Etichetă: har

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Oameni cu aripi

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Distribuiți vă rog

 „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”  îmi pare motto de scrie pe uşa cabinetului de dăruit viaţă…

Despre Simona Pop  am aflat de pe Facebook. Întâmplător, aş spune eu; cu un scop bine determinat, ar spune Dumnezeu.

Citeam un articol despre cancer şi, răsfoind file de viaţă ale altor femei, am dat peste aripile ei. Cancer şi credinţă.

Despre Simona nu ştiu să vorbesc. Tot ce pot să vă spun că m-am uitat sute de minute la pozele ei, la cuvintele ei, la viaţa ei. Scrisă de acelaşi Dumnezeu pe care mulţi dintre noi Îl uităm prin sertare prăfuite. Îl ignorăm sau Îl detestăm. Ori Îl blestemăm pentru deciziile noastre proaste. Pentru care devine responsabil întotdeauna Cel ce ne-a dat dreptul să alegem propriul drum.

Mi-am făcut curaj, după câteva ore de citit povestea ei, să o rog să ne înveţe despre Iubire. Despre credinţă, adevăr şi feminitate. Prin toate, dragii mei, au curs picături de cancer. Azi, Simona ne injectează în vene sânge de Dumnezeu. Sperând că vom deveni dependenţi de El pentru totdeaua.

O poveste despre Dumnezeu şi oameni, cu oameni născuţi din Dumnezeu, nu din Big Bang-uri sau maimuţe.

Aripi de drum: Simona, eşti cu sufletul la terapie intensivă. Am citit despre motivul pentru care ţi l-ai dus acolo:  Pentru că „Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…”

Cât de grea e vindecarea lui, şi care sunt tratamentele pe care ţi le aplică Medicul tău personal?

simona-cancer-negru-suc

Simona: Spun adesea ca am purtat cancerul in suflet… L-am purtat si crescut  vreme lunga, ca o buna gazda, pana mi-a parazitat trupul. Am fost bolnava de nemultumire, plina de mandrie, insetata dupa lucruri materiale si cu inima lipita de vise desarte. Am cautat sa agonisesc sub stele, fara sa ma gandesc cat de jos cladeste Cel ce zideste sub soare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cand simti fiorul rece al mortii in ceafa, un sentiment ciudat te invadeaza, iar viata incepe a ti se derula sub ochi. Pe patul de spital a inceput terapia sufletului meu – lent si chinuit. N-am agonizat in dureri trupesti, ci sufletesti. Valul de pe ochii mei incepea sa cada. In fata mea se se petrecea o alta realitate – o realitate pe care pana atunci o negasem.

Am inceput sa constientizez muntele de binecuvantari ascuns de zidul nemultumirilor mele, neputinte mascate de mandrie si desertaciunea viselor cladite pe nisipuri miscatoare. Dumnezeu a inceput sa imi descopere o alta fata a lucrurile si cu maini blande mi-a legat inima cu Cuvinte Sfinte. Am trait, am absorbit si am respirat fiecare Cuvant al lui Dumnezeu, fiecare soapta care imi aducea alinare, fiecare verset ce lasa vindecare peste sufletul meu.  M-am hranit cu mana cereasca desprinsa din pagini de scripturi, m-am vindecat si inca ma vindec cu credinta.

Aripi de drum: Cancerul este un diagnostic crud. De care toţi ne temem. Mulţi se întreabă cum de Dumnezeu, dacă e Dragoste, poate admite ca ai Lui copii să treacă prin chinuri cumplite?! Care e răspunsul tău la această întrebare şi cum ai ajuns la el?

Simona: E un diagnostic crud si pentru mine a fost egal cu moartea. Intr-un fel pot spune ca am si murit,  primind o noua viata, in acelasi trup, dar ca si o alta persoana. Daca ar fi sa dau cancerul inapoi, as refuza cu vehementa!

Da, Dumnezeu a fost, este si va fi dragoste, motiv pentru care in noiembrie 2015 m-a avertizat in privinta vietii mele prin cuvinte clare, precise si fara echivoc. A fost o voce care mi-a spus asa:

 „Daca tu  si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu vei te vei imbolnavi de o boala grava cum ar fi cancerul… ”.

 Am refuzat sa cred ca un Dumnezeu care este dragoste poate trimite astfel de avertizari dure. M-am rugat incercand sa alung imaginea „diavoleasca” ce isi facea loc in mintea mea, am sters cu buretele totul si nu m-am intrebat nici o clipa ce ar fi de reparat la viata mea ?! O luna mai tarziu,  cancerul mi-a napadit trupul.

Tarziu de tot am inteles ca Dumnezeu meu, motivat de foarte multa dragoste, a permis o asa crunta suferinta peste viata mea. Nu regret, dimpotriva, ii multumesc! Suferinta mi-a purificat inima, mi-a triat valorile si mi-a cernut prietenii. Pe drumul durerii am cules mai multe roade decat lacrimi, Dumnezeu mi-a separat lucrurile de pret de cele fara pret. Cand privesc in urma, fara cancer, as fi detestat persoana care urma sa devin…

Aripi de drum: Am început  cu suferinţa. Vreau să-mi povesteşti acum despre bucurie. Ce înseamnă ea pentru tine şi în ce lucruri, activităţi şi/sau oameni, o găseşti?

Simona: O data cu cancerul, am incetat sa mai incerc sa cumpar bucuria. Ea nu se gaseste in vitrinele magazinelor frumos ornate si nici pe coperti de reviste glossy. Bucuria nu e ceva ce se castiga cu bani, nu are nici o baza in lucrurile materiale si e departe de visele nostre schiloade. Bucuria despre care vorbesc eu, se cultiva. Bucuria despre care vorbeste societatea, e contrafacuta.

Cancerul mi-a adus intelepciune, invatandu-ma care e sursa adevaratelor bucurii. O gasesc la mine in inima in fiecare dimineata cand deschid ochii si pot sa vad, deschid gura si pot sa vorbesc, imi intind picioarele si pot sa le misc. Bucuria o adun din parfumul strugurilor tomnatici, din frunzele ruginii patate de soare, din picuri de ploaie agitati si apus cu zambet cald. Bucuria e in ochii persoanei dragi, in miros de cafea fierbite si cuvinte ce zidesc.

Privesc cu alti ochi bucuria si imi impun sa o caut in frumosul fiecarei zile, in detaliul oricarui lucru, in tot ceea ce nu are pret. In spital, as fi dat toti banii din lume sa pot simti gustul capsunilor de vara… fie ca mancam nisip, fie fructe, nu era nici o diferenta de gust… Acum ma bucur sa stiu ca exista lucuri pe care Dumnezeu le-a creat sa am eu un stop de fericire!

Aripi de drum: Văd tot mai mulţi oameni care, nedescoperindu-şi misiunea personală, trăiesc plini de resentimente şi amărăciune. Cum ţi-ai descoperit tu menirea, şi care au fost paşii parcurşi ?

Simona: In fiecare din noi a fost pus ceva special. In fiecare inima sunt ingropate daruri sfinte si abilitati unice. Cu totii avem ceva ce ne pasioneaza, dar nu toti facem ceea ce ne pasioneaza. Am stiut dintotdeauna care sunt talantii mei, dar am incercat cu ardoare sa monetizez oricare din calitatile mele. Am esuat dramatic, pentru ca nu m-am nascut pentru asta.

Refuz sa cred ca traiesc pe aceasta lume doar pentru a vietui asa cu mi-am imaginat eu, inchizand ochii la cei din jur.

In urma cu 6 ani pe o lista cu motive de rugaciune am notat timid ca imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea experiente cu El, cuvinte si mesaje, dar si o vocatie divina. Nu stiam atunci pentru ce ma rog, dar iata-ma acum: am o experienta scrisa cu degetul lui Dumnezeu, am cuvinte aspru incercate si pasesc spre vocatia pe care El a pregatit-o pentru mine. Pot spune ca acum sunt intr-o misiune in care alerg sa vorbesc despre El si povestea care mi-a dat-o in dar. Dar pana aici, au fost dureri, lacrimi, rugaciuni si staruinte.

Cred ca totul incepe cu un simplu „Doamne, ce ai vrea de la viata mea?„

Dand ragaz si asteptand cu credinta, in taina, raspunsul nu va intarzia sa apara, dar e nevoie de urechi deschise, inimi sincere si renuntare la vise pamantesti…

 Aripi de drum: Cum îi îndemni pe tineri să îşi descopere vocaţia?

Simona: Sunt 4 elemente estentiale: Cuvant sfant, rugaciune, pustiu si renuntare. Reteta e simpla, dar intodeauna implica pustiul si renuntarea.

Retrage-te in pustiu, caci acolo vocea lui Dumnezeu se aude mai clar ca niciodata. Apropie-te de natura, unde poti vedea maretia Creatorului. Paseste in pustiu de buna voie, nu astepta ca Dumnezeu sa te impinga spre destinul tau. Te asigur, ca din prea multa dragoste, o va face. Poate fi pustiu financiar, al relatiilor, al remuscarilor, al durerii… Pustiul poate avea o multime de forme, dar aduce cu sine multe lectii pretioase.

Te retrage dar, te hraneste cu Cuvinte Sfinte si indreapta spre cer rugaciuni sincere. Recunoaste-ti neputintele si cere ajutor!

 Invata sa renunti si incepe sa pasesti pe ape!

 Nu ai nevoie decat de lumina pentru pasul urmator. Dovedeste incredere si nu cauta sa planifici singur urmatorii pasi!

 Planurile lui Dumnezeu si deciziile bune vin intotdeauna insotite de pace…

Aripi de drum: Ce este pentru tine FEMINITATEA, într-o lume în care FEMEIA  a devenit parcă obiect de contrabandă?

simona-cu-sotul-ei

 Simona: Inca invat si eu ce inseamna asta, descopar si testez… aici nu pot sa dau definitii, daca as face-o, cel mai probabil as frange aripi. Imi place sa spun ca in fiecare suflet exista o frantura din cer, fiecare cu o stralucire aparte… Cand toti de vom reuni impreuna, bucatica mea cu bucatica ta vor alcatui frumusetea lui Dumnezeu.

Ma feresc sa leg feminitatea de forme si femeia de legi. Am fost create, educate si inzestrate diferit. Evit sa incadrez feminitatea in niste standarde patrate.

Dar totusi, sunt vehement impotriva hipersexualizarii femeilor in industria mass-media. Ma opun contrariata si oripilata la sloganul zilelor noastre cum ca „femeia si sexul vind.”

Aleg sa nu scrutez orizontul societatii actuale, ci imi atintesc ochii spre cer, incercand sa fac ca bucatica mea de cer sa aiba parfum de Dumnezeu. Cu maini curate, incerc sa lipesc de sufletul meu standarde divine, potrivindu-ma doar etalonului cuprins intre coperti de Biblii.

Aripi de drum: Ce este pentru tine DRAGOSTEA?

Simona: Oh… e greu sa dau un raspuns la asa o intrebare dificila. Cunosc asa de putin din ceea ce inseamna dragostea! Pot raspunde doar prin ceea mi s-a sa permis vad prin usa intredeschisa catre cer. Dragostea adevarata o vom experimenta abia in prezenta lui Dumnezeu. Aici jos, cunoastem in parte si experimentam in parte. Fiecare o percepem asa cum am primit-o.

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Incerc sa pasesc in ea, oferind-o in fiecare zi din viata mea.

 Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma!” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi!” si un „te iubesc!” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata, draga mea!” si un „Ma gandesc la tine!”

 Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine!” si „Te sustin!”

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dar toate acestea, nu sunt  altceva decat niste mici particule inca nedesavarsite…

Aripi de drum: Eşti o femeie foarte credincioasă. Noi, cele care ne-am predat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să suportăm ironia multora. Plecarea unor oameni dragi de lângă noi, ca urmare a deciziei de a-L urma pe Hristos. Ştiu cazuri în care femeile au acceptat relaţii cu bărbaţi care nu-L cunoşteau pe El, convinse fiind, sau sperând că îi vor întoarce la El. Ce spui despre această atitudine şi ce le sfătuieşti pe tinerele necăsătorite, în privinţa alegerii bărbatului potrivit?

Simona: Culeg cu drag fieare ironie, nota sarcastica si porecla batjocoritoare. Le culeg, caci vor fi nestemate in cununa ce ma asteapta sus. E important ca peste tot ceea ce culegem, sa semanam binecuvantare… Da, societatea actuala incearca a ne pune diverse etichete, dar toate aceste lucuri palesc in fata valorii adevarate pe care o pune Dumnezeu in fiecare inima.

Pentru tine, femeie care cauti barbatul potrivit, da-mi voie sa iti spun:

„Nu alerga dupa Feti-Frumosi cu intentii bune ce te amagesc cu iubiri contrafacute! Nu-ti vinde visele pentru lucruri materiale, te fereste, dar, de toate uraciunile care atrag privirile, tu ramai pura, caci “daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat”. Arunca-ti visele in bratele lui Dumnezeu si lasa-L sa-ti deseneze povestea de dragoste cu degetul Sau.

Crede ca barbatul pe care Dumnezeu ti-l pregateste, va fi alaturi de tine, cand un cancer iti va secera frumusetea. Barbatul pe care Dumnezeu il creste pentru tine, e un soldat in ogorul lui Hristos. Barbatul care il are Dumnezeu pentru tine, poarta in suflet viziuni sacre si vise curate. Barbatul tau va avea ochi luminosi si maini sfinte, pentru ca in pieptul lui, il poarta adanc inradacinat pe Dumnezeu…

Draga mea, nu-ti vinde visele, speriata de ziua de maine, si nu le culege din umbra acestei societati murdare. Tu pleaca-ti genunchiul, viseaza cu ochii lipiti de cer si umpe-ti sufletul cu dragoste indelung rabadatoare, plina de bunatate, dragoste smerita, izvor de pace, bogata in adevar – dragoste nepieritoare desprinsa din rai. Draga mea, tu cladeste-ti azi visele in rugaciune, nu te agata de lucruri desarte, ci lipeste-ti inima de Cuvant… cladeste-ti dragostea pe Stanca – unde nici cancerul n-o poate clatina!

simona-fluturi

 Aripi de drum: Când moare Dragostea, Simona?

 Simona: Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Aripi de drum: Am văzut pe site-ul tău o rubrică specială, „40 de ZILE DE RUGĂCIUNE”.   Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să alegi  acest „program” şi ce vei face cu el mai departe?

 Simona: L-am creat pentru mine si l-am aplicat in primul rand in dreptul meu… 40 reprezinta lupta. Noe a experimentat furtuna 40 de zile, Moise a petrecut 40 de ani in pustie, iar Isus a fost ispitit de Diavol 40 de zile.

In viata fiecaruia dintre noi exista o lupta cu pustiul. Fie ca este vorba de un pustiu al durerii, al relatiilor sau financiar, pustiul este locul in care cresterea este dificila, apa este putina si înaintarea greoaie, caci nu vezi capatul drumului. Pe langa durere, frustrare si seceta sufleteasca, pustiul ne testeaza, ne purifica si ne solicita o autoanaliza si retrospectiva. Pana vom ajunge la forma si caracterul dorit de Dumnezeu, inca vom zabovi in pustiu. Pustiul este un loc al formarii si al definirii caracterului. Totodata, pustiul este insotit de ispita si cere rugaciune.

Noi, oamenii, avem impresia ca o data ce am terminat cu rezolvarea unei probleme, nu ne vom mai confrunta cu ea niciodata. Tratamentul pentru cancer se face in doze de ATAC si CONSOLIDARE. La fel trebuie sa procedam si cu pacatele din viata noastra: le atacam si apoi consolidam zidul de aparare impotriva lor zilnic, deoarece reinnoirea mintii noastre e un proces care trebuie sa aiba loc in fiecare dimineata.

Vreau sa am cat mai multi camarazi de lupta in rugaciune, vreau sa constientizez cat mai multi oameni de vremurile pe care le traim, vreau sa ofer cuvinte incercate si menite sa atinga inimi. Vreau ca oamenii sa experimenteze puterea rugaciunii pe care eu am trait-o si care m-a facut sa supravietuiesc in pustiul cancerului.

 Aripi de drum: Scopul rubricii „Oameni cu Aripi”, de pe blogul meu, este acela de a arăta lumii exemple de reuşită, de credinţă şi de luptă, ale unor oameni care au refuzat să cedeze, chiar dacă nimeni nu credea în ei sau în izbândă. Spune-mi, te rog, o persoană pe care ai vrea să o citeşti în filele blogului meu, de la care oamenii ar avea de învăţat?

 Simona: Oana Albu – captiva intr-un scaun cu rotile, abuzata sexual, cu un trecut tumultuos, dar cu zambet senin, ochi voiosi si dragoste pentru Dumnezeu.

Aripi de drum: Cum şi de ce proiectul „Aripi pentru fluturi”?

 Simona: E un proiect pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima, El L-a facut realizabil si mi-a trimis oameni care sa simta impreuna cu mine.

Stiu care sunt traumele cu care cancerul vine la pachet. Imi doresc sa aduc in fata camerei de fotografiat povesti ale femeilor secerate de cancer, povesti cu amprenta lui Dumnezeu, exemple de credinta si lectii de urmat. Vreau sa demonstrez ca frumusetea nu este conditionata de o podoaba capilara, de numarul de kilograme sau de chipuri imperfecte. Frumusetea adevarata nu poate fi incadrata in etaloane si stereotipuri, caci ea e izvorata din Dumnezeu.

Aripi de drum: Îţi mulţumesc, femeie cu ARIPI,  pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferi şi pentru dragostea cu care ai răspuns rugăminţii mele de a ajuta la zidirea altor suflete. Ai început cu primul pas: ducerea sufletelor lor la terapie intensivă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum am înnebunit?  Legea şi harul lui Dumnezeu

Credinta

Cum am înnebunit? Legea şi harul lui Dumnezeu

Distribuiți vă rog

Legea şi dragostea

Pentru că am fost întrebată de sute de ori, cum am înnebunit şi cum de spun acum numai ceea ce mi s-a injectaat în creier de către pocăiţi, şi cum de reuşesc să răspund calm şi cu respect celor ce îşi bat joc de legile pe care eu le respect, zic să răspund ambelor întrebări printr-un scurt articol.

Aşadar:

1) Am „înnebunit”  în clipa în care am înţeles Legea lui Dumnezeu. Am înţeles că El este asemeni unui tată care îşi iubeşte cu adevărat copilul: îl disciplinează şi îl pedepseşte, ÎN şi CU dragoste. Nu îl blesteamă şi nu îl urăşte, dar nici nu trece peste greşelile copilului, fără a-l învăţa o lecţie. Uneori dură, alteori mai blândă, dar de fiecare dată corectă.

Mi-a fost greu să înţeleg diferenţa între Legea mozaică – cea a Vechiului Testament, dată de Moise, şi cea a Noului Testament, dată de Hristos. Am înţeles însă, apoi,  că aceasta din urmă nu o înlocuieşte pe cea veche, ci o completează. În sensul că azi, prin moartea lui Hristos, noi nu mai suntem „sub lege, ci sub har.” (Romani, 6:14)

Hristos a murit pentru ca noi să avem viaţa veşnică, a murit pentru „toate încălcările de Lege” (Josh McDowell). Dar asta nu înseamnă că, prin moartea Sa, se anulează principiile morale ale legii mozaice. Hristos a schimbat doar contextul, nu şi conţinutul: contextul Legii este harul, nu judecata.

Dacă în V.T, pedeapsa pentru adulter era moartea, în N.T, dacă se comite adulter prin har, nu se plăteşte cu viaţa. Ci, conform lui Pavel, cel ce a comis adulterul este înlăturat din biserică pentru a fi disciplinat, (1Corinteni 5:1-5), apoi este primit înapoi şi încurajat, spre a nu mai cădea în păcat. (1 Corinteni 2:5-8)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Ceea ce m-a ajutat cel mai bine să înţeleg diferenţa, a fost cartea lui Josh McDowell,  „Dragostea are întotdeauna dreptate”.  Acesta dă un exemplu care explică  foarte clar asemănările şi deosebirile:

„Dacă depăşeşti viteza legală, încalci legea şi în Anglia şi în SUA. Însă, dacă eşti prins că ai depăşit viteza legală la Los Angeles, nu înseamnă că ai încălcat legea la Londra.”

Aşadar, vorbim de aceeaşi lege, dar în ţări diferite. În ambele ţări vei plăti pentru nerespectarea legii, dar există pedepse mai aspre sau pedepse mai blânde, în funcţie de ţară. Cu toate acestea, legea lui Dumnezeu spune că, deşi nu mai eşti blestemat moral pentru încălcarea legii, totuşi, consecinţele păcatului tău vor exista. Atât în plan fizic, cât şi în plan emoţional.

Luând exemplul de mai sus, cu adulterul, este adevărat că nu te va mai omorî nimeni, ca în legea mozaică, însă păcatul tău nu va rămâne nepedepsit: poţi suferi un divorţ, te poţi îmbolnăvi de o boală cu transmitere sexuală, poţi atrage ura sau dispreţul celorlalţi oameni.

2) Reuşesc să răspund calm şi cu respect celor ce îşi bat joc de legile pe care eu le respect, datorită dragostei. Pentru că Hristos a vorbit despre cel puţin 2 legi ale dragostei: una pentru Dumnezeu, alta pentru oameni. (Matei, 22:37-39)

El a venit să împlinească Legea, nu să o anuleze. (Matei 5:17). Dacă eu le-aş întoarce spatele celor care râd pe seama credinţei mele, dacă aş refuza să mai petrec timp cu ei, unde ar fi dragostea mea pentru semeni?

Pentru mine, factorul esenţial pe care îl au în comun Legea veche şi Legea Nouă: dragostea, este suficient pentru a mă ajuta să mă comport cu oamenii aşa cum aş dori să se comporte ei cu mine şi cu Hristos.

Asta nu înseamnă însă că eu nu mă mânii, sau că permit cuiva să îmi vorbească urât,sau să Îl insulte pe Hristos. Dacă aş lăsa pe cineva să vorbească urât de El, ar însemna că respectul şi devotamentul meu faţă de Dumnezeu nu ar include veneraţie faţă de Numele Său şi de Persoana Sa.

Am trecut printr-o situaţie în care un amic  L-a înjurat pe Hristos. Nu orice fel de înjurătură, ci una pe care nici măcar eu, ca păcătos autentic, nu aş permite-o vreodată altui păcătos. Atunci am luat atitudine, şi, plină de respect şi dragoste pentru acel bărbat, am spus scurt şi la obiect:

„Te rog ca în faţa mea, să nu mai foloseşti aceste cuvinte despre Hristos. E ca şi cum ţi-aş jigni eu, ţie, familia. Dacă nu vei putea să mă respecţi aşa cum te respect eu, voi alege să nu mai stau în preajma ta, decât în situaţiile în care vei vorbi cu respect.”

Mi-am asumat un risc foarte mare: acela de a nu mai vedea acest amic niciodată, însă consider că a lăsa oamenii să trăiască în păcatele lor, fără a le pune limite şi fără a încerca să-i faci să înţeleagă motivul schimbării tale, este egal cu a urî omul respectiv. E ca atunci când tu ştii că el va intra la închisoare daca ucide pe cineva, şi cu toate acestea, tu îl încurajezi să o facă. E drept că nu vei putea convinge pe nimeni să se oprească din păcat, dar îţi faci datoria morală de a-l avertiza cu privire la consecinţele actelor sale.

De sunt nebună, vă spun cu certitudinea nebunului frumos: Dumnezeu mi-a dar Aripi de Drum, şi nimeni nu mi le va tăia vreodată!

Voi cum staţi cu Nebunia? 🙂

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Andrei Neagu: „Starea de anxietate se poate transforma într-o piesă extraordinară. Dar niciodată dacă nu îţi place ceea ce faci. Poţi să scrii în timp record, dar nu poţi scrie despre orice.”

Oameni cu aripi

Andrei Neagu: „Starea de anxietate se poate transforma într-o piesă extraordinară. Dar niciodată dacă nu îţi place ceea ce faci. Poţi să scrii în timp record, dar nu poţi scrie despre orice.”

Distribuiți vă rog

Îl ştiu pe Andrei de când era încă student. Ne-am cunoscut într-un „proiect călător”, RomStud Travel.

Am cântat împreună, am râs împreună şi am colindat împreună. Puţin, dar suficient încât să îmi rămână o amintire frumoasă şi dragă. Am decis, aşadar, revederea după ani. Nu am calculat câţi au trecut de când nu ne-am mai văzut… Ce ştiu este că mi-a spus, în urmă cu mulţi ani: „Ar trebui să faci ceva cu talentul tău de a scrie. E păcat…”

Şi cum nu poţi uita niciodată oamenii care te-au susţinut, artist nebun cum eşti… vine o zi când porneşti la reîntâlnit şi la povestit viaţa…

 Ajung la el şi mă aşez confortabil, ca în vremuri trecute, la un pahar de suflet. Doar că acum sunt în partea lui de lume, o garsonieră micuţă, dar cochetă şi cu iz de vis devenit realitate.

Mă serveşte cu un cheesecake cu dulceaţă de căpşune. Făcută de el. Arta, la Andrei, se împarte la cel puţin 2. Ca dragostea, pare-se! 🙂 Şi ea se făcea parcă, după un alt artist, în minim 2:).

Nu e bună prăjitura asta, e artă. Şi arta nu e niciodată bună sau rea. E artă. Îi mulţumesc pentru  pacea din suflet şi mă întreabă dacă vreau să-mi facă prajitură de ciocolată cu alune. Live.

Asta mai lipsea! După bucuria revederii şi confortul unui colţ de Rai, alt dulce în viaţa mea. Prea mult pentru sufletul meu!

„Să se consemneze în interviu că Monica stă pe fotoliu ca la ea acasă, şi se simte ca la Roma” , îmi spune zâmbind, după ce îmi creionează povestea căsuţei lui.

Ne aducem aminte de noaptea de 8 martie 2011, când eu cântam muzică populară, el orice:) şi presimţeam că într-o zi va ajunge artist. Mare. (nu am permisiunea să vă arăt filmuleţele de atunci!:) dacă o voi avea vreodată, am să vă invit la o felie de trăire.)

Andrei: Mai e mult până acolo, Monica! Mai e mult, pentru că arta în general, se află într-o competiţie acerbă. Şi asta pentru că toate se învârt în jurul perseverenței dar și a unor interese.

 Aripi de drum: Aşa le-a fost tuturor, sau unii au şi alţii n-au noroc?

 Andrei: Eu cred aşa: că toţi oamenii care au reuşit au fost lângă oamenii potriviţi la momentul potrivit. Talente vezi peste tot. Propune-ţi tu să faci o plimbare o zi întreagă prin Bucureşti, şi vei găsi cel puţin 3 oameni care te vor da pe spate. Dar oamenii ăia rămân, din păcate, doar la nivelul de cântăreţi ambulanţi, cântăreți de evenimente și cluburi.  Şi nu e vina lor. E vina sistemului. În State, de exemplu, există o şansă pentru fiecare. Vezi acolo artişti care apar în topurile Billboard peste noapte, fiind cântăreţi entuziaşti pe youtube sau în mici baruri. Ori sunt compozitori într-un dormitor, aşa, cum am eu aici. (îmi arată, plin de entuziasm, mica lui comoară)

Îşi scriu piesele şi bat la uşa câtorva case de discuri, şi au şanse mai mari să fie semnaţi,, decât va exista în România, pentru un artist, să semneze cu un label de-al nostru. La ei există market pentru orice tip de muzică, şi, ca atare, entuziasmul e net superior celui de la noi.

 Aripi de drum: De ce?

 Andrei: Pentru că acolo, chiar dacă nu ai şansa să fii cunoscut „pe sticlă”, măcar ai un public de 5000-6000 de oameni care vin la concertele tale. Public construit singur, de tine. Artiştii de acolo au câte un manager şi îşi lansează câte un turneu. Aici, dacă nu eşti un nume deja, nu prea ai din ce să alegi. La noi singurele rampe de lansare sunt Vocea României şi  X Factor,  sau mergi  la un studio să faci parte din echipă. Sau să le trimiţi un demo. Iar acel demo, atenţie, nu îl trimiţi pe e-amil, căci nu-l ascultă nimeni. Te duci tu acolo, direct. Te duci la restaurantul x. Înţelegi? Nu te aştepţi ca ei să vină spre tine.  Dai din coate.

Din nou vorbim de a da din coate. Acelaşi lucru ni l-a spus şi Elena Şandor, vă amintiţi?

Să fie oare vorba despre a lupta pentru visul tău, căci Dumnezeu ne dă talanţii, dar noi trebuie să-i înmulţim? Să vedem dacă descoperim…

Aripi de drum: Vorbeşte-mi de începutul unui artist. De începutul tău.

Andrei: Început…  -gustă din propriul cheese cake:), se uită în gol, şi-mi vorbeşte calm, cu emoţie sugrumată de trecut- păi începutul e cam aşa:  cânţi pro bono, apoi pe 2 lei, apoi pe 5 lei, până te ridici. Eu am început la Readers Caffe , de exemplu. Nu pot să spun că e uşor. Nu pot să spun că e nici greu, dar e muncă. Multă. Şi nu doar munca ta, ca artist. E multă muncă a ta, ca om. Înveţi să accepţi NU-urile. Să perseverezi. Să te dezvolţi. Nu-urile te transformă în persoana asta, – arată spre sine- pe care o vezi tu acum, stând în faţa ta.

Persoana asta, pe care eu o văd acum, este cea care nu a cedat. Dacă aţi fi lângă mine, să vedeţi puterea din ochii lui, aţi înţelege că „persoana asta” a trebuit să treacă prin foc să se descopere pe sine. Să evolueze şi să realizeze că un artist adevărat nu încetează niciodată să se dezvolte.

Aripi de drum: Unde cânţi acum? Mai faci ceva pe lângă voce?

Andrei: Nu am un loc fix, cânt în locaţii diferite. Şi da, pe lângă voce, compun. Investesc mult în partea asta, aparatură, studiu de instrument.

Aripi de drum: Am o curiozitate. Marius Moga, de exemplu, bănuiesc că a pornit şi el tot de jos. Dar acum, e acolo unde mulţi poate nu vor ajunge niciodată. Cât de greu poţi ajunge la un artist ca Moga?

Andrei: Poţi ajunge şi azi. Dai din coate şi ajungi. Dar nu te  aştepta să spargi topurile, doar pentru că ai păşit în studioul lui. Cel puţin nu din prima.  Eu doar îmi dau cu presupusul, însă un producător precum  Moga nu lansează pe oricine.  Adică, dacă vrei o părere, mergi să i-o ceri;  dacă te potriveşti cu stilul şi viziunea lui, de exemplu, du-te să-i spui ce vrei să faci, dar nu te aştepta ca uşa deschisă  să însemne utomat  lansarea ta, sub semnătura lui! Dacă crede în tine te semnează, nu oricum. Sau poţi să fii „clientul lui Moga”: plăteşti înregistrările, ţi-ai făcut piesele şi faci ce vrei tu cu ele.

Dovada, se pare, a faptului că nu e de ajuns să „fii cineva” sau să „ajungi cineva” ca să-l poţi îndupleca pe vreun mare artist, ca Moga. Iată că, înţeleg de la Andrei, în România nu se face numai „playback pentru piţi”, cum am tot auzit. Am multe de întrebat, dar probabil că într-o zi voi afla răspunsurile şi de la Marius Moga. Şi de la alţii ca el, care au pornit de jos şi au ajuns azi să trăiască realitatea unui vis căruia nu i-au dat drumul niciodată…

Aripi de drum: Fac artiştii compromisuri, pentru faimă? Îşi schimbă ei stilul muzical, doar pentru că e în trend altceva decât ce i-a consacrat?

Tace. Mi se pare că ar vrea să spună ceva şi trebuie să îţi ucidă strigătul. Îl las să privească corzile chitarei, să îşi pună farfuria pe masă, şi aştept. Tăcerile spun demulte ori mai mult decât o mie de cuvinte. Cine nu ştie asta?

Andrei: Fac. Nu vreau să intru în detalii, însă. E adevărat că artiştii trebuie să se adapteze, căci publicul nu va fi mereu acelaşi, de 12-18 de ani. Nu va asculta nimeni, de la 12 la 70 de ani acelaşi stil de muzică. Apoi, lumea de schimbă. Îţi spun doar atât: dacă mergi acum la concerte cu trupe româneşti, vei vedea copii de 12-15 ani. Pentru ei se cântă. Nu pentru noi. Puţine trupe au rămas la stilul vechi. Se fac colaborări cu artişti care ocupă primele locuri în topuri, pentru consacrare…

 Ai dreptate, Andrei, nu se (mai) cântă pentru noi. E trist şi mi-e trist sufletul. Să vadă copii care ascultă şi se uită la sâni dezgoliţi. La fese dezvelite şi la buze de plastic. Noi, ăştia, trecuţi puţin prin chinuri, nu ne mai uităm la aparenţe… ce bine-ar fi dacă i-am putea educa pe copii aceştia să nu îşi mai îndrepte privirile spre trup, ci spre devenire … Şi-aş mai spune eu multe …

Aripi de drum: Cei mai puţin cunoscuţi, pentru a câştiga foarte bine din radio, să zicem,  fac câte o colaborare cu cei foarte cunoscuţi? Chiar dacă, pentru această colaborare, ei trebuie să îşi schimbe stilul muzical, şi să facă mari compromisuri?

 Andrei: Exact. Toate apariţiile sunt plătite. Mulţi se întreţin numai din asta. Cu cât piesa ta e mai difuzată, cu atât câştigi mai mult. Înţelegi ideea?

O înţeleg. Şi parcă doare. Căci la fel se întâmplă uneori şi cu sciitura artiştilor. Ajung să scrie despre sex, că ăsta se vinde. Dar nu că scriu de sex ca artă. Asta e altă poveste. Scriu pornografic. Parcă înţeleg durerea din inimile marilor artişti, care privesc cum se destramă visele lor, doar pentru că acum în trend nu mai e ce e frumos, ci ce e sexy…

Aripi de drum: Hai că mă întristez. Şi e prea bună prăjitura asta, să-mi amărăsc sufletul. Zi-mi, pentru îndulcire, ce e cu pasiunea ta pentru gătit.

 Andrei: Păi… gătitul e tot artă. Îmi place să creez. Şi cum timpul este foarte important pentru mine, sunt multitasking: în timpul în care se coace ceva, scriu o melodie. Sau înregistrez ceva. Inspiraţie din orice:).

Zâmbeşte. E alt Andrei. Vorbeşte altfel, gândeşte altfel, trăieşte altfel.  Faţă de cel de acum ani …

Aripi de drum: Majoritatea timpului stai aici, în garsoniera ta:), şi compui. Data viitoare ne dai o reţetă de „artă pe farfurie”?

 Andrei: Cu drag. Data viitoare.

Curiozitatea mea nu are margini, când văd bărbaţi pasionaţi de culinar. Trebuie să vă dezvălui într-o zi reţetele lui Andrei. Aş fi egoistă să trăiesc numai eu bucuria simplă, a cotidianului.

Aripi de drum: Am altă curiozitate: Poate exista, în muzică, NUME fără voce, un fel de diplomă fără inginer, cum spunea tatăl meu?

 Andrei: Nu. În arta adevărată, în muzica adevărată, nu e aşa. Nu la nivel înalt. Nu vorbesc de cazurile alea în care te întrebi cum o fi ajuns fătuca aia pe sticlă. Şi dacă a ajuns, nu rezistă. Moga nu e acolo că e un nume. Chiar şi un ascultător neantrenat îşi dă seama când sună fals ceva… Înţelegi ideea…

 Îşi ia chitara şi mă duc în trecut. E mult de retrăit. Are Andrei un stil de-a te trezi la realitate… ori aşa or avea toţi artiştii lumii… întrebările ameţesc şi aş vrea să tac. Cel puţin până termină de spus povestea asta, pe note…apoi să mai tac vreo câteva vieţi, până se poate trăi din artă… până se poate muri în hohote de râs, ştiind că te duci dincolo, să bucuri îngerii.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

 Aripi de drum: A treia curiozitate şi am încheiat capitolul „Cum?” 🙂 Cum trăieşte un artist? Când doar din asta trăieşte. Nu are job, nu are program.

 Andrei: Mmm… nu e chiar fără program, doar că ţi-l faci tu. În aşa fel încât să rezolvi totul, începând de la cele pe termen scurt. Şi noi avem reguli. Când mixexi o piesă şi reglezi volumele, iei o pauză la 30 de minute, să-ţi odihneşti urechile. Îţi pui în ordine priorităţile: azi compun, mâine vorbesc cu tine, poimâine plec la mare, săptămâna viitoare înregistrez. Şi tot aşa.

Nimic fără structură, aşadar. Te disciplinează şi arta, se pare. 🙂 Dacă vrei să fii cu adevărat artist…

Aripi de drum: Ai zile în care faci ceva doar pentru tine, care nu are legătură cu muzica?

 Andrei: Rar. Pentru că sunt în fuga după informaţie şi studiu individual. Am o ambiţie mai mare decât în facultate. Acum învăţ pentru mine, şi învăţ să cânt. Să  mănânc pe pâine arta. Nu învăţ geografie, care nu-mi foloseşte. Dar există şi perioadele acelea rare, când plec la munte să-l simt cum cade pe mine. Să scap de stres. Cred în energie. Bucureştiul te încarcă cu multă energie negativă. Te întrebi de ce eşti obosit. Noi amândoi venim din provincie, şi ştim că 2 ore de Bucureşti înseamnă 30 zile de muncă la ţară. Iubesc Bucureştiul, are foarte multe contraste, dacă ştii să-l simţi şi să culegi din el ce trebuie. Însă e obositor uneori.

 Aripi de drum: Când vine inspiraţia? E adevărat că ea vine doar în singurătate?

 Andrei: Păi uite, Angela, chitara adică, a fost cu mine la munte. Vine când stai tu singur, cu ea. Când eşti doar tu cu muntele. Hai să-ţi cânt ceva ce mi-a venit în metrou.

 Începe să cânte şi te simţi mic. Într-o lume prea mare pentru nevoile tale. Când asculţi strigătul chitarei, nu te mai interesează 3 vile cu psicină sau 5 maşini la scară. Ai nevoie doar de tăcere. Atât.

Ştiu cum e cu inspiraţia. Ştiu cum e să scot rapid telefonul pe stradă, sau la coadă la Orange:) şi să scriu. „Nu deschizi cămara şi spui inspiraţiei: Acum!”, spunea Ana Barton.

Inspiraţia vine din suferinţă. Din amintiri. Pe drumul de la facultate la cămin, în cameră, când fac cercuri.

Inspiraţia vine pur şi simplu. Uneori ai nevoie doar de o bucăţică, şi restul vine de la sine. Sau compui în habit de studio, compui lângă o muză, alţii compun cu prietenii lângă ei.

 Aripi de drum: Poate un artist să compună „la comandă” ?

 Andrei: Într-o stare de deadline, da. Poate să fie. Nu poţi să chemi la tine un câine vagabond, să-l scarpini când el are chef de ros osul! Nu poţi să-i dai cereale când el mănâncă doar carne crudă. Nu poţi obliga un om să facă ceva sub presiune. Nici să conduci cu frânele încinse. Dar te poţi plia. Şi momentele de deadline pot fi generatoare de inspiraţie. Starea de anxietate se poate transforma într-o piesă extraordinară. Dar niciodată dacă nu îţi place ceea ce faci. Poţi să scrii în timp record, dar nu poţi scrie despre orice. Vorbim de artă adevărată, nu?

Aripi de drum: Ar fi mai …

 Andrei începe din senin să cânte. Mă opresc.  Artiştii lumi … îmi pare rău că nu vă pot aduce aici, pe blog, decât o parte din sufletul lui. Dar veniţi la concertele acestui om, şi veţi trăi.

Se opreşte la fel de brusc cum a început:

Andrei: Aşa…

 Aripi de drum: Nu ştiu cum e la voi, cu muzica. Dacă eu am o stare în care simt că trebuie să scriu, mă opresc  pe stradă, şi scriu. Scriu din mers. Cum faceţi voi? Când te plesneşte starea, ai ce-i face?

 Andrei: Păi ai. Eu scriu sau cânt pe stradă. Fie mă înregistrez cu telefonul. Nu există ruşine. Pentru că ideea poate fi uitată. Ai nevoie de etichete, creierului îi pui etichete, să-şi aducă aminte la ce te-ai gândit. Şi starea revine. Dar trebuie să reacţionezi cumva. Exact atunci când se întâmplă.

Artistul înţelege artistul. Fie că e vorba de scriitură, de dans, de pictură, de orice formă de artă, pare-se că toţi avem acelaşi motto: în adevărata iubire nu există ruşine sau orgoliu. Există doar o mare pasiune. Care cere a fi trăită până la epuizare. Indiferent de risc.

Aripi de drum: Andrei, e greu să trăieşti din muzică, în România?

 Andrei: Un răspuns subiectiv şi foarte complex, pentru că depinde ce vrei să faci. Poţi să fii cântăreţ, compozitor, producător, carierist, şi pentru fiecare din ele există un alt răspuns. Dacă încerci să faci câte puţin din fiecare, te împarţi prea mult.

 Aripi de drum: Se pretează un artist la a cânta la nunţi şi atât?

 Andrei: În primul rând să terminăm cu ideologiile cum că facem muzică din plăcere. Da, facem din plăcere, dar cheamă-mi tu un cântăreţ care pretinde că o face doar din plăcere, şi propune-i să îţi cânte o lună de zile fără nici un ban. În al doilea rând, hai să facem distincţia între artist şi performer. Artistul e cel care compune, care are o idee, care crează, şi care îţi şi cântă arta. Performerul e cel ce cântă incredibil de bine, dar nu crează. El cântă linia melodică a altuia şi versurile altuia. Una e să ai o fire artistică, şi alta e să fii artist. Uite, Laurenţiu Duţă e artist. Ţi-l dau  exemplu pentru că ştiu că îţi plăcea ţie, pe vremuri. Hai să nu mai spunem “artist” oricărui om care are un microfon în mână. Orice cântăreţ trebuie să aibă un minim de cultură muzicală, măcar să ştie o gamă. Să faci solfegii. Uite! Dă respect oricărui performer, pentru că pot fi extraordinari, dar e nevoie să facem diferenţa!

De asta există studiu, Monica! Muzica e matematică, şi trebuie s-o înţelegi! Instrumentiştii sunt artişti, să ştii! Ei sunt creierul din spatele performerului, pentru că ei fac orchestraţia, ei ştiu muzică.

 Aripide drum: Sunt cei din spatele performerului, recunoscuţi?

 Andrei: Unii da. Ia-l ca exemplu pe chitaristul lui Smiley. Îndrăznesc să spun că e unul din cei mai buni din România. Da, el e un artist.

 Aripi de drum: Ce e foarte important în „meseria” de artist? Cum îţi menţii vocea şi cum ţi-o şlefuieşti? Mi-aduc aminte de „Capra cu 3 iezi” din copilărie, şi mereu vă compar cu lupul.

 Andrei: Odihna. Este esenţială. Vocalizele. Fotbaliştii îşi fac antrenamentele, se încălzesc, dau câteva ture de teren, de exemplu. Aşa şi noi. Orice cântăreţ trebuie să ştie să facă vocalize. Măcar 15-30 de minute pe zi. Antrenamentul vocii este important, şi asta ţin să subliniez.

 Reîncepe să cânte. Brusc. Andrei este prima persoană la care am venit fără întrebări, fără nimic pregătit în prealabil. N-am putu să gândesc nimic. Probabil că am simţit că nu e cazul. Şi iată, mai ai timp să te uiţi pe nişte întrebări, când chitara îţi şopteşte ce să întrebi?

Tac din nou, şi-aş continua să vorbesc cu sufletul meu. Dar ştiu că ar trebui să stau aşa câteva zile. Şi oricât aş sta, n-aş încheia niciodată tăcerea. E un discurs prea aprins, să poată fi oprit vreodată… Mă uit deodată la corzile chitarei, şi-mi vine în minte cuvântul SOARTĂ.

Aripi de drum: Crezi în soartă? Ca artist ?

 Andrei: Haha. Oracolul, unde era… ai avut?

 Aripi de drum: Nu. Aveau alţii. Eu doar completam.

 Andrei: Era cu surprize. La jumătate. Se ardea pagina aia pe margine, fetele se dădeau cu ruj şi pupau foaia. Aşa mă simt acum, cu întrebarea asta, ca la oracol. Soarta …  se gândeşte puţin, se uită din nou în gol, şi spune convins:

  • În general, eu las lucrurile să se întâmple. Cred că viaţa ne-o facem singuri. Univerul îţi dă; dacă tu nu iei, şi nu lupţi, nu-ţi bagă în sac. Acesta e dictonul meu. Te dai jos din pat şi începi să munceşti pentru ce vrei să devii. Nu va veni soarta să facă nimic în locul tău.

Cântă din nou la chitară, se uită la mine şi văd în ochii lui mult har. Întreb dintr-o dată, fără să mă gândesc dacă ar fi potrivită acum întrebarea:

 Aripi de drum: Are vreo legătură Dumnezeu în toată povestea asta?

 Andrei: Da, normal că are nu legătură, ci toată legătura. Tot ce mi s-a întâmplat se datorează Lui. Sunt aici acum, făcând ceea ce îmi place, pentru că El mi-a fost călăuză.

 Aripi de drum: Cine e Dumnezeu?

 Andrei: E ceva deasupra tuturor. O energie puternică, ce te călăuzeşte. Dacă ştii să te sincrenozezi cu El, ajungi să înţelegi şi să simţi.

 Aripi de drum: E Dumnezeu Creator?

 Andrei: Păi tu crezi că eu am făcut fotoliile astea?

 Aripi de drum: A fost odată o maimuţă…

Andrei: Da, sigur, Big Bang şi gata au apărut norii. Despre ce vorbim? E mult prea mare coincidenţa ca totul să fie atât de bine gândit. Ştiinţa nu va explica niciodată totul. Dacă ar fi fost haosul de care se vorbeşte, şi lumea ar fi fost un haos, şi probabil nu aveam soare pe cer, sau aveam doar 3 ore pe zi. Monica, tu îţi construieşti în primii ani ai vieţii o logică. Dacă îţi vezi părinţi că beau apă, vei înţelege că apa e bună. Înveţi despre lume. Înţelegi ideea?

 Înţeleg din nou. Şi tare îmi aduce aminte Andrei de Josh McDowell, unul din exegeţii mei preferaţi. Explică perfect teoria Big Bang-ului în cărţile lui. Cum noi, oamenii, găsim aşa repede explicaţii pentru miracole, doar-doar ne-om convinge că Dumnezeu e doar o idee…

Mai povestim câte ceva, şi dintr-o dată, se opreşte înregistrarea. Când îmi dau seama ce se întâmplă, Andrei îmi ia locul:

Andrei: Ne-am întors, o am lângă mine pe Monica Berceanu,o invitată căreia îi voi da un test. Ai gustat, aşadar, din bucătăria mea, o plăcintă foarte bună. Spune-mi ce lucru nu te-ai aşteptat să fie în această prăjitură.

 Inversarea rolurilor îl prinde. Între noi fie vorba, îl imită pe Florin Piersic atât de bine, că mă gândeam zilele astea că i-ar da clasă şi lui Bendeac. J Aşadar, când îl prindeţi, nu-l lăsaţi până nu acceptă un live.

Aripi de drum:  Pe bune? La cât talent am eu în bucătărie… 

 Andrei: A existat chiar şi coajă de lămâie, pe care nu ai simţit-o. Pun pariu. E un secret pe care …

 Aripi de drum: Artistul din tine…

 Andrei: L-a creat. Da. Un alt secret, că tot vrei reţete, (dar deocamdată îţi dau gratis câteva trucuri), este să pui în orice mâncare un pic de zahăr. Aşadar, în studiourile noastre, alături de Monica Beeeerceanu! Haideţi să continuăm interviul, după un scurt moment publicitar. Am uitat să mai dăm un spot: pentru sănătatea dumneavoastră,  evitaţi consumul excesiv de sare, zahăr, şi grăsimi.

Eu v-am zis că e multitasking:). Dovada, zic! Voice-over, deci, Andrei Neagu! Ne reluăm rolurile, şi continuăm interviul, cu Andrei în rolul principal.

Aripi de drum: De ce nu încerci şi partea de voice-over?

Andrei: Sunt.

 Şi reîncepe să cânte. Un fel de concert am avut azi:). Norocos trebuie să fii, să priveşti prin corzile unei chitare, un suflet…

Nu dă detalii despre partea de voice-over, îmi spune doar că nu e pasiune. E doar ceva la care e bun.

Aripi de drum: Andrei, ne apropiem de final. Spune-mi, te rog, pe cine ai vrea să citeşti în filele blogului meu?

 Andrei: Pffff… sunt atât de multe persoane ….

Tace iar. Se uită la chitară, apoi în gol. Întrebarea asta îl provoacă să îşi verifice sufletul.

Andrei: Uite, vreau să văd un interviu cu Oana Pellea.

Un motiv în plus să-mi fac curaj să ajung la omul acesta frumos, care se cheamă Oana Pellea. Frumos, ca oraşul meu, Băileşti…

 Andrei: Şi Dan Puric. Iar din muzică, Ailyn Cadir. Şi pentru că tot m-ai provocat, îţi dau de lucru: Andreea Raicu.

Vă mulţumesc aşadar pentru că aţi fost alături de mine, în micu-mi spaţiu artistic, cu freza mea de Făt Frumos.

 Nu apuc să-i mulţumesc, pentru că începe să cânte o melodie proprie, care îmi taie respiraţia. Când decide că e vremea să o lanseze, vă anunţ, să veniţi, cu mic, cu mare. Când aveţi nevoie de suflet, poftiţi la trăit! Cu Andrei Neagu.

Punct.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Oameni cu aripi

Scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Distribuiți vă rog

Astăzi am scris o scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Dragă mămică,

Tocmai ţi-ai primit îngeraşul. Ştii? Dumnezeu ne trimite copilaşi să ne vindecăm de frici. De nehotărâri şi de egoism. Ieri am scris, nu ştiu dacă e întâmplător sau nu, despre ”Ce să faci după un avort?”

Azi, Dumnezeu a trimis un înger. Probabil să ne arate ce înseamnă binecuvântarea. Şi ce contează cu adevărat. Să ne spună, prin primul strigăt al fetiţei tale, că viaţa nu se interzice. Nu se aruncă la gunoi şi nu se taie. Că fiecare copil are o poveste de împlinit. Aceea scrisă de Dumnezeu.

Îţi mulţumim, mămică frumoasă, pentru lecţia de viaţă pe care ne-ai dat-o! Aceea de a lăsa de o parte egoismul, partea de sine care se cere iubită, pentru a te împărţi în 2. Îţi mulţumim pentru că ne-ai arătat că feminitatea se trăieşte între 3 bătăi de inimioară, între 2 pase de fotbal, 🙂 (jucat la tine în burtică) şi într-un singur trup. De mamă.

Îţi mulţumim, Elena, pentru optimismul tău, pentru bunătatea şi răbdarea pe care ni le-ai arătat în timpul în care Emma înota între 2 respiraţii ale tale!

Îţi mulţumim pentru că ne-ai suportat când îţi puneam întrebări, când vroiam răspunsuri, când ne grăbeam să mai prindem un gram de tine, până te va acapara cu totul Emma! 🙂

Îţi mulţumim pentru că lecţiile de viaţă care au venit din partea ta au fost împachetate în pace. Aceea dată de Dumnezeu. Ne-ai predat, fără să ştii, arta feminităţii: întotdeauna atentă la tine însăţi, întotdeauna atentă la ceilalţi, întotdeauna atentă la semafor. Ăla al inimii.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Ne-ai spus cândva, cu mult înainte de a exista Emma, că femeia nu e sclavă. Că trebuie respectată şi iubită pentru ceea ce e, nu pentru ceea ce dă. Am greşit amândouă. Am bifat greşit iubiri ce ne-au redus la tăcere. Aceea trăită între 4 pereţi, strigată la Dumnezeu şi blestemată.

Nu te-am ascultat, dintr-o siguranţă lumească. Ne-am crezut mai cunoascătoare. Poate mai puternice şi mai demne de a schimba şarpele în înger.

Când ne-am trezit cu braţele goale şi cu inimile pline de zgură, ne-am amintit de tine. De determinarea şi de siguranţa ta. De a fi femeie.

Îţi mulţumim pentru că ne-ai primit înapoi, să stăm la poveşti, fără să ne judeci. Fără să ne aminteşti la fiecare pas de greşelile noastre. De rolurile noastre.

Să ştii că nu vrem să te facem să plângi! 🙂 Plângem noi, de emoţia unei vieţi noi. De minunea de lângă tine. Acum, când îţi scriem, eşti încă în operaţie. N-ai cum să ştii că împărtăşim una cu alta bucuria de a fi devenit tu,  mămică.

Ne rugăm pentru Aripi de Drum fără noroi. De-or fi munţi de urcat pe drumul ăsta, nu ne facem griji! Ştim că o vei ajuta pe Emma să urce, să ajungă în vârf şi să strige de acolo:

„Am reuşit! Datorită acestor 2 oameni care au crezut în mine! MAMA şi TATA!”

Tătic drag, îţi mulţumim pentru lecţia de viaţă pe care ne-ai dat-o, iubind şi respectând femeia care ne-a fost model. Să ştii că nu am uitat niciodată când ne-ai spus cu demnitate:

„Un bărbat trebuie să fie capul unei familii. Dacă nu Îl are pe Dumnezeu, nu va avea nici o familie fericită!”

Erai în sufragerie la logodnica ta:). La Elena, adică! 🙂 Am ştiut de atunci că vei fi soţul trimis de Dumnezeu pentru ea. Îţi mulţumim că ai avut grijă de ea, că ai iubit-o şi când a fost greu, că ai respectat-o şi când îţi venea s-o trimiţi puţin la plimbare:). Îţi mulţumim că ai susţinut-o şi ai încurajat-o să devină ceea ce este, şi ai schimbat-o în femeia de acum!

Iar azi, în mod special, îţi mulţumim că ai ales să fii tată! Tată de înger!

Vă îmbrăţişăm, părinţi frumoşi, cu tot caldul inimii noastre, şi ne rugăm pentru un Drum în 3, pe care să găsiţi mereu lumina în întuneric, puterea paşilor siguri şi Cuvântul care ne face liberi: Dumnezeu!

Emma, ai primit deja prima ta scrisoare:)! Abia aşteptăm să o lăsăm pe mami să scrie pe blog, şi să te furăm la o tură de shoping! 🙂

Vă îmbrăţişăm tăcut,

Monica, Alina şi Maya!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog