Etichetă: dreptate

Diferenţele ne apropie. Asemănările ne depărtează. De omul iubit

Relatii

Diferenţele ne apropie. Asemănările ne depărtează. De omul iubit

Distribuiți vă rog

Ne grăbim. Tot mai des. Tot mai mult. Vrem totul la o distanţă de un click. Cu cea mai rapidă conexiune la acord. Dacă nu e de acord cu mine în primele 3 minute, nu mai avem nici o şansă. Mai bine ne despărţim. Mai bine dăm altora, vorba aceea, străveche, „decât să reparăm”.

Am crezut mulţi ani că diferenţele sunt un motiv de rămas bun. Azi cred că sunt exact subiect de „Rămâi!” Tocmai pentru că nu rămâi niciodată prea mult cu ceea ce îţi este familiar. Mănânci tu acelaşi fel de mâncare toată viaţa? Atunci cum poţi să nu te saturi de omul „la fel” în fiecare clipă?

Asemănările nasc rutină. Diferenţele omoară plictisul.

Cred că fiecărei femei îi trebuie un bărbat dispus să-i arunce în aer certitudinile. Care să rişte atât de mult relaţia lor, încât să fie în stare să-i spună în faţă cât de vulgar îi e machiajul, cât de banale vorbele ori cât de prost îmbrăcată îi e atitudinea uneori.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Celebra „Ai dreptate, draga mea!” nu-mi pare a fi pentru femeile puternice şi pentru bărbaţii cu adevărat interesaţi de ele. Să spun ce vrea cineva să audă, doar de frica unui conflict, să aibă oare un impact puternic asupra ….

Să avem noi, femeile, ultimul cuvânt, să fie oare dovada supremă a maturităţii?

Să ne spună ei mereu vorbe duioase, doar pentru că începem cu F, e oare dovada că-i avem sub papuc?

Şi papucul ăsta, să fie oare ceea ce ne etalează inteligenţa?

Eu zic că nu. Şi că degeaba avem sub el, sub papuc adică, bărbatul-marionetă.

Eu zic că e de preferat să ni-l aducă un bărbat atât de curajos, încât să rişte să-l azvârlim după el, în clipa în care ne-a criticat neglijenţa, ignoranţa sau aroganţa.

Cred că azi e criză de bărbaţi dispuşi să facă faţă crizelor.

Voi ce credeţi?

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Dragostea are întotdeauna dreptate – Ce faci când nu ştii ce să faci?-

Relatii

Dragostea are întotdeauna dreptate – Ce faci când nu ştii ce să faci?-

Distribuiți vă rog

E decizie finală: în fiecare luni veţi citi câte o recenzie de carte care mie mi-a schimbat viaţa sau mi-a zdrobit sufletul. Îmi iau angajamentul solemn:), de a nu rata nici o zi de luni fără să citiţi recomandarea mea.

Încep cu …

Josh McDowell, al doilea apologet creştin preferat de mine. (după Ravi Zacharias) 🙂 I-am cumpărat toate cărţile traduse în limba română în momentul de faţă, (şi le-am citit, pe toate, în mai puţin de 2 luni) Acest OM, cu litere mari, a scris această carte împreună cu Norman Geisler, şi el un apologet foarte cunoscut.

O găseşti aici. Este structurată pe 15 capitole (207 pagini), fiecare dintre ele dezbătând un subiect pe cât de actual, pe atât de vital pentru creşterea noastră spirituală. Pentru împăcarea noastră cu noi înşine şi cu oamenii din jurul nostru.

Am să vă dezvăluiesc câteva gânduri din fiecare capitol, spre a vă deschide apetitul pentru Cuvânt. Spre a avea curajul să vă deschideţi inimile şi minţile, să intre în ele iubirea adevărată. Aceea care nu moare şi nu bifează niciodată greşit.

Capitolul 1, „Poveşti de dragoste în devenire”, ne prezintă judecata. Pe care noi o aplicăm semenilor noştri, fără a-L întreba pe Dumnezeu ce vrea să ne transmită prin ei. Şi ne învaţă ce înseamnă A IUBI si A NU IUBI.

„Doamne, chiar trebuie să coste atât de mult faptul că Te iubeşte cineva?” , mie mi-a înmuiat inima. Costă, dragii mei, dar costă din Harul Lui.

Capitolul al 2 lea: „De ce este- sau de ce nu este- potrivită această perspectivă?” – capitolul în care aflăm cum să adoptăm o poziţie faţă de bine şi de rău, şi în care aflăm ce este adevărul absolut. Sloganul „Când cineva insistă că nu există un adevăr absolut, recunoaşte fără să vrea că există cel puţin unul!”, pe mine m-a determinat să nu mai las cartea din mână decât câteva ore pe noapte. Motiv pentru care am citit-o în 2 zile. Cu pauzele de rigoare! 🙂

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Capitolul al 3 lea: „Lucrul pe care este întotdeauna bine să-l faci!”, este cel despre care nu vă voi spune nimic. Vă spun doar ce rataţi voi necitindu-l: adevărul! Cel care ne va face liberi! 🙂 Riscaţi?

Din capitolele 4 şi 5 vă spun doar câteva maxime care mie mi-au dat viaţa peste cap:): „Dragostea este ceea ce deţinem, nu ceea ce suntem. Sursa ei este dincolo de noi.”, „Dragostea adevărată nu dăruieşte cu gândul la recompensă!

Capitolul 6 prezintă diferenţele între 3 tipuri de dragoste: Eros, Filia şi Agape, iar capitolul 7 ne învaţă care este imperativul dragostei, (nu vi-l spun, descoperiţi-l singuri şi haidem la poveşti!) şi cum rezolvăm conflictul dintre dragostea de Dumnezeu şi dragostea pentru persoana nepotrivită pentru noi.

Capitolele 8 şi 9 ne învaţă despre „dragostea pentru persoana din oglindă şi dragostea pentru semenii de departe şi de aproape”.

Capitolul 10 ne răspunde întrebărilor care ne frământă în ce priveşte diferenţa dintre Lege şi Dragoste. (Moise şi Hristos)

„Iubeşte-i pe oameni şi foloseşte-te de lucruri”, „Preocuparea noastră ar trebui să fie păstrarea vieţii, nu amânarea morţii”, sunt slogane prezente în ultimele 5 capitole, în care suntem învăţaţi despre viaţă, moarte şi răni, şi ni se răspunde întrebărilor despre: ce facem când alţii nu ne iubesc şi când nu putem noi să-i iubim pe alţii, cum iertăm, cum ne apărăm libertatea, sau cum ne sacrificăm propria viaţă şi cum o cruţăm pe a altora?

O carte pe care oricare din noi ar trebui să o citească cel puţin o dată în viaţă. Pentru că ea te ajută să-ţi scrii propria poveste de dragoste aşa cum Dumnezeu vrea. Şi aşa cum nu va da greş vreodată!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul!

Relatii

Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul!

Distribuiți vă rog

Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul

« Singurul om la care ai dreptul pe lume eşti tu însuţi şi nici cu ăla nu ştii ce să faci, de multe ori.» (Lia Bugnar)

 Am citit aşa, răscolită şi bolnavă de dezamăgiri şi amăgiri povestea unei femei care spune frumos că Iubirile sunt frumoase. În afară de cărţi, o altă invenţie bună a omenirii mi se pare iubirea. Oamenilor, astea două lucruri le-au ieşit: carţile şi iubirea. . (Lia Bugnar)

Citeam şi mă minunam că mai există şi femei care, deşi pline de răni, mai au curajul să mai creadă în dragoste.

Mai au timp să citească, să mai scrie şi să mai dăruiască.

Dragoste, înţelegere şi viaţă. Viaţă copilului din ele, viaţă femeii din fiecare, ce crede în existenţa unui bărbat care să spulbere durerea trădării, a minciunilor şi a iluziilor.

Am scris o carte. Am avut curajul s-o numesc “PUNE ULTIMA PIESĂ!”

Căci piesa aia lipsă m-a reţinut atâţia ani să urc o treaptă, şi-ncă una, până ce să ajung pe prispa împlinirii mele.

Şi voi mai scrie. Din dragoste, din speranţă, din dureri, din regret şi din suflet.

Am iubit un bărbat. Am avut curajul să-l urc pe piedestalul valorizării, să-l prezint lumii ca pe “fabricantul” fericirii mele şi să-l păstrez undeva în mine chiar şi după ce nu mi-a mai fost alături.

Şi-am să mai iubesc. Din nevoia de a iubi, de a dărui şi de a trăi mai frumos decât cu temeri şi devalorizări.

Sursă foto: Google

Am suferit. Am avut curajul să recunosc, să îmi arăt slăbiciunea şi să plâng în faţa oamenilor deznădejdile şi temerile mele. De femeie singură.

Şi-am să mai sufăr. Din dragoste, din nedragoste şi din amintiri. Ori din viitoruri ce vor aduce în viaţa mea iubiri şi deziluzii.

Dar mai ales, îmi vor aduce multe poveşti ce vi le voi împărtăşi. Poveşti de dor, de inimă şi de neinimă. Ce vor face sufletele să tresară la fiecare cuvânt.

Aşa, căci şi ele au trăit, ca şi mine, dezamăgirea. Amăgirea ori speranţa reîntoarcerii. Ori a reînvierii unei mari iubiri.Ce n-a mai fost să fie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Am judecat. Oameni  care, am spus eu, m-au minţit. M-au crezut slabă şi au profitat de slăbiciunea mea, să mă răpească. Să mă ducă unde au vrut şi apoi să mă lase la marginea drumului, lăsându-mi în mână numai adresa la care să ajung. Fără să-mi dea bani de drum. Ori o hartă pe care să mă pot baza.

Şi-am să mai judec. Oameni care mă vor mai răni- poate fără să vrea. Căci e în firea noastră, a tuturora, să rănim şi-apoi să ne întrebăm cu ce le-am greşit celor ce ne acuză.

 

Am rănit. Prin vorbe dure, prin tăceri, prin nerăspunsuri, prin plecări.

Şi-am să mai rănesc. Căci mereu ne dăm seama de câtă durere am provocat doar atunci când oamenii dragi ne întorc spatele la rândul lor, ne dau în schimbul răspunsurilor, tăceri, şi ne pun la zid cu durerea cu care şi noi le-am înşelat aşteptările.

Am pretins că am dreptul la a cere fără să dăruiesc. Înţelegere, dragoste, îmbrăţişări, căldură, timp şi un pachet frumos ambalat de aşteptări. Cărora le-am adăugat un pahar de vin roşu. De regrete adică.

Şi-am să mai pretind. Căci ne grăbim să cerem înainte de a LE cere oameilor permisiunea de a le invada sufletele, de a pune stăpânire pe timpul, pe viaţa şi pe dragostea lor.

Am iubit atât de adânc, încât m-am văzut îndreptăţită să cer să mi se dea tot atâta dragoste, căci eu vedeam că am dreptul absolut asupra sufletului său. Şi-apoi, ca bonus, să mi se ofere şi locul I la loteria inimilor, unde potul cel mare era eternitatea alături de el.

Târziu mi-am dat seama că « singurul om la care ai dreptul pe lume eşti tu însuţi « !

Şi-acum, bolnavă şi rănită de greşeli şi orgolii, de prea multe aşteptări şi prea puţine încercări, l-am redat lui însuşi, căci e singurul care are dreptul de a-şi alege cu cine, când şi pentru ce !

Şi poate… UNDE !

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte! Foloseşte formularul de contact şi împărtăşeşte-ne trăirile tale!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum am înnebunit?  Legea şi harul lui Dumnezeu

Credinta

Cum am înnebunit? Legea şi harul lui Dumnezeu

Distribuiți vă rog

Legea şi dragostea

Pentru că am fost întrebată de sute de ori, cum am înnebunit şi cum de spun acum numai ceea ce mi s-a injectaat în creier de către pocăiţi, şi cum de reuşesc să răspund calm şi cu respect celor ce îşi bat joc de legile pe care eu le respect, zic să răspund ambelor întrebări printr-un scurt articol.

Aşadar:

1) Am „înnebunit”  în clipa în care am înţeles Legea lui Dumnezeu. Am înţeles că El este asemeni unui tată care îşi iubeşte cu adevărat copilul: îl disciplinează şi îl pedepseşte, ÎN şi CU dragoste. Nu îl blesteamă şi nu îl urăşte, dar nici nu trece peste greşelile copilului, fără a-l învăţa o lecţie. Uneori dură, alteori mai blândă, dar de fiecare dată corectă.

Mi-a fost greu să înţeleg diferenţa între Legea mozaică – cea a Vechiului Testament, dată de Moise, şi cea a Noului Testament, dată de Hristos. Am înţeles însă, apoi,  că aceasta din urmă nu o înlocuieşte pe cea veche, ci o completează. În sensul că azi, prin moartea lui Hristos, noi nu mai suntem „sub lege, ci sub har.” (Romani, 6:14)

Hristos a murit pentru ca noi să avem viaţa veşnică, a murit pentru „toate încălcările de Lege” (Josh McDowell). Dar asta nu înseamnă că, prin moartea Sa, se anulează principiile morale ale legii mozaice. Hristos a schimbat doar contextul, nu şi conţinutul: contextul Legii este harul, nu judecata.

Dacă în V.T, pedeapsa pentru adulter era moartea, în N.T, dacă se comite adulter prin har, nu se plăteşte cu viaţa. Ci, conform lui Pavel, cel ce a comis adulterul este înlăturat din biserică pentru a fi disciplinat, (1Corinteni 5:1-5), apoi este primit înapoi şi încurajat, spre a nu mai cădea în păcat. (1 Corinteni 2:5-8)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Ceea ce m-a ajutat cel mai bine să înţeleg diferenţa, a fost cartea lui Josh McDowell,  „Dragostea are întotdeauna dreptate”.  Acesta dă un exemplu care explică  foarte clar asemănările şi deosebirile:

„Dacă depăşeşti viteza legală, încalci legea şi în Anglia şi în SUA. Însă, dacă eşti prins că ai depăşit viteza legală la Los Angeles, nu înseamnă că ai încălcat legea la Londra.”

Aşadar, vorbim de aceeaşi lege, dar în ţări diferite. În ambele ţări vei plăti pentru nerespectarea legii, dar există pedepse mai aspre sau pedepse mai blânde, în funcţie de ţară. Cu toate acestea, legea lui Dumnezeu spune că, deşi nu mai eşti blestemat moral pentru încălcarea legii, totuşi, consecinţele păcatului tău vor exista. Atât în plan fizic, cât şi în plan emoţional.

Luând exemplul de mai sus, cu adulterul, este adevărat că nu te va mai omorî nimeni, ca în legea mozaică, însă păcatul tău nu va rămâne nepedepsit: poţi suferi un divorţ, te poţi îmbolnăvi de o boală cu transmitere sexuală, poţi atrage ura sau dispreţul celorlalţi oameni.

2) Reuşesc să răspund calm şi cu respect celor ce îşi bat joc de legile pe care eu le respect, datorită dragostei. Pentru că Hristos a vorbit despre cel puţin 2 legi ale dragostei: una pentru Dumnezeu, alta pentru oameni. (Matei, 22:37-39)

El a venit să împlinească Legea, nu să o anuleze. (Matei 5:17). Dacă eu le-aş întoarce spatele celor care râd pe seama credinţei mele, dacă aş refuza să mai petrec timp cu ei, unde ar fi dragostea mea pentru semeni?

Pentru mine, factorul esenţial pe care îl au în comun Legea veche şi Legea Nouă: dragostea, este suficient pentru a mă ajuta să mă comport cu oamenii aşa cum aş dori să se comporte ei cu mine şi cu Hristos.

Asta nu înseamnă însă că eu nu mă mânii, sau că permit cuiva să îmi vorbească urât,sau să Îl insulte pe Hristos. Dacă aş lăsa pe cineva să vorbească urât de El, ar însemna că respectul şi devotamentul meu faţă de Dumnezeu nu ar include veneraţie faţă de Numele Său şi de Persoana Sa.

Am trecut printr-o situaţie în care un amic  L-a înjurat pe Hristos. Nu orice fel de înjurătură, ci una pe care nici măcar eu, ca păcătos autentic, nu aş permite-o vreodată altui păcătos. Atunci am luat atitudine, şi, plină de respect şi dragoste pentru acel bărbat, am spus scurt şi la obiect:

„Te rog ca în faţa mea, să nu mai foloseşti aceste cuvinte despre Hristos. E ca şi cum ţi-aş jigni eu, ţie, familia. Dacă nu vei putea să mă respecţi aşa cum te respect eu, voi alege să nu mai stau în preajma ta, decât în situaţiile în care vei vorbi cu respect.”

Mi-am asumat un risc foarte mare: acela de a nu mai vedea acest amic niciodată, însă consider că a lăsa oamenii să trăiască în păcatele lor, fără a le pune limite şi fără a încerca să-i faci să înţeleagă motivul schimbării tale, este egal cu a urî omul respectiv. E ca atunci când tu ştii că el va intra la închisoare daca ucide pe cineva, şi cu toate acestea, tu îl încurajezi să o facă. E drept că nu vei putea convinge pe nimeni să se oprească din păcat, dar îţi faci datoria morală de a-l avertiza cu privire la consecinţele actelor sale.

De sunt nebună, vă spun cu certitudinea nebunului frumos: Dumnezeu mi-a dar Aripi de Drum, şi nimeni nu mi le va tăia vreodată!

Voi cum staţi cu Nebunia? 🙂

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.