Etichetă: faima

5 motive pentru care să nu te căsătoreşti cu o artistă

Relatii

5 motive pentru care să nu te căsătoreşti cu o artistă

Distribuiți vă rog

Dragul meu,
Sunt o femeie pe care arta a trăit-o. De n-ar fi fost ea, am spus întotdeauna, aş fi murit demult.
Când alții cad în oceanele de alcool si se agață cu putere de sticlele goale, pentru a se salva, eu  mă îmbrac în cuvânt şi pornesc la vindecat.
Cad şi eu. Plâng şi eu. Sufăr şi strig. Mă enervez şi greșesc.

Sunt om. Diferența între mine, o artistă nebună, şi o femeie tipică, e aceea că eu iubesc să  trăiesc pe muchie de suflet. Pe margini de prăpastie.
Nu suport regulile fixe. Consider că sunt limitatoare. Am învățat să trăiesc pentru risc. Faptul că te iubesc, nu mă face gospodina perfecta. Pe care fie o visezi, fie ai avut-o ca mamă în copilărie.
Iubirea nu are nimic de-a face cu mâncarea pe care trebuie să ți-o pregătesc zilnic si să ți-o încălzesc de 3 ori pe zi. Nimic de-a face cu spălatul vaselor dupa rețeta învățată de tine de la mama, sau cu călcatul cămăşilor la dungă.

Vreau să arăți şi să arăt bine, dar pentru asta nu trebuie să stau închisă în casă 5 ore, timp în care tu ieşi la o bere cu băieții, pentru a-ți asigura confortul.

Consider că dragostea se construiește, nu se primește la pachet cu o femeie-robot.
Pentru mine dragostea e independentă de ordinea perfectă, de gustul mâncării pregătite fără greşeală, sau de praful şters obsesiv de pe biroul tău mereu pregătit pentru titlul de mister perfect.
Sunt o femeie care poate. Şi puterea mea nu rezidă în participarea la maratonul organizat de tine, pentru o medalie de aur.
Numită iubire.
Nu mă îmbrac după ultima modă, doar pentru că trebuie să respect nişte standarde impuse de lume. Fericirea mea nu depinde de trenduri.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Fericirea mea depinde de Cuvânt. Şi de drumuri. Mirosind a iubire.
Nu mănânc în restaurante de fiţe şi nu dorm în hoteluri de 5 stele. Nu suport luxul. Mă sperie. Eu iubesc natura. Cărările de munte, noroiul şi ulițele. Cascadele şi norii. Ploaia şi arşita. Urletul valurilor şi tăcerea mării.
Îmi place să dorm pe nisip, să mă spăl în râuri, să-mi pun rucsacul în spate, să alerg la gară, să mă urc în primul tren şi să fug de lumea copiată perfect la indigo.

Eu mănânc în gări. Îngheţată de frig. Zâmbind a bucurie.

Nu-mi plac tocurile decât când simt că paşii mei trebuie să lase urme adânci în pământ. În care să sădesc feminitatea. În restul timpului, vreau să alerg desculţă. Şi pe stradă, da. Vreau să dansez în ploaie, să miros a nebunie cuminte, să plâng şi să râd fără limite.
Să mă arunc în brațe  goale, nu în cele care țin strâns telecomanda televizorului 24/24, în concedii. Să mă uit în ochii tăi, nu la ei.

Mie îmi plac paşii goi. Goi de prejudecăţi şi minciuni.

Nu am un program fix. Nu lucrez în corporații şi nu depind de un şef obsedat de faimă. Pentru mine, faima înseamnă moarte.

Programul meu seamănă cu bătăile inimii tale, când te îndrăgosteşti. Un haos frumos, în care mă trezesc şi adorm când simt că e timpul.

Eu mă hrănesc din libertate. Aceea pe care o vreau şi de la tine. Dacă nu mi-o dai, mi-o iau singură.
Libertatea nu înseamnă fugi repetate de acasă, în paturile altora, ci fuga la bodega din colț, pentru o farfurie de mazăre,  maratonul până la birtul dintr-un sătuc de munte, pentru un pahar de vin fiert şi genunchii plecați în rugăciune.
Scriu, dragul meu. Oricând. Pot să mă trezesc în miez de noapte şi să fac o poveste până dimineața. Pot să stau ore întregi în fața unor coli albe, pe care să le umplu cu basme.
Recreez iubirea în fiecare zi. Spontan şi fără fond de ten şi fard.

Pentru toate ciudăţeniile astea să nu te căsătoreşti niciodată cu o artistă!
E prea simplă. Şi pe tine simplitatea te sperie.

Sau mă înşel?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.