Etichetă: gresit

Nu lua de mână bărbatul care încă ține de suflet femeia căreia îi spune „fosta”!

Relatii

Nu lua de mână bărbatul care încă ține de suflet femeia căreia îi spune „fosta”!

Distribuiți vă rog

Nu lua de mână bărbatul care încă ține de suflet femeia căreia îi spune „fosta”! Când ne îndrăgostim, pierdem simțul ratiunii. Pragmatismul ne devine închisoare sau îl vedem ca pe o pierdere de fericire. De timp şi de dragoste…
Vin clipe când nu mai poți dormi. Pentru că el te trezește în somn, cu un zâmbet sau cu o mângâiere, desi ți-e departe.
Îl visezi si îl astepti fără reguli. Si devii sigură pe iubirea voastră.
Îți vorbeşte şi te doreşte altfel decât toți ceilalți.
Te crezi cea mai fericită şi mai norocoasă femeie din lume.
Şi poate chiar eşti. Când te uiți în oglindă. Când te uiți însă în el, în bărbatul care-ți taie respirația, ceva e în plus. Nu ştii ce e, doar simți o strângere de suflet. Dar pui totul pe seama fostelor iubiri bifate greşit.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Dureros şi nedrept e când, însă, îți dai seama că în brațele tale, el găseşte căldura brațelor ei, în ochii tăi el vede privirea ei, între palmele tale el strânge amintirile cu ea…
Vorbele pe care ți le spune sunt cele pe care nu a mai avut timp să le spuna ei. Iubirea ce ți-o declară ție e de fapt cea pe care nu i-o mai poate declara ei…
Povestea voastră e de fapt povestea pe care ea nu a mai vrut s-o mai scrie…
Draga mea, caută trecutul bărbatului pe care îl iubești!

Ține minte că doliul după o mare iubire durează cam un an. Şi că deşi totul în viață e relativ, oamenii nu calcă peste marile iubiri după  (doar) câteva luni.
Alege-ți bărbatul care vorbește despre tine, nu despre cât de greşită şi defectă a fost fosta!
Alege-l pe cel care te strânge pe tine de mână, când fosta e în fața lui!
Nu face mascaradă, nu se dă în spectacol când ea e prin preajmă,  dar nici nu zâmbește tăcut amintirilor cu cea care a fost …
Femeie frumoasă, fugi! Când între tine şi el e loc de mai mult de 2 degete. Acelea cu care îți aşează şuvitele de păr care ți-au zburat o dată cu zbaterile de suflet.
Sufletul acela, împărțit la doi.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum am reuşit să eşuez?

Relatii

Cum am reuşit să eşuez?

Distribuiți vă rog

 

E cel mai greu post pe care l-am scris până acum. Nu ştiu cum mi-a venit în minte această întrebare, ştiu doar că citeam ceva – nu mai reţin ce- şi parcă am avut o halucinaţie 🙂 .

Cineva mi-a derulat în faţă în câteva secunde tot filmul vieţii mele, şi mi-a arătat unde am fost. Când m-am ridicat de jos, (am căzut, văzând tot dezastrul ce-a fost. Pur şi simplu, o cădere în gol din infinit!) mi-am dat seama că acum ţineam eu în mână o diplomă: aceea de Regizor. Habar nu aveam în chimb cum am ajuns aici.

Până când mi-a vorbit Scenaristul: „Eu te-am făcut! Te-am lăsat să îşi distrugi viaţa, pentru că altfel n-ai fi avut cum să ajungi aici!”

Vă voi povesti eu mai târziu cine e Scenaristul ăsta…

Am fost o culegere de matematică. Serios vă spun, nu halucinez! 🙂

Cuprindeam între coperţile mele, toate problemele lumii. Nu eram o problemă în sine, ar fi fost uşor cu rolul ăsta.  Îmi ştiam rezolvarea de aş fi fost aşa…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Dar fiind culegere, habar nu aveam  CUM să (mă) rezolv. Ştiam doar rezultatele. De la sfîrşit. Acolo eram cea mai interesantă. Mă lăudam eu că sunt cea mai cea, dar habar nu aveam că Cel mai Cel era Cel ce mă crease.

Într-o zi, am zis că e mai bine să plec la răsfoit alte cărţi. Mă plictisisem cu mine. Şi m-am dus. Grav a fost că m-am întors abia după vreo 15 ani …  sau chiar mai mulţi … cu filele rupte. Iar cele ce mai rămăseseră, erau mototolite …

Cum am ajuns aşa?

  • Am bifat greşit. Iubiri. Am luat aşa, pe ghicite. Am crezut că am noroc. Şi cu o încredere oarbă, în loterie, am pus la întâmplare. Un fel de 5/40. 🙂 ştiti jocul de la Lotto, da?

Problema însă nu era (alta!) că nu câştigam, dar eu şi insistam să mai joc, doar-doar, o fi şi la mine … până să mă dezmeticesc, ajunsesem falită. Şi când nu mai ai nimic, te vinzi pe tine. Pe oricât… eh, cam aşa am decis eu: să mă vând iubirilor, pe Gratis! Aşa mult vor aprecia, că voi ajunge un fel de „vedetă”.

  • Am renunţat să (mă) scriu. Ajunsesem să cred că alţii se pricep mult mai bine ca mine la slove, şi oricum n-ar da ei 2 bani pe mine. Ţineam între coperţile mele poveştile altora. Şi îi ajutam pe alţii să descifreze enigmele. Nu mai aveam nevoie de a (mă) crea. Ajunsesem să cred că starea „de a legumiza” era mult mai bună decât de a grădinări. Grav era însă că, deşi să fii legumă e bine, căci te cultivă alţii, te stropesc alţii, te plivesc alţii… tu nu ai nimic de spus, nu poţi însă cere apă, nu poţi cere atenţie. Şi mai grav, că, în final, te vând. Grădinarii, zic!

Aşa că am ajuns oricum din mână în mână. Mâinile oamenilor care mă răsfoiau, începeau să rezolve din mine ce puteau, şi se plictiseau. Sau se enervau. Iar eu eram convinsă că e din cauză că sunt eu prea grea. De rezolvat. Prea multe probleme între coperţile mele! Mi-am dat peniţa altora, din siguranţa că ei au talent mai mult!

  • Am decis că nu pot să mă opresc din tăcut. Credeam că alţii au un glas mult mai dulce, şi o minte mult mai ageră. Eu, şi dacă aş fi spus ceva, ar fi fost fără valoare. Şi atunci, era mai înţelept să accept că nu sunt înţeleaptă. Ca alţii. Şi aşa am lăsat altora şansa să se afirme. Şi mie mi-am lăsat închisă uşa care ducea la afirmare. Oricât m-ar fi jignit ei, eu tăceam. Trebuia să fiu blândă. Dumnezeu spunea că trebuie să întorci şi celălalt obraz

 

  • Când găseam câte un sârguincios, care se chinuia cu problemele dintre filele mele, mă închideam. Azi aşa, mâine aşa, până se enerva omul şi mă lăsa pe masă. Să se chinuie altul cu deschisul meu. Îmi părea rău apoi, căci mă gândeam că ar fi reuşit cumva să rezolve ecuaţiile alea întortocheate, la câtă determinare şi răbdare avea. Dar … toate au limitele lor. Aşa că mă lăsa baltă şi se ducea la altă culegere. Care măcar nu se închidea. Măi, şi greu îmi era când vedeam cum venea apoi, fericit, cu diploma cu locul I. Căci rezolvase totul. Punea culegerea la loc de cinste, o mângâia în fiecare zi, o privea cu dragoste… îl făcuse celebru. Şi tot ce făcuse ea, colega mea culegerea, fusese să SE DESCHIDĂ. El se chinuise cu toate ridicările la pătrat, şi cu toţi radicalii.

 

  • Habar n-aveam că rolul de Regizor nu era acelaşi cu cel de SCENARIST. Aici a fost de fapt dezastrul: credeam că trebuie să regizez după piesele mele. Aşa cum erau. Trebuia să fiu originală, aşa credeam. 🙂 De fapt, trebuia să regizez după scenariile Celui mai bun Scenarist. Cine era El?

Dumnezeu!

Habar nu aveam că El scrisese cele mai bune piese. Şi una dintre ele, fusesem eu!

Doar că eu nu ştiam de fapt CINE sunt. Credeam că sunt o culegere de exerciţii sofisticate. Mai grav, credeam că sunt plină de cifre, de matematică. Când colo, eram de fapt un regizor talentat, care avea de pus în scenă cea mai bună piesă scrisă vreodată: viaţa mea!

Am eşuat, dragii mei, prin tot ce am fost şi am ştiut. Tot ce am aruncat la gunoi, convinsă că era stricat. Prin tot ce nu am spus, de frică să nu mă fac de râs.

N-am înţeles că Dumnezeu era în controlul a tot. Eu nu trebuia decât să mă dau jos din paginile culegerilor alese greşit, şi să regizez.

 

Am eşuat! Dar azi trăiesc eşecul cu palmele făcute rugă. O înalţ spre cer şi aştept binecuvântarea de a continua să dau viaţă Cuvântului  (lui Dumnezeu) şi să încep, uşor-uşor, să îmi scriu povestea dictată de El!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor!

Relatii

Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor!

Distribuiți vă rog

Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor! Dor alegerile noastre.

Iubirile alea, sinonime cu întâmplarea.

Umilinţele pe care le îndurăm când credem că unu plus unu fac întotdeauna doi. Şi refuzăm să credem că există pe lume şi excepţii de la regulă. O excepţie care spune ca unu plus unu fac 0. Când ai greşit semnul dintre ele. Ai pus un minus cât tine de mare, grăbită să prinzi trenul către el. Cel care te-ar fi dus la altar.

Bărbaţii nu dor, dragele mele! Dor amăgirile noastre, din vremuri de iubire ieftină, vândută la extra preţ, când apare NEW TREND în vitrine.

Dor visele noastre de a fi prinţese, în palate de cleştar. Visele alea care devin coşmaruri, când ne trezim în case de chirpici, fără acoperiş şi fără geamuri.

Bărbaţii nu dor. Dor plecările lor. Amintirile lor. Minciunile lor. Păcatele lor. Neputinţele lor. Adevărurile lor.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Doare lipsa de Dumnezeu, din sufletele lor.

Şi lipsa Aripilor din inimile lor. Doare prezenţa jurămintelor la ceas de făcut dragoste necurată, nu legământ sfânt.

Bărbaţii nu dor, femei frumoase! Ei ştiu doar că Dor e un cuvânt. Pe care, dacă nu-l cauţi în dicţionarul inimii, ajungi să-l foloseşti greşit.

Bărbaţilor le e dor de FEMEI. Cu litere mari. Câtă vreme, cele cu litere mici, urlă de cât dor ei. De-atâta distanţă între ei şi rezultate greşite.

De 1+1= 0.

Bărbaţii nu dor, ei îşi pun doar Aripi de drum şi pleacă în lume, să caute femei cărora le e dor de ei, cei adevaraţi!

Nu de cei care le împart la 2.

Punct.

foto credit: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.