Etichetă: iertare

Cum simte, după 16 ani, eleva-cuvânt, despărţirea de profesorii-destin?

Oameni cu aripi

Cum simte, după 16 ani, eleva-cuvânt, despărţirea de profesorii-destin?

Distribuiți vă rog

Încep cu sfială. În tăcerea care mă caracterizează. Cea care vorbeşte mai bine decât mine, şi mai corect decât gramatica cea mai curată.

Încep prin a vă spune, oameni frumoşi, că Liceul Mihai Viteazul mi-e azi altar pe care aş arde toate durerile ce m-au străpuns de-a lungul vieţii. Altar făcut din lacrimile vărsate pe vremea când mi-era „cimitir al tinereţii”, când îi uram până şi umbra.

Azi, după 12 ani, opresc lacrimi în colţ de suflet să-mi rămână să plâng tot ce-a fost. După 12 ani de când l-am văzut pentru ultima oară, când i-am păşit pragul şi l-am urât mai curat decât cel mai sincer păcat spovedit, îmi plec fiinţa în faţa lui şi îngenunchez la margine de Dor să recunosc, cu smerenie, că el a fost cel care m-a trimis în lume.

Cu smerenie, zic, pentru că eu, cea care, în urmă cu 12 ani, am călcat pământu-i în picioare şi am strivit sub tălpile mele nedreptăţile şi frica de necunoscut, am crescut frumos datorită sufletelor ce au crezut în mine. La început cu reţinere, mai târziu cu încredere, şi-ntr-un final cu strigăte de bucurie.

Am învăţat să iubesc frumos. Cu sfâşieri, cu lacrimi, în chin şi pe rug uneori.

Am învăţat să renunţ tăcut. Strigând pe genunchi, la un Dumnezeu pe care nu-L cunoşteam.

Am învăţat să primesc. Judecată şi dreptate, bucurie şi tristeţe.

Am învăţat să mă mânii curat. Privind în ochi oamenii ce mă creşteau spre a deveni.

Oamenii de atunci au devenit azi OAMENI. Cu majuscule, pentru că atunci când „te faci mare” înţelegi tot ce odinioară judecai, strigai şi umileai. Înţelegi că OAMENII aceia aveau neputinţele lor, că fuseseră nedreptăţiţi, la rândul lor, şi învăţaseră supunerea. Aveau demnitatea lor, şi deveniseră dascăli. Aveau fricile lor, şi deveniseră tirani. Aveau ceea ce eu, atunci, nu aveam, şi mi-au semănat în suflet, răscolindu-mi fiinţa: Respect!

OAMENII aceia sunt Profesorii pe care de atâtea ori îi imitam, îi stresam şi îi aruncam la gunoi pentru un pumn de rebeliune. Nu ştiu alţii cum au fost, dar eu, când îmi amintesc vremurile acelea, îmi strâng cu degete tremurânde ruşinea de a-i fi judecat uneori exact pe cei de la care am învăţat mai târziu să fiu, la rândul meu, dascăl. Unul altfel poate… puţin mai tăcut, puţin mai retras, dar mai ales, puţin mai puţin decât au fost dumnealor.

Mi-aduc aminte că am fost revoltată pentru reţinerea cu care am fost trimisă la olimpiada de psihologie, de doamna profesoară  Marga Panait. „Cum să nu creadă în mine? Cum să nu aibă încredere că voi lua măcar un amărât de 7?” o întrebam pe mama, cu ochii plini de lacrimi. N-aveam pe atunci de unde să ştiu că într-o zi, datorită dumneaei deveni-voi terapeut.

Doamna profesoară, în urmă cu 12 ani, în aceeaşi lună Mai, m-aţi îndrumat să merg la Psihopedagogie Specială: „Cred că ţi s-ar potrivi. Poţi lucra cu copii şi adulţi cu nevoi speciale. În şcoli sau organizaţii. Acolo te văd…!”

Acolo sunt azi, doamna profesoară, cu tot cu fricile mele de necunoscut, pe care le-am transformat în aliat. Pentru ceea ce sunt, n-am cum să vă mulţumesc! Pentru că oamenilor care mi-au netezit calea nu le poţi da vorbe. Le dai doar suflet. Atât vă dau…

Mi-aduc  aminte de domnişoara dirigintă, Camelia Ionescu, inegalabilă prin tot ce inseamnă feminitate la puterea infinit. Pe care am imitat-o atât de bine într-o scenetă în limba engleză, încât dumneaei însăşi s-a confundat cu mine, într-una din pozele rămase amintire…

„Când am făcut noi poza asta?” m-aţi întrebat. „Nu sunteţi dumneavoastră, sunt eu, am făcut o scenetă…” , v-am răspuns mândră de isprava mea, şi toată clasa râdea pe sub mustăţi. Cu teancul de cărţi într-o mână, cu pălăria nelipsită şi rochia verde prinsă cu centură, mă recunosc azi în cea care aţi fost. Singura diferenţă este aceea că eu nu am ajuns dascăl. Acum, după 11 ani, colegi dragi îmi spun, deloc ironic: „Semeni cu doamna dirigintă!” 

Semăn, n-aş avea cum altfel, pentru că, după proba de limba franceză de la bacalaureat, mi-aţi spus frumos: „În viaţă trebuie să alegi între a face carieră şi iubire! Tu ai ales iubirea!” Am ales atunci, ce-i drept, o mare iubire din care m-am ales cu răni ce şi azi sângerează, dar din ea am făcut o iubirea mai mare decât toate iubirile lumii: iubirea de Cuvânt! Şi cuvântul e d(o)ar (de la) Dumnezeu.

Cu cărţile în braţe şi în suflet sunt şi eu azi. Şi sper ca atunci când vă voi îmbrăţişa, să vă pot spune frumos: „Am ales să fac din Iubire cariera cea mai frumoasă! Asta de psihoterapeut!”

Cum să vă mulţumesc? Aş fi banală şi rece… mă văd în dumneavoastră şi vă veţi vedea în mine… căci v-am ales model de feminitate creionată cu cerneală, nu cu farduri scumpe.

Mi-aduc aminte de domnul profesor Valentin Turcu. Nu mi-a fost profesor, dar îl cunoşteam pe de rost de la părinţii mei, pentru care era referinţă. În demnitate şi în respect. Tare şi-au dorit să-mi fie dumnealui profesor, şi tare dezamăgiţi au fost când am venit acasă tristă, şi-am întrebat  cu voce stinsă… „N-am avut noroc! Ce o să fac cu talentul meu? ”

Îmi pusesem speranţe în creionul meu. Şi-am rămas până azi cu portretul făcut de părinţii mei. Celui de care şi azi îşi amintesc cu atâta respect!

A venit odată la una din orele noastre de psihologie, trebuind să o înlocuiască pe doamna profesoară. M-a pus să citesc un eseu pe care îl avusesem ca temă, pentru olimpiadă. Nu uit nici azi tema: EMPATIE! Asculta atent, privindu-mă fix. Mi-era frică şi să ridic ochii din caiet. Nu pentru că mi-ar fi dat o notă proastă, ci pentru că în faţa unui OM pe care proprii părinţi l-au respectat mai mult decât orice, nu poţi privi şi-atât.

Mi-aţi scris, domnule profesor, în urmă cu câţiva ani, recenzia cărţii  pe care am publicat-o. Nu v-am mulţumit atunci. Nici n-aş avea cum! Rămâneţi Cuvânt. Tot ce-aş putea face este o lansare de carte în liceul care rămâne… pentru totdeauna, al meu!

Mi-aduc aminte de toate orele. De materiile al căror scop nu-l înţelegeam: matematica şi fizica ocupă locul central.

Doamna profesoară  Ecaterina Bădele, nu pricepeam nimic şi tot ce-mi doream era să ajung mai repede la facultate, să scap de absurdităţi. Cu ghilimele de rigoare. J Nici azi nu înţeleg o boabă, dar nu pot să uit dăruirea cu care ne explicaţi. Ajungeam acasă şi o întrebam pe mama cum poate un elev să fie atât de bătut în cap (adică eu!) încât să nu priceapă nimic de la un om care explică atât de pasionat. Noroc cu răspunsul ei sincer: „Cu cin să semeni, mamă? Eu şi tati suntem paraleli! Stai calmă!” şi-am stat calmă pân la facultate, când au început să ne explice principii care se aseamănă cu fizica. Nici acum nu pot înţelege paralelaJ, dar ce ştiu e că dacă aş avea un copil, tare mult mi-aş dori pentru el un profesor de fizică atât de pasionat de meserie.

De matematică mă leagă o vecie de frumos: Domnule profesor  Gabriel Tica, mi-aţi călăuzit paşii în şcoala generală, când aveaţi cu câţiva ani mai puţini decât am eu acumJ. Aţi rezolvat problema sufletului meu la finalul clasei a 8a, când, cu ochii în lacrimi, mi-aţi spus curat: „Continuă să scrii! Ai un mare talent!” Când toţi oamenii mari spuneau că trebuie să-mi văd de carte, nu să pierd vremea scriind aberaţii, dumneavoastră, OM cu litere mari, aţi pansat sufletul meu cu vorbele care mi-au fost alinare de fiecare dată când ceilalţi îmi  renegau pasiunea. M-am întrebat mereu dacă nu cumva motivul pentru care nu mi-aţi judecat pasiunea a fost acela că eraţi mai aproape de vârsta mea şi nu vă ninseseră încă dezamăgirile vieţii? Tare aş dori însă ca azi să fi rămas la fel, şi să vă încurajaţi elevii să îşi trăiască până la epuizare visele!

Am citit cândva, într-un manual de psihoterapie, că cei mai buni psihoterapeuţi sunt cei care au partea artistică foarte dezvoltată. Pentru că ei deţin empatia necesară vindecării OAMENILOR. Şi-atunci mi-am amintit de dumneavoastră!

Scriu şi azi, deşi nu trăiesc din asta. Matematică ştiu cât să nu mor de foame, să număr banii J şi să calculez câţi ani sunt de când v-am îmbrăţişat prima şi ultima oară şi am rămas în suflet cu siguranţa că „ARTIŞTII LUMII, DIN NAUFRAGIU, REFAC O LUME!”

Artiştii lumii încearcă să înoate

Chiar sub asfalt, când sunt respinşi sau trişti

Pot fi bolnavi, ciudaţi, dar peste toate,

Iubiţi divinitatea din artişti!

Agonizează smirna în lavandă

Le-nmiresmează clipa, Duhul Sfânt,

Ei dăruiesc o altfel de ofrandă

Prin pâinea rumenită în cuvânt

Sunt când pe-un colţ de stea, când rătăciţi

Lucizi, însinguraţi sau fantezişti

Să îi iertaţi şi-apoi să-i ocroţiţi

Căci poate, nici n-au vrut să fie artişti.

Artiştii lumii Merg pe Titanic

Durerea lumii O simt organic

Doar ei rezistă

Şi prin minune

Din naufragiu, Refac o lume.

(Clara Mărgineanu, Artiştii lumii)

 

După 16 ani, domnule profesor, strâng în pumni respectul pe care vi-l port şi atunci când simt că nu mai pot, lovesc cu ei în Dumnezeu. Şi aşa cedează durerea. Ştiu că un OM a dat sens vieții mele. Şi OMUL acesta e ca aparutul de ţinut viaţa… chiar când toate sunt moarte în mine.

Spunea Adrian Păunescu odată: „Am făcut pentru noi un spital de nebuni.” Pentru noi, artiştii ăştia neînţeleşi, zic eu. Şi dacă în spitalul ăsta măcar un OM să mă viziteze am, mi-e de ajuns să rezist tratamentelor lumii. Chiar dacă sunt al naibii de puternice… Şi OMUL acela aţi fost cândva DOAR dumneavoastră!

Domnilor profesori, ati dat viață cimitirului meu prin suferință. Aceea pe care o simțeam ori de câte ori intram pe poarta infernului ce-l vedeam atunci. Tot ce-mi permit acum să vă rog, cu tot respectul ce m-ați învățat să-l simt, este să nu tăiați aripile elevilor dumneavoastră!  Chiar dacă pasiunile lor nu au nici un sens pentru dumneavoastră, vă rog să mă credeți că pe unii dintre ei tocmai aceste non sensuri îi țin în viață.

Pe mine arta m-a trăit.

M-am vindecat prin cuvânt mult mai bine decât m-ar fi vindecat toate medicamentele marilor medici. Tot prin artă am salvat vieți fără să ştiu. Oamenii citeau şi plângeau. Îşi spălau durerile şi păcatele cu lacrimile şi se vindecau. Vă rog fierbinte să nu-i judecați pe elevii aceştia enervanţi de cele mai multe ori, tupeişti sau rebeli!

Dați-le drept la cuvânt! Să se exprime. Să strige. Să plângă! Să vă spună că îi doare nedreptatea vieții! Sau a dumneavoastră, uneori.

Vă rog fierbinte să le arătați că şi dumneavoastră greşiţi!  Pentru a înțelege că greșeala face parte din normalitate, din uman şi din fumuseţe!  Altfel ajung rând pe rând în spitale de psihiatrie, sau în cabinete de psihoterapie, convinși fiind că ei sunt defecți.

Dați-mi mâna dumneavoastră, să facem o horă a sufletului! Să-i înțelegem şi pe cei neînţeleşi! Să-i iubim şi pe cei de neiubit! Unii dintre ei trăiesc drame reale în familiile lor. Sunt abuzaţi. Neiubiţi şi trădați de propriii părinți. Fiți dumneavoastra părinții pe care şi i-au dorit! S-ar putea ca într-o zi, tocmai unul din neînţeleşii aceştia să vă ajute propriii copii să se înțeleagă!

Nu-i disprețuiți, pentru că s-ar putea ca într-o altă zi, tocmai ei să vă învețe copiii ce înseamnă empatia!

Iar pe voi, dragi elevi, vă rog,  cu lacrimile strânse în cuvinte, să nu vă lăsați visele să moară!

Aveți curaj să vă faceți scuturi din lacrimi şi să luptaţi cu ele împotriva celor ce vă atacă! Aveți curaj să le spuneți cu respect profesorilor voştri despre pasiunile voastre!

Învățați!

Orice!

Atât cât puteti! Mai mult decât vi se cere! Daţi-vă dreptul să fiți mediocri la ce nu puteţi înțelege şi faceți maraton cu pasiunile voastre!

John Maxwell a spus odată să nu puneți vulturii să înoate şi raţele să zboare! Pentru că îi veți distruge şi pe unii şi pe alţii! !

Dragi elevi, nu lăsați Facebook -ul să vă cumpere timpul! El trece şi nu dă dobândă! Nu vă va plăti ratele, nu vă va creşte copiii!

Fetelor, nu faceţi din fețele voastre cărți de colorat, folosind doar farduri pentru frumusețea voastră! Aveți una interioară pe care numai un bărbat adevărat o va prețui! Comoara cea mai mare a unei femei, care nu va seca niciodată, este feminitatea. Iar feminitatea nu e egală cu sexualitatea dusă la extrem. Asta prezentată pe toate posturile tv.

Citiți!

Fardaţi-vă sufletul şi parfumaţi-vă inima cu învățături sănătoase! Ele vă vor învăța respectul. Feminitatea adevărată şi dragostea pentru simplitate. Luați ce este util de la fiecare profesor cu care interacţionaţi! Învățați din greşelile dumnealor şi fiți, pentru cei de după voi, exemple de urmat!

Alegeți-vă parteneri de viață cu care să împărțiți cărțile cele mai frumoase, fricile cele mai profunde şi iubirea cea mai curată! Nu vă lăsaţi înşelate de aparențe , sub măştile unor bărbați care fac bani din naivitatea altor femei sau din afaceri ilicite!

Nu vă lăsați abuzate, ca aşa zisele vedete de plastic! Meritaţi un loc mult mai frumos decât un spital de psihiatrie, în care să vă petreceți tinerețea!

Iar voi, băieți frumoşi, nu vă întreceţi în mușchi, decât dacă doriţi să vă faceţi din sănătate o carieră! Nu în perfecţionisme de mahala, dorind să cuceriți femei de bisturiu! Meritaţi mult mai mult decât plastic, culori şi tocuri, pe care să vă sprijiniți sufletul obosit! Iubiți-vă într-atât, încât să preţuiţi singurătatea în locul atâtor fake-uri promovate de media.

Tineri frumoşi, sunteţi generaţia pe mâna cărora vor fi copiii voştri într-o zi! De voi depinde unde alegeți să vă petreceți viitorul!

Ştiu că e greu să rezişti într-o lume în care un dascăl câştigă cât jumătate din consumaţia unui manelist, la un restaurant de fiţe. În care majoritatea profesorilor trăiesc cu frica abuzurilor din partea părinților cu maşini scumpe şi boli psihice tratate de droguri şi alcool. În care notele se obțin uneori pe favoruri sexuale şi diplomele se scriu oricărei „Domnişoare Columbeanu”.

Ştiu că învățământul românesc e azi cu mult sub nivelul ratingului Tv. Şi mai stiu că Dumnezeu e un fel de Bordea. Ăla de la Stand Up Comedy! Parcă era şi angajat la Capatos. Nu mai ştiu dacă e, căci nu mă uit la Tv. (Să nu credeți că eu nu râd sau că-l disprețuiesc pe Bordea. Am râs cu poftă la trăznăile lui, şi l-aş asculta până la refuz. Dar doar atâta timp cât face din Stand Up artă. Nu mahala!)

Sunt o neinformată, în ale vedetismelor, stiu şi asta! Pentru că nu accept să facă televiziunea instrucție cu mine. Şi nici să învăț după manualele de terapie de cuplu ale Adrianei Bahmuţeanu.

Scriu cu sufletul strâns. E dureros să te întorci în timp şi să-ți dai seama că acel cimitir pe care l-ai urât 4 ani din viață, e locul unde azi ai da ani din ea să-l înviezi!

Pentru că azi, după 12 ani, văd în licee adevărate lagăre. De libertate, ce-i drept, dar una înțeleasă nu prost, ci periculos de greşit! O înţelegere care te duce în spatele gratiilor. Ale spitalelor sau ale închisorilor. V-aş scrie multe, OAMENI frumoși… v-aş îmbrățișa pe fiecare în parte să vă dau din puterea mea de a răzbate. Putere primită pe gratis din Cuvânt. Al lui Dumnezeu.

Cu sufletul în ultima bancă de la mijloc, a clasei a XII-a E, mă înclin în fața celor ce mi-au creionat viața în culori mai frumoase decât orice Armani. Dior sau Arden.

 Şi şă ştiţi un lucru: sufletul meu e marca Baileşti!

Şi-o duc cu mine peste tot, şi mă mândresc cu ea. Pentru că miroase a vis. Are gust de glorie şi arată a binecuvântare!

Îmi îmbrățișez liceul, de aici, de departe, cu brațe de vers şi cu putere de artist nebun. Şi fiecăruia din OAMENII care mi-au trasat frumos viitorul, le construiesc un palat în inima mea. Să -şi odihnească acolo sufletul obosit. De atâta lumesc…

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ!, scrisă în perioada liceului, şi află poveşti nespuse…

 

Distribuiți vă rog
Când iubim? La prima vedere sau la prima degustare?

Relatii

Când iubim? La prima vedere sau la prima degustare?

Distribuiți vă rog

Nu (mai) cred în dragoste la prima vedere. Am înțeles într -un final, după ani de detenție şi dependenţe, că fluturaşii din stomac nu se găsesc nici măcar în  DEX cu sinonimul IUBIRE.
Nu, nu iubim din prima secundă. Nu, nu iubim nici în 2 săptămâni. Nici în 2 luni. Iubim când suferim o dată cu omul de lângă noi. Când e cel mai de neiubit. Când are o boală incurabilă şi rămânem lângă el, deşi avem libertatea să plecăm.
Iubim când omul de lângă noi vrea să plece lângă altul, si noi ne frângem mâinile în rugăciune, pentru liniștea lui.
Iubim când trece fericirea, nu timpul.

Dumnezeu nu ne iubește în funcție de timpul petrecut cu El în rugăciune. Ne iubește necondiționat, si atunci când plecăm la colindat străzi pline de idoli.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Iubirea vine după o prietenie care s-a legat atunci când doi oameni păcătoși ţi-au deschis sufletele unul în fața altuia, când au plâns unul pentru altul sau unul în brațele altuia, când s-au rugat unul pentru altul, spre vindecare şi iertare.
Iubirea nu vine după o noapte fierbinte de sex. Nici înainte de noaptea aceea perfectă. Cu lumânări şi petale de trandafiri.

Aia se cheamă banalitate.
Iubirea vine după ce afli despre omul de lângă tine cele mai mari păcate, cele mai de neiertat greșeli, şi, cu toate astea, alegi să rămâi lângă el.
Iubirea vine când pleacă toate celelalte: Egoism. Minciună. Trădare. Frică. Delăsare. Ori  Frumusețe. Tinerețe. Senzualitate.

Iubirea vine când păşeşti fără să vrei pe covor de spini şi mai găseşti puterea să fugi până la primul mănunchi de vreascuri, să aprinzi focul la care să-şi dezgheţe frica…
Nu, nu cred în dragoste la prima vedere.

Eu cred în dragoste la primul motiv de neiubire.
Tu?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Vindecarea începe cu Dumnezeu!

Credinta

Vindecarea începe cu Dumnezeu!

Distribuiți vă rog

Vindecarea începe cu Dumnezeu! Ne îmbolnăvim de iubiri înţelese greşit. Puţin câte puţin, cu zâmbetele mirosind încă a primăvară, ne transformăm în fluturi. Zburăm, de mână cu oameni pe care îi iubim pentru tot ce NU NE DAU.

Îi iubim pentru ce ne aşteptăm să ne ofere, pentru tot ce ne-am dori să fie şi încă nu au devenit. Ne asumăm responsabilităţi pentru schimbările lor, pentru bucuria lor, pentru împlinirea şi deznădejdea lor.

Uităm sau nici nu apucăm să învăţăm că iubirea adevărată nu se trăieşte între pastile şi medici. Nu pe paturi de spitale mirosind a depresii, a suferinţe tăiate cu lama pe vene, ori a sinucideri comise în numele ei…

Ne condamnăm apoi, după despărţiri de care ne facem vinovaţi, pentru eşec. Pentru lipsă de respect faţă de omul căruia nu i-am dat tot ce şi-a dorit. Tot ce a cerut. Uneori absurd, alteori egoist. Şi mereu iubindu-ne pentru ce îi oferim, nu pentru ceea ce suntem: copii de Dumnezeu.

Ne condamnăm plângându-ne vinovăţiile în perne pe care celălalt şi-a odihnit capul, după certuri din care el ieşea mereu învingător. În perne pe care el a visat dorul de altcineva, plecarea abia aşteptată de lângă noi şi coşmarul care se numeşte NOI…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Uneori trec ani. Pentru alţii, mai norocoşi puţin, trec luni. Până ce îngenunchem mutilaţi de suferinţe şi strigăm către Dumnezeu. Acela pe care nu L-am întrebat dacă iubirea înseamnă durere. Nefericire. Acuze. Ţipete. Condamnări. Lovituri. Sinucideri. Pastile. Acela pe care nu L-am întrebat dacă persoana pe care o vedem frumoasă, este şi cea pregătită pentru noi.

Ne jucăm de-a Dumnezeu, apoi, când ne dăm seama că nu suntem, alergăm la El să-I cerem ajutor. Să ne scape din închisori, să ne elibereze de nedreptăţi şi să ne ţină în braţe. Nu merităm nici măcar să ne asculte, şi noi cerem vindecare. De suferinţele pe care singuri ni le-am ales. În schimbul unor iubiri de-o vară, de-un an, de-un fior, de-o noapte…

Şi niciodată de-o viaţă!

M-am vindecat de neiubirea de Dumnezeu. Mi-am cerut iertare pentru iubirile pământeşti, trăite pe paturi de iluzii cusute frumos.  Cu aţă de minciună. De promisiuni şi trădări.

Şi într-o zi mi-am făcut curaj să-L rog pe acelaşi Dumnezeu, căruia nu i-am cerut niciodată părerea pentru alegerile mele, să mă salveze. Să-mi dea răbdarea de a aştepta iubirea adevărată, născută din El şi scrisă cu sângele Celui ce a murit ca eu să trăiesc. Curat şi biruitor.

Şi-a venit o zi în care El m-a întrebat:

„Vei spune tu lumii despre iubirea divină?”

  • Da, Doamne, am răspuns, voi spune! Ajută-mă doar să n-o mai pierd niciodată! Căci fără Tine sunt Nimic!

 

Foto credit: Sara Dumitrache

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA

Oameni cu aripi

IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA

Distribuiți vă rog

IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA. Azi e ziua copilului care mi-a schimbat viata!
In urma cu peste 6 ani, aveam sa cunosc un pitic carliontat, cu ochi frumosi, in care puteai citi bucuria copilăriei. O trăia cu toate fiinta lui.

Nu asa cum o trăiau copiii de varsta lui,  dar o simțea la fel.
Lumea spunea ca nu avea trăiri, ca nu putea, ca nu va putea niciodată sa … poata!
Dar el vroia. Vroia sa spuna tot ce trăia. Pentru sine. Cu sine. Lumea nu-l înțelegea. Pentru ca era Altfel. Unii il respingeau. Pentru ca nu era ca ei. Altii aveau mila. Altii indiferenta, sa-i ofere.
Am ajuns la el intr-o zi de vara, dupa ziua lui de nastere, relativ la o luna. In august, mai exact. M-a dus de mana Catalina. O femeie în care vedeai frumusețea la orice gest.

Pe atunci avea cam varsta mea. Trecuse prin viata mai dur si mai mult ca mine. Invatase din greseli. Din vise si din împliniri. Eram colege la alt copil frumos…
Ea era de fapt cea care ma invata. Specialistul de la care invatam .
Nu stiu ce a determinat-o sa ma aleaga sa fac parte din viata piticului carliontat, dar m-a ales. Habar nu avea pe atunci ca imi deschidea acelasi drum pe care l-a deschis lui.
Piticul nostru era greu de stăpânit. Unii ar spune greu de iubit.
Si eu eram la fel: vulcanica, greu de inteles. Fara genialitate. Greu de iubit.
Catalina era opusul nostru. Calma, plina de răbdare si genialitate.
Am crezut atunci ca eu nu pot. Ma uitam la ea si incercam sa copiez. Nu stiam pe atunci ca ce aveam de facut era sa traiesc. Si din trăirile mele sa fac metoda de predare. Asa făcea ea.
Am crescut împreună cu piticul frumos si carliontat. Catalina ne-a crescut frumos. Eram atat de greu de „educat” amândoi, ca, mai tarziu, ma  intrebam unde găsea atata  creativitate si atata rabdare. Azi, la vreme scurtă dupa ce am aflat raspunsul, vi-l spun si voua: il găsea în Iubire.

O iubire necondiționată. Frumoasa. Ca sufletul ei.
Ne-a crescut pe amândoi la fel de frumosi.

Fara modestie o spun. Am invatat ca oamenii care nu-si recunosc potențialul si frumusețea sunt oameni care nu (se) iubesc. Cândva, credeam ca a-ti recunoaste valoarea inseamna sa te lauzi.
Azi stiu ca toata zbaterea mea a fost cu un rost. O zbatere ca a ei. Învățată de la ea.
Nu stiu daca a fost vreodată constientă ca o data cu Luca, acest copil-minune, ma crestea si pe mine. Mult mai dramatic decat il crestea pe el.
Eu simteam si ma loveam de toate intrebarile. Pe care, de multe ori, mi-era frica sa i le pun. Mi se parea ca Luca e mult mai castigat, pentru ca nu intelegea. De fapt, intelegea la fel de bine ca nu poate. Diferenta era ca eu stiam sa vorbesc. Sa intreb si sa exprim. Mi-era insa fruca. Frica de judecata.
Luca, azi e ziua ta! O sărbătoresc împreună cu tine, rugandu-te ca in august sa sărbătorim impreuna ziua mea. Aceea in care m-am nascut ca om, a doua oară. Cand mi s-a dat sansa sa alerg intr-o lume pe care mi-era frica sa o intreb ceva. De teama răspunsurilor care m-ar fi lovit. M-ar fi muscat mai rau decat o făceai tu.
Inteleg azi, copil frumos, mai bine ca oricine, comportamentul tau. Muscai din frustrare, din neputinta de a spune „Gata!” Dar mai ales, din neputinta de a scăpa din lumea in care noi, adulți asa zis maturi, te inchideam . Crezând ca iti facem un mare bine.
A venit intr-o zi Catalina, cu iubirea ei cu tot, sa revoluționeze lumea (terapiei). Habar nu avea pe atunci ca va schimba 2 suflete. Ale noastre. Al tau si al meu.
Catalina a dăruit iubire fara sa judece. Fara sa spuna ca  tipetele si loviturile copilului Luca nu erau de vindecat. Stia doar ca e nevoie de timp.
Stia ca furia mea impotriva lumii nu era pentru ca eram plina de ură, ci pentru ca eram plina de neputințe. Nu stiam sa vorbesc pe limba corecta.
Am invatat împreună cu tine, copil frumos, sa rabd. Sa accept ca altii ma pot invata. Ca nu pot de una singura. Ca nu aveam un model sănătos de urmat.
Pana la Catalina.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]
Azi suntem copii ai unui suflet care a crezut in Iubire. A inteles ca iubirea e singura care vindeca. Si a luptat impotriva lumii sa dovedească.
As avea multe de spus. Nu e timp si nici putere. Pentru a multumi lui, sufletului, pentru tot.
La multi ani tie, copil frumos!  La multi ani plini de iubire! O iubire pe care sa o impartasesti asa cum tie ti-a fost impartasita !
Nu intelegeai, acum înțelegi! Nu puteai, acum poti! Nu stiai, acum stii!
Ca te-a salvat iubirea.

Si pe mine tot ea m-a salvat.
Ca te-a vindecat de frici. Si pe mine tot ea m-a vindecat.
Luca, a fi diferit inseamna a iubi altfel. Nu inseamna a fi altfel decat e normal.

A fi diferit nu inseamna a fi anormal. Inseamna a trai frumos, pe o alta frunza, din aceeasi lume. Mai stii?  Asa cum te invatam ca pe lac sunt broscute care stau pe frunze. Nu erau anormale fata de cele care stăteau pe mal. Erau doar altfel. Dar tot broscute erau.
La multi ani, copil drag! Visul Cătălinei, de acum  multi ani, a devenit realitate: stii ca te-a visat frumos, înalt, cu multe carti in brate?
Asa sa fii, suflet frumos!  Cărțile ne sunt prieteni. Ne sunt terapeuti si ne sunt alinare.
Uita-te mereu inainte, orice ar spune lumea! În fața e drumul tau,  nu in spate! Nu iti duce privirea la cei de jos! Tinteste sus, asa cum te-a invatat Cata, cand iti arata sa urmăresti cu privirea!
Uita-te la ea cand ti-e frica, si ai incredere in ce iti spune: „HAI, ca poti!”
Si mie mi-a spus la fel. Numai asa am reusit!
Te imbratisez, copil drag, si iti împletesc din iubirea mea, coroniTa de incredere!
Hai, Luca, poti!
Sa nu uiti asta niciodată!
Ps: sa stii ca si eu am nevoie de incurajari!  Si Cata!  Toți! Da-ne mana, cand nu mai putem si spune-ne cu incredere:
„Haideți, puteti!” 🙂

Iti amintesti?:)

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

Relatii

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

Distribuiți vă rog

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim? Azi urma să vorbesc despre acest UNDE pe care – l invocăm mereu şi mereu. Pierduţi printre ruinele unor iubiri care ne-au sfărâmat în bucăţi, nu mai ştim încotro. Încotro să ne mai îndreptăm, să ne găsim liniştea. Găsim uneori locuri sigure, oameni frumoşi, ca sufletele noastre legate azi în lanţurile neîncrederii în… nimic.  Dar nu mai avem curaj să deschidem uşi. Prea bruscă a fost intrarea, când am apăsat clanţa…

Am vrut să scriu despre UNDE-le acesta. Dar m-a oprit comentariul unui cititor. Iată-l:

„In the end, nu mai caută nimeni pe nimeni. Rămîn doi oameni rupți, incompleți, frustrați, cu falsa nădejde că timpul vindecă rănile dar de fapt le acoperă praful și din cînd în cînd, la o mișcare mai bruscă… se simte încă, o durere seacă, permanent prezentă și permanent absentă.

Și cu pete din urma noastră sau ciungi, mergem încet dar siguri, încrezători, căutînd din nou fericirea, mințindu-ne că celălalt a fost vinovat si doar ”eu” a fost rănitul. Si apoi voila, welcome in the vicious circle of self-distruction!

Next, please! 

Ultimele 2 cuvinte m-au săgetat. Pentru că omul acesta a pus punctul pe I. Căci noi, cei ce ne batem cu pumnii în piept că iubim şi ne sunt despicate sufletele fără să merităm, ajungem să aruncăm la gunoi orice lucru care s-a defectat. Poate  lucrul peste care a trecut timpul. Poate căruia nu i-am acordat noi timp. Poate pe care l-am folosit doar pentru cât timp  nu am avut ceva mai bun…

„Next, please!” te doare, oricât de insensibil ai fi. Te doare pentru că „next” va fi la fel ca acesta. Mai rău chiar. Nu ajungem să învăţăm ce este aceea intimitate adevărată dacă plecăm din iubire în iubire, dorind să o găsim pe cea perfectă.

Intimitatea este despre întoarceri repetate, la acelaşi om.

Despre rugăciuni strigate către Dumnezeu, de vindecare. A lui şi a mea. De lăsat în spate orgolii şi frici.

Intimitatea ESTE DESPRE DUMNEZEU.

Despre Dumnezeul din noi. Pe care Îl ascundem de lume, de frică să nu ne blameze. Şi despre Acest Dumnezeu, când vorbim, o facem doar în faţa celor ce-L cunosc… Şi căutăm în lume iubirea ce există doar dincolo de lume: la El.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Fugim de noi înşine pentru că a fi  apropiat e dureros. E invadator. E ca atunci când cineva îţi sparge geamul. Nici măcar uşa. Te ia pe nepregătite şi te azvârle de pereţi, încercând să găsească în lumea ta ceea ce el însuşi ar avea nevoie.

În goana după iubirea perfectă, ne pierdem pantofii, ne zgâriem genunchii, ne zdrobim călcâiele. Căci fugim de frica de a nu dezamăgi. Şi de a nu fi din nou, dezamăgiţi.

Pentru că habar nu avem că locul unde o vom găsi este la Dumnezeu. Habar nu avem că iubirea nu se găseşte. Iubirea se construieşte. Cu lacrimi. Cu eşecuri, cu răni, cu vorbe dure, cu întoarceri, cu plecări, cu vinovăţii, cu iertări şi cu El de mână.

Iubirea e despre cine sunt eu, fără tine. Despre cine eşti tu, fără mine.

Despre ce rămâne după ce plecăm amândoi, şi rămâne doar Dumnezeu, între noi. Se uită când la unul, când la altul, şi Îl doare acest „Next!”.

Tace. Şi din tăcerea Lui, noi nu înţelegem decât indiferenţă. Este, de fapt o altă şansă, la a recunoaşte că fără El nu suntem nimic. Suntem doar  nişte oameni sărmani, care s-au umplut de „Next”-uri.

Ai dreptate, om frumos, că timpul nu vindecă rănile. Timpul nu vindecă nimic. Şi nimeni nu vindecă nimic. Doar Dumnezeu o face.

Dar noi?! Noi îl lăsăm la uşă, că prea e şters, sărman şi gol, şi nu promite nimic… Nu are nici măcar un loc unde să-Şi pună capul…

Habar n-avem că iubirea asta o găsim nu într-un loc, ci într-un OM: Omul Hristos.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Copii cu nevoi speciale

Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Distribuiți vă rog

Te întrebi cum să nu renunţi niciodată, când abia mai poţi privi înainte prin viaţă? Iată câteva soluţii pe care ţi le ofer din cei 11 ani de experienţă în lucrul cu copii cu dizabilităţi:

1) Implică-te 100% în programul de terapie al copilului. Tot ce învață cu terapeutic trebuie să experimenteze si cu voi, părinții. Fiind la curent cu fiecare pas făcut de copil, vei avea mai mult curaj ei mai multă determinare să mergi mai departe. Stii că un elefant SA mănâncă bucățică cu bucățică. Deci, continua sa sedimentezi si sa pui cărămizi la construcţia vieții propriului copil! Ai aici un început.

2) Pune întrebari si caută soluții noi!
Întreabă mereu: terapeuţi, coordonatori, psihiatri, părinți!
Orice problemă are o rezolvare! Atâta timp când știi că eşti în viața copilului tău spre a-l ajuta, nu te sfii să întrebi orice, oricât de stupid ar fi. Cea mai utilă lecție pe care am primit-o de la una din mentorele mele, Alice Nicolae, a fost aceasta: „Cât timp esti în procesul acesta de formare si dezvoltare cu mine, dă -ți voie să fii cât de proastă poți fi! Ori de câte ori vei crede despre tine că esti proastă pentru că nu stii ceva, adu-ți aminte că toți marii oameni ai lumii au fost mici la început. Succesul e datorat eșecurilor repetate!” N-am uitat niciodată asta, si încă întreb orice, oricât de stupid ar părea. Prefer să râdă oamenii de mine pentru că sunt proastă, decât să fac rău altora, din neștiință. Determinat a, neștiința  asta, de refuzul de a fi smerită si a recunoaște că nu sunt perfectă si că am de învățat si de zi.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Așadar, întreabă! Lasă -i pe cei ce rad să râdă si tu priveste sus, la SCOPUL tău : recuperarea propriului copil! Nimic si nimeni nu merită mai mult pe lumea asta, decât el! Citeşte aici apelul meu către părinţii copiilor „tipici”, care nu vă înţeleg.
3) Participă la grupuri de suport pentru părinți!
Dacă nu ştii unul, poți să mă contactezi, şi găsim soluții. Dacă nu, poți organiza tu un astfel de grup. A împărtăși propriile temeri şi reuşite cu alții, te ajută să mergi mai departe. Am scris un articol despre cum trebuie organizat un astfel de grup de suport. Aici. Folosește informațiile de aici, puneți aripile, si … la Drum! POȚI!

sursă foto: Google

4) Ia-ți concedii împreună cu partenerul tău, singuri, sau câte un week-end o dată la câteva luni! Ştiu că unii dintre voi vă creşteri singuri copiii şi nu aveţi bunici care să vă ajute, dar cerând ajutor, veți primi! O bonă, o familie foarte apropiată, se va găsi să vă ajute pt 2 zile. Aveți nevoie de intimitatea voastră, ca şi cuplu, oricât de implicați ați fi în viața copilului! Nu uitați că nici un copil nu e fericit dacă părinții lui nu sunt fericiți. Iar problemele şi stresul pot bloca o relaţie. Voi aveți nevoie mult mai mare acum unul de altul!
5) Împărțiți-vă sarcinile!
Amândoi sunteți părinții copilului, deci aveți aceleași responsabilități. Stiu că e greu! Dar impartindu-le, va fi mai usor. Vă puteți face un program săptămânal: săptămână aceasta tu duci gunoiul, speli hainele,  calci si iesi cu copilul în fiecare seara, iar în week-end iesim împreună, iar săptămâna viitoare inversam rolurile. A fost un exemplu, puteți însă fi cât vreți de creativi!
6) Întâlniţi-vă cu prietenii! De obicei, când apare un diagnostic, prietenii se triază: unii pleacă pentru că. .. pentru că  şi pentru că. .. Iar de alții vă îndepărtați voi, pentru că, pentru că şi pentru că…

Pe principiul că dragoste cu forța nu se poate, e clar că nu puteți face nimic în privința celor care decid să vă părăsească, dar aveți posibilitatea să nu vă îndepărtați voi de cei care v-au rămas. Ieşţi în oraş, invitați-i acasă sau mergeți voi la ei în vizită. Uneori cu copiii, alteori singuri. Trăiți printre oamenii fără diagnostic, o parafă nu vă trimite automat între cei care au acelaşi diagnostic. Aveți mereu în minte faptul că al vostru copil trebuie să fie ca şi ceilalți, chiar dacă e special. Dacă voi veți fi primii care il veți marginaliza, ceilalți cu atât mai mult!

7) Faceți terapie de cuplu, dacă ați ajuns într-un impas în relație!
A cere ajutorul unui specialist nu e o rușine, ci o dovadă de curaj şi de maturitate! Voi aveți un scop în viață : recuperarea propriului copil! Dacă ați ajuns în groapă, nu înseamnă că trebuie să rămâneți acolo, pentru că acum e prioritar copilul! Nu uitați, am sa vă repet mereu:

Nici un copil nu este fericit, dacă părinții lui sunt nefericiți!

Dacă banii sunt o problemă, să ştiţi că există şi persoane care fac acest lucru voluntar, fiind în proces de formare. Nu vă opriți pentru că ţi nu au experiență, credeți -mă că există specialişti foarte determinați să învețe, muncesc mult şi au în spatele lor supervizori cu care se consultă,  în caz de impas. Ei îi plătesc pe aceşti supervizori, nu dumneavoastră!
Dragi părinți, soluții există mereu!
Nu ezitați să-mi scrieți, pentru orice întrebare. Cu drag voi răspunde!

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte. Foloseşte formularul de contact de aici şi împărtăşeşte-ne experienţa ta!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine

Copii cu nevoi speciale

Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine

Distribuiți vă rog

Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine. Scopul oricărui părinte este ca al său copil să fie fericit. Nu există părinți care nu-şi iubesc copiii, există doar părinți speriați!
M-am  gândit că îți va fi de folos să ştii câteva reguli pentru a crea un grup de suport, menit să te ajute să împărtăşeşti experiența ta cu alții. Iată aici paşii, fără să îmi plătești vreo sesiune:
1) Crează grupul. O destinație începe cu primul pas. Slavă Domnului, acum există Facebook! Folosește-l în beneficiul tău si al copilului tău! Scrie o descriere concisă si hai la drum! Dacă intâmpini dificultăți, scrie-mi un e-mail sau lasă-mi un mesaj aici. Te ajut cu drag, fără a-ți percepe vreo taxă! 🙂

Dacă vrei să te alături grupului pe care l-am creat eu, dă click aici. E gratuit.
2) Invită toți părinții de copii speciali pe care îi cunoști. Chiar dacă nu au copii cu Autism, să ştii că e de un real folos să auzi si experiențele lor. Soluțiile la problemele tale pot veni uneori de unde te aştepti mai puțin! Citeşte ce am scris aici despre cum să continui, oricât de greu ar fi.
3) Ai curajul să pui întrebări pe grup si să inviţi la discuții. Sfatul meu este ca o data la minim 2 săptămâni să vă întâlniți personal, pentru a împărtăși față în fața experiențe şi a exemplifica anumite tehnici pe care le ştiti şi care i-ar ajuta pe alții. Puteți să vă vedeți acasă la cineva, sau vă puteți întâlni într-o cafenea. Dacă aveți nevoie de un spațiu doar al vostru, puteți cere un separeu, pentru a nu-i deranja pe alții, a exemplifica şi lucra în linişte. Aveți 2 opțiuni: fie vă întâlniți doar voi, fie plătiți un terapeut care e dispus să susțină astfel de grupuri. Fiind mai mulți, veți plăti mai puțin şi veți putea beneficia de un suport de specialitate.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

sursă foto: Google

4) Păstrați limita confidențialității! Nimănui nu-i place să i se dezvăluie viața în public! Pentru o mai bună siguranță, puteți apela la un specialist, cum v-am spus mai sus, care vine pregătit cu un contract! După ce l-ați semnat fiecare, porniţi la drum!
5) Nu judecați! Țineți minte că scopul dvs. este acela de a vă ajuta copilul! Sunteți acolo să învățați unul de la altul! Fiecare om greşeşte. În cazul în care cineva judecă, aduceți -i aminte cu CALM şi BLÂNDEȚE  Scopul pentru care v-ați întâlnit! Un exemplu constructiv de a da un feed-back este acesta:
„În situația aceasta eu aş face aşa … oare dacă ai fi făcut asta cum ar fi fost? Ce spui de soluția asta? Crezi că soluția asta ar putea avea un efect negativ-pozitiv asupra copilului?”
Este cu totul diferit de: „Din cauza ta a facut aşa! Tu nu vezi că dacă faci aşa, copilul face x? Nu eşti în stare, lasă-i pe alții să facă, ei ştiu mai bine!
Vă rog să țineți cont de următorul aspect: dumneavoastră sunteți expertul în familia dumneavoastră.! Dumneavoastră faceți regulile, dumneavoastră cereţi ajutor, nimeni nu are dreptul să vă jignească!
Am experimentat, din păcate, aceste judecăți de valoare, şi ştiu cum este să simți că ai escaladat Everestrul şi când ai ajuns în vârf, chiar dacă nu aveai echipamentul corespunzător,  în loc să  fii felicitat şi încurajat, ai fost devalorizat şi judecat pentru lipsa echipamentului!
Dragi părinți, când învățăm, cu toții facem greșeli. Singurul om fără greșeală e cel care NU FACE NIMIC ! Nu permiteți altora să vă spulbere visele, doar pentru că ei se cred mai buni ca voi! Citeşte AICI discriminarea copiilor speciali şi ia atitudine! Copilul tău merită!


6) Stabiliți-vă câte o temă pe care să o abordați pt fiecare întâlnire si o sesiune de întrebări si răspunsuri.
Fiți foarte structuraţi, pentru o sesiune cât mai plină de esență. Altfel, vă veți pierde în detalii inutile. Nu uitați, scopul vostru este acela de a vă ajuta copiii! Aveţi AICI, AICI şi AICI informaţii extrem de utile care te vor ajuta în lucrul cu copilul tău.

Succes!

# Scrie şi tu pe Învaţă.Crede.Iubeşte! Foloseşte formularul de aici şi împărtăşeşte-ne din experienţa ta!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce nu vor femeile (doar) sex?

Relatii

De ce nu vor femeile (doar) sex?

Distribuiți vă rog

De ce nu vor femeile (doar) sex? Dacă eşti bărbat, şi te-ai săturat să tot „faci cursuri pentru rezolvarea problemei numită FEMEIE”, te provoc, în luna martie, la o serie exerciţii care te for face expert în domeniul tău preferat:) Prima, o primeşti gratuit, tocmai acum.

Iată DE CE nu vor femeile doar sex:

 

  1. Ele sunt subiect. Nu obiect.

Când îți jignesti partenera si mergi apoi la împăcare cu un sărut, probabil ți se întâmplă să fii refuzat. Sau respins brutal. Sau jignit. Pentru cei care „si-au furat-o”, urmează un gând: stiu că pentru voi conectarea ține mult de sexualitate, dar pentru femei, conectarea ține mult de cuvânt şi emoţie.

Femeile au nevoie să le vorbiți. Siguranța unei femei rezidă si în cât este dispus bărbatul ei să comunice cu ea verbal. Da, nu avem nevoie doar să vorbim noi, aţi citit bine! 🙂 Pentru noi, vizualul nu e la fel de dezvoltat. Stim si ne asumăm. Dacă vreți să ne fiți parteneri,  vorbiți mai întâi cu noi, şi abia apoi arătați-ne că ne doriți. Inversul e rar. Suntem complicate, stim. Dar e si imposibil fără noi :).

2) Se conjugă. Nu se declină. Sunt, deci, verbe, nu substantive.

FEMEILE (cu litere mari) trăiesc. Iubesc. Simt. Plâng. Rad. Recunosc. Acționează. Regretă. Speră. Visează. Muncesc. Fac dragoste. Cresc. Nasc. Dansează. Gresesc. Recunosc si iartă.
FEMEILE vorbesc cu partenerii lor despre cum (se)  simt. Iar când tac… spun despre faptul că au nevoie să fiți prezenți. Nu să faceți neaparat ceva fizic pentru ele. Vă pot respinge si dacă le aduceți un pahar cu apă, dacă sunt nervoase.

Deci, dacă tocmai atunci vă gândiți la sex… nu vă fie mirarea mare când vă refuză şi vă aruncă în faţă, uneori în lacrimi: „Logic. Numai asta te interesează. Numai pentru asta esti cu mine. Nu-ți pasă decât de asta.”
3) Sunt despre ce SUNT. Nu despre ce AU. Spune-i cât e de frumoasă. De importantă pentru tine. De iubită si de … de neînlocuit. Stiu că ți-e mai usor să-i aduci un buchet de trandafiri, crezând că ai dat-o gata.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Sau, dacă esti bancher, ştiu că ţi-e mai usor să-i cumperi cea mai scumpă bijuterie. Dar crede-mă, toate acestea îi spun despre cât de usor vrei să scapi. Vorbele spuse la timp, însă, mai ales atunci e cea mai greu de iubit, (e nervoasă, a ars mâncarea, etc. ) îi spun despre cât de greu îți este să să fii bărbat, nu sponsor.
Le plac cadourile. Si FEMEILOR. Cu litere mari. Dar un cadou adus doar când ai supărat-o … înțelegi ce vreau să-ți spun. 🙂

Recapitulăm si simplificam?

  1. Trateaza-ți partenera ca pe subiectul perfect. Vorbeste-i. Spune-i că îți pasă. Spune-i ca o iubești.
  2.  A tăcea e un verb. Învață să taci împreună cu ea. Fără să-i dai impresia că abia astepti să-i treacă, să ajungi la contactul fizic

Stiu că e greu. Vă spun un secret, însă! Si nouă ne e greu cu voi :). Învățăm împreună, însă, unul după altul.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău? Iată o fişă care vă va ajuta pe toţi cei din echipă  să învăţaţi unul de la altul

Copii cu nevoi speciale

Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău? Iată o fişă care vă va ajuta pe toţi cei din echipă să învăţaţi unul de la altul

Distribuiți vă rog

Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău?Iată un exemplu de fişă pe care să o folosiţi la şedinţele de coordonare, pentru a da un feed-back terapeuţilor. Această fişă este gândită de mine, deci conţine informaţii strict subiective, puteţi adăuga şi modifica în funcţie de nevoile proprii sau de creativitatea dvs.! Sugerez ca fiecare părinte să folosească această fişă, după ce a fost instruit corect de către coordonatorul copilului, în ceea ce priveşte regulile şi tehnicile ABA. Eu recomand ca fiecare părinte să ceară un training de 8 ore, axat pe PRACTICĂ, atunci când începe terapia cu copilul, pentru a înţelege exact ce anume se discută la şedinţe, etc. Este foarte important şi pentru gestionarea echipei de terapeuţi începători, mai ales dacă staţi acasă cu copilul şi sunteţi implicaţi în terapia copilului. Dacă nu ştiţi dvs. înşivă conceptele şi tehnica (nu la nivel avansat, însă atât cât să pricepeţi ce se lucrează cu copilul), nu veţi şti dacă terapeuţii îşi fac treaba. Din păcate, sunt foarte multe cazuri când terapeuţii repetă la infinit aceleaşi programe, şi copiii stagnează. Găsiţi aici informaţii despre ce ar trebui să evaluaţi la un terapeut, atunci când îl angajaţi!

Vă sugerez să adăugaţi la această listă ceea ce consideraţi, şi să împărtăşiţi cu alţi părinţi ceea ce aţi decis, accesând Grupul de suport pentru părinţi pe care l-am creat pe facebook. Îl găsiţi aici.

Evaluează-ţi terapeuţii pentru a creşte eficienţa terapiei copilului tău!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Iată, aşadar, fişa:

 

Fisa evaluare terapeut

Realizat de: Monica Berceanu

Dată şi Nume terapeut

 

  • SD
  1. Atentia in timpul sd-ului
  2. Varierea sd-ului

c)Rapiditatea oferirii Sd-ului

  • Recompensa

 

  1. Oferirea rapidă a recompensei
  2. Recompensa motivantă

 

  1. Varierea recompenselor
  2. Recompensa socială motivantă
  3. Recompensa diferentiata

 

  • Prompt
  1. Eficienta prompturilor

 

  1. Cresterea si diminuarea prompturilor

 

 

  1. Urmarirea obiectivului

 

  1. Corectarea greșelilor

 

 

  • Organizare
  1. Stabilirea planului de predare si a obiectivelor clare
  2. Materiale accesibile: pregăteşte materialele astfel încât să-i fie uşor să le folosească

 

  • Ritmul sesiunii
  1. Lungimea intervalelor dintre trialuri
  2. Ritm potrivit pt copiL
  3. Predare intensivă

 

 

  • Nivel de predare
  1. Nivel adecvat de dificultate a sarcinilor
  2. Combinarea programelor dificile cu cele cu un nivel mai scăzut de dificultate
  3. Dovezi de invatare: îşi dă seama când un iem este învăţat de către copil

 

  • Control instructional
  1. Se concentreaza asupra sarcinii
  2. Mentinerea atentiei copilului

 

 

 

  • Generalizare
  1. Varierea materialelor
  2. Mixarea sarcinilor
  3. Lucrul la masă
  4. Predarea în situații naturale
  5. Generalizarea răspunsurilor

 

 

  • Comportament
  1. Rezultatele comportamentelor disruptive
  2. Recompensarea comportamentelor corecte şi corectarea celor disruptive
  3. Utilizarea tehnicilor de preventie a Comportamentelor disruptive

 

 

PUNCTE TARI

……………………………………………………………………………

 

 

 

PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI

………………………………………………………………………………….

 

Scrie şi tu pe Invată.Crede.Iubeste, folsoind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Relatii

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Distribuiți vă rog

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Dacă alegi pe repede înainte, bărbatul care se învârte câteva clipe în jurul tău, cu buchete de flori şi sticle de şampanie scumpă, sau care te amăgeşte frumos că „toate veni-v-or la timpul lor…”, crede-mă, te vei vinde pe nimic, şi într-o zi vei rămâne săracă, goală de tine, cerşind vindecare Dumnezeului pe care nu L-ai ascultat când ţi-a spus „Aşteaptă!”  Te va costa totul, draga mea…

Uite de ce:

1Pentru că Timpul este singurul pe care nu-l mai poţi recupera niciodată.

Nu, draga mea, Timpul nu schimbă în bine bărbatul care te tratează ca pe o obţiune. Nici pe tine, în femeia perfectă, menită să-i împlinească lui toate nevoile! Timpul TRECE.

Şi o dată cu el, trece şi încrederea ta în propria-ţi putere. Şi niciodată, femeie, dar niciodată, nu va sta în loc, pentru a-l transforma pe el în Dumnezeu. Sau în vreun înger, când a stat toată viaţa în iad.

2.  Pentru că Viaţa trece, dar rănile rămân. Şi se vindecă al naibii de greu.

Pe măsuţa de pe noptiera destinului tău, să ştii, draga mea, că va sta întotdeauna o lampă aprinsă, să-ţi lumineze drumul spre bărbatul potrivit! Dacă tu însă o acoperi cu promisiunile unui el ales în grabă, care niciodată nu şi împlineşte, vei bâjbâi prin întuneric până te vei izbi atât de tare de vreo stâncă, încât o să-ţi faci bucăţi sufletul.

Şi nu, femeie, nu va veni el să-ţi îngrijească rănile. Şi de-o va face, va fi pentru câteva clipe. Va avea grijă, apoi, să-ţi facă altele noi, şi peste cele vechi să mai scrijelească o dată cu lama, să doară mai tare.

3.  Pentru că Dragostea îţi va provoca frică. Şi nu, nu asta este ea!

Când te vei trezi, într-o zi, cu sufletul prins în 1000 de copci, vei plăti cu anii tăi vindecarea. Şi frica de a nu ajunge iar pe patul de spital, te va înfricoşa atât de tare, că vei avea tendinţa să stai pe margine, fără să mai dai mâna altui bărbat.

Vei pierde binecuvântarea de a fi femeie, căutând peste tot urme de sânge, pe mâinile lui. Ori vreo sabie, prin buzunare. Nu meriţi să trăieşti tremurând de temeri, ci doar de împlinire!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

4.  Pentru că Fericirea se cumpără cu Iubire, nicidecum cu renunţări la tine!

Da, draga mea, pe bancnotele pe care Dumnezeu le-a creat ca monedă de schimb pentru fericire, scrie iubire, niciodată „Adio, femeie! Prefă-te în sclavă!”

Să nu uiţi niciodată că Iubirea chiar este singura care suferă totul, şi crede totul! Dar nicidecum nu suferă umilinţele lui, ci loviturile vieţii, pe care ar trebui să le vindecaţi împreună. Şi nu crede minciunile lui, ci crede în Dumnezeul care te-a creat să dai naştere bucuriei, nicidecum să-ţi dai viaţa pentru un bărbat angajat călău.

5. Pentru că Viitorul nu sună bine, când tot ce ţi-a dat trecutul a fost un pahar gol. Pe care l-ai şi spart într-o zi. De frică, de nervi sau de sătulă de-atâta sânge, ce-ţi curgea din suflet.

Ca să scapi de trecut şi să vindeci răni, crede-mă, nu poţi plăti un magician. Vei plăti un terapeut care-ţi va arunca în faţă Realitatea: Te costă ani, să ajungă rana, cicatrice. Şi ori de câte ori o vei vedea, vei închide ochii şi te vei întreba dacă nu cumva… într-o zi, ar putea tăia altcineva, peste ea… Şi nu asta meriţi!

Dragostea te costă TOTUL, draga mea, când alegi bărbatul greşit, din dorinţă de 2! Când nu aştepţi cuminte scrisoarea trimisă de Dumnezeu, în care te anunţă scurt: „He’s the ONE!”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă, şi învaţă din rănile mele, Iubirea adevărată! Pune şi tu ultima piesă din viaţa ta, şi pleacă de lângă cel ce te tratează ca pe nimicul din spatele uşii închise!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Relatii

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Distribuiți vă rog

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu, draga mea, nu te amăgi cu iluzia că toate se vor rezolva atunci când vei avea o verighetă pe deget, un copil în cărucior şi un bărbat frumos lângă tine!

Am fost singură toată viaţa mea. Şi o spun cu cicatrici multe pe suflet, dar cu mulţumirea că am învăţat că singurătatea în doi e cu adevărat mult mai dură decât cea cu tine însăţi.

Am fost singură NU pentru că sunt urâtă, proastă şi desfrânată, ci pentru că am ales greşit. Atât de greşit, că atunci când m-am trezit din anestezie, mă uitam la femeia aceea care se târa pe jos, pe coate şi în genunchi, la propriu şi la figurat uneori, şi mă întrebam cum de răspunde la acelaşi nume cu mine?

Mi se părea că Dumnezeu face o glumă proastă cu mine. Nu, nu făcea El. Eu făcusem. Făcusem stand Up comedy cu propriu-mi destin, şi mă miram apoi de ce nimeni nu mă lua în serios. Am aflat târziu că lumea te asociază cu ceea ce FACI, nu cu ceea ce ai vrea să fii.

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu accepta orice bărbat în viaţa ta, pe principiul greşit că: „Au mai rămas numai bărbaţi defecţi! Toţi ceilalţi sunt deja însuraţi! Măcar să fiu în rândul lumii, c-oi vedea eu cum îl schimb!” Nu aşa, femeie!

Caută un bărbat valoros!

Nu aşa, nu pentru că tu ai fi perfectă şi nu mai ai nevoie de ajustări, ci pentru că nimeni nu schimbă pe cineva, vreodată. Numai Dumnezeu. Şi nici măcar El, nu o face forţat. Atunci, cine te crezi tu, să fii sigură că poţi fi mai tare ca Cel ce a creat tot?

Nu, nu accepta lângă tine bărbatul bolnav, pe care să-l repari cu dragostea ta, nici pe cel imatur, pe care să-l creşti cu înţelepciunea ta, nici pe cel abuziv, pe care să-l corectezi cu feminitatea ta.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nu accepta, femeie, nimic din ceea ce nu te face să te simţi cea mai frumoasă, şi atît de în siguranţă, încât ai fi dispusă să pleci cu el de mână în război, şi cu Dumnezeu lângă voi! Nu te amăgi, draga mea, cu iluzia căsniciei perfecte, pe care tu singură o vei construi, căci e de datoria femeii să-şi ţină bărbatul acasă!

Nu, femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Asumă-ţi zi de zi faptul că vei avea de învăţat o viaţă întreagă despre tine şi despre lume, şi investeşte în tine, până devii cel puţin femeia cu care ai vrea să se căsătorească fiul tău! Sau pe care, dacă ai fi bărbat, ai cere-o de soţie!

Dar niciodată, dar niciodată, înţelegi?, nu-ţi irosi tinereţea şi frumuseţea, într-o relaţie pe care ţi-o asumi pentru că „trebuie să luăm ce a mai rămas”! Nu lua rămăşiţe, draga mea, când tu te-ai luptat cu îngerii, poate, să devii ceea ce eşti!

Fii smerită, femeie frumoasă, o smerenie pe care o înveţi de la Dumnezeu, aceea în care îţi recunoşti limitele şi te pui pe învăţat despre tine, pe crezut în divin şi de iubit singura persoană care îţi poate scrie povestea: pe tine însăţi!

 

#Surse foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”

Sanatate mintala

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”

Distribuiți vă rog

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”. În primul rând, să-ţi spun câteva cuvinte despre ce înseamnă să ai un partener de „dare de socoteală”:  să doreşti şi să fii capabil să dai socoteală altcuiva despre comportamentele şi motivaţiile tale, în viaţa de zi cu zi. Un astfel de partener este cu mult mai mult decât un amic cu care te vezi „să bei o bere şi să vă uitaţi împreună la meci”, şi în nici un caz nu este un apendice opţional:), nici cineva superior ţie, căruia ar trebui să îi ridici statuie pentru că „te-a făcut om mare” :). El este un om obişnuit, un păcătos ca şi tine, care, prin harul lui Dumnezeu, a reuşit să scape din lanţurile lumii, şi să se păzească acum de gratii sufleteşti.

Acesta nu îţi laudă păcatele, ci îşi ia angajamentul să te tragă la răspundere cu dragoste, pentru greşelile pe care le faci. Nu vei auzi de la un partener de dare de socoteală: „Nu-i nimic, man, dacă ai înşelat-o pe soţia ta, şi mie mi s-a întâmplat şi nu m-a părăsit!”, ci vei auzi: „Comportamentul tău este greşit, hai să vedem ce poţi face să îţi rezolvi problema cu dependenţa sexuală! Ştiu că nu va fi uşor, şi eu am trecut pe aici, dar fii sigur că vei reuşi dacă vei depune tot efortul necesar! Nu voi putea să schimb viaţa ta, în locul tău, dar sunt lângă tine!”

Iată cele 2 motive pentru care ai nevoie de un partener de dare de socoteală

  • Ai nevoie să creşti. Nimeni nu este perfect şi toţi suntem defecţi:). Fiecare dintre noi ducem propriile lupte: dependenţe, frici, poveri, abuzuri, lanţuri, şi aşa mai departe. Evoluţia înseamnă durere. Inevitabil. Toţi cădem de mii de ori înainte de a învăţa să mergem, dar având în jurul nostru adulţi care să ne dea curaj şi încredere că fiecare căzătură ne face mai puternici, ne ridicăm şi ajungem, unii dintre noi, sportivi de performanţă! 🙂 Aşa se întâmplă şi în relaţia de dare de socoteală: ai pe cineva lângă tine, care te ÎNCURAJEAZĂ să continui, chiar dacă vei cădea! Atenţie: partenerul de dare de socoteală nu face nimic in locul tău, ci merge lângă tine până prinzi curaj şi abilităţi să te descurci singur.

Ai grijă, partenerul pe care ţi-l alegi trebuie să fie un om de caracter şi dedicat unor cauze morale, în nici un caz unul care duce aceeaşi luptă! De exemplu, dacă tu ai probleme cu pornografia, nu îţi alege un partener care se confruntă cu aceeaşi dificultate, pentru că nu veţi putea să vă încurajaţi unul pe altul! E ca şi când doi oameni legaţi la ochi caută un drum! Nu că nu există sorţi de izbândă, la Dumnezeu orice este cu putinţă, dar e prea greu şi prea puţin probabil să reuşiţi! Caută-ţi un partener care, dacă a avut aceeaşi problemă cu a ta, este de mult timp pe calea cea bună. Dacă lupta ta se dă în aria pornografiei, ai nevoie de 2-6 astfel de parteneri! Nu vei putea să te descurci cu unul singur, pentru că această dependenţă este atât de puternică, încât te va trage înapoi, mai ales la început, cu toată forţa! Iar tu ai nevoie să găseşti pe cineva disponibil atunci când ea vine peste tine!:) Un singur partener nu va putea face faţă nevoilor tale, pentru că are şi el viaţa lui! Într-o situaţie de dependenţă, când nu îţi răspunde unul din parteneri, apelezi la altul şi la altul, până reuşeşti să scapi de ispită! Nu e uşor, te cred, dar victoriile se obţin numai cu efort voluntar!

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  • Ai nevoie să împărtăşeşti. Oamenii fără prieteni apropiaţi sunt singuratici. Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de conectare emoţională, iar lipsa de relaţii sănătoase din viaţa noastre ne afectează întregul destin. Da, e reală afirmaţia că „SOARTA ŞI-O FACE OMUL (ŞI) CU MÂNA LUI!”. Aşa cum orice păcat mărturisit te eliberează, la fel şi orice luptă pe care o duci, condus de un mentor, te va elibera! Fii însă înţelept şi alege-ţi un partener care NU te condamnă, ci te motivează să te schimbi!

Îţi sugerez să stabileşti cu partenerul tău un program de întâlniri, fie faţă în faţă, fie telefonice, în funcţie de nevoile tale. De exemplu, de 3 ori pe săptămână vorbim la telefon între orele x şi y, şi o dată pe săptămână ne vedem la o cafea.

De asemenea, te sfătuiesc să fii deschis, şi să-I ceri explicit partenerului tău cum vrei să reacţioneze , în cazul în care ai căzut. De exemplu: dacă te lupţi cu dependenţa de online, şi pierzi timp în faţa laptopului, în detrimentul relaţiei cu iubita ta, spune-i partenerului tău de dare de socoteală ce să facă dacă te vede online la ore la care nu stabiliseşi să intri: să te sune, să îţi ceară să vă vedeţi urgent?! Tu eşti cel care va decide tipul de reacţie, însă ai grijă să nu fii foarte permisiv cu tine însuţi. Dacă ştii că un telefon nu te ajută să ieşi imediat de pe site, atunci stabileşte să vă vedeţi urgent, pentru a te îndepărta de sursa ispitei.

Verifică perioadic acest site, revin cu informaţii care cu siguranţă îţi vor fi de folos!

#Dacă vrei să împărtăşeşti, anonim sau nominal, din experienţele tale, foloseşte formularul de contact de aici şi ajută-i şi pe alţii să învingă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
4 soluţii care te vor ajuta să gestionezi dependenţa de sex şi pornografie

Sanatate mintala

4 soluţii care te vor ajuta să gestionezi dependenţa de sex şi pornografie

Distribuiți vă rog

4 soluţii care te vor ajuta să gestionezi dependenţa de sex şi pornografie. Acest articol este dedicat în exclusivitate bărbaţilor, dar este precum vinul: Bun când îl folosesc femeile! 🙂

Dacă ai avut în trecutul tău probleme cu sexul,(şi 98% aveţi, dar prea puţini recunosc!) indiferent sub ce formă (relaţii sexuale multiple, adulterine, pornografie, relaţii fantasmatice, etc) este imperios necesar să „te tratezi”! Nu ţi-o spun pentru că am cumva credinţa că noi, femeile, suntem sfinte! Nicidecum, şi noi avem mintea, dacă nu şi trupul, infestată de păcate sexuale, dar acum vreau să scriu despre tine, pentru a te ajuta să fii bărbatul care îţi doreşti să fii, şi care te-a creat Dumnezeu să devii!

Si daca ochiul tau te face sa cazi in pacat, scoate-l; este mai bine pentru tine sa intri in Imparatia lui Dumnezeu numai cu un ochi, decat sa ai doi ochi, si sa fii aruncat in focul gheenei (Marcu 9:47)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  • Caută ajutor de specialitate! Un terapeut sau un preot (alege-i cu grijă, nu toţi terapeuţii sunt pregătiţi cu adevărat! Scrie-mi un e-mail folosind formularul de contact de aici, dacă ai nevoie de consiliere, şi îţi voi recomanda cei mai buni specialişti, în care am încredere 100%!) Ai nevoie de un specialist pentru că el va şti exact cum să te ajute, prin tehnica de lucru şi prin confidenţialitate. El va aborda rădăcina problemei tale, te va ajuta să vezi nevoile de dincolo de faţadă şi cum să umpli golurile pe care le simţi şi care te duc spre dependenţă.
  • Caută-ţi un partener de dare de seamă (înainte să devin creştină habar nu aveam că există aşa ceva! Am scris aici despre acest subiect, citeşte cu încredere!) Acesta te va ajuta să îţi gestionezi emoţiile şi să lupţi cu dependenţa ta! Fii sincer cu el şi dispus să îndrepţi orice greşală pe care ai comis-o! Nu te gândi că o dată ajuns în cabinetul consilierului ţi-ai rezolvat problema! Ieşirea din întuneric presupune parcurgerea unui lung drum presărat cu recăderi, dar cu perseverenţă şi ajutor, oricine POATE reuşi! iar următorul pas, după ce ai apelat la un consilier, este acela de a găsi un partener cu care să împarţi povara. Atenţie, el nu va lupta în locul tău şi nu va fi responsabil pentru eşecurile tale, dar va fi acolo pentru a te ajuta să creşti!
  • Nu te implica într-o nouă relaţie, până nu eşti stabil din punct de vedere sexual! Dacă însă deja există cineva în viaţa ta, fii sincer cu femeia de lângă tine şi spune-i despre lupta ta! Este dreptul ei să afle şi să decidă dacă îşi asumă relaţia! Să ştii că mai devreme sau mai târziu, orice femeie va afla despre problema ta, oricât de bine o vei ascunde tu! Dependenţa sexuală se cunoaşte în dormitor! Nu subestima femeile:), sunt radare mai performante decât tot ce ai folosit tu vreodată! 🙂 Dacă eşti un brăbat de caracter, gândeşte-te că nu este corect faţă de partenera ta, să lupte cu problemele tale! Nu o folosi pe ea pe post de terapeut personal şi nu o învinovăţi dacă nu reuşeşti să te abţii! Sfatul meu este să-ţi umpli golurile înainte de a intra într-o relaţie! Eu le spun mereu bărbaţilor: gândeşte-te cum ai vrea să fie tratată mama, sora sau fiica ta, şi fii bărbatul cu care ai vrea să se căsătorească într-o zi fata ta!

Mai devreme sau mai târziu, orice femeie va afla despre problema ta, oricât de bine o vei ascunde tu!

  • Previno recăderile, prin blocarea accesului către orice obiect sau gând care te duce înapoi în dependenţă! Dacă problema ta ţine de pornografie, instalează-ţi pe laptop programe-radar pentru detectarea site-urilor şi imaginilor pornografice. Şi ori de câte ori îţi vin în minte imagini, fără a te uita, redirecţionează-ţi gândurile către Dumnezeu sau către orice persoană pe care crezi că ai răni-o dacă ai continua cu acele gânduri! (exemplul cu mama şi fiica au mers cel mai bine în cazul bărbaţilor cu care am vorbit!) Dacă problema ta ţine de autocontrolul în faţa femeilor reale:), atunci fii atent să nu rămâi singur cu o femeie. Caută să ai mereu pe cineva cu tine, la orice întâlnire în interes de serviciu, sau sună-ţi partenera în faţa acelei femei, ori dă-i un mesaj, astfel încât să ai în minte CE TREBUIE SĂ FACI, nu ceea ce nu ar trebui să faci! Te poţi scuza astfel: „Mă scuzaţi 2 secunde, vă rog, trebuie să dau un mesaj urgent iubitei mele.” Foloseşte acest truc mai ales în prezenţa unor femeie despre care ştii că sunt singure sau prezintă interes faţă de tine!

Fii sincer cu femeia de lângă tine şi spune-i despre lupta ta! Este dreptul ei să afle şi să decidă dacă îşi asumă relaţia!

Nu intra în gura lupului, pentru ca apoi să te plângi că te-a înghiţit! Uneori este necesară impunerea unor reguli STRICTE şi drastice, ca de exemplu, renunţarea la un job. Dacă eşti într-un proces de vindecare a dependenţei tale, nu accepta proiecte în care, de exemplu, se lucrează cu prostituate sau femei abuzate! Oricât de credincios ai fi tu, şi oricât de mult ai dori să ajuţi oamenii, nu te încrede în puterile tale, când vine vorba de dependenţă; întotdeauna ea va câştiga, dacă i-ai dat voie să intre pe uşa din dos! Dumnezeu nu te pune într-un loc care ţie ţi-ar afecta integritatea morală şi sexuală! Nici unui alcoolic nu i se recomandă să se angajeze într-un bar!   Ceea ce îţi scriu nu îţi garantează reuşita, dar te ajută să vezi că EXISTĂ scăpare! Însă depinde de tine să munceşti! Doar dacă citeşti, nu poţi ajunge invingător, cum nici un sportiv nu câştigă un meci dacă doar obţine informaţii despre tehnică!

Nu uita: ORICE ESTE CU PUTINŢĂ CELUI CARE CREDE!

#Dacă vrei să împărtăşeşti, nominal sau anonim, experienţele tale cu dependenţa sexuală, foloseşte formularul de contact de aici şi ajută-i şi pe alţii să învingă!

surse foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Relatii

Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Distribuiți vă rog

Pentru că am scris AICI scrisoarea femeii-carte către bărbatul televizor, iar unii dintre voi mi-aţi cerut să fiu terapeut, deci să nu judec, 🙂 ci să scriu şi varianta inversă, iată că mă arunc în groapa cu lei 🙂 şi scriu, cu mână sigură:

Draga mea,

Îţi înţeleg frustrarea. Cu asta trebuie să încep orice, cu acceptarea durerilor tale. Am învăţat, de-a lungul vieţii, din cărţile pentru care îmi reproşezi mereu, că primul pas spre comunicarea eficientă, este acceptarea celuilalt, aşa cum este, cu tot cu fricile şi frustrările lui.

Te înţeleg, aşadar. Pricep clipele în care te simţi neglijată pentru că eu prefer să citesc, decât să bârfesc ce-a mai făcut nora mamei soacre, de la emisiunea ta preferată. Ori decât să ascult ultima nenorocire prezentată de Ernest, despre nemernicul care şi-a înşelat amanta cu nevasta.

Ştiu că e frustrant pentru tine, să încerc să-ţi povestesc despre ultima descoperire în materie de psihoză, ori despre noua tehnică de creative writing. Nu ai răbdare să-ţi împărtăşesc cum a trăit Schopenhauer. Tu preferi să-l vezi certându-se la Wow Bizz, cu vreuna din iubitele lui.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Aşa, ca pentru rating. Ori pentru a învăţa direct de la sursă, despre cum se desparte lumea, în direct. Şi cum divorţează de vreo 7 ori, apoi se recăsătoreşte, cu lacrimile curgând pe rochia de 10 000 euro pe care i-a cumpărat-o, din dragoste. By Mircea Radu.

Draga mea, ştiu că sunt egoist uneori. Şi te rog să mă ierţi. Nu ştiu să fiu răbdător, cu aceleaşi tipologii de bărbaţi sau de femei, la care te uiţi zilnic. Nici empatic. Cu nici o duduie trădată, cu nici un musiu ajuns peste noapte idolul femeilor măritate cu „obsedaţi de cărţi”.

Te-am ales greşit, şi te rog să mă ierţi. Am crezut că friptura pe care mi-o pregăteai mereu, prăjitura care mă aştepta zilnic, ori curăţenia-lună, detalii „cărora nici un bărbat nu le-ar rezista”, au fost cireşe de pe tort, nu obsesii. Ori motive de luat de nevastă.

Te-am ales greşit, crezând la fel de greşit că împreună, vom cuceri lumea. Citind îmrepună, visând împreună, povestind împreună, plimbându-ne de mână, alergând de nebuni în ploaie, prin frunze, dându-ne cu sania, făcând oameni de zăpăadă, cărora să le punem nume din romane cu gust de poezie.

M-am înşelat. Şi îmi pare rău. Rău că te-am dezamăgit, nefiind ceea ce tu îţi doreşti: un dependent de senzaţional, de ştiri de la ora 5, de poveşti lacrimogene ale domniţelor siliconate. Ori ale femeilor-eroine, înşelate de nemernicii care-şi găsesc „desfrânate” care le fură bărbaţii, pozând în femeile-perfecte, ce nu ştiu nici o ciorbă să facă.

Îmi pare rău, draga mea, că nu am avut răbdarea să te cunosc cu adevărat. Să văd că tu crezi că menirea femeii e să fie servitoare, nu soţie. Că fericirea soţului ei constă în călcarea perfectă a cămăşii, nu în nopţile lungi, trăite sub semnul cuvântului, al ochilor înlăcrimaţi de iubire, ori al împărtăşirii propriilor vise. Altele decât a face copii, mâncare şi curăţenie.

Am crezut, draga mea, că eşti FEMEIE, nu bucătăreasă, mamă nevrotică, urlând mereu la copii, să nu atingă vreun pahar aşezat de tine, obsesiv, pe masa unde ei ar trebui să se joace. Ori maratonistă. De emisiuni proaste.

Iartă-mă, te rog, pentru ignoranţa de a nu-l înţelege pe Mircea Badea, cu ale lui dileme existenţiale! În timpul în care tu duci copiii la culcare, să nu pierzi ceva din gura lui, pardon, a presei, eu prefer să citesc despre cum se poate îmbunătăţi relaţia în cuplu. De aici aflu ceva ce ne-ar putea face viaţa frumoasă, nu pe-a lui Badea, mai plină. De bani, luaţi de pe urma emisiunilor la care tu te uiţi, neglijându-mă.

Am greşit, draga mea! Am ales femeia care mi-ar fi plăcut să fii, nu femeia ce erai! Credeam că toate femeile sunt avide de cunoaştere, că toate ştiu că o relaţie se construieşte cu timp, răbdare, PREZENŢĂ, dragoste şi voinţă. Nicidecum cu 10 feluri de mâncare pregătite perfect, pe care mi le aşezi pe farfurii scumpe, zestrea de la mama ta.

Nu am ştiut că ai impresia că e de ajuns să dai gust extradinar mâncărurilor, în timp ce eu le degust singur, căci tu fie stai în dormitor la ştiri, fie mănânci lângă mine, cu ochii fixaţi pe ecranul televizorului din bucătărie, fără să-ţi pese că am venit de la job şi aş avea multe să-ţi împărtăşesc.

Am crezut că şi pentru tine televizorul e un obiect de decor, că îl vei folosi pentru a vedea ÎMPREUNĂ un film bun, ori o emisiune de divertisment. N-am ştiut că pentru el vei fi capabilă să faci orice, inclusiv să duci copiii la culcare mai devreme. Am crezut că ei vor fi în pat la ora 21, pentru ca noi să avem timp pentru ce am jurat în faţa altarului: să ne iubim până la adânci bătrâneţi.

Îmi pare rău, draga mea, pentru durerea ce ţi-o pricinuiesc, nemaiputând suporta dramele prietenelor tale mereu înşelate de fiecare bărbat cu care încep poveşti. Şi sfârşesc coşmaruri. Le-aş da să citească despre terapie de cuplu, despre aşteptări, inteligenţă emoţională, dependenţe, frici şi limite, însă lor li se face somn când deschid cartea, şi susţin cu demnitate că nu au nevoie de „proşti cu facultate de psihologie, care să le spună numai tâmpenii”. Ele se încurcă singure. Cu te-miri-ce şmecheri de cartier. Şi-apoi se plâng de lipsă de masculinitate.

Mă iartă, draga mea, pentru suferinţa pe care ţi-o pricinuiesc cu această scrisoare de rămas bun. Ştiu că în curând voi fi urmărit de Ernest. Ştiu şi că voi fi subiect de bârfă în târg şi mi se vor aprinde lumânări de blestem pentru cât te-ai deformat tu, din cauza mea. Ştiu că îmi vei cere să-ţi plătesc operaţia de micşorare de stomac, pentru grăsimea acumulată de-a lungul perioadei de doliu, după plecarea mea neaşteptată şi nedreaptă. Căci mi-ai oferit tot: mâncare, curăţenie, timp cu cărţile mele, şi copii. Mi-ai dat de toate,  ŞI BUNĂ TOT N-AI FOST, pentru mine.

Ştiu că sunt un nemernic, la fel ca toţi cei de la WOW Bizz. Doar că nemernicia mea constă în a pierde timpul citind, în loc să vorbesc şi eu, ca orice bărbat, cu tine, despre prietena x, despre emisiunea z. Şi despre ce nevoi mai au copiii, în afară de tot ce le-ai cumpărat de pe Facebook, din grupurile de mămici obsedate de shoping.

Iartă-mă, draga mea, pentru ignoranţă, pentru dragostea mea de carte, de oameni şi de lume. Despre care nu se vorbeşte la Ernest. Nici la Badea, nici la Radu. Numai faţă în faţă, în cuplu. Acela pe care l-ai confundat cu facerea de bine. Mie. Binele ăla care pentru mine e sinonim cu sinuciderea.

Draga mea, succes în a-ţi găsi bărbatul visurilor tale! Acela dispus să-ţi asculte bârfele, televizorul şi laudele despre cât de extraordinar este de fiecare dată când vine acasă zilnic cu naveta de bere, şi baxurile de seminţe, de împărţit la telenovele excepţionale, la care adormiţi îmbrăţişaţi. De cât de mult s-au iubit protagoniştii, încât au făcut orice să aibă timp pentru ei: inclusiv filme la care să se uite proştii, în timp ce ei câştigă bani să-şi trăiască viaţa, pe margine de prăpastie.

Iubesc, draga mea! Iubesc femeia care mă aşteaptă cu braţele deschise, care ajunge acasă obosită şi mă roagă plângând să o las să-şi odihnească sufletul pe umărul meu. Femeia pe care o găsesc citind ultimele descoperiri în materie de comunicare, gata să mi le împărtăşească şi le punem în aplicare.

Femeia care mă sună din metrou să-mi spună că-i e dor de mine, că mi-a cumpărat de pe drum un ecler, deşi ştie că-s la regim, care nu mi-a răspuns 3 ore la telefon pentru a mă panica, şi a mă aştepta acasă cu televizorul deschis pe singurul program la care voi vrea să mă uit toată viaţa: dragostea noastră.

Semnează,

Bărbatul-carte

 

foto: Google

 

Distribuiți vă rog