Etichetă: iubire neconditionata

Când iubim? La prima vedere sau la prima degustare?

Relatii

Când iubim? La prima vedere sau la prima degustare?

Distribuiți vă rog

Nu (mai) cred în dragoste la prima vedere. Am înțeles într -un final, după ani de detenție şi dependenţe, că fluturaşii din stomac nu se găsesc nici măcar în  DEX cu sinonimul IUBIRE.
Nu, nu iubim din prima secundă. Nu, nu iubim nici în 2 săptămâni. Nici în 2 luni. Iubim când suferim o dată cu omul de lângă noi. Când e cel mai de neiubit. Când are o boală incurabilă şi rămânem lângă el, deşi avem libertatea să plecăm.
Iubim când omul de lângă noi vrea să plece lângă altul, si noi ne frângem mâinile în rugăciune, pentru liniștea lui.
Iubim când trece fericirea, nu timpul.

Dumnezeu nu ne iubește în funcție de timpul petrecut cu El în rugăciune. Ne iubește necondiționat, si atunci când plecăm la colindat străzi pline de idoli.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Iubirea vine după o prietenie care s-a legat atunci când doi oameni păcătoși ţi-au deschis sufletele unul în fața altuia, când au plâns unul pentru altul sau unul în brațele altuia, când s-au rugat unul pentru altul, spre vindecare şi iertare.
Iubirea nu vine după o noapte fierbinte de sex. Nici înainte de noaptea aceea perfectă. Cu lumânări şi petale de trandafiri.

Aia se cheamă banalitate.
Iubirea vine după ce afli despre omul de lângă tine cele mai mari păcate, cele mai de neiertat greșeli, şi, cu toate astea, alegi să rămâi lângă el.
Iubirea vine când pleacă toate celelalte: Egoism. Minciună. Trădare. Frică. Delăsare. Ori  Frumusețe. Tinerețe. Senzualitate.

Iubirea vine când păşeşti fără să vrei pe covor de spini şi mai găseşti puterea să fugi până la primul mănunchi de vreascuri, să aprinzi focul la care să-şi dezgheţe frica…
Nu, nu cred în dragoste la prima vedere.

Eu cred în dragoste la primul motiv de neiubire.
Tu?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Gyuri Pascu, ţi-ai pus Aripi de drum… prea devreme

Oameni cu aripi

Gyuri Pascu, ţi-ai pus Aripi de drum… prea devreme

Distribuiți vă rog

Ploua dimineaţă, când am primit vestea că ai început zborul. În clipa aceea, mi-am amintit de vorbele colegei tale, Alice Nicolae, spuse în urmă cu nici o săptămână:

 „Ştii că Dumnezeu are umor câteodată?”

N-am crezut vestea. Dar lui Alice îi răspund azi la întrebare:

Acum ştiu, draga mea! Tocmai am aflat. Atâta umor are, că pe noi, oamenii, ne lasă cu tragedia din el. După ce se duc toate ale lumii. După ce se duc şi cei pe care El, umoristul perfect, i-a învăţat  să trăiască din el. Din umor zic!

Gyuri, tocmai pregătisem pentru astăzi un articol despre cei ca tine. Despre „artiştii lumii”, cum spune mereu prietena ta, Clara Mărgineanu. Artiştii ăştia care ne dau nouă, celor ce ne plângem de prea multe lacrimi, bucuria.

„De ce clovnii plâng în spatele măştii?” Aşa se numeşte articolul meu. Predestinat ori ba, încheiam cu „… s-o facem să râdă – viaţa- şi când ne încheiem socotelile cu ea, să plângem liniştiţi râsul grăbit. Rolul încheiat şi povestea făcută Destin.”

N-am mai apucat să-l postez. Ai decis tu să te înalţi. Şi ai luat cu tine toate cuvintele. Ai lăsat tăcerea. Aceea care rămânea după ce îţi încheiai spectacolele cu  dictonul:

„Să vă ferească Dumnezeu de neiubire!”

Gyuri, e greu să vorbim DESPRE tine. După ce lumea vorbeşte CU tine, îi intri în sânge. Tu, omul Gyuri.

E greu să plângem DUPĂ tine. Când am râs şi-am plâns atâta cu tine. Cu fiecare personaj pe care l-ai interpretat.

Ţi-aduci aminte de Mess? Ne învăţa despre Dumnezeu. Despre iubire. Despre prietenie. Mess, personajul creat de Daniela Marin. Mess, cel care stătea cuminte, în cutia lui de carton…

Noi nu-l vom mai revedea  niciodată. Iar cei ce nu l-au văzut, au pierdut şansa de a învăţa să iubească. Necondiţionat…

Ţi-aduci aminte de Regizorul din „4X4 Personaje” ? Ne-a învăţat despre artă. Despre ce lăsăm în urma noastră. Când ne facem din destin aripi şi plecăm de pe pământ…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Nici pe el nu-l vom mai revedea vreodată, Gyuri! Te-ai transformat peste noapte, din regizor, în actor. Unul pe care Dumnezeu l-a pus să joace după piesa Lui. Detaliu cu detaliu. Dacă nu aş fi copil de Dumnezeu, cu siguranţă m-aş certa cu El. Aş arunca în El cu scenariul ăsta absurd. L-aş opri să te oblige să joci un rol mediocru. Acela de zburător în lumea de dincolo.

Dar sunt copil de Dumnezeu. Şi ştiu, la fel ca tine, că El ştie mai bine de ce. De ce a ales să te oblige să închizi uşa acestei lumi şi să pleci dincolo. Nouă nu ne-ai dat tot ce aveam nevoie, socotelile cu noi încă nu le încheiaseşi. Pe noi nu ne întorseseşi la Dumnezeu. Asta ţi-era dorinţa. De asta ai şi decis „Teatrul spiritual”, împreună cu Daniela.

Ţi-aduci aminte de tehnicianul din 4×4 Personaje? Eu nu voi putea uita niciodată replica ta: 

„Pentru mine nu e nici o problemă, eu mai pot sta (la teatru) cât mai circulă 91 (troleul)!”

Atunci aveai timp… azi ne-ai fost dovadă că nu, nu mai e timp. Şi noi habar n-avem că nu mai e… Ne facem planuri. Şi lăsăm pe mâine. Zicem să nu ne grăbim.

Nu mai e timp, Gyuri! Şi uite de ce zicea Alice că Dumnezeu are umor: 91 va continua să circule! Tu, în schimb, ţi-ai terminat rolul, Dumnezeu a tras cortina, şi noi, spectatorii, te aplaudăm azi la scenă deschisă. Numai că, de data asta, nu-ţi mai putem spune: „La revedere!” pe scena asta. Ne revedem, de-o fi să-L cunoaştem şi noi pe Dumnezeu, ca tine, pe scena de dincolo. Pe scena aceea unde toţi fi-vom prieteni. Şi tu nu vei avea doar un căţeluş tovarăş de drum, cum avea Mess.

Gyuri, ce-mi vine acum în minte e clipa în care ţi-am dat cartea „Pune ultima piesă!” Nu la piesa asta am vrut să se gândească Dumnezeu.  Nu pe asta am vrut să te înveţe să o pui…

Sau… cine ştie? Tu oi fi piesa lipsă din cer. Poate unui înger îi lipseşte o aripă. Şi doar tu te potriveai acolo. Cine sunt eu să-L învăţ pe Dumnezeu cum se potrivesc piesele în puzzle-ul numit „Eternitate” ?

Cine suntem noi, Gyuri, să ne certăm cu El şi să-i reproşăm că nu ne mai dă din tine? Chiar aşa, om frumos, când te-am avut lângă noi… dar mă opresc. Ştii şi tu continuarea. Şi-ai fi trist s-o vorbim. Tu ne-ai învăţat să tăcem. Şi din tăcerea asta să facem iubire. De Dumnezeu.

Mulţumim, suflet drag, pentru tot ce ne laşi! Suntem încredinţaţi că ne iubeşti. Nouă, celor ce te-am aplaudat de pe margine, ne vine azi rândul să ne înclinăm în faţa ta, şi să-ţi mulţumim pentru că ne aplauzi, de azi, de pe scaunul din faţă al celeilalte scene. Pentru fiecare piesă pe care o jucăm în propriile vieţi.

Ştii, Gyuri? În „4×4 Personaje”, întrebarea care pe mine m-a zguduit a fost:

„Ăsta e finalul?”

Dacă vei dori vreodată să stăm la un pahar de vorbă, aş vrea să ne vorbeşti despre întrebarea asta. Şi să ne dai un răspuns ….

Te îmbrăţisăm,

Oamenii

 *** De la Gyuri va puteţi lua rămas bun la capela cimitirului Bellu Ortodox începând de marți 27 septembrie ora 14:00 până miercuri 28.09 ora 13:00. (anunţ preluat de la Daniela Marin)

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog