Etichetă: eft

IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA

Oameni cu aripi

IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA

Distribuiți vă rog

IUBIREA E SINGURA CARE VINDECA sau despre CUM A REUŞIT UN COPIL CU AUTISM SĂ ÎMI SCHIMBE VIAŢA. Azi e ziua copilului care mi-a schimbat viata!
In urma cu peste 6 ani, aveam sa cunosc un pitic carliontat, cu ochi frumosi, in care puteai citi bucuria copilăriei. O trăia cu toate fiinta lui.

Nu asa cum o trăiau copiii de varsta lui,  dar o simțea la fel.
Lumea spunea ca nu avea trăiri, ca nu putea, ca nu va putea niciodată sa … poata!
Dar el vroia. Vroia sa spuna tot ce trăia. Pentru sine. Cu sine. Lumea nu-l înțelegea. Pentru ca era Altfel. Unii il respingeau. Pentru ca nu era ca ei. Altii aveau mila. Altii indiferenta, sa-i ofere.
Am ajuns la el intr-o zi de vara, dupa ziua lui de nastere, relativ la o luna. In august, mai exact. M-a dus de mana Catalina. O femeie în care vedeai frumusețea la orice gest.

Pe atunci avea cam varsta mea. Trecuse prin viata mai dur si mai mult ca mine. Invatase din greseli. Din vise si din împliniri. Eram colege la alt copil frumos…
Ea era de fapt cea care ma invata. Specialistul de la care invatam .
Nu stiu ce a determinat-o sa ma aleaga sa fac parte din viata piticului carliontat, dar m-a ales. Habar nu avea pe atunci ca imi deschidea acelasi drum pe care l-a deschis lui.
Piticul nostru era greu de stăpânit. Unii ar spune greu de iubit.
Si eu eram la fel: vulcanica, greu de inteles. Fara genialitate. Greu de iubit.
Catalina era opusul nostru. Calma, plina de răbdare si genialitate.
Am crezut atunci ca eu nu pot. Ma uitam la ea si incercam sa copiez. Nu stiam pe atunci ca ce aveam de facut era sa traiesc. Si din trăirile mele sa fac metoda de predare. Asa făcea ea.
Am crescut împreună cu piticul frumos si carliontat. Catalina ne-a crescut frumos. Eram atat de greu de „educat” amândoi, ca, mai tarziu, ma  intrebam unde găsea atata  creativitate si atata rabdare. Azi, la vreme scurtă dupa ce am aflat raspunsul, vi-l spun si voua: il găsea în Iubire.

O iubire necondiționată. Frumoasa. Ca sufletul ei.
Ne-a crescut pe amândoi la fel de frumosi.

Fara modestie o spun. Am invatat ca oamenii care nu-si recunosc potențialul si frumusețea sunt oameni care nu (se) iubesc. Cândva, credeam ca a-ti recunoaste valoarea inseamna sa te lauzi.
Azi stiu ca toata zbaterea mea a fost cu un rost. O zbatere ca a ei. Învățată de la ea.
Nu stiu daca a fost vreodată constientă ca o data cu Luca, acest copil-minune, ma crestea si pe mine. Mult mai dramatic decat il crestea pe el.
Eu simteam si ma loveam de toate intrebarile. Pe care, de multe ori, mi-era frica sa i le pun. Mi se parea ca Luca e mult mai castigat, pentru ca nu intelegea. De fapt, intelegea la fel de bine ca nu poate. Diferenta era ca eu stiam sa vorbesc. Sa intreb si sa exprim. Mi-era insa fruca. Frica de judecata.
Luca, azi e ziua ta! O sărbătoresc împreună cu tine, rugandu-te ca in august sa sărbătorim impreuna ziua mea. Aceea in care m-am nascut ca om, a doua oară. Cand mi s-a dat sansa sa alerg intr-o lume pe care mi-era frica sa o intreb ceva. De teama răspunsurilor care m-ar fi lovit. M-ar fi muscat mai rau decat o făceai tu.
Inteleg azi, copil frumos, mai bine ca oricine, comportamentul tau. Muscai din frustrare, din neputinta de a spune „Gata!” Dar mai ales, din neputinta de a scăpa din lumea in care noi, adulți asa zis maturi, te inchideam . Crezând ca iti facem un mare bine.
A venit intr-o zi Catalina, cu iubirea ei cu tot, sa revoluționeze lumea (terapiei). Habar nu avea pe atunci ca va schimba 2 suflete. Ale noastre. Al tau si al meu.
Catalina a dăruit iubire fara sa judece. Fara sa spuna ca  tipetele si loviturile copilului Luca nu erau de vindecat. Stia doar ca e nevoie de timp.
Stia ca furia mea impotriva lumii nu era pentru ca eram plina de ură, ci pentru ca eram plina de neputințe. Nu stiam sa vorbesc pe limba corecta.
Am invatat împreună cu tine, copil frumos, sa rabd. Sa accept ca altii ma pot invata. Ca nu pot de una singura. Ca nu aveam un model sănătos de urmat.
Pana la Catalina.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]
Azi suntem copii ai unui suflet care a crezut in Iubire. A inteles ca iubirea e singura care vindeca. Si a luptat impotriva lumii sa dovedească.
As avea multe de spus. Nu e timp si nici putere. Pentru a multumi lui, sufletului, pentru tot.
La multi ani tie, copil frumos!  La multi ani plini de iubire! O iubire pe care sa o impartasesti asa cum tie ti-a fost impartasita !
Nu intelegeai, acum înțelegi! Nu puteai, acum poti! Nu stiai, acum stii!
Ca te-a salvat iubirea.

Si pe mine tot ea m-a salvat.
Ca te-a vindecat de frici. Si pe mine tot ea m-a vindecat.
Luca, a fi diferit inseamna a iubi altfel. Nu inseamna a fi altfel decat e normal.

A fi diferit nu inseamna a fi anormal. Inseamna a trai frumos, pe o alta frunza, din aceeasi lume. Mai stii?  Asa cum te invatam ca pe lac sunt broscute care stau pe frunze. Nu erau anormale fata de cele care stăteau pe mal. Erau doar altfel. Dar tot broscute erau.
La multi ani, copil drag! Visul Cătălinei, de acum  multi ani, a devenit realitate: stii ca te-a visat frumos, înalt, cu multe carti in brate?
Asa sa fii, suflet frumos!  Cărțile ne sunt prieteni. Ne sunt terapeuti si ne sunt alinare.
Uita-te mereu inainte, orice ar spune lumea! În fața e drumul tau,  nu in spate! Nu iti duce privirea la cei de jos! Tinteste sus, asa cum te-a invatat Cata, cand iti arata sa urmăresti cu privirea!
Uita-te la ea cand ti-e frica, si ai incredere in ce iti spune: „HAI, ca poti!”
Si mie mi-a spus la fel. Numai asa am reusit!
Te imbratisez, copil drag, si iti împletesc din iubirea mea, coroniTa de incredere!
Hai, Luca, poti!
Sa nu uiti asta niciodată!
Ps: sa stii ca si eu am nevoie de incurajari!  Si Cata!  Toți! Da-ne mana, cand nu mai putem si spune-ne cu incredere:
„Haideți, puteti!” 🙂

Iti amintesti?:)

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Cum am aflat ca nu sunt nebuna?!

Relatii

Cum am aflat ca nu sunt nebuna?!

Distribuiți vă rog

Suna dur titlul. Stiu.

Despre nebunie se spune ca e tragica. Se ucide, din cauza si in numele ei. Se distrug relatii, cand unul din parteneri sufera de ea. Se ajunge la mutilare din vina ei. Si asa mai departe.

Se zice ca nebunia e cea mai tragica boala psihica din lume. Ar fi sinonimul shizofreniei. Dar o folosim asa usor in discutiile noastre, ca a ajuns comuna. Glumim pe seama ei. Dar, mai ales, criticam persoanele ce au ajuns sa o tina in ele insele.

In urma cu ceva ani, am avut si eu acest diagnostic. Nu ca as fi ajuns pacient psihiatric, ci pentru ca am iubit. Atat de mult, incat am refuzat sa accept ca un diagnostic psihiatric trebuie sa ucida iubirea mea. Sau sa arunce intr-o celula omul iubit.

Am fost numita nebuna pentru ca am luptat cu un diagnostic dur. Impotriva ideii ca medicatia este singura care va ajuta un om sa fie „cat de cat pe propriile picioare, dar niciodata vindecat!” 

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Cand dam verdicte, cream nu doar panica, ci si punti catre dezastru. „Asta e diagnosticul, accepta-l, pleaca si nu te uita in urma! Nu e crucea ta, nu ai de ce sa suferi tu!” mi se spunea. Atat de des, ca ajunsesem sa visez numai drumuri. Care aveau la capat disperare, si la inceput un om care se uita in gol si repeta intr-una: „Eu sunt nebun, nu mai am nici o sansa!”

Nu stiu cat de cunoscut va pare scenariul, dar eu am trait cu el multe luni. Cand esti actor principal in rolul asta,  o luna pare o viata…

Am refuzat sa ma conformez lumii, si am continuat sa-i strig: „Am sa va dovedesc ca Iubirea invinge! Si ea va vindeca!”

Am tot strigat pana intr-o zi, cand am incetat. Nu mai aveam glas, nu mai aveam curaj. Am decis ca nu are rost sa ma lupt cu lumea, ci trebuie sa iubesc si atat. Sa las lumea sa ma diagnosticheze in continuare si eu sa imi vad de drumul meu. La capatul caruia insa, nu statea Disperarea, ci Vindecarea.

Si-a venit. Ea, vindecarea, zic! A venit tocmai pentru ca eu am continuat sa „fiu nebuna”. Sa iubesc neconditionat si sa nu ma uit inapoi. Sa privesc inainte, la acea lumina, de la capatul tunelului: Vindecarea.

Un medic psihiatru m-a intrebat atunci: „Ce i-ati facut ? E asa bine… Fara tonele de medicamente luate candva!”

Am raspuns scurt: „Nimic. Doar am iubit.”

Si am refuzat sa dau detalii. Mi-era teama sa nu imi puna si dumneaei acelasi diagnostic dat de oameni: nebunie!

Am sustinut pana in panzele albe ca Iubirea e singura care vindeca, medicatia are rolul ei, dar nu e dumnezeu. Poate  stopa un eventual episod psihotic, poate ameliora o stare.  Si poate… poate multe … Dar ea, medicatia, nu poate da incredere, stima de sine, curaj si speranta. Pe acestea le da Iubirea. Daca nu ar fi medicatia, in cazul asa-numitilor „nebuni”, nu ar inceta fricile duse la absurd. Dar cum s-ar stopa frica de a spune ce simti, de a privi in ochi omul iubit si a-i cere sa te asigure ca nu te va parasi, orice s-ar intampla cu el?

Am sustinut pana in panzele albe ca pastila trebuie insotita de o doza infinita de Iubire. Altfel, daca dispar simptomele, dar ramai cu singuratatea, ce faci?

Exista vreo pastila pe lumea asta care sa ne scape de singuratate?

Nu aveam pe cine sa intreb atunci. Eram insa sigura ca singura cale de a scapa de cuvantul asta cu S este IUBIREA. Singura care va face din singuratate SOLITUDINE. Si cu ea, sa pornim la schimbat vieti …

Eram insa convinsa ca avem nevoie de Iubire mai mult decat de orice altceva, pentru ca numai ea va face „nebunii” sa isi ia tratamentul si sa se priveasca in oglinda, mandri ca au scapat din infern.

Cand fortezi un om sa faca un tratament, il poate lua. Pentru ca tu, medic, ai mai multa putere de a controla. Dar il poti controla cat timp e pe teritoriul tau, in ograda ta, in spitalul de unde  ar fugi … cand, insa, pleaca din spital, nu mai ai nici un control. Trebuie sa-i gasesti o alta pastila, sa-l ajute sa ia medicatia chiar si dupa ce dispare gardul dintre el si lumea de afara …

Exista o astfel de pastila?

Am aflat acum, la acest externship ca da, exista acea pastila. Se numeste Iubire. Cand omul din fata ta are motivatia data de iubirea partenerului, te va privi pe tine, medicul, ca pe sansa de a scapa de cosmar. Iti va multumi pentru ca il ajuti. Pentru ca el a inteles -nu a fost fortat- ca fara acel tratament, nu va putea continua. Poate a fost nevoie sa il internezi nevoluntar, dar, iubit fiind, stie acum ca ai facut-o din iubire.

Cine poate ajuta „nebunul” sa accepte medicatia? Oamenii care ii arata iubirea. Nimeni altcineva. „Cand ai incredere in omul de langa tine, vei face orice iti spune, pentru ca stii ca nu iti vrea raul.”– imi spuneam mie insami.  „Asa va fi si acum!”

Si asa a fost! Am inteles ca Dumnezeu poate orice, pentru ca El este iubire. Si am inteles corect…

In urma cu 3 zile, particip la un Extership: EFT- Terapia centrata pe emotii. Care sustine ca Iubirea este cel mai puternic lucru din lum! Si ea vindeca.

Cineva sustine ca Iubirea vindeca! Si fara ea, suntem distrusi. Cadem in depresii, ajungem la suicid …

Nu stiu sa exprim sentimentul pe care l-am trait in timp ce  Rebecca Jorgensen vorbea. Era ca si cand imi auzeam propriile ganduri. Un om din lumea asta valida pentru prima oara „nebunia” mea.

Iubirea linisteste. anxietatea nu este despre de cate ori facem ceva, ci despre DE CE facem acel ceva…Nu despre de cate ori iti suni iubitul pe zi, ci despre DE CE il suni de atatea ori …  (Rebecca)

Deci nu eram nebuna, nu? 🙂 Eram doar un suflet care a crezut pana la capat ca Dragostea nu este pur si simplu. Este SIMPLA si PURA!

 

Femeia aceasta,  Rebecca Jorgensen, rupea diagnosticul a 2 oameni, sustinand ca nu avem voie sa catalogam si sa reactionam in functie de aceste diagnostice, ci trebuie sa intelegem omul si emotia care se ascunde in spatele comportamentului sau.

Pe bune? 🙂  E greu de crezut ca un om poate sa schimbe viata ta in bine, in cateva ore. Nu sa o schimbe, ci sa o faca sa aiba curajul sa spuna ca a meritat. A meritat sa accepte acuze, jigniri, persiflari, si tot soiul de practici care aveau ca scop reducerea ta, ca om, la absurd… Nu din rautate, ci din credinta ca iubirea nu trebuie sa lupte impotriva stiintei care, am auzit, „sustine ca nu e cale de vindecare”, ci trebuie sa plece sa se aseze in inima altcuiva, capabil sa o valideze. „Nebunii” cica nu o vor valida niciodata. Ca nu o simt …

Am vazut, la acest extership, oameni mai frumosi decat toate minunile lumii, adunate la un loc. Oameni care priveau pentru prima data in fata adevarul. Si desi, poate le era greu sa il accepte, ii dadeau voie sa se aseze cu ei la masa.

– In cazul tulburarilor de personalitate, se lucreaza la Sinele terapeutului. Se fac grupuri de dezvoltare personala pentru terapeuti. Cand punem un diagnostic in mintea noastra, trebuie sa ne dam seama ca ceva ne activeaza pe noi foarte mult. Trebuie sa avem empatie pentru acei oameni si sa aflam ce le determina comportamentul. In cazul tulburari Borderline, de exemplu, acolo sunt probleme de atasament.

Am plans mult zilele acelea. Mult, dar frumos. Mult, dar vindecator. Pentru ca am inteles ca noi, oamenii, punem etichete din cauza unui trecut, nu din cauza rautatii noastre.

Am inteles ca borderline este despre iubire, iubirea aceea bifata gresit

Am inteles ca in viata, mai presus de toate teoriile lumii, se afla Iubirea.

Si despre ea a avut curaj cineva, candva, o femeie puternica, sa scrie.

Si nu doar atat: ci sa o transforme in metoda de terapie, ca oamenii sa inteleaga ca si despre ea se invata. Si despre ea se fac cercetari, nu doar despre lucruri palpabile. Femeia despre care va spun este Sue Johnson.

Multumesc, Simona Herb, pentru cel mai binecuvantat cadou primit vreodata de la o fiinta umana: dovada ca Iubirea este totul!

 

emotii

Simona, esti dovada ca pentru a-ti implini visul, trebuie doar sa-ti pui Aripi de Drum si sa nu te uiti inapoi doar pentru ca lumea te crede „nebun”.

Pentru mine, iubirea este cea mai perfecta Nebunie! De care nu ma voi vindeca niciodata! 🙂

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog