Etichetă: creier

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”

Sanatate mintala

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”

Distribuiți vă rog

2 motive pentru care ai nevoie de un „partener de dare de socoteală”. În primul rând, să-ţi spun câteva cuvinte despre ce înseamnă să ai un partener de „dare de socoteală”:  să doreşti şi să fii capabil să dai socoteală altcuiva despre comportamentele şi motivaţiile tale, în viaţa de zi cu zi. Un astfel de partener este cu mult mai mult decât un amic cu care te vezi „să bei o bere şi să vă uitaţi împreună la meci”, şi în nici un caz nu este un apendice opţional:), nici cineva superior ţie, căruia ar trebui să îi ridici statuie pentru că „te-a făcut om mare” :). El este un om obişnuit, un păcătos ca şi tine, care, prin harul lui Dumnezeu, a reuşit să scape din lanţurile lumii, şi să se păzească acum de gratii sufleteşti.

Acesta nu îţi laudă păcatele, ci îşi ia angajamentul să te tragă la răspundere cu dragoste, pentru greşelile pe care le faci. Nu vei auzi de la un partener de dare de socoteală: „Nu-i nimic, man, dacă ai înşelat-o pe soţia ta, şi mie mi s-a întâmplat şi nu m-a părăsit!”, ci vei auzi: „Comportamentul tău este greşit, hai să vedem ce poţi face să îţi rezolvi problema cu dependenţa sexuală! Ştiu că nu va fi uşor, şi eu am trecut pe aici, dar fii sigur că vei reuşi dacă vei depune tot efortul necesar! Nu voi putea să schimb viaţa ta, în locul tău, dar sunt lângă tine!”

Iată cele 2 motive pentru care ai nevoie de un partener de dare de socoteală

  • Ai nevoie să creşti. Nimeni nu este perfect şi toţi suntem defecţi:). Fiecare dintre noi ducem propriile lupte: dependenţe, frici, poveri, abuzuri, lanţuri, şi aşa mai departe. Evoluţia înseamnă durere. Inevitabil. Toţi cădem de mii de ori înainte de a învăţa să mergem, dar având în jurul nostru adulţi care să ne dea curaj şi încredere că fiecare căzătură ne face mai puternici, ne ridicăm şi ajungem, unii dintre noi, sportivi de performanţă! 🙂 Aşa se întâmplă şi în relaţia de dare de socoteală: ai pe cineva lângă tine, care te ÎNCURAJEAZĂ să continui, chiar dacă vei cădea! Atenţie: partenerul de dare de socoteală nu face nimic in locul tău, ci merge lângă tine până prinzi curaj şi abilităţi să te descurci singur.

Ai grijă, partenerul pe care ţi-l alegi trebuie să fie un om de caracter şi dedicat unor cauze morale, în nici un caz unul care duce aceeaşi luptă! De exemplu, dacă tu ai probleme cu pornografia, nu îţi alege un partener care se confruntă cu aceeaşi dificultate, pentru că nu veţi putea să vă încurajaţi unul pe altul! E ca şi când doi oameni legaţi la ochi caută un drum! Nu că nu există sorţi de izbândă, la Dumnezeu orice este cu putinţă, dar e prea greu şi prea puţin probabil să reuşiţi! Caută-ţi un partener care, dacă a avut aceeaşi problemă cu a ta, este de mult timp pe calea cea bună. Dacă lupta ta se dă în aria pornografiei, ai nevoie de 2-6 astfel de parteneri! Nu vei putea să te descurci cu unul singur, pentru că această dependenţă este atât de puternică, încât te va trage înapoi, mai ales la început, cu toată forţa! Iar tu ai nevoie să găseşti pe cineva disponibil atunci când ea vine peste tine!:) Un singur partener nu va putea face faţă nevoilor tale, pentru că are şi el viaţa lui! Într-o situaţie de dependenţă, când nu îţi răspunde unul din parteneri, apelezi la altul şi la altul, până reuşeşti să scapi de ispită! Nu e uşor, te cred, dar victoriile se obţin numai cu efort voluntar!

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  • Ai nevoie să împărtăşeşti. Oamenii fără prieteni apropiaţi sunt singuratici. Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de conectare emoţională, iar lipsa de relaţii sănătoase din viaţa noastre ne afectează întregul destin. Da, e reală afirmaţia că „SOARTA ŞI-O FACE OMUL (ŞI) CU MÂNA LUI!”. Aşa cum orice păcat mărturisit te eliberează, la fel şi orice luptă pe care o duci, condus de un mentor, te va elibera! Fii însă înţelept şi alege-ţi un partener care NU te condamnă, ci te motivează să te schimbi!

Îţi sugerez să stabileşti cu partenerul tău un program de întâlniri, fie faţă în faţă, fie telefonice, în funcţie de nevoile tale. De exemplu, de 3 ori pe săptămână vorbim la telefon între orele x şi y, şi o dată pe săptămână ne vedem la o cafea.

De asemenea, te sfătuiesc să fii deschis, şi să-I ceri explicit partenerului tău cum vrei să reacţioneze , în cazul în care ai căzut. De exemplu: dacă te lupţi cu dependenţa de online, şi pierzi timp în faţa laptopului, în detrimentul relaţiei cu iubita ta, spune-i partenerului tău de dare de socoteală ce să facă dacă te vede online la ore la care nu stabiliseşi să intri: să te sune, să îţi ceară să vă vedeţi urgent?! Tu eşti cel care va decide tipul de reacţie, însă ai grijă să nu fii foarte permisiv cu tine însuţi. Dacă ştii că un telefon nu te ajută să ieşi imediat de pe site, atunci stabileşte să vă vedeţi urgent, pentru a te îndepărta de sursa ispitei.

Verifică perioadic acest site, revin cu informaţii care cu siguranţă îţi vor fi de folos!

#Dacă vrei să împărtăşeşti, anonim sau nominal, din experienţele tale, foloseşte formularul de contact de aici şi ajută-i şi pe alţii să învingă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Medicamentele Psihotrope În Autism: Ce Rol Au Și Cum Se Administrează

Copii cu nevoi speciale

Medicamentele Psihotrope În Autism: Ce Rol Au Și Cum Se Administrează

Distribuiți vă rog

Pentru că este aprilie, şi site-ul Învaţă.Crede.Iubeşte şi-a propus să o dedice AUTISMULUI, astăzi vin către voi, părinţi şi specialişti, cu un subiect controversat: medicamentele psihotrope, în diagnosticul de autism.

Ne oferă informaţiile doamna Alice Piperea, farmcist spcecialist în laborator farmaceutic  doctor în științe farmaceutice și Lector universitar la Facultatea de Farmacie a Universității Titu Maiorescu, unde predă două discipline de importanță majoră pentru profesia de farmacist: chimia analitică și toxicologia.

 

Spuneţi-ne, în primul rând, de ce blogging.

Am ales să creez un website axat pe probleme de interes actual în domeniul sănătate și frumusețe, deoarece publicului, la ora actuală, îi lipsesc informațiile documentate din punct de vedere științific. Informațiile prezentate pe website-ul meu, www.alicepiperea.ro, sunt documentate din punct de vedere științific, dar explicate pe înțelesul tuturor.

Avem nevoie de această informație documentată științific, explicată de specialiști; pentru că aceştia sunt capabili să interpreteze critic rezultatele studiilor și să prezinte concluziile nedeformate și necosmetizate. Chiar dacă sunt, probabil, mai puțin atrăgătoare, ele trebuie prezentate exact așa cum sunt și publicul trebuie informat corect.

În căutarea senzaționalului, există, în media, o tendință de exagerare a datelor articolelor de specialitate, care trebuie temperată de specialiștii în domeniu. În momentul în care ai lucrat cu mâna ta din punct de vedere științific, îți dai seama cât este de dificil să tragi concluziile în urma studiului efectuat. În știință lucrurile nu merg șnur, trebuie să ții cont de foarte multe variabile

 În știință se discută în termeni statistici, nu în certitudini.

 Părinţii copiilor cu tulburări din spectrul autist se plâng de efectele adverse ale medicamentelor prescrise de specialişti, aşa că avem nevoie să ne spuneţi  în primul rând ce înseamnă medicaţie psihotropă.

Medicația psihotropă este acea medicație care acționează asupra creierului, care modifică concentrația unor substanțe-cheie la nivelul acestuia. Aceste medicamente influențează procesele psihice și dispoziția şi acţionează asupra căilor nervoase din zone specifice ale creierului şi ajută la corectarea anumitor dezechilibre chimice din creier care produc simptomele bolilor psihice.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

In laborator

Substanțele psihotrope pot acționa asupra creierului în două sensuri, și anume:

-prin stimularea acestor procese, și se numesc psihoanaleptice;

-prin deprimarea acestor procese, și se numesc psiholeptice;

În categoria substanțelor psihotrope se încadrează și psihodislepticele, adică substanțele care creează halucinații, precum LSD-ul, dar care nu se utilizează însă ca medicamente.

 Ce conţin următoarele medicamente, şi de la ce vârstă sunt indicate: Rispolept, Clopixol, Cerebrorizin, Tonotil, Strattera, PureDHA?  

Medicamentul Rispolept conține risperidonă. Risperidona este un neuroleptic (adică antipsihotic, tranchilizant major), indicat în schizofrenie, acționând predominant pe simptomele negative ale acesteia (precum izolarea, apatia, dificultatea în vorbire, care se întâlnesc în cazul autismului).

Risperidona este indicată și în tratamentul simptomatic de durată scurtă (cel mult 6 săptămâni) al agresivităţii persistente din tulburarea de comportament la copii, începând de la vârsta de 5 ani, şi adolescenţi cu dezvoltare intelectuală sub medie sau cu retard mintal.

Medicamentul Clopixol conține substanța activă zuclopentixol, un antipsihotic, ca si risperidona, indicat in principal în tratamentul schizofreniei şi altor psihoze înrudite cu schizofrenia, in manie si starea de agitaţie şi a agresivitate la pacienţii cu handicap mintal.

Clopixol nu este recomandat a fi administrat copiilor si adolescentilor.

Medicamentul Cerebrolysin contine fragmente mici de proteine care ajută la funcţionarea celulelor creierului, ajutand la protecţia şi refacerea acestuia. Studiile la animale tinere, adulte si batrâne cu probleme cognitive, au aratat ca acesta poate imbunatati capacitatea de a invata.

Cerebrolysin poate fi administrat la copii, conform indicatiilor medicului de specialitate. Cerebrolysin se administreaza injectabil.

Medicamentul Tonotil N contine aminoacizi. Aminoacizii sunt substante din care sunt alcatuite proteinele. Acesta poate fi administrat la copii. Este indicat in dementa senila, boli care afecteaza metabolismul neuronal, ca tonic in stari de slabiciune, anorexie si in convalescenta. Tonotil N are efect de stimulare a activitatii cerebrale, de producere de energie si de crestere a utilizarii oxigenului la nivel celular.

Medicamentul Strattera contine substanta activa atomoxetina. Este indicat în tulburări cu deficit de atenţie/hiperactivitate (ADHD). Acesta se administreaza la copii mai mari de 6 ani si adolescenti. Spre deosebire de alte medicamente administrate in ADHD, acesta nu este un medicament stimulant, nu este o amfetamina.

Suplimentul alimentar Pure DHA conține acizi omega-3 (acidul docosahexaenoic) din ulei de pește. Suplimentele cu omega 3 din ulei de peste sunt recomandate de Societatea Romana de Pediatrie si Societatea de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania (SNPCAR) pentru a mentine functia normala a creierului.

Aceste suplimente se pot administra începând cu varsta de 6 luni. DHA este un acid gras foarte important în vederea dezvoltării si functionării normale a creierului copilului mic si pe durata intregii vieti.

 În ce condiţii se administrează substanţele psihotrope? De exemplu, dacă un copil este agitat, în sensul de „nu stă locului”, fără a prezenta alte tulburări, este indicat să se folosească medicaţia, sau ar trebui încercate toate soluţiile, psihoterapeutic, apoi, ca ultimă soluţie să administrăm medicaţia psihotropă?

Se recomandă ca acel copil să fie consultat de un specialist în neurologie infantilă şi în psihiatria infantilă şi a adolescentului, sau de medici care sunt bine familiarizaţi cu tratamentul tulburării de comportament la copii şi adolescenţi.

Tratamentul farmacologic nu este indicat in cazul tuturor copiilor cu acest sindrom şi decizia administrării acestor medicamente trebuie să se bazeze pe o evaluare foarte atentă de catre medic a severităţii simptomelor copilului, în raport cu vârsta sa şi persistenţa acestora. Deci decizia aparține medicului.

În orice caz, tratamentul medicamentos trebuie să fie parte integrantă a unui program de tratament mai cuprinzător, care include intervenţii psihosociale şi educaţionale, psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale şi are ca scop stabilizarea copiilor cu sindrom comportamental, caracterizat prin simptome care pot include antecedente de reducere cronică a capacităţii de menţinere a atenţiei, distractibilitate, labilitate emoţională, impulsivitate sau hiperactivitate moderată până la severă.

Ce modificări, la nivelul creierului, produc aceste substanţe?

Mecanismul de actiune al acestor substante este diferit, in functie de fiecare substanta in parte.

Psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal.

Autismul se produce, de regulă, pe fondul acțiunii în exces a serotoninei din creier.

Rispoleptul actionează, de exemplu, prin blocarea receptorilor pe care acționează serotonina, scăzând acest exces de acțiune.

Clopixolul actionează prin blocarea receptorilor pe care acționează dopamina, scăzând hiperfuncția sa și, posibil să blocheze și receptorii pe care acționează serotonina.

 Ce se întâmplă atunci când medicaţia este întreruptă brusc?

Întreruperea bruscă a tratamentului de lungă durată cu unele substanțe psihotrope poate duce la apariția unui set de simptome care poartă numele de sindrom de abstinență, de retragere, de sevraj sau de întrerupere.

La întreruperea bruscă a administrării Rispolept pot apărea, de exemplu, greață, vomă, transpirații, dificultate în a adormi.

La întreruperea bruscă a Clopixolului pot apărea, de exemplu, rigiditate musculară, senzație de rău, dificultate în a adormi.

În cazul Strattera nu s-au semnalat simptome ale sindromului se abstinență.

În cazul Cerebrolysin, Tonotil N și Pure DHA întreruperea bruscă a tratamentului nu presupune apariția sindromului de abstinență.

 Care sunt avantajele folosirii medicaţiei psihotrope? Ce conexiuni fac ele în creier? Se poate recupera copilul cu autism NUMAI cu medicaţie?

Așa cum am spus puțin mai devreme, psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal.

Este imperios necesar ca tratamentul medicamentos să fie parte integrantă a unui program de tratament mai cuprinzător care include intervenţii psihosociale şi educaţionale, psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale şi având ca scop stabilizarea copiilor cu acest sindrom comportamental.

Când vorbim despre malpraxis, în cazul administrării medicaţiei psihotrope?

Este greu de spus, pentru că fiecare caz este unic. Malpraxisul poate fi stabilit doar de comisii medicale de specialitate, nu se poate încadra într-un șablon.

Cu fiecare situație în parte, medicul specialist este pus în fața unui caz unic, pentru care va stabili administrarea medicamentelor psihotrope pe baza raportului beneficiu/risc, care trebuie să fie cât mai mare (adică beneficiile aduse de administrarea medicației psihotrope trebuie să depășească cât mai mult riscurile pe care le presupune o astfel de medicație în contextul dat).

Malpraxisul medical este definit ca“eroare profesională realizată de prestatorul de servicii de sănătate prin acţiune, inacţiune, din neglijență, imprudență, ignoranță sau prin nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea, consimțămîntul și obligativitatea acordării serviciilor de sănătate, soldată cu producerea prejudiciilor asupra pacientului și care implică angajarea răspunderii civile.” Este, pe scurt, o eroare profesională medicală care aduce prejudicii pacientului.

Cuvântul-cheie pentru malpraxis este eroarea. Ce trebuie să înțeleagă publicul este că, în contextul malpraxisului, eroarea are două componente: eroarea de fapt (dependentă de natura actului medical) și eroarea de normă (dependentă de lacunele de atitudine profesională).

Eroarea de fapt nu poate fi atribuită prestatorului de servicii medicale, deoarece este consecința unei imperfecțiuni a științei medicale la momentul actual sau a unei reacții specifice, individuale a pacientului, care determină o înțelegere greșită a situației respective de către medicul implicat și de către orice alt medic.

Eroarea de normă este greșeala medicală care poate fi atribuită prestatorului de servicii medicale, deoarece este rezultatul nerespectării anumitor norme acceptate în mod unanim în practica medicală. Acestea pot fi comise fie prin întreprinderea unor acțiuni care nu sunt necesare, fie prin neîntreprinderea unor acțiuni care sunt necesare în cazul de față.

În final doresc să precizez că informatiile din acest interviu sunt furnizate cu scop strict informativ si ca nu inlocuiesc sfaturile sau prescriptiile medicului. Inainte de achizitionarea sau/si administrarea oricarui supliment alimentar, produs naturist sau medicament pacientul este sfătuit să consulte medicul (mai ales daca exista vreo afectiune medicala) care va stabili un tratament individualizat strict pe simptomatologia acestuia.

Despre Alice poți afla mai multe AICI.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Ce este tulburarea mentală? Scurtă incursiune în domeniul sănătăţii mintale

Sanatate mintala

Ce este tulburarea mentală? Scurtă incursiune în domeniul sănătăţii mintale

Distribuiți vă rog

Ce este tulburarea mentală?

Organizaţia mondială a Sănătăţii (OMS) a introdus denumirea de Tulburare Mentală (Mental Disorder) pentru a se evita cuvântul  „boală”; pentru a nu mai avea „boli mentale” şi nici „nebuni”.

De asemenea, manualul american  de diagnosticare a acestor tulburări, „Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders” (DSM) elimină nominalizarea persoanei prin suferinţa sa psihică, deci despre o  persoană care întruneşte criteriile pentru diagnosticul de schizofrenie, se va spune că „are schizofrenie”, ci nueste schizofrenă”.

Un răspuns la întrebarea „CE ESTE TULBURAREA MENTALĂ?”  este foarte dificil de obţinut, însă prezint în continuare un comentariu din perspectiva DSM IV-V:

¤ un sindrom sau o configuraţie de simptome comportamentale şi psihologice semnificative clinic, ce apare la un individ şi este asociată cu suferinţa sau dizabilitatea , (deficienţe de funcţionare în roluri sociale) cu un risc crescut de suferinţă, deces, sau o importantă pierdere a libertăţii.
Sindromul sau configuraţia trebuie să nu fie răspunsul la un eveniment special (explu: divorţ, boala cuiva drag, etc) aşa cum este el resimţit şi trăit în cultura respectivă.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Concret: nu aveţi o tulburare mentală dacă în cazul unui divorţ, timp de 6 luni suferiţi, plângeţi, regretaţi sau vă simţiţi vinovat pentru eşecul respectiv. Aceste simptome sunt fireşti în cazul oricărei pierderi, fiind etapele fireşti ale unui doliu sănătos.

Indiferent de cauza lui originară, sindromul trebuie considerat o manifestare a unei disfuncţii comportamentale, biologice sau psihologice a individului, care îl afectează pentru o perioadă de timp mai mare de 6 luni.

Nu se consideră tulburare mentală comportamentul deviant (politic, religios sau sexual), sau conflictele dintre individ şi societate, dacă acestea nu sunt simptome ale unei disfuncţii la nivelul individului.

Pentru un diagnostic concret, recomand să apelaţi la un medic psihiatru, care vă va îndruma către cel mai bun mod de tratament (medicamentos şi/sau psihoterapeutic) de care aveţi nevoie în acel moment.

(Biografie: Mircea Lăzărescu)

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.