Etichetă: femei

Adio. Dar… ?

Relatii

Adio. Dar… ?

Distribuiți vă rog

Adio. Dar… ? Spunem ADIO atât de uşor uneori, că pare că nici n-am trăit împreună. Doar ne-am lovit unul de altul, în mall, când ne grăbeam să prindem loc la garderobă…

Ne asemănăm cu 2 străini care-şi beau cafeaua într-o benzinărie, umăr lângă umăr, şi pleacă apoi fără aşteptări. Ba parcă ei sunt mai însufleţiţi. Măcar se privesc în ochi…

Noi mai ales ochii ni-i evităm, la despărţire. Căci ştim că ei spun cele mai frumoase poveşti. Pictează cele mai dureroase amintiri şi dezbracă cele mai banale cuvinte. Şi le îmbracă într-o mare iubire.

Ne spunem ADIO ca la semafor: „E verde! Treci!” Îl spunem de parcă am fi noi cei ce schimbăm culorile vieţii celui de lângă noi. De parcă el n-ar avea dreptul la roşu, la gri ori la negru. Şi-atât de simplu ni se pare să ne întoarcem apoi, să spunem „Îmi pare rău, am revenit…”, că uităm durerea din ochii celui ce-a plâns. Ori nici n-am avut timp s-o observăm. Căci mai preocupaţi am fost de propria durere. Ori plecare. Ori inimă

Atâtea vieţi ni se pare că ne-a dat Dumnezeu, că am avea timp de întors. De plătit, de cumpărat ori de trăit.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

De fapt… n-avem nimic. E totul al Celui pe care nu-L recunoaştem ca autoritate. Al Celui pe care Îl ignorăm şi-L dispreţuim. Pentru simplul fapt că se numeşte Singur, Dumnezeu.

N-avem nimic. Nici măcar viaţă. Fără El, nu suntem nici măcar nimicuri.

Suntem numai fluturi fără aripi. Drumuri fără căi. Oameni fără siguranţa zilei de mâine. Suntem numere fără matematică. Şi-o simplă notă fără portativ.

-Şi o cheie scumpă, într-o lume prea ieftină, fără uşi! Îmi şopteşte un glas necunoscut, ce-şi poartă în mâini inima străpunsă de-o cheie pe care n-a mai găsit-o niciodată…

Susă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Până când află că ne e dor… apoi le e dor lor, de altele?!

Relatii

Până când află că ne e dor… apoi le e dor lor, de altele?!

Distribuiți vă rog

„Mi-a fost dor de el până m-am făcut mare…” (Mihaela Rădulescu)

Dragă Mihaela,

Să ştii că că există câte un Ayan în inima fiecărei femei. Chiar şi-n a ta. Eu n-am fost aşa norocoasă, să-l fi lăsat acolo, departe, când m-am făcut mare.

S-a făcut şi el. Mai mare ca mine. Şi s-a făcut mai mare şi dorul. Meu.

Au venit multe peste noi. Peste noi amândoi, separat.

Dureri. Frici. Tentaţii. Păcate. Ispite. Iubiri. Despărţiri. Împăcări. Suferinţe. Iertări. Biruinţe. Ridicări. Căderi. Zboruri. Vise şi adevăruri. Minciuni şi dezastre. Deliruri şi vindecări.

Am crescut frumos, Mihaela, cu toate rănile cărora le-am pus fundiţe roşii, crezând că aşa vor durea mai puţin. S-au făcut mari  până şi ele. Rănile, zic. Şi-au aruncat în lume blesteme de dor nesfârşit.

S-au prins blestemele alea. La mine. La mine, pentru că eu n-am crezut nici în ele, în blesteme, şi nici în Dumnezeu. Am crezut că timpul le-o vindeca pe toate, le-o şterge şi mi-o muri şi mie dorul. Îl voi îngropa într-o margine de drum, voi fura o Aripă de înger şi voi zbura spre alte lumi, mai bună ca asta în care n-a fost să-l am pe el.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

M-am făcut mare, Mihaela. Atât de mare, că toate lumile s-au strâns în mine, să se războiască, una cu alta. S-a făcut şi el mare. Atât de mare, că a ajuns până la cer. S-a mutat acolo, cu Aripile câştigate prin trudă multă.

„From zero to hero”, cum spunea Felix în interviul cu tine, a fost multă zbatere. Multe bătălii pierdute. Dar singurul război câştigat.

Singurul care conta. Al uitării de mine. De ce-a fost şi ce-am jurat să fie. Împreună.

S-a oprit într-o zi, la marginea unei iubiri agonizând a viaţă, s-a uitat lung la mine, şi mi-a spus, de pe prispa avionului său de hârtie:

„Mi-a fost dor de tine până m-am făcut mare…”

Şi de-atunci… nu l-am mai auzit niciodată.

Să fie oare adevărat că bărbaţilor le e dor până se fac mari iubirile femeilor lor, apoi le e milă? Ori greaţă? Ori lehamite?

De femeile acelea ….

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Sa stii ca Dumnezeu e demodat!

Credinta

Sa stii ca Dumnezeu e demodat!

Distribuiți vă rog

M-am pus pe spionat amintiri. Doamne, cate am aflat! Ca, in ciuda aparentelor, se certau intre ele cu ura, ca se loveau una pe alta fara mila, ca isi spuneau nu vorbe, ci blesteme urate. Atat de urate, ca nimeni nu le-ar mai fi mangaiat vreodata.

Am spart lacatul cu “Au fostodata…” si ce-am gasit inauntrul camerei vopsite in rosu, mi-a inghetat sangele. Cununi de spini, atarnate de lustre, maini taiate din incheieturi, inca in rugaciune, talpi fara pasi, genunchi facuti franjuri, si multa, atat de multa cenusa!

Cineva a inchis usa, in urma mea…

Bifasem gresit. Din nou …

Am ingenuncheat in fata intunericului din mine si l-am rugat sa-mi spuna pe unde se iese. Din infern, zic! Nu mi-a raspuns. Se uita doar, la mine, cu mila magnatului care si-aduce aminte ca odata, demult, traia pe pamant o femeie la fel de umilita ca mine. Ii era mama. Cineva n-a vrut sa-i dea cheia, sa deschida usa, cand a izbucnit incendiul. Din inima.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Acum se razbuna si el, pe altele, cum poate. Cu sufletul facut carbune, si cu razbunarea facuta chibrit. Lacrimile ii sunt combustibil. Aprinde cu ele dezastre.

Strig catre Dumnezeu, cu ochii lipiti de spini.

  • Dumnezeu e demodat, fetita! Se aude un glas nemilos. L-au folosit altii, in vremuri prea vechi. Pe post de brand. S-a schimbat moda. Mai uita-te si tu la prezent!
  • Aveti dreptate, domnule, raspund cu glasul stins. S-a schimbat brandul. Acum se poarta Lucifer. Acum, femeile nu se mai cuceresc, se cumpara. Iar barbatii nu se mai dueleaza cu spada, s-a inventat cardul. Femeile si barbatii nu mai danseaza la hore, ci in pat. Pe muzica celui ce poarta coarne, nu coroana de spini! Aveti dreptate, domnule, Dumnezeu e demodat! In trend e Pokemonul.

Cui sa mai pun azi Aripi de drum? Am auzit ca numai ingerii le poarta.

Dar s-au demodat… Si ei …

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Corina Ozon: „Feminitatea este un rezultat al experienței și al conștientizării propriilor valori.”

Oameni cu aripi

Corina Ozon: „Feminitatea este un rezultat al experienței și al conștientizării propriilor valori.”

Distribuiți vă rog

Pornind de la „Feminitatea este un rezultat al experienței și al conștientizării propriilor valori.”, ce m-a determinat să o pictez pe Corina Ozon într-o zi,  a fost amantlâcul.

Chiar aşa! Am scris cândva şi eu despre el, cu ceva ani în urmă,  „dur şi răutăcios”, cum mi-au spus mulţi… Aici. M-am oprit într-o zi, când am înţeles că amanţii nu sunt criminali în serie, 🙂 ci dureri nevindecate. Şi atunci n-am mai putut să-i acuz, să-i urăsc ori să-i blamez.

Am citit-o pe Corina din curiozitate. Să văd cum percep femeile poveştile astea care promit mult şi dau nimic, ori dau tot şi nu promit nimic. Să văd dacă cineva are curajul să spună direct, fără perdea, despre ceea ce oamenii ascund de obicei în spatele ei. Corina a rupt perdeaua asta, ori a ars-o. A avut curajul să se lase privită de la geamul murdar de iubiri condamnate la cătuşe.

Îmi recunosc reticenţa şi întrebarea: „Cum poţi fi atât de directă, în scris, cum poţi transmite atâta pornografie?” ,  atunci când am citit „Amanţii”. Dar azi, ca femeie creştină, îmi recunosc păcatul de a fi judecat. Şi, mai mult de atât, recunosc realitatea  în care trăim: o lume în care a fi „the other one” a devenit mai degrabă regulă, (dacă vrei să trăieşti intens!) decât excepţie.

Ori realitatea asta, Corina o prezintă fără sfială. Şi pentru asta, este, probabil, atât de citită şi iubită. Nu e uşor, cu siguranţă, să ai curajul de a rupe barierele şi de a vorbi despre ceea ce se întâmplă, dar nu se povesteşte, căci trebuie să dăm bine pe sticlă.

„Adică dai o viaţă banii pe curve şi nu te saturi nici după moarte! „/L-am întrebat dacă are ofertă şi pentru femei, adică să fie plimbate cu sicriul de bărbaţi tineri dezbrăcaţi. A zis că nu, că femeile au tendinţa să se pocăiască la bătrâneţe şi să pozeze în sfinte după moarte. Şi m-am gândit că aici are dreptate.” (Nopţile amanţilor)

 

Mi-am făcut, aşadar, curaj, într-o seară, şi am întrebat-o direct, dacă acceptă să stăm la un pahar de poveşti. Fără perdea. A fost la fel de deschisă, cum o ştiam din filele cărţilor sale.

Să respirăm puţin, o clipă de Ozon, zic, şi să vedem ce efect are!

Aripi de drum: Sunteţi o scriitoare controversată :), pare-se! Dacă i-am arde cartea de vizită, cine e, de fapt, Corina Ozon?

Corina: O timișoreancă ajunsă în București odată cu admiterea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, oraș din care a zis că pleacă după absolvire, dar de care s-a îndrăgostit iremediabil. Un om care a ars toate etapele pentru a face ce îi place: 10 ani de televiziune și doi ani de presă scrisă. Updatată cu PR&Comunicare și cu un MBA româno-francez. Îți spun toate aceste lucruri nu ca să mă laud cu CV-ul, că nu e un interviu de angajare. Ci ca să vezi că sunt o femeie normală, care și-a construit o carieră, dar a făcut și face ce îi place. În prezent sunt Șef PR&Comunicare la Imprimeria Națională, am o fată proaspăt studentă la Marketing, iar în timpul liber sunt scriitor.

Aşa deci. Corina e normală. 🙂 E greu de crezut, după toate câte citeşti.

Să îl contrazicem pe domnul care spune direct: „Femeia asta, autoarea adică, nu e întreagă la minte și nici ăia care o citesc, adică nici eu! ” (Cristian Niculescu, București) ? 🙂

Aripi de drum: De ce scrieţi şi pentru cine?

Corina: Când începi să scrii, o faci pentru tine. Este ca orice îndeletnicire pe care o faci din plăcere și din nevoia de a te cunoaște mai bine. Abia după ce ajungi să te cunoști, scrii și pentru cei din jur. După părerea mea, un scriitor este acel om care dorește să se cunoască pe el și își explorează sinele fără rețineri. Nu poți împărtăși scriitura ta, dacă nu știi exact cum ai ajuns să o faci, de ce o faci și mai ales cât de bine o faci. Scriitura este un act de mare responsabilitate față de cititori. Pentru mine a fost o etapa în maturizare și mi-a adus multe beneficii, mai ales interumane și spirituale.

Răspunsul acesta, mie mi-a vorbit despre responsabilitate, smerenie şi curaj. Acela de a recunoaşte că nu eşti perfect, şi că maturizarea presupune arderea unor etape. Fără perdea, şi ea… Vouă despre ce v-a vorbit?

Aripi de drum: Pentru că sunteţi specialist in PR si Comunicare, şi v-aţi ocupat personal de promovarea propriilor cărţi, spuneti-ne cum îşi poate face singur, un autor nou, marketingul?

Corina: Cu multă muncă și renunțare la programul obișnuit. Și, desigur, strategiile sunt definitorii. Iar pentru acest lucru e nevoie de multă experiență și îndemânare. Marketing nu înseamnă doar să promovezi contra cost pe Facebook și nici să te agăți de succesul altora, dacă vrei să ai o identitate. Sunt multe de spus, am în lucru un proiect pe această temă.

Cred că în România este nevoie stringentă de acest proiect despre care vorbeşte Corina. Sunt mulţi oameni talentaţi, care rămân cu talentul în buzunarul de la piept, în dreptul inimii, căci nu ştiu cum să-şi construiască o identitate. Vă promit să vin cu detalii imediat ce va fi gata!

Aripi de drum: Mulţi spun că în România, şi în materie de scriitură, vinde tot sexul. Dacă nu scrii ceva prin care cititorul să facă rost măcar de un orgasm, tu, ca scriitor, n-ai nici o şansă. Căci nimeni nu mai citeşte romantisme. Cum comentaţi aceste păreri? Trebuie, şi scriitorul, ca şi cântăreţul, să se adapteze vremurilor, pentru a supravieţui, sau se poate trăi doar din artă curată, fără a face compromisuri şi a scrie despre „ce se poartă”?

Corina: Eu nu cred acest lucru. Nu cred că publicul român e pervers sau obsedat, pentru că asta s-ar înțelege, nu? Oamenii citesc literatură bună, care să le stârnească sentimente îngropate adânc în uitare, poate. Eu m-am declarat așa: „Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări”. Cred că un autor este un furnizor de stări ca orice artist. Doar canalul prin care le transmite e diferit. Spre exemplu, ultimul meu volum din trilogia „Amanții”, „Amanții 3.0”, nu conține nicio scenă de sex. A fost devorată la fel ca primele două cărți și puțini au realizat că nu are nimic erotic, pentru că au fost prinși de poveste. Pe de altă parte, sexul face parte din viața noastră. Dacă intervine și în scriitură înseamnă că acolo își are locul, pentru că transmite ceva. Oricum sunt foarte încântată că cititorii români nu sunt atât de pudibonzi cum se credea. Prin cărțile mele am cunoscut oameni deschiși la minte și dornici de lectură. Românii din străinătate îmi mulțumesc pentru că le-am redeschis gustul pentru citit în limba română. Când scrii despre viață, sesizezi toate nuanțele. Dar sexul nu e un scop în sine în scris, decât dacă e vorba de cărți de specialitate, sexologie de exemplu. Un autor poate face dintr-o scenă de sex un poem care să dea fiori. Sau să redea latura dramatică și agresivă a umanului în cazul unui viol. Mai în glumă, mai în serios, să știi că nu e ușor să scrii despre aceste lucruri.

Cuvintele Corinei îmi amintesc despre interviul cu Andrei Neagu, de săptămâna trecută. Iată cum artiştii lumii îşi dau mâna, spre a rupe lanţurile judecăţilor. Mare dreptate, Corina, când vorbeşti despre scriitura despre viaţă. Mi se pare că atât de mult vorbim despre ideal, că pierdem din vedere realul. Iar realitatea e dură. Cu amantlâcurile ei cu tot …

Aripi de drum: Cum e cu feminitatea? Ce anume  o face pe o femeie cu adevărat  feminină, într-o lume în care sexul între „friends with benefits” bate sufletul?

Corina: Fără îndoială că atitudinea și educația. Principiile personale se formează pe parcurs. Mobilitatea acestora însă este foarte importantă în relația sentimentală. Însă tu aduci aici în discuție două concepte diferite care nu se bat cap în cap. „Friends with benefits” este un tip de relație asumat care nu exclude feminitatea. Feminitatea e o atitudine, așa cum am spus. Spre exemplu, cunosc femei extrem de atractive și care au făcut pauze lungi de sex. Feminitatea implică o doză de încredere în propria sexualitate, pe care o poți controla. Cei nesiguri pe sexualitate vor fi mereu într-o căutare instabilă sau impusă de convenții, pentru că necunoscându-se pe ei nu știu ce li se potrivește. De aici, dezamăgiri și eșecuri. Feminitatea este un rezultat al experienței și al conștientizării propriilor valori.

Asta cu potrivitul şi cu necunoscutul lui, mă aruncă în oceanul de tentaţii de a scrie articole întregi despre feminitate:). Despre cine ne învaţă despre ea şi Cine ar trebui să ne fie profesor. Îndrăznesc, aşadar, să o întreb despre iubire. Sunt curioasă dacă o vede ca parte a feminităţii.

Aripi de drum: Se mai iubeşte azi, sau e totul o goană după orgasme, ca după pokemoni?

Corina: Eu sunt optimista de serviciu. 🙂 Și chiar dacă o văd în jur sub diverse aspecte, cred că speranța nu moare. Oamenii și-au schimbat poate modul de manifestare a sentimentelor, însă trăirile sunt aceleași. Ca și suferința în urma unei rupturi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Aripi de drum: Am fost întotdeauna curioasă să aflu cum vede un artist creşterea spectaculoasă a divorţurilor. Se iubea mai mult pe vremuri, când divorţul era o excepţie, sau „se juca după alte reguli”, iar femeile se complăceau în căsnicii abuzive?

Corina: Pe vremuri, divorțul era un stigmat, un afront adus „celulei de bază a societății”. Este indicat ca doi oameni care au epuizat toate canalele de comunicare și vorbesc alte limbi, metaforic, să aiba varianta divorțului. Cred că lucrurile se vor așeza o dată cu noile generații, crescute libere și fără prejudecăți. Cred că pe vremuri, cum spui tu, oamenii aveau mai mult timp să iubească, acum totul este comprimat într-un timp scurt, cu intensitatea unor luni sau ani. Gândește-te că acum oamenii se cunosc mult în online. Sar etapele acelea din real, iar emoționalul este foarte solicitat la prima întâlnire, de exemplu. Dar divorțul nu este decât o consecință a unor alegeri nepotrivite.

Corina parcă e un terapeut care mânuieşte perfect tehnica terapeutică „stroke and kick” : îmi dă speranţă, apoi mi-o spulberă într-o clipă. :)”Generaţiile online”, pe mine mă sperie. Tocmai pentru că în spatele unui ecran, fiecare e cine vrea să fie. Iar amanţii ăştia … 🙂 Să mă opresc, însă, din presupus, şi să trec la subiectul preferat al Corinei:

Aripi de drum: Cum e cu amanţii? 🙂 sunt ei îndreptăţiţi să joace la dublu, sau ar trebui „judecaţi înainte de-a ajunge în iad”?

pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-povestiri-despre-realitatea-dintre-el-si-ea

Corina: Amanți au fost dintotdeauna. Nu cred că e bine să judecăm pe cineva. La urma urmei, fiecare este răspunzător de ceea ce face în viața lui. Supape vor exista mereu, oamenii au nevoie de reconfirmări ale sexualității și de o reșapare a senzorilor de atracție. Abilitatea de a trasa granițe însă ține de puterea de discernământ a fiecăruia.

Aripi de drum: De ce înşală bărbaţii, şi de ce înşală femeile?

Corina: Din același motiv: dorința de cunoaștere care nu a fost satisfăcută pe parcursul unei perioade de timp.

Scurt şi la obiect, pare-se că „blonda” nu are nevoie de romane întregi pentru a explica simplitatea. Esenţialul şi realitatea. Mulţumim, Corina, pentru promptitudine şi detaşare, şi hai să ne povesteşti puţin şi despre „ceva”- ul care ţine aşa strâns amantlâcurile astea pe care le descrii atât de bine în trilogie.

Aripi de drum: Ce aţi picta într-un tablou numit IUBIRE?

amanti-3

Corina: Depinde la ce tip de iubire de referi. Unul ar fi cu oameni care au grijă de animale, în natură. Altul, cu un bărbat și o femeie îmbrățișați. Îmbrățișarea este cea mai frumoasă formă de cunoaștere fără cuvinte. Prilejul de a veni în contact cu celălalt pe o suprafață mare a corpului este de neprețuit și atât de intimă, încât mă mir că nu a fost interzisă în public. De aceea ar trebui să ne îmbrățișăm des, nu se știe ce vremuri vor veni. 

Eu am spus că e terapeut „blonda asta”. 🙂 Am citit cândva că un terapeut foarte bun este, în acelaşi timp, şi un foarte bun artist-scriitor. Numai aşa poţi înţelege cu adevărat trăirile din spatele unei măşti de clovn. Ori de paiaţă. Ori de OM.

Şi, cum îmbrăţişarea a fost creată de Dumnezeu, şi vorbim aici cu „autoarea unor amanţi celebri”, îmi fac curaj să o întreb dacă Dumnezeu are vreun loc în ecuaţia asta:

Aripi de drum: În ce relaţie sunteţi cu … Dumnezeu? Este El o născocire a unor „schizofreni”, sau există cu adevărat?

Corina: Dacă știam răspunsul la această întrebare, eram un om bogat.:) După mine, relația cu Dumnezeu înseamnă împăcarea cu sine și apoi cu cei din jur, pentru a trăi în liniște.

Corina, nu ştiu la ce bogăţie vă referiţi, dar cred că subiectul acesta îl vom diseca într-o zi, spre vindecare, cu siguranţă! 🙂

Aripi de drum: Spuneţi-mi o carte în care aţi vrea să vă mutaţi.

Corina: Trăiesc atât de mult în cărțile mele în ultimii ani, în sensul că în marea parte a timpului scriu, încât îmi doresc să mai trăiesc și în viața mea. 🙂

Pentru că avem nevoie s-o lăsăm să mai trăiască, aşa cum spune, şi-n viaţa sa, eu vă invit să îi citiţi ultima carte, „Până când mă voi vindeca de tine”.  (poţi comanda aici) Voi scrie într-o zi despre ea, aşa cum simt şi cum REsimt vindecarea prin iubirea adevărată. Să trăim, zic, puţin, în cărţile Corinei, noi, cei sătui de trăit în propriile vieţi! 🙂

zilele-amantilor

Aripi de drum: Pe cine aţi dori să citiţi în filele blogului „Aripi de Drum” ?

Corina: Era să zic Ana Barton, prima care mi-a venit în cap, pentru că e un om pe care îl prețuiesc, dar deja ai intervievat-o. Pot să spun mai multe nume, nu? Cristina Nemerovschi, Ștefan Caraman, Radu Găvan...colegi la editura Herg Benet, o echipă frumoasă și unită prin diversitate. Înțeleg că te referi la scriitori. Altfel, mi-aș dori să-l citesc aici pe Harrison Ford. 🙂

Mulţumesc, Corina Ozon, pentru provocarea unui adevăr pe care tu ni-l prezinţi fără perdea! Şi pentru răspunsurile care nasc întrebări.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Mihaela Rădulescu: „Oamenii care trăiesc mult împreună uită să se mai întrebe ce mai fac.”  

Relatii

Mihaela Rădulescu: „Oamenii care trăiesc mult împreună uită să se mai întrebe ce mai fac.”  

Distribuiți vă rog

 

Când se nasc fluturii, ne mor fricile. Dumnezeu ne pune pe umeri Aripi, să începem drumul în 2, cu paşi timizi. Apoi, din ce în ce mai îndrăzneţi, ne continuăm călătoria, oprindu-ne doar pentru o gură de aer lumesc. Până la STOP respirăm prin inima celuilalt.

Mai trece timp, la fel de neiertător ca cel dinainte să ne moară temerile. Acum însă, nu-l mai observăm cum zboară, suntem prea ocupaţi cu propriul zbor, de mână cu el, în braţe cu ea.

Înainte ni se părea neiertător, acum ni se pare binecuvântat. Înainte ne uitam la el cum se duce şi ne întrebam cum de poate cumpăra atâta repeziciune, acum tocmai rapiditatea asta ne face fericiţi. Numărăm cât mai e e până la următorul MI-E DOR, până la următoarea strângere în braţe.

Şi devenim una cu el. Cu timpul, zic!

Şi vine o zi când ne dăm seama că ne-am oprit din zbor. Ne uităm la omul de lângă noi şi nu mai avem curajul să-l întrebăm nimic. Au renăscut fricile, din propria cenuşă. Ne e teamă să nu-l deranjăm. Acum întrebările noastre nu mai au efect de zbatere de aripă, ci de creşetere de puls. Negativ.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Atunci abia aştepta să fie întrebat, acum abia aşteaptă să fie lăsat în pace. Atunci se simţea singur fără tine, acum se simte singur cu tine. Şi deschide televizorul. Să mai audă şi altceva decât cicăleala ta, văicăreala ta, frica ta, povestea ta…

Demult, îţi sărea în braţe când ajungeai acasă, şi te aştepta în miros de timp trecut prea greu fără tine, azi nu mai are timp să îţi deschidă uşa, e ocupată cu farfuriile nespălate, cu telenovela preferată, cu pisica înfometată.

Atunci nu-i păsa de chiuveta plină de urmele iubirii voastre, acum o deranjează şosetele tale aruncate pe covor. Atunci nu conta ora la care vii, pentru că îţi pregătea surprize tăcute, şi, îndeletnicindu-se cu ele, nu-şi dădea seama că ai întârziat 1 oră. Ba se ruga chiar să mai dureze un pic, să termine totul, să fie gata surpriza…

Acum însă, îţi reproşează fiecare minut trecut peste ce-ai spus la telefon, după ce te-a sunat de 1000 de ori să te întrebe unde eşti şi cu cine.

Atunci nu-i păsa de praful de pe masă, acum îşi reproşează lipsa ordinii perfecte. Atunci trebuia să fii femeie să te iubească, azi trebuie să fii gospodină.

Şi-ntr-un târziu,  obosiţi amândoi de atâtea iubiri şi griji de altceva, vă uitaţi unul la altul, neştiind ce rost mai are un „Ce mai faci?”

Neştiind ce sens să daţi lui A FOST ODATĂ…

La voi cum a fost?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Oameni cu aripi

Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Distribuiți vă rog

Azi vorbim despre feminitate. Însă despre acea feminitate aruncată la gunoi. Sau lăsată la colţuri de stradă, să cerşească o mângâiere.

V-am mai spus cândva că sunt una din miliardele de femei lovite. Înjosite, umilite şi ameninţate. Cu moartea şi cu prostituţia. Cu cuţitul, cu pumnii şi cu picioarele. Tăiată cu lama,  arsă cu ţigara, scuipată, târâtă şi dezbrăcată de viaţă. Şi o spun cu demnitatea femeii care a învăţat că toate câte i-au fost date, nu au lăsat doar urme adânci în suflet, ci au născut multă iubire. Pentru oameni.

Vă mai spun despre mine decât că, în timpul umilinţelor, tot ce ceream de la Dumnezeu era să nu fie suferinţa mea în zadar. Şi să înveţe din ea alte femei . Să nu admită, să nu rămână, să nu tacă. Să nu renunţe la lupta de a scăpa din lanţuri.

Iată că Dumnezeu mi-a ascultat ruga, şi azi, după 11 ani de la Calvar, am şansa să mă alătur celor ce ar fi putut să-mi fie colege de celulă.

Povestea trecutului meu este motivul pentru care am decis să mă implic în asociaţia Touched Romania, în unul din proiectele acesteia,  „Casa Agar”.

Am mai scris despre acest proiect aici.

Am fost  în vizită, pentru prima dată, la femeile tăcute de acolo. Cele care vorbesc prin zâmbete sau prin lacrimi.

Se povesteşte rar, se priveşte rar, dar se iubeşte mereu, la ele. După ani în care nu am mai aflat ce înseamnă închisoarea, şi în care nu m-am mai întrebat „Cum ar fi fost dacă, pe vremea aceea, aş fi ajuns şi eu undeva unde să fiu ajutată să rup gratiile şi să evadez?”, mi-am revăzut întregul trecut.

Am intrat tăcută în casă, mi-am retrăit povestea, ţinându-mi strâns respiraţia, să nu vină avalanşe de lacrimi, şi mi-a fost pictat tabloul femeii-erou de către Natalia Ungureanu, directoarea Casei Agar. Am povestit mult. Foarte mult. Va apărea în curând şi interviul, dar până atunci vreau să vă spun despre dragoste. Acea dragoste. Adevărată, născută din Dumnezeu.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Într-o casă în care râsul copiilor femeilor ce au îndurat umilinţe este cea mai mare binecuvântare. Copii frumoşi, care au scăpat din infernul creat de propriul tată. De omul de la care ar fi trebuit să înveţe să trăiască, să iubească, să fie oameni frumoşi şi să păşească încet spre visele lor.

La Casa Agar se munceşte. Se învaţă, se plânge, se râde, se iartă. Se schimbă destine şi se ţes covoare pe care vor călca, peste ani, copiii speriaţi de azi. Vor ajunge într-o zi cu mult mai puternici decât mamele acestea care şi-au îngenuncheat feminitatea pentru un bărbat ce dă pe ele nu doi bani, ci mii de lovituri. De bice.

Am aflat de la Natalia despre acest proiect. Încă mai puteţi vota până pe 15 septembrie, la orele 17.00, pentru un vis. Un cămin şi un destin.

Am aflat apoi despre Ziua Porţilor deschise, care va avea loc între 20 septembrie şi 2 Octombrie, unde o puteţi întâlni pe Alice Năstase Buciuta, femeia ale cărei cărţi mi-au ţinut loc de pernă, ani din viaţă.

Va veni să strângă inimile mamelor din casa unde Dumnezeu se întoarce să le dea putere. Iubire şi iertare.

Am să fiu acolo, să învăţ de la femeile cu suflet scrijelit de nedreptăţi, să iert.

Să-l iert pe omul care n-a ştiut că iubirea nu se fură de pe tarabe, ci se cumpără de la Dumnezeu.

Dacă vrei să te alături sufletelor care trăiesc între pereţii casei unde Dumnezeu face minuni în fiecare zi, vino, între 28 septembrie şi 3 octombrie, la Casa Agar, să le cunoşti şi să le arăţi că se poate! Vei putea să te implici ca voluntar într-o zi (găseşti informaţii aici) , sau vei putea dona (informaţii aici).  Sau pur şi simplu vei putea asculta poveşti de viaţă şi vei cunoaşte oameni frumoşi.

Dacă vrei să te implici împreună cu mine, pentru a scrie povestea lor pe blogul tău, scrie-mi la contact@aripidedrum.ro, sau trimite un e-mail aici. Dă mai departe din darul pe care l-ai primit, acela de a scrie, şi spune povestea lor întregii lumi!

Personal, mă voi implica direct în Touched Romania, spre a informa liceenii despre pericolele abuzului, de orice fel, despre posibilităţile de evadare şi despre răscumpărarea prin iubire.

Până atunci, ne vedem la Ziua Porţilor deschise, să deschidem inimi, drumuri şi vise!

Mulţumim, Alice Năstase Buciuta, pentru bucăţi de inimă pe care ni le vei împărţi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Oameni cu aripi

Scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Distribuiți vă rog

Astăzi am scris o scrisoare către cei mai frumoşi părinţi. Elena şi Gabriel Şandor

Dragă mămică,

Tocmai ţi-ai primit îngeraşul. Ştii? Dumnezeu ne trimite copilaşi să ne vindecăm de frici. De nehotărâri şi de egoism. Ieri am scris, nu ştiu dacă e întâmplător sau nu, despre ”Ce să faci după un avort?”

Azi, Dumnezeu a trimis un înger. Probabil să ne arate ce înseamnă binecuvântarea. Şi ce contează cu adevărat. Să ne spună, prin primul strigăt al fetiţei tale, că viaţa nu se interzice. Nu se aruncă la gunoi şi nu se taie. Că fiecare copil are o poveste de împlinit. Aceea scrisă de Dumnezeu.

Îţi mulţumim, mămică frumoasă, pentru lecţia de viaţă pe care ne-ai dat-o! Aceea de a lăsa de o parte egoismul, partea de sine care se cere iubită, pentru a te împărţi în 2. Îţi mulţumim pentru că ne-ai arătat că feminitatea se trăieşte între 3 bătăi de inimioară, între 2 pase de fotbal, 🙂 (jucat la tine în burtică) şi într-un singur trup. De mamă.

Îţi mulţumim, Elena, pentru optimismul tău, pentru bunătatea şi răbdarea pe care ni le-ai arătat în timpul în care Emma înota între 2 respiraţii ale tale!

Îţi mulţumim pentru că ne-ai suportat când îţi puneam întrebări, când vroiam răspunsuri, când ne grăbeam să mai prindem un gram de tine, până te va acapara cu totul Emma! 🙂

Îţi mulţumim pentru că lecţiile de viaţă care au venit din partea ta au fost împachetate în pace. Aceea dată de Dumnezeu. Ne-ai predat, fără să ştii, arta feminităţii: întotdeauna atentă la tine însăţi, întotdeauna atentă la ceilalţi, întotdeauna atentă la semafor. Ăla al inimii.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Ne-ai spus cândva, cu mult înainte de a exista Emma, că femeia nu e sclavă. Că trebuie respectată şi iubită pentru ceea ce e, nu pentru ceea ce dă. Am greşit amândouă. Am bifat greşit iubiri ce ne-au redus la tăcere. Aceea trăită între 4 pereţi, strigată la Dumnezeu şi blestemată.

Nu te-am ascultat, dintr-o siguranţă lumească. Ne-am crezut mai cunoascătoare. Poate mai puternice şi mai demne de a schimba şarpele în înger.

Când ne-am trezit cu braţele goale şi cu inimile pline de zgură, ne-am amintit de tine. De determinarea şi de siguranţa ta. De a fi femeie.

Îţi mulţumim pentru că ne-ai primit înapoi, să stăm la poveşti, fără să ne judeci. Fără să ne aminteşti la fiecare pas de greşelile noastre. De rolurile noastre.

Să ştii că nu vrem să te facem să plângi! 🙂 Plângem noi, de emoţia unei vieţi noi. De minunea de lângă tine. Acum, când îţi scriem, eşti încă în operaţie. N-ai cum să ştii că împărtăşim una cu alta bucuria de a fi devenit tu,  mămică.

Ne rugăm pentru Aripi de Drum fără noroi. De-or fi munţi de urcat pe drumul ăsta, nu ne facem griji! Ştim că o vei ajuta pe Emma să urce, să ajungă în vârf şi să strige de acolo:

„Am reuşit! Datorită acestor 2 oameni care au crezut în mine! MAMA şi TATA!”

Tătic drag, îţi mulţumim pentru lecţia de viaţă pe care ne-ai dat-o, iubind şi respectând femeia care ne-a fost model. Să ştii că nu am uitat niciodată când ne-ai spus cu demnitate:

„Un bărbat trebuie să fie capul unei familii. Dacă nu Îl are pe Dumnezeu, nu va avea nici o familie fericită!”

Erai în sufragerie la logodnica ta:). La Elena, adică! 🙂 Am ştiut de atunci că vei fi soţul trimis de Dumnezeu pentru ea. Îţi mulţumim că ai avut grijă de ea, că ai iubit-o şi când a fost greu, că ai respectat-o şi când îţi venea s-o trimiţi puţin la plimbare:). Îţi mulţumim că ai susţinut-o şi ai încurajat-o să devină ceea ce este, şi ai schimbat-o în femeia de acum!

Iar azi, în mod special, îţi mulţumim că ai ales să fii tată! Tată de înger!

Vă îmbrăţişăm, părinţi frumoşi, cu tot caldul inimii noastre, şi ne rugăm pentru un Drum în 3, pe care să găsiţi mereu lumina în întuneric, puterea paşilor siguri şi Cuvântul care ne face liberi: Dumnezeu!

Emma, ai primit deja prima ta scrisoare:)! Abia aşteptăm să o lăsăm pe mami să scrie pe blog, şi să te furăm la o tură de shoping! 🙂

Vă îmbrăţişăm tăcut,

Monica, Alina şi Maya!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
La mulţi ani, FEMEIE! Eşti de 7 ori Evă!

Credinta

La mulţi ani, FEMEIE! Eşti de 7 ori Evă!

Distribuiți vă rog

Azi am aflat că e, nu ziua noastră, ci săptămâna noastră.

A femeilor CREŞTINE!

Avem 7 zile. 168 de ore să ne răsfăţăm. Cu lapte. Cu miere. Cu ciocolată. Cu vanilie şi scorțișoară.

Dumnezeu ştie de ce ne dă tot 7 zile, cât a avut El nevoie să creeze lumea. Asta care îl blamează acum …

Să ne dea oare, pentru că şi noi suntem creatoare de viaţă? Ne-a dat El harul ăsta, căci ştie cât e de  greu să fii femeie? S-a gândit El, oare, că dacă Lui i-au trebuit 6 zile, la fel ne vor trebui şi nouă? 🙂
E săptămâna marilor regrete. Puse în mâna Marelui Vindecător. Spre alinare. Spre iertare şi mângâiere. A sufletelor ce-au fost sfârtecate. De iubiri bifate greşit. De frici puse la dospit. Că nu suntem frumoase. Că nu dăm destul. Că nu avem ce trebuie. Că e necesar să admitem că niciodată nu ne vom vindeca.
E săptămâna noastră, a celor care am învățat, poate pe genunchi, în foc şi prin noroi, dând din coate, şi incendiind iubiri, că numai El e Singurul care poate să ne urce la cer. Să ne pună coronița iertării, împletită din spinii propriei coroane. De la calvar.
Dragele mele, e săptămâna binecuvântării. A harului care ne-a salvat.
Şi chiar de ne-ar răstigni lumea, pentru credința noastră, chiar de ne-ar arunca în cuptorul cu foc, chiar de s-ar rupe pământul în 2 şi cerul s-ar face lacrimă, n-am pieri. Nici noi, nici lumea noastră. Suntem una cu ea.
E săptămâna în care dragostea se desăvârşeşte prin iubire. Şi iubirea se împarte la lume. Ajunge să sature omenirea. Ca pâinile şi peştii. Şi se pregătește pentru moartea pe cruce.
Ea, iubirea adevărată, biciuită şi batjocorită, se urcă de bunăvoie pe cruce, se dă la calvar şi înviază din propria cenușă.
Haideți să ne dăm mâna, noi, femeile ce-am înțeles că iubirea vindecă şi în cea mai întunecată negură! Să ne pregătim sufletele, să ne biciuim fricile, păcatele şi durerile, să le urcăm pe cruce, şi să le lăsăm acolo până îşi dau duhul.
Să strige şi ele: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce ne-ai părăsit?”

Şi să le răspundem noi, în locul Lui:
– V-a părăsit  pentru că  moartea voastră va dezlega lumea de blestem. Acela al singurătății în 2, al dragostei care promite, dar nu împlinește, al „partajului echitabil”. Dintre om şi Dumnezeu.
Haideți să ne unim inimile în rugăciunea dorului de cer, a certitudinii iertării şi a pașilor fără tălpi. Făcuți cu har.
Vă dau Aripi de drum, să zburăm spre cerul promis

Şi, în dar, de ziua noastră, cât 7:), vă dau poemul inimii mele.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei lânga femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbându-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâtia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.

Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbatrânesc si nu mai pot.

Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat si uneori copii.

Suntem veriga firului de ata
În fiecare lant facut din doi
Ce greu cu noi femeile în viata
Dar e si imposibil fara noi…

(Adrian Păunescu- Cântesc femeiesc)

Vă provoc pe toate, să daţi share acestei postări, tăguind 3-5 femei creştine, care să numească un titlu de carte, care le-a schimbat, ca FEMEI!

Să fim candele aprinse… purtătoare de Aripi. De drum.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Barbatii incep cu P. De la Pragmatici.

Relatii

Barbatii incep cu P. De la Pragmatici.

Distribuiți vă rog

V-ati gandit la animalul care se tavaleste in noroi, asa e? Sa fim sincere, noua, femeilor, ne place sa vorbim de gradini zoologice. Sa le blestemam, pe ele  si pe creaturile ce le-au dat viata. Si-apoi, culmea, le si vizitam mai des decat propriile suflete. Si-n final, cu nasul in batista, ii cerem lui Dumnezeu sa le stearga de pe fata pamantului.

Pe ele. Iubirile bifate gresit.

Gradinile astea zoologice sunt sufletele „astora” ce-ncep cu P.  Mare, de la Pragmatic. Da!

Si fiintele care le locuiesc sunt tot, „aia” ce-ncep cu P. Mare, de la Personalitate. De la Profund. De la Puternici. De la Pace. Si de la Posesie.

Sa le analizam pe rand, zic! Substantivele si adjectivele cu P.

Barbatii au Personalitate. Ma credeti sau nu! Si personalitatea lor nu se da cu rimel. Nu isi pune silicoane si nu se plange ca n-are bani de pantofi.

Personalitatea lor se vede in femeia de langa ei. Sau in femeia pe care o asteapta, refuzand sa acepte orice.

Barbatii sunt profunzi! Da, ei! Se adancesc in dureri fara margini, se arunca in ele, si uneori sunt gata-gata sa se innece. Nu asteapta insa salvamari, isi fac palmele ruga si cauta scapare la Dumnezeu. Nu fac tevatura cand i-a parasit femeia, sa afle lumea ce P… i-a inselat! P de la proasta, adica!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Barbatii sunt puternici! Nu ca se antreneaza la sali scumpe, ci la capatul patului, in genunchi. Cu ochii la cer. De acolo primesc taria de a merge mai departe. Nu de la sticla de alcool golita in mai putin de 5 minute, nu de la femeia de pe site-ul de videochat!

Barbatii dau Pace. Da, ati citit bine! Celor ce o cauta! Ce-i drept, noi, femeile, nu prea vrem liniste, ca ne plictiseste! Vrem drame,  ambulante si sinucideri. Si cand le avem, ii facem pe ei responsabili.

Barbatii au simtul Posesiei. Dar nu al femeii, ca obiect, ci al iubirii, ca vesnicie. Pacat ca noi, astea cu F, – de la Frumoase- cerem trupuri bine definite, uitand sa verificam si mintile bine conjugate.

Exista barbatii acestia cu P, dar noi, femeile doritoare de perfectiune, n-avem timp de ei. Nici chef, si nici dorinta. Le pastram pentru cei care ne dau pe spate cu iubirea cumparata de la amanet. La juma` de pret.

Exista BARBATI cu litere mari. Pacat ca pe ei nu-i facem literatura, ci tevatura.

Despre ei nu scriem. Doar le scriem, la ceas de seara, din mila si ignoranta, cate un „Deseara n-am sa vin. Pentru 2 vorbe, atat, si-o  cana cu vin!”

Pentru barbatii astia cine se roaga?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Se va mai naşte altu’ ca Bendeac?

Oameni cu aripi

Se va mai naşte altu’ ca Bendeac?

Distribuiți vă rog

Se va mai naşte altu’ ca Bendeac? Încep prin a spune că NU mă uit la televizor. Nici măcar nu am unul acasă. De ani buni, cu mult mai buni ca sufletul meu în vremuri de mari nedreptăţi.

Nu mă uit şi, ca atare, nu sunt la curent cu nici o emisiune Tv. Tot ce văd, văd online, din articole. Nu mă uit nici în direct, online. Nu că aş crede că toate emisiunile din România sunt despre manelisme şi alte asemenea. Doar că mi se pare că pierd timp preţios, ocupându-mă cu vieţile altora… Şi eu abia am timp de a mea …

Ştiu sigur că există şi oameni inteligenţi în Românica noastră, care nu s-au „contaminat” cu boala banilor luaţi din orice circ. Circ mediatic,adică, nu de-ăla, de-adevăratelea:).

La cel real se munceşte, nu se prostituează. Să-mi fie cu iertare remarca dură…

Aş avea eu multe pe suflet, dar am decis cândva să iau doar ce e bun  din tot răul ăsta din lume …

Unul din „bunuri” e ARTA. Am zis eu cândva, printr-una din paginile acestui blog, că pe mine arta m-a trăit. Dacă nu era ea … muream demult. M-oţi fi crezut ori ba, eu v-am împărtăşit, că păcat ar fi să descopăr o comoară şi să o ţin doar pentru mine …

Vorbesc de ARTĂ, nu de artă! Aşa cum vă spuneam într-o zi despre FEMEIE şi femeie.

ARTA asta, m-a trăit tocmai pentru că am refuzat să rămân om. Am vrut cu tot dinadinsul să devin OM.

Nu mare, ci cu litere mari.

Bunica mea, când am luat drumul Bucureştiului, mi-a cerut OM MARE să mă fac. I-am îndeplinit jumate de dorinţă. Sunt, aşadar, doar OM. Asta, cu MARE, nu prea ştiu cum s-o definesc. Prin urmare, nici reţeta n-o ştiu…

Aş vrea s-o aflu de la OAMENII MARI. Pentru că nu ştiu, însă, nici pe ei unde-i găsesc, aş vrea să-i întreb pe cei care sunt doar OAMENI.

Aşadar, mă adresez vouă, OAMENI frumoşi, la câteva zeci de ore de când l-am văzut pe Bendeac aici. (îl ştiu şi eu pe Bendeac ăsta, chiar dacă n-am televizor!:) ) De-asta l-am văzut aşa târziu…

V-am zis că sunt olteancă, din Băileşti. Amza Pellea a fost un MARE semn de întrebare pentru mine. N-am înţeles niciodată cum a putut omul ăsta să FIE ceea ce E.

E, în continuare, căci MARILE VALORI nu încetează să fie, niciodată.

Încetează numai să trăiască.  Ba, mai mult, când îşi încheie drumul în lumea asta, se nasc, din moarte. E complicat, probabil, ce spun, şi nici nu pot explica … să-mi fie cu iertare lipsa de sens, poate, pe care v-o afişez uneori, când pur şi simplu nu mai înţeleg nimic din atâtea înţelesuri …

Amza Pellea a fost un OM care mi-a marcat adolescenţa. Când îl vedeam, mă întrebam într-una: „Cum s-a născut din Băileşti un aşa OM?”

Mărturisesc că, pe vremea aceea, tare revoltată eram pe oraşul meu, unde multe se făceau doar pentru unii, şi pentru alţii NIMIC. (Credeam eu, pe vremea aia, că numai în Băileşti valorile sunt aruncate la gunoi sau ignorate, şi oamenii – cu litere mici- culegeau laurii în locul lor! Târziu am aflat, ajungând în Bucureştiul ăsta plin de câini ce fug cu gaura covrigului în coadă, că peste tot e nedreptate. Şi că orăşelul meu a născut valori. Problema nu e oraşul, însă, ci oamenii. Da, ăia cu litere mici.)

Aşa, să revin la Bendeac. De el vreau să vă spun azi. Am 2 motive să vorbesc de el:

  1. Asta. Ochii mei au plâns când l-am văzut pe nea’  Mărin al nostru, cum trăieşte prin altul. Un fel de întrupare. Că s-o fi dus, de mila noastră, nea Mărin, în audienţă la Dumnezeu , să-i ceară să ne aline şi nouă, dorul de el, şi L-a rugat să-l trimită pe Bendeac în lume, cu har, ori c-o fi Bendeac cel ce s-a prezentat acolo, şi, în numele băileştenilor, a cerut cu împrumut  un talant de talent – pe care să-l înmulţească, apoi-,  nu ştiu!

Ce ştiu e că m-am întrebat azi noapte, scurt, dar apăsat:

„Se va mai naşte un alt Bendeac, pe lumea asta?”

Pur şi simplu. Să se nască, zic, căci pur şi simplu nu ştiu dacă e Bendeac. Ca adjectiv, adică. Înţelegeti voi ce vreau să zic. Stiu eu că cititorii mei  au gramatica în sânge, la fel ca şi arta. Nu că sunt artişti ori academicieni, ci OAMENI. Aşa c-or înţelege …

2) Asta. 

Am auzit multe de omu’  ăsta. Multe negative. C-o fi, că n-o fi, de ce am fi noi îndreptăţiţi să-l judecăm, nu ştiu … eu nu vorbesc azi de bărbatul Bendeac, pe ăla are timp femeia ce-i va fi alături sau ce i-o fi acum, să-l critice (eu sper, constructiv!) :). N-avem noi, restul, „de pe margine” , dreptul să-l arătăm cu degetul. Ori să-i dăm noi diagnostice sau sentinţe. Oricât de psihologi ori judecători am fi! Diploma noastră de „specialişti” în ale sufletului, creierului, ori dreptăţii, nu ne dă dreptul să aruncăm după gratii marile talente.

Şi omul ăsta, „Bendeac ăsta”, E un mare talent.

E, nu ARE!

Să ne înţelegem!

Am citit cu lacrimile în ochi tot ce a scris aici.

Am citit şi am plâns pentru că are dreptate, OAMENI frumoşi!

Are! În România se nasc valori, dar noi, ăştia, de pe margine, le aruncăm în stradă. Pe valori, zic. Pe ele, le. 🙂

În loc să le aplaudăm, să le dăm din fiinţa noastră, să poată şi ele, la rândul lor, să ne dea din fiinţa lor, noi le găsim defecte, ca oameni. Că fac, că nu fac, că au, că nu au, că dau, că nu dau. Şi încă multe asemenea. Nu suntem niciodată mulţumiţi de ele- de valori, da?- căci (ne) dăm cu presupusul şi cu ciocanul. Devenim călăi. Culmea, tocmai cu cei care POT duce România în lume. Dar nu de „vai de ea ce e!”, ci de „VAI, DE EA AVEM NEVOIE! DE FRUMOASĂ CE E!”

E frumoasă România noastră! Cine nu vede, e pentru că îi condamnă pe cei ca Bendeac „ăsta”. Că e … şi  ee… şi eeeeeeeee…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Că o fi, că n-o fi, spuneţi-mi şi mie, ce legătură are bărbatul Bendeac cu artistul Bendeac? Şi de unde ştim noi, ăştia de pe margine, despre CUM e bărbatul Bendeac? Din ce spune câte o duduie, ori câte un dudui? Vreuna care a avut o relaţie cu el, şi-apoi apare în faţă, să strige defectele lui? Vreunul care i-a fost prieten, apoi a ieşit în faţă, să ne arate nouă lipsurile lui?

Vreunul, tot de pe margine, care n-a ajuns ca el, şi spune apoi că–i acru? Ca vulpea, ştiţi voi, cu strugurii …

Cine vine, OAMENI frumoşi, să ne prezinte „faţa întunecată a lu’  Bendeac ăsta”?

NU cumva oamenii? Da, cei cu litere mici?!

Eu ştiu aşa: că dintr-o mare dragoste rămâi cu amintirea a ce E omul pe care l-ai iubit. Dintr-o mare prietenie rămâi cu respectul pentru cel care te-a ajutat când erai pe marginea prăpastiei. Cât timp te-a ajutat, şi de ce a ales să o facă doar pentru timpul acela,  n-ai tu dreptul să judeci. Tu ai dreptul doar să ai grijă de inima ta, de schimbarea ta…

Cine suntem noi, ăştia, de pe margine, să scoatem paiul din ochiul lu’ „Bendeac ăsta”?

Nu cumva ăia care nu ne-am scos bârna din propriii ochi?

„Se va mai naşte unu’ ca Bendeac?”

Se va mai naşte, OAMENI frumoşi, cu siguranţă! S-a mai născut altul şi ca Amza! Problema nu e că NU s-o mai naşte, ci DACĂ vom fi noi, ăştia de pe margine, capabili să-l respectăm?

Pentru ARTĂ, nu pentru defecte!

Azi, o domnişoară frumoasă, mi-a scris scurt:

 „Ar trebui să nu-l mai distribuiţi pe Bendeac pe pagina dumneavoastră, că e nedemn ca un psihopedagog să-şi asocieze numele cu al unui bărbat care înjură ca la uşa cortului şi numeşte femeile c … ve!”

Femeie frumoasă, să-mi fie cu iertare, nu vreau să supăr pe nimeni cu postările mele. Dar eu am un  mare defect: iubesc ARTA. Dar o iubesc, nu o folosesc!

# Eu nu-l distribui pe Bendeac, aş vrea eu să fi fost regizor, să-l distribui în rolurile mele!:).

Eu doar  arăt  ARTIŞTII LUMII

#Eu nu-mi asociez numele cu al lui Bendeac, aş vrea eu să fi fost actriţă (cu litere mari), să împart scena cu el. Şi afişul 🙂

Eu doar scriu (despre)  ARTIŞTII LUMII!

(Şi DA, Bendeac e un artist!!!)

#Eu nu judec ce face ”Bendeac ăsta” cu femeile şi cu limbajul lui! Eu vorbesc de ARTĂ aici! Aşa e, cum spuneţi dumneavoastră, sunt psihopedagog,  dar în nici un caz una pusă de Dumnezeu să-i ceară  lui Bendeac banii de la porţile Raiului. 🙂

Asta e treaba lui cu Dumnezeu.

Şi da, distribui, însă nu pe Bendeac, ci ceea ce FACE şi ESTE Bendeac ăsta!

Să-mi fie iertate  eventualele supărări ce va pricinui acest articol, dar eu vorbesc despre ARTĂ şi TALENT, nu despre sentinţe!

Eu vorbesc aici despre OAMENI CU ARIPI, nu despre viaţa de dincolo de cortină, a bărbaţilor şi femeilor despre care scriu!

Se va mai naşte altul ca Bendeac, da!

Cu siguranţă! Până atunci, haideţi să ne punem Aripi de Drum şi să zburăm cu ele spre adevăr. Acela din sufletul fiecărui MARE artist, care îşi cheltuie din propria fiinţă, pentru noi, ăştia de pe margine!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Fetelor, nu acceptaţi „Iubiri cu repetiţie”!

Relatii

Fetelor, nu acceptaţi „Iubiri cu repetiţie”!

Distribuiți vă rog

 …ne ingaduim iubiri cu repetitie, ca s-o gasim pe cea mai buna.” (Alice Năstase Buciuta)

După ani în care ţi-ai permis doar griji și lupte, îţi  iei dreptul să te ai simplu, pe tine! Și-n durerea acelui dor de ea -de dragoste- te zdrobești cu vorbele lui Alice, te îngropi în lacrimi și îți juri că va fi ultima dată când te lași amăgită. Și bineînțeles că nu faci asta. Te arunci și mai rău data viitoare, convinsă fiind însă că de data asta, Dumnezeu ți-a răspuns rugăciunilor.

 …ne ingăduim iubiri cu repetiţie, ca s-o găsim pe cea mai bună.” 

Noi, femeile astea care credem cu tărie că nunta va veni după ce probăm câteva luni sau ani de viețuit împreună, că inelul va veni  când se va convinge că tu ești cea potrivită; naivele astea îndrăgostite, care credem că dacă un bărbat ne spune TE IUBESC, ne și vede mama copiilor lui. Că dacă ne-a vorbit de căsătoria noastră, de luna de miere, de bătrânețile trăite împreună, e alesul. Binecuvântarea lui Dumnezeu.

In loc să așteptăm dovezile lui de iubire, ne grăbim să le dăm noi, pe ale noastre, să-i impresionăm cu cele mai frumoase și mai nemaipomenite calități pe care nici o alta nu le-a avut. Chipurile, pentru că noi suntem cele ce vom moșteni împărăția: marea dragoste a lui.

Facem pentru ei ceea ce sigur au făcut și altele, însă noi suntem convinse că ele nu au avut talentul lui “aşa cum trebuia”, cum avea el nevoie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Atât de mult ne aruncăm în viitorul visat de noi, dar nepromis de ei –dar de unde să ştim că promisiunea vine la pachet cu jurământul în fața lui Dumnezeu, nu cu cel făcut la vreme de făcut dragoste!?- , că nu mai avem timp să vedem că până mai ieri alta se demachia în baia mică, alta schimba lenjeria de pe pat și folosea aragazul în speranța unui WOW de la el!

Fără să ne dăm seama că ei își spun simplu și tăcut:  …ne îngăduim iubiri cu repetiţie, ca s-o găsim pe cea mai bună.” 

Îngăduim a fi doar niște repetiții, niște aspirante, niște concurente, nicidecum câștigătoarele!

Dar de unde să știm? Când ne grăbim să ne arătăm calitățile, și ei se grăbesc să ni le testeze, să vadă diferența între noi și fosta…

Îţi povesteşte o mare dragoste năruită că atunci când te-a cunoscut, în casa lui erau hainele alteia, căreia i le-a dat când ea a văzut poze cu voi pe Facebook , și atunci, înlăcrimată și plină de durere, săraca, i-a scris dur: ȚI-AI BĂTUT JOC DE MINE!

Stupefiant pentru tine să afli ”adevărul brutal”, dar nu îndeajuns de stupefiant încât să-i trânteşti ușa în nas și să-i spui scurt: La revedere, domnule, dacă ei i-ai făcut asta, ce mă face să cred că mie nu-mi vei face la fel? Tiparele …. nu se schimbă! Asa usor …”

Convinsă fiind că tu eşti aleasa care a trecut toate probele, zâmbeşti, umflându-ţi orgoliul. Păi cum altfel?

“Fraiero, ai pierdut!”

Nu?

Habar nu mai ai cum o cheamă pe biata ”colegă de suferință”, dar te rogi pentru sufletul ei, zdrobit de aceeași naivitate. Căci, dragelor, a cui e vina cînd se ajunge aici? A lor? Nicidecum! A noastră, căci ne aruncăm la gunoi singure!

-Ce cauți în patul unui bărbat înainte de jurământul suprem?

-Păi… caut iubire. Și o primesc din plin!

-Cât timp? te-aș întreba?!

Tu, ce mi-ai raspunde?

Unele au mai mult noroc, prind câteva luni. Altele și mai mult, prind câțiva ani:) Și în final tot la gunoi ajung.

Căci …”Noi, cei mai Don Juani,  …ne ingaduim iubiri cu repetitie, ca s-o gasim pe cea mai buna.” 

Afli apoi de cealaltă iubire, care, săraca, se ruga la Sf Ciprian (parcă așa se numește cel care se ocupă de vindecarea de farmece!) să-i vindece soțul de farmecele făcute de alta, de care dânsul era îndrăgostit nebunește. Evident că toate rugile ei au fost în zadar, căci domnul cu pricina  era inca obsedat de ea.

I-ai spune și ei:”Draga mea, lupul părul!!!  Năravul… nu farmecele l-au făcut să se îndrăgostească de ea! Lipsa interesului și a respectului pentru tine!”

Dar taci … ştii bine că nu te va crede. Şi tu ai trecut pe acolo …

Afli apoi de o alta care se crezuse eroină, în timp de domnul fugea pe plajă cu ea, fugit de-a binelea de lângă soția lui. Deh, o mare iubire pentru care nu putea renunța la soție, de frica de a nu rămâne singur, fără niciuna! Dar… tot pe principiul:  …ne îngăduim iubiri cu repetiție, ca s-o găsim pe cea mai bună.” 

Și și-a tot îngăduit. Căci cum altfel poate trăi un bărbat care are în sânge schimbarea? (femeilor) Păi ne întreb pe noi, toate: chiar așa, daca are omul de unde alege, de ce să nu-și permită să se plictisească? Dacă femeile nu-i închid uşa, cine-i de vină?

Lecțiile astea de viață le tot primim, dar rar vedem o coadă de femei vindecate, care să iasă în stradă și să strige: ”La gunoi cu voi!” Tot ce vedem e o coadă de femei nefericite, plânse, care se roagă la toți sfinții să le ajute să-și revină după ce au fost date afară din casă pentru a-și face loc alta!

Păi chiar așa, nu crezi c-ar trebui să-ți faci o viză de flotant, pe perioadă limitată?

Bărbații își îngăduie :  iubiri cu repetiție, ca s-o găsim pe cea mai bună.” , pentru că noi le permitem.

E vinovat el oare? Ori e respinsabilitatea noastra sa fugim de „iubiri cu repetitie”?

E ca atunci când el are SIDA și-ți dă și ție. Apoi urli în gura mare: NEMERNICUL! TREBUIA SĂ-MI SPUNĂ!

Dar tu stii ca ție nu  trebuia să-ți spună nimeni că ești responsabilă pentru viața ta, că nu ai ce căuta în patul unui bărbat care nu și-a luat un agajament în fața lui Dumnezeu de ”LA BINE ȘI LA RĂU, PÂNĂ CÂND MOARTEA (nu alta!) NE VA DESPĂRȚI!”, ci  …ne îngăduim iubiri cu repetiție, ca s-o găsim pe cea mai bună.” 

Ne asumăm responsabilități pentru viața bărbaților care nu dau 2 bani pe noi, dar nu ne asumăm responsabilitatea pentru viețile și sufletele noastre.

„De ce-am face-o? Ei, sărmanii… cum vor mai trăi fără naive ca noi?” – ma intreba ironic o femeie frumoasa, candva, dupa ce si-a mutilat sufletul in timpul „repetitiilor” unui barbat la fel de frumos ca ea, dar schimbator ca valuta.

Dragelor, noi ar trebui să ne spunem, înainte de-a ajunge de mână cu ei:  …nu îngăduim iubiri cu repetiție, ca s-o găsiţi VOI  pe cea mai bună. !

Ne punem Aripi de drum, să zburăm la singura iubire ce nu ne va dezamăgi niciodată? De Dumnzeu?

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog
« Cel mai iubit dintre pământeni »

Artistii lumii

« Cel mai iubit dintre pământeni »

Distribuiți vă rog

n-a fost odată ca niciodată,

iar dacă ar fi, nu s-ar povesti, cu siguranţă!

E!

La timpul prezent, dar unul care se formează din viitor. O ciudăţenie de frază, despărţită în propoziţii fără predicate şi cuvinte de legătură. Pe care, oricâtă gramatică ai şti, nu ai cum  s-o analizezi.

E împărţirea la 2 a dorinţei mele spuse şi repetate de atâtea ori câte 2, de a iubi pe viaţă şi pe moarte, din inimă şi din Mine. Acelaşi om. Acelaşi el.

O dată ca niciodată.

De a râde nu în hohote, ci în note muzicale; de a plânge nu de dor, ci de cât DOR secundele fără el.

De a naşte greu iubire uşoară, într-o secundă, pentru totdeauna.

N-a fost odată ca niciodată.

 E, ca acum.

Nu iubire care zboară, ci zbor care iubeşte.

Nu sub clar de lună, ci lună în zbor clar de Iubire.

Nu de mână cu el, ci ÎN mână cu el!

În pumn încleştat, printre degete răsfirate de dorinţă fără împlinire.

Iar el, cel mai iubit dintre pământeni. Nu pentru că e iubit de mine, ci pentru că pământenii…

aiurea!

Degeaba încerc să schimb motivul!

De fapt e pentru că… eu nu iubesc pământeşte.

Ci doar pământeni!

 

2011

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
(M)i-ai pus cătuşe. La suflet!

Artistii lumii

(M)i-ai pus cătuşe. La suflet!

Distribuiți vă rog

 

Să nu mai aibă puterea să scape. L-ai pedepsit, pentru greşala de-a te fi iubit, de-a te fi înţeles exact aşa cum eşti, de-a te fi acceptat cu toate valizele tale de haine vechi, pe care nu ai curajul să le arunci la gunoi.
Alea care au iz de ţigară şi pete de vin.
L-ai condamnat cu drept de apel la TRĂIRE, nu la moarte.

La trăire din ceea ce simte. Din ceea ce l-ai învăţat fără să vrei, să poată.
Și poate…

Să iubească ? E complicat. Tare.
N-aş putea spune că pe tine, cred că te-aş minţi. Şi m-aş minţi şi pe mine. Nu mai ştiu ce nume să dau celor ce-mi strigă în suflet.
Dacă zic „TE IUBESC” mă cam contrazic, căci din câte ştiu eu, iubeşti un om pentru ceea ce-ţi oferă. Bun. Frumos. Tu nu-mi oferi nimic. Nici bun, nici rău. Eşti neutru.
Sau ba da, îmi oferi vorbe. De complezenţă.
Măcar de m-ai face să sufăr intenţionat aş zice că pot să te condamn cu ceva şi să zic că eşti răspunzător pentru suferinţa mea.

Dar tu îţi trăieşti viaţa. Şi nu treci cu picioarele prin a mea. Nu îţi speli hainele în apa sufletului meu. Le pătezi cu vinul acela pe care îl bei de plăcere, din câte spui. Din durere şi din lipsă de curaj -aş zice eu- uneori, dar ştiu că mă vei contrazice.
Nu îmi ceri mie bani să îţi cumperi VANISH să le scoţi- petele-.

Prin urmare nu mă răneşti cu nimic.
Nu am pentru ce să te condamn, la rândul meu. Poate o fac neintenţionat, aşa cum m-ai rănit tu. Fără să vrei.
şi totuşi cătuşele mi le-ai pus. Tu, nu altcineva. Nu te-aş putea confunda.Nu aş putea să nu-mi aduc aminte. (oh, cât aş vrea să se poată aşterne şi peste mine uitarea!!! Şi tu ai vrea, să ştii că nu mai sufăr!)
Dar vreau doar atunci când mă doare prea tare nu lipsa ta, ci faptul că nu te înlocuieşte o dată altcineva. Dar când nu doare tare -aşa cum e acum- nu vreau să uit. Pentru că altfel nu aş mai putea să-mi exprim tot, aş fi nefericită şi fără scăpare. Fără curajul să fiu EU. M-aş ascunde după tăceri şi nu aş mai putea să îmi amintesc nici măcar numele tău. Nici măcar prima literă. Aia pe care o folosesc când mă simt mai aproape de tine.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Când nu vreau să scriu litere şi să pierd timp şi spaţiu, pentru că tu ştii pe cine strig.
Aia care se formează dintr-un semicerc şi o linie orizontală. A naiba matematică!!!

Nu ştiam dacă e orizontală sau verticală şi mi-a luat ceva timp să îmi amintesc!!! (da, ştiu că sunt completarea ta. Sau tu a mea! Tu ştii matematica puzzle-ului nostru, eu… restul!)
aşa…

Ziceam că mi-ai pus cătuşe. Nu ţi-o spun ca şi reproş, o spun ca o realitate pe care am învăţat să o accept şi să o recunosc, fără să mai am orgoliul copilăresc că vei afla şi vei zice… (ar conta ce?!)
Ţi-o spun pentru că aşa simt acum. Şi mereu. Şi dacă nu voi mai simţi într-o zi unul din noi va fi fericit şi cealălalt nefericit. Aşa cum suntem acum. Te las pe tine să decizi care e cu NE ca prefix!
Ţi-o spun să ştii. Şi să nu ştii. Cum e să o simţi pe pielea ta!
Să ştii că te-am iubit.

Dar nu ştiu dacă de a fost cu  adevărat sau „himeric”. Dacă am fost doar îndrăgostită sau am trecut deja la iubire necondiţionată.
Sau nu necondiţionată, cum se spune?  Uf, care nu moare niciodată. Dar nu cred că NICIODATĂ e bine folosit. Căci niciodată nu există.
Şi nici MEREU.
În fine, să lăsăm filozofiile. Că e deja 1.38 şi tu poate bei o sticlă de vin pe munte. Cu cine vrei tu.

Sau cu cine nu vrei, căci nu avem mereu ce ne dorim.

Mai facem şi lucruri la întâmplare, şi tu ştii asta foarte bine.
Dar eu am învăţat că nimic nu e întâmplător în viaţa asta şi că toate se întâmplă – sau nu se întâmplă- cu un rost.
Dacă nu NE iubim nu e pentru ca ne-a fost dat să suferim -şi asta nu ţi-o spun ţie, ci celor care nu au înţeles încă faptul că un NU nu este negativ întotdeauna!
Nu este un NE pentru că ceva nu ar fi mers. Şi atunci ar fi fost mai multă suferinţă.
Mi-ai pus cătuşe.

Şi ai folosit unele atât de puternice, că de ani nu le pot face nimic pentru a-mi elibera sufletul. Sunt sigură că ai vrea să nu fi folosit unele aşa.

Vezi de ce se spune că în viaţă nu trebuie să iei decizii pe perioade nedeterminate?
Mi-e somn. O să merg să dorm.

Dar te întreb înainte: dacă desfac o sticlă de vin şi încă una, şi încă alta, crezi că voi avea forţa necesară să le rup???

 

2011

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.