştiu mai bine decât arată ele, că povestea lor nu s-a încheiat. Se scrie în continuare, pe cer. De un Dumnezeu care ştie foarte bine de ce le-a adus acolo, la Casa Agar. Ştie ce vor face în continuare şi ştie cum vor putea trece peste toate câte au în inimă.

„Am primit pumni în loc de mângâieri. Căminul meu s-a transformat într-o celulă. Mi-am dorit flori şi am primit spini. La Casa Agar mi-am adunat cioburile şi am reconstruit…”, spunea o femeie frumoasă, într-unul din clipurile prezentate la eveniment.

sursa foto: Google

M-a impresionat simplitatea. Din gesturile lor. Din viaţa lor, şi din copiii lor.

M-a durut însă, mult, lipsa. Lipsa implicării celor ce pot oferi. Au fost oameni puţini. Prea puţini pentru nevoile unor femei de a urca spre BINE, cu bagaje mai grele cu mult decât greutatea bunătăţii lor.

Aş fi vrut să văd oameni la fel de frumoşi ca sufletelor acestor mame, care să le povestească despre Rai. Să le spună că există. Că se poate.

Aş fi vrut să văd bărbaţi celebri, care să le ofere parte din puterea lor. Să le asigure că există şi pentru ele a doua şansă. Un nou început!

Aş fi vrut să văd femei-vedete, care să le strângă mâinile pline de vânătăi uneori, care să le arate drumul spre realitate.

20160623_184034
Bijuterii lucrate manual de mamele de la Casa Agar

Aş fi vrut să văd un Cătălin Botezatu, un Mădălin Ionescu, o Adelina Pestriţu, un Liviu Vîrciu, o Mihaela Rădulescu. Defilând pe podium de mână cu femeile astea care au uitat să fie femei. Sau nu au ştiut niciodată!

Aş fi vrut să simt că le pasă şi celor ce au. Nu bani să le dea, ci încurajări!

Haideţi să le ajutăm anul viitor să umple şi inimile celor ce au atins stelele pe care şi ele şi-au dorit cândva să le atingă. Şi n-a fost să fie …

Haideţi să ne prindem de mână şi să facem o horă a frumosului, să ne potrivim paşii după ai lor şi să trăim frumos cu ele în suflet!

Puneţi-vă Aripi de Drum şi mergeţi să le vizitaţi, să le duceţi un pahar cu fresh de încredere!

Pentru a le contacta, aveţi adresa aici.

Comandă AICI  cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află file de viaţă puse la dospit în casa inimii celei ce-am fost.

Iar dacă vrei să-i spui că doare, ori că îubeşti atemporal bărbatul care te preţuieşte cu adevărat, comandă AICI povestea de dragoste personalizată!

 

 

 

Distribuiți vă rog

Copii cu nevoi speciale

Cum e să fii Mamă de copil nenăscut?

Distribuiți vă rog

Cum e să fii Mamă de copil nenăscut?

Sunt mamă de 11 ani.

Fără să fi născut.

Fără să fi alăptat şi fără să fi trăit vreodată bucuria împreună cu tatăl copiilor mei.

Sunt o mamă cu peste 50 de copii…
Sunt o mamă frumoasă.

Aşa mi se spune de fiecare dată când sunt văzută pe stradă cu ai mei copii, mult mai frumoși ca mine.
Sunt frumoasă nu pentru perfecțiunea mea fizică, cea câștigată la ruletă. Sunt sigură de asta pentru că îmi ştiu minusurile. Uneori le mai pun şi de la mine, când uit să  trasez linia verticală :).

Am  deja o colecție impresionantă de linii orizontale :).
Sunt frumoasă pentru modul în care râd copiii mei atunci când ne jucăm pe banca din metrou, pentru modul cum alergăm unul după altul în parcuri, după modul cum împart cu ei covrigul cu gem de vişine. După modul cum le explic fiecare detaliu, de o mie de ori câte o mie… după modul în care îi disciplinez fără să cedez… „Îmi pare rău că suferi, dar nu pot să-ţi mai dau voie la leagăn pentru că ai lovit… ai muşcat.. etc. Te iubesc şi te îmbrăţişez, dar trebuie să respectăm ce am stabilit!”
Aşa mi-a spus într -o zi o doamnă cu zăpada pe umeri: „Mămico, eşti atât de frumoasă când îi explici cu atâta emoţie!”.

I-am mulțumit frumos, cu pumnul de durere în suflet. Durerea de nemamă.

Sursa Foto: Google

Când n-ai copilul tău, şi trebuie să-l duci acasă după terapie, oricât de grea ți-a fost ziua din cauza crizelor lui de plâns, de frici sau frustrare, te doare despărțirea.
S-ar putea să spuneți că meseria de terapeut de copii, e ca orice meserie. Că pleci acasă seara, şi îți continui viața frumos, fără griji, iar părinții sunt singurii care ştiu ce înseamnă durerea şi disperarea.

Să ştiţi însă, că nu e deloc aşa. Mama care nu naşte, ci învaţă copilul altei mame să crească frumos, are şi ea durerile ei. Strigătele ei către Dumnezeu. Disperarea şi „De ce?”- urile ei.

Şi eu am nopţi de nesomn, vise frumoase sau pline de frici, pentru că al „meu” copil nu face progrese, deşi am încercat orice… şi eu, mamă de împrumut, sunt tentată să ridic tonul, şi o fac uneori.

Cu toate studiile noastre, suntem oameni.

Şi trebuie să recunoaştem că nu suntem perfecte.

Aşa terapeute, cum suntem.

Şi noi greşim, şi de nu recunoaştem, nu o facem pentru că ne e frică de judecata lumii.

De: „Ce fel de terapeut eşti tu, dacă…?

Voi povesti altădată despre aceste „Ce fel de..?” -uri … a

Acum, însă, vă arăt faţa nevăzută a mamelor de îngeri frumoşi..
Când eşti mamă de copil cu autism, te doare cel mai tare tăcerea. Tăcerea copilului tău, care nici măcar „M” nu spune uneori, ce să mai ai pretenţia de a pronunţa  „mama”, sau de a te recunoaşte?
Mereu am spus că mamele de copii speciali sunt, la rândul lor, îngeri.
Dar, vine o zi, când  ți se spune cu lacrimi, că tu, terapeutul, eşti îngerul copilului unei mame demult plecate din lumea bucuriei.

Mai binecuvântată ca atunci nu te poţi crede, orice mari realizări ai avea tu…

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Sunt mamă de copii speciali, mai speciali ca toate make-up-urile mele, mai speciali decât toate saloanele de înfrumuseţare ale mamelor din lumea întreagă. Şi o spun cu mândria mamei care ştie că nu rezultatele copilului său sunt cele ce o fac fericită, ci încercările lui repetate de A FI.

Sunt mamă pusă pe trăit la foc automat, formată de propriii copii să gândească în fiecare secundă orice gest, orice tăcere, orice zâmbet, orice lacrimă.

Sursă video: Youtube

Sunt mamă desconsiderată de mamele din lumea perfectă a copiilor lor, când, în public, copilul mă loveşte, mă muşcă, mă scuipă, mă înjură ori mă ignoră.

Atât de desconsiderată, că des aud: „Ia-ţi, cucoană, copilul de aici! Că nu ştii să-l educi! Pleacă de aici cu animalul ăsta, dacă nu ştii să ţi-l ţii în lesă! Doamnă, nu vezi că e apucat? Fă-i ceva să-i treacă, ce stai şi te uiţi la el ca la maşini străine?”

În 11 ani, am primit la insulte, că, de-aş face din ele perle, aş deveni miliardară în euro.

Dar toate m-au făcut mai bogată decât orice latifundiar. Pentru că mi-am îmbăgăţit sufletul cu răbdare. Putere şi credinţa că se poate.

Când toţi din jur îţi spun, chiar şi medicii psihiatri uneori, chiar şi părinţii lor, că aceşti copii nu au nici o şansă, şi tu continui să spui răspicat:”Ba au! Şi am să vă arăt eu că au!”, minunea se întâmplă! Trebuie doar să crezi în ea. Şi să faci orice îţi stă în putinţă să reuşeşti.

Am căzut de multe ori în aceşti 11 ani.

Plângând de frustrarea nereuşitei.

Crezând că e vina mea, şi uneori chiar era.

Când lucrezi cu copii speciali, doare de 3 ori mai tare. Pentru că ei nu ştiu să-ţi spună ce-i doare şi de ce… tu trebuie să îţi foloseşti cunoştinţele, flerul şi credinţa, spre a înţelege motivul pentru care au crizele lor, fricile lor, necuvintele lor.

Când eşti mamă de copil special, îţi faci din citit scut cu care te lupţi împotriva lumii întregi. Porneşti la război cu rugăciunea în braţe. „Dă-mi, Doamne, soluţii!”

Când eşti mamă de copil special, nu ai timp de „N-am timp să citesc! N-am timp să caut!”

N-ai timp să argumentezi oamenilor nebunia ta.

Când eşti mamă cu copii nenăscuţi de tine, Dumnezeu ţi-a dat Har! Mulţumeşte-i pentru el şi porneşte la drum!

Te îmbrăţişez, mamică frumoasă, de copil nenăscut sau adevărată!

Poate vei vrea să îmi împărtăşeşti povestea! O aştept cu mâinile făcute rugă…

Semnează:

O „mamă” de îngeri!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog