Etichetă: copil cu autism

Scrisoarea Unui Copil Autist Către Părinţi Și Terapeuţi

Copii cu nevoi speciale

Scrisoarea Unui Copil Autist Către Părinţi Și Terapeuţi

Distribuiți vă rog

“Privesc tăcută în zarea îndepărtată a lumii voastre; voi vreţi să vă privesc în ochi. Zăresc chipuri cioplite prin spargeri de gânduri cărora nu le cunosc sensul, cărora nu le pot striga bucuria mea de copil, cărora nu le pot da răspunsuri înţelese. Voi vreţi să le numesc “ cuvinte ”.

Văd ciudăţenii care se mişcă încoace şi încolo, care se grăbesc să prindă autobuzul şi care îşi încruntă frunţile când uşile le-au fost închise în nas. Voi vreţi să îi numesc “ oameni ”.
Aud zgomote care îmi tulbură liniştea tâmplelor şi nu înţeleg nimic. Voi vreţi să le numesc “ chemări ”.

… din nou “Ghiong Ghiong”!

Mă trezesc rătăcită dimineaţa, cu ochii buimăciţi de visele copilăriei mele şi cineva îmi apare în prag, se schimonoseşte la mine şi repetă aceleaşi cuvinte pe care le aud în fiecare zi “spune Bună”!
Eu tac. Mă uit nedumerită la el. Voi spuneţi că este un om! Bun, atunci aşa îi voi spune şi eu: este un om!

Dar asta nu înseamnă că trebuie să repet dupa el! Nu înţeleg de ce nu poate să îşi vadă de treburile sale în continuare, aşa cum o făcea şi înainte ca eu să apar în prag şi să mă lase să îmi clătesc ochii la chestia aia de pe masă, unde se tot schimbă imaginile între ele . Voi spuneţi că se numeşte televizor. Bun, atunci aşa îi spun şi eu: televizor!

“Ghiong Ghiong!”

Merg la baie, trebuie să mă spăl. Aşa am auzit la voi! Dar tot nu înţeleg de ce nu am voie să îmi pun în cap tot lichidul acela care miroase atât de bine?!, ci mă forţaţi să îmi spăl mâinile şi faţă cu apă şi săpun, apoi mă trimiteţi la masă?
Nu înţeleg de ce tot repetaţi la nesfârşit acel “Fă ca mine!” care mă scoate din sărite şi mă face să îmi muşc palmele şi să ţip?! Apoi îmi luaţi mâinile şi îmi arătaţi cum se face! Oare voi cum v-aţi simţi să stea cineva mereu în picioarele voastre?

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

În fine … “Ghiong Ghiong”.
Ajung la masă. Îndeplinesc acelaşi ritual pe care mi l-aţi repetat până când îl văd chiar şi în vise: trag scaunul, aştept cuminte farfuria cu mâncare şi .. începe chinul: trebuie să mănânc singură! Şi culmea! Şi cu obiectele acelea ciudate care trebuie mereu duse în farfurie pentru a fi duse din nou la gură până când se goleşte farfuria!
Ah, cât de ciudaţi mai sunteţi!

“Ghiong Ghiong!”

Apoi, când sunt fericită că am terminat, se aude soneria! Începe iară calvarul. Văd din nou aceeaşi faţă surâzătoare care spune acelaşi “Bună, Alexandra!” . lipsit de orice sens. Şi pentru că mi-aţi tot repetat să spun “Bună!” şi nu mai suport să vă aud cum îl spuneţi din nou, vă răspund, crezând că aşa mă veţi lăsa în lumea mea cu zâne şi prinţi.

Dar viaţa voastră este crudă! Trebuie să vă urmez în cameră, să execut comenzile voastre lipsite de sens şi să repet după voi cuvinte fără rost. Şi … Doamne, ce ciudaţi mai sunteţi, în fiecare zi trebuie altele noi ! Chiar nu mai înţeleg când se va sfârşi această treabă nesuferită!

“Ghiong Ghiong”…

Uf, şi tot aşa … trec orele voastre fără să le ştiu numărul, sunt lăsată din nou singură, în sfârşit mă pot uita liniştită la cutie ( ah, pardon, mă scuzaţi, se numeşte televizor! Da, bun, televizor! ) şi să râd când văd chipurile acelea care se rotesc, se ciocnesc, râd, îşi şterg apa de pe faţa (cică în lumea voastra se numeşte “lacrimă. Eh, asta-i bună! Ciudaţi mai sunteţi!

Vine seara, iară trebuie să îmi schimb hainele singură, şi când cred că în sfârşit s-a încheiat calvarul iară mi se cere “spune Pa!”
Spun, ce să fac? Uit mereu, dar pentru că am văzut că asta înseamnă că voi putea fi lăsată în pace, caut să îmi notez pe foaia gândului cuvântul, să îl folosesc de fiecare dată când vreau singurătate ! Bine, eu aş dori mereu dar am văzut că mi-o acordaţi doar când se face întuneric afară şi vă puneţi şi voi în pat!
Mă bucur că sunt iară în lumea mea, dar sunt şi nefericită pentru că ştiu că mâine o voi lua de la capăt.

“Ghiong Ghiong…”

A, am uitat să vă fac cunoştinţă: Ghiong Ghiong este îngeraşul meu, cu care vorbesc în fiecare noapte şi căruia îi povestesc despre păţaniile mele din timpul zilei, care îmi şterge apa aia de pe faţă şi care nu mă pune să o numesc “lacrimă”.

El mă lasă să tac. Eu îi vorbesc doar prin priviri, ţipete şi muşcături. El nu mă pedepseşte ca voi când fac asta, eu aşa ştiu să mă exprim.

Eh…ce aţi citit este un jurnal al meu… scris demult pe paginile sufletului! Azi nu mai scriu în el, pentru că m-am făcut mare!
Ah, mă scuzaţi, am uitat să mă prezint: sunt Ale, am 8 ani şi pe mama o cheamă Ely !
Aşa vă voi răspunde acum, după ce s-a scurs ceva din timpul vostru, când mă veţi întreba! Am început să înţeleg puţin lumea voastră!

Şi acum mă bucur, şi acum vreau să fiţi lângă mine, să dansăm împreună, să ne învârtim, să facem gimnastică, să ne uităm pe cartonaşe şi să spun numele lor, să spun cuvinte prin care să mă fac înţeleasă! Nu ştiu multe, dar acum nu vă mai urăsc atunci când veniţi pe la mine! vă cer să veniţi în camera mea, să vă arăt că ştiu să arăt care este “ cana ” , să vă arăt că ştiu să vă cer “hai cu mine” cand am nevoie sa mergem împreuna undeva!
Tot nu înţeleg de ce trebuie să fac încă ce faceţi şi voi, de ce trebuie să vă răspund atunci când mă întrebaţi ceva, dar o fac totuşi, căci ştiu că doar aşa mă veţi lăsa mai târziu cu “Ghiong Ghiong”, să stăm de vorbă!

A, am uitat să vă mai spun ceva (şi cu asta voi încheia)! Eu nu sunt o simplă fetiţă! Nu mă cheamă Ale şi atât!
Mama mea mă strigă “pisica Japoneza, (zice că vorbesc asemeni lor, dar nu o credeţi, eu sunt fetiţă , simplu!) Şoricel ( îmi place brânza topită, aşa este, dar eu nu fug de pisici! Decât dacă voi sunteţi prin preajmă!), Migdăluţa (hm … pentru că ochii mei sunt ca migdalele! Da, da ! Să credeţi voi că am eu ochii aşa! Când mă întrebaţi la terapie “ce sunt” mă puneţi să spun “ochi” , nu “ migdale” şi apoi mă încurcaţi cu vorbe d-astea! Cine să vă mai înţeleagă ???!) Şi cam atât!

Poate voi reveni cu alte detalii despre viaţa mea! Până atunci vă spun “PA” şi vă rog din sufleţelul meu de „Gogoaşă“: nu mă deranjaţi până nu revin eu cu informaţii, Ghiong Ghiong are şi el nevoie de mine!

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce se tem parintii copiilor cu autism?

Copii cu nevoi speciale

De ce se tem parintii copiilor cu autism?

Distribuiți vă rog

A fi parinte este cel mai greu job din lume. A fi insa parinte de copil cu autism este o lume plina de joburi. Esti mama/tata, terapeut, logoped, kinetoterapeut, partener de joaca, profesor, psiholog.

Terapia copilului tau nu incepe la ora 9 dimineata cu terapeutul x si se sfarseste la ora 17 cu terapeutul y. Terapia micutului tau incepe la trezire si se incheie la culcare.

Temerile generale ale parintilor:

-“are autism, ce fac? Mi s-a dat doar un diagnostic!” Luati legatura cu o persoana specializata in lucrul cu copii cu autism. Daca nu cunoasteti (si e normal sa se intample asta!) cautati site-uri, intrebati pe forumuri, nu apelati la oricine din disperararea de a incepe cat mai curand terapia.

-etichetari (copilul meu va fi strigat toata viata “autistule, ciudatule!”): absolut toate problemele  in viata au o solutie. Care fie va rezolva problema 90%, fie o va ameliora. Luptati sa aveti un copil cat mai aproape de normal, implicandu-va in recuperarea sa. Colaborati cu echipa de terapeuti pentru a transfera ceea ce invata cu ei la dvs. Rugati terapeutii sa va exemplifice cum trebuie sa reactionati in situatii de criza.

A fi parinte este cel mai greu job din lume.

-“viata copilului meu nu va avea sens, nu va fi niciodata ca ceilalti copii!” Nu va comparati copilul cu altii, nu va asteptati sa faca ceea ce fac copiii prietenilor, etc. Fiecare copil este unic. Iubiti-l pentru ceea ce este si incercati sa descoperiti ceea ce il face fericit (pictura, desen, muzica, dans, etc) Motivandu-l, ii dati un sens vietii sale!

“nu-mi voi permite sa platesc terapia, deci nu are sanse de recuperare!”: daca posibilitatile finaciare sunt limitate, potentialul copilului nu este direct proportional cu venitul dvs! Puteti fi terapeutii copilului dvs. Luati legatura cu o persoana specializata in lucrul cu copii cu autism si ea va va ghida munca. Terapia este invatare speciala, nu o operatie cu bisturiu! Fiti optimisti si tratati-va copilul ca pe unul tipic!

-“mi-e teama sa schimb terapeutii, chiar daca vad multe greseli pe care le fac!” Nu perseverati in decizii, doar pentru ca va este teama de schimbare!  Daca aveti dubii in ceea ce priveste modul in care se desfasoara terapia (terapeutii il forteza, il invata lucruri prea grele pentru varsta lui, va confruntati cu proteste extrem de puternice din partea copilului, observati balbaieli ale terapeutului la intrebarile pe care le puneti despre anumite subiecte referitoare la terapie, nu ezitati sa apelati la alt specialist. Nu va ganditi ca “poate asa trebuie sa faca! Asa o fi terapia ABA!”)

-“suntem parinti, de ce trebuie sa ne purtam cu copilul nostru ca si terapeutii? Rolul nostru este sa-l iubim!si atat” Rolul parintelui este sa isi invete copilul (sa-l educe) prin iubire. Nu sunteti rai daca sunteti consecventi si aplicati reguli de disciplina atunci cand copilul refuza sa cooperze cu dvs. Un terapeut bun va va ghida pentru a invata sa depasiti momentele dificile pe care le intampinati cu copilul.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Mergi cu fruntea sus cu copilul tau in parc, chiar daca stii ca va protesta la plecare, chiar daca stii ca nu se va juca precum ceilalti copii. Copilul tau nu este bolnav, si nici delincvent. Este un copil cu o tulburare care are nevoie de multa munca pentru a se recupera

-“cand se va sfarsi cosmarul acesta? Cand se incheie terapia?” Nimeni nu va poate da un raspuns sigur la aceste intrebari. Daca un specialist face afirmatii de genul: “in 6 luni va fi perfect normal/ nu va faceti probleme, va vorbi dupa 1 an de terapie, etc”, nu ezitati sa consultati un al doilea specialist. Luati ca exemplu situatia in care iubitul/iubita dvs va intreaba “cand ma vei iubi mai mult?” Poate el/ea sa va raspunda “dupa 2 sapt/3 luni/5 ani?” Nu asteptati miracole doar pentru ca sunt spuse de un specialist. Veti ajunge sa numarati zilele pana se fac cele 6 luni si realitatea va poate izbi direct in fata! Copilul dvs este un copil ca toti ceilalti, se dezvolta pe etape. Daca a invatat sa vorbeasca, nu inseamna ca va opriti acolo si renuntati sa il mai duceti la scoala! Totul are o continuitate.

-“Am aflat despre terapia prin  masaj cu ulei de migdale/delfini/cai/medicatie Indiana/acatiste la Biserica/vizita la vrajiroare care descanta, etc, care imi garanteaza recuperarea copilului fara ABA, in foarte scurt timp”. Din pacate, o tulburare nu se recupereaza printr-o vizita la un medic chirurg, care face operatie pe creier si am scapat! Nu putem ajunge doctoranzi dupa ce am terminat gradinita. Nu bem 2 cani de apa sfintita la 7 ani  si la 8 ani terminam facultatea de Medicina. Desi dau sperante, aceste zvonuri raman doar zvonuri. Cautati sa aflati aplicabilitatea practica a oricarui zvon si experimentele stiintificare care stau la baza rezultatelor promise!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum îmbunătăţim contactul vizual al copilului, în special al celui cu autism?

Copii cu nevoi speciale

Cum îmbunătăţim contactul vizual al copilului, în special al celui cu autism?

Distribuiți vă rog

Dragi părinţi, azi vorbim despre contactul vizual, una dintre cele mai importante abilităţii ale oricărei persoane. La fel ca orice alt copil, şi al vostru are nevoie de dragoste necondiţionată, şi o caută neîncetat. Chiar dacă ai senzaţia că este lipsit de orice fel de trăire, că stă într-o lume total necunoscută ţie, şi aşa va rămâne mereu, dă-mi voie să îţi spun că nu este aşa!

Ştiu, s-ar putea să fi auzit până acum de sute de ori celebra replică: „E autist, aşa va rămâne totdeauna!” Dar asta nu înseamnă că trebuie să te opreşti din luptă. Am scris AICI despre vindecarea autismului, şi cum poţi fi „păcălit” de oameni bine intenţionaţi.

Copilul reuşeşte să-şi concentreze privirea pe ceva începând de la 2-4 săptămâni. Primul lucru care îi atrage atenţia este faţa umană, în special ochii. Iar o dată cu prima reuşită, urmează dorinţa de a capta alţi ochi. Se va „îndrăgosti” de ai mamei imediat. Ştim că atunci când este alăptat, bebeluşul priveşte fix în ochii mamei sale.

Problema apare atunci când adulţii înlocuiesc ochii reali cu gadgeturi sau televizor. Practic, copilul nu are o relaţie reală cu oamenii, ci dezvoltă una cu tot ce ţine de virtual. Neavând în ochii cui să se uite, copilul îşi fixează privirea pe obiecte, mai ales dacă acestea se află în mişcare, pe ecranele mai sus menţionate.

Despre efectele televizorului şi ale tabletelor asupra dezvoltării psihice a copilor s-a tot scris şi se va mai scrie. Deci nu voi insista aici asupra acestui aspect. Ceea ce vreau să dezvolt acum este CUM îi facem pe copii să se uite la noi. Nu uitaţi, totul ţine de persoanele adulte pe care acesta le are în preajmă! Dacă laşi un bebeluş în junglă, până la 15 ani, fii sigur că va învăţa „limba maimuţelor”.

Aşadar, deşi copilul încă nu a ajuns să deţină controlul asupra privirii, el se hrăneşte afectiv prin intermediului contactului vizual cu ochii mamei sale. Încă din primele luni de viaţă, acesta îşi umple rezervorul emoţional, prin intermediul ochilor. Dacă însă este privat de aceştia (părinţii absenţi fizic sau emoţional de lângă copil) nu  se poate dezvolta normal.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Dacă însă nu aţi ştiut aceste detalii, şi aţi privat copilul de aceşti stimuli esenţiali, vreau să ştiţi că nu este prea târziu. Iată câteva metode pe care le-am descoperit în lucrul direct cu copiii, în peste 11 ani de terapie.

  • Folosiţi-vă de un obiect care copilului îi place extrem de mult, şi ţineţi-l la nivelul ochilor. Fie că îl strigaţi pe copil pe nume, fie că nu, atunci când acesta se va uita spre obiect daţi-i-l. La început e posibil să nu vă capteze privirea, pentru că nu va fi interesat (nu a primit stimuli recompensatori până acum de acolo, şi nu are motive să privească înspre ochii voştri). După o perioadă veţi vedea că va începe să vă privească în ochi, pentru că va dori obiectul respctiv, şi va face orice să îl capete.
  • Folosiţi obiecte sau alimente care îi plac, şi mutaţi-le în raza vizuală a copilului astfel: dreapta-stânga, sus-jos, circular, astfel încât copilul să poată urmări obiectul sau alimentul în mişcare şi să îşi dorească să i-l daţi. Treptat, se va uita şi în ochii voştri, pentru că vă va asocia cu o recompensă puternică
  • Jucaţi-vă foarte multe jocuri fizice împreună. Încercaţi orice, chiar dacă la început vă refuză! În timpul jocurilor, căutaţi privirea copilului şi recompensaţi prin laude faptul că se uită la voi. Oricărui copil îi place să fie gâdilat, îmbrăţişat, „smotocit”. Chiar dacă acum pare că evită orice contact fizic, îşi doreşte de fapt stimulare, însă nu ştie cum să v-o ceară. Iar dacă a stat şi foarte mult timp la televizor, fără a interacţiona cu oamenii prea mult, atunci nu ştie foarte bine senzaţia de bine, în timpul interacţiunilor fizice.
  • Recompensaţi foarte puternic orice întâlnire a ochilor voştri, în mod întâmplător. Chiar dacă nu îşi susţine privirea mult timp, atunci când va vedea că primeşte recompense pentru faptul că v-a privit, va dori să menţină contactul vizual. La început va fi pentru recompensa alimentară sau materială, apoi, pe măsură ce voi vă veţi juca, el va ajunge să vă caute privirea pentru a primi reacţiile voastre de bucurie şi atenţie

Dacă aveţi întrebări sau poveşti de împărtăşit, le aştept AICI sau într-un comentariu. Dacă ştiţi părinţi cărora aceste sfaturi le-ar fi de folos, împărtăşiţi acest articol cu ei, distribuind pe reţelele voastre de socializare!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Autismul nu este o boală venerică! Apel către părinţii copiilor tipici

Copii cu nevoi speciale

Autismul nu este o boală venerică! Apel către părinţii copiilor tipici

Distribuiți vă rog

Scriu acest articol cu o mare durere în suflet. O port de ani de zile, dar azi, mai mult ca niciodată, pare că a făcut puroi. S-a infectat de la atâta mizerie ce s-a strâns în jurul ei, şi n-am avut apă s-o pot curăţa.

Vorbesc despre autism. Despre copiii cu acest diagnostic, care sunt priviţi ca nişte paria. Parcă ar avea vreo boală venerică ori vreun dosar la DNA. Aşa de repede fugim de lângă ei. Să nu se ia. Să nu cumva să contractăm microbul şi să ne trezim peste noapte cu al nostru copil, distrus psihic de vreun „autist de-ăla”.

Azi am aflat despre o mămică ce a decis să-i spună prietenei sale că nu o mai poate primi în vizită cu fetiţa, pentru că „îi afectează psihic pe copiii mei”. Am simţit un fior rece prin tot corpul. Exact la propriu. Lucrez cu aceşti copii de 11 ani şi „nu am luat niciodată microbul” de la ei. I-am dus în medii de „copii tipici”, i-am învăţat să se integreze între ei, să le vorbească, să le răspundă, să povestească, să se abţină de la a-i lovi. Şi lista continuă cu sute de alte abilităţi pe care le-au deprins cu ajutorul celor care nu i-au privit ca pe nişte purtătări de boli mortale.

Dragi părinţi „de copii tipici”, autismul nu se ia!

Autismul nu se vindecă, pentru că nu este o boală! Este o tulburare de dezvoltare. Asta înseamnă că aceşti copii, pe care dvs. îi numiţi „irecuperabili”, sunt oameni normali, care învaţă ALTFEL decât copiii dvs. Dar în nici un caz care NU pot învăţa sau NU se pot adapta.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Nu scriu acest articol pentru a vă trage la răspundere şi nici pentru a vă convinge să deveniţi specialişti în autism, ori să adoptaţi un astfel de copil. Scriu pentru a vă informa CORECT. Nu pentru că aş deţine eu adevărul suprem, ori pentru că aş fi cel mai bun specialist ABA din România, ci pentru că informaţiile pe care le deţineţi, de la ceilalţi, cum că aceşti copii trebuie ţinuţi în case, izolaţi de societate, ori trimişi în şcoli speciale, sunt FALSE!

Autismul nu vă distruge psihic copilul!

Autismul tace.

De cele mai multe ori. Şi din tăcerea aceea, uneori se nasc lovituri, ţipete, muşcături, plâns mult, nervi, şi multe alte comportamente pe care poate le numiţi „nebuneşti”. Dar în nici un caz nu vă puteţi trezi peste noapte cu al dvs. copil, infestat cu autism sau cu vreo tulburare psihică, pentru că a stat în preajma „autistului”.

Da, copilul dvs. se poate speria când vede o criză de nervi a celui cu acest diagnostic, se poate retrage din raza lui, poate să nu înţeleagă şi să vă întrebe ce se întâmplă, dar în nici un caz nu poate fi afectat emoţional dacă ia contact cu acest copilaş, pentru câteva ore pe săptămână.

Vă scriu ca şi creştin, nu ca specialist cu 7 diplome internaţionale! Vă scriu ca om. Unul care lucrează cu aceşti copii de peste 11 ani şi care a trecut prin toate stările posibile, în tot acest timp. Am fost muşcată, zgâriată, lovită, învineţită, înjurată, scuipată, trasă de păr şi şocată. Dar niciodată „înnebunită”. Iar copiii tipici în jurul cărora „copiii mei” au stat, de-a lungul celor 11 ani, au devenit mai empatici, mai blânzi şi mai frumoşi, cu fiecare „autist” pe care-l acceptau în preajmă.

Fac apel la omul lăuntric din fiecare dintre noi, prin acest articol. Omul acela care trăieşte şi este acum sănătos  nu pentru că merită vreuna din binecuvântările pe care le are de la Dumnezeu, ci datorită unui har nemeritat oferit de Acest Dumnezeu. În faţa Lui, toţi suntem egali, şi cu siguranţă pe „autişti” nu-i iubeşte mai puţin!

Noi, ăştia „normali”, rănim mai mult decât toţi „autiştii” la un loc. Pentru că o facem voluntar. Absolut conştienţi. Noi, „ăştia neuatişti”, îî „înnebunim” pe ei mai mult, pentru că, în loc să fim modele pentru ei, suntem călăi.

Un indemn de ajutor catre parintii copiilor tipici

Închei, prin a vă spune că omenia nu a făcut niciodată rău nimănui, şi spunând asta, nu afirm că ar trebui să vă lăsaţi copilul abuzat, atunci când „autistul” îl loveşte, ci vă spun că reacţia dvs., într-o aşa situaţie, ar trebui să fie mai degrabă „ortodoxă”: vă îndepărtaţi copilul din locul respectiv şi îi explicaţi cu calm şi răbdare: „Copilul este nervos pentru că încă nu poate să vorbească /nu a ştiut să te întrebe x lucru/ a crezut că vrei să-i faci rău, etc. Uite, poţi să aştepti aici până se linişteşte, apoi mergi la el şi continuă să te joci. Dacă nu te vrea acolo, poţi pleca. Ştiu că te-ai speriat, însă sunt aici cu tine, şi nu se întâmplă nimic rău.” 

Iar dumneavostră, celor care autismul vă spune despre tăcere, vă spun că vă aştept la „o sesiune de joc” cu oricare din copiii cu autism cu care lucrez. Dacă doriţi să ajutaţi la integrarea unui copil cu autism, puteţi să-mi trimiteţi un e-mail şi vă pot da detalii despre cum aţi putea să ajutaţi, împreună cu al dvs. copil!

*Dacă vrei şi tu să scrii pe acest site, ca părinte sau terapeut, aştept un e-mail la adresa: psihoterapeut.monica@gmail.com

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog