Etichetă: israel

La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA?

Copii cu nevoi speciale

La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA?

Distribuiți vă rog

La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA? Citeşte ceea ce am pregătit pentru tine, din dorinţa de a te ajuta să „nu-ţi mai iei ţeapă”, cum aud mereu de la părinţi!

Lucrez în continuare cu copii, în mod individual, chiar dacă acum şi coordonez programele lor. Consider că a înceta să mai lucrezi direct, „rupe” din empatia ta, şi te face mai drastic atât cu copilul, cât şi cu echipa ta de terapeuţi. Spun acestea din proprie experienţă, s-ar putea ca nu toată lumea să fie de acord cu mine!Te rog, aşadar, să iei din acest articol doar ceea ce consideri că este util pentru nevoile tale, ca părinte. Nimic din ceea ce vei citi aici nu este rezultatul unor cercetări amănunţite, ceea ce îţi spun este pur subiectiv! Citeşte aici despre ce înseamnă un grup de suport pentru părinţi, care te va ajuta să recomanzi, să întrebi, să discuţi cu alţi părinţi despre nevoile tale şi să împărtăşeşti din experinţa ta.

Iată la ce sunt atentă atunci când ajut un părinte să angajeze un terapeut aba:

(pentru a lua o decizie cât mai corectă, sugerez să oferiţi o perioadă de probă de 2 săptămâni, pentru că nu poţi vedea caracterul unui om din 30 minute de discutat cu el, şi nici măcar după 2 ore de lucru cu copilul tău!):

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

1) Seriozitatea

Aici includ punctualitatea şi respectarea regulilor stabilite la şedinţa de coordonare. Orice om întârzie uneori şi e natural să înţelegem asta. A veni cu maxim 15 minute după ora stabilită este acceptabil, atâta timp cât se întâmplă rar şi anunţat. Când însă se întâmplă să întârzie regulat şi să NU recupereze cu copilul, atunci este o problemă.

În situaţia aceasta, am preluat regulile coordonatorilor UKYUP sub care am lucrat de-a lungul timpului: este plătit doar atâta timp cât a stat. Sugerez să se discute acest aspecte din etapa interviului, pentru ca terapeutul să ştie foarte clat limitele dumneavoastră, ca părinţi!

Respectarea regulilor presupune ca acel terapeut să lucreze toate programele stabilite la şedinţă, de atâtea ori de câte ori a fost decis, (exemplu: toate programele curente se vor lucra de 2 ori pe oră, cele în Menţinere de 3 ori pe săptămână, generalizarea o dată pe săptămână) să noteze în dosare exact aşa cum aţi stabilit şi să aplice aceleaşi reguli pentru comportament. Ex: Atunci când vrea să fugă de la masă este blocat şi pus să continue exerciţiul. (Despre comportament am scris aici şi aici.)

2) Tehnica de lucru

Este un subiect delicat. Mă simt inconfortabil să discut despre asta, pentru că ştiu cât de greu mi-a fost mie să învăţ tehnica. De aceea şi am avut foarte mari dificultăţi în a oferi un feed-back terapeuţilor. Dar, slavă Domnului, am trecut de etapa în care mi-era teamă să nu jignesc sau să descurajez terapeutul care chiar VREA să înveţe.

Am trecut pe acolo şi ştiu cât de frustrant este să stea mereu cineva în spatele tău (sau cu camera pornită) şi să te urmărească. Ceea ce am de spus despre tehnică sunt următoarele: azi există zeci de cursuri de specializare.

Pe vremea când am început eu, lucram după programele lui Radu Nedescu, primul copil cu autism, recuperat în România. Nu ştiam nici engleză, deci informaţiile mele erau 0. Eu am învăţat întâi practic, şi abia la ani după, am avut prilejul să citesc teoria pentru ceea ce lucram.

Deci fiţi atenţi CE ştie terapeutul respectiv despre ABA. (din păcate, nu toate cursurile ABA pun accent pe practică, deci faptul că un terapeut a făcut un curs foarte scump, nu trebuie să vă spună că are şi experienţă pe măsura sumei plătite pe curs!) Voi reveni cu un articol cu întrebări pe care să le puneţi terapeuţilor, pentru a fi siguri că ştiu tehnica.

Echipa urmăreşte aceleaşi obiective!

3) De cine au fost coordonaţi

Un alt subiect delicat, dar foarte important pentru un părinte „începător în ale terapiei ABA”, şi nu numai. Pe principiul „spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti!”, ar trebui să mergeţi şi în ceea ce priveşte terapeutul copilului dvs. Un mentor este cel care formează un „învăţăcel”.

Verificaţi cine este coordonatorul respectiv, nu vă ghidaţi doar după un site bine promovat sau un tarif foarte mare! Dacă un coordonator şi-a format terapeuţii într-un mod rigid, şi cu copilul dvs., acel terapeut va avea tendinţa să lucreze la fel! Azi avem mii de exemple şi de cărţi (ce-i drept, în engleză!) care ne învaţă să fim UMANI cu copiii.

Azi nu mai lucrăm cu forţă, cu frici şi cu accentul pe partea cognitivă, ignorând complet emoţiile copilului şi socializarea!

Dacă aveţi deci un terapeut care a lucrat în acest mod până acum, verificaţi dacă este de acord cu acesta şi dacă este dispus să se schimbe. Nu plecaţi neapărat de la premisa că nu se va schimba niciodată, căci vă spun din experinţă că terapeuţi extraordinari au făcut miracole cu copiii, deşi până a veni în echipa mea, lucrau foarte rigid şi speriaţi de tot ce înseamnă JOC ŞI SOCIALIZARE. Urmăriţi acest site, am să scriu în curând despre aceste subiecte extrem de importante.

Eu am învăţat tehnică de la Cătălina Nicolescu, unul din cei mai buni practicieni ai terapiei ABA, consider eu, din România. O recomand cu toată responsabilitatea şi îmi asum această recomandare. Şi nu doar eu, ci şi speciliştii din UKYUP, cu care am colaborat.

4) Caracterul

Un alt subiect care arde. Probabil voi scrie într-o zi despre el, mai pe larg, dar acum vă spun doar esenţialul: nu angajaţi un terapeut care bârfeşte! A da feed-back înseamnă altceva decât a bârfi.

Sunt pusă deseori în situaţia de a asculta plângerile părinţilor despre terapeuţi, dar ceea ce aud are ca răspuns o soluţie, nu o bârfă: „Haideţi să vedem la şedinţă DE CE nu lucrează programele x!”, pun întrebări care să mă lămurească, spun ce ar trebui să facă terapeutul, NU ceea ce NU face!

Când un terapeut bârfeşte viaţa particulară a colegului său de echipă sau coordonatorul, sau modul său de lucru, fără să îi spună în faţă nelămuririle şi părerea lui, vă aflaţi în faţa unui om al cărui caracter lasă de dorit. Un astfel de terapeut va crea disensiuni în echipă şi nu se va ocupa de terapia copilului la nivelul la care este necesar pentru recuperarea acestuia.

Acestea sunt principalele caracteristici la care îi sfătuiesc pe părinţi să fie atenţi atunci când fie angajează un terapeut aba, fie îl păstrează în echipă.

Pentru orice detalii, mă puteţi contacta folsoind formularul de contact de aici.

Dacă alegeţi un terapeut fără experinţă, fiţi atenţi la ceea ce ţine de caracterul său, şi nu presupuneţi că nu va putea să vă ajute copilul, doar pentru că nu a lucrat niciodată! Determinarea şi moralitatea unui om îl fac să ajute şi să fie bun în domeniul pe care l-a ales!

Orice terapeut începător, care îşi doreşte cu adevărat să facă o carieră în domeniul ABA, va investi în sine însuşi!

Atenţie: NU INVESTIŢI ÎN FORMAREA TERAPEUŢILOR VOŞTRI! Un specialist devine specialist ÎNAINTE să vă ceară bani pentru meseria sa, apoi practică sub supervizare terapia, deci EL PLĂTEŞTE pentru cursurile sale! Nu vă lăsaţi păcăliţi, plătind pentru ceea ce terapeutul va folosi la alţi copii! Este de ajuns că plătitţi coordonatorul! Am întâlnit terapeuţi care cereau fără nici o ruşine părinţilor: „Dacî Monica vrea să lucrăm după regulile ei, de ce nu ne învaţă la şedinţă, şi vrea să facem un curs pentru asta?” Vă răspund acum dumneavoastră, dragi părinţi: PENTRU CĂ ŞEDINŢA DE COODONARE ESTE PENTRU PROGRAMELE COPILULUI, NU PENTRU FORMAREA TERAPEUŢILOR! TEHNICA, ÎN TEORIE, TREBUIE DEJA ŞTIUTĂ ÎN CLIPA ÎN CARE ÎNCEPI SĂ LUCREZI CU COPILUL!

# Scrie şi tu pe Invata.Crede.Iubeste, folsoind formularul de aici şi împărtăşeşte-ne din experinţa ta!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta!

Credinta

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta!

Distribuiți vă rog

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta!

 Singurătate. Singurătate şi iar singurătate. Aud peste tot acest: „M-am săturat! Urăsc să fiu singura din grup, fără partener! Prietenele mele au cu cine să se plimbe, să împartăşească vise şi frici, cu cine să mănânce, cu cine să iasă la un film!”

Şi nu zic că nu e greu uneori. Sau mereu:). Faptul că am ales ca laitomotiv al acestui blog „NU EŞTI SINGUR PE LUME”, nu înseamnă că eu nu simt uneori singurătatea . Destul de rar, ce-i drept, dar am şi eu momente de „singurătate la negativ”. (asta pentru că eu o văd ca pe ceva pozitiv. Oricât de bizar ţi s-ar părea, tocmai pentru că ştiu foarte bine cât de urâtă e singurătatea în doi, cea cu mine însămi este binecuvântare!) 🙂

Simt şi eu uneori nevoia să stau la poveşti cu cineva care să fie lângă mine, să nu trebuiască să dau un telefon unei prietene sau să mă deplasez 1 oră să mă văd cu cineva care să mă îmbărbăteze. Simt şi eu uneori nevoia să aştept pe cineva cu un fresh de portocale. (nu îndrăznesc a spune „cu cina pregătită”, căci am promis cândva că „nu mai fac mâncare niciunui bărbat, în viaţa mea:)). Mai bine mor decât să mai aud comparaţii cu altele şi ale lor mâncăruri extraordinare!” M-am vindecat de promisiune, însă încă nu ştiu cum ar fi să mănânce un el din ce am pregătit. M-aş aştepta să îmi replice imediat cel puţin un: „Nu e ca a mamei!”, dacă nu „Nu e ca a fostei!”) :))

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Sunt şi eu, deci, o femeie normală, cu dorinţe şi nevoi. Dar am învăţat câteva lecţii despre cum să mă tratez de dezamăgiri şi lipsurile unui umăr pe care să-mi odihnesc sufletul. Aşa că vă împărtăşesc, de sunteţi în pană de idei:)

Invită-L pe Hristos la masă! 

Oricât de „nebunească” ţi-ar părea ideea, să ştii că atunci când am citit-o undeva, nu mai reţin exact în ce carte, mi-am spus instant: „That`s it!”  De multe ori îmi era greu să mă şi rog la masă, atât de obosită emoţional eram, deşi nu îmi doream să mă căsătoresc, cu nici un chip. Nici măcar să aud de bărbaţi. 🙂 (mă iertaţi, domnilor, uneori e nevoie de mulţi ani să te vindeci după vânătile altora, făcute pe suflet!)

Sursă: google

Aşa că, de fiecare dată când simt că nu am poftă de mâncare, deşi vin după o zi întreagă în care nu am gustat nimic, sau când simt nevoia de a dialoga şi de a împărtăşi frustrările sau bucuriile de peste zi, şi am în faţa mea golul,  Îl invit pe El la masă. Motivaţia de a pregăti masa este atât de mare, ştiind că El va fi musafirul meu, încât, oricât de mult aş urî să gătesc, mă ajută să dau gust şi aspect adevărat mâncării.

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta!

Şi mă vindec treptat, cu fiecare masă pe care o iau cu El. De atâtea ori îmi vin îm minte versetele: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 19-20) şi „Putem zice plini de încredere: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:6)

Sunt încurajată apoi că oricât de fără gust ar fi mâncarea mea, El nu mă va părăsi pentru alta care are talente culinare mai bune, şi nici nu va permite ca în viaţa mea, dacă vreodată mă voi căsători, să rămână un bărbat care iubeşte mai mult gustul unei ciorbe, decât gustul respectului meu, şi al iubirii de Dumnezeu. Atâta timp cât asculţi de El, şi nu te depărtezi, fii încredinţată că îţi va deschide ochii când la orizont apare un „jug nepotrivit”.

Când împărtăşeşti cu Hristos bucuriile tale, când îi spui, nervoasă şi îndurerată, despre durerile tale, găseşti o pace care nu se poate găsi în prezenţa niciunui bărbat. Niciodată, oricât de mult te-ar iubi şi te-ar preţui el.

Există o reţetă simplă, dacă eşti necăsătorită şi te simţi singură, pe care o poţi pregăti de fiecare dată şi nu plictiseşte niciodată: rugăciunea!

Fie că vorbeşti cu El cu voce tare, în rugăciune, în timp ce mănânci, fie că asculţi melodii creştine, şi păstrezi tăcerea, cu siguranţă vei descoperi că NU EŞTI SINGURĂ PE LUME.

Tot ce trebuie să faci, pentru a-L avea pe Hristos ca musafir, este să VREI să-l inviţi şi să acţionezi în concordanţă cu dorinţa ta. Da, nu se va putea doar dacă vrei:). Ştii tu, poţi să vrei să slăbeşti, rugându-te 20 de ani, dar până nu ţii regim, şi nu îţi schimbi stilul de viaţă, nu ai să arzi niciodată kilogramele gândindu-te la un foc aprins:).

Roagă-te ca Domnul să-ţi dea o inimă plină de pasiune pentru El, înainte de a-ţi da una plină de pasiune pentru el.

Eşti necăsătorită şi te simţi singură? Invită-L pe Hristos la masa ta! Şi nu uita: ISUS NU E O POVESTE!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce? – întrebări pentru VEŞNICIE

Artistii lumii

De ce? – întrebări pentru VEŞNICIE

Distribuiți vă rog

De ce?

 

De ce, Doamne, de ce, Te ascunzi la fereşti

După vechile mâini ce ţes triste poveşti?

De ce, Doamne, de ce Tu cu grab` te piteşti

După praguri de viaţă şi nimic nu-mi vorbeşti?

 

De ce, Doamne,  atâtea „De ce”-uri pe buze

De ce, Doamne se ninge cu zăpadă de frunze?

De ce, Tată, se nasc din nenaşteri

Dovezi de iubire pe pat de cunoaşteri?

 

 

De ce, Doamne, speranţe se ard la ferestre

În loc de lumini şi poveşti de poveste?

De ce, Doamne, ard vechi felinare

La poalele crucii, la Tin` la picioare?

 

De ce, Doamne, Tu Domn ne rămâi

De ce, Doamne Tu crud nu ne spui:

„Pleacă, străine, te du înainte

Sătul sunt de rugi cu reci necuvinte!”

 

De ce, Doamne, laşi paşilor noştri putere

Să urce pe Golgota borcanul cu miere?

De ceplângi Tu, Doamne, la crucea de vremi

Şi cu mâini tremurânde la Tine ne chemi?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog

Artistii lumii

Prea târziu

Distribuiți vă rog

Prea târziu

 “Prea târziu, prea târziu e, Isuse

Prea târziu să mă-nchin `n faţa Ta.

E târziu ca păcatul să-mi blestem

Căci iertări nu mai ai, şi de-ai vrea.

 

Prea târziu să regret azi, Isuse

Căci nici timpul n-o să mă mai vrea,

Prea târziu să-ngenunchi şi-eu Isuse

Ai atâţia, ce-averuri ţi-ar da.

 

Eu n-am bani, n-am averi, am doar vorbe

Eu n-am decât genunchi să mă plec

Doar să-nchin a mea viaţă, Isuse

Şi prin faţă-Ţi cu lacrimi să trec.

 

Să mă uit azi cu jind la iubirea

Ce-o dai altora care Te-au vrut

Să plâng viaţa-mi ce-aşteaptă bătaia

De cuie gasite in propriu-mi mormânt.”

 

„Nu-i târziu, nu-i târziu azi, copile

Tu degrabă porneşte spre mal

Şi coboară din barcă, iubite

Sunt pe mare, te duc la hotar!

 

Nu-i târziu să-mi dai mâna ta mică

Şi în pumnu-Mi s-o strâng plin de har

Nu-i târziu, drag copil, viaţa toată

Să-Mi predai, să-ţi dau pacea-Mi în dar.

 

Nu-i târziu, nu-i târziu, necredinţei

Să-i ajut să te scape de chin

Nu-i târziu morţii tale să-i cumpăr

Cu-al meu sânge-amânare şi

 

Plin de-o altă viaţă să stai lângă Mine

Să primeşti şi tu azi, meritat, din iubire

Vino azi, copile pierdut, cu noroiul pe tine

Să te curăţ şi-apoi să te-mbrac

În a mea mântuire!”

 

# Dacă vrei să scrii pe acest site, aştept un e-mail la: psihoterapeut.monica@gmail.com

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

Credinta

De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

Distribuiți vă rog

De ce este necesar botezul în apă, dacă L-ai primit pe Hristos în viaţa ta?

E un subiect pentru care ştiu că voi fi împroşcată cu noroi. 🙂 Ştiu şi-mi asum. Eu, cea „spălată pe creier de pocăiţi”, îmi asum ura sau batjocura celorlalţi, pentru că sunt principalul martor al minunilor din propria viaţă. Şi dacă Dumnezeu m-a ales, (şi nu dintre cei învăţaţi, ci dintre oamenii simpli, dintre pescarii oarecare, de pe marginea drumului) n-am cum să tac. Ar fi ca atunci când m-aş căsători în secret cu cineva şi l-aş ţine ascuns sub căpistere, ca pe iedul cel mic, de frica lupului:).

Aşadar, de ce e necesar botezul?

„Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta, pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (sublinierea îmi aparţine) Prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” (Romani 10:9-10)

Nu este de ajuns să crezi, la nivel intelectual, că există Dumnezeu. Că a înviat din morţi şi că … şi că .. şi că …

Sursa: Youtube

Biblia ne spune clar că „şi dracii cred şi se înfioară”. Pentru a fi mântuit, trebuie să simţi. Şi atunci când simţi, mărturiseşti. Nu ai cum să-mi spui că nu este aşa. Am să-ţi exemplific:

Fără un act concret, nimeni nu te crede: că eşti căsătorit, că exişti, că eşti român, etc. Dacă nu ai avea un certificat de naştere, ai fi nimeni. Dacă nu ai avea un certificat de căsătorie, nu ai fi soţia lui Ionescu, ci doar simplu, Gabriela. (să zicem). Dacă nu ai avea un buletin, nimeni nu ţi-ar şti cetăţenia şi alte date personale. Exact aşa este şi cu botezul. Când Dumnezeu te scoate din ţara unde ai trăit numai război, şi te duce în ţara păcii, nu o face punându-ţi pistolul la tâmplă, sub ameninţare. Se arată ţie cu adevărat, îţi vorbeşte ţie, te cheamă pe tine, pe nume.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Şi dacă aşa au stat lucrurile şi în viaţa ta, şi crezi că El a fost cel care te-a salvat, cum altcumva ai putea să spui lumii că ai fost scăpat de la moarte, decât „înscriindu-te în registrul numit Biserica Sa”? Şi cum altfel te-ai putea înscrie, decât lăsându-L pe Dumnezeu (Tatăl tău) să te recunoască şi să semneze pentru tine?

Când ai fost mic, deşi nu ai fost conştient că tata a semnat venirea ta pe lume, când te-ai făcut mare, ai recunoscut în faţa tuturor că el este tatăl tău. Nu ţi-a fost ruşine cu el. Din contră, te mândreai că îi eşti fiu. (nu vorbesc aici despre părinţii abuzatori, de care ţi-e teamă, etc)

Tot la fel, dacă vrei să te numeşti creştin, trebuie să ai un buletin de identitate. Îl poţi obţine numai mărturisind public, de bunăvoie, că aparţii familiei lui Hristos.  Că Îl ai ca Tată pe Dumnezeu şi ca Frate pe Isus Hristos.

De ce nu este de ajuns doar să CREZI? De ce mai este nevoie să şi mărturiseşti public? Răspunde-ţi singur, gândindu-te la clipa când vrei să te căsătoreşti. Să poţi fi soţul legal al unei femei, ai nevoie ca un for mai înalt decât tine, să ateste acest lucru:). Dacă refuzi să oficializezi relaţia, într-adevăr, nu înseamnă că nu poţi trăi în continuare cu acea femeie, dar înseamnă că nu îţi iei nici un angajament serios, pentru toată viaţa, faţă de acea femeie. Înseamnă că poţi să pleci oricând, în aceeaşi măsură în care, dacă nu ai o cetăţenie clară, NU poţi avea drepturile ţării respective.

Botezul nu te face creştin. (nu apa te spală de păcate) Doar credinţa sinceră în Isus Hristos o poate face. Însă botezul atestă cetăţănia ta, „starea ta civilă”. Nu te botezi pentru a fi mântuit, ci te botezi pentru a avea un certtificat legal de creştin. Botezul reprezintă recunoaşterea publică a unui legământ făcut în inima ta, cu Mântuitorul tău.

Pastorul bisericii  Agapia, unde sunt membră, a folosit o imagine care m-a ajutat să înţeleg exact scopul botezului: „Botezul este ca verigheta pe care mi-o pune pe deget soţia mea. Dacă o port, arăt fără ruşine că sunt soţul ei.” La fel şi noi, creştinii, când Îl mărturisim pe El ca Domn şi Mântuitor, recunoaştem, nesiliţi de nimeni 🙂 şi cu mândrie, că suntem copiii lui Dumnezeu.

Nu apa ne sfinţeşte, ci sângele Mântuitorului. Apa este un simbol.

De ce, dacă este doar un simbol, sunt obligat să mă scufund? 

Nu eşti obligat, în primul rând. Ci simţi. Nu eşti obligat să iubeşti un om, dar pentru a fi căsătorit cu el, ţi se cere să semnezi un act, apoi să porţi o verighetă. Scriptura spune clar, că pentru a fi mântuit trebuie să mărturiseşti. Ce-i drept, au fost situaţii în care oamenii au fost botezaţi cu pământ, din lipsă de apă. Dar au mărturisit. Apoi au trăit o viaţă în concordanţă cu mărturia lor.

Aşadar, botezul este important pentru că numai astfel poţi fi mântuit. Ceea ce trebuie să înţelegi este însă că, repet: nu el te va face creştin adevărat.

Creştin eşti după ce crezi.

# Dacă vrei să scrii pe acest site, aştept un e-mail la adresa: psihoterapeut.monica@gmail.com

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
De ce protestăm? România, ţara cu prea mulţi păstori?!

Credinta

De ce protestăm? România, ţara cu prea mulţi păstori?!

Distribuiți vă rog

OUG 13. OUG 14. Dragnea. PSD. Revoluţie. Şi lista poate continua. Cam asta a fost laitmotivul ultimelor săptămâni, în România. Televiziuni, raiting, totul şi nimic.

Nu fac politică şi nu am nici o treabă cu partidele. Ceea ce vreau să spun în câteva paragrafe, este durerea mea, ca şi creştin. Nu scriu în calitate de simpatizantă a vreunui grup politic, ci în calitate de cetăţean al unei ţări prîn care sunt doar trecătoare. Sau, cum zicea Rick Warren: „chiriaşă”.

Scriu pentru că, citind cartea lui A.W Tozer, „Rutină, putreziciune sau trezire”, (recomand!) am simţit un cuţit în inimă. Inima asta care bate pentru ţara mea, şi pentru Dumnezeul meu. L-am simţit pentru că în tot timpul acesta al protestelor, am fost înjunghiată de multe persoane, inclusiv rude de sânge. Oameni pe care Dumnezeu îi iubeşte ca şi pe mine, care mi-au fost aproape în clipe grele, poate, oameni frumoşi şi dragi, dar care au înţeles că rostul nostru, al tinerilor, este acela de a „sta cuminţi, să nu ne omoare vreun nebun, în stradă” sau acela de a răspunde întrebării: „Cu ce te afectează pe tine, în mod direct, legea asta? Tu nu eşi mai deşteaptă ca ei!” etc. Cu tot respectul pe care-l port fiecărui om frumos din lumea asta, îndrăznesc să spun următoarele:

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

¤ ca şi creştin, ştiu aşa: că Dumnezeu, cu mii de ani în urmă, a poruncit poporului Israel: „Aţi locuit destulă vreme pe muntele acesta. Întoarceţi-vă şi plecaţi!” (Deuteronom 1:5-8) Şi versetul acesta mie mi-a amintit de ţara mea şi de noi, românii, în zilele noastre. Versetul acesta, în situaţia de faţă, îmi vorbeşte despre obişnuinţă, despre egoism, despre mulţumire de sine şi confort. Adică, tăcând, suntem acei creştini CĂLDUŢI, care preferăm să stăm în paturile noastre confortabile, să ne vedem de joburile noastre, (unele dintre ele mai mult decât bine plătite) să ne creştem copiii, şi să ne prefacem că toate aceste activităţi ne ocupă tot timpul. Apoi nu ieşim în stradă şi nu cerem dreptate pentru că ne e teamă de consecinţe negative. Dacă ne omoară în stradă vreun drogat?! (să-mi citez câteva cunoştinţe)

Versetul acesta îmi spune într-adevăr despre „psihologia rutinei şi despre dictatura obişnuinţei”. (A.W. TOZER) Îmi vorbeştre despre noi, cei care preferăm să trăim într-un cimitir în care ştim foarte bine că nimic nu se mai poate schimba, decât puţină tămâie în plus, câteva flori în plus, ceva morminte surpate, ori niscaiva oameni care plâng. Toate, într-o mişcare de rotaţie, care nu face altceva decât să se întoarcă, mereu şi mereu, de unde a plecat.

Despre noi, cei care ne facem că nu vedem că inamic nu este un anumit partid ori un an anume domn Dragnea, ci omul dinăuntrul nostru. Noi înşine, mic cu mare, creştini care susţinem că suntem una cu Hristos, formăm o pătură putrezită, dar parfumată foarte bine, astfel încât să nu vină cineva să o verifice. E de ajuns să miroasă bine, restul e… can can. Ne ascundem, se pare, în spatele aşa-numitelor „lipse de timp, de energie, sau de rost”, pentru a nu recunoaşte că de fapt, singurul nostru duşman este o atitudine egoistă, de a admite lucrurile aşa cum sunt ele. Susţinând apoi, că alţii trebuie să decidă soarta ţării, nu noi. Parcă am repeta în biserică aceleaşi refrene pe care le cunoaştem de ani de zile, dar automat, fără pic de sentiment.

Video: YOUTUBE

¤ Trăim într-o ţară liberă, unde nimeni nu ne împuşcă pentru că ne rugăm, pentru că iubim un Dumnezeu care pentru mulţi este o iluzie, şi unde avem voie să facem orice. (ironică fiind acum, spun: inclusiv să furăm fără să fim pedepsiţi!) Dacă avem libertatea asta, oare nu este datorită harului nemăsurat al Lui? Oare atunci când primim un cadou trebuie să-l primim ca şi când l-am merita? Şi dacă suntem liberi, nu ar trebui oare să acţionăm şi să strigăm cât putem: „Dreptate!”? Da, cu riscul propriei vieţi!

¤ statul acesta nu este o entitate în sine; statul înseamnă oamenii din care este alcătuit. Pentru a schimba ceva în stat, trebuie intervenit prin schimbarea oamenilor din el. M-a marcat un paragraf din cartea „Rutină, putreziciune sau trezire”, care spune aşa: „Dovada că o biserică a intrat în putreziciune secetoasă este existenţa a 3 păcate: păcatul neprihănirii proprii, păcatul judecării altora şi păcatul mulţumirii de sine.”

 Acest paragraf m-a dus cu gândul la România din aceste zile. România putrezeşte sub ochii noştri, tocmai din cauză că avem senzaţia că suntem bine aşa cum suntem. Neimplicaţi, dar cu scuzele perfecte: statul ştie mai bine ce face, noi nu avem experienţă şi nici putere să ne luptăm cu el! Când suntem mulţumiţi cu starea noastră actuală, de ce să mai cerem schimbare? România putrezeşte sub ochii noştri pentru că îi judecăm pe alţii, înainte de a începe schimbarea cu noi înşine. Vă amintiţi de clipa când Mântuitorul a spus că unul din ucenici Îl va vinde? Ce au răspuns ei? „Doamne, cu cumva sunt eu?” Cum să nu mă lovească în inimă acest răspuns, când ţara noastră cam cu asta se confruntă acum? În loc să dea vina pe ceilalţi, întrebând: „Doamne, nu cumva e el?”, ucenicii s-au îndreptat fiecare spre sine. Nu credeţi că aşa ar trebui să procedăm şi noi acum? Că ar trebui să ne întrebăm ţara, cu smerenie şi curaj, asumându-ne responsabilitatea pentru duritatea unui adevăr: „Românie, nu cumva sunt eu cel care te vinde?”, tocmai pentru că nu fac nimic să te scot din mâinile celor care vor să te urce pe cruce?

Închei, citându-l pe Tozer: „Diferenţa între un picior de lemn şi un picior bun este că, dacă înţepi piciorul de lemn al unei persoane, persoana în cauză nu-şi dă seama.” 

Haideţi să nu fim picioarele de lemn ale unei ţări în care s-a murit pentru libertate! Să fim unele reale, care reacţionează la durere. Şi când ţara ne e ameninţaţă cu moartea, ar trebui să ne doară. Să ne plecăm pe genunchi şi să strigăm plini de smerenie: „Doamne, ai milă de noi!”

 

*Dacă vrei să scrii pe acest site, aştept un e-mail la: psihoterapeut.monica@gmail.com

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.