Etichetă: emotie

Ce să nu accepţi niciodată de la un bărbat?

Relatii

Ce să nu accepţi niciodată de la un bărbat?

Distribuiți vă rog

02

De-a lungul destinului meu, întins pe multe file rupte, de atâta răsfoit (de către alţii) cu mâinile murdare, cu indiferenţă şi aroganţă, am bifat greşit de multe ori. De atât de multe ori, că am crezut la un moment dat, că mi s-au terminat şansele. Ca la concursuri…

Am admis multe. Am crezut că aşa e normal. Să te sacrifici. Nu aveam habar pe atunci că totul vine din copilăria mea trăită cu frica de a nu fi părăsită. Neacceptată şi neiubită. N-am ştiut că ştiam pe dinafară sacrificiul, de frica respingerii.

Am aflat târziu. Nu însă atât de târziu, încât să nu mai fie timp să vă împărtăşesc şi vouă. Luaţi ce credeţi că aveţi nevoie din greşelile mele, şi trăiţi frumos! Dar, mai ales, cu respect faţă de voi însevă, femei frumoase!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Am aflat, cu multe tăieturi făcute pe suflet, că unui bărbat nu trebuie niciodată să îi accepţi:

  • Să vorbească vulgar în faţa ta!

Crezi sau nu că acolo sus, există Dumnezeu, şi El nu permite lipsa respectului între oamenii pe care i-a creat, ce îţi spun sigur este că nimeni nu are dreptul să te trateze ca pe un preş pe care îşi şterge picioarele pline de noroi! Un bărbat care foloseşte cuvinte vulgare nu are ce căuta nici măcar în grupul tău de prieteni, cu atât mai puţin în inima ta. Când un bărbat îşi permite cu tine exprimări de mahala, nu te respectă. Iar tu meriţi să fii prinţesă. Nu coş de gunoi!

  • Să te atingă mai mult decât îi permiţi: e greu cu subiectul acesta! Azi, „numai proastele  nu ştiu ce e fiorul atingerilor bărbatului iubit. Alea care s-au călugărit sau s-au pocăit, adică cele care au înnebunit!” Am auzit de miliarde de ori credinţele astea. Sunt atât de obişnuită cu expresiile urâte la dresa celor ce doresc respect, că deja trec pe lângă mine, vorbele lor urâte, şi nu mă mai lovesc. Dar credeţi-mă, femei frumoase, un bărbat are în sânge vânătoarea! Dacă voi permiteţi să guste puţin, fără a se înfrupta, cică, 🙂  nu veţi fi niciodată iubite. Ci doar folosite. Ca trupuri. Restul … va deveni istorie. Adică voi … căci pentru un asemenea bărbat, voi sunteţi RESTUL…
  • Să insiste în începerea relaţiei sexuale: DRAGELE mele, iubirea nu e egală cu sexul! Dumnezeu a creat sexul să fie o desfătare numai în cadrul căsniciei. Numai atunci când primează iubirea. Mai întâi iubeşti, cu toată fiinţa ta, apoi ajungi să ai acces la toată fiinţa celui iubit! Dar asta după ce Dumnezeu a binecuvântat unirea voastră! Aud tot mai des că bărbaţii vor doar sex! Eu sunt sigură că nu este aşa! Ei vor sex de la cele care se oferă pe gratis. Cu intenţii bune. Dar nu uitaţi: bărbatul e un vânător, prada lui nu trebuie să fie trupul vostru, ci sufletul! Iubirea înseamnă a respecta fiinţa de lângă tine. A respecta limitele ei. Când el insistă, v-a încălcat intimitatea şi a intrat pe teritoriul unde nu are  voie decât cel care vă va iubi atât de mult şi de real, încât să aştepte să aibă într-o zi, totul. Pentru totdeauna!
  • Să îţi ceară socoteală în fiecare clipă despre locul unde te afli, cu cine, de ce. Absurd. E foarte, frumos gestul de a se interesa de tine, însă ai grija cu graniţa între normal şi anormal. Gelozia extremă este un viciu căpătat demult şi, cu cât vei admite mai mult control, cu atât te va controla mai mult. Trebuie să ştii că gelozia poate duce la gesturi extreme: urmăriri, violenţă, crimă. Şi nu e o glumă ce îţi spun. Ştirile de la ora 5 sunt o dovadă vie a acestui adevăr dezastruos. A purta de grijă unei femei înseamnă a o ajuta când nu reuşeşte ceva, a o întreba – el, bărbatul- cu ce poate fi de folos, a căra sacoşele, a face piaţa, a-ţi aduce micul dejun la pat, a se gândi la tine în toate clipele când nu eşti lângă el, pentru că îi pasă de sănătatea ta, de integritatea ta. Bărbatul cu posesivitatea în traistă vede numai pericolul de a te pierde, la orice pas. Dar acest pericol nu este rezultatul unei iubiri extrardinare, ci al unui dezechilibru emoţional. Nu admiteţi să deveniţi prizoniere. Iubirea înseamnă libertate!
  • Să te mintă. Nu există: a făcut-o o dată, îi pare rău, nu se va mai repeta! Pur şi simplu nu există! Începi o relaţie cu minciună, în minciună vei trăi. Adevărul iese la iveală oricum, într-o zi! Cele mai neînsemnate minciuni trebuie să-ţi pună un mare semn de întrebare asupra seriozităţii acelui bărbat. Una e să-ţi spună că a fost la mama să mănânce la prânz, când el a fost să-ţi cumpere un cadou, şi alta e să rămâi cu el după ce ţi-a spus că a fost căsătorit o singură dată, când el are la activ 3 căsătorii! Ai grijă, minciunile sunt semnul că acel bărbat e labil emoţional, şi îi e foarte frică şi ruşine de el însuşi! Un bărbat căruia îi e ruşine cu sine e un bărbat care nu cunoaşte un Dumnezeu care spală orice păcat! Eşti fiică de Rege, nu admite să trăieşti o viaţă cu un cerşetor care a ajuns aşa pentru că nu vrea să muncească! (metaforic)
  • Să te abuzeze: fizic, sexual, emoţional. Dacă a ridicat mâna la tine altfel decât pentru a te mângâia, este un abuz! Dacă îţi cere favoruri sexuale cu care nu eşti de acord, este abuz! Dacă te jigneşte sau te ameninţă, este abuz! Dacă îţi impune să renunţi la jobul tău, la demnitatea ta, la pasiunile tale, e abuz! Stai de vorbă cu un psihoterapeut care să te ghideze spre cea mai bună soluţie, dacă ai fost abuzată în vreunul din aceste feluri, iar în cazuri mai grave, anunţă poliţia! Nu te opri din frică! Crede-mă, bărbaţii abuzează tot mai mult, Şi pentru că femeile acceptă prea des. Confundă iertarea cu acceptarea! A ierta înseamnă a lăsa în mâna Domnului acel om, şi a pleca de lângă el, cotinuând să te rogi pt integritatea ta şi viaţa lui, iar acceptarea este atunci când admiţi abuz din diverse motive!
  • Să te înşele! Aşa cum nu există o singură minciună şi gata, o singură palmă şi gata, nu există nici o singură femeie şi gata! Ştii vorba aceea: lupul schimbă părul, năravul niciodată! Pe lângă faptul că eşti umilită, fiind înlocuită cu altă femeie, acest comportament al lui arată de fapt frustrarea lui. Nişte probleme cu emoţiile, pe care nu eşti tu datoare să i le rezolvi! Nu admite să fii pe locul al doilea sau să existe a doua oară când te va înşela, pentru că îţi găseşte ţie vreo vină: ne-am certat, m-am îmbătat, am fost un prost, etc. Bărbaţii care înşală nu se respectă nici pe ei înşişi, şi nici femeia, în general. Meriţi un prinţ, nu un cerşetor de trupuri!
  • Să fii a doua femeie din viaţa lui. Indiferent că eşti iubita unui bărbat care are acasă soţie, sau a unuia care este într-o relaţie care nu presupune acte, eşti cealaltă! Draga mea, minciunile cele mai vechi ale acestor tipuri de bărbaţi sunt: „Nu o mai iubesc, sunt cu ea doar pentru copil- pentru că nu pot divorţa deocamdată- nu pot pleca acum pentru că avem o afacere împreună- e o scorpie- am încercat tot şi nu se mai poate. Aştept să crească cel mic şi gata!” Sunt multe, mult prea multe alte asemenea minciuni, dar nu te lăsa păcălită! Un bărbat care se respectă, încheie o relaţie când aceasta e dezastru, nu aşteaptă să-şi găsească alta, – adică pe tine!- apoi o părăseşte pe actuala! Nu îţi cer să te pui în situaţia acelei femei, ci să te gândeşti dacă ai putea trăi o viaţă cu bărbatul care a plecat din patul femeii sale, să vină la tine. Oare ţie nu-ţi va face la fel? Respectă-te mai întâi tu, pe tine! Când simţi că ai căzut într-o astfel de capcană, apelează la un specialist! Te va ajuta să îţi limpezeşti mintea! Te va susţine şi nu te va judeca!
  • Să te îndepărteze de prietenii tăi sau de părinţi! Nimeni nu are drept asupra libertăţii tale! Cel care face asta este un om bolnav emoţional! Un bărbat căruia îi este foarte frică de el însuşi! Vrea să te rupă de lângă oamenii care te-ar putea trezi la realitate, pentru că ştie că el are nişte probleme pe care oamenii care te iubesc nu le-ar admite! Rupe relaţia din faşă cu acest tip de bărbat!
  • Să îţi dea bani! Nu vorbesc despre a te plăti pentru favoruri sexuale! Vorbesc despre a-ţi oferi sume de bani ca şi cadou. Nu ştii ce se ascunde în spatele acestor gesturi ale lui! Nu vreau să fii paranoică, dar vreau să fii conştienţă că nu eşti de vânzare! Eşti de iubit!

Ştiu că e foarte greu, mai ales dacă eşti deja într-o astfel de relaţie, însă întotdeauna există soluţii de a scăpa! Cu cât vei admite mai mult, cu atât te vei afunda mai mult în depresii şi suferinţe!

Puneţi Aripile de drum şi zbori spre libertate!

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”!

Relatii

Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”!

Distribuiți vă rog

Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”! Femeile de carieră sunt cele cărora Dumnezeu le-a dat un dar, prin care să-i ajute pe alţii. Am scrisi aici despre cele 7 daruri ale oricărui om.

Aveam altceva în plan să împărtăşesc azi cu voi, însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte mereu cu cea din târg, iată-mă la un subiect care clocoteşte (recunosc că motivul pentru care sunt foarte determinată să îl scriu este în primul rând acela că mă „cam” 🙂  potrivesc cu ceea ce am auzit. Cam 90%)

Când eşti pe drumuri în fiecare zi, câte 10-12 ore, ţi-e dat să auzi multe. Uneori te enervezi, alteori, cum a fost azi, discuţiile oamenilor te motivează să schimbi ceva la tine sau să spui altora despre „capcanele drumului în 2”. 🙂

A: Dar are dreptate, eu ţi-am spus că eşti obsedată de muncă. Atunci când te măriţi, principală devine familia, nu dezvoltarea ta. Trebuia să faci toate astea înainte, acum e normal ca el să fie nemulţumit. Nu şi-a luat terapeută în casă, şi-a luat nevastă.

G: Dar nici menajeră nu şi-a luat. Iar el ştia dinainte că sunt autodidactă şi că toată viaţa mă voi perfecţiona. Meseria mea presupune să fiu la curent cu toate noutăţile.

A: Nu presupune asta, tu eşti obsedată. Ai făcut o facultate, un master şi un doctorat, ce mai vrei? Ce-ţi trebuie ţie acum curs de coaching? Să dai ălora bani?

G: Degeaba îţi spun, nu mă poţi înţelege. Tu ai fost făcută să fii femeie de casă, eu nu. Eu am alt dar de la Dumnezeu. Să-i învăţ pe alţii. Nu l-am neglijat pe el niciodată, nu-i lipseşte nimic. Muncesc 3 zile, 2 le stau acasă, tocmai să fie bine. Aduc bani în casă, îl respect, îl iubesc. De ce nu e de ajuns?

Nu ştiu continuarea, a trebuit să cobor, dar a fost sufucient încât să mă întorc spre Dumnezeu şi să Îl întreb: „Oare nu asta-mi va fi şi mie soarta?”

Voi scrie un articol despre echilibrul carieră-familie, dar azi vă spun câteva „legi” care pe mine m-au ajutat să deschid bine ochii, înainte de a începe o relaţie, sau a o continua.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  • Nu e de ajuns să îi spui clar: „Eu asta sunt, cariera este foarte importantă pentru mine, vreau să îţi aduc la cunoştinţă asta de la început, să ştii la ce te înjugi!” Eu am făcut-o cândva. Şi deşi la început totul era roz, căci având meseria de psihopedagog, ştiam cum să ajut când era cazul unor „dereglări” ale relaţiei, cu timpul, mi se reproşa că sunt obsedată de control, pentru că nu acceptam ce acceptau alte femei: „Alta ar înţelege că dacă mă întâlnesc şi cu alte femei/mă uit la altele pe Faceebok/mă uit la pornografie, nu înseamnă că nu te respect şi nu te iubesc pe tine.”

Aşadar, pune întrebări bărbatului de lângă tine în ceea ce priveşte trecutul lui, familia în care a crescut, fii atentă la cum vorbeşte despre alte cupluri sau alte femei şi bărbaţi care sunt căsătoriţi cu „carierişti”. Spune-i foarte clar cât te costă formările tale, şi ca bani, dar şi ca timp, vorbeşte cu el despre meseria ta, împărtăşeşte-i trăiri şi dezamăgiri ale tale de la locul de muncă, mergi cu el „la cumpărat de materiale” 🙂 O atitudine de „Doamne, câţi bani dai pe cartea asta, am mânca 2 zile de banii ăştia, am merge într-o excursie, etc” trebuie să-ţi dea de gândit. Atâta timp cât nu eşti de-a dreptul obsedată de muncă, (munceşti zilnic peste program şi numai despre asta vorbeşti, neglijându-ţi iubitul şi emoţional, şi sexual) este cazul să te întrebi dacă nu vei fi o povară într-o zi pentru el.

Nu aşa se comportă o femeie de carieră!
  • Fii atentă cum îşi petrece el timpul liber şi ce pasiuni are: „Abia aştept să vină week-end-ul/să plec de la serviciu, să joc x joc/să mă relaxez la TV, la ştiri!” A fi mereu într-o stare de „legumizare” afectivă şi emoţională, (8 ore pe zi petrecute în faţa laptopului, jucând nu ştiu ce, te „paralizează” emoţional) dăunează sănătăţii oricărui om. Dacă împlinirea cea mai mare a bărbatului de lângă tine este „să se distreze online sau în faţa televizorului”, e timpul să te întrebi cum vă veţi înţelege când tu îţi vei dori să vorbiţi despre pasiunile tale, să vă plimbaţi, să ieşiţi la un teatru, etc. Dependenţa de online nu este o născocire a lumii, este un mare duşman al omenirii. Fii atentă să fie echilibrat. (nu e greşit să te uiţi la Tv sau să foloseşti mediul online, este greşit însă a fi dependent de ele!) Un bărbat care este prins în capcana virtualului, nu va avea energia necesară să te asculte pe tine când vrei să discuţi despre orice are legătură cu realitatea. (şi să ştii că „în dormitor”, lipsa de implicare afectivă se simte! Răbdarea lui cu tine va fi invers proporţională cu implicarea în online! Despre asta, într-un articol viitor!)
  • Discută cu prietenele tale de încredere (şi mature emoţional, nu cu cele care sunt implicate în relaţii disfuncţionale) şi cu un terapeut, dacă „ţi-a căzut cu tronc” un astfel de bărbat. Nu te căsători cu cineva fără să cântăreşti tot ce „îţi aduce din piaţă”. Cu cât îţi aruncă pe masă mai multe din aceeaşi categorie, cu atât acea categorie este mai importantă pentru el. Oamenii din afară văd situaţia obiectiv, pentru că nu sunt implicaţi afectiv. Din proprie experinţă spun că dacă aş fi apelat la prietene sănătoase emoţional (nu prea aveam însă, pe vremea aceea!) sau la un terapeut (terapia mi se părea scumpă atunci, până am realizat ce înseamnă lipsa ei, şi ignoranţa mea referitoare la priorităţile din viaţă. Am plătit CU VIAŢA MEA banii pe care i-am scutit din terapie!), nu aş fi ajuns în relaţii disfuncţionale şi abuzive. O spun azi cu capul plecat: Dacă m-aş fi smerit mai mult şi aş fi conştientizat că nu sunt Dumnezeu, şi prin urmare nu deţin înţelepciunea Lui, aş fi scăpat de multe vănătăi, la propriu şi la figurat!

 Atenţie la neatenţie, dragele mele, orice nesăbuinţă se plăteşte, şi orice rană netratată la timp se infectează! Fiţi înţelepte, bărbaţii maturi iubesc astfel de femei, nu le lovesc cu acuze! Şi nu aruncă asupra lor responsabilitatea faptelor lor! Nu veţi auzi niciodată un bărbat matur spunând: „Din vina ta mă uit la pornografie, pentru că eşti ocupată cu cariera şi nu eşti acasă când am eu nevoie!”

Sursă foto: Google

# Scrie şi tu pe Invata.Crede.Iubeste, folosind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum A Ajuns Generaţia De Ieri Să Ucidă Generaţia De Azi

Copii tipici

Cum A Ajuns Generaţia De Ieri Să Ucidă Generaţia De Azi

Distribuiți vă rog

Trasaturile generatiei de ieri

Copile, ne iartă pentru că generaţia de azi a ajuns să ucidă generaţia de ieri!

Generaţia CARTE. Generaţia DRUM PE JOS, generaţia GUMĂ TURBO, generaţia V-AŢI ASCUNSELEA şi generaţia SCRIS PE BLOCURI

A fost odată ca niciodată, (şi câtă durere că voi, copiii de azi, nu veţi avea ce să povestiţi)… o generaţie ALTFEL. Una în care copilăria însemna râs cu gura până la urechi, mâncat de pe jos orice-ţi cădea, joc RAŢELE ŞI VÂNĂTORII, STICLUŢA CU OTRAVĂ, ELASTICUL, COARDA, ŢARĂ, ŢARĂ, VREM OSTAŞI, MAŢELE ÎNCURCATE, FLORI, FILME ŞI BĂIEŢI, MELODII SAU CÂNTĂREŢI!

A fost odată o lume plină de PĂRINŢI. Care munceau, îşi creşteau copii şi îi învăţau: să respecte adulţii, bătrânii şi profesorii. Să îşi facă temele, să se joace de-a … să spună „SĂRUT MÂNA PENTRU MASĂ, MĂ SCUZAŢI!”…

A fost odată o lume plină de COPII. Care mergeau la şcoală, se jucau, învăţau şi abia aşteptau să vină a doua zi, să îşi reîntâlnească prietenii şi colegii de clasă.

A fost odată ca niciodată o lume plină de ŞCOLI. Care „răsunau de clinchetul cristalin al clopoţelului”. N-am să uit niciodată această propoziţie, scrisă în manual. Se vorbea despre prima zi de şcoală…

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

A fost odată o LUME…

Trasaturile generatiei de azi

Astăzi e o lume. Cu litere mici. Virtuală. Oamenii nu mai sunt oameni, au devenit roboţi…

Astăzi sunt părinţi. Cu litere mici. Absenţi. Plecaţi de acasă de dimineaţa până noaptea, sau acasă, pe canapea, folosind telefoanele pe post de socializare…

Astăzi sunt copii. Cu litere mici. Deprimaţi. Nu mai ştiu să râdă, nu mai au timp, pentru că trebuie să ucidă te miri ce monştri din jocurile electronice…

Astăzi sunt şcoli. Cu litere mici. Pustii. Nu se mai aud clinchete de clopoţei, ci sunete de jocuri pe tablete şi telefoane.

Am fost odată COPIL. Cu litere mari. Mergeam la şcoală pe jos (ce-i drept, trăiam într-un orăşel de provincie, unde drumul până la şcoală ţinea vreo 40 de minute, fără maşină) şi povesteam până la şcoală tot ce ne durea, ce ne bucura, ce ne speria…

Ne dădeam întâlnire după ceas, să ne vedem în colţ, dimineaţa, spre a merge împreună. N-aveam telefoane, să le butonăm non stop, şi când nu reuşeam să ne sincronizăm, nu ne plictiseam până la şcoală, mergând cu noi de mână, şi povestind cu gândurile noastre…

Ne băteam cu bulgări, făceam oameni de zăpadă, ne dădeam cu sania, ne aruncam în nămeţi, mergeam să vopsim pomii de Paşte, ştergeam geamurile de primăvară, sădeam pomi. Şi părinţii noştri erau mândri de noi. Fetiţele învăţau să coase şi să lucreze la război, să împletească haine cu andrele, şi băieţii să confecţioneze obiecte din lemn…

Astăzi părinţii nu îşi mai lasă copiii la săniuş, pentru că răcesc, fac febră, ajung la spital.

Nu le mai pun sare pe piept, nu le mai dau să bea ceai de ceapă, nici nu le mai pun picioarele în şosete pline cu oţet (eu încă folosesc toate aceste obiceiuri învăţate de la bunica şi reuşesc să bat răceala mai repede decât cu tonele de medicamente)… pentru că miroase urât în casă… Azi le dau antibiotice pentru fiecare strănut şi doze-şoc de NUROFEN  după fiecare ploaie care i-a udat niţel…

Azi, părinţii nu le mai dau voie copiilor să ia de pe jos bucata de pâine… în copilăria noastră se mânca din aceeaşi farfurie cu puişorii de curcă sau din ceaunul cu mălai pentru porci. În copilăria mea s-a crescut cu corcoduşe adunate de pe jos după vreo furtună cu ploaie, după care dădeam fuga toţi copiii în grădini să culegem de pe jos ce-a doborât vântul, şi le mâncam aşa nespălate, cu noroi pe ele, şterse numai de tricourile murdare de pe noi, în care stătusem de dimineaţa… Tricourile alea spălate cu săpun de casă. Săpunul ăla pe care-l făceam cu mamaie din resturile de untură de la porc…

In cazul generaţiei din zilele noastre, copiii nu mai au voie să sară, ori să se învârtă, pentru că sunt HIPERCHINETICI. În copilăria mea se sărea de dimineaţa până seara, se alerga până veneau părinţii cu schimburile după noi, ori cu sandvish-urile în faţa blocului, pentru că refuzam să mai plecăm la masă. Şi ne puneam pe mâncat unul de la altul, ne săturam şi ne luam la alergat imediat după ce ne umpleam stomacul…

Pe vremea aia erai bolnav dacă NU alergai şi nu săreai, acum eşti bolnav dacă le faci pe oricare dintre ele…

Acum trebuie să-i punem pe copii să stea la masă spălaţi pe mâini de 3 ori dacă se poate, şi să se ridice la fel de curaţi. Şi dacă nu se poate, li se dă în gură, pentru că „nu suntem porci”. Ori murdărim canapeaua de 3000 euro, ori parchetul de 5000…

Când eram copil mâncam pe scaun de lemn, fără 3 perne puse sub şezut, la masă de lemn pe care mamaie o spăla cu apă FĂRĂ DETERGENT. În farfurii spălate cu NISIP. În bucătăria în care exista pământ. Nu ciment, nu parchet, nu covor… PĂMÂNT. Dădea mamaie cu mătura, stropea mai întâi cu apă să nu se facă praf, şi de mai făcea câte o dată şi-mi intra în ochi, mă ştergeam cu mâinile murdare de ţărână şi când mă puneam pe plâns că mă ustură, arunca repede cu cana cu apă după mine şi trecea până terminam de mâncat…

Generaţia alpha mănâncă numai brânză de la firma X, împachetată în plastic de calitate… Noi mâncam din tifon, sau nu mai ştiu cum se numea un alt material din care confecţionau bunicii noştri „desaga de făcut brânză”, când nici nu era gata închegată. Scăpau bunicii niscaiva fire de păr, niscaiva paie… le dădeam la o parte şi ne umpleam stomăcelele până la refuz.

Pe vremea aia, la 5-6 ani scoteam apă din fântână şi mergeam cu bunica să ud roşiile în grădină, cu găletuţa mea de 5 litri, pe care o scăpam de câteva ori, şi până să ajung la bilioanele de roşii, mai rămânea un sfert…

Astăzi copiii de aceeaşi vârstă nu sunt lăsaţi să-şi ducă nici ghiozdanele în spate, nici scaunul la masă, pe motiv că NU POT.

Iar băieţeii (asta a fost cea mai şocantă explicaţie care mi-a fost dat să o aud până acum!) „nu au voie să care nimic, pentru că greutatea crează IMPOTENŢĂ, nu trebuie să îi lase părinţii nici o jumătate de kg de fructe să care, pentru că nu vor mai avea copii…”.

Mă întrebam cum de-am apărut eu pe lume, la cât a muncit tata cu sapa, cu sacii , cu lopata, etc…. ?!

Astăzi noi umplem spitalele de psihiatrie pentru că suntem depresivi, pe vremea aia n-aveai timp de aşa ceva… da, aţi citit bine, n-aveam timp de depresii.

Aveai mereu câte ceva de făcut, care-ţi umplea ziua, dar mai ales sufletul…

Şi ne mai întrebăm apoi de ce copiii noştri iau pumni de pastile, şi ne mai supărăm pe psihiatri că le prescriu… când ei n-au voie decât să STEA, pentru că altfel se îmbolnăvesc, „şi nu te duci tu cu ei la spital, Monica! Eu mă chinui cu penumonia lor!”.

Şi ne mai întrebăm apoi de ce copiii noştri nu ştiu să facă nimic, sau de ce au ajuns în spitale de psihiatrie, când AU AVUT TOT CE ŞI-AU DORIT?!

Pentru că prea au tot ce îşi doresc, fără să depună vreun minim de efort, şi pentru că prea sunt obligaţi să STEA toată ziua, căci altfel noi, adulţii, avem de chinuit din cauza lor!

UNDE EŞTI COPILĂRIE, CU LIBERTATEA TA, CU TOT?

Împărtăşeşte cu cei dragi ţie acest articol, dacă ţi-a adus aminte de ce ai trăit sau dacă speri ca într-o zi copiii tăi să trăiască liberi …

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari!

Copii cu nevoi speciale

Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari!

Distribuiți vă rog

Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari! Nici cu miracole din  acelea care vin de la terapii cu delfini, cu ingeri ori cu masaje cu ulei de migdale!

Mi-a fost dat, in 11 ani, de cand lucrez cu copiii cu acest diagnostic, sa aud si sa vad sute de alternative la terapia ABA. Unii parinti si-au dus copii la terapia cu oxigen, asteptand miracolul, altii au cheltuit milioane pe terapii cu caini, cai si alte idei ingenioase de vindecare.

Nu spun ca acestea nu ajuta copilul sa interactioneze cu altceva, nu spun ca fac rau copilului, ci spun ca NU VINDECA! Dragi parinti, NU VINDECA! Stiu ca e de datoria fiecaruia din voi sa faceti totul pentru propriul copil, insa investigati inainte ce spune stiinta despre aceste alternative!

Stiu si ca exista miracole in lume! Si eu am trait cateva in viata mea, si da, exista Dumnezeu, si eu sustin existenta Lui cu tarie de otel, insa de la autism la Dumnezeu nu este o strada de trecut, ci un drum. Unul care implica munca, rabdare, dragoste, suferinta, crize, agresivitate, frustrare, lupta.

Nu ii subestimez puterea lui Dumnezeu, stiu ca El poate orice, deci implicit sa vindece orice, insa a sta si a astepta minuni, sau a merge la sfintele moaste si a da bani preotilor, pentru vindecare, este o risipa de timp si de bani. Cu riscul de a fi judecata, o spun cat pot de clar: dragi parinti, AUTISMUL NU SE VINDECA!

De ce? Pentru ca autismul NU este o boala! Autismul este o tulburare de dezvoltare. Aceasta nu dispare, ci implica ALTFEL de viata. Atat pentru dvs., ca parinti, cat si pentru ei, ca si copii. Nu, autismul nu este o tumora, sa fie vindecata cu credinta bolnavului in Dumnezeu, ori prin 1 an de citostatice!

Nu sustin ca nu ar trebui sa faceti ORICE pentru copilul vostru, dar acest orice, cred ca ar trebui, si va indemn, sa fie bine documentat! Am cunoscut copii carora le-a fost oprita terapia, pe motiv ca uleiul de migdale, asociat cu 3 prune uscate, 3 curmale, si odihna, va recupera autismul! Si nu, nu va spun bancuri acum! Va spun realitati din cei 11 ani in care am luptat alaturi de familii intregi, pentru a da un sens vietii puilor de om!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Ce s-a intamplat, dupa acele pauze? Copilul a pierdut TOATE achizitiile, si familia s-a trezit cu banii si timpul pierduti. Bani si timp investiti in abilitati pe care copilul le-a dobandit in ani de terapie si le-a pierdut in cateva luni. Si asta numai pentru ca anumiti „specialisti” au recomandat odihna, si stoparea „dresajului” copiilor.

Da, terapia ABA  fost si este inteleasa ca dresaj, dar NU este asa! Voi vorbi despre asta in curand, cu Alina Bobirnac, specialist BCBA. Pana atunci, insa, va spun atat: AUTISMUL VORBESTE DESPRE O VIATA TRAITA ALTFEL, nu despre minuni facute in vazul lumii, de preoti care deschid carti sau exorcizeaza copilul care „are drac/ e posedat”, atunci cand arunca, loveste, se da cu capul de pereti, s.a.m.d.

Nu, dragi parinti, copiii cu autism nu sunt posedati! Sunt neintelesi!

Nu, dragi parinti, nu credeti in promisiuni desarte, in certitudini ale oamenilor care nu au lucrat niciodata cu un diagnostic asa!

Foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
3 faze ale Infidelităţii. Învaţă despre ele şi decide!

Relatii

3 faze ale Infidelităţii. Învaţă despre ele şi decide!

Distribuiți vă rog

Cele 3 faze ale Infidelităţii şi cum le gestionezi

Când ai fost trădat, simţi că întregul tău sistem de valori a fost dereglat, că ai intrat într-un subsol din care ţi-e imposibil să mai ieşi şi că întreaga ta viaţă se opreşte la litera I.

Specialiştii spun că există 3 faze prin care trece fiecare persoană care a descoperit infidelitatea partenerului. Vreau să ţi le prezint, pentru a vedea că nu eşti singurul-singura care trece prin aceste etape, şi a nu cădea pradă vinovăţiei sau a răzbunării.

  • Carousselul
  • Monitorizarea
  • Reclădirea încrederii
  1. Carousselul: senzaţia aceea de „Îl iubesc şi-l urăsc în acelaşi timp!”. În această fază te poţi simţi confuz, plin de vinovăţie sau furie atât faţă de partener, cât şi faţă de tine însăţi. Întrebări ca: „Ce are ea şi nu am eu?”, „Cum de nu mi-am dat seama?”, „Mai pot avea vreodată încredere în el, dacă îl iert?”, etc, vor duce la agitaţie, la dorinţa de a renunţa la relaţie sau din contră, la a lupta pentru relaţie, la depresie sau la dorinţa de a afla cât mai multe detalii despre tot, fără să îţi dai seama că asta îţi va otrăvi sufletul.

Pot exista dorinţe de a recuceri partenerul, deşi s-ar putea să descoperi că eşti singurul care investeşte în relaţie. Poţi asista la îndepărtarea partenerului din ce în ce mai mult, atâta timp cât i-ai spus că ştii despre infidelitate, căci îşi dă seama că acum fructul este interzis, şi atunci s-ar putea să dorească să îşi întâlnească amanta şi mai des.

E perioada în care poţi începe o serie de discuţii, urmate de negocieri, ţipete, certuri, ameninţări, mituiri. Iar în plan personal interesul pentru muncă scade, plângi foarte uşor, te retragi din anturaj, uneori de ruşine, slăbeşti şi-sau te odihneşti mult mai puţin.

  1.  2. Monitorizarea: După ce a trecut etapa de confuzie şi furie, urmează monitorizarea, în care, deşi emoţiile fluctuează, sunt mai domoale. Amândoi se poate să fiţi mai liniştiţi şi mai încrezători că se poate schimba ceva.

Vorbesc acum de cazul în care partenerul care a trădat doreşte să rămână în relaţie. Dacă nu, a insista tu, nu este soluţia cea mai bună, pentru simplul motiv că dragoste cu sila nu se poate, şi a te înjosi în faţa cuiva nu te face mai demn de iubit, ci mai demn de milă. Iar mila nu este o emoţie care să ţină un partener lângă tine o veşnicie, purtându-ţi în acelaşi timp şi respect.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  1. 3. Reclădirea încrederii: este faza în care ambii decid că pentru a continua relaţia, trebuie să-şi asume fiecare responsabilitatea atât pentru trecut, cât şi pentru prezent şi viitor. Decid să lucreze la descoperirea motivelor care au dus la infidelitate, spre a putea preveni în viitor o posibilă recădere. Este etapa în care decid să se ierte, să reia comunicarea şi să continue să-şi construiască o căsnicie solidă.

Pare imposibil? S-ar putea, însă atâta timp cât ambii îşi asumă tot ce fac, cu siguranţă există o soluţie. Ce vreau să mai spun este că, în cazul în care eşti cel trădat, îţi sugerez să te întorci NUMAI atunci când partenerul tău ţi-a dovedit că face orice pentru a se schimba: şi-a cerut iertare, merge la consiliere, şi cel mai important, a renunţat la relaţia de adulter.

Dacă acest articol ţi-a fost util, împărtăşeşte-l şi cu prietenii tăi! 🙂

 Sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog