Etichetă: consiliere

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Relatii

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut?

Distribuiți vă rog

Bărbaţi (im)perfecţi, voi nu din femeie v-aţi născut? Am primit multe mesaje pentru articolul de ieri. Femei frumoase, la trup şi la suflet, care-şi strigau durerile, întrebând DE CE; femei singure, care îşi blestemau viaţa pentru ceea ce n-a fost să fie până la adânci bătrâneţi; femei tinere, care-şi numărau ridurile ce le brăzdează faţa, de-atâtea şanţuri ce-au săpat în ele bărbaţii căsătoriţi cu amantele sau logodiţi cu joburile. Cu laptopurile ori cu prietenii „de-o bere”.

Mame ce-şi cresc singure copiii, după ce bărbaţii iubiţi le-au lăsat pentru altele mai „necicălitoare, mai frumoase, mai sexy, mai puternice, mai zâmbitoare, mai aranjate sau mai smerite”. Şi-aş mai continua lista, de-aş avea puterea să le alin cumva durerea.

Dar n-am …

Am simţit lacrimi pe inimă, spălând amintiri, şi pumni pe suflet, învineţind iubiri.

Ne învinuim pe rând, unele dintre noi, că n-am fost de ajuns. Ne comparăm cu celelalte şi le imităm uneori, rugându-ne unui Dumnezeu necunoscut să ne facă şi pe noi la fel: atrăgătoare, iubitoare, inteligente, frumoase.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Şi când nu primim răspuns rapid de la El, de la Dumnezeu, ne întoarcem în braţe care ne-au alungat, care au strâns alte femei, în case unde încă miroase a parfum de cealaltă, în inimi care nu ne mai iubesc, în suflete care n-au sentimente, ci doar nevoi de împlinit. Şi ne punem atunci pe muncit, să nu mai fim părăsite niciodată: mai mult gospodine, să aibă mâncare cât mai bună şi cât mai „la fix” adusă la pat, mai mult tăcute, să aibă el mai multă libertate, mai mult sex, să nu mai ajungă la alta. Mai mult fard, să semănăm mai mult a femei. Mai puţin fard, să fim mai „de casă”.

Mai mult el, şi mai puţin noi.

Şi, după ani în care oricât am învăţa, picăm mereu examenul, ajungem în spitale de psihiatrie, ori îngenuncheate în vreo chilie în te-miri ce mănăstire, strigând la pereţi acelaşi DE CE? pe care l-am auzit azi în tastele lovite strident, de-atâta amar ce e-n suflete…

Şi azi vă întreb, bărbaţi (im)perfecţi:

„De ce vreţi voi ce nu aveţi?

De ce vă luaţi voi femei imperfecte, să le umiliţi apoi cu ce au altele, şi ele nu?

De ce vă strecuraţi voi din paturile conjugale, în paturi de hoteluri reci, să primiţi ce nu vă dau cele rămase acasă, la alăptat, la dereticat, la gospodărit?

Cu ce dragoste iubiţi, de moare după câţiva ani? Ori după timp mai scurt decât cel scurs într-o clepsidră?

De ce vă părăsiţi voi copiii plânşi de-atâta dor de voi,  să mergeţi la trăit?

Cum puteţi voi să râdeţi în case străine, când în ale voastre se strigă în sânge?

Cum puteţi voi face copii cu alte femei, când ai voştri plâng de dor, de foame ori de neiubire?

De ce puneţi pe degete inele, femeilor pe care le doriţi până când cealaltă vă va despărţi?”

Şi v-aş mai întreba câte ceva… dar pentru unii e prea scurt timpul rămas între 2 staţii de tramvai…

Mă-ntreb acum retoric însă:

„Credeţi că aveţi drepturi doar pentru că vi se pare că Dumnezeu e bărbat? Şi-o să vă apere mereu?”

foto credit: Sara Dumitrache si Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Până când află că ne e dor… apoi le e dor lor, de altele?!

Relatii

Până când află că ne e dor… apoi le e dor lor, de altele?!

Distribuiți vă rog

„Mi-a fost dor de el până m-am făcut mare…” (Mihaela Rădulescu)

Dragă Mihaela,

Să ştii că că există câte un Ayan în inima fiecărei femei. Chiar şi-n a ta. Eu n-am fost aşa norocoasă, să-l fi lăsat acolo, departe, când m-am făcut mare.

S-a făcut şi el. Mai mare ca mine. Şi s-a făcut mai mare şi dorul. Meu.

Au venit multe peste noi. Peste noi amândoi, separat.

Dureri. Frici. Tentaţii. Păcate. Ispite. Iubiri. Despărţiri. Împăcări. Suferinţe. Iertări. Biruinţe. Ridicări. Căderi. Zboruri. Vise şi adevăruri. Minciuni şi dezastre. Deliruri şi vindecări.

Am crescut frumos, Mihaela, cu toate rănile cărora le-am pus fundiţe roşii, crezând că aşa vor durea mai puţin. S-au făcut mari  până şi ele. Rănile, zic. Şi-au aruncat în lume blesteme de dor nesfârşit.

S-au prins blestemele alea. La mine. La mine, pentru că eu n-am crezut nici în ele, în blesteme, şi nici în Dumnezeu. Am crezut că timpul le-o vindeca pe toate, le-o şterge şi mi-o muri şi mie dorul. Îl voi îngropa într-o margine de drum, voi fura o Aripă de înger şi voi zbura spre alte lumi, mai bună ca asta în care n-a fost să-l am pe el.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

M-am făcut mare, Mihaela. Atât de mare, că toate lumile s-au strâns în mine, să se războiască, una cu alta. S-a făcut şi el mare. Atât de mare, că a ajuns până la cer. S-a mutat acolo, cu Aripile câştigate prin trudă multă.

„From zero to hero”, cum spunea Felix în interviul cu tine, a fost multă zbatere. Multe bătălii pierdute. Dar singurul război câştigat.

Singurul care conta. Al uitării de mine. De ce-a fost şi ce-am jurat să fie. Împreună.

S-a oprit într-o zi, la marginea unei iubiri agonizând a viaţă, s-a uitat lung la mine, şi mi-a spus, de pe prispa avionului său de hârtie:

„Mi-a fost dor de tine până m-am făcut mare…”

Şi de-atunci… nu l-am mai auzit niciodată.

Să fie oare adevărat că bărbaţilor le e dor până se fac mari iubirile femeilor lor, apoi le e milă? Ori greaţă? Ori lehamite?

De femeile acelea ….

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să-ţi alegi partenera de studiu pentru creşterea ta spirituală?

Credinta

Cum să-ţi alegi partenera de studiu pentru creşterea ta spirituală?

Distribuiți vă rog

„Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice! Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea deopotrivă. Şi funia împletită în 3 nu se rupe uşor!” (Eclesiastul 4:9-12)

Dorindu-mi să învăţ şi să cresc, în toate domeniile vieţii mele, de multe ori am clacat, am pierdut, am eşuat, am câştigat. Le-am trăit pe toate, adică. 🙂

Am înţeles, după ce L-am primit pe Hristos în viaţa mea, că unul din cele mai mari nevoi ale noastre, ca oameni, este nevoia de conectare. Ştiam acest lucru din formarea mea, ca viitor psihoterapeut. Dar abia când am înţeles perspectiva biblică a acestei nevoi am putut să trăiesc frumos şi în pace cu mine însămi.

Hristos ne-a dat „o poruncă nouă”:  „Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu!” ( Ioan 13: 34)

Ne-a învăţat că avem nevoie de relaţii să putem rezista în lume, pentru că psihicul ne este afectat de singurătate. Nu vorbesc aici despre solitudine, adică despre singurătatea aceea pe care şi eu o iubesc şi despre care scriu, aceea care înalţă. Vorbesc despre a nu avea pe nimeni căruia să îi spui durerile şi bucuriile tale, fricile şi necazurile care te macină.

Vorbesc despre a te crede pe tine pe cuvânt, ci nu pe Dumnezeu, care spune că tu valorezi mult pentru El. Şi de aceea ţi-a dat sentimente, emoţii şi relaţii.

După ce m-am întors spre Dumnezeu, am avut nevoie de încurajare. Am căutat partenere cu care să pot împărtăşi toate câte mă frământau. Să nu credeţi însă că am făcut asta din prima. Nu, m-am zbătut singură o bună perioadă, convinsă fiind că aşa a vrut Dumnezeu pentru mine: să mă descurc singură. Cu ruşinea de a fi cine am fost: o păcătoasă care nu merită iertare.

Ceea ce nu era adevărat. Deloc. M-am zbătut aşa până într-o zi, când am îngenuncheat şi m-am rugat pentru înţelepciune. Să fiu călăuzită spre ceea ce am de făcut cu singurătatea asta a mea.

Şi am aflat: am ales un terapeut creştin care să mă ghideze (voi scrie şi despre alegerea terapeutului potrivit într-un articol viitor!), mi-am creat o rutină prin a citi din Scriptură şi a mă ruga, şi am făcut lucrurile de care îmi era cel mai frică: m-am deschis în faţa oamenilor şi mi-am arătat vulnerabilitatea.

Mi-era frică de judecata lumii. Am fost atât de judecată în viaţa mea, că mi-era ruşine de orice acţiune pe care o făceam. Parcă mă pândea la orice colţ cineva să-mi spună cât de defectă sunt dacă plâng, dacă am probleme, dacă mi-e frică, dacă cer ajutor, etc.

Atenţie însă: nu toţi oamenii sunt buni ascultători, nu toţi oamenii sunt capabili de empatie, nu toţi înţeleg nevoia de a nu judeca! Şi nu doar nevoia, ci şi porunca lui Dumnezeu:

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi! Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura!” (Matei 7: 1-2)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Alegeţi, aşadar, cu grijă, oamenii în faţa cărora să fiţi vulnerabili, altfel veţi fi tot mai afundaţi în frici, depresii şi singurătate!

Iată câteva linii directoare în alegerea partenerei de studiu, care apar în studiul „Femeia împlinită”:

Partenera de studiu:

  • Are aceleaşi valori şi calităţi unice ca tine
  • Se roagă pentru tine
  • Este gata să ţină legătura cu tine şi să te încurajeze
  • Este dedicată creşterii tale
  • Nu îţi este mentoră sau consilieră

Parteneriatul înseamnă:

  1. Să înveţi şi să te dezvolţi pe parcurul călătoriei
  2. Să îndrumi şi să ajuţi pe cineva să îşi atingă scopul
  3. Să fii gata să împărtăşeşti din experienţa ta, pentru ca partenera ta să fie ajutată să-şi descopere potenţialul

Ce să faci într-un parteneriat?

  1. Pui întrebări şi împărtăşeşti idei care să o ajute pe partenera ta să găsească SINGURĂ soluţii pentru problemele ei, NU REZOLVI TU PROBLEMA ÎN LOCUL PARTENEREI
  2. Te rogi şi o încurajezi în procesul de schimbare, NU ACŢIONEZI ÎN NUMELE EI
  3. O motivezi, aducându-i aminte lucrurile cu adevărat importante în călătoria ei, NU ÎŢI ASUMI RESPONSABILITATEA ÎN LOCUL ACELEI PARTENERE!

Dacă eşti într-un grup în care se practică ideile care încep cu NU, (tot ce e bolduit) înseamnă că nu eşti în locul potrivit! Nimeni nu are voie să te judece, să ţipe la tine, să îţi dea sfaturi pe un ton de superioritate!

Dacă te afli într-un astfel de grup, renunţă la el şi caută altul! Atenţie, când oamenii te judecă, nu eşti tu vinovată, ci judecata lor spune ceva despre ei, nu despre tine! În schimb, tu eşti datoare să te întrebi cum ai ajuns în acel punct, să îţi faci o analiză a propriilor comportamente, şi să acţionezi în consecinţă!

Roagă-te ca Dumnezeu să îţi descopere ce se află în spatele comportamentelor tale!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Oameni cu aripi

Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Distribuiți vă rog

Azi vorbim despre feminitate. Însă despre acea feminitate aruncată la gunoi. Sau lăsată la colţuri de stradă, să cerşească o mângâiere.

V-am mai spus cândva că sunt una din miliardele de femei lovite. Înjosite, umilite şi ameninţate. Cu moartea şi cu prostituţia. Cu cuţitul, cu pumnii şi cu picioarele. Tăiată cu lama,  arsă cu ţigara, scuipată, târâtă şi dezbrăcată de viaţă. Şi o spun cu demnitatea femeii care a învăţat că toate câte i-au fost date, nu au lăsat doar urme adânci în suflet, ci au născut multă iubire. Pentru oameni.

Vă mai spun despre mine decât că, în timpul umilinţelor, tot ce ceream de la Dumnezeu era să nu fie suferinţa mea în zadar. Şi să înveţe din ea alte femei . Să nu admită, să nu rămână, să nu tacă. Să nu renunţe la lupta de a scăpa din lanţuri.

Iată că Dumnezeu mi-a ascultat ruga, şi azi, după 11 ani de la Calvar, am şansa să mă alătur celor ce ar fi putut să-mi fie colege de celulă.

Povestea trecutului meu este motivul pentru care am decis să mă implic în asociaţia Touched Romania, în unul din proiectele acesteia,  „Casa Agar”.

Am mai scris despre acest proiect aici.

Am fost  în vizită, pentru prima dată, la femeile tăcute de acolo. Cele care vorbesc prin zâmbete sau prin lacrimi.

Se povesteşte rar, se priveşte rar, dar se iubeşte mereu, la ele. După ani în care nu am mai aflat ce înseamnă închisoarea, şi în care nu m-am mai întrebat „Cum ar fi fost dacă, pe vremea aceea, aş fi ajuns şi eu undeva unde să fiu ajutată să rup gratiile şi să evadez?”, mi-am revăzut întregul trecut.

Am intrat tăcută în casă, mi-am retrăit povestea, ţinându-mi strâns respiraţia, să nu vină avalanşe de lacrimi, şi mi-a fost pictat tabloul femeii-erou de către Natalia Ungureanu, directoarea Casei Agar. Am povestit mult. Foarte mult. Va apărea în curând şi interviul, dar până atunci vreau să vă spun despre dragoste. Acea dragoste. Adevărată, născută din Dumnezeu.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Într-o casă în care râsul copiilor femeilor ce au îndurat umilinţe este cea mai mare binecuvântare. Copii frumoşi, care au scăpat din infernul creat de propriul tată. De omul de la care ar fi trebuit să înveţe să trăiască, să iubească, să fie oameni frumoşi şi să păşească încet spre visele lor.

La Casa Agar se munceşte. Se învaţă, se plânge, se râde, se iartă. Se schimbă destine şi se ţes covoare pe care vor călca, peste ani, copiii speriaţi de azi. Vor ajunge într-o zi cu mult mai puternici decât mamele acestea care şi-au îngenuncheat feminitatea pentru un bărbat ce dă pe ele nu doi bani, ci mii de lovituri. De bice.

Am aflat de la Natalia despre acest proiect. Încă mai puteţi vota până pe 15 septembrie, la orele 17.00, pentru un vis. Un cămin şi un destin.

Am aflat apoi despre Ziua Porţilor deschise, care va avea loc între 20 septembrie şi 2 Octombrie, unde o puteţi întâlni pe Alice Năstase Buciuta, femeia ale cărei cărţi mi-au ţinut loc de pernă, ani din viaţă.

Va veni să strângă inimile mamelor din casa unde Dumnezeu se întoarce să le dea putere. Iubire şi iertare.

Am să fiu acolo, să învăţ de la femeile cu suflet scrijelit de nedreptăţi, să iert.

Să-l iert pe omul care n-a ştiut că iubirea nu se fură de pe tarabe, ci se cumpără de la Dumnezeu.

Dacă vrei să te alături sufletelor care trăiesc între pereţii casei unde Dumnezeu face minuni în fiecare zi, vino, între 28 septembrie şi 3 octombrie, la Casa Agar, să le cunoşti şi să le arăţi că se poate! Vei putea să te implici ca voluntar într-o zi (găseşti informaţii aici) , sau vei putea dona (informaţii aici).  Sau pur şi simplu vei putea asculta poveşti de viaţă şi vei cunoaşte oameni frumoşi.

Dacă vrei să te implici împreună cu mine, pentru a scrie povestea lor pe blogul tău, scrie-mi la contact@aripidedrum.ro, sau trimite un e-mail aici. Dă mai departe din darul pe care l-ai primit, acela de a scrie, şi spune povestea lor întregii lumi!

Personal, mă voi implica direct în Touched Romania, spre a informa liceenii despre pericolele abuzului, de orice fel, despre posibilităţile de evadare şi despre răscumpărarea prin iubire.

Până atunci, ne vedem la Ziua Porţilor deschise, să deschidem inimi, drumuri şi vise!

Mulţumim, Alice Năstase Buciuta, pentru bucăţi de inimă pe care ni le vei împărţi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.