Etichetă: cuvant

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Oameni cu aripi

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Distribuiți vă rog

 „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”  îmi pare motto de scrie pe uşa cabinetului de dăruit viaţă…

Despre Simona Pop  am aflat de pe Facebook. Întâmplător, aş spune eu; cu un scop bine determinat, ar spune Dumnezeu.

Citeam un articol despre cancer şi, răsfoind file de viaţă ale altor femei, am dat peste aripile ei. Cancer şi credinţă.

Despre Simona nu ştiu să vorbesc. Tot ce pot să vă spun că m-am uitat sute de minute la pozele ei, la cuvintele ei, la viaţa ei. Scrisă de acelaşi Dumnezeu pe care mulţi dintre noi Îl uităm prin sertare prăfuite. Îl ignorăm sau Îl detestăm. Ori Îl blestemăm pentru deciziile noastre proaste. Pentru care devine responsabil întotdeauna Cel ce ne-a dat dreptul să alegem propriul drum.

Mi-am făcut curaj, după câteva ore de citit povestea ei, să o rog să ne înveţe despre Iubire. Despre credinţă, adevăr şi feminitate. Prin toate, dragii mei, au curs picături de cancer. Azi, Simona ne injectează în vene sânge de Dumnezeu. Sperând că vom deveni dependenţi de El pentru totdeaua.

O poveste despre Dumnezeu şi oameni, cu oameni născuţi din Dumnezeu, nu din Big Bang-uri sau maimuţe.

Aripi de drum: Simona, eşti cu sufletul la terapie intensivă. Am citit despre motivul pentru care ţi l-ai dus acolo:  Pentru că „Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…”

Cât de grea e vindecarea lui, şi care sunt tratamentele pe care ţi le aplică Medicul tău personal?

simona-cancer-negru-suc

Simona: Spun adesea ca am purtat cancerul in suflet… L-am purtat si crescut  vreme lunga, ca o buna gazda, pana mi-a parazitat trupul. Am fost bolnava de nemultumire, plina de mandrie, insetata dupa lucruri materiale si cu inima lipita de vise desarte. Am cautat sa agonisesc sub stele, fara sa ma gandesc cat de jos cladeste Cel ce zideste sub soare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cand simti fiorul rece al mortii in ceafa, un sentiment ciudat te invadeaza, iar viata incepe a ti se derula sub ochi. Pe patul de spital a inceput terapia sufletului meu – lent si chinuit. N-am agonizat in dureri trupesti, ci sufletesti. Valul de pe ochii mei incepea sa cada. In fata mea se se petrecea o alta realitate – o realitate pe care pana atunci o negasem.

Am inceput sa constientizez muntele de binecuvantari ascuns de zidul nemultumirilor mele, neputinte mascate de mandrie si desertaciunea viselor cladite pe nisipuri miscatoare. Dumnezeu a inceput sa imi descopere o alta fata a lucrurile si cu maini blande mi-a legat inima cu Cuvinte Sfinte. Am trait, am absorbit si am respirat fiecare Cuvant al lui Dumnezeu, fiecare soapta care imi aducea alinare, fiecare verset ce lasa vindecare peste sufletul meu.  M-am hranit cu mana cereasca desprinsa din pagini de scripturi, m-am vindecat si inca ma vindec cu credinta.

Aripi de drum: Cancerul este un diagnostic crud. De care toţi ne temem. Mulţi se întreabă cum de Dumnezeu, dacă e Dragoste, poate admite ca ai Lui copii să treacă prin chinuri cumplite?! Care e răspunsul tău la această întrebare şi cum ai ajuns la el?

Simona: E un diagnostic crud si pentru mine a fost egal cu moartea. Intr-un fel pot spune ca am si murit,  primind o noua viata, in acelasi trup, dar ca si o alta persoana. Daca ar fi sa dau cancerul inapoi, as refuza cu vehementa!

Da, Dumnezeu a fost, este si va fi dragoste, motiv pentru care in noiembrie 2015 m-a avertizat in privinta vietii mele prin cuvinte clare, precise si fara echivoc. A fost o voce care mi-a spus asa:

 „Daca tu  si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu vei te vei imbolnavi de o boala grava cum ar fi cancerul… ”.

 Am refuzat sa cred ca un Dumnezeu care este dragoste poate trimite astfel de avertizari dure. M-am rugat incercand sa alung imaginea „diavoleasca” ce isi facea loc in mintea mea, am sters cu buretele totul si nu m-am intrebat nici o clipa ce ar fi de reparat la viata mea ?! O luna mai tarziu,  cancerul mi-a napadit trupul.

Tarziu de tot am inteles ca Dumnezeu meu, motivat de foarte multa dragoste, a permis o asa crunta suferinta peste viata mea. Nu regret, dimpotriva, ii multumesc! Suferinta mi-a purificat inima, mi-a triat valorile si mi-a cernut prietenii. Pe drumul durerii am cules mai multe roade decat lacrimi, Dumnezeu mi-a separat lucrurile de pret de cele fara pret. Cand privesc in urma, fara cancer, as fi detestat persoana care urma sa devin…

Aripi de drum: Am început  cu suferinţa. Vreau să-mi povesteşti acum despre bucurie. Ce înseamnă ea pentru tine şi în ce lucruri, activităţi şi/sau oameni, o găseşti?

Simona: O data cu cancerul, am incetat sa mai incerc sa cumpar bucuria. Ea nu se gaseste in vitrinele magazinelor frumos ornate si nici pe coperti de reviste glossy. Bucuria nu e ceva ce se castiga cu bani, nu are nici o baza in lucrurile materiale si e departe de visele nostre schiloade. Bucuria despre care vorbesc eu, se cultiva. Bucuria despre care vorbeste societatea, e contrafacuta.

Cancerul mi-a adus intelepciune, invatandu-ma care e sursa adevaratelor bucurii. O gasesc la mine in inima in fiecare dimineata cand deschid ochii si pot sa vad, deschid gura si pot sa vorbesc, imi intind picioarele si pot sa le misc. Bucuria o adun din parfumul strugurilor tomnatici, din frunzele ruginii patate de soare, din picuri de ploaie agitati si apus cu zambet cald. Bucuria e in ochii persoanei dragi, in miros de cafea fierbite si cuvinte ce zidesc.

Privesc cu alti ochi bucuria si imi impun sa o caut in frumosul fiecarei zile, in detaliul oricarui lucru, in tot ceea ce nu are pret. In spital, as fi dat toti banii din lume sa pot simti gustul capsunilor de vara… fie ca mancam nisip, fie fructe, nu era nici o diferenta de gust… Acum ma bucur sa stiu ca exista lucuri pe care Dumnezeu le-a creat sa am eu un stop de fericire!

Aripi de drum: Văd tot mai mulţi oameni care, nedescoperindu-şi misiunea personală, trăiesc plini de resentimente şi amărăciune. Cum ţi-ai descoperit tu menirea, şi care au fost paşii parcurşi ?

Simona: In fiecare din noi a fost pus ceva special. In fiecare inima sunt ingropate daruri sfinte si abilitati unice. Cu totii avem ceva ce ne pasioneaza, dar nu toti facem ceea ce ne pasioneaza. Am stiut dintotdeauna care sunt talantii mei, dar am incercat cu ardoare sa monetizez oricare din calitatile mele. Am esuat dramatic, pentru ca nu m-am nascut pentru asta.

Refuz sa cred ca traiesc pe aceasta lume doar pentru a vietui asa cu mi-am imaginat eu, inchizand ochii la cei din jur.

In urma cu 6 ani pe o lista cu motive de rugaciune am notat timid ca imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea experiente cu El, cuvinte si mesaje, dar si o vocatie divina. Nu stiam atunci pentru ce ma rog, dar iata-ma acum: am o experienta scrisa cu degetul lui Dumnezeu, am cuvinte aspru incercate si pasesc spre vocatia pe care El a pregatit-o pentru mine. Pot spune ca acum sunt intr-o misiune in care alerg sa vorbesc despre El si povestea care mi-a dat-o in dar. Dar pana aici, au fost dureri, lacrimi, rugaciuni si staruinte.

Cred ca totul incepe cu un simplu „Doamne, ce ai vrea de la viata mea?„

Dand ragaz si asteptand cu credinta, in taina, raspunsul nu va intarzia sa apara, dar e nevoie de urechi deschise, inimi sincere si renuntare la vise pamantesti…

 Aripi de drum: Cum îi îndemni pe tineri să îşi descopere vocaţia?

Simona: Sunt 4 elemente estentiale: Cuvant sfant, rugaciune, pustiu si renuntare. Reteta e simpla, dar intodeauna implica pustiul si renuntarea.

Retrage-te in pustiu, caci acolo vocea lui Dumnezeu se aude mai clar ca niciodata. Apropie-te de natura, unde poti vedea maretia Creatorului. Paseste in pustiu de buna voie, nu astepta ca Dumnezeu sa te impinga spre destinul tau. Te asigur, ca din prea multa dragoste, o va face. Poate fi pustiu financiar, al relatiilor, al remuscarilor, al durerii… Pustiul poate avea o multime de forme, dar aduce cu sine multe lectii pretioase.

Te retrage dar, te hraneste cu Cuvinte Sfinte si indreapta spre cer rugaciuni sincere. Recunoaste-ti neputintele si cere ajutor!

 Invata sa renunti si incepe sa pasesti pe ape!

 Nu ai nevoie decat de lumina pentru pasul urmator. Dovedeste incredere si nu cauta sa planifici singur urmatorii pasi!

 Planurile lui Dumnezeu si deciziile bune vin intotdeauna insotite de pace…

Aripi de drum: Ce este pentru tine FEMINITATEA, într-o lume în care FEMEIA  a devenit parcă obiect de contrabandă?

simona-cu-sotul-ei

 Simona: Inca invat si eu ce inseamna asta, descopar si testez… aici nu pot sa dau definitii, daca as face-o, cel mai probabil as frange aripi. Imi place sa spun ca in fiecare suflet exista o frantura din cer, fiecare cu o stralucire aparte… Cand toti de vom reuni impreuna, bucatica mea cu bucatica ta vor alcatui frumusetea lui Dumnezeu.

Ma feresc sa leg feminitatea de forme si femeia de legi. Am fost create, educate si inzestrate diferit. Evit sa incadrez feminitatea in niste standarde patrate.

Dar totusi, sunt vehement impotriva hipersexualizarii femeilor in industria mass-media. Ma opun contrariata si oripilata la sloganul zilelor noastre cum ca „femeia si sexul vind.”

Aleg sa nu scrutez orizontul societatii actuale, ci imi atintesc ochii spre cer, incercand sa fac ca bucatica mea de cer sa aiba parfum de Dumnezeu. Cu maini curate, incerc sa lipesc de sufletul meu standarde divine, potrivindu-ma doar etalonului cuprins intre coperti de Biblii.

Aripi de drum: Ce este pentru tine DRAGOSTEA?

Simona: Oh… e greu sa dau un raspuns la asa o intrebare dificila. Cunosc asa de putin din ceea ce inseamna dragostea! Pot raspunde doar prin ceea mi s-a sa permis vad prin usa intredeschisa catre cer. Dragostea adevarata o vom experimenta abia in prezenta lui Dumnezeu. Aici jos, cunoastem in parte si experimentam in parte. Fiecare o percepem asa cum am primit-o.

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Incerc sa pasesc in ea, oferind-o in fiecare zi din viata mea.

 Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma!” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi!” si un „te iubesc!” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata, draga mea!” si un „Ma gandesc la tine!”

 Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine!” si „Te sustin!”

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dar toate acestea, nu sunt  altceva decat niste mici particule inca nedesavarsite…

Aripi de drum: Eşti o femeie foarte credincioasă. Noi, cele care ne-am predat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să suportăm ironia multora. Plecarea unor oameni dragi de lângă noi, ca urmare a deciziei de a-L urma pe Hristos. Ştiu cazuri în care femeile au acceptat relaţii cu bărbaţi care nu-L cunoşteau pe El, convinse fiind, sau sperând că îi vor întoarce la El. Ce spui despre această atitudine şi ce le sfătuieşti pe tinerele necăsătorite, în privinţa alegerii bărbatului potrivit?

Simona: Culeg cu drag fieare ironie, nota sarcastica si porecla batjocoritoare. Le culeg, caci vor fi nestemate in cununa ce ma asteapta sus. E important ca peste tot ceea ce culegem, sa semanam binecuvantare… Da, societatea actuala incearca a ne pune diverse etichete, dar toate aceste lucuri palesc in fata valorii adevarate pe care o pune Dumnezeu in fiecare inima.

Pentru tine, femeie care cauti barbatul potrivit, da-mi voie sa iti spun:

„Nu alerga dupa Feti-Frumosi cu intentii bune ce te amagesc cu iubiri contrafacute! Nu-ti vinde visele pentru lucruri materiale, te fereste, dar, de toate uraciunile care atrag privirile, tu ramai pura, caci “daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat”. Arunca-ti visele in bratele lui Dumnezeu si lasa-L sa-ti deseneze povestea de dragoste cu degetul Sau.

Crede ca barbatul pe care Dumnezeu ti-l pregateste, va fi alaturi de tine, cand un cancer iti va secera frumusetea. Barbatul pe care Dumnezeu il creste pentru tine, e un soldat in ogorul lui Hristos. Barbatul care il are Dumnezeu pentru tine, poarta in suflet viziuni sacre si vise curate. Barbatul tau va avea ochi luminosi si maini sfinte, pentru ca in pieptul lui, il poarta adanc inradacinat pe Dumnezeu…

Draga mea, nu-ti vinde visele, speriata de ziua de maine, si nu le culege din umbra acestei societati murdare. Tu pleaca-ti genunchiul, viseaza cu ochii lipiti de cer si umpe-ti sufletul cu dragoste indelung rabadatoare, plina de bunatate, dragoste smerita, izvor de pace, bogata in adevar – dragoste nepieritoare desprinsa din rai. Draga mea, tu cladeste-ti azi visele in rugaciune, nu te agata de lucruri desarte, ci lipeste-ti inima de Cuvant… cladeste-ti dragostea pe Stanca – unde nici cancerul n-o poate clatina!

simona-fluturi

 Aripi de drum: Când moare Dragostea, Simona?

 Simona: Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Aripi de drum: Am văzut pe site-ul tău o rubrică specială, „40 de ZILE DE RUGĂCIUNE”.   Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să alegi  acest „program” şi ce vei face cu el mai departe?

 Simona: L-am creat pentru mine si l-am aplicat in primul rand in dreptul meu… 40 reprezinta lupta. Noe a experimentat furtuna 40 de zile, Moise a petrecut 40 de ani in pustie, iar Isus a fost ispitit de Diavol 40 de zile.

In viata fiecaruia dintre noi exista o lupta cu pustiul. Fie ca este vorba de un pustiu al durerii, al relatiilor sau financiar, pustiul este locul in care cresterea este dificila, apa este putina si înaintarea greoaie, caci nu vezi capatul drumului. Pe langa durere, frustrare si seceta sufleteasca, pustiul ne testeaza, ne purifica si ne solicita o autoanaliza si retrospectiva. Pana vom ajunge la forma si caracterul dorit de Dumnezeu, inca vom zabovi in pustiu. Pustiul este un loc al formarii si al definirii caracterului. Totodata, pustiul este insotit de ispita si cere rugaciune.

Noi, oamenii, avem impresia ca o data ce am terminat cu rezolvarea unei probleme, nu ne vom mai confrunta cu ea niciodata. Tratamentul pentru cancer se face in doze de ATAC si CONSOLIDARE. La fel trebuie sa procedam si cu pacatele din viata noastra: le atacam si apoi consolidam zidul de aparare impotriva lor zilnic, deoarece reinnoirea mintii noastre e un proces care trebuie sa aiba loc in fiecare dimineata.

Vreau sa am cat mai multi camarazi de lupta in rugaciune, vreau sa constientizez cat mai multi oameni de vremurile pe care le traim, vreau sa ofer cuvinte incercate si menite sa atinga inimi. Vreau ca oamenii sa experimenteze puterea rugaciunii pe care eu am trait-o si care m-a facut sa supravietuiesc in pustiul cancerului.

 Aripi de drum: Scopul rubricii „Oameni cu Aripi”, de pe blogul meu, este acela de a arăta lumii exemple de reuşită, de credinţă şi de luptă, ale unor oameni care au refuzat să cedeze, chiar dacă nimeni nu credea în ei sau în izbândă. Spune-mi, te rog, o persoană pe care ai vrea să o citeşti în filele blogului meu, de la care oamenii ar avea de învăţat?

 Simona: Oana Albu – captiva intr-un scaun cu rotile, abuzata sexual, cu un trecut tumultuos, dar cu zambet senin, ochi voiosi si dragoste pentru Dumnezeu.

Aripi de drum: Cum şi de ce proiectul „Aripi pentru fluturi”?

 Simona: E un proiect pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima, El L-a facut realizabil si mi-a trimis oameni care sa simta impreuna cu mine.

Stiu care sunt traumele cu care cancerul vine la pachet. Imi doresc sa aduc in fata camerei de fotografiat povesti ale femeilor secerate de cancer, povesti cu amprenta lui Dumnezeu, exemple de credinta si lectii de urmat. Vreau sa demonstrez ca frumusetea nu este conditionata de o podoaba capilara, de numarul de kilograme sau de chipuri imperfecte. Frumusetea adevarata nu poate fi incadrata in etaloane si stereotipuri, caci ea e izvorata din Dumnezeu.

Aripi de drum: Îţi mulţumesc, femeie cu ARIPI,  pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferi şi pentru dragostea cu care ai răspuns rugăminţii mele de a ajuta la zidirea altor suflete. Ai început cu primul pas: ducerea sufletelor lor la terapie intensivă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău? Iată o fişă care vă va ajuta pe toţi cei din echipă  să învăţaţi unul de la altul

Copii cu nevoi speciale

Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău? Iată o fişă care vă va ajuta pe toţi cei din echipă să învăţaţi unul de la altul

Distribuiți vă rog

Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău?Iată un exemplu de fişă pe care să o folosiţi la şedinţele de coordonare, pentru a da un feed-back terapeuţilor. Această fişă este gândită de mine, deci conţine informaţii strict subiective, puteţi adăuga şi modifica în funcţie de nevoile proprii sau de creativitatea dvs.! Sugerez ca fiecare părinte să folosească această fişă, după ce a fost instruit corect de către coordonatorul copilului, în ceea ce priveşte regulile şi tehnicile ABA. Eu recomand ca fiecare părinte să ceară un training de 8 ore, axat pe PRACTICĂ, atunci când începe terapia cu copilul, pentru a înţelege exact ce anume se discută la şedinţe, etc. Este foarte important şi pentru gestionarea echipei de terapeuţi începători, mai ales dacă staţi acasă cu copilul şi sunteţi implicaţi în terapia copilului. Dacă nu ştiţi dvs. înşivă conceptele şi tehnica (nu la nivel avansat, însă atât cât să pricepeţi ce se lucrează cu copilul), nu veţi şti dacă terapeuţii îşi fac treaba. Din păcate, sunt foarte multe cazuri când terapeuţii repetă la infinit aceleaşi programe, şi copiii stagnează. Găsiţi aici informaţii despre ce ar trebui să evaluaţi la un terapeut, atunci când îl angajaţi!

Vă sugerez să adăugaţi la această listă ceea ce consideraţi, şi să împărtăşiţi cu alţi părinţi ceea ce aţi decis, accesând Grupul de suport pentru părinţi pe care l-am creat pe facebook. Îl găsiţi aici.

Evaluează-ţi terapeuţii pentru a creşte eficienţa terapiei copilului tău!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Iată, aşadar, fişa:

 

Fisa evaluare terapeut

Realizat de: Monica Berceanu

Dată şi Nume terapeut

 

  • SD
  1. Atentia in timpul sd-ului
  2. Varierea sd-ului

c)Rapiditatea oferirii Sd-ului

  • Recompensa

 

  1. Oferirea rapidă a recompensei
  2. Recompensa motivantă

 

  1. Varierea recompenselor
  2. Recompensa socială motivantă
  3. Recompensa diferentiata

 

  • Prompt
  1. Eficienta prompturilor

 

  1. Cresterea si diminuarea prompturilor

 

 

  1. Urmarirea obiectivului

 

  1. Corectarea greșelilor

 

 

  • Organizare
  1. Stabilirea planului de predare si a obiectivelor clare
  2. Materiale accesibile: pregăteşte materialele astfel încât să-i fie uşor să le folosească

 

  • Ritmul sesiunii
  1. Lungimea intervalelor dintre trialuri
  2. Ritm potrivit pt copiL
  3. Predare intensivă

 

 

  • Nivel de predare
  1. Nivel adecvat de dificultate a sarcinilor
  2. Combinarea programelor dificile cu cele cu un nivel mai scăzut de dificultate
  3. Dovezi de invatare: îşi dă seama când un iem este învăţat de către copil

 

  • Control instructional
  1. Se concentreaza asupra sarcinii
  2. Mentinerea atentiei copilului

 

 

 

  • Generalizare
  1. Varierea materialelor
  2. Mixarea sarcinilor
  3. Lucrul la masă
  4. Predarea în situații naturale
  5. Generalizarea răspunsurilor

 

 

  • Comportament
  1. Rezultatele comportamentelor disruptive
  2. Recompensarea comportamentelor corecte şi corectarea celor disruptive
  3. Utilizarea tehnicilor de preventie a Comportamentelor disruptive

 

 

PUNCTE TARI

……………………………………………………………………………

 

 

 

PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI

………………………………………………………………………………….

 

Scrie şi tu pe Invată.Crede.Iubeste, folsoind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Ana Barton: „Cred că dacă m-aş strădui să Îl cunosc pe Dumnezeu, L-aş face să râdă.“

Oameni cu aripi

Ana Barton: „Cred că dacă m-aş strădui să Îl cunosc pe Dumnezeu, L-aş face să râdă.“

Distribuiți vă rog

„Cred că dacă m-aş strădui să Îl cunosc pe Dumnezeu, L-aş face să râdă.“ Despre esenţa lumii şi artă, continuăm să vorbim cu Ana Barton, pentru că e miercuri, deci e interviu. E Actul  II al interviului cu Ana Barton, aşa cum v-am promis săptămâna trecută. Aici.

Puneţi-vă Aripile de Drum, căci fi-va nevoie de un zbor peste timp, în viitor!

Aripi de drum: Cum îi învăţăm pe tinerii care au pasiuni, că nu trebuie să renunţe niciodată la visul lor? Am trăit umilinţa de a fi ignorată şi chiar condamnată pentru pasiunea mea de a scrie. Singurul care m-a încurajat a fost profesorul de matematică, din generală. Tinerilor cărora li se spune să termine cu pasiunea şi să înveţe, să tocească, ce le spunem?

Ana: Vorbim de profesiile vocaţionale. Păi, cum copilul ăla să fie dornic de a merge către o profesie vocaţională, în condiţiile în care, când ajunge adolescent, înţelege foarte clar că oamenii nu pot trăi din asta? Cum? Vin părinţii şi profesorii şi îi toacă … cum astfel, într-o societate, să încurajezi oamenii să meargă înspre profesii vocaţionale?

Aripi de drum: Măcar cum să-i ghidăm astfel încât să ajungă la visul acela?

Mi-aduc aminte de clipa în care, în urmă cu 11 ani, când am intrat la facultate, cineva mi-a spus: „Monica, în România, cu arta, mori de foame! Du-te pe nişa ta, de psihologie, învaţă cât poţi, fii, nu bună în ceea ce faci, ci foarte bună şi abia după 30 de ani gândeşte-te să faci artă! Să ai cu ce trăi!”.

Mi-aduc aminte şi mă doare realitatea asta. Azi, la 30 de ani…

 Ana: Eu nu îi pot spune unui tânăr : „Du-te şi doar pictează sau doar scrie, şi trăieşte din asta!”  Nu pot, pentru că eu ştiu că nu se poate trăi din artă în România. O să-mi spui că există Adrian Ghenie şi o să-ţi spun DA, însă lucrările lui nu se cumpără în România, Monica.Cum să-i spun unui tânăr să meargă numai înspre pasiunea lui, când ştiu că aici artiştii mor de foame?

Aripi de drum: Ce rămâne de făcut?

Ana:  Pentru că nu-i pot spune: „Fii un visător” pe care societatea îl va marginaliza, fără doar şi poate, n-ar rămâne decât să-i spun: „Nu renunţa la visul tău, dar trebuie să faci ceva din care să trăieşti. Şi vei vedea când vei putea să împaci lucrurile astea şi când vei putea intra pe un culoar în care vocația ta să poată deveni profesia ta.”

Pe  de altă parte, nu cred că oamenii au o singură vocaţie, şi aici vorbesc din experienţa mea. Dacă eu n-am o singură vocaţie, nu-mi imaginez că sunt vreo excepţională. Cred că toţi oamenii au mai multe talente. Eu, de exemplu, aş fi fost un avocat foarte bun. Şi acum îmi pare foarte rău că nu am făcut Dreptul. Mulţi scriitori români au fost avocaţi. Aş fi putut să şi scriu.Mi-aş fi putut asigura şi existenţa, ba chiar la un nivel incomparabil cu cel de astăzi. Însă atunci aşa am decis eu, mai bine zis așa m-am încăpățânat eu. Dacă e vreo decizie pe care s-o regret, nu este una din copilărie, ci este aia în care am zis că eu fac Litere, nu Drept.

 Aripi de drum: Am fost foarte impresionată să aud ideea ta de a merge în şcoli, pentru că mi-am promis, când am plecat din oraşul meu natal, Băileşti, că peste ani, voi merge acolo, să le vorbesc tinerilor despre artă. Mi-am promis că nu voi renunţa la visul meu şi, când mă voi întoarce, le voi aduce o carte a mea.

 Ana: AAA, am fost în Băileşti! Eram în trecere, era seară şi mi-am cumpărat ceva frumos de acolo.

Aud şi nu-mi vine a crede. Îmi vine s-o îmbrăţişez şi nu ştiu de ce…în secundele dintre noi, i-am scris, scurt, o scrisoare dragului meu:

„Dragul meu Băileşti, fii sigur că nimic nu a fost întâmplător şi că într-o zi vei fi pus pe hartă cu litere de foc. Din tine au plecat artişti pe care i-ai învăţat să nu-şi ucidă visele, să nu se închidă singuri în temniţa ignoranţei şi a uitării originii. Fii sigur că într-o zi ne vom da mâna toţi cei ce n-am uitat că n-am fi azi nimic, dacă tu nu ne-ai fi învăţat să fim OAMENI.”

Ana continuă:

Eu cred că toţi scriitorii ar trebui să facă asta, să vorbească mult cu tinerii. Şi părinţii, la şedinţe, încă de pe la final de gimnaziu, ar trebui să discute cu profesorii, să meargă fiecare dintre ei, la ore, pe rând, şi le spună copiilor în ce constă profesia lor. Să afle copiii care sunt bunele, dar și mai puțin bunele unei profesii. Iar în liceu să fie şi mai multe asemenea acţiuni. Să descopere ei ce ar vrea să facă şi la ce ar fi foarte buni. Pentru că altfel, cu mici excepţii, ei ies pregătiţi pentru nimic. Nu ştiu nimic despre ei. Ori merg cu turma către o zonă profesională considerată a fi la modă, ori merg către facultăţi la care examenele de admitere se dau la materii la care ei au avut note mari în liceu. Păi, ce e asta? Încotro mergem? Nicăieri. Nu vorbim despre viaţa privată la şcoală, despre ce înseamnă o relaţie sentimentală, despre cum ar trebuie să se poarte partenerii de viaţă într-o familie, despre cum te porți cu copiii. Nu îi învăţăm pe copiii ăştia ce înseamnă drumul împreună, ce înseamnă clipele grele şi cum le depăşeşti, despre cum trebuie să vezi omul din faţa ta, chiar şi în momentele dificile, şi să nu-l reduci la supărarea aceea, pe care ţi-a provocat-o, chiar dacă este intenţionată. Trebuie să vezi omul în retrospectivă, ca să-l poţi vedea în perspectivă. Ca să înţelegi valoarea fiinţei umane. Dar atâta vreme cât acestor copii nu li se dă importanţă, ei nu vor fi în stare să valorizeze, la rândul lor. Îi lăsăm pe părinţi să se ocupe de asta. Şi iată rezultatul!  În raport cu şcoala, şi părinţii ar trebui să prindă un pic de educaţie. Educaţie prin exemplu, căci şi ei, la rândul lor, au fost formaţi de părinţi care, la rândul lor, au trăit după reguli care s-au dovedit a fi păguboase. Iar noi nu vom ajunge să avem masă critică, în aceste condiţii. De asta trebuie schimbat sistemul de învăţământ, să nu ne mai bazăm doar pe ce face familia, că familia aia tot la școala asta a fost.

Sistemul nostru actual nu e făcut să educe valori, ci să uniformizeze oamenii, îi tratează ca pe turme.

Oamenii care reuşesc sunt oameni care sunt sprijiniţi de  familie ori de alţi mentori, ori au o forţă teribilă de caracter, o ambiție urieșească.

 Aripi de drum: Ce le spui celor care nu au curajul să publice o carte? Au talent, dar nu au curaj.

Ana: E foarte multă mediocritate/submediocritate/impostură în librării, laolaltă cu diamante literare. Pe rafturi vecine sau chiar pe același raft. Personal, nu pot încuraja pe oricine să publice carte. Şi dacă omul nu are încredere în sine destul, încât să iasă în piaţă, înseamnă că nu trebuie încă să publice ori nu e cazul s-o facă niciodată. Un artist nu ar trebui să se expună până nu consideră el însuşi că este pregătit pentru a se da publicului. Şi a te da publicului nu înseamnă să crezi despre tine că eşti un geniu. Ci să ai conştiinţă de sine, să te autoevaluezi corect, să-ți dai seama dacă tu chiar ai ceva de spus în artă, că acum nu vorbesc doar despre scris. Sunt oameni dornici de atenţia unui public, vor să-şi facă o imagine, să aibă importanță publică, pentru ei însă nu contează din cine e format acel public. Asta nu are legătură cu arta, ci cu dorinţa de succes la public. Sunt oameni care, fără o picătură de talent, dar cu multă insistenţă, reuşesc să îşi creeze un public. Dacă am considerat că o carte merită a fi publicată, să ştii că l-am susținut pe omul respectiv. Dacă însă nu am crezut în ea, nu am făcut-o. Pentru că este o crimă. Nu încurajez pe cineva doar pentru a-şi vedea o carte publicată și a-și mulțumi orgoliul. Vorbeam despre valoare mai devreme, nu?

Aripi de drum: Areun tânăr fără prea multă încredere în el unde să meargă, pentru a fi ghidat în ce privește scrisul?

Ana: Da. Există cursuri de creative writing. Florin Iaru, Iulian Tănase şi Marius Chivu, de exemplu, susţin astfel de cursuri. Ei îi pot îndruma şi le pot spune dacă au sau nu vreo legătură cu scrisul și cam cum stă treaba cu talentul. Trebuie să-i asculţi însă, când îţi subliniază punctele tale tari și ți le identifică pe ce cele slabe. Scrisul nu este improvizaţie, se învaţă.

Aripi de drum: Se vorbeşte despre faptul că, uneori, marii artişi te jignesc, ţipă, te umilesc. Este asta o modalitate corectă de a forma?

Ana: Tonul face muzica. Dacă modul în care unii mari artişti îi tratează pe cei aflați la început este unul agresiv, atunci învățătura lor n-o primește nimeni. Dacă un smarald stă în noroi, nu-l vede nimeni, că nu stă nimeni să caute smaralde în tină.

Aripi de drum: Am auzit de cazuri de tinere care au fost umilite de poeţi care, în schimbul mentoratului, le-au cerut favoruri sexuale. Cum vezi situaţia aceasta?

Ana: Există oameni care sunt mari artişti, dar caractere mizerabile. Istoria tuturor artelor arată asta. Dar asta-i viața: un mare artist nu este dator nimănui să fie şi un mare caracter. Poate doar sieși. Când este vorba despre a învăța ceva de la cineva, îi alegem pe cei mai buni pedagogi și mentori. Dacă este vorba despre valoarea operei, lucrurile se schimbă: aceasta nu este afectată niciodată de slăbiciunile omenești ale artistului. Bref, opera lui e la fel de valoroasă, chiar dacă el e un om cumplit.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Aripi de drum: O întrebare intimă. În ce relaţie eşti cu Dumnezeu?

 Tăcere. Mi se pare că e cât un veac. Mă temusem, ce-i drept, de întrebare. Acelaşi motiv: oamenii se simt sau nu se simt aproape de Dumnezeu şi, când nu se simt, te pot alunga. Te pot „diagnostica” imediat şi poţi pierde totul, într-o secundă. Aceea în care au auzit numele Lui. Dar Ana dă capul pe spate și se uită drept în sus: „Zi Tu, în ce relație suntem noi doi?“. Apoi se uită din nou la mine și continuă:

Ana: Nu ştiu… Cred că El ştie mai bine.

 Vorba îi devine deodată apăsare blândă. A omului care cunoaşte dumnezeirea. Nu ştiu încă ce să cred, dar îmi creionează imediat răspunsul:

Ana: Este vital pentru mine faptul că El mă iubeşte. Relaţia asta este una personală, dar nu de egalitate. Oricât L-aş iubi eu, nu pot ajunge nici la fărâma fărâmei iubirii Lui pentru mine. Cred că dacă m-aş strădui să Îl cunosc, L-aş face să râdă.

El este atotcunoaşterea. Nu am orgoliul cunoaşterii Lui, am dorinţa şi credinţa iubirii de Dumnezeu. Am depăşit frica de El. Acum eu văd lumina şi bunătatea Lui, care există în toţi oamenii. Omul are însă liberul arbitru, el poate să-și aprindă sau să-și stingă lumina. Caut să nu duc mâna pe întrerupător şi mă străduiesc să mă descurc cu limitele mele de fiinţă umană, fără a considera că acestea sunt nişte slăbiciuni. În concluzie, eu şi Dumnezeu suntem într-o relaţie miraculoasă, în care pe mine El mă plouă, iar eu Îi sunt recunoscătoare pentru această ploaie dumnezeiască.

 Aripi de drum: Deci, există Dumnezeu, pentru tine…

Ana: Da. Eu sunt absolventă de Teologie, deși nu par. (Râde.) Trăim într-o lume care crede că evoluţia cunoaşterii omeneşti Îl exclude pe Dumnezeu. Mie îmi vine să-i îmbrăţişez pe aceşti oameni, care o susţin, mi-e drag de ei și de fervoarea lor de „demolatori“; e o energie fragedă asta, un fel de tinerețe fără bătrânețe. Nu mai intru în dispute pe teme teologice de foarte multă vreme, căci ajungeam cu o încărcătură emoţională teribilă, atunci când o făceam. Nu mă cert cu ateii, dar nu accept ca ei să aibă manifestări agresive; de fapt, nu accept agresivitatea de nici un fel. Pe mine mă interesează ce mă leagă de oameni, nu ce mă dezleagă. Ateii nu sunt fiinţe nespirituale, ci doar fiinţe nereligioase. Sunt atei foarte morali, dar şi atei disprețuitori, abuzivi, violenţi. Violenţa vine din lipsa iubirii de sine şi de alţii.

Aripi de drum: Cum e cu atitudinea asta a ta, împăciuitoare?

Ana: Oamenii nu o înţeleg, li se pare o formă de slăbiciune. Eu consider că e singura care poate asigura dialogul, iar în lipsa lui ce rezultate am putea avea? Chiar dacă ai fi un genial, cu un proiect la fel de genial, tot ai nevoie de alţi oameni, pentru a-l pune în mişcare. Fără dialog nu se face nimic. Oamenii nu înţeleg de ce sunt pro dialog şi de ce caut să văd câte un fir de lumină şi în umbra cea mai opacă.

Aripi de Drum: Îţi spun oamenii, în faţă, că sunt în dezacord cu aceast atitudine a ta?

Ana: (zâmbeşte) Eu îi ştiu foarte bine pe oamenii care nu spun, pentru că există, chiar şi în online, mai multe feluri de a nu spune ceva. Îmi dau seama de dezacordul lor, după felul în care tac.

Opiniile mele sunt ferme, dar nu simt nevoia să pun şi clopoţei, să bat toaca. E inutil, contraproductiv. De ce să vreau să atrag atenţia asupra mea prin circ? De ce aş face asta? Să vină lumea la mine fiindcă am sunat din chimvale nu mi se pare un demers suficient de consistent, indiferent cât de important mi s-ar părea mie că este ce aș avea de spus. Nu-mi place zgomotul, obnubilează esența.

 Aripi de drum: De ce crezi că unii oameni, deşi Îl cunosc pe Dumnezeu, nu vorbesc despre credinţa lor?

Ana: Sunt oameni atât de buni, încât Îl protejează pe Dumnezeul lor, simt nevoia să Îl legene în sufletul lor şi să nu-L dea leilor. Crezând că Dumnezeu ar avea nevoie să fie apărat de lumea asta care pe ei îi sperie. Eu aşa vreau să cred, în nici un caz că le-ar fi rușine. Sfântul Marcu Ascetul spunea că Dumnezeul tău seamănă cu tine. Puţină lume înţelege asta, anume că fiecare om are propria proiecţie asupra lui Dumnezeu. Dar știu și că unii oameni se tem să nu fie judecaţi de noul curent societal, în care credincioşii sunt considerați a fi înapoiaţi.

Aripi de drum: E Dumnezeu iubire?

Ana: Da, cea adevărată. Iubirea nu este niciodată un joc de forţă.

Aripi de drum: Ce ai picta tu într-un tablou numit Iubire?

 Tace. Se uită în gol, parcă ţinând în mână o pensulă nevăzută. Trăieşte. Atât de adânc şi de simplu, că pare să modeleze, din suflare, altă țărână, altă plămadă.

Ana: Grâu. Un lan de grâu copt, cu maci şi cu albăstrele. Cer în spate, cu nori albi, olimpieni. Să bată vântul şi grâul să foşnească. Să se audă muzica lui. Îl duce pe om la sine. Eu acolo mă întorc la mine. Mă întorc la mine şi când simt nisipul sub picioare şi apa, în mare. Îmi vine să ţip. Şi ţip, când nu e multă lume. Atunci am senzaţia că m-am dus la începutul lumii şi că sunt primul om de pe pământ, că marea e pământul meu…

 O las câteva clipe, să-şi tragă sufletul. De atâta facere, parcă  i-a obosit. O privesc cu ochi vindecaţi şi văd în roşul ce o îmbracă o inimă din care curge lapte şi miere. Ca în Ţara promisă. Mulţumesc, Ană! Mulţumesc că eşti tu însăţi şi că ne dai din tine. Mi-e greu s-o întrerup din tăcut. Parcă mi-e teamă să ucid creaţia. Aceea ce o modelează. Din lut şi apă. Dar, pentru că trebuie să închei, îmi fac curaj să rup vraja:

 Aripi de drum: Ana, ce personalitate ai vrea să citeşti în paginile blogului meu? Una, aşa, pentru sufletul tău…

Tace din nou. Când tace Ana, întotdeauna trebuie să ştii că se aşază vindecarea. Îşi face loc printre „nebuni”, stă cu ei la poveşti şi te veghează până ce ieşi pe poarta spitalului. Cu rănile făcute rugă…

O aud deodată, fermă,cu inima-i roşie, sângerând a pace.

Ana: Dorina Chiriac. Este o personalitate şi o fiinţă umană absolut excepţională. Da, pe ea vreau să o cunoşti. Evreii zic aşa: „Ascultă, Israele, Dumnezeul tău este Unul şi Unic!”. Dorina Chiriac este una şi unică. O întrupare omenească pe care a lăsat-o Dumnezeu pe lume ca să lumineze şi să bucure şi îi doresc din tot sufletul ca o parte din lumina pe care o dă să se întoarcă spre ea.

Închei, cu sufletul făcut aripă, drumul care m-a dus la pace. Aceea cu mine însămi. De-atâta cuvânt, mi-au obosit călăii. Aceia care mă biciuie pe inimă, cu ştreangul care mă sugrumă în fiecare zi în care mă încăpăţânez să trăiesc. Prin cuvânt.

Mulţumesc, Ană, pentru că ai scurtat drumul, spre a împlini un vis. Acela de a FI NOI ÎNŞINE!

* Foto: Narcis Pop

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Diferenţele ne apropie. Asemănările ne depărtează. De omul iubit

Relatii

Diferenţele ne apropie. Asemănările ne depărtează. De omul iubit

Distribuiți vă rog

Ne grăbim. Tot mai des. Tot mai mult. Vrem totul la o distanţă de un click. Cu cea mai rapidă conexiune la acord. Dacă nu e de acord cu mine în primele 3 minute, nu mai avem nici o şansă. Mai bine ne despărţim. Mai bine dăm altora, vorba aceea, străveche, „decât să reparăm”.

Am crezut mulţi ani că diferenţele sunt un motiv de rămas bun. Azi cred că sunt exact subiect de „Rămâi!” Tocmai pentru că nu rămâi niciodată prea mult cu ceea ce îţi este familiar. Mănânci tu acelaşi fel de mâncare toată viaţa? Atunci cum poţi să nu te saturi de omul „la fel” în fiecare clipă?

Asemănările nasc rutină. Diferenţele omoară plictisul.

Cred că fiecărei femei îi trebuie un bărbat dispus să-i arunce în aer certitudinile. Care să rişte atât de mult relaţia lor, încât să fie în stare să-i spună în faţă cât de vulgar îi e machiajul, cât de banale vorbele ori cât de prost îmbrăcată îi e atitudinea uneori.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Celebra „Ai dreptate, draga mea!” nu-mi pare a fi pentru femeile puternice şi pentru bărbaţii cu adevărat interesaţi de ele. Să spun ce vrea cineva să audă, doar de frica unui conflict, să aibă oare un impact puternic asupra ….

Să avem noi, femeile, ultimul cuvânt, să fie oare dovada supremă a maturităţii?

Să ne spună ei mereu vorbe duioase, doar pentru că începem cu F, e oare dovada că-i avem sub papuc?

Şi papucul ăsta, să fie oare ceea ce ne etalează inteligenţa?

Eu zic că nu. Şi că degeaba avem sub el, sub papuc adică, bărbatul-marionetă.

Eu zic că e de preferat să ni-l aducă un bărbat atât de curajos, încât să rişte să-l azvârlim după el, în clipa în care ne-a criticat neglijenţa, ignoranţa sau aroganţa.

Cred că azi e criză de bărbaţi dispuşi să facă faţă crizelor.

Voi ce credeţi?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor!

Relatii

Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor!

Distribuiți vă rog

Bărbaţii nu dor! Aloooo! Auziţi? Bărbaţii nuuuuu dor! Dor alegerile noastre.

Iubirile alea, sinonime cu întâmplarea.

Umilinţele pe care le îndurăm când credem că unu plus unu fac întotdeauna doi. Şi refuzăm să credem că există pe lume şi excepţii de la regulă. O excepţie care spune ca unu plus unu fac 0. Când ai greşit semnul dintre ele. Ai pus un minus cât tine de mare, grăbită să prinzi trenul către el. Cel care te-ar fi dus la altar.

Bărbaţii nu dor, dragele mele! Dor amăgirile noastre, din vremuri de iubire ieftină, vândută la extra preţ, când apare NEW TREND în vitrine.

Dor visele noastre de a fi prinţese, în palate de cleştar. Visele alea care devin coşmaruri, când ne trezim în case de chirpici, fără acoperiş şi fără geamuri.

Bărbaţii nu dor. Dor plecările lor. Amintirile lor. Minciunile lor. Păcatele lor. Neputinţele lor. Adevărurile lor.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Doare lipsa de Dumnezeu, din sufletele lor.

Şi lipsa Aripilor din inimile lor. Doare prezenţa jurămintelor la ceas de făcut dragoste necurată, nu legământ sfânt.

Bărbaţii nu dor, femei frumoase! Ei ştiu doar că Dor e un cuvânt. Pe care, dacă nu-l cauţi în dicţionarul inimii, ajungi să-l foloseşti greşit.

Bărbaţilor le e dor de FEMEI. Cu litere mari. Câtă vreme, cele cu litere mici, urlă de cât dor ei. De-atâta distanţă între ei şi rezultate greşite.

De 1+1= 0.

Bărbaţii nu dor, ei îşi pun doar Aripi de drum şi pleacă în lume, să caute femei cărora le e dor de ei, cei adevaraţi!

Nu de cei care le împart la 2.

Punct.

foto credit: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
La 30 de ani, îmi pun Aripi de Drum! Revin la dragostea dintâi: Cuvântul

Relatii

La 30 de ani, îmi pun Aripi de Drum! Revin la dragostea dintâi: Cuvântul

Distribuiți vă rog

În urmă cu un an, renunţam la a scrie. Renunţam la visul meu, la a bucura suflete, cu tot ce ţinea de cuvânt. Ştiam că Dumnezeu mi-a dat harul de a vindeca prin slovă. O iubire bifată greşit mi-a fost, însă, ucigaş. Am renunţat, din durerea unei iubiri ce n-a putut trăi mai mult decât i-a fost dat. M-am încăpăţânat eu, atunci, să o resuscitez, cu toate ce ştiam. Dar când nu vrea Dumnezeu- şi ştie El de ce nu vrea!-, n-avem noi, cei de pe margine, ce să facem.

Am renunţat atunci, şi o spuneam cu ştreangul legat de suflet, aici.

Azi, după ce m-am vindecat de trecut, de certitudini ieftine şi de imperfecţiuni scumpe, am revenit.

2 iunie 2016.

Fotoliu maro.

În fața  mea, femeia care mi-a adunat cioburile de suflet timp de 6 luni. Le-a mângâiat cu ochi tăcuți  si  le-a pus într-o palmă de gând. E terapeut. E OM cu litere mari. E ceea ce n-am crezut vreodată că pot ântâlni, dar ce am cerut lui Dumnezeu luni de zile, noapte de noapte, cu oceane de lacrimi vărsate. M-am zbătut singură, luni de zile! Crezând că pot. Că nu am nevoie de nimeni, că nu există fiinţă umană care să-mi poată lua suferinţa.

Şi aşa e, nimeni nu ţi-o poate lua, dar ţi-o poate îndulci. Şi de n-are miere, are rugăciune. Şi cu ea face minuni. FEMEIA asta, cu litere mari, a adunat într-o zi cioburile mele de suflet şi a suflat peste ele. Cu praf de stea. Aceea pe care eu nu am atins-o niciodată.
Până azi. 2 iunie 2016. Când am decis să vă arăt singurătatea din Cuvânt.
Când îți pui viața într-o palmă  străină, cu tot cu frici, cu vulnerabilități și speranțe, rămâi atât de gol, că ai senzația, inițial, că te afli în Eden și Dumnezeu te strigă. Să-ți ceară socoteală pentru păcate. Ți-e frică. Și frig.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

De-atâta  gol, se umplu toate întrebările cu răspunsuri. Și răspunsurile cu neguri. Ca la teatru. Abia după marele negru se luminează de moarte. Moartea marelui Nu știu. Tragi cortina si din moarte se naste tăria. De a spune răspicat: „That’s it!”
Pe mine arta m-a trăit! Am scris toată viața mea să pot trăi. De n-ar fi fost cuvântul, aș fi murit demult. M-am vindecat prin cuvânt mai abitir decât m-aș fi vindecat cu toată medicația psihiatrica a marilor medici.
Am fost bolnavă de iubire. O iubire.  Două. Trei. Toate 3 într -o singură inimă. A mea. Ca trinitatea. Tată. Fiu si Duh Sfânt.
Așa e iubirea: împletită în trei. Fără aceste trei Persoane noi n-am exista. Ca pământeni.
Fără  acele 3 iubiri, eu n-aș exista ca femeie. SINGURĂ.
Punctul pe I. 🙂
Sunt singură. Femeie. 30 de ani. 🙂 sună a matrimoniale:). Dar nu-i. E o realitate pe care mulți o condamnă si care, pe multe femei le sperie.
Pe mine mă înalță.

Pentru că  îmi port cu mândrie coronița din flori de singuratate și știu că nu se va ofili niciodată.
Și azi, după ani în care credeam că zbaterea mea a fost fără rost, am îmbrățișat femeia care, din cioburile mele, a făcut aripă. De drum.
Într -o zi vă voi spune numele ei. Până atunci, vă spun doar:
„Luați singurătate cu împrumut! Merită!”
De azi, vă redau colțul de liniște în care să vă  strigați durerea. Fericirea sau curajul: în singurătate!
Până data viitoare, eu îmi pun aripile de drum și pornesc la trăit de una singură binecuvântarea de a fi fiică de Împărat!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor

Relatii

Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor

Distribuiți vă rog

Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor. Cu riscul de a produce o revoluţie, mă îndrept cu demnitate spre biroul meu mereu răvăşit, în totală dezordine şi aducător de pace. (tocmai datorită acestei dezordini perfecte!) 🙂 Nu să arunc de pe el cu orice-mi pică în mână, spre bărbatul care îmi face zile fripte. Ci să scriu o scrisoare. Deloc timidă. Poate puţin cu iz de ironie şi alură de feminitate.

O scrisoare pentru bărbatul-televizor.

Acela care-şi ia de nevastă „o femeie deşteaptă”. Şi după luna de miere o uită în bucătărie. Şi-aduce aminte de ea numai când îi strigă stomacul de foame şi-atunci se duce glonţ în camera-minune; dar n-o mai găseşte acolo, cu şorţul murdar şi cu polonicul aburind a ciorbă. Ci pe fotoliu, citind cu lacrimile şiroaie, ori cu zâmbetul larg, mirosind  a bucurie.

Îi trânteşte atunci un „Halal femeie de casă eşti tu! Nu auzi că-mi urlă stomacul de foame? O tigaie de cartofi prăjiţi nu-mi faci. De ce te-ai măritat?”

Şi femeia, cu ochii mari, umeziţi de durere şi dezamăgire, lasă cartea jos, se duce să-i împlinească bărbatului ei dorinţa, şi renunţă la sine. În timpul în care el se reaşează confortabil pe canapeaua din sufragerie,şi continuă să asculte mirobolantele ştiri. De la ora … fără număr!

Pentru femeia aceea scriu azi. Pentru femeia care nu are curajul să-şi strige indignarea. Care nu are curajul să se confrunte cu cel care crede că s-a însurat cu O BUCĂTĂREASĂ, nu cu o femeie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Scriu pentru tine, femeie frumoasă, ce ţi-ai lăsat pasiunile în stradă, măritându-te cu maratonistul oraşului. Dar nu cel care câştigă medalii după medalii la alergare, ci la cel ce se pregăteşte zi de zi pentru marea finală: frustrarea de a rămâne un nimeni, pe canapeaua scumpă. Dar nu orice fel de nimeni. Ci acela care aşteaptă să facă avere din pantalonii de trening mirosind a bere ieftină.

Scriu pentru tine, femeie, să-ţi faci curaj să-i trimiţi acest răvaş bărbatului iubit, când apare cu tupeul din ţigara aprinsă, să-ţi reproşeze timpul pierdut cu cititul:

„Dragul meu,

Încep prin a-ţi arăta această filă de carte. E scrisă de Mihail Drumeş, şi se numeşte „Invitaţie la vals”. Înţelege ce poţi din ea, apoi continuă să citeşti ce-ţi scriu cu lacrimile demnităţii în ochi. Da, ochii ăia în care te uitai cândva şi-mi spuneai că sunt nu o femeie, ci un înger. Nu o logodnică, ci o binecuvântare. Ochii ăia pe care azi îi ocoleşti, căci nu mai prezintă interes. Decât lacrimi de mânie, de durere, de dragoste. De regret pentru ce nu mi-ai dat decât până am spus DA.

 

Îţi scriu pentru că nu îmi poţi asculta „conferinţele”. Te plictisesc. Nu-s aşa interesante ca ştirile de la toate orele.

Îţi scriu să-ţi spun cine sunt.

Mi se pare că ori ai uitat, ori nu ai ascultat niciodată cu adevărat ce am spus înainte de „DA!” Ori te faci că nu mai ştii, convins fiind că te voi urma toată viaţa, pentru simplul fapt că-ţi port numele.

Sunt, aşadar, femeia-carte. Părinţii mei mi-au însuflat dragostea pentru foi mirosind a vechi. Pentru slovă, mirosind a certitudine, şi pentru cuvânt, mirosind a nou.

Am învăţat să fiu femeie din filele de care şi azi am grijă ca de cea mai scumpă bijuterie. Port la gât, cu demnitate, jurământul invizibil al adevăratei bucurii: să nu omor niciodată Cuvântul. Ci să-L iubesc tot mai mult. Să-L înmulţesc şi să-L feresc de ignoranţă.

Citesc, dragul meu. Ai ştiut asta de când m-ai cunoscut. Nu din întâmplare te-ai îndrăgostit de mine. Nu de azi pe mâine am devenit femeia căreia îi găseai cele mai mici defecte şi de a cărei realitate te îndoiai. Ţi se părea că sunt vis. Prea frumoasă să fiu adevărată. Nu frumoasă la trup, căci de ăla erai sătul, ziceai, de la altele. Ci frumoasă la suflet. La caracter. Nu înţelegeai de unde atâta răbdare, de unde atâta înţelepciune, de unde atâta blândeţe.

Uite de unde, dragul meu! Din milioanele de foi udate cu lacrimi, pe care le citeam şi le reciteam, să învăţ să devin. Femeia pe care bărbatul iubit să o poarte ca pe un talisman. Şi-am devenit.

Diferenţa între ce sunt azi şi ce-am dorit să devin se scrie pe actul de divorţ.

Cu demnitatea femeii care ştie că o căsătorie se întemeiază pe iubire, nu pe cuptoare pline cu bunătăţi mirosind a MAMA. Şi mâncarea se face din dragoste, nu din frică şi obligaţie. Iar căsnicia e locul în care se împlinesc visele din vremuri de demult. Nu locul în care visele acelea mor, ucise de aburii alcoolului tău, ori de fumul ţigărilor pe care le arzi, una după alta. Cumpărate din banii comuni, din care mie nu-mi permiţi să-mi cumpăr o carte. Poate doar, pe ici pe colo, câte o tavă, să-ţi mai împlinesc câte o dorinţă de dulce. Dulce de tavă, zic, nu de mine. De mine uiţi în fiecare noapte, căci ţi-e mai comodă emisiunea lui Badea, decât femeia suferindă, din patul conjugal.

Îţi scriu, dragul meu, să ştii, dacă nu ai realizat înainte de a mă duce la altar, că a citi nu e prostituţie. Nici adulter. Şi nici indiferenţă. A citi e cunoştinţă. Valorizare şi bogăţie.

Banii cheltuiţi pe cărţile mele nu ajung la jumătatea celor cheltuiţi de tine pe „bericele şi ţigăricuţe”, şi nici nu se ard. Singurul inconvenient, pentru tine, este acela că din cărţile mele am învăţat să nu mă las batjocorită. Cârpită pe ici, pe colo, abuzată ori înşelată. Cărţile m-au învăţat să fiu femeie, şi să nu-mi fie ruşine de asta niciodată. În timpul în care duduiele de pe micul tău ecran (în care ai băgat salarii întregi!) cheltuiesc averi pe botox-uri şi silicoane, eu cheltuiesc cu mult mai mici averi, pe înţelepciune.

Te las de azi, dragul meu, cu tăvile pline de bunătăţi, (învăţate tot din cărţi, apropos!) cu chiuveta strălucind a curăţenie, cu casa mirosind a eu, şi cu biblioteca goală. Pune-ţi în ea baxurile de KENT şi dozele de bere! Pe ici, pe colo, câte o pungă de seminţe şi vreo 300 de baxuri de baterii, să ai când îţi moare telecomanda. De prezervative nu-ţi zic, eşti prea ocupat cu ştirile de la ora … ca să ai la ce să le foloseşti. Îţi amintesc însă de PRONTO şi de SBOX.

Mai şterge din când în când praful de pe televizor. Nu de alta, dar ajungi să-l trimiţi şi pe Badea să-ţi prăjească mirificii cartofi, dacă mai stai mult cu praful pe post de protecţie. Apropos, ştii că Badea citeşte, nu? De asta a ajuns miştocar. Ăla măcar îşi face bani din ce-a învăţat din cărţi, tu îi cheltui pe ce vezi la Tv! Şi-şi face bani din divorţurile ălora ca tine, care-şi lasă nevestele, să se uite la el! (ţi-am zis că e mişto omu’! Mult a trebuit să citească, de a învăţat să prostească poporu’!)

Mă opresc, dragul meu! Îşi doresc casă de piatră, cu paturi din fier, nu din cărţi, cum visam eu! Sper din suflet să te re(căsătoreşti) cu femeia-gospodină perfectă. Care să miroase veşnic a ceapă şi a detergent. Pe care s-o scoţi uşor din citit etichetele, cu care să împarţi pachetele de ţigări şi berile reci. Şi pe care, sper, să n-o curerească Badea, cu înţelepciunea lui. Nu de alta, dar nu cred că viitoarea ta soţie se va putea compara cu „Brumiţa” lui. Nu uita că şi domniţa Brumă citeşte de-i sar capacele (oalelor în care-i prepară lui Badea gustările),  altfel n-ar fi aşa „mişto”. Nu mă refer doar fizic. Da’ pe duduia asta o duce şi capu’. Asta îţi spun aşa, ca desert. Că tot îl aduci în dormitor pe Badea în fiecare noapte. De n-aş fi învăţat din Cuvânt că adulterul e păcat, l-aş fi invitat demult la „o carte”, în dormitor, în timp ce tu îi urmăreai cu jind emisiunile ÎNREGISTRATE. (de pe canapeua din sufragerie.)

Mă iartă, dragul meu, pentru limbajul trivial. Sau cum ţi s-o părea ţie. Nu am ştiut să-ţi transmit mai frumos decizia plecării mele. Pe biletul meu scrie mare: „Destinaţia: Singurătate. Până la staţia Bărbatul-carte.” 

Nu mai am ce să-ţi spun în plus. Poate ţi se pare nedrept, dar TE IUBESC nu mai încape aici. Eu nu iubesc ignoranţi. Musculoşi sau închinători la Mircea Badea. Eu iubesc bărbatul care trăieşte din Cuvânt. Da, acela scris de Dumnezeu.

Semnează:

Femeia-carte”

Susă foto: Google

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]
Distribuiți vă rog
Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul!

Relatii

Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul!

Distribuiți vă rog

Nu pune stăpânire pe altcineva! Doar la tine ai dreptul

« Singurul om la care ai dreptul pe lume eşti tu însuţi şi nici cu ăla nu ştii ce să faci, de multe ori.» (Lia Bugnar)

 Am citit aşa, răscolită şi bolnavă de dezamăgiri şi amăgiri povestea unei femei care spune frumos că Iubirile sunt frumoase. În afară de cărţi, o altă invenţie bună a omenirii mi se pare iubirea. Oamenilor, astea două lucruri le-au ieşit: carţile şi iubirea. . (Lia Bugnar)

Citeam şi mă minunam că mai există şi femei care, deşi pline de răni, mai au curajul să mai creadă în dragoste.

Mai au timp să citească, să mai scrie şi să mai dăruiască.

Dragoste, înţelegere şi viaţă. Viaţă copilului din ele, viaţă femeii din fiecare, ce crede în existenţa unui bărbat care să spulbere durerea trădării, a minciunilor şi a iluziilor.

Am scris o carte. Am avut curajul s-o numesc “PUNE ULTIMA PIESĂ!”

Căci piesa aia lipsă m-a reţinut atâţia ani să urc o treaptă, şi-ncă una, până ce să ajung pe prispa împlinirii mele.

Şi voi mai scrie. Din dragoste, din speranţă, din dureri, din regret şi din suflet.

Am iubit un bărbat. Am avut curajul să-l urc pe piedestalul valorizării, să-l prezint lumii ca pe “fabricantul” fericirii mele şi să-l păstrez undeva în mine chiar şi după ce nu mi-a mai fost alături.

Şi-am să mai iubesc. Din nevoia de a iubi, de a dărui şi de a trăi mai frumos decât cu temeri şi devalorizări.

Sursă foto: Google

Am suferit. Am avut curajul să recunosc, să îmi arăt slăbiciunea şi să plâng în faţa oamenilor deznădejdile şi temerile mele. De femeie singură.

Şi-am să mai sufăr. Din dragoste, din nedragoste şi din amintiri. Ori din viitoruri ce vor aduce în viaţa mea iubiri şi deziluzii.

Dar mai ales, îmi vor aduce multe poveşti ce vi le voi împărtăşi. Poveşti de dor, de inimă şi de neinimă. Ce vor face sufletele să tresară la fiecare cuvânt.

Aşa, căci şi ele au trăit, ca şi mine, dezamăgirea. Amăgirea ori speranţa reîntoarcerii. Ori a reînvierii unei mari iubiri.Ce n-a mai fost să fie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Am judecat. Oameni  care, am spus eu, m-au minţit. M-au crezut slabă şi au profitat de slăbiciunea mea, să mă răpească. Să mă ducă unde au vrut şi apoi să mă lase la marginea drumului, lăsându-mi în mână numai adresa la care să ajung. Fără să-mi dea bani de drum. Ori o hartă pe care să mă pot baza.

Şi-am să mai judec. Oameni care mă vor mai răni- poate fără să vrea. Căci e în firea noastră, a tuturora, să rănim şi-apoi să ne întrebăm cu ce le-am greşit celor ce ne acuză.

 

Am rănit. Prin vorbe dure, prin tăceri, prin nerăspunsuri, prin plecări.

Şi-am să mai rănesc. Căci mereu ne dăm seama de câtă durere am provocat doar atunci când oamenii dragi ne întorc spatele la rândul lor, ne dau în schimbul răspunsurilor, tăceri, şi ne pun la zid cu durerea cu care şi noi le-am înşelat aşteptările.

Am pretins că am dreptul la a cere fără să dăruiesc. Înţelegere, dragoste, îmbrăţişări, căldură, timp şi un pachet frumos ambalat de aşteptări. Cărora le-am adăugat un pahar de vin roşu. De regrete adică.

Şi-am să mai pretind. Căci ne grăbim să cerem înainte de a LE cere oameilor permisiunea de a le invada sufletele, de a pune stăpânire pe timpul, pe viaţa şi pe dragostea lor.

Am iubit atât de adânc, încât m-am văzut îndreptăţită să cer să mi se dea tot atâta dragoste, căci eu vedeam că am dreptul absolut asupra sufletului său. Şi-apoi, ca bonus, să mi se ofere şi locul I la loteria inimilor, unde potul cel mare era eternitatea alături de el.

Târziu mi-am dat seama că « singurul om la care ai dreptul pe lume eşti tu însuţi « !

Şi-acum, bolnavă şi rănită de greşeli şi orgolii, de prea multe aşteptări şi prea puţine încercări, l-am redat lui însuşi, căci e singurul care are dreptul de a-şi alege cu cine, când şi pentru ce !

Şi poate… UNDE !

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte! Foloseşte formularul de contact şi împărtăşeşte-ne trăirile tale!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
5 motive pentru care să nu te căsătoreşti cu o artistă

Relatii

5 motive pentru care să nu te căsătoreşti cu o artistă

Distribuiți vă rog

Dragul meu,
Sunt o femeie pe care arta a trăit-o. De n-ar fi fost ea, am spus întotdeauna, aş fi murit demult.
Când alții cad în oceanele de alcool si se agață cu putere de sticlele goale, pentru a se salva, eu  mă îmbrac în cuvânt şi pornesc la vindecat.
Cad şi eu. Plâng şi eu. Sufăr şi strig. Mă enervez şi greșesc.

Sunt om. Diferența între mine, o artistă nebună, şi o femeie tipică, e aceea că eu iubesc să  trăiesc pe muchie de suflet. Pe margini de prăpastie.
Nu suport regulile fixe. Consider că sunt limitatoare. Am învățat să trăiesc pentru risc. Faptul că te iubesc, nu mă face gospodina perfecta. Pe care fie o visezi, fie ai avut-o ca mamă în copilărie.
Iubirea nu are nimic de-a face cu mâncarea pe care trebuie să ți-o pregătesc zilnic si să ți-o încălzesc de 3 ori pe zi. Nimic de-a face cu spălatul vaselor dupa rețeta învățată de tine de la mama, sau cu călcatul cămăşilor la dungă.

Vreau să arăți şi să arăt bine, dar pentru asta nu trebuie să stau închisă în casă 5 ore, timp în care tu ieşi la o bere cu băieții, pentru a-ți asigura confortul.

Consider că dragostea se construiește, nu se primește la pachet cu o femeie-robot.
Pentru mine dragostea e independentă de ordinea perfectă, de gustul mâncării pregătite fără greşeală, sau de praful şters obsesiv de pe biroul tău mereu pregătit pentru titlul de mister perfect.
Sunt o femeie care poate. Şi puterea mea nu rezidă în participarea la maratonul organizat de tine, pentru o medalie de aur.
Numită iubire.
Nu mă îmbrac după ultima modă, doar pentru că trebuie să respect nişte standarde impuse de lume. Fericirea mea nu depinde de trenduri.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Fericirea mea depinde de Cuvânt. Şi de drumuri. Mirosind a iubire.
Nu mănânc în restaurante de fiţe şi nu dorm în hoteluri de 5 stele. Nu suport luxul. Mă sperie. Eu iubesc natura. Cărările de munte, noroiul şi ulițele. Cascadele şi norii. Ploaia şi arşita. Urletul valurilor şi tăcerea mării.
Îmi place să dorm pe nisip, să mă spăl în râuri, să-mi pun rucsacul în spate, să alerg la gară, să mă urc în primul tren şi să fug de lumea copiată perfect la indigo.

Eu mănânc în gări. Îngheţată de frig. Zâmbind a bucurie.

Nu-mi plac tocurile decât când simt că paşii mei trebuie să lase urme adânci în pământ. În care să sădesc feminitatea. În restul timpului, vreau să alerg desculţă. Şi pe stradă, da. Vreau să dansez în ploaie, să miros a nebunie cuminte, să plâng şi să râd fără limite.
Să mă arunc în brațe  goale, nu în cele care țin strâns telecomanda televizorului 24/24, în concedii. Să mă uit în ochii tăi, nu la ei.

Mie îmi plac paşii goi. Goi de prejudecăţi şi minciuni.

Nu am un program fix. Nu lucrez în corporații şi nu depind de un şef obsedat de faimă. Pentru mine, faima înseamnă moarte.

Programul meu seamănă cu bătăile inimii tale, când te îndrăgosteşti. Un haos frumos, în care mă trezesc şi adorm când simt că e timpul.

Eu mă hrănesc din libertate. Aceea pe care o vreau şi de la tine. Dacă nu mi-o dai, mi-o iau singură.
Libertatea nu înseamnă fugi repetate de acasă, în paturile altora, ci fuga la bodega din colț, pentru o farfurie de mazăre,  maratonul până la birtul dintr-un sătuc de munte, pentru un pahar de vin fiert şi genunchii plecați în rugăciune.
Scriu, dragul meu. Oricând. Pot să mă trezesc în miez de noapte şi să fac o poveste până dimineața. Pot să stau ore întregi în fața unor coli albe, pe care să le umplu cu basme.
Recreez iubirea în fiecare zi. Spontan şi fără fond de ten şi fard.

Pentru toate ciudăţeniile astea să nu te căsătoreşti niciodată cu o artistă!
E prea simplă. Şi pe tine simplitatea te sperie.

Sau mă înşel?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog