Etichetă: cancer

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Oameni cu aripi

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Distribuiți vă rog

 „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”  îmi pare motto de scrie pe uşa cabinetului de dăruit viaţă…

Despre Simona Pop  am aflat de pe Facebook. Întâmplător, aş spune eu; cu un scop bine determinat, ar spune Dumnezeu.

Citeam un articol despre cancer şi, răsfoind file de viaţă ale altor femei, am dat peste aripile ei. Cancer şi credinţă.

Despre Simona nu ştiu să vorbesc. Tot ce pot să vă spun că m-am uitat sute de minute la pozele ei, la cuvintele ei, la viaţa ei. Scrisă de acelaşi Dumnezeu pe care mulţi dintre noi Îl uităm prin sertare prăfuite. Îl ignorăm sau Îl detestăm. Ori Îl blestemăm pentru deciziile noastre proaste. Pentru care devine responsabil întotdeauna Cel ce ne-a dat dreptul să alegem propriul drum.

Mi-am făcut curaj, după câteva ore de citit povestea ei, să o rog să ne înveţe despre Iubire. Despre credinţă, adevăr şi feminitate. Prin toate, dragii mei, au curs picături de cancer. Azi, Simona ne injectează în vene sânge de Dumnezeu. Sperând că vom deveni dependenţi de El pentru totdeaua.

O poveste despre Dumnezeu şi oameni, cu oameni născuţi din Dumnezeu, nu din Big Bang-uri sau maimuţe.

Aripi de drum: Simona, eşti cu sufletul la terapie intensivă. Am citit despre motivul pentru care ţi l-ai dus acolo:  Pentru că „Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…”

Cât de grea e vindecarea lui, şi care sunt tratamentele pe care ţi le aplică Medicul tău personal?

simona-cancer-negru-suc

Simona: Spun adesea ca am purtat cancerul in suflet… L-am purtat si crescut  vreme lunga, ca o buna gazda, pana mi-a parazitat trupul. Am fost bolnava de nemultumire, plina de mandrie, insetata dupa lucruri materiale si cu inima lipita de vise desarte. Am cautat sa agonisesc sub stele, fara sa ma gandesc cat de jos cladeste Cel ce zideste sub soare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cand simti fiorul rece al mortii in ceafa, un sentiment ciudat te invadeaza, iar viata incepe a ti se derula sub ochi. Pe patul de spital a inceput terapia sufletului meu – lent si chinuit. N-am agonizat in dureri trupesti, ci sufletesti. Valul de pe ochii mei incepea sa cada. In fata mea se se petrecea o alta realitate – o realitate pe care pana atunci o negasem.

Am inceput sa constientizez muntele de binecuvantari ascuns de zidul nemultumirilor mele, neputinte mascate de mandrie si desertaciunea viselor cladite pe nisipuri miscatoare. Dumnezeu a inceput sa imi descopere o alta fata a lucrurile si cu maini blande mi-a legat inima cu Cuvinte Sfinte. Am trait, am absorbit si am respirat fiecare Cuvant al lui Dumnezeu, fiecare soapta care imi aducea alinare, fiecare verset ce lasa vindecare peste sufletul meu.  M-am hranit cu mana cereasca desprinsa din pagini de scripturi, m-am vindecat si inca ma vindec cu credinta.

Aripi de drum: Cancerul este un diagnostic crud. De care toţi ne temem. Mulţi se întreabă cum de Dumnezeu, dacă e Dragoste, poate admite ca ai Lui copii să treacă prin chinuri cumplite?! Care e răspunsul tău la această întrebare şi cum ai ajuns la el?

Simona: E un diagnostic crud si pentru mine a fost egal cu moartea. Intr-un fel pot spune ca am si murit,  primind o noua viata, in acelasi trup, dar ca si o alta persoana. Daca ar fi sa dau cancerul inapoi, as refuza cu vehementa!

Da, Dumnezeu a fost, este si va fi dragoste, motiv pentru care in noiembrie 2015 m-a avertizat in privinta vietii mele prin cuvinte clare, precise si fara echivoc. A fost o voce care mi-a spus asa:

 „Daca tu  si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu vei te vei imbolnavi de o boala grava cum ar fi cancerul… ”.

 Am refuzat sa cred ca un Dumnezeu care este dragoste poate trimite astfel de avertizari dure. M-am rugat incercand sa alung imaginea „diavoleasca” ce isi facea loc in mintea mea, am sters cu buretele totul si nu m-am intrebat nici o clipa ce ar fi de reparat la viata mea ?! O luna mai tarziu,  cancerul mi-a napadit trupul.

Tarziu de tot am inteles ca Dumnezeu meu, motivat de foarte multa dragoste, a permis o asa crunta suferinta peste viata mea. Nu regret, dimpotriva, ii multumesc! Suferinta mi-a purificat inima, mi-a triat valorile si mi-a cernut prietenii. Pe drumul durerii am cules mai multe roade decat lacrimi, Dumnezeu mi-a separat lucrurile de pret de cele fara pret. Cand privesc in urma, fara cancer, as fi detestat persoana care urma sa devin…

Aripi de drum: Am început  cu suferinţa. Vreau să-mi povesteşti acum despre bucurie. Ce înseamnă ea pentru tine şi în ce lucruri, activităţi şi/sau oameni, o găseşti?

Simona: O data cu cancerul, am incetat sa mai incerc sa cumpar bucuria. Ea nu se gaseste in vitrinele magazinelor frumos ornate si nici pe coperti de reviste glossy. Bucuria nu e ceva ce se castiga cu bani, nu are nici o baza in lucrurile materiale si e departe de visele nostre schiloade. Bucuria despre care vorbesc eu, se cultiva. Bucuria despre care vorbeste societatea, e contrafacuta.

Cancerul mi-a adus intelepciune, invatandu-ma care e sursa adevaratelor bucurii. O gasesc la mine in inima in fiecare dimineata cand deschid ochii si pot sa vad, deschid gura si pot sa vorbesc, imi intind picioarele si pot sa le misc. Bucuria o adun din parfumul strugurilor tomnatici, din frunzele ruginii patate de soare, din picuri de ploaie agitati si apus cu zambet cald. Bucuria e in ochii persoanei dragi, in miros de cafea fierbite si cuvinte ce zidesc.

Privesc cu alti ochi bucuria si imi impun sa o caut in frumosul fiecarei zile, in detaliul oricarui lucru, in tot ceea ce nu are pret. In spital, as fi dat toti banii din lume sa pot simti gustul capsunilor de vara… fie ca mancam nisip, fie fructe, nu era nici o diferenta de gust… Acum ma bucur sa stiu ca exista lucuri pe care Dumnezeu le-a creat sa am eu un stop de fericire!

Aripi de drum: Văd tot mai mulţi oameni care, nedescoperindu-şi misiunea personală, trăiesc plini de resentimente şi amărăciune. Cum ţi-ai descoperit tu menirea, şi care au fost paşii parcurşi ?

Simona: In fiecare din noi a fost pus ceva special. In fiecare inima sunt ingropate daruri sfinte si abilitati unice. Cu totii avem ceva ce ne pasioneaza, dar nu toti facem ceea ce ne pasioneaza. Am stiut dintotdeauna care sunt talantii mei, dar am incercat cu ardoare sa monetizez oricare din calitatile mele. Am esuat dramatic, pentru ca nu m-am nascut pentru asta.

Refuz sa cred ca traiesc pe aceasta lume doar pentru a vietui asa cu mi-am imaginat eu, inchizand ochii la cei din jur.

In urma cu 6 ani pe o lista cu motive de rugaciune am notat timid ca imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea experiente cu El, cuvinte si mesaje, dar si o vocatie divina. Nu stiam atunci pentru ce ma rog, dar iata-ma acum: am o experienta scrisa cu degetul lui Dumnezeu, am cuvinte aspru incercate si pasesc spre vocatia pe care El a pregatit-o pentru mine. Pot spune ca acum sunt intr-o misiune in care alerg sa vorbesc despre El si povestea care mi-a dat-o in dar. Dar pana aici, au fost dureri, lacrimi, rugaciuni si staruinte.

Cred ca totul incepe cu un simplu „Doamne, ce ai vrea de la viata mea?„

Dand ragaz si asteptand cu credinta, in taina, raspunsul nu va intarzia sa apara, dar e nevoie de urechi deschise, inimi sincere si renuntare la vise pamantesti…

 Aripi de drum: Cum îi îndemni pe tineri să îşi descopere vocaţia?

Simona: Sunt 4 elemente estentiale: Cuvant sfant, rugaciune, pustiu si renuntare. Reteta e simpla, dar intodeauna implica pustiul si renuntarea.

Retrage-te in pustiu, caci acolo vocea lui Dumnezeu se aude mai clar ca niciodata. Apropie-te de natura, unde poti vedea maretia Creatorului. Paseste in pustiu de buna voie, nu astepta ca Dumnezeu sa te impinga spre destinul tau. Te asigur, ca din prea multa dragoste, o va face. Poate fi pustiu financiar, al relatiilor, al remuscarilor, al durerii… Pustiul poate avea o multime de forme, dar aduce cu sine multe lectii pretioase.

Te retrage dar, te hraneste cu Cuvinte Sfinte si indreapta spre cer rugaciuni sincere. Recunoaste-ti neputintele si cere ajutor!

 Invata sa renunti si incepe sa pasesti pe ape!

 Nu ai nevoie decat de lumina pentru pasul urmator. Dovedeste incredere si nu cauta sa planifici singur urmatorii pasi!

 Planurile lui Dumnezeu si deciziile bune vin intotdeauna insotite de pace…

Aripi de drum: Ce este pentru tine FEMINITATEA, într-o lume în care FEMEIA  a devenit parcă obiect de contrabandă?

simona-cu-sotul-ei

 Simona: Inca invat si eu ce inseamna asta, descopar si testez… aici nu pot sa dau definitii, daca as face-o, cel mai probabil as frange aripi. Imi place sa spun ca in fiecare suflet exista o frantura din cer, fiecare cu o stralucire aparte… Cand toti de vom reuni impreuna, bucatica mea cu bucatica ta vor alcatui frumusetea lui Dumnezeu.

Ma feresc sa leg feminitatea de forme si femeia de legi. Am fost create, educate si inzestrate diferit. Evit sa incadrez feminitatea in niste standarde patrate.

Dar totusi, sunt vehement impotriva hipersexualizarii femeilor in industria mass-media. Ma opun contrariata si oripilata la sloganul zilelor noastre cum ca „femeia si sexul vind.”

Aleg sa nu scrutez orizontul societatii actuale, ci imi atintesc ochii spre cer, incercand sa fac ca bucatica mea de cer sa aiba parfum de Dumnezeu. Cu maini curate, incerc sa lipesc de sufletul meu standarde divine, potrivindu-ma doar etalonului cuprins intre coperti de Biblii.

Aripi de drum: Ce este pentru tine DRAGOSTEA?

Simona: Oh… e greu sa dau un raspuns la asa o intrebare dificila. Cunosc asa de putin din ceea ce inseamna dragostea! Pot raspunde doar prin ceea mi s-a sa permis vad prin usa intredeschisa catre cer. Dragostea adevarata o vom experimenta abia in prezenta lui Dumnezeu. Aici jos, cunoastem in parte si experimentam in parte. Fiecare o percepem asa cum am primit-o.

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Incerc sa pasesc in ea, oferind-o in fiecare zi din viata mea.

 Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma!” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi!” si un „te iubesc!” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata, draga mea!” si un „Ma gandesc la tine!”

 Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine!” si „Te sustin!”

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dar toate acestea, nu sunt  altceva decat niste mici particule inca nedesavarsite…

Aripi de drum: Eşti o femeie foarte credincioasă. Noi, cele care ne-am predat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să suportăm ironia multora. Plecarea unor oameni dragi de lângă noi, ca urmare a deciziei de a-L urma pe Hristos. Ştiu cazuri în care femeile au acceptat relaţii cu bărbaţi care nu-L cunoşteau pe El, convinse fiind, sau sperând că îi vor întoarce la El. Ce spui despre această atitudine şi ce le sfătuieşti pe tinerele necăsătorite, în privinţa alegerii bărbatului potrivit?

Simona: Culeg cu drag fieare ironie, nota sarcastica si porecla batjocoritoare. Le culeg, caci vor fi nestemate in cununa ce ma asteapta sus. E important ca peste tot ceea ce culegem, sa semanam binecuvantare… Da, societatea actuala incearca a ne pune diverse etichete, dar toate aceste lucuri palesc in fata valorii adevarate pe care o pune Dumnezeu in fiecare inima.

Pentru tine, femeie care cauti barbatul potrivit, da-mi voie sa iti spun:

„Nu alerga dupa Feti-Frumosi cu intentii bune ce te amagesc cu iubiri contrafacute! Nu-ti vinde visele pentru lucruri materiale, te fereste, dar, de toate uraciunile care atrag privirile, tu ramai pura, caci “daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat”. Arunca-ti visele in bratele lui Dumnezeu si lasa-L sa-ti deseneze povestea de dragoste cu degetul Sau.

Crede ca barbatul pe care Dumnezeu ti-l pregateste, va fi alaturi de tine, cand un cancer iti va secera frumusetea. Barbatul pe care Dumnezeu il creste pentru tine, e un soldat in ogorul lui Hristos. Barbatul care il are Dumnezeu pentru tine, poarta in suflet viziuni sacre si vise curate. Barbatul tau va avea ochi luminosi si maini sfinte, pentru ca in pieptul lui, il poarta adanc inradacinat pe Dumnezeu…

Draga mea, nu-ti vinde visele, speriata de ziua de maine, si nu le culege din umbra acestei societati murdare. Tu pleaca-ti genunchiul, viseaza cu ochii lipiti de cer si umpe-ti sufletul cu dragoste indelung rabadatoare, plina de bunatate, dragoste smerita, izvor de pace, bogata in adevar – dragoste nepieritoare desprinsa din rai. Draga mea, tu cladeste-ti azi visele in rugaciune, nu te agata de lucruri desarte, ci lipeste-ti inima de Cuvant… cladeste-ti dragostea pe Stanca – unde nici cancerul n-o poate clatina!

simona-fluturi

 Aripi de drum: Când moare Dragostea, Simona?

 Simona: Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Aripi de drum: Am văzut pe site-ul tău o rubrică specială, „40 de ZILE DE RUGĂCIUNE”.   Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să alegi  acest „program” şi ce vei face cu el mai departe?

 Simona: L-am creat pentru mine si l-am aplicat in primul rand in dreptul meu… 40 reprezinta lupta. Noe a experimentat furtuna 40 de zile, Moise a petrecut 40 de ani in pustie, iar Isus a fost ispitit de Diavol 40 de zile.

In viata fiecaruia dintre noi exista o lupta cu pustiul. Fie ca este vorba de un pustiu al durerii, al relatiilor sau financiar, pustiul este locul in care cresterea este dificila, apa este putina si înaintarea greoaie, caci nu vezi capatul drumului. Pe langa durere, frustrare si seceta sufleteasca, pustiul ne testeaza, ne purifica si ne solicita o autoanaliza si retrospectiva. Pana vom ajunge la forma si caracterul dorit de Dumnezeu, inca vom zabovi in pustiu. Pustiul este un loc al formarii si al definirii caracterului. Totodata, pustiul este insotit de ispita si cere rugaciune.

Noi, oamenii, avem impresia ca o data ce am terminat cu rezolvarea unei probleme, nu ne vom mai confrunta cu ea niciodata. Tratamentul pentru cancer se face in doze de ATAC si CONSOLIDARE. La fel trebuie sa procedam si cu pacatele din viata noastra: le atacam si apoi consolidam zidul de aparare impotriva lor zilnic, deoarece reinnoirea mintii noastre e un proces care trebuie sa aiba loc in fiecare dimineata.

Vreau sa am cat mai multi camarazi de lupta in rugaciune, vreau sa constientizez cat mai multi oameni de vremurile pe care le traim, vreau sa ofer cuvinte incercate si menite sa atinga inimi. Vreau ca oamenii sa experimenteze puterea rugaciunii pe care eu am trait-o si care m-a facut sa supravietuiesc in pustiul cancerului.

 Aripi de drum: Scopul rubricii „Oameni cu Aripi”, de pe blogul meu, este acela de a arăta lumii exemple de reuşită, de credinţă şi de luptă, ale unor oameni care au refuzat să cedeze, chiar dacă nimeni nu credea în ei sau în izbândă. Spune-mi, te rog, o persoană pe care ai vrea să o citeşti în filele blogului meu, de la care oamenii ar avea de învăţat?

 Simona: Oana Albu – captiva intr-un scaun cu rotile, abuzata sexual, cu un trecut tumultuos, dar cu zambet senin, ochi voiosi si dragoste pentru Dumnezeu.

Aripi de drum: Cum şi de ce proiectul „Aripi pentru fluturi”?

 Simona: E un proiect pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima, El L-a facut realizabil si mi-a trimis oameni care sa simta impreuna cu mine.

Stiu care sunt traumele cu care cancerul vine la pachet. Imi doresc sa aduc in fata camerei de fotografiat povesti ale femeilor secerate de cancer, povesti cu amprenta lui Dumnezeu, exemple de credinta si lectii de urmat. Vreau sa demonstrez ca frumusetea nu este conditionata de o podoaba capilara, de numarul de kilograme sau de chipuri imperfecte. Frumusetea adevarata nu poate fi incadrata in etaloane si stereotipuri, caci ea e izvorata din Dumnezeu.

Aripi de drum: Îţi mulţumesc, femeie cu ARIPI,  pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferi şi pentru dragostea cu care ai răspuns rugăminţii mele de a ajuta la zidirea altor suflete. Ai început cu primul pas: ducerea sufletelor lor la terapie intensivă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cadou pentru tine, femeie frumoasă. Meriți!

Relatii

Cadou pentru tine, femeie frumoasă. Meriți!

Distribuiți vă rog

Azi am fost să cumpăr un cadou pentru o femeie frumoasă si puternică. Mai puternică decât si-ar putea imagina cineva. S-a luptat cu cancerul la numai 21 de ani si a învins. Atâta determinare n-am văzut în viața mea. Atât de aproape. Poate vă voi povesti într-o zi despre ea…
Acum vreau să vă spun despre iubirea de sine. Despre Dumnezeu si despre adevărata împlinire.
Am decis să-mi cumpăr si eu o brățară. De obicei de fiecare dată când cumpăr cuiva un cadou, îmi iau si mie.
De ce?
Pentru că merit. Pentru că asteptarea „până vine ziua mea/până vine Anul Nou/să-mi ia mama/până apare Fat Frumos” , pentru mine e amuzantă. Nu cred că îmi va oferi ea așteptarea, mai mult decât dezamăgire. Si dacă are cine să-mi ia, de ce as asteapta? Iubirea de sine este si despre ce faci pentru tine. Nu doar despre ce înveți despre tine.
Andy Szekely zicea într-un workshop că noi, oamenii, suntem obişnuiţi să cumpărăm obiecte, nu experiențe. E trist, dar despre asta voi scrie un articol separat.
Pentru mine, brățară aceasta e experiență. Îmi va aminti de fiecare dată când o voi purta, că e despre putere. Despre determinare si feminitate. Învățate de la femeia frumoasă despre care v-am spus la început.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Vînzătoarea a pus brățara cadou intr-o cutiuță frumoasă, si a plecat apoi după ceva. Am crezut că va lua o punguta de cadou. S-a întors însă cu altă cutiuță. Mi-am dat seama că o va pune si pe a mea în altă cutiuță si am vrut să -i spun să nu se mai deranjeze. Însă parcă mi-a citit gândurile : „Dacă e cadou, atunci cadou să fie! Meritati!” Am lacrimat.
Are dreptate. Merităm, femei frumoase! Așteptarea de a primi de la altcineva spune despre faptul că avem impresia că fericirea si împlinirea noastră depind de bărbatul iubit. De părinții nostri. De prietenii nostri.
Gresit si dureros.
Nu uitați, nimeni nu ne poate iubi dacă noi însine nu ne iubim întâi.
Să mă iubesc pe mine m-a învățat Dumnezeu. Să nu mă simt egoistă pentru asta, m-a învățat tot El.
Slavă Lui că am reusit, la 30 de ani, să FIU.  Si să mă accept asa cum sunt.
Nu trebuie să astepti până la 30 :), însă. Devino cea mai bună variantă a ta cât mai repede!
Dacă ai o poveste asemănătoare, te invit să o împărtășești cu mine! Avem nevoie de exemple în viața noastră! Fii unul din ele!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer ?!

Sanatate fizica

Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer ?!

Distribuiți vă rog

Cum se trăieşte moartea când diagnosticul e Cancer!

Motto: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Matei 22: 39 – Sfânta Scriptură)

 

Când eşti singură, viaţa îţi dă binecuvântarea de a trăi cât pentru doi. Ori pentru 3. Ori pentru toţi oamenii care nu sunt lângă tine… Aşa că poţi merge unde vrei, când vrei, pentru cine vrei.

Am spus doar că singurătatea nu ucide, ci salvează!

Iată cum, femeie singură fiind, am putut trăi bucuria alături de oameni frumoşi. Mai frumoşi decât toate iubirile bifate greşit… V-am mai povestit eu despre ele … Aici. 

Am fost la Happy Run! Organizat de Fundaţia Renaşterea!

 Ai sau nu un om drag bolnav de cancer, ai pierdut sau nu vreodată un om drag necruţat de boala aceasta, nu ai cum să rămâi indiferent! E dur, dar din duritatea sorţii înveţi să trăieşti dincolo de limite.

Înveţi că pentru a fi învingător trebuie mai întâi să cazi. Să suferi şi să strigi. Nici un copil nu merge fără să cadă de mii de ori. Nici un om mare nu se maturizează dacă nu se târăşte prin viaţă puţin. Măcar puţin.

Am văzut oameni atât de frumoşi, cum numai sufletele îngenuncheate pot fi. Am simţit cum viaţa poate fi scrisă pe inimă şi ştearsă de pe pământ. Am simţit dragostea şi speranţa în fiecare femeie care a învins.

 

Am fost cu prietena mea, Mari.

Şi-a pierdut tatăl în urmă cu câţiva ani. Cancerul l-a răpit. Din dragoste pentru el, s-a tuns şi şi-a donat părul pentru peruci. Aici. sau aici .

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Tot ea m-a şi întrebat dacă aş dori … costă 50 ron … când e vorba de bani, oamenii trec mai departe. Când e vorba de viaţă, noi, oamenii credem că ne e dată pur şi simplu.  Sau că banii ne-ar putea-o cumpăra …

Avem senzaţia că timpul trece simplu. Sau nu (mai) trece deloc…
Îl avem…

De-am fi conştienţi cu adevărat că viaţa este doar un fir de aţă, ne-am face timp! Ne-am îngriji, ne-am iubi, ne-am îmbrăţişa, ne-am arunca în vise şi am trăi pentru împlinirea lor. Am face orice să le ducem la bun sfârşit. Nu ne-am opri la mijlocul cursei. Nici măcar pentru cel mai dulce dintre cele dulci …

un vata

Am alergat 5 km. Am simţit de multe ori că nu mai pot. Dar am continuat, cu imaginea STARTULUI în minte: „Trebuie să ajung acolo, orice ar fi!”

N-ai cum să te opreşti când ştii că în joc e viaţa! Chiar dacă nu a ta! Nici măcar el nu s-a oprit …

run caine

„Participaţi la astfel de eveneimente, implicaţi-vă!” – aud foarte des. Nu ştiu câţi o fac. Nu ştiu câţi am face-o facă în viaţa noastră s-ar lupta cineva pentru viaţă…

Oamenii iubesc. Multe: oameni, animale, lucruri, trăiri, vicii. De iubirile acestea depinde viaţa tuturor.

„Alege să iubeşti viaţa! Participă cu partea ta de viaţă la salvarea altor vieţi!” – aş fi vrut să scriu când am citit prima dată despre acest eveniment. N-am făcut-o… mi-a fost teamă parcă de mine …

Ps: La mai mult de jumătatea cursei, un băiat ţinea o foaie deasupra capului, pe care scria ZÂMBEŞTE! N-am putut să-i fac o poză, dar tare aş fi dorit! M-a impresionat până la lacrimi. Nu ştiu a cui a fost ideea, dar tare aş vrea să-l îmbrăţişez pe cel ce a avut-o!

Când simţi că nu mai poţi, e dumnezeiesc să îţi apară cineva în faţă, să îţi spună doar atât:

Să ne punem ARIPI DE DRUM şi să pornim la trăit!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE.

Credinta

Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE.

Distribuiți vă rog

Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE. ŞI NU doar că tace, dar nici nu intervine. Şi simţi că nu e drept, şi te întrebi, la capătul puterilor: „Doamne, Tu chiar eşti nepăsător, sau nu exişti? Tu chiar eşti un CĂLĂU, sau eşti o născocire a lumii, care, de atâta nevoie de alinare, Te-a creat aşa, din neant, să se amăgească?”

Simona Pop, femeia care a învins cancerul de 2 ori, spunea AICI:

„CÂND PRIVESC ÎN URMĂ, FĂRĂ CANCER, AŞ FI DETESTAT PERSOANA CARE URMA SĂ DEVIN…”

 

 

Şi ne dă tuturor o lecţie de viaţă mai dură, dar mai adevărată decât toate lecţiile pe care le-am învăţat pe băncile şcolii.

Nu am trecut, personal, prin ce a trecut Simona, dar mi-amintesc ca ieri, de cancerul din inima mea. Am refuzat ani de zile să-l scot. Am refuzat citostaticele, am refuzat regimul, am refuzat transfuziile. Am spus NU tuturor şanselor de a mă vindeca de nefericire.

Am trăit ani la rând, mâncând obsesiv orice hrană fără nutrienţi. Şi nu doar fără nutrienţi, ci infestată cu otravă. Mă hrăneam natural, ziceam eu, cu cei mai frumoşi idoli ai lumii: IUBIRILE mari, pentru oameni mici. Nu mici, în sensul de defecţi şi neînsemnaţi. Şi pe ei, pe toţi, pe numele lor, Dumnezeu îi iubeşte ca şi pe mine; nu mici, în sensul de mai păcătoşi ca mine, ci mici faţă de Marele Mântuitor.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Mi-am otrăvit sufletul cu cele mai nocive minciuni, ce aveau cele mai dulci gusturi cu putinţă. Credeam în amăgiri pe care le cumpăram scump, de pe rafturile cele mai accesate ale lumii. Pentru că devenisem dependentă de dulce. Un dulce care mi-a infestat inima. Şi trupul. Şi mintea. Pe toate, la promoţie.

Când nu-mi luam drogul, iubirea aia de care făceam rost fie din braţe de bărbat dependent de orice altceva, numai de Dumnezeu NU, fie din reviste, fie din cărţi imprimate cu ispitele dulci ale altor femei, mai norocoase decât mine, fie din vreun colţişor de iluzie… întram în sevraj. De iubire, da…

Nu însă una îmbrăcată de sărbătoare. Sub nici o formă. Ci zdrenţuită, mirosind a putred.

Şi, să-mi pot reveni, căutam alta. Şi găseam. Una şi mai zdrenţuită. Şi mai putredă. Şi mai în delir.

Şi-am dus-o aşa, ani mulţi. Până ce-am ajuns, într-o noapte, la capătul unui drum ce se sfârşea cu nişte aripi. Pe care scria, cu litere tremurânde: „Ia-le! Puneţi-le, şi zboară spre Iubirea adevărată!”

Le-am luat, să ştiţi! Le-am luat, căci de frica morţii, facem orice! N-aveam însă habar  unde mă vor duce. Am fost sigură că Dumnezeu mi le-a trimis, pe ele, pe aripi, adică, 🙂 să mă scoată (şi de data asta!) din iad.

Dar nu. De data asta, Dumnezeu le-a folosit, să mă ducă în pustie. Unde nu că n-aveam apă. Ori pâine. Ori oameni. Ori aer. Aveam de toate, mai puţin putere să iau din ele. Dumnezeu îmi arăta întinderea de ape în care mă puteam scălda, în schimb, îmi dăduse un ocean de dureri, din cauza cărora nu puteam să mai fac nici un pas.

Tot ce mi-a mai rămas, după ani în care mă amăgisem că fusesem cea mai iubită femeie din Univers, a fost durerea. Mă alesesem cu un cancer în ultimă fază. Al inimii. De care încercasem să scap tot cu cancer. Şi-atunci, pe patul de moarte, am strigat către El.

Nu, nu m-a vindecat miraculos. M-a vindecat în 2 ani şi jumătate de citostatice. De transfuzii. De regimuri. Încă mă lupt cu boala. Da, aia făcută de păcat. Da, ăla ce-a fost spălat la Golgota, pe Cruce. Dar vindecarea nu a presupus automat înlăturarea tuturor durerilor. Nu! A presupus intensificarea lor. A însemnat îngenunchere. Regret. Părere de rău. Smerire. Vinovăţie. Lacrimi. Conştientizare. Dar, mai presus de toate, Asumare.

Mi-am asumat cancerul, cu tot ce presupunea el. Nu Dumnezeu mi-l dăduse, ci eu mă pricopsisem cu el, după ani în care tot ce simţisem că are gust dulce, mâncasem, fără să mă gândesc la consecinţe. Ajunsesem dependentă, şi din dependentă, un tâlhar. Care fura orice, numai să aibă cu ce-şi cumpăra drogul. Furam de la mine, însă. Timp. Respect. Stimă de sine.

Pe toate le vindeam apoi la preţuri de nimic, să-mi iau doza de iubire. Otrăvită.

Şi într-o zi, iubirile astea ale mele, toate la un loc, s-au întâlnit şi s-au sfătuit să mă răstignească. Da, tocmai ele, pentru care făcusem totul. Le dădusem totul.

Şi… cu mâinile şi picioarele strupunse de piroaie, cu sângele şiroind, mi-am întors capul. Aiurea, Fără rost. Aşa am crezut atunci. Şi-am văzut lângă mine, Un Împărat. Răstignit şi El. Condamnat la moarte, pentru că prea mult a iubit. Aproape ca mine, ziceam. 🙂 Nu era aproape, era CU MULT MAI MULT CA MINE.

Cu ultima suflare, am şoptit către El: „Doamne, iartă-mă! Fie-Ţi milă de mine! Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

Şi-am murit. Faţă de lume. Şi m-am născut din nou. Din Dumnezeu.

Şi povestea mea o veţi citi într-o zi, între file reale de carte, pe toată, dar până atunci… fiţi încredinţaţi că Dumnezeu ne trece prin valea morţii, pentru a ne învăţa că da, mai mult decât suntem noi conştienţi, putem duce!

Şi da, azi, cu mândrie sfântă, recunosc, asemeni Simonei:

 

„CÂND PRIVESC ÎN URMĂ, FĂRĂ CANCER, AŞ FI DETESTAT PERSOANA CARE URMA SĂ DEVIN…”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă!, să afli iubiri ce te vor duce întotdeauna la răstignire! Să înveţi drumul pe care niciodată să NU mergi! Dar, dacă acum te-ai oprit, şi durerile sunt mari, fii sigur că ceva bun urmează să se întâmple!

Totul începe cu ASUMAREA! Pleacă-te pe genunchi, cere-ţi iertare de la Dumnezeu pentru tot ce-ai făcut, caută un specialist, şi începe chimioterapia. Va durea, va durea cum n-a durut niciodată, şi vei vrea de mii de ori să te întorci înapoi, la vechile dependenţe, şi vei vrea să renunţi; dar la finalul drumului, vei spune ca şi mine, despre iubirile alese în grabă:

Mulţumesc, Doamne, pentru NU!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog