Etichetă: dragoste

Ce să faci când eşti actuala  fostului ei. Mic tratat de feminitate, în 5 paşi

Relatii

Ce să faci când eşti actuala fostului ei. Mic tratat de feminitate, în 5 paşi

Distribuiți vă rog

„M-aş topi după ea dacă le-ar zâmbi fostelor mele amoruri şi dacă nu m-ar întreba nimic după aceea…” (Mihaela Rădulescu)

Am văzut de curând o femeie frumoasă, sufocându-şi iubitul în public, sărutându-l mai ceva ca-n filmele siropoase, vorbind tare, gesticulând mult, râzând zgomotos. M-am întrebat de ce e nevoie de atâta gălăgie într-o iubire atât de frumoasă.

N-am avut curajul s-o întreb pe ea. Dar nici timp n-aş fi avut, căci am observat imediat privirea unei alte femei, la fel de frumoasă, îndreptată spre ei. Cei care se iubeau prea strident într-o lume prea agitată să fie atentă la detaliile lor.

I-am urmărit tremurul mâinii, pe paharul de limonadă, apoi lacrimile din ochi, apoi privirea în pământ. Dându-şi seama că mă uit în aceeaşi direcţie, îmi spune, fără să o întreb:

„E prea mult zgomot în iubirea asta, nu-i aşa?”

Tac, şi-mi dau seama că în a ei iubire, e tăcere. Multă. Şi durere surdă. A surzit de la atâtea spargeri de gânduri. Mă uit doar în ochii ei şi nu spun nimic.

„A fost iubitul meu!”  îmi spune scurt. Şi obrajii i se spală singuri, pe suflet. „ M-a părăsit pentru ea. Nu acuz, dar parcă nu aşa aş vrea să fie ea femeia pentru care a aruncat la gunoi iubirea mea. Parcă aş vrea să fie una aşezată, suavă. Prea mult zgomot. Răsună…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Scot cartea mea din geantă, scriu un mesaj scurt pe ea, i-o dau, şi-i spun:

„Cred că aici vei găsi şi povestea ta. Pune ultima piesă, femeie frumoasă! Încuie uşa după tine, afară te aşteaptă liniştea!”

Şi plec.

Povestea asta m-a cutremurat. Prea mult zgomot. Prea multă trudă pentru a dovedi că tu eşti acum, în locul ei.

Hai să scriem împreună tratatul acesta de feminitate, şi să-l dăm celorlalte, să dea volumul mai încet în iubire. Ea se trăieşte în tăcere. Între 2 respiraţii şi 2 şoapte.

  • Respectă-i trecutul: Fosta e parte din el. Respect-o deci, şi pe ea. Nu ştii exact ce a fost între ei, şi indiferent de greşelile fiecăruia, nu avem dreptul să judecăm. Dacă tu crezi că mâine nu poţi fi în locul ei, fii sigură însă că în faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali.
  • Fii discretă: gălăgia nu înseamnă neapărat calitate mai bună. Lasă-i pe alţii să vă admire tăcerea, privirile scurte, iubirea care bate din aripi… mâinile tremurânde.
  • Fii feminină: feminitatea nu se dovedeşte cu săruturi demne de Playboy, ci în zâmbetul simplu. În tăcerea blândă şi-n ochii îndreptaţi spre cer.
  • Îmbracă-te decent: trupul dezgolit nu înseamnă fericire mai multă, ci dorinţă mai multă, a altora. Să te posede, nu să te iubească. Diferenţa constă în nunaţă. Fosta nu te va invidia dacă te vede mai sexy, ci te va lăsa în umbră, cu naturaleţea şi simplitatea ei.
  • Vorbeşte decent, cu puţine cuvinte: feminitatea cere decenţă. Vulgaritatea cere nu sexualitate, ci corectură. Nu te face auzită prin stridenţă, nu dori să-ţi audă ea gândurile! Mai mult nu înseamnă mai bun!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Povestea dizabilităţii: Bă handicapatule! Da, tu, ăsta în scaun cu rotile!

Oameni cu aripi

Povestea dizabilităţii: Bă handicapatule! Da, tu, ăsta în scaun cu rotile!

Distribuiți vă rog

Ce te uiți mah tu la femeia mea, mă, handicapatule? Vezi-ți mă tu de scaunul tău acolo, că are cine să-i tragă ei scaunu’, spune muşchiulosul cu 3 lanțuri la gât, stând ca barosanu’ pe jilțul lui de aur, în vreme ce „femeia lui” stă în picioare, lângă masă, aşteptând următoarea comandă a bărbatului ei.
– N-auzi mă să nu te mai holbezi aşa? Şi ce-i vorbești cu dumneavoastră? Crezi că aşa o iei de lângă mine mă, handicapatule? Treci fă-ncoa’, ce stai ca statuia acolo?


– Păi ai zis să nu te deranjez, cât eşti cu băieții …
– Păi am zis, fă, da’ nu vezi că te vrea alții? Şi găsişi şi cine. Păi cine să se uite, fă, la tine, decât handicapați?  Că dacă nu te luam eu te mânca păduchii, fă! Unu’ de-sta te mânca fă! Cât noroc pe tine, fă, să mă uit eu la tine. Să te fac bunăciune, că era  vai de capu’ tău. Dacă nu era barosanu’, ce făceai, fă?


Femeia cu părul carlionţat, cu unghii peste media unghiilor femeilor demne de respect, lăcrimează. Se duce lângă „barosanu’ ei” şi de acolo mă opresc din privit.

E frumoasă femeia asta. Dacă n-ar purta treij’ de kile de aur la gât, în nas şi prin toate încheieturile, şi nu şi-ar dezveli juma’ de trup, ar fi o doamnă ce multora le-ar întoarce privirile.

„Handicapatu’ ăsta” se retrage, îi văd lacrimile din ochi şi-i simt bătăile inimii. Iese din local, coboară singur în micuța grădină, şi tace. Mă prefac că scriu un mesaj, ies după el, şi-n cântecul lacrimilor lui neaşezate, scriu o scrisoare către Dumnezeu:

„Nu-Ți spun, Doamne, nimic. Tu ştii foarte bine ce-a fost. Te întreb doar. Mă iartă că poate voi striga la Tine! Uneori mi se pare că eşti tiran. Vreau să îmi spui de ce ai permis umilinţa asta?

De ce taci, de ce stai, de ce laşi?

De ce, Doamne, ai lăsat ochii ăştia atât de frumoşi, să plângă?

De ce, Doamne, dacă ne iubești, mutilezi un suflet? Tu ştii cât îl doare. Tu ştii cum era el cândva. Tu ştii că umilința asta l-ar putea costa viața…

Dacă va decide să-şi pună capăt zilelor din cauza durerii? Dacă nu se va mai putea trezi niciodată?

De ce, Doamne, permiți atâta nedreptate? Cu ce-a greşit chipul ăsta frumos? Vroia doar să fie politicos cu o femeie… unde eşti, Doamne, în clipe ca astea? Unde-ai fost când i-ai luat dreptul la…”

Mă opreşte din strigat fără glas:

Copilă dragă, îți înțeleg revolta. Ştiu că şi pe tine te-a durut copilăria aia în care te strigau copiii „handicapato!” Şi pe tine te-a durut indiferența lumii. Singurătatea în care te-au lăsat ceilalţi când nu mai puteai alerga cu ei. Ştiu, fată dragă, cât te dor durerile „handicapaților ăştia”. Căci şi tu ai trecut pe-acolo cândva. Nu e la fel de dureros, dar ştii cum e să se aplece alții, să le poţi simți brațele.

Ştii cum e să trebuiască să îți ridici privirile către copiii care ridicau cândva privirile să te poată vedea. Se inversaseră rolurile şi ajunseseşi cât o ghindă. Şi sufletul ți se mărea cu fiecare „handicapato” pe care-l auzeai.
Nu te cert când Mă cerți. Ştiu că ți se pare nedrept. Ştiu că i-ai fi spus „barosanului” că ochii ăştia frumoși, ai „handicapatului ăsta”, n-au la gât 3 zgărzi de aur, ci un ştreang cu care şi-a spânzurat fricile. Ştreangul ăla din care a făcut Aripi de drum, să zboare cu ele prin lume.

I-am dat Aripi, copilă dragă, să ajungă mai repede la Mine! Voi, cu picioarele voastre sănătoase, nu aveți rapiditatea lui. Dar nici determinarea.


De ce am lăsat suferința lui? De ce nu M-am coborât să-l scap?


Pentru că nici de pe cruce nu M-am dat jos, deşi puteam. Nu am oprit ciocanele care-Mi băteau cuiele. Puteam să nu îndur nici o umilință, fată frumoasă! Dar dacă aş fi oprit răutatea lor, ai mai fi fost tu azi salvată?  Ai mai plânge tu azi, din dragoste pentru ochii lui frumoşi, dacă Eu aş fi făcut dreptate?


E drept să strigi la Mine azi şi să mă-ntrebi de ce l-am părăsit, căci şi Eu am strigat la Dumnezeu atunci. Şi Eu I-am cerut să mă scape. Să ia paharul de la Mine. Dacă n-a făcut-o, a fost pentru ca azi, tu,  doar prin crucea Mea să iubești.


Cu ştreangul „handicapatului ăsta”, fetiţă dragă, o să fie salvați de la moarte mulți. El, „handicapatul ăsta” îi va apuca, atunci când vor fi pe margine de putere, şi îi va trage înapoi, în viață.

Căci vor vedea determinarea lui. Voința şi motivația asta ce-i sclipeşte în ochi. De asta sunt aşa frumosi, copilă dragă! Pentru că poartă în ei o palmă din gloria Mea. I-am dat putere să zboare. Îngerii n-au nevoie de picioare să ajungă la Mine. Voi credeți că dacă le aveți sunteți mai puternici. 
Vă mințiți singuri! O să vedeți de ce, într-o zi…

Mă uit la chipul ăsta frumos şi-l privesc până-n suflet. Acolo văd adevărata frumusețe şi sufletul ăsta nefardat îmi ia de mână sufletul:

Imagini pentru weddings in Wheelchair
Foto credit: Google

 

„Femeie frumoasă, într-o zi mă vei vedea alergând! Vom zbura amândoi, de mână, într-o grădină fără lanțuri şi ştreanguri! Până atunci, dă-mi mâna ta, lasă-mă să-ți pun Aripile, şi hai la Drum! Împreună!”

Dacă şi tu cunoşti „un handicapat”,  dă un share acestui articol! „Handicapatul ăla” poţi fi tu, într-o altă împrejurare! Nu rămâne indiferent!

Iar dacă povestea voastră de iubire spintecă lumea, comandă AICI mărturia voastră, şi transformaţi Raiul în veşnicie!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
De Vorbă Cu Alice Năstase Buciuta: Despre Viața Personală Și Carieră

Oameni cu aripi

De Vorbă Cu Alice Năstase Buciuta: Despre Viața Personală Și Carieră

Distribuiți vă rog

Alice Năstase Buciuta, femeia – carte, din ale cărei pagini am învăţat că iubirile bifate greşit trebuie şterse. Definitiv.

Cum am cunoscut-o pe Alice Năstase Buciuta

O citesc de Alice Năstase de ani al cărora număr nu-l mai ştiu. La fel cum nu mai ştiu nici numărul dăţilor de care m-am mutat în cei 11 ani de când am păşit în Bucureşti. La fiecare mutare am pierdut lucruri dragi, şi printre ele TOATE cărţile lui Alice.

Vă spun asta pentru a confesa unul din marile mele dureri vindecate: când am pierdut-o pe ultima, am jurat că nu voi mai cumpăra niciodată o carte a ei, pentru că într-o dimineaţă de iarnă, într-un tren ce ducea la minciună şi trădare, am citit o poveste scrisă de Alice, în care m-am regăsit dur şi nedrept. Iar iubirea bifată greşit cu care împărţeam geamul aburind a nimic, mi-a spus apăsat: „Citeşti numai tâmpenii! Nu-i adevărat că bărbaţii care iubesc mai multe femei sunt duplicitari, las-o pe Alice asta în lumea ei, şi tu continuă să trăieşti!”

Şi-am trăit. Până am decis să mor. Şi să mă nasc din nou, din Dumnezeu, şi să las în trenuri vechi poveştile care mi-au însângerat inima…

Nu, nu i-am mai cumpărat niciodată înapoi cărţile, (n-o fi fost întâmplător să le pierd rând pe rând şi să nu rămân cu niciuna!) şi încă mi-e teamă s-o fac. Şi teamă mi-a fost şi să o rog să povestim despre marea dragoste. La propriu şi la figurat…

Trăieşte, suflet bun, o dată cu mine, bucuria simplităţii, din povestea femeii care a ştiut întotdeauna că „dragostea e un bonsai”.

Interviu cu Alice Nastase

Cine a fost  fetiţa Alice Năstase?

Alice Năstase Buciuta: Mă numeam Alice Ionescu pe atunci și eram o fetiță care citea mult, ore în șir în fiecare zi, dar care avea și bucuria jocurilor copilăriei la fel ca toți ceilalți copii, căci îmi făcea plăcere să merg cu bicicleta Pegas pe strada noastră sau să mă joc cu mingea sau cu elasticul, cu fetele și cu băieții de pe strada Melodiei din Ploiești, acolo unde am copilărit.

Învățam bine, eram mereu premiantă, deși, paradoxal, nu-mi păcea școala și plângeam în fiecare an la sfârșitul vacanței de vară, îngrozită că vine un nou an de obligații. Dar le duceam la bun sfârșit, căci așa eram și atunci, așa sunt și acum de cele mai multe ori – fie că-mi place, fie că nu, dacă mă apuc de o treabă, mă străduiesc să o fac cu seriozitate.

Cum a devenit fetiţa Alice (în ţara Minunilor), femeia Alice Năstase- Buciuta (în ţara Dragostei)?

Alice Năstase Buciuta: M-am căsătorit prima dată la 25 de ani, și atunci mi-am schimbat numele de fată în cel pe care l-am așezat pe coperta primelor cărți, devenind Alice Năstase. Am fost colegă la facultatea de psihosociologie cu primul meu soț  -eu absolvisem deja Facultatea de Litere, iar dorința de-a mai învăța ceva mi-a dus și ceva experiență în plus, și, iată, întâmplarea de a mă căsători cu cineva care descoperea în același timp, aceleași lucruri ca mine. Tot așa mi-am găsit primele neliniști și întrebări despre cum să păstrezi- sau să pierzi – o relație, și primii mei doi copii, Ilona și Victor, primele mele revelații în materie de maternitate.

Am divorțat când fiul meu avea doar un an și jumătate și am avut câțiva ani de singurătate pe care i-am străbătut destul de greu, dar când Victor împlinise cinci ani, m-am recăsătorit cu Paul Buciuta, soțul meu de acum și din eternitate. Și împreună o avem pe Iza, fetița noastră de 7 ani.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

 Acum, că am dezlegat misterul devenirii tale, 🙂 spune-mi, te rog, câte ceva despre rolul de mamă. Ce ţi-a adus nou, maternitatea, şi ce a adus … greu!

 Alice Năstase Buciuta: Aș putea scrie câteva cărți întregi pe tema asta și tot nu aș epuiza subiectul. Maternitatea m-a făcut să descopăr adevărata mea capacitate de a iubi, nemărginirea iubirii în care nu există niciun ”dar” și niciun „poate”, nici o ezitare.

Iar greu în maternitate se știe deja ce este, toate lucrurile care vin odată cu condiția femeii în țara noastră, cu lipsa unui ajutor real de la stat, cu alocațiile mizere, cu imposibilitatea să-ți iei concediu de maternitate fiindcă-ți pierzi locul de muncă sau mori de foame cu ajutorul social, toate lucrurile care sunt greu de dus când n-ai sprijin organizatoric, altfel, sufletește nu e nimic greu, dimpotrivă, tot ceeace îți e dat, îţi e dat ca să te înalțe și ca să te învețe.

Maternitatea e un exercițiu sublim către frumusețea sufletului. Se poate ajunge în aceași loc și fără să fii părinte, dar e mai greu, iar drumul e mai anevoios, noi, părinții lumii, suntem norocoși.

Despre rolul de soţie… 🙂 Ce secrete ne împărtăşeşti, pentru  o căsătorie care trăieşte frumos, de 8 ani?

Alice Năstase Buciuta: Nu-mi asum deloc rolul de soție în viziunea tradițională, nu cred că o soție bună gătește și se face că nu vede când o înșală soțul. Căsnicia mea e un parteneriat cu acțiuni egale în toate domeniile și nici n-aș mai concepe să trăiesc altfel.

Nu știu dacă e un secret, e o alegere bună, corectă și eficientă, în care ne simțim în largul nostru unul cu celălalt. Și ne păstrăm iubirea, o întreținem, o prețuim, o respectăm, ca să ne ajungă pentru totdeauna.

Cum este prietena Alice?  Tocmai ai pierdut-o pe Simona Catrina, cu doar o lună în urmă…

Prietena Alice este mută de durere și devastată. Am iubit-o și o iubesc enorm pe Simona, noi am împărtășit una cu cealaltă cele mai adânci secrete, cele mai profunde neliniști, nu ne-am ascuns una în fața celeilalte nici ultimele vini și rușini – ne-am fost una alteia oglindă, adevăr și martor, ne-am fost bucurie și sprijin la greu, am avut o relație de prietenie și iubire din primul an de facultate, când ne-am întâlnit, norocoase, frumoase, inocente, în aceeași cameră de cămin, și apoi am crescut împreună, am învățat împreună, iar toate, absolut toate poveștile de iubire ni le-am împărtășit una celeilalte de la primii fiori până la cele mai de taină neliniști.
Anul acesta, în toamnă, s-ar fi împlinit 30 de ani de când suntem prietene și am fost prietene clipă de clipă, nu ne-am despărțit niciodată, deși viețile noastre ne-au despărțit, uneori, temporar, iar între noi s-au mai așezat și alți oameni.
Peste distanțe și conjuncturi, relația noastră profundă nu a încetat nici măcar o clipă, deși, foarte rar, ne-am și certat pătimaș, apoi ne-am împăcat plângând. Nu exagerez când spun că suntem suflete-pereche. Ultimele mesaje pe care ni le-am scris, chiar în seara dinainte ca inima ei să se răzvrătească așa de neașteptat, se încheie cu Te iubesc. Și era un Te iubesc spus din inimă, chiar dacă inima ei a luat-o razna în dimineața următoare, iar a mea s-a tot poticnit în atacuri de panică de atunci încoace…

 

… Ştiţi cum este să plângi până simţi că ţi se opreşte respiraţia? Asta mi s-a întâmplat în clipa în care Alice povestea despre de Simona… nu mai ai cuvinte. Nu mai ai nimic care să te poată alina… 

Cum iubeşte FEMEIA Alice?

Alice Năstase Buciuta: Nu există decât un singur fel de iubire, aceea curată și întreagă – celelalte sunt aranjamente, convenții, relații din orgoliu sau din interes. Eu iubesc total, fără ascunzișuri, fără pretenții. Iubesc și atât. Și ca soție, și ca mamă, tot așa iubesc, nu fac diferențe.

Despre  dragostea pentru carte  şi cuvânt ne spui …

Alice Năstase Buciuta: Am citit mult și am scris frumos dintotdeauna, mă lăudau profesoarele de limba română pentru compuneri, dar nu am avut curaj să îmi prevăd drum de scriitoare, mi se părea prea mult, mi se părea prea îndrăzneață o asemenea proiecție.

Dar am ales Facultatea de Litere, tot influențată de unul dintre romanele copilăriei mele, fiindcă în La Medeleni fetele din carte, Olguța și Monica, studiau Litere și m-am gândit că ar fi un drum potrivit și pentru mine dacă tot le iubeam într-atât. Și de aici s-au așezat toate. Nu spun că Facultatea de Litere e facultate de scriitori, dar cu siguranță să studiezi în mod profesionist limba și literatura în care scrii și vorbești e un demers folositor într-un destin de om care iubește cuvântul.

Cum s-a născut Revista Tango? A fost ea un vis, o nevoie sau o întâmplare?

Alice Năstase Buciuta: Din 1997 am lucrat în presa scrisă, mai întâi la un cotidian, apoi am avut câteva mici colaborări la reviste săptămânale sau lunare, iar, într-un final, mi s-apropus să fiu redactora șefă a unei noi reviste pentru femei, revista Tabu.

După patru ani petrecuți la Tabu lucrurile s-au așezat în așa fel, încât a și trebuit, dar mi-am și dorit să continui pe cont propriu. Și așa s-a născut Tango, revista pe care astăzi am așezat-o sub numele Marea Dragoste, conceptul în care îmi regăsesc azi toate căutările, spunându-mi mie și celor din jur să nu ne mulțumim cu puțin. Să căutăm, în tot ceea ce facem, nu o mulțumire oarecare, ci chiar marea dragoste.

Mă străduiesc să cuprind în paginile revistei doar oameni de valoare, personalități care pot fi luate ca exemplu. În Marea Dragoste neglijez complet zona mondenă și prezint, lună de lună, interviuri cu oameni de excepție, texte scrise splendid de scriitori de valoare – mă mândresc că Alex Ștefănescu, cel mai valoros, mai iubit și mai titrat critic literar al nostru, scrie alături de noi, așa cum au scris, pe rând, în anii trecuți, și Aurora Liiceanu, și Nina Cassian, și Ileana Vulpescu, și sunt onorată să fi făcut interviuri cu mari regizori, mari actori, mari muzicieni, scriitori, balerini, designeri…

 Cât de importantă ar trebui să fie cariera, pentru o femeie? La ce ar trebui să renunţe ea, pentru a ajunge la succes, şi la ce NU ar trebui să renunţe, niciodată, pentru a urca pe podiumul victoriei?

Alice Năstase Buciuta: Să știi că o viață întreagă am adresat și eu doamnelor intervievate această întrebare, ca și cum ar fi fost de la sine înțeles că o femeie face sacrificii ca să aibă carieră – căci menierea ei e să crească copii – iar un bărbat nu face.

Acum adresez întrebarea asta mai ales bărbaților, fiindcă îmi place să descopăr că și bărbații trebuie să renunțe adesea la bucuria de a sta cu copiii lor ca să ajungă la cariere de top și mai ales să spun lumii, prin întrebarea mea, că așa consider că ar fi firesc, să fim cu totul și cu totul egali pe tărâmul profesiei și al oportunităților și deci și al sacrificiilor din viața personală.

O femeie, la fel ca și un bărbat, nu ar trebui să renunțe la nimic ca să aibă succes în viața profesională, dacă am fi corecți unii cu alții nu ar trebui să renunțăm, nici unii, nici alții, la nimic. Din păcate, lumea e cam strâmbă, în continuare, și oamenii nu sunt informați, nu studiază, nu știu ce înseamnă în mod real egalitatea de șanse și de gen și cât de binefăcător este feminismul – mișcarea socială care susține egalitatea de șanse a femeilor cu bărbații în toate domeniile de activitate – pentru o lume mai corectă, mai frumoasă, mai fericită, mai apărată de nedreptate și de brutalitate.

Nu mai departe de ieri vedeam discursul imbecil al unui individ care a ajuns vicepreședintele comisiei parlamentare pentru egalitate de șanse între femei și bărbați, Iulian Bulai, plătit, așadar din banii bugetului de stat să apere această egalitate, dar demolând-o, efectiv, prin niște ironii ridicole și prin alegerea unor argumente penibile, niște citate culese fără noimă din poeta Ana Blandiana – mare poetă, dar în niciun caz specialistă în problema egalității de șanse, și dintr-un orator antic, Cato, dacă nu mă înșel –  și argumentând de ce nu e de acord cu cauza pe care a fost desemnat s-o apere.

Sau ca să răspund, totuși, și altfel, la aceeași întrebare, o femeie, ca și un bărbat, nu ar trebui să renunțe niciodată la dorința de a se educa, de a învăța mai mult și mai bine în toate domeniile cu care are tangențe și, în niciun caz să accepte posturi precum cea a domnului la care m-am referit, în care, din superficialitate, face lumea să dea înapoi.

 Hai să vorbim puţin despre singurătate. Cum ai defini-o tu, şi ce crezi că aduce bun, în viaţa fiecărui om?

Alice Năstase Buciuta: Noi alegem ce e bun și ce e rău în viețile noastre. Dacă vrem să ne văicărim că suntem singuri – am făcut-o și eu cu vârf și îndesat – atunci avem motive destule să ne văicărim. E greu să fii singur, dar e greu și să fii în cu persoana care nu te înțelege, ești și mai singur atunci. Dacă vrem să ne găsim frumusețea, liniștea și tihna în noi, putem să ne bucurăm de singurătate ca de o perioadă de curățenie, în care să ne împăcăm noi cu noi și să ne pregătim pentru vremea de noroc când vom trăi marea dragoste.

Poate o femeie singură să fie fericită?

Alice Năstase Buciuta: Oricât de mult ar suna a clișeu, până la urmă toți descoperim că fericirea nu este în afara noastră, ci o găsim în noi. Sufletul nostru creează fericirea așa cum privirea noastră creează frumusețea. Cu sau fără cineva alături putem fi fericiți dacă suntem curați, buni, luminoși pe dinăuntru, iar asta o putem dobândi prin exerciții de toleranță, de generozitate, de bunătate, de credință, de meditație, de căutare, de iubire – fiecare are drumul lui.

Mulţumesc, Alice, pentru file de poveste… Şi mă opresc aici… 

Dacă gândurile acestea te-au făcut să simţi că viaţa merită trăită, oricum ar fi, oricâtă ar fi, împărtăşeşte-le şi cu ceilalţi! 

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Ce înseamnă să fii psihopedagog? Întrebare cu răspuns variabil, între paranteze pătrate:)

Copii cu nevoi speciale

Ce înseamnă să fii psihopedagog? Întrebare cu răspuns variabil, între paranteze pătrate:)

Distribuiți vă rog

Dragoste, mai presus de orice!

Prima zi la munte, la învățat:). Stau până luni, să nu ne jucăm cu jumătăți de măsură. 🙂
Nu la distracție si odihnă, dacă asta credeaţi! Am venit să învăț încă şi mai mult decât până acum, să iubesc necondiționat.

Lucrez cu copii. De 13 ani. Nu poate fi meserie mai frumoasă decât a mea. Pentru mine…
Învăț în fiecare zi răbdarea.

Când un copil are probleme de comportament, (loveşte, muşcă, zgârie, etc) te dor până şi clipele. Ai momente în care simți că ți-ai ratat cariera. La propriu… pur şi simplu, din eşec după eşec, ajungi de multe ori să crezi că e vina ta. Că tu nu eşti suficient de bun în ceea ce faci.

E greu. Dar mai frumos nu poate fi nimic, atunci când reuşeşti.
E greu atunci când nu ştii motivul pentru care copilul ţipă. Sau loveşte… Sau…
Tu trebuie să presupui. Să analizezi. Să încerci. Iar şi iar.
Am plecat la 9.30 spre Breaza. Ne-am oprit la Mc Donalds să cumpărăm Angry Birds :).

După 2 minute aflăm că nu mai au.

„Vreau Angry Birds!”

„Doamna spune că nu mai au, puiule!”

„Vreaaaaau. Te rog…”

„Ştiu ca vrei. Si îmi pare tare rău că nu mai au. Ştiu că suferi. Pot să-ţi dau o mega îmbrățișare şi să cumpărăm altceva.”

„Nu vreau altceva. Vreau Angry Birds.”

„Puiule, ştiu că e foarte greu. Nu pot decât să îți cumpăr altceva.”

„Scoate banii. Ia din geam.” (Din vitrină )

„Am bani. Dar nu au de vânzare. Îmi pare tare rău …”

„Sună pe mami. Să ne dea bani.”

Scot banii din portofel. Să înţeleagă că nu banii sunt problema.

„Uite, am bani. Nu sunt Angry Birds. Hai să -ți alegi altceva sau ieşim fără să cumpărăm.”

„Nuuuuu . Eu vreau Angry Birds.”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

„Ştiu că vrei. Îţi spun ultima dată. Apoi alegi dacă vrei să iei altceva sau ieşim. Te iubesc tare mult, şi să ştii că şi eu aş suferi mult dacă nu aş mai găsi ceva ce mi-aş dori, insă…Nu mai au Angry Birds.”

„Nu mai au…” se opreşte din plâns şi se uită în gol…

Vine doamna vînzătoare: „Doamnă, am fost atentă la dvs. Câtă răbdare aveți! Vă dau din spate.”

„Multumesc. Uite, puiule, doamna ne aduce de la ea. Te-a vazut că suferi şi îţi aduce.”

„Aduce? Cumpărăm Angry Birds?”

„Da. Acum vine. ”

Cumpărăm. Plecăm.

Mulțumesc, Doamne, pentru ajutor! 🙂

 

sursă Foto: Pensiunea RAZĂ DE SOARE
Plecăm. Ne jucăm de la 13 la 19.00 într-una, apoi vine seara: „Vreau la mami. Să vină mami.”

Sursă Foto: Pensiunea Rază de soare

De data asta nimeni nu poate interveni :). Oare cum se va rezolva? Ce credeţi? 🙂
Ştiu sigur că nu va mai veni nimeni să aducă pe mami. 🙂
„Mami nu poate veni. Mergem noi înapoi luni.”
„Nu luni. Hai la mami.”
„Nu se poate. O SUNĂM pe mami. Dar nu putem merge la ea.”
Plâns.  Iar plâns. Iar plâns.
Îmi vine în minte ideea de a-i explica: „Dormi 3 nopți cu mine. Apoi mergem acasă. Uite, hai să îţi explic. numărărm pe degeţele: unu, doi, trei! Vineri, sâmbătă şi duminică! când vine luni, mergem înapoi la mami! Hai să îţi arăr şi pe telefon, să vezi exact: uite, încercuim vineri şi luni. când ajungem la ultimul cerc, plecăm acasă.”
Punct ochit!:)
Repetă de cel puțin o mie de ori: „Dorm 3 nopţi cu tine, apoi mergem la mami!”, apoi mergem să ne uităm la Tom si Jerry:).
Gata ! 🙂
A trecut.

sursă foto: Pensiunea Rază de Soare

Cea mai frumoasă viață: să te joci şi să înveți. Iubirea necondiționată. Răbdarea supremă :).
Multumesc, Doamne, pentru … tot!!!
Sunt cu adevărat binecuvântată.
Am spus „Noapte bună!” Câinilor, căţeilor, căluţului şi copiilor, apoi a adormit la Tom şi Gerry.
Poate cineva spune că e obositor să fii psihopedagog? 🙂
Eu zic că nu … 🙂
Noapte bună! 🙂

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube, AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

 

Distribuiți vă rog
Sunt femeile Vinovate de iubire?!

Relatii

Sunt femeile Vinovate de iubire?!

Distribuiți vă rog

Vinovate de iubire?! Mă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plâng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cârpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.

Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mână, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.

Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de câteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!”

Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!

Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte câte n-au legătură cu femeia iubită.

Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atâta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bârfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blând ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, -fără a-i spune că de fapt farfuriile erau destinate beției lui perioadice, lipsei de acasă în detrimentul  unei dudui mai sexy ca ea- .

Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, de bun simț, mârlănia, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?

Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?

Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri, pe bărbați? 

Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne denigreze, să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile dinn cuplu este vina noastră?

 

Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?

 

Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau 2 bani pe mine, o floare sau un concediu surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:

Dragelor, singurele responsabile pentru suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lângă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urâte, proaste, slabe, murdare, vinovate și singurele responsabile pentru relație.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Suntem vinovate pentru că rămânem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mâinile în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi, de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.

Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, la care renunțăm, prentru a ne petrecem timpul cu ei, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm, să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm, să-i iubim pe ei necondiționat.

Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încât să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni și mediocritate.

Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfârșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.

Si mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele, spășiți. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlâcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.

Suntem vinovate mai ales pentru că Îl insultăm pe Dumnezeu rămânând cu bărbați care nu au nici o treabă cu El, care nu sunt  lideri spirituali pentru familia lor, care nu-L recunosc pe El ca unic salvator. Pentru că, deși li s-au arătat minuni, ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…

Suntem vinovate pentru că îî învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Eu am plecat din mine… Tu cât mai stai?

Relatii

Eu am plecat din mine… Tu cât mai stai?

Distribuiți vă rog

Când pleci din braţele celei care ai fost, şi te muţi singură, pe un fotoliu vechi, ieftin şi cu miros de putred, îţi trăieşti feminitatea la puteri nebănuite.

Să ştii că renunţatea la cea care ai fost nu este un blestem, nici o nenorocire. Este mereu singura şansă de a fi ceea ce Dumnezeu te-a creat să fii, dar tu ai refuzat, de frica de-a nu fugi lumea de tine.

Avem câte o dată ceva de dăruit copiilor. O carte ce-şi aşteaptă demult publicarea, o idee pe care tot amânăm s-o scoatem de la naftalină, să nu cumva să ne-o înţeleagă cineva greşit, vreun gram de aur prin gândurile nostre. Pe toate, dar pe toate, le lăsăm să moară. Crezând că vine ea ziua aia, când …

Uneori ne luăm cu ale lumii şi uităm că pe foc am pus oala cu vise. O lăsăm acolo până scade de tot, ia foc şi oala, şi ne trezim dintr-o dată cu o explozie din care ieşim abia respirând. Ne luăm cu lumea, căci aşa e mai simplu, decât să ne luăm DE ea, să ne mai lase cu regulile ei parşive. Şi absurde.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ne trezim uneori cu cearcăne adânci şi ne dăm seama că e de la prea mult nesomn. Şi nesomnul de la prea multă suferinţă. Şi totuşi ea, suferinţa, e mai sigură ca fericirea. O alegem din frica de a nu şti cum să trăim de mână cu liniştea.

Şi vine ea ziua când ne dor atât de tare paşii, că decidem să-i ducem la doctor. Să ni-i vindece. Şi doctorul spune un scurt: „Schimbă drumul!”

Şi ne lasă singuri în cabinet, spunându-ne să ne decidem, până vine el, dacă vrem o reţetă care să ne aline durerile de moment, sau o clipă de „Acum!” care să ne urnească din loc.

A venit doctorul, draga mea!

Ce spui? Decizia ta este …

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi fă-ţi curaj să-ţi răspunzi! Aşa cum meriţi…

Distribuiți vă rog
[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Sanatate mintala

[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Distribuiți vă rog

Am ales azi să vorbim despre femeie. Nu insa orice fel de femeie, ci aceea speciala. Femeia abuzata. Fizic, psihic, sexual, si emotional.  Mai exact, am ales sa discutam despre ea, din perspectiva barbatului diagnosticat cu psihopatie. L-am ales ca „ambasador”, pe domnul Alin Les.

Interviu cu Alin Les – psiholog expert criminolog

Spuneti-ne, va rog, ce reprezinta psihopatia si care sunt cauzele care stau la baza aparitiei ei?

Alin Les: Este foarte buna intrebarea, mai ales ca si studentii mei de la master au avut ca temă de portofoliu sa arate diferenta intre psihopatie si sociopatie.

Psihopatia are, deci, mai multe denumiri. Din start, literatura de specialitate clinica si criminologica afirma ca nu este nici echivalenta tulburarii de personalitate antisociala (DSM 5), nici a sociopatiei (cu care are in comun anumite aspecte).

Cumva, se intersecteaza cu continutul echivalent ei in ICD 10, tulburarea disociala de personalitate. Si nu, nu este identică cu tulburarea asociala de personalitate, adica cea care se refera la izolare, singuratate. Ca le-am eliminat pe cele care nu sunt, sa vedem ce este psihopatia.

Pe scurt, este o afectiune. Si tin sa subliniez acest lucru. Nu este o boala, nu este o tulburare psihica, nu este ceva contagios, in sens medical. Este o afectiune care influenteaza comportamentul in trei registre esentiale ale functionarii sociale: emotional, interpersonal si comportamental.

Daca tinem cont ca cel mai important aspect al psihopatiei nu este comportamentul antisocial, ci deteriorarea starii emotionale, atunci mergem acolo unde ne spun specialistii: cauza este genetica intr-o proportie de 25-55%. Adica gena psihopatiei o primim de la mama, stiintific demonstrat. Mai departe, o „prelungim” in proportie de 10% prin situatia, conjunctura, contextul ivit, si o finalizam, in procentaj de 40%, cu activitati si actiuni voluntare, premeditate.

Deteriorarea starii emotionale inseamna ca emotia nu mai are miez, ci doar coaja. Nu mai simtim greutatea cuvintelor care reprezinta temele esentiale ale vietii: iubirea, moartea, valorile morale, frica, s.a.m.d. Neglijenta familiala, abuzurile emotional, psihologic, sexual, toate pot duce la psihopatie, nu direct, ci prin efectele ei: lipsa remuscarii, lipsa sentimentului de vinovatie, nepreocuparea pentru sentimentele celuilalt, schimbarea deasă a prietenilor, aspecte ce tin de narcisism si exacerbarea Egoului (egodistonie), lăudăroșenie că face și drege, dar nu rezolvă mare lucru, fermecător sau cu șarm superficial, adică un val de simpatie flamboaiantă peste masca purtată, impulsivitatea, plictiseala, acțiunile rapide, bruște;  toate acestea indică faptul ca X prezintă tendințe psihopate.

Este vreo diferenta intre psihopat si un barbat agresiv?

Alin Les: Pertinentă întrebare! Persoana cu psihopatie include tendintele impulsive si controlul comportamental scazut in actiunile sale, care pot duce, individual, la acte de agresivitate. Cumulate cu lipsa remuscarilor si a vinovatiei, da, pot duce la tendinte agresive si chiar acte de agresivitate.

Pe de alta parte, individul agresiv nu trebuie sa fie musai psihopat. Poate fi, in urma unui temperament mai impulsiv, si asta sa fie amprenta unui mecanism de aparare; poate fi vorba de includerea intr-o tulburare de personalitate, cum ar fi cea pasiv-agresiva sau borderline, sau chiar antisociala.

Astfel ca, punandu-se problema astfel, observam niste diferente. Daca intram in detalii, avem doua tipuri de agresivitate: reactiva (sau impulsiva, sau afectiva) si instrumentala (sau premeditată, sau orientata spre scop). Acum, cand folosesti agresivitatea reactiva sau impulsiva ca si persoana care ai tendinte psihopate, ii vei pedepsi pe ceilalti pentru ca stau in calea ta, vei fi lipsit de relatii armonioase, speranța ta de viață va fi una scăzută și, important, riscurile fizice nu te vor ocoli. Cand vei folosi agresivitatea cu tinta spre un scop anume, impiedici relatiile interpersonale, dar si faci posibilă preluarea resurselor altora.

Cum isi „agata” psihopatul prada?

Alin Les: Exista tipologii de psihopati. Din studiul si observatiile mele clinice, exista mai multe tipuri: psihopatul de scurta durata, adica cel care tinteste un bun, marcarea unui teritoriu sau satisfacerea unei dorinte, inclusiv cea sexuala; psihopatul de durata medie, care te poate avea in vizor pentru diferite beneficii, pana cand isi gaseste o „prada” mai buna pentru gusturile si nevoile sale subiective; mai exista psihopatul pe termen lung, cu care salasluiesti in casa ca partener, relatie de afaceri, job, si despre care iti poti da seama la un moment dat ca „ceva nu e in regula” si comportamentul lui poate sa fie diagnosticat în sfera psihopatiei, dar te resemnezi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

La intrebarea concreta „Cum?”, raspunsul studiilor stiintifice arata faptul ca te simte ca pradă. Pe baza a ce? A feromonilor. Ganditi-va ca intr-un studiu al lui Glenn, Guzban si Raine din 2011 s-a pus problema costurilor si beneficiilor asociate trasaturilor psihopatiei. Stiti la ce concluzie s-a ajuns? Cu cat esti mai promiscuu sexual si ai mai multe relatii de scurta durata, cu atat mai mult ai un „succes reproductiv ridicat”, dar si posibilitati reduse de a lasa urmasi si o stabilitate familiala.

Intotdeauna un psihopat, pentru ca din perspectiva psihopatologiei evoluționiste este un adaptat la mediu, va identifica, prin selectia intuitiei, a mirosului si a experientei, „produsul slab” din societate pe care are credinta ca il poate exploata.

Devine psihopatul obsedat de victima sa, sau este vorba despre o iubire adevarata, greu de inteles pentru noi, „femeile de rand” 🙂 ? Cum se manifesta aceasta obsesie, daca exista?

Alin Les: Poate deveni obsedat de „victima” sa, dar pe care nu o mai percepe ca pe o victima, ci ca pe un bun al lui, care i se cuvine natural. Logica lui „mie mi se cuvine”, exista mai ales aici. Nu stiu daca aceasta obsesie are un tipar de manifestare, insa ce este cert este faptul ca, daca i-ai picat cu tronc ca femeie, sau chiar ca barbat (pentru ca avem si femeia cu tendinte psihopate, diferita de femeia cu tendinte antisociale), individul cu tendinte psihopate se va „incolaci” in jurul existentei tale prin multa vorba (volubilitate), prin sarmul si farmecul superficial, de care va vorbeam mai sus, prin sentimentul grandios al propriei valori, adica „eu sunt cocosul, grandele din parcare, centrul universului tau, cel care stie de toate si totul etc.”, folosirea constanta a minciunii (minciună patologică) și aici va trebui să identifici cu acuratețe sursa minciunii; adică e fie cauză, fie efect, fie simptom.

Acesta te va manipula și te va induce în eroare tocmai pentru a câștiga teren și „guri de aer” în ceea ce privește interesul lui pentru tine, manifestat prin „obsesie” (care nu trebuie să fie neaparat inteleasa in sensul de patologie); afectele lui, sau emotiile, vor fi destul de superficiale, adica fara greutate in plan real, stafidite, daca vreti ( 🙂 ), ori manifestarea contrara a sentimentelor produce confuzie; prin lipsa empatiei care, prin coroborare cu emotiile sarace sau superficiale se poate asocia cu „o mai buna abilitate de a profita de ceilalti”, dar si cu o abilitate crescuta de a atinge niste obiective personale; prin prezenta indiferentei.

Toate aceste elemente, în momentul in care se introduc in malaxorul tintei pentru a iesi potiunea magica, dau forma necesara de manifestare emotionala, interpersonala si comportamentala.

In schimb, mai putem avea persoana narcisica sau borderline care sa prezinte trasaturi mai accentuate de personalitate in directia tendintelor psihopate. Cu alte cuvinte, vom observa la acest barbat mai mult latura narcisica ce te poate obseda pe tine, ca femeie. Iar tu, din posibila „agresoare” (iesit la vânat), să devii victimă.

Obsesia nu tine doar de persoana cu tendinte psihopate, ca „agresor”, ci si de partea feminina care, de cele mai multe ori, exploateaza prin seductie partea narcisica a barbatului. Si-atunci nu mai poti controla ceea ce se intampla. Amandoi pot deveni fie propriile lor obsesii, fie doar unul obsesia celuilalt.

Per total, poate exista o iubire adevarata intre o persoana cu tendinte psihopate si o alta persoana, pentru simplul faptul ca „persoana 2” din cuplu se va ralia trasaturilor mai puternice si mai accentuate de personalitate ale persoanei cu tendinte psihopate. De unde si urmasii si transmiterea genetica a psihopatiei.

 Ce inseamna, pentru un psihopat, dragostea?

Alin Les: Poate însemna și adaptare, și țintă, și acoperiș, și plapumă, și posibilitatea de avansare într-o funcție ierarhică, tot ceea ce intră sub zodia manipulării.

Care este reactia obisnuita a psihopatului, in momentul in care este demascat, si tras la raspundere pentru faptele sale? Ce pericole o pasc pe femeia care i-a fost partenera, in cazul in care decide sa rupa relatia?

Alin Les: Nu recunoaste nimic. La fel ca toti cei din sfera tulburarilor de personalitate. Daca ii expui problema intr-un cadru oficial, cu tact si liniste, cu simt de raspundere, profesionist, cu autoritate si promptitudine in voce, ai anumite sanse sa-ti recunoasca, secvential, fragmentar, nișatic, anumite aspecte.

Capacitatea de autoreflexie existentiala trebuie sa existe la astfel de persoane pentru o recunoastere, chiar si tacita. Nu trebuie sa avem asteptari. În schimb, femeia care se decide sa rupa relatia poate avea parte, concret, de: bataie, amenintari, injurii, remuscari induse de individ, membrii propriei familii sau ai familiei lui (asta în cazul în care au fost mai apropiați), hărțuită în diverse forme, „invitată” de el să reia relația.

O stima de sine exagerata la individul psihopat, cand pe fata-cand voalata, combinata cu farmecul superficial, manipularea si sentimentul grandios al propriei valori, dau cel mai de succes randament. De obicei, individul cu psihopatie își calculează foarte bine pașii. Persoana cu sociopatie, în schimb, își exprimă mai des predispoziția spre violență și impulsivitate.

Exista sanse, din punctul dvs. de vedere, ca un psihopat sa fie „tratat”? Daca da, in ce constau acestea?

Alin Les: Individul cu trasaturi de psihopatie nu se trateaza. Psihopatii se identifica cu ajutorul lupei specialistului in psihologie clinica. Dupa ce l-ai identificat, te aperi, atacand exact in directia in care te ataca si el.

Precum la fotbal: cea mai bună apărare este atacul. Un psihopat trebuie ținut în șah cu armele lui, dacă vrei o luptă. Dacă vrei să fugi, atunci, fugi. Deci, indiferent ce alegi între „Luptă sau fugi!”, trebuie să o faci cu strategie. Ori pentru asta te duci la acel specialist care a realizat cel puțin o evaluare criminologică în sfera psihopatiei și, mai mult, a fost acceptată de instanță.

Haideti sa discutam acum despre femeia victima a unui psihopat. Exista o categorie anume de femei care intra in relatii cu acesti indivizi? De ce sunt aceste femei o prada usoara?

Alin Les: Femeia victimă a unui individ cu tendințe psihopate este credulă, indiferent că victima este expansivă, extravagantă, tânără, la vârsta a doua, cu sau fără resurse financiare, văduvă/divorțată/singură/cu copii ș.a.m.d.

Victima credulă este victima care are convingerea că lumea este frumoasă, trebuie să acorzi fiecărei persoane câte o șansă, chiar mai multe, dacă se impune, idealistă, conformistă, manipulabilă, ușor de detectat în Universul psihopatiei prin markeri fizici, cum ar fi o față plăpândă, ochi blajini, expresie a feței ce aduce a compasiune/milă, un mers nu atât provocator, cât seducător, ce invită, fie că este puternic/pregnant sau suav etc.

Dacă persoana cu psihopatie seduce, arma ei bumerang este tot seducția. Femeia narcisică, iarăși, este o partidă bună pentru individul cu psihopatie. Cumva, la nivel mental, femeia victimă îi transmite bărbatului, la nivel comportamental, liberalizarea prostituției și a sexului animalic.

Atunci intră în funcțiune fantasmele sexuale cu rol predominant inconștient care vor cere actul. Ori actul sexual în fantasma individului psihopat este mereu perfect, perfecționist, excelent. Și în pat vor fi la fel.

Satisfacerea propriei dorințe se cumulează cu cea a femeii tocmai pentru a reitera actul sexual. De ce? Pentru că, în fantasmă, actul este întotdeauna perfect. Perfecțiunea se vrea atinsă și în Real, nu doar în Imaginar. Trebuie să ne gândim așa: că ei nu au nimic de pierdut, cu excepția libertății.

Ce o tine pe femeia-victima, prizoniera intr-o relatie cu un psihopat, si cand ajunge ea, din experienta dvs.,  sa renunte la relatia cu agresorul?

Alin Les: Renunță la agresor când își dă seama că nu-l poate schimba. Că i s-a produs prea multă suferință emoțională și psihologică, pe care n-o poate demonstra celorlalți, dar despre care s-a plâns celor cunoscuți care au încurajat-o să rămână în relație, pentru diverse motive și motivații.

De obicei, femeia cu mai puțină carte, adică cu un QI mai mic, stă în fața agresorului și îi ține piept cu preconceptele familiei din care vine, prejudecățile aferente, convingerile ei despre viață și misiunea într-un cuplu, relație sau familie.

În schimb, femeia cu un QI mare știe că, dacă rămâne în relație, individul cu psihopatie va trece cu tăvălugul emoțional, interpersonal și comportamental peste ea. De obicei, ea pleacă după ce și-a luat toate măsurile de precauție, atât cât se poate.

Când mai renunță? Când sexul nu mai este „sex de datorie”, ci viol. Când soțul, partenerul consensual, iubitul, amantul, te violează, atunci ți-ai început la nivel psihic, oficial, ratarea. Sentimentul ratării, al anulării ca ființă umană, al urii, al umilinței, vor intra în funcțiune.

Dacă o ține ceva, o ține o situație financiară grea, adică banii. O ține un copil cu deficiențe. O ține un părinte în spital. O ține o amenințare. O ține un șantaj. Și multe altele. Dar, mai mult, o țin interpretările ei, ca victimă, despre toate cele enumerate. Și aici vorbim despre interpretările iraționale.

Care ar trebui sa fie, din punctul dvs. de vedere, reactia corecta a victimei, ca urmare a abuzului?  Sa se razbune pe psihopat, (sa ii faca ea insasi rau fizic, sau sa apeleze la terti care sa-l ameninte, etc) sau sa respecte numai partea legala? Va intreb acest lucru pentru ca sunt foarte multe persoane care le condamna pe victime pentru faptul ca „nu le vin de hac”, si de aceea acestia continua sa le distruga vietile.

Alin Les: Ca să „vii de hac” unei persoane cu psihopatie, mai întâi trebuie să te convingi că persoana este, clinic, prin diagnostic, în acest registru al psihologiei clinice/psihopatologiei. Asta înseamnă să te prezinți la un specialist și să-i expui problema.

Individualizarea cazului este esențială. De obicei, psihologul criminolog are studii în sfera științelor penale, criminologiei, victimologiei, și atunci fie îți „eliberează” o „rețetă” de pași prin care ai putea să-ți salvezi (nu e prea mult spus) destinul, fie îți recomandă un avocat specializat în această direcție.

Este indicat să se urmeze anumiți pași specializați de ieșire din cercul vicios, nu din auzite! O analiză/evaluare psihologică a personalității tale, ca victimă, mă poate ajuta pe mine, ca psiholog criminolog, în a-ți oferi un plan de reușită.

Trebuie să avem în prim-plan faptul că, de obicei, un individ cu psihopatie nu se lasă până nu obține ce și-a propus. Se aseamănă foarte mult cu individul sociopat. Ori psihologul criminolog și avocatul, meticuloși deopotrivă, au ca oponent însăși expresia meticulozității, a riscului calculat și a premeditării.

Care ar trebui sa fie reactia victimei, in clipa in care se reintalneste cu agresorul, din intamplare, dupa ce avut loc separarea, ca urmare a unui abuz, si cum ar trebui sa se comporte aceasta, daca agresorul o cauta insistent, spre impacare?

Alin Les: Atâta vreme cât persoana cu psihopatie este încadrată în sfera tulburării de personalitate antisocială, suferă de lipsa empatiei calde și este persoana fără conștiință, ca femeie-victimă este indicat să:

  1. eviți defensiv și non ofensator victima, dacă te-a văzut/observat în mers sau în trafic;
  2. să ai pregătit telefonul pentru 112;
  3. te asiguri că porți la tine un spray lacrimogen (poate fi achiziționat din magazine de specialitate, fără condiții impuse);
  4. să ștergi automat sms-urile, emailurile de la acesta dacă, între timp, ți-a aflat noul număr de telefon sau noul email, fără a le citi! Un print screen este suficient;
  5. dacă se insistă cu telefoane, sms-uri sau emailuri, consulți specialistul fie psiholog, fie avocat, fie deopotrivă și reiterați un nou plan;
  6. îți anunți familia: frate, mamă, soț, veri etc. O sursă de forță trebuie să existe în jurul tău. Efectul constă în protecție, diminuarea fricii, angoasei, somatizării, temerii că ți se poate întâmpla ceva rău;
  7. anunți poliția, dacă ești într-o zonă de sat, și porți permanent un telefon mobil. Dacă nu există această posibilitate, încearcă să eviți drumurile care nu trebuie făcute. Dacă nici asta nu e posibil, este vital să vorbești frumos, ca și cum nu s-a întâmplat ceva vreodată. Este posibil să ai în față o persoană cu gândul răzbunării și, atunci, e indicat să eviți reacțiile care pot conduce la un act criminal.
  8. îți cunoști vulnerabilitățile și să ți le exploatezi la maximum, în sens pozitiv, cu ajutor de specialitate;
  9. înveți lupte de corp, dacă ești mai tânăr. Îți pot fi de real folos;
  10. îți amintești constant că, orice ai alege să faci într-un moment anume, viața este cel mai important dar și are prioritate înaintea a toate. Pentru că acest cuplu, „agresor bărbat cu psihopatie – victimă femeie” poate fi transformat în orice moment fie în „agresor femeie cu psihopatie – bărbat victimă” fie în „victimă femeie agresor – victimă bărbat agresat”.

Domnul Alin Les va poate oferi sprijinul dumnealui. Il puteti contacta la:

Cabinet Individual de Psihologie „Alin Leș”
& Laborator Poligraf
tel 0758 806 541
office@alinles.ro

 Prof. asociat Alin Leș

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeile astea două AU FOST OMORÂTE, nu au fost victimele unor fapte penale! O-MO-RÂ-TE!

Relatii

Femeile astea două AU FOST OMORÂTE, nu au fost victimele unor fapte penale! O-MO-RÂ-TE!

Distribuiți vă rog

Săptămâna aceasta au fost ucise 2 femei. Mame. Era să scriu FEMEI, dar nu era de ajuns. Mai clar de atât, au fost ucise 2 FEMEI-MAMĂ. Şi atenţie, au fost ucise, nu au murit! Spuneţi păcatului pe nume, oameni buni! Nu daţi nume mai puţin dramatice unor fapte absolut abominabile! Şi nu îndulciţi cafeaua cu miere, ci cu amintiri! Amintiri reale!

Femeile acestea două, mame pe deasupra, sau mai presus de orice, au fost omorâte. De bărbaţii cu care făcuseră copii, nu păpuşi din cârpe sau bebeluşi din plastilină. Şi copiii ăştia au rămas singuri pe lume. Îl au pe Dumnezeu, vor spune unii, şi El le va purta de grijă. Eu nu aş putea vreodată să îi contrazic, dar asta nu înseamnă că ei nu vor rămâne cu sechele adânci. Nu înseamnă că se vor pleca pe genunchi şi le va fi alinată suferinţa. Aşa, la o strigare către Dumnezeu. Sunt mici, şi asta e şi mai grav!

În faţa morţii, nimeni nu vine cu tonele de cărţi după el, şi în cer nimeni nu se duce cu legislaţia atârnându-i de gât!

Nu vreau să dezbat acum subiectul copiilor, ci vreau să conştientizăm cu toţii gravitatea faptelor acestor bărbaţi. Ei AU OMORÂT, nu au comis o crimă sau o faptă penală, în urma căreia s-a constatat decesul victimei! Să nu mai îndulcim păcatul, folosind termeni de specialitate! Să fim OAMENI şi să lăsăm la o parte cărţile după care învaţă cei ce fac şi desfac legea, şi să recunoaştem că în faţa morţii, nimeni nu vine cu tonele de cărţi după el, şi în cer nimeni nu se duce cu legislaţia atârnându-i de gât!

Haideţi să spunem păcatului PĂCAT şi anume omorului OMOR! Să ne trezim la realitate, arătând cu degetul fapta, nu gestul. Omorul NU  e un gest, să ne fie clar! Omorul e ceea ce bagă în mormânt, nu în închisoare, unde tu, cel care ai comis o crimă, ai dreptul să mănânci, să bei, să foloseşti telefonul, să dormi, să te trezeşti, să fii vizitat!

Femeile astea două nu-şi vor mai vedea niciodată copiii! Nu vor mai vedea lumina zilei, vor putrezi şi îşi vor lua adio de la lume!

Nu ştiu câte femei mai trebuie să moară, ca justiţia să-şi facă treaba, şi nu o spun aşa, într-o doară! Când eu am trecut prin iad, poliţia m-a întrebat ironic:

„Şi ce vrei, domnişoară, să-ţi facem, dacă te-ai încurcat cu un nemernic? Ce, noi suntem ca-n America, să te păzim zi şi noapte? Nu te va omorî, stai liniştită, doar te ameninţă, să te sperie! Mergi mereu însoţită şi data viitoare ai grijă cu cine te încurci!”

Era acum 13 ani. Nu, nu s-a schimbat de atunci mare lucru! Încă aud cazuri parcă trase la indigo! Nu spun că poliţia nu-şi face treaba, pentru că în Bucureşti am găsit sprijin mult peste aşteptările mele, deci există şi oameni care-şi fac meseria cum trebuie, însă sunt excepţiile, nu regula! Există, în schimb,  o majoritate care acuză femeile că stau, că se întorc, că se „încurcă” cu nemernici!

Unul dintre poliţiştii cu care am stat de vorbă atunci mi-a replicat zâmbind:

„Dar ce-ţi făcea diferit, de nu te puteai rupe de el? Că un penis au toţi!”

Pentru acel om al legii, singura problemă era să afle detalii din dormitorul femeilor pline de sânge şi de vânătăi, nu să-şi mişte picioarele, ca să nu zic altceva, şi să-l caute pe cel care putea să îmi ia viaţa!

Din păcate, suntem jignite, batjocorite, ironizate şi lăsate să aşteptăm ore întregi pe holurile secţiilor de poliţie, „să vă mai gândiţi dacă îi faceţi plângere penală, că e foarte complicat, şi asta implică drumuri pe la noi dese, să afle facultatea, părinţii!”

Da, domnilor poliţişti, noi suntem proastele care ne întoarcem repetat la cei care ne oferă ceva mai bun sexual decât alţii.

Ştiţi ce?

Violuri şi pumni.

Picioare şi tăieturi pe mâini. Cred că dumneavoastră tare v-aţi amuza să vă vină fetiţa acasă tăiată şi tremurândă. Tare v-ar amuza să o vedeţi pierdută, cu privirea în gol şi dezbrăcată de sine….

De ce stă femeia cu bărbatul care o agresează? Povestim mâine despre asta, dar până atunci, SPUNEŢI CRIMEI PE NUME!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Cine sunt cei mai urâţi oameni?

Relatii

Cine sunt cei mai urâţi oameni?

Distribuiți vă rog

Am fost de mulți oameni jignită. Rănită. Lovită cu pumni si cu picioare. Tăiată. Pe trup si pe suflet.
De mulți condamnată. Că vorbesc prea mult. Că vorbesc prea puțin. Că fac prea mult. Că fac prea puțin. Că dau prea mult. Că dau prea puțin.
Am fost,  la rândul meu, cea care a rănit si a condamnat. Mi-am cerut iertare. Imediat sau la ani distanță.

Am înțeles că nimeni nu e perfect, si imperfecțiunea nu e o defecțiune. 🙂 NU , nu sunt defectă, ci umană. Roboții sunt cei care nu greșesc, spuneau mulți, odată. Uite că s-a dovedit că până si ei dau eroare. Si culmea, si ei sunt creați tot de oameni. Imperfecți . Oricât de perfecți s-ar crede.
Am început cercetarea de sine acum 2 ani, când am decis să urmez formarea în terapie de familie si cuplu. Am ales să învăț de la cei mai buni. Oricât de greu ar fi. Am ales să accept că fără a mă vindeca eu însămi,  n-am să pot ajuta la vindecarea niciunuia din clienții mei. Şi nu, nu sunt nebună sau proastă, dacă apelez la un psihoterapeut. Ci sunt smerită. Smerit înseamnă să nu te crezi Dumnezeu. Să te încrezi ÎN Dumnezeu. Să nu te crezi suficient de bun încât să nu ai nevoie de ajustări :).
Toți suntem imperfecți. Niciunul nu iesim din tipare.
V-am spus despre mine, să vă pot spune despre voi. Am trecut pe acolo. Prin iad. Am judecat si am fost judecată.
Dar a venit o zi în care am decis să înțeleg. Fără să-mi pese dacă voi fi înțeleasă. Si minunea s-a întâmplat: în  clipa în care am lăsat garda jos, si am decis să caut motivul pentru care oamenii mă urăsc, mă judecă sau mă condamnă, am înțeles că acei oameni suferă. De pe urma unui trecut de care sunt sau nu răspunzători. Ce am eu de făcut,  ca om condamnat, este să pun limite oamenilor din viața mea, nepermiţându-le să mă mai rănească. Nicidecum să mă răzbun pe ei sau să le plătesc cu aceeași monedă.
Am înțeles că Hristos a murit pentru toți şi ne iubește pe toți la fel. Chiar dacă ale noastre comportamente Îl rănesc pe El sau îi rănesc pe ceilalți.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Un părinte care are un copil ascultător şi altul rebel, nu-l iubește pe unul şi îl urăște pe celălalt.  Îi iubește pe amândoi, dar le dă dreptul să-şi aleagă singuri drumul în viața. Un părinte îşi va ierta copilul, indiferent ce ar face. Îl va primi cu brațele deschise, oricând s-ar întoarce smerit, înapoi, acasă. Aşa e şi Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu e aşa, eu de ce îmi iau dreptul să fiu inversul Lui, apoi să mă aştept să fiu înțeleasă şi iertată?
Dragii mei, oamenii cei mai răi pe care i-ați întâlnit sunt oamenii care au suferit cel mai mult!
Ei se comportă azi, aşa cum altcineva s-a comportat cu ei, cândva. Toți învățăm din modele. Prin imitație. Oamenii aceştia au învățat să lovească pentru a putea supraviețui. Au învățat să nu-si exprime sentimentele pentru a putea trăi. Pentru că nu era nimeni acolo să-i îmbrățișeze şi să-i valorizeze.
Cei mai răi oameni nu sunt cei care te lovesc cel mai mult, ci lovesc mult pentru că au avut în viața lor oameni care i-au lovit.
Nu vă spun să admiteti sa fiți abuzati, spun însă, să înțelegeți si să iertați!
Iertarea nu presupune reluarea relației cu persoana care v-a rănit, ci presupune acceptarea faptului că omul acela este creația lui Dumnezeu, cum şi voi sunteți. Şi avem datoria de a asculta povaţa Celui care a murit pentru noi:
„Iubiți-vă unii pe alții cum v-am iubit Eu!”
Avem un liber arbitru. Să-l folosim spre a vindeca, nu spre a răni!
Să ne punem Aripi de drum, si să pornim spre iertare! La capătul drumului ne așteaptă mereu pacea!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Oameni cu aripi

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Distribuiți vă rog

 „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”  îmi pare motto de scrie pe uşa cabinetului de dăruit viaţă…

Despre Simona Pop  am aflat de pe Facebook. Întâmplător, aş spune eu; cu un scop bine determinat, ar spune Dumnezeu.

Citeam un articol despre cancer şi, răsfoind file de viaţă ale altor femei, am dat peste aripile ei. Cancer şi credinţă.

Despre Simona nu ştiu să vorbesc. Tot ce pot să vă spun că m-am uitat sute de minute la pozele ei, la cuvintele ei, la viaţa ei. Scrisă de acelaşi Dumnezeu pe care mulţi dintre noi Îl uităm prin sertare prăfuite. Îl ignorăm sau Îl detestăm. Ori Îl blestemăm pentru deciziile noastre proaste. Pentru care devine responsabil întotdeauna Cel ce ne-a dat dreptul să alegem propriul drum.

Mi-am făcut curaj, după câteva ore de citit povestea ei, să o rog să ne înveţe despre Iubire. Despre credinţă, adevăr şi feminitate. Prin toate, dragii mei, au curs picături de cancer. Azi, Simona ne injectează în vene sânge de Dumnezeu. Sperând că vom deveni dependenţi de El pentru totdeaua.

O poveste despre Dumnezeu şi oameni, cu oameni născuţi din Dumnezeu, nu din Big Bang-uri sau maimuţe.

Aripi de drum: Simona, eşti cu sufletul la terapie intensivă. Am citit despre motivul pentru care ţi l-ai dus acolo:  Pentru că „Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…”

Cât de grea e vindecarea lui, şi care sunt tratamentele pe care ţi le aplică Medicul tău personal?

simona-cancer-negru-suc

Simona: Spun adesea ca am purtat cancerul in suflet… L-am purtat si crescut  vreme lunga, ca o buna gazda, pana mi-a parazitat trupul. Am fost bolnava de nemultumire, plina de mandrie, insetata dupa lucruri materiale si cu inima lipita de vise desarte. Am cautat sa agonisesc sub stele, fara sa ma gandesc cat de jos cladeste Cel ce zideste sub soare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cand simti fiorul rece al mortii in ceafa, un sentiment ciudat te invadeaza, iar viata incepe a ti se derula sub ochi. Pe patul de spital a inceput terapia sufletului meu – lent si chinuit. N-am agonizat in dureri trupesti, ci sufletesti. Valul de pe ochii mei incepea sa cada. In fata mea se se petrecea o alta realitate – o realitate pe care pana atunci o negasem.

Am inceput sa constientizez muntele de binecuvantari ascuns de zidul nemultumirilor mele, neputinte mascate de mandrie si desertaciunea viselor cladite pe nisipuri miscatoare. Dumnezeu a inceput sa imi descopere o alta fata a lucrurile si cu maini blande mi-a legat inima cu Cuvinte Sfinte. Am trait, am absorbit si am respirat fiecare Cuvant al lui Dumnezeu, fiecare soapta care imi aducea alinare, fiecare verset ce lasa vindecare peste sufletul meu.  M-am hranit cu mana cereasca desprinsa din pagini de scripturi, m-am vindecat si inca ma vindec cu credinta.

Aripi de drum: Cancerul este un diagnostic crud. De care toţi ne temem. Mulţi se întreabă cum de Dumnezeu, dacă e Dragoste, poate admite ca ai Lui copii să treacă prin chinuri cumplite?! Care e răspunsul tău la această întrebare şi cum ai ajuns la el?

Simona: E un diagnostic crud si pentru mine a fost egal cu moartea. Intr-un fel pot spune ca am si murit,  primind o noua viata, in acelasi trup, dar ca si o alta persoana. Daca ar fi sa dau cancerul inapoi, as refuza cu vehementa!

Da, Dumnezeu a fost, este si va fi dragoste, motiv pentru care in noiembrie 2015 m-a avertizat in privinta vietii mele prin cuvinte clare, precise si fara echivoc. A fost o voce care mi-a spus asa:

 „Daca tu  si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu vei te vei imbolnavi de o boala grava cum ar fi cancerul… ”.

 Am refuzat sa cred ca un Dumnezeu care este dragoste poate trimite astfel de avertizari dure. M-am rugat incercand sa alung imaginea „diavoleasca” ce isi facea loc in mintea mea, am sters cu buretele totul si nu m-am intrebat nici o clipa ce ar fi de reparat la viata mea ?! O luna mai tarziu,  cancerul mi-a napadit trupul.

Tarziu de tot am inteles ca Dumnezeu meu, motivat de foarte multa dragoste, a permis o asa crunta suferinta peste viata mea. Nu regret, dimpotriva, ii multumesc! Suferinta mi-a purificat inima, mi-a triat valorile si mi-a cernut prietenii. Pe drumul durerii am cules mai multe roade decat lacrimi, Dumnezeu mi-a separat lucrurile de pret de cele fara pret. Cand privesc in urma, fara cancer, as fi detestat persoana care urma sa devin…

Aripi de drum: Am început  cu suferinţa. Vreau să-mi povesteşti acum despre bucurie. Ce înseamnă ea pentru tine şi în ce lucruri, activităţi şi/sau oameni, o găseşti?

Simona: O data cu cancerul, am incetat sa mai incerc sa cumpar bucuria. Ea nu se gaseste in vitrinele magazinelor frumos ornate si nici pe coperti de reviste glossy. Bucuria nu e ceva ce se castiga cu bani, nu are nici o baza in lucrurile materiale si e departe de visele nostre schiloade. Bucuria despre care vorbesc eu, se cultiva. Bucuria despre care vorbeste societatea, e contrafacuta.

Cancerul mi-a adus intelepciune, invatandu-ma care e sursa adevaratelor bucurii. O gasesc la mine in inima in fiecare dimineata cand deschid ochii si pot sa vad, deschid gura si pot sa vorbesc, imi intind picioarele si pot sa le misc. Bucuria o adun din parfumul strugurilor tomnatici, din frunzele ruginii patate de soare, din picuri de ploaie agitati si apus cu zambet cald. Bucuria e in ochii persoanei dragi, in miros de cafea fierbite si cuvinte ce zidesc.

Privesc cu alti ochi bucuria si imi impun sa o caut in frumosul fiecarei zile, in detaliul oricarui lucru, in tot ceea ce nu are pret. In spital, as fi dat toti banii din lume sa pot simti gustul capsunilor de vara… fie ca mancam nisip, fie fructe, nu era nici o diferenta de gust… Acum ma bucur sa stiu ca exista lucuri pe care Dumnezeu le-a creat sa am eu un stop de fericire!

Aripi de drum: Văd tot mai mulţi oameni care, nedescoperindu-şi misiunea personală, trăiesc plini de resentimente şi amărăciune. Cum ţi-ai descoperit tu menirea, şi care au fost paşii parcurşi ?

Simona: In fiecare din noi a fost pus ceva special. In fiecare inima sunt ingropate daruri sfinte si abilitati unice. Cu totii avem ceva ce ne pasioneaza, dar nu toti facem ceea ce ne pasioneaza. Am stiut dintotdeauna care sunt talantii mei, dar am incercat cu ardoare sa monetizez oricare din calitatile mele. Am esuat dramatic, pentru ca nu m-am nascut pentru asta.

Refuz sa cred ca traiesc pe aceasta lume doar pentru a vietui asa cu mi-am imaginat eu, inchizand ochii la cei din jur.

In urma cu 6 ani pe o lista cu motive de rugaciune am notat timid ca imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea experiente cu El, cuvinte si mesaje, dar si o vocatie divina. Nu stiam atunci pentru ce ma rog, dar iata-ma acum: am o experienta scrisa cu degetul lui Dumnezeu, am cuvinte aspru incercate si pasesc spre vocatia pe care El a pregatit-o pentru mine. Pot spune ca acum sunt intr-o misiune in care alerg sa vorbesc despre El si povestea care mi-a dat-o in dar. Dar pana aici, au fost dureri, lacrimi, rugaciuni si staruinte.

Cred ca totul incepe cu un simplu „Doamne, ce ai vrea de la viata mea?„

Dand ragaz si asteptand cu credinta, in taina, raspunsul nu va intarzia sa apara, dar e nevoie de urechi deschise, inimi sincere si renuntare la vise pamantesti…

 Aripi de drum: Cum îi îndemni pe tineri să îşi descopere vocaţia?

Simona: Sunt 4 elemente estentiale: Cuvant sfant, rugaciune, pustiu si renuntare. Reteta e simpla, dar intodeauna implica pustiul si renuntarea.

Retrage-te in pustiu, caci acolo vocea lui Dumnezeu se aude mai clar ca niciodata. Apropie-te de natura, unde poti vedea maretia Creatorului. Paseste in pustiu de buna voie, nu astepta ca Dumnezeu sa te impinga spre destinul tau. Te asigur, ca din prea multa dragoste, o va face. Poate fi pustiu financiar, al relatiilor, al remuscarilor, al durerii… Pustiul poate avea o multime de forme, dar aduce cu sine multe lectii pretioase.

Te retrage dar, te hraneste cu Cuvinte Sfinte si indreapta spre cer rugaciuni sincere. Recunoaste-ti neputintele si cere ajutor!

 Invata sa renunti si incepe sa pasesti pe ape!

 Nu ai nevoie decat de lumina pentru pasul urmator. Dovedeste incredere si nu cauta sa planifici singur urmatorii pasi!

 Planurile lui Dumnezeu si deciziile bune vin intotdeauna insotite de pace…

Aripi de drum: Ce este pentru tine FEMINITATEA, într-o lume în care FEMEIA  a devenit parcă obiect de contrabandă?

simona-cu-sotul-ei

 Simona: Inca invat si eu ce inseamna asta, descopar si testez… aici nu pot sa dau definitii, daca as face-o, cel mai probabil as frange aripi. Imi place sa spun ca in fiecare suflet exista o frantura din cer, fiecare cu o stralucire aparte… Cand toti de vom reuni impreuna, bucatica mea cu bucatica ta vor alcatui frumusetea lui Dumnezeu.

Ma feresc sa leg feminitatea de forme si femeia de legi. Am fost create, educate si inzestrate diferit. Evit sa incadrez feminitatea in niste standarde patrate.

Dar totusi, sunt vehement impotriva hipersexualizarii femeilor in industria mass-media. Ma opun contrariata si oripilata la sloganul zilelor noastre cum ca „femeia si sexul vind.”

Aleg sa nu scrutez orizontul societatii actuale, ci imi atintesc ochii spre cer, incercand sa fac ca bucatica mea de cer sa aiba parfum de Dumnezeu. Cu maini curate, incerc sa lipesc de sufletul meu standarde divine, potrivindu-ma doar etalonului cuprins intre coperti de Biblii.

Aripi de drum: Ce este pentru tine DRAGOSTEA?

Simona: Oh… e greu sa dau un raspuns la asa o intrebare dificila. Cunosc asa de putin din ceea ce inseamna dragostea! Pot raspunde doar prin ceea mi s-a sa permis vad prin usa intredeschisa catre cer. Dragostea adevarata o vom experimenta abia in prezenta lui Dumnezeu. Aici jos, cunoastem in parte si experimentam in parte. Fiecare o percepem asa cum am primit-o.

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Incerc sa pasesc in ea, oferind-o in fiecare zi din viata mea.

 Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma!” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi!” si un „te iubesc!” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata, draga mea!” si un „Ma gandesc la tine!”

 Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine!” si „Te sustin!”

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dar toate acestea, nu sunt  altceva decat niste mici particule inca nedesavarsite…

Aripi de drum: Eşti o femeie foarte credincioasă. Noi, cele care ne-am predat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să suportăm ironia multora. Plecarea unor oameni dragi de lângă noi, ca urmare a deciziei de a-L urma pe Hristos. Ştiu cazuri în care femeile au acceptat relaţii cu bărbaţi care nu-L cunoşteau pe El, convinse fiind, sau sperând că îi vor întoarce la El. Ce spui despre această atitudine şi ce le sfătuieşti pe tinerele necăsătorite, în privinţa alegerii bărbatului potrivit?

Simona: Culeg cu drag fieare ironie, nota sarcastica si porecla batjocoritoare. Le culeg, caci vor fi nestemate in cununa ce ma asteapta sus. E important ca peste tot ceea ce culegem, sa semanam binecuvantare… Da, societatea actuala incearca a ne pune diverse etichete, dar toate aceste lucuri palesc in fata valorii adevarate pe care o pune Dumnezeu in fiecare inima.

Pentru tine, femeie care cauti barbatul potrivit, da-mi voie sa iti spun:

„Nu alerga dupa Feti-Frumosi cu intentii bune ce te amagesc cu iubiri contrafacute! Nu-ti vinde visele pentru lucruri materiale, te fereste, dar, de toate uraciunile care atrag privirile, tu ramai pura, caci “daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat”. Arunca-ti visele in bratele lui Dumnezeu si lasa-L sa-ti deseneze povestea de dragoste cu degetul Sau.

Crede ca barbatul pe care Dumnezeu ti-l pregateste, va fi alaturi de tine, cand un cancer iti va secera frumusetea. Barbatul pe care Dumnezeu il creste pentru tine, e un soldat in ogorul lui Hristos. Barbatul care il are Dumnezeu pentru tine, poarta in suflet viziuni sacre si vise curate. Barbatul tau va avea ochi luminosi si maini sfinte, pentru ca in pieptul lui, il poarta adanc inradacinat pe Dumnezeu…

Draga mea, nu-ti vinde visele, speriata de ziua de maine, si nu le culege din umbra acestei societati murdare. Tu pleaca-ti genunchiul, viseaza cu ochii lipiti de cer si umpe-ti sufletul cu dragoste indelung rabadatoare, plina de bunatate, dragoste smerita, izvor de pace, bogata in adevar – dragoste nepieritoare desprinsa din rai. Draga mea, tu cladeste-ti azi visele in rugaciune, nu te agata de lucruri desarte, ci lipeste-ti inima de Cuvant… cladeste-ti dragostea pe Stanca – unde nici cancerul n-o poate clatina!

simona-fluturi

 Aripi de drum: Când moare Dragostea, Simona?

 Simona: Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Aripi de drum: Am văzut pe site-ul tău o rubrică specială, „40 de ZILE DE RUGĂCIUNE”.   Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să alegi  acest „program” şi ce vei face cu el mai departe?

 Simona: L-am creat pentru mine si l-am aplicat in primul rand in dreptul meu… 40 reprezinta lupta. Noe a experimentat furtuna 40 de zile, Moise a petrecut 40 de ani in pustie, iar Isus a fost ispitit de Diavol 40 de zile.

In viata fiecaruia dintre noi exista o lupta cu pustiul. Fie ca este vorba de un pustiu al durerii, al relatiilor sau financiar, pustiul este locul in care cresterea este dificila, apa este putina si înaintarea greoaie, caci nu vezi capatul drumului. Pe langa durere, frustrare si seceta sufleteasca, pustiul ne testeaza, ne purifica si ne solicita o autoanaliza si retrospectiva. Pana vom ajunge la forma si caracterul dorit de Dumnezeu, inca vom zabovi in pustiu. Pustiul este un loc al formarii si al definirii caracterului. Totodata, pustiul este insotit de ispita si cere rugaciune.

Noi, oamenii, avem impresia ca o data ce am terminat cu rezolvarea unei probleme, nu ne vom mai confrunta cu ea niciodata. Tratamentul pentru cancer se face in doze de ATAC si CONSOLIDARE. La fel trebuie sa procedam si cu pacatele din viata noastra: le atacam si apoi consolidam zidul de aparare impotriva lor zilnic, deoarece reinnoirea mintii noastre e un proces care trebuie sa aiba loc in fiecare dimineata.

Vreau sa am cat mai multi camarazi de lupta in rugaciune, vreau sa constientizez cat mai multi oameni de vremurile pe care le traim, vreau sa ofer cuvinte incercate si menite sa atinga inimi. Vreau ca oamenii sa experimenteze puterea rugaciunii pe care eu am trait-o si care m-a facut sa supravietuiesc in pustiul cancerului.

 Aripi de drum: Scopul rubricii „Oameni cu Aripi”, de pe blogul meu, este acela de a arăta lumii exemple de reuşită, de credinţă şi de luptă, ale unor oameni care au refuzat să cedeze, chiar dacă nimeni nu credea în ei sau în izbândă. Spune-mi, te rog, o persoană pe care ai vrea să o citeşti în filele blogului meu, de la care oamenii ar avea de învăţat?

 Simona: Oana Albu – captiva intr-un scaun cu rotile, abuzata sexual, cu un trecut tumultuos, dar cu zambet senin, ochi voiosi si dragoste pentru Dumnezeu.

Aripi de drum: Cum şi de ce proiectul „Aripi pentru fluturi”?

 Simona: E un proiect pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima, El L-a facut realizabil si mi-a trimis oameni care sa simta impreuna cu mine.

Stiu care sunt traumele cu care cancerul vine la pachet. Imi doresc sa aduc in fata camerei de fotografiat povesti ale femeilor secerate de cancer, povesti cu amprenta lui Dumnezeu, exemple de credinta si lectii de urmat. Vreau sa demonstrez ca frumusetea nu este conditionata de o podoaba capilara, de numarul de kilograme sau de chipuri imperfecte. Frumusetea adevarata nu poate fi incadrata in etaloane si stereotipuri, caci ea e izvorata din Dumnezeu.

Aripi de drum: Îţi mulţumesc, femeie cu ARIPI,  pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferi şi pentru dragostea cu care ai răspuns rugăminţii mele de a ajuta la zidirea altor suflete. Ai început cu primul pas: ducerea sufletelor lor la terapie intensivă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Ce facem după ce facem dragoste?

Relatii

Ce facem după ce facem dragoste?

Distribuiți vă rog

Sexul vinde. Dragostea cumpără.

Sexul vinde femeia, dragostea o cumpără. Ieftin, să aibă apoi cum se-mbogați.
Facem afaceri cu dragostea mai avantajoase decât cu orice. Cumpărăm ieftin şi vindem scump…
Şi noi, femeile, uneori ne vindem scump serviciile, pentru masâşini şi pantofi. Pentru statut şi faimă.
Habar n-avem că e cea mai ieftină tranzacție.
Trupurile noastre sunt mult mai căutate ca orice investitţe la bursă.
Le vindem, pe ele, pe trupuri, să facem rost de suflete. Ale bărbaților ce ne jură credință veşnică, până ne lăsăm întinse pe pâine. A minciunii că „vom trăi fericiți până la adânci batraneţi”.
După ce ne consumă cu foame nebună, îmbătrânim. Brusc. Cu tenul neridat, cu trupul încă netrecut, ne transformăm în bătrâne disperate. Cerşim iubire la colțuri de stradă. Lor, celor ce ne-au cumpărat tinerețea.
Şi acum… nu mai avem ce să le vindem. Se satură de noi ca de felurile preferate de mâncare.
Preferințele se schimbă.
Dumnezeu NU.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ei ne schimbă. Cu altele. Hristos ne schimbă pe noi, cu cele ce ne-a creat să fim, dar am ales să ne coasem noi aripi, să plecăm în lume. Asta în care bărbații fără Dumnezeu ne-au încolăcit şarpele în jurul iubirii.

 

Dragele mele, nu suntem mărfuri. Nici scumpe, nici ieftine. Suntem prințese pline de har. Puse de o parte pentru cel ce ne va întineri bătrânețea, cu palme unite în rugăciune.
Care ne va ierta ce n-am ales să împlinim. Ce am refuzat să devenim. Ce am luptat să câștigăm.
Așteptați!

Bărbatul trimis de El să vă fie mângâiere! Veşnicie. Suflet. Sol trimis de Dumnezeu să vă aducă cea mai frumoasă scrisoare: de dragoste divină.

surda foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
3 modalităţi în care să-ţi iubeşti soţul

Relatii

3 modalităţi în care să-ţi iubeşti soţul

Distribuiți vă rog

Fiecare femeie pleacă la drum, de mână cu soţul ei, visând o căsnicie frumoasă, binecuvântată şi împlinită. Pornim, în ziua nunţii,  cu sufletul deschis, în călătoria devenirii, şi ne imaginăm un drum fără obstacole. Şi credem că şi de-or veni, vom putea să trecem peste ele. Căci dragostea noastră va muta munţii ăia.

Ce facem însă atunci când viselor noastre li se frâng aripile, şi ne lovim cu capul de realitate? Când realizăm ci pietrele din calea noastră, pe care noi le vedem munţi, trebuie luate pe rând, cu mâinile, şi nu dispar ca prin minune?

Iată 3 modalităţi de a iubi chiar şi atunci când bârbatul căruia i-ai spus DA, este de neiubit…

  1. Roagă-te pentru el!

Nu însă numai în clipele grele. Roagă-te mereu, zi de zi. Ajutor potrivit nu înseamnă numai să te asiguri că are cămăşile călcate şi masa pregătită. Nici să fii mereu cea mai zâmbitoare sau mai aranjată femeie pe care o vede, nici să ai relaţii sexuale ori de câte ori vrea.

Toate contează, şi de toate este bine să ţii cont, dar NIMIC, absolut NIMIC nu va înlocui o inimă curată şi smerită, care se pleacă în faţa lui Dumnezeu şi cere răbdare, sacrificiu şi dragoste adevărată. Elizabeth George, o scriitoare creştină, spunea în una din cărţile sale: „Roagă-te pentru soţul tău. Nu poţi urî persoana pentru care te rogi. Nu poţi neglija persoana pentru care te rogi.”

Uneori e greu. Şi atunci când vine ca o avalanşă peste noi, acest greu ne face să ne îndepărtăm, să ignorăm şi să lăsăm la o parte gândurile la şi despre cei pe care i-am ales. Şi tocmai aici este cheia: a nu te gândi deloc la soţul tău înseamnă neglijare. Iar neglijarea duce la îngheţarea relaţiei.

Roagă-te, aşadar, pentru soţul tău: pentru slujba sa, pentru prietenii săi, pentru relaţiile sale cu părinţii şi socrii, pentru pasiunile sale, fricile sale, castitatea sa, implicarea în biserică, pentru darurile sale spirituale şi creşterea lui spirituală. Rugăciunea vindecă!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

2. Laudă-l!

Bărbaţii au nevoie de confirmare. Ideea că numai femeilor trebuie să li se facă mereu complimente şi să li se aducă flori, este greşită. Şi bărbaţii simt. Oricât de ciudat ţi s-ar părea să auzi asta, sau oricât de mult eşti pornită înpotriva lor, din cauza unui trecut poate plin de noroi.

Draga mea, şi bărbaţii plâng. Şi ăsta nu este un clişeu. Este un adevăr pe care îl vei simţi pe pielea ta, dacă vei decide să îţi lauzi soţul în fiecare zi. Nu doar între 4 ochi, ci ori de câte ori ai ocazia. În public, pentru că aprecierea şi respectul pe care i-l porţi trebuie văzute de toată lumea.

În felul acesta eşti şi un exemplu pentru alte femei, căsătorite sau nu, care trec prin dificultăţi în propriile lor căsnicii, sau cărora le este teamă să-şi exprime sentimentele în public.

3. Răsfaţă-l!

Da, şi bărbaţii au nevoie de răsfăţ! A crede că e suficient să îţi îndeplineşti îndatoririle de bază faţă de soţul tău este greşit. Orice bărbat îşi doreşte să fie cel mai important pentru soţia sa.

Dacă ne aşteptăm mereu ca noi să fim acelea întâmpinate cu flori, cu bilete la teatru, cu un parfum, cu o bijuretie şi cu bileţele de dragoste ascunse în buzunarele hainelor noastre scumpe, vor sfârşi dezamăgite. Şi egoiste.

Domnul Isus spunea: „Ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!” Fii soţia care te-a creat Dumnezeu să fii! Pregăteşte-i un ceai cald, găteşte-i felul său de mâncare preferat, adu-i cu zâmbetul pe buze  desertul pe care îl adoră, şi fă orice gest mic, pe care ţi-ai dori să-l facă el pentru tine!

Nu este nevoie să fii o gospodină model, pentru a-ţi răsfăţa soţul! Azi există peste tot restaurante:). Comandă ceea ce ştii că îl încântă. Dacă nu ai un soţ pentru care căsnicia înseamnă robie, (şi sper că ţi l-ai ales sau ai de gând să ţi-l alegi cu grijă!) vei vedea că se va bucura de orice mic răsfăţ din partea ta!

Şi crede-mă, chiar dacă nu ştii să găteşti, dar vrei să-i mulţumeşti pentru tot ceea ce face pentru tine, şi să-i spui cât de important este, chiar şi o mâncare arsă, sau o prăjitură imperfectă îl vor bucura! Important este gestul! (Dacă eşti necăsătorită, roagă-te pentru confirmarea lui Dumnezeu, pentru cel ce-ţi va fi soţ! Fii cu ochii în 4 când alegi, din păcate sunt şi bărbaţi care au învăţat că femeia trebuie folosită, nu iubită! A te căsători cu un bărbat care găseşte peste tot defecte, este o povară!)

Draga mea, roagă-te pentru soţul tău, laudă-l şi răsfaţă-l, şi vei vedea rezultatele! Nimic din tot ce ţi-am scris aici nu te va înjosi vreodată! Nu asculta ce spune lumea, ci numai ce spune Dumnezeu!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

 

Distribuiți vă rog
Când iubim? La prima vedere sau la prima degustare?

Relatii

Când iubim? La prima vedere sau la prima degustare?

Distribuiți vă rog

Nu (mai) cred în dragoste la prima vedere. Am înțeles într -un final, după ani de detenție şi dependenţe, că fluturaşii din stomac nu se găsesc nici măcar în  DEX cu sinonimul IUBIRE.
Nu, nu iubim din prima secundă. Nu, nu iubim nici în 2 săptămâni. Nici în 2 luni. Iubim când suferim o dată cu omul de lângă noi. Când e cel mai de neiubit. Când are o boală incurabilă şi rămânem lângă el, deşi avem libertatea să plecăm.
Iubim când omul de lângă noi vrea să plece lângă altul, si noi ne frângem mâinile în rugăciune, pentru liniștea lui.
Iubim când trece fericirea, nu timpul.

Dumnezeu nu ne iubește în funcție de timpul petrecut cu El în rugăciune. Ne iubește necondiționat, si atunci când plecăm la colindat străzi pline de idoli.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Iubirea vine după o prietenie care s-a legat atunci când doi oameni păcătoși ţi-au deschis sufletele unul în fața altuia, când au plâns unul pentru altul sau unul în brațele altuia, când s-au rugat unul pentru altul, spre vindecare şi iertare.
Iubirea nu vine după o noapte fierbinte de sex. Nici înainte de noaptea aceea perfectă. Cu lumânări şi petale de trandafiri.

Aia se cheamă banalitate.
Iubirea vine după ce afli despre omul de lângă tine cele mai mari păcate, cele mai de neiertat greșeli, şi, cu toate astea, alegi să rămâi lângă el.
Iubirea vine când pleacă toate celelalte: Egoism. Minciună. Trădare. Frică. Delăsare. Ori  Frumusețe. Tinerețe. Senzualitate.

Iubirea vine când păşeşti fără să vrei pe covor de spini şi mai găseşti puterea să fugi până la primul mănunchi de vreascuri, să aprinzi focul la care să-şi dezgheţe frica…
Nu, nu cred în dragoste la prima vedere.

Eu cred în dragoste la primul motiv de neiubire.
Tu?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Relatii

Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Distribuiți vă rog

Uși fără chei. Unde găsești iubirea? Ți s-a întâmplat si ție, femeie frumoasă, să vezi usi interesante. Uneori ai fost poate de mână cu iubirea vieții tale, la colindat lumea,  si v-ați oprit în fața uneia din ele, visând la ziua în care te va trece pragul uneia asemănătoare, la ceas de jurământ.
Mie mi s-a întâmplat într-o zi să zăresc o astfel de usă, când eram singură. Ca acum. În singurătatea mea frumoasă si binecuvântată.
Si-am tot privit la usa asta, până ce a deschis un el. A iesit, m-a invitat la dans, si povestea a început.
A învățat să zâmbească, să spere, să trăiască si să se bucure de viață. Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru că mă oprise la uşa lui. Se vindecase de trecut si începuse o viață nouă.
Si dansul ăsta a durat ceva. Vreme. Timp în care a trebuit să sparg usa aia de câteva ori, să pot intra. Pentru că el se speria si mă alunga.
În fața acelei usi deveneai prințesă războinică. Luptai un fel de luptă dintre David si Goliat. Găsiți povestea în Biblie.
Nu-mi dădea niciodată cheile, când plecam. Îi era teamă că voi intra fără să bat. Voi intra si-i voi descoperi identitatea. Aceea care nu semăna cu el, cel care juca rolul unui artist căruia îi putea aduce fericirea numai o artistă ca mine…
Am spart usa asta de atâtea ori, că a venit ziua în care nu se mai închidea deloc. Atunci a trebuit să-i spun să folosească degrabă cheia. Altfel, oricine putea intra peste noi.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

– N-am cheie! Mi-a spus. Totul a fost o aparență! Eu am mizat pe faptul că lumea va crede că în spatele oricărei usi închise se află o cheie care o închide. V-am păcălit pe toți. Eu trăiam de fapt fără siguranță, cu speranța că nimeni nu va apăsa clanta, căci vor crede că se vor lovi de încuietoare. Tu ai avut însă curajul să o spargi…
– Mie mi-a păsat! Am spus. Nu te puteam lăsa în casă, conştientă fiind că te poţi sinucide… Greşeala mea a fost însă că n-am întrebat niciodată de cheie. Era atât de simplu dacă aflăm că n-ai nici o siguranță!
– Dacă aflai asta, nu te-ai fi luptat niciodată să spargi uşa. Şi eu n-aş fi aflat niciodată cât eşti de puternică! Rămâi acum, şi hai să cumpărăm împreună o cheie!
– Nu pot! Am răspuns. Cheia vieții mele e la Hristos. Tu nu Îl accepți pe El. Numai El poate face cheia perfectă pentru uşa asta imperfectă.
– Eu nu sunt un ciudat, să cânt cu pocăiţii tăi! Să râdă lumea de mine… N-am nevoie de El.
– Aşa e… Tu nu crezi că nu eu te-am salvat, ci El. Intrând cu cheia milei Lui pe uşa unei vieți care nu se ținea în nimic. Decât în rugăciunea mea: „Salvează-L, Doamne, dacă exişti, si mă voi pocăi!”
Femei frumoase, închideți după voi uşile fără chei, oricât de dureros ar fi! Fără Dumnezeu… nici un bărbat din lumea asta nu va putea să vă deschidă uşa binecuvântării! Chiar dacă e uşa unui palat.

Eu voi alege o colibă. Pentru o dragoste adevărată. A cărei uşă, însă, o va deschide Dumnezeu. Iar cheia I-o vom înmâna în fiecare dimineață, Lui. Aşa ne vom ține sufletele şi dragostea în siguranță.
Până când el, cel trimis de El :), mă va lua de mână să mă ducă într-o colibă, mă pregătesc pentru a deveni prințesa Păcii.
Războiul s-a încheiat.
L-a câștigat Hristos pentru mine…

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.