Etichetă: curatenie

Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Relatii

Scrisoarea bărbatului-carte, către femeia-televizor

Distribuiți vă rog

Pentru că am scris AICI scrisoarea femeii-carte către bărbatul televizor, iar unii dintre voi mi-aţi cerut să fiu terapeut, deci să nu judec, 🙂 ci să scriu şi varianta inversă, iată că mă arunc în groapa cu lei 🙂 şi scriu, cu mână sigură:

Draga mea,

Îţi înţeleg frustrarea. Cu asta trebuie să încep orice, cu acceptarea durerilor tale. Am învăţat, de-a lungul vieţii, din cărţile pentru care îmi reproşezi mereu, că primul pas spre comunicarea eficientă, este acceptarea celuilalt, aşa cum este, cu tot cu fricile şi frustrările lui.

Te înţeleg, aşadar. Pricep clipele în care te simţi neglijată pentru că eu prefer să citesc, decât să bârfesc ce-a mai făcut nora mamei soacre, de la emisiunea ta preferată. Ori decât să ascult ultima nenorocire prezentată de Ernest, despre nemernicul care şi-a înşelat amanta cu nevasta.

Ştiu că e frustrant pentru tine, să încerc să-ţi povestesc despre ultima descoperire în materie de psihoză, ori despre noua tehnică de creative writing. Nu ai răbdare să-ţi împărtăşesc cum a trăit Schopenhauer. Tu preferi să-l vezi certându-se la Wow Bizz, cu vreuna din iubitele lui.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Aşa, ca pentru rating. Ori pentru a învăţa direct de la sursă, despre cum se desparte lumea, în direct. Şi cum divorţează de vreo 7 ori, apoi se recăsătoreşte, cu lacrimile curgând pe rochia de 10 000 euro pe care i-a cumpărat-o, din dragoste. By Mircea Radu.

Draga mea, ştiu că sunt egoist uneori. Şi te rog să mă ierţi. Nu ştiu să fiu răbdător, cu aceleaşi tipologii de bărbaţi sau de femei, la care te uiţi zilnic. Nici empatic. Cu nici o duduie trădată, cu nici un musiu ajuns peste noapte idolul femeilor măritate cu „obsedaţi de cărţi”.

Te-am ales greşit, şi te rog să mă ierţi. Am crezut că friptura pe care mi-o pregăteai mereu, prăjitura care mă aştepta zilnic, ori curăţenia-lună, detalii „cărora nici un bărbat nu le-ar rezista”, au fost cireşe de pe tort, nu obsesii. Ori motive de luat de nevastă.

Te-am ales greşit, crezând la fel de greşit că împreună, vom cuceri lumea. Citind îmrepună, visând împreună, povestind împreună, plimbându-ne de mână, alergând de nebuni în ploaie, prin frunze, dându-ne cu sania, făcând oameni de zăpăadă, cărora să le punem nume din romane cu gust de poezie.

M-am înşelat. Şi îmi pare rău. Rău că te-am dezamăgit, nefiind ceea ce tu îţi doreşti: un dependent de senzaţional, de ştiri de la ora 5, de poveşti lacrimogene ale domniţelor siliconate. Ori ale femeilor-eroine, înşelate de nemernicii care-şi găsesc „desfrânate” care le fură bărbaţii, pozând în femeile-perfecte, ce nu ştiu nici o ciorbă să facă.

Îmi pare rău, draga mea, că nu am avut răbdarea să te cunosc cu adevărat. Să văd că tu crezi că menirea femeii e să fie servitoare, nu soţie. Că fericirea soţului ei constă în călcarea perfectă a cămăşii, nu în nopţile lungi, trăite sub semnul cuvântului, al ochilor înlăcrimaţi de iubire, ori al împărtăşirii propriilor vise. Altele decât a face copii, mâncare şi curăţenie.

Am crezut, draga mea, că eşti FEMEIE, nu bucătăreasă, mamă nevrotică, urlând mereu la copii, să nu atingă vreun pahar aşezat de tine, obsesiv, pe masa unde ei ar trebui să se joace. Ori maratonistă. De emisiuni proaste.

Iartă-mă, te rog, pentru ignoranţa de a nu-l înţelege pe Mircea Badea, cu ale lui dileme existenţiale! În timpul în care tu duci copiii la culcare, să nu pierzi ceva din gura lui, pardon, a presei, eu prefer să citesc despre cum se poate îmbunătăţi relaţia în cuplu. De aici aflu ceva ce ne-ar putea face viaţa frumoasă, nu pe-a lui Badea, mai plină. De bani, luaţi de pe urma emisiunilor la care tu te uiţi, neglijându-mă.

Am greşit, draga mea! Am ales femeia care mi-ar fi plăcut să fii, nu femeia ce erai! Credeam că toate femeile sunt avide de cunoaştere, că toate ştiu că o relaţie se construieşte cu timp, răbdare, PREZENŢĂ, dragoste şi voinţă. Nicidecum cu 10 feluri de mâncare pregătite perfect, pe care mi le aşezi pe farfurii scumpe, zestrea de la mama ta.

Nu am ştiut că ai impresia că e de ajuns să dai gust extradinar mâncărurilor, în timp ce eu le degust singur, căci tu fie stai în dormitor la ştiri, fie mănânci lângă mine, cu ochii fixaţi pe ecranul televizorului din bucătărie, fără să-ţi pese că am venit de la job şi aş avea multe să-ţi împărtăşesc.

Am crezut că şi pentru tine televizorul e un obiect de decor, că îl vei folosi pentru a vedea ÎMPREUNĂ un film bun, ori o emisiune de divertisment. N-am ştiut că pentru el vei fi capabilă să faci orice, inclusiv să duci copiii la culcare mai devreme. Am crezut că ei vor fi în pat la ora 21, pentru ca noi să avem timp pentru ce am jurat în faţa altarului: să ne iubim până la adânci bătrâneţi.

Îmi pare rău, draga mea, pentru durerea ce ţi-o pricinuiesc, nemaiputând suporta dramele prietenelor tale mereu înşelate de fiecare bărbat cu care încep poveşti. Şi sfârşesc coşmaruri. Le-aş da să citească despre terapie de cuplu, despre aşteptări, inteligenţă emoţională, dependenţe, frici şi limite, însă lor li se face somn când deschid cartea, şi susţin cu demnitate că nu au nevoie de „proşti cu facultate de psihologie, care să le spună numai tâmpenii”. Ele se încurcă singure. Cu te-miri-ce şmecheri de cartier. Şi-apoi se plâng de lipsă de masculinitate.

Mă iartă, draga mea, pentru suferinţa pe care ţi-o pricinuiesc cu această scrisoare de rămas bun. Ştiu că în curând voi fi urmărit de Ernest. Ştiu şi că voi fi subiect de bârfă în târg şi mi se vor aprinde lumânări de blestem pentru cât te-ai deformat tu, din cauza mea. Ştiu că îmi vei cere să-ţi plătesc operaţia de micşorare de stomac, pentru grăsimea acumulată de-a lungul perioadei de doliu, după plecarea mea neaşteptată şi nedreaptă. Căci mi-ai oferit tot: mâncare, curăţenie, timp cu cărţile mele, şi copii. Mi-ai dat de toate,  ŞI BUNĂ TOT N-AI FOST, pentru mine.

Ştiu că sunt un nemernic, la fel ca toţi cei de la WOW Bizz. Doar că nemernicia mea constă în a pierde timpul citind, în loc să vorbesc şi eu, ca orice bărbat, cu tine, despre prietena x, despre emisiunea z. Şi despre ce nevoi mai au copiii, în afară de tot ce le-ai cumpărat de pe Facebook, din grupurile de mămici obsedate de shoping.

Iartă-mă, draga mea, pentru ignoranţă, pentru dragostea mea de carte, de oameni şi de lume. Despre care nu se vorbeşte la Ernest. Nici la Badea, nici la Radu. Numai faţă în faţă, în cuplu. Acela pe care l-ai confundat cu facerea de bine. Mie. Binele ăla care pentru mine e sinonim cu sinuciderea.

Draga mea, succes în a-ţi găsi bărbatul visurilor tale! Acela dispus să-ţi asculte bârfele, televizorul şi laudele despre cât de extraordinar este de fiecare dată când vine acasă zilnic cu naveta de bere, şi baxurile de seminţe, de împărţit la telenovele excepţionale, la care adormiţi îmbrăţişaţi. De cât de mult s-au iubit protagoniştii, încât au făcut orice să aibă timp pentru ei: inclusiv filme la care să se uite proştii, în timp ce ei câştigă bani să-şi trăiască viaţa, pe margine de prăpastie.

Iubesc, draga mea! Iubesc femeia care mă aşteaptă cu braţele deschise, care ajunge acasă obosită şi mă roagă plângând să o las să-şi odihnească sufletul pe umărul meu. Femeia pe care o găsesc citind ultimele descoperiri în materie de comunicare, gata să mi le împărtăşească şi le punem în aplicare.

Femeia care mă sună din metrou să-mi spună că-i e dor de mine, că mi-a cumpărat de pe drum un ecler, deşi ştie că-s la regim, care nu mi-a răspuns 3 ore la telefon pentru a mă panica, şi a mă aştepta acasă cu televizorul deschis pe singurul program la care voi vrea să mă uit toată viaţa: dragostea noastră.

Semnează,

Bărbatul-carte

 

foto: Google

 

Distribuiți vă rog
La masă, domnilor bucureşteni! :)

Relatii

La masă, domnilor bucureşteni! :)

Distribuiți vă rog

La masă, domnilor bucureşteni

Curs EFT. Terapia centrată pe emoții, adică.
După ore frumoase petrecute în prezența Rebeccai Jorgensen, (despre care voi scrie altădată), plecăm la masa de prânz.
Colega mea, Sandra, ne propune un loc unde mănâncă iubitul ei:).
Nu sunt pretențioasă la mâncare  sau localuri, am mâncat în tot felul de tot felul:). Iubirea m-a dus SI pe peronuri de gări, unde am avut cea mai bună înfruptare. Nu că era făcută in cuptoare fermecate. Ci că avea gustul iubirii mele. Bifate greşit. Nu uitați!!
Asa că purced la drum:).

Intrăm într -o clădire simplă, care nu spune multe.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

andra 5

Mi se dă o lecţie perfeectă de viaţă: apatenţele înşală! Da, mai abitir decât bărbaţii! 🙂
Intru într-un loc cu slove. Ce altceva să -mi mai doresc?  🙂 Aripile mele de drum sunt nu doar acceptate aici, ci si expuse, spre zbor!
Mă simt acasă. După mult timp, mă simt acasă.
Acasă,  să ne înțelegem, pentru mine, este orice loc unde îmi vibrează inima.
Eu sunt călătorul care a avut nevoie de aripi tocmai pentru că obosise să meargă.:)
Am făcut o afacere tare bună cu ele, nu-i aşa?:)
Eu sunt mereu cu inima în bagaje. M-am mutat de peste 15 ori in 11 ani :).
Acasă mă simt printre cărți. Să  fie clar! Si cărțile astea se pot citi si pe pereți, da?

 

andra 4

🙂
Mă uit în jur. Linişte. Bun simț. Nimeni nu țipă. Nimeni nu se grăbeşte şi nu se împinge în față. Mă întreb dacă nu am ajuns cumva, cu aripile mele, prin altă țară :).
În România, linişte la „împinge tava” ?
Da!! Aici văd pentru prima oară iubirea îmbinată cu mâncarea. Fluturi în stomac, mai exact, nu?

Comand în aceeaşi linişte. Întrebări puse discret, fără ţipete, fără „Haideţi, doamnă, o dată!” Personal care explică la fel de discret: „Aceea o puteţi comanda separat! Dar aveţi garnitura inclusă. Spuneţi-mi de care doriţi. Avem … ” Mulţumesc frumos şi mă îndrept spre casă.

„Se poate cu cardul? Nu ştiu dacă am bani suficienţi!” (pe cuvânt că nu aveam habar daca imi ajung, mi-am amintit exact atunci că tocmai cumpărasem în drum spre curs ceva şi se putea să …)

„Găsim soluţii. Staţi liniştită, dacă nu aveţi. Există bancomate…”. Un domn la fel de calm, reuşeşte la fel de discret ca şi colegele dumnealui, să îmi alunge teama. Şi, cel mai important, ZÂMBEŞTE! Măi să fie, zic, aici s-a răsturnat carul cu bun simţ? De asta n-or mai fi rămas să ducă şi prin centrul Bucureştiului?

 

mananc

Mâncăm. La oamenii ăştia mâncarea e la fel de liniştită ca ei, se pare:). Deşi timpul nu ne permite, fug să fac câteva poze. Da, să vă arăt! E prea simplu să fie minciună, credeţi-mă! Şi cum simplitatea mă caracterizează, n-am cum să n-o împărtăşesc!

Nu vă uitaţi la dezordinea de pe masa noastră, asta nu e inclusă în meniul lor! Noi, terapeuţii, (în formare!) n-avem răbdare cu lucrurile. Numai cu oamenii. Şi nici timp de dichisit:). Nici nu ne aşezăm ca la poză:). Suntem aşa, mai defecţi.

La oamenii ăştia, e curăţenie, nene, nu glumă! Zici că ai nimerit într-o firmă de Cleaning, nu alta! Mă întreb unde or ascunde magicienii care strâng după noi. Ce ne mai cade din greşală, zic! 🙂

Dar cred că de fapt, românii nu sunt chiar aşa neghiobi cum par. Eu cred că românii imită, frate! Ce văd la stăpân aia fac! Apăi cum să arunc pe jos, dacă oamenii ăştia pe tine te pun pe rană? A lor! 🙂

 

bun

Mă plimb puţin printre lume şi fac poza asta, că prea mi-e dragă! Ce-or fi zis mâncăcioşii:)? Că sunt venită de la coada vacii, şi n-am văzut niciodată „împinge tava”?  Şi-oi confunda localul ăsta cu vreun restaurant de 7 stele? (Acum, între noi fie vorba, nu că n-aş fi venită de acolo, că am crescut cu lapte de la ea. Muls de bunica. Şi-acum îi simt mirosul!)

dar mă gândesc că e ciudat să vezi una mică (adicătelea yo!) că pozează una-alta p-acilea.

Ne trezim c-o doamnă la masa noastră. „Bună ziua, dvs. sunteţi de la …? (n-am reţinut numele firmei)”

„Nu.”

„Mă scuzaţi, vroiam să îi întreb dacă au primit mâncarea şi cum este. Tot întreb care sunt. Dar pentru dvs, cum a fost?”

„Foarte bună!” răspundem.

Măi să fie, zic, la oamenii ăştia se plătesc cursuri de omenie cumva? 🙂 Că n-am văzut interes la nici un „împinge tava”, din partea personalului.

Hai să vă zic de ce tot spun „împinge tava!” Că exact asta e, pe cuvânt! Nu vorbesc de nu-ş ce restaurantul de fiţe. Mă gândesc să le propun să ţinem un curs de „Discret Speaking” domnilor din centru, să înveţe şi domniile lor bunele maniere, că p-acolo nu prea s-a auzit de fineţuri. Să-mi fie cu iertare, sunt olteancă, mai directă aşa.

 

baia

Aşa că, fără praz în paporniţă, mă duc la toaletă. Ca tot omu.

Poza e făcută în grabă, dar sper că se vede curăţenia şi bunul gust! Aveţi cuvântul meu că totul avea iz de frumos. Mai că regret că n-am un praz să las acolo un miros, să văd cât de repede îl dizolvă :). (acum, tot între noi fie zise, prazul e de la mama lui, naturelle, deci s-ar putea să-i bat la miros!) 🙂

Acum, că tot v-am făcut poftă de mâncare, 🙂 vă poftesc afară! Hai, gata! Mâncarăţi destul, domniţelor!  4 zile, cât ţine cursul, eu zic să mâncaţi cât puteţi duce, că e mană cerească, nu vă mai întâlniţi voi cu bunul gust prin centru-de-centru! Faceţi apoi un abonament la fiţo-sală în megaCentru să daţi  jos!

Sau, mă gândesc acum, ia să-i intreb yo mâine pe dumnealor de nu vor să-şi extindă afacerea şi la niscaiva sport! Că e de făcut după aşa servire! N-ai cum să nu mănânci, că … n-ai cum!

Gata cu laudele, că am treabă, cum îi stă bine olteanului. Vorba aceea: „Stă oleacă, mai mănâncă, dar … şi pleacă!”

sandra 8

 

Zic să vă las şi o adresă, unde să-i găsiţi, nu? N-am însă orientarea bună, aşa că e mai bun site-ul, să vă meargă la suflet!

Eu vă mulţumesc, oameni frumoşi, pentru un prânz de Băneasa! 🙂

 

( În zona Băneasa se găseşte bunul simţ. Daţi un search, dacă aveţi nevoie! Poate chiar ne învaţă şi pe noi, ăştia, mai centrali, aşa!)

Ps: Pagina zic că e în construcţie, deci vă las adresa, c-am aflat-o! 🙂

Bulevardul Expoziţiei nr 2!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog