Etichetă: bucurie

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

Relatii

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim?

Distribuiți vă rog

Unde căutăm Iubirea? Şi unde o găsim? Azi urma să vorbesc despre acest UNDE pe care – l invocăm mereu şi mereu. Pierduţi printre ruinele unor iubiri care ne-au sfărâmat în bucăţi, nu mai ştim încotro. Încotro să ne mai îndreptăm, să ne găsim liniştea. Găsim uneori locuri sigure, oameni frumoşi, ca sufletele noastre legate azi în lanţurile neîncrederii în… nimic.  Dar nu mai avem curaj să deschidem uşi. Prea bruscă a fost intrarea, când am apăsat clanţa…

Am vrut să scriu despre UNDE-le acesta. Dar m-a oprit comentariul unui cititor. Iată-l:

„In the end, nu mai caută nimeni pe nimeni. Rămîn doi oameni rupți, incompleți, frustrați, cu falsa nădejde că timpul vindecă rănile dar de fapt le acoperă praful și din cînd în cînd, la o mișcare mai bruscă… se simte încă, o durere seacă, permanent prezentă și permanent absentă.

Și cu pete din urma noastră sau ciungi, mergem încet dar siguri, încrezători, căutînd din nou fericirea, mințindu-ne că celălalt a fost vinovat si doar ”eu” a fost rănitul. Si apoi voila, welcome in the vicious circle of self-distruction!

Next, please! 

Ultimele 2 cuvinte m-au săgetat. Pentru că omul acesta a pus punctul pe I. Căci noi, cei ce ne batem cu pumnii în piept că iubim şi ne sunt despicate sufletele fără să merităm, ajungem să aruncăm la gunoi orice lucru care s-a defectat. Poate  lucrul peste care a trecut timpul. Poate căruia nu i-am acordat noi timp. Poate pe care l-am folosit doar pentru cât timp  nu am avut ceva mai bun…

„Next, please!” te doare, oricât de insensibil ai fi. Te doare pentru că „next” va fi la fel ca acesta. Mai rău chiar. Nu ajungem să învăţăm ce este aceea intimitate adevărată dacă plecăm din iubire în iubire, dorind să o găsim pe cea perfectă.

Intimitatea este despre întoarceri repetate, la acelaşi om.

Despre rugăciuni strigate către Dumnezeu, de vindecare. A lui şi a mea. De lăsat în spate orgolii şi frici.

Intimitatea ESTE DESPRE DUMNEZEU.

Despre Dumnezeul din noi. Pe care Îl ascundem de lume, de frică să nu ne blameze. Şi despre Acest Dumnezeu, când vorbim, o facem doar în faţa celor ce-L cunosc… Şi căutăm în lume iubirea ce există doar dincolo de lume: la El.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Fugim de noi înşine pentru că a fi  apropiat e dureros. E invadator. E ca atunci când cineva îţi sparge geamul. Nici măcar uşa. Te ia pe nepregătite şi te azvârle de pereţi, încercând să găsească în lumea ta ceea ce el însuşi ar avea nevoie.

În goana după iubirea perfectă, ne pierdem pantofii, ne zgâriem genunchii, ne zdrobim călcâiele. Căci fugim de frica de a nu dezamăgi. Şi de a nu fi din nou, dezamăgiţi.

Pentru că habar nu avem că locul unde o vom găsi este la Dumnezeu. Habar nu avem că iubirea nu se găseşte. Iubirea se construieşte. Cu lacrimi. Cu eşecuri, cu răni, cu vorbe dure, cu întoarceri, cu plecări, cu vinovăţii, cu iertări şi cu El de mână.

Iubirea e despre cine sunt eu, fără tine. Despre cine eşti tu, fără mine.

Despre ce rămâne după ce plecăm amândoi, şi rămâne doar Dumnezeu, între noi. Se uită când la unul, când la altul, şi Îl doare acest „Next!”.

Tace. Şi din tăcerea Lui, noi nu înţelegem decât indiferenţă. Este, de fapt o altă şansă, la a recunoaşte că fără El nu suntem nimic. Suntem doar  nişte oameni sărmani, care s-au umplut de „Next”-uri.

Ai dreptate, om frumos, că timpul nu vindecă rănile. Timpul nu vindecă nimic. Şi nimeni nu vindecă nimic. Doar Dumnezeu o face.

Dar noi?! Noi îl lăsăm la uşă, că prea e şters, sărman şi gol, şi nu promite nimic… Nu are nici măcar un loc unde să-Şi pună capul…

Habar n-avem că iubirea asta o găsim nu într-un loc, ci într-un OM: Omul Hristos.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Vinovate de iubire?!

Relatii

Vinovate de iubire?!

Distribuiți vă rog

Vinovate de iubire?! Mă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plâng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cârpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.

Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mână, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.

Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de câteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!”

Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!

Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte câte n-au legătură cu femeia iubită.

Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atâta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bârfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blând ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, -fără a-i spune că de fapt farfuriile erau destinate beției lui perioadice, lipsei de acasă în detrimentul  unei dudui mai sexy ca ea- .

Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, de bun simț, mârlănia, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?

Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?

Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri, pe bărbați? 

Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne denigreze, să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile dinn cuplu este vina noastră?

 

Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?

 

Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau 2 bani pe mine, o floare sau un concediu surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:

Dragelor, singurele responsabile pentru suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lângă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urâte, proaste, slabe, murdare, vinovate și singurele responsabile pentru relație.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Suntem vinovate pentru că rămânem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mâinile în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi, de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.

Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, la care renunțăm, prentru a ne petrecem timpul cu ei, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm, să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm, să-i iubim pe ei necondiționat.

Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încât să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni și mediocritate.

Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfârșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.

Si mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele, spășiți. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlâcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.

Suntem vinovate mai ales pentru că Îl insultăm pe Dumnezeu rămânând cu bărbați care nu au nici o treabă cu El, care nu sunt  lideri spirituali pentru familia lor, care nu-L recunosc pe El ca unic salvator. Pentru că, deși li s-au arătat minuni, ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…

Suntem vinovate pentru că îî învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Relatii

Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Distribuiți vă rog

Uși fără chei. Unde găsești iubirea? Ți s-a întâmplat si ție, femeie frumoasă, să vezi usi interesante. Uneori ai fost poate de mână cu iubirea vieții tale, la colindat lumea,  si v-ați oprit în fața uneia din ele, visând la ziua în care te va trece pragul uneia asemănătoare, la ceas de jurământ.
Mie mi s-a întâmplat într-o zi să zăresc o astfel de usă, când eram singură. Ca acum. În singurătatea mea frumoasă si binecuvântată.
Si-am tot privit la usa asta, până ce a deschis un el. A iesit, m-a invitat la dans, si povestea a început.
A învățat să zâmbească, să spere, să trăiască si să se bucure de viață. Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru că mă oprise la uşa lui. Se vindecase de trecut si începuse o viață nouă.
Si dansul ăsta a durat ceva. Vreme. Timp în care a trebuit să sparg usa aia de câteva ori, să pot intra. Pentru că el se speria si mă alunga.
În fața acelei usi deveneai prințesă războinică. Luptai un fel de luptă dintre David si Goliat. Găsiți povestea în Biblie.
Nu-mi dădea niciodată cheile, când plecam. Îi era teamă că voi intra fără să bat. Voi intra si-i voi descoperi identitatea. Aceea care nu semăna cu el, cel care juca rolul unui artist căruia îi putea aduce fericirea numai o artistă ca mine…
Am spart usa asta de atâtea ori, că a venit ziua în care nu se mai închidea deloc. Atunci a trebuit să-i spun să folosească degrabă cheia. Altfel, oricine putea intra peste noi.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

– N-am cheie! Mi-a spus. Totul a fost o aparență! Eu am mizat pe faptul că lumea va crede că în spatele oricărei usi închise se află o cheie care o închide. V-am păcălit pe toți. Eu trăiam de fapt fără siguranță, cu speranța că nimeni nu va apăsa clanta, căci vor crede că se vor lovi de încuietoare. Tu ai avut însă curajul să o spargi…
– Mie mi-a păsat! Am spus. Nu te puteam lăsa în casă, conştientă fiind că te poţi sinucide… Greşeala mea a fost însă că n-am întrebat niciodată de cheie. Era atât de simplu dacă aflăm că n-ai nici o siguranță!
– Dacă aflai asta, nu te-ai fi luptat niciodată să spargi uşa. Şi eu n-aş fi aflat niciodată cât eşti de puternică! Rămâi acum, şi hai să cumpărăm împreună o cheie!
– Nu pot! Am răspuns. Cheia vieții mele e la Hristos. Tu nu Îl accepți pe El. Numai El poate face cheia perfectă pentru uşa asta imperfectă.
– Eu nu sunt un ciudat, să cânt cu pocăiţii tăi! Să râdă lumea de mine… N-am nevoie de El.
– Aşa e… Tu nu crezi că nu eu te-am salvat, ci El. Intrând cu cheia milei Lui pe uşa unei vieți care nu se ținea în nimic. Decât în rugăciunea mea: „Salvează-L, Doamne, dacă exişti, si mă voi pocăi!”
Femei frumoase, închideți după voi uşile fără chei, oricât de dureros ar fi! Fără Dumnezeu… nici un bărbat din lumea asta nu va putea să vă deschidă uşa binecuvântării! Chiar dacă e uşa unui palat.

Eu voi alege o colibă. Pentru o dragoste adevărată. A cărei uşă, însă, o va deschide Dumnezeu. Iar cheia I-o vom înmâna în fiecare dimineață, Lui. Aşa ne vom ține sufletele şi dragostea în siguranță.
Până când el, cel trimis de El :), mă va lua de mână să mă ducă într-o colibă, mă pregătesc pentru a deveni prințesa Păcii.
Războiul s-a încheiat.
L-a câștigat Hristos pentru mine…

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”!

Relatii

Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”!

Distribuiți vă rog

Femeile de carieră nu sunt cele care „dau iama în muncă”, să fugă de responsabilităţile de acasă, de un soţ mereu absent emoţional şi de copiii „prea enervanţi”! Femeile de carieră sunt cele cărora Dumnezeu le-a dat un dar, prin care să-i ajute pe alţii. Am scrisi aici despre cele 7 daruri ale oricărui om.

Aveam altceva în plan să împărtăşesc azi cu voi, însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte mereu cu cea din târg, iată-mă la un subiect care clocoteşte (recunosc că motivul pentru care sunt foarte determinată să îl scriu este în primul rând acela că mă „cam” 🙂  potrivesc cu ceea ce am auzit. Cam 90%)

Când eşti pe drumuri în fiecare zi, câte 10-12 ore, ţi-e dat să auzi multe. Uneori te enervezi, alteori, cum a fost azi, discuţiile oamenilor te motivează să schimbi ceva la tine sau să spui altora despre „capcanele drumului în 2”. 🙂

A: Dar are dreptate, eu ţi-am spus că eşti obsedată de muncă. Atunci când te măriţi, principală devine familia, nu dezvoltarea ta. Trebuia să faci toate astea înainte, acum e normal ca el să fie nemulţumit. Nu şi-a luat terapeută în casă, şi-a luat nevastă.

G: Dar nici menajeră nu şi-a luat. Iar el ştia dinainte că sunt autodidactă şi că toată viaţa mă voi perfecţiona. Meseria mea presupune să fiu la curent cu toate noutăţile.

A: Nu presupune asta, tu eşti obsedată. Ai făcut o facultate, un master şi un doctorat, ce mai vrei? Ce-ţi trebuie ţie acum curs de coaching? Să dai ălora bani?

G: Degeaba îţi spun, nu mă poţi înţelege. Tu ai fost făcută să fii femeie de casă, eu nu. Eu am alt dar de la Dumnezeu. Să-i învăţ pe alţii. Nu l-am neglijat pe el niciodată, nu-i lipseşte nimic. Muncesc 3 zile, 2 le stau acasă, tocmai să fie bine. Aduc bani în casă, îl respect, îl iubesc. De ce nu e de ajuns?

Nu ştiu continuarea, a trebuit să cobor, dar a fost sufucient încât să mă întorc spre Dumnezeu şi să Îl întreb: „Oare nu asta-mi va fi şi mie soarta?”

Voi scrie un articol despre echilibrul carieră-familie, dar azi vă spun câteva „legi” care pe mine m-au ajutat să deschid bine ochii, înainte de a începe o relaţie, sau a o continua.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  • Nu e de ajuns să îi spui clar: „Eu asta sunt, cariera este foarte importantă pentru mine, vreau să îţi aduc la cunoştinţă asta de la început, să ştii la ce te înjugi!” Eu am făcut-o cândva. Şi deşi la început totul era roz, căci având meseria de psihopedagog, ştiam cum să ajut când era cazul unor „dereglări” ale relaţiei, cu timpul, mi se reproşa că sunt obsedată de control, pentru că nu acceptam ce acceptau alte femei: „Alta ar înţelege că dacă mă întâlnesc şi cu alte femei/mă uit la altele pe Faceebok/mă uit la pornografie, nu înseamnă că nu te respect şi nu te iubesc pe tine.”

Aşadar, pune întrebări bărbatului de lângă tine în ceea ce priveşte trecutul lui, familia în care a crescut, fii atentă la cum vorbeşte despre alte cupluri sau alte femei şi bărbaţi care sunt căsătoriţi cu „carierişti”. Spune-i foarte clar cât te costă formările tale, şi ca bani, dar şi ca timp, vorbeşte cu el despre meseria ta, împărtăşeşte-i trăiri şi dezamăgiri ale tale de la locul de muncă, mergi cu el „la cumpărat de materiale” 🙂 O atitudine de „Doamne, câţi bani dai pe cartea asta, am mânca 2 zile de banii ăştia, am merge într-o excursie, etc” trebuie să-ţi dea de gândit. Atâta timp cât nu eşti de-a dreptul obsedată de muncă, (munceşti zilnic peste program şi numai despre asta vorbeşti, neglijându-ţi iubitul şi emoţional, şi sexual) este cazul să te întrebi dacă nu vei fi o povară într-o zi pentru el.

Nu aşa se comportă o femeie de carieră!
  • Fii atentă cum îşi petrece el timpul liber şi ce pasiuni are: „Abia aştept să vină week-end-ul/să plec de la serviciu, să joc x joc/să mă relaxez la TV, la ştiri!” A fi mereu într-o stare de „legumizare” afectivă şi emoţională, (8 ore pe zi petrecute în faţa laptopului, jucând nu ştiu ce, te „paralizează” emoţional) dăunează sănătăţii oricărui om. Dacă împlinirea cea mai mare a bărbatului de lângă tine este „să se distreze online sau în faţa televizorului”, e timpul să te întrebi cum vă veţi înţelege când tu îţi vei dori să vorbiţi despre pasiunile tale, să vă plimbaţi, să ieşiţi la un teatru, etc. Dependenţa de online nu este o născocire a lumii, este un mare duşman al omenirii. Fii atentă să fie echilibrat. (nu e greşit să te uiţi la Tv sau să foloseşti mediul online, este greşit însă a fi dependent de ele!) Un bărbat care este prins în capcana virtualului, nu va avea energia necesară să te asculte pe tine când vrei să discuţi despre orice are legătură cu realitatea. (şi să ştii că „în dormitor”, lipsa de implicare afectivă se simte! Răbdarea lui cu tine va fi invers proporţională cu implicarea în online! Despre asta, într-un articol viitor!)
  • Discută cu prietenele tale de încredere (şi mature emoţional, nu cu cele care sunt implicate în relaţii disfuncţionale) şi cu un terapeut, dacă „ţi-a căzut cu tronc” un astfel de bărbat. Nu te căsători cu cineva fără să cântăreşti tot ce „îţi aduce din piaţă”. Cu cât îţi aruncă pe masă mai multe din aceeaşi categorie, cu atât acea categorie este mai importantă pentru el. Oamenii din afară văd situaţia obiectiv, pentru că nu sunt implicaţi afectiv. Din proprie experinţă spun că dacă aş fi apelat la prietene sănătoase emoţional (nu prea aveam însă, pe vremea aceea!) sau la un terapeut (terapia mi se părea scumpă atunci, până am realizat ce înseamnă lipsa ei, şi ignoranţa mea referitoare la priorităţile din viaţă. Am plătit CU VIAŢA MEA banii pe care i-am scutit din terapie!), nu aş fi ajuns în relaţii disfuncţionale şi abuzive. O spun azi cu capul plecat: Dacă m-aş fi smerit mai mult şi aş fi conştientizat că nu sunt Dumnezeu, şi prin urmare nu deţin înţelepciunea Lui, aş fi scăpat de multe vănătăi, la propriu şi la figurat!

 Atenţie la neatenţie, dragele mele, orice nesăbuinţă se plăteşte, şi orice rană netratată la timp se infectează! Fiţi înţelepte, bărbaţii maturi iubesc astfel de femei, nu le lovesc cu acuze! Şi nu aruncă asupra lor responsabilitatea faptelor lor! Nu veţi auzi niciodată un bărbat matur spunând: „Din vina ta mă uit la pornografie, pentru că eşti ocupată cu cariera şi nu eşti acasă când am eu nevoie!”

Sursă foto: Google

# Scrie şi tu pe Invata.Crede.Iubeste, folosind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Copii cu nevoi speciale

Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Distribuiți vă rog

Te întrebi cum să nu renunţi niciodată, când abia mai poţi privi înainte prin viaţă? Iată câteva soluţii pe care ţi le ofer din cei 11 ani de experienţă în lucrul cu copii cu dizabilităţi:

1) Implică-te 100% în programul de terapie al copilului. Tot ce învață cu terapeutic trebuie să experimenteze si cu voi, părinții. Fiind la curent cu fiecare pas făcut de copil, vei avea mai mult curaj ei mai multă determinare să mergi mai departe. Stii că un elefant SA mănâncă bucățică cu bucățică. Deci, continua sa sedimentezi si sa pui cărămizi la construcţia vieții propriului copil! Ai aici un început.

2) Pune întrebari si caută soluții noi!
Întreabă mereu: terapeuţi, coordonatori, psihiatri, părinți!
Orice problemă are o rezolvare! Atâta timp când știi că eşti în viața copilului tău spre a-l ajuta, nu te sfii să întrebi orice, oricât de stupid ar fi. Cea mai utilă lecție pe care am primit-o de la una din mentorele mele, Alice Nicolae, a fost aceasta: „Cât timp esti în procesul acesta de formare si dezvoltare cu mine, dă -ți voie să fii cât de proastă poți fi! Ori de câte ori vei crede despre tine că esti proastă pentru că nu stii ceva, adu-ți aminte că toți marii oameni ai lumii au fost mici la început. Succesul e datorat eșecurilor repetate!” N-am uitat niciodată asta, si încă întreb orice, oricât de stupid ar părea. Prefer să râdă oamenii de mine pentru că sunt proastă, decât să fac rău altora, din neștiință. Determinat a, neștiința  asta, de refuzul de a fi smerită si a recunoaște că nu sunt perfectă si că am de învățat si de zi.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Așadar, întreabă! Lasă -i pe cei ce rad să râdă si tu priveste sus, la SCOPUL tău : recuperarea propriului copil! Nimic si nimeni nu merită mai mult pe lumea asta, decât el! Citeşte aici apelul meu către părinţii copiilor „tipici”, care nu vă înţeleg.
3) Participă la grupuri de suport pentru părinți!
Dacă nu ştii unul, poți să mă contactezi, şi găsim soluții. Dacă nu, poți organiza tu un astfel de grup. A împărtăși propriile temeri şi reuşite cu alții, te ajută să mergi mai departe. Am scris un articol despre cum trebuie organizat un astfel de grup de suport. Aici. Folosește informațiile de aici, puneți aripile, si … la Drum! POȚI!

sursă foto: Google

4) Ia-ți concedii împreună cu partenerul tău, singuri, sau câte un week-end o dată la câteva luni! Ştiu că unii dintre voi vă creşteri singuri copiii şi nu aveţi bunici care să vă ajute, dar cerând ajutor, veți primi! O bonă, o familie foarte apropiată, se va găsi să vă ajute pt 2 zile. Aveți nevoie de intimitatea voastră, ca şi cuplu, oricât de implicați ați fi în viața copilului! Nu uitați că nici un copil nu e fericit dacă părinții lui nu sunt fericiți. Iar problemele şi stresul pot bloca o relaţie. Voi aveți nevoie mult mai mare acum unul de altul!
5) Împărțiți-vă sarcinile!
Amândoi sunteți părinții copilului, deci aveți aceleași responsabilități. Stiu că e greu! Dar impartindu-le, va fi mai usor. Vă puteți face un program săptămânal: săptămână aceasta tu duci gunoiul, speli hainele,  calci si iesi cu copilul în fiecare seara, iar în week-end iesim împreună, iar săptămâna viitoare inversam rolurile. A fost un exemplu, puteți însă fi cât vreți de creativi!
6) Întâlniţi-vă cu prietenii! De obicei, când apare un diagnostic, prietenii se triază: unii pleacă pentru că. .. pentru că  şi pentru că. .. Iar de alții vă îndepărtați voi, pentru că, pentru că şi pentru că…

Pe principiul că dragoste cu forța nu se poate, e clar că nu puteți face nimic în privința celor care decid să vă părăsească, dar aveți posibilitatea să nu vă îndepărtați voi de cei care v-au rămas. Ieşţi în oraş, invitați-i acasă sau mergeți voi la ei în vizită. Uneori cu copiii, alteori singuri. Trăiți printre oamenii fără diagnostic, o parafă nu vă trimite automat între cei care au acelaşi diagnostic. Aveți mereu în minte faptul că al vostru copil trebuie să fie ca şi ceilalți, chiar dacă e special. Dacă voi veți fi primii care il veți marginaliza, ceilalți cu atât mai mult!

7) Faceți terapie de cuplu, dacă ați ajuns într-un impas în relație!
A cere ajutorul unui specialist nu e o rușine, ci o dovadă de curaj şi de maturitate! Voi aveți un scop în viață : recuperarea propriului copil! Dacă ați ajuns în groapă, nu înseamnă că trebuie să rămâneți acolo, pentru că acum e prioritar copilul! Nu uitați, am sa vă repet mereu:

Nici un copil nu este fericit, dacă părinții lui sunt nefericiți!

Dacă banii sunt o problemă, să ştiţi că există şi persoane care fac acest lucru voluntar, fiind în proces de formare. Nu vă opriți pentru că ţi nu au experiență, credeți -mă că există specialişti foarte determinați să învețe, muncesc mult şi au în spatele lor supervizori cu care se consultă,  în caz de impas. Ei îi plătesc pe aceşti supervizori, nu dumneavoastră!
Dragi părinți, soluții există mereu!
Nu ezitați să-mi scrieți, pentru orice întrebare. Cu drag voi răspunde!

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte. Foloseşte formularul de contact de aici şi împărtăşeşte-ne experienţa ta!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce nu vor femeile (doar) sex?

Relatii

De ce nu vor femeile (doar) sex?

Distribuiți vă rog

De ce nu vor femeile (doar) sex? Dacă eşti bărbat, şi te-ai săturat să tot „faci cursuri pentru rezolvarea problemei numită FEMEIE”, te provoc, în luna martie, la o serie exerciţii care te for face expert în domeniul tău preferat:) Prima, o primeşti gratuit, tocmai acum.

Iată DE CE nu vor femeile doar sex:

 

  1. Ele sunt subiect. Nu obiect.

Când îți jignesti partenera si mergi apoi la împăcare cu un sărut, probabil ți se întâmplă să fii refuzat. Sau respins brutal. Sau jignit. Pentru cei care „si-au furat-o”, urmează un gând: stiu că pentru voi conectarea ține mult de sexualitate, dar pentru femei, conectarea ține mult de cuvânt şi emoţie.

Femeile au nevoie să le vorbiți. Siguranța unei femei rezidă si în cât este dispus bărbatul ei să comunice cu ea verbal. Da, nu avem nevoie doar să vorbim noi, aţi citit bine! 🙂 Pentru noi, vizualul nu e la fel de dezvoltat. Stim si ne asumăm. Dacă vreți să ne fiți parteneri,  vorbiți mai întâi cu noi, şi abia apoi arătați-ne că ne doriți. Inversul e rar. Suntem complicate, stim. Dar e si imposibil fără noi :).

2) Se conjugă. Nu se declină. Sunt, deci, verbe, nu substantive.

FEMEILE (cu litere mari) trăiesc. Iubesc. Simt. Plâng. Rad. Recunosc. Acționează. Regretă. Speră. Visează. Muncesc. Fac dragoste. Cresc. Nasc. Dansează. Gresesc. Recunosc si iartă.
FEMEILE vorbesc cu partenerii lor despre cum (se)  simt. Iar când tac… spun despre faptul că au nevoie să fiți prezenți. Nu să faceți neaparat ceva fizic pentru ele. Vă pot respinge si dacă le aduceți un pahar cu apă, dacă sunt nervoase.

Deci, dacă tocmai atunci vă gândiți la sex… nu vă fie mirarea mare când vă refuză şi vă aruncă în faţă, uneori în lacrimi: „Logic. Numai asta te interesează. Numai pentru asta esti cu mine. Nu-ți pasă decât de asta.”
3) Sunt despre ce SUNT. Nu despre ce AU. Spune-i cât e de frumoasă. De importantă pentru tine. De iubită si de … de neînlocuit. Stiu că ți-e mai usor să-i aduci un buchet de trandafiri, crezând că ai dat-o gata.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Sau, dacă esti bancher, ştiu că ţi-e mai usor să-i cumperi cea mai scumpă bijuterie. Dar crede-mă, toate acestea îi spun despre cât de usor vrei să scapi. Vorbele spuse la timp, însă, mai ales atunci e cea mai greu de iubit, (e nervoasă, a ars mâncarea, etc. ) îi spun despre cât de greu îți este să să fii bărbat, nu sponsor.
Le plac cadourile. Si FEMEILOR. Cu litere mari. Dar un cadou adus doar când ai supărat-o … înțelegi ce vreau să-ți spun. 🙂

Recapitulăm si simplificam?

  1. Trateaza-ți partenera ca pe subiectul perfect. Vorbeste-i. Spune-i că îți pasă. Spune-i ca o iubești.
  2.  A tăcea e un verb. Învață să taci împreună cu ea. Fără să-i dai impresia că abia astepti să-i treacă, să ajungi la contactul fizic

Stiu că e greu. Vă spun un secret, însă! Si nouă ne e greu cu voi :). Învățăm împreună, însă, unul după altul.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău? Iată o fişă care vă va ajuta pe toţi cei din echipă  să învăţaţi unul de la altul

Copii cu nevoi speciale

Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău? Iată o fişă care vă va ajuta pe toţi cei din echipă să învăţaţi unul de la altul

Distribuiți vă rog

Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău?Iată un exemplu de fişă pe care să o folosiţi la şedinţele de coordonare, pentru a da un feed-back terapeuţilor. Această fişă este gândită de mine, deci conţine informaţii strict subiective, puteţi adăuga şi modifica în funcţie de nevoile proprii sau de creativitatea dvs.! Sugerez ca fiecare părinte să folosească această fişă, după ce a fost instruit corect de către coordonatorul copilului, în ceea ce priveşte regulile şi tehnicile ABA. Eu recomand ca fiecare părinte să ceară un training de 8 ore, axat pe PRACTICĂ, atunci când începe terapia cu copilul, pentru a înţelege exact ce anume se discută la şedinţe, etc. Este foarte important şi pentru gestionarea echipei de terapeuţi începători, mai ales dacă staţi acasă cu copilul şi sunteţi implicaţi în terapia copilului. Dacă nu ştiţi dvs. înşivă conceptele şi tehnica (nu la nivel avansat, însă atât cât să pricepeţi ce se lucrează cu copilul), nu veţi şti dacă terapeuţii îşi fac treaba. Din păcate, sunt foarte multe cazuri când terapeuţii repetă la infinit aceleaşi programe, şi copiii stagnează. Găsiţi aici informaţii despre ce ar trebui să evaluaţi la un terapeut, atunci când îl angajaţi!

Vă sugerez să adăugaţi la această listă ceea ce consideraţi, şi să împărtăşiţi cu alţi părinţi ceea ce aţi decis, accesând Grupul de suport pentru părinţi pe care l-am creat pe facebook. Îl găsiţi aici.

Evaluează-ţi terapeuţii pentru a creşte eficienţa terapiei copilului tău!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Iată, aşadar, fişa:

 

Fisa evaluare terapeut

Realizat de: Monica Berceanu

Dată şi Nume terapeut

 

  • SD
  1. Atentia in timpul sd-ului
  2. Varierea sd-ului

c)Rapiditatea oferirii Sd-ului

  • Recompensa

 

  1. Oferirea rapidă a recompensei
  2. Recompensa motivantă

 

  1. Varierea recompenselor
  2. Recompensa socială motivantă
  3. Recompensa diferentiata

 

  • Prompt
  1. Eficienta prompturilor

 

  1. Cresterea si diminuarea prompturilor

 

 

  1. Urmarirea obiectivului

 

  1. Corectarea greșelilor

 

 

  • Organizare
  1. Stabilirea planului de predare si a obiectivelor clare
  2. Materiale accesibile: pregăteşte materialele astfel încât să-i fie uşor să le folosească

 

  • Ritmul sesiunii
  1. Lungimea intervalelor dintre trialuri
  2. Ritm potrivit pt copiL
  3. Predare intensivă

 

 

  • Nivel de predare
  1. Nivel adecvat de dificultate a sarcinilor
  2. Combinarea programelor dificile cu cele cu un nivel mai scăzut de dificultate
  3. Dovezi de invatare: îşi dă seama când un iem este învăţat de către copil

 

  • Control instructional
  1. Se concentreaza asupra sarcinii
  2. Mentinerea atentiei copilului

 

 

 

  • Generalizare
  1. Varierea materialelor
  2. Mixarea sarcinilor
  3. Lucrul la masă
  4. Predarea în situații naturale
  5. Generalizarea răspunsurilor

 

 

  • Comportament
  1. Rezultatele comportamentelor disruptive
  2. Recompensarea comportamentelor corecte şi corectarea celor disruptive
  3. Utilizarea tehnicilor de preventie a Comportamentelor disruptive

 

 

PUNCTE TARI

……………………………………………………………………………

 

 

 

PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI

………………………………………………………………………………….

 

Scrie şi tu pe Invată.Crede.Iubeste, folsoind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Relatii

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Iată de ce…

Distribuiți vă rog

„Love don’t cost a thing”? Eşti sigură? Te costă totul, femeie frumoasă! Dacă alegi pe repede înainte, bărbatul care se învârte câteva clipe în jurul tău, cu buchete de flori şi sticle de şampanie scumpă, sau care te amăgeşte frumos că „toate veni-v-or la timpul lor…”, crede-mă, te vei vinde pe nimic, şi într-o zi vei rămâne săracă, goală de tine, cerşind vindecare Dumnezeului pe care nu L-ai ascultat când ţi-a spus „Aşteaptă!”  Te va costa totul, draga mea…

Uite de ce:

1Pentru că Timpul este singurul pe care nu-l mai poţi recupera niciodată.

Nu, draga mea, Timpul nu schimbă în bine bărbatul care te tratează ca pe o obţiune. Nici pe tine, în femeia perfectă, menită să-i împlinească lui toate nevoile! Timpul TRECE.

Şi o dată cu el, trece şi încrederea ta în propria-ţi putere. Şi niciodată, femeie, dar niciodată, nu va sta în loc, pentru a-l transforma pe el în Dumnezeu. Sau în vreun înger, când a stat toată viaţa în iad.

2.  Pentru că Viaţa trece, dar rănile rămân. Şi se vindecă al naibii de greu.

Pe măsuţa de pe noptiera destinului tău, să ştii, draga mea, că va sta întotdeauna o lampă aprinsă, să-ţi lumineze drumul spre bărbatul potrivit! Dacă tu însă o acoperi cu promisiunile unui el ales în grabă, care niciodată nu şi împlineşte, vei bâjbâi prin întuneric până te vei izbi atât de tare de vreo stâncă, încât o să-ţi faci bucăţi sufletul.

Şi nu, femeie, nu va veni el să-ţi îngrijească rănile. Şi de-o va face, va fi pentru câteva clipe. Va avea grijă, apoi, să-ţi facă altele noi, şi peste cele vechi să mai scrijelească o dată cu lama, să doară mai tare.

3.  Pentru că Dragostea îţi va provoca frică. Şi nu, nu asta este ea!

Când te vei trezi, într-o zi, cu sufletul prins în 1000 de copci, vei plăti cu anii tăi vindecarea. Şi frica de a nu ajunge iar pe patul de spital, te va înfricoşa atât de tare, că vei avea tendinţa să stai pe margine, fără să mai dai mâna altui bărbat.

Vei pierde binecuvântarea de a fi femeie, căutând peste tot urme de sânge, pe mâinile lui. Ori vreo sabie, prin buzunare. Nu meriţi să trăieşti tremurând de temeri, ci doar de împlinire!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

4.  Pentru că Fericirea se cumpără cu Iubire, nicidecum cu renunţări la tine!

Da, draga mea, pe bancnotele pe care Dumnezeu le-a creat ca monedă de schimb pentru fericire, scrie iubire, niciodată „Adio, femeie! Prefă-te în sclavă!”

Să nu uiţi niciodată că Iubirea chiar este singura care suferă totul, şi crede totul! Dar nicidecum nu suferă umilinţele lui, ci loviturile vieţii, pe care ar trebui să le vindecaţi împreună. Şi nu crede minciunile lui, ci crede în Dumnezeul care te-a creat să dai naştere bucuriei, nicidecum să-ţi dai viaţa pentru un bărbat angajat călău.

5. Pentru că Viitorul nu sună bine, când tot ce ţi-a dat trecutul a fost un pahar gol. Pe care l-ai şi spart într-o zi. De frică, de nervi sau de sătulă de-atâta sânge, ce-ţi curgea din suflet.

Ca să scapi de trecut şi să vindeci răni, crede-mă, nu poţi plăti un magician. Vei plăti un terapeut care-ţi va arunca în faţă Realitatea: Te costă ani, să ajungă rana, cicatrice. Şi ori de câte ori o vei vedea, vei închide ochii şi te vei întreba dacă nu cumva… într-o zi, ar putea tăia altcineva, peste ea… Şi nu asta meriţi!

Dragostea te costă TOTUL, draga mea, când alegi bărbatul greşit, din dorinţă de 2! Când nu aştepţi cuminte scrisoarea trimisă de Dumnezeu, în care te anunţă scurt: „He’s the ONE!”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă, şi învaţă din rănile mele, Iubirea adevărată! Pune şi tu ultima piesă din viaţa ta, şi pleacă de lângă cel ce te tratează ca pe nimicul din spatele uşii închise!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Relatii

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice!

Distribuiți vă rog

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu, draga mea, nu te amăgi cu iluzia că toate se vor rezolva atunci când vei avea o verighetă pe deget, un copil în cărucior şi un bărbat frumos lângă tine!

Am fost singură toată viaţa mea. Şi o spun cu cicatrici multe pe suflet, dar cu mulţumirea că am învăţat că singurătatea în doi e cu adevărat mult mai dură decât cea cu tine însăţi.

Am fost singură NU pentru că sunt urâtă, proastă şi desfrânată, ci pentru că am ales greşit. Atât de greşit, că atunci când m-am trezit din anestezie, mă uitam la femeia aceea care se târa pe jos, pe coate şi în genunchi, la propriu şi la figurat uneori, şi mă întrebam cum de răspunde la acelaşi nume cu mine?

Mi se părea că Dumnezeu face o glumă proastă cu mine. Nu, nu făcea El. Eu făcusem. Făcusem stand Up comedy cu propriu-mi destin, şi mă miram apoi de ce nimeni nu mă lua în serios. Am aflat târziu că lumea te asociază cu ceea ce FACI, nu cu ceea ce ai vrea să fii.

Femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Nu accepta orice bărbat în viaţa ta, pe principiul greşit că: „Au mai rămas numai bărbaţi defecţi! Toţi ceilalţi sunt deja însuraţi! Măcar să fiu în rândul lumii, c-oi vedea eu cum îl schimb!” Nu aşa, femeie!

Caută un bărbat valoros!

Nu aşa, nu pentru că tu ai fi perfectă şi nu mai ai nevoie de ajustări, ci pentru că nimeni nu schimbă pe cineva, vreodată. Numai Dumnezeu. Şi nici măcar El, nu o face forţat. Atunci, cine te crezi tu, să fii sigură că poţi fi mai tare ca Cel ce a creat tot?

Nu, nu accepta lângă tine bărbatul bolnav, pe care să-l repari cu dragostea ta, nici pe cel imatur, pe care să-l creşti cu înţelepciunea ta, nici pe cel abuziv, pe care să-l corectezi cu feminitatea ta.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nu accepta, femeie, nimic din ceea ce nu te face să te simţi cea mai frumoasă, şi atît de în siguranţă, încât ai fi dispusă să pleci cu el de mână în război, şi cu Dumnezeu lângă voi! Nu te amăgi, draga mea, cu iluzia căsniciei perfecte, pe care tu singură o vei construi, căci e de datoria femeii să-şi ţină bărbatul acasă!

Nu, femeie, nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Asumă-ţi zi de zi faptul că vei avea de învăţat o viaţă întreagă despre tine şi despre lume, şi investeşte în tine, până devii cel puţin femeia cu care ai vrea să se căsătorească fiul tău! Sau pe care, dacă ai fi bărbat, ai cere-o de soţie!

Dar niciodată, dar niciodată, înţelegi?, nu-ţi irosi tinereţea şi frumuseţea, într-o relaţie pe care ţi-o asumi pentru că „trebuie să luăm ce a mai rămas”! Nu lua rămăşiţe, draga mea, când tu te-ai luptat cu îngerii, poate, să devii ceea ce eşti!

Fii smerită, femeie frumoasă, o smerenie pe care o înveţi de la Dumnezeu, aceea în care îţi recunoşti limitele şi te pui pe învăţat despre tine, pe crezut în divin şi de iubit singura persoană care îţi poate scrie povestea: pe tine însăţi!

 

#Surse foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum am reuşit să eşuez?

Relatii

Cum am reuşit să eşuez?

Distribuiți vă rog

 

E cel mai greu post pe care l-am scris până acum. Nu ştiu cum mi-a venit în minte această întrebare, ştiu doar că citeam ceva – nu mai reţin ce- şi parcă am avut o halucinaţie 🙂 .

Cineva mi-a derulat în faţă în câteva secunde tot filmul vieţii mele, şi mi-a arătat unde am fost. Când m-am ridicat de jos, (am căzut, văzând tot dezastrul ce-a fost. Pur şi simplu, o cădere în gol din infinit!) mi-am dat seama că acum ţineam eu în mână o diplomă: aceea de Regizor. Habar nu aveam în chimb cum am ajuns aici.

Până când mi-a vorbit Scenaristul: „Eu te-am făcut! Te-am lăsat să îşi distrugi viaţa, pentru că altfel n-ai fi avut cum să ajungi aici!”

Vă voi povesti eu mai târziu cine e Scenaristul ăsta…

Am fost o culegere de matematică. Serios vă spun, nu halucinez! 🙂

Cuprindeam între coperţile mele, toate problemele lumii. Nu eram o problemă în sine, ar fi fost uşor cu rolul ăsta.  Îmi ştiam rezolvarea de aş fi fost aşa…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Dar fiind culegere, habar nu aveam  CUM să (mă) rezolv. Ştiam doar rezultatele. De la sfîrşit. Acolo eram cea mai interesantă. Mă lăudam eu că sunt cea mai cea, dar habar nu aveam că Cel mai Cel era Cel ce mă crease.

Într-o zi, am zis că e mai bine să plec la răsfoit alte cărţi. Mă plictisisem cu mine. Şi m-am dus. Grav a fost că m-am întors abia după vreo 15 ani …  sau chiar mai mulţi … cu filele rupte. Iar cele ce mai rămăseseră, erau mototolite …

Cum am ajuns aşa?

  • Am bifat greşit. Iubiri. Am luat aşa, pe ghicite. Am crezut că am noroc. Şi cu o încredere oarbă, în loterie, am pus la întâmplare. Un fel de 5/40. 🙂 ştiti jocul de la Lotto, da?

Problema însă nu era (alta!) că nu câştigam, dar eu şi insistam să mai joc, doar-doar, o fi şi la mine … până să mă dezmeticesc, ajunsesem falită. Şi când nu mai ai nimic, te vinzi pe tine. Pe oricât… eh, cam aşa am decis eu: să mă vând iubirilor, pe Gratis! Aşa mult vor aprecia, că voi ajunge un fel de „vedetă”.

  • Am renunţat să (mă) scriu. Ajunsesem să cred că alţii se pricep mult mai bine ca mine la slove, şi oricum n-ar da ei 2 bani pe mine. Ţineam între coperţile mele poveştile altora. Şi îi ajutam pe alţii să descifreze enigmele. Nu mai aveam nevoie de a (mă) crea. Ajunsesem să cred că starea „de a legumiza” era mult mai bună decât de a grădinări. Grav era însă că, deşi să fii legumă e bine, căci te cultivă alţii, te stropesc alţii, te plivesc alţii… tu nu ai nimic de spus, nu poţi însă cere apă, nu poţi cere atenţie. Şi mai grav, că, în final, te vând. Grădinarii, zic!

Aşa că am ajuns oricum din mână în mână. Mâinile oamenilor care mă răsfoiau, începeau să rezolve din mine ce puteau, şi se plictiseau. Sau se enervau. Iar eu eram convinsă că e din cauză că sunt eu prea grea. De rezolvat. Prea multe probleme între coperţile mele! Mi-am dat peniţa altora, din siguranţa că ei au talent mai mult!

  • Am decis că nu pot să mă opresc din tăcut. Credeam că alţii au un glas mult mai dulce, şi o minte mult mai ageră. Eu, şi dacă aş fi spus ceva, ar fi fost fără valoare. Şi atunci, era mai înţelept să accept că nu sunt înţeleaptă. Ca alţii. Şi aşa am lăsat altora şansa să se afirme. Şi mie mi-am lăsat închisă uşa care ducea la afirmare. Oricât m-ar fi jignit ei, eu tăceam. Trebuia să fiu blândă. Dumnezeu spunea că trebuie să întorci şi celălalt obraz

 

  • Când găseam câte un sârguincios, care se chinuia cu problemele dintre filele mele, mă închideam. Azi aşa, mâine aşa, până se enerva omul şi mă lăsa pe masă. Să se chinuie altul cu deschisul meu. Îmi părea rău apoi, căci mă gândeam că ar fi reuşit cumva să rezolve ecuaţiile alea întortocheate, la câtă determinare şi răbdare avea. Dar … toate au limitele lor. Aşa că mă lăsa baltă şi se ducea la altă culegere. Care măcar nu se închidea. Măi, şi greu îmi era când vedeam cum venea apoi, fericit, cu diploma cu locul I. Căci rezolvase totul. Punea culegerea la loc de cinste, o mângâia în fiecare zi, o privea cu dragoste… îl făcuse celebru. Şi tot ce făcuse ea, colega mea culegerea, fusese să SE DESCHIDĂ. El se chinuise cu toate ridicările la pătrat, şi cu toţi radicalii.

 

  • Habar n-aveam că rolul de Regizor nu era acelaşi cu cel de SCENARIST. Aici a fost de fapt dezastrul: credeam că trebuie să regizez după piesele mele. Aşa cum erau. Trebuia să fiu originală, aşa credeam. 🙂 De fapt, trebuia să regizez după scenariile Celui mai bun Scenarist. Cine era El?

Dumnezeu!

Habar nu aveam că El scrisese cele mai bune piese. Şi una dintre ele, fusesem eu!

Doar că eu nu ştiam de fapt CINE sunt. Credeam că sunt o culegere de exerciţii sofisticate. Mai grav, credeam că sunt plină de cifre, de matematică. Când colo, eram de fapt un regizor talentat, care avea de pus în scenă cea mai bună piesă scrisă vreodată: viaţa mea!

Am eşuat, dragii mei, prin tot ce am fost şi am ştiut. Tot ce am aruncat la gunoi, convinsă că era stricat. Prin tot ce nu am spus, de frică să nu mă fac de râs.

N-am înţeles că Dumnezeu era în controlul a tot. Eu nu trebuia decât să mă dau jos din paginile culegerilor alese greşit, şi să regizez.

 

Am eşuat! Dar azi trăiesc eşecul cu palmele făcute rugă. O înalţ spre cer şi aştept binecuvântarea de a continua să dau viaţă Cuvântului  (lui Dumnezeu) şi să încep, uşor-uşor, să îmi scriu povestea dictată de El!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
3 modalităţi în care să-ţi iubeşti soţul

Relatii

3 modalităţi în care să-ţi iubeşti soţul

Distribuiți vă rog

Fiecare femeie pleacă la drum, de mână cu soţul ei, visând o căsnicie frumoasă, binecuvântată şi împlinită. Pornim, în ziua nunţii,  cu sufletul deschis, în călătoria devenirii, şi ne imaginăm un drum fără obstacole. Şi credem că şi de-or veni, vom putea să trecem peste ele. Căci dragostea noastră va muta munţii ăia.

Ce facem însă atunci când viselor noastre li se frâng aripile, şi ne lovim cu capul de realitate? Când realizăm ci pietrele din calea noastră, pe care noi le vedem munţi, trebuie luate pe rând, cu mâinile, şi nu dispar ca prin minune?

Iată 3 modalităţi de a iubi chiar şi atunci când bârbatul căruia i-ai spus DA, este de neiubit…

  1. Roagă-te pentru el!

Nu însă numai în clipele grele. Roagă-te mereu, zi de zi. Ajutor potrivit nu înseamnă numai să te asiguri că are cămăşile călcate şi masa pregătită. Nici să fii mereu cea mai zâmbitoare sau mai aranjată femeie pe care o vede, nici să ai relaţii sexuale ori de câte ori vrea.

Toate contează, şi de toate este bine să ţii cont, dar NIMIC, absolut NIMIC nu va înlocui o inimă curată şi smerită, care se pleacă în faţa lui Dumnezeu şi cere răbdare, sacrificiu şi dragoste adevărată. Elizabeth George, o scriitoare creştină, spunea în una din cărţile sale: „Roagă-te pentru soţul tău. Nu poţi urî persoana pentru care te rogi. Nu poţi neglija persoana pentru care te rogi.”

Uneori e greu. Şi atunci când vine ca o avalanşă peste noi, acest greu ne face să ne îndepărtăm, să ignorăm şi să lăsăm la o parte gândurile la şi despre cei pe care i-am ales. Şi tocmai aici este cheia: a nu te gândi deloc la soţul tău înseamnă neglijare. Iar neglijarea duce la îngheţarea relaţiei.

Roagă-te, aşadar, pentru soţul tău: pentru slujba sa, pentru prietenii săi, pentru relaţiile sale cu părinţii şi socrii, pentru pasiunile sale, fricile sale, castitatea sa, implicarea în biserică, pentru darurile sale spirituale şi creşterea lui spirituală. Rugăciunea vindecă!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

2. Laudă-l!

Bărbaţii au nevoie de confirmare. Ideea că numai femeilor trebuie să li se facă mereu complimente şi să li se aducă flori, este greşită. Şi bărbaţii simt. Oricât de ciudat ţi s-ar părea să auzi asta, sau oricât de mult eşti pornită înpotriva lor, din cauza unui trecut poate plin de noroi.

Draga mea, şi bărbaţii plâng. Şi ăsta nu este un clişeu. Este un adevăr pe care îl vei simţi pe pielea ta, dacă vei decide să îţi lauzi soţul în fiecare zi. Nu doar între 4 ochi, ci ori de câte ori ai ocazia. În public, pentru că aprecierea şi respectul pe care i-l porţi trebuie văzute de toată lumea.

În felul acesta eşti şi un exemplu pentru alte femei, căsătorite sau nu, care trec prin dificultăţi în propriile lor căsnicii, sau cărora le este teamă să-şi exprime sentimentele în public.

3. Răsfaţă-l!

Da, şi bărbaţii au nevoie de răsfăţ! A crede că e suficient să îţi îndeplineşti îndatoririle de bază faţă de soţul tău este greşit. Orice bărbat îşi doreşte să fie cel mai important pentru soţia sa.

Dacă ne aşteptăm mereu ca noi să fim acelea întâmpinate cu flori, cu bilete la teatru, cu un parfum, cu o bijuretie şi cu bileţele de dragoste ascunse în buzunarele hainelor noastre scumpe, vor sfârşi dezamăgite. Şi egoiste.

Domnul Isus spunea: „Ceea ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!” Fii soţia care te-a creat Dumnezeu să fii! Pregăteşte-i un ceai cald, găteşte-i felul său de mâncare preferat, adu-i cu zâmbetul pe buze  desertul pe care îl adoră, şi fă orice gest mic, pe care ţi-ai dori să-l facă el pentru tine!

Nu este nevoie să fii o gospodină model, pentru a-ţi răsfăţa soţul! Azi există peste tot restaurante:). Comandă ceea ce ştii că îl încântă. Dacă nu ai un soţ pentru care căsnicia înseamnă robie, (şi sper că ţi l-ai ales sau ai de gând să ţi-l alegi cu grijă!) vei vedea că se va bucura de orice mic răsfăţ din partea ta!

Şi crede-mă, chiar dacă nu ştii să găteşti, dar vrei să-i mulţumeşti pentru tot ceea ce face pentru tine, şi să-i spui cât de important este, chiar şi o mâncare arsă, sau o prăjitură imperfectă îl vor bucura! Important este gestul! (Dacă eşti necăsătorită, roagă-te pentru confirmarea lui Dumnezeu, pentru cel ce-ţi va fi soţ! Fii cu ochii în 4 când alegi, din păcate sunt şi bărbaţi care au învăţat că femeia trebuie folosită, nu iubită! A te căsători cu un bărbat care găseşte peste tot defecte, este o povară!)

Draga mea, roagă-te pentru soţul tău, laudă-l şi răsfaţă-l, şi vei vedea rezultatele! Nimic din tot ce ţi-am scris aici nu te va înjosi vreodată! Nu asculta ce spune lumea, ci numai ce spune Dumnezeu!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

 

Distribuiți vă rog
Ce facem după ce facem dragoste?

Relatii

Ce facem după ce facem dragoste?

Distribuiți vă rog

Sexul vinde. Dragostea cumpără.

Sexul vinde femeia, dragostea o cumpără. Ieftin, să aibă apoi cum se-mbogați.
Facem afaceri cu dragostea mai avantajoase decât cu orice. Cumpărăm ieftin şi vindem scump…
Şi noi, femeile, uneori ne vindem scump serviciile, pentru masâşini şi pantofi. Pentru statut şi faimă.
Habar n-avem că e cea mai ieftină tranzacție.
Trupurile noastre sunt mult mai căutate ca orice investitţe la bursă.
Le vindem, pe ele, pe trupuri, să facem rost de suflete. Ale bărbaților ce ne jură credință veşnică, până ne lăsăm întinse pe pâine. A minciunii că „vom trăi fericiți până la adânci batraneţi”.
După ce ne consumă cu foame nebună, îmbătrânim. Brusc. Cu tenul neridat, cu trupul încă netrecut, ne transformăm în bătrâne disperate. Cerşim iubire la colțuri de stradă. Lor, celor ce ne-au cumpărat tinerețea.
Şi acum… nu mai avem ce să le vindem. Se satură de noi ca de felurile preferate de mâncare.
Preferințele se schimbă.
Dumnezeu NU.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Ei ne schimbă. Cu altele. Hristos ne schimbă pe noi, cu cele ce ne-a creat să fim, dar am ales să ne coasem noi aripi, să plecăm în lume. Asta în care bărbații fără Dumnezeu ne-au încolăcit şarpele în jurul iubirii.

 

Dragele mele, nu suntem mărfuri. Nici scumpe, nici ieftine. Suntem prințese pline de har. Puse de o parte pentru cel ce ne va întineri bătrânețea, cu palme unite în rugăciune.
Care ne va ierta ce n-am ales să împlinim. Ce am refuzat să devenim. Ce am luptat să câștigăm.
Așteptați!

Bărbatul trimis de El să vă fie mângâiere! Veşnicie. Suflet. Sol trimis de Dumnezeu să vă aducă cea mai frumoasă scrisoare: de dragoste divină.

surda foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Timpul să pleci, femeie!

Relatii

Timpul să pleci, femeie!

Distribuiți vă rog

„Abia mi-am găsit aici locul şi nişte braţe în care bineînţeles că mi-am făcut cuib,  şi deja trebuie să-mi iau rămas bun. (LILIANA POPA)”

 

Ştiţi replica aceea celebră: „AI GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI!” ?! A naiba de reală, cum e clipa aia în care te trezeşti în braţele lui, îi spui TE IUBESC şi el îţi răspunde simplu: „Şi eu ( iubesc). Dar pe altcineva!”

Ţi-ai smulge părul din cap, te-ai arunca în mare, ţi-ai asfixia iubirea, te-ai vinde, ţi-ai ucide visele, te-ai sinucide dacă nu ai şti că…. vine o zi când totul va trece.

Şi vor veni altele în locul lor.

Şi-atunci te încalţi cu papucii ăia vechi ai puterii de a mai urca o treaptă, chiar dacă îţi sângerează picioarele, îţi sunt oasele zdrobite şi îţi curge din suflet  un sânge a cărui culoare nu se află în corolă.

Mi-am dorit o mare iubire. Una atât de mare, încât să fie lăsată moştenire pe foi de papyrus, scrisă cu cerneală de vis, între pauze de dragoste şi lacrimi. De fericire amestecată cu durere surdă. Aceea care nu aude, oricâte aparate performante i-ai cumpăra.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Mi-am dorit ceva atât de complicat şi de adânc înrădăcinat, încât să fie Alfa şi Omega-ul iubirii. Al Puterii şi al Luptei pentru supravieţuire.

Mi-am dorit să mai iubesc o dată, cu preţul celei mai mari suferinţe din lume. Şi de-a fi să mă sfâşii, să mă tai în bucăţi şi să mă târăsc precum un peşte pe uscat, cel puţin să mai simt dorul nespus, pierderea în nefiresc, preaplinul împlinirii din ochii lui.

Am rugat divinitatea să-mi scoată în cale bărbatul în braţele căruia să mă cuibăresc şi să mă umplu de dragoste, să mă satur din vorbele lui, să mi se scadă orele de somn şi rezultatul să fie cu plus. Şi nimeni să nu înţeleagă cum de mai trăiesc. Prin ce miracol supravieţuiesc. Şi să mai pot doar arăta firav cu degetul spre minunea care mă ţine în viaţă. Spre el.

Să se uite cu toţii la el ca un un isus care mie mi-a luat lepra, atingându-mă doar cu o privire, să îl dorească toate şi numai eu să îl pot avea. Clipă de clipă, centimentru cu centimetru.

Să fiu Eu şi doar Eu; şi să mă iubească pentru ceea ce sunt de o mie de ori mai mult decât pentru ceea ce aş fi putut fi.

Să mă accepte aşa cum păşesc, aşa cum zâmbesc, aşa cum scotocesc, aşa cum pălăvrăgesc, aşa cum deschid şi închid uşi în urmă, cum las hainele împrăştiate, cum uit să pun reminder-ul.

M-am rugat să ştiu să-i deschid uşa inimii, apoi să-i pot intra în sânge şi să fiu eu cea care îl ţine în viaţă. Nu din egoism, ci din dragoste de veşnicie.

Mi-am dorit dragostea căreia să nu trebuiască să îi contorizez timpul, căreia să nu îi dau cheia apartamentului meu şi să îi spun scurt: „Las-o în cutia poştală când pleci!”

Mi-am dorit o parte de Rai şi-o parte de Iad trăite în ochii din care a curs, până la ultima picătură, dragostea adevărată.

 

Mi-am împlinit dorinţa şi-am cules cele mai frumoase roade. Ale unei dumnezeiri pe care nu aş putea vreodată să o vând. Am avut parte de acea dragoste pe care am visat-o altfel decât citind-o în cărţi sau privind-o în telenovele.

Ci acea dragoste pe care mi-am pictat-o în culoarea inimii mele.

Mi-am făcut cuib în braţele omului despre care toţi au spus că a lăsat în urma lui lacrimi şi suflete frânte, care a ucis femeile cu neputerea lui de a pleca la timp din alte aşternuturi, şi a se aşeza pentru totdeauna, în ale VOASTRE.

Am privit ochii despre care toţi spuneau că sunt înşelători, că spun ceea ce vrea fiecare femeie să audă, că se închid pentru că el de fapt sărută prin mine, buzele celeilalte. Cea „încă una” din prezent sau celelalte din trecut, pe care încă le mai iubeşte.

Am ascultat vorbele pe care toţi au spus, siguri pe ei, că le spune tuturor, că le învaţă pe de rost, ca la şcoală, şi că le ştie atât de bine, încât mereu va primi nota maximă.

Căci îşi alege victime dintre femeile care sunt în cele mai dramatice clipe din viaţa lor. Şi-atunci profită. Acolo e locul lui.

Am stat lângă bărbatul despre care toţi spuneau că va pleca şi se va întoarce frecvent, pentru că locul lui nu este lângă mine, ci lângă o femeie care valorează- pentru el- cât 1000 ca mine. Că deşi stă lângă mine, gândul îi este la celelalte, pe care le minte la fel de frumos că le iubeşte. Că le doreşte, că nu le-a uitat.

Am zburat cu bărbatul care nu mi-a cumpărat bilet, nu mi-a dăruit copii şi nu mi-a pus pe deget o verighetă. Nu a făcut totul pentru mine şi nu a uns balamalele mândriei mele cu sintagma „doar al tău”.

 

M-am îmbrăcat într-o zi ca o cerşetoare şi am stat la uşa inimii lui. Să văd dacă mi-ar da un bănuţ de n-ar şti cine sunt. Dar n-am avut curajul să rămân până iese din casă. Mi-a fost teamă că se va opri. Sau că va pleca nepăsător.

Da, de ambele mi-a fost teamă.

Căci de se oprea ar fi durut că oferă oricui. Şi de ar fi plecat, ar fi durut indiferenţa.

Am decis să mă cuibăresc la pieptul lui Eu, chiar dacă or avea dreptate toţi cei care spun că aşa îşi spun şi altele.

Şi m-am cuibărit, spunându-mi cu lacrimile şiroind:

 „Trebuie să învăţăm să lăsăm, ca să putem merge mai departe.”

Căci ştiu că într-o zi va trebui să las. Locul meu alteia.

Definitiv.

            Şi eu să plec în braţele Celui care nu mă va părăsi niciodată: Dumnezeu.

sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog