Etichetă: divort

Ce să nu accepţi niciodată de la un bărbat?

Relatii

Ce să nu accepţi niciodată de la un bărbat?

Distribuiți vă rog

02

De-a lungul destinului meu, întins pe multe file rupte, de atâta răsfoit (de către alţii) cu mâinile murdare, cu indiferenţă şi aroganţă, am bifat greşit de multe ori. De atât de multe ori, că am crezut la un moment dat, că mi s-au terminat şansele. Ca la concursuri…

Am admis multe. Am crezut că aşa e normal. Să te sacrifici. Nu aveam habar pe atunci că totul vine din copilăria mea trăită cu frica de a nu fi părăsită. Neacceptată şi neiubită. N-am ştiut că ştiam pe dinafară sacrificiul, de frica respingerii.

Am aflat târziu. Nu însă atât de târziu, încât să nu mai fie timp să vă împărtăşesc şi vouă. Luaţi ce credeţi că aveţi nevoie din greşelile mele, şi trăiţi frumos! Dar, mai ales, cu respect faţă de voi însevă, femei frumoase!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Am aflat, cu multe tăieturi făcute pe suflet, că unui bărbat nu trebuie niciodată să îi accepţi:

  • Să vorbească vulgar în faţa ta!

Crezi sau nu că acolo sus, există Dumnezeu, şi El nu permite lipsa respectului între oamenii pe care i-a creat, ce îţi spun sigur este că nimeni nu are dreptul să te trateze ca pe un preş pe care îşi şterge picioarele pline de noroi! Un bărbat care foloseşte cuvinte vulgare nu are ce căuta nici măcar în grupul tău de prieteni, cu atât mai puţin în inima ta. Când un bărbat îşi permite cu tine exprimări de mahala, nu te respectă. Iar tu meriţi să fii prinţesă. Nu coş de gunoi!

  • Să te atingă mai mult decât îi permiţi: e greu cu subiectul acesta! Azi, „numai proastele  nu ştiu ce e fiorul atingerilor bărbatului iubit. Alea care s-au călugărit sau s-au pocăit, adică cele care au înnebunit!” Am auzit de miliarde de ori credinţele astea. Sunt atât de obişnuită cu expresiile urâte la dresa celor ce doresc respect, că deja trec pe lângă mine, vorbele lor urâte, şi nu mă mai lovesc. Dar credeţi-mă, femei frumoase, un bărbat are în sânge vânătoarea! Dacă voi permiteţi să guste puţin, fără a se înfrupta, cică, 🙂  nu veţi fi niciodată iubite. Ci doar folosite. Ca trupuri. Restul … va deveni istorie. Adică voi … căci pentru un asemenea bărbat, voi sunteţi RESTUL…
  • Să insiste în începerea relaţiei sexuale: DRAGELE mele, iubirea nu e egală cu sexul! Dumnezeu a creat sexul să fie o desfătare numai în cadrul căsniciei. Numai atunci când primează iubirea. Mai întâi iubeşti, cu toată fiinţa ta, apoi ajungi să ai acces la toată fiinţa celui iubit! Dar asta după ce Dumnezeu a binecuvântat unirea voastră! Aud tot mai des că bărbaţii vor doar sex! Eu sunt sigură că nu este aşa! Ei vor sex de la cele care se oferă pe gratis. Cu intenţii bune. Dar nu uitaţi: bărbatul e un vânător, prada lui nu trebuie să fie trupul vostru, ci sufletul! Iubirea înseamnă a respecta fiinţa de lângă tine. A respecta limitele ei. Când el insistă, v-a încălcat intimitatea şi a intrat pe teritoriul unde nu are  voie decât cel care vă va iubi atât de mult şi de real, încât să aştepte să aibă într-o zi, totul. Pentru totdeauna!
  • Să îţi ceară socoteală în fiecare clipă despre locul unde te afli, cu cine, de ce. Absurd. E foarte, frumos gestul de a se interesa de tine, însă ai grija cu graniţa între normal şi anormal. Gelozia extremă este un viciu căpătat demult şi, cu cât vei admite mai mult control, cu atât te va controla mai mult. Trebuie să ştii că gelozia poate duce la gesturi extreme: urmăriri, violenţă, crimă. Şi nu e o glumă ce îţi spun. Ştirile de la ora 5 sunt o dovadă vie a acestui adevăr dezastruos. A purta de grijă unei femei înseamnă a o ajuta când nu reuşeşte ceva, a o întreba – el, bărbatul- cu ce poate fi de folos, a căra sacoşele, a face piaţa, a-ţi aduce micul dejun la pat, a se gândi la tine în toate clipele când nu eşti lângă el, pentru că îi pasă de sănătatea ta, de integritatea ta. Bărbatul cu posesivitatea în traistă vede numai pericolul de a te pierde, la orice pas. Dar acest pericol nu este rezultatul unei iubiri extrardinare, ci al unui dezechilibru emoţional. Nu admiteţi să deveniţi prizoniere. Iubirea înseamnă libertate!
  • Să te mintă. Nu există: a făcut-o o dată, îi pare rău, nu se va mai repeta! Pur şi simplu nu există! Începi o relaţie cu minciună, în minciună vei trăi. Adevărul iese la iveală oricum, într-o zi! Cele mai neînsemnate minciuni trebuie să-ţi pună un mare semn de întrebare asupra seriozităţii acelui bărbat. Una e să-ţi spună că a fost la mama să mănânce la prânz, când el a fost să-ţi cumpere un cadou, şi alta e să rămâi cu el după ce ţi-a spus că a fost căsătorit o singură dată, când el are la activ 3 căsătorii! Ai grijă, minciunile sunt semnul că acel bărbat e labil emoţional, şi îi e foarte frică şi ruşine de el însuşi! Un bărbat căruia îi e ruşine cu sine e un bărbat care nu cunoaşte un Dumnezeu care spală orice păcat! Eşti fiică de Rege, nu admite să trăieşti o viaţă cu un cerşetor care a ajuns aşa pentru că nu vrea să muncească! (metaforic)
  • Să te abuzeze: fizic, sexual, emoţional. Dacă a ridicat mâna la tine altfel decât pentru a te mângâia, este un abuz! Dacă îţi cere favoruri sexuale cu care nu eşti de acord, este abuz! Dacă te jigneşte sau te ameninţă, este abuz! Dacă îţi impune să renunţi la jobul tău, la demnitatea ta, la pasiunile tale, e abuz! Stai de vorbă cu un psihoterapeut care să te ghideze spre cea mai bună soluţie, dacă ai fost abuzată în vreunul din aceste feluri, iar în cazuri mai grave, anunţă poliţia! Nu te opri din frică! Crede-mă, bărbaţii abuzează tot mai mult, Şi pentru că femeile acceptă prea des. Confundă iertarea cu acceptarea! A ierta înseamnă a lăsa în mâna Domnului acel om, şi a pleca de lângă el, cotinuând să te rogi pt integritatea ta şi viaţa lui, iar acceptarea este atunci când admiţi abuz din diverse motive!
  • Să te înşele! Aşa cum nu există o singură minciună şi gata, o singură palmă şi gata, nu există nici o singură femeie şi gata! Ştii vorba aceea: lupul schimbă părul, năravul niciodată! Pe lângă faptul că eşti umilită, fiind înlocuită cu altă femeie, acest comportament al lui arată de fapt frustrarea lui. Nişte probleme cu emoţiile, pe care nu eşti tu datoare să i le rezolvi! Nu admite să fii pe locul al doilea sau să existe a doua oară când te va înşela, pentru că îţi găseşte ţie vreo vină: ne-am certat, m-am îmbătat, am fost un prost, etc. Bărbaţii care înşală nu se respectă nici pe ei înşişi, şi nici femeia, în general. Meriţi un prinţ, nu un cerşetor de trupuri!
  • Să fii a doua femeie din viaţa lui. Indiferent că eşti iubita unui bărbat care are acasă soţie, sau a unuia care este într-o relaţie care nu presupune acte, eşti cealaltă! Draga mea, minciunile cele mai vechi ale acestor tipuri de bărbaţi sunt: „Nu o mai iubesc, sunt cu ea doar pentru copil- pentru că nu pot divorţa deocamdată- nu pot pleca acum pentru că avem o afacere împreună- e o scorpie- am încercat tot şi nu se mai poate. Aştept să crească cel mic şi gata!” Sunt multe, mult prea multe alte asemenea minciuni, dar nu te lăsa păcălită! Un bărbat care se respectă, încheie o relaţie când aceasta e dezastru, nu aşteaptă să-şi găsească alta, – adică pe tine!- apoi o părăseşte pe actuala! Nu îţi cer să te pui în situaţia acelei femei, ci să te gândeşti dacă ai putea trăi o viaţă cu bărbatul care a plecat din patul femeii sale, să vină la tine. Oare ţie nu-ţi va face la fel? Respectă-te mai întâi tu, pe tine! Când simţi că ai căzut într-o astfel de capcană, apelează la un specialist! Te va ajuta să îţi limpezeşti mintea! Te va susţine şi nu te va judeca!
  • Să te îndepărteze de prietenii tăi sau de părinţi! Nimeni nu are drept asupra libertăţii tale! Cel care face asta este un om bolnav emoţional! Un bărbat căruia îi este foarte frică de el însuşi! Vrea să te rupă de lângă oamenii care te-ar putea trezi la realitate, pentru că ştie că el are nişte probleme pe care oamenii care te iubesc nu le-ar admite! Rupe relaţia din faşă cu acest tip de bărbat!
  • Să îţi dea bani! Nu vorbesc despre a te plăti pentru favoruri sexuale! Vorbesc despre a-ţi oferi sume de bani ca şi cadou. Nu ştii ce se ascunde în spatele acestor gesturi ale lui! Nu vreau să fii paranoică, dar vreau să fii conştienţă că nu eşti de vânzare! Eşti de iubit!

Ştiu că e foarte greu, mai ales dacă eşti deja într-o astfel de relaţie, însă întotdeauna există soluţii de a scăpa! Cu cât vei admite mai mult, cu atât te vei afunda mai mult în depresii şi suferinţe!

Puneţi Aripile de drum şi zbori spre libertate!

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Vinovate de iubire?!

Relatii

Vinovate de iubire?!

Distribuiți vă rog

Vinovate de iubire?! Mă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plâng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cârpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.

Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mână, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.

Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de câteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!”

Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!

Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte câte n-au legătură cu femeia iubită.

Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atâta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bârfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blând ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, -fără a-i spune că de fapt farfuriile erau destinate beției lui perioadice, lipsei de acasă în detrimentul  unei dudui mai sexy ca ea- .

Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, de bun simț, mârlănia, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?

Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?

Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri, pe bărbați? 

Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne denigreze, să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile dinn cuplu este vina noastră?

 

Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?

 

Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau 2 bani pe mine, o floare sau un concediu surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:

Dragelor, singurele responsabile pentru suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lângă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urâte, proaste, slabe, murdare, vinovate și singurele responsabile pentru relație.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Suntem vinovate pentru că rămânem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mâinile în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi, de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.

Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, la care renunțăm, prentru a ne petrecem timpul cu ei, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm, să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm, să-i iubim pe ei necondiționat.

Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încât să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni și mediocritate.

Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfârșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.

Si mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele, spășiți. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlâcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.

Suntem vinovate mai ales pentru că Îl insultăm pe Dumnezeu rămânând cu bărbați care nu au nici o treabă cu El, care nu sunt  lideri spirituali pentru familia lor, care nu-L recunosc pe El ca unic salvator. Pentru că, deși li s-au arătat minuni, ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…

Suntem vinovate pentru că îî învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Relatii

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Distribuiți vă rog

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut? Am primit multe mesaje pentru articolul de ieri. Femei frumoase, la trup şi la suflet, care-şi strigau durerile, întrebând DE CE; femei singure, care îşi blestemau viaţa pentru ceea ce n-a fost să fie până la adânci bătrâneţi; femei tinere, care-şi numărau ridurile ce le brăzdează faţa, de-atâtea şanţuri ce-au săpat în ele bărbaţii căsătoriţi cu amantele sau logodiţi cu joburile. Cu laptopurile ori cu prietenii „de-o bere”.

Mame ce-şi cresc singure copiii, după ce bărbaţii iubiţi le-au lăsat pentru altele mai „necicălitoare, mai frumoase, mai sexy, mai puternice, mai zâmbitoare, mai aranjate sau mai smerite”. Şi-aş mai continua lista, de-aş avea puterea să le alin cumva durerea.

Dar n-am …

Am simţit lacrimi pe inimă, spălând amintiri, şi pumni pe suflet, învineţind iubiri.

Ne învinuim pe rând, unele dintre noi, că n-am fost de ajuns. Ne comparăm cu celelalte şi le imităm uneori, rugându-ne unui Dumnezeu necunoscut să ne facă şi pe noi la fel: atrăgătoare, iubitoare, inteligente, frumoase.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Şi când nu primim răspuns rapid de la El, de la Dumnezeu, ne întoarcem în braţe care ne-au alungat, care au strâns alte femei, în case unde încă miroase a parfum de cealaltă, în inimi care nu ne mai iubesc, în suflete care n-au sentimente, ci doar nevoi de împlinit. Şi ne punem atunci pe muncit, să nu mai fim părăsite niciodată: mai mult gospodine, să aibă mâncare cât mai bună şi cât mai „la fix” adusă la pat, mai mult tăcute, să aibă el mai multă libertate, mai mult sex, să nu mai ajungă la alta. Mai mult fard, să semănăm mai mult a femei. Mai puţin fard, să fim mai „de casă”.

Mai mult el, şi mai puţin noi.

Şi, după ani în care oricât am învăţa, picăm mereu examenul, ajungem în spitale de psihiatrie, ori îngenuncheate în vreo chilie în te-miri ce mănăstire, strigând la pereţi acelaşi DE CE? pe care l-am auzit azi în tastele lovite strident, de-atâta amar ce e-n suflete…

Şi azi vă întreb, bărbaţi (im)perfecţi:

„De ce vreţi voi ce nu aveţi?

De ce vă luaţi voi femei imperfecte, să le umiliţi apoi cu ce au altele, şi ele nu?

De ce vă strecuraţi voi din paturile conjugale, în paturi de hoteluri reci, să primiţi ce nu vă dau cele rămase acasă, la alăptat, la dereticat, la gospodărit?

Cu ce dragoste iubiţi, de moare după câţiva ani? Ori după timp mai scurt decât cel scurs într-o clepsidră?

De ce vă părăsiţi voi copiii plânşi de-atâta dor de voi,  să mergeţi la trăit?

Cum puteţi voi să râdeţi în case străine, când în ale voastre se strigă în sânge?

Cum puteţi voi face copii cu alte femei, când ai voştri plâng de dor, de foame ori de neiubire?

De ce puneţi pe degete inele, femeilor pe care le doriţi până când cealaltă vă va despărţi?”

Şi v-aş mai întreba câte ceva… dar pentru unii e prea scurt timpul rămas între 2 staţii de tramvai…

Mă-ntreb acum retoric însă:

„Credeţi că aveţi drepturi doar pentru că vi se pare că Dumnezeu e bărbat? Şi-o să vă apere mereu?”

foto credit: Sara Dumitrache si Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce e important ca bărbatul ales să-L iubească pe Dumnezeu?

Credinta

De ce e important ca bărbatul ales să-L iubească pe Dumnezeu?

Distribuiți vă rog
  1. Pentru că ştie să iubească femeia aşa cum a iubit Hristos Biserica:

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea! (Efeseni 5:25)

Dumnezeu nu doreşte ca „femeia pocăită” să fie sclava bărbatului, aşa cum aud foarte des de la persoane care ne cunosc din vorbele altora. Ei cred că nouă, „pocăitelor”, ni se cere să ne supunem bărbaţilor noştri într-un stil umilitor.

Cred că e nevoie ca toţi să înţeleagă că Dumnezeu nu asta cere, ci o supunere reciprocă: bărbatul să îşi respecte femeia, iar femeia să fie ajutor bărbatului ei.

Am fost create să fim ajutor pentru soţii noştri, nu sclavele lor.Căsnicia pocăiţilor nu este despre cât de autoritar este bărbatul şi cât de supusă este femeia; nici despre cât de perfect trebuie să răspundă femeia nevoilor bărbatului ei; nici despre a executa comenzile propriului soţ.

Căsnicia cu un bărbat creştin este despre împlinirea poruncii lui Dumnezeu, aceea de a trăi, ca familie, conform principiilor biblice: a fi ajutor unul altuia, a nu recurge la adulter, a nu folosi agresivitatea, a respecta şi a ierta.

Dar, mai presus de toate, căsnicia este despre a dovedi dragostea noastră şi dependenţa faţă de Dumnezeu.

Ni s-a spus  foarte clar că scopul vieţilor noastre este acela de a-L slăvi pe El. Şi una din modalităţi este o căsnicie conformă planului Lui.

2. Pentru că ştie care este jugul nepotrivit:

„Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14)

Adulterul este azi cea mai răspândită dovadă de „lipsă de Dumnezeu.”

Atât bărbatul, cât şi femeia sunt firi păcătoase. Amândoi pot cădea în păcatul curviei. Nu neapărat pentru că nu se mai iubesc sau pentru că sunt nefericiţi în relaţia lor. Ci pentru că amândoi au un mare duşman, pe Satana, care face orice pentru a-i smulge din braţele lui Dumnezeu.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Bărbatul creştin ştie acest lucru, şi poate mult mai uşor să evite căderea. Nu înseamnă că el nu va fi ispitit. Îmi spunea un bărbat cândva că ispitele au fost de mii de ori mai puternice după ce s-a întors la Dumnezeu, decât înainte.

Înseamnă că bărbatul căsătorit, care Îl cunoşte pe Dumnezeu, îşi ia măsuri de siguranţă mai mari: nu iese singur cu alte femei, amical, la o cafea (prieteniile între bărbaţi şi femei ştim cu toţii că sunt foarte alunecoase!), nu se uită la pornografie, nu caută să-şi înece amarul unei dispute într-o relaţie extraconjugală, nu vrea să-şi aratee superioritatea în faţa femeii de lângă el cu forţa. El ştie că în faţa lui Dumnezeu nici unul nici altul nu este superior.

Bărbatul creştin ştie că jugul nepotrivit este orice relaţie sau situaţie care l-ar putea îndepărta de soţia sa. Are alternative la momentele de dificultate: un psiholog, un pastor, un prieten creştin, etc. Şi, foarte important, nu îi este ruşine să discute deschis cu alt bărbat despre nevoile şi păcatele lui. Consideră că a cere ajutorul unui prieten creştin este esenţial, asta pentru a-l trage la răspundere pentru eventualele pericole care îl pasc. Tocmai pentru a nu cădea.

 3. Pentru că ştie că relaţia de dragoste nu este doar despre cât de frumoasă e soţia lui, pe care o prezintă ca pe un trofeu, şi nici despre căutarea obsesivă a împlinirii sexuale.

Vedem cu toţii, peste tot, cum este azi prezentată femeia: silicoane, dezgoliri de trup, dansuri cât mai lascive, flirturi, etc. Femeia a ajuns un fel de obiect de schimb sau de procurat plăcere.

Noi vindem cel mai bine.

Noi, femeile.

Stăm în vitrinele marilor magazine, zâmbind din spatele posterelor, îmbrăcate cât mai sumar, pentru a atrage cumpărătorii celor mai renumite branduri de maşini.

Vedem atâţia bărbaţi care fac din femeile lor păpuşi Barbie, cu care se mândresc. Cât plastic au, nu îi interesează.

Îşi folosesc femeia pe post de reclamă.  Investesc mii de euro în ea, de parcă ar fi brandul lor personal. Dar investiţia nu se referă la a înfrumuseţa mintea, atitudinea şi sufletul femeilor lor, ci imaginea lor fizică.

Trist, dar real… prea real, aş zice …

Bărbatul creştin ştie foarte bine ce Scriptura îi învaţă despre femeia plăcută lui Dumnezeu. (Proverbe 31: 10-20)

Ştie ce trebuie să caute la o femeie. Nu spun doar din experienţele celorlalţi. Spun din propriile iubiri bifate greşit, pe care le-am trăit înainte de a mă întoarce la Dumnezeu. Mereu mă temeam de „concurenţă”: 🙂 de frumuseţea altor femei, de atitudinea lor sau de inteligenţa lor. Pentru că mi se inoculase ideea că pentru a nu fi părăsită, trebuie să fiu frumoasă, deşteaptă şi cu sex-apeal:), iar asta nu pentru că Dumnezeu spune să avem grijă de noi, ca femei, pentru a-i ajuta pe soţii noştri să nu cadă în adulter, ci pentru că bărbatul de lângă mine era cel ce alegea. Eu trebuia doar să lupt să fiu la înalţimea aşteptărilor lui, altfel mi-l zbura alta:). Azi zâmbesc acestor concepţii, dar perioada în care am bifat greşit mi-a fost închisoare…

4. Pentru că ştie că nu trebuie să lăsaţi să apună soarele peste mânia voastră. (Efeseni 4: 26)

Dumnezeu ne cere să iertăm. Nu cred că acest verset spune  să nu fim niciodată supăraţi când se face noapte:).

Cred că, mai degrabă, se referă la a vorbi cu Dumnezeu, împreună, înainte de culcare, despre supărările noastre. Despre a-I spune Lui: „Doamne, Tu poţi şi ştii cum să ne ajuţi să trecem şi peste aceste dificultăţi. Arată-ne Tu soluţia mâine, când suntem mai calmi. Fă Tu un sfetnic bun din noaptea aceasta!”

Cred că discuţiile într-un moment de nelinişte şi stress, doar pentru că trebuie să nu apună soarele pentru mânia noastră, sunt dăunătoare. Te poţi enerva şi mai tare. Am trăit-o pe pielea mea şi am înţeles că trebuie să respecţi teritoriul omului de lângă tine ; dacă el nu se simte pregătit să continue o discuţie pentru că este foarte nervos, cel mai bine este să aşteptaţi împreună momentul potrivit.

Cred că este vorba despre a nu lăsa neînţelegerile nerezolvate, pentru că vor duce la înstrăinare. Dar atenţie la CÂND încercaţi să le rezolvaţi.

Un bărbat iubitor de Dumnezeu ştie despre dragoste. Aceea care vindecă, nu aceea care împlineşte sexual şi fuge…

5. Pentru că ştie că iubirea de Dumnezeu este esenţială pentru iubirea de propria familie.

Bărbatul creştin ştie că „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic!” (Ioan 15:5)

Pentru el, Dumnezeu este cheia care deschide sufletele . Pentru el, Dumnezeu este cel mai bun Coach:). În cartea Lui găseşte răspuns la toate întrebările sale, şi, dacă nu reuşeşte să se descurce singur, ştie că Dumnezeu i-a lăsat biserica să fie îndrumător şi ajutor.

Apelează la iubirea semenilor lui şi reuşeşte să înţeleagă ceea ce nu poate de unul singur. Iubindu-L pe Dumnezeu, ştie că ceea ce El a unit, omul nu are voie să despartă. Astfel, luptă pentru a păstra vie iubirea pentru soţia sa, chiar dacă ispite sunt peste tot şi nu poate închide ochii la fiecare trup dezgolit.

Dragostea de Dumnezeu este, pentru un bărbat creştin, cea care îl ţine departe de adulter, NU pierderea soţiei lui. Când reacţionezi din frică, nu ai dragoste. Dragostea nu este egală cu teama.

Să ne punem, zic, Aripi de Drum, şi să pornim la colindat propriile vieţi! Şi să nu ne oprim decât la  cel pe care El l-a pregătit.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Christian şi Renata, primul blog de cuplu din România: „Dacă nu am fi fost împreună, fiecare ar fi făcut ce ştia mai bine, dar singur. Şi sigur nu ieşea la fel de bine ca atunci când doi oameni sunt uniţi. Altfel e arta în doi.”

Oameni cu aripi

Christian şi Renata, primul blog de cuplu din România: „Dacă nu am fi fost împreună, fiecare ar fi făcut ce ştia mai bine, dar singur. Şi sigur nu ieşea la fel de bine ca atunci când doi oameni sunt uniţi. Altfel e arta în doi.”

Distribuiți vă rog

Anul trecut povesteam cu aceşti oameni mai mult decât frumoşi despre… cuplul imperfect. Astăzi, după un an, le mulţumesc pentru că mi-au fost model de bucurie adevărată şi intimitate. De aniversarea lor, Christian şi Renata au vorbit despre dragoste. Despre bucurie şi pace.

Dragii mei, nu ştiţi, dar aflaţi acum: când cel care ulterior a devenit jumătatea mea, a citit interviul, mi-a spus aşa: „Vreau să fim şi noi într-o zi ca ei. Aş vrea să ai aceeaşi atitudine faţă de mine, cum are Renata.” Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l! 🙂 Pe atunci nu formam un cuplu, pentru că eu aveam nevoie de confirmări, şi teste, şi răspunsuri la întrebări, şi toate la un loc:). Vă mulţumim şi vă preţuim pentru simplitatea şi sincertatea cu care vă iubiţi!

Aripi de drum: Nimic fără primul cuvânt:). Cum v-aţi cunoscut?

Renata: La Tv Sighet. Eram vecini, stăm la 1 minut şi jumătate unul de altul, dar nu ne ştiam. Aşa e-n viaţă.

img_9670-1024x768

Christian: Renata a lucrat acolo 6 ani. Eu 2. S-a aprobat un proiect foarte frumos, „În pas cu tinerii”, şi ne-au distribuit în acest proiect împreună. Distribuţia a sunat  aşa: „Luni la ora 19 intraţi în direct.”

Ca-n viaţă, aş spune eu. Nu te întreabă nimeni dacă eşti pregătit de-adevăratelea:), Dumnezeu îţi scrie scenariul şi tu decizi cum îţi joci rolul. Uite dovada că suntem ceea ce alegem să fim. 2 vieţi schimbate într-o secundă, printr-o decizie fermă.

Domnule producător, vă mulţumesc! N-aş avea azi în faţa mea 2 oameni frumoşi, cu visele şi iubirea lor, dacă n-aţi fi dat dumneavoastră startul poveştii.  🙂 Nici măcar n-aţi numărat până la 3… şi-aş mai spune multe… Dar îi las pe ei să povestească.

Renata: Aşa ne-am apropiat şi am devenit cei mai buni prieteni.  Petreceam foarte mult timp împreună. Nu trecea o oră fără să vorbim. Şi era totul spontan şi natural. Mi-aduc aminte că de ziua mea Christian a complotat cu colegii mei să-mi facă o surpriză. N-am bănuit nimic.

Christian: Ba ai bănuit, căci eu eram palid la începutul emisiunii.

Renata: Da, şi l-am întrebat dacă se simte bine. El a stabilit cu invitatul nostru, să cânte piesa celor de la Taxi, „Cele 2 cuvinte”. Apoi  am văzut-o dintr-o dată pe mama la televizor, cum îmi transmitea felicitări de ziua mea, apoi pe cei mai buni prieteni ai mei. El le luase interviuri. M-a emoţionat foarte tare.

Îşi amintesc totul ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Îi las să spună cum simt. Şi la fel vă redau.  Povestesc atât de natural şi de plini de pasiune, că îţi fac poftă de frumos. Mă gândesc la copii, dintr-o dată. Defect profesional, dar, îmi vine în minte imaginea copiilor lor, cărora le spun în fiecare seară povestea preferată: a lor. 🙂 Dragii mei, nu veţi avea nevoie de cărţi, pare că le veţi deveni eroi propriilor copii.

Christian: Şi ţi-am adus confetti…

Se completează unul pe altul, mai abitir decât rezolvă rebusurile cei mai buni dintre cei mai buni. Se cunosc atât de bine, că par a fi dicţionare explicative unul pentru altul. Ştiţi cum? Parcă şi-ar căuta unul altuia sensul. Dar unul într-altul…

Christian: A venit apoi alt proiect „Vara pe val”, în 2014, unde am fost trimişi împreună pentru o săptămână, la Costineşti. Doar noi cu un cameraman. 

Renata: Eram la fel cum ne vezi şi acum: cei mai buni prieteni. Toată lumea ne întreba însă: „Dar voi…?” Aşa că producătorul a complotat cu cameramanul, să ne filmeze şi în momentele în care nu ştiam că suntem filmaţi.

Christian:Aşa că au montat un filmuleţ în aşa fel încât părea spicy. Eu o ajutam câte o dată să-şi închidă o bluză, îi aşezam câte o şuviţă, dar totul amical.

Renata: Dar ei au montat în aşa fel, că părea că suntem un cuplu: cu încetinitorul,  cu muzică pe fundal… Şi ne-au arătat materialul în direct…

Îmi povestesc amândoi 15 minute despre „camera ascunsă”, timp în care mă uit când la unul, când la altul, şi fac în minte o întreagă analiză terapeutică: se ţin de mână uneori, alteori se privesc scurt şi caută confirmări unul de la altul despre date, amintiri şi experienţe. Râd mult, îşi completează alteori unul celuilalt fraza, fără a da năvală, vorbesc simplu şi delicat. Despre o poveste devenită destin. Al lor.

Aripi de drum: Cum e cu televiziunea? În afară că v-a adus împreună…

Renata: Eu am terminat Jurnalismul. Încă din clasa a 11-a am cochetat cu televiziunea. Când am început facultatea, deja lucram.

Christian: Eu am fost remarcat la liceu, pentru că participam la baluri, eram foarte implicat în tot ce ţinea de social. Şi am ajuns în televiziune nu din întâmplare, ci pentru că a vrut Dumnezeu. Nimic nu e întâmplător.

Aripi de drum: Cum aţi ajuns în Bucureşti?

Renata: Viaţa, cum a spus şi Christian. S-au legat toate, noi dorindu-ne foarte mult să trăim într-un oraş mare, cu mai multe posibilităţi.

Aripi de drum: Joburile?

Renata: Acum eu lucrez la o companie pe partea de comunicare.

Christian: Eu am renunţat la job pentru a mă dedica în totalitate blogului nostru. E foarte important pentru noi să facem ceea ce ne place.

Renata: Amândoi suntem în căutarea jobului mult visat, pentru că o dată ce ai microbul televiziunii în sânge, cu greu mai poţi scăpa de el. Dar Dumnezeu ne va ajuta să le ducem pe toate la capăt. Momentan suntem foarte mândri de proiectul nostru, blogul.

Aripi de drum: Cum v-a venit ideea blogului?

Christian: Ne plimbam cu bicicletele. La Muzeul Satului, în Sighet. Şi ne gândeam că atunci când vom pleca din Mass Media, ne va lipsi arta. Şi va trebui să compensăm lipsa.

Renata: Scuze că te întrerupt. (se uită fix la Christian şi aşteaptă cuminte acordul lui, din priviri) Noi suntem implicaţi în tot felul de proiecte. Deşi ne dorim să avem zile în care să nu facem nimic, atunci când se întâmplă, ne dăm seama că nu ne simţim tocmai relaxaţi. Trebuie să existe ceva care să ne facă să trăim.

Atenţie! Renata îşi cere scuze pentru că îşi întrerupe iubitul. Când lucrezi în domeniul psihologiei, nu ai cum să nu observi detaliile care altora le pot scăpa uşor şi pe care le-ar putea lua ca normalităţi. Când lucrezi cu cupluri, însă, îţi dai seama că de cele mai multe ori, partenerii uită să-şi spună „mulţumesc”, să se privească în ochi, să îşi zâmbească, să-şi ceară scuze… Când Renata a rostit cuvintele magice, beculeţele mele s-au aprins:). Aş face un workshop cu ei doi, despre CUVINTE, în cuplu. Sper să accepte, într-o zi, invitaţia mea…

Processed with VSCO with hb1 preset

Christian: Aşa că am decis să facem ceva ce nu era încă pe piaţă. Studiind-o, ne-am dat seama că se potriveşte un blog de cuplu…

Renata: Încurajaţi fiind şi de prieteni care ne spuneau că suntem apreciaţi ca şi cuplu, că suntem foarte drăguţi împreună.  Pentru noi blogul nu este joacă. Este visul nostru.

Christian: Nu am pornit de la ideea de a face acest proiect doar din pasiune, pentru ca, în timp, acesta să fie şi o sursă de venit. Ci cu ideea de business-vis de la început. Suntem foarte pasionaţi în munca aceasta, dar nu am început-o doar de dragul de a face ceva care să fie închis peste 2 luni.

Renata: E despre noi până la urmă şi ne reprezintă…

Pasiune şi iar pasiune. Gyuri Pascu a zis cândva: „Profesor sau doctor te faci, artist te naști, iar dacă ești conștient de ceea ce ai de făcut, mergi în direcția asta.”

Renata şi Christian s-au născut, nu s-au făcut, se pare. 🙂 Gyuri, ne-ai lăsat o mare moştenire: cuvinte care ne vor ghida destinul…

Aripi de drum: Se investesc bani în blog?

Renata: Din start. Pe lângă faptul că la început, dacă nu ai o recomandare foarte bună pentru a colabora pentru site, arunci pur şi simplu cu banii pe fereastră.

Christian: Lumea cere bani, şi nu e aşa uşor să găseşti oameni serioşi şi pasionaţi cu adevărat de ceea ce fac în domeniul acesta. Aşa că sugerăm tuturor să aibă în vedere colaborări cu profesionişti, nu cu amatori sau oameni despre care nu ştiu din surse sigure.

Aripi de drum: Cum e cu colaborările?

Renata: Suntem foarte deschişi colaborărilor, dar foarte selectivi. Nu acceptăm să promovăm nimic în care nu credem cu adevărat.

Christian:Totul trebuie să fie testat pe propria piele. E despre noi. Natural. Tot blogul nostru este ca un jurnal.

Aripi de drum: Hai să vorbim puţin despre compatibilitate. Eu văd că voi doi vă completaţi. La fel de natural, ca propriul vis.

Christian: Departe de a fi nişte ciudaţi, suntem foarte implicaţi unul în viaţa celuilalt. E un fel de „noi cu noi”. Ne place foarte mult să mergem împreună în concedii, doar noi doi. Vrem să facem mereu aceleaşi lucruri, să vizităm aceleaşi locuri, ceea ce nu ar fi aşa uşor dacă am merge cu alt cuplu, care ar dori să facă altceva decât noi.

Renata: Avem şi noi mulţi prieteni, dar ei ne acceptă aşa cum suntem. Ştiu că noi suntem în filmul nostru. Suntem foarte compatibili şi spontani. Nu trebuie să ne planificăm ce vom face în concedii, de exemplu, căci ne bucurăm de trăiri. Şi ne echilibrăm unul pe altul. Suntem fascinaţi de frumos, fie că e vorba de un muzeu, de muzică, de mâncare, etc. Ne cunoaştem foarte bine din priviri. Pot să-mi dau seama când îi e foame sau somn, după ochi.

Christian: Când eu am o perioadă stresantă, ea e stâlpul, şi invers. Reuşim să ne sincronizăm, şi, deşi poate ne sperie acelaşi lucru în acelaşi timp, reuşim să ne susţinem.

Aripi de drum: Voi aveţi 2 ani de relaţie. Ştiţi vorba aceea, că dragostea durează 3 ani. Cum e la voi?

Renata: Da, ştii vorba aia: în primul an cumperi apartamentul, în anul doi îl mobilezi, şi în al treilea, îl împarţi. (râdem)

Christian: Nu ne-am gândit niciodată la ce va fi dacă ne vom certa, sau ce va fi în viitor.

Aripi de drum: Dar v-aţi certat vreodată?

Christian: Nu. Conflicte avem, dar majoritatea au legătură cu blogul.

Renata: Când mă gândesc la o ceartă, mă gândesc la o discuţie în contradictoriu, care a ajuns la un anumit nivel, de la care partenerii nu mai pot înainta fără repercursiuni negative. Noi avem conflicte strict legate de blog, de exemplu: „Ai pus fix poza care nu-mi place mie, eşti egoist, doar tu să ieşi bine.”  Sau critici mai dure, de genul: „Da, normal, eu nu scriu niciodată bine…”

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Critică. Multă critică. Numai critică. Îmi permit să spun că aud cuvântul ăsta tot mai des, de la cupluri. Şi uneori mă doare numai gândul că oamenii, în loc să sublinieze cu roşu părţile pozitive, le încercuiesc pe cele negative, şi în loc să spună: „Îmi place când îmi spui aşa!”, recurg la: „Întotdeauna eşti aşa! Nu te vei schimba niciodată! Cum poţi să scrii atât de prost?” Şi lista poate continua. Gândurile mele zboară şi mă întristez, însă replica lui Christian opreşte şirul durerilor ce-ar fi urmat. Cum o fi la ei?

Christian: Ei, nu chiar aşa de simple, mai sunt şi momente în care suntem obosiţi şi unul vrea să lucreze la blog şi celălalt nu vrea, şi atunci vin reproşurile. Dar mereu se rezolvă.

Aripi de drum: Aveţi blogul de 1 an, dar sunteţi împreună de 2. În anul acela vă certaţi vreodată?

Christian: Nu. (râde)

Renata: Dacă ar fi să exclud  partea de blog, unde suntem perfecţionişti, nu avem certuri.

Aripi de drum: Haideţi să încercăm invers: Ce faceţi, astfel încât să nu vă certaţi?

Christian:Un mic secret este că dacă unul din noi simte nevoia să reproşeze, o face. Îţi spun de ce mă deranjezi, ce ai făcut, şi celălalt încearcă să transforme situaţia pe placul celuilalt. (se uită la Renata şi toţi râdem cu poftă)

Aripi de drum: Adică, rezumând terapeutic, totul se rezumă la: „Cum vrei tu, draga mea!”

Renata: Nu. (râde) Dar acum, pentru că eu merg la job dimineaţa, mă trezesc mai devreme. Însă, din solidaritate, îl trezesc şi pe el.

Christian:  Adică ceasul mă trezeşte. Nimeni nu-l opreşte.

Christian vorbeşte calm şi apăsat. Renata este zglobie. Ascult numai despre situaţii care au consecinţe, nu care au vinovaţi. Mă uimeşte felul lor de a reformula. Nu aud reproşuri care încep cu „Tu!” Pare că fac terapie de cuplu de cel puţin 2 ani:). Dacă Christian se trezeşte, nu e vina Renatei, ci a ceasului care nu e oprit de nimeni:). Şi celui ce ar fi trebuit să-l oprească nu i se aduce nici o vină…

Renata: Cred că alt secret este că facem lucruri împreună, nu ne lăsăm singuri unul pe altul, în sensul în care nu există ca unul să spele vasele şi celălalt să stea.

Christian: Şi mai e ceva: facem lucruri împreună, însă dacă vrem să ieşim separat în oraş, cu alte persoane, ne oferim unul altuia această libertate. Ea poate ieşi cu prietenii ei cei mai buni, fără nici o problemă.

Renata: Atâta doar că eu am doar un singur prieten cel mai bun. (râde)

Mă întreb dacă acum urmează conflictul mult aşteptat. Îmi sună a uşor reproş şi plusez puţin:

Aripi de drum: Adică nu te derajează (Renata) ca el să iasă la cafea cu una din prietenele lui?

Renata: Nu. Am încredere. La noi nu există senzaţia că trebuie să dăm raportul. Cred că şi ăsta e un alt secret pentru un cuplu fericit. Suntem conştienţi de nevoia de libertate reciprocă, atâta timp cât există încredere. Dacă nu ne va conveni o anumită relaţie, vom spune, cu siguranţă. Prietenii fiecăruia au devenit prieteni comuni, şi atunci nu există frica de a nu cădea în relaţii intime cu vreunul din cei cu care ieşim. Nu ne verificăm telefoanele, nu ne accesăm conturile personale. Ne ştim parolele, dar nu verificăm din gelozie.

Christian: Decât dacă e vorba de blog. 🙂

Renata: Da, noi nu avem probleme de încredere în sensul în care, cum văd foarte des, ea verifică Facebook-ul din 2 în 2 minute şi se supără pentru că el a intrat de 5 minute şi încă nu a salutat-o. Noi suntem naturali.

Aripi de drum: De unde credeţi că vine încrederea aceasta aşa puternică?

Christian: Cred că pentru că am fost, mai întâi de toate, prieteni foarte buni.

Aripi de drum: Cât timp aţi fost doar prieteni?

Renata: 1 an. Prietenia este un început foarte bun. Când spui unui prieten orice simţi, fără teama că ar putea interpreta, ca şi iubit, poţi şi în cuplu să continui aceeaşi „tactică”. Nu ţi-e frică de a fi respins, pentru că ştii că orice ar fi, e acolo pentru a te ajuta să treci peste, să te sfătuiască, să nu încerce să te schimbe. Să nu îi fie teamă să fie vulnerabil, crezând că asta l-ar situa pe o poziţie de inferioritate.

Aripi de drum: Să înţeleg că sunteţi dovada faptului că fluturaşii pot veni şi după o prietenie? Şi că vulnerabilitatea crează intimitate, nu inferioritate?

Renata: Noi putem băga mâna în foc pentru asta.

Christian ne face atente la mirosul de lavandă. Ne uităm în jur, la locul acesta, care tuturor ne aduce frumosul în suflet, şi deodată Renata observă:

  • Uite acolo, un C şi un R. Nu mai sunt alte litere. Uite, e un semn!

Nu ştiu ce credeţi voi despre semne, dar mie mi se pare că aici e vorba de poveşti nescrise încă. Din toate literele alfabetului, cei care se ocupă de local au pus în centru exact un C şi un R? Christian şi Renata? Să fie oare doar o coincidenţă? 🙂

Vom afla probabil într-o zi …

img_9183

Christian: Dar despre tine ce ne spui? Cum ai început blogul?

Renata: Cum e să fii terapeut?

Vă amintiţi ce a spus Renata la începutul înterviului? Că atunci când îţi intră microbul în sânge … Au reuşit să răspundă, cuminţi, ca şi intervievaţi, fix 43 de minute. Acum au nevoie să schimbe rolurile. 🙂 Cred că e specific artiştilor. Iubitorilor de frumos şi simplu, căci şi Andrei Neagu a avut aceeaşi reacţie. Aici. 🙂

Le povestesc câte ceva, continuând să le urmăresc reacţiile. Se completează la fel. După minute bune de poveşti spuse nu la gura sobei, ci a mulţumirii că Dumnezeu m-a binecuvântat cu cea mai frumoasă meserie din lume, primesc cel mai frumos cadou pe care cineva mi-l poate face: o carte. Am scris aici despre ea. Primul cuplu care îmi oferă un cadou pentru cuplu:). Cine ştie, or fi vorbit oamenii ăştia dragi cu Dumnezeu despre singurătatea mea:)…

2 oameni frumoşi, care pot fi modele de bucurie şi simplitate, dovezi ale trecerii prin lume cu iubirea adevărată de mână, să ştiţi că pot schimba lumea. Cu optimismul şi entuziasmul lor. Şi fiecare din noi, zic eu, ar trebui să avem în jurul său un om care să emane, prin toţi porii, încrederea că viaţa e o artă. Dacă mai aveţi şi norocul să aveţi un cuplu, puteţi fi siguri că undeva, Cineva vă iubeşte mai mult decât credeţi voi.

Decid să îi întreb despre curajul de a merge în direcţia care îţi place. Despre ce cred ei că ar trebui să facem atunci când avem un vis, o idee, şi nu avem curajul să o materializăm.

Christian: Chiar azi am văzut un clip în care se vorbea despre faptul că atunci când ai o idee, trebuie să acţionezi în primele 5 secunde, pentru că altfel, începe creierul să îţi găsească argumente împotrivă. Ba frici, ba alternative negative. Cred că ar trebui să pornim de la viaţa de zi cu zi: când dimineaţa ne sună ceasul, să ne ridicăm în secunda aceea. Altfel, amânarea duce la lipsa acţiunii.

Renata: Eu aici sunt pe minus.

Completare, observaţi? Ce o ţine pe Renata în pat, îl face pe Christian să sară din el şi să acţioneze. Cum să nu îţi facă poftă de o mare iubire acest cuplu? Cum să nu visezi cu ochii deschişi la o poveste în care tu, femeie, să te simţi în siguranţă lenevind, având curajul să spui: „Nu-mi place să fac asta!” şi să ştii că nu eşti judecată?

Christian: Renata ar sta până în ultima clipă în pat, chiar dacă ştie că întârzie. (râd)

Aripi de drum: Cum e cu planurile de viitor? Cum vă vedeţi peste timp?

Renata: Facem ce simţim. Dacă e să meargă, merge, dacă nu, aşa a fost să fie. Noi credem foarte mult în Dumnezeu. Şi în faptul că ne-am întâlnit pentru că a fost dat. Am schimbat fiecare ceva în viaţa celuilalt.

Christian: Ne gândim că a fost dat să fim împreună. Un exemplu simplu raportat la activitatea noastră ar fi faptul că Renata are mai mult talent la scris, eu la partea de fotografie. Şi uite aşa a luat naştere blogul. Dacă nu am fi fost împreună, fiecare ar fi făcut ce ştia mai bine, dar singur. Şi sigur nu ieşea la fel de bine ca atunci când doi oameni sunt uniţi. Alfel e arta în doi.

img_23021-1

Aripi de drum: Pentru mine, faptul de a aduce Dumnezeu împreună doi artişti, era cel mai frumos lucru din lume, dar imposibil în viaţa reală. Pentru că fiecare ar vrea să fie sus şi nu ar suporta unul succesul celuilalt, îmi spuneam. Iar voi sunteţi acum dovada vie că 2 artişti nu doar că pot trăi împreună, dar pot şi da naştere unor poveşti de viaţă la fel de frumoase ca sufletele lor.

Renata: Apropo de artă şi folk, pentru că ştiu că tu eşti pasionată de genul acesta, să-i asculţi pe Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei. Au o melodie extraordinară, „Cele mai frumoase”. Picioare, lacrimi, minciuni.

 

Aripi de drum: Apropo de cele mai frumoase… picioare. Cum staţi cu gelozia, concret? Am mai vorbit puţin mai devreme, dar acum spuneţi-mi concret.

Renata: Deseori gelozia poate nărui o relaţie. Am asistat la astfel de situaţii, dar, spre norocul nostru, noi nu avem acest „microb”.

Christian: Aud drame: „Gata, s-a terminat, am văzut eu că i-a dat mesaj, că i-a pus emoticonul ăla.” Chiar am scris un articol pe blog referitor la secretele care ţin un cuplu sudat. Repetăm: „Be best friends!” 

Renata: La noi a funcţionat. Sperăm ca şi la alţii.

Aripi de drum: Cum e cu prieteniile care se pot strica dacă se transformă în relaţii de iubire?

Christian: Nu credem că este aşa. Din proprie experiență știm că prietenia a fost prima treaptă pe care am urcat pentru a ajunge aici. Și…suntem recunoscători și fericiți.

Aripi de drum: Mai bine ca voi, căci sunteţi 2 în 1. (râdem) Sau 3 în 1: Renata, Christian şi relaţia.

Christian: Dacă sunteţi mai întâi prieteni, se conturează o mare încredere. Şi după ce dobândeşti această încredere, nu te va lăsa sufletul să îţi răneşti prietenul cel mai bun.

Cine să aibă atâta grijă de oamenii aceştia frumoşi, încât să fie atât de compleţi, în imperfecţiunea lor? Cum sunt un copil de Dumnezeu, îmi permit să-i întreb despre El:

Aripi de drum: În ce relaţie sunteţi cu Dumnezeu?

Renata: Ştim că povestea noastră a fost scrisa de El, iar noi în fiecare moment ne lăsăm pe mâna autorului. Credem că asta spune totul.

Îmi dau seama că nu i-am întrebat nimic despre iubire. Cred însă că nici nu ar fi foarte necesar, având în vedere că sunt genul de cuplu despre a căror iubire vorbesc propriile lor acţiuni. Vorbele sunt prea simple pentru frumuseţea lor, legaţi printr-un 2 care spune mai mult decât orice roman. Aşa că mă gândesc că ar fi interesant să-i pun la un exerciţiu de artă adevărată:

Aripi de drum: Ce aţi picta într-un tablou numit Iubire?

Christian şi Renata: Într-un astfel de tablou elementul principal, în cazul nostru, ar fi Soarele: căldură, lumină şi energie pozitivă.

Pentru că iubirea este în sine cel mai frumos tablou, eu i-as picta pe ei doi. Fără să fiu plătită pentru a face astfel de afirmaţii, 🙂 dacă vreodată voi decide că singurătatea nu mai e pentru mine, aş vrea ca povestea mea de dragoste să arate ca în pozele pe care le-aţi văzut!

Vă mulţumesc, dragii mei, pentru că mi-aţi dat voie să fac parte, pentru 2 ore, din puzzle-ul vostru!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Nu, amantele nu-s oameni! Sunt focare de…

Relatii

Nu, amantele nu-s oameni! Sunt focare de…

Distribuiți vă rog

Mi-a atras atenţia un”tratat de amantă”, din Catchy. Acesta.

L-am citit tristă. Dezamăgită de iluziile cumpărate scump, din colţul de suflet. Al bărbatului care poartă, scut între adevăr şi minciună, Seducţia.

Dureros de realist tratatul acesta. Dureros de feminin împachetat şi stilizat. Spuneam eu cândva, pe vremea când credeam în Iubiri la promoţie, că „un adevăr căruia îi pui fundiţă roşie nu încetează a fi adevăr.”

Cam aşa e treaba cu iubirile imperfecte, mascate  perfect. Tratatul începea cu o replică aparent aducătoare de toleranţă. Pentru tragediile cărora li se dau nume de miracole. „Fericire, „”Împlinire”, „Perfecţiune”, şi alte asemenea.

Spunea dintr-u început, parcă de frica unei eventuale răzgândiri, că „Amantele sunt tot oameni.”

Şi continua cu o întrebare, poate tocmai pentru că durerea e uneori prea mare să încapă într-un punct. Are nevoie de un semn de întrebare, să reziste răzbunărilor.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

„Nu-i aşa?”

Nu, nu-i aşa! Omul are un liber arbitru. Dat de Dumnezeu, să-şi conducă viaţa. Omul e cârmaciul propriei vieţi. Alegerile noastre ne transformă vieţile.

Şi omul ăsta, aşa frumos cum l-a creat Dumnezeu, uită de El, şi se aruncă în valuri, din dorinţa de a găsi fericirea. În altă parte decât în Eden. În Iad se trăieşte mai palpitant. Pare-se!

Cam aşa stă treaba cu amantele. Care nu, nu sunt oameni!

Sunt nişte focare de durere oarbă, de suferinţă crudă, pe care încearcă să o trateze cu chimicale. Aud la altele că s-au vindecat de singurătate trăind fericirea între cearşafuri mirosind a minciună, şi hoinărind pe cărări de munte cu bărbaţii altor femei, „nişte scorpii, nişte disperate care îşi îndeamnă bărbaţii să fugă în braţele lor”. Ale femeilor-pansament.

Amantele astea nu sunt oameni. Şi cel mai dur adevăr este acela că nu sunt curve, cum le mai numesc alţii. Sunt femei pentru care fericirea depinde de câte un el mereu indecis, mereu în căutare de (mai) frumos şi dragoste adevărată.

Nu sunt oameni, sunt pachete uşoare, în care se ascund comori prăfuite, învechite de-atâta galben ce-au strâns între pleoape.

Sunt femei-cufăr, în care domnii certaţi cu iubirea şi buni prieteni cu fluturaşii, îndeasă câte o pereche de „Te iubesc”-uri şi 3 perechi de promisiuni.

Sunt frumuseţi care nu şi-au descoperit încă valoarea în ceea ce sunt, şi cred că ea le este dată de ceea ce dau acestor „bieţi artişti”.

Amantele sunt acele „cârpe” ieftine pe care ei, artiştii perfect imperfecţi, le folosesc să-şi şteargă la ochi imaturitatea. Şi o fac cu atâta măiestrie, că le dau lor, femeilor frumoase, sentimentul că sunt de fapt, giuvaere.

Amantele nu sunt oameni, sunt „copaci fără pădure”.

Amantele nu-s oameni. Pe oameni îi iubim. Îi respectăm şi ne e dor de ei.

Ele sunt doar DORite. Atât.

Şi de mai aveţi ceva de adăugat … împărtăşiţi aici!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Tu ce faci când FOSTUL îţi adresează, pe nepusă masă, cuvinte de mahala? 7 răspunsuri de injectat în vene:)

Relatii

Tu ce faci când FOSTUL îţi adresează, pe nepusă masă, cuvinte de mahala? 7 răspunsuri de injectat în vene:)

Distribuiți vă rog

În ultima vreme, văd tot mai multe articole despre CUM SĂ faci diverse lucruri. Eu aş scrie o serie de CUM SĂ NU faci :). Iar despre relaţii se tot scrie, cât pentru toată veşnicia, s-avem acolo ce citi, de-om prinde-o! 🙂

N-am să-ţi fac acum o listă cu cele de trebuinţă după o despărţire, astea cred că sunt prezente peste tot, iar tu, cea prinsă în sac, ştii cu siguranţă mai multe decât îţi pot scrie eu în câteva rânduri!

Am să-ţi spun, aşadar, despre cum să NU faci scandal din câteva vorbe. Care îţi sfâşie inima, ce-i drept, dar nu uita: sunt numai câteva!

Cu siguranţă cu  mult mai puţine decât ai îndurat tu în relaţia aia care ţi-a dat viaţa peste cap şi te-a învăţat cum să te umileşti…

 

Îmi amintesc mereu, înainte să scriu aici ceva din ce-am trăi eu, şi mă opreşte teama de-a nu fi judecată, de cuvintele unui pastor: „Monica, înainte să citească Biblia, oamenii îţi citesc viaţa! Deci nu-ţi fie frică să fii mărturie pentru cei ce trăiesc în lanţuri!”

Şi din motivul ăsta vă spun azi câte ceva despre relaţia cu foştii, care îţi aruncă în faţă mizeria rămasă după ce şi-au spălat faptele în lacrimile tale. Apoi trec pe lângă tine şi „te înjură politicos” pentru că ai îndrăznit să laşi un loc de BUNĂ SEARA! Şi-ţi cer să numai îndrăzneşti vreodată să le adresezi vreo vorbă, ori te întreabă „cavalereşte”, ce mama, sau ce vreun mădular din trupul lor, vrei tu de la ei, de le iei din timp?

Să învăţăm, zic, unii de la alţii, cum să NU ajungem să răspundem provocărilor venite fix de la cei pe care i-am respectat, i-am ţinut de mână şi de suflet, le-am oferit o inimă de care să se sprijine când se externau din spitale unde făcuseră operaţii pe viaţă deschisă, şi în care am crezut, când toţi ceilalţi îi priveau cu milă. Ori cu silă…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Când am realizat că Dumnezeu m-a ţinut în viaţă „s-o văd şi pe-asta!” 🙂 m-am gândit la milioanele de femei jignite, insultate, abuzate, ameninţate ori aruncate la coş după ce bărbaţii lor frumoşi s-au hrănit cu ce-aveau ele înăuntru, şi le-au făcut apoi ambalaje bune de lăsat pe vreo margine de drum… şi s-au gândit să le şi tatueze apoi pe inimă câteva cuvinte de dulce. Nu de alta, dar atât de amară le-a fost viaţa alături de ei, că tocmai acum, la final, s-au gândit să se revanşeze,  „mierindu-le” niţel… 🙂

Şi pentru voi, femei frumoase, scriu azi ce mi-a tatuat Dumnezeu pe suflet într-o astfel de clipă:

  1. NU RĂSPUNDE.

Eu am tăcut. Am citit de câteva zeci de ori mesajul, şi cred că dacă mai aveam vreo pereche de ochelari şi pe aceia i-aş fi pus, să mă conving că nu-mi joacă ochii feste:), i-am închis apoi şi m-am rugat tăcut, decât atât: „Doamne, dă-i linişte! Tu ştii mai bine decât mine ce s-a întâmplat cu el! Dacă ar fi bine, n-ar spune pentru nimic în lume vorbele astea!” 

A fost uşor? Nu! A fost la fel de greu ca „Bună ziua!” pe care i l-am spus pe stradă. Când revezi omul care ţi-a sculptat în suflet ideea că nu eşti bună de nimic, că eşti „nefeminină” :), şi încă te lupţi să te vindeci de etichetele cu pricina, numai uşor nu-ţi este să-i adresezi un salut măcar. Dar o faci, din dragostea aia de oameni pe care Dumnezeu ţi-a spus s-o ai, chiar şi faţă de duşmanul tău!

De ce să taci? Pentru că demnitatea înseamnă să ştii când să vorbeşti şi când să te abţii. Demnitatea nu are de a face cu mahalaua. Iar tu eşti FEMEIE! Şi cu asta am spus tot:).

Îţi va fi greu, vei simţi nevoia să-i replici „nesimţitului” câteva, să nu mai îndrăznească data viitaore să ridice ochii de jos în faţa ta, dar ştii ceva? La nimic nu te va ajuta să răspunzi cu aceeaşi monedă. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru moartea acelei iubiri, nu cred că ţi-ar ajuta o viaţă trăită lângă un bărbat care îţi vorbeşte ca la uşa cortului!

2. NU ÎNTREBA NIMIC.

Mie tare greu mi-a fost să nu întreb CE S-A ÎNTÂMPLAT? Eram convinsă că fără ceva care să-i fi pus un văl negru pe ochi nu ar fi putut să-mi adreseze MIE asemenea vorbe. Mie, adică, da? 🙂 Adică eu, care am făcut, şi-am dat, şi-am admis, şi-am … 🙂 (observi nevoia femeilor de a li se recunoaşte meritele:), da?) Câte-mi venea să reproşez atunci … dar la ce bun?

Draga mea, NU CONTEAZĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT cu omul care îţi adresează „vorbe  date cu aghiasmă” :)! Important este numai CE  a ales să facă în clipele de durere sau supărare prin care trece.

Ştii ceva? Tata avea o vorbă, pe care des o folosea după ce-a pierdut-o pe mama: „Când mă îmbătam, trebuia să mă dau cu capul de pereţi, nu să jignesc!” Aşa că am băgat bine la cap acum povestea lui 🙂

Nici un răspuns din lume nu-i scuză lui atitudinea! Niciunul, înţelegi?

3. NU REPROŞA NIMIC.

Mie mi-au trecut prin faţă, într-o fracţiune de secundă, toate clipele când am suportat umilinţe, „de dragul relaţiei”! 🙂 Şi-mi venea să-i strig: „Tu mă jigneşti? Tu, care ai făcut … şi n-ai făcut…, şi-ai mers, şi n-ai mers…?”

Dar ştii ce? Reproşurile sunt numai vreascurile ce alimentează disputa. Te enervează şi te aduc în punctul în care să întrebi şi tu de mamă.. de fraţi, de nepoţi, ori de copii :). Şi-atunci… care-ar fi diferenţa între voi 2?

4. NU-I GĂSI SCUZE.

„Sigur a băut ceva, altfel nu se comporta astfel!” Îţi sună cunoscut? Draga mea, NIMENI, în nici o circumstanţă de viaţă, nu are voie să te trateze ca pe-o cârpă! NIMENI!

Iartă, dar NU uita niciodată atitudinea lui! Asta nu pentru a-l urî, ci pentru a nu te lăsa abuzată! Când eu am înţeles pentru prima dată că încă nu eram vindecată de a mă lăsa folosită pe post de ştergător de geamuri, m-am înfuriat pentru toate clipele în care AM ÎNŢELES acţiunile oamenilor din jur. Cărora mereu le găseam câte-o scuză pentru modul în care îşi ieşeau din fire…

Femeia de pe scaunul maro, despre care am scris AICI  şi-am să mai tot scriu:) mi-a spus cândva pe un ton ferm:

„Monica, nu mai ai voie să înţelegi nimic! Ai priceput? NIMIC! Îţi mai spun o dată? NIMIC! Şi înc-o dată: NIMIC! Motivele pentru care un om te abuzează nu te privesc pe tine! Fiecare este responsabil pentru propriile fapte! Şi tu eşti responsabilă pentru ale tale! Când un om te tratează rău, lasă-l în spate! Iartă, dar nu te purta ca şi când nimic nu s-a întâmplat, pentru că astfel el niciodată nu va învăţa din propriile greşeli! Va şti că mereu este cineva care va trece peste ce-a făcut. Atâta timp cât tu vei fi acolo să îi ascunzi gunoiul sub preş, te va trata ca pe un preş!”

Nu cred că mai are rost să-ţi spun eu ceva în plus, a spus ea suficient.

5. NU MAI DISCUTA CU EL NICIODATĂ DIN PROPRIE INIŢIATIVĂ.

Nici dacă e pe patul de spital! Şi nu sunt lipsită de suflet când îţi spun asta! Roagă-te pentru el! Dumnezeu poate schimba, nu tu! Dacă însă îţi cere ajutorul, acordă-i-l! Este uman, dar numai dacă-l cere, iar atunci fă tot ce e posibil să nu fii prezentă lângă el. Caută soluţii să îl ajuţi prin alţi oameni, dar nu te expune!

Nu refuza din egoism, ci tocmai pentru că ştii că numai aşa poţi fi o lumină în viaţa unui om: luminând în întuneric, dar fără a te stinge tu! Nu subestima niciodată puterea trecutului asupra ta! Când ai avut o vulnerabilitate faţă de un bărbat, şi te-ai lăsat abuzată de el în orice fel, fii sigură că este posibil ca apropierea de el să te arunce din nou în cercul vicios!

Nu spun că te-ai întoarce la el, e posibil să nu mai poţi niciodată să mai reiei relaţia cu un bărbat care ţi-a făcut sufletul scrum, ci spun că există şanse nefaste ca tu să cazi în capcana de a fi din nou cârja lui! Şi nu face bine niciunuia din voi!

6. NU ÎL BÂRFI!

Eu am spus întâmplarea femeii de pe fotoliul maro:) la mult timp după. Am şi uitat, ce-i drept, de fiecare dată, pentru că aveam alte lucruri de rezolvat, (iar timpul vindecă rănile trecutului, dacă le recunoşti, le accepţi şi le lucrezi pe fotoliul cu pricina) 🙂 dar nici nu am dat fuga la vreun amic comun să povestesc ce s-a întâmplat.

Dacă spui când e cald:), vei avea tendinţa să fii răutăcioasă, mahalagioaică:), nesăbuită şi total lipsită de feminitate! Aşa că păstrează pentru Dumnezeu povestea, spune-i-o Lui şi mulţumeşte pentru ea, pentru că vei avea cu siguranţă de învăţat de-acolo!

7. NU ŢINE PENTRU TINE EXPERIENŢA!

Draga mea, orice durere ne e dată de Dumnezeu cu un scop, şi din ce-am văzut în viaţa mea, fiecare suferinţă aduce cu sine o mângâiere pentru alţii! Ai trecut prin foc, fii dispusă să arunci apă pe focul celei care se află acum în mijlocul lui!

Empatia să ştii că se învaţă (şi) prin durerea proprie! Când ai fost în mijlocul furtunii, ştii ce înseamnă frica, ştii cum arată descurajarea ori riscul de înec!

Fii gata să te laşi citită de alţii, atunci când te vei vindeca! Nu îţi spun să îţi pui viaţa pe tapet, cu toate detaliile şi numele oamenilor care te-au denigrat, spun numai să dai înapoi ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ţie, pe gratis: mângâiere!

Dacă ţi-a fost util ce ai citit, lasă-mi un comentariu cu încă un CE SĂ NU FACI:). Dar din dar se face RAI! 🙂 Aşa că hai să dăm verde învăţămintelor! 🙂

Iar dacă ai nevoie de sprijin şi îndrumare, foloseşte formularul de contact de AICI şi programează o întâlnire pentru sufletul tău!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Pentru că azi e (şi) ziua mea, îmi reamintesc: merit mai mult!

Relatii

Pentru că azi e (şi) ziua mea, îmi reamintesc: merit mai mult!

Distribuiți vă rog

Pentru că azi e (şi) ziua mea, îmi reamintesc: merit mai mult!

Valorez mult.

Pentru că nu sunt obiect, ci subiect, pentru că nu legumizez, ci trăiesc, pentru că nu sunt excepția, ci regula!
Pentru că Scenaristul va avea întotdeauna întâietate înaintea Regizorului, pentru că El va regiza mereu dupa scenariile scrise de mine, pentru că Viaţa mea e un film pe care mi-l joacă actorii pe care îi plăteşte cel ce finanţează.
Îmi asum fiecare cuvânt pe care-l scriu cu cerneală albastră, ţinând în mână stilou, şi nu apăsând taste, ştergând cu lama, ci nu cu „delete-ul”.
Scenariul de azi începe cu „A FOST ODATĂ …”.
Dar nu se continuă cu obişnuitul „CA NICIODATĂ”, şi nici nu se încheie cu „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”; pentru că acesta este basmul, iar pe mine mă cheamă Monica, ci nu Ion, Berceanu, ci nu Creangă.
Scenariul de azi începe cu „Eu”, se continuă cu multe verbe la prezentul etern- şi se încheie cu „Eu”.
Simplu.
Am scrise multe până acum, le-am vândut apoi pe bani puţini şi nu am obiectat când mi-au fost schimbate şi transformate în scene lacrimogene, jucate de actori care au talent la bătut din palme pe ritmuri sincronizate. Pe un aerodrom, la aterizarea avioanelor de vânătoare, la coborârea pilotului care a efectuat operaţiunea de salvare a altui pilot aflat în „captivitate”.
Cel de azi nici măcar nu e de vânzare. E scris pentru mine şi El, regizorul care mi-a pus în scena multele scrise de-a lungul celor 11 ani în care am visat să devin scenarist celebru, dar ANONIM.
Scenariul de azi are doar 2 eroi, o EU (nu o Ea) şi un El.
Nu are intrigi ţesute între personaje secundare, negative şi colective.
Are un singur subiect care „curge”.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nu se opreşte pentru că nu are timp. Trebuie să umplă albia râului. Nu cel din mijlocul pădurii, ca în poveşti, ci cel din ochii mei. Acolo unde lacrimile formează gheţari!
Un El care îi scrie unei Eu vorbe frumoase, care îi promite, care îi dezminte.
O Eu care însă s-a săturat de vorbe, care nu mai vrea să aştepte încă 11 ani pentru celebritate, care cere dovezi, şi nu vorbe!

Căci vorbele, ca şi avioanele, ZBOARĂ!
Mai şi cad. Niciodată nu ştii ce ascunde cel ce le pilotează.
Adevărul e în cutia neagră… pe care însă nu mereu o găseşti.
O Eu care vrea ceva în viaţă ei- iar acel ceva nu-i un OBIECT, ci un SUBIECT.
Un CEVA ce nu poate fi descris în cuvinte, şi cu atât mai puţin de nişte taste apăsate de mâini ce ar putea mângâia, în loc să apese pentru a forma cuvinte. Şi alea fără CAPS LOCK.
O Eu care merită mai mult decât vorbe – ele se referă la CANTITATE!
O Eu care merită atingeri pe suflet – ele se referă la CALITATE.
O Eu pentru care VIAŢA nu se trăieşte prin TAB-uri, Shift-uri, Enter-uri, Insert-uri sau Delete-uri.
Aceeaşi EU care ştie că şi El cunoaşte foarte bine asta. La fel de bine cum cunoaşte culorile cerului.
O Eu care NU se mulţumeşte cu puţin, pentru că ştie că valorează mult, care îşi cere dreptul la A TRĂI, şi nu la A CITI!!!
Care îşi asumă decizia pe care a luat-o: aceea de a rămâne în picioare chiar şi dacă „avionul” ei cade. Sau e părăsit de pilot pentru un altul cu performanţe mai mari (pentru că ştie că Pilotul îşi face avionul un erou)!
O EU care îi cere Lui să o privească în ochi. Nici măcar nu e nevoie de prea multe cuvinte. Nici măcar scenariul nu trebuie să fie complicat.
Ştiu că Regizorului îi este teamă că filmul nu va avea succes, dar, din păcate- sau din fericire?- de data asta scenaristul nu va adăuga şi nu va şterge NIMIC din ce e.
La naiba, Regizore, cred că de data asta chiar nu poţi modifica scenariul! Publicul vrea SUBIECT, nu OBIECT!
APLAUZEEEEEEEEEEEEEEE!

 Foto credit: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Aripi de Duminică: răspunsuri la întrebări frecvente

Credinta

Aripi de Duminică: răspunsuri la întrebări frecvente

Distribuiți vă rog

Sesiunea de Q&A, Moeciu

  • Care a fost cea mai mare încurajare, din momentele grele prin care ai trecut?

R:  1) nu pot face nimic să câştig dragostea Lui. El poate face faţă mâniei mele, dacă i-o spun. Fac rău dacă țin în mine.
2) Speranța întreagă e în viața viitoare.
3) Adevărul că El mă iartă m-a eliberat.
4) Rușinea mă ține izolată. Când mi-am dat seama că NU SUNT singura care trece prin aceste probleme.

2) Ce spunem unei persoane care a experimentat o tragedie?

Problema este aceea că vrem să le rezolvăm noi problemele celor care le au. Însă scopul creştinului nu este  acela de a-i repara pe oameni, ci pentru a-i încuraja: slujirea prin prezența noastră.  Să fii lângă ea, să sştie că nu trece singură prin asta. Să empatizezi cu ea.
3) Cum stii că esti în locul unde vrea El să fii?
Când am pace lăuntrică. Când nu e voia Lui, am neliniște.
4) Cum mă apropii de El când nu am curaj să-L mărturisesc?
Duhul sfânt mijloceşte pentru noi. El lucrează încet. El poate răspunde: „Nu!” sau „Nu acum!” Rușinea de a-L mărturisi nu e de la Dumnezeu. Rugăciunea cea mai puternică în acest caz: „Doamne, ajută-mă!”

5) Care sunt Paşii practici să  creezi vulnerabilitate?
– Fii dispus să fii vulnerabil.
– Practică cu cei cu care te simți în siguranță.
– Nu mă plâng oamenilor de ce face soțul meu, ci le spun despre cât de greu îmi e MIE să suport ce-mi face el. E vorba despre ce pot face eu să-L iubesc pe el mai mult.
– Dacă ce vorbesc e despre mine = vulnerabilitate. Nu bârfă.
6)  Dumnezeu așteaptă până la final să ne rezolve problemele. E ok să ni le rezolvăm noi singuri?
In primul rând, inima nu e la locul potrivit, dacă vreau eu sa repar pe cineva. Noi vrem să ne rezolvăm singuri problemele, pt că astfel noi ne simţim mai bine. Şi atunci nu mai aşteptăm rezolvarea Lui. Nu este benefic aşa, pentru că El ştie mai bine de ce ne lasă acea problemă mai mult timp. Dumnezeu întotdeauna vine, chiar dacă întârzie!

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]
7) Putem veni la El doar prin Duhul Sfânt. De ce El nu le dă har şi altora?
Pentru că Nu există dragoste dacă nu putem alege.
8) Suntem predestinati?
Biblia spune că Da. Însă, dacă putem explica tot despre El, nu ar mai fi Dumnezeu. El a creat cerul pt noi, dar noi alegem să ajungem acolo sau nu.
El a lasat, în înțelepciunea Lui, această tensiune. Ne ține dependenți de El prin această tensiune. Ne va face cunoscut la final. Dar noi trebuie să ne facem partea. Tensiunea se soluţioneaza prin a o păstra.
9) Cum ştim că suntem mântuiţi?
Hristos e singura Cale spre Mântuire. Prin Prezența Duhului sfânt.
– relațiile cu credincioșii.
10) De ce pe unii îi înalță si pe alții  îi coboară?
Ca să-si ducă la împlinire planurile Sale. Pot fi amărât: de ce pe mine mă coboară?  Sau pot să fiu mulţumitor: Doamne, Tu ştii mai bine de ce permiţi aceste încercări în viaţa mea. Vezi Iov.
11) Cum te poti ruga pentru un cuplu de crestini care se confruntă cu pornografie si infidelitate?
Rugăciunile noastre mişcă mâinile Lui. Dar e decizia cuplului.
„Doamne, înmoaie-le inima să vină spre mine!  Apropie-l pe el de Tine şi trinite-i bărbați creştini să-l ajute!”
12) Când e divorțul biblic?

Situație legalistă: nu te grăbeşti să recomanzi divorțul: recomand o perioadă de separare. Fără divorț. Divorţul este biblic când la mijloc e adulter. Femeia se poate întreba: e biblic divorțul, dar e biblic ca eu să nu iert?  După divorț ea trebuie să lucreze în inima ei să ierte.
*dacă e caz de violenţă: pleacă din casă imediat. Si vede dacă el face terapie să se schimbe.
Sunt şi situaţii în care, atunci când femeiadivortează, începe un program pt a-i ajuta pe ceilalți, aflaţi în situaţii similare, să poată schimba.
13) Cum ne descoperim misiunea personală?
– Descoperă-ţi pasiunea!
– Acea pasiune trebuie să o faci ca pentru El.
-Nu uita că prima ta misiune este: mă țin strâns de Domnul.
14) Cum îți manifeşti mânia sănătos?
– prin cuvinte: când tu faci asta, eu mă simt asa.
– nu ţinem în noi mânia: daca apa fierbe sub capac, şi tu nu ridici capacul, apa dă pe dinafară.
– Vorbeşte cu un partener de dare de seamă
15)  Paşi practici pentru a te păstra curat sexual:
– Fii mereu atent la ce te gândeşti:dacă o pofteşti, spune-ţi : „Nu e pt mine, pt că ea e fica lui Dumnezeu!”
– Dezvoltă  relații cu alți bărbați, cu care să discuţi aceste probleme!
– Citeşte Biblia!
16) Explicație teologică a relaţiei între  bolile psihice şi păcat?
– Păcatul poate duce la depresie sau dependențe. Dar bolile psihice nu sunt un rezultat al unui păcat. Pot fi genetice. O mânie nerezolvată, de exemplu, poate duce la depresie.
– Păcatul e o alegere, bolile psihice nu.
17) Cum prevenim certurile?
-Comunicarea din cuplu: când faci asta mă sint rău /bine
– Comunicarea cu alți crestini.
18) Cum alegi oameni cu care să ai părtăşie?
– Triezi. Spui la mai puțini, apoi creşti numărul. Eşti atent cui spui, dacă cei cărora le spui te judecă sau te învaţă ceva ce nu este în conformitate cu Biblia, renunţă la a le mai împărtăşi, şi caută un grup de suport unde să nu existe judecată sau influenţă negativă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog