Etichetă: dor

Nu, amantele nu-s oameni! Sunt focare de…

Relatii

Nu, amantele nu-s oameni! Sunt focare de…

Distribuiți vă rog

Mi-a atras atenţia un”tratat de amantă”, din Catchy. Acesta.

L-am citit tristă. Dezamăgită de iluziile cumpărate scump, din colţul de suflet. Al bărbatului care poartă, scut între adevăr şi minciună, Seducţia.

Dureros de realist tratatul acesta. Dureros de feminin împachetat şi stilizat. Spuneam eu cândva, pe vremea când credeam în Iubiri la promoţie, că „un adevăr căruia îi pui fundiţă roşie nu încetează a fi adevăr.”

Cam aşa e treaba cu iubirile imperfecte, mascate  perfect. Tratatul începea cu o replică aparent aducătoare de toleranţă. Pentru tragediile cărora li se dau nume de miracole. „Fericire, „”Împlinire”, „Perfecţiune”, şi alte asemenea.

Spunea dintr-u început, parcă de frica unei eventuale răzgândiri, că „Amantele sunt tot oameni.”

Şi continua cu o întrebare, poate tocmai pentru că durerea e uneori prea mare să încapă într-un punct. Are nevoie de un semn de întrebare, să reziste răzbunărilor.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

„Nu-i aşa?”

Nu, nu-i aşa! Omul are un liber arbitru. Dat de Dumnezeu, să-şi conducă viaţa. Omul e cârmaciul propriei vieţi. Alegerile noastre ne transformă vieţile.

Şi omul ăsta, aşa frumos cum l-a creat Dumnezeu, uită de El, şi se aruncă în valuri, din dorinţa de a găsi fericirea. În altă parte decât în Eden. În Iad se trăieşte mai palpitant. Pare-se!

Cam aşa stă treaba cu amantele. Care nu, nu sunt oameni!

Sunt nişte focare de durere oarbă, de suferinţă crudă, pe care încearcă să o trateze cu chimicale. Aud la altele că s-au vindecat de singurătate trăind fericirea între cearşafuri mirosind a minciună, şi hoinărind pe cărări de munte cu bărbaţii altor femei, „nişte scorpii, nişte disperate care îşi îndeamnă bărbaţii să fugă în braţele lor”. Ale femeilor-pansament.

Amantele astea nu sunt oameni. Şi cel mai dur adevăr este acela că nu sunt curve, cum le mai numesc alţii. Sunt femei pentru care fericirea depinde de câte un el mereu indecis, mereu în căutare de (mai) frumos şi dragoste adevărată.

Nu sunt oameni, sunt pachete uşoare, în care se ascund comori prăfuite, învechite de-atâta galben ce-au strâns între pleoape.

Sunt femei-cufăr, în care domnii certaţi cu iubirea şi buni prieteni cu fluturaşii, îndeasă câte o pereche de „Te iubesc”-uri şi 3 perechi de promisiuni.

Sunt frumuseţi care nu şi-au descoperit încă valoarea în ceea ce sunt, şi cred că ea le este dată de ceea ce dau acestor „bieţi artişti”.

Amantele sunt acele „cârpe” ieftine pe care ei, artiştii perfect imperfecţi, le folosesc să-şi şteargă la ochi imaturitatea. Şi o fac cu atâta măiestrie, că le dau lor, femeilor frumoase, sentimentul că sunt de fapt, giuvaere.

Amantele nu sunt oameni, sunt „copaci fără pădure”.

Amantele nu-s oameni. Pe oameni îi iubim. Îi respectăm şi ne e dor de ei.

Ele sunt doar DORite. Atât.

Şi de mai aveţi ceva de adăugat … împărtăşiţi aici!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

 

Distribuiți vă rog
Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor!

Relatii

Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor!

Distribuiți vă rog

Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor! Dor alegerile noastre.

Iubirile alea, sinonime cu întâmplarea.

Umilinţele pe care le îndurăm când credem că unu plus unu fac întotdeauna doi. Şi refuzăm să credem că există pe lume şi excepţii de la regulă. O excepţie care spune ca unu plus unu fac 0. Când ai greşit semnul dintre ele. Ai pus un minus cât tine de mare, grăbită să prinzi trenul către el. Cel care te-ar fi dus la altar.

Bărbaţii nu dor, dragele mele! Dor amăgirile noastre, din vremuri de iubire ieftină, vândută la extra preţ, când apare NEW TREND în vitrine.

Dor visele noastre de a fi prinţese, în palate de cleştar. Visele alea care devin coşmaruri, când ne trezim în case de chirpici, fără acoperiş şi fără geamuri.

Bărbaţii nu dor. Dor plecările lor. Amintirile lor. Minciunile lor. Păcatele lor. Neputinţele lor. Adevărurile lor.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Doare lipsa de Dumnezeu, din sufletele lor.

Şi lipsa Aripilor din inimile lor. Doare prezenţa jurămintelor la ceas de făcut dragoste necurată, nu legământ sfânt.

Bărbaţii nu dor, femei frumoase! Ei ştiu doar că Dor e un cuvânt. Pe care, dacă nu-l cauţi în dicţionarul inimii, ajungi să-l foloseşti greşit.

Bărbaţilor le e dor de FEMEI. Cu litere mari. Câtă vreme, cele cu litere mici, urlă de cât dor ei. De-atâta distanţă între ei şi rezultate greşite.

De 1+1= 0.

Bărbaţii nu dor, ei îşi pun doar Aripi de drum şi pleacă în lume, să caute femei cărora le e dor de ei, cei adevaraţi!

Nu de cei care le împart la 2.

Punct.

foto credit: Google

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul!

Relatii

Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul!

Distribuiți vă rog

Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul

« Singurul om la care ai dreptul pe lume eşti tu însuţi şi nici cu ăla nu ştii ce să faci, de multe ori.» (Lia Bugnar)

 Am citit aşa, răscolită şi bolnavă de dezamăgiri şi amăgiri povestea unei femei care spune frumos că Iubirile sunt frumoase. În afară de cărţi, o altă invenţie bună a omenirii mi se pare iubirea. Oamenilor, astea două lucruri le-au ieşit: carţile şi iubirea. . (Lia Bugnar)

Citeam şi mă minunam că mai există şi femei care, deşi pline de răni, mai au curajul să mai creadă în dragoste.

Mai au timp să citească, să mai scrie şi să mai dăruiască.

Dragoste, înţelegere şi viaţă. Viaţă copilului din ele, viaţă femeii din fiecare, ce crede în existenţa unui bărbat care să spulbere durerea trădării, a minciunilor şi a iluziilor.

Am scris o carte. Am avut curajul s-o numesc “PUNE ULTIMA PIESĂ!”

Căci piesa aia lipsă m-a reţinut atâţia ani să urc o treaptă, şi-ncă una, până ce să ajung pe prispa împlinirii mele.

Şi voi mai scrie. Din dragoste, din speranţă, din dureri, din regret şi din suflet.

Am iubit un bărbat. Am avut curajul să-l urc pe piedestalul valorizării, să-l prezint lumii ca pe “fabricantul” fericirii mele şi să-l păstrez undeva în mine chiar şi după ce nu mi-a mai fost alături.

Şi-am să mai iubesc. Din nevoia de a iubi, de a dărui şi de a trăi mai frumos decât cu temeri şi devalorizări.

Sursă foto: Google

Am suferit. Am avut curajul să recunosc, să îmi arăt slăbiciunea şi să plâng în faţa oamenilor deznădejdile şi temerile mele. De femeie singură.

Şi-am să mai sufăr. Din dragoste, din nedragoste şi din amintiri. Ori din viitoruri ce vor aduce în viaţa mea iubiri şi deziluzii.

Dar mai ales, îmi vor aduce multe poveşti ce vi le voi împărtăşi. Poveşti de dor, de inimă şi de neinimă. Ce vor face sufletele să tresară la fiecare cuvânt.

Aşa, căci şi ele au trăit, ca şi mine, dezamăgirea. Amăgirea ori speranţa reîntoarcerii. Ori a reînvierii unei mari iubiri.Ce n-a mai fost să fie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Am judecat. Oameni  care, am spus eu, m-au minţit. M-au crezut slabă şi au profitat de slăbiciunea mea, să mă răpească. Să mă ducă unde au vrut şi apoi să mă lase la marginea drumului, lăsându-mi în mână numai adresa la care să ajung. Fără să-mi dea bani de drum. Ori o hartă pe care să mă pot baza.

Şi-am să mai judec. Oameni care mă vor mai răni- poate fără să vrea. Căci e în firea noastră, a tuturora, să rănim şi-apoi să ne întrebăm cu ce le-am greşit celor ce ne acuză.

 

Am rănit. Prin vorbe dure, prin tăceri, prin nerăspunsuri, prin plecări.

Şi-am să mai rănesc. Căci mereu ne dăm seama de câtă durere am provocat doar atunci când oamenii dragi ne întorc spatele la rândul lor, ne dau în schimbul răspunsurilor, tăceri, şi ne pun la zid cu durerea cu care şi noi le-am înşelat aşteptările.

Am pretins că am dreptul la a cere fără să dăruiesc. Înţelegere, dragoste, îmbrăţişări, căldură, timp şi un pachet frumos ambalat de aşteptări. Cărora le-am adăugat un pahar de vin roşu. De regrete adică.

Şi-am să mai pretind. Căci ne grăbim să cerem înainte de a LE cere oameilor permisiunea de a le invada sufletele, de a pune stăpânire pe timpul, pe viaţa şi pe dragostea lor.

Am iubit atât de adânc, încât m-am văzut îndreptăţită să cer să mi se dea tot atâta dragoste, căci eu vedeam că am dreptul absolut asupra sufletului său. Şi-apoi, ca bonus, să mi se ofere şi locul I la loteria inimilor, unde potul cel mare era eternitatea alături de el.

Târziu mi-am dat seama că « singurul om la care ai dreptul pe lume eşti tu însuţi « !

Şi-acum, bolnavă şi rănită de greşeli şi orgolii, de prea multe aşteptări şi prea puţine încercări, l-am redat lui însuşi, căci e singurul care are dreptul de a-şi alege cu cine, când şi pentru ce !

Şi poate… UNDE !

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte! Foloseşte formularul de contact şi împărtăşeşte-ne trăirile tale!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Până când află că ne e dor… apoi le e dor lor, de altele?!

Relatii

Până când află că ne e dor… apoi le e dor lor, de altele?!

Distribuiți vă rog

„Mi-a fost dor de el până m-am făcut mare…” (Mihaela Rădulescu)

Dragă Mihaela,

Să ştii că că există câte un Ayan în inima fiecărei femei. Chiar şi-n a ta. Eu n-am fost aşa norocoasă, să-l fi lăsat acolo, departe, când m-am făcut mare.

S-a făcut şi el. Mai mare ca mine. Şi s-a făcut mai mare şi dorul. Meu.

Au venit multe peste noi. Peste noi amândoi, separat.

Dureri. Frici. Tentaţii. Păcate. Ispite. Iubiri. Despărţiri. Împăcări. Suferinţe. Iertări. Biruinţe. Ridicări. Căderi. Zboruri. Vise şi adevăruri. Minciuni şi dezastre. Deliruri şi vindecări.

Am crescut frumos, Mihaela, cu toate rănile cărora le-am pus fundiţe roşii, crezând că aşa vor durea mai puţin. S-au făcut mari  până şi ele. Rănile, zic. Şi-au aruncat în lume blesteme de dor nesfârşit.

S-au prins blestemele alea. La mine. La mine, pentru că eu n-am crezut nici în ele, în blesteme, şi nici în Dumnezeu. Am crezut că timpul le-o vindeca pe toate, le-o şterge şi mi-o muri şi mie dorul. Îl voi îngropa într-o margine de drum, voi fura o Aripă de înger şi voi zbura spre alte lumi, mai bună ca asta în care n-a fost să-l am pe el.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

M-am făcut mare, Mihaela. Atât de mare, că toate lumile s-au strâns în mine, să se războiască, una cu alta. S-a făcut şi el mare. Atât de mare, că a ajuns până la cer. S-a mutat acolo, cu Aripile câştigate prin trudă multă.

„From zero to hero”, cum spunea Felix în interviul cu tine, a fost multă zbatere. Multe bătălii pierdute. Dar singurul război câştigat.

Singurul care conta. Al uitării de mine. De ce-a fost şi ce-am jurat să fie. Împreună.

S-a oprit într-o zi, la marginea unei iubiri agonizând a viaţă, s-a uitat lung la mine, şi mi-a spus, de pe prispa avionului său de hârtie:

„Mi-a fost dor de tine până m-am făcut mare…”

Şi de-atunci… nu l-am mai auzit niciodată.

Să fie oare adevărat că bărbaţilor le e dor până se fac mari iubirile femeilor lor, apoi le e milă? Ori greaţă? Ori lehamite?

De femeile acelea ….

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Mihaela Rădulescu: „Oamenii care trăiesc mult împreună uită să se mai întrebe ce mai fac.”  

Relatii

Mihaela Rădulescu: „Oamenii care trăiesc mult împreună uită să se mai întrebe ce mai fac.”  

Distribuiți vă rog

 

Când se nasc fluturii, ne mor fricile. Dumnezeu ne pune pe umeri Aripi, să începem drumul în 2, cu paşi timizi. Apoi, din ce în ce mai îndrăzneţi, ne continuăm călătoria, oprindu-ne doar pentru o gură de aer lumesc. Până la STOP respirăm prin inima celuilalt.

Mai trece timp, la fel de neiertător ca cel dinainte să ne moară temerile. Acum însă, nu-l mai observăm cum zboară, suntem prea ocupaţi cu propriul zbor, de mână cu el, în braţe cu ea.

Înainte ni se părea neiertător, acum ni se pare binecuvântat. Înainte ne uitam la el cum se duce şi ne întrebam cum de poate cumpăra atâta repeziciune, acum tocmai rapiditatea asta ne face fericiţi. Numărăm cât mai e e până la următorul MI-E DOR, până la următoarea strângere în braţe.

Şi devenim una cu el. Cu timpul, zic!

Şi vine o zi când ne dăm seama că ne-am oprit din zbor. Ne uităm la omul de lângă noi şi nu mai avem curajul să-l întrebăm nimic. Au renăscut fricile, din propria cenuşă. Ne e teamă să nu-l deranjăm. Acum întrebările noastre nu mai au efect de zbatere de aripă, ci de creşetere de puls. Negativ.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Atunci abia aştepta să fie întrebat, acum abia aşteaptă să fie lăsat în pace. Atunci se simţea singur fără tine, acum se simte singur cu tine. Şi deschide televizorul. Să mai audă şi altceva decât cicăleala ta, văicăreala ta, frica ta, povestea ta…

Demult, îţi sărea în braţe când ajungeai acasă, şi te aştepta în miros de timp trecut prea greu fără tine, azi nu mai are timp să îţi deschidă uşa, e ocupată cu farfuriile nespălate, cu telenovela preferată, cu pisica înfometată.

Atunci nu-i păsa de chiuveta plină de urmele iubirii voastre, acum o deranjează şosetele tale aruncate pe covor. Atunci nu conta ora la care vii, pentru că îţi pregătea surprize tăcute, şi, îndeletnicindu-se cu ele, nu-şi dădea seama că ai întârziat 1 oră. Ba se ruga chiar să mai dureze un pic, să termine totul, să fie gata surpriza…

Acum însă, îţi reproşează fiecare minut trecut peste ce-ai spus la telefon, după ce te-a sunat de 1000 de ori să te întrebe unde eşti şi cu cine.

Atunci nu-i păsa de praful de pe masă, acum îşi reproşează lipsa ordinii perfecte. Atunci trebuia să fii femeie să te iubească, azi trebuie să fii gospodină.

Şi-ntr-un târziu,  obosiţi amândoi de atâtea iubiri şi griji de altceva, vă uitaţi unul la altul, neştiind ce rost mai are un „Ce mai faci?”

Neştiind ce sens să daţi lui A FOST ODATĂ…

La voi cum a fost?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.