Etichetă: gospodina

Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Relatii

Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Distribuiți vă rog

Pentru că am scris AICI scrisoarea femeii-carte către bărbatul televizor, iar unii dintre voi mi-aţi cerut să fiu terapeut, deci să nu judec, 🙂 ci să scriu şi varianta inversă, iată că mă arunc în groapa cu lei 🙂 şi scriu, cu mână sigură:

Draga mea,

Îţi înţeleg frustrarea. Cu asta trebuie să încep orice, cu acceptarea durerilor tale. Am învăţat, de-a lungul vieţii, din cărţile pentru care îmi reproşezi mereu, că primul pas spre comunicarea eficientă, este acceptarea celuilalt, aşa cum este, cu tot cu fricile şi frustrările lui.

Te înţeleg, aşadar. Pricep clipele în care te simţi neglijată pentru că eu prefer să citesc, decât să bârfesc ce-a mai făcut nora mamei soacre, de la emisiunea ta preferată. Ori decât să ascult ultima nenorocire prezentată de Ernest, despre nemernicul care şi-a înşelat amanta cu nevasta.

Ştiu că e frustrant pentru tine, să încerc să-ţi povestesc despre ultima descoperire în materie de psihoză, ori despre noua tehnică de creative writing. Nu ai răbdare să-ţi împărtăşesc cum a trăit Schopenhauer. Tu preferi să-l vezi certându-se la Wow Bizz, cu vreuna din iubitele lui.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Aşa, ca pentru rating. Ori pentru a învăţa direct de la sursă, despre cum se desparte lumea, în direct. Şi cum divorţează de vreo 7 ori, apoi se recăsătoreşte, cu lacrimile curgând pe rochia de 10 000 euro pe care i-a cumpărat-o, din dragoste. By Mircea Radu.

Draga mea, ştiu că sunt egoist uneori. Şi te rog să mă ierţi. Nu ştiu să fiu răbdător, cu aceleaşi tipologii de bărbaţi sau de femei, la care te uiţi zilnic. Nici empatic. Cu nici o duduie trădată, cu nici un musiu ajuns peste noapte idolul femeilor măritate cu „obsedaţi de cărţi”.

Te-am ales greşit, şi te rog să mă ierţi. Am crezut că friptura pe care mi-o pregăteai mereu, prăjitura care mă aştepta zilnic, ori curăţenia-lună, detalii „cărora nici un bărbat nu le-ar rezista”, au fost cireşe de pe tort, nu obsesii. Ori motive de luat de nevastă.

Te-am ales greşit, crezând la fel de greşit că împreună, vom cuceri lumea. Citind îmrepună, visând împreună, povestind împreună, plimbându-ne de mână, alergând de nebuni în ploaie, prin frunze, dându-ne cu sania, făcând oameni de zăpăadă, cărora să le punem nume din romane cu gust de poezie.

M-am înşelat. Şi îmi pare rău. Rău că te-am dezamăgit, nefiind ceea ce tu îţi doreşti: un dependent de senzaţional, de ştiri de la ora 5, de poveşti lacrimogene ale domniţelor siliconate. Ori ale femeilor-eroine, înşelate de nemernicii care-şi găsesc „desfrânate” care le fură bărbaţii, pozând în femeile-perfecte, ce nu ştiu nici o ciorbă să facă.

Îmi pare rău, draga mea, că nu am avut răbdarea să te cunosc cu adevărat. Să văd că tu crezi că menirea femeii e să fie servitoare, nu soţie. Că fericirea soţului ei constă în călcarea perfectă a cămăşii, nu în nopţile lungi, trăite sub semnul cuvântului, al ochilor înlăcrimaţi de iubire, ori al împărtăşirii propriilor vise. Altele decât a face copii, mâncare şi curăţenie.

Am crezut, draga mea, că eşti FEMEIE, nu bucătăreasă, mamă nevrotică, urlând mereu la copii, să nu atingă vreun pahar aşezat de tine, obsesiv, pe masa unde ei ar trebui să se joace. Ori maratonistă. De emisiuni proaste.

Iartă-mă, te rog, pentru ignoranţa de a nu-l înţelege pe Mircea Badea, cu ale lui dileme existenţiale! În timpul în care tu duci copiii la culcare, să nu pierzi ceva din gura lui, pardon, a presei, eu prefer să citesc despre cum se poate îmbunătăţi relaţia în cuplu. De aici aflu ceva ce ne-ar putea face viaţa frumoasă, nu pe-a lui Badea, mai plină. De bani, luaţi de pe urma emisiunilor la care tu te uiţi, neglijându-mă.

Am greşit, draga mea! Am ales femeia care mi-ar fi plăcut să fii, nu femeia ce erai! Credeam că toate femeile sunt avide de cunoaştere, că toate ştiu că o relaţie se construieşte cu timp, răbdare, PREZENŢĂ, dragoste şi voinţă. Nicidecum cu 10 feluri de mâncare pregătite perfect, pe care mi le aşezi pe farfurii scumpe, zestrea de la mama ta.

Nu am ştiut că ai impresia că e de ajuns să dai gust extradinar mâncărurilor, în timp ce eu le degust singur, căci tu fie stai în dormitor la ştiri, fie mănânci lângă mine, cu ochii fixaţi pe ecranul televizorului din bucătărie, fără să-ţi pese că am venit de la job şi aş avea multe să-ţi împărtăşesc.

Am crezut că şi pentru tine televizorul e un obiect de decor, că îl vei folosi pentru a vedea ÎMPREUNĂ un film bun, ori o emisiune de divertisment. N-am ştiut că pentru el vei fi capabilă să faci orice, inclusiv să duci copiii la culcare mai devreme. Am crezut că ei vor fi în pat la ora 21, pentru ca noi să avem timp pentru ce am jurat în faţa altarului: să ne iubim până la adânci bătrâneţi.

Îmi pare rău, draga mea, pentru durerea ce ţi-o pricinuiesc, nemaiputând suporta dramele prietenelor tale mereu înşelate de fiecare bărbat cu care încep poveşti. Şi sfârşesc coşmaruri. Le-aş da să citească despre terapie de cuplu, despre aşteptări, inteligenţă emoţională, dependenţe, frici şi limite, însă lor li se face somn când deschid cartea, şi susţin cu demnitate că nu au nevoie de „proşti cu facultate de psihologie, care să le spună numai tâmpenii”. Ele se încurcă singure. Cu te-miri-ce şmecheri de cartier. Şi-apoi se plâng de lipsă de masculinitate.

Mă iartă, draga mea, pentru suferinţa pe care ţi-o pricinuiesc cu această scrisoare de rămas bun. Ştiu că în curând voi fi urmărit de Ernest. Ştiu şi că voi fi subiect de bârfă în târg şi mi se vor aprinde lumânări de blestem pentru cât te-ai deformat tu, din cauza mea. Ştiu că îmi vei cere să-ţi plătesc operaţia de micşorare de stomac, pentru grăsimea acumulată de-a lungul perioadei de doliu, după plecarea mea neaşteptată şi nedreaptă. Căci mi-ai oferit tot: mâncare, curăţenie, timp cu cărţile mele, şi copii. Mi-ai dat de toate,  ŞI BUNĂ TOT N-AI FOST, pentru mine.

Ştiu că sunt un nemernic, la fel ca toţi cei de la WOW Bizz. Doar că nemernicia mea constă în a pierde timpul citind, în loc să vorbesc şi eu, ca orice bărbat, cu tine, despre prietena x, despre emisiunea z. Şi despre ce nevoi mai au copiii, în afară de tot ce le-ai cumpărat de pe Facebook, din grupurile de mămici obsedate de shoping.

Iartă-mă, draga mea, pentru ignoranţă, pentru dragostea mea de carte, de oameni şi de lume. Despre care nu se vorbeşte la Ernest. Nici la Badea, nici la Radu. Numai faţă în faţă, în cuplu. Acela pe care l-ai confundat cu facerea de bine. Mie. Binele ăla care pentru mine e sinonim cu sinuciderea.

Draga mea, succes în a-ţi găsi bărbatul visurilor tale! Acela dispus să-ţi asculte bârfele, televizorul şi laudele despre cât de extraordinar este de fiecare dată când vine acasă zilnic cu naveta de bere, şi baxurile de seminţe, de împărţit la telenovele excepţionale, la care adormiţi îmbrăţişaţi. De cât de mult s-au iubit protagoniştii, încât au făcut orice să aibă timp pentru ei: inclusiv filme la care să se uite proştii, în timp ce ei câştigă bani să-şi trăiască viaţa, pe margine de prăpastie.

Iubesc, draga mea! Iubesc femeia care mă aşteaptă cu braţele deschise, care ajunge acasă obosită şi mă roagă plângând să o las să-şi odihnească sufletul pe umărul meu. Femeia pe care o găsesc citind ultimele descoperiri în materie de comunicare, gata să mi le împărtăşească şi le punem în aplicare.

Femeia care mă sună din metrou să-mi spună că-i e dor de mine, că mi-a cumpărat de pe drum un ecler, deşi ştie că-s la regim, care nu mi-a răspuns 3 ore la telefon pentru a mă panica, şi a mă aştepta acasă cu televizorul deschis pe singurul program la care voi vrea să mă uit toată viaţa: dragostea noastră.

Semnează,

Bărbatul-carte

 

foto: Google

 

Distribuiți vă rog
De Martisor, despre cariera, vocatie si feminitate, cu Nicoleta Burlacu, : „Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept.”

Oameni cu aripi

De Martisor, despre cariera, vocatie si feminitate, cu Nicoleta Burlacu, : „Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept.”

Distribuiți vă rog

O  stiu pe Nicoleta Burlacu de multi ani. Este psiholog clinician, si sotie. NU insa meseria ei m-a determinat sa o rog sa-mi ofere cateva clipe. Ci pacea ei molipsitoare.

Despre psihologul Nicoleta Burlacu, vom afla in curand, intr-un alt interviu, dar azi vorbim despre primavara. Adica despre feminitate.

La Nicoleta, m-a fascinat intotdeauna simplitatea din eleganta ei. Da, ati citit foarte bine: simplitatea din eleganta. Pentru ca Feminitatea nu se masoara in numarul zorzoanelor. Nici al culorilor. Si nici al listelor interminabile,  cu iubiri amagitoare:).

Despre suflet, cariera, bucurie si dragoste, intr-un interviu care pe mine m-a facut mandra sa fiu CEEA CE SUNT.

Multumesc, Nicoleta, pentru zbateri de ganduri, pe care ni le-ai facut martisor, si ni le-au trimis sa-l purtam cu mandrie!

Monica Berceanu: Nicoleta, spune-mi, te rog, cum definești tu feminitatea?

Feminitatea, inseamna, pentru mine, sensibilitate, eleganta,  dragoste, energie, conectare, respect, gingasie, copilarie, maturitate. Aceste ingrediente ma fac sa fiu o femeie puternica, si sa lupt zi de zi cu schimbarile si noutatile din viata mea.

Cu siguranta feminitatea face parte din viata fiecarei femei. Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept. Fiecare femeie isi reprezinta feminitatea intr-un mod unic, asa cum simte.

Avand in vedere avalansa de informatii care ne invadeaza zi de zi, cred ca abilitatile de baza a unei femei ar trebui sa fie flexibilitate, adaptabilitate si independenta. Feminitatea este importanta si exista in fiecare femeie, descoperirea ei, insa, depinde in mare parte de cum dorim sa o aratam sau sa o expunem.

Monica Berceanu: Cum vezi, în România zilelor noastre, rolul femeii?

In Romania zilelor noastre se vorbeste tot mai des de o emancipare a femei si de o eliminare a discriminarii. Femeia si barbatul au drepturi egale. Daca pana nu de mult, rolul femeii era de sotie, de mama si de gospodina, in zilele noastre toate aceste atributiuni au fost ajustate atat prin progresul tehnologiei, cat si prin adaptarea la noile cerinte ale societatii. Societatea este o forma de „scolarizare” a femei, care a incurajat iesirea din rolul de baza al femei, si anume cel de sotie.

Femeia are la acest moment aceleasi drepturi ca si barbatul, insa diferenta cred ca o face feminitatea.

Daca luam in calcul cat de usor este la acest moment sa divortezi, sau sa te desparti de o persoana, putem spune ca o femei este in deplina independenta fara a fi nevoita sa „fie pe buletinul unui barbat”.  Independenta femei este un mare plus pentru societate, dar si barbatul trebuie sa-si mentina rolul sau. Consider ca este extrem de important sa pastram valoarea adevarata a unui barbat, prin ceea ce il reprezinta, si sa nu invalidam rolul si scopul lui in societate.

Monica Berceanu: Este femeia perceputa ca ignoranta, pentru că se implică tot mai mult în carieră, si pune familia pe locul al doilea?

Cred ca nu egalitatea si emanciparea femei a dus la ignoranta familiei, ci mai degraba volumul de munca si disponibilitatea financiara, fac ca acest rol sa nu mai coincida cu ceea ce insemna odinioara sotia, mama si gospodina.

Avand in vedere gustul „dulce-amar” al banilor si puterea lor, cred ca s-a generat o adevarata moda in a avea amanta in loc de sotie, bona in loc de mama si menajera/bucatareasa in loc de gospodina. Teoretic, se considera ca este mai usor sa delegam persoane pentru toate aceste roluri, dar practic este „otrava” unei relatii.

Avand in vedere volumul de munca la care sunt supusi atat femeia cat si barbatul, nu mai exista momente de conectare totala a celor doi, a partenerilor, si inevitabil, toleranta la frustrare, furia,si disponibilitatea in timp produc rupturi si rani extrem de puternice. Acestea pot avea repercusiuni in timp, fara a fi un scop.

Nu de multe ori intalnim (apropo de drepturi egale) femei care sunt singure, independente, care au pretentii foarte mari de la un partener, care considera ca se pot descurca singure, si ca barbatul este doar un pasager al vietii. Barbatul are un rol important in viata noastra si consider ca este un liant al unei vieti armonioase si stabile, daca gasim in noi echilibru, rabdare si disponibilitate.

Femeia trebuie sa creze un echilibru intre cariera si viata personala.Toate cele mentionate mai sunt sunt si se aplica in anumite cazuri, poate in cele mai multe. 🙂

Monica Berceanu: Cum reusesti tu sa te împarți intre rolul de sotie si cel de psiholog?

Da! Este o intrebare care ma duce de fiecare data cu gandul la cat de simpla este viata, daca nu o complicam 🙂

Eu am un mare noroc!  Sotul meu este un om intelept si rabdator. In timp am invatat sa fiu si eu la fel. Conteaza foarte mult cat de multa disponibilitate ai pentru o relatie, si ce doresti cu adevarat de la ea.

Sincer, recunosc ca si la noi sunt discutii, foarte rare, ce-i drept, dar pe teme foarte puerile si fara sens. Am invatat, insa, sa trecem cu bine peste toate aceste momente tensionate. Cum? Am facut cateva reguli in caz de „incendiu ” sau „cutremur”.

Monica Berceanu: Are femeia nevoie de ajutorul bărbatului, pentru a urca pe scară ierarhică, în carieră?

DA, cu siguranta! Asa cum se spune ca „in spatele unui barbat de succes sta o femeie puternica”, eu pot sa spun ca „in spatele unei femei puternice sta un barbat rabdator, tolerant, iubitor, respectuos, disponibil, romantic, atent, matur si pragmatic”.

„In spatele unei femei puternice sta un barbat rabdator, tolerant, iubitor, respectuos, disponibil, romantic, atent, matur si pragmatic”.

Monica Berceanu: Cum comentezi dictonul: „Femeia stă acasă si are grijă de casă si copii, iar bărbatul muncește!” ? Mai are el relevanță astăzi?

Nu cred ca acest dicton se mai aplica in zilele noastre, sau, mai bine spus, este mult mai evoluat. Sunt si in zilele noastre femei care stau acasa cu copii si gatesc, dar pentru un timp limitat.  In mediul urban nu se mai aplica, deoarece munca ocupa o foarte mare parte din timp. In mediul rural cred ca avem ocazia sa intalnim mult mai multe femei care sunt preocupate de gospodarie si copii.

De multe ori suntem judecate pentru ceea ce facem, indiferent ca sunt o femeie de cariera, sau sunt o mama dedicata copiilor si familiei.

Iubirea fata de propriul copil este neconditionata si cred ca fiecare face totul dupa propriile reguli sociale, dar nu putem sa judecam si sa criticam o mama pana nu stim cu exactitate ce se ascunde in spatele acestei decizii, fie ca este un om de cariera, sau o mama casnica.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Daca vorbim de o mama care isi doreste o cariera, cu siguranta vorbim de o persoana care: este precauta, ingrijorata, sensibila, iubitoare, grijulie, fata de propriul copil.  Siguranta absoluta a propriului copil este lucrul care conteaza cel mai mult.

Nu as pune fata in fata cele 2 situatii: acasa cu copilul, sau cariera, deoarece cel mai important este de fapt timpul de calitate petrecut cu copilul si familia, si mai putin conteaza cantitatea de timp care o ofer acestora.

Monica Berceanu: Nicoleta, cum iubește o femeie?

Femeia iubeste liber, sincer, pasional si fara inhibitii.

„Daca vrei sa traiesti cu adevarat… Iubeste o femeie! ” – Nicoleta Burlacu

Femeia care iubeste este senina, zambitoare, plina de energie, bucuroasa, energica.

Intre noi fie vorba, cred ca acum am inteles cu adevarat pacea Nicoletei. Determinarea si energia pe care le vad la ea de fiecare data. 🙂 IUBESTE!  Poate ne da si noua reteta unei mari iubiri. Sa vedem…

Monica Berceanu: Ce sfat ai da tinerelor care ies de pe băncile facultăților, in ceea ce priveste cariera?

Cel mai important lucru este sa poata avea puterea unei delimitari clare a ceea ce vor sa faca, sa-si identifice foarte bine limitele si abilitatile specifice meseriei /profesiei pentru care au studiat.

Daca faci o profesie  pentru ca trebuie si pentru a-ti ridica statutul financiar, o vei face cu dezgust si lipsa de motivatie. Ideal este sa gasim si sa studiem o meserie/profesie care ne defineste si care ne motiveaza zi de zi.

Carirea nu inseamna nimic daca nu face parte din vocatie.

Putem face o analiza simpla intre slujba – cariera-vocatie.

Slujba – dorinta de a avea un beneficiu financiar fara pretentii de promovare, si fara implicatii emotionale (Am terminat treaba. plec acasa.)

Cariera – dorinta puternica de crestere ierarhica intr-o companie, dobandirea unui prestigiu si a unor venituri mai mari.

Vocatie – dorinta puternica de satisfactie, implinire a ceea ce fac, simt, transmit,  cu beneficii financiare echilibrate.

Ma simt putin vizata la acest raspuns. Dupa 11 ani, abia dupa 11 ani, mi-am luat inima in dinti sa incep proiectul acestui blog. Nu este deci, intamplatoare, intalnirea mea cu Nicoleta, si nici faptul ca a fost prima persoana care m-a contactat imediat ce l-am lansat, pentru a ma felicita si a ma atentiona cu cateva mici detalii. Dar, mai presus de orice, cred ca a fost prima persoana care a citit blogul de la cap la coada. 🙂 Asta spune multe…

Monica Berceanu: De ce crezi că rămân femeile în relații cu bărbați abuzivi? Si ce sfat le dai celor care acceptă astfel de „tratamente”?

Femeile raman in relatii toxice deoarece

  • le este frica de singuratate,
  • considera ca toti barbati sunt la fel
  • de dragul copiilor, daca acestia exista
  • rusinea fata de familie, prieteni (in unele cazuri mai mult in mediu rural)
  • varsta prea inaintata
  • obisnuita
  • frica de schimbare
  • dependente financiare
  • statut

In SUA statisticile arata ca este nevoie de sapte astfel de cicluri de separare-impacare pentru ca o persoana sa nu mai revina intr-o relatie toxica.

Din pacate, este un cerc vicios, si de multe ori femeile care sunt victimele acestor abuzuri fizice sau/si psihice, sunt atrase din nou de parteneri care au un astfel de comportament.

Sfat? Cred ca cel mai important lucru este apelarea la un specialist (psihoterapeut) pentru a redescoperi respectul de sine, valoarea , curajul, echilibrul, puterea de a merge mai departe, si redobandirea libertatii si valorii adevarate a vietii umane.

Monica Berceanu: Spune-mi, Nicoleta, pe cine ai vrea sa citesti in paginile acestui blog? 

Nu iti voi da un nume, ci o caracteristica.  As vrea sa citesc acele persoane ale caror interese sunt atinse de subiectele acestui blog, si acele persoane care sunt dispuse sa primeasca in dar informatii pentru bunastare, liniste, libertate si iubire, intr-un mod simplu si echilibrat, fara retete spectaculoase, de urmat.

 

Recitesc interviul de cateva ori, si ma intreb daca vom putea vreodata, noi, femeile, sa fim noi insine, asa cum vrea Dumnezeu. Fara zorzoane, fara culori, si fara liste interminabile,  cu iubiri amagitoare:)?

Voi ce credeti?

Multumesc, Nicoleta, pentru timp si darurire! Dar, mai presus de toate, pentru ca ESTI.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor

Relatii

Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor

Distribuiți vă rog

Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor. Cu riscul de a produce o revoluţie, mă îndrept cu demnitate spre biroul meu mereu răvăşit, în totală dezordine şi aducător de pace. (tocmai datorită acestei dezordini perfecte!) 🙂 Nu să arunc de pe el cu orice-mi pică în mână, spre bărbatul care îmi face zile fripte. Ci să scriu o scrisoare. Deloc timidă. Poate puţin cu iz de ironie şi alură de feminitate.

O scrisoare pentru bărbatul-televizor.

Acela care-şi ia de nevastă „o femeie deşteaptă”. Şi după luna de miere o uită în bucătărie. Şi-aduce aminte de ea numai când îi strigă stomacul de foame şi-atunci se duce glonţ în camera-minune; dar n-o mai găseşte acolo, cu şorţul murdar şi cu polonicul aburind a ciorbă. Ci pe fotoliu, citind cu lacrimile şiroaie, ori cu zâmbetul larg, mirosind  a bucurie.

Îi trânteşte atunci un „Halal femeie de casă eşti tu! Nu auzi că-mi urlă stomacul de foame? O tigaie de cartofi prăjiţi nu-mi faci. De ce te-ai măritat?”

Şi femeia, cu ochii mari, umeziţi de durere şi dezamăgire, lasă cartea jos, se duce să-i împlinească bărbatului ei dorinţa, şi renunţă la sine. În timpul în care el se reaşează confortabil pe canapeaua din sufragerie,şi continuă să asculte mirobolantele ştiri. De la ora … fără număr!

Pentru femeia aceea scriu azi. Pentru femeia care nu are curajul să-şi strige indignarea. Care nu are curajul să se confrunte cu cel care crede că s-a însurat cu O BUCĂTĂREASĂ, nu cu o femeie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Scriu pentru tine, femeie frumoasă, ce ţi-ai lăsat pasiunile în stradă, măritându-te cu maratonistul oraşului. Dar nu cel care câştigă medalii după medalii la alergare, ci la cel ce se pregăteşte zi de zi pentru marea finală: frustrarea de a rămâne un nimeni, pe canapeaua scumpă. Dar nu orice fel de nimeni. Ci acela care aşteaptă să facă avere din pantalonii de trening mirosind a bere ieftină.

Scriu pentru tine, femeie, să-ţi faci curaj să-i trimiţi acest răvaş bărbatului iubit, când apare cu tupeul din ţigara aprinsă, să-ţi reproşeze timpul pierdut cu cititul:

„Dragul meu,

Încep prin a-ţi arăta această filă de carte. E scrisă de Mihail Drumeş, şi se numeşte „Invitaţie la vals”. Înţelege ce poţi din ea, apoi continuă să citeşti ce-ţi scriu cu lacrimile demnităţii în ochi. Da, ochii ăia în care te uitai cândva şi-mi spuneai că sunt nu o femeie, ci un înger. Nu o logodnică, ci o binecuvântare. Ochii ăia pe care azi îi ocoleşti, căci nu mai prezintă interes. Decât lacrimi de mânie, de durere, de dragoste. De regret pentru ce nu mi-ai dat decât până am spus DA.

 

Îţi scriu pentru că nu îmi poţi asculta „conferinţele”. Te plictisesc. Nu-s aşa interesante ca ştirile de la toate orele.

Îţi scriu să-ţi spun cine sunt.

Mi se pare că ori ai uitat, ori nu ai ascultat niciodată cu adevărat ce am spus înainte de „DA!” Ori te faci că nu mai ştii, convins fiind că te voi urma toată viaţa, pentru simplul fapt că-ţi port numele.

Sunt, aşadar, femeia-carte. Părinţii mei mi-au însuflat dragostea pentru foi mirosind a vechi. Pentru slovă, mirosind a certitudine, şi pentru cuvânt, mirosind a nou.

Am învăţat să fiu femeie din filele de care şi azi am grijă ca de cea mai scumpă bijuterie. Port la gât, cu demnitate, jurământul invizibil al adevăratei bucurii: să nu omor niciodată Cuvântul. Ci să-L iubesc tot mai mult. Să-L înmulţesc şi să-L feresc de ignoranţă.

Citesc, dragul meu. Ai ştiut asta de când m-ai cunoscut. Nu din întâmplare te-ai îndrăgostit de mine. Nu de azi pe mâine am devenit femeia căreia îi găseai cele mai mici defecte şi de a cărei realitate te îndoiai. Ţi se părea că sunt vis. Prea frumoasă să fiu adevărată. Nu frumoasă la trup, căci de ăla erai sătul, ziceai, de la altele. Ci frumoasă la suflet. La caracter. Nu înţelegeai de unde atâta răbdare, de unde atâta înţelepciune, de unde atâta blândeţe.

Uite de unde, dragul meu! Din milioanele de foi udate cu lacrimi, pe care le citeam şi le reciteam, să învăţ să devin. Femeia pe care bărbatul iubit să o poarte ca pe un talisman. Şi-am devenit.

Diferenţa între ce sunt azi şi ce-am dorit să devin se scrie pe actul de divorţ.

Cu demnitatea femeii care ştie că o căsătorie se întemeiază pe iubire, nu pe cuptoare pline cu bunătăţi mirosind a MAMA. Şi mâncarea se face din dragoste, nu din frică şi obligaţie. Iar căsnicia e locul în care se împlinesc visele din vremuri de demult. Nu locul în care visele acelea mor, ucise de aburii alcoolului tău, ori de fumul ţigărilor pe care le arzi, una după alta. Cumpărate din banii comuni, din care mie nu-mi permiţi să-mi cumpăr o carte. Poate doar, pe ici pe colo, câte o tavă, să-ţi mai împlinesc câte o dorinţă de dulce. Dulce de tavă, zic, nu de mine. De mine uiţi în fiecare noapte, căci ţi-e mai comodă emisiunea lui Badea, decât femeia suferindă, din patul conjugal.

Îţi scriu, dragul meu, să ştii, dacă nu ai realizat înainte de a mă duce la altar, că a citi nu e prostituţie. Nici adulter. Şi nici indiferenţă. A citi e cunoştinţă. Valorizare şi bogăţie.

Banii cheltuiţi pe cărţile mele nu ajung la jumătatea celor cheltuiţi de tine pe „bericele şi ţigăricuţe”, şi nici nu se ard. Singurul inconvenient, pentru tine, este acela că din cărţile mele am învăţat să nu mă las batjocorită. Cârpită pe ici, pe colo, abuzată ori înşelată. Cărţile m-au învăţat să fiu femeie, şi să nu-mi fie ruşine de asta niciodată. În timpul în care duduiele de pe micul tău ecran (în care ai băgat salarii întregi!) cheltuiesc averi pe botox-uri şi silicoane, eu cheltuiesc cu mult mai mici averi, pe înţelepciune.

Te las de azi, dragul meu, cu tăvile pline de bunătăţi, (învăţate tot din cărţi, apropos!) cu chiuveta strălucind a curăţenie, cu casa mirosind a eu, şi cu biblioteca goală. Pune-ţi în ea baxurile de KENT şi dozele de bere! Pe ici, pe colo, câte o pungă de seminţe şi vreo 300 de baxuri de baterii, să ai când îţi moare telecomanda. De prezervative nu-ţi zic, eşti prea ocupat cu ştirile de la ora … ca să ai la ce să le foloseşti. Îţi amintesc însă de PRONTO şi de SBOX.

Mai şterge din când în când praful de pe televizor. Nu de alta, dar ajungi să-l trimiţi şi pe Badea să-ţi prăjească mirificii cartofi, dacă mai stai mult cu praful pe post de protecţie. Apropos, ştii că Badea citeşte, nu? De asta a ajuns miştocar. Ăla măcar îşi face bani din ce-a învăţat din cărţi, tu îi cheltui pe ce vezi la Tv! Şi-şi face bani din divorţurile ălora ca tine, care-şi lasă nevestele, să se uite la el! (ţi-am zis că e mişto omu’! Mult a trebuit să citească, de a învăţat să prostească poporu’!)

Mă opresc, dragul meu! Îşi doresc casă de piatră, cu paturi din fier, nu din cărţi, cum visam eu! Sper din suflet să te re(căsătoreşti) cu femeia-gospodină perfectă. Care să miroase veşnic a ceapă şi a detergent. Pe care s-o scoţi uşor din citit etichetele, cu care să împarţi pachetele de ţigări şi berile reci. Şi pe care, sper, să n-o curerească Badea, cu înţelepciunea lui. Nu de alta, dar nu cred că viitoarea ta soţie se va putea compara cu „Brumiţa” lui. Nu uita că şi domniţa Brumă citeşte de-i sar capacele (oalelor în care-i prepară lui Badea gustările),  altfel n-ar fi aşa „mişto”. Nu mă refer doar fizic. Da’ pe duduia asta o duce şi capu’. Asta îţi spun aşa, ca desert. Că tot îl aduci în dormitor pe Badea în fiecare noapte. De n-aş fi învăţat din Cuvânt că adulterul e păcat, l-aş fi invitat demult la „o carte”, în dormitor, în timp ce tu îi urmăreai cu jind emisiunile ÎNREGISTRATE. (de pe canapeua din sufragerie.)

Mă iartă, dragul meu, pentru limbajul trivial. Sau cum ţi s-o părea ţie. Nu am ştiut să-ţi transmit mai frumos decizia plecării mele. Pe biletul meu scrie mare: „Destinaţia: Singurătate. Până la staţia Bărbatul-carte.” 

Nu mai am ce să-ţi spun în plus. Poate ţi se pare nedrept, dar TE IUBESC nu mai încape aici. Eu nu iubesc ignoranţi. Musculoşi sau închinători la Mircea Badea. Eu iubesc bărbatul care trăieşte din Cuvânt. Da, acela scris de Dumnezeu.

Semnează:

Femeia-carte”

Susă foto: Google

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]
Distribuiți vă rog