Etichetă: Isus

Vindecarea începe cu Dumnezeu!

Credinta

Vindecarea începe cu Dumnezeu!

Distribuiți vă rog

Vindecarea începe cu Dumnezeu! Ne îmbolnăvim de iubiri înţelese greşit. Puţin câte puţin, cu zâmbetele mirosind încă a primăvară, ne transformăm în fluturi. Zburăm, de mână cu oameni pe care îi iubim pentru tot ce NU NE DAU.

Îi iubim pentru ce ne aşteptăm să ne ofere, pentru tot ce ne-am dori să fie şi încă nu au devenit. Ne asumăm responsabilităţi pentru schimbările lor, pentru bucuria lor, pentru împlinirea şi deznădejdea lor.

Uităm sau nici nu apucăm să învăţăm că iubirea adevărată nu se trăieşte între pastile şi medici. Nu pe paturi de spitale mirosind a depresii, a suferinţe tăiate cu lama pe vene, ori a sinucideri comise în numele ei…

Ne condamnăm apoi, după despărţiri de care ne facem vinovaţi, pentru eşec. Pentru lipsă de respect faţă de omul căruia nu i-am dat tot ce şi-a dorit. Tot ce a cerut. Uneori absurd, alteori egoist. Şi mereu iubindu-ne pentru ce îi oferim, nu pentru ceea ce suntem: copii de Dumnezeu.

Ne condamnăm plângându-ne vinovăţiile în perne pe care celălalt şi-a odihnit capul, după certuri din care el ieşea mereu învingător. În perne pe care el a visat dorul de altcineva, plecarea abia aşteptată de lângă noi şi coşmarul care se numeşte NOI…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Uneori trec ani. Pentru alţii, mai norocoşi puţin, trec luni. Până ce îngenunchem mutilaţi de suferinţe şi strigăm către Dumnezeu. Acela pe care nu L-am întrebat dacă iubirea înseamnă durere. Nefericire. Acuze. Ţipete. Condamnări. Lovituri. Sinucideri. Pastile. Acela pe care nu L-am întrebat dacă persoana pe care o vedem frumoasă, este şi cea pregătită pentru noi.

Ne jucăm de-a Dumnezeu, apoi, când ne dăm seama că nu suntem, alergăm la El să-I cerem ajutor. Să ne scape din închisori, să ne elibereze de nedreptăţi şi să ne ţină în braţe. Nu merităm nici măcar să ne asculte, şi noi cerem vindecare. De suferinţele pe care singuri ni le-am ales. În schimbul unor iubiri de-o vară, de-un an, de-un fior, de-o noapte…

Şi niciodată de-o viaţă!

M-am vindecat de neiubirea de Dumnezeu. Mi-am cerut iertare pentru iubirile pământeşti, trăite pe paturi de iluzii cusute frumos.  Cu aţă de minciună. De promisiuni şi trădări.

Şi într-o zi mi-am făcut curaj să-L rog pe acelaşi Dumnezeu, căruia nu i-am cerut niciodată părerea pentru alegerile mele, să mă salveze. Să-mi dea răbdarea de a aştepta iubirea adevărată, născută din El şi scrisă cu sângele Celui ce a murit ca eu să trăiesc. Curat şi biruitor.

Şi-a venit o zi în care El m-a întrebat:

„Vei spune tu lumii despre iubirea divină?”

  • Da, Doamne, am răspuns, voi spune! Ajută-mă doar să n-o mai pierd niciodată! Căci fără Tine sunt Nimic!

 

Foto credit: Sara Dumitrache

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Relatii

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Distribuiți vă rog

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut? Am primit multe mesaje pentru articolul de ieri. Femei frumoase, la trup şi la suflet, care-şi strigau durerile, întrebând DE CE; femei singure, care îşi blestemau viaţa pentru ceea ce n-a fost să fie până la adânci bătrâneţi; femei tinere, care-şi numărau ridurile ce le brăzdează faţa, de-atâtea şanţuri ce-au săpat în ele bărbaţii căsătoriţi cu amantele sau logodiţi cu joburile. Cu laptopurile ori cu prietenii „de-o bere”.

Mame ce-şi cresc singure copiii, după ce bărbaţii iubiţi le-au lăsat pentru altele mai „necicălitoare, mai frumoase, mai sexy, mai puternice, mai zâmbitoare, mai aranjate sau mai smerite”. Şi-aş mai continua lista, de-aş avea puterea să le alin cumva durerea.

Dar n-am …

Am simţit lacrimi pe inimă, spălând amintiri, şi pumni pe suflet, învineţind iubiri.

Ne învinuim pe rând, unele dintre noi, că n-am fost de ajuns. Ne comparăm cu celelalte şi le imităm uneori, rugându-ne unui Dumnezeu necunoscut să ne facă şi pe noi la fel: atrăgătoare, iubitoare, inteligente, frumoase.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Şi când nu primim răspuns rapid de la El, de la Dumnezeu, ne întoarcem în braţe care ne-au alungat, care au strâns alte femei, în case unde încă miroase a parfum de cealaltă, în inimi care nu ne mai iubesc, în suflete care n-au sentimente, ci doar nevoi de împlinit. Şi ne punem atunci pe muncit, să nu mai fim părăsite niciodată: mai mult gospodine, să aibă mâncare cât mai bună şi cât mai „la fix” adusă la pat, mai mult tăcute, să aibă el mai multă libertate, mai mult sex, să nu mai ajungă la alta. Mai mult fard, să semănăm mai mult a femei. Mai puţin fard, să fim mai „de casă”.

Mai mult el, şi mai puţin noi.

Şi, după ani în care oricât am învăţa, picăm mereu examenul, ajungem în spitale de psihiatrie, ori îngenuncheate în vreo chilie în te-miri ce mănăstire, strigând la pereţi acelaşi DE CE? pe care l-am auzit azi în tastele lovite strident, de-atâta amar ce e-n suflete…

Şi azi vă întreb, bărbaţi (im)perfecţi:

„De ce vreţi voi ce nu aveţi?

De ce vă luaţi voi femei imperfecte, să le umiliţi apoi cu ce au altele, şi ele nu?

De ce vă strecuraţi voi din paturile conjugale, în paturi de hoteluri reci, să primiţi ce nu vă dau cele rămase acasă, la alăptat, la dereticat, la gospodărit?

Cu ce dragoste iubiţi, de moare după câţiva ani? Ori după timp mai scurt decât cel scurs într-o clepsidră?

De ce vă părăsiţi voi copiii plânşi de-atâta dor de voi,  să mergeţi la trăit?

Cum puteţi voi să râdeţi în case străine, când în ale voastre se strigă în sânge?

Cum puteţi voi face copii cu alte femei, când ai voştri plâng de dor, de foame ori de neiubire?

De ce puneţi pe degete inele, femeilor pe care le doriţi până când cealaltă vă va despărţi?”

Şi v-aş mai întreba câte ceva… dar pentru unii e prea scurt timpul rămas între 2 staţii de tramvai…

Mă-ntreb acum retoric însă:

„Credeţi că aveţi drepturi doar pentru că vi se pare că Dumnezeu e bărbat? Şi-o să vă apere mereu?”

foto credit: Sara Dumitrache si Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Relatii

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Distribuiți vă rog

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu, draga mea, nu te amăgi cu iluzia că toate se vor rezolva atunci când vei avea o verighetă pe deget, un copil în cărucior şi un bărbat frumos lângă tine!

Am fost singură toată viaţa mea. Şi o spun cu cicatrici multe pe suflet, dar cu mulţumirea că am învăţat că singurătatea în doi e cu adevărat mult mai dură decât cea cu tine însăţi.

Am fost singură NU pentru că sunt urâtă, proastă şi desfrânată, ci pentru că am ales greşit. Atât de greşit, că atunci când m-am trezit din anestezie, mă uitam la femeia aceea care se târa pe jos, pe coate şi în genunchi, la propriu şi la figurat uneori, şi mă întrebam cum de răspunde la acelaşi nume cu mine?

Mi se părea că Dumnezeu face o glumă proastă cu mine. Nu, nu făcea El. Eu făcusem. Făcusem stand Up comedy cu propriu-mi destin, şi mă miram apoi de ce nimeni nu mă lua în serios. Am aflat târziu că lumea te asociază cu ceea ce FACI, nu cu ceea ce ai vrea să fii.

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu accepta orice bărbat în viaţa ta, pe principiul greşit că: „Au mai rămas numai bărbaţi defecţi! Toţi ceilalţi sunt deja însuraţi! Măcar să fiu în rândul lumii, c-oi vedea eu cum îl schimb!” Nu aşa, femeie!

Caută un bărbat valoros!

Nu aşa, nu pentru că tu ai fi perfectă şi nu mai ai nevoie de ajustări, ci pentru că nimeni nu schimbă pe cineva, vreodată. Numai Dumnezeu. Şi nici măcar El, nu o face forţat. Atunci, cine te crezi tu, să fii sigură că poţi fi mai tare ca Cel ce a creat tot?

Nu, nu accepta lângă tine bărbatul bolnav, pe care să-l repari cu dragostea ta, nici pe cel imatur, pe care să-l creşti cu înţelepciunea ta, nici pe cel abuziv, pe care să-l corectezi cu feminitatea ta.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nu accepta, femeie, nimic din ceea ce nu te face să te simţi cea mai frumoasă, şi atît de în siguranţă, încât ai fi dispusă să pleci cu el de mână în război, şi cu Dumnezeu lângă voi! Nu te amăgi, draga mea, cu iluzia căsniciei perfecte, pe care tu singură o vei construi, căci e de datoria femeii să-şi ţină bărbatul acasă!

Nu, femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Asumă-ţi zi de zi faptul că vei avea de învăţat o viaţă întreagă despre tine şi despre lume, şi investeşte în tine, până devii cel puţin femeia cu care ai vrea să se căsătorească fiul tău! Sau pe care, dacă ai fi bărbat, ai cere-o de soţie!

Dar niciodată, dar niciodată, înţelegi?, nu-ţi irosi tinereţea şi frumuseţea, într-o relaţie pe care ţi-o asumi pentru că „trebuie să luăm ce a mai rămas”! Nu lua rămăşiţe, draga mea, când tu te-ai luptat cu îngerii, poate, să devii ceea ce eşti!

Fii smerită, femeie frumoasă, o smerenie pe care o înveţi de la Dumnezeu, aceea în care îţi recunoşti limitele şi te pui pe învăţat despre tine, pe crezut în divin şi de iubit singura persoană care îţi poate scrie povestea: pe tine însăţi!

 

#Surse foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
„God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.” – Jessica Armstrong

Parenting Relatii

„God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.” – Jessica Armstrong

Distribuiți vă rog

 Today is about mommy. God and the love of your life. Let`s find out how to deal with it! 🙂

Hey, Jessica! Thank you for accepting my invitation to talk about femininity and motherhood. Tell us, please, from the beginning, who are you and what are you doing here in Romania?
Jessica: Hey, Monica! My name is Jessica Armstrong, and my husband and I are Americans living in Bucharest, Romania. We work with the Baptist church, and my husband teaches at the Bucharest Baptist Institute. We’ve been here for 4 ½ years. In October 2016, we had a baby girl, named Sara.
What were you doing in the USA before you came here?
Jessica: Before I came to Romania, I was a high school math teacher for 5 years.
So, you left the United States for a man? 🙂 I am asking you this, because for a lot of Romanian women, sacrificing her family, her job and her friends, to cross the ocean and to begin a new life, totally depending on her husband, is not, for sure, a very easy decision. Was it a hard decision to make? And how did you decide?
Jessica: Well, that’s not exactly how it went… 🙂 I was teaching high school math in Raleigh, North Carolina, and I thought I would keep teaching until I retired. One day, a friend of mine from church asked me on a date. I was shocked, and I didn’t know what to do, because I knew that Cameron wanted to be a missionary, and I definitely didn’t. A (girl) friend of mine convinced me to give him a chance. I was very conflicted, because I had been single for a long time, and a part of me just wanted to be in a dating relationship, but I didn’t want to start a relationship that didn’t have a future together.

I prayed so much for God to give me wisdom. I continually kept feeling a peace in my spirit to take just one more step with Cameron. And my friends also prayed for me and felt like it was a good thing.
Even though I felt like God wanted me to be with Cameron, I still was uncertain about living overseas. I wanted to try going on an overseas mission trip to see what it would be like, but because I was a teacher and we started dating in October, I didn’t have any long vacation until the next summer.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

A friend suggested we take a trip over Christmas break. We ended up coming to Romania for Christmas 2010 and staying with some missionary friends that Cameron knew. I really had a good time. I felt so comfortable, even though the language was different. I remember sitting in a Romanian’s home in a village outside of Oradea eating lunch after church, and there was a guy who was teasing the little kids, just like an uncle.

I felt like I was at my grandmother’s house. That was when I felt like I could live here.
We got engaged that January and married in July 2011. The organization that we wanted to work for requires that newlyweds be married for at least a year before they move overseas, so that it’s not too stressful on their marriage. So, we lived in North Carolina for a year and began the process of applying to be missionaries.

At first, we applied for a short 2-year temporary contract, so that I would be able to try it out without being committed long-term. I found that I was happy living in Romania, though parts were hard (learning a new language, living in a big city). After our first term, we applied for a long-term contract in Romania.
I made a decision that I prayed a lot about, and I could’ve chosen not to follow this path. Being a former math teacher, a revelation moment for me came when I was talking to one of my colleagues, a geometry teacher. He said, “It’s basic logic. If you are called to be with Cameron, and Cameron is called to go to India, then you are called to go to India!” (At that time Cameron was looking at missionary jobs in India, but obviously we ended up in Romania.) That simple logic really spoke to me.
As a missionary couple, we are both missionaries. I didn’t just marry a missionary and follow him to another country. We both have expectations and responsibilities. We both fill out monthly reports and talk to our supervisors about our progress. So, it wasn’t just about Cameron’s job, it was about me changing jobs – from being a teacher to being a missionary. I don’t feel like I am dependent on Cameron, but rather that we are a team working together.
Let`s talk about femininity now. What does it mean, from your point of view, to be feminine? Is it about our look, our job, our needs, or is it something else that femininity involves?
Jessica: God created both man and woman in His image, so I believe that femininity is a reflection of part of God’s character. Women are beautiful, but not just in a worldly physical sense. We are beautiful because that’s how God made us. We are vulnerable and soft, yet also incredibly strong. We are loving. We mother, whether children born of us or by taking care of and encouraging children around us. We care deeply about the needs of others.
What should young women, who are not married, know about marriage? Is it hard, is it a nightmare, or is it a blessing? What they should expect from marriage?
Jessica: First, they should know that marriage will not bring them fulfillment if they feel empty as a single woman. God created each of us with a need for Him, and though we may seek to fill that need with a man, nice clothes, a good job, etc., only God can make us feel whole.
A book we read together before getting married had the subtitle: “What if marriage isn’t about making us happy, but about making us holy?” Marriage is certainly a joy, but it also will highlight your selfishness as you learn to love another person. It is not about each person giving 50%, but about both people giving 100% to the other person.

We don’t divide up household tasks – there are things one person typically does, but the other person is always ready to help. We are a team.
I hope my initial response doesn’t make marriage sound like a negative thing, because it most certainly is not!

Cameron has been an incredible blessing to me, and I hope he would say the same about me. There is a deep love in marriage, and I am so thankful that the Lord blessed me with Cameron. To single women, I would say to wait for a man who respects you and cherishes you.

To single Christian women, I would add to also wait for a man who loves the Lord more than he loves you. But even if you never marry, you are not less than a woman who marries. God loves you so much.
 What is the secret of a happy marriage?
Jessica: For a Christian couple, you must always put God first above your spouse. Pray together. Pray for each other. In a more general sense, each person should put the other above him/herself. The other person is always more important.

Don’t seek for things to be fair/even, but rather seek to serve your spouse and love him/her.If you both do that, you will learn to selflessly love each other. Also, if you have children, you should put your spouse above your children.

By all means, take care of your children’s needs, but your children will benefit greatly if you have a healthy marriage.
And now, what about motherhood? How is this for you?
Jessica: It’s definitely a new adventure. I think the hardest thing is the constant exhaustion. But then I look at Sara’s smile and am filled with joy and motivation to keep going. Sometimes I just can’t believe that the Lord blessed us with our little miracle.

Many times I feel so inadequate and like I’m not doing a good job, but then she looks at me and loves me just the way I am. It’s so humbling.
In Romania, you both are without your families. You don`t have Sara`s grandmothers here to help you with her. How you deal with the mother role, considering you have no nanny?
Jessica: In America, it’s not as common to have the grandmothers help with their grandchildren, so for me it seems unusual to have a grandmother living with/near the family to take care of the grandchildren. I think it’s a great custom, and I greatly admire the closeness of Romanian families, but I don’t feel that I am lacking because I don’t have that help.

Because of the nature of our job, Cameron can often help me when he is home. Typically, we do paperwork and meet with people, so it’s not like he has a 9AM-5PM office job where he is gone all day. Also, we have friends who can babysit Sara if we need to go to a meeting together or want to go on a date.
 Is it a bad idea to leave the house before your kids are 2 years old? Would a nanny replace mothers?
Jessica: When I was teaching, I thought that I would definitely go back to work after having a baby, because staying at home all day would drive me crazy. In America, the maternity leave is 6 weeks, and then you go back to work. If you want to stay home, you quit your job and don’t receive any salary.

I would certainly not judge someone who wants to go back to work and hire a nanny, and I would not judge someone who wants to stay at home with her children. It is a choice for that woman and her family, and there are many factors to be considered.

Would she go crazy being home alone with a baby all day? Does she feel uncomfortable leaving her child to be raised by another person? Would she feel empty without her job? Are they financially able for her to stay home?
What should a mother do with her kid all day long? Is it important to talk to kids, even when they are so little?
Jessica: Before having Sara, I would not have known how to answer that question. We try to have a routine, although it has been difficult/impossible to have a time schedule. When Sara wakes up, we change her diaper, feed her, play with her/independent play time until it is time for her next nap.

I read a book that I really like called “Secrets of the Baby Whisperer,” which advocates the “EASY” method: Eat, Activity, Sleep, and “You” time. She also encourages treating the baby like a person, by talking to her and telling her what you are doing.

We ask Sara if she had a nice nap. We tell her that it must feel so nice to have a clean and dry diaper. We talk about how we are dressing her, “Over the head, over the face. Arms in, hands to the end. Mommy is going to snap your onesie – one, two, three snaps. Etc.”

Even though it may seem like she is too young to understand us, we still talk to her so that she can learn. We name body parts as we wash them during her bath, so she can learn what they are called. “Mommy’s going to wash your neck. We’re washing your arms. Time to wash your belly and your belly button.Washing your legs, all the way to your toes.Etc.”

It helps them to feel secure when they know what to expect. We do the same routine and try to use the same phrases so she can learn what they mean. It may sound boring, but it doesn’t feel that way, because she is so happy.
During the activity/play time, she does tummy time, we read books, play with stuffed animals, and she plays independently in her jungle gym. She tends to take short naps, which is why it is difficult to have an exact schedule, but we do have a regular bedtime.

Also, we have a routine we do before naptime and bedtime. Before each nap, we wrap her in a blanket, read a story, then listen to a song in the bedroom before putting her in bed with her pacifier. She is usually asleep pretty quickly, if we read her cues correctly (getting fussy, rubbing her eyes, yawning).

Before bedtime, we give her a bath, wrap her in a blanket, give her a bottle, read a Bible story, sing a song in the bedroom, and put her in bed with the pacifier. It helps because she knows exactly what to expect.
 I wrote recently about studies that proved that the spirituality is written in our genes. What do you think about it? Is it important to teach your child about God and spiritual life, and why?
Jessica: I have to confess that I didn’t read what you wrote, because it’s difficult for me to read long articles in Romanian. However, I definitely think it’s important to teach your child about God. As I said above, we read a Bible story to Sara every night before bed.

But that’s not all we do. We include her (if she’s awake) when we pray together. It’s difficult sometimes, because she doesn’t understand yet and can be distracting, but we want her to learn how to pray. We want her to know that we think prayer is important.

She sees us reading the Bible, even though she doesn’t yet know what it is. If not now, then when? When is she old enough? We like to start now, so she won’t ever be shocked by us taking her away from playing to something that may seem boring to her when she doesn’t understand it.

Just as how we are teaching her about how to get dressed and the parts of the body, we want to teach her about spiritual life as well. We also take her to church so that we can worship God together as a family.

Dear parents, I hope this interview helped you to understand the importance of love between you both, and a quality time spending with your baby!

And dear singles, I hope this woman helped you to  understand that the only method to choose the right person to marry with, for the rest of your life, is praying God to give you wisdoom. 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
3 modalităţi în care să-ţi iubeşti soţul

Relatii

3 modalităţi în care să-ţi iubeşti soţul

Distribuiți vă rog

Fiecare femeie pleacă la drum, de mână cu soţul ei, visând o căsnicie frumoasă, binecuvântată şi împlinită. Pornim, în ziua nunţii,  cu sufletul deschis, în călătoria devenirii, şi ne imaginăm un drum fără obstacole. Şi credem că şi de-or veni, vom putea să trecem peste ele. Căci dragostea noastră va muta munţii ăia.

Ce facem însă atunci când viselor noastre li se frâng aripile, şi ne lovim cu capul de realitate? Când realizăm ci pietrele din calea noastră, pe care noi le vedem munţi, trebuie luate pe rând, cu mâinile, şi nu dispar ca prin minune?

Iată 3 modalităţi de a iubi chiar şi atunci când bârbatul căruia i-ai spus DA, este de neiubit…

  1. Roagă-te pentru el!

Nu însă numai în clipele grele. Roagă-te mereu, zi de zi. Ajutor potrivit nu înseamnă numai să te asiguri că are cămăşile călcate şi masa pregătită. Nici să fii mereu cea mai zâmbitoare sau mai aranjată femeie pe care o vede, nici să ai relaţii sexuale ori de câte ori vrea.

Toate contează, şi de toate este bine să ţii cont, dar NIMIC, absolut NIMIC nu va înlocui o inimă curată şi smerită, care se pleacă în faţa lui Dumnezeu şi cere răbdare, sacrificiu şi dragoste adevărată. Elizabeth George, o scriitoare creştină, spunea în una din cărţile sale: „Roagă-te pentru soţul tău. Nu poţi urî persoana pentru care te rogi. Nu poţi neglija persoana pentru care te rogi.”

Uneori e greu. Şi atunci când vine ca o avalanşă peste noi, acest greu ne face să ne îndepărtăm, să ignorăm şi să lăsăm la o parte gândurile la şi despre cei pe care i-am ales. Şi tocmai aici este cheia: a nu te gândi deloc la soţul tău înseamnă neglijare. Iar neglijarea duce la îngheţarea relaţiei.

Roagă-te, aşadar, pentru soţul tău: pentru slujba sa, pentru prietenii săi, pentru relaţiile sale cu părinţii şi socrii, pentru pasiunile sale, fricile sale, castitatea sa, implicarea în biserică, pentru darurile sale spirituale şi creşterea lui spirituală. Rugăciunea vindecă!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

2. Laudă-l!

Bărbaţii au nevoie de confirmare. Ideea că numai femeilor trebuie să li se facă mereu complimente şi să li se aducă flori, este greşită. Şi bărbaţii simt. Oricât de ciudat ţi s-ar părea să auzi asta, sau oricât de mult eşti pornită înpotriva lor, din cauza unui trecut poate plin de noroi.

Draga mea, şi bărbaţii plâng. Şi ăsta nu este un clişeu. Este un adevăr pe care îl vei simţi pe pielea ta, dacă vei decide să îţi lauzi soţul în fiecare zi. Nu doar între 4 ochi, ci ori de câte ori ai ocazia. În public, pentru că aprecierea şi respectul pe care i-l porţi trebuie văzute de toată lumea.

În felul acesta eşti şi un exemplu pentru alte femei, căsătorite sau nu, care trec prin dificultăţi în propriile lor căsnicii, sau cărora le este teamă să-şi exprime sentimentele în public.

3. Răsfaţă-l!

Da, şi bărbaţii au nevoie de răsfăţ! A crede că e suficient să îţi îndeplineşti îndatoririle de bază faţă de soţul tău este greşit. Orice bărbat îşi doreşte să fie cel mai important pentru soţia sa.

Dacă ne aşteptăm mereu ca noi să fim acelea întâmpinate cu flori, cu bilete la teatru, cu un parfum, cu o bijuretie şi cu bileţele de dragoste ascunse în buzunarele hainelor noastre scumpe, vor sfârşi dezamăgite. Şi egoiste.

Domnul Isus spunea: „Ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!” Fii soţia care te-a creat Dumnezeu să fii! Pregăteşte-i un ceai cald, găteşte-i felul său de mâncare preferat, adu-i cu zâmbetul pe buze  desertul pe care îl adoră, şi fă orice gest mic, pe care ţi-ai dori să-l facă el pentru tine!

Nu este nevoie să fii o gospodină model, pentru a-ţi răsfăţa soţul! Azi există peste tot restaurante:). Comandă ceea ce ştii că îl încântă. Dacă nu ai un soţ pentru care căsnicia înseamnă robie, (şi sper că ţi l-ai ales sau ai de gând să ţi-l alegi cu grijă!) vei vedea că se va bucura de orice mic răsfăţ din partea ta!

Şi crede-mă, chiar dacă nu ştii să găteşti, dar vrei să-i mulţumeşti pentru tot ceea ce face pentru tine, şi să-i spui cât de important este, chiar şi o mâncare arsă, sau o prăjitură imperfectă îl vor bucura! Important este gestul! (Dacă eşti necăsătorită, roagă-te pentru confirmarea lui Dumnezeu, pentru cel ce-ţi va fi soţ! Fii cu ochii în 4 când alegi, din păcate sunt şi bărbaţi care au învăţat că femeia trebuie folosită, nu iubită! A te căsători cu un bărbat care găseşte peste tot defecte, este o povară!)

Draga mea, roagă-te pentru soţul tău, laudă-l şi răsfaţă-l, şi vei vedea rezultatele! Nimic din tot ce ţi-am scris aici nu te va înjosi vreodată! Nu asculta ce spune lumea, ci numai ce spune Dumnezeu!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

 

Distribuiți vă rog
Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Oameni cu aripi

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Distribuiți vă rog

 „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”  îmi pare motto de scrie pe uşa cabinetului de dăruit viaţă…

Despre Simona Pop  am aflat de pe Facebook. Întâmplător, aş spune eu; cu un scop bine determinat, ar spune Dumnezeu.

Citeam un articol despre cancer şi, răsfoind file de viaţă ale altor femei, am dat peste aripile ei. Cancer şi credinţă.

Despre Simona nu ştiu să vorbesc. Tot ce pot să vă spun că m-am uitat sute de minute la pozele ei, la cuvintele ei, la viaţa ei. Scrisă de acelaşi Dumnezeu pe care mulţi dintre noi Îl uităm prin sertare prăfuite. Îl ignorăm sau Îl detestăm. Ori Îl blestemăm pentru deciziile noastre proaste. Pentru care devine responsabil întotdeauna Cel ce ne-a dat dreptul să alegem propriul drum.

Mi-am făcut curaj, după câteva ore de citit povestea ei, să o rog să ne înveţe despre Iubire. Despre credinţă, adevăr şi feminitate. Prin toate, dragii mei, au curs picături de cancer. Azi, Simona ne injectează în vene sânge de Dumnezeu. Sperând că vom deveni dependenţi de El pentru totdeaua.

O poveste despre Dumnezeu şi oameni, cu oameni născuţi din Dumnezeu, nu din Big Bang-uri sau maimuţe.

Aripi de drum: Simona, eşti cu sufletul la terapie intensivă. Am citit despre motivul pentru care ţi l-ai dus acolo:  Pentru că „Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…”

Cât de grea e vindecarea lui, şi care sunt tratamentele pe care ţi le aplică Medicul tău personal?

simona-cancer-negru-suc

Simona: Spun adesea ca am purtat cancerul in suflet… L-am purtat si crescut  vreme lunga, ca o buna gazda, pana mi-a parazitat trupul. Am fost bolnava de nemultumire, plina de mandrie, insetata dupa lucruri materiale si cu inima lipita de vise desarte. Am cautat sa agonisesc sub stele, fara sa ma gandesc cat de jos cladeste Cel ce zideste sub soare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cand simti fiorul rece al mortii in ceafa, un sentiment ciudat te invadeaza, iar viata incepe a ti se derula sub ochi. Pe patul de spital a inceput terapia sufletului meu – lent si chinuit. N-am agonizat in dureri trupesti, ci sufletesti. Valul de pe ochii mei incepea sa cada. In fata mea se se petrecea o alta realitate – o realitate pe care pana atunci o negasem.

Am inceput sa constientizez muntele de binecuvantari ascuns de zidul nemultumirilor mele, neputinte mascate de mandrie si desertaciunea viselor cladite pe nisipuri miscatoare. Dumnezeu a inceput sa imi descopere o alta fata a lucrurile si cu maini blande mi-a legat inima cu Cuvinte Sfinte. Am trait, am absorbit si am respirat fiecare Cuvant al lui Dumnezeu, fiecare soapta care imi aducea alinare, fiecare verset ce lasa vindecare peste sufletul meu.  M-am hranit cu mana cereasca desprinsa din pagini de scripturi, m-am vindecat si inca ma vindec cu credinta.

Aripi de drum: Cancerul este un diagnostic crud. De care toţi ne temem. Mulţi se întreabă cum de Dumnezeu, dacă e Dragoste, poate admite ca ai Lui copii să treacă prin chinuri cumplite?! Care e răspunsul tău la această întrebare şi cum ai ajuns la el?

Simona: E un diagnostic crud si pentru mine a fost egal cu moartea. Intr-un fel pot spune ca am si murit,  primind o noua viata, in acelasi trup, dar ca si o alta persoana. Daca ar fi sa dau cancerul inapoi, as refuza cu vehementa!

Da, Dumnezeu a fost, este si va fi dragoste, motiv pentru care in noiembrie 2015 m-a avertizat in privinta vietii mele prin cuvinte clare, precise si fara echivoc. A fost o voce care mi-a spus asa:

 „Daca tu  si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu vei te vei imbolnavi de o boala grava cum ar fi cancerul… ”.

 Am refuzat sa cred ca un Dumnezeu care este dragoste poate trimite astfel de avertizari dure. M-am rugat incercand sa alung imaginea „diavoleasca” ce isi facea loc in mintea mea, am sters cu buretele totul si nu m-am intrebat nici o clipa ce ar fi de reparat la viata mea ?! O luna mai tarziu,  cancerul mi-a napadit trupul.

Tarziu de tot am inteles ca Dumnezeu meu, motivat de foarte multa dragoste, a permis o asa crunta suferinta peste viata mea. Nu regret, dimpotriva, ii multumesc! Suferinta mi-a purificat inima, mi-a triat valorile si mi-a cernut prietenii. Pe drumul durerii am cules mai multe roade decat lacrimi, Dumnezeu mi-a separat lucrurile de pret de cele fara pret. Cand privesc in urma, fara cancer, as fi detestat persoana care urma sa devin…

Aripi de drum: Am început  cu suferinţa. Vreau să-mi povesteşti acum despre bucurie. Ce înseamnă ea pentru tine şi în ce lucruri, activităţi şi/sau oameni, o găseşti?

Simona: O data cu cancerul, am incetat sa mai incerc sa cumpar bucuria. Ea nu se gaseste in vitrinele magazinelor frumos ornate si nici pe coperti de reviste glossy. Bucuria nu e ceva ce se castiga cu bani, nu are nici o baza in lucrurile materiale si e departe de visele nostre schiloade. Bucuria despre care vorbesc eu, se cultiva. Bucuria despre care vorbeste societatea, e contrafacuta.

Cancerul mi-a adus intelepciune, invatandu-ma care e sursa adevaratelor bucurii. O gasesc la mine in inima in fiecare dimineata cand deschid ochii si pot sa vad, deschid gura si pot sa vorbesc, imi intind picioarele si pot sa le misc. Bucuria o adun din parfumul strugurilor tomnatici, din frunzele ruginii patate de soare, din picuri de ploaie agitati si apus cu zambet cald. Bucuria e in ochii persoanei dragi, in miros de cafea fierbite si cuvinte ce zidesc.

Privesc cu alti ochi bucuria si imi impun sa o caut in frumosul fiecarei zile, in detaliul oricarui lucru, in tot ceea ce nu are pret. In spital, as fi dat toti banii din lume sa pot simti gustul capsunilor de vara… fie ca mancam nisip, fie fructe, nu era nici o diferenta de gust… Acum ma bucur sa stiu ca exista lucuri pe care Dumnezeu le-a creat sa am eu un stop de fericire!

Aripi de drum: Văd tot mai mulţi oameni care, nedescoperindu-şi misiunea personală, trăiesc plini de resentimente şi amărăciune. Cum ţi-ai descoperit tu menirea, şi care au fost paşii parcurşi ?

Simona: In fiecare din noi a fost pus ceva special. In fiecare inima sunt ingropate daruri sfinte si abilitati unice. Cu totii avem ceva ce ne pasioneaza, dar nu toti facem ceea ce ne pasioneaza. Am stiut dintotdeauna care sunt talantii mei, dar am incercat cu ardoare sa monetizez oricare din calitatile mele. Am esuat dramatic, pentru ca nu m-am nascut pentru asta.

Refuz sa cred ca traiesc pe aceasta lume doar pentru a vietui asa cu mi-am imaginat eu, inchizand ochii la cei din jur.

In urma cu 6 ani pe o lista cu motive de rugaciune am notat timid ca imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea experiente cu El, cuvinte si mesaje, dar si o vocatie divina. Nu stiam atunci pentru ce ma rog, dar iata-ma acum: am o experienta scrisa cu degetul lui Dumnezeu, am cuvinte aspru incercate si pasesc spre vocatia pe care El a pregatit-o pentru mine. Pot spune ca acum sunt intr-o misiune in care alerg sa vorbesc despre El si povestea care mi-a dat-o in dar. Dar pana aici, au fost dureri, lacrimi, rugaciuni si staruinte.

Cred ca totul incepe cu un simplu „Doamne, ce ai vrea de la viata mea?„

Dand ragaz si asteptand cu credinta, in taina, raspunsul nu va intarzia sa apara, dar e nevoie de urechi deschise, inimi sincere si renuntare la vise pamantesti…

 Aripi de drum: Cum îi îndemni pe tineri să îşi descopere vocaţia?

Simona: Sunt 4 elemente estentiale: Cuvant sfant, rugaciune, pustiu si renuntare. Reteta e simpla, dar intodeauna implica pustiul si renuntarea.

Retrage-te in pustiu, caci acolo vocea lui Dumnezeu se aude mai clar ca niciodata. Apropie-te de natura, unde poti vedea maretia Creatorului. Paseste in pustiu de buna voie, nu astepta ca Dumnezeu sa te impinga spre destinul tau. Te asigur, ca din prea multa dragoste, o va face. Poate fi pustiu financiar, al relatiilor, al remuscarilor, al durerii… Pustiul poate avea o multime de forme, dar aduce cu sine multe lectii pretioase.

Te retrage dar, te hraneste cu Cuvinte Sfinte si indreapta spre cer rugaciuni sincere. Recunoaste-ti neputintele si cere ajutor!

 Invata sa renunti si incepe sa pasesti pe ape!

 Nu ai nevoie decat de lumina pentru pasul urmator. Dovedeste incredere si nu cauta sa planifici singur urmatorii pasi!

 Planurile lui Dumnezeu si deciziile bune vin intotdeauna insotite de pace…

Aripi de drum: Ce este pentru tine FEMINITATEA, într-o lume în care FEMEIA  a devenit parcă obiect de contrabandă?

simona-cu-sotul-ei

 Simona: Inca invat si eu ce inseamna asta, descopar si testez… aici nu pot sa dau definitii, daca as face-o, cel mai probabil as frange aripi. Imi place sa spun ca in fiecare suflet exista o frantura din cer, fiecare cu o stralucire aparte… Cand toti de vom reuni impreuna, bucatica mea cu bucatica ta vor alcatui frumusetea lui Dumnezeu.

Ma feresc sa leg feminitatea de forme si femeia de legi. Am fost create, educate si inzestrate diferit. Evit sa incadrez feminitatea in niste standarde patrate.

Dar totusi, sunt vehement impotriva hipersexualizarii femeilor in industria mass-media. Ma opun contrariata si oripilata la sloganul zilelor noastre cum ca „femeia si sexul vind.”

Aleg sa nu scrutez orizontul societatii actuale, ci imi atintesc ochii spre cer, incercand sa fac ca bucatica mea de cer sa aiba parfum de Dumnezeu. Cu maini curate, incerc sa lipesc de sufletul meu standarde divine, potrivindu-ma doar etalonului cuprins intre coperti de Biblii.

Aripi de drum: Ce este pentru tine DRAGOSTEA?

Simona: Oh… e greu sa dau un raspuns la asa o intrebare dificila. Cunosc asa de putin din ceea ce inseamna dragostea! Pot raspunde doar prin ceea mi s-a sa permis vad prin usa intredeschisa catre cer. Dragostea adevarata o vom experimenta abia in prezenta lui Dumnezeu. Aici jos, cunoastem in parte si experimentam in parte. Fiecare o percepem asa cum am primit-o.

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Incerc sa pasesc in ea, oferind-o in fiecare zi din viata mea.

 Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma!” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi!” si un „te iubesc!” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata, draga mea!” si un „Ma gandesc la tine!”

 Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine!” si „Te sustin!”

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dar toate acestea, nu sunt  altceva decat niste mici particule inca nedesavarsite…

Aripi de drum: Eşti o femeie foarte credincioasă. Noi, cele care ne-am predat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să suportăm ironia multora. Plecarea unor oameni dragi de lângă noi, ca urmare a deciziei de a-L urma pe Hristos. Ştiu cazuri în care femeile au acceptat relaţii cu bărbaţi care nu-L cunoşteau pe El, convinse fiind, sau sperând că îi vor întoarce la El. Ce spui despre această atitudine şi ce le sfătuieşti pe tinerele necăsătorite, în privinţa alegerii bărbatului potrivit?

Simona: Culeg cu drag fieare ironie, nota sarcastica si porecla batjocoritoare. Le culeg, caci vor fi nestemate in cununa ce ma asteapta sus. E important ca peste tot ceea ce culegem, sa semanam binecuvantare… Da, societatea actuala incearca a ne pune diverse etichete, dar toate aceste lucuri palesc in fata valorii adevarate pe care o pune Dumnezeu in fiecare inima.

Pentru tine, femeie care cauti barbatul potrivit, da-mi voie sa iti spun:

„Nu alerga dupa Feti-Frumosi cu intentii bune ce te amagesc cu iubiri contrafacute! Nu-ti vinde visele pentru lucruri materiale, te fereste, dar, de toate uraciunile care atrag privirile, tu ramai pura, caci “daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat”. Arunca-ti visele in bratele lui Dumnezeu si lasa-L sa-ti deseneze povestea de dragoste cu degetul Sau.

Crede ca barbatul pe care Dumnezeu ti-l pregateste, va fi alaturi de tine, cand un cancer iti va secera frumusetea. Barbatul pe care Dumnezeu il creste pentru tine, e un soldat in ogorul lui Hristos. Barbatul care il are Dumnezeu pentru tine, poarta in suflet viziuni sacre si vise curate. Barbatul tau va avea ochi luminosi si maini sfinte, pentru ca in pieptul lui, il poarta adanc inradacinat pe Dumnezeu…

Draga mea, nu-ti vinde visele, speriata de ziua de maine, si nu le culege din umbra acestei societati murdare. Tu pleaca-ti genunchiul, viseaza cu ochii lipiti de cer si umpe-ti sufletul cu dragoste indelung rabadatoare, plina de bunatate, dragoste smerita, izvor de pace, bogata in adevar – dragoste nepieritoare desprinsa din rai. Draga mea, tu cladeste-ti azi visele in rugaciune, nu te agata de lucruri desarte, ci lipeste-ti inima de Cuvant… cladeste-ti dragostea pe Stanca – unde nici cancerul n-o poate clatina!

simona-fluturi

 Aripi de drum: Când moare Dragostea, Simona?

 Simona: Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Aripi de drum: Am văzut pe site-ul tău o rubrică specială, „40 de ZILE DE RUGĂCIUNE”.   Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să alegi  acest „program” şi ce vei face cu el mai departe?

 Simona: L-am creat pentru mine si l-am aplicat in primul rand in dreptul meu… 40 reprezinta lupta. Noe a experimentat furtuna 40 de zile, Moise a petrecut 40 de ani in pustie, iar Isus a fost ispitit de Diavol 40 de zile.

In viata fiecaruia dintre noi exista o lupta cu pustiul. Fie ca este vorba de un pustiu al durerii, al relatiilor sau financiar, pustiul este locul in care cresterea este dificila, apa este putina si înaintarea greoaie, caci nu vezi capatul drumului. Pe langa durere, frustrare si seceta sufleteasca, pustiul ne testeaza, ne purifica si ne solicita o autoanaliza si retrospectiva. Pana vom ajunge la forma si caracterul dorit de Dumnezeu, inca vom zabovi in pustiu. Pustiul este un loc al formarii si al definirii caracterului. Totodata, pustiul este insotit de ispita si cere rugaciune.

Noi, oamenii, avem impresia ca o data ce am terminat cu rezolvarea unei probleme, nu ne vom mai confrunta cu ea niciodata. Tratamentul pentru cancer se face in doze de ATAC si CONSOLIDARE. La fel trebuie sa procedam si cu pacatele din viata noastra: le atacam si apoi consolidam zidul de aparare impotriva lor zilnic, deoarece reinnoirea mintii noastre e un proces care trebuie sa aiba loc in fiecare dimineata.

Vreau sa am cat mai multi camarazi de lupta in rugaciune, vreau sa constientizez cat mai multi oameni de vremurile pe care le traim, vreau sa ofer cuvinte incercate si menite sa atinga inimi. Vreau ca oamenii sa experimenteze puterea rugaciunii pe care eu am trait-o si care m-a facut sa supravietuiesc in pustiul cancerului.

 Aripi de drum: Scopul rubricii „Oameni cu Aripi”, de pe blogul meu, este acela de a arăta lumii exemple de reuşită, de credinţă şi de luptă, ale unor oameni care au refuzat să cedeze, chiar dacă nimeni nu credea în ei sau în izbândă. Spune-mi, te rog, o persoană pe care ai vrea să o citeşti în filele blogului meu, de la care oamenii ar avea de învăţat?

 Simona: Oana Albu – captiva intr-un scaun cu rotile, abuzata sexual, cu un trecut tumultuos, dar cu zambet senin, ochi voiosi si dragoste pentru Dumnezeu.

Aripi de drum: Cum şi de ce proiectul „Aripi pentru fluturi”?

 Simona: E un proiect pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima, El L-a facut realizabil si mi-a trimis oameni care sa simta impreuna cu mine.

Stiu care sunt traumele cu care cancerul vine la pachet. Imi doresc sa aduc in fata camerei de fotografiat povesti ale femeilor secerate de cancer, povesti cu amprenta lui Dumnezeu, exemple de credinta si lectii de urmat. Vreau sa demonstrez ca frumusetea nu este conditionata de o podoaba capilara, de numarul de kilograme sau de chipuri imperfecte. Frumusetea adevarata nu poate fi incadrata in etaloane si stereotipuri, caci ea e izvorata din Dumnezeu.

Aripi de drum: Îţi mulţumesc, femeie cu ARIPI,  pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferi şi pentru dragostea cu care ai răspuns rugăminţii mele de a ajuta la zidirea altor suflete. Ai început cu primul pas: ducerea sufletelor lor la terapie intensivă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Simona Catrina, eu nu ştiu să dansez Tango, şi nu voi mai vrea vreodată să învăţ!

Oameni cu aripi

Simona Catrina, eu nu ştiu să dansez Tango, şi nu voi mai vrea vreodată să învăţ!

Distribuiți vă rog

În urmă cu câteva luni, am pregătit pentru Simona un interviu. I-am scris pe Facebook motto-ul vieţii mele: „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, eu am biruit lumea!” (Sfânta Scriptură) Am fost convinsă că Dumnezeu nu o va lăsa. Nici o secundă nu m-am îndoit de minunea care se va face prin femeia asta. Azi am aflat însă, la prima oră, că Cineva a decis că e mai bine aşa.

Nu ştiu de ce. Nu ştiu nici unde e. Ce ştiu este că nu am mai apucat nici să o rog să îmi acorde interviul, nici să mă bucur de minunea din viaţa ei. Şi cu viaţa ei. Încă o dată, încă a câta dată, Doamne? ajung prea târziu la destinaţii. Exact atunci când oamenii mor. Aceeaşi poveste şi cu Gyuri Pascu. Despre care am scris AICI. Exact atunci când îmi dau eu seama că moartea nu aşteaptă curajul tău, decizia ta, ciocănitul tău…

N-am apucat să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru salvarea ei, că a şi venit Alice Năstase cu vestea…

Simona dragă, ultimul text al tău la care am plâns cu sughiţuri, a fost ĂSTA.  „Respons to Friend Request. Forever!”

Mi s-a părut că îmi scriseseşi parte din propria poveste. Am plâns, draga mea, cu întrebările în pumni, de ceaţa din sufletul meu. De drumul pe care m-am oprit. Spre el. Un el. Căruia îi acceptasem acel Friend Request. Tot după ce-mi citise blogul, gândurile, textele… Tot aşa, cu ani mai puţini, cu răbdări mai multe… cu frici mai puţine, cu frumuseţe a sufletului mai mare. Sau ştiu yo???

Am citit textul tău certându-mă cu Dumnezeu. Acelaşi pe care L-am rugat să te vindece pe tine. Să citesc mai departe despre o iubire născută pe vreme de Facebook, fără să ţină cont de ani şi de depărtare, de lume şi de frică…

„De atunci, am tot infruntat previziunile celor care inca mai cred ca un barbat cu cinci ani mai tanar decat mine va pleca dupa o femeie cu cinci ani mai tanara decat el.
Doru nu va pleca niciodata dupa nimeni, asta stiu. Eu si el nu vom pleca decat dupa moarte.”

Tu, Simona dragă, ai murit cu convingerea că Doru nu te-o părăsi niciodată pentru alta. Cu 5 ani mai tânără. Eu trăiesc cu convingerea că Dumnezeu ştie mai bine de ce nu mai am cui să-i dau un Fried Request… Şi ce mă face acum să plâng în hohote e nedreptatea cu care ne desparte Dumnezeu uneori de cei pe care îi iubim…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Simona, iubirea asta a voastră, născută în urmă cu atât de puţini ani, ne e nouă, lecţie de viaţă. Că există bărbaţi care te citesc, te iubesc după ce ţi-au învăţat pe de rost textele şi îţi rămân fideli până la moarte. Că există şi bărbaţi care te ţin în braţe pe patul de spital, când boala te sfâşie. Când îi sfâşie şi pe ei frica de a nu rămâne fără tine, într-o singurătate în care se moare de frig…

Draga mea, ai murit lăsând în urmă un testament pentru orice femeie speriată de iubire, din lumea asta:

„Iubiţi. Iubiţi. Iubiţi! Nu vă uitaţi la vârstă, la trup, la carieră, la drumuri, la distanţă, la oameni! Uitaţi-vă numai la Dumnezeu!”

Nu ştiu ce v-a spus El vouă, când v-aţi jurat credinţă-n faţa Lui, dar cert e că ce I-aţi jurat voi Lui, aţi împlinit: „Până când moartea ne va despărţi!”

Simona, voi sunteţi dovada reală a iubirilor care se nasc din Cuvânt. Prin cuvânt. De blog, de carte ori de ziar. Voi sunteţi cei doi nebuni care aţi trecut de mână prăpastia. Şi tot de mână v-aţi şi întâlnit cu moartea. Aţi privit-o fix în ochi, i-aţi spus că oricum Dumnezeu e mult mai puternic decât ea, şi dacă te-o lua pe tine, voi tot împreună veţi rămâne.

Simona dragă, eu plâng azi, de mi se zguduie pereţii sufletului. De neînţeles. De frică şi de moarte ce văd în faţă… Una pe care aş implora-o să mă mai lase câteva vieţi în braţele celui căruia i-am dat într-un cândva, un Friend Request… Nu forever, ci până unde a vrut Dumnezeu.

Îţi mulţumesc, femeie puternică, pentru ce-ai împărtăşit cu noi, pentru lecţia de viaţă oferită pe gratis, pentru iubirea frumoasă dăruită celui mai frumos sufletului tău, şi pentru dorul de Doru al tău, ce-l ai deja… deşi te ţine, cu siguranţă, încă, de mână…

Îţi mulţumesc, draga mea necunoscută, căreia îi cunoaştem atât de mulţi blogurile, sufletul, gândurile, textele, luptele! Îţi mulţumesc pentru că ne-ai lăsat moştenire un vis pe care l-ai transformat în realitate mai frumos ca orice rochie de mireasă, pătată de noroi, pe o vreme ploioasă. Şi rece. Ca moartea…

Îţi mulţumesc, Simonă dragă, pentru că m-ai învăţat că există şi bărbaţi care nu Îl întreabă pe Dumnezeu, cum L-a întrebat un el pentru care n-am fost niciodată destul de femeie: „De ce, Doamne, mi-ai dat o femeie bolnavă?”

Îţi mulţumesc, femeie frumoasă, pentru lacrimile tale, ce-au scris poveşti. Pentru bucuriile tale, ce-au născut poveţe, şi pentru demnitatea cu care care ai înfruntat moartea! Destinul şi diavolul.

Îţi mulţumesc, copil de Dumnezeu, că ne-ai trezit pe unele dintre noi la realitate, ne-ai scris poveştile, altora, ne-ai mângâiat pe unele şi ne-ai dat cu capul de pereţii realităţii, pe altele!

Simona, eu nu mai vreau să citesc ce-ai scris! Eu vreau să citesc ce vei scrie. Cu dorul de Doru tău, de Alice a ta, de Tangoul tău, de lumea ta, de blogul tău, de viaţa ta…

Simona… eu nu mai vreau niciodată să învăţ Tango! Tu ştii mai bine decât oricine de ce…

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce am renunţat să merg la concerte necreştine şi în baruri? Răspuns pentru prietenii care mi-au pus etichete ce dor

Oameni cu aripi

De ce am renunţat să merg la concerte necreştine şi în baruri? Răspuns pentru prietenii care mi-au pus etichete ce dor

Distribuiți vă rog

Am iubit arta de când mă ştiu. De când mă ştiu însă alţii, am făcut ceva schimbări în viaţa mea, ce-au dat naştere confuziilor, pe care unii le-au catalogat drept lipsă de discernământ din partea mea, lipsa respectului şi a iubirii pentru ei, ori alte asemenea judecăţi de valoare ce-au durut…

În urmă cu ceva ani, nu mulţi:), m-am pocăit! Folosesc verbul acesta special pentru a mă mândri cu încă o etichetă primită de la lume. Una care pentru ei este ruşine, iar pentru mine cea mai mare binecuvântare.

Ce înseamnă să fii pocăit afli de aici sau de aici . Aşa că nu voi mai scrie şi aici:).

Dacă mă cunoşti, însă, s-ar putea să înţelegi mai bine sensul.

De când m-am întors la Dumnezeu şi până acum, drumul vieţii mele a fost întortocheat. Plin de spini pe alocuri, şi pe ici-pe-colo plin cu toate trăirile pe care şi tu, om drag, le experiemntezi zi de zi! Mi-a fost dor, am plâns, am regretat, am întrebat, m-am întors şi am sperat. Ca orice femeie ce se ceartă cu sine pentru un pahar de înţelegere ori de iubire…

Am schimbat, pas cu pas, şi drumuri, şi aripi, şi vise, şi speranţe, şi frici, şi nelinişti, şi pace, şi iubire… şi toate câte se trăiesc în lume. Am schimbat nu dintr-o dată, ci uneori cu încăpăţânare crâncenă. Una izvorâtă din nevoia mea de a fi liberă.

Am iubit arta, ziceam la început. Încă o iubesc şi o trăiesc până la epuizare:). În sensul acela dur, dar real: citesc ori ascult, ori privesc uneori, şi din ceea ce văd curg lacrimi. De bucurie, de sfâşiere, de dragoste, de regret… de ce-a fost … de ce-am fost şi ce-a făcut Dumnezeu din mine…

Am cunoscut, datorită artei, oameni frumoşi, cu suflete mai scumpe ca aurul. Mi i-am făcut prieteni pe unii, iar pe alţii duşmani. Am întâlnit, printre artiştii lumi, iubiri pe care le-am bifat în grabă, fiind convinsă că voi trăi fericită până la adânci bătrâneţi.

Şi s-a ales de ele praful. 🙂 Nici să-l mai şterg n-am mai avut putere la final:)… Iar azi,  nu mai vreau s-o fac… La ce ar folosi?

Şi pentru că tot veni vorba de a folosi, să trec la subiectul acestei postări. Am folosit arta pe post de drog, de sedativ şi de tratare a rănilor. Am crezut că ea va fi singura care mă va vindeca de nefericire, de frici şi de trecut…

Şi mi-am tot injectat-o în inimă ani la rând, aşteptând cuminte să-şi facă efectul. Nu s-a-ntâmplat niciodată minunea.

Cineva, în urmă cu multe luni, m-a întrebat ce mă determină să continuu să merg la „concerte necreştine”, (e urât spus, ştiu! Ceea ce vreau să spun prin această etichetă este că în centrul melodiilor care se cântă NU este Dumnezeu, nu că oamenii care cântă nu ar fi creştini!) având în vedere că „Acum Îl ai pe Hristos să-ţi fie mângâiere?!”

M-am enervat atunci. Rău. M-am simţit constrânsă, închisă într-o colivie. Aveam senzaţia că întrebarea ascunde în adâncul ei un legalism absurd, pe care eu nu-l suport şi nu-l voi accepta niciodată. (şi nici n-am s-o fac:) dar acesta este alt subiect)

La scurt timp după discuţia cu pricina, am realizat că întrebarea aceea nu ascundea gratii:), ci dorinţa de a înţelege ce se întâmplă cu mine. Plecam de acasă, la concerte, cu zâmbetul pe buze, şi mă întorceam plânsă, sfâşiată, cu trecutul lovindu-mi tâmplele, cu iubirile scrijelite strigându-mi ÎNTOARCE-TE!, cu inima în cârje, cu sufletul sângerând…

Şi nu realizam că mi-era rău. Luasem atâţia ani drogul ăsta, ascuns perfid în spatele artei, că aveam senzaţia că reprezintă normalitatea. Încercam să-mi înec durerea în arta frumos cântată de oamenii cei mai frumoşi pe care i-am întâlnit în viaţa mea. Oameni pe care şi azi îi iubesc, dar nu îi mai pot folosi pe post de bandaj…

Mi-a trebuit timp să pot admite că vorbele acelui cineva nu erau menite să mă închidă, ci să mă dezlege. M-am aşezat obosită de dureri pe fotoliul maro, al femeii care mi-a schimbat viaţa, şi i-am mărturisit cu voce sugrumată de plâns înăbuşit:

„Eu nu mai simt că aparţin acestei lumi pline de iluzii, dar nu vreau să mă opresc! E ca şi când aş renunţa la mine! Vreau să continuu să merg acolo, dar să nu mai sufăr. Să nu mă mai zbat, ajunsă acasă, între portative! Nu mai vreau să trăiesc cu trecutul în mâini, dar nici să renunţ la oamenii aceia frumoşi nu pot! Ei m-au ajutat, prin arta lor, să mă vindec!”

„Şi eşti vindecată?” m-a întrebat femeia- bisturiu (căci mi-a sculptat sufletul, de asta o numesc aşa)

M-am uitat la ea revoltată, am simţit că se aliază cu cineva-ul ce-mi blocase parcă lacătul inimii, şi am tăcut. Nu m-a mai întrebat nimic. Se uita numai la mine şi aştepta…

După clipe pe care nu le-am putut contoriza, am răspuns cu lacrimi în ochi:

„Nu, nu sunt vindecată! Nu, nu acele melodii îmi bandajează rănile… nu… dar eu nu vreau să renunţ la artă! E scrisă în mine!”

„Monica, arta nu înseamnă numai concerte care îţi sfîşie inima şi te ţin prizonieră în trecut! Arta înseamnă mult mai mult de atât. Arta reprezintă frumosul din inima noastră, nu un pumnal cu care să-ţi spinteci sufletul! Poţi iubi şi respecta în continuare artiştii, fără să fii nevoită să mai calci singură acolo unde te invadează trecutul! Dacă nu ţi-e bine, e pentru că acolo, adânc în tine, e ceva de schimbat!”

Mă uitam la femeia asta indignată. Ştiam însă că are dreptate. Ştiam ce aveam de făcut, dar a renunţa la un drog nu e uşor. Şi eu, care spuneam că nu am fost niciodată dependentă de ceva, am aflat atunci că cea mai tulburătoare carceră în care am fost închisă, de-a lungul anilor, a fost aceasta a artei înţelese greşit :).

Era ca şi când aveam de ales între viaţă şi moarte. Simţeam că nu îmi pot limita viaţa la a veni de la job şi a trăi degeaba… Simţeam că m-aş fi închis singură între gratii împroşcate cu sânge…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Discuţia mea cu femeia aceea s-a încheiat cu vorbele ei blânde:

„Ia-ţi timpul de care ai nevoie, nu te grăbi să iei decizii pripite! Gândeşte-te numai că dacă ai ajuns aici, cu sufletul greu, să vorbeşti despre durerea asta, e pentru un motiv. Roagă-te să îl afli, şi apoi vom vedea ce e de făcut!”

Mi-am luat timp. Era nedrept, gândeam! Mă durea orice variantă aş fi ales… Era ca şi când ar trebui să alegi între a trăi toată viaţa cu operaţii peste operaţii, mergând la acelaşi job periculos, dica cauza căruia îţi zdrobeşti oasele periodic, şi a risca să renunţi la acel job, ştiind că există o şansă cât de mică să scapi de boala care-ţi distruge trupul!

Şi-am riscat. După multe rugăciuni şi lacrimi, am înţeles că acele concerte îmi făceau rău! Nu pentru că oamenii dragi de acolo ar fi fost răi, sau proşti, sau nedemni de mine, cum mi-am auzit apoi, ci pentru că EU mă schimbasem. Ceva în mine striga după adevărata libertate, pe care nu o puteam obţine decât renunţând la drog!

Şi-am renunţat. 

N-a fost uşor. Mă simţeam vinovată faţă de artiştii mei dragi şi faţă de oamenii frumoşi cu care am împărţit clipe şi trăiri, atâţia ani. Dar ştiam, de data asta, foarte clar, că vindecarea mea va veni numai prin ascultare de Dumnezeu şi renunţare definitivă la mine însămi.

A durut. Tare. Au fost nopţi nedormite, lacrimi, întrebări, strigăte, frământări şi frici. Frici de necunoscut, de a nu mai avea unde să merg pentru un strop de pace. Acea pace pe care credeam că o primesc retrăind ce-am trăit cândva…

O pseudo pace de fapt, ce striga după mine, de frică să nu mă piardă.

Eram perfectă pentru afacerea ei :). Sufeream bine, ştiam să plâng perfect, vindeam mai bine ca oricine iluzii…

Despre înlocuirea drogului cu Adevărul, vă voi povesti în curând, însă acum am o datorie morală:) faţă de oamenii care mă acuză de neiubire şi de duplicitate:

Dragii mei, niciodată nu aş trece peste o durere a voastră, nu v-aş refuza invitaţia la un pahar de poveşti frumoase, ca sufletele voastre, dar în alte locuri. Cred cu tărie că prieteniile adevărate se trăiesc şi în spatele uşilor locurilor în care eu mă sfâşii şi strig.

Cred cu tărie că dragostea nu are nimic de a face cu paharul în plus de alcool pe care refuz să-l mai beau, cu refuzul de a mai răspunde întrebărilor incomode, ori de a asculta vorbe care nu fac cinste nici mie, nici vouă!

Cred cu tărie şi că prietenii adevăraţi se ţin de suflet în orice loc de pe pământul ăsta şi îşi trăiesc poveştile şi la margine de lac, nu doar în mijlocul locurilor în care cel ce-a ales altă cale se simte sfâşiat!

Nu, nu am ales să renunţ la vechea mea viaţă pentru că „acum eşti terapeut şi te crezi deşteaptă!” :)! Şi înainte eram terapeut şi mergeam cu voi peste tot:). Diplomele n-au nici o legătură cu inima mea. Şi nici cu ceea ce simt!

Am ales să renunţ la trecut, cu TOT ce ţine de el, pentru că atunci când ai o rană deschisă şi continui s-o înţepi cu ace, îţi va distruge viaţa.

Dacă vrei să renunţi la alcool, dar te angajezi într-un bar, se numeşte naivitate, să crezi că nu mai există pericolul să cazi din nou acolo! 🙂

Dacă vrei să renunţi la ce-a fost, dar continui să mergi acolo unde greşeai, eşti de-a dreptul nebun să crezi că vei putea să fii un om nou!

N-ai cum!

Dacă povestea asta te-a supărat, mă iartă! Dacă te-a determinat să-mi pui un diagnostic şi să mă trimiţi la psihiatru, îţi mulţumesc, dar te asigur că am destui pe lângă mine, care să mă trateze, în caz de psihoză! 🙂

Dacă te-a ajutat să-ţi înţelegi durerile, împărtăşeşte-o cu cei ce au nevoie de o pâlpâire de lumină în viaţa lor! Dumnezeu vindecă! Şi nu, nu îţi face rău dependenţa de El! 🙂

                                                        Ascultă AICI crezul meu!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Lumea Reala Prin Ochii Unui Pocait

Credinta

Lumea Reala Prin Ochii Unui Pocait

Distribuiți vă rog

“NOI, POCĂIŢII, TRĂIM ÎNĂUNTRU, ÎNTR-O BULĂ DE CRISTAL, DAR ADEVĂRATA VIAŢĂ ESTE AFARĂ!” – CUVINTELE UNUI STRĂIN CARE M-A ÎNVĂŢAT SĂ MULŢUMESC PENTRU TOT CE-AM TRĂIT…

Sună strâmb, derutant şi absurd, nu-i aşa? Şi mai ales, necreştineşte… Sună a lumesc, mai pe limba noastră, a evanghelicilor…

Scriam interviul cu Alice Năstase Buciuta , când mi-am adus, brusc, aminte de cuvintele unui bărbat al cărui nume nu-l mai ştiu, şi nici chipul nu cred că i l-aş mai recunoaşte, dacă l-aş revedea… Mi-a rămas în minte numai privirea lui pierdută, şi glasul apăsat:

„Noi, pocăiţii, trăim înăuntru, într-o bulă de cristal, dar adevărata viaţă este afară!”

Mă întrebase cum L-am descoperit eu pe Dumnezeu, şi a ascultat a mia parte din povestea mea. Şi din această mie parte, el a tras o concluzie care m-a trezit la realitate: ADEVĂRATA VIAŢĂ E AFARĂ!

Când spunea adevărată, nu se referea nicidecum la cât de bine se trăieşte printre dependenţe, alcool, sex, prostituţie, trădări, minciuni, moarte… Adevărata viaţă se referă la luptele pe care le duc cei din afara bulei despre care vorbea, la chinurile lor, la durerile lor, la luptele lor, la întrebările pe care la un moment dat renunţă să le mai pună, conştienţi fiind că nu are cine să le răspundă…

De când m-am întors la Dumnezeu, viaţa nu mi s-a schimbat radical, cum poate vă aşteptaţi să spun. Parte din această viaţă mi-a rămas acolo, în trecut. Cu cealaltă merg încă de mână, zi de zi, şi mi-o predau zilnic Celui ce m-a salvat. Ce s-a întâmplat însă, a fost că AM ALES să plec din iad.

Da, viaţa e o alegere, dacă încă vă îndoiţi de clişeul ăsta! 🙂

Am luat-o de mână, pe viaţă, zic, şi am ieşit fugind din foc. Am căzut de mii de ori pe drumul spre Casă, ne-am şters una alteia lacrimile, ne-am certat cu Dumnezeu, L-am acuzat, L-am întrebat de mii de ori DE CE, ne-am luat la trântă cu El, cuprinse de spaima unei alegeri greşite…

Când am ajuns Acasă, am crezut că vom găsi numai oameni blânzi, care ne vor înţelege alegerile astea greşite, care ne vor mângâia rănile şi ne vor încuraja să mergem înainte cu fruntea sus, căci am venit de afară, unde-i frig, şi ger, şi sânge, şi rană, şi cuţit, şi război…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

N-a fost aşa… am găsit şi Acasă judecată şi noroi, cu care aruncau în noi fără să se uite unde lovesc… Habar n-aveau că loveau în Cel care Şi-a dat viaţa în egală măsură şi pentru noi (eu şi viaţa-mi), şi pentru ei.

„Hristos n-a murit numai pentru voi, îmi venea să le strig! Şi pentru noi, astea, pline de zgură!”

Între timp, am devenit terapeut de familie şi cuplu. N-a fost uşor, cu răni încă sângerânde, să mă iau de mâinî şi să-i spun vieţii-mi: „Hai că putem! Am trecut prin atâtea, vom putea şi pe alţii să-i ajutăm să poată!”

Am ascultat de-atunci poveşti de viaţă cu mult mai frumoase ca a mea, şi cu mult mai dure… Şi-am înţeles că atunci când trăieşti într-o bulă, eşti binecuvântat. Nu treci prin foc, nu te târăşti, nu eşti arătat cu degetul, nu miroşi a putred şi nu ţi-e ruşine să priveşti lumea în ochi…

Dar, când străinul cu ochii pierduţi mi-a spus fără judecată: „Adevărata viaţă este afară!”, m-am simţit de o mie de ori mai binecuvântată pentru ce-am trăit acolo, decât pentru ce-aş fi trăit în bula asta de cristal, de care vorbea el… Nu oentru că mi-a fost bine acolo, ci pentru că atunci când ştii ce-nseamnă Iadul, mult mai mult apreciezi Raiul. Şi mai mult parcă îi înţelegi pe cei ca tine… Parcă ţi-e mai greu să-i judeci şi să le iei cârja…

Adevărata viaţă înseamnă aceea de care tuturor creştinilor le este teamă să le-o arate propriilor copii, să nu o îndrăgească şi s-o aleagă, în detrimentul căldurii din braţele lui Dumnezeu…

Înseamnă suferinţă, înseamnă frică, frig, gheaţă, alunecuş, minciună, îngenunchere, calvar, strigăt, chin, sânge şi spini. Patimi de care te agăţi crezând că sunt singurele care te mai pot salva. Fiind convins că fără ele vei putrezi. Neavând habar că tocmai ele te ard până ajungi scrum…

Şi azi, privind în urmă cu lacrimile udând dragostea de Dumnezeu, mulţumesc pentru fiecare alegere greşită pe care am făcut-o, strigând cât pot de tare:

„Dacă singura cale de a fi ajuns la Hristos era asta, atunci nu-mi pare rău nici o secundă de tot chinul acela! Şi de mi-ar mai fi dat să merg încă o dată pe acelaşi drum, la capătul căruia mă aşteaptă El, aş merge! Fără să clipesc! Căci adevărata viaţă este afară! Acolo unde Hristos a stat, cu vameşii şi păcătoşii , ca mine, cu tâlharii, cu închinătorii la idoli, cu cei ce-L aveau în faţă şi nu-L credeau!”

Noi, păcătoşii, cei de-afară, am murit o moarte crudă, şi poate ne va mai fi dat să trăim şi viaţa tot în cruzime, a celor care n-au trecut prin ce am trecut noi, şi ne judecă pentru că ne-am luat la trântă cu Dumnezeu. Şi n-am ascultat, şi n-am iubit. Sau am iubit greşit. Idoli.

Noi, păcătoşii, nu suntem victime ale circumstanţelor. Noi suntem cei ce L-am pălmuit pe Hristos. Suntem sutaşii  care-L priveam cu dispreţ, vinovaţii care au refuzat să-I ducă crucea şi să-L scape de la moarte. Nu vrem să fim priviţi cu îndurare. Nu asta cerem, şi nici nu ne aşteptăm să primim milă. Am primit destulă de la El.

Noi, păcătoşii, ne întrebăm zilnic, ce-a vrut să spună străinul acela, prin:

„Noi, pocăiţii, trăim înăuntru, într-o bulă de cristal, dar adevărata viaţă este afară!”

Şi oare… dacă am fi trăit şi noi acolo, am fi fost mai fericiţi astăzi?

Dacă te-ai regăsit în gândurile mele, dă-le şi altora să răspundă întrebării noastre, ale celor ce L-am ucis pe Cel ce ne-a dat viaţă…

Aia de afară…

 

sursă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Azi este despre El. Despre Dumnezeu întrupat, umilit şi înviat pentru noi. Ia-ţi crucea şi urmează-L!

Credinta

Azi este despre El. Despre Dumnezeu întrupat, umilit şi înviat pentru noi. Ia-ţi crucea şi urmează-L!

Distribuiți vă rog

Străinul vieţii mele

 

Cu umeri lăsaţi de griji şi poveri

Mă-ndrept către munca ce-mi picură-averi.

Cu ochii-n pământ, cu gândul pierdut

Cer şanse să cresc, să câştig, să m-avânt.

 

Rog Domnul meu scump putere să-mi dea

Bani mulţi să câştig, căci averi de-aş avea

Aş da şi la alţii, i-aş face avuţi,

M-aş pierde-n mulţimea acelora mulţi

 

Ce dau la săraci, ce-ajută bătrâni,

Ce dau zeciulă cu palme de mâini.

M-aş face creştin, de 3 ori creştin

Dar Tu, Doamne, mi-ai dat un pumn de venin…

 

Eu nu te blestem, eu nu judec crud,

Căci Tată, sunt păcătos, dar suflet am bun.

Eu tot ce te rog e să-mi dai, să-mi redai

Averile toate din anii de rai.

 

Căci uite-mă, Tată, strivit sunt de griji,

În palmele mele n-am bani, ci doar trişti

Gologani de-ntristări, de-amar şi de chin

Şi ştiu că le merit, Părinte, dar… vin

 

La Tine cu capul plecat, smerit şi cu lacrimi,

Pierdut şi-ntristat.

Ca Iov sunt azi, Doamne, ai milă, dă-mi Har

Sunt păcătos, dar… e-atâta amar!

 

Milă să-Ţi fie, Părinte suprem

Nu merit dar… soartă mai blândă dă-mi,

Tată, te chem

Iar şi iar.

Şi parcă-n zadar.

 

 

Tu stai pe tron azi, mă priveşti şi taci.

Amară mi-e soarta, amar drum îmi faci.

Ştiu, Tată, nu merit, dar oare de ce

Mă chinui, m-alungi și milă nu-Ţi e?

 

Cu aste cuvinte în palme sculptate

Trec drumul grăbit s-ajung la cetate.

Aceea ce-mi dă câţiva lei dup-o lună

Dar tolba de-alt`dată… nu mai e plină.

 

Cu grijile mele în jos tot privind

Mă-mpiedic de-Un Nimeni agale venind.

„Străine, nu-i strada a Ta,

Priveşte pe-und` mergi şi-n cale nu-mi sta!”

 

Străinul se-opreşte şi ochii-Și înalţă

Mă prinde-n privirea ce-ndată mă-ngheaţă

Şi fără de zâmbet, pierdut, ca şi mine

Întinde o mână. Să-mi strângă, dar… cine

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

I-o dă? E plină de zgură

Şi sângele-i vorbeşte din colţuri de gură:

„Dă-mi mâna, mă prinde şi hai împreună

Spini să culegem, să facem cunună!”

 

Un sac parcă poartă pe trupu-i slăbit.

E dintr-o bucată. Murdar şi sleit.

Nebun e, săracul, plecat din infern

Îi dau un bănuţ şi să plece îi cer.

 

Străinul priveşte cu ochi de văpăi

Bănuţul ce-l lasă să cadă pe umerii-I goi.

„Nu-mi trebuie, omule, degrabă azi hai

Ai multe, mai multe, de preţ să îmi dai!”

 

Săracul!- îmi spun. Mă crede-mpărat.

Şi faţă de El eu chiar sunt. Cu straie-mbrăcat.

Şi-atunci Îl privesc cu milă mai mare

Şi-i cer: „Mergi, străine, ia banii şi cumpără-Ţi ţoale!”

 

Dar El tot cu ochi ca de stele mă arde

De-mi picură-n suflet o milă de moarte.

„Dă-mi mâna, degrabă să mergem

Nu-i vreme de stat. Haide de grabă, har să culegem.”

 

Sărmanul! – îmi spun. S-o crede Isus

La câte îndură nimic de mirare. E dus…

Iau banul de jos. Mi-l vâr înapoi

(Ce rost să îl pierd, n-am nici eu şuvoi)

 

Şi plec făr` o vorbă, grăbit să ajung

La Domnul, pe genunchi, din nou să mă plâng.

În urmă n-am timp să mă uit. Şi de am, ce să văd?

 

Să muncesc pentru-n ban şi-ncă unul

S-adun pentru oameni ca El, să le dau mulţi, cu pumnul.

Mă uit în pământ şi nu-mi vine- a crede:

În faţa mea multă avere se vede.

 

Bani-teancuri, hârtii blestemate

Mă-ndeamnă: „Te-apleacă, a tale sunt toate!”

Şi m-aplec. Şi de-acolo nimic nu mai ştiu

Decât că pe pat de spital stau.

Îndurerat, dar VIU!

 

Când m-am aplecat o roată–a lovit

În mine. Şi-n El  s-a oprit.

Cum nu-nţelegi, tu, frate creştin

Că sângele Lui stă azi în paharu-mi de vin?

 

Da, Străinul nebun, zdrenţuros

Isus era. Doamne, ce destin nemilos!

Pentr-un ban am pierdut timpu-n verde să trec

Şi-am ajuns pe zebra de chin la moarte să plec.

 

Pentr-un ban am lăsat Domn prea sfânt şi-mpărat

Să zacă în drum, de mine scuipat.

O, Doamne, sunt viu! Azi trăiesc, fiindcă Tu

De mână m-ai prins când mâinii Tale-am spus NU!

 

Cum, Doamne, de moarte mă scapi, fără vină

Când eu pentru bani, cu chin Ţi-am lăsat mâna plină?

Cum, Doamne, sunt viu, nu-n ţărână,

Cum paharul eu azi să-l ţin pot în mână?

 

În mâna aceea ce mâna Ţi-a rupt

De-atâta amar, de-atâta refuz?

Cum, Doamne, de merit atâta iubire

Cum slava Ta vie m-a scăpat de pieire?

 

Te-ntreb printre lacrimi, când fără să vreau

Ochii îmi plec, căci pe genunchi vreau să stau

„Mulţumesc!” să Îţi spun, plin de dor şi regret

Că nu Te-am primit şi viaţă nu merit. E drept.

 

O, Doamne, ce văd? În ce să stau n-am.

Căci picioare-mi lipsesc. Doar jumate mai am.

O, Doamne, tăiate mi-au fost ca să scap

Cu viaţă. S-ajung împărat.

Şi-am bani. Căci roata era

A unui bogat ce-a plătit fapta sa

Cu grei bani, cu sacii, cu lei peste lei

Să nu îl închidă-ntre gratii prietenii mei.

 

Azi am ce-am dorit, nu bani mulţi

Am saci, am cu pumnii, din ei să fac punţi.

Dar Doamne, s-ajung pân` la Tine n-ajung

Nici măcar punţile de le-mpreun.

 

Şi ce rost au toate, Părinte acum?

La ce bun, Isuse, te-am lăsat lângă drum?

Ridic uşor mâna s-o-mpreun cu cealaltă

În rugă iertare să-mi cer. Blestemată

 

Privirea ce-o am acum, Doamne

Căci… degete n-am. Doar cioturi din coate.

Nici bani n-aş avea cum să-Ţi dau de-ai primi

Răsplată să iei înc-o dat` de-ai veni

 

Să-mi dai mâna-Ţi slabă

Să plecăm împreună, degrabă

Şi mână în mână

Spini să culegem, să facem cunună.

 

 

O, Doamne, fă-mi cruce cu mâna Ta azi

Tu poţi, Isus scump, Tu n-ai cum să cazi!

Şi jur că purta-voi pe veci-n locul Tău

Povara grea-a crucii pe umărul meu.

 

„Prea târziu. Măcar bănuţul acel` de-aş avea

Să cumpăr cu el crucea- aceea prea grea.

Dar lua-t-ai `napoi cu avar şi nemilă

Când privit-ai spre Mine cu silă.

 

Şi silă ţi-a fost mâna ta ca să-Mi dai

Şi strada să n-o treci n-ai vrut, căci credeai

Că-s nebun. Şi sărac. Şi-amărât

Şi tu om bogat să ajungi ai fi vrut.

 

Şi iată! Ai bani să-i întorci cu mâini zeci

Dar nici măcar doua nu ai ca să treci

Cu literă mare valoarea-n cuvinte

Nici măcar doua  mâini, să-ţi sape morminte.

 

Cu toate acestea Eu chiar te-aş lua

La mine-n vecie să stai-n dreapta Mea.

Dar… omule, uite, prăpastie-ngustă

Între Mine şi tine cum zace pătrunsă.

 

Mâna ta azi de-ai avea ar ajunge

Mâna Mea slabă s-o prindă. La cruce

Să mergem împreună, de mână,

Spini să culegem, să facem cunună.

 

Dar mâini nu mai ai. Nici degete zece.

Ai numai un trup, nu ca-al Meu slab, ce-agale păşeşte.

Ai trup de-mpărat, nu slab şi murdar

Dar fără picoare. Făr` mâini. Ce amar!

 

Cu ce să Mă prinzi nu mai ai.

Şi bani să-mi trimiţi să-ţi cumpăr cum astăzi să-mi dai?

Omule, uite, eşti la poartă de Rai

Îţi dau cheia, dar cu ce să deschizi

Şi cu ce să ajungi

Dacă mâini şi picioare nu ai?”

 

Nu ştiu, Isuse, ce ştiu e că Tu

Cu mulţi te-ntâlneşti

Pe mulţi i-auzi plini de silă

cum spun acelaşi crud NU!

 

Fraţilor, timp nu mai e să faci bani

Şi chiar de ar fi cu ce mâini să cumperi mulţi ani?

Când fără de mâini n-ai nimic şi nimic

Nici măcar ce să-i dai lui Isus să-ţi pună în plic

 

Ca să ai pentru Raiul ceresc

Răsplată pentru traiul lumesc.

Frate, cu bani cumperi bani

Dar îţi tai mâini, picioare, şi parte din ani.

 

La Isus du-te azi şi-L întreabă:

De câţi bani am nevoie să-Ţi cumpăr degrabă

O palmă de suflet şi-un deget de dor

Să te prindă de mână, şi-n veci să nu mor?

sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să fii ARTIST în lumea evanghelică? Interviu cu Cătălin Ciuculescu

Credinta

Cum să fii ARTIST în lumea evanghelică? Interviu cu Cătălin Ciuculescu

Distribuiți vă rog

Cu ani în urmă, când Dumnezeu era pentru mine numai „Cineva îndepărtat, căruia trebuie să ne rugăm când avem vreun necaz”, ştiam că am un mare har, acela de a scrie. De câte ori n-am auzit că voi muri de foame cu prostiile mele, că trebuie să învăţ să fiu cineva, nu să pierd vremea scriind „poezii şi aberaţii”?!

Când am aflat adevărul despre identitatea lui Dumnezeu, am înţeles însă că „prostiile” mele se numeau ARTĂ şi că El, Marele Artist, a început ca tâmplar şi a sfârşit ca Mântuitor şi Rege.

Am pus cap la cap întreaga Sa viaţă, am căzut pe genunchi şi L-am rugat să-mi arate ce vrea să fac cu talantul pe care mi l-a dat. N-am primit un răspuns concret nici azi, sau nu sunt eu încă pregătită să-mi asum răspunsul Lui.

Ce am făcut însă, a fost să creez un Grup pe Facebook, numit „ARTIŞTII LUMII”, apoi o secţiune de blog cu acelaşi nume, şi să continuu să mă rog pentru viziunea mea.

Şi-ntr-o seară, ascultând „Sutaşul” pentru a miliarda oară, am simţit că omul din spatele cuvintelor şi al melodiei, trebuie să fie primul ARTIST creştin care să-şi spună povestea. Cătălin Ciuculescu, căci despre el este vorba, deschide aşadar seria interviurilor ARTŞTILOR LUMII.

Despre credinţă, Dumnezeu, destin, artă şi iubire, a acceptat să ne cânte tăcut, cel de la care am învăţat nu demult că „Dumnezeu nu te pune pe drumuri. Nu-ți cere traducere legalizată după cartea de identitate. Nu-ți cere contracte și bani pentru toate chichițele. Nu te-așteaptă la Primărie cu Registrul de Impozite și Taxe în mână. Nu-ți cere încă o copie xerox, de care oricum n-avea nevoie și, cu siguranță nu te cheamă peste patruzeci de minute pentru a finaliza actele cu semnătură.”  (citeşte continuarea AICI)

Cătălin, mulţumesc pentru că ai răspuns rugăminţii mele de a ne ne împărtăşi parte din povestea ta. Pe blogul tău dezvălui că într-o zi, tatăl tău ţi-a reproşat că te-a ţinut în şcoli şi tu alegi să nu faci nimic cu viitorul tău. Despre ce şcoli era vorba şi la ce se referea, când spunea NIMIC?

Salutare si ma bucur ca pot fi de folos. Am studiat la Liceul Crestin din Resita si am terminat facultatea de Geografie, pe ramura Stiinta Mediului, la Universitatea de Vest din Timisoara. Tata e un om cu multa teama de Dumnezeu, dar probabil influentat de alegerile mele, a devenit ingrijorat.

Teama (nu numai a lui) era ca studiasem degeaba, ca nu aveam sa profesez in urma terminari studiilor mele, ca n-o sa am unde sa stau si ca o s-o duc greu. Dar nu l-a tinut mult gandul asta, iar lucrurile au fost rezolvate de „sus”.

Cum ai ales să renunţi la ceea ce studiaseşi, pentru „a deveni artist”?

Eu sunt mai mult decat „artist”. Sunt un om cu multe probleme, multe defecte si cu mare nevoie de Dumnezeu. Asta ca sa stabilim de la inceput :). Dupa ce am obtinut licenta mi-am propus sa urmez cursurile de Master la aceeasi universitate.

In toata perioada asta am avut in suflet implicarea in „lucrul lui Dumnezeu”, desi faceam multe altele impotriva Lui. Mi-am spus in inima ca daca nu intru la fara taxa o sa incep sa merg in misiune, macar pentru un an de zile, sa vad daca ce scrie in „Cartea lui Dumnezeu” e adevarat sau e doar abureala ieftina. Am fost al doilea sub linie, asa ca nu am mai facut master. L-am intalnit pe Adi Gliga perioada urmatoare, un om in jurul caruia am crescut, de la care am invatat multe si care m-a incurajat tare.

Ce înseamnă pentru tine, ca şi creştin, arta? Cum ne poate ajuta ea sufleteşte?

Arta e o favoare lasata de Dumnezeu oamenilor. E o scanteie in carbuni, o sclipire in fiintele care, aparent, nu au nimic de dat. Oricine creeaza ceva e artist, pentru mine. Omul care face suruburi, femeia care face perdele, oamenii care produc ceva din imaginatia lor, sunt artisti.

Arta dezvolta demnitatea, creste sensibilitatea, ne ajuta sa vedem trairi, sa ne vindecam sentimental si mental in unele cazuri, ne face sa vedem binele din oameni, ne invata sa radem si sa plangem. Arta ne arata frumusetea in imagini, cuvinte, sunete, gust, miros si atingeri. N-ai cum sa nu te schimbi in urma intrarii in contact cu ea, asta daca nu cumva esti de piatra.

Arta e o favoare lasata de Dumnezeu oamenilor!

Aud de foarte multe ori creştini care se plâng de lipsa de originalitate în ceea ce priveşte închinarea prin muzică, în bisericile noastre, pentru că majoritatea textelor sau muzicii sunt împrumutate şi/sau „traduse de la americani”:). Cum crezi că s-ar putea rezolva această nemulţumire? Ce ar trebui să facem noi, cei cărora Dumnezeu ne-a dat harul scriiturii, al imaginii sau al notelor, pentru a-I aduce Lui slavă?

E adevarat ca stam foarte prost la capitolul originalitate. Oamenii care traduc nu sunt de condamnat. Nici ei si nici muzica pe care o traduc. Eu m-am apropiat de Dumnezeu si in uma traducerilor. Si mie imi pare rau ca trebuie sa „traducem Dumnezeul altora”, ca trebuie sa luam ceva tare de afara ca sa devenim cunoscuti la noi in tara. Eu cred ca Dumnezeu e si la noi si ca se poate vorbi si canta despre El si in romana.

Nemultumiri vor fi tot timpul si astea, de obicei, nu se prea rezolva, in schimb, cred ca muzica romaneasca se va schimba cand cei care o canta vor avea experiente cu Dumnezeu, cand vor canta despre un Dumnezeu cu care traiesc, nu unul despre care au auzit.

Pana nu stai aproape de Dumnezeu, canti despre el intr-un limbaj ciudat, pe care doar cei super-sprituali il inteleg. Dumnezeu e pentru oricine, indiferent ca are cunostinte sau nu, ca e cunoscator sau impotrivitor, sarac sau bogat, etc.

Cred ca cei care se bucura de gratia de a crea trebuie sa traiasca mai intai cu Dumnezeu, sa fie sinceri cu El, cu ei insisi si cu oamenii. Dumnezeu lucreaza cu cei care nu se cred importanti si cu capul mare!:) Lucreaza cu cei care stiu unde le e locul, cu oamenii simpli. Asa castiga slava: noi mai mici, El mai mare.

Îmi pare rau ca trebuie sa „traducem Dumnezeul altora”, ca trebuie sa luam ceva tare de afara ca sa devenim cunoscuti la noi in tara.

Organizezi la Brădăţel, tabăra de creaţie muzicală UN SUFLU NOU. Cum şi de ce această idee?

Tocmai pentru ca vrem sa incurajam oamenii sa compuna in romana. Ideea a aparut anul trecut, in urma unei discutii cu un prieten care spunea ca as putea incerca asta. Stilul lui Dumnezeu a fost sa creeze ucenici. Asta a facut si Isus, altfel crestinismul ar fi pierit o data cu ridicarea Lui la Cer.

Speram sa punem in cei care vor veni cateva valori care sa ii ajute sa fie folositori oamenilor si cerului. Mi-am imaginat ca daca strangem 10 oameni, vor fi 10 slujitori in care o sa creasca motivatia de a scrie profund despre Dumnezeu si sa fie pe intelesul oricui.

Cum ar putea ajuta cei care scriu versuri, dar nu au harul muzicii? Ar fi, din punctul tău de vedere, de folos o tabără de creaţie literară, cu tematică creştină?

Cred ca e de folos orice activitate care Ii creste Numele lui Dumnezeu, ca e ea de muzica, de creatie literara, de predicat, de sters praful sau de dat cu matura. Tot ce Il are pe Dumnezeu in centru este de dorit.

Vreau să ne împărtăşeşti acum parte din povestea destinului tău. Cum L-ai cunoscut pe Dumnezeu şi care a fost drumul pe care l-ai parcurs, de la cunoaştere, la trăire cu El?

L-am cunoscut pe Dumnezeu la 13 ani. Pana la 14 ani am fost vacarul familiei, o familie formata din 11 persoane. Am pierdut odata vaca si, de frica bataii din partea tatalui meu, I-am spus lui Dumnezeu ca daca ma ajuta s-o gasesc, o sa-L urmez toata viata:).

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Mi-a dus-o El direct acasa in timp ce o cautam de vreo cateva ore, prin vreo 3 sate vecine. Pentru ca am crezut ca exista Dumnezeu, am fost botezat. Pana la 17 ani si jumatate am fost inocent. La varsta aia, influentat de mediul in care ma invarteam, am inceput sa cad. Cativa prieteni au ras de mine cand le-am spus ca nu stiu ce e aia masturbare si ca nu am incercat niciodata.

Nici n-aveam cum. Acasa avusesem o buna perioada de timp un televizor alb-negru la care prindeam semnal daca puneam in spate o furculita de aluminium. Eu stiam doar de TVR 1 si TVR 2 si cam atat. Mi-am spus in minte ca o sa-ncerc o singura data si, dupa ce am inceput, am suferit mai multi ani.

Mai mult decat atat, la inceputul facultatii, am primit un lap-top in numele lui Isus, dar l-am folosit in numele dracului, pentru ca tare mult mi-am chinuit sufletul cu pornografia. Plangeam, imi ceream iertare, iar ajungeam acolo, iar plangeam, si tot asa pentru o perioada buna de timp.

La Biserica sfant, si acasa drac. La 21 de ani, m-am mai nascut odata, sufleteste acum. M-a scapat Dumnezeu de pornografie, dintr-odata, pentru ca i-am cerut. De autosatisfacere m-a scapat in timp dar m-a scapat si de asta.

Bibliei nu I-am dat importanta, desi era singurul fel in care puteam fi schimbat, dar am dat de Matei 11:28, i-am dat problemele lui Dumnezeu si El le-a primit cu bucurie, oferindu-mi liniste in schimb. Mi-a luat mult timp sa inteleg ca solutia e Isus. Inca am lupte, dar acum stiu cine poate sa le duca pentru mine: Isus.

„Veniţi la MINE, toşi cei trudiţi şi împovăraţi, şi EU vă voi da odihnă!”

Spune-ne despre iubire. Eşti un artist tânăr. Talentat şi binecuvântat de Dumnezeu. Cum vezi tu iubirea dintre un bărbat şi o femeie? Pe ce fundaţie ar trebui ea construită?

Invat si eu iubirea, ca unul care am ranit oameni care m-au iubit, ca unul care a pierdut prietenii din cauza felului meu urat de a fi. Iubirea e grea. Foarte frumoasa, dar foarte grea. Pentru oameni e grea, nu pentru Dumnezeu, care e Insasi Iubirea.

E grea pentru ca in iubire trebuie sa ierti si sa-ti ceri iertare. Cred ca iubirea dintre barbat si femeie trebuie construita pe baza sinceritatii. Neaparat. La fel e si cu Dumnezeu. Cand te imprietenesti cu El Ii spui ce a fost mai urat in trecutul tau, Ii spui ce esti acum si unde vrei sa ajungi impreuna cu El.

Felul in care pornesti la drum arata cum o sa fie drumul. Cand umbli cu minciuni, vei dormi in minciuna si te vei trezi in miciuna. Cand esti sincer, castigi increderea celui sau celei de langa tine.

Cum se împacă viaţa de artist creştin, mereu pe drumuri, cu cea de familist? Cum crezi că ai pune un echilibru între cele două, dacă ai fi căsătorit? E necesar ca un artist să aibă o soţie cu acelaşi har, sau există posibilitatea unei convieţuiri şi cu o femeie cu un alt tip de carieră?

Desi nu am experienta casatoriei INCA, eu CRED ca familia si slujirea merg mana in mana. Depinde cu cine te „legi la cap”. Cand persoana cu care te unesti se invarte in jurul lui Dumnezeu, iubindu-L, sunt CONVINS ca nu-ti pune bete-n roate cand vine vorba de a face lucrul Lui.

Stiu ca lucururile se schimba o data cu intemeierea unei familii, o data cu aparitia si cresterea copiilor, dar locul lui Dumnezeu ramane locul I. Asta ajuta familia sa stea in picioare. Stiu asta pentru ca am vazut-o la mama si la tata. Echilibrul il pune Dumnezeu, iar cand o sa fiu casatorit, o sa-l vad :).

In urma cu ceva timp imi doream pe cineva care sa cante la vioara sau la pian ca sa ma ajute cu negativele, sau pe cineva care sa fie in medicina ca sa ajute oamenii, sau pe cineva total pe langa muzica, sa nu ma incurce si sa nu inteleaga ce fac:).

Azi nu mai cred nimic din lucrurile astea. Nu trebuie ca oamenii sa aiba aceleasi pasiuni sau acelasi talent ca sa traiasca impreuna. Trebuie doar sa Il iubeasca pe Dumnezeu, Cel care tine oamenii impreuna.

Spune-ne, te rog, la final, cum crezi tu că ne-am putea descoperi misiunea personală, pentru care Dumnezeu ne-a creat?

Ca sa descoperi lucururile la care esti bun, trebuie sa faci ceva. Sa nu stai. Siu ca sunt oameni care zic: „eu nu stiu care e darul meu”, dar n-au cautat sa faca nimic sa-l descopere. Stiu ca Dumnezeu da daruri. Stiu ca orice credincios are darul slujirii.

Trebuie doar sa descoperim prin CE sa slujim. Cand incepi sa cauti felurile in care poti fi de folos o sa primesti raspunsuri, de la Dumnezeu, de la inima ta si de la oameni. Fa ceva, si daca nu castigi numai tu, inseamna ca ti-ai gasit scopul!

Mulţumim, Cătălin, pentru darul pe care nu-l ţii numai pentru tine! Pentru sinceritatea şi dragostea de Dumnezeu, pe care ne încurajezi s-o descoperim în fiecare zi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
11 minciuni din cuplu, care vă afecteaza stabilitatea!

Relatii

11 minciuni din cuplu, care vă afecteaza stabilitatea!

Distribuiți vă rog

E simplu sa ne ascundem in spatele aparentelor, dar e dureros de greu sa ne luptam apoi cu rezultatele generate de minciuni! Vorbim azi despre miunciuni care afecteaza relatia de cuplu:

  • TE IUBESC! – atunci cand ceea ce iubesti este de fapt confortul pe care persoana de lângă tine ti-l oferă, statutul, sau orice alt interes exclusiv emotional. Fii convinsa ca adevarul iese la iveala, stii tu proverbul acela cu untdelemnul deasupra apei! Si, in plus, dragostea construita pe folos material e ca si casa construita pe nisip! Nici tie nu iti va oferi implinire, oricate saloane de fite ai incerca, in oricate concedii exotice ai merge! Singuratatea se traieste mult mai dur intr-o relatie in care verbul care se conjuga este a AVEA, nu A SIMTI!
  • In viata mea a existat o singură persoana in afara de tine! Auzim des despre cazuri in care cuplurile ajung la separare din cauza secretelor bine ascunse, de teama de a nu fi catalogat drept … Cu toate acestea, o minciună are întotdeauna picioare scurte şi va obosi la un moment dat, cu siguranţă. Într-o relaţie, partenerii trebuie să fie conştienţi că atunci când se implică, iau persoana respectivă cu tot cu trecutul ei. Daca ştii că partenerul tău nu ar suporta ceva din trecutul tău, refuză să ascunzi doar de dragul unei relaţii aparent perfecte! Doreste-ti sa fii iubita pentru ceea ce esti, nu pentru ceea ce ai fost sau ce ar vrea partenerul tau sa fii!
  • „ Copilul pe care il port in pantece este al tau!” Trist si tragic in acelasi timp. Pentru copil, mai ales! Nu mai repet proverbul cu untdelemnul, iti spun doar atat: micutul acela nu are nici o vina pentru deciziile propriilor parinti, dar, adult devenit, va avea de suferit de pe urma unor secrete de familie de care nu este responsabil! Rusinea de care acum iti este frica, va deveni rusine de care ii va fi frica propriului copil, devenit, intr-o zi, pacient psihiatric. Nu te juca niciodata nici macar cu viata ta, cu atat mai putin cu a celor care nu au avut de ales!
  • „Am propria afacere, de import-export!” Cand, afacerea lui este aceea de proxenet sau traficant. Am auzit atatea cazuri, incat m-a speriat odata numai gandul ca propriul meu copil ar putea sa cada in capcana marilor iubiri. Ai grija la detalii! Nu iti spun sa ajungi paranoica, iti spun doar sa privesti cu atentie in ochii lui, in gesturile lui! Nu te arunca, grabit, in relatii in spatele carora se ascund afaceri. Si minciuna. Multa minciuna!

Daca ai cazut totusi in capcana, fugi! Cu sau fara explicatii, nu te lasa manipulata de nimic din ce iti promite! Nimic nu este mai pretios decat propria ta libertate!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  • Parintii mei sunt plecati in afara tarii, au propria afacere. Cand, in realitate, in spatele acestei minciuni, se afla rusinea de a-ti prezenta propria familie. Am cunoscut persoane care, din teama de a fi respinse de partenerii lor, din cauza conditiei austere a familiei lor, au decis sa minta, spre a parea ceea ce partenerul de viata ar dori sa fie. Stii tu povestea despre ulciorul ala ce nu a mers de prea multe ori la apa… fii demna si mandreste-te cu parintii tai, asa cum sunt! Daca lui nu ii plac sau e jenat de pozitia lor sociala, e liber sa-si caute femeia ideala!
  • „Nu am nimic. Sunt doar obosit!” Atunci cand nu mai doresti contact sexual cu partenerul tau. Cand viata sexuala e in agonie, cea mai buna solutie este sa mergeti impreuna la un terapeut de cuplu, dupa ce ati discutat in prealabil despre aceasta posibilitate! Nu lasati iubirea sa moara din teama de singuratate! Daca esti partenerul caruia i se tot spune asta, ai curajul de a aborda discutia direct, fara scandal si interpretari. In spatele asa—zisei oboseli se pot ascund relatii extraconjugale, probleme nerezolvate sau frici ascunse ale partenerului tau. Nu-ti lasa imaginatia sa zburde, pune o intrebare!
  • „Imi place sexul cu tine!” Dar, relatia sexuala este de fapt un dezastru. Insa, din teama de a nu fi parasit, sau de a-l face pe partener sa se simta prost, admiti ceea ce nu iti face placere. Comunica, sexul nu se invata, se descopera! Daca nu iti place, fii deschis si discuta galant, spunand exact ce ti-ai dori! Pe langa faptul ca sinceritatea te ajuta pe tine sa obtii ceea ce ai nevoie, il tine si pe partener departe de rusinea si durerea unei eventuale descoperiri!
  • „Nu ma intereseaza banii tai, meseria ta, vreau sa ma iubesti. Si atat!” Oricat de mult ai iubi, dragostea trece prin stomac! Iar respectul pentru partener are legatura inclusiv cu ceea ce poate el sa-ti ofere. Daca nu vrei sa fie latifundiar, nu inseamna ca iti este egal daca merge la dat cu matura pe strada, pe un salariu de 1300 ron sau in masina de serviciu, imbracat intr-un costum elegant …

S-ar putea ca aceasta sa nu ti se para o minciuna, ci tu, intr-adevar sa crezi ca nu te intereseaza. Iti spun aici despre a nu te minti singura! Gandeste-te si pune in balanta la ce esti dispusa sa sacrifici din viata ta, inainte de a intra sau a ramane intr-o relatie cu un barbat care nu are un job din care sa isi poata intretine familia.

  • „Nu te voi parasi niciodata, indiferent de ce s-ar intampla!” Ar putea suna a promisiune, nu a minciuna, dar, de multe ori, atunci cand spunem aceste cuvinte, in spate, se afla hormoni care clocotesc, trairile indragostirii, care nu fac decat sa il vedem pe cel de langa noi perfect. Iar relatia noastra fara cusur. Realitatea te izbeste in fata cand iti dai seama ca fluturasii nu mai sunt, ca viata sexuala se traieste in ultima vreme mai mult din datorie, decat din dorinta. Cineva spunea sa nu faci promisiuni la bucurie si sa nu blestemi la necaz. Mare dreptate, zic eu, avea!

Fii mai bine realista, coboara cu picioarele pe pamant si spune-i de la inceput ca te vei stradui sa faci tot ce iti sta in putinta ca relatia sa dureze o viata si dragostea sa nu moara! Atat!

  • „Nu ma mai intalnesc cu fostul/amanta, etc!” De fapt, tu nu poti rupe nici una din relatii, dar iti este teama de a pierde vreunul din cei 2 parteneri. Si atunci alegi varianta cea mai simpla: minciuna! A minti pentru a iesi basma curata in fata celui de langa tine este egal cu a te minti singur ca o rana infectata, peste care ai pus un plasture, se va vindeca de la sine, sau a ascunde gunoiul sub pres. Ai demnitatea de a recunoaste adevarul si/sau a cere ajutorul unui specialist! Cateva vizite la cabinetul terapeutului pot fi miracol pentru o relatie aflata pe patul de moarte!
  • „Numai tu esti de vina cand ne certam!” Fiecare este responsabil pentru propriul comportament, deci, pentru ca relatia sa mearga, amandoi trebuie sa v-o asumati. Si, o data cu ea, neintelegerile, certurile, fricile si vulnerabilitatile. Nu cauta scuze pentru certurile dintre voi, ci, mai degraba, foloseste-ti timpul si energia pentru scopuri pozitive, ca de exemplu, atunci cand sotul vine acasa si fuge direct la televizor, intampina-l cu cu zambet larg, si mergi cu el pe canapea. Televizorul poate fi folosit de amandoi!

Succes!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Relatii

[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Distribuiți vă rog

Nu a trecut încă Martie, aşa că femeia din tine primeşte încă necondiţionat, dragoste de la Învaţă.Crede.Iubeşte.

Astăzi am povestit cu Alina Ilioi-Mureşan… femeia care, fără să ştie, mi-a scris povestea în ultima sa carte, TE IUBESC PE NEVĂZUTE.

Ne-a povestit despre căsătorie, celibat, carte şi pasiune. Cu acceaşi iubire cu care şi-a scris poveştile, visele şi viaţa. A renunţat la România, nu demult, şi ne spune, cu sinceritate, experinţa unei alte lumi. S-o citim, zic:)

 Alina, cum ti-ai descoperit vocatia si care a fost drumul pe care l-ai parcurs, de la vis, la realitate?

Alina: A fost o întâmplare fericită. Pot să spun că toate drumurile m-au condus spre scris. Am avut binecuvântarea de a întâlni câțiva oameni care m-au încurajat să scriu atunci când eu nu credeam absolut deloc în talentul meu. Iar faptul că ei au văzut potențial în mine, m-a pus pe gânduri. Drumul a fost unul anevoios, dar l-am făcut cu cel mai mare drag. Ca pe ceva natural. Mi-am permis să cred că pot mai mult și… visul s-a transformat în realitate.

Mai ai alt job, în afară de acela de scriitoare şi blogger?

Am avut tot felul de joburi. Am fost jurnalistă, am lucrat în televiziune, apoi am fost Social Media Expert, apoi am lucrat pe proiecte online, ba chiar o perioadă am fost și asistent foto. Mi-a plăcut mereu să descopăr lucruri noi. Momentan am luat o pauză…

  Se poate trăi din scris, sau eşti nevoit să faci în paralel şi altceva, pentru a putea supravieţui?

În România ești nevoit să faci în paralel și altceva. Binecuvântat e acela care poate trăi doar din scris! Ar fi mult prea frumos 🙂

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  Ce sfătuieşti femeile care au o mare pasiune, dar care nu şi-o fructifică, din cauza veşnicului „DACĂ…”?

Alina: Să-și revină :)) Pasiunile există în noi cu un motiv. Ar fi trist să fie pline de regrete, nu? ”DACĂ” e acolo doar pentru a ne speria, însă nu are nici o putere asupra noastră decât exact atâta cât îi dăm noi.

Te-ai mutat de curând, după căsătorie, în alt capăt de lume. Povesteşte-ne despre plecarea din România. Ce te-a determinat să laşi totul în spate şi să începi de la 0, departe de tot ce-ai construit atâţia ani?

Nu e chiar alt capăt de lume, însă simt că așa e. Îmi e foarte dor de România. Îmi e dor de lucrurile frumoase pe care le făceam acolo. Iubirea m-a determinat să fac asta. Deși mereu spuneam că eu niciodată nu am să mă mut din România pentru nimeni, iată că am făcut-o. M-am gândit că cel mai important pe lumea asta este să te dăruiești pentru iubire, și că celălalt o să aprecieze sacrificiile făcute.

  Cum e viaţa ta acolo?

Am să fiu sinceră cu tine și am să îți spun că nu mi-e ușor. La început mi-a fost chiar greu, am plâns în fiecare zi. Nu mi-am imaginat că dorul de tot ce am lăsat în urmă o să fie atât de mare. Iar eu sunt genul de persoană care se acomodează foarte ușor, în orice situație.

Însă iată că viața m-a luat prin surprindere și mi-a arătat că nu e chiar așa. Mi-a arătat că uneori sunt mai slabă decât credeam. Eu încă visez la o reîntoarcere în țară. Încă îmi imaginez că totul e doar pe termen scurt, până când o să spună soțul că e momentul să revenim în România. În rest, aici totul e noi. Viața de familie, viața de soție. În fiecare zi învăț câte ceva nou.

Am citit cândva că spuneai despre o „pseudocredinţă”, pe care o aveai, înainte de a înţelege cu adevărat Cine e Dumnezeu. Sunt sigură că multe femei necăsătorite se confruntă cu singurătatea şi deznădejdea, când Dumnezeu întârzie cu aducerea prinţului în viaţa lor. 🙂 Hai să vorbim despre perioada de celibat a unei femei. Cum a fost pentru tine, şi ce ai învăţat din ea?

Monica, pentru mine viața de celibat să știi că nu a fost grea. Da, aveam momente în care mă simțeam singură, însă în majoritatea timpului eu aveam câte ceva de făcut. Am fost foarte activă și m-am implicat în multe proiecte. Mi-a plăcut să investesc în mine și în cei din jur. Am călătorit foarte mult, ceea ce mi-a deschis orizontul. Chiar a fost o binecuvântare acel timp petrecut singură. Cred că dacă ești ancorat bine în Dumnezeu, viața e o aventură, fie că ești singură sau căsătorită.

  Ce ar trebui să accepte şi ce ar trebui să nu accepte o femeie, de la un bărbat, înainte de căsătorie?

Aici depinde de principiile fiecărei femei. Cred că fiecare femeie își setează propriile limite și reguli. Unele sunt dispuse să accepte mult, altele nu sunt dispuse să accepte mai nimic. Însă sunt tot mai ferm convinsă că ce accepți înainte de căsătorie, o să trebuiască să accepți dublu după ce ai devenit soţia lui.

 Cum va şti o femeie că el e „the one”, bărbatul trimis de Dumnezeu pentru a fi un exemplu de cuplu, prin care El îşi arată slava? Cum vorbeşte Dumnezeu celei ce se roagă pentru călăuzire?

Din nou, aici depinde de fiecare caz în parte. Dacă am avea un răspuns exact la această întrebare, tare fericite am mai fi, nu? Însă iată că nu există unul. Important este ca femeia să nu facă deloc compromisuri de dragul bărbatului, ci să rămână o femeie curată și credincioasă.

Nu există că se va schimba după nuntă, ba chiar de cele mai multe ori se va agrava. Bine, o minune poate face să se schimbe. Însă e nevoie de multă rugăciune, răbdare și chiar suferință… Femeia e bine să se roage, să trăiască frumos și cred că Dumnezeu nu o va lăsa la greu…

 Care crezi că sunt calităţile pe care trebuie să şi le dezvolte o femeie, înainte de căsătorie, pentru a fi cu adevărat ajutorul potrivit pentru soţul ei?

Ufff… Răbdarea :)) Depinde ce fel de soț are și de așteptările lui. Unul are așteptări ca ea să fie mare bucătar chef, iar altul se așteaptă ca ea să fie o femeie de carieră de succes. Bine, mai este și categoria care le vrea pe toate într-o femeie, dar să nu discutăm despre lucruri ireale și imposibile.

Lăsând gluma la o parte, cred că în primul rând o femeie trebuie să se concentreze să fie cea pe care a creat-o Dumnezeu. Aia e o realizare mare! Să ajungi persoana care vrea Dumnezeu să fii. Iar dacă ajungi să fii o femeie cu Dumnezeu în inimă, cu siguranță ești și un ajutor potrivit pentru soțul tău.

  Este important ca partenerul tău să fie creştin, sau crezi că se poate construi o familie frumoasă, şi cu un bărbat care respectă numai regulile de morală, fără a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat? DE CE?

Dacă te referi strict la construirea unei familii, cred că se poate face asta și cu un bărbat care e doar moral, dar nu-L cunoaște pe Dumnezeu. De multe ori am văzut bărbați care se declară creștini, care ar avea de învățat de la un bărbat care presupunem noi că nu-L cunoaște pe Dumnezeu și e doar moral.

Însă de ce e important ca bărbatul să aibă aceeași credință ca și femeia? Pentru că ea o să tânjească la a-L cunoaște tot mai mult pe Dumnezeu, iar bărbatul nu o să poată înțelege asta. Ori duminica ea o să dorească să meargă la biserică, iar el o să prefere să stea să doarmă. Și dacă vorbim și de educația copilului, că ea o să dorească să-l educe într-un fel, iar el în altul, atunci apar conflicte și mai mari.

E cam greu să ai o apropiere foarte puternică de cineva care nu are același țel ca și tine. Ori tu, ca femeie creștină, ai țelul și dorința de a trăi după voia lui Dumnezeu. Iar lui nu o să-i pese. Și uite de aici apar frământările, durerile, nemulțumirile…

Mulţumim, Alina Ilioi, pentru cărţile taleAşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL si Te iubesc pe nevăzute ), pentru bucuria pe care ne-o dai cu fiecare cuvânt, pentru sinceritate şi  sfaturi „din Dumnezeu”, cum îţi place ţie să spui!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
IUBIRILE adevărate se trăiesc fără pastile şi medici

Relatii

IUBIRILE adevărate se trăiesc fără pastile şi medici

Distribuiți vă rog

Ca femeie, mi-a fost dat să sufăr abuziv. Așa aș fi spus acum ceva vreme. Pentru, chipurile, bărbați pe care i-am iubit și care m-au mințit. Aș, spun acum, de unde? Am suferit pentru că mi-am asumat riscuri care nu se potrivesc destinului meu. Dar când omul se luptă cu Dumnezeu, ce să-i faci? Află pe propria piele, dacă nu pe propria viață, că nu are cum să iasă învingător.

Așa am aflat o poveste tristă. Ca o colindă căreia omul nu i-a dat nici măcar o gutuie galbenă. O poveste a multor suflete mutilate de dureri sufletești, numite depresii.

O poveste în care el, rămas singur fără femeia cu care trăia o singurătate apăsătoare, decide să renunțe la viață pentru că nu mai poate întâlni pe nimeni ca ea. Iubi pe nimeni ca pe ea. Care să-i ofere ce i-a oferit ea.

Mă cutremură siguranța oamenilor de a nu mai putea trăi fără cei pe care cred că-i iubesc, când de fapt sunt dependenți emoțional de ei. O dependență patologică. Îţi recomand cartea DRAGOSTE SAU DEPENDENŢĂ, care pe mine m-a ajutat cu ani în urmă să înţeleg neînţelesul din sufletul meu.

Să iubești e frumos. Cu toate durerile aferente. Dar să iubești sănătos. Iubirea să n-aibă nevoie de depresii. De umilințe. De frici absurde. De psihiatri. Și saloane întunecate de spital. Doar de felii de suferință dulce-amăruie.

În povestea asta, el încearcă de câteva ori să se sinucidă. Cineva îl scapă de fiecare dată. Omul acesta crede că iubește dumnezeiește o femeie-înger care nu răspunde chemării lui de-a se întoarce acasă. Crede că astfel o va face să se simtă vinovată. Ca va plânge după el. Va regreta că nu s-a întors. Va suferi ca și el.

În povestea asta banal de tipică, un el crede că dragostea înseamnă sacrificiu suprem. Ca dragostea înseamnă să nu poți trăi fără ființa aceea. Când, de fapt, iubirea înseamnă viață trăită suprem cu ființa aceea lângă tine. Sau departe de tine, dar dându-i libertatea să aleagă lângă cine vrea a trăi.

Ca un nebun de alb, el nu mai găsește rostul în lumea în care existau doar ei doi. Iubirea asta, oameni buni, să însemne ea, oare, izolare de lume? Să devenim oare nebuni închiși în sanatorii, în numele iubirii? Să însemne, oare, dragostea nevoie de celălalt?

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Eu cred că astea sunt semnele unei boli care, netratată, duce realmente la sinucidere. Dar nicidecum din iubire. Ci din neopriri la timp, din neplecări la timp din relații toxice. Cu care ne-am injectat cu bună știință. Ca un drog din care nu te mai poți opri decât cu ajutor. Și de-l refuzi, alegi moartea ca singură soluție. Vrând apoi să fii recunoscut ca martir: în numele iubirii! Și ea, femeia-drog pe care ai tot înghițit-o ani la rând, să-ți scrie pe cruce: te-am iubit!

L-au acuzat, am văzut de atâtea ori, pe soțul Mădălinei Manole de crimă. Din vina lui ea… oare? De ce punem în cârca celor rămași păcatele celor plecați? De bunăvoie și nesiliți de nimeni. Doar speriați de o boală de care nu cei în viață sunt responsabili. Poate doar vinovați de prea puțină implicare emoțională. Sau de prea multă suferință ce au provocat. Dar dacă vina le revine lor pentru suferință, responsabilitatea revine sinucigașului pentru alegerea morții.

În povestea asta, a multora dintre noi, un el întâlnește într-o zi o altă ea care îi arată că dragostea se trăiește. Nu se moare. Se simte, nu se cerșește. Moare, nu e ucisă. Și mai presus de toate, iubirea nu se sinucide. Ea nu e egoistă. Și nu se gândește să pedepsească pe nimeni prin moartea ei. Ea moare de moarte bună. De chin ce-a trăit.

Sinucigașul nu iubește. Decât când a decis să trăiască. Pentru o altă iubire. Una adevărată, nu una care se tratează la psihiatru.

Iubirile adevărate se găsesc în afara ospiciilor. Se trăiesc fără pastile și medici. Iubirea adevărată nu se transformă în obsesie. După iubirea adevărată nu alergi cu ochi tulburi de spaime, cu picioare împleticite de alcool, cu minte absorbită de deliruri, cu brațe ciuruite de perfuzii, cu chip sfârtecat de durere.

După iubirea adevărată alergi cu brațe deschise, cu picioare puternice, cu ochi frumoși, cu chip de înger.

Omul care iubește și nu (mai) este iubit reciproc își trăiește iubirea până când ea decide să moară singură. Nu caută și nu admite înlocuitori.

Iubirea adevărată respectă doliul și nu se angajează imediat în alte iubiri pasagere sau de tranziție. Nu se mută de la un om la altul. Și nu se chinuie să se dea celui ce nu are nevoie de ea.

Iubirea adevărată moare de foame. Dar niciodată de orgoliul că nu a iubit-o pe ea.

Să schimbați deci, sloganul iubesc, deci mă sinucid cu: iubesc, deci trăiesc!

# Articol publicat şi în revista Catchy.

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află poveşti adevărate, despre iubiri bifate greşit!

Distribuiți vă rog